Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Ieri la 5:31 am Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
Vin Feb 23, 2018 8:30 am Scris de Mihaela Moşneanu

» Decorațiuni din fetru
Mier Dec 27, 2017 3:19 am Scris de Didina Sava

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

Dorina Neculce

Pagina 17 din 18 Înapoi  1 ... 10 ... 16, 17, 18  Urmatorul

In jos

11112009

Mesaj 

Dorina Neculce






Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Mai 04, 2012 9:14 am, editata de 62 ori
avatar
Dorina Ciocan
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 1067
Varsta : 54
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 11/11/2009

http://cititordeproza.ning.com/profile/dorinaciocanhttp://www.fa

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: diggdeliciousredditstumbleuponslashdotyahoogooglelive

Dorina Neculce :: Comentarii

avatar

Mesaj la data de Dum Feb 21, 2010 12:13 am  Dorina Ciocan

OROLOGIUL DE PE FRUNTE

Ocolește-mă cu teamă,
Dar priveșete-mă o dată,
Și-ai să vezi că sunt doar piatra
Sfărâmată-n altă piatră.

***
Eu îți țin pe umeri firavi
Stâlpul șubred de la poartă,
Stâlp ce îți vorbea de mine
și de ochii mei de moartă...

*****
Noaptea, ochi-mi mai coboară,
Se desprind din împietrire,
Și-ți pătrund sclipirea-n casă,
Când iubirea-neființă
Se ascunde-n amintire.
*******

Tot mai stau la tine-n vise,
Cu parfumu-mi desuet,
Privesc zarea ce s-arată,
Și te strig cu glas de nimfă întristată...
*********
Ieri, un cioclu mi-a scris fruntea
Cu un cui roșit de vreme,
Să nu uit că-ți sunt :
„pierduta cea plecată să te cheme”,
Fiindcă azi, mă regăseai tot în locu-n care urma
Cu un secol mi-o pierdeai...
&&&
Orologiul de pe frunte
Bate ritmul sacadat,
Din secundă în secundă îmi șoptește:
Te-a uitat,te-a uitat...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Feb 18, 2010 12:47 pm  Dorina Ciocan

În mine un străin m-a întrebat,
De ce-mi vând voba pe tarabă,
Şi nu-mi beau inima-n cămară
când morţii îmi hrănesc, cu trupul lor, grădina, de dimprejurul casei de la ţară.

Bine-ai venit!
De când te aşteptam, străine,
pe ţărmul mării întârziat...
Să ne-afundăm în valul ei,
nebunul,
Toţi aşteptaţii:
unul...după unul...
Până s-o umlpe marea de nevoi,
Şi stâncile or să ne cheme,
Să ne împartă viaţa înapoi,
Iar gândul, cu migală. ni-l vor cerne...

O mână am întins până la stea,
Să-i ţin sclipirea ei pribeagă,
Cu sila să-mi îndes în ea
Părerea cea de rău, de viaţă neîntreagă.,..

Tristeţea adormită ieri, în piept,
Azi, strigă, se deşteaptă...
Ca mâna întrupată pe nedrept,
Ce-şi face cruci
cu mâna dreaptă...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Feb 16, 2010 11:39 am  Dorina Ciocan

https://www.youtube.com/watch?v=SqLAPt7V4Ns
mi storci lacrimi neobosite pe obraz mi
le pictezi ostentativ,
contabilizându-le cu mare atenție:
lacrimile ei sidefii,
lacrimile ei albastre,
lacrimile ei albe,
Ploaia ei de lacrimi...
o lași să curgă peste tine,
Răcorindu-ți dorința-masculină.

Înalți rugăciuni aprinse spre cer nuami al tău,
în diminețile înnebunite
de parfumul liliacului,
În iernile pustii îngropate
de zăpezi nesfârșite,
mulțumești pentru că
nu pot fi decît a ta, aceeași
ploaie caldă în iarnă, topită
într-o ninsoare aprigă de vară.

Sunt femeia-marionetă.
Îmi frămânți trupul de ceară,
seară de seară,
modelezi
un înger,
un demon,
și mîna ta ageră continuă un
nou început
lucrarea nu te mai poate mulțumi.

Întunericul te inspiră.
Trupul meu ți se supune:
azi, mă faci frumoasă,
îmi zâmbești,
Mâine voi fi urâtă
și-mi ocolești privirea.

Buzele tale sărate lipesc în mine
milioane de aripi arse
pe care-mi desenezi
fluturii brutalizați
transformați în
dizgrațioase omizi ce
îmi devoră sufletul.
***
Gura mea
aruncă frunze-crude,
sevă gustoasă,
cu care hrănesc lăcomia,
acoperindu-mi trupul.
***
Sunt femeia-frunză,
sunt femeia-copac,
am rădăcinile adînci,
bine înfipte,
scuip milioane de frunze
pentru că tu-mi lipești în trup
milioane de săruturi..
***
Sunt hrana ta.
***
Ochii tăi de culoare azurului
Îmi șterg zarea,
văd numai
atât cât vrei.
***
Spui că mă poți iubi
doar când sunt departe,
mă apropii
să nu mă poți iubi.

Trupul meu e timpul tău.
***
Sunt femeia-marionetă,
azi, mă cioplești din lemnul unui fag.
Tu îmi ești creatorul...

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Oct 26, 2011 1:17 am, editata de 4 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Ian 18, 2010 7:47 am  Dorina Ciocan

Zâmbește și cântă...
Iar ne-ntâlnim pe cărări,
Azi pacea ascunde
Văpaia de ieri...

Zâmbește și cântă,
E luna pe cer,
Și îngeri-ascultă,
Sub plopul stingher...

Zâmbește și cântă...
Privește spre mare,
E pasul-mi ce urcă,
aceeași cărare.


Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Noi 04, 2010 10:04 pm, editata de 2 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Ian 17, 2010 4:34 am  Dorina Ciocan


Trăiesc de ceva timp într-o simbioză cutremutătoare cu geamăna din mine...
Îmi arunc ochii spre oglindă. Valurile nemărginite nu mă scaldă ca altădată arătându-mi perfecțiunea chipului.
Mă ocolesc.Când îmi simt pașii, nemărginirea de dincolo își închide sfidător grandioasele porți.
Uneori se arată tristețea...
De când nu mi-am văzut chipul?
Oamenii mă privesc superficial...Alteori, privirile lor poposeau darnice asupra mea...
O privire alunecă totuși pe chipul meu. Mă strigă pe un nume demult uitat. Zâmbește. Zâmbetul se preface-n rânjet, iar strigătul în răget asurzitor...
Am în jurul meu un suport metalic, de care atârnă, însângerate, perdele grele din catifea veche...Trag cu încredere.
Sunt protejat...Rânjetul dispare...răgetul se estompează în acorduri angelice ...
Sunt Destiny...Pot să-mi creez singur destinul...
Mă întreb cum am ajuns aici...Imagini se derulează într-un ritm amețitor...
Din străfundul meu iese cineva și-mi întinde un pahar cu un lichid amar și dulce...
Mi-e sete...Mă îndeamnă prietenește să beau...Buzele mă frig...Lichidul îmi chircește spasmodic trupul...
„E viață”. îmi șoptește ușor la ureche ca pe o taină...„Viața poate uneori se ne amorțească simțurile?” mă întreb nedumerit...
Cel din mine zâmbește...nu privesc zâmbetul prea mult de teamă să nu devină rânjet...Apoi, îmi fac mare curaj...privesc...zâmbetul îi luminează chipul, îi destinde trăsăturile...Aș mai bea viață pentru acest zâmbet...
Amețit...mă preumblu pe străzi...sute de oameni își plimbă destinele alături de mine...dar niciunul nu are
un geamăn cu care să trăiască într-o simbioză cutremutătoare...

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Sept 06, 2010 6:03 am, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Ian 15, 2010 1:33 pm  Dorina Ciocan

Mă supăr azi când adevărul
Își frânge unghia-n destin
așa cum putrezește-n întuneric mărul,
sau cum se oțetește-n soare
paharul de pelin.

*
Mă-ndrept cu ochii goi
spre noaptea cea polară,
Aștept să desenăm aureola,
Dar, pașii mei se-ndepărtează iară,
Și simt cum fiecare trage-n jurul lui cupola.

**
Mai construim amar,
câte un vis de șoapte,
Un zid se conturează între Tu și Eu,
Întreb : e zi? sau poate-i noapte...
Și-adorm cu tine-nfipt în gândul meu...***

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Ian 12, 2010 9:22 am  Dorina Ciocan

Scump poet cu chip de stea,
Cine-n lume nu te știe,
Calea ta e-a altora,
O cărare neumbrită prin pustie.

Vino să ne vezi amarul
Care încă mai domnește,
Și să vezi că idealul
Tot alene se clădește.

Soarta ta a fost odată,
O privire ce-a fost pusă
Într-o ramă de poveste,
Ieri ascunsă,azi ascunsă.

Unii-n veci te-or adora
Și ți-or venera icoana.
Alții scuipă-n urma ta...
Asta, doar le este toana.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Ian 12, 2010 9:20 am  Dorina Ciocan

Înțelege că în zare,
Dincolo de lumea mică,
E o insulă sub soare
Ce te-ar pune sub aripă.
Săptămâna


Sunt o fată silitoare
Și îmi place poezia,
Dar mă ştie Ana, oare?
Că, eu ştiu ce-i veselia.

Dacă vreți să învățați,
Ca și mine poezii,
Vă invit și luni și marți,
Să ne-ntrecem pe câmpii.

Miercuri, joi, ne vom juca
Și cu păpușica mea,
S-o-nvățăm o poezie
Despre floarea din câmpie.

Vinerea mergem la teatru,
În șir, unul după altul.

Sâmbătă e zi frumoasă,
Nimeni să nu stea în casă.
Iar duminică-mpreună,
Vă vom spune : „joacă bună”.


Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Mai 26, 2011 12:54 am, editata de 2 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Ian 12, 2010 9:09 am  Dorina Ciocan

IDEALUL

Pasul meu șoptit culege
Roua-n calea dimineții,
Gând ascuns aude-n taină
Ce-și spuneau cândva poeții...


Eminescu iar coboară,
Lunecând pe câte-o liră,
Și din palma-i luminată
Chiar luceafăru-l admiră.

În grădina fermecată,
Îi simt umbra diafană...
Tei cu fruntea aplecată
Chipul i-l cuprind în...rană...

Scump poet, din-nalta-ți sferă,
Privești lumile nebune?...
Crezi c-ar trebui o ERĂ
Gându-n ceafă să-și adune?...

Pentru ce aceste lupte,
Când lipsește IDEALUL?
Ce-și doresc aceste taberi,
Ce nu știu vocabularul?..

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Ian 12, 2010 8:39 am  Dorina Ciocan

Vindecare

Motto:
Eu scriu...așa cum simt,
Cu-o mână-nfiptă-n „suflet”,
să nu mint...



Țineam ascunsă roua-dimineții,
În cupe de cristal,
În care-mi odihneam
și apa vieții.


Mă înveleam cu agonia ta-ngerească,
Lăsam, demonic, dorința
să mai crească.

Când noaptea viselor cânta
din coarda
sufletelor adormite,
Voiam să-ți vindec focul,
Turnând în trupu-ți însetat
roua fierbinte.

Credeam c-am să te vindec...
Cu sila buzele morbide
îți dezlipeam,
O cană de lichid vâscos, fiebinte,
Pe gură ta lividă îți turnam.

Fugeam spre apa vieții,
Să-ți ostoiesc dogoarea
cu roua dimeneții,
și altă cană îmi umpleam.

Am vrut ca noaptea-viselor,
Să fie doar a noastră.
Prin geam să ne unim privirea,
Și tu să-ți scoți din trup
O altă coastă...

Zăpada-n toiul verii,
pân-la umeri
să ne crească.
Iar florile iubirii, iarna,
peste câmpuri neumblate,
să-nflorească.
În toamnă, ploi de stele
să ne plouă,
Un singur suflet de-om avea,
Să îl hrănim
cu stropi de adânci
de lacrimă și rouă...[/center][i]

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Sept 29, 2010 11:43 am, editata de 2 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Ian 09, 2010 8:37 am  Dorina Ciocan

O pulbere de stele
în suflet să-mi strecori,
Să-mi lumineze tainic gândul,
Și mâna ta înmiresmată de fiori,
Să-mpreuneze cerul cu pământul.

Iar lacrima-nghețată
încarcă-mi-o în vise,
Și ninge-mi peste ea,
petale de narcise.

Apoi, îndreaptă-ți sabia iubirii
spre un dușman închipuit,
Urmează-mi pașii,
să privim ca altă dată,
Cum soarele se scaldă-n asfințit.

Hai să simțim tăcuți,
prin pulberea albastră zarea,
Până acolo unde,
cerul îmbrățișează marea.
[b]

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Ian 09, 2010 4:52 am  Dorina Ciocan

„Umbra-nopții își spală fața
Cu un fir de mătrăgună,
Și-oglindește-n lună viața,
Iar... în cupa-i sidefie,
O fărâmă de otravă mai adună.
*
Brândușica parfumată,
sidefată și zblobie,
Cosânziana de pe coastă,
Poartă-n trup doar nebunie.
**
Nu sorbi parfum de iele,
Căci brândușa-mătrăgună,
Cu otravă o să-ți spele
sufletul, de „noapte-bună!”
***
Ochiul,inima,tristețea
îți mângâie...
Dar îți soarbe tinerețea,
Și te-adoarme
pe vecie..
[b]

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Ian 09, 2010 4:44 am  Dorina Ciocan

Furtuna se întețește,
Trâmbe de nisip se ridică,
mânate de furia norilor plumburii.

Firele arzătoare îmi biciuie obrajii,
astupându-mi gura până la sufocare.

*
Mă eliberez,
Aproape strig,
dezlânțuind mugetul mării...

**
Se învolbură amenințător nemărginirea.

***
Un spirit al locului
îmi face semne disperate.
Cere ajutor, cu o voce supraomenească...

****
De nu mi-aș pierde si eu spiritul...

Văd în vacarmul iscat
o liniștită fâșâie de faleză lucitoare.
M-aș putea elibera iar...

*****
Un val uriaș, neașteptat,
vrea să îmbrățișeze cu furie țărmul.
În orbirea lui ,mă confundă.

******
Îmbrățișarea dureroasă mă aruncă
în spuma albastră.

*
Apă și nisip se iau de piept
într-o complicitate tainică...

**
Am obosit...
Vreau să adorm...

***
Îmi așez mâinile sub obraz...

****
Marea-împăcare îmi mângâie duios
obrazul biciut și tâmpla zdrențuită.

*****
Albatroșii rescriu, cu zborul lor tandru,
o poveste începută demult,
când flautul cânta cu glas de pasăre măiastră.

Cerul o primește cu uimire.

******
Soarele se scaldă, alăturea de mine, în asfințit,
sfințindu-și chipul de zeu nemuritor
în lumina aprinsă din ochii mei stropiți cu pulbere de chihlimbar.

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Dum Sept 12, 2010 6:56 pm, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Ian 03, 2010 12:49 pm  Rodica Rodean

Sa-ti fie de folos calatoria si sa te intorci numai cu ganduri bune......

Scrii minunat Dorina....si poezie si proza....

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Ian 03, 2010 9:56 am  Dorina Ciocan

Dacă m-ați căutat ieri, nu am fost acasă...Am poposit pe o plajă pustie,pe țărmul Necunoscutului. Se auzea doar ecoul pașilor pierduți..., valurile spărgeau stâncile de atâta așteptare, iar pescărușii- stăpâni își înăbușeau strigătele...în aripi...
M-am oprit să frământ nisipul ...și gândurile, pentru că aveam prea mult timp...
Mâinile mele iscusite clădeau un castel din finețea nisipului, cu foarte multe rafturi. Privit dintr-un anumit unghi,parea chiar o vastă bibliotecă virtuală.
După ce am finisat lucrarea, mi-am luat cu grijă gândurile și le-am așezat în rafturile-locuință, nu înainte de a le da unele indicații...La asta mă pricep destul de bine.
- Voi, cele violet,veniți aici, pe raftul din față! Vi se cuvine un loc de cinste, Ați fost creative și înălțătoare.
Ele au ridicat semețe capetele și au pornit cu pas înălțător spre locul indicat,privind mândre spre cele împrăștiate.
-Cele albastre,vă rog, așezați-vă pe raftul din mijloc! Uneori m-ați derutat...nu mai știam ce culoare are cerul...
Ele s-au prins de mîini, sprijinindu-se și au pornit mohorâte, plecându-și capetele cu întristare.
-Gândurile negre, ascundeți-vă după cele violet! Ați fost lacome! Ați ros o parte din inima mea! Pariez că nici nu știați de întreruperea programului „inimi pentru inimi”! E recesiune!
Prietenele mele nechemate s-au făcut mici și s-au ascuns după cele înălțătoare.
Într-un târziu, am terminat munca și priveam cu admirație schimbarea...
Ce minunat e când ai făcut ordine în gânduri!!!
Am adorimit în acordurile inedite ale muzicii mult căutate :valurile îmi șopteau o simfonie uitată...pescărușii țipau de plăcere..
Dezamăgirea m-a cuprins când m-am trezit. Copilul mării a ieșit din spuma albastră , mi-a vegheat somnul. Dar pentru că eu nu mă trezeam, s-a gândit să se joace cu gândurile mele..Pe cele negre le-a așezat pe raftul din față, iar cele violet se ascundeau rușinate ...
Atîta muncă distrusă de o joacă de copil...
Nu m-am supărat pe El...Îi strălucea soarele pe frunte, iar din inima lui se hrăneau doi nuferi...
Mâine dacă mă veți căuta, n-am să fiu acasă...Plec pe o plajă pustie, pe țărmul NECUNOSCUTULUI.

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Mar 08, 2010 11:41 pm, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Dec 30, 2009 11:32 pm  Dorina Ciocan

Voi, oameni
care mă iubiți,
V-aș pune-n suflet.

V-aș dărui
o lume de cuvinte,
să vă hrăniți,
ca pentru mine,
niciodată,
să nu muriți.

Acelora,
care îmi frâng
avântul,
Le-aș da o scară,
Să urce pân-la mine,
în suflet.

Apoi, dacă or vrea,
să iasă afară...
[b]

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Dec 30, 2009 1:24 pm  Dorina Ciocan

Am privit lumea printr-o lupă,
Și oamenii erau așa de mari...
*
Am privit lumea printr-o inimă,
Și oamenii erau așa de mici...
**
Am privit cerul printr-un curcubeu,
Și stelele păreau așa de albe...
***
O ploaie de stele
s-a abătut asupra mea,
Și eu am privit...

Mi-a închis ochii o stea
și m-a privit.
[b]

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Dec 29, 2009 8:31 am  Dorina Ciocan

Timpul a încremenit.
Clepsidra nu a mai fost întoarsă.

Suntem doi prizonieri într-un tablou de Van Gogh.
Nici pictorul nu a mai avut timp :
Mie a uitat să-mi picteze sufletul,
Ție-inima.

Suntem doi prizonieri într-o natură-statică:
Eu-o femeie fără inimă,
Tu-un bărbat fără suflet,
Dar suntem celebri...

O șoaptă a încremenit pe buzele tale,
Dacă ar reseta cineva timpul...
Aș putea culege șoapta buzelor tale.

Tic-tac!...Tic-tac!...
E doar închipuirea.
Timpul se odihnește-n amorțire...

Netrecut, îmi roade neputința,
Sleit, trupul meu încearcă răzvrătirea.

Aș putea culege chihlimbar din ochii tăi
cu mângâierea mâinilor trudite...

Tic-tac!...Tic-tac!...
E doar închipuirea.
Timpul doarme în așteptare.

Există în Univers o mână,
o mână de ajutor,
care să ne întoarcă doar pentru o secundă Clepsidra???

Tu te-ai trezi și te-ai strecura în inima mea...
Eu aș adormi învelindu-mă cu sufletul tău,
mi-aș odihni visele destămate...

***
Tic-tac!...Tic-tac!...
E timpul!!!



Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Sept 03, 2010 11:44 am, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Dec 27, 2009 10:25 am  Dorina Ciocan