Timpul meu nu mai are răbdare...

Cu gura îmi ascund o gură iubită,
să ne sfârșim în întâiul sărut.

Cu mâna mea, petrec apele in ceruri.

Tu îmi treci sărutul în spuma albă a mărilor,
și gura mea îl duce peste alte ape
care ne cheamă în adâncuri.

Mitul lui Sisif se împlinește în gura noastră:
Iată, s-a creat iubirea!!!
Se tot uimește bătânul obosit.

Poveștile renasc de sub nourii de gânduri.
Valul nu mai răsună haotic.
Pâraiele se umflă și se reîntorc la cer
să ne descuie lacătul adâncului...

Noi ne căutăm prin buzunare copilăria pierdută
sau un suflet de care să ne rezemăm,
așa cum cerbul cu mii de ramuri înflorite în coarne
își caută îndurerat ciuta pierdută
prin codrii îmbătrâniți prea devreme.

Timpul mă privește.

Pe sub vălul uitării, îmi spun povestea
pe care mi-o șoptescdoar azi,
sfârșită, lângă izvoare,
când tu nu-mi ești aproape
și umbra sparge timpul...

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Sept 10, 2010 10:47 am, editata de 2 ori