Ultimele subiecte
» Mihaela Moşneanu
Ieri la 8:03 am Scris de Mihaela Moşneanu

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Joi Noi 23, 2017 7:57 am Scris de Didina Sava

» Decorațiuni din fetru
Joi Iun 01, 2017 9:42 pm Scris de Didina Sava

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Web Trafic
Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

Ovidiu Raul Vasiliu -Oglinda

Pagina 1 din 7 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

12092010

Mesaj 

Ovidiu Raul Vasiliu -Oglinda







Oglinda
(sonet)

De mă priveşti aşa, mi-ai pus gand rău;
Dacă mă uiţi, m-ai condamnat la moarte
Şi de-mi citeşti in suflet ca-ntr-o carte,
E că mă oglindesc in chipul tau.

Eu am cantat doar un acord smerit,
Dar o lumină l-a trecut orbeşte
Si, dacă timpu-n viaţa mea se-opreşte,
E pentru că, din joacă, mi-ai zambit.

Ce frumuseţi ascunzi in părul tău?..
Şi-n ochii tăi ce taină mişcătoare? -
Lumina lor sfidează tot ce moare,
De parcă-ar fi lumina unui zeu!

Se-ntamplă toate-acestea fiindcă-n lume
Ne mistuie un dor fără de nume.


Ultima editare efectuata de catre Ovidiu Raul Vasiliu in Dum Ian 09, 2011 12:05 pm, editata de 1 ori
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 42
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: Excite BookmarksDiggRedditDel.icio.usGoogleLiveSlashdotNetscapeTechnoratiStumbleUponNewsvineFurlYahooSmarking

Ovidiu Raul Vasiliu -Oglinda :: Comentarii

avatar

Mesaj la data de Mier Sept 05, 2012 10:58 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Mulţumesc mult, Dorina! flower

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Sept 05, 2012 9:05 am  Dorina Ciocan



La multi ani, Raul!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Iun 08, 2012 11:13 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Duş rece, până la capăt


Îmi este scris să te iubesc de-a valma,
Dar nu am flori să-ţi prind la cingătoare -
Imagini răstignite ies în zare,
De când Pământu-i măsurat cu palma.

Un apofatic semn de întrebare
Mă tot îndeamnă să-i învăt sudalma -
Iubita mea, ce-i blânda moarte, calma,
În care-mi mărgeleşti mărgăritare?

Dar tu respiri ca stanele de piatră,
Când îţi întorci privirea către vatră
Poveşti ochioase-mpărtăşind cu zeii..

Inelul meu îţi lasă spaţii vide
Şi-un ochi ascuns, în piatră, se deschide
Deşertului din Cana Galileii.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Mai 01, 2012 11:37 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Dans (ne)schimbător

Dansezi cu mine? Horele se nasc
Dintr-un vârtej ascuns, neschimbător..
If you dont mind, I just want you to ask:
How many steps I need to know you more?

Din horă am să-ncerc să te desprind
Printr-un minut ieşit din calendar,
Cause, miss, I don't care about the wind -
I'm blind because the dawn inside you are!

Tu mă citeşti şi fără să te chem,
Zâmbeşti o clipă şi mă laşi când vrei..
But do you know the land from where I am?
I'm walking on a neverending way!..

Dar fiindcă dansul pare schimbător,
I'll never dace the way I dance before.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Apr 29, 2012 10:30 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Mulţumesc! O săptămână frumoasă!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Apr 29, 2012 9:31 am  Dorina Ciocan

Raul, grüßen euch!!! pentru poza cu Herr!!semn de trecere!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Apr 23, 2012 9:43 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Mulţumesc de poze, Didi! Faine Smile

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Apr 22, 2012 9:38 pm  Didina Sava


Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Ian 15, 2012 12:02 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Gândul

se închină lui Eminescu


Arcaşul a tras.. Săgeata coroanei e una,
Vechiu-mpărat a tăinuit-o într-una -
Tainicul gând, fără de vârstă porneşte,
Timp şi-a ales doar de trăit româneşte...


Arde prin el, veacuri în urma lui lasă,
Scapă scântei care foşnesc a mătasă..
Când neştiut, omul din el se coboară,
Graiul român prinde poveste spre seară..


De la-mpărat gândul în lacrimă pleacă
Reverberând viaţa ce pare săracă,
Urmele lui scot din adânc apă vie,
Sus în Copou, fiece frunză îl ştie..


Şi reîntors, viaţa lui scurtă şi nu prea
A românit cântecul vechi de când lumea -
Cântecul stă, vioara se face că piere,
Sara pe deal, buciumul sună-n tăcere.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Ian 08, 2012 11:38 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Poemele se scriu singure


Într-o noapte am primit un sms absolut excepţional: „Poemele se scriu singure.”
Ce vorbeşti, domnule? Şi atunci cine este poet? Ce este acela talent? Nu cumva aceste cuvinte sunt inutile?
Dar care mă deranjezi la ora asta cu aşa ceva? Ia să vedem.. Hhmmm.. „Eroare. Expeditor neidentificat. Vă rugăm încercaţi mai târziu „
...
Mmmda..Şi când îi povestesc întâmplarea cutărui mare poet, care îmi este mentor, mă priveşte de parcă ar recunoaşte pe chipul meu portretul robot al unui criminal..
Ce e, maestre? Am greşit cu ceva? Poate ştii cine a trimis sms-ul?
“Nooo, zice...e un sms care se trimite singur. Nu ştiu ce naiba..e o eroare pe reţea..şi eu mai primesc..”
....
Şi chiar mă gândeam într-o zi să fac filosofia erorii..
Că de unde şi până unde cineva, dintr-o eroare, poate să creeze..?
Păi bun venit la teatrul de păpuşi atunci!
Miroase a harababură aici!.. Auzi vorbă:”Expeditor neidentificat. Vă rugăm încercaţi mai târziu.”
„Vă rugăm”, cică..
De ce mă roagă? Nu cumva mi se pregăteşte o nouă eroare?
Hhmm..vorbim mai târziu.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Dec 31, 2011 10:29 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Numărătoarea inversă


Săgeţile din tolbă se termină...
La capătul de cerc este vânatul.
Se schimbă veacul sau se schimbă leatul,
Tot una e, când pacea e divină.


De umblă cineva cu semănatul,
E probă că sfârşitul o să vină
Şi luminat, la capătul de şină,
În numere va sta nenumăratul...


Căci numerele toate vii se-arată:
Milionata viaţă le stârneşte
Să pară rotunjite-n axa roţii.


Numărătoarea-n horă e jucată
Şi-n patima secundei care creşte,
Zero-uri multe căutăm cu toţii.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Dec 27, 2011 1:52 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Pe scenă sau în filme, Dorel Vişan ne-a obişnuit cu o personalitate plină de vitalitate şi cu multă căldură sufletească. Prezenţa lui nu poate fi uitată uşor. Tot ce face vine de la temelia sufletului. Uneori, i-am întrezărit şi un ton sarcastic, unul inundat de o bună jovialitate. Puţini ştiu însă că marele actor are o tărie a credinţei care, atunci când simte răul sau reaua-credinţă în jur, se transformă în ascuţiş. Într-o astfel de stare, marele actor surprinde multele slăbiciuni ale lumii româneşti, mai ales din lumea artei şi a culturii.


Domnule Dorel Vişan, v-aţi întors recent de la Moscova, de la un festival de teatru organizat sub înaltul patronaj al Bisericii Ortodoxe Ruse, festival la care, pe lângă oameni din teatru au participat şi înalte personalităţi ale Rusiei. Care au fost lucrurile ce v-au impresionat mai mult? În ce măsură teatrul se află astăzi în legătură cu religia?

Teatrul nu e în legătură cu religia, ci teatrul este chiar religie, în credinţa mea. Artistul este şi el un propovăduitor, ca şi un om al Bisericii. Dar este un propovăduitor laic. Mulţi înţelepţi spuneau că teatrul este ca un altar. Omul trebuie să meargă la teatru cam în spiritul în care merge la biserică, să-şi primenească sufletul şi să-şi pună noi întrebări. Cum spunea Eugen Ionesco, nu mă duc la teatru ca să primesc răspunsuri la întrebările mele, ci ca să-mi pun noi întrebări. Din acest punct de vedere, relaţia este aceeaşi.

În ce măsură viziunea aceasta este împărtăşită şi de mulţi colegi ai dvs. de teatru?

Ea nu este împărtăşită de prea mulţi colegi pentru că acum nu se mai predă teatrul în această formă. Aristotel, cel mai mare logician al lumii, spunea că arta, tragedia, trebuie să potolească patimile oamenilor, trebuie să producă milă. Pentru mine, menirea teatrului sună la fel. De asta a şi fost făcut teatrul, asta este menirea lui, cum au spus şi Văcăreştii, "prin el, năravuri îndreptaţi". Tot la patimile oamenilor se refereau marii poeţi, pentru că omul este pătimaş, din păcate. "Mic de suflet, mare de patimi", cum spunea Eminescu. Însă arta, în general, în zilele noastre, în credinţa mea, a intrat pe un drum înfundat.

Artiştii nu mai potolesc patimile, ci le răscolesc tot mai mult

De când şi cum?

Cam în ultimii 20 de ani s-a schimbat foarte mult. În Occident, această situaţie a fost şi înainte. Artiştii nu mai potolesc patimile oamenilor, ci le răscolesc. Am văzut un spectacol la Teatrul "Odéon" din Paris, în acest an, "Romeo şi Julieta", la care ieşea lumea din sală. Pus într-o notă ciudată de sexualitate, fără nici o legătură cu piesa lui Shakespeare. Shakespeare a pus-o pe Julieta la balcon şi pe Romeo, jos. Ca să nu se întâlnească. În piesa lui Shakespeare, are loc o înfiripare a unui sentiment fundamental al omului, care trebuie să aibă puritate. Dar regizorul respectiv a făcut piesa ca şi cum personajele ar fi fost la o casă de toleranţă, nu la casa unei fete de 14 ani. Personajele pe care Shakespeare le-a construit - şi nu numai Shakespeare, ci şi Molière, şi toţi marii dramaturgi ai lumii - nu sunt întâmplătoare, ci sunt rupte din viaţă. Omul, şi el, este rupt din univers. Este rupt din totalul dumnezeiesc şi atunci trebuie mereu să reia relaţia cu Dumnezeu. Trăind în relaţia cu Dumnezeu, trăieşte în relaţie cu el însuşi. Numai că omul l-a părăsit pe Dumnezeu, în epoca modernă, şi a luat viaţa pe cont propriu. De fapt, părăsindu-L pe Dumnezeu, s-a părăsit pe sine. Cred că din cauza asta arta şi mesajul artistic nu se mai transmit cum trebuie şi nu mai au efect asupra omenirii. Şi omenirea nu se îndreaptă deloc pe această cale. Aceasta se întâmplă tocmai pentru că şi-a părăsit exact ceea ce este la fundaţia ei: iubirea. Aici e problema... Artiştii trebuie să devină din nou oameni, ca să poată fi apoi artişti.

Teatrul merge spre o zonă mincinoasă

De ce, totuşi, mari artişti de la noi, consacraţi, s-au adaptat la un asemenea canon, să-i spunem occidental, acela de a face o artă provocatoare?

S-au adaptat pentru că n-au avut ce face, unii s-au adaptat din nevoi financiare, alţii s-au adaptat ca să scape de singurătate. Puţini au încercat, de fapt, şi, după părerea mea, cam toţi au eşuat pe calea asta. Teatrul merge spre o zonă mincinoasă. Teatrul nu mai prezintă adevărul, personajele nu mai au viaţă. Ele sunt contorsionate, amestecate. Li se dau funcţii şi sensuri pe care autorii nu le­au prevăzut şi nu le-au scris. Inclusiv la Julieta, nu se poate să-i dai o funcţie de fată de stradă. Ea era culmea purităţii. Shakespeare, dacă a rămas atâtea sute de ani valabil pentru teatru, înseamnă că avea ceva în cap când a scris piesele astea. De aceea a şi suferit. A murit în suferinţă, ca toţi marii creatori, părăsit de toţi.

Ce părere aveţi despre teatrul pe care-l fac actorii tineri? Ce perspectivă întrezăriţi pentru tineri?

Tânărul actor nu are nici o perspectivă, dacă se duce pe această cale a fantoşelor. Un actor trebuie să vibreze împreună cu personajul. În felul acesta, vibraţia lui se transmite şi spectatorilor. Spectatorul îl iubeşte pe actor şi îi face plăcere să-l vadă, să-i ceară un autograf, să-i zâmbească. Aşa se formează actorii mari. Nu vedeţi că azi nu se mai creează actori mari, deşi talente sunt? Nu se mai creează pentru că actorul nu mai vibrează cu personajul. El vibrează cu sine, cu el, cu capul lui, de fapt, şi cu prostiile din capul regizorilor. Nu se poate să faci Cehov aşa. Am văzut spectacolul "Trei surori", unde, pe scenă, era o casă de toleranţă. Acolo, în piesă, exista o mare speranţă, să plece la Moscova. Nu era un cuib de drogaţi. Pe colonelul Verşinin l-au jucat mari artişti ai României, l-a jucat Bălţăţeanu, de exemplu, unul dintre marii profesori şi actori români. Cu acest rol s-au format actori importanţi... Cehov a fost considerat un prag înalt de performanţă, bun pentru formarea unui artist. Iar ei au făcut o nenorocire, un personaj care fuma iarbă. Nu se poate aşa... În primul rând, este o lipsă de respect pentru autor şi apoi o lipsă de respect pentru artişti şi pentru public.

La teatrele naţionale nu sunt oameni de valoare

Problemele de direcţie în teatru ţin de societatea culturală, de elita culturală sau ţin de direcţiile pe care le pot imprima instituţiile statului sau ale comunităţilor locale?

Problemele de direcţie în teatru trebuie să ţină, în primul rând, de Ministerul Culturii, de Direcţia Teatrelor de acolo, departament, care, din câte ştiu, nu mai există. Este un domn la minister care se ocupă şi de teatru. Direcţia trebuie să o dea Ministerul Culturii. Ministerul Culturii unei ţări trebuie să aibă o politică culturală, în cadrul căreia trebuie să existe şi o secţie de teatru. Să se termine cu această zonă a proiectelor, care sunt nişte prostii. Trebuie să intrăm în zona de repertoriu, aşa cum a fost întotdeauna în România, şi a fost bine. Pentru banii oferiţi, Ministerul Culturii sau primăriile ar trebui să ceară teatrelor, în schimb, programe culturale: piesă pentru copii, piesă clasică românească, piesă contemporană românească, pentru încurajarea dramaturgiei româneşti, piesă occidentală de actualitate şi, bineînţeles, piesă istorică. Noi nu ne mai cunoaştem istoria şi nu mai ştim cine suntem şi de unde venim. Avem nevoie de piese pentru tineret, de piese pentru copii. Ministerul Culturii, prin Direcţia Teatrelor, ar trebui să ceară acest lucru teatrelor. Or, ei nu fac asta. Fac un fel de concurs de programe, ceva nebulos, adunat din scursurile Occidentului. Direcţia trebuie s-o dea directorii de teatru, care să fie sub oblăduirea ministerului sau sub oblăduirea primarilor. Să fie acolo oameni de cultură sau cel puţin să fie oameni care au tangenţe cu cultura şi pot să dezvolte un program cultural. Nu un proiect... Am auzit şi noi că americanii fac proiecte, şi facem şi noi proiecte. Noi trebuie să facem ce-am făcut două mii de ani şi ce-au făcut alţii înaintea noastră. Şi a fost bine... Directorii de teatre trebuie să impună o linie culturală. Or, directorii de teatru, la ora actuală, nu ştiu nici ei ce e cu teatrul. Marea majoritate, în special la teatrele naţionale, nu sunt oameni de valoare, nu sunt oameni cu o gândire culturală, nu sunt animatori, care să formeze tineri artişti, apoi, nu sunt regizori, care să lucreze cu actorul. Şi regizorii sunt exact ca actorii, la şcoli din astea, zburătoare, unde învaţă, cum spunea Eminescu, "înjosire şi spoială", unde nu învaţă ce se face în teatru. În teatru, se face viaţă, viaţă întrupată artistic. Tot ceea ce este în afara acestui lucru nu e teatru, nu e nimic.

Am ajuns într-o zonă a libertinajului

Sunteţi şi un mare actor de film. Iată, multe filme de la noi au fost premiate la mari festivaluri internaţionale. Simţiţi un reviriment în domeniul filmului?

Am spus şi cu alte ocazii... Avem filme premiate, dar nu avem cinematografie. Ar fi mai bine să avem o cinematografie şi o politică a cinematografului. Eu nu pot să înţeleg, acum, când vorbim de criză, de necazuri, noi dăm banii pe apa sâmbetei. Şi nimeni nu se interesează ce se face cu aceşti bani: cine-i învârte, cine-i cheltuie, care-i scopul şi ce mesaje se transmit? Aceştia nu sunt banii cuiva, sunt banii fiecărui cetăţean, sunt bani publici. Se fac filme care se pun direct în dulap, nici măcar nu se mai dau la cinematograf. Se fac filme necontrolate, sub "oblăduirea" libertăţii de expresie. Este o mare pacoste libertatea pe capul nostru. Noi nu ştim ce înseamnă libertate. Libertatea are lanţ. Or, noi nu acceptăm lanţul libertăţii. Şi atunci ajungem într-o zonă de libertinaj unde facem ce vrem, nu ce trebuie. Libertatea e un samar. Dacă nu te opreşte cineva, trebuie să te opreşti tu singur. Aşa funcţionează libertatea. Şi la noi artiştii nu se opresc.

N-aş vrea să critic tot şi să ajung într-o zonă nihilistă... Totuşi, cinematograful de acum este mult mai prost decât în vremea când noi o duceam prost şi când cultura, se spune, era la pământ. Cinematograful de astăzi nu atacă idei fundamentale. Am impresia că şi artiştii, şi regizorii nu le pot dezvolta. Nu au puterea, de fapt, de a le dezvolta.

Aţi amintit aici că drama noastră este aceea că ne aflăm de 20 de ani în schimbare. Tot vorbim de etape, de momente, aşteptând calea bună care să ni se deschidă în faţă, către un orizont larg... În ce fază credeţi că se află lumea românească în ansamblu, nu doar în artă?

Toate lucrurile sunt legate de antinomia asta spirtituală, bine şi rău. Shakespeare, în una din piesele sale, spunea, prin gura unui personaj - nu există bine şi rău, ci numai ceea ce gândul hotărăşte. Este extraordinară ideea lui Shakespeare... Într-adevăr, acum există foarte multe teorii moderne despre puterea gândului. Şi omul este ceea ce gândeşte. Noi suntem ceea ce gândim. Şi nu mai gândim verbul "a fi", noi gândim numai verbul "a avea". Din această cauză se întâmplă multe nenorociri. Omul de astăzi este nefericit pentru că este păcătos. Un om păcătos nu poate fi fericit. Este nefericit, este însingurat şi este decăzut. Cum spunea Bernea, devine un om de staul, care nu mai caută dumnezeirea, care nu mai caută orizontul, ci rămâne cu ce a avut, ca să rumege în staul. Nu mai înaintează. Aceştia sunt oamenii decăzuţi şi, la această oră, este foarte multă lume decăzută. Uitaţi-vă în jur, inclusiv la artişti: drogaţi, divorţaţi, oameni care se bat. Artistul trebuie să aibă demnitate, măreţie, frumuseţe, iubire... Acesta este artistul. Închipuiţi-vă că doi preoţi se bat în faţa bisericii... Cum ar mai merge lumea la biserică? Cum mai merge lumea la teatru să vadă asemenea actori şi să-şi găsească, în personajele pe care le joacă, idealurile, punctele de sprijin? Această dezumanizare se întâmplă la toată lumea şi de aici vine răul. Omul face şi ordinea, şi dezordinea. Şi astăzi, sunt mai multe căi care duc spre dezordine decât cele ce duc spre ordine, şi în sufletul omului, şi în societate. Uitaţi-vă în jur, fundaţia mică a vieţii s-a dezorganizat, a primit altă conotaţie. Iubirea, relaţia dintre soţ şi soţie au primit altă conotaţie. Poate este un ciclu normal, o dezvoltare legică şi logică, ca această civilizaţie să piară. Ea a intrat într-un fel de apocalipsă, un fel de sfârşitul lumii. Şi sfârşitul lumii nu se întâmplă vineri după masă la ora cinci. Se întâmplă în ani mulţi. Aşa se spune, la Dumnezeu, o clipă este o sută de mii de ani. Deci, în câteva clipe, se întâmplă sfârşitul lumii.

Noi nu ne întoarcem nici spre oameni mai mari, nici spre vremuri mai sfinte

Înţeleg că în teatru, şi în artă, marile teme lipsesc, că nu poate fi conturat un orizont al culturii. Cum s-ar putea contura atunci individualităţile culturale, în acest context, individualităţi de care avem nevoie?

Acum o sută şi ceva de ani, lui Eminescu, la 18 ani, i-a încolţit ideea unui teatru naţional. A şi scris un articol în "Familia", la Oradea, despre necesitatea unui teatru naţional. O ţară care-şi uită trecutul îşi pierde identitatea. Noi începem să ne uităm trecutul. Noi nu mai avem, la această oră, un teatru românesc de actualitate. N-avem piese. Avem nişte scălâmbăieli. Nu mai avem un Delavrancea, un Caragiale, un Alecsandri. Sau chiar dacă îi avem, nu-i folosim. Nu-i folosim nici pe cei mai moderni, generaţia lui Horia Lovinescu, de exemplu... S-a schimbat felul de a gândi al oamenilor. În aceste condiţii scade ideea patriotică, scade sentimentul de dragoste faţă de ţară. Eminescu pune în gura personajului său, Luca Arbore, următoarea idee: atunci când un popor simte că este în restrişte, nu mai are virtute, nu mai are putere, atunci nu mai sunt legi, nu mai este siguranţă. Atunci capul nu gândeşte bine, ochii nu mai văd bine şi singura modalitate de a se reface, de a găsi un catarg este să se întoarcă spre vremuri mai sfinte şi spre oameni mai mari. Or, aici este problema, noi nu ne întoarcem nici spre oameni mai mari, nici spre vremuri mai sfinte. Ci mergem înainte spre vremuri mai frivole, mai mărunte, spre oameni mai plini de lepră în sufletul şi în spiritul lor. Şi atunci nu se poate crea unitatea unui neam. Noi suntem un popor foarte ciudat. Eu sunt un mare patriot şi mă doare sufletul când văd ce se întâmplă în jur. Nu mai spunem "ştiri", ci "breaknews". Nu se poate... Am fost acum la Moscova cu un spectacol - nu e nici un cuvânt străin, totul e numai în ruseşte. În Cehia, scrie peste tot în cehă, în Ungaria, la fel, scrie în ungureşte. La noi, peste tot, scrie în engleză... Ai impresia că ţara noastră e făcută pentru americani. Împestriţarea unei limbi, spunea Odobescu, este semn de lipsă de cultură.

Speranţa ţine doar de puterea noastră de a ne reorganiza ca neam

În ce zonă a societăţii întrevedeţi o lumină, o speranţă?

Din păcate, nu prea se vede pentru că, la această oră, comandanţii ţării sunt lipsiţi de umanitate. N-am văzut nici un comandant al ţării să spună cuvântul "cultură", să spună ce importanţă au cultura şi educaţia pentru un neam. Un asemenea lucru n-am auzit de la ei. Oamenii aceştia, dacă nu au deschidere, propovăduiesc şi îşi impun ideile lor, care nu sunt idei ziditoare, nu sunt formatoare, nu sunt pe drumul ordinii, ci pe drumul dezordinii. Vedeţi ce se întâmplă, până la nivelul cel mai mare? Se întâmplă o formă de dezordine. O dezordine care vine de sus, pe când de acolo ar trebui să vină vectorii ordinii ca să regleze lucrurile. Şcoala s-a bramburit, cultura a intrat în zona asta de imitaţie a Occidentului. Iată moda - uitaţi-vă la hainele cu care sunt îmbrăcaţi oamenii, care sunt tot mai urâte. Hainele pentru femei sunt tot mai urâte. Îmi vine să cred că este o politică de sus care organizează această cădere. O ţară poţi s-o stăpâneşti mai uşor dacă este dezorganizată. S-a făcut în Franţa un studiu şi s-a ajuns la concluzia că un popor bolnav este mult mai rentabil decât un popor sănătos. E un păcat lipsa de speranţă, că intri în deznădejde. Aseară, la televizor, am văzut femei care au cerut să fie eutanasiate... Când vezi aşa ceva, te întrebi, unde-i speranţa la femeile acestea? Unde să fie lumina? Sigur, nu-i chiar totul noroi, mai sunt încă oameni de treabă. Speranţa ţine doar de puterea noastră de a ne regrupa şi de a ne reorganiza. Dar trebuie să apară un om sau doi care să vină la conducerea ţării şi care să impună un punct de vedere uman. Aceasta e problema. În rest, ne mai târâm, n-am căzut de tot încă. Dar ferească Dumnezeu de o catastrofă, de un război, am mai putea oare să ne apărăm şi să ne reorganizăm?

Aţi spus că o criză economică este legată totdeauna de o criză spirituală. Să fie aşa nu numai la noi, ci peste tot? Să fie mai întâi o criză spirituală?

Toate sunt legate între ele. Un neam care nu munceşte nu poate avea valori. Omul nu poate avea nici sentiment patriotic, nici cultul muncii, sentimentul muncii. El va merge acasă şi va spune, măi, copii, în ţara asta nu se poate trăi, luaţi-vă lumea în cap şi plecaţi. Nu va merge să spună, măi, copii, uite, am un loc de muncă, nu sunt aşa de mulţi bani, dar putem trăi şi noi, şi voi. Când veţi veni acasă, veţi avea mai mult şi va fi mai bine. Asta este o mare jale pentru un neam. Aşa ceva nu se întâmplă în ţările din jur. Nici în Cehia, nici în Bulgaria, nici în Ungaria. La noi, este o continuă ceartă şi toată ţara are probleme penale. Tot ce este funcţie de conducere are dosar penal. Spunea bine Octavian Paler, România e patria mea, restul sunt ţări.

Cu această carte de psalmi am participat la un concurs internaţional de poezie de la Madrid

Ce aţi văzut la Moscova? De acolo ar putea veni ceva nou, dătător de speranţă?

Pe mine m-a frapat însăşi această cărare pe care a găsit-o acolo Biserica Ortodoxă Rusă, căci festivalul a fost sub oblăduirea Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii, şi apoi a Ministerului Culturii de acolo, a unor mari artişti. Se află la a noua ediţie şi propovăduieşte reaşezarea idealurilor creştine şi purificarea sufletului omenesc, reîmpăcarea omului cu sine, unirea omului cu sine. Nu poţi spune că este un festival de teatru religios. Nu. Este un festival de teatru de idei generoase, de refacere a umanităţii. Festivalul se numeşte "Cavalerul de Aur" şi are trei premii, Cavalerul de Aur, de Argint şi de Bronz. Din cincisprezece teatre prezente acolo, am avut cinstea să luăm Cavalerul de Argint. Am prezentat spectacolul "Meşterul Manole" al lui Lucian Blaga, făcut la Timişoara de Cosmin Pleşa, profesor la Şcoala de teatru de acolo şi preot. El a avut ideea să apropie puţin mai mult acest spectacol de credinţă, de valorile spirituale ale creştinismului. Spectacolul a fost făcut în acest fel, în afara Teatrului de la Timişoara. Teatrul de acolo nu a vrut să-l preia. La Moscova, noutatea a fost că am văzut piese de teatru normale. Asta era noutatea - nu au venit mizerii. Tot Shakespeare spune că lucrul nou îl cauţi printre cele ce s-au dus. Lucrul nou trebuie căutat în ceea ce a trecut, nu în ceea ce vine. Erau spectacole pentru tineret. A fost Teatrul de Copii şi Tineret din Moscova, a fost Teatrul din Australia, au fost teatre din multe ţări ortodoxe. Premiul acesta, "Cavalerul de Argint", contează pentru noi mult mai mult decât un premiu la un festival de teatru-teatru. Asta este o cărare: ca teatrului să îi revină misia lui adevărată, aceea de a transmite adevărul şi frumosul, de a pune în faţa oamenilor pâinea şi sarea. Acesta este rostul teatrului.

Prezentaţi-ne cartea dvs. de psalmi. Care ar fi modelele pentru poezia pe care o scrieţi?

Cu această carte de psalmi am participat la un concurs mondial de poezie din Spania, în anul trecut. A fost tradusă în spaniolă, iar la concursul respectiv au participat 208 scriitori din 34 de ţări. Am avut cinstea să fiu ales în finală, între cei 12 finalişti. A început un oarecare interes şi în ţară. Primarul din satul meu natal mi-a făcut plăcerea, bucuria şi surpriza de a reedita această carte, la Editura "Dacia". Acuma va trebui să scoată o nouă ediţie, că aceasta s-a epuizat. Psalmii sunt numerotaţi, după David, de la 151. Nu mi-am permis să-i numerotez începând cu 1, căci Psalmii biblici sunt unici şi inimitabili. Noi putem scrie psalmi, dar păstrând proporţiile la puterea noastră de a cânta pe Dumnezeu.

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1818;1;66937;0;O-tara-care-si-uita-trecutul-isi-pierde-identitatea.html )

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Dec 13, 2011 12:39 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Mădălina


...Şi tot aud că-ţi spune Mădălina,
Că ai castel cu faţa către mare,
Că-ţi mărgeleşti surâsu-n fiecare
Iar bobul de cristal îţi toarce vina.


Se tot pietreşte-n juru-ţi o mirare:
Că vântul îţi declină rădăcina
Iar cineva a inventat cortina,
Când ochii ţi-ai închis pentru visare.


Dar zvonurile merg mult mai departe
Şi se conjugă fără timp în chipul,
În care marea a creat nisipul:


Un păpuşar ce s-a născut din moarte
Te-a plăsmuit gramaticându-şi taina,
La fel cum un poet îşi schimbă haina.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Dec 05, 2011 9:54 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Mulţumesc, Didi! Intenţionez să vin şi eu sâmbătă.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Dec 05, 2011 8:55 am  Didina Sava

Am plăcerea să vă anunţ şi să vă invit la lansarea noului volum de versuri al Dorinei Ciocan Neculce- "Surâsul meu gothic "care va avea loc sâmbătă 10 decembrie 2011 la ora 11 în Galeriile Pod Pogor-fiul.

Lansarea este organizată de Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea "Junimea '90" a carei membră este şi autoarea volumului.

Lansarea volumului va avea loc în cadrul întâlnirii colocviale cu tema ESTETICA GOTICĂ ŞI ECOURI MODERNE ce îl are ca invitat pe criticul literar profesor doctor Nicolae Creţu

Momentul artistic al întâlnirii va fi oferit de Alex Marinescu care va susţine un recital de muzică gotică interpretată la orgă.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Noi 30, 2011 4:28 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Prima zi





Lumina ce-a ieşit în prima zi
A lăcrimat în rânduri repetate,
Căci umbrele-ncepură a grăi...
A lăcrimat în rânduri repetate
Iar dorul după ea ne potopi.


La poluri, din tăceri reverberate,
Lumina ce-a ieşit în prima zi
A platonit zăpezi însingurate
Şi le-a sculptat cu verbul "a topi",
Lumânărat de-atunci pe răsuflate.


Eram cândva pe punctul de a fi,
Dar ştim prea multe taine răsturnate -
Lumina ce-a ieşit în prima zi
A lăcrimat în rânduri repetate.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Noi 21, 2011 2:06 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Mulţumesc Dorina Smile

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Noi 20, 2011 6:14 am  Dorina Ciocan

semn de trecere cu drag.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Noi 20, 2011 2:39 am  Ovidiu Raul Vasiliu

O fată desculţă



O fată desculţă-mi intră în iatac
Foşnind pe covor a mătase,
În clipa în care, venindu-mi de hac,
Mirarea părea să mă lase.


Din tălpile-i fine, secretele ei
Durau biblioteci fără carte,
Din minţi luminate fără idei,
Topite-n iubire ca-n moarte.


O fată desculţă, cu liniştea sa,
Veni lebădându-mi lumina
În clipa în care, pustiu şi nu prea,
Oceanu-mi atinse retina..


Şi numele când, chemător, mi-l rosti,
Dovadă că sunt să-mi arate,
Mulţimi de ecouri ce nu s-or sfârşi
Urcau din abis nechemate.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Noi 11, 2011 5:30 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Mulţumesc mult. Da.. Etimologioc, "Anastasia" înseamnă "înviere", din grecescul "anastasios". Sunt aluzii la reîntoarcerea la simplitate, dar nu la una naivă..etc.."pana de idei" este IDEEA însăşi...şi mă rog, mai sunt şi alte aluzii Wink

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Noi 11, 2011 4:19 am  Didina Sava

Draga Raul ,
Am citit de mai multe ori poemul tau "Tridimensionala" incercand sa trec dincolo...
Nu stiu daca am inteles exact ce ai vrut tu sa transmiti, dar mie mi-au placut foarte mult mesajele
"Esti un om liber".Da Raul!... esti un om liber care ai dreptul sa te exprimi asa cum iti dicteaza sufletul.
"de ce naiba focul acela n-a ars şi cenuşa? nu cumva îi lipsea ceva? trebuia să rămână neapărat ceva?"...pentru ca intotdeauna ramane ceva, macar amintirea si tot ramane ceva
apoi autoasumarea "pe toate le-am recunoscut ca fiind ale mele!"
si eliberarea "Nu cumva cineva, de undeva, mi-a ridicat libertatea la puterea a treia?"
Asa e, Raul, libertatea ta s-a ridicat la puterea a treia, pentru ca, cu acest poem ai inceput sa iti depasesti frustrarile, deziluzia oului de ciocolata fara surpriza inautru, castigandu-ti increderea si curajul de a te lasa iar vrajit de frumusetea tainei de a scrie poezie, suficienta prin ea insasi"sa iti poti lua campii oricand"
Mi-a placut foarte mult. cheers

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Noi 10, 2011 12:52 pm  Ovidiu Raul Vasiliu




Tridimensională



În ziua cutare, cofetăria de pe strada mea a luat foc.
Când eram copii, vecina mea de la 7, pe care, ca un făcut, o cheamă Anastasia, mi-a cumpărat de acolo un ou de ciocolată cu supriză în el..
(apropo: întotdeauna am dispreţuit dulciurile fără surprize)
În ou era un bileţel pe care scria: "Eşti un om liber"
"Hahahahaha", râse Anastasia.. "Te-au trimis ăştia la plimbare! Nu ţi-au dat nimic.."
(.........)
La nu ştiu câţi ani de atunci, cofetăria noastră a ars complet.
A rămas scrumul.. Cenuşa..
Anastasia nu a renunţat niciodată la rochia albă şi la râsul acela candid..
Normal, a crescut ca nimeni alta, are părul învăluitor, genele negre şi lungi, uşor arcuite în sus, ca nişte semne de întrebare, iar ochii suficient de albaştri ca să-mi pot lua câmpii oricând
(dar să revenim un pic: de ce naiba focul acela n-a ars şi cenuşa? nu cumva îi lipsea ceva? trebuia să rămână neapărat ceva?)
(.........)
Vecina mea de la 7, pe care, ca un făcut, o cheamă Anastasia (completare: când am întrebat-o de numele ei, mi-a zis că părinţii ei erau în pană de idei când i l-au pus), mi-a devenit iubită abia după ce magazinul nostru de dulciuri a luat foc..
Şi a venit la mine într-o zi cu nu şiu ce hartă a lumii, pe care a început să o traseze în fel şi chip, cu o mulţime de săgeţi, chenare, traiectorii..
Mii de calcule, măsurători, diagonale..
Pe toate le-am recunoscut ca fiind ale mele!
Chiar şi rezultatul la care a ajuns: un zero care semăna izbitor cu un oarecare ou de ciocolată, chiar şi pe acela l-am recunoscut ca fiind al meu!
Şi când am privit apoi în ochii copilei de odinioară, suficient de albaştri ca să-mi pot lua câmpii oricând,
Şi când am trecut dincolo de ei pe sub genele acelea uşor arcuite în sus, ca nişte semne de întrebare,
am început să-mi pun o întrebare egală cu pana de idei a părinţilor ei:
Nu cumva cineva, de undeva, mi-a ridicat libertatea la puterea a treia?

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Oct 18, 2011 10:34 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Vorba veche



Misterul din cutii descoperite
E un ecou de dincolo de fire,
Din moaşte care dorm în retrezire,
În racle de argint nepreţuite.


Cutiile n-au vreme să se mire -
Când racla se deschide, stau vrăjite,
Din mii de rafturi vin nedumerite
Şi-nchid în forma lor nedefinire.


În racla de argint e vorba veche -
Metafora o-ncape în cutie
Şi-n jurul raclei focuri se încing...


În pergamente vii, fără pereche,
Mii de cutii iau formă argintie
Şi-n semne de-ntrebare se ating.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Oct 16, 2011 9:07 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Catren de umplutură (ca să nu opresc motorul)



Am visat azi-noapte că te sărutam
Şi-a ta răsuflare gheaţa mi-o topea,
Viaţa împreună-n taină o ardeam
Şi treceam de mână dincolo de ea.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Oct 14, 2011 5:46 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Buna! Daaa..îmi place să fac haz de necaz şi să mă joc de-a "râsu-plânsu". Ehhh, nu e latura mea dominantă asta în poezie, dar de'..e greu să fii serios tot timpul. Smile Merci de vizită şi comentariu! Smile

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Oct 14, 2011 5:20 am  Roxana Sava

salut !

imi plac mult ironiile subtile ce transpar prin ultimile poezii.Mare "pisicher" esti Raul, cum ar spune fratele meu.Si izul folcloric din ultima poezie care e la fel de smecheroasa, dar crud de autentica.Iti cam place sa faci haz de necaz :roll: lol!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Oct 13, 2011 1:14 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Cântec



Foaie verde vis nebun,
Multe ard şi nu se spun...
Muze dorm de undeva,
Mor 'nainte de a fi
Şi ne fac zarea mea grea,
Ziurel de zi.



Şi iar verde vis tăiat,
Zi-i cu tot ce te-a trădat!
Cu nori negri storşi la rând
În fântâni vechi şi târzii
Şi cu gânduri fără gând,
Ziurel de zi.


Leru-i ler până la cer,
Puţine pot şi multe sper!...
Călătorule hai-hui
Stai pe loc, nu te grăbi -
Mult mai arzi, puţine spui..
Ziurel de zi.


Frunzuliţă vis deşert,
Mă împac ca să mă iert...
Drum de munte n-oi urca -
Lerui-i ler m-o auri
Când o şti şi când o vrea,
Ziurel de zi.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Oct 11, 2011 9:43 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Nedefiniţie



Într-o seară, un mare artist mi-a vorbit, dar nu l-am putut auzi.
Era distins. Destins. Deconectant. Reconectant.
Am scris privirea şi mimica lui şi pagina mi s-a umplut de semne de punctuaţie.
Ultimul era un semn de întrebare răsturnat cu sus-ul în jos..
Nu cumva a vorbit despre libertate?
..........................................................
Aţi jucat vreodată remy, domnişoară? Este acolo un atu zâmbăreţ care poate ţine locul oricui (apropo: dacă el lipseşte, lui cine îi ţine locul?)...
Desigur, orice linie de tren are capătul ei, nu vrea să insinuez nimic (totuşi am o întrebare: ce înseamnă "etc"? dar dacă un nebun se apucă şi scrie "ETC" cu majuscule?)..
Vă plac punctele de suspensie, domnişoară?..
...............................................................
Într-o seară, un mare artist mi-a vorbit despre libertate.
Clar. Aprins. Fără cuvinte...
Semnul acela de întrebare, răsturnat, m-a făcut să privesc pe vertical...
Dumnezeule, nu cumva preferi tăcerea?
Desigur, domnişoară, linia de tren are capătul ei... Chiar forma ei de linie sugerează un capăt pe undeva..
Dar de ce aţi tresărit atât de ciudat? Am spus ceva nelalocul lui?...
.....................................................................
Într-o seară, artistul cutare mi-a vorbit despre nu mai ştiu ce...
Ţin minte doar că am îndrăgit dintotdeauna atu-ul acela zâmbăreţ, care îşi face de cap cum vrea el..
Mai sunteţi aici, domnişoară?
Aaaa, desigur, e târziu.. În curând vom ajunge la capătul liniei şi vom putea conjuga împreună punctele de suspensie: "Eu ..., Tu ..., Ea ..., El ..."
Iarăşi aţi tresărit ciudat, ca odinioară..
Nu-i aşa că întotdeauna v-a fost dor de ceva nedefinit?

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Oct 09, 2011 3:28 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Banalizare



E Universu' un coteţ mai mare!?
(Păi frunzuliţă verde şi-o căldare!)
Banalităţi cotcodăcite-ntr-una
Îmi dau de furcă mai ceva ca luna!..


Şi soarele, schimbat în mămăligă,
Ba mă adoarme, ba mă mai şi strigă,
Ca să nu uit, de-s singur în coteţ,
Să-mi fac condei din coada de hârleţ..


O varză mare este şi Pământu'!?
(Păi frunzuliţă verde bate vântu'!)
Ia hai la tata, să tăiem o raţă
Şi să-l păpăm rapid, până nu-ngheaţă!..


Ba frunzuliţă verde şi-o păstaie,
Băşcălioasă treabă, domnu' Nae! Wink


Ultima editare efectuata de catre Ovidiu Raul Vasiliu in Mar Oct 25, 2011 10:55 am, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Oct 04, 2011 12:32 am  Ovidiu Raul Vasiliu

O muscă în tren


O muscă s-a urcat în tren.
Fără bilet, fără direcţie, fără scop..
Fără buletin, fără paşaport.
O muscă poliglotă, genială,
Absolut internaţională!
........
Trenul a plecat şi a trecut dintr-o gară în alta,
Dintr-o ţară în alta...
Întrebare: Unde e musca?
Ştie cineva dacă a coborât şi unde anume?
Nu cumva a călcat-o vreun gentleman în picioare?
Observaţie: Când musca îşi va cumpăra bilet, biletele oamenilor nu vor mai fi valabile.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Sept 27, 2011 12:15 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Huţănească


Legenda-i vie. Oamenii o trec
Din casă-n casă, până hăt în drum,
Iar drumul iese-n câmp, se pierde-n fum
Şi trece-n şină. Doinele petrec...


Opincile se poartă şi acum.
Aeroportu-i ca un nod zevzec:
Rachiul vechi îl amorţeşte sec..
Hora se-ncinge... Lumea este scrum..


În Bucovina, datinile stau.
Huţanii în opinci răstoarnă valea
Şi urmele de zimbri-arată calea


Legendelor ce-n vânturi urme n-au...
Şi-n ziduri fără fum, de mult răzbate
Culoarea de pe ouă-ncondeiate.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Sept 19, 2011 3:21 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Talentul costă, nu poţi măsura un Dali în dimensiuni, ci în geniu.
(...)
Era nevoie totuşi de o exorcizare a prostioarelor pe care le cântam la început.
(...)
Beatles a fost dintotdeauna o şcoală.
(...)
În general, ne simţeam datori să arătăm lumii ce părere avem despre toate tipurile de manifestare muzicală cu care eram contemporani. Eram datori şi, dacă nu am fi trecut prin toate etapele posibile ale evoluţiei unui sound în general rock, nu am mai fi fost Beatles.
(...)
Eu am ştiut întotdeauna că există un singur cer şi de aceea am şi ştiut să mă opresc. Să-l privesc.
(...)
Omul contemporan e absorbit de timpul său şi se trezeşte la bătrâneţe că nu a lăsat mai nimic în urmă. Nu trebuie să visăm doar până la 10 ani. Nu există limită de vârstă pentru vis. Trebuie să privim mereu cerul. La fel, cu aceiaşi ochi, ca şi cum l-am privi pentru prima oară. Fiecare privire trebuie să fie alta, dar la fel. Cred că am fost destul de clar.
(...)
Pentru un artist nu trebuie să existe limite de niciun fel.

(Miron Ghiu-Caia - "The Beatles. Scrisorile lui John Lennon", Editura Humanitas, Bucureşti, 2003, pp. 51-62)

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Sept 11, 2011 10:31 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Nu m-a interesat niciodată să ştiu notaţia muzicală, George Martin se ocupa de asta mai târziu. Eu mă aşezam la pian şi îi lăsam pe tehnicieni să se certe dacă este la minor sau fa major. Chiar nu m-a interesat asta niciodată - oricum nu mi-ar fi folosit niciodată.
(...)
Stilul nostru de lucru era inimitabil. Chinuiam în permanenţă inginerii din studio până sunetul ieşea exact aşa cum vroiam eu. La Strawberry fields forever, de exemplu, am folosit două înregistrări suprapuse la tempo-uri diferite şi la Tomorrow never knows vocea mea era trecută printr-o orgă. Atunci l-am promovat pe Geoff Emerick, inginerul nostru de sunet care avea numai 20 de ani. Benzi magnetice cu marşuri tăiate în bucăţele şi montate la întâmplare, pulovere în setul lui Ringo, amplificator în loc de doză în basul lui Paul, am încercat orice. Nu mai vorbim de efectul de bandă întoarsă de pe haosul organizat drept Revolution #9 şi ar trebui să mai spun că Revolver-ul a fost ascultat de zeci de ori invers, doar ca să descoperim ceva interesant. Albumul a fost excelent primit de critică şi e considerat de mulţi cel mai bun album al nostru. Şi mai zic unii că ar forma o triadă împreună cu Rubber Soul şi cu Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band.
Ce să mai zic de orchestre simfonice angajate să cânte în falset pentru A Day In the Life sau de cei 36 de muzicieni angajaţi pentru Hey Jude-ul lui Paul. Unii numesc asta cacofonie, alţii gândire simfonică, universală etc. Oricum, mi-ar fi plăcut să-l cunosc pe Mozart. Aş fi avut câteva idei pentru el. Sau, mă rog, schimbul ar fi fost reciproc.. Recip-rock.
(...)
La Adelaide, în '64, am fost pur şi simplu asediaţi de aproximativ 300.000 de fani care vroiau câte ceva de la noi. Să cântăm, să ne căsătorim cu ei, să vorbim, pur şi simplu, sau măcar să apărem la ferestrele camerelor în care stăteam. Era o nebunie fără precedent, care a lovit mai întâi Anglia, apoi America. Apoi lumea întreagă.

(Miron Ghiu-Caia - "The Beatles. Scrisorile lui John Lennon", Editura Humanitas, Bucureşti, 2003, pp. 7-18)

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Sept 06, 2011 10:12 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Cotu Morii


Se-nvârte moara. Roţile trosnesc…
Crâmpeie de lumină trec prin unde.
Viaţa-i pe aici şi pe niciunde..
Grâul se sfarmă. Gândurile cresc…


Ţăranul amintirea şi-o ascunde
În sacii, care-n văi rostogolesc
Sudoarea unui vis străvechi, ceresc.
Se-nvârte moara. Unda o pătrunde..


La Cotu Morii liniştile ard
Şi focul vetrei, Doamne, cât de lent e,
În răcoroase nopţi incandescente,


Când pâinea iese mirosind a nard!..
Se-nvârte moara. Grâul a atins
Un cerc restrâns şi-un drum spre necuprins.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Sept 05, 2011 11:26 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Vă mulţumesc mult pentru urări! Cu prietenie şi cu drag sunny

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Sept 05, 2011 6:58 am  Dorina Ciocan

La multi ani, Raul! cu prietenie și sinceritate.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Sept 05, 2011 6:40 am  liviu miron

Multa sanatate, sa fii fericit, sa ne chemi cat mai curand la nunta si sa ne distram pe cinste sambata la sindrofie.
LA MULTI ANI(si numai buni)!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Sept 04, 2011 1:51 pm  Didina Sava

La multi ani Raul!

Draga Raul azi este ziua ta de nastere.O zi binecuvantata in care D-zeu a harazit sa aduca lumii un om nobil, talentat, un prieten onest.Toate urarile si gandurile mele sunt de sanatate, mari si multe succese pentru tine.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Aug 25, 2011 11:47 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Mulţumesc frumos! Sper să iasă bine cartea şi totul..

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Aug 25, 2011 8:17 am  Didina Sava

Desavarsite ultimile doua poeme Raul.Profunde,elaborate,metaforice,pline de intelesuri superioare si adanca emotie.
Dar mă blestemi cu lira lui Orfeu...ce frumos si binecuvantat blestem, acela de la dus in spate Orfeu devenind prin perindarea secolelor-arhetipul artistului.
Ma bucur din toata inima ca dragostea ti-a dat blestemul artistic ca tu sa canti rodnic in poeme de acestea, fermecand toate "naiedele" lumii nu cu glasul tau ci cu versul tau.Ca sa fac o paralela cu mitul "lirei lui Orfeu" care se spune ca fost ridicata la ceruri de catre zei formand "Constelatia Lirei", eu iti doresc tie ca acest de al doilea volum de autor care il pregatesti si despre care stiam de la sfarsitul anului trecut ca il pregatesti, sa fie inca o steluta in constelatia volumelor tale de autor. De o suta de ori BRAVOOOOOOOOOOO !

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Aug 25, 2011 5:55 am  Ovidiu Raul Vasiliu

White dove


Ca porumbelul alb stai lângă mine
Şi încălzeşti iarna din gândul meu,
În palma inimii căldura-mi ţine
O urmă de la picioruşul tău.


Când zbori spre cer, tu mă topeşti din gheaţă,
Sărutul tău, în suflet, mi-e altoi,
Ca porumbelul alb îmi dau viaţă
Iar eu te iau cu mine-n vânt şi ploi..


Iubito, lângă tine sunt acasă
Şi-n inimă îmi înfloreşti doar tu,
Ca orhideea, căreia nu-i pasă
De-i trecătoare-n lume ori de nu.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Aug 13, 2011 11:47 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Blestem


Nemesis, de când dormi în patul meu,
Inima mea bătăile-şi înşeală.
Intenţionat îmi ierţi orice greşeală,
Dar mă blestemi cu lira lui Orfeu.


Când seara mă adormi la tine-n poală,
Îmi tot vorbeşti de-acelaşi Dumnezeu
Cu gândurile lui, de parcă eu
Aş moşteni din ele vreo petală.


Tu foamea mi-o stârneşti necontenit
Cu biciul tău pocnind printre stihii
Şi-n lira fără timp mă aparţii...


Cu teama-n sân, tot timpul am râvnit
Blestemul tău, din fiecare seară,
Ce dă într-o iubire liniară.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Iul 25, 2011 9:46 am  Ovidiu Raul Vasiliu

De n -ai sa vii ...Angela Similea

Vezi mai multe video din film

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Iul 23, 2011 10:11 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Mâţele


Vreo două mâţe mici, în faţa blocu',
O bilă fugăreau cu-nverşunare
Când eu, cu o şampanie mai mare,
M-am nimerit ca să le bubui jocu'.


Urechile ciulind a vânătoare,
Mă urmăreau cum ţin cu mâna dopu'
Şi-au şters-o când sări, mâna-l-ar focu',
C-o bubuială fără de hotare.


Şi iaca de sub gard ies iar la pândă,
Să vadă de s-a terminat războiu'
Şi vin pâş-pâş tot bâjbâind pietroiu,


Ca în trânteală iarăşi să se prindă -
În capetele lor e goană mare,
Dar nici al meu mai multă minte n-are.




Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Iul 22, 2011 1:16 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Epigramă


Un şarpe puturos îmi iese-n cale
Îi dau o cruce-n cap şi crapă dracu'
Apoi un fluturaş zburând agale
Îmi sugerează muzica lui Bach-u'.


Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Iul 20, 2011 8:34 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Veşnicie virgulată



Când zeul Mithra-i virgulat în sine
Cuvintele în focu-i se plasmează
Şi linia vieţii, tot mai trează,
Îşi luminează capătul mai bine.


Când Cupidon săgeata-şi virgulează,
Iubirea-i limitată-n colţuri fine -
Se-mbracă-n nume, capătă destine
Şi-n paranteze mici se relaxează.


Trăieşte omule, lasă prostia!..
Milenii de tăcere te-nconjoară
Şi viaţa n-o trăieşti a doua oară.


O, tempora! O, mores! Veşnicia
Te poate scoate dintre paranteze -
Doar lasă taina ei să te vegheze!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iul 19, 2011 12:51 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Poşeta albă



Poşeta albă-ţi cade de pe umeri,
Când îţi întorci privirea către mine
Şi cu mirarea parcă vrei să numeri
Părerile ce mă despart de tine.


Te-admir de mult, ţi-am spus-o, fără voie,
Mă ocoleşti de mult, însă acum
O noapte bântuită de strigoi e,
O noapte-n care timpul stă în drum.


Privirea ta-i de dincolo de vamă -
Doar eu o văd aşa.. Tu cum mă vezi?
Poşeta albă-i vis ce se destramă,
Dar nici strigoii nu te fac să-l crezi.


Tresari ca de-un mister şi nu-ţi spui ce e
Doar mă priveşti cu ochii mari, pierdută..
Poşeta albă-mprăştie pe-alee
Oglinda şi un ruj de muză mută.


Eu fug ca un nebun, timpul să plece -
Oglinda-ţi în poşetă nu mai e -
Şi când departe-mi suflă vântul rece,
Tresar la fel fără să-mi spun de ce.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Iul 10, 2011 2:11 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Campion pentru România



Lucian Bute a câştigat
Şi România redevenit o ţară mai europeană,
Mai mondială,
Mai universală...
Românii ridicau mâinile spre cer, beţi de bucurie,
Ca şi când porţile vieţii
Niciodată nu ar mai putea îndrăzni să se...
(Apropo: în care punct din Univers se află România?)
................
Când românul şi-a trimis adversarul la podea,
Un cerb carpatin a tresărit pe Ceahlău
Într-un mod teribil de ciudat,
Ca şi când floarea de colţ şi-ar fi suficientă sieşi,
Iar buzduganul lui Mihai Viteazul s-a aprins, la Alba Iulia,
Ca făclia de la Ierusalim,
De parcă Prutul s-ar plictisi de moarte să mai despartă....
(Chiar aşa: în câte rânduri de ghilimele trebuie pusă floarea de colţ,
pentru care a tresărit cerbul de pe Ceahlău?)
...............
Când veneam de la Buucureşti la Iaşi,
Am văzut din tren o căprioară pe câmp
Mirosind o floare mică şi albă,
Pe care mai apoi a mâncat-o.
Întrebare: Domnule Einstein,
Potrivit cărei formule matematice prestabilite
Acea căprioară cu floarea s-au nimerit...(...)?
Şi care era viteza trenului meu având în vedere că...(...)?
..............
Tăcere..
Lucian Bute este campion mondial -
Lumina nu are timp să ne dea, momentan, alt răspuns.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iul 05, 2011 11:11 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Ehhh e adevărat. Adevărul e că nu prea ţin la beutură..nu rezist prea multe runde Smile Mi se învârte repede "titirezul" în cap Laughing

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iul 05, 2011 10:43 am  Didina Sava

Ha,ha, nu chiar aceleasi.Cand eram eu copil, berea nu era asa alcoolizata,facea si mamica mea bere de casa...Dar berea de acum te " mascariceste" un doi,ca sa ma exprim in termeni edulcoranti.

Ce imi place Raul cum "cochetezi" tu beuturica Very Happy Very Happy Very Happy si betiile...si macar de le-ai avea cu "darul suptului",dar aici sta tot umorul... Laughing Laughing Laughing

Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Mar Iul 05, 2011 9:35 pm, editata de 1 ori

Sus In jos

Mesaj   Continut sponsorizat

Sus In jos

Pagina 1 din 7 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum