Ultimele subiecte
Căutare
Subiecte similare
Reţele de socializare
Zilele revistei CONVORBIRI LITERARE
2 participanți
Forumul Prieteniei :: Proiecte culturale ce se desfăşoară în Iaşi periodic :: Evenimente culturale la care au participat membrii forumului
Pagina 1 din 1
Zilele revistei CONVORBIRI LITERARE
Revista CONVORBIRI LITERARE
Revista a fost organul de presă al Societăţii literare Junimea. Primul număr a apărut la 1 martie 1867, la Iaşi, unde revista a funcţionat până în 1886. Între 1886 şi 1944 apare la Bucureşti, avându-l ca redactor pe Iacob Negruzzi, care predă apoi conducerea unui comitet format din foşti elevi ai lui Titu Maiorescu: Mihail Dragomirescu, Simion Mehedinţi, P. P. Negulescu, Rădulescu-Motru.
Printre colaboratori s-au numărat Mihai Eminescu, care publică aici majoritatea poeziilor sale; Ion Creangă, care "subpublică" primele trei părţi din "Amintiri" şi o serie de poveşti; Ion Luca Caragiale, care "subpublică" majoritatea comediilor sale; Ioan Slavici, care publică nuvele şi poveşti; Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I. Al. Brătescu Voineşti şi alţi scriitori reprezentativi ai vremii.
Publicaţia se va bucura de cel mai înalt prestigiu din literatura română, ea impunând, încă de la apariţia, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice.
Noua serie a revistei „Convorbiri literare” apare din ianuarie 1996 la Iaşi, lunar, la fiecare 20 ale lunii, în format tabloid (30x45 cm), cu 48 de pagini, din care 8 în policromie, având ca editor Uniunea Scriitorilor din România.
Redactor-şef este în prezent Cassian Maria Spiridon.
Joi 22 aprilie 2010 -ora 17-19
-deschiderea Zilelor revistei Convorbiri Literare
-colocviu "Religie si literatura"
Sala cu Fresca-Hotel Moldova
Vineri 23 aprilie 2010
Ora 12-13,30
Aula Magna Mihai Eminescu a Universitatii Alex Ioan Cuza
Junimea:continuitate istorica si context european
Conferinta-Virgil Nemoianu
Ora 18,00-20,00
Show Room Palas
-Podium poetic cu participarea invitatilor
-Acordarea Premiilor anuale ale Revistei Convorbiri literare

In perioada 22-24 Aprilie 2010 se desfasoara la Iasi
Zilele revistei Convorbiri Literare
Din program:Zilele revistei Convorbiri Literare
Joi 22 aprilie 2010 -ora 17-19
-deschiderea Zilelor revistei Convorbiri Literare
-colocviu "Religie si literatura"
Sala cu Fresca-Hotel Moldova
Vineri 23 aprilie 2010
Ora 12-13,30
Aula Magna Mihai Eminescu a Universitatii Alex Ioan Cuza
Junimea:continuitate istorica si context european
Conferinta-Virgil Nemoianu
Ora 18,00-20,00
Show Room Palas
-Podium poetic cu participarea invitatilor
-Acordarea Premiilor anuale ale Revistei Convorbiri literare
Rodica Rodean- Numarul mesajelor : 544
Varsta : 70
Localizare : IASI
Data de inscriere : 01/06/2009
Re: Zilele revistei CONVORBIRI LITERARE
Imagini, inregistrari audio, filme din prima zi
Prezidiu:Cassian Maria Spiridon (presedinte Uniunea Scriitorilor Fil Iasi), Gabriel Chifu(vicepresedinte Uniunea Scriitorilor din Romania), Sorin Dumitrescu, Dan Manuca, etc
Cassian Maria Spiridon-deschidere
Zilele Revistei Convorbiri Literare
. -
Petru Ursache
Valentin Talpalaru si prof. Panait Istrate
Public (NicolaePanaite, Indira Spataru, Lucian Vasiliu, si altii)
Cassian Maria Spiridon si Constantin Parascan
Liviu Pendefunda si Adrian ALUIGHEORGHE
Ioan Holban
Sorin Dumitrescu
Sorin Dumitrescu 2
. -
Sorin Dumitrescu
. -
Dan Manuca
Dan Manuca
. -
Prof Agapi Ioan Matei

Ultima editare efectuata de catre Rodica Rodean in Sam Apr 24, 2010 1:28 am, editata de 1 ori
Rodica Rodean- Numarul mesajelor : 544
Varsta : 70
Localizare : IASI
Data de inscriere : 01/06/2009
Acordarea Premiilor anuale ale Revistei Convorbiri literare
Valentin Talpalaru si Cassian Maria Spiridon
Didina,Mara ,scriitorul Vasile Proca ,Rodica
Acordarea Premiilor anuale ale Revistei Convorbiri literare
ÎncÄ�rcat de rasarit_de_zori. - Independent web videos.
Ziua a 2-a
Recital poetic-au recitat poetii prezenti la intalnire
Nicolae Panaite, Valentin Talpalaru, Liviu Pendefunda, Indira Spataru, Varujan Vosganian si altii
Uploaded with ImageShack.us
Muzica folk
Acordare premii
Premiu de excelenta SORIN DUMITRESCU
Inchiderea manifestarilor cu vestita Talanga Junimista
Comentarii
Emilian Marcu si Nicolae Panaite
Marioara Visan si Vasile Proca
Vasile Proca, Didina Sava si Marioara Visan
Rodica Rodean- Numarul mesajelor : 544
Varsta : 70
Localizare : IASI
Data de inscriere : 01/06/2009
ZILELE REVISTEI „CONVORBIRI LITERARE”-Ediţia a XV-a, 26-28 mai 2011, Iaşi
ZILELE REVISTEI „CONVORBIRI LITERARE”-Ediţia a XV-a, 26-28 mai 2011, Iaşi
VINERI, 27 mai 2011
Cristian Tudor Popescu - Conferinţa „Politică, proză şi propagandă în filmul românesc"
Cristian Tudor Popescu de rasarit_de_zori
VINERI, 27 mai 2011
Cristian Tudor Popescu - Conferinţa „Politică, proză şi propagandă în filmul românesc"
Cristian Tudor Popescu de rasarit_de_zori
Subiecte similare
» Ecouri in presa despre actiunile organizate de Asociatia Universul Prieteniei
» Ovidiu Raul Vasiliu -Oglinda
» Lansare de carte-"Pe muchia instabila dintre existenţă şi neant" -Valentina Becart
» Ovidiu Raul Vasiliu -Oglinda
» Lansare de carte-"Pe muchia instabila dintre existenţă şi neant" -Valentina Becart
Forumul Prieteniei :: Proiecte culturale ce se desfăşoară în Iaşi periodic :: Evenimente culturale la care au participat membrii forumului
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Ieri la 5:21 pm Scris de Didina Sava
» Decorațiuni din fetru
Lun Dec 28, 2020 3:35 pm Scris de Didina Sava
» Roxana Elena Sava-lucrari de arta plastica personale
Joi Ian 16, 2020 8:12 pm Scris de Didina Sava
» Mihaela Moşneanu
Vin Feb 23, 2018 6:30 pm Scris de Mihaela Moşneanu
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 3:15 pm Scris de Didina Sava
» Heraclidul Alb roman semi-SF
Mar Iul 12, 2016 12:43 am Scris de Varganici Costica
» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 12:03 pm Scris de tyk
» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 6:59 pm Scris de Didina Sava
» Dorina Neculce
Dum Mar 15, 2015 1:42 am Scris de Dorina Ciocan