Lansare de carte, Bucureşti-"Frigul ca remediu pentru bărbaţii singuri"de Sorin Catarig

Am plăcerea să vă anunţ lansarea cărţii soţului meu, Sorin Catarig, "Frigul ca remediu pentru bărbaţii singuri".

Lansarea are loc pe 25 noiembrie, la Târgul de carte Gaudeamus, Bucureşti, Romexpo.
Dacă e vreme bună, vin şi eu cu soţul, cu maşina. Poate cineva dintre voi se găseşte in Bucureşti atunci, mi-ar face plăcere să ne întâlnim!
În măsura în care le voi afla, vă voi informa asupra orei lansării şi locaţiei editurii în incinta expoziţiei.

Soţul meu a mai publicat două cărţi:

Prima carte
Unele consideraţii asupra tehnicii salvării aparenţelor, Prefaţă de O. Nimigean, Editura Versus, Iaşi, 2003, 166 pagini

A doua
Moarte printre stabilopozi, Editura Sigma, Bucureşti, 2006, 132 pagini, Prefaţă de conf. dr. Antonio Pătraş

Doresc mult succes la public cartii sotului tau, o lansare frumoasa, o calatorie reusita voua.
Poate ne spui si ce anume scrie sotul tau pt ca titlurile nu spun prea multe, adica daca scrie proza, poezie eseu ,etc..

Multumesc pentru urari!
Este vorba de proză, mai multe detalii găsiţi aici:
http://www.romlit.ro/un_posibil_romancier

Iar un text datând din 2003 se află pe internet:
http://atelier.liternet.ro/articol/288/Sorin-Catarig/Mecanismul.html

Nu-mi place sa fiu dezinformată, dar asta e... A fost prezentare de carte, nu lansare. Nu ştiu pe cine să dau vina... pe dorinţa mea de a fi informată rapid, exact, pe faptul că soţul meu e la prima prezentare/lansare sau pe altceva.

Am adus aici coperta IV, şi aşa-zisa clapetă, un scurt text din carte, aflat pe banda îngustă de pe copertă şi pe semnul de carte.

Editura publică numai poezii... deci sunt poezii. Unele sunt lăsate în forma prozei, versurile fiind atât de lungi, încât probabil s-a preferat alternanţa versuri/proză.

Lansarea se preconizează a avea loc în februarie, anul viitor, la Bistriţa, deoarece Centrul de Cultură din Bistriţa a finanţat cartea.

"Sub aparenţă oarecum anodină, amintind strategiile de autoocultare ale lui Mircea Ivănescu, scrisul lui Sorin Catarig stăpîneşte o poetică îndrăzneaţă şi rafinată, care nu inhibă, deviindu-le spre livresc, pulsiunile subconştientului, vitale pentru literatură, dar nici nu le permite să se dezlănţuie dezlînat. În cartea sa vocile se instalează à la Antunes, metalepsa face mereu trecerea de la ficţiune la realitate şi înapoi, nenumărate chipuri, contururi, grupuri bizare, identificate generic, ies fulgurant la rampă, instituind o atmosferă spectrală, lirismul dizolvă micile structuri epice pe care autorul are bunul instinct de a nu le explicita, paralogismele înlănţuite pince-sans-rire împing în grotesc un discurs ce mimează uneori vulgata stupidă a simţului comun. Comedia este adusă în faţă pentru a urmari la adăpostul ei - ironic, autoironic, discret sau apăsat carnavalesc, într-o compoziţie similară varèseanului "the organized sound" - o temă a scrisului în care se străvăd, atît cît trebuie, filigranul existenţial şi miza ontologică.
Sorin Catarig: un extraordinar scriitor, faţă de care critica n-ar trebui să (mai) rămînă datoare."

O. Nimigean

"Melancolic, ba chiar atrabiliar de-a binelea, încât şi uşor mizantrop, scrisul lui Sorin Catarig îşi găseşte punctul arhimedic într-o neaşteptată şi stenică încredere în posibilitatea soteriologică implicată de „tehnicile fabulatorii" ale literaturii. Citindu-l pe Catarig, ai zice că nimic nu-i atât de meschin pe lumea asta încât să nu poată fi transsubstanţiat înr-o frază poetică, adică frază cu sintaxă gramaticală verosimilă, dar cu o asintaxie logică pe măsura lumii mimate. E aici o anume fibră meivănesciană, decelabilă tocmai în acest pathos al încrederii în posibilitatea salvării prin literatură. Care, la Mircea Ivănescu, se hibridează / hybridează cu un egal pathos al neîncrederii în literatură. Pe acesta din urmă, Sorin Catarig nu-l are. El crede în literatură pentru că nu mai crede în nimic altceva. Iar textele-document ale credinţei lui sunt, cum se vede, remarcabile. "

Radu Vancu

Clapeta

"Să vedem ce se mai întîmplă mîine cînd se zice că se vor opri ploile şi ce semnificaţie o să aibă cele două ferestre deschise de la clădirea de peste drum sau prelungirile nervoase ale literelor care se întind peste rînduri uneori e bine să mai corectezi cîte ceva dar numai atîta cît să nu se observe."
Sorin Catarig

Am publicat in diverse locuri pe internet o poezie din acest volum. Poeziile nu au titlu.

"să nu uit să o sun pe domnişoara se gîndi în timp ce ploaia învelea lucrurile
într-o perifrază plictisită, udînd
artificiile pe care oamenii aceia se osteniseră
să le aducă din vreme, evident
că locul lui nu era printre domnii serioşi cu haine
bine periate
cu bărbile îngrijite atent potrivite din foarfece ori printre agramaţii riguroşi care
îşi închid cu gesturi atente registrele de fiecare dată cînd încerci
să le sugerezi ceva, un gest elementar
o formulă de salut deja uzată, să le arăţi fotografiile neclare din care defuncţii
te ameninţă vag cu degete subţiri
dar cum bine ştiţi adevărul se află undeva pe la mijloc, chiar dacă
se ascunde de fiecare dată cînd încerci
să-l descoperi
(pe chipurile calme ale prietenilor ochii lucesc fosforescenţi,
la urma urmei analiza unei părţi de vorbire este un lucru dificil în sine,
însă nu imposibil)
pe urmă ne-am pierdut într-o formă de relief lipsită de orice semnificaţie."

Undeva

http://rockinpraga.wordpress.com/2011/12/24/un-poem-de-sorin-catarig/

cineva a publicat un poem al lui, (da, mai bine li se potriveste denumirea de poeme), dar din pacate a schimbat ortografia, folosind noua ortografie cu â. Asa ceva nu se face! Exista un curent puternic de opinie impotriva scrierii masive cu â, deoarece ne complicam prea mult existenta si nu se justifica in cazul cuvintelor care nu au origine latina sau provin din vocalele e, o, u.

Locuință pentru toate comoditățile sau despre folosirea prea insistentă a telefonului -fragment

"Tractorul cel vechi l-am demontat bucată cu bucată
cu mîinile mele și apoi l-am închis în hambar
observați numai roțile cele mari îmbrăcate în cauciuc cum zdrobesc
bulgări de pămînt
fără să se simtă
merge la fel de lin ca un automobil
și să știți că motorul oricînd îl pot porni
totul funcționează perfect, dar eu l-am pus deoparte anume
ca să nu-l poată găsi ăștia
și chiar dacă îl găsesc nu e nicio problemă fiindcă tot nu se pricep
tot nu știu nimic
uită-te numai la degetele lor cu unghii scurte tăiate în carne
desigur numai eu îl pot face la loc așa cum a fost el
pe vremuri
pentru că am învățat locul fiecărui șurub
al fiecărui arculeț chiar dacă vi se pare
că nimeni nu-i poate da de capăt
singur eu pot face ca lucrul să meargă ca uns
mă feresc desigur din cauză că noi ne adunăm aici duminica
dar prea puțini își dau seama pentru ce
lăsăm ușile întredeschise, dulapurile pline de praf
firimiturile de pe mese nestrînse cu zilele
scaunele ridicate deasupra
și doar cîte un copil plîngînd încetișor într-un colț
totul e perfect aranjat
adulții au plecat în grabă
cenușa din sobă e caldă încă, pe trepte, urme de pași
puțină muzică în surdină
și cam atît."

Un articol despre carte

http://www.mesagerul.ro/2011/12/19/poeme-proza-de-sorin-catarig

"Casa de Editură Max Bleker continuă să publice cărţi de poezie în seria proprie (redactor coordonator: Claudiu Komartin), susţinută de poeţi contemporani remarcabili. Sorin Catarig se înscrie în acest şir cu a treia s-a carte, „Frigul ca remediu pentru bărbaţii singuri”. Cum practica poeziei în proză nu este nouă, nici inventată de cineva anume (Iliada şi Odiseea sunt poeme în proză, N. Gogol considera romanul său, „Suflete moartea”, un poem), în acest volum interesează cum reuşeşte autorul să propună texte lirice care să reziste. Culmea este că reuşeşte, însă în mod invers decât alţi autori, aici Sorin Catarig dispunând performanţa de a aşeza aproape tot ceea ce nu foloseşte, adică nimicul, la rang tutelar şi atoatestăpânitor. S-au mai scris cărţi despre nimic (chiar în anii precedenţi, tot în versuri), însă în această carte toate invocările bine conturate şi structurate în mod controlat, până la urmă, chiar nu folosesc la ceva anume. E vorba aici de un mare nimic. Spaţialitatea în care e aşezată fiecare structurare lirică peste care cad văluri de timp virgin, mereu însoţite de-o imaculare dureroasă, este pilonul pe care se construieşte fiecare poem. Citez la întâmplare:

„Câinii tăcură deodată, şi ochii motanului/ se lipiră ca nişte ventuze de faţa ta obosită/ (e acelaşi model plictisitor, pe care prietenii l-au învăţat mai mult din amuzament, din cauza cuvintelor prea lungi,/ cu tot mai multe litere lipsă)./ Între timp, nişte oameni, îmbrăcaţi în impecabile halate albe/ privesc printre degete spre faţa micuţei vânzătoare/ (care, între noi fie vorba, nu e deloc urâtă)./ Avem de stat atât de mult la rând, spuseră,/ încât nici nu mai are importanţă dacă ea/ se scobeşte cu unghia între dinţi,/ ori îşi ascunde faţa după tejghea,/ mai mult din motive de siguranţă personală, pentru ca muzica foarte ritmată/ să o ocolească, la o distanţă suficient de sigură./ Important însă este să găsim/ ceva de făcut”... (Depozitul de senzaţii – pag. 35)

O astfel de aglomerare de imagini este mereu pe punctul să explodeze, şi totuşi boom-ul nu are loc, ci în mod vădit, aproape în fiecare lucrare în versuri, deşi acesta pare pregătit, bine pregătit şi pus la punct, declanşarea e mereu amânată, mai corect spus, amânată cu program, deoarece de fiecare dată altceva urmează. Îmi plac la Sorin Catarig titlurile unor poeme: „Scurtă conversaţie cu un prieten sau despre descrierea unui obiect imaginar”, „Locuinţă pentru toate comodităţile sau despre folosirea prea insistenţă a telefonului”, „Manual de tehnici fabulatorii sau despre cum am învăţat să merg cu bicicleta”. Acest ultim titlu citat exprimă chiar programul autorului care practică anumite tehnici de fabulare şi le aplică în fiecare lucrare. Poate tocmai de aceea şi monumentul pe care-l ridică derizoriului, utilizând imagini căutat nefolositoare, se impune cu pregnanţă şi prestanţă, reclamând o luptă acerbă în a-i descoperi structurile. Poemele lui Sorin Catarig pot fi asemuite cu creaţiile lirice ale mai multor autori, dar nu acest aspect mi se pare relevant. Relevantă este starea lirică pe care o induce cu fiecare lucrare, anume aceea că încă nu s-a spus totul şi vor urma alte valuri care trebuie descifrate şi parcurse.

Sorin Catarig s-a născut la Năsăud, a debutat cu un volum colectiv coordonat de O. Nimigean şi a mai publicat: „Unele consideraţii asupra tehnicii salvării aparenţelor” (2003) şi „Moarte printre stabilopozi” (2006)."

Imagine de la lansare
Claudiu Komartin face o prezentare a cărţii şi autorului. Sorin Catarig e în plan secund.