SÂNZIENELE

Pe 24 iunie s-au sarbatorit Sanzienele, cea mai mare si mai spectaculara sarbatoare pagana a anului si singura admisa, chiar cu numele ei, in calendarul crestin-ortodox. Ea marcheaza inceputul verii, pentru ca pe 21 iunie este solstitiul de vara sau vara astronomica. Soarele se afla pe bolta in cel mai inalt punct deasupra Ecuatorului, iar pe pamant este ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta. Cerul se inalta si el dupa soare si ziua se transforma in eternitate. Timpul se face bun, ingaduitor, creste si cuprinde gandul omului, purtandu-l peste campurile si poienile pline de flori de Sanziene, parfumate cu miros de Rai. Este momentul in care orice muritor care bate la vamile nevazutului si nestiutului poate sa intre, doar purtand pe cap o coronita galbena de flori sau folosind un fir de Sanziana. Sarbatoarea este una cu totul speciala, tinand o noapte si o zi. Iar noaptea de Sanziene este una cu adevarat magica. Este noaptea focurilor de vara, fiindca este vara in cer si vara pe pamant, este vara in suflete si trupuri, este anotimpul dragostei si al vietii plenare.

Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii

Sanzienele sunt in primul rand flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere. La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui. Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, „cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde”. Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare. In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: „Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul”. Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar „bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi”, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.

La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei - fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei. Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.

Galbene spicele, galbene coronitele,
galbena luna, galben soarele

Sarbatoarea se porneste in ajun, dupa-amiaza, mai ales in satele din lunca Somesului. Fetele tinere pleaca in grupuri sa culeaga florile galbene de pe campuri si de pe braturile dintre lanurile de grau date in parg. In timp ce culeg, ele canta impletindu-si propria coronita, pe care o inchina soarelui si si-o aseaza apoi pe cap. Pentru cateva ore, pana cand vor impleti cate o coronita fiecarui membru al familiei, fecioarele sunt chiar Sfintele zane ale florilor galbene, asa cum sunt Dragaicele in sudul tarii. Ajunse acasa, fetele dau coronitele tuturor locuitorilor casei si inainte de asfintit, adunati in curte, incepe dialogul mut cu nestiutul ce va sa vina. Fiecare isi arunca propria coronita pe acoperisul casei. Fetele, pentru a sti cat de repede se vor casatori si cu cine, dupa semnele pe care Sfintele le vor lasa in timpul noptii pe flori, batranii, pentru a sti cati ani mai au de trait sau de vor mai ajunge alte Sanziene. Daca le cade coronita de pe casa, avertismentul este pentru anul in curs.

Mai lipsiti de curaj, flacaii prefera uneori o procedura pe cont propriu: pun un fir de Sanziana in fereastra, lasand-o deschisa, si se culca. In timpul noptii, Sanzienele aduc pe floare un fir de par sau un alt semn care spune ceva despre cea ursita, asta insemnand si ca se vor casatori in anul acela. Daca trei ani la rand nu vine nici un semn, poate ca flacaul n-are ursita.

Noaptea de Sanziene este asemanatoare din acest punct de vedere cu noaptea Sfantului Andrei sau Andrelusa. Pana nu demult, acum treizeci-patruzeci de ani, in Tara Codrului, la Asuaj, de Sanziene se tinea un targ de fete, o serbare cu muzica si joc, la care nu aveau voie sa participe copiii sub saisprezece ani, fiindca tinerilor li se permitea sa se sarute si sa se imbratiseze in public, iar ochii copiilor nu trebuiau sa vada asemenea lucruri. Targul si-a schimbat infatisarea, dar si data, mutandu-se la 14 septembrie, de Ziua Crucii.

La portile Soarelui. Noaptea focurilor de vara

De-a lungul anului, exista mai multe nopti ale focurilor, dar nici una ca noaptea de Sanziene din satele din zona Borsei si, mai ales, in cele trei Visaua: Viseul de Sus, Viseul de Mijloc si Viseul de Jos din Maramures. Dupa caderea intunericului, pe fiecare deal se aduna copii, flacai si barbati „inarmati” cu torte speciale, numite faclii sau fetere, pe care le invart ca sa arda cat mai tare si sa sara scantei. Cu cat mai multe fetere arzand frumos, cu atat mai fericit dealul si mai sus in clasament, pentru ca luminile sunt pe intrecere. Feterele cam de un metru si jumatate lungime se invart pana dupa miezul noptii, insotite de strigate si chiuituri. Seara, cand facliile se aprind, lumina se ia de la unul la celalalt, pastrandu-se o distanta de cel putin un metru si ceva intre om si om. Acest lucru se intampla in noaptea de 23 spre 24 iunie, ziua de Sanziene. Dupa ce feterele au ars aproape in intregime, barbatii coboara pe malul raului, pe prund, unde au voie sa vina si fete. Acolo se face un foc mare, peste care sare toata lumea si apoi intra in rau si se scalda, doi cate doi, perechile de indragostiti. Noaptea de Sanziene fiind si o mare sarbatoare a dragostei.
Inainte de rasaritul soarelui, pe dealuri si prin holdele de grau, fetele se scalda goale in roua, fara ca nimeni sa se apropie. Un ritual stravechi, respectat... In zona Borsei, sanziana galbena creste rar, unde si unde cate un fir, si de aceea este planta protejata si aproape nimeni nu se indura s-o rupa. In riturile de Sanziene, se folosesc alte flori, asemanatoare ca forma, dar albe si fara miros, foarte inalte si care cresc prin tufele de alun din abundenta. Cei din zona le numesc sanziene pentru a sustrage atentia de la Sanziana cea adevarata, care nu trebuie sa dispara.
sursa:http://www.spiritelenaturii.go.ro/folclor/sanziene.htm

Obiceiurile legate de Sanziene se pierd in negura timpurilor. Sunt datini autohtone, al caror nume originar dac s-a pierdut. S-a pastrat cel roman Sanziana, de la Sancta Diana (care circula si azi in Ardeal) si cel slav Dragaica (care a venit mai tarziu si care circula in Muntenia si Oltenia).

Sanzienele ies la dans si cine le vede ramane mut

Sanzienele sau Dragaica, cum mai este denumita in popor, (sarbatorite pe 24 iunie, de ziua nasterii lui Ioan Botezatorul) este o sarbatoare in care se celebreaza dragostea si fertilitatea, se culeg plante de leac si pentru descantece.
In noaptea magica de Sanziene (23-24 iunie) se spune ca ielele ies la dans, in padure, iar cine le vede ramane mut sau innebuneste.

Ielele sunt niste fecioare cu mare putere de seductie si puteri magice. Se crede ca locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, pe maluri de ape sau la raspantii si apar noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase, dansand goale, cu parul despletit si clopotei la picioare. Se spune ca locul pe care au dansat fetele ramane ca ars de foc, si nimic nu mai creste pe acel loc.

Sanzienele sunt niste zane foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii, se prind in hora si dau puteri magice plantelor.

Sanzienele sunt plante cu puteri magice

Daca sunt sarbatorite cum se cuvine, ele fac culturile sa rodeasca, dau prunci sanatosi femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele si tamaduiesc bolnavii. In schimb, daca oamenii nu le sarbatoresc cum se cuvine, ele se supara si devin asemenea zanelor rele cunoscute in popor drept iele sau rusalii.

Sanzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna "florile de Sanziene" sau "iarba Sfantului Ion" in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sanzienele).

In Noaptea de Sanziene iti poti afla ursitul

Sanzienele erau socotite uneori de tinerele fete si un mijloc de a-ti afla ursitul, cat si timpul cand se vor marita.

Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar cele ale fetelor in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai trebuie asteptati.

Fetele isi pun flori de Sanziene neimpletite sub capatai. In acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca va fi purtata in par sau in san de fecioare sau tinere neveste, acestea vor deveni atragatoare si dragastoase. Inainte de rasaritul Soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta.

Traditia mai spune ca atunci cand doi tineri se iubesc si vor sa nu se mai desparta in veci, trebuie sa faca baie-n mare, in aceasta noapte, chiar si cateva clipe, si pot fi siguri ca dragostea lor ii va lega toata viata.
Data de desfasurare a Dragaicei (jocul este atestat in sudul si estul tarii unde Sanzienele se numesc Dragaice) este fixa, 24 iunie, in imediata apropiere a solstitiului de vara, cand, dupa credinta populara, soarele joaca de bucurie in momentul rasaritului.

De la preotesele romane ne-au ramas sarbatorile agrare, de solstitiu, si credintele legate de plantele numite sanziene, cu care isi impodobeau templele sau le foloseau in ritualurile pentru dragoste. Caci aduceau prosperitate in camp, in casa sau omului ce le purta; exact aceelasi credinte le-am preluat si noi. Biserica crestina le-a combatut, fiind pagane, dar apoi le-a acceptat (oamenii nu renuntau nici la sarbatoare, nici la magiile care o insoteau) si le-a mutat in ziua de 24, pentru a o asocia Sfantului Ioan Botezatorul.

*

În noapte se deschide cerul
să ne dezvăluie misterul
iubirilor pierdute-n zori
în ascunziş de reci culori.
Şi-ncet coboară cu fiori
învăluite-n dalbe flori
crăiese mândre, minunate:
sunt sânzienele visate
de orice fată, fată mare,
ori de-o femeie iubitoare;
sunt sânzienele dorite
în clipele neadormite
şi răvăşite de-o chemare
în dorul-dor şi-n marea-mare.

Când scriu aceste rânduri mă aflu în cercul nopţii de sânziene. A început o dată cu apusul soarelui pe 23 iunie şi se termină înainte de răsărit în dimineaţa de 24 iunie. Nu mă interesează florile, coroniţele, fetele şi feciorii asociaţi cu această sărbatoare când sânzienele dansează şi plutesc în aer, ci semnificaţia momentului.
O sărbatoare solară (în preajma solstiţiului de vară) în timpul căreia cerurile se deschid noaptea. E un timp bun pentru a-ţi pune dorinţe şi pentru a te ruga. Se crede că, dacă te plimbi în noaptea de sânziene, vei avea parte de multe semne şi lucruri ciudate. Orice este posibil când cerurile sunt deschise.

Noaptea de sânziene e noaptea în care vara şi natura au cele mai mari puteri...puterea chiar de a schimba destine. Sânziana este în cultura populară românească zeiţa agrară, protectoarea lanurilor de grâu înspicate şi a fetelor aflate în pragul căsătoriei. În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc, drăgaica păstreaza amintirea marii zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţiala şi agrară, identificată cu diana şi iuno în panteonul roman şi cu hera şi artemis în panteonul grec. Drăgaica sau sânziana, numită în diferite zone etnografice dardaica, împărateasa, stăpâna surorilor, regina holdelor, mireasa, ar umbla pe pământ sau ar pluti prin aer în ziua solstiţiului de vară şi s-ar desfăta, cântând şi dansând, împreuna cu alaiul său nupţial format din zâne fecioare şi fete frumoase, peste câmpuri şi păduri. În cetele de drăgaica din sudul Munteniei, fata care joacă rolul zeiţei este îmbrăcată ca o mireasă, cu rochie albă şi cu cunună împletită din flori de sânziene (drăgaica) pe cap, însemn al cununiei.
Coroana împletită din floarea de sânziană (drăgaica) şi din spice de grâu, reprezentare fitomorfă a zeiţei agrare, în dimineaţa zilei de sânziene sau de drăgaica (24 iunie) se numeşte cunună de sânziene. Aceasta este o efigie divină cu puteri miraculoase: purtată pe cap de o fecioară, în ceremonialul numit dansul drăgaicei, simbolizează zeiţa agrară; agăţată la fereastră, în stâlpii porţilor, în crucile din hotar şi din cimitir are funcţia apotropaică, de apărare a oamenilor, animalelor şi holdelor de stihiile naturii (grindină, furtună, vijelie, inundaţie); aruncată pe acoperişul casei sau al şurii indică, prin anume semne (dacă va cădea sau se va fixa pe acoperiş), daca cel căruia i-a fost menită, sau cel care a confecţionat-o sau a azvârlit-o va trăi sau va muri, dacă fata se va căsători în cursul anului şi cum îi va fi ursitul (tânăr sau bătrân, frumos sau urât), dacă va fi sănătos sau bolnav, dacă va avea noroc sau pagubă în casă.

Întotdeauna mi-am dorit sa fiu îndragostită de sânziene...să mă plimb noaptea cu cineva care să mă facă să simt toată căldura verii, tot parfumul florilor de sânziene şi dansul voluptos al zeiţei câmpurilor prin atmosferă şi căruia să mă dăruiesc nouă şi translucidă ca o halucinaţie de vară cu iele şi stele şi flori...poate anul viitor...

Îmi ninge noapte pe cuvânt,
îmi plouă stele într-un cânt,
îmi este chin în dimineaţă
iar lacrima mă plânge-n ceaţă
când rătăcită sunt în dor
şi-mi caut viaţa într-un nor.
Îmi strig durerea în ecou,
în gândul vechi, în visul nou
şi mă ascund în ierburi moi
crescute-anume pentru noi.
Şi somnul cade peste gene
cu amintiri de sânziene.

Panciu, 23 – 24 iunie 2009

Obiceiurile legate de Sânziene se pierd in negura timpurilor. Sunt datini autohtone, al caror nume originar dac s-a pierdut. S-a pastrat cel roman Sânziana, de la Sancta Diana (care circula si azi in Ardeal) si cel slav Dragaica (care a venit mai tarziu si care circula in Muntenia si Oltenia).

Sarbatoarea de Sânziene (tinuta pe 24 iunie, de ziua nasterii lui Ioan Botezatorul) e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, si pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism, pagânism si vrajitorie. Sânzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna florile de Sânziene in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sânzienele).