esti inegalabil, inconfundabil si iercuperabil de talentat de original si de simpatic.

Prin întuneric. Dar nu oriunde. Sunt în lumina sa, umbra. La adăpostul ei scriu şi ordonez în rânduri de companie primul regiment din cele cinci ale corpului de armată LSIRDNR (LSR.). Cuvintele sunt instruite pentru a forma avangarda împăratului autor.
Campania sa în ţările foiilor de orbi în ştiinţa şi arta scrisului şi a cititului începe. Sunt fără cultură, fără bază. Barbari nespălaţi cu inteligenţă. Astfel sunt orbi. Trebuie cucerite şi romanizate sau mai bine spus disciplinate aceste ţări. Că de nu împăratul nu va putea scrie şi citi decât într-un mod aleatoriu fără sorţi de izbândă în a crea ceva ieşit din comun. Ceva magnific. Trebuie să reuşească. Câtă nenorocire ar aduce înfrângerea Imperiului Gândului...
Astfel trebuie instruit poporul. Dacă vrea să domine lumea scrisului, trebuie să înţeleagă strategiile, stratagemele şi să se folosească toate alibiurile foştilor cuceritori. Făuritori ai vechilor curente imperiale.
Lăsând şarada mea simbolistică, încheind-o cu această frază, textul respectiv devine dintr-o banală povestire, o constatare personală mai complexă.
Pe scurt pentru a nu plictisi pe plictisiţii cititori: zilele în care compuneam scrieri fără noimă se aproprie de sfârşit.
Cărţile îmi dau destule informaţii pentru a avea ochi în domeniul creaţiei adevărate, pure, originale, de nemaivăzut şi totodată o creaţie cu originea unui nou curent literar. Sper... Dar de pomană.
Săptămânile următoare sunt cruciale pentru crearea bazei fundamentale a imperiului meu depăşit de tehnologia antică, renascentistă, barocă, realistă, impresionistă, simbolistă, modernistă şi multe altele.
Aşadar acest text este primul din ultima serie de texte scrise la aprozarul minţii. O ariergardă dacă putem spune aşa.
Seria cuprinde cinci texte. (Deja fac un exerciţiu de imaginaţie. Eu mai bătrân cu zece ani, citindu-mi scrierile infantile vechi de mai bine de zece ani. Trebuie să râd. Râd că nu promiteam nimic acum zece ani şi acum, nici acum nu promit mare lucru.)
Sunt pregătit. Cărţile îmi oferă pacturi individuale. Le accept pe toate sub regulile geopoliticii. Ele mă înving de nenumărate ori. Dar nu mă deranjează. Sincer acesta este planul. Las inamicul să câştige treptat şi lent. Până adun destule informaţii încât legiunile mele de cuvinte să fie de neînvins pe câmpul de critică (sau de bătălie).
Era juvenilă apune. Câteva raze se mai ţin cu dinţii de câmpurile întinse să nu alunece dincolo de pământ, căci era maturităţii trage cu tunurile sale ghiulele de raze peste resturile de batalioane ce se retrag în munţii trecutului uitat.



Comentariu personal: nu m-am putut abţine. vroiam să vă las în mister,dar LSIRDNR=Legiunea Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Română; LSR=Legiunea Supremă Română

Îmi amintesc fiind bătrân ţăran
ce banal şi simplu e să ucizi
când eşti un mic copil prostuţ, bălan
păcălit de stăpânii tăi perfizi.

Nu voi muri. Nu am de gând să mor
pe pământul uns cu sângele tău.
"Dar sângele tău e de-un prost umor:
Îl iei din noroi. Îl guşti. Hmph...nu-i rău!"

"Te-ai rugat în zadar să rămâi apt
pentru războiul ce-avea să vină.
Când dumneata eşti alergic de fapt
la îmbolnăvita sa doctrină."

Nu mă agăţ de vorbele tale
precum un simplu, prăpădit altoi.
Am prins rădăcini individuale.
Aşadar nu mă poţi duce 'napoi.

Nu exista lasi in scris
Doar cei ce fac un compromis
cu sufletele lor timide
la criticile prea rigide.

Îmi amintesc fiind bătrânul jgheab:
Demult când eu eram mai mic şi slab
Credeam că-i simplu să ucizi
Toţi duşmanii buni sau perfizi.

Nu am cum să mor. Sunt nemuritor.
Înot prin sângele duşmanilor.
"Dar poţi şi prin sângele tău?
Îl pipăi. Îl guşti. Hmph...nu-i rău!"

"Te-ai rugat în zadar să rămâi apt
pentru războiul ce-avea să vină.
Când tu eşti alergic de fapt
la bolnava sa doctrină."

Ce te face să crezi că dau 'napoi
Mă crezi un simplu, prăpădit altoi?
Tu ai fost laş. Eu am curaj.
Mai ieşi din vechiul anturaj!

"Vechi e anturajul, dar tu eşti nou.
Stejarul laş ţi-e tot un batardou."

Întuneric. Atât de negru. De uniform. Fără detalii. Relaxant. Fără
picături constante de lumină lovite de fântâna razelor. Cu sau fără
ochelari. Cu sau fără vedere slabă. Văd la fel. În acelaşi fel. Un mod
plăcut, fără detalii. Numai galerii şi coloane infinite de fonduri.
Unii îl numesc iad, alţii loc interzis. Mai puţini îl consideră un sanctuar,
un paradis, o poiană creată prin defrişarea a sute de copaci, stâlpi de
lumini, din pădurea soarelui, o insulă întunecată de o mare mereu în
plină furtună de lumină. Unul singur, Ocea, Saint Ocea, îi dă o denumire
unică şi mai practică: acasă.
Dacă stai în lumină nu eşti ferit de întuneric, cum nici dacă stai în întuneric nu eşti ferit de lumină.
Singurul avantaj: când iradiezi de glorie şi grandoare, cele mai
puternice lumini, celelalte torţe vii vin ca insectele nocturne după
lumina lămpii. Tot mai multe, tot mai multe. Tot mai mult luminezi. Dar
mai atrage şi ceva în plus. Contrastul dintre lumină şi întuneric fiind
mai mare, şi numărul şi intensitatea umbrelor creşte în jurul tău, până
când eşti copleşit. Stingându-te.
Lumina e doar un punct. Iluzia sa de măreţie şi glorie păcăleşte mulţi. Întunericul. o linie continuă. Infinită. Nelimitată.
Să ne adâncim şi mai mult în fapte. Faptul e că toţi îmbrăţişăm şi
acceptăm noaptea, în somn, fiica întunericului. Aşa suntem concepuţi. E
natura noastră. Ne simţim umani în preajma sa. El ne pompează ca pe o
minge, pe fiecare în parte, cu aerul propriei personalităţi compus din
gazele inflamabile şi uşoare ale vieţii: sentimentele, ambiţiile şi
visele. Ţinând cont de ritmul fiecăruia suntem umflaţi în timpuri
diferite. Mingile au un volum. Fiecare avem un volum şi nu putem abuza
de el sau să-i depăşim limita. Cel puţin nimeni nu a reuşit până acum.
Limita fiind atinsă, ne atinge şi pe noi cu pipăitul morţii. Pipăit cu
gheare sau fără gheare. Depinde de om. Dar de spart tot ne spargem.
Gazele noastre zboară în orice direcţie se împrăştie pretutindeni. Mai
întâi celor dragi, apoi celorlalţi. Până la ultimul ecou. Doar urmaşii
preiau aceste gaze şi le administrează în propria minge. Dacă nu, atunci
se pierd. Sunt uitate. Sau nu sunt complet uitate. Necrofagii de vise
scormonesc tomberoanele după deşeuri, resturi, firmituri care le mai
consideră practicabile. Stomacurile lor au un acid tolerabil şi
adaptabil de sute de ori mai dezvoltat decât la un om normal. Aşa că
deseori ei acceptă diferite şi controversate idei, dându-le statutul de
legi universale.
-"Dar destinul meu e numai al meu, doar când îl voi fura din ghearele Stăpânilor; nu noi nu putem trăi fără ei, ci ei nu
pot trăi fără noi",spune St. Ocea.
Destinul unui om nu ţine de valori morale. Nu-i legat de lupta epică între Bine şi Rău. Nu e bazat pe
datorii faţă de giranţii cerului sau ai subsolului. Depinde de un singur
lucru. De forţa fiecăruia de a înţelege şi de a rezolva enigma scopului
lor şi fraza: " nu ştim dacă destinul omului e în mânile unei entităţi
atotputernice, ce ştim cu siguranţă e că omul nu are autocontrol nici
chiar asupra propriei voinţe".
Controlul îl au dirijorii de baghete asupra sentimentelor crude umane, rumenite doar în gura întunericului.
Câteodată nu suportăm aceste condiţii, astfel ne canibalizăm sentimentele şi visele murind în cele din urmă.
Întunericul e infinit şi permanent. Şi ziua şi noaptea. Dar lumina... Doar...ziua.
Termin de scris deschizând ochii şi zăvorând porţile minţii.
-Nu cred. Imposibil.
-În ultimul ceas dau de capăt ideii:
-Din păcate sunt uituc.
- Sunt orb de mulţi ani.
-Sunt orb! Acum am un ochi pentru fiecare deget.URA!

Ma faci sa zambesc dragul meu " mic troglodit",, eu una din cele doua M", iti spun ce ai tu in plus fata de mine, tineretea, iar pentru mine e valabil "nu au de ani", ce am eu si tu nu ai? experienta , chiar daca nu as pune mana in foc nici macar pentru asta, cine stie ce spirit evoluat se ascunde in trupul tau tanar, dar iti pot spune ce am si eu si tu, iubirea divina, iar asta inseamna dorinta de a darui si altora frumusetea noastra interioara, asa ca , sambata la cenclu, cand vom spune: " cei trei crai de la răsăritul literaturii", stiu sigur ca nu vom gresi cu nimic, fiecare din noi este Craiul " imparatiei sale sufletesti" si pentru fiecare din noi, ori de cate ori asternem cu condeiul pe hartia alba ganduri, inseamna mereu un nou inceput. O sa vezi ca am dreptate. Cu drag Mara.

Dimineaţă. Poate prea dimineaţă. Sunt treaz. Sar de pe scândura de piatră. Folosind un termen drag, nu mie, patul.
Salt la birou dintr-un sfert de pas. Privesc în ochi ceasul din quartz de origine taiwaneză.
E şapte.
Problema constă în stingerea de aseara la ora două cu parfum de alcool. Iar acum nu mă simt obosit sau adormit. E strâmb acest fapt faţă de corectitudinea posibilităţilor.
Şi totuşi scriu. Scriu de câteva ture de minutar un prolog, o avangardă superficială sau o avanpremieră. Oricare ar fi, nu au legătură cu motivul principal pentru care mă obosesc să recrutez această legiune de zgârieturi şi să le disciplinez (de parcă n-am destule să pornesc o campanie de cucerire a prostiei, mereu în creştere, din ţară) acest motiv intră în scena acestei povestiri abia în acest moment. În legătură cu prima şedinţă de toamnă a anului curent a cenaclului literar "Universul Prieteniei". (Cred că este prima dată când vorbesc direct şi fără simboluri.)
-Vă prezentăm cei trei crai de la răsăritul literaturii. Ei etc şi etc.
-Eu, crai? Neah, poate crai..nic de zgârieturi disciplinate, comentator al marşului pe foi.
Nu pot reproşa acelaşi lucru lui M. sau M. (rămân totuşi câteva simboluri).
-Ce am eu şi ei nu au deja de ani?
-Ce nu am eu şi ei au?
Răspund eu că niciun personaj din acest monolog nu vrea să se sinchisească să răspundă.
-Nimic.
-Totul.
Îmi aprinde soarele becul de deasupra capului de se sparge de la atâta căldură.
-Da inteligent n-am fost până acuma!
Uite aşa:
-E un "spune şi arată".
-Uitaţi-vă la aceste exemplare minunate proaspăt culese din captivitate, din grădidna urbană.
-Şi ăl mai mititel şi troglodit e primul, poate chiar ultimul din specia sa.
-Nu ştie prea multe, nu-i extraordinar, dar e unic. Aşa că merită aceeaşi etichetă precum ceilalţi doi.
Şi cum un val de aplauze trec ca răcnete de victorie, pun coiful pe capul luptătorului alpha cu sângele albastru.

Nopţile reci. Cu vânturi domoale.
Vise de plută. Vise uşoare.
La-ntuneric. La umbră de soare.
Stă un om cu gândurile sale.

Gânduri de sârmă. Gânduri ghimpate.
Dai o rană. Şi sângele duce
Visele toate. La o răscruce;
Să am, să ai, să avem dreptate!

Lămpile stinse. Străzile goale.
Pe-aproape aud spre Arcu-n vale:
Luna fuge cu stelele sale
Şi se-mpiedică printre canale.

Unele pică în abis şi mor.
Altele rămân tot pe drumul lor;
la intersecţia gării de nord
spre cer toate grămadă pleacă-n zbor.

Ultima editare efectuata de catre Costea Sorin Iulian in Joi Sept 09, 2010 12:23 pm, editata de 1 ori

Negru. Pretutindeni negru. Negrul e la ordinea nopţii. Îl văd. Îl măsor. E hapsân. Un lacom fără şanse de cicatrizare a găurii din sacul lăcomiei sale. Înghite cu poftă şi crănţăne printre molari cioburile ascuţite de lumină. Se comportă precum un aspirator. Şi aspiră scamele de pe cer.
Aud cum tuşeşte în linişte negrul. Cred că ia rămas în gât firmitura albă din miez de pâine frământată de două degete într-o formă sferică.
Tusele sunt din ce în ce mai dese şi lungi. Până când, într-un punct, se opresc. Pauza se naşte şi moare într-un interval mai scurt de cinci secunde. Motivul fiind unda de şoc. Aspiratorul, din cauza presiunii, nici lăcomia nu-l mai suferă. El se sfârteca în cerinţe de îndurare. Dar nu-i loc de milă.
În urma exploziei, unda de şoc curăţa praful de pe frunze, scutură fundaţiile clădirilor şi scoate câte-un mârâit de la fiecare fiinţă adormită. În final îşi dă ultima suflare sub ochii mei.
Ridic privirea spre cer. Analizez situaţia. Negrul nu mai e. În schimb firmitura alături de scame stau împreunate precum beculeţele unei instalaţii de brad cu firmitura-n vârf pe post de stea.
Sunt fermecat şi legat de sforile momentului magic. Astfel am de gând să stau treaz şi să privesc armata profesionistă de lumini mărşăluind pe sub arcul bolţii de triumf, toată noaptea.
La sfârşit văd cum scamele sunt pierdute-n căscatul vântului de dimineaţă, iar firmitura luată-n cârcă de furnici, dusă departe într-un muşuroi auriu şi rotund.
De pe acum... muşuroiul străluceşte.
Dar nu-i suport lumina. Mă oboseşte.
Din acest motiv mă retrag într-un buncăr de somn metalic adânc îngropat sub sute de tone de vise.

Vine ultima noapte
cu visele necoapte.
Pleacă a patra vară
cu sufletul pe-afară.

Sprijinind mai serios
faptele fără folos,
îţi spun simplu fără rost:
Toamnă, eu nu te cunosc!

Ţi-ai luat zborul vis nestăpânit.
Anotimpul nou te-a înăcrit!

Pleacă alaiul tău
alungat de un călău.
Vise gânduri sau fapte
acum sunt numai şoapte...

Vreau să te duci, dar vreau să şi rămâi.
Nu asculta de gândul cel dintâi!

hai să trec şi pe la tine...să nu te superi...ai o imaginaţie debordantă specifică vârstei...mă bucur că te-am pescuit...cu mare drag de voi toţi

-Nu mă simt afectat că timpul e nemuritor doar cu mortii.
-Deja cred că m-am lăsat păgubaş.
-Cu criza asta am ajuns sărac şi am dat faliment în imortalitate. Aşa că poate mă voi împrumuta de la vreo entitate divină.
-Cere un împrumut şi pentru proze mai lungi de patru rânduri.
-Bun, urează-mi noroc.
-Ce noroc? Ne trebuie o duzină de minuni dumnezăieşti...
-Pfff...aoleu, că nici de-astea numai avem. Ultimul bax s-a terminat acum două mii de minute.

Toate admiraţiile suspină frumuseţii tale
plângând precum roua dimineţii sorbită de petale.

Dacă dragostea e prinsă-n lanţuri de eternitate,
priveşte adânc în sufletul meu. Ce vrea să iţi arate?

Ultima editare efectuata de catre Costea Sorin Iulian in Joi Sept 02, 2010 2:24 pm, editata de 1 ori

Multumesc de poemul dat ca raspuns. Dar nu ma simt afectat ca timpul e nemuritor doar cu mortii. Deja cred ca m-am lasat pagubas. "Sunt sarac si am dat faliment in imortalitate. asa ca poate ma voi imprumuta de la vreo entitate divina"

Ultima editare efectuata de catre Costea Sorin Iulian in Mier Sept 01, 2010 6:54 pm, editata de 1 ori

Iti spun eu cum sa faci,
atunci cand
anii ning la tine -n plete,
sufletul sa ti-l incarci
cu iubiri de Violete,
sa-ti simti inima voioasa,
si in " drumul tau spre stele"
sa ai alaturi craiasa
ciocarlie cu glas bland,
sa-ti cante despre iubire
ca tu sa-ti doresti zambind
pasii catre nemurire
sa ti-i numeri doar dansand,
sa uiti de dureri si jele.

Vai ce frică-mi e de bătrâneţe
cu firele ei albe şi creţe!

Cum să trec fără să mă împiedic
de bătrânul fir enciclopedic?

Cum se-nfăşoară timpul înapoi
fără ca frânghia să i-o îndoi?

te felicit pentru postările tale...mult succes şi să rămâi alături de noi...cu mare drag de tine, copil frumos

Eu în persoană îmi exprim acest text şi nu orice altă personalitate de scriitor adânc înfiptă-n mine precum o durere înfiptă-ntr-o plăcere.
Trec direct la subiectul care dă formă şi motiv de existenţă acestei propagande de tipar dezordonat.
Faptul că existenţa nu-mi este garantată, prin nici un fel de contract semnat de nici o zeitate, după moarte. Nemurirea iese din calcul. În urma acestor fapte sesizate şi confirmate de-a lungul a peste optsprezece ani de viaţă de om mă văd în situaţia de a fi nevoit să folosesc orice alternativă posibilă inclusiv să-mi redirecţionez majoritatea credinţei în religiile umane plauzibile mie.
La ora actuală aceste manifestări cu origini necunoscute sunt singurele mele garanţii că moartea mea va însemna, aşa cum o consider eu de drept, un punct negru şi adânc înfipt într-un teanc de hârtii.
Lăsând la o parte raţionamentele pe termen lung trebuie să mă concentrez pe inutilităţile de scurtă durată.
-Vii azi? pierzi tot meciul. Mamă şi ce ocazii!
- N-ai terminat raportul către phsihiatru?
-Tocmai ce l-am terminat.
-Dă şi mie punga de seminţe!

Urcând pe scara de oţel umbrele treptelor ne încurcâ.
Ne reţin o umbră maghiară, alta rusă şi una turcă.

Picioarele destinului în oţelul topit se scufundă.
Iată soarta fără destin devenind o simplă muribundă.

Sufletul, spiritul, mintea şi trupul trebuie să rămână.
Visele spurcate prin molarii realităţii se amână.

Ultima editare efectuata de catre Costea Sorin Iulian in Sam Aug 28, 2010 7:40 pm, editata de 1 ori

desigur si neconditionat ca ramai la varianta ta INTOTDEAUNA.Dar ceea ce am apreciat a fost ca ti-a reusit o rima intre parti de vorbire diferite,si eu am facut o adaptare ,asa ca un exercitiu ca sa vezi ca acest lucru e posibil in multe variante

Citeşti şi mă vezi trist. Da, sunt.
Motivu-i un amănunt.
Şi chiar de-aş vrea ca tu să ştii
enigma cunoaşterii,
inutil nu ţi-o pot spune
înecat printre lacune.
Tu vrei altă întrebare.
De ce oare? De ce oare?
Răspunsul de ce nu-l mai vrei?
Răspunsul ghicitoarei...
"Nesfios ia şi ghiceşte
inima ce îţi pofteşte
Lacrimile deşertului
sau râsul epitetului,
Grăsimea mării
Sau ţărâna ţării?"
Tu ia şi taci. Că bine-o faci.
Îmi laşi mintea plină de draci.
Şi-ntr-un final de recunoşti:
Că noi am fost aşa de proşti.
Aşa de proşti că te-am crezut
în tot ce-ai spus şi-n tot ce-ai vrut.

Raman la varianta mea de masura de 16 silabe. Fara suparare.

Bravo ,ai reusit sa faci rime intre substantive si verbe(cheamă -teamă si iubiţi-eviţi)

Cu dulci-amare glasuri de polen corola ta mă cheamă;
Trandafir însângerat pătat de jertfa trecuţilor iubiţi.
Îl smulgi din rădăcini şi-l replantezi. Parcă ţi-e teamă !...
De ce-l ascunzi privirii mele,vestejind lăstarii neînbobociţi

varianta cu rima intre substantiv si adjectiv ( iubiţi-neînbobociţi)

Cu dulci-amare glasuri de polen floarea ta mă cheamă;
trandafir roşu pătat de sângele vechilor iubiţi.
Îl dezgropi din rădăcini şi-l replantezi. Parcă ţi-e teamă.
De ce-l ascunzi privirii mele? De ce vrei să îl eviţi?

Dumbrava deşteptată râde, joacă şi dansează.
Frunze, crengi şi rădăcini toate fug şi se distrează.
Vântul trage cu urechea la taifasul nimfelor
împrăştiind bârfe printre foşnetul copacilor.

Din dumbrava răvăşită toate păsările ies.
Harnicii de lucrători topoare, drujbe şi-au ales.
Roşu', galben, stacojiu soarele pe boltă-ajunge.
Scuipă focul razelor peste toţi ca să-i alunge.

Hey...drăguţă încercare!

Apăreai online şi de-asta mă aşteptam să răspunzi...dar am ieşit şi eu până la urmă...

Dimineaţa, avangarda soarelui se iveşte
şi prinde întunecatul orizont ca-ntr-un cleşte.
Răgetul suferinţei pretutindeni se aude.
Natura se trezeşte înecată-n vise crude.

Cucerind zările-albastre galben-roşu se-nalţă.
Peste văi, câmpii şi dealuri razele şi le descalţă.
Şi mirosul îmbibat în căldură şi culoare
mângâie matern în şoaptă orice vieţuitoare.

(o incercare ce nu merita onoarea de a fi numita replica de pastel)

Ultima editare efectuata de catre Costea Sorin Iulian in Joi Aug 26, 2010 10:58 pm, editata de 1 ori

Mai zici ceva...? Ca să ştiu dacă mai aştept sau ies...

Ok, am înţeles care-i treaba...dar n-am cum să vin. Aceste întâlniri sunt în Iaşi, iar eu stau în fundul lumii. Ar fi fost o chestie foarte interesantă, şi frumoasă, dar mi-e imposibil.
Nu faceţi un tur al ţării?

...dacă aş şti despre ce e vorba, poate ţi-aş răspunde!

Acum am reuşit să-ţi citesc cu atenţie ultima postare...un text adânc, creat cu multă imaginaţie şi talent.
Îmi cam place!

Îmi cer scuze atunci că n-am fost foarte atentă la detalii...

O noapte. O văd săracă în mistere. Un pustiu întins de banalităţi clar luminate de reflexia lunii. Spun banalităţi căci aşa sunt. Lucruri create de mâna leneşă şi mintea imperfectă a omului. Sunt banalităţi. Aici şi acum aşa rămân.
Săltând acest gard putrezit de discuţie revin la noapte. Noaptea aceasta nu-şi mai ascunde întunericul printre stele. Cât despre coloana sonoră? Sublimă. Urechile vrăjite plâng şi strigă la glasul mut şi surd al nopţii. Iar ochii nu se lasă mai prejos. Cântă din pupile şi din corzile pleoapelor ode de bucurie spectacolului oferit de soliştii lunii soprane.
Cine sunt eu? Un pictor. Datoria mea e lege. Transpun pe pânză nuanţe de cuvinte. Pensula un pix. Îl ţin precum un băţ de dirijor. Dirijez traficul umbrelor. Intersecţiile cu obiecte sunt mereu aglomerate. Când mă uit la umbre şi le dau formă de chip după obiectul lor simt că umbrele sunt suflete. Chiar!. Umbra unui obiect este sufletul său.
Frumos, galant, uşor, puţin mai la stânga. Puţin într-o parte. Mai mult la dreapta. Poziţiile sufletelor cărţilor nu prea le nimeresc. Ce năuc sunt! Normal că nu reuşesc. Mă las păgubaş. Le las fără umbre. Ele sunt propriile lor umbre ale trecutului.
Pereţii adevărate orizonturi de posibilităţi. Infinite stiluri de umbre. Nu mă mai satur. În sus. Pipăi tavanul. Cerul umbrelor. Sincer îl vreau mai moale. Intangibil chiar. E prea solid. Oricând îmbătrânit şi obosit poate să se-mpiedice de riduri şi să pice peste lumea umbrelor. De fapt şi peste mine.
-Inacceptabil!
-Dar ce... ce mă întrerupe mai brutal că o fiară sălbatică? Folosesc nasul. Nările. Inspir. Expir. O fiară domestica...
Deschid ochii. Mă trezesc prompt.
-Băi frate! iar te-ai băşit!

Imi plac si mie poeziile tale, dusuri reci pentru ganduri infierbantate de exaltarea tineretii, chiar daca scrise intr-o nota de duritate retorica, cu certitudine vei ajunge pe coperta Junimii, vei fi un Alecsandri al zilelor noastre, apropo, pe cand un pastel?, vei reusi in timp sa fii si un bun prozator si un poet stilat care daruieste cititorilor lumina sufletului sau.

Îmi plac poeziile tale, observ că te-ai dat şi pe partea lirică. Nu-i rău! Sunt frumoase, ai adoptat un stil diferit, de al meu... în schimb, din insignifianta mea experienţă, parcă totuşi sunt lipsite de melodicitate. Dar, ţi-am descoperit talentul şi ştiu că o să-ţi iasă din ce în ce mai frumoase!

Bărbatul şi femeia. Două feţe ale aceleaşi monede. Monedă de schimb între rai şi iad.
-Mă duc la schimb valutar. Poate nu a scăzut aşa de mult omul.
-Să ştii cu criza asta nu m-ar mira să valoreze sub un euro.
-La dracu' cu criza asta! Că am rămas la texte de patru rânduri...

Am murit şi m-am trezit
din cadavru în alt trup.
Din pământuri m-am proptit
peste lume să erup.

Impresiile de dimineaţă
profund l-au dezamăgit
Căci şi mie mi-ar fi greaţă
de duhori de om mâhnit.

până la prânz eul s-a-mbătat
s-accepte ilustrul meu portret.
Ziua prompt precum un strănutat
Noaptea un nemuritor poet.

Iar până dăm de seară
noi suntem deja ca unul
lumânarea de ceară
pecetluindu-ne destinul.


Ultima editare efectuata de catre Costea Sorin Iulian in Mier Aug 25, 2010 5:01 pm, editata de 2 ori (Motiv : gratia erus Liviu)

Ce ne mai iubim!
Să ne căsătorim!
N-am atâta voinţă.
Atunci să ne logodim!
E cu neputinţă!

Deci rămânem iubiţi?
Dar ce suntem?
Eu cred....totuşi că greşiţi...
Gura! când ne .u.em!

În rai am aterizat
peste îngerul meu?
Sper că nu l-am crăpat...
Ajută-mă Dumnezeu!

Trezeşe-te halucinezi!
eşti pornit să inventezi.
Iar începi să visezi?
Numai prostii debitezi...

Ultima editare efectuata de catre Costea Sorin Iulian in Mier Aug 25, 2010 4:35 pm, editata de 2 ori (Motiv : gratia erus Liviu)

Eminescu cu:
patru silabe
impreunate,
patru vocale
împrăştiate,
patru consoane
îngreunate...
opt caractere
unificate,
opt zgârieturi
neînsemnate.
Doua nume mici
un eminescu,
un eminovici
Care să-l alegi?
Încă nu ştiai
pe care-l rumegi?
pe care-l lăsa-i?
++++++++++++++
Editat "gratia erus Liviu"

Eminescu a avut şi are
axiomele următoare:
patru silabe împreunate,
patru vocale împrăştiate,
patru consoane îngreunate,
opt caractere unificate,
şi opt zgârieturi neînsemnate.


Ultima editare efectuata de catre Costea Sorin Iulian in Mier Aug 25, 2010 4:30 pm, editata de 2 ori

Daca vrei asa de mult si daca perseverezi asa in fiecare zi ,daca iti vei ajuta vointa cu multa lectura din cei vechi, stravechi ,clasici si contemporani, ehe....poti ajunge un mare scriitor
Ai stofa ,efervescenta creativa ,motivatie ,iti conturezi un stil svelt , abil .Cu nonsalanta personifici orice obiect ridicand la rang de motiv literar orice lucu banal din locuinta personala,inviindu-le ca intr-un desen animat. De aceea esti placut si usor la lectura ,refrisant ca un pahar de limonda cu gheata ,asta neisemnand ca textul e pueril,ba chiar vezi talentul isi spune cuvantul si din ceva domestic ,patriarhal cu har faci un lucru demn de citit amuzant .Esti si tu ca un Don Quijote modern care se ia la tranta cu aragazul cu dusul....

Vreau să fiu un scriitor
bun şi iubitor
Să tot scriu adeseori
pagini cu flori.

Vreau dintr-o simbioză
Poezie şi proză.
Le vreau pe amândouă
în nopţile cu rouă.

Vreau să fiu un dictator
drept şi iertător.
Să mă îndrăgească toţi
până-n strănepoţi.

Veau să fiu nemuritor
rău şi zdrobitor.
Să mă-nalt neîncetat
de ceruri acostat.

Vreau să fiu un orator
just şi cititor
cel mai mare înţelept
şi cel mai deştept.

Vreau să fiu pe coperta revistei junimii,
să visez alături de 'escu şi Alecsandri.
Eu şi tu am ajuns foarte mândri
peste coperta junimii.

(N-ai de ce să fii modest când te simţi mândru)
(Nu m-am gandit mult la ultima strofa nu o luati ad literam)

Ultima editare efectuata de catre Costea Sorin Iulian in Lun Aug 23, 2010 5:57 pm, editata de 1 ori

Bine ai venit "fiu al naturii" in acest minunat Univers al Prieteniei....

Baia. Un refugiu comun şi la vedere. Utilizare: rehidratarea cărnii. Motiv pentru care am nevoie de întrebuinţarea sa. Sunt uscat şi aspru. Mă pipăi. Mă tai. Sângerez. Pielea mi-e prea dură.
Făcând o paranteză natura are mulţi fii. Printre care nobilele izvoare. Închizând paranteza folosesc un fiu bastard al bărbatului şi al naturii. Robinetul căzii e pornit. Cada se umple precum o cană. Aştept ture bune de minutar. Apoi mă scufund dizolvat de apă ca un cub de zahăr. Momentul e prielnic minţii mele obosite. Se relaxează şi gândeşte. Ideile ies sub formă de vapori. Se condensează sub formă de picături ideologice peste faianţă.
Răsucesc gâtul. Întorc ochii. Şi mintea. Becul băii. Alt fiu nelegiuit dintre strălucirea femeii şi lumina soarelui. Razele becului mă obosesc. Îmi îngreunează mintea deja prinsă în vrăjile căldurii crepusculare.
Brusc văd duşul sus cocoţat în cui. Mă priveşte. Are zeci de ochi. Mă priveşte prea insistent. Cred că mi-a pus gând rău. Un fior îmi trece prin cap. Poate vrea să pice peste cheia mea de şaişpe. Mai rapid ca fiorul de adineauri mă ridic în ambele picioare. Iau duşul de gât. Se sforţează. Scuipă jeturi prin ochii săi. Îl iau. Îl trântesc. Se răsuceşte. Îi găsesc punctul mort, il strang bine şi-l spânzur de robinetul căzii.
Pace în sfârşit, linişte odihnitoare. Relaxarea mea dă naştere la noi aburi fierbinţi de idei.
Când pe neaşteptate sunt întrerupt. Sunt trezit din euforie.
-Hai frate-odată, nu eşti singur în casa asta!
-Mai vor şi alţii la baie.
-Daa? nu ştiam...ies imediat.
-Hai mai repede că mă scapă pu...
-Bă! pudra numai este că să ştii.
Iau prosopul şi las aburii în urmă.

Poate inveti sa respiri, nu prin laude, ci prin ceea ce esti de fapt, fila de carte inca nescrisa, noian de ganduri nenascute inca si univers de suflet ce abia se trezeste la viata, la inceput de drum catre infinitul universului, dar mie tot nu mi-ai raspuns la intrebare, esti din Iasi? Cu drag Mara.

Cer negru. Cer cu nori. Noapte fără artificii suspendate-n timp. Fără lumina lor. Absentă e şi căpăţâna albă mai umflată-n orgoliu decât ţeasta palidă. Bolta e tăcută. Cu cortina trasă numai aud euforia publicului.
Mă întorc. Privesc spre geam. Teiul îşi ţine crengile ostentativ către mine. Aproape mă simt ameninţat.Calm şi uşor mă repliez. Mă simt flatat de grija copacului somnambul.
Reflectez raza atenţiei mele cu oglinda plictisită spre ficus. Stă plecat în faţă mea. Mă simt onorat şi înălţat.
Atenţia mea nu stă locului. E dependentă de mişcări perpetue. Clipesc. Văd. Frec pupilele şi genele între ele. Din nou citesc imaginile. Le accept. Sunt cărţile. Cărţile de pe rafturi. Rafturi de pe dulapul şubred de cunoştinţele grele din praful miilor de foi.
Cărţile mă uimesc. Stau toate aplecate într-o parte spre marginile de rafturi cu prefeţele ciulite la auzul gândurilor mele. Gandesc pe placul lor. Dar mă simt bruscat şi încetinit. Mă opresc ....
Cortina e găurita de ţipetele ascuţite ale spectatorilor şi de nerăbdarea lor flămândă de curiozitate. Îmi revin din cugete. Mă aplec. Mă ridic. Şi cad pe spate în braţele mulţimii.
Poate mă înec în extazul lor sau poate învăţ să respir prin laude.
Poate mă înec...


Ultima editare efectuata de catre Costea Sorin Iulian in Sam Aug 21, 2010 10:51 am, editata de 1 ori

Nu trebuie sa rupi hartia, continua, Sorin, e adevarat, am intrat deja in tornada celei de a cincea dimensiuni, in curand vom putea fi noi, sufletele, iar mintea ne va fi vasala, ma minuneaza scrierile tale, ma bucur ca te-am intalnit suflet plin de iubire divina, abia astept sa te cunosc.Nu-i asa ca imi esti concitadin? nu e asa ca vei fi urmatorul meu invitat la rubrica " Sa facem cunostinta cu..." din cadrul cenaclului literar Universul prieteniei? spune-mi ca da, abia astept sa citesc pagini din sufletul unui tanar din a cincea dimensiune, cu drag Mara.