Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Ieri la 2:29 am Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
Vin Feb 23, 2018 8:30 am Scris de Mihaela Moşneanu

» Decorațiuni din fetru
Mier Dec 27, 2017 3:19 am Scris de Didina Sava

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

Mariana Bendou

In jos

29112010

Mesaj 

Mariana Bendou





Bun gãsit!Numele meu este Mariana Bendou şi am avut preocupãri literare încã din copilãrie când am activat cu poezie şi prozã la cenaclurile literare (Zburãtorii, Poetul în cetate, Junimea nouã) din oraşul meu natal, Oneşti. Numele meu a apãrut în diverse publicaţii:


Consider cã adevãratul debut literar a fost abia anul trecut, în anul 2009, când am publicat un volum de versuri bilingv (francez-român) cu titlul “Amour Amazigh / Dragoste de Om Liber” despre Kabilia, o regiune turisticã aparte din nordul Africii.
Am numeroase proiecte în lucru, în limba francezã sau românã pe care sper sã le pot face cunoscute cititorilor cât mai curând.

Pe lângã lansarea propriu-zisã a volumului, am prezentat şi un film documentar despre Kabylia, o colecţie de rochii şi podoabe tradiţionale, fotografii, ceramicã.

Împreunã cu elevii mei am înregistrat în anul 2009 un imn al oraşului meu natal, Oneşti, în limba francezã, ale cãrui versuri îmi aparţin:
Mariana Dima-Bendou Marian Doru Dima - Onesti Ma Vie


Am avut şi preocupãri artistice de genul:

Decembrie 2010 mi-a adus un frumos cadou de ziua mea:






Ultima editare efectuata de catre Mariana Bendou in Mar Oct 09, 2012 1:11 pm, editata de 39 ori (Motiv : mariana, bendou)
avatar
Mariana Bendou

Numarul mesajelor : 49
Varsta : 55
Localizare : Onesti
Data de inscriere : 28/11/2010

http://www.rondefrancophone.ning.com, www.marianadima.canalblog.

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: diggdeliciousredditstumbleuponslashdotyahoogooglelive

Mariana Bendou :: Comentarii

avatar

Mesaj la data de Mier Oct 19, 2011 11:22 am  Dorina Ciocan

doamna Mariana Bendou, profesoară la un liceu de renume, cred că e nedreaptă hotărârea dumitale de a mă suspenda din grupul dumitale pe care oricum îl părăseam.
ce am vrut eu?
să știu cu ce tupeu comentezi jignitor pe un profil clonat(cu numele eu) și apoi, suspenzi sfidător din celebrul tău grup, userul adevărat ținând clona denigratoare?
să cred că ai vreo legătură cu treaba asta?

nu te obosi să răspunzi.că vorba ta...nici eu nu prea am și nu prea am avut vreodată nevoie de tine...tu ne-ai căutat pe noi la Iași, și te-am primit prietenește.

zile cu cer senin să ai și multă pace în suflet!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Sept 03, 2011 11:54 pm  Mihaela 22

In semn de trecere ce aici si pentru ca mi-au placut foarte mult versurile, vreau sa las si eu un omagiu! I love you

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Mar 19, 2011 4:25 am  Mariana Bendou

EXPRESIA IDEII - INVITATIE

Dragi prieteni, va invit , daca va face placere, sa vizitati si clubul meu facebook : EXPRESIA IDEII in care postam creatii personale si comentarii pe baza unui cuvant comun care se schimba saptamanal.Va multumesc.
EXPRESIA IDEEI(clic aici!)

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Feb 23, 2011 10:47 pm  Didina Sava

Sa te mangaie Dumnezeu cu binecuvantarea iubirii ,Mariana !

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Feb 14, 2011 11:08 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Buna dimineaţa! Ce se mai aude prin Oneşti? Nu veniţi şi dv sâmbătă la cenaclu? Sunteţi din aceeaşi zonă cu Florin. Nu se poate ca el, care până acum dă-i şi luptă şi dă-i şi luptă..să rămână fără coledzi Smile

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Ian 26, 2011 3:40 pm  Mariana Bendou

Comentariul tau, Mara, ma onoreaza si nu pot decat sa ma bucur ca m-ai citit si ca ai vibrat alaturi de mine, in aceste versuri... I love you

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Ian 25, 2011 12:46 am  Marioara Visan

Semn de trecere si de apreciere a iubirii ce izvoraste din sufletul tau frumos si umple paginile acestui forum, multumesc pentru lumina divina ce transpare din lectura versurilor tale, cu drag din drag, Mara.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Ian 24, 2011 10:14 am  Mariana Bendou

Iti multumesc, Raul, ca m-ai citit.
Iti urez ca sa iubesti, sa fii mereu iubit! Smile

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Ian 23, 2011 1:20 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Nevoia de a vă iubi vă face
Să vă păstraţi tărâmul plin de pace
Şi, peste mii de nopţi şi zori de zi,
Rămâne-va nevoia de a fi.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Ian 23, 2011 9:14 am  Mariana Bendou

Besoin d’amour, de partager
Tous les chagrins, d’être embrassé,
Besoin de joie, d’être heureux,
De rendre éternel son feu,
Besoin de regarder les yeux
Bien aimés,
De refléter
Leur beaux lueurs toujours joyeux,
Besoin de s’inquietter un peu,
Besoin de s’adoucir aux lèvres
Autant imaginées en rêves,
Et de toucher, de caresser,
Besoin d’aimer et d’être aimé !
Besoin de s’envoler aux cieux
Jusqu’au soleil, jusqu’aux dieux,
De ne jamais disputer
Et de rester ainsi, collés !


Nevoia de dragoste, de a împãrți
Toate dorurile, nevoia de sãrut,
Nevoia de bucurie, de-a se ferici,
De a-şi face focul infinit,
Nevoia de a privi în ochii
Iubiți,
De a reflecta
Sclipirile lor vesele , lumina,
Nevoia de a se mai îngrijora,
Nevoia de a se îndulci în plus
Din buzele imaginate în vis
Şi de-a atinge, de a mângâia
Nevoia de a iubi şi de a ierta!
Nevoia de a se ridica spre nori
Pânã la zei, mai sus de sori,
Nevoia de a fi cuminți
Şi de a rãmâne aşa, lipiți!
(poezia face parte din volumul "Poésies pour mon mari/Poezii pentru sotul meu" aflat in lucru)

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Dec 25, 2010 10:56 pm  Dorina Ciocan

Sărbători fericite ție și celor dragi...semn de lectură, cu drag

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Dec 25, 2010 1:23 pm  Mariana Bendou

Va multumesc pentru ca sunteti alaturi de mine! Crying or Very sad Embarassed

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Dec 25, 2010 3:25 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Să vă trăiască băiatul şi să fie fericit! Vă doresc un Crăciun minunat! Cu prietenie, Raul

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Dec 24, 2010 1:59 pm  Mariana Bendou

In urma cu douazecisidoi de ani, am primit cel mai frumos cadou de Craciun din viata mea: un baietel minunat a carui aniversare dura patru zile...!Acum el este plecat din tara si nu mai am pentru cine impodobi bradutul de Craciun si nici umple masa.LA MULTI ANI, CRISTIAN!Mama te iubeste mult si se roaga pentru tine ca Iisus Cristos cel nascut ca si tine astazi, sa te ocroteasca si sa-ti calauzeasca pasii pe drumul greu al vietii...


Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Dec 24, 2010 1:46 pm  Mariana Bendou

CRACIUN FERICIT, DRAGI PRIETENI UNIVERSALI!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Dec 11, 2010 12:25 pm  Mariana Bendou

Încărunţit sunt, Omenire, iată,
De neputinţa ta, repudiat;
Mansarda asta-n rocă dizolvată
Sălbatec, pe vecie, m-a-îngropat!
Ce-am fost cândva?
Ce mai sunt eu?
PROFET, TIRAN sau
SEMIZEU…
Urcând din linguşit în linguşit.
Un huiduit!
Săpându-mi Zeul,
Cu trudă, cu talent şi cu zăbavă,
I-am picurat din pana mea otravă
Şi-am apărut în haina-I sclipitoare!
Te iert, umila mea neştiutoare,
Biată Omenire fără scut.
Totuna-ţi e, privind din depărtare
Un zeu ce după altul s-a născut…

Ce mi-a rămas?
Dacă-aş putea să mor…
Atâtora li s-a-ntâmplat, la rândul lor,
Să se ajungă
Ucigând pe altul;
Cum L-am ucis şi eu pe Mult-Prea-Înaltul .
Aşa e, pare-mi-se, în miezul firii,
Secretul devenirii Omenirii!

A mai trecut un an de veşnicie
(Anunţă stalactita mea cu picătură).
Închin paharul plin de nemurire
Şi-l duc cu sete, harnic, către gură…
…Repudiat sunt.
La ce-mi foloseşte
Că tu, dincolo, naşti, trăieşti şi mori?
Singur aici, ascuns de creste,
Nu am iubire, soare, sărbători.

Peretele din spate
Este prea înalt.
Haina de blană
Nu-mi mai ţine cald.
Şi barba mi se-ncurcă cu genunchii.
De ieri, parcă,…
Mă ard rărunchii?!
Peretele pictat cu semne astrale,
Bune pentru durere,
Frică ş-alte boale,
S-a ruinat de tot.
Şi prin el, Vântul
Îmi povesteşte tot mai des
Cum e Pământul…
O, Cogainon, casă dragă,
Mansarda mea de calciu şi iluzii,
Tu eşti răsplata cea întreagă
A strădaniilor mele pentru vii!

La gura peşterii ieşind,
Spre geţi, îşi aţinteşte faţa
Şi vocea lui, adusă a colind,
Înfiorează toată viaţa:
Degeaba îmi trimiteţi, la cinci ani,
Câte-un novice-n lăncii aruncat!
Secretul Nemuririi-i prea e departe
Ca să pot lor vreodată să-l împart…
Îi văd, neşovăind la faptă,
Numai dorinţă şi numai avânt;
Prea crud le este trupul
Ca să poată
Atăt de iute
Să se ducă în pământ…

Dar voi primi!
Hai, năvăleşte, Omenire,
Peste mansarda mea
Cu busturi calcinate!
Încearcă-mi inima
Şi vezi dacă mai bate
Pentru dreptate şi pentru iubire…

Pe stalagmitele îngemănate,
Veniţi ca să-mi sădiţi vrejuri de flori!
Vă dau un strop
Din marea mea singurătate...
Veniţi, veniţi,
Vă fac Nemuritori!

Căci Andreonul nu e cea mai bună cale
( Cenaclul zeilor din fiecare joi)
Să recrutezi şi creşti valenţe epocale…
Ci marea mea nădejde
E în voi
Ce-aţi cunoscut şi vis şi nebunie
Şi deznădejde, ură sau iubire,
Şi tot ce omenescul vă îmbie
În drumul vostru, vag, spre fericire.
Pe voi vă regăsesc şi vă salut
Din toată măreţia mea, bolnavă.
Deşi ajunşi la mine doar pe scut,
Vă vreau, cu toţii, oameni de ispravă!

Pe stalactitele îngemănate,
Veniţi ca să-mi sădiţi vrejuri de flori;
Vă dau un strop din Marea Mea Singurătate...
Veniţi, veniţi, vă fac Nemuritori!

Îşi zise calm:
Iar trecu timpul…
E Sacra Zi. A patra zi de joi
Când se cutremură chiar şi Olimpul
De cele ce se fac aici la noi!

…Iar focul mistuie seminţe
De cânepă, de in spre desfătarea
Acelora veniţi plini de dorinţe
Sperând să îşi prezinte azi lucrarea.
Cu pieptul plin, vor învăţa secretul
Îmbălsămării geţilor cu Nemurire…
Dar peste toţi,
Mai tare-i tot Profetul,
Artistul cu desăvârşire!

Zamolxis se întreabă
Şi tot el îşi răspunde:
Sunt, Omenire, Întâiul între poeţi?
Zalmoxis se întreabă
Şi tot el îşi răspunde:
Ai fost, Zamolxis,
Doar Întâiul printre geţi!…

Iar geţii, însetaţi de Nemurire,
Mansarda-i invadează tot mai mult…
Popor poet, popor de amăgire,
Zamolxis e obiectul tău de cult!

Dar Moartea, din frunze,
Răstită şi neindulgentă,
Veni să-l poftească
La ultim ospăţ.
(A zeilor coasă, atoate regentă;
O cârpă cernită, întinsă pe băţ.)
Mi-e verde coroana;
Eu n-am murit încă!
Mai lasă-mă, totuşi,
Să mor într-un vers…
Am dezlegare şi Sacră Poruncă
Să-i tai Omenirii
O roată din mers!
Stăpână, mai lasă!
Ce-nseamnă o clipă?
Un fir de neştire,
Cădere-n Neant?
Mai pot;
Mă mai lasă!

O, tu, Omenire,
Un templu zidească-mi!
PROFET ŞI GIGANT…

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Dec 11, 2010 12:13 pm  Mariana Bendou

Totul a iesit extraordinar astazi, felicitari, Violetta Petre!
Iti urez cat mai multe realizari minunate!

Ultima editare efectuata de catre Mariana Bendou in Sam Dec 11, 2010 12:22 pm, editata de 1 ori (Motiv : felicitari)

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Dec 02, 2010 1:11 pm  Mariana Bendou

Multumesc foarte mult, Violeta, pentru caldura intampinarii!
Uite , ma simt foarte bine aici, bounce Very Happy dovada ca m-am apucat deja de treaba...Cele doua zane bune fac minuni!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Dec 01, 2010 3:46 pm  Violetta Petre

Bine ai venit , draga mea!
Sper că te vei simţi bine aici, în universul prieteniei, alături de mine , în primul rând...
Ceilalţi prieteni sunt şi mai minunaţi, iar, Rodica şi Didi sunt zânele bune care împlinesc dorinţe şi vise cu bagheta magică a omeniei şi a dăruirii...
Cu drag, Vio

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Noi 30, 2010 1:56 pm  Mariana Bendou



Întrebări fără răspuns-Violetta Petre

Mă răscolesc în nopţile ce albe mă adorm
Când ploi de stele-mi umezesc o întrebare
Cu lacrima poveştii ...Palma ei mă doare
Şi mă trezesc tot răscolindu-mă în somn...

Pe buzele-mi fierbinţi şi arse de dorinţi
Stau întrebări la care nu găsesc răspuns
Şi întrebări dar şi răspunsuri mi-s de-ajuns
Nu le-am găsit nici la asceţi şi nici la sfinţi

De unde vine zâmbetul de după nori adânci
De unde curcubeul peste stropi de ploaie
De unde suferinţa ce amar te-ndoaie
De unde-a răsărit izvorul între stânci

Atâta primăvară mă aleargă printre flori
Prea multă toamnă galben mă adoarme azi
Eu am în mine verdele şi cetine de brazi
Din ochii-mi ce au strâns atâta rouă-n zori...


Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Mar Noi 30, 2010 11:21 pm, editata de 2 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Noi 29, 2010 12:12 pm  Dorina Ciocan

la următoarea postare accesează postreply

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Noi 29, 2010 12:08 pm  Dorina Ciocan

Bine ai venit, Mariana și...mă bucur că indicațiile mele ți-au fost de folos...cu drag, dorina

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Noi 29, 2010 10:24 am  Mariana Bendou

Sfântului Andrei


Te bucurã Sfinte Andreie şi coboarã
Ca şi întâia oarã între români...
Cu drag eşti aşteptat la noi în ţarã
Sfinţeşte-ne cu ale tale rugãciuni !

Venit-ai pân-la noi pe mãri, departe,
Apostole cel mai dintai chemat,
Sã ne fii tuturora astãzi frate,
Nãdejde, izbãvire din pãcat !


Menit sã fii pescar de oameni
Prin Duhul grãitor de Dumnezeu,
Cu cine ai putea sã te aseameni ?
Cum aş putea sã te slãvesc şi eu ?

Ştiind firav aşezãmântul firii,
O veste minunatã ne-ai adus :
(Primitã-n schimbul jertfei şi-a iubirii)
-Veniţi, aflat-am pe Iisus !
(Mariana Bendou-poezie din volumul "Pierduta si Rascumparata", editura Sf.Nicolae, Braila, 2010)

Ultima editare efectuata de catre Mariana Bendou in Dum Ian 23, 2011 8:56 am, editata de 5 ori (Motiv : sfant, andrei, mariana, bendou, 2010)

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Noi 29, 2010 10:08 am  Mariana Bendou

Buna seara, Rodica, Marioara si Ovidiu! Sper sa fiu la inaltimea acestor ganduri bune si sa facem lucruri cat mai frumoase impreuna. I love you


Din creatiile proprii:

SOŢUL SOŢIEI MELE (fragment din romanul aflat în lucru)

Avionul tremurã din toate încheieturile şi se desprinse de la sol. Ahmed tresãri. Visase cã se afla acasã, în Kabylia*lui şi cã mânca o farfurie plinã de seksu* veselindu-se împreunã cu tinerii satului, la o nuntã. Pe un platou de ceramicã smãlţuitã şi împodobitã cu ieroglife* care aduc noroc, i se pusese în faţã o porţie enormã de couscous aburind şi un pahar de apã gazoasã.
Ca orice kabil veritabil, nu-şi mai putea nicidecum închipui vreo sãrbãtoare fãrã cuscus, fãrã mâncarea bunãstãrii şi a fericirii care se servea deopotrivã la nunţi cât şi la înmormântãri, atunci când veneau musafiri sau când se întâmpla vreo naştere în familie, cu ocazia unor sãrbãtori tradiţionale sau religioase (Yennayer*, Anzar, Tsebyita, Taâachourt, etc. )…
…Probabil cã i se fãcuse foame?! Cãlãtorea de ceva timp şi dimineaţã , înainte de plecare, gustase doar un pic de Aghroum* cu mãsline din recolta anului trecut, îşi strivise o ceapã…An de an, mama lui culegea mãslinele împreunã cu femeile satului şi fãceau din ele ulei (zit uzzemur*). Îl fãceau manual, presând fructele direct cu mâinile lor încãrcate de istorie; un adevãrat ritual! Proprietãţile vindecatoare ale acestui ulei erau deja cunoscute multora şi femeile îl vindeau adeseori strãinilor sau statului, în fiecare an, pentru un biet bãnuţ. Cu cât uleiul era mai vechi, cu atât era mai cãutat ca medicament! Yemmah* pãstra întodeauna cu grijã un ulcior cu ulei vechi pentru când se îmbolnaveau şi îi ungea pe la încheituri, pe cap sau chiar în gât ori In nas murmurând cuvinte ştiute doar de ea. Culegea mãslinele doar cu femeile satului pentru cã acum fetele ei crescuserã destul de mari şi erau plecate pentru a urma cursurile facultãţii de filologie din Tizi*. Vor trebui apoi sã se mãrite cât mai bine , sã arate ca nişte adevãrate doamne iar mâinile lor ar fi avut astfel de suferit. Din vânzarea acestui ulei şi a covoarelor de lânã de oaie pe care le ţesea în timpul iernii, Yemmah reuşea sã le plãteascã studiile şi sã le strângã bani pentru nuntã şi zestre. Acum Ahmet era cel care îşi ajuta, mama la prepararea uleiului, muncã migaloasã care cerea efort şi mult timp.O ajuta mai mult pe ascuns pentru cã ar fi fost o ruşine pentru ei sã se afle în sat, bãrbaţii nu fãceau niciodatã treabã acasã; veneau, mâncau şi plecau la munca lor, iar dacã lucrau în Europa ( aşa cum fãcuse mai demult şi tatãl sãu) nu veneau acasã uneori cu anii! De pe urma tatãlui sãu, Yemmah se procopsise doar cu cei opt copii (bãieţi şi fete), cu diabetul şi cu pensia de urmaş pe care statul francez s-a îndurat într-un târziu sã i-o ofere şi care îi permitea acum sã o ducã oarecum mai bine decât alte femei singure din sat. Lui Ahmet ii era tare milã de mama sa. Milã pentru cã avea o inimã bunã şi nu putea vedea pe cineva suferind; trebuia neapãrat sã o ajute. Şi apoi, el ce treabã avea?Nu mergea la facultate ca surorile lui şi nici nu se dãdea în vânt dupã învãţãturã. Muncea pe ici pe colo şi-şi petrecea timpul cu tinerii din sat , pe terasa jegoasã a vreunei cafenele la un pãhãrel de cafea, trãgând cu sete din ţigarã. Uneori, dupã o sãptãmânã istovitoare de muncã, se întâlneau cu toţii la singurul cyber*din comunã unde plãteau cu ora şi îşi comandau un pahar de wisky sau de bere pentru a se simţi şi ei oameni civilizaţi şi a se da mãreţi în faţa femeii de dincolo de ecranul calculatorului lor de primã generaţie, în faţa femeii din Europa multrânvnitã, a femeii pe care încercau de mai mult timp sã o seducã doar, doar vor putea şi ei sã…
O cãsãtorie încã mai prezintã o mare importanţã mai ales pentru familia kabilã de la ţarã care posedã un fiu. De aceea, principala grijã a acesteia este sã îi gãseascã foarte repede o mireasã pentru a nu se face de ruşine ( mamã şi bunicã iscodesc de zor prin sat în cãutarea unei fete cât mai potrivite). Oamenii şi-ar închipui astfel cã membrii ei sunt sãraci şi cã nu îşi pot permite o nuntã aşa cum tradiţia kabylã o cere* ca ea sã se petreacã şi, în cele din urmã, ar sfârşi cu toţii prin a fi marginalizaţi şi umiliţi. Cãsãtoria cea mai apreciatã în societate ar fi desigur cu verişoara mirelui (fiica fratelui tatãlui sãu) binecunoscutã încã din copilãrie dar, din fericire, astãzi lucrurile şi în satul lor s-au cam schimbat. Aşa cã, lipsa cãsãtoriei religioase a lui Ahmed a trecut aproape ca un fapt neobservat pentru alţii. Nici el şi nici toţi ai lui nu ar fi avut niciodatã destul taâmamt* pe care sã-l ofere familiei viitoarei sale neveste pentru a stabili condiţiile vreunei cãsãtorii. Aşa cã-i mulţumeşte încã o datã Cerului *pentru cã gãsit şi el o europeancã, pe Maria, gata sã-l accepte aşa cum e, care sã-l accepte doar pentru vigoarea şi “frumuseţea lui interioarã” (cum zice ea) şi cã astfel nu a mai trebuit decât sã meargã la primãrie şi sã încheie acolo un anumit mariaj civil. O cãsãtorie la starea civilã nu necesitã astãzi prea multe lucruri în zonele rurale ale Kabiliei ; e nevoie doar de câte doi martori care sã garanteze pentru noul cuplu. A fi martor la o cãsãtorie civilã a devenit aproape o profesiune, o ineditã sursã de existenţã pentru zecile de tineri din comuna lui (“hetişti*”cum îi numeşte amuzându-se Fellag*) care duc în permanenţã lipsa unui loc stabil de muncã. Aceştia se scoalã dis-de-dimineaţã şi se aranjeazã puţin apoi se duc la primãrie unde sprijinã, rãbdãtori, pereţii pânã seara, în aşteptarea vreunui client...Hmm! Karim şi Tarek îi fuseserã martori nu doar pentru cã îi erau verişori! Încheiase o înţelegere tainicã prin care urma sã îi ajute şi pe ei mai târziu când o fi sã se aşeze definitiv la casa lui…Ha!Ha!Ha! Ce mai circ fãcuse Maria! Îşi aminteşte cum îi explica într-una funcţionarului de la starea civilã, rãmas uimit cu registrul în mânã, cã ea nu se mãritã decât dacã vede cu cinci minute înaintea cãsãtoriei actul meu de celibat…Mare nãzdravanã şi românca asta; nu ca celelate europence: franţuzoiace, belgience,elvenţience şi altele care umpleau zilnic listele registrelor de mariaj de la primãrie! Ea îşi fãcuse, cu siguranţã, mult mai bine “temele” acasã și ştia cã legea statului* sãu îi permite chiar şi unui kabil sã se însoare cu mai multe neveste şi vroia ca ea şi numai ea sã fie prima! Prima nevastã are toate drepturile faţã de toate celelalte iar în cazul unui divorţ poate cere chiar despãgubiri … Ce nu ştia ea însã era probabil faptul cã doar cetãţenii algerieni foarte bogaţi îşi pot permite ca sã îşi ia mai multe femei nicidecum un amãrât ca el, un coate-goale! Şi e vorba doar despre legea arabã, pentru cã la kabili, odinioarã, nu era aşa; kabilienii sunt oameni fideli şi statornici, pentru ei nevasta e nevastã iar dragoste e la locul ei! Zâmbi. Şi totuşi el a fost dintotdeauna mort dupã femei, le-ar mânca pe pâine şi nu alta dacã ar putea…Chiar, oare cum or fi ele şi cum o fi treaba cu adulterul în Europa şi în România? Hmm!Îşi aminteşte de prima lui scenã de dragoste trupeascã cu o femeie;era teribil de stângaci şi aproape cã a devorat-o, înghesuiți unul în altul pe frunzişul din pãdure. A învineţit-o peste tot, a muşcat-o cu dinţii lui tineri şi puternici, înfierbântat de priveliştea pielii dezgolite şi fine. Abia când a întâlnit-o pe Maria, el a…Toţi prietenii lui vrãjiserã pe internet mãcar cu vreo româncã; şi asta pentru cã erau acolo cu duiumul. Dar nu auzise de nici unul dintre ei care sã se fi însurat vreodatã în ţara asta…oare el era chiar primul?!
Maria îl cucerise de la bun început fãrã sã-i mai fi vorbit înainte. O descoperise pe un site francofon şi rãmãsese acolo îndelung, cu ochii lipiţi de imaginea ei, vrãjit de zâmbetul inocent şi de aerul vioi, de parfumul ei dulceag pe care şi-l închipuia învãluindu-l. Nu pãrea o cucerire la întâmplare! Fata purta o rochie tradiţionalã kabilã?! din mãtase albã având gulerul şi mânecile brodate cu lamé auriu iar pãrul vopsit blond îi cãdea în bucle pe umerii delicaţi…O întrebare tâşni din el atunci, pe neaşteptate şi întrebarea aceea îi schimbã viaţa: Azul!*Nu te supãra, dar tu din ce sat eşti? Ea îi zâmbise nedumeritã şi el i-a repetat atunci, în limba francezã, pe Messenger şi pe Skype: din ce sat eşti, pentru cã dupã cum aratã rochia ta, se pare cã ai fi de prin …Bejaia*!? Şi apoi, mama îmi tot zice ca sã mã însor, cã am trecut de multişor peste cei 30 ani… Ah, rochia mea!? Rochia asta am primit-o în dar de la un prieten din nordul Africii drept suvenir, printr-un colet poştal; iar satul meu…satul meu e foarte departe! îi rãspunse oftând fata. Cat de departe poate fi ? a continuat sã o întrebe el; mai, departe chiar decat Kabilia cea Micã*? Decât Mica Noastrã Elveţie*? (El se nãscuse în Kabilia Mare, undeva pe langã Tizi Ouzou şi se simțea mandru de asta) Satul meu e foarte departe, dincolo de Mediterana…Cã doar nu ai fi chiar din, Franţa? continuã sã o întrebe el, aşa, la întâmplare. Mai sus decât Franţa şi un pic mai la dreapta; sunt din România! îl lãmuri atunci ea şi vai, fericirea i-a fost brusc spulberatã…
…Dar dragostea s-a dovedit cu adevãrat dragoste şi, pânã la urmã, dragostea lor a învins!Iatã-l acum în avionul care îl duce spre ţara lui adoptivã, România, iatã realizat, în sfârşit, visul sãu de libertate, iatã-l cufundat în fotoliul de catifea verde-smarald al companiei aviatice, privind lumea cu o dozã de mai mare încredere şi plin de un anumit respect pentru el însuşi. “Pânã la urmã, dracul nu-i chiar aşa de negru”, ar fi spus acum, dacã era în locul sãu, Maria. Ba nu! “Dragostea a facut mulţi eroi dar mai ales proşti”, fraza ei preferatã… Ha!Ha!Ha!Mare nãzdrãvanã şi românca asta; câte prostii mai are ea în cap! Poate cã şi de asta a îndrãgit-o neasemuit de mult…Şi apoi, ea nu e ca femeile lor care nu-şi mai pot imagina viaţa decât la ele acasã, fãcând şi crescând copii…Uitând chiar sã mai iasã vreodatã din casã. Da, da, lasã cã ştie el destule exemple, chiar de acum, din zilele noastre! Exteriorul casei lor le sperie cumplit şi chiar ideea de a face piaţa le pare o adevãratã aventurã…El urãşte lumea asta, în care s-a nãscut fãrã voia lui şi în care a fost obligat sã trãiascã. Întodeauna a crezut cã poate fi ceva mai bun decât ea; cã trebuie sã existe undeva un loc şi pentru el în care visele îi pot deveni realitate. El ar vrea sã cãlãtoreascã foarte mult, sã cunoascã tot mai mulţi oameni, sã…Ah, Maria, Maria!Draga lui Maria! Oaza lui de fericire, şansa lui de paradis terestru. Maria îi spusese într-o zi: dacã vrei sã vezi cu ochii tãi un atentat kamilkatze, încearcã numai ca, dupã ce ne vom cãsãtori, sã-mi faci hijab* ; eu îţi voi exploda cu siguranţã …Ha! Ha! Ha! Mare nãzdrãvanã, fata asta! Îi place sã şi-o imagineze, atunci când el vine obosit de la muncã, deschizându-i tiptil uşa casei cu zâmbetul cald înflorindu-i pe buze, cum îşi deschide larg braţele sidefii pentru a-l cuprinde şi cum halatul roz de mãtase îi alunecã dând la ivealã furoul roz cu broderie pe sâni în formã de fluture, bikini ei roz cu …
…Stewardesa trecu, în sfârşit, pe lângã el împingând alene cãruciorul companiei umplut cu felurite bãuturi şi aperitive iar el se gândi îndelung înainte de a-i comanda ceva. Deşi tânãr sãrac, mai zburase altãdatã cu avionul (împreunã cu un prieten arab pe care-l ajutase în afaceri) iar acum ştia ce şi cum se face pentru a nu fi luat de alţii drept un idiot. Comandã politicos şi mâncã în tãcere, plimbând mâncarea cu grijã, prin toate spaţiile gurii lui, rãsfãţându-şi în gând toate simţurile…
Oare cum o fi mâncarea româneascã şi, mai ales, mâncarea din regiunea ei? Discutase, mai demult, în Algeria, cu Maria despre lucrul acesta iar ea s-a grãbit sã-i gãteascã ceva din carne tocatã şi orez despre care i-a explicat mai apoi cã se numeşte “sarmale” dar cã nu e tocmai ca “la ea acasã” unde gãsea toate ingredientele, mai ales varzã galbenã şi moale, nu cum se vinde în piațã la ei! Ce-i venise atunci sã o mintã cum cã el ar mânca orice doar mâncare sã fie ?Ea rãsuflase uşuratã, semn cã ceva nu prea era în regulã!?Dar dacã lui îi va fi totuşi dor de nişte tahboult n’tmelleline*, de câteva bouracks* , de chorba* sau de tighrifine*?
NOTE:
Kabylia = Kabylia este o regiune etnicã şi etnolingvisticã situatã în nord - vestul Algeriei. Locuitorii sãi berberofoni o numesc în limba kabilã Tamurt n Leqbayel. Kabylia derivã din kabyle al cãrui etimologie derivã din cuvântul arab qabila(trib); deci Kabilia s-ar traduce astfel Ţara triburilor.
Secksu = denumirea kabilã pentru couscous (cușcuș în limba românã), mâncare tradiționalã berberã din paste specifice preparate în casã(griş de grâu umezit şi rulat pentru aglomerarea în boabe), legume și carne fiartã. Se poate servi ca atare sau cu sos.
Ieroglife = scrierea kabilã (alfabetul Tiffinagh) este ideograficã, similarã scrierii egiptene dar mult mai veche și originalã aparținând limbajuluiTamazigh (T'UTLAIT TA MAZIGHT ). Literele semnificã idei care poartã adeseori și încãrcãturã magicã, de aceea se zugrãvesc aproape oriunde și pe orice, de la obiecte menajere, pânã la veșminte și obiecte de podoabã, etc. Dintre toate, litera Ж (litera Z) este cea mai frecventã fiind prezentã și pe drapelul kabil datoritã asocierii ei cu idea de divinitate sau de forțã care conduce la victorie.
Yennayer, Anzar, Tsebyita, Taâachourt = sãrbãtori specifice Kabyliei legate de calendarul agricol (Anzar , spre exemplu, cade pe 1 februarie - 21yennayer ). Yennayer este prima zi a anului calendaristic agrar utilizat încã din cele mai vechi timpuri de berberi în întreaga Numidie (numele strãvechi al regiunii - n.a.). Aceasta este prima zi a lunii ianuarie în calendarului iulian, care este decalatã cu 13 zile mai mult faţă de calendarul gregorian, fie cu 14 zile în fiecare an. Nu se știe de ce data de 12ianuarie a devenit prima zi
tradiţională a anului. Urarea specificã Anului Nou kabyl este "Amegaz Assewgaz!" Calculul anilor este prin urmare diferit în Kabylia; anului 2009, spre exemplu, i-a corespuns anul 2959!
Yennayer este înruditã cu enneyer din limba latină. Această lună
marchează începutul solstiţiului de iarnã. Zilele foarte reci se măresc şi instaureazã speranţa pentru un an mai bun. Acest lucru este ritualizat într-o manieră destul de semnificativã.
Aghroum= pâinea tradiționalã kabilã (o turtã delicioasã din griș de grâu, sare și apã coaptã în spuzã sau pe plitã. Specificul ei este dat însã de cãtre utilizarea uleiului de mãsline care îi conferã un gust plãcut și o face sã reziste fragedã mai multe zile.
zit uzzemur= uleiul de mãsline supranumit astãzi și aurul verde. Conform tradiției kabyle, acesta ar avea un suflet ceea ce explicã puterea lui magicã și vindecãtoare (distruge bolile și toate vrãjile rele). Pentru ca sufletul uleiului sã nu se piardã (sã nu se evapore),
femeile kabile pãstrau acest ulei întotdeauna într-un loc întunecos și într-un vas închis ermetic (amforã, ulcior de lut sau vas de lemn. Se zice cã acest ulei, produs de o moarã tradiționalã cu piua de piatrã și cu presã din lemn acționatã de un cal sau de un mãgar, sfãrâmã atât de bine mãslinele coapte încât este cel mai bun din lume! Şi apoi, uleiul de mãsline din Kabylia, are și meritul de a fi în întregime natural… Pe tot timpul campaniei de producție, are loc o permanentã degustare a uleiului nou obținut; atunci se înghit cantitãți enorme de smochine uscate care se înmoaie mai întai în uleiul virgin însoțite fiind de turtele calde și delicioase din griș.
Yemmah = mama, în limba kabilã
Tizi= Tizi Ouzou, capitalã administrativã de wilaya și centrul cultural-spiritual al Kabiliei Mari. Este un oraş situat la 100km est de Alger şi la 30 km de coastele mediterane. Numele sãu vine de la kabylul Tizi Uzezzu care înseamnã « defileul cu grozame ». La început, un simplu sat kabyl din valea uedului Sébou, Tizi Ouzou a devenit un punct de sprijin militar important pentru otomani după construirea unui bordj (fort). Acesta din urmă era el însuşi bazat pe ruine antice romane.
cyber = cybernet, internet café
tradiția kabylã o cere= În general, căsătoriile se fac la sfârşitul verii, în timpul sezonul de desIwejjiben. Restul anului este destinat muncii pământului, este sezonul Iwejjiben, adicã este cel care precede perioada arãturilor. Odată ce mâna fetei a fost acordatã, socrii îi aduc
daruri la fiecare vizitã. Căsătoria kabylã (tradiţionalã) durează câteva zile (în trecut şapte de zile), pentru că trebuiesc parcurse mai multe etape.
taâmamt= prețul pe care tânãrul kabyl trebuie sã-l plãteascã familiei viitoarei sale neveste pentru ca aceasta sã accepte cãsãtoria
Cerului= kabylienii n-au avut niciodatã un zeu atotputernic pe care sã îl facã responsabil în Univers; ei se inchinã doar elementelor naturale, ploaie, pietre , foc, pãmânt, etc. iar Ahmet considerã cã dacã este existã cu adevãrat un Dumnezeu, acesta nu poate fi decât nesfârșita dragoste pe care o simte în inima lui pentru toate lucrurile și ființele …Misionarii catolici sunt cei care i-au adus ulterior pe kabyli la credința în Iisus (Aïssa, în limbjul tamazigh) iar , mai târziu, stãpânirea arabã le-a vorbit cu sabia în mânã despre Allah!
hetiști = invenție de-a lui Fellag ce face aluzie la cuvântul arab “heta” care înseamnã perete. Prin urmare un “hetist” ar fi cel care sprijinã pereții
Fellag = Mohamed Saïd Fellag, nãscut pe 31 martie 1950 la Azeffoun, wilaya (județul) Tizi-Ouzou, este un faimos actor de comedie, umorist si scriitor algerian.
legea statului= aici este vorba despre statul Republica Algerianã Democratã și Popularã la al cãrui teritoriu a fost anexatã forțat Kabilia și în care primeazã astãzi legile fundamentalismului islamic (“În 1984, parlamentul algerian a adoptat o nouă lege a familiei prin care femeile au voie să facă parte din Parlament, în schimb în viaţa privată li se refuză orice drept. Poligamia este permisă de lege, un bărbat poate să-şi renege încă soţia.
Azul!= Salut!în limba kabylã.Bãrbații spun “Azul Fellam” iar femeile “Azul Fellak”
Bejaia = Béjaïa, Bghayet este astãzi un minunat oraş din Algeria, Bougie (lumânare) fiind strãvechiul nume al acestui oraş, nume care fãcea trimitere la lumânarea de cearã ce fusese inventatã şi fabricatã acolo apoi vândutã în toatã Mediterana şi în Europa Evului Mediu. Cunoscutã în vremea romanilor sub numele de Saldae, Bejaia devine în Evul Mediu, una dintre cele mai prospere oraşe ale coastei mediteraneene, capitala dinastiilor musulmane ceea ce a contribuit și la cunoașterea și difuzarea "cifrelor arabe", în Occident. Provincia Bejaia zis și “Kabilia cea Micã”, un teritoriu mai înalt din nord-vestul Algeriei, respectiv Munții Djurdjura (ramurã a Munților Atlas) este supranumitã “Mica Elveție” datoritã deschiderii sale culturale tradiționale spre Europa și a statutului ei oarecum autonom. Capitala acestei provincii este orașul Bejaia.
hijab= cãsãtorie specific arabã în care femeia este obligatã sã poarte voalul islamic (este acoperitã din cap și pânã în picioare așa încât sã i se mai vadã doar fața și mâinile) și devine prizonierã în propria casã, sclava bãrbatului care are drept de viațã și de moarte asupra ei.
tahboult n’tmelleline = un fel de omletã kabilã cu gris fin și cu ulei de masline
bouracks= rulouri de aluat umplute cu un amestec delicios de carne tocatã și spanac. Pot însoți farfuria cu ciorbã (înlocuind uneori chiar pâinea)dar se pot consuma și drept gustare
chorba= supã tradiționalã de carne de oaie și legume, foarte groasã și picantã;
tighrifine= un îndrãgit desert kabyl (similar clãtitelor)
-------------------------------

ZALMOXIS (poem):

Încărunţit sunt, Omenire, iată,
De neputinţa ta, repudiat;
Mansarda asta-n rocă dizolvată
Sălbatec, pe vecie, m-a-îngropat!

Ce-am fost cândva?
Ce mai sunt eu?
PROFET, TIRAN sau
SEMIZEU…
Urcând din linguşit în linguşit.
Un huiduit!
Săpându-mi Zeul,
Cu trudă, cu talent şi cu zăbavă,
I-am picurat din pana mea otravă
Şi-am apărut în haina-I sclipitoare!
Te iert, umila mea neştiutoare,
Biată Omenire fără scut.
Totuna-ţi e, privind din depărtare
Un zeu ce după altul s-a născut…

Ce mi-a rămas?
Dacă-aş putea să mor…
Atâtora li s-a-ntâmplat, la rândul lor,
Să se ajungă
Ucigând pe altul;
Cum L-am ucis şi eu pe Mult-Prea-Înaltul .
Aşa e, pare-mi-se, în miezul firii,
Secretul devenirii Omenirii!

A mai trecut un an de veşnicie
(Anunţă stalactita mea cu picătură).
Închin paharul plin de nemurire
Şi-l duc cu sete, harnic, către gură…
…Repudiat sunt.
La ce-mi foloseşte
Că tu, dincolo, naşti, trăieşti şi mori?
Singur aici, ascuns de creste,
Nu am iubire, soare, sărbători.

Peretele din spate
Este prea înalt.
Haina de blană
Nu-mi mai ţine cald.
Şi barba mi se-ncurcă cu genunchii.
De ieri, parcă,…
Mă ard rărunchii?!
Peretele pictat cu semne astrale,
Bune pentru durere,
Frică ş-alte boale,
S-a ruinat de tot.
Şi prin el, Vântul
Îmi povesteşte tot mai des
Cum e Pământul…
O, Cogainon, casă dragă,
Mansarda mea de calciu şi iluzii,
Tu eşti răsplata cea întreagă
A strădaniilor mele pentru vii!

La gura peşterii ieşind,
Spre geţi, îşi aţinteşte faţa
Şi vocea lui, adusă a colind,
Înfiorează toată viaţa:
Degeaba îmi trimiteţi, la cinci ani,
Câte-un novice-n lăncii aruncat!
Secretul Nemuririi-i prea e departe
Ca să pot lor vreodată să-l împart…
Îi văd, neşovăind la faptă,
Numai dorinţă şi numai avânt;
Prea crud le este trupul
Ca să poată
Atăt de iute
Să se ducă în pământ…

Dar voi primi!
Hai, năvăleşte, Omenire,
Peste mansarda mea
Cu busturi calcinate!
Încearcă-mi inima
Şi vezi dacă mai bate
Pentru dreptate şi pentru iubire…

Pe stalagmitele îngemănate,
Veniţi ca să-mi sădiţi vrejuri de flori!
Vă dau un strop
Din marea mea singurătate...
Veniţi, veniţi,
Vă fac Nemuritori!

Căci Andreonul nu e cea mai bună cale
( Cenaclul zeilor din fiecare joi)
Să recrutezi şi creşti valenţe epocale…
Ci marea mea nădejde
E în voi
Ce-aţi cunoscut şi vis şi nebunie
Şi deznădejde, ură sau iubire,
Şi tot ce omenescul vă îmbie
În drumul vostru, vag, spre fericire.
Pe voi vă regăsesc şi vă salut
Din toată măreţia mea, bolnavă.
Deşi ajunşi la mine doar pe scut,
Vă vreau, cu toţii, oameni de ispravă!

Pe stalactitele îngemănate,
Veniţi ca să-mi sădiţi vrejuri de flori;
Vă dau un strop din Marea Mea Singurătate...
Veniţi, veniţi, vă fac Nemuritori!

Îşi zise calm:
Iar trecu timpul…
E Sacra Zi. A patra zi de joi
Când se cutremură chiar şi Olimpul
De cele ce se fac aici la noi!

…Iar focul mistuie seminţe
De cânepă, de in spre desfătarea
Acelora veniţi plini de dorinţe
Sperând să îşi prezinte azi lucrarea.
Cu pieptul plin, vor învăţa secretul
Îmbălsămării geţilor cu Nemurire…
Dar peste toţi,
Mai tare-i tot Profetul,
Artistul cu desăvârşire!

Zamolxis se întreabă
Şi tot el îşi răspunde:
Sunt, Omenire, Întâiul între poeţi?
Zalmoxis se întreabă
Şi tot el îşi răspunde:
Ai fost, Zamolxis,
Doar Întâiul printre geţi!…

Iar geţii, însetaţi de Nemurire,
Mansarda-i invadează tot mai mult…
Popor poet, popor de amăgire,
Zamolxis e obiectul tău de cult!

Dar Moartea, din frunze,
Răstită şi neindulgentă,
Veni să-l poftească
La ultim ospăţ.
(A zeilor coasă, atoate regentă;
O cârpă cernită, întinsă pe băţ.)
Mi-e verde coroana;
Eu n-am murit încă!
Mai lasă-mă, totuşi,
Să mor într-un vers…
Am dezlegare şi Sacră Poruncă
Să-i tai Omenirii
O roată din mers!
Stăpână, mai lasă!
Ce-nseamnă o clipă?
Un fir de neştire,
Cădere-n Neant?
Mai pot;
Mă mai lasă!

O, tu, Omenire,
Un templu zidească-mi!
PROFET ŞI GIGANT…
--------------------------
PLOUĂ:

Fruntea cerului asudă
Stropi mărunţi
În poala stâncii.
Printre ierburile luncii
Creşte ziua.
Cum izvorul se frământă
Aruncând cu raze-n mine,
Răscolesc bolovănişul
Din adânc
Să-ţi tulbur ochii.
-----------------------------
PĂMÂNT:

Regăsindu-te mă întorc
În braţele tale
Pământ.
Glasul meu
A fost, de fapt,
Al tău.
Când atingerea pielii tale uscate
Mă doare
Mă gândesc
La palmele din care îmi cresc rădăcini…
De ce mi se încurcă prin păr
Păsările?
----------------------------------
DRUMUL:

Nu-i globul Soarelui atât de mare
Să sature în noi
Ochiul flămând.
Degeaba drumul?
Ne mai doare
Rana mai veche din
Pământ…
-----------------------
NELĂMURIRE:

Nu înţeleg
De ce niciodată
Nu ajunge albastrul
Pentru florile inimii mele.
De ce nu ajunge soarele
Pentru staminele lor.
Să îmi fie, oare, porţile sufletului
Atât de pudrate
Cu polen?
-----------------
VISUL:

Mi-e visul tău atâta de aproape
Când ţi-e coloană braţul
Între pământ
Şi cer,
Mă colorez în frunze,
Mă risipesc în ape,
Într-un sărut multiplu,
Independent de lut.
------------------------
PRIMĂVARĂ:

Când Soarele a reânceput
Să strălucească
Peste pământul veşted,
Plin de muşchi,
Alerg sub cupola de frunze.
Îmi arunc veşmântul tăcerii
Şi zâmbesc, goală,
Cocorilor.
Am atâta fericire în suflet
Încât ţi-aş putea da şi ţie să bei.
Vrei?
Dar tu stai ascuns la fereastră
Sub perdeaua cu falduri de vânt.
Nu te văd.
Dar te ştiu.
Mă priveşti
Şi roşeşeti
De nebunia mea…
--------------------
Cum aş putea?

Cum aş putea sã fac sã crezi în mine ,
Iubirea mea de calciu, iod şi sare ?
Cum aş putea prin unghii şi prin vine ,
Sã-ţi picur stropi din stropii mei rãbdare ?
Ca sã te-nalţi, aproape un Luceafãr,
Dar precum urci, sã şi cobori în mare ?
Iubirea mea de calciu, iod şi sare,
De fiecare datã tot mai teafãr
De ambrozii şi remuşcãri sublime?
Ca numai tu, mai mult decât oricine,
Iubitul meu, sã crezi în mine…
---------------------------------------
CULOAREA CEA MAI FRUMOASÃ

Nici n-a băgat de seamă ce s-a întâmplat cu cerul, cum a ars decolorându-se puţin câte puţin în roşu, violet şi negru…
Îşi trăsese picioarele sub ea acoperindu-le cu fusta lungă, tricotată, la care ţinea cel mai mult. Din când în când privea pe furiş cerul dar şi pe Beran care stătea şi el pe iarbă în genunchi, cu blugii gata să-i plesnească pe coapse, frământând în mâini un fir de păpădie.
- Spune-mi, Marina, pentru ce vrei tu să te apuci acum de muzică; ce ţi-a venit?
- Ce mi-a venit?!
Se întoarse pentru a-i privi părul în care asfinţise soarele. « Hmm! Nu-i place Beran. Nu-mi plac baietii cu părul roşu. Unde mai pui că are şi mustaţă blondă! Nu-mi plac nici mustăţile. Atunci?… »
-Întotdeauna mi-a plăcut să cânt dar acum e vorba de cu totul altceva. Am paisprezece ani şi încă n-am făcut nimic. Nu ştiu ce vreau. N-am ştiut niciodată. Mă tem că nu voi şti niciodată.
-E trist … dacă spui asta. Chiar nu ai făcut nimic?!
-Ba da. Am muncit, am învăţat, am făcut câte ceva pentru locurile prin care am trecut, m-am risipit în lucruri neesenţiale. Câteva diplome într-un sertar, teanc de hârtii fără valoare… nu ştiu dacă atunci când mă va întreba cineva: “ Cine eşti tu, Marina?” aş putea să-i răspund : “ Stai puţin să-mi aduc de acasă meritele!”
- Continuă!
- Nu ştiu de ce sunt nefericită. Nu ştiu exact ce regret. Simt că-mi doresc ce nu pot avea niciodată. Mi-e dor de cineva fără nume. Fiecare zi e pentru mine o tristeţe imensă…
Apoi se ridică pornind încet spre şirul de sălcii. Subţire, în costumaşul verde, mulat pe corp, se confunda cu un lujer de iarbă pe care vântul îl mişcă pas cu pas până la trunchiul unei sălcii bătrâne ale cărei ramuri spanzurau deasupra râului. Se agăţă sprintenă de o ramură în timp ce Beran o urmărea cu ochi speriaţi.
“Sărmanul, tremură pentru mine!” îşî spuse în timp ce mâinile îi pipăiau cu fineţe scoarţa tăiată în cicatrice adânci.
“Aici înfipsese Alexandru odată un ghimpe; eram împreună şi ne PLIMBAM PRIN PLOAIE. Ploua mărunt şi mie puţin îmi păsa că arătam atunci ca o murătură şi că puteam răci. Îl sărutam in gând şi mă felicitam că puţin mai departe înfloriseră salcâmii.
M-am repezit atunci să le culeg florile, să mă satur de gustul lor dulceag strivit pe cerul gurii. Un ghimpe mi-a intrat în deget şi m-am oprit să-l privesc de parcă atunci îl vedeam pentru prima oară. Uitasem că, de fapt, sufeream. Atunci Alexandru a rupt ghimpele şi l-a înfipt aici, în salcia asta. Când l-a înfipt eu mi-am spus aşa: “Ghimpele ăsta înseamnă clipe fericite, prietenia mea cu Alexandru, visele noastre. Am să-L caut mereu şi când voi da de el înseamnă că voi regăsi toate acestea.”
Beran se oferi să o ajute şi ea îşi desprinse o mână, sfidând echilibrul, pentru a-l respinge.
-Ghimpele ăsta îmi spune ceva, nu mă ajuta să îl caut , aceasta e povestea mea, nu are rost să te amesteci!
Un cărăbuş trecu foarte aproape de ei şi fata se apără cu silă:
-Cel mai mult urăsc pe lumea asta păianjenii şi cărăbuşii… Asta îmi aminteşte de un lucru: ieşisem cu un băiat la plimbare altadata şi o luasem prin parc. Era o seară minunată (ca asta) şi o mulţime de gâze umpleau aerul. El purta o bluză galbenă, ceva tricotat foarte fin şi câteva musculiţe îl urmăreau pas cu pas enervându-l…
“PE ALEXANDRU ÎL VĂD ŞI ACUM în bluza galbena ca de de polen, cu lănţişorul de aur sclipind în jurul gâtului, mă văd şi pe mine, foind bucuroasă în jurul lui. Îmi strângea prea tare degetele şi mi se părea că tot calmul său obişnuit ( pentru care îl invidiam ) i se retrăsese în palmă. Mirosea a spray fin şi a tutun, mirosul ăsta, plăcut, mă asalta prin toţi porii înfiorându-mă.( Mai târziu îl voi identifica prin EL şi voi tresări emoţionată ori de câte ori va pluti în jurul meu…) Înfloriseră salcâmii, totul în jur era albastru, verde şi alb dar SUFLETUL MEU PĂREA FĂRĂ CULOARE!”
Sună telefonul. Abia a venit de la şcoală şi sună telefonul. “Nu poate avea şi omul o clipă de linişte; cine o fi?”
Îşi trage repede un halat pe ea şi răspunde. Nu poate vorbi goală la telefon aşa cum nu poate vorbi nici nespălată pe dinţi sau ţinând receptorul pe dreapta.
- Alo, cu Marina, vă rog!
- Marina sunt…
- Să nu te recunosc! Eu sunt, Beran!
- Încântată…
- Nu fii chiar aşa de rea…
- De unde ştii numărul meu?
- …Alo, vroiam să-ţi spun c-au înflorit salcâmii…
- De unde ştii, tu, că-mi plac, mie, salcâmii înfloriţi?!
-Pentru că-mi semeni. Îţi aminteşti când îmi vorbeai despre tine? Atunci nu ţi-am zis nimic şi nici altădată! Dar aveam mereu senzaţia că îmi vorbeşti despre mine şi îmi venea să te iau în braţe şi să te întreb dacă toate lucrurile acelea erau doar ale tale cu adevărat...
“NU CRED în predestinaţii pentru că, mă tem ca nu cumva să le accept. Şi nu pot să accept lucruri care se introduc în viaţa mea , ele şi nu altele, pentru că sunt … genul meu?!
De ce pierd mereu? Îmi dau seama că pe lume există lucruri mult mai importante decât dragostea. Dar şi dragostea e importantă căci fără ea n-ar mai exista celelalte lucruri…”
Se surprinse prividu-şi colega de bancă:
- Şi tu visezi, Cristina?
- Da, nu pot deloc să fiu atentă…
- Şi sunt frumoase visele tale?...
Privi din nou pe fereastră cerul. Cerul acesta îngrădit de un dreptunghi de fereastră. “Orice poate fi îngrădit; până şi cerul!…”
Fratele ei intră trântind uşa:
- Marina, uite în ce fel m-am tuns!
Bretonul, perciunii tăiaţi deosebit îi atenueazã ascuţimile capului. Îi place dar azi vrea să fie rea:
- La capul tău pătrat nimic nu merge!
„Nu e vina lui că are cap pătrat... „ Totuşi ea aleargă în baie pentru a se privi în voie în oglindă… Are cearcăne mari, vinete, obrajii îi sunt palizi. Ochii aceştia mari, deschişi parcă să prindă totul, îi dau impresia unui bolnav de febră. Da, ridurile-i mai lipseau…
Faptul că îşi cunoaşte bine defectele îi creează adeseori complexe. Orice cusur e preluat, analizat şi amplificat apoi de zeci de oglinzi interioare, în final reflectându-se copleşitor. I se pare că toţi au observat defectul ei, că pe toţi îi deranjează şi atunci, ruşinată, nu ştie pe unde să se mai ascundă…
Colega de bancă îi dădu un ghiont:
- Iar te-ai ascuns în lumea ta, nebuno?
Astăzi a fost primul ei spectacol, un vis multicolor ca reflectoarele care i-au zăpăcit ochii, cu un public excelent care a ajutat-o foarte mult.
Îşi aminteşte cum a intrat pe scenă palidă, tremurând, cu dinţii încleştaţi… se temea că nu va reuşi niciodată să mai deschidă gura. Atunci a aplaudat cineva în primul rând. Nu ştie cine. Şi altcineva i-a strigat tot atunci: “- Hai că eşti frumoasă!” În culise, Beran aproape că urla:
“- Dă-i drumul odată, ce te-a apucat?” Deci era acolo, aproape de ea, nu mai era atât de singură... Şi atunci a început să fredoneze un şlagãr la modã:
“- Ce să fac, cum să ştiu,
Unde eşti?
Cum să pot, să îţi spun
Că-mi lipseşti…” , etc.
„…Ce aş putea să fac? În ce fel să procedez dacă nici nu ştiu unde se duce sau de unde vine? Ce ştiu eu despre EL? Ce îşi închipuie EL despre mine?Cred ca il mai iubesc încã pe Alexandru ...”
E noapte. Şi prin fereastra deschisă vede stelele de parcă s-ar fi îngrămădit toate într-o cutie ca să le numere ea…” Într-o cutie? Parcă ar fi un colier de diamante într-o cutie de mătase bleumarin!”
Ar vrea să cadă o stea mare, cu coadă lungă, şi stufoasă ca a unui cal alb, ar vrea să cadă spre geamul ei şi să o invite la o plimbare pe Calea Laptelui unde au înflorit nebuloasele…
Ea ar deschide geamul, s-ar urca pe cometa-cal-alb şi s-ar mira că în timp ce zboară, cămaşa de noapte nu îi flutură în vânt…ÎI PLACE ATĂT DE MULT ALEXANDRU!
Veşnic jocul acesta: DE-A PRINSELEA PRINTRE CULORI, jocul străzii! “…Maşini ţâşnind aproape de ea, oameni grăbiţi sau nu, mulţime anonimă curgând pe străzi ca un lichid murdar, împestriţat, gata să o păteze; pe frunte cu semnul unei întrebări dureroase pe care şi-o pune abia acum: Ce drept am eu asupra acestui băiat? Dreptul
unor amintiri frumoase, dreptul unor trăiri simultane, dreptul unor drepturi care, la un anumit moment dat, nu mai reprezintă nimic…
Îşi face la matematică lecţiile în modul ei particular: stă în genunchi şi scrie pe pat. Scrie şi se gândeşte. La altceva. Că afară e frumos şi cald, cerul plin de nori graşi , un cârd de mioriţe din turma ciobanului Soare, că rândunelele şi-au schimbat cuibul de la fereastra ei la cea a vecinilor.Sau, poate, că astea sunt cu totul altele, ale ei or fi plecat… Hmm! La fel de gureşe ca Marilena, Lena, Lenuţa, prietena ei de la primul etaj. Îi aude glasul strident, în game alterate, (probabil că iar stă sub scară cu vreunul dintre prietenii ei formidabili . O fi cel blond?!)
Iar au început copiii ăia să scârţâie învârtitorul? E cel mai nesuferit leagăn din câte am cunoscut până acum! Tare i-ar mai plăcea să se găsească cineva care să îl ungă...
De la etajul trei miroase îngrozitor… Cum, de toate mirosurile se ridică ajungând până la mine, cum de ţin toţi ferestrele deschise când vreau şi eu puţin aer proaspăt? Miros de cafea, tutun, prăjeală de peşte… Femeia asta, pensionară, care nu are altceva mai bun de făcut toată ziua decât să-şi bea cafeaua şi să fumeze în timp ce în tigaie îi sfârie peştele, mă scoate din sărite!
Alături, Mama face mâncare… Cea mai mare parte a zilei şi-o petrece în bucătărie, “are patru guri de hrănit.” Cum de poate sta atâta timp închisă, măcar de ar da drumul la radio sau altceva… Desigur, s-a obişnuit! O aude cum taie zarzavatul, cum toacă nişte carne, cum spală pe jos… Îi este milă de ea şi se simte vinovatã. Ar vrea să o ajute. Dar nu poate. Căci Mama e mândră în truda ei: “Tu, du-te şi învaţă! Nu ai altceva de făcut, atâta-ţi cer, sã înveţi.”
Se duce; are într-adevãr mult de învăţat. Dar nu poate. Citeşte o frază de zece, douăzeci de ori să îi prindă sensul şi îi scapă… NU MǍ POT CONCENTRA. Aşa că scrie şi se gândeşte. La altceva. Tot ce scrie iese prost.
O doare că Mama are atâta încredere în ea, că îşi pune atâtea speranţe. Pentru ea totul e simplu, dinainte stabilit: Fata mea acuşi termină şcoala; dă Capacitatea, pe urmă Liceul,… Am să fiu atunci o doamnă prezentabilă, am să o ajut cu bani…
Ei nu i se pare deloc atât de simplu; toate etapele astea sunt nişte praguri înalte, foarte înalte, de care te poţi izbi şi cădea… Până la ele mai sunt alte praguri. Şi tot aşa!
Beran are chef de o bătaie cu bulgări dar eu nu! Mă gândesc la ochelarii mei cu rame subţiri, aburiţi de câte ori răsuflu, parcă-i şi simt crăpându-se deasupra nasului, ca într-un desen animat… Zăpada asta, abundentă, ca o frişcă enormă din care nu mai ştii cum să muşti, face şi în el să vibreze ceva, îl face să se bucure în felul său, reţinut parca matur.
Încropeşte un bulgăre micuţ şi îl împinge cu piciorul, rostogolindu-l din mers…
De ce-mi doresc atât să fiu fericită? De ce-mi doresc să fiu mai fericită decât alţii? De ce sunt sigură că ei sunt mai fericiţi decât mine? Şi, până la urmă,… FERICIREA ASTA CE E? Eu numesc FERICIRE a te simţi minunat. Acum mă simt minunat dar sigur nu sunt fericită!… Alexandru numea , FERICIRE atunci cănd doi oameni se întâlnesc şi se cunosc, iar dacă se mai şi potrivesc puţin…
Evrika! Am găsit: Sunt o mare egoistă. De ce-mi doresc atât de mult să fiu fericită? De ce nu mă mai interesează, ca mai demult, FERICIREA CELORLALŢI? Ca la început când eram fericită dacă cei din jurul meu erau fericiţi… Când mă simţeam minunat făcând o faptă bună.Şi fâceam atătea lucruri bune şi ajutam atâţia oameni…
Mâzgăli câteva versuri într-un carneţel:
“Banca noastră, frumos modelată
Din suflet de brad şi din cântec de timp,
E tot acolo!
Doar salcâmii şi-au scuturat albul din plete
Dându-mi de ştire că a mai trecut un an.
Şi tăcuta alee…
Mai poartă în ea şi acum
Stigmatul volatil al paşilor tăi.
Şi ai mei!
O strãbat în fiecare zi
Căutându-ţi paşii,
Strivindu-i…
Ce durere să-i auzi cum plâng
Cu plânset scrâşnit,
De asfalt sfărâmat!… „
Stau cu frunte în palme să îmi mai vină idei…Nu-mi vin. De ce nu-mi vin?
Întotdeauna mi-am dorit să fac ceva deosebit; mă aşteptam ca participarile mele în spectacole să fie o revelaţie; că vor da oamenilor ceva ce îşi doreau de mult… Cântecele mele erau visele mele, tot ce credeam că am eu mai frumos. Nu e un final PREA FERICIT.Ce să le mai spun eu tinerilor , celor mai apropiaţi de vârsta mea? Oare,nu îşi au şi ei visele, decepţiile, trăirile lor ascunse? …
Îşi aminteşte o zi, în care Beran dădea fără să ştie glas gândurilor ei de acum: “Respir, respir din toată inima să-mi primenesc plămânii şi sufletul cu aer bun şi cu lumină. Case vechi, balcoane şi stâlpi ce pridvor, acoperişuri albastre. (Poate s-or fi molipsit de la cer? Limpezimea poate fi uneori molipsitoare…) Dar ea nu se poate molipsi! Altfel de ce ar nelinişti-o mereu singurătatea ei printre oameni, insuccesul ei de fiecare clipă? Hmm! O fi ajuns, oare, la momentul în care oamenilor nu li se mai întâmplă nimic, sau, nu se mai aşteaptă ei să li se întâmple? În existenţa singulară totul devine monoton, îşi pierde intensitatea. Nu mai poţi zâmbi, nu mai poţi visa, devii nesigur...
- “Mie, cel mai mult îmi place albastrul” spune Alexandru.
- “Mie verdele închis” răspunde Marina.
Pentru fiecare există o culoare, CEA MAI FRUMOASĂ, aceea i se potriveşte. Tu te îmbraci în verde sau albastru după culoarea părului, a ochilor,… Vine însă o vreme când îţi înveşmântezi şi sufletul. CE CULOARE ARE INIMA TA?
Scrise cu pixul pe un carneţel:
"Cântec pentru toţi Alexandru din lume":

Când pomii respirã prin frunze cenuşã
iar cerul se vede stropit cu noroi,
îmi acopãr cu palmele ochii.
Mi-ai spus cã
cerul tot se varsã în ochii mei
şi atunci
de ce sã se grãbeascã
soarele
sã apunã !?...
----------------------
Un filmulet pe care l-am realizat (cu imagini de pe internet, multumesc autorilor!)in anul 2009 despre Kabylia (Nordul Africii), tara sotului meu:


UZ-OUZOU

Cuvantul “Uz” starneste interesul prin diversitatea toponimelor cunoscute si ridica semne de intrebare asupra originii dar si in privinta continuitatii poporului roman in spatiul arcului carpatic. Seria exemplelor precum : Cozia, Horezu, Oituz, Uz, Uz-bekistan, etc. dar si a speculatiilor poate fi insa continuata…
In lucrarea de fata ma voi ocupa doar da compararea a doua regiuni aflate la mare distanta una de cealalta dar intre care consider ca exista asemanari geografice si posibile legaturi istorice care se pierd in timp.Este vorba despre Valea Uzului din judetul Bacau, Romania si Valea Ouzou din wilaya Tizi-Ouzou, Algeria.
I A) Relieful regiunii romanesti prezinta o imbinare complexa de forme, in cadrul carora intalnim munti de inaltime medie si mica, dealuri si depresiune apartinand Carpatilor Orientali. Formele cele mai inalte de relief sunt reprezentate de Muntii Nemirei cu varfurile: Nemira Mare 1648 m, Nemira Tiganca 1626 m, Sandru Mare 1639 m, Osoiul 1553 m, Carunta 1517 m. Orientarea culmii Nemira-Sandru Mare pe directia N-S au avut o influenta evidenta asupra directiei de curgere a paraielor.Unul dintre acestea este paraul Uz al carei vale se intinde pe o lungime de circa 12 km (http://www.treklens.com/gallery/Europe/Romania/photo360018.htm). Valea Uzului traversand formatiuni geologice diferite ca duritate, se prezinta ca o succesiune intreaga de bazinete depresionare si sectoare cu aspect de defileu. Aceste defilee sunt insotite de grohotisuri enorme, asa cum se poate observa pe versantul situat intre Barzauta (afluent de dreapta al Uzului), si cascada Nasolea Mare (de pe Uz). Raul isi croieste drum printre munti bine impaduriti, zone in care si-a creat defilee deosebit de frumoase.
1)După unele documente aceste locuri au fost populate după anul 1200, când, din cauza invaziilor pricinuite de tătari, populaţia era nevoită să se retragă pe Valea Uzului, ascunzându se în munţi. Ca vechimea popularii in bazinele Trotusului si Uzului este mare o dovedesc si toponimele: "Paraul romanilor" si "Uz" numele celui din urma provenind de la "uzi", un trib al pecengilor, fiind cunoscut faptul ca popoarele migratoare care au trecut pe teritoriul tarii noastre au folosit din plin pasurile carpatice. Numele este insa de Valea Uzului si nu de Valea "Uzilor"... Oare, in perioada interbelica, mai traiau pe acolo uzi? Se pare ca, in muntii Bicazului, sociologii lui Gusti ar fi studiat niste sate de uzi. Nu se stie insa daca acestia ar fi trait si pe valea Uzului dar in zona exista destule toponime care fac trimitere la uzi…
Pecenegii (în latină bisseni sau pacinacae, în maghiară besenyő) au fost un popor seminomad turcofon originar din stepele Asiei Centrale. În veacul al IX-lea ei au populat nordul Mării Negre, iar în secolele XI-XII au pătruns în Peninsula Balcanică. În limba greacă (în sursele bizantine) erau cunoscuți ca πατσινáκοι = Patzinaki, în limba turcă se numeau beçenekler, pecenekler, pacanak, în limbile arabă și persană Bjnak/Bjamak/Bajanak, în tibetană Be-co-nag, în limba georgiană (gruzină) Pacanak-i, în armeană Badzinaghi, în limbile slavilor răsăriteni Peceneghi / Pecenezi, în limba poloneză Pieczyngowie / Piecinigi și în textele redactate în latina medievală Bisseni, Bessi, Pizenaci. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Pecenegi) . Numelui pecenegilor i s-a dat semnificația etimologică de „clan / trib înrudit prin alianță", ca argument aducându-se sensul „cumnat", pe care termenul bajanaq/bajinaq îl are în limbile turcice. Potrivit unei alte ipoteze etnonimul ar fi însemnat „pădurean”. Pecenegii erau descriși în De administrando imperio, lucrare a împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul, ca o „populație nomadă, care se deplasa în funcție de ploi și de locurile de pășunat” și că „erau bogați” de pe urma controlului exercitat asupra rutelor comerciale și a negoțului de sclavi, blănuri și ceară. Structura socială la pecenegi era tipică pentru societățile nomazilor, fiind o confederație de clanuri organizată ierarhic, dar libere să opereze independent.
2) Se crede si ca Uz ar fi o varianta a denumirii ramurii tribale turce Oguz care exista pe Valea Uzului respectiv asezarea Uzon (Ozun) din judetul Covasna. (Ozun înseamna pe turceste "lung", comparabil cu cuvântul maghiar hosszú.) dat fiind ca e vorba de o vale lunga intre munti , respectiv un defileu.Prin urmare, uzii ar fi fost un popor turcic.
3) O alta opinie ar fi cea legata de apa. Defilul este o vale a unei ape, cea cu care se uda lumea, iar (tu) uzi vine de la cuvantul a uda si, foarte interesant , s-ar putea asocia si cu “oaza” adica tot apa, respectiv lac. In limba rusa “ozero” inseamana lac la fel ca si “zee” din germana…Fluviul Tisa pe care romanii il impart cu ungurii ar putea fi Tiza adica ceea ce trimite cu gandul la cetatea dacica Diza, care se presupune ca ar fi existat in vestul Romaniei de astazi , cetate care se afla … tot intr-un defileu! In limba poloneza “woda” inseamana apa si suna asemanator cu a ”uda”, face referinta tot la apa…
IIA) Lacul de acumulare Poiana Uzului este situat in apropiere de Sălătruc si are ca scop principal alimentarea cu apa si producerea de energie electrica. Barajul in spatele caruia s-a format lacul este un baraj cu contraforti, unul dintre putinele baraje de acest fel din Romania. Barajul este inalt de 84m, lung de 507m iar lacul are o lungime de 3,75 km, o suprafata de 334 hectare si un volum de 98 milioane metrii cubi. Adancimea maxima a lacului este de 64,7m.
IIIA) Oraul Dãrmaneşti isi are originea in perioada prefeudala ea facand parte din asezarile razesesti. A evoluat multe secole ca o asezare sateasca cu un singur nucleu central, inconjurat de grupuri de gospodarii in ariile poienite. Oraşul este situat la confluenţa râului Uz cu Trotuşul, prelungindu-se de o parte şi de alta a râului Uz până în extremitatea vestică a judeţului. El se înalţă până în vârful Nemira (1.649 m), stabilind astfel limita judetului Bacau cu judeţul Harghita. Toponimul Darmanesti apare inscris in hartile vechi, din perioada Dimitrie Cantemir, alaturi de alte asezari. Friederich von Bawr (1781) a fixat Darmanestiul la gura raului Uz fiind format din 11 gospodarii plasate liniar pe partea stanga a raului Uz. Localitatea a cunoscut o evolutie in timp si spatiu astfel incat in anul 1989 s-a numarat printre localitatile ce au dobandit statutul de oras.
I-IIB) Tizi-Ouzou, supranumita si Marea Kabylie este una dintre cele mai intinse wilaya (judet) din Algeria cu o populatie estimata la 1.222.334 locuitori in anul 2005 si cu o suprafata de 2958 km². Regiunea este formata dintr-un relief predominant muntos (90%), cu multe prapastii (Gouffre Anou Ifflis fiind considerata cea mai adanca din Africa!) culmile apartinand Muntilor Djudjura (Ramura a Muntilor Atlas).
In acesti munti isi are obarsia uedul Sebaou (“oued “ semnificand o vale largă caracteristică unor regiuni secetoase din Africa de Nord avand acoperita cu nisip și pietriș, prin care se scurg apele ploilor torențiale sau unele ape curgătoare nepermanente). Valea acestuia creaza un peisaj similar celui mai inainte amintit din judetul Bacau pentru ca umiditatea ajunge in zona si al 1200 mm/an.
N-a mai ramas practic nimic din grozamele (grozama sau drobita este salcamul galben, un arbust din care se faceau maturile- Genista sagittalis; http://www.webdex.ro/online/dictionar/grozam%C4%83 ) si care au dat numele asezarii (Tizi – Ouzou inseamna Defileul / Trecatoarea / Valea cu Grozame). Aceasta planta spinoasa cu flori galbene nu mai exista astazi decat pe inaltimile varfului Marabout Sidi Belloua (850 m altitudine) care domina asezarea.
Si daca n-ar fi fost constructia fortului turc (numit bordj) devenit mai traziu piata comerciala (Souk Sebt) si, mai tarziu, in timpul colonizarii franceze, un oras, Tizi Ouzou (construit la o altitudine de 200 m) ar fi ramas in zilele noastre doar o trecatoare ce face legatura intre valea de jos si inaltimile Sebaou…Orasul Tizi Ouzou, devenit capitala judetului cu acelasi nume, este astazi un oras modern cu o importanta universitate dar si cu functii economice diverse.
IIIB) Barajul Tagsebt din zona Tizi Ouzou se intinde pe o suprafata de 550 ha situandu-se la o distanta de 10 km la est de orasul Tizi Ouzou, de aceasta data pe valea Oued Aissi. El este alimentat de catre apele de ploaie de pe fundul paturei nivale a Muntilor Djudjura si poate stoca 175 milioane de m³ alimentand intregul Tizi Ouzou.
Nu cred ca absolut intamplator toponimul Tizi Ouzou face trimitere tot la o vale si deci, la o apa! Tizi duce cu gandul la Tisa posibila fosta Tiza si la Iza , ambele pornind din Maramures. Ori Maramuresului si Moldova prezinta numeroase dovezi de natura arheologica, etnografica, grafica, folclorica , etc. privind existenta unei populatii similare cu cea din regiunea Tizi Ouzou a Kabyliei (Algeria de astazi) pe care o identific cu triburile de getuli ! Aceste asemanari fac obiectul unor studii si cercetari personale pe care sper sa le dau publicitatii treptat, pe masura ce voi acumula dovezi stiintifice concludente.
Getuli (în latină : Gaetuli) au fost o populaţie veche din Africa de Nord , nomada, care a trăit în pre-deşert şi regiunile de deşert din interiorul aproximativ la nivelul actual de Algeria şi Maroc . Ei au avut la nord Numidia şi Mauretania şi la est Ga-Ramani . (http://it.wikipedia.org/wiki/Getuli) . Găsim numele de Getuli folosit de scriitorii romani pentru a se referi la triburile nomade care locuiau pe versantul sudic al Mons Aurasius (masa de " Aures ) şi gama de Atlas până la "Oceanul Atlantic , şi oazele din nordul Saharei . Ei au fost întotdeauna destul de diferite de cele subsahariene din Africa si de cele ale negrilor din sud, şi aproape sigur ca au apartinut aceleiaşi populaţii berbere. Ei au format baza de populaţie din Numidia şi Mauretania. Este posibil ca triburile de acum sa fie pe acele teritorii ale aceluiaşi grup etnic şi să menţină aceleaşi obiceiuri nomade, şi este, de asemenea, posibil ca în unele locuri ei încă sa mai păstreze numele strămoşilor lor Getuli (în conformitate cu Vivien-St .- Martin, Le Nord de l', 1863 Afrique).
Scriitorul latin Lucius Ampelius care a trăit în secolul ll al erei creştine a scris un foarte scurt rezumat al faptelor vrednice de ţinut minte, numit Liber Memorialis, în capitolul Vl zice că În Libia popoarele cele mai vestite erau : etiopienii, maurii, numizii, punii, getulii, garamanţii, nasamonii şi egiptenii”.
Referindu-se l a tribul Getulilor din Lybia, Isidorus de Sevilla afirma că
descinde din Geţi (Isidori, Etymologiae, XI, 2, 118). Să fie oare aceasta una
dintre numeroasele etimologii fanteziste concepute de autorii antici, inclusiv ?de către Isidor, sau ea are totuşi un temei real, se intreaba Alexandru Madgearu in lucrarea sa “Getulii Nord Africani Si Migratia Egeica” (Bulletin europeen, septembrie 1984). El mai spune ca “din Getuli şi din alte triburi libiene descind Berberii, Tuaregii şi Kabilii actuali, la care, de altfel, şi azi se întâlnesc indivizi şateni şi cu ochi albaştri. Se cunoaşte că aceste populaţii berbere sunt de origine hamitică - mediteraneană, dar componenta europeană constatată este mai greu explicabilă”.
Altii istorici spun ca “getulii din Africa ar fi venit insa din Asia si ca au cucerit populatia locala de berberi. (ego_zenovius - 15 Ian 2008)…

(Tizi OUZOU)

Valea Uzului cu barajul

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Noi 29, 2010 9:52 am  Marioara Visan

Bun venit in Universul prieteniei, iti doresc la cat mai multi prieteni,acum in prag de sarbatori, cu drag Mara.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Noi 29, 2010 9:30 am  Ovidiu Raul Vasiliu

Săru' mâna şi un gând frumos, de bun-venit în Universul Prieteniei!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Noi 29, 2010 8:26 am  Rodica Rodean

Bine ai venit Mariana in marele si fantasticul Univers al Prieteniei si iti multumim ca ni te-ai alaturat
Sunt sigura ca Asociatia Universul Prieteniei va face un minunat parteneriat cu Asociatia Calutul

Sus In jos

Mesaj   Continut sponsorizat

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum