ADUCERI-AMINTE

Tu nici nu ştii cât mi-e de dor
De mângâierea ta atât de tandră,
Gândindu-mă acum mă înfior
Şi-mi amintesc privirea-ţi caldă.

Mă trezesc în miez de noapte,
Năpădit de îndepărtate amintiri,
Re ascultând ale tale simple şoapte,
Mirosul buchetului de trandafiri.

Cât de departe sunt acum
Neuitatele îmbrăţişări fierbinţi!
Săruturile ultimului drum,
Când trebuia să stăm cuminţi.

Aştept să ne reîntâlnim
Să retrăim ce-a fost frumos,
Unul spre altul să venim
Chiar de ar trebui venit pe jos.

ACEL PEGAS

Acel Pegas cunoscut,
Ca fiind şi Carul Mare,
Se roteşte neîntrerupt,
În îndepărtata zare.

Nu am făcut un clasament,
Ca să-ţi aleg o cântare,
Dar ca simplu eveniment,
Pentru mine eşti CEA MARE.

Nu-ţi fac statuie din aur,
Nici cioplită în granit,
Vei rămâne al iubirii faur,
Mergând cu mine în Infinit.

Împreună pe acelaşi drum,
Sprijină-te pe al meu braţ,
Lasă-mi al tău parfum,
Să-l absorb cu nesaţ.

1 IUNIE, ZIUA COPILĂRIEI

La întâi de Cireşar,
E un început de lună,
Aducem copiilor în dar,
O lume mult mai bună.

Alergaţi, iubiţi copii,
Prin pajişti cu stele,
Realizaţi din păpădii
Acele magice inele.

Venim să mai visăm,
Cu inimi inocente,
Împreună să plecăm,
Spre lumile perfecte.

TREC SECUNDE I

Secundele curg în clepsidre,
Se joacă în nepăsare intens,
Ca prin apă simpatice hidre,
În trupul Timpului imens.

Anii cei trecuţi prin viaţă,
S-au adunat în amintiri,
Cu privirea lor semeaţă,
Vor naşte noile trăiri.

31 decembrie 2008

AN NOU, SPERANŢE NOI

În suflete păstrăm doar puritatea,
Tot ce a fost rău nu mai rămâne,
Senini vom înfrunta realitatea,
Ce cu Noul An va veni de mâine!

Zilele vor naşte noile antreprize,
Create din sufletele optimiste,
Vom ignora ale vieţii grele crize,
Fluturând ale păcii albe batiste!

AM VENIT 2009

Sunt anul două mii nouă,
Unii spun că vin cu rele,
Vă aduc belşugul vouă,
Am să vă scap de belele!

Am venit, v-am cunoscut,
Sunteţi minunaţi cu toţii,
Anul acesta-l stau, nu mult!
Din viaţă luaţi-vă noi porţii.

În viaţă ca să exişti,
Ţine răul la distanţă,
Ca să fiţi mai optimişti,
Vă las sacii cu speranţă.

Multumesc Victoria pentru acesti minunati trandafiri, pentru cuvintele alese si pentru prietenia ta.

o vara frumoasa ,mult succes..numai sanatate si bucurii!
cu stima, victoria
retele ning,spruz

AM PORNIT

poezie aniversară

Am fost eu vântul care fuge,
Trecând neobservat prin lume?
Am fost eu râul care curge,
Fără să fi lăsat mici urme?

La început am fost un izvoraş,
Căutând o cale spre un râu,
Cu chipul blând de copilaş,
Devenit cu duritate mai târziu.

Am pornit ca simplă adiere,
Cu timiditate viaţa s-o prefir,
Prinzând din ce în ce putere,
Transformată în vajnicul Zefir.

Am fost un firicel de iarbă,
Prinzând noi rădăcini adânci,
Din ani mi-am făcut o salbă,
Urcând pe ale timpului stânci.

19 ianuarie 2009
De Ziua Mea

O NOUĂ ANIVERSARE

aniversare la 69 ani

Interesant am zis! Mai e o aniversare!
Voi trece peste ea, de ce să am emoţii?
Viaţa îmi spune; LA MAI MARE!
Dar până unde mă vor duce sorţii?

Va veni şi vremea plecării mele,
Să mă odihnesc tăcut în veşnicie,
Dar până atunci gânduri rebele,
Preferă lumea în mişcare, vie!

E poate frumos acolo în Eden,
În care sigur nu voi avea un loc,
Credeţi că voi auzi al îngerilor refren
Sau voi fi păzit de al pietrei bloc!?!

Moldova Nouă 19 ianuarie 2010

ŞAPTEZECI

Soţiei mele Ana LEONTE

De ce să pun noi ajurate perdele,
Să nu te văd frumoasă în întregime?
Pe tine care te-am cules dintre stele,
Să-mi fii călăuză cu drepturi depline.

Lumină ai răspândit peste mine,
Prin toamne cu frunze aurite,
M-ai purtat prin ceruri senine,
Fiindu-ne visele noastre împlinite.

Am sădit în grădina vieţii noastre,
Copacii frumoşi care au dat rod,
Călăuzindu-i spre zările albastre,
Să aibă zborul cât mai slobod.

Am dat sufletului eterna iubire,
Care chiar şi la greu ne-a însoţit,
Curgând spre veşnica nemurire,
Primind sensul vieţii de noi dorit.

Ai reuşit cu bine să treci,
Pragul treptei şaptezeci
Urcând aşa an după an,
Să ajungi la centenar.

Moldova Veche 24 noiembrie 2009

DISTINSE DOMNULE Mihai LEONTE

Văd: ,,Lacul codrilor albastru,Nuferi galbeni îl încarcă”.
Spun; Mihai EMINESCU
Aud; ,,Pupăza din tei” spun Ion CREANGĂ, şi-mi aminteşte de Humuleşti.
Citesc; ,,În valea largă de pe Groapă, /Pe unde curge Şipoţelul” sau; Prin pâraie pline de răchită, Pe unde cânta cândva Lican”, spun Mihai LEONTE şi văd în faţa ochilor satul natal Petia, şi neamul din care mă trag; căci Lican era fratele tatălui meu Gheorghe BERARU.
Omul este roua, creaţia este o veşnicie. Mai repede sau mai târziu şi omul şi cartea ajung pe un raft; omul pe raftul cavoului, cartea pe raftul bibliotecii. Şi atunci mă întreb; ce trebuie preţuit mai mult? Fiinţa sau materia?
Ferice de tine ţinut strămoşesc al Petiei, că din lutul Ciofului a fost creată o fiinţă numită Mihai LEONTE, o fiinţă care a făcut ca numele Petia să fie cunoscută în întreaga Românie, şi în lume. Numele Mihai LEONTE va deveni sinonim cu Petia.
Cu tot respectul,

Gheorghiţă BERARU
Primarul comunei Buneşti, judeţul Suceava

Miner prin adâncurile cuvântului...

Duminică, 14 Februarie 2010...

Încerc să dăruiesc acestui OM, miner prin adâncurile cuvântului şi al Munţilor Apuseni, o parte din sufletul meu! O parte din Viaţa mea rătăcită prin galeriile minelor, cele fără de sfârşit ale Apusenilor, acolo unde ochii mei au văzut Aurul veritabil şi Argintul viu al tuturor vânzărilor, acolo unde mâinile mele au purtat pulberea lor şi o mai poartă încă... Baia de Arieş! Oraşul dintre Munţi! Timp de 12 ani am trăit, am scris şi am visat alături de pruncii mei în pridvoarele înserărilor şi dimineţilor lui! DA, ARMONII MAJORE!
Îmi plec genunchii în faţa Gândului dintre coperţile acestui volum! Mihai LEONTE! Fost miner în oraşul meu de suflet. Câtă gingăşie, câtă puritate în privirile acestui Copil! Doamne, fă-i Copilăria neterminată!
Am citit din cartea aceasta ARMONII MAJORE cât pentru o Duminică întreagă... Aproape în fiecare vers e o Ană zidită, soţia cea dragă...O aripă neînfrântă acolo, pentru zborul aşteptat...Un DOR de-a pururi nevindecat pentru sălaşul inimii de român, trecut prin Munţii Apuseni, munţii Craiului veşnic neuitat; AVRAM IANCU... Frunze risipite pe aleile Timpului din noi întru mereu aceeaşi primăvară... Peste toate plaiurile aceleaşi neprihănite aduceri aminte... Aceleaşi rugăciuni smerite în faţa pietrei făcătoare de minuni ale Munţilor Apuseni, în faţa acelui râu mare, cu nume de Arieş, pe care poetul l-a trecut cu picioarele simţindu-i acurateţea...
O Patrie întreagă freamătă prin pădurile lui Mihai LEONTE, cu toate tulnicele şi fluierele care le va transmite viitorului, înlăcrimate, cum le doresc cei care nu au călcat pământul plin de istorie al Munţilor Apuseni...
Ce dulce, binecuvântată boare de vânt!

Cu preţuirea cuvenită,
Nicolae NICOARĂ- Horia din Munţii Apuseni

Mihai LEONTE poetul armoniei şi al optimismului

Indiferent dacă se adresează profesiei pe care a îmbrăţişat-o toată viaţa – mineritul şi ortacilor, clădiţi - ca şi el - din granit, sau universului copilăriei şi familiei, ori femeii şi naturii în toată splendoarea şi gingăşia lor sau abordează întrebări existenţiale şi aspecte cotidiene, poeziile domnului Mihai LEONTE sunt străbătute de un optimism debordant, de vitalitatea şi energia unui om integru, care - pe parcursul întregii vieţi - a pus mai presus de orice Iubirea: iubirea pentru profesia aleasă, iubirea pentru spaţiul natal şi familie, iubirea de semeni, iubirea pentru frumuseţile acestei lumi şi – în sfârşit – iubirea de cuvânt, de Poezie.
Cu deosebită sensibilitate şi dragoste de viaţă se apleacă asupra omului simplu – minerul, ortacul lui, un adevărat rege al muntelui, al adâncului necunoscut şi puţin exploatat. De aceea poeziile leontiene sunt ca un „lămpaş” al minerului care scormoneşte în măruntaiele muntelui, sunt un firicel de lumină în cotidianul actual, ros de întrebări fără răspuns, de îndoieli şi deziluzii. Lumina, ultima speranţă a minerului, apare dulce în poezia Treptele vremii, ca un far călăuzitor prin labirintul întunecos al minei:
Am iubit ca şi astăzi dulcea lumină,
În adâncuri o aveam de la lampa de carbid,
Cu ea m-am călăuzit mulţi ani prin mină,
Răzbătând prin acel întuneric perfid.
Mihai LEONTE elogiază munca minerului plină de trudă şi sacrificii, dar materializată – atât de frumos şi ingenios – în bijuterii:
Paşii mei, imprimaţi în minereu,
Se regăsesc în frumoase bijuterii
sau:
Port în plămâni fire de aur
De care nu pot fi prădat...
( Paşii minerului )
Aurul, metalul nemuritor, atât de râvnit şi căutat de toată lumea, apare ca un cântec al perforatorului, iar poetul ne îndeamnă ca - atunci când purtăm un inel – să ne amintim că:
Prin el a trecut
Şi viaţă, şi moarte. (Aur)
În cromatica poeziilor despre minerit auriul străluceşte orbitor alături de negru: aur şi cărbune, frumuseţe şi căldură:
Tu ai fost vreodată-n mină
Să scoţi aur şi cărbune
Care ne aduc lumină?
Atunci nu ştii ce-i pe lume! ( Ai fost?)
Acest aur se transferă în frunzele toamnei, anotimp iubit de poet şi datorită cromaticii. Aşa cum e legat indestructibil de măruntaiele muntelui care l-au călit, transferându-i din măreţia şi puterea lor, tot aşa, prin fire nevăzute, comunică cu natura, cu întreg Universul. Născut din duritatea stâncilor şi a munţilor, format la şcoala aspră a vieţii, poetul ne descoperă un suflet iubitor de frumos, plin de candoare în faţa frumuseţilor naturii, în general şi a florilor, în special. Trandafirul, simbolul etern al iubirii, este floarea preferată:
Câmpuri largi de trandafiri
Să fie viaţa noastră.
Amintirile, ca nişte flori de mină luminoase, copleşesc sufletul poetului: Veniţi amintiri, aici să v-adun / În căuşul palmelor bătrâne, purtându-l într-un trecut îndepărtat, dar drag, pe pământul natal, în satul copilăriei, pe malul pârâului Ciofu, cu lutul îmbrăcându-i, protector, picioarele:
Auzeam melodii din ale Ciofului izvoare
Trilurile graurilor din vechii nuci,
Umblam bogat, cu glodul pe picioare,
Timpul a trecut, ce mult e de atunci!
(Lut arzând)
Dragostea pentru mama, pierdută la o vârstă fragedă, trece peste vremi şi bate la uşa sufletului nostru într-un mod înduioşător:
Mamă, tu mi-ai fost dragostea dintâi
Şi mâna-ţi caldă – primul căpătâi.
( Dragostea mamei )
Iubirea este pentru poet o oază de linişte sau vatră de cărbuni arzând... o iubire mereu vie, în legătură permanentă cu Universul, o iubire eternă:
Oare ce-mi trebuie, doamnă,
Pentru veşnicie a te iubi?
sau
Să mă pierd cu tine în neant...
(Vreau să fiu vântul Zefir)
Iubirea simplă, decentă pentru soţie, îl determină să exclame, la fel de simplu şi direct:
Tu nu eşti Venus din Millo
Dar pentru mine eşti o stea,
Cândva îţi spuneam: copilo!
Şi astăzi te strig tot aşa.
( Draga mea )
În centrul universului poetic leontian femeia apare în diverse ipostaze: iubită, soţie, mamă, fiind o stea, cântec şi refren, flacără vie, a vieţii regină, tezaur, bulgăre de aur. Dorul poetului este nemăsurat:
De tine sunt mereu flămând,
Oricât te-aş bea, îmi e tot sete.
( Mereu flămând )
Optimismul şi omenia care-l caracterizează, încrederea într-un viitor mai bun, îl determină pe poet să-şi aplece, grijuliu, privirea asupra fiinţelor care-i sunt alături, pe care doreşte să le protejeze, insuflându-le curaj în faţa greutăţilor inerente ale vieţii:
Nu vreau tristeţe să strângi
Nici inima să-ţi frângi...
......................................
Deci, fii tare şi te luptă!
( Alungă-ţi tristeţea! )
Este acea filozofie simplă, întâlnită şi în poezia lui George COŞBUC, potrivit căreia viaţa ţi-a fost dată s-o trăieşti luptând împotriva tuturor obstacolelor, cu scopul – vădit – de a te înălţa spiritual. În ciuda problemelor de sănătate cu care se confruntă, optimismul poetului sfidează chiar şi moartea:
Tu mă cauţi, Albă Mireasă,
Să mă-mbrăţişezi frigidă,
Nu am frică de-a ta coasă,
De nemurirea ta rigidă.
( Albă Mireasă )
Dincolo de optimismul lui debordant, la fel cu omul de rând, obişnuit, poetul e frământat – permanent – de întrebări existenţiale:
Doamne, după ce voi muri
Voi fi mai celebru ca acum?
( Când voi pleca ) sau:
Doamne, mă întreb pe mine...
Unde este rău şi unde este bine
În lumea asta?
( Culoarea vieţii )
Poetul este un luptător tenace şi perseverent, care nu se apleacă în faţa intemperiilor vieţii, găsind permanent tăria de a merge mai departe:
Să ajung unde sunt acum
Nu am şovăit din mers,
Cu un optimist parfum
Greutăţile le-am şters.
( Parfum optimist )sau:
Oricâtă suferinţă strâng
Nu vreau să plâng, nu vreau să cad.
(Tu crezi?)
Titlul acestui volum, ARMONII MAJORE, cred că nu este întâmplător, deoarece poeziile cuprinse în el transmit cititorului seninătate, armonie, împăcarea poetului cu sine însuşi şi cu lumea înconjurătoare, cu întreg Universul.
Mă bucur alături de omul şi poetul Mihai LEONTE pentru această realizare.

Cu deosebită stimă,
profesor Bombonica CURELCIUC,
Suceava

IUBITE CITITORULE,

Cel care scrie încearcă să-şi deschidă sufletul pentru a spune lumii ce gândeşte, ce a învăţat, ce ştie cât de cât. De fapt, încearcă să împărtăşească din experienţa sa. Scrisul este un fel de avere ascunsă şi cel care scrie are dorinţa să ştie şi alţii ce a fost şi cum a fost în vremea când a trăit. Desigur că nu toţi au un har deosebit, dar încercările nu trebuie evitate. Umblând prin lume, am încercat să-mi ţin un jurnal intim, când aveam doar 15-16 ani. Atunci am scris totul cu o sinceritate dezarmantă. Un profesor din şcoala profesională m-a pus să-l citesc colegilor de clasă, apoi mi l-a cerut şi nu l-am mai primit înapoi. Ce o fi văzut interesant în el nu ştiu şi nici ce a făcut cu acel caiet de vreo 200 pagini scrise pe când lucrasem la şantierele din Ploieşti şi la Gostatul din Valea Călugărească, în special în anul 1957.
Am plecat de acasă la o vârstă fragedă şi am ţinut legătura cu cei de acasă, cu colegi, cu alte cunoştinţe. În 1966, când am plecat din Baia de Arieş, am lăsat unui coleg o ladă metalică care cuprindea peste 600 de scrisori. Nu am reuşit să mai recuperez din ele nimic, toate pierzându-se. Desigur, ar fi interesant azi să recitesc ce am scris sau ce mi s-a scris, deoarece în mare parte partenerii de corespondenţă erau persoane feminine, nu cred că e cazul să le nominalizez. Din această corespondenţă am învăţat multe lucruri folositoare, care m-au ajutat în etapele superioare ale vieţii, oferindu-mi acel imbold de autoperfecţionare şi autodepăşire. Sigur că pe atunci nu puteai să-ţi exprimi deschis tot ce ai fi vrut să spui şi să ai unele păreri personale, printr-o gândire liberă, căci nu ştiai cine poate citi ce ai scris şi puteai repede ajunge acolo unde nu te aşteptai. Am învăţat asta de la foştii mei colegi ai ,,facultăţii de drept comun’’ cum i se spunea coloniei de deţinuţi din Almaşul Mare, că e bine să-ţi ascunzi gândurile, ceea ce am făcut mulţi ani, şi poate, dacă nu s-ar fi schimbat regimul din România, nu aş fi reuşit să scriu azi aceste rânduri. Chiar dacă îmi manifestam uneori dezacordul faţă de unele probleme ce mă nemulţumeau, am avut de suferit unele repercusiuni, care însă nu m-au marcat şi nici nu m-au făcut să tac în alte ocazii.
De-a lungul vremii am corespondat cu foarte multe persoane, căci în anul 1961 am avut adresa publicată în revista ,,Tineretul Lumii’’ şi astfel am corespondat cu o fată din Ungaria aproape un an de zile, bineînţeles fiecare în limba sa maternă. Nu m-am liniştit şi în anul 1963 mi s-a publicat adresa în revista „Flacăra”, o revistă foarte citită la acea vreme, dar şi de o calitate deosebită. Bineînţeles că mi-au scris multe fete, căci eu m-am recomandat pur şi simplu miner, ceea ce pentru acel timp însemna ceva. Din acea corespondenţă, aşa cum am afirmat, am învăţat foarte multe lucruri interesante şi utile în acelaşi timp. M-a impresionat o fată din Brăila care colecţiona tăieturi din ziare cu accidente şi catastrofe miniere. Respectiva fată nu avea nicio legătură cu mineritul şi totuşi o pasionau acele evenimente din domeniul meseriei mele.
Despre corespondenţă şi alte lucruri mai speciale discutam cu unchiul meu Ioan LEONTE (moş Nicuţă) din Turda, care îmi dezvăluia multe aspecte pe care eu nu aveam de unde să le ştiu. Dumnealui a avut maşină de scris care i-a fost luată de miliţie, după ce a fost exclus din PMR, datorită faptului că n-a acceptat o anumită funcţie. Pentru asta, a tras la lopată până ce s-a pensionat. În 1966, după venirea lui Ceauşescu la conducerea partidului, a fost reabilitat, dar pe parcurs şi-a pierdut încrederea şi în acest nou conducător, ajungând până la urmă să regrete pasul făcut, dar trebuia să facă asta pentru că avea copii ce trebuiau să meargă înainte prin viaţă. Moş Nicuţă era şi dumnealui un visător, pot spune ca şi mine. Am regretat că nu am stat mai mult lângă dumnealui pentru a mai învăţa câte ceva. În perioada cât am lucrat şi am învăţat la Baia de Arieş, am scris multe poezii, dar şi ceva proză despre anumite stări sufleteşti, cuprinse în câteva caiete, care mi-au rămas la diferite persoane şi nu le-am mai recuperat niciodată. Nu ştiu dacă au fost interesante sau nu, dar am certitudinea că aveau ceva în ele care ar fi interesat până la urmă pe cineva. Baia de Arieş a fost pentru mine un adevărat mediu de unde am avut multe de învăţat şi am câştigat o mare experienţă de viaţă. Liceul din această localitate avea o pleiadă de profesori cu experienţă, completată cu tineri dornici de afirmare. Aici puteai învăţa carte, dacă voiai. Aşa că multe din acumulările mele anterioare s-au cristalizat, devenind certitudini mai târziu. Am regretat plecarea din acest orăşel transilvan, căci am pierdut un tempo în cultura mea , dar a trebuit să fac acest pas din alte puncte de vedere.
În anii de liceu am citit multă literatură, dar şi multe reviste literare ale vremii cum ar fi: Tribuna şi Steaua din Cluj, Luceafărul şi Gazeta Literară din Bucureşti, fiind abonat la cel puţin 10 publicaţii ale vremii, ceea ce însemna destul de mult pentru vremea respectivă. Când m-am transferat la liceul seral din Valea Călugărească, profesoara de limba română a fost foarte surprinsă că un muncitor cu sapa din viile gostatului vorbea despre anumiţi scriitori cu libertate şi destindere. Aşa se face că am trecut clasa a zecea cu note destul de bune la materiile umaniste. Printre muncitorii gostatului, colegii mei de muncă, aveam reputaţia unui exilat, precum anticul Ovidiu la Pontul Euxin. Mirarea lor era şi mai mare când auzeau că sunt miner şi se mirau cum de stau la gostat pe bani aşa puţini. Dar şi această etapă din viaţa mea şi-a avut rolul ei, care m-a ajutat să trec peste anumite probleme, pe care a trebuit să le rezolv în acele momente ale vieţii. Din creaţia mea poetică din acea vreme se poate deduce că am avut o viaţă destul de tumultuoasă, în foarte multe privinţe.
La gostatul din Valea Călugărească am avut fericitul prilej să cunosc oameni deosebiţi, care ştiau să preţuiască omul după muncă, dar şi pentru setea de a se autodepăşi. Aşa se face că nu am întâmpinat niciun fel de piedici pentru a frecventa liceul, aşa cum aveam să întâmpin piedici când am ajuns la Moldova Nouă, cu toate că cei de sus spuneau că s-au creat condiţii, dar în teren era cu totul altceva. Totuşi, în anul de graţie 1972, cu toate că aveam familie şi copiii mei erau mici, am reuşit să-mi termin liceul cu diplomă de bacalaureat. Cel mai mare sprijin l-am primit din partea soţiei mele care în acel an şcolar mi-a fost mereu aproape, încurajându-mi eforturile şi să trec peste piedicile puse de alţii. Numai trecând prin astfel de experienţe, poţi să vezi ce mult înseamnă familia şi să ai pe cineva care să te încurajeze şi să te sprijine.

Cu cea mai sinceră preţuire,
Mihai LEONTE

Mihai LEONTE


ARMONII MAJORE

Versuri şi scrieri trăite



http://en.calameo.com/read/000136769faa740fcc5a3

http://en.calameo.com/read/000136769faa740fcc5a3?editLinks=1

Moldova Nouă 2010

2010, Editura „Neutrino”
Titlul: Armoni majore
Autor: Mihai Leonte
I.S.B.N. 978-973-8916-78-4


Sponsorii acestui volum:

Primăria oraşului MOLDOVA NOUĂ Sponsor principal
S.C. BĂLEANU SERVCOM S.R.L Moldova Nouă
Costică Doru ANDRONIC, Patron Moldova Nouă
S.C. Partener Moldova Nouă patron Marian COCEAN


Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
LEONTE, MIHAI
Armoni majore / Mihai Leonte. - Reşiţa : Neutrino, 2010
ISBN 978-973-8916-78-4
821.135.1-1
821.135.1-32



2010, Editura „Neutrino”
Toate drepturile rezervate
Mobil: 0741017700
www.neutrino.ro
E-mail: editura@neutrino.ro

Mihai LEONTE


,,Nu face altuia ceea ce nu ai vrea să ţi se facă ţie”
Confucius - filosof chinez (551 – 478 î.H.)


ARMONII MAJORE

Versuri şi scrieri trăite


Prin aceste creaţii doresc să aduc un omagiu cetăţenilor din Moldova Nouă şi Clisura Dunării.



EU, Mihai LEONTE,
MULŢUMESC PENTRU GENEROZITATE CELOR CARE
M-AU SPRIJINIT ÎN EDITAREA ACESTUI VOLUM

ARMONII MAJORE 2010 autor Mihai LEONTE

Volumul ARMONII MAJORE 2010 cuprinde creaţii inedite nepublicate în alte volume, versuri şi proză. Parte dintre ele au fost postate pe NET pe diverse forumuri sau reţele literare.
Volumul cuprinde şi proză care a fost primită de cititorii NET-işti cu multe aprecieri pozitive. Am cules mesaje de pe NET de la diverşi cititori prin care se relevă unele aspecte văzute de aceşti utilizatori ai netului despre creaţia lui Mihai LEONTE.
De asemenea ca şi în volumul anterior va cuprinde eseuri ale autorului despre alţi colegi condeieri incluse ca prezentări de carte în volume tipărite.
***
Doritorilor le pot trimite formatul electronic al volumului ARMONII MAJORE 2010

http://mihai419.ning.com/group/armoniimajore2010

http://mihaileonte.spruz.com/

http://en.calameo.com/books/000136769faa740fcc5a3

Ultima editare efectuata de catre Mihai LEONTE in Dum Dec 19, 2010 7:10 pm, editata de 1 ori