Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Ieri la 12:44 am Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
Vin Feb 23, 2018 8:30 am Scris de Mihaela Moşneanu

» Decorațiuni din fetru
Mier Dec 27, 2017 3:19 am Scris de Didina Sava

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

Puterea Rugăciunii-Sfaturi spirituale

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

In jos

Puterea Rugăciunii-Sfaturi spirituale

Mesaj  Didina Sava la data de Lun Sept 20, 2010 6:07 am

Terapia prin post si rugaciune


Cum se trateaza bolile fizice

Astazi, cind lumea este plina de durere si de suspiciuni, de ignoranta si de nedreptate, cind oameni saraci si bolnavi sint lasati sa moara cu zile, mai avem un singur refugiu – credinta. Relatiile interumane se degradeaza de la o zi la alta. Singurul Dumnezeu ne mai poate salva din prapastia singuratatii in mijlocul oamenilor. Pentru ca toate cite veti cere, rugindu-va cu credinta, veti primi (Matei 21:22). De aceea, incepind cu acest numar, publicatia noastra va va prezenta rubrica Terapia prin post si rugaciune – atit a bolilor fizice, cit si a celor spirituale.

Boala – pedeapsa sau binefacere?

Cel ce se naste, traieste, sufera, se bucura uneori si moare. in aceasta viata, bucuriile sint mici, iar durerile sint mari. Bogati si saraci, pacatosi si drepti, toti trec in viata lor prin multe necazuri, incercari si calamitati. De boala si de durere, aceste probe de foc, nu poate scapa nimeni. Daca acestea sint binefaceri sau nenorociri, pedepse sau binecuvintari, hotarim noi. Depinde din ce unghi privim. Boala este o pedeapsa, atunci cind raminem nepocaiti, pentru ca Dumnezeu ne va lasa sa suferim toate durerile. Boala din pedeapsa se transforma in binecuvintare daca regretam si cerem iertare pentru pacatele savirsite si daca ne apropiem de Dumnezeu. Iisus Hristos – Mintuitorul lumii spunea: in lume necazuri veti avea: dar indrazniti! Eu am biruit lumea (Ioan 16:33). Neajunsurile, saracia, durerea, boala si toate celelalte necazuri il apropie pe om de Dumnezeu. Toate acestea il fac mai tolerant, mai rabdator, activindu-i iubirea, atunci cind inima nu-i este impietrita. Acel om care le primeste pe toate ca din mina lui Dumnezeu, progreseaza din punct de vedere moral si spiritual mergind pe calea mintuirii. Credinta face minuni. Prin credinta, toate sint posibile si orice boala isi gaseste leacul. Pentru ca tot ce e cu neputinta la oameni e cu putinta la Dumnezeu.

Rugaciunea Crezul alunga entitatile malefice

Omul este inzestrat cu o putere homeostazica de autovindecare. Atunci cind descopera credinta in Iisus Hristos – marele taumaturg – este inzestrat cu puterea nadejdii si practic poate invinge orice boala. Un studiu efectuat intr-o clinica americana, pe un esantion reprezentativ de bolnavi, aplicindu-li-se acelasi tratament, arata ca cei care credeau in puterea divina s-au vindecat mai repede decit cei care aveau o atitudine indiferenta fata de Dumnezeu. Primul pas pentru cei care vor urma si aceasta terapie prin post si rugaciune este rostirea, in fiecare zi, a rugaciunii Crezul. Prin marturisirea de credinta, puterile ceresti ne acopera, iar duhurile rautatii se indeparteaza neputincioase. Crezind in atotputernicia Sfintei Treimi, credem in puterea ei atottamaduitoare. Rugaciunea este calea deschisa spre Dumnezeu. Prin rugaciune, omul se poate cunoaste mai bine si poate vedea clar cauzele imbolnavirii. Aceasta ii da omului un sentiment de protectie si de curaj in fata bolii, scapind de suferinta cauzata de sesizarea fara intelepciune a raului in lume. Crestinilor practicanti (atit celor bolnavi, cit si celor sanatosi), nu trebuie sa le lipseasca din casa icoanele, cartile de rugaciune, tamiia, mirul, uleiul si faina de la Sfintul Maslu, florile de la Vinerea Mare (Prohodul Domnului), crengutele de salcie aduse de la biserica in ziua de Florii, frunzele de nuc din Duminica Rusaliilor, candela, anafora, agheasma mare si agheasma mica. Toate acestea au o influenta benefica asupra organismului, dar si asupra casei.

Uleiul si faina de la Sfintul Maslu anihileaza energiile negative

Icoanele sint ferestrele catre Dumnezeu, cartile de rugaciune – ghidul spre calea mintuirii. La fiecare inceput de saptamina se aprinde tamiie si se stropeste cu agheasma mica prin casa si prin curte, acolo unde este cazul. Tamiia se mai aprinde si la vreme de nevoi pentru alungarea duhurilor necurate care aduc vrajba si necazuri. In camera celui suferind, in fiecare dimineata se tamiie si se stropeste cu agheasma. Tot dimineata, pe fruntea si timplele bolnavului se face semnul crucii cu Sfintul Mir, pentru a fi protejat de incercarile ce vin de la timp, de la diavoli sau de la oameni. Uleiul si faina de la Sfintul Maslu se folosesc pentru a anihila eventualele energii negative trimise prin puterea fortelor intunericului prin vrajitorie. Acestea se pun in mincare in cantitati foarte mici (citeva picaturi de ulei si un virf de lingurita de faina). Florile din Vinerea Mare, crengutele de salcie si frunzele de nuc se pastreaza la icoana. Cei care au migrene si dureri de cap pot pune citeva frunze in apa fierbinte. Cu aceasta se clatesc pe cap. Tratamentul se poate repeta pina la disparitia definitiva a durerilor. Apa folosita se arunca intr-un loc curat (la radacina florilor). Starile de spaima nejustificata se alunga afumind persoana in cauza (in semnul crucii) cu o frunzulita din cele enumerate mai sus. In casa unui crestin, candela trebuie sa arda in permanenta, pentru ca flacara ei este considerata ochiul Maicii Domnului. Cel care pleaca la drum sa aprinda candela inainte de a iesi pe usa, pentru a fi vegheat, in ziua respectiva, de ochiul Maicii Domnului. Si de ce se va intimpla ca atunci, printr-un accident sau in altfel, sa paraseasca lumea aceasta, lumina candelei ii va ajuta sufletul sa calatoreasca spre cele vesnice. Uleiul de la candela se poate folosi atunci cind mirul lipseste. Anafora si agheasma mica se iau in fiecare dimineata, inainte de masa (femeilor li se recomanda o pauza in perioada ciclului). Agheasma mare este considerata jumatate din impartasanie si se consuma in fiecare an intre 6 si 14 ianuarie (perioada praznuirii Bobotezei).In cazuri speciale (boala, neliniste), agheasma mare se ia doar cu binecuvintarea duhovnicului (40 de zile), combinata uneori cu ulei si faina de la Sfintul Maslu. Toate acestea vor avea efect asupra persoanelor care cred, nu si asupra celor care vor folosi aceasta terapie ca pe o curiozitate. Divinitatea intervine numai acolo unde portile sint deschise de smerenie, dragoste, credinta si fapte bune.




Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Mar Sept 28, 2010 9:42 pm, editata de 2 ori
avatar
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3755
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Re: Puterea Rugăciunii-Sfaturi spirituale

Mesaj  Didina Sava la data de Lun Sept 20, 2010 6:24 am

Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeză boli organice, cum ar fi boala coronariană (ischemia), hepatita, impotenţa şi frigiditatea sexuală, boli de piele, nevroze şi psihoze.


Când cineva te jigneşte
nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiească prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea vine prin moarte. Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi; de aceea, în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime.

Se cuvine să iertăm nu numai în gând, ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.

Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.


Cum dăruieşti, aşa primeşti. Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul. Iertându-l, te arăţi superior. Iertând, oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.

Dependenţa naşte frica, îndoiala, depresia şi supărarea. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nicio răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun, noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa. Cu cât veţi intensifica dorinţele omeneşti, cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Orice dorinţă, când se agaţă de tine, devine stăpânul tău.

Când eşti mânios, mânia devine stăpânul tău, te acaparează complect. Astfel mânia ta, în această stare, va face lucruri pe care mai târziu le vei regret.
Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifică sufletul omului şi îi fortifică sistemul imunitar. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea. Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă. Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este, când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs., să nu căutaţi milă sau compătimiri. Ţânţarii şi furnicile apar când este prezentă trufia. Când ţânţarul vă înţeapă este o umilinţă pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decât dvs. şi reuşeşte să vă înţepe simţitor. În această situaţie, dacă nu vă enervaţi, trufia descreşte. Deci ţânţarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului şi micşorarea trufiei.
Dac ă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi sentimente acasă. Ieşiţi în stradă - cu deosebire în locurile înverzite - şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire; rugaţi-vă.


Mâncatul este un serviciu divin şi, ca atare, nu trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă apăsătoare. Măncarea ne poate da energii superioare dacă este binecuvântată de Dumnezeu şi este gătită cu devotament spiritual. Cea mai bună măncare, cel mai sănătos meniu natural se transformă în otravă în corpul dvs. dacă atmosfera în care gătiţi (gândurile şi sentimentele) şi măncaţi este tensionată.

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.

Dacă un om fură şi înşeală pe alţii o viaţă întreagă, el va fi pedepsit să suporte şi pagubele pe care le-a făcut altora. În concluzie,cel care a făcut bine va recolta binele, iar cel care a făcut un rău fizic sau spiritual va recolta răul fizic sau spiritual.


Ataşamentul înseamnă alipirea sufletului de ceva sau cineva (părinţi, persoana iubită, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Ataşamentul faţă de cele pământeşti produce un uriaş rău lucrului de care ne ataşam, în acelaş timp suferă şi cel ce se ataşează.
Dacă omul se ataşează sufleteşte de: hrană, plăceri sexuale, casă, avere, bani etc., sufletul lui este cuprins de lăcomie, de ură şi frustare. În această situaţie el trebuie să piardă toate bunurile pentru a-şi purifica sufletul. Omul ştie foarte bine că nu va lua nimic cu sine în mormânt. Cu cât suntem mai ataşaţi de stabilitate, cu atât mai greu suportăm schimbările vremii şi suntem mai bolnăvicioşi.

Ataşamentul faţă de dorinţe duce la destrămarea relaţiilor familiare şi a acelora din afara familiei.

În dragostea omenească
trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el.

Dependenţa de valorile umane ne va omorî în cet ul cu în cet ul şi spiritul şi sufletul.
Când căsătoria este bazată numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi îndelungată. Când sentimentele slăbesc intervine înşelarea, iar căsnicia se destramă.

Familiile care sunt întemeiate în primul rând pe prietenie şi respect sunt fericite şi durează mult. Un soţ trebuie să evite să o transforme pe soţie într-o copie fidelă a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie şi astfel de tentative sunt împotriva firii, ducând în timp la destrămarea cuplului. Nu-l consideraţi pe celălalt ca fiind un obiect destinat să vă servească, ci ca pe o fiinţă divină, cu individualitate şi cerinţe proprii.


Violenţa în famile vine din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Cînd controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cîte ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună.. Femeile din viaţa ta sunt doar începutul experienţei tale cu ele. Dacă tepărăsesc ia-le aşa cum sunt şi mulţumeşte-le că te-au părăsit


Căsătoria trebuie studiată întâi cu ochiul, apoi cu microscopul şi în sfârşit cu telescopul. Cu cât ne concentrăm lăuntric asupra vieţii îmbătrânim şi ne despărţim repede de viaţă.

Gelozia de regulă provoacă scăderea vederii, auzului, scleroza în plăci, traumatismele capului, diabet, inflamaţii articulare. Dacă gelozia este grevată de trufie, atunci este de două ori mai periculoasă.

Atunci când soţia este geloasă îşi critică în permanenţă soţul şi e nemulţumită de acesta, atunci ea amplifică brusc în propria persoană şi în copiii săi posibilitatea apariţiei unor afecţiuni. Gelozia şi supărarea unei femei generează tocmai acele afecţiuni care ne scurtează viaţa, apropiind bătrâneţea. Uneori la femeie gelozia, supărările şi pretenţiile pot fi atât de profunde încât soţul poate muri sau se poate îmbolnăvi grav.
Bărbaţii geloşi şi femeile geloase nici nu bănuiesc că ei mutilează în primul rând sufletele copiilor lor şi că omoară copiii care încă nu au apărut pe lume. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt.
Femeia geloasă şi supărăcioasă atacă în plan subtil pe soţul său. În această situaţie soţul fie se va îmbolnăvi în permanenţă, fie va deveni alcoolic, fie va divorţa.
Dacă sunteţi gelos şi vă amplificaţi sentimentele agresive de profunzime, atunci puteţi avea probleme cu orice animal, veţi putea avea şi alergie şi boli contactate de la ele. De asemenea, veţi putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.

Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plîngeţi, agresiunea apărută se distruge.

Dragostea
are o mare putere de vindecare fizică, mentală, emoţională şi spirituală. Plăcerea de a bârfi, minţi şi răni alţi oameni provoacă efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critică. El se condamnă singur să trăiască în închisoarea neliniştii interioare.

Adevărata cauză a narcomaniei şi alcoolismului este un nivel scăzut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustări, a reprimării dragostei faţă de oameni. Omul trebuie să înceteze să mai poarte supărare pe lumea din jur si să intre în armonie cu ea.

Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.

De aceea, străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.


Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu (gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente etc.), se întoarce la noi, producănd efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea, oricând aveţi gânduri negative despre o persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel, ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru.

Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric, poate provoca un rău atât sieşi, cât şi unui alt om.

Supărarea
este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Supărarea copilului pe părinţii săi, a părinţilor pe copii creează ruperea şi deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinţe din cele mai grave.

Sub nici un motiv să nu spui unui copil:
eşti leneş, nu eşti bun de nimic, eşti prost etc. fiindcă aceasta creează în el cusurul ce i se reproşează. Mama care spune copilului: 'Uite, dacă ai să fii cuminte, dacă ai să înveţi bine, îţi cumpăr cutare lucru' face din copilul său un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. Dacă părintele îndeplineşte toate capriciile copilului şi începe să depindă de acesta, copilul se transformă într-un tiran şi poate muri.
Dacă copilul este ocrotit în permanenţă, el se va deprinde a nu se mai păzi singur şi în acest mod îşi va pregăti primejdii în viitor. Mamele care se sacrifică până la umilinţă pentru binele copiilor lor sfârşesc într-o mare amărăciune. La fel şi copiii de a căror naştere părinţii nu s-au bucurat sunt profund nenorociţi, întrucât trăiesc într-un chin spiritual.
Copiii trataţi cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea în părinţii lor adevăraţi duşmani, cănd aceştia întrebuinţează continuu pedepse şi ameninţări.

Răul nimicitor şi total vine atunci când copiii majori şi capabili de muncă continuă să trăiască lângă mama lor, să se bazeze pe ea, iar ea, la rândul ei, permiţând să fie exploatată din toate punctele de vedere. În acest mod străzile se umplu în permanenţă de copii neajutoraţi, incapabili de a se îngriji pe ei însăşi.

Să mulţumeşti părinţilor ceea ce eşti tu astăzi, iar copiii tăi ţie îţi vor mulţumi pentru ceea ce vor fi ei mâine.

Egoismul, cruzimea închid canalele energetice de legătură cu Dumnezeu şi omul respectiv nu mai primeşte energia necesară întreţinerii vieţii. În această situaţie el este nevoit să ia energia de la alţi oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protecţie al copiilor săi. CopiiI încep să fie bolnavi, pot avea tulburări psihice şi alte probleme. Când simţiţi că cineva vă fură energia, rugaţi-vă ca aceluia să-i fie dăruită iubirea divină şi energia care-l va schimba, îi va purifica sufletul şi-L va uni cu Dumnezeu.
Egoismul şi interesul personal ne izolează de restul oamenilor şi acest simţ al separării îi face pe oamen i insensibili la nevoile altora. O persoană egoistă manifestă un ataşament excesiv pentru ea însăşi, este o plagă socială. Egoiştii au foarte puţini prieteni. Câteva cunoştinţe şi relaţii superficiale le umplu viaţă. Contactele cu ceilalţi sunt limitate. Prin felul de a gândi se închid în lumea lor strâmtă. Prin gândurile voastre puteţi să schimbaţi un egoist, făcându-l generos. Să se emită spre el numai vibraţii de generozitate şi bunăvionţă.
Dispreţul faţă de noi şi profunda nemulţumire faţă de sine constituie o agresiune faţă de Dumnezeu. Dispreţul şi blamarea omoară, înainte de toate, iubirea faţă de un alt om. Orice ticăloşie ar comite un om împotriva noastră, noi nu avem dreptul să respingem iubirea faţă de el.


Trufia şi dispreţul faţă de oameni generează lipsa dorinţei de a trăi, sentimentul pierderii sensului vieţii.
Ura este o forţă care te leagă de persoana pe care o urăşti. Ancorarea de înţelepciune dă naştere dispreţului.Acesta începe de la cap. De aceea se blocheză biocâmpul în regiunea capului. În curând, dispreţul se întoarce împotriva propriei persoane. De aceea, se deteriorează câmpul în jurul rinichilor şi apare distrugerea acestora.

Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Zgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre.

Multumesc, Doamne, pentru Tot ceea ce imi daruiesti!

Deci, secretul armoniei este... iubirea!!!





avatar
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3755
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Re: Puterea Rugăciunii-Sfaturi spirituale

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Sept 20, 2010 11:51 am

Dorul Lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu (Pr. Arsenie Boca)

Părintele Arsenie Boca a fost călugăr şi duhovnic al Mănăstirii Brâncoveanu - Sămbăta de Sus (Jud. Braşov) şi al Mănăstirii Prislop (Jud. Hunedoara). A trăit între anii 1910-1989, fiind ucis de comunişti în chinuri groaznice. A fost un mare duhovnic şi un mare trăitor al ortodoxiei, fiind prigonit şi persecutat de către regimul comunist aproape fără oprire, în a doua jumătate a vieţii lui. A avut curajul să-i spună lui Ceauşescu în faţă:" La o lună de la moartea mea, vei muri şi tu!" Şi aşa a fost. A fost un om cu viaţă sfântă şi a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii. I se spunea "Biciul lui Dumnezeu", pentru că era tranşant în predicile lui iar predicile lui se oglindeau fidel în viaţa pe care o ducea. A făcut minuni atât în timpul vieţii, cât şi după moartea lui. Voi reveni cu istorioare despre el. Smile
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Re: Puterea Rugăciunii-Sfaturi spirituale

Mesaj  Vasilica Ilie la data de Mier Sept 22, 2010 3:40 am

Interesante sfaturi si de urmat! Multumim, Didina! Dumnezeu sa iti dea sanatate, sa fii iubita si fericita!
avatar
Vasilica Ilie

Numarul mesajelor : 183
Varsta : 65
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 03/06/2009

http://poezii.biz, netlog

Sus In jos

Noua energie in saltul cuantic: simptome ale trezirii spirituale!

Mesaj  Didina Sava la data de Dum Sept 26, 2010 10:32 am

Noua Energie Saltul Cuantic
Simptome ale trezirii spirituale

1. Schimbarea obiceiurilor de somn: neliniste, picioare fierbinti, treziri de doua-trei ori pe noapte. Te simti obosit la trezire si somnoros de mai multe ori pe zi. Exista un anumit model al somnului, asa-numita triada a somnului, care se intampla multora, si anume: dormiti pentru 2-3 ore, va treziti, adormiti din nou cateva ore, va treziti din nou si adormiti din nou. Pentru altii, nevoile legate de somn se schimba. Puteti sa va descurcati cu mai putin somn. In ultima vreme am simtit valuri mari de energie strabatandu- mi corpul dinspre crestetul capului. Este foarte bine, dar ma tine treaza timp indelungat, dupa care inceteaza.
Sfat. Obisnuiti-va! Impacati-va cu ce se intampla si nu va ingrijorati ca nu dormiti destul (ceea ce duce deseori la insomnie). Veti putea sa faceti fata zilei care urmeaza daca va ganditi numai la ceea ce aveti nevoie. Puteti, de asemenea, sa cereti Puterii Superioare sa va mai dea din cand in cand o pauza si sa va dea si o noapte intreaga de somn bun, adanc. Daca nu puteti sa readormiti imediat, folositi aceste momente pentru a medita, a citi poezie, pentru a va scrie in jurnal sau pentru a privi luna. Corpul vostru se va adapta noului model de somn.
2. Activitate in zona crestetului capului: senzatii de furnicaturi, mancarimi, intepaturi si altele de acest gen in scalp si/sau pe sira spinarii. Senzatie de energie vibrand in varful capului, ca si cum energia ar erupe de acolo si s-ar scurge asemeni unui dus pe corp. De asemenea, senzatie de energie ce se revarsa din crestet sub forma de stropi. Acelasi lucru poate fi resimtit si ca o presiune in crestet, ca si cum cineva va apasa puternic cu degetul in varful capului. Dupa cum am mentionat la pct. 1, am simtit descarcari imense de energie prin crestetul capului. Inainte simtisem o presiune mai generalizata, ca si cum capul meu ar fi fost prins intr-o menghina blanda. Un barbat imi spunea ca isi simtea parul ridicandu-se pe ceafa si ca avea piele de gaina pe tot corpul.
Sfat. Nu aveti de ce sa va alarmati. Ceea ce experimentati este o deschidere a chakrei din varful capului. Senzatiile inseamna ca va deschideti pentru a primi energia divina.
3. Valuri neasteptate de emotie: plangeti din senin. Va simtiti foarte nervosi sau suparati din nimic. Va simtiti in mod inexplicabil deprimati. Apoi - foarte fericiti. Ca intr-un montaigne russe emotional. Deseori exista o presiune sau simtiti emotiile concentrandu- se in zona chakrei inimii (in capul pieptului). Zona nu trebuie sa fie confundata cu inima insasi, care se afla in stanga chakrei inimii.
Sfat. Acceptati-va sentimentele asa cum vin si lasati-le sa treaca. Mergeti direct in chakra inimii si simtiti emotia. Extindeti emotia catre toate campurile voastre si respirati adanc din stomac in sus spre piept. Constientizati ce simtiti si lasati sentimentul sa se evapore de la sine. Nu va orientati emotiile spre nimeni. Va faceti curatenie in trecut. Daca aveti nevoie de ajutor, spuneti cu voce tare ca intentionati sa eliberati toate aceste probleme vechi si cereti Puterii Superioare sa va ajute.Ii puteti cere si lui Elohim sa eliberati aceste sentimente usor si cu blandete. Fiti recunoscatori ca trupul vostru elimina aceste emotii si nu le pastreaza inauntru, unde v-ar putea face rau. O sursa sustine ca depresia este legata de capacitatea de a renunta la relatii, activitati etc. care nu ni se mai potrivesc noua si frecventelor noastre. Cand ne simtim vinovati ca am lasat aceste relatii sa se duca, depresia ne ajuta sa tratam aceasta durere.
4. Probleme “vechi” par sa se intoarca: dupa cum am descris mai sus, iar oamenii cu care le avem de rezolvat (sau clone ale acestora) ne apar in viata. Probleme de incheiere. Sau poate sunt de rezolvat probleme legate de aprecierea de sine, abundenta, creativitate, vicii etc. Resursele sau oamenii de care aveti nevoie pentru a rezolva aceste probleme vor incepe sa apara in viata voastra.
Sfat. Ca si la pct. 3. In plus, nu va implicati prea tare in analiza acestor probleme. Daca le analizati prea de aproape, puteti fi absorbiti in reluarea lor ciclica, fara sfarsit, la niveluri din ce in ce mai profunde. Cautati ajutor specializat daca aveti nevoie si treceti mai departe. Nu incercati sa le evitati sau sa va deziceti de ele. Primiti tot ceea ce vi se intampla, multumiti pentru ajutorul pe care vi-l aduce si mergeti mai departe. Multumiti Puterii voastre Superioare pentru ca va da posibilitatea sa eliberati aceste probleme. Amintiti-va: nu doriti ca toate aceste probleme sa va ramana fixate in corp!
5. Schimbari ale greutatii corporale: cresterea greutatii corporale a populatiei din SUA este fenomenala. Ne ingrasam de multe ori din cauza fricilor pe cale le-am reprimat si care acum ies la suprafata pentru a fi vindecate. Reactionam prin construirea unei aparari. Incercam, de asemenea, sa ne fixam, sa ne crestem masa de rezistenta in fata frecventelor crescute din corp.
Sfat. Nu va speriati, acceptati-o ca un simptom al locului in care va aflati pentru moment. Veti pierde/castiga greutate atunci cand toate temerile vor fi integrate. Eliberati-va de anxietatea legata de asta. Atunci veti putea sa castiga/pierdeti in greutate cu usurinta, in cele din urma. Faceti miscare. Inainte de a manca incercati urmatoarele: asezati-va masa frumos, intr-un loc placut. Aprindeti o lumanare. Bucurati-va de felul in care arata mancarea. Puneti-va palma mainii dominante pe inima si binecuvantati mancarea. Spuneti-i corpului vostru ca veti folosi mancarea pentru a-l hrani din plin, dar ca nu veti folosi mancarea pentru a va satisface foamea emotionala. Apoi, treceti mana de la stanga la dreapta peste mancare si binecuvantati- o. S-ar putea sa simtiti ca mancarea pare calda, chiar daca ea este in realitate rece. Imi place sa ma gandesc ca mancarea este buna pentru mine atunci cand o simt in palma calda si hranitoare. Am observat, de asemenea, ca, atunci cand exersez binecuvantarea mancarii, nu mai mananc la fel de mult. Este important sa nu renunti daca ai uitat cumva sa binecuvantezi masa inainte de a manca. Daca am uitat si aproape am terminat de mancat, binecuvintez mancarea oricum. In felul asta imi pastrez obiceiul. Un alt lucru pe care il puteti face este sa ramaneti prezenti in timp ce mancati - sa nu va uitati la televizor sau sa cititi. Bucurati-va din inima de binecuvantarea ce va este pusa in fata.
6. Schimbari in obiceiurile alimentare: pofte neobisnuite si alegeri ciudate. Unii isi dau seama ca nu le mai e la fel de foame ca inainte. Sau, din contra, sunt mai flamanzi.
Sfat. Nu negati ceea ce corpul vostru va cere. Daca nu sunteti siguri, puteti face incercari pentru a descoperi ce anume va cere corpul. Incercati, de asemenea, binecuvantarea mancarii, asa cum am descris-o mai sus, la pct. 5.

7.
Intoleranta la mancare, alergii pe care nu le-ati mai avut inainte: pe masura ce cresteti spiritual, deveniti din ce in ce mai sensibili la ceea ce va inconjoara. Corpul va va spune ce nu mai tolereaza, ca si cum si el ar indeparta ceea ce nu ii mai trebuie. S-ar putea sa va curatati de toxine. Unii oameni descopera ca au deseori gura incarcata cu reziduuri albicioase, asa cum au alergatorii la sfarsitul unei curse.
Sfat. Un acupuncturist mi-a spus ca aceasta pelicula poate fi indepartata daca ne clatim gura cu ulei de masline presat la rece timp de 10-15 minute (aveti mare grija sa nu il inghititi) si apoi scuipam uleiul in toaleta, nu in chiuveta, pentru ca toxinele care se evacueaza nu trebuie sa ajunga in chiuveta. Spalati dintii si faceti acelasi lucru. Apoi spalati periuta de dinti (stiu ca e cam scarbos, dar da rezultate).
8. Amplificarea simturilor. Cresterea sensibilitatii
8a. Vederea: vedere incetosata; obiectele par sa tremure. Vedem particule stralucitoare, aura in jurul oamenilor, plantelor, animalelor si obiectelor. Unii vad obiecte, care inainte erau opace, ca fiind transparente. Cand inchideti ochii nu mai vedeti intuneric, ci rosu. Se pot vedea cu ochii inchisi si forme geometrice, culori puternice sau imagini. Culorile par mult mai puternice: cerul pare asemeni otelului si iarba este de un verde extraordinar. Deseori sunt vizibile retele care strabat solul. Pe masura ce deveniti mai sensibili puteti vedea forme sau contururi in aer, in special daca in camera este semiintuneric. Cu ochii inchisi sau chiar deschisi, puteti vede cu coada ochiului forme albe. (Acestia va sunt ghizii.)
Sfat. Vederea vi se schimba sub multe aspecte: experimentati noi modalitati de vedere. Aveti rabdare. Orice se intampla, nu va temeti! Vederea incetosata poate fi indepartata prin cascat.

8b. Auzul: se poate imbunatati sau poate slabi. O data am crezut ca trebuie sa ies de pe sosea, atat de puternic amplificat era sunetul cauciucurilor pe asfalt. Alte simptome includ zgomote auzite in cap, bipuri, tonuri, muzica sau sunete electronice. Altii au ceea ce se numeste audio dislexie: nu intelegi intotdeauna ce pun oamenii, ca si cum nu mai poti intelege propria limba. Unii aud voci ciudate in somn, ca si cum cineva ar sta aplecat asupra lor. Puteti fie sa cereti acestor prezente sa plece, fie sa il rugati pe Arhanghelul Mihail sa rezolve situatia. Din nou, nu aveti de ce sa va speriati.
Sfat. Lasti-va in voia celor ce se intampla. Lasati sa patrunda. Ascultati. Urechile voastre se adapteaza noilor frecvente.
8c. Simtul mirosului, al pipaitului si/sau al gustului - exacerbate: am observat ca acum simt mirosul si gustul aditivilor chimici in anumite mancaruri intr-o maniera clar neplacuta. Alte mancaruri au un gust absolut minunat. Pentru unii oameni, aceste exacerbari sunt atat placute, cat si tulburatoare. S-ar putea sa simtiti miros de flori din cand in cand. Multi mistici au experimentat asta.
Sfat. Bucurati-va de aceasta senzatie!
9. Eruptii pe piele: mancarimi, cucuie, acnee, urticarie, zona zoster. Supararea poate produce eruptii in jurul gurii si pe barbie. Am avut dermatita pe extremitati luni de zile, ceea ce a insotit vindecarea unui episod din trecut. Cand am reusit sa rezolv in mare parte respectiva situatie, boala a cedat.
Sfat. S-ar putea sa eliminati toxine si sa va aduceti emotiile la suprafata. Daca aveti o problema de eliberat si incercati sa o reprimati, pielea va va exprima aceasta problema pana cand va veti procesa emotiile. Incercati sa rezolvati tema pe care o aveti.
10. Episoade de energie intensa: care va fac sa sariti din pat direct in actiune. Aceste perioade sunt urmate de perioade de letargie si oboseala. Oboseala urmeaza de obicei schimbarilor majore. Este o perioada de integrare, asa ca lasati-o sa se intample!
Sfat. Lasati-va purtati de natura energiei. Nu va impotriviti. Fiti intelegatori cu voi insiva. Trageti un pui de somn daca va simtiti obositi. Scrieti un roman daca va simtiti prea plini de energie pentru a putea dormi. Folositi avantajele acestui tip de energie.
11. Schimbari in rugaciune sau meditatie: nu mai simtiti aceleasi senzatii ca inainte. Nu mai experimentati acelasi mod de contact cu Spiritul. Aveti dificultati in concentrare.
Sfat. S-ar putea sa intrati acum mult mai rapid si constant in contact cu Spiritul si din aceasta cauza senzatia perceputa este alta. Va veti adapta acestei noi trairi. Acum ganditi si actionati in parteneriat cu Spiritul in majoritatea timpului. S-ar putea ca perioadele de meditatie sa se scurteze.

12. Supraincarcari: dintr-o data sunteti incalziti din crestet pana in talpi. Este o senzatie de moment, dar nu este confortabila. Din contra, unii oameni s-au simtit dintr-o data foarte reci. Am experimentat ambele senzatii. De curand am inceput sa simt valuri sau curenti de energie care trec prin mine. Cateodata, energia pare atat de puternica cand imi patrunde in corp incat simt un pic de greata. Dar, daca ma gandesc la energie ca fiind divina si imi eliberez frica, ma simt minunat si ma bucur de aceasta senzatie. Daca esti un lucrator cu energiile, s-ar putea sa fi observat caldura care iti trece prin maini ca fiind cu mult mai puternica. Asta este bine.
Sfat. Daca nu va simtiti bine, cereti Puterii Supreme ca, daca este pentru binele vostru superior, sa coboare/creasca temperatura putin.

13. O gama de manifestari fizice: dureri de cap, dureri de spate, dureri de gat, simptome asemanatoare gripei (se numeste gripa vibrationala) , probleme digestive, spasme sau crampe musculare, accelerarea ritmului inimii, dureri in piept, schimbari de libido, amorteala sau durere in membre, vocalizari involuntare sau miscari neasteptate. Unii dintre noi experimentam boli vechi, din copilarie, care apar pentru scurt timp pentru a fi vindecate.
Sfat. Amintiti-va sa cereti ajutorul unui medic daca este nevoie. Daca ati stabilit ca nu este o boala, relaxati-va si intelegeti ca este numai o stare temporara.

14. Aratati mai tineri: uraaa! Pe masura ce clarificati problemele emotionale si va eliberati limitele credintei si scapati de bagajul greu din trecut, sunteti mai usori. Frecventa voastra este mai inalta. Va iubiti pe voi si viata mai mult. Incepeti sa semanati cu persoana perfecta care sunteti cu adevarat.

15.
Vise pline de viata: cateodata, visele sunt atat de reale incat va treziti confuzi. S-ar putea sa aveti vise lucide, in care detineti controlul. Multe vise pot fi mistice sau poarta mesaje pentru voi. Si, in anumite vise, stiti pur si simplu ca nu visati, ca se intampla ceva ce este, intr-un fel, real.
Sfat. Va veti aminti ceea ce este important sa va amintiti. Nu fortati nimic si, in primul rand, nu va speriati!

16. Evenimente care va schimba viata major: moarte, divort, schimbarea locului de munca, a statutului la locul de munca, pierderea caminului, boala, si/sau alte catastrofe; cateodata mai multe astfel de evenimente simultan. Forte care va fac sa incetiniti, sa simplificati, sa schimbati, sa reexaminati cine sunteti si ce inseamna viata pentru voi. Forte pe care nu le puteti ignora. Forte care va fac sa renuntati la atasamente. Forte care va trezesc sentimentul de dragoste si de compasiune fata de tot ceea ce va inconjoara.

17. O dorinta de a iesi din tiparele restrictive, din slujbe care va secatuiesc, din stiluri de viata epuizante, de a scapa de oameni sau situatii toxice: simtiti o nevoie foarte puternica de a va gasi acum pe sine si scopul vietii voastre. Doriti sa fiti creativi si liberi sa fiti cei care sunteti cu adevarat. S-ar putea sa fiti atrasi de arte si natura. Veti dori sa va eliberati de aglomeratia creata de lucruri sau oameni care nu va mai sunt de folos.
Sfat. Faceti-o!
18. Confuzie emotionala si mentala: sentimentul ca trebuie sa va puneti viata in ordine pentru ca este „varza”. Dar, in acelasi timp, va simtiti haotici si fara putere de concentrare. Vedeti pct. 45.
Sfat. Ascultati-va inima si propriul discernamant va veni.

19. Introspectie, singuratate si pierdere a interesului fata de activitatile mai extravertite: aceasta etapa i-a surprins pe multi indivizi extravertiti, care se vedeau pe sine mult mai deschisi si implicati. Ei spun: ”Nu stiu de ce, dar nu imi mai place sa ies la fel de mult ca inainte.”
20. Explozii de creativitate: primiti imagini, idei, muzica si alte inspiratii creatoare, deseori intr-un ritm coplesitor.
Sfat. Cel putin inregistrati aceste inspiratii, pentru ca Spiritul va vorbeste despre felul in care va puteti atinge telul si puteti contribui la vindecarea planetei.

21. Perceptia timpului ca fiind accelerat: vi se pare astfel pentru ca au aparut atatea schimbari in viata intr-un ritm nemaintalnit. Numarul schimbarilor pare sa fie in crestere.
Sfat. Daca va impartiti ziua in intalniri si segmente de timp, aceasta mareste sentimentul de accelerare. Puteti incetini timpul relaxandu-va in momentul prezent si acordand atentie la ceea ce e la indemana, fara sa anticipati ce va fi in viitor. Incetiniti si spuneti-va ca aveti destul timp. Cereti Puterii voastre Supreme sa va ajute. Pastrati-va concentarea pe prezent. Incercati sa curgeti de la o activitate la alta. Fiti atenti la ghidarea voastra interioara. Puteti sa extindeti timpul si daca o cereti. Data viitoare cand va simtiti presati, spuneti: „Timpule, dilata-te, te rog. Am nevoie de un ragaz mai mare pentru...” si apoi relaxati-va.
22. Sentimentul ca ceva este in aer: este o senzatie ca ceva urmeaza sa se intample. Aceasta poate crea anxietate.
Sfat. Nu aveti de ce sa va ingrijorati. Lucrurile se intampla, cu siguranta, dar anxietatea nu va creeaza decat probleme. Toate gandurile voastre, fie ele pozitive, fie negative, sunt rugaciuni. Nu aveti de ce sa va temeti.

23. Nerabdare. Stiti despre ce e vorba, dar totusi nu va puteti opri. Vreti sa va apucati imediat de ceea ce urmeaza sa faceti. Incertitudinea nu este comoda.

Sfat. Invatati sa traiti cu incertitudinea, stiind ca nimic nu vi se intampla daca nu sunteti pregatiti. Nerabdarea este in realitate o lipsa de incredere, in special incredere in Puterea voastra Suprema. Cand va concentrati asupra prezentului, veti trai miracole - da, da... chiar si in trafic.

24. O dorinta adanca de a gasi intelesul, scopul, conectarea spirituala si revelatia: probabil deveniti interesati de latura spirituala pentru prima data in viata, „o pofta constanta”, dupa cum spune K.D. Lang. Lumea materiala nu va poate satisface aceasta pofta.
Sfat. Urmati-va inima si calea vi se va deschide.
25. Sentimentul ca sunteti intr-un fel diferiti: un sentiment nelinistitor ca totul in viata voastra este nou si modificat, ca v-ati lasat sinele vechi undeva in urma. Asa ati si facut. Sunteti mai mareti decat v-ati putea imagina. Si inca nu s-a terminat!

26. Apar peste tot „profesori” care sa va ajute pe calea spirituala: oameni, carti, filme, evenimente, Mama Naturaetc. Profesorii pot aparea fie pozitivi, fie negativi daca sunteti prinsi in gandirea polara, dar, din perspectiva transcendenta, ei sunt mereu perfecti. Apropo, niciodata nu primim mai mult decat putem duce. Fiecare provocare ne da ocazia sa ne aratam maiestria in felul in care o depasim.
27. Gasiti o „cale spirituala”care are rost pentru voi si care „va vorbeste” la cele mai profunde niveluri: dintr-o data, capatati o viziune pe care nu ati avut-o inainte. Aveti o sete acuta de cunoastere. Cititi, impartasiti cu ceilalti, puneti intrebari si patrundeti din ce in ce mai adanc in aflarea adevarului cu privire la cine sunteti si de ce va aflati aici.

28. Treceti prin experienta invatarii si prin problemele personale intr-un ritm foarte rapid: simtiti ca, intr-un fel, toate va sunt pregatite spre a fi rezolvate rapid.
Sfat. Reamintiti-va mereu ca lucrurile vi se intampla atunci cand sunteti gata sa fiti vindecat. Nu mai devreme. Ocupati-va de orice vi se intampla cu curaj si veti depasi totul foarte repede.

29. Prezente invizibile: aici e vorba de „bau-bau”. Unii oameni descriu senzatia pe care o au ca sunt inconjurati noaptea de prezente si ca in unele cazuri chiar sunt atinsi si li se vorbeste. De cele mai multe ori se trezesc brusc. Unii simt ca trupul sau patul vibreaza. Vibratiile sunt provocate de modificarile energetice care au loc dupa purificarea emotionala.

Sfat. Aceasta este o tema sensibila, dar s-ar putea sa va simtiti mai bine daca va binecuvantati patul si spatiul din jurul acestuia inainte de culcare. Eu sunt convinsa ca sunt inconjurata de cele mai minunate entitati spirituale in timpul somnului si sunt intotdeauna in siguranta prin grija Domnului. Cateodata, oricum, ma simt si eu speriata si atunci il chem pe Arhanghelul Mihail sau pe Arhanghelul Uriel. Nu ma pedepsesc pentru ca mi-e cateodata frica. Ma iert pentru ca nu sunt intotdeauna perfecta la ora 3.30 dimineata.
30. Prevestiri, viziuni, iluzii, numere si simboluri: vedeti lucruri care au o importanta spirituala pentru voi. Observati cum anumite numere va apar in mod repetat. Totul poarta un mesaj daca va faceti timp sa priviti cu atentie. Imi place tare mult experienta „primirii mesajelor”. E distractiv!
31. Integritate crescuta: va dati seama ca este momentul sa va cautati si sa va spuneti adevarul. Dintr-o data, vi se pare foarte important sa deveniti mai autentici, mai voi insiva. S-ar putea sa trebuiasca sa spuneti nu unor oameni carora ati cautat sa le faceti pe plac in trecut. S-ar putea sa gasiti intolerabil sa mai ramaneti intr-o casnicie, la un loc de munca sau, pur si simplu, intr-un loc care nu reprezinta ceea ce sunteti. Veti putea afla si ca nu aveti unde sa va ascundeti, ca nu mai puteti pastra secrete. Cinstea devine foarte importanta in toate relatiile voastre.
Sfat. Ascultati-va inima. Daca intuitia voastra va spune sa nu faceti ceva, luati atitudine. Spuneti nu. Si, binenteles, spuneti da lucrurilor care va atrag. Trebuie sa riscati sa ii suparati pe ceilalti, fara sa va invinovatiti, pentru a putea atinge independenta spirituala.

32. Armonia cu anotimpurile si ciclurile: deveniti din ce in ce mai acordati cu anotimpurile, cu fazele Lunii si cu ciclurile naturale. Deveniti mai constienti de locul vostru in lumea naturala. Sunteti mai puternic conectati cu Pamantul.

33. Defectiuni electrice si mecanice: cand sunteti in preajma se intampla ca becurile sa palpaie, computerul sa se blocheze sau radioul sa aiba paraziti.
Sfat. Chemati-va ingerii, ghizii sa rezolve problema sau puneti un camp de protectie de lumina in jurul aparatului. Inconjurati- va masina cu lumina. Radeti.

34. Cresterea numarului de coincidente si de mici miracole: cautati aceste aspecte.
Sfat. Coincidentele va spun ca sunteti pe directia cea buna sau ca faceti alegeri corecte. Onorati aceste indicii si nu va veti rataci. Spiritul foloseste coincidentele pentru a comunica cu voi. Atunci incepeti sa experimentati miracole zilnic. Vedeti pct. 30.
35. Cresterea capacitatilor intuitive si stari modificate de constienta: va ganditi la cineva si intalniti imediat persoana respectiva. Mai multe coincidente. Aveti viziuni bruste despre tipare sau evenimente din trecut. Clarviziune, experiente extracorporale si alte fenomene paranormale. Senzitivitate sporita si cunoastere. Constiinta propriei esente si a celorlati. Channeling cu ingerii si cu energii ale constiintei Christice.

36. Comunicare cu Spiritul: contacte cu ingerii, spirite, ghid si alte entitati divine. Channeling. Din ce in ce mai multi oameni par sa intalneasca astfel de ocazii. Va simtiti inspirati si manifestati inspiratia in forma scrisului, a picturii, a ideilor, a comunicatiei, a dansului etc.

37. Sentimentul Unimii cu toate: o experienta directa a Intregului. Constiinta transcendenta. Sunteti inundati de compasiune si dragoste pentru toate formele vietii. Detasare plina de compasiune sau dragoste neconditionata pentru toate. Este ceea ce va ridica la niveluri superioare ale constiintei si fericirii.
38. Momente de fericire si beatitudine: un sentiment adanc de pace pentru ca stiti ca nu sunteti niciodata singuri.

39. Integrare: deveniti emotional, psihologic, fizic si spiritual mai puternici si mai clari. Va simtiti aliniati cu Sinele vostru Superior.

40. Traiti cu un scop: stiti ca faceti in sfarsit ceea ce ati venit sa faceti pe Pamant. Apar noi calitati si daruri, in special legate de vindecare. Experientele voastre de viata si de munca converg acum si capata un sens. In sfarsit, le puteti folosi pe toate.

Sfat. Ascultati-va inima. Pasiunea va conduce acolo unde trebuie sa ajungeti. Mergeti in voi si intrebati-va Puterea Suprema: ”Ce vrei sa fac?”. Dati atentie coincidentelor. Ascultati.

41. Va simti mai aproape de plante si animale: pentru anumiti oameni, animalele par sa fi devenit mai „umane” in comportament. Animalele salbatice nu mai sunt atat de speriate. Plantele raspund la dragostea si atentia voastra mai mult ca oricand. Unele chiar au mesaje pentru voi.

42. Vedeti fiinte din alte dimensiuni: valul dintre dimensiuni este foarte subtire, asa ca nu este de mirare. Ramaneti in propria suveranitate. Sunteti mai puternici decat v-ati imaginat vreodata, asa ca nu dati atentie fricii. Rugati-va ghizii sa va ajute sa nu cadeti prada fricii.

43.
Vedeti adevarata forma a unei persoane sau ii vedeti pe cei dragi cu o alta fata: o viata trecuta sau o viata paralela.
44. Manifestare fizica mult mai rapida si eficienta a gandurilor si dorintelor.
Sfat. Monitorizati- va gandurile. Toate gandurile sunt rugaciuni. Aveti grija ce cereti!!!
45. Incetosarea emisferei stangi: abilitatile voastre paranormale, cunoasterea intuitiva, sentimentul de compasiune, abilitatea de a va experimenta propriul corp, viziunile, expresivitatea pornesc din emisfera dreapta a creierului. Pentru ca aceasta emisfera sa se poata dezvolta din plin, emisfera stanga trebuie sa isi reduca putin activitatea. In mod normal, emisfera stanga este raspunzatoare de ordine, organizare, structura, secventa lineara, analiza, evaluare, precizie, concentrare, rezolvarea problemelor de matematica si deseori domina emisfera dreapta, care este mai putin pretuita.
Ce rezulta sunt pierderile de memorie, asezarea cuvintelor in ordine incorecta, incapacitatea de a citi un timp mai indelungat, incapacitatea de concentrare, uitarea a ceea ce aveati de spus, nerabdarea cu formele lineare de comunicare (forma scrisa sau audi), sentimentul de distantare, de imprastiere, pierderea interesului in cercetare sau in informatiile prea complexe, sentimentul ca sunteti bombardati cu cuvinte, vorbe si informatie si o lehamite de scris. Cateodata va simtiti prosti si fara interes in analize, discutii intelectuale aprinse sau investigatii.
Pe de alta parte, s-ar putea sa va simtiti atrasi de imaginile video, de revistele cu poze, de lucrari de arta, filme, muzica, sculptura, pictura, sa fiti cu alti oameni, sa dansati, sa gradinariti, sa mergeti sau alte forme cinetice de exprimare. S-ar putea sa cautati continutul spiritual, chiar science fiction.

Sfat. S-ar putea sa descoperiti ca, daca va lasati inima si emisfera cerebrala dreapta sa va conduca, emisfera stanga se va activa corespunzator pentru a va sprijini. Si la un moment dat ne vom echilibra, invatand sa folosim cu maiestrie ambele emisfere.

46. Ameteala: asta se intampla cand nu suntem „ancorati”. Poate tocmai ati lamurit o mare problema emotionala si corpul se ajusteaza la o stare mai „usoara”.
Sfat. Ancorati-va mancand proteine. Cateodata, mancarea de consolare este binevenita. Nu faceti nicio mancare buna sau rea pentru voi. Folositi indrumarea proprie pentru ca sa stiti de ce aveti nevoie in orice moment dat. Scoateti-va pantofii si stati cu picioarele goale in iarba pentru cateva minute.

47
. Caderi, mici accidente, rupturi de oase: corpul vostru nu este ancorat sau poate viata voastra este dezechilibrata. Sau, s-ar putea ca al vostru corp sa va spuna sa o luati mai incet, sa examinati anumite aspecte ale vietii sau sa vindecati anumite probleme. Intotdeauna este un mesaj. Cand mi-am rupt recent glezna, am inteles ca ea a preluat ceea ce eu refuzam sa iau in seama, adica toate cele de mai sus.

Sfat. Pastrati legatura cu Pamantul scotandu-va pantofii si stand cu picioarele in iarba sau, mai bine, intinzandu-va pe iarba fara patura. Simtiti Pamantul sub voi. Iesiti in natura. Incetiniti si priviti in jur cu atentie. Fiti constienti de ceea e faceti si cum faceti. Simtiti sentimentele atunci cand apar. Stati in prezent. Invaluiti-va in lumina albastra atunci cand va simtiti nesiguri.

48.
Palpitatii: o inima care palpita indica, de obicei, o inima care se deschide. Dureaza numai cateva clipe si inseamna ca inima se reechilibreaza dupa o eliberare emotionala. Am avut un episod care m-a inspaimantat: m-am trezit la miezul noptii cu inima batandu-mi puternic. Am crezut ca pur si simplu imi va iesi din piept. S-a intamplat o singura data si a fost, din cate am inteles, o mare deschidere a chakrei inimii. Am fost totusi la control. Nu am nimic la inima.
Sfat. Amintiti-va ce v-am spus despre consultul medical atunci cand este nevoie. Consultati-va medicul pentru orice situatie in care nu va simtiti bine.
49. Crestere rapida a parului si a unghiilor: corpul foloseste mai multe proteine. Pacat ca nu putem spune corpului si unde sa creasca si unde nu! (Sau putem? Hmm...)
50. O dorinta de a ne gasi sufletul pereche sau flacara geamana: dorim mai mult decat oricand inainte o relatie care sa corespunda celui care suntem.
Sfat. Adevarul este ca trebuie sa fim genul de persoana pe care dorim sa o atragem. Trebuie sa ne iubim pe noi si locul in care ne aflam inainte de a putea atrage un partener „perfect”. Munca incepe acasa. Eu cred ca functioneaza in felul urmator: tineti dorinta pentru aceasta persoana in inima, dar fara atasamente. Asteptati-va ca intr-o zi sa intalniti pe cineva care este mai potrivit pentru voi, dar nu pastrati nici o asteptare privind cine este aceasta persoana si cand se va intampla acest lucru. Concentrati- va in a va pune ordine in viata si fiti genul de persoana care vreti sa fiti. Fiti fericit acum. Bucurati-va de viata. Apoi veti vedea...

51. Amintirile ies la suprafata: amintiri ale corpului, amintiri suprimate, imagini ale vietilor anterioare si/sau ale vietilor paralele. Ne vindecam si ne integram in sine, astfel incat este de asteptat sa avem astfel de experiente.
Sfat. Retineti ca e mai bine sa va reamintiti doar ce va vine in minte. Lasati restul in pace, nu analizati nimic in profunzime (pentru ca veti fi prinsi in capcana buclelor infinite ale diferitelor probleme) si simtiti ceea ce aveti de simtit pe masura ce apar respectivele sentimente. Cereti ajutorul ghizilor vostri.
avatar
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3755
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

~Elena Armenescu: „Puterea Rugăciunii“

Mesaj  Didina Sava la data de Mar Sept 28, 2010 9:41 pm

~Elena Armenescu: „Puterea Rugăciunii“

Puterea rugăciunii in fenomenul vindecării (Dr Costin Laurenţiu Chitimia – asist univ Facultatea de Medicină “Titu Maiorescu”, Dr Elena Armenescu Ciuhrii membră a Uniunii Scriitorilor

Numeroase au fost şi sunt vindecările miraculoase ca urmare a rugăciunilor îndreptate direct spre divinitate ori prin intermediul Maicii Domnului şi sfinţilor cu renume de taumaturgi cum în ultima vreme, în spaţiul ortodox este Sfântul Nectarie.

Ce este rugăciunea?

Este singura metoda care ne poate ajuta sa ne implinim scopul, de a urma curentul nostru de constientizare in drumul lui spre treapta cea mai de sus a tronului dumnezeiesc. Cu cat ne apropiem mai mult de Duhul, de Spiritul Universal, cu atat devine imaginea din interiorul nostru mai cuprinzatoare, crescand astfel puterea noastra de recunoastere a Puterii Sale.

De când se roagă oamenii ?

Din timpuri imemoriale omul s-a pomenit ca purtător al sentimentului religios. De la omul aflat in colectivitaţile tribale pană la omul modern toţi au nevoie de religie. Acest lucru a fost evocat magistral de Mircea Eliade in binecunoscuta sa opera « Istoria comparată a religiilor » unde sunt redate practicile ritualice religioase savărşite de preoti impletite cu cele terapeutice în contextul medicinii sacerdotale.

« Omul are atâta sfinţenie câtă rugă are în el ! » (Părintele J. Parm Cedila).

Se pune întrebarea : are nevoie omul de sfintenie ?

Da ! cum are nevoie de aer, apă şi hrana plus alti factori de intretinere ai corpului fizic, aşa are nevoie de hrana sufletească . Omul este nascut să fie religios ! Simte in el chemarea, dorinta de a se ruga !

Cand in clipa lui de apogeu , de maretie a scurtei sale existente pe pamant, omul preamareste cerul si darurile sale, el este constient ca o putere supraomeneasca este deasupra tuturor si doreste sa intre intr-o anumita relatie cu aceasta Putere, pe care o recunoaste si ca Inteligenta si ca Iubire intru dreptate si Adevar, prin urmare si Justitiara.

Cu atat mai mult, in momentele sale de slabiciune, de boală, de teama, de oboseala, de haituire ori nedreptati, omul cauta sa gaseasca si sa intareasaca legatura, calea cu Supremul. Acest lucru s-a intaplat dintotdeauna, de cand este omul pe Pamant . Citez:

“Multimea, chiar infinitatea Centrelor lumii, nu este o piedica pentru gandirea religioasa. De fapt , nu este vorba de spatiul geometric, ci de un spatiu existential si sacru, care prezinta o cu totul alta structura, fiind susceptibil de o infinitate de rupturi, si prin urmare, de comunicari cu transcendentul” ( Mircea Eliade)

Referindu-ne la credintele locuitorilor acestor meleaguri geto-dacii, stim că religia lor era monoteistă dar printre divinităţile lor unele au putut avea şi roluri medicale. Unele zeităţi dacice aveau în seama lor sănătatea, firesc, deoarece la toate popoarele antice medicina magică ori sacerdotală vede în boli fie duhuri rele pătrunse drept corpuri străine în organism, fie le consideră ca pedepse divine. Bineînţeles că în cadrul unor astfel de concepţii anumiţi zei dătători de viaţă vor fi aceia care vor alunga demonii chinuitori din corpul oamenilor sau vor pedepsi cu boli pe cei necredincioşi.

Zalmoxis este principalul zeu al geto-dacilor, amintit în repetate rânduri în literatura antică, începând cu Herodot, Platon, până târziu de către istoricii bizantini..

Printre atribuţiile lui Zalmoxis se înscriu şi cele de vindecător. Dar nu numai Zalmoxis, marele zeu al dacilor, avea “responsabilităţi” medicale, ci şi alte divinităţi. Astfel, se pare că exista o zeitate traco-dacică chiar a sănătăţii, pe nume Derzis, Derzeles sau Darzos. După cucerirea romană, unii cercetători, printre care şi Pârvan, identifică pe Darzos cu Hercules Invinctus, întruchiparea vigorii şi sănătăţii.

Dar sa venim spre vremurile mai apropiate si binecunoscute noua, ale erei celei noi, după Hristos !

Conceptul antic regasit si in medicina extrem orientală este valabil pentru orice boală: dacă frigul sau umezeala ori erorile alimentare, intoxicarea involuntară cu tot felul de droguri inclusiv medicamente ori alcoolismul cronic sau fumatul au condus la boală, şi până se vindecă omul evită aceste agresiuni asupra corpului, dar după o vreme uită şi din nou se expune din neatenţie, lipsă de voinţă, sau forţat de împrejurări, se va reîmbolnăvi şi face o formă mai gravă decât prima dată. Prin urmare păcatul nu constă numai în atitudine, comportament ( reamintiţi-vă cele zece porunci!) dar şi în lipsa de interes pentru sănătatea corpului, pentru igienă, îngrijire faţă de “templul sufletului”;. Cum poţi iubi pe aproapele tău dacă pe tine nu te iubeşti, nu ai grijă de tine? Cum poţi împlini voia lui Dumnezeu dacă eşti neputincios? Cum ţi se va încredinţa împărăţia cerurilor dacă nu ai ştiut ce să faci cu adevărata ta avere – sănătatea-?

Prin urmare, nu întâmplător rămânem uneori fascinaţi de pledoaria pentru viaţă a unor persoane care s-au adăpat de la izvoarele cu apă vie care n-au contenit să ţâşnească în orice ţară, în toate timpurile pe pământ. Însă, niciodată mai mult decât acum nu v-a fi fost atâta secetă şi pârjol (spiritual), mai mare derută privind căile de vindecare, provocate şi întreţinute de mai toate mijloacele de comunicare în masă, aceleaşi prin care ne vin şi informaţii lăudabile într-un procent mult mai mic, în primul rând de televiziune, apoi internet, reviste etc.care impun răspunsuri pe măsură pentru a contracara o parte din rău. Este adevărat că tot ele sunt furnizoare şi a unor metode şi căi juste de vindecare, dar în numele ideii de a oferi fiecăruia dreptul la manifestare, necenzurat, sunt prezentaţi şi mulţi neaveniţi (nechemaţi) în domeniul rezolvării sănătăţii.

Cu toţii ne dorim să fim sănătoşi, plin de succese, fericiţi şi să trăim mult să putem înmulţi binele, bucuria , speranţa, armonia. Să conştientizăm că suntem responsabili pentru menţinerea vieţii şi echilibrului ecologic al acestei planete Pământ, din care sunt zidite corpurile noastre (Psalmul 22), să dovedim ca suntem încununarea creaţiei, prin mintea noastră care va şti să aleagă grâul de neghină, binele de rău, să prefere lumina faţă de întuneric.În acest sens, venim cu tot ce am adunat mai bun şi mai frumos, mai ascuns, tăinuit şi totodată folositor pentru vieţile semenilor noştri, cu speranţa că vom contribui la găsirea unei căi juste, demne de urmat nu numai pentru pentru căutători, ci şi pentru “cei ce se uită după garduri, sunt pe uliţe sau în pieţe şi sileşte-i să intre ca să mi se umple casa”(Luca 14-23)

Ideal este ca omul să fie toată viaţa sănătos şi pentru aceasta trebuie să aibă:

-o moştenire genetică sănătoasă

-viaţa petrecută cât mai mult în mijlocul naturii

-hrană adecvată sezonului, vârstei, profesiei, efortului fizic efectuat

-curăţenie sufletească şi trupească

-îmbrăcăminte din fibre naturale corespunzătoare temperaturii exterioare care să asigure un confort termic.

-să consume apa de izvor, neclorurată sau apă purificată

-să respirare aer curat,

- să facă mişcare: mersul pe jos, mersul cu bicicleta, grădinăritul.

ascensiuni montane

-să evite factorii de risc pentru îmbolnăvirile

- acute(excesul de frig, umiditate, căldură, contactul cu persoane bolnave etc)şi

- cronice (abuzurile de orice natură: alimentare, consumul băuturilor alcoolice, fumatul, consumul de droguri, relaţiile sexuale înafara cuplului, sedentarismul, depăşirea capacităţii de efort, stresul, grijile obsesive etc)

, Însă acest lucru este posibil în foarte puţine cazuri. Trebuie sa vedem ce putem face în contextul actual să diminuăm cât mai mult până la anulare acel rău pervers care se poate să ne cucerească punându-şi pe el haine poleite , strălucitoare care să ofere plăcerea momentului, fără să ne lase să cugetăm la consecinţele îndepărtate. Răul sub forma bolii, a instalării anarhiei în funcţionalitatea organismului poate să se instaleze rapid (supradoză de droguri, otrăvire, intoxicaţie plus infecţiile şi accidentele), ori lent şi insidios, adică se instalează pe nesimţite. Să ne reamintim că

bolile cronice pot fi: tratabile şi/sau netratabile (aşa numitele boli cauzate fie de păcatele strămoşilor care au comis nedreptăţi, crime jafuri, inducerea suferinţei) fie de păcatele personale care ar explica şi insuccesul terapeutic chiar când bolnavii sunt trataţi de cei mai buni medici).

Desigur, patologia actuală este mult îmbogăţită şi diversificată faţă de cea din antichitate, ca urmare a înmulţirii faptelor noastre condamnabile, începând cu perturbarea echilibrului natural, a intervenţiei omului în cele mai nedorite activităţi de producere a substanţelor chimice şi chiar radioactive pe care le risipesc apoi pe pământ, în ape, făcând să piară, ori să sufere mutaţii genetice toate vieţuitoarele, inclusiv el, şi terminând cu violenţa, ura, războaiele interminabile cauzatoare la rândul lor de lipsuri privaţiuni, dereglări nervoase, cancer.. Unele boli din vechime aproape au dispărut,sau apar sporadic în special cele contagioase(ciuma, lepra, holera), Graţie cunoaşterii şi aplicării în masă a vaccinării populaţiei de la cele mai mici vârste boli altădată mortale ca :difteria, tetanosul, tusea măgărească, rujeola) s-au împuţinat substanţial, apar în grupuri endemice, izolate în special la ţigani nevaccinaţi. Turbarea, de asemeni este rar menţionată la oameni, atunci când sunt muşcaţi de animale sălbatice purtătoare de viruşi..

Pe de altă parte media de viaţă a crescut în ansamblu, prin reducerea mortalităţii infantile,fără ca oamenii să ajungă să atingă longevitatea de 100-120 de ani pentru care suntem programaţi; ca specie avem resursele energetice necesare dăinuirii vieţii pentru un secol. Am amintit toate aceste date pentru că numai prin identificarea lor le putem evita ori combate ulterior.

Ce invatăminte ne-au ramas de la Iisus?

“ Tămăduiţi pe cei neputincioşi,înviaţi pe cei morţi,

curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i;

în dar aţi luat, în dar să daţi!” îi îndemna El pe apostoli(Matei 10-Cool

Pe lângă puterea dumnezeiască, metodele de vindecare practicate de Iisus, pe care le-a transmis şi ucenicilor erau:

-rugăciunea cu devoţiune şi credinţă atât a vindecătorului cât şi a bolnavului, pentru însănătoşire

-preamărirea slavei Lui Dumnezeu pentru vindecare, în rugăciuni de mulţumire şi fapte de binefacere. (Reamintim şi altele: atingerea, exorcizarea, sugestia, tămăduirea în taină („du-te şi nu spune nimănui!”), optimizarea gândirii, întărirea încrederii în Dumnezeu, exemplul personal de conduită morală, recomandări privind stilul moral de viaţă, îndemnuri la neimplicare, recomandări privind dieta, hrana, igiena corporală, sublinia importanţa credinţei în vindecare a bolnavului („credinţa ta te-a vindecat, femeie!”)

Aceste metode au fost parcă redescoperite şi practicate unele de preoţi, de psihologi, altele de medici, şi chiar de diverşi terapeuţi care obţin rezultate prin atingere sau “pusul mâinilor” (bioterapeuţi, rei-ki, maseuri etc)

In continuare ne vom referi doar la puterea de vindecare a rugaciunii.

Prin rugăciune putem să desfiinţăm, să dărâmăm temporar blocajele psihice ( ură, mânie, orgoliu, dependentă, gelozie, etc) si să facem loc astfel desfăşurarii Puterii dumnezeieşti.

Părintele Arsenie Boca în cartea sa intitulată: „Cărarea Împărăţiei”, preluînd cercetări din domeniul endocrinologiei afimă că există o interpătrundere a mediului endocrin cu cel moral, concepţiile de viaţă influienţează întreaga funcţionalitate a organismului uman. Citez:”mecanismul functional al omului e pus de la zidire sub controlul a două forme de conducere: cenzura raţiunii şi mărturia conştiinţei”. Toate informaţiile dinăuntru şi dinafara corpului ( senzaţii, reprezentări –amintiri-, dorinţe, temeri, etc trec prin centrul de cenzură, unde sosesc totodată şi directivele conştiinţei. Acesta e locul unde „răsar gândurile” cum zic Părinţii, iar mintea „vede” pe cine să primească sau să respingă. Prin urmare hormonii influienţează spiritul, dar concepţia de viată, convingerea influienţează hormonii care acţionează pe mecanismul de bio-feedbaek. Sunt şapte glande endocrine şi şapte categorii de păcate determinate de ele. Când omul constientizează răul păcatului,

şi are credinţă în Dumnezeu, se roagă Puterii Sale izbăvitoare .

Cercetatorii Institului de Cercetare Neuropsihologica din Sankt Petersburg au dovedit ca oamenii se pot vindeca prin credinta. Ei au reusit sa gaseasca si dovada, descoperind mecanismul “material” al fenomenului divin.

“Rugaciunea este un remediu puternic. De asemenea si atingerea moastelor. Nu numai ca regleaza toate procesele din organismul uman, dar poate reface si psihicul labil al bolnavului”, a declarat Valery Slezin,

Profesorul Slezin a masurat “puterea” rugaciunii. Acesta a inregistrat electroencefalogramele unor calugari care se rugau si a descoperit un fenomen neobisnuit si anume “scurt-circuitarea” activitatii cerebrale a cortexului, generat de sentimentul de siguranta.

Acest fenomen nu poate fi observat decat la bebelusii in varsta de trei luni, cand se afla la sanul mamei lor (si se simt in deplina siguranta). Odata cu maturizarea, intervin grijile, instinctual de vietuire care inseamna veghe si orientare continua. Asa se explica faptul ca acest sentiment al sigurantei se estompeaza, activitatea cerebrala se intensifica iar ritmul biocurentilor cerebrali devine mult mai lent, cu exceptia somnului adanc si al rugaciunilor, Profesorul Slezin a numit aceasta stare una de “veghe” si a demonstrat ca aceasta este vitala pentru fiecare persoana.

Este cunoscut faptul ca bolile sunt cauzate in special de situatii negative care ne afecteaza starea psihica. Se pare ca in timpul unei rugaciuni grijile trec in planul doi sau chiar dispar de tot. Astfel, ambele vindecari, pshihica si fizica sunt posibile.

Rugaciunile, locul sfant – scut chiar pentru radioactivitate

Alta cercetatoare din Rusia Angelina Malakhovskaya a realizat mii de cercetari cu scopul de a gasi si observa reactiile corpului uman, inainte si dupa slujbele religioase. Concluziile acestor studii au fost ca serviciile religioase imbunatatesc sanatatea individului, rugaciunile normalizeaza presiunea sangelui.

Rugaciunile pot neutraliza chiar si radiatiile. Se stie ca, dupa catastrofa de la Cernobal, instrumentele de masurare a radioactivitatii nu mai puteau inregistra nici o valoare. Cu toate aceste, nivelul radiatilor din jurul bisericii Sfantul Arhangel Mihail, aflata la numai patru kilometri departare de locul incidentului, era unul normal. Cercetatorii sunt de parere ca apa sfintiita, semnul crucii si chiar sunetele melodioase specifice ale clopotelor pot deasemenea vindeca boli. In Rusia si in multe alte locuri ( in spatial ortodox si in cel catholic) in timpul epidemiilor, clopotele bisericilor pot fi auzite in mod constat.

Sporim acţiunea Puterii izbăvitoare asupra noastră prin iertare, milă, dragoste si compasiune.

Pentru a înţelege această afirmatie, ca oameni de stiinţă şi medici care conform Jurământului lui Hipocrat şi multor Conventii Internationale îngrijim oameni de toate natiile, indiferent de religie, o atitudine extrem de avansată, poate una din disciplinele care alături de artă şi practicile sportive nu cunoaşte graniţe – facem apel la teozofie şi psihoterapie.

Ce este teozofia?

Teozofia este doctrină care declară înţelepciunea divină un obiect al cunoaşterii umane.

Scopul si mijloacele fiecarei initieri in tainele mistice, au fost si sunt: trezirea in constiinta omeneasca a faptului ca omul este o nedespartita uniune cu natura universala, si totodata revelarea inrudirii sale esentiale cu fiintele apartinatoare sferelor, nivelelor de sus (total sapte niveluri).

Materia care alcatuieste nivelul, spatiul vizibil noua in care traim, are densitatea cea mai mare; de aceea mai este numit si nivelul fizic (physis= corp), totodata scad celelalte sase nivele invizibile in consistenta, devenind astfel tot mai fine, mai eterice, mai spirituale iar pe treapta cea mai de sus, a Divinitatii, se gaseste în stare pura Spiritul. Noi nu realizam existenta celorlalte sase nivele, deoarece simturile noastre sunt concentrate doar asupra niveluilui nostru fizic.

Aceste sase nivele alcatuiesc „lumile cauzale”, pe cand lumea vizibila noua poate fi denumita ca fiind „lumea efectelor”, o lume fenomenologica.

Psihicul uman este deosebit de complex si este teritoriul cel mai puţin cunoscut din câmpul cunoasterii omului.

Progrese demne de reţinut au fost realizate in ultimii ani in psihologia transpersonală.

“Psihologia transpersonala extinde cercetarea psihologica a persoanei pâna la dimensiunea spirituala a existentei, punând accent pe studiul starilor si proceselor prin care oamenii pot experimenta legaturi profunde cu interiorul Fiintei (Sinele), depasind constiinta Eului. PT este cea mai noua orientare sau ramura a psihologiei universale. Aceasta noua metoda psihoterapeutica abordeaza omul integral, luând în considerare toate domeniile activitatii umane: fiziologice, emotionale, cognitive, spirituale etc. Extinderea constiintei dincolo de limitele Eului este considerata fundamentala pentru vindecare”

Sigur, precizăm faptul că aici si acum ne referim la oameni cu o stare de sanatate mintala normală. Iata ce afirmă Anselm Grun teolog (si psiholog) in cadrul unui interviu despre psihologie si credinţă:

“Psihologia mă ajută deci să-mi identific propriile răni fără a putea totuşi să dea un sens vieţii mele, ceea ce poate face numai credinţa. Dar trebuie mai întâi ca eu să încep prin a recunoaşte toate problemele mele pentru a le putea prezenta lui Dumnezeu. Atunci numai îmi este posibil să parvin la o transformare interioară şi la o vindecare. Mai mult psihologia are un rol critic, deja evocat, în privinţa vieţii spirituale. Ea poate să-mi arate dacă, prin intermediul spiritualităţii, nu cumva caut doar să-mi croiesc propria mea cale. Atunci când spiritualitatea devine un mijloc pentru a-mi permite să elimin problemele mele sau să le evit, o asemenea practică spirituală(sau chiar o reprezentare a lui Dumnezeu) poate deveni un drog.

Psihologia deci îmi oferă un criteriu important pentru a judeca autenticitatea credinţei: acolo unde credinţa şi viaţa spirituală mă conduc la trezirea vieţii, la libertate interioară, la pacea inimii şi la armonia cu sine, este pentru că este vorba de o cale bună.”

Privind sănătatea, noi ne rugăm:

a) să ne ocrotească Dumnezeu de boli, accidente, calamităti etc (prevenire, profilaxie)

b) pentru însănătoşirea noastră sau a cuiva apropiat, cunoscut – după caz (adica pentru vindecare)

În timpul rugaciunii noi suntem strabatuti si inundati de un curent de constienţă, care vine din inima universului, si ne leaga de originea noastra divina. El porneste in jos din sfera cea mai de sus a lumii dezvaluite, si curge prin toate treptele intermediare până ajunge la nivelul cel mai de jos, al starii fizice, unde atinge inima si simturile omului pentru a umple fiecare atom al corpului sau de viata si de constientă. Astfel omul detine posibilitatea de a actiona constient pe toate cele sapte planuri existentiale; cu toate ca principiul gandirii, care este ancorat in nivelul mental (mens= ratiune) al constiintei umane, urmareste curentii de constiinţă in miscarea lor, pentru a ramane pe unul dintre nivelurile spre care se simte mai mult atras.

De pildă:

Un om preocupat continuu cu nevoile corpului fizic, ( mancare, bautura, îmbrăcăminte) traieste in completa constienţă pe plan fizic.

Altul isi urmeaza dorintele si lacomiile si nu se poate desprinde de aceste vicii dar le constientizează pe plan psihic.

Un altul isi concentreaza gandirea asupra unei probleme, pe care vrea sa o rezolve; in tot acest timp traieste constient pe plan mental, rational, dar in final se poate sa fi reusit in timpul rugaciunii ori meditaţiei sa isi ancoreze constienta, pentru o perioada de timp, in planul spiritual si să aibă răspus la problema sa; el traieste atunci constient pe un nivel spiritual.

Despre omul ideal se spune ca el , in timpul vietii sale pe pamant, traieste pe toate cele sapte planuri existentiale, iar gandirea, actiunile si emotiile lui sunt controlate de pe planul cel mai de sus.

In ultima vreme s-a scris mult despre puterea gândului si importanţa gândirii pozitive. In popor, ca urmare a unei îndelungate observaţii se spune: „fiecare isi croieste singur drumul in viata”, „cum iti asterni asa dormi” si daca intr-adevar ne folosim dupa pofta inimii de aceasta putere de decizie, stim de altfel foarte bine ca deciziile luate in urma vointei noastre nu se dovedesc a fi intotdeauna cele mai potrivite ci au urmari diferite, altfel de cum ne asteptam.Prin urmare, ne dăm seama că nestiinta noastră este cauza unei decizii gresite. De aceea ne rugam:

-Doamne fie voia Ta!

Daca dorim întradevar să învingem boala ori eroarea, viciul care au generat-o trebuie sa ne dăm silinta, sa ne întarim puterea de recunoastere a Celui care are într-adevăr Puterea.

Omului care se situeaza pe treapta cea mai de jos, ii este privirea in interiorul sau, mai mult sau mai putin invaluita si tulburata de dorintele si lacomiile personale si de viciile care rezulta din acestea, ca urmare si puterea sa de decizie este egocentrica.

In omul spiritualizat ori in cel ce se roagă indiferent de pregătirea lui intelectuală, importantă este puterea credintei in rugaciune, in Dumnezeul căruia i se adresează cu smerenie, recunoscând locul lui in raport cu acea Putere. In el se naste si dezvolta acel curent, acel fluid care il leaga de Puterea Divină care-si poate astfel revărsa binefacerile asupra rugătorului (solicitantului).

Cel care se racordeaza la această putere este omul. Puterea veghează permanent asupra tuturor, dar cel în nevoinţă are acces prin starea de rugaciune, care este o stare de graţie.

„Lasa toată grija ta lumească” este un îndemn biblic, adică rupe-te de nivelul inferior ca să te poţi ridica spre sferele inalte (rupe-te de mediul in care te afli in nesiguranta si urca spre cel care o ofera!).

Astfel se diferentiaza acel om necredincios de ceilalti mai evoluati spiritual mai credinciosi in Puterea lui Dumnezeu Creatorul in mâinile căruia ei se abandonează prin rugăciune asemeni Lui Iisus in momentul răstignirii:”Doamne, in mâinile Tale îmi dau Duhul”.

Pentru omul bolnav se poate ruga el însuşi, rudele sau prietenii si preotul prin rugaciuni speciale de însănătoşire şi maslu. Considerăm că este absolut necesară spovedania pentru eliberarea psihicului de informaţiile apăsătoaresi urmarea poveţelor preotului.

Cum ne rugăm?

Are mare importanţa tonul şi căldura cu care este rostită rugăciunea, adică a dialogului cu Dumnezeu.

Există în lume si în ţara noastră grupuri de healing, adică de vindecare prin rugăciune şi pusul mâinilor asociate cu incantatii, înconjuraţi mental de lumină.

Se rosteşte numele celui pentru care se face rugăciune, vizualizându-l în lumină.

Vocea este un canal de vindecare prin vibraţiile emise care trebuie să aibă o anumită frecvenţă, apropiată de cea pe care a avut-o probabil vocea Lui Iisus când a zis: „ Ridică-te! Ia patul tău şi umblă”.Adică să fii conectat la Energia divină a vindecării. Nu zadarnic se spune în popor „te vindecă cu vorba”. La Facultatea de medicină ar trebui să se studieze aceste lucruri, pentru că ceea ce îi diferenţiază pe medici în relaţia cu bolnavii este tocmai atitudinea, tonul, vocea.

Această idee decurge şi din „lecturile „ lui Edgar Cayce (1877-1945) care se referă la vibraţii, şi a căror înţeles abia acum în lumina fizicii cuantice sunt înţelese. De pildă: ca healing-ul să aibă influienţă „asupra structurii atomice a celulelor, trebuiau să determine urcarea vibraţiilor din centrele glandulare majore” comunica E Cayce unui pacient, iar asistenţa rămânea nedumerită.

Vindecătorii filipinezi vestiţi în toată lumea s-au destăinuit:”ne rugăm vizualizând corpul uman ca pe un lichid”. Asistenţii lor îi roagă pe pacienţi să se roage împreună.

Aşadar, vocea omenească este un instrument de vindecare folosit intens de psihologi, de logopezi. Este pur si simplu o dezasamblare şi reasamblare a atomilor sub imperiul acelei vibraţii.

Rugăciunile de multumire pot fi rostite pe fond muzical evlavios, stiind că muzica prin vibraţiile sale sporeste puterea rugaciunii aşa cum plânsul, in cazurile disperate se spune că facilitează ajungerea la urechile Domnului, adică se creează o stare de profundă emoţie, de trăire autentică, nu de rostire mecanică a unor vorbe golite de recunoastere, de încredere, de caldura umană izvorâtă din frămâmtare, din zbucium, din iubire.

Iată cum trebuie rostită, şoptită ori gândită în monologul interior rugăciunea adevărată!

Iată de ce trebuie să credem ce spunea părintele Cleopa cum trebuie să ne rugăm invocând o amintire: „cu bucurie în timpul unei slujbe am văzut în jurul capului unei ţărănci o aură luminoasă, semnul profundei sale credinte!”

Ce se întâmplă în creier în timpul rugăciunii ?

Ce reactii bio-fizico-chimice au loc in timpul acestui sublim dialog cu Dumnezeu, rămâne să fie precizate în viitor (pe lângă cele neuro-endocrine la care ne-am referit ) pentru că ele au loc cu siguranţă, sunt stimulate canale subtile, corpul emite mai multă lumină!

Dansul fotonilor este activat prin aceasta putere a gandului si comuniunii cu Sursa, Cu Dumnezeu Tatăl- Izvorul vietii, al Energiilor, al Puterii, cu Fiul său, Vistiernicul Iubirii si cu Sfântul Duh Puterea Întelepciunii dumnezeieşti adică Sfânta Treime căreia ne rugăm noi creştinii!

Aura pictată în jurul capului sfinţilor creştini se regăseşte şi la alţi rugători aparţinând altor religii, ca dovadă că omul este rezultatul unui plan unic al creatiei indiferent de culoarea, de morfologia sa exterioara. La disectie, omul are aceeaşi anatomie, fie el alb sau negru ori apartinând rasei galbene sau amerindienilor!

Când si unde ne rugăm?

Ne rugăm dimineaţa şi seara şi ori de câte ori ne trezim noaptea.

Ne rugăm acasă , într-un loc curat, special amenajat, un colţ pentru rugăciune, pe stradă aşteptând un mijloc de transport şi bineînteles în biserică. Apropierea palmelor inseamna echilibrare energetica a celor doua jumatati (dreapta-stanga) ale corpului, iar semnul crucii cu care incepe si se sfarseste o rugaciune, din punct de vedere al medicinii extrem orientale inseamna atingerea si stimularea centrilor energetici:ajna (al treilea ochi), hara (marea energiilor) si anahata ( chakra inimii).

Cât ne rugăm?

Permanent ar fi răspunsul cel mai potrivit.

Ne rugăm singuri? In grupuri mici, mari?

Toate variantele sunt posibile, reamintindu-ne faptul că Sfântul apostol Pavel a subliniat spusele Lui Iisus: „unde sunteţi doi sau trei rugaţi-vă în numele Meu”.

Postul însoteste rugăciunile?

Este cunoscut că pentru anumite categorii de bolnavi postul nu este obligatoriu!

Sunt întrebări legitime a căror răspunsuri le poate da individualizat în primul rând preotul-duhovnic ori medicul terapeut dacă este creştin practicant şi cunoscător. Sunt posibile diverse variante Răspunsurile ni le-au dat în primul rând sfintii Părinţi şi le găsim în orice carte de rugăciuni.

Iisus s-a rugat si a postit. El este modelul de urmat. El este reformatorul moral care a desfiintat prin invataturile sale hotarele dintre natiuni, a acordat atentie samarinencei, ne-a lăsat parabola orbului vindecat sâmbăta- aratând astfel slabiciunea şi limita prejudecătilor omenesti, adică este mai plăcut Lui Dumnezeu fapta bună, nu ascultarea oarbă a legilor omenesti ci acordarea lor cu realitătile(”Făţarnicilor! Care dintre voi căruia îi cade asinul într-o groapă nu-l scoate?” sâmbăta) a vorbit de binecuvântarea care o au toate neamurile pământului prin cunoasterea Cuvântului lui Dumnezeu.” …îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33). Pe cine a învins de fapt Domnul !? El a învins, mai înainte de toate, păcatul din lume, poftele şi plăcerile lumeşti, tentaţiile lumii corupte şi amăgitore. Iar dacă „s-a luptat” cu cineva şi cu ceva, El nu a făcut-o decât atunci când tâlhăria, corupţia, hoţia şi înşelăciunea pătrunsese chiar şi-n templul sfânt : „Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile. Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.” (Marcu 11, 17).

Mai este un lucru esenţial destăinuit de Iisus, şi anume acela care ne arată cum să nu ne reîmbolnăvim dacă ne-am vindecat, idee care se desprinde din următorul verset din Vindecarea slăbănogului în ziua de sâmbătă:“ După aceea, Iisus l-a aflat la templu şi I-a zis:Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.” (Ioan 5-14).

Prin creşterea mediei de viaţă la populaţia adultă la maturitate şi vârsta a treia, s-au înmulţit bolile de uzură, de îndelungată funcţionare în condiţii nu totdeauna favorabile a diverselor organe din corp. Supuse suprasolicitării în primul rând inima şi întreaga reţea vasculară cunoaşte fenomenul de îmmbătrânire precoce tradus prin bolile cardiovasculare

dobândite, care ocupă primul loc la cauzele determinante ale morţii la diferite vârste, grav fiind faptul că mortalitatea prin infarct miocardic a coborât la vârste de 34-35 de ani, urmare a stresului social, a fumatului excesiv, a alimentaţiei incorecte şi a altor factori de risc.

Populaţia tânără este ameninţată în pierderea sănătăţii şi a vieţii prin consumul de droguri ( haşiş, marihuana, acid lisergic, extazy ), bolile cu transmitere sexuală (SIDA, bolile venerice ) şi nu în ultimul rând consumul de băuturi aparent inofensive: coca-cola, cafea care sunt excitante ale sistemului nervos şi totodată vasoconstrictoare,dăunând bunei funcţionalităţi a inimii şi vaselor de sânge. Am întâlnit mulţi tineri cu tahicardie, tulburări de ritm secundare consumului excesiv de coca-cola (necesarul total de lichide era reprezentat în exclusivitate de această băutură), fiind victimele reclamelor agresive care se fac, uitând ei să bea apa.

Acum lucrurile sunt mult mai complicate nu numai faţă de antichitate sau faţă de acum un secol ci chiar faţă de un interval scurt, anterior ultimului deceniu. Datorită existenţei şi folosirii mijloacelor de transport (avionul, trenurile rapide), mijloacelor de comunicare (telefonia mobilă, internetul) s-a afirmat că Pământul a devenit un sat. Într-un minut ajunge vestea de aici până la “marginea” pământului, bineînţeles atât vestea bună cât mai cu seamă vestea rea.

Copiii, adolescenţii care stau conectaţi ore întregi la internet, cad uşor sub influenţa programelor de cele mai multe ori destructive, decât a părinţilor cu care stau de vorbă foatre puţin timp sau nu comunică deloc, ori a rudelor apropiate, cum se întâmpla altădată. (nemaivorbind de faptul că de multe ori părinţii sunt depăşiti de capacitatea de a şti cum să-şi pregătească copii pentru viitor)

O centrală atomică în caz de defecţiune afectează teritorii întinse care depăşesc graniţele ţării în care este amplasată, ca sa nu mai vorbim de dezastre gen Cernobal, ori raspandirea anumitor boli contagioase, consecintă a practicării desfrâului, a homosexualităţii nu indeajuns condamnate chiar de biserică si de alţi factori guvernamentali de decizie cum este chiar Ministerul Sănătăţii, responsabil direct de sănătatea cetăţenilor.

Părintele Paisie Aghioritul, observând toate aceste răni ale societăţii de astăzi, numea lumea contemporană ”GENERAŢIA NEPĂSĂRII”, adăugând că ”Nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea faţă de toate celelalte”. În nepăsarea faţă de Dumnezeu stă tot dezastrul lumii noastre, toate eşecurile noastre, toată deznădejdea noastră, toată teama de viaţă şi de moarte.

« Dacă trândăvia şi necredinţa au adus atât nor de nepăsare şi amorţeală în sufletele noastre, oare ce va fi cu generaţiile viitoare? Nu cumva îşi vor urî propria viaţă, oare nu îşi vor urî strămoşii, adică pe noi şi înaintaşii noştri, oare nu va fi o lume demonică pe pământ? » se intreba unul din părinţii rugători pentru neamul nostru. « Vai celor de mâine, şi vai nouă celor de azi, că suntem vrăjmaşii copiilor noştri, suntem vrăjmaşii strămoşilor noştri, vrăjmaşii mântuirii neamului românesc, vrăjmaşii lui Hristos cel răstignit şi Înviat, Care ne mustră cu cuvintele acestea: ”Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei ?” (Evanghelia după Sfântul Apostol Matei – 23, 32-33)

Să ne rugăm noi inşine mai mult si să-i indemnăm şi pe alţii ca toate acestea să nu se întâmple!

Rugăciunile noastre să fie însufleţitoare, dătătoare de energii de a ne implica, a acţiona împotriva răului aducător de boli caci noi suntem trupul bisericii si Dumnezeu lucrează prin oameni!

Nu mai putem rămâne indiferenţi şi neinformaţi pentru că multe rele se vor răsfrânge asupra sănătăţii noastre ( fizice şi psihice, sufleteşti) şi asupra copiilor noştri dacă nu ştim sau nu suntem în stare să spunem un NU! hotărât răului.De aceea subliniez în primul rând importanţa interesului pe care să-l acordăm locului şi evenimentelor în mijlocul cărora trăim. Mai presus insa de raul fizic care are drept tinta corpul (trupul), trebuie sa identificam, sa cunoastem si sa combatem raul care distruge sufletul. Prin rugăciune mintea este îndreptată spre cele sfinte, nu spre toate fleacurile lumeşti nefolositoare ori ispititoare.

Sufletul este sustinut prin rugaciune permanenta, prin rugaciunea inimii care se poate rosti simplu, în orice moment liber:

„Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, Miluieşte-mă pe mine pacătosul (a)”

AMIN!

În loc de incheiere:

Fluid tainic

Doamne, as vrea…
Sa te iubesc cu înfrigurarea carnii
Cu inima topita de caldura dragostei
Ce se revarsa departe, peste granitele trupului
Contopindu-se ca într-o rugaciune
Cu semnele Tale de lumina
Doresc
Sa stii ca exist nepierduta
În durerea acestei nopti de vaer planetar
Sa simti cum ma îndumnezeiesc
Când ma poarta fluidul tainic, nevazut
Spre poala mantiei Tale de stele
Cu uimirea pe umeri, pe gene
Bântuia de extaz
În mijlocul atâtor candele aprinse
În fata minunii ca Te descopar
Risipit
Dincolo de visele mele
Straveche adiere ma poarta
Spre inima mea
Aici te gasesc
Bob de margaritar
Cristal acoperit de petalele iubirii
În adâncul cel mai ascuns
În chiar adâncul din mine!

ELENA ARMENESCU
avatar
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3755
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

PR. ARSENIE BOCA

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mar Sept 28, 2010 10:56 pm

Iată câteva din zicerile părintelui Arsenie Boca (1910-1989), supranumit "Biciul lui Dumnezeu", sau "Sfântul Ardealului":

"Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-si schimbe purtările. Socotiti si voi, care de cine să asculte întâi?"
===============
"Un om locuit de Dumnezeu e strămutat în alte evidente ale existentei. Prezenta lui provoacă lumea si-o antrenează într-un conflict de limită. Lumea nu mai are ce-i face, decât să omoare mărturisitorii, amăgindu-se, că prin aceasta a scăpat de realitatea ce-i contrazicea si-i mustra linistea".
===============
"Copiii ajung în bratele lui Dumnezeu, fiindcă ei sunt cel mai aproape de El. Modul lor de a fi, e cel mai iubit de Dumnezeu. Înteleptii îl înteleg pe Dumnezeu, ca pe o necesitate în explicarea lumii. Copii îl au, ca pe un tată de pe celălalt tărâm. Iată de ce copii sunt în Adevăr, pe când înteleptii pe dinafara lui."
===============
"Sunteti nemultumiti de preoti, dar care ce ati făcut pentru preoti, ca să fiti mai multumiti? Cerut-ati de la Dumnezeu un copil măcar pe care să-l închinati slujirii lui Dumnezeu? Credeti că vina o poartă numai ei, preotii ? Si sunt fii vostri. Cum i-ati născut, asa-i aveti. Ce le băgati de vină? Tot poporul e răspunzător că nu are slujitori mai străvezii spre Dumnezeu. Poporul îsi are în toate privintele povătuitorii pe care îi merită! Nu mai stati cu gânduri ucigase împotriva copiilor, că nu stiti în calea cărui dar de la Dumnezeu te-ai găsit împotrivă, si ai să dai seamă, ci nasteti copii cu gândul să fie slujitorii lui Dumnezeu între oameni."
===============
"În toată lumea nu găsesti un lucru mai usor de făcut decât păcatele si iarăsi nimic nu pricepe omul mai greu ca: “Ce-i acela păcatul?, când petrece în el. De aceea păcătuim cu usurintă, dar ne pocăim anevoie! Altă privintă care te împiedică de la spovedit e că judecă preotii, esti nemultumit de preot, iar de care ai fi multumit, ti-e frică. La unul nu te lasă păcatele lui, la altul nu te lasă să mergi păcatele tale.”

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Re: Puterea Rugăciunii-Sfaturi spirituale

Mesaj  Petrescu Dan la data de Sam Ian 08, 2011 6:16 am

Minuni la parastasul parintelui Arsenie Boca
Pe 28 noiembrie 2010, Biserica Ortodoxa Romana a randuit sa se oficieze la Manastirea Prislop, aflata in imediata apropiere a muntilor Retezat, parastasul parintelui Arsenie Boca, prilejuit si de faptul ca se implineau 100 ani de la nasterea parintelui.

Ca de obicei la manastirea Prislop s-au adunat mii de pelerini din intreaga tara,multi dintre ei pentru faptul ca parintele a fost grabnic ajutator la suferintele lor si le-a ascultat rugacinile spuse dealungul anilor la mormantul lui... alti sa-si vindece neputintele cu prilejul acestui parastas... alti din dragoste si respect pentru parinte... categorie printre care vreau sa cred ca ma numar si eu, care ajungeam la mormantul parintelui pentru a castiga cateva clipe de liniste sufleteasca de la cel pe care il consider aproape de sufletul meu.

Era pentru a treia oare cand Dumnezeu imi calauzea pasii la manastirea Prislop. De data aceasta impreuna cu gandurile bune si rugaciuni am dus la mormantul parintelui un vas care continea tufanele prospat inflorite.

Ajugand tarziu in noapte... cam la 2 ceasuri dupa miezul noptii, pentru a gasi un loc de parcare cat mai aproape de manastire, m-am indreptat cu multa dragoste spre mormantul parintelui, unde am aprins lumanari si am pus vasul cu flori langa crucea parintelui, impreuna cu o rugacine pentru odihna vesnica. Am mai ramas cateva minute alaturi de alti pelerini, ceva mai vrednici decat mine, care cantau cantece religioase sau colinde si spuneau ragaciuni catre Domnul, apoi m-am indreptat catre biserica manastiri, spre reculegere si inchinaciune la icoanele din interior.

Desi veneam a treia oara la manastirea Prislop, din diferite motive nu reusisem sa patrund in interiorul batranei si micutei biserici in care se oficiaza slujbele religioase. Spre dezamagirea mea, probabil din motive de securitate... desi se luasera o serie de masuri suplimentare pentru ca evenimentul sa se desfasoare fara incidente, pe langa politie fiind angajata si o firma de securitate...

Lacasul Domnului era incuiat. Am mai ramas cateva minute in apropierea biserici, timp in care am luat o sticla cu apa sfintita, m-am retras vreo 2-3 ore in masina cu care venisem, pentru a ma incalzi de temp[eratura destul de scazuta a diminetii, specifica zonelor intramontane in aceasta perioada. pe la 7, 30 cand consideram ca trebuie sa inceapa slujba de dimineata, m-am intors in curtea manastirii, sperand sa asist la slujba in biserica.

Spre dezamagirea mea, alti pelerini fusesera mai vrednici ca mine si uitand de cele sfinte se calcau in picioare pentru a intra in biserica. In curte deja maicutele si preotii incepusera activitatea ecumenica... Maicutele primeau acatistele de la enoriasi, iar un grup de preoti faceau sluja cuvenita pentru Taina Sfantului Maslu.

Deodata pe langa mine a trecut o femeie care avea un comportament ciudat cu sunete si miscari necontrolate nespecifice unui om normal. Lumea din jurul ei o priveau se inchinau si apoi o ignorau...lucru pe care recunosc ca l-am facut si eu, desi in gand mi-am zis ca este posedata de un diavol.

M-am asezat la coada care se formase pentru intrarea in biserica seperand sa ii vad interiorul si sa ma incain la iconostas. Desi in usa bisericii erau trei oameni de la firma de paza care incercau cu mari eforturi sa faca ordine... eforturile lor erau zadarnice. M-am hotarat sa-i sprijin incercand mai mult cu propavaduirea celor sfinte, apeland la iubirea aproapelui si mai putin la forta.

Cu ajutorul Domnului oamenii s-au mai domolit olecuta, dar aceasta liniste era stricata chiar de anumite fete bisericesti care incalcau ordinea incercand sa introduca peste rand rude, prieteni sau cunoscuti. Situatia s-a mai limpezit in momentul in care au sosit inaltele fete bisericesti care trebuiau sa oficieze Liturghia si slujba de pomenire a parintelui.. si o parte au plecat sa-i vada si sa primeasca binecuvantarea.

In acest moment de relativa acalmie, oameni de la firma de paza, drept multumire ca i-am ajutat mi-au facut invitatia sa intru in biserica, banuind ca imi doresc acest lucru.

Am rezistat tentatiei si am refuzat considerand ca nu respectasem regula de a intra conform randului si m-am indreptat spre locul special amenajat unde urma sa se desfasoare liturghia oficiata de inaltele fete bisericesti in frunte cu IPS Gurie.

Cunosteam ca la strana va fi corul maicutelor de la singura scoala de cantarete din Romania, care exista la manastirea Prislop, ocazie cu care am simtit ca aud glasul ingerilor din Cer. Vremea devenise tot mai friguroasa si in timpul liturghiei, dupa o noapte senina au aparut primi fulgi de zapada.

Frigul patrunzator si faptul ca multimea se adunase in jurul celor care oficiau slujba, m-au indemnat sa incerc sa ajung in interiorul biserici sa-i vad interiorul si macar pentru cateva minute sa ma incalzesc. Mi-am propus sa fac acest lucru dupa ce se va citii Evanghelia si se va iesi cu Sfintele daruri.M-am dus spre intrarea biserici care era la doi pasi de locul in care se oficia Liturghia, dar era inca rand la intrare insa ceva mai ordonat si linistit. M-am asezat la rand si am ascultat in paralel desfasurarea Liturghiei.

Incet-incet am ajuns la intrare, dar cum se terminase slujba, s-a creat din nou animozitate deoarece au venit sa intre in biserica enoriasii care vroiau sa se impartaseasca. Printre ei ne-am strecurat si noi cei care eram deja in fata. In momentul in care mai aveam cca 2 m pana la iconostas, in spatele meu tinand o lumanare in mana a inceput sa se manifeste la fel ca in curtea manastirii... femeia pe care o vazusem ceva mai devreme.

De regula sunt un om care incerc sa nu-i derajez pe cei din jurul meu sau sa ies in evidenta. Dar in aceea clipa Dumnezeu m-a luminat sa ma intorc si sa fac cruce cu palma asupra capului femeii. In urmatoarea clipa femeia a inceput sa se agite si mai tare. Eu mi-am amintit de cuvintele adresate de Mantuitor cand a incercat sa-l ispiteasca diavolul... "Inapoia mea satana ca scris este Domnului si Dumnezeului tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-i slujesti".

Ca prin farmec femeia s-a linistit si a disparut in multime. Eu am continuat lucrul pentru care intrasem in biserica. M-am inchinat la iconostas si la celelalte icoane si m-am grabit sa ies pentru a face loc si celorlalti enoriasi care asteptau la use. Cu trei pasi inainte de a iesi din biserica din randul celor care intrau in biserica, mi-s-a adresat o femeie, care dupa haine am recunoscut-o ca este femeia pe care eu o considerasem posedata. Era total transfigurata.. avea o fata de om linistit complet normal Mi-a zis: "Va rog sa ma scuzati... ma cheama Maria."

Si eu am iesit din biserica un pic bulversat. Mai participasem la alte slujbe unde se oficia Taina Sfantului Maslu.. auzisem glasul diavolului... dar nu vazusem infrangerea lui. Mi-am amintit de spusele Mantuitorului atunci cand Apostoli Il intrebau de ce ei nu pot sa vindece precum o facea El..Si IIsus le-a spus: "Acest neam de diavoli pot fi alungati prin post si rugaciuni" Se pare ca la rugaciunile parintelui Arsenie Boca care dorea sa o ajute pe aceasta femeie care venise aici spre vindecare Dumnezeu m-a folosit drept intermediar, deoarece prin botez toti fiind imbracati In Hristos... poate si pentru faptul ca in acest post al Craciunului imi propusesem sa il tin un post ceva mai strict si rugaciuni mai multe.

Nevrednicul, ticalosul si pacatosul !

Nicu Danut Florin Petrescu

avatar
Petrescu Dan

Numarul mesajelor : 220
Varsta : 71
Localizare : Craiova
Data de inscriere : 03/06/2009

Sus In jos

Rugăciune

Mesaj  Didina Sava la data de Mier Ian 26, 2011 4:30 am

Iarta-ma, Doamne:

* pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
* pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
* pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
* pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
* pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
* pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
* pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
* pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
* pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
* pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
* pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si, din teama, nu am indraznit sa pasesc!
* pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
* pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a
Imparatiei Tale Divine!
avatar
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3755
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Pr Arsenie Boca

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Joi Ian 27, 2011 11:07 am

Părintele Arsenie Boca - Ziceri

Din cauza avorturilor, ne vor stăpâni ţiganii (care nu avortează - n.n.)

Nu suntem din maimuţă, dar mergem cu paşi repezi spre ea.

Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi în cumpănă cu slava noastră viitoare.

Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin
pustia acestei lumi. Din lumina lui este făcut destinul care ne trage Acasă.

Să ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia în prigoana de la sfârşit.

Relele de pe pământ aşa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rămâne istoriei altă soluţie decât sfârşitul ei.

Doar Sfânta Liturghie mai ţine lumea.


avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Re: Puterea Rugăciunii-Sfaturi spirituale

Mesaj  Marioara Visan la data de Joi Ian 27, 2011 9:24 pm

Cuvintele au energie




Ele vibreaza pe anu­mite note, creand sunete, deci, vibratii placute sau neplacute. Este bine sa folosim doar cuvintele care ne plac, si sa fim extrem de atenti ce vorbim.



Cu ajutorul cuvintelor, se pot face vindecari miraculoase. Repetarea unor cuvinte, precum bine, sanatos, vioi, puternic etc, are un efect benefic asupra sanatatii noastre fizice si psihice, conducand, in foarte multe cazuri, la insanatosire rapida. Aceste cuvinte creaza o autosugestie la care creierul raspunde si co­manda inceperea luptei pentru refacerea organismului.



in ceea ce priveste chakrele, ele pot fi deschise fie cu aju­torul unor mantre, fie cu ajutorul unor cuvinte, bine cunoscute, folosite chiar si in rugaciuni. Prin ele, putem sa punem in vibratie organe deze­chilibrate si sa le ajutam sa intre in vibratia lor normala.



Pentru deschiderea chakrelor(centrilor energetici) putem folosi urmatoarele cuvinte:



- minune, pentru chakra 1;
- bucurie, pentru chakra 2;
- cer, pentru chakra 3;
- sanatate, pentru chakra 4;
- bogatie, pentru chakra 5;
- binecuvanteaza, pentru chakra 6;
- sfinteste, pentru chakra 7.



Functia creierului poate fi activata prin cuvantul Soare sau Dumnezeu.




Dumnezeu-Tatal deschide functia sistemului glandular - de unde concluzia ca boli ale creierului sau ale glandelor au legatura directa cu divinitatea.


Iisus-Fiul - actioneaza pe sistemul nervos central si pe simturi.


Cautare - deschide functia sistemului limfatic.


Rugaciune - deschide functia sistemului respirator.


Curatenie - actioneaza pe sistemul osos.


Credinta -pune in vibratie tendoanele si ligamentele.


Puritate - reface sistemul circulator.


Ispita este stomacul, bila este Cel rau, pacatul este sexul, iar minciuna, pancreasul.


Puterea - reface mustchii.


Mantuirea - deschide sufletul.


Adevarul - curata canalele energetice.





Sintagma Sfanta-Treime, fiind formata din vibratia cuvintelor rugaciune, credinta si curatenie, va actiona atat asupra tendoanelor, cat si a legaturii dintre sistemul respirator si cel osos.


Sintagma painea noastra cea de toate zilele nu se refera la man­carea propriu-zisa, ci la cultura spirituala. Prin ea se actioneaza asupra zonei creierului in care este amplasata memoria.


Toate cuvintele mentionate aduc viata. Trebuie doar sa le folosim, iar rugaciunea in care le regasim ar fi urmatoarea:


"Dumnezeu Tatal ,Sfantul Duh si Iisus Fiul ma ajuta sa Caut prin Ruga­ciune Curatenia, Puritatea, Credinta, imparatia si Puterea Lui, Mantuirea si Mila Lui, Adevarul, Painea noastra cea de toate zilele, Minunea din mine, Bogatia sufletului, Bucuria de a trai Sanatos, precum in Cer asa si pe Pamant si fereste-ma de Pacat, Ispita, Minciuna si de Cel rau, Binecuvanteaza- ma si Sfinteste aceasta Rugaciune, spre Libertatea divina, asa sa fie (Amin).


Pronuntand cuvinte urate, putem sa ne facem rau singuri, e problema noastra, dar atentie, ele nu trebuie transmise celor din jurul nostru. Cuvintele primesc o forta suplimentara cu cat le constientizam mai mult si cu cat este mai puternica trairea noastra atunci cand le rostim.

ESOTERIS.RO

avatar
Marioara Visan

Numarul mesajelor : 384
Varsta : 62
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 20/09/2009

Sus In jos

1 februarie - Sfântul Trifon, ocrotitorul holdelor

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Ian 31, 2011 10:50 pm

Sfântul Mucenic Trifon s-a născut în Frigia, unul din districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. Încă din tinereţe l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare, oprind cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor.
Sf. Trifon a devenit faimos odată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244) şi atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos, cu a cărui slavă îi vindeca.
Când la tronul imperial a ajuns Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sf. Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.
Pentru mărturisirea sa, sfântul a fost supus unor torturi îngrizitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi şi dus prin oraş pe jos. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare.
În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. Sfântul Mucenic s-a rugat înainte de execuţie, mulţumind lui Dumnezeu pentru că l-a întărit în încercările sale. El s-a mai rugat Domnului să miluiască pe cei care-l vor chema în ajutor. Când soldaţii au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, acestea petrecându-se în Niceea, la 1 februarie, anul 250.
Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.
În Rusia, Sf. Trifon este considerat sfântul patron al păsărilor deoarece, după cum se povesteşte, odată ţarul Ivan cel Groaznic a ieşit la vânătoare, iar îngrijitorul şoimului a scăpat din neatenţie pasărea preferată a ţarului. Acesta i-a dat termen îngrijitorului Trifon Patrikeiev să aducă pasărea în trei zile, iar de nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a căutat pasărea prin toată pădurea dar fără rezultat.
În cea de-a treia zi, sfârşit de oboseală după atâta căutare, îngrijitorul s-a întors la Moscova, la locul numit Crângul Marinaya. Întinzându-se ca să se odihnească, s-a rugat sfântului patron al său, Sf. Mucenic Trifon, chemându-l în ajutor.
În vis a văzut un tânăr pe un cal alb, care ţinea în mână şoimul ţarului. Acesta i-a spus: „Ia pasărea pierdută şi o du ţarului şi nu te mai necăji”. Când s-a trezit, îngrijitorul a zărit pasărea stând pe un brad. A luat-o, a dus-o ţarului şi i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept mulţumire că i-a salvat viaţa, Trifon Patrikeiev a construit o capelă în locul unde i-a apărut Sf. Trifon. Mai târziu, a construit chiar şi o biserică cu hramul Sf. Trifon, în Moscova.
În Biserica Ortodoxă Rusă, sfântul este slăvit ca şi protectorul divin al Moscovei. În multe icoane ruseşti, Sfântul Trifon apare cu un şoim pe braţ.
Fiind născut din părinţi drept credincioşi, încă de când era prunc, preabunul Dumnezeu a binevoit a sălăşlui în el harul Sfântului Duh şi a-i hărăzi darul de a face minuni, ca nu numai din gura pruncului aceluia, ci şi din faptele lui cele minunate să se săvârşească laudă. Tămăduia toate bolile, dar mai ales avea stăpânire asupra diavolilor. La fel de bine este cunoscut, din aceeaşi sursă, faptul că Gordian, împărat al Romei, deşi era păgân, nu-i prigonea pe creştini. Acela avea o fiică frumoasă şi înţeleaptă, pe nume Gordiana, pe care, fiind la vârsta căsătoriei, mulţi dintre cei mai mari şi slăviţi boieri doreau să o logodească cu fiii lor, datorită frumuseţii şi înţelepciunii ei. Însă, prin voia lui Dumnezeu, ea era chinuită de diavol, care o făcea să se arunce în foc şi în apă, aducând multă mâhnire părinţilor ei, care, deşi aduceau la ea doctori înţelepţi, nimic nu-i puteau face.. Atunci însuşi diavolul, prin voinţa lui Dumnezeu, a strigat zicând: „Nimeni nu va putea să mă izgonească de aici, decât numai tânărul Trifon!” Îndată împăratul a trimis în toată lumea ca să-l caute pe Trifon. Au adus pe mulţi cu acel nume, dar niciunul n-a putut să izgonească pe diavol din fiica împăratului, până ce l-au aflat pe Sfântul Trifon, care a fost adus degrabă la Roma, având pe atunci numai 17 ani.
Când s-a apropiat Sfântul de Roma, diavolul a ştiut de venirea lui şi, chinuind-o cumplit pe fata împăratului, striga: „Nu pot să locuiesc aici mai mult, că aproape este Trifon, care după trei zile va sosi şi nu pot să rabd mai mult”. Aşa strigând, a ieşit dintr-ânsa. A treia zi, sosind în cetate Sfântul Trifon şi dus fiind în palatele împărăteşti, a fost primit cu dragoste de împărat, pentru că acesta a recunoscut în el pe cel care l-a alungat pe diavolul din fiica lui. Dar, ca să ştie mai cu încredinţare cum că Trifon a tămăduit pe fiica lui, l-a rugat să le arate pe diavol, ca să-l vadă cu ochii lor. Atunci Sfântul a petrecut în post şi în rugăciune şase zile şi a primit de sus mai mare putere de stăpânire peste duhurile necurate. A şaptea zi, la răsăritul soarelui, a mers împăratul la Trifon cu suita sa, vrând să vadă pe diavol. Sfântul Trifon, plin de Duh Sfânt şi cu ochii minţii privind pe nevăzutul duh, i-a zis: „Ţie îţi grăiesc, duhule necurat, în numele Domnului meu Iisus Hristos, arată-te înaintea celor ce sunt aici şi le descoperă chipul tău cel neruşinat, apoi spunele neputinţa ta”. Îndată diavolul s-a arătat tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc şi capul plecat spre pământ. Atunci Sfântul îl supune pe diavol unui interogatoriu catehetic pentru toţi cei care-l aud. Cei prezenţi aflară că diavolul nu are putere să chinuie pe oameni decât într-o anumită măsură şi cu îngăduinţa lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu îngăduie ca diavolul să chinuie foarte tare oamenii decât când aceştia nu cred în Hristos, sunt desfrânaţi, se urăsc, apelează la vrăjitorie, se ucid unii pe alţii sau sunt mândri. Toate acestea îi fac pe oameni să se depărteze de Dumnezeu şi să se dea singuri pe mâinile diavolilor. Asta au auzit cei care veniseră la Trifon pentru a vedea cum arată diavolul şi pentru a se convinge de puterea pe care Sfântul o are asupra lui. Auzind acestea, împăratul şi cei ce erau credincioşi deja s-au întărit în credinţă şi au preamărit pe Dumnezeu. Sfântul Trifon a fost răsplătit de împărat cu daruri multe, pe care Sfântul, la întoarcerea acasă, le-a dăruit săracilor pe drum.Ajuns în patria sa, Sf. Trifon continuă să vindece bolnavii, plăcând lui Dumnezeu, prin viaţa cea sfântă şi neprihănită.
În timpul împăratului Deciu, persecutorul creştinilor, Sfântul Trifon a fost pârât lui Achilin, eparhul Antiohiei, că nu slujea zeilor şi că îşi mărturisea credinţa în Hristos. Pentru aceasta Sfântul Trifon a fost supus la multe chinuri şi apoi a fost condamnat la moarte. Pe când Trifon se ruga pentru ultima oară înainte de a i se tăia capul, Domnul a luat sufletul lui în mâinile Sale, iar trupul i-a rămas mort, fără a mai primi pedeapsa omenească.
Creştinii din Niceea, învelindu-i trupul cu pânze subţiri şi curate şi ungându-l cu arome, voiau să-l îngroape la dânşii, pentru apărarea cetăţii lor. Dar Sfântul li s-a arătat şi le-a poruncit să ducă moaştele sale în satul Lampsacus, unde s-a născut; şi au făcut după porunca lui. Astfel, Sfântul Trifon, „cel din tinereţe plăcut lui Dumnezeu şi sfinţit”, după ce a convertit mii de oameni şi a vindecat nenumărate boli, după multe chinuri, a murit ca mucenic al lui Hristos.
Pentru că se ştie că Sf. Trifon avea ca ocupaţie creşterea gâştelor, el a devenit ocrotitorul animalelor şi al holdelor. De aceea există obiceiul ca, în ziua de pomenire a Sf. Trifon, să se facă slujbe pentru protecţia livezilor şi semănăturilor de dăunători, iar oamenii obişnuiesc să folosească apa sfinţită în această zi la Biserică pentru stropirea ţarinilor cu scopul de a avea o cultură bună.
O părticică din moaştele Sf. Mc. Trifon se află şi la Biserica Sf. Sava din Iaşi (în spatele magazinului Moldova Mall), care, astfel, îşi serbează astăzi unul din sfinţii ocrotitori.
avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Re: Puterea Rugăciunii-Sfaturi spirituale

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Sam Feb 05, 2011 12:30 pm

Căutaţi-L pe Dumnezeu!

Alina şi Mihai, tineri căsătoriţi din Iaşi, îşi doreau foarte mult să aibă un copil. Alina avea probleme de sănătate şi medicii nu-i garantau împlinirea acestei dorinţe. S-au hotărât să meargă în pelerinaj la mănăstirile din nordul Moldovei şi au ajuns şi la Sihăstria, în august 1995. Aici au avut marea bucurie de a se întâlni cu Părintele Cleopa. Întrebaţi fiind pe cine caută, ei au răspuns că pe Părintele Cleopa. Atunci Părintele a răspuns că trebuie să-l caute pe Dumnezeu, pentru că el este un nimic, un putregai.
Cei doi povestesc: "S-a aşezat pe iarbă, ne-a binecuvântat şi a stat de vorbă cu noi, spunându-ne că: "Prin rugăciune, cu lacrimi fierbinţi şi cu credinţă în Dumnezeu, totul este posibil. Ce este cu neputinţă la noi, este cu putinţă la Dumnezeu".
În final ne-a dăruit o carte, Micul Ceaslov, şi pe copertă a scris binecuvântarea, după care s-a semnat şi a pus o dată (12 IX 1996, deşi firesc ar fi fost să scrie data când a semnat, adică august 1995).
Marea bucurie şi darul de la Dumnezeu a fost că, exact la acea dată pe care a scris-o Părintele Cleopa pe copertă, ni s-a născut un băieţel, Alexandru, perfect sănătos, cu ochi albaştri, care acum are şapte ani.
Mulţumim lui Dumnezeu şi Părintelui Cleopa, care s-a rugat pentru noi".
(*** , Mânca-v-ar Raiul! -în memoria Părintelui Cleopa-, vol. II, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, pp. 148-149)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Feb 13, 2011 10:34 am

Luca 18, 10-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au dus la templu ca să se roage: unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi şi desfrânaţi, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Vă spun vouă că acesta s-a pogorât mai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru că oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa.

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica Vameşului şi a Fariseului", denumită astfel după Evanghelia rânduită a se citi la Sfânta Liturghie, deschide timpul Triodului, o perioadă a anului bisericesc, ce cuprinde Postul Sfintelor Paşti şi cele trei duminici pregătitoare (Duminica Vameşului şi a Fariseului, a Fiului Risipitor şi a Înfricoşătoarei Judecăţi). Denumirea acestei perioade provine de la cartea de cult numită Triod şi folosită cu preponderenţă în acest interval, care conţine unele canoane alcătuite din trei cântări (ode), şi nu din nouă (sau opt mai exact), aşa cum sunt alcătuite canoanele obişnuite.

Repere ale urcuşului spre Înviere

Perioada Triodului este un timp de rugăciune mai intensă, de ascultare mai atentă a Sfintei Scripturi, o perioadă de pocăinţă şi de spovedanie, de împărtăşire mai deasă şi de milostenie arătată celor în nevoi.

Înaintea începerii Postului Mare, Biserica a rânduit trei duminici pregătitoare, ca să învăţăm că pentru înnoirea vieţii noastre sufleteşti, pentru învierea sufletului din moartea păcatului şi pentru întâlnirea lui cu Hristos Cel răstignit şi înviat, sunt esenţiale trei lucrări mari, şi anume: rugăciunea smerită, pocăinţa sinceră şi milostenia generoasă. Aşadar, Biserica a rânduit aceste duminici pregătitoare spre folosul nostru duhovnicesc, ca noi să pornim la drum cunoscând scopul şi traseul urcuşului nostru duhovnicesc spre Înviere, dar şi mijloacele de pregătire pentru a primi cu bucurie lumina Sfintelor Paşti.

Să învăţăm de la fariseu fapta cea bună, iar de la vameş, rugăciunea smerită

Evanghelia acestei Duminici este, înainte de toate, un îndemn la rugăciune smerită. Prin pilda pe care ne-o spune, Mântuitorul Hristos ne învaţă că nu orice rugăciune este primită de Dumnezeu, ci numai rugăciunea smerită, făcută întru umilinţă: "oricine se înalţă pe sine se va smeri; iar cel care se smereşte pe sine se va înălţa". Cu alte cuvinte, rugăciunea care ne înalţă este rugăciunea făcută întru smerenie, iar rugăciunea care ne împiedică să ne apropiem de Dumnezeu şi ne dăunează din punct de vedere spiritual este rugăciunea făcută cu mândrie.

Fariseul "se ruga în sine", adică în sufletul său şi pentru sine, încât nimeni nu auzea rugăciunea sa. Prin urmare, Evanghelia ne învaţă că Dumnezeu cunoaşte gândurile oamenilor şi aude rugăciunile lor (cf. Psalm 93, 9), chiar şi atunci când acestea sunt exprimate fără glas.

Evanghelia ne mai spune că fariseul "stătea drept", "iar vameşul, stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului". Atât poziţia semeaţă a fariseului, cât şi cea smerită a vameşului dezvăluie stările lor sufleteşti: mândrie şi mulţumire de sine, la fariseu, pocăinţă şi smerenie, la vameş. Iată amănunte care, la prima vedere, par lipsite de importanţă, dar, în realitate, ele cuprind sensuri sau înţelesuri preţioase, astfel încât în Sfânta Evanghelie nici un cuvânt nu este de prisos.

Din descrierea poziţiei sau atitudinii vameşului şi fariseului în timpul rugăciunii, învăţăm că rugăciunea de pocăinţă nu este numai o lucrare a sufletului, ci o lucrare duhovnicească a sufletului şi a trupului împreună. Urmând pilda vameşului păcătos, dar smerit, în perioada postului şi noi, creştinii, facem multe metanii sau închinăciuni, aplecând privirea şi trupul spre pământ, ca semn de smerenie şi de pocăinţă, recunoscând astfel că păcatul ne trage spre cele pământeşti şi spre moarte, însă mila sau harul lui Dumnezeu şi iertarea Lui ne ridică spre cele cereşti, adică spre lumina vieţii veşnice.

Din Sfânta Evanghelie se vede că fariseul este un om drept, dar mândru, în timp ce vameşul este un om păcătos, dar smerit. Prima concluzie pe care o putem trage după ascultarea acestei Evanghelii este aceea că Dumnezeu preferă un păcătos smerit unui drept mândru. Totuşi, cântările Triodului, care se referă la Evanghelia acestei Duminici, lasă să se înţeleagă că preferinţa lui Dumnezeu pentru smerenia vameşului nu înseamnă aprobarea păcatelor vameşului şi nici nesocotirea faptelor bune ale fariseului. Ca atare, Triodul ne îndeamnă să imităm virtuţile sau faptele bune ale fariseului şi, în acelaşi timp, să cultivăm smerenia vameşului. Aşadar, Biserica ne îndeamnă, deodată, la fapte bune şi la multă smerenie. Acest îndemn este clar exprimat în slujba Utreniei din Duminica Vameşului şi a Fariseului, Cântarea a 5-a: "Să ne sârguim a urma virtuţilor fariseului şi a râvni smerenia vameşului; urând necuviinţa greşelilor de la amândoi, adică trufia şi pierderea (pierzarea, n.n.)" (Triod, Bucureşti, 2000, p. 9).

Numai smerenia deschide uşile iertării păcatelor

Analizând cu atenţie felul în care se rugau atât fariseul, cât şi vameşul, vedem o mare diferenţă între cei doi. Deşi, formal, fariseul Îi mulţumeşte lui Dumnezeu, spunând în grabă: "Dumnezeule, îţi mulţumesc…", nu face aceasta pentru a recunoaşte că tot ce a săvârşit bine a făcut cu ajutorul lui Dumnezeu, ci pentru a se lăuda pe sine. Aşadar, el transformă, foarte repede, mulţumirea adusă lui Dumnezeu într-o mulţumire de sine, într-o felicitare adresată sieşi în prezenţa lui Dumnezeu ca martor: "Dumnezeule, îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca ceilalţi oameni…".

Mai mult, în rugăciunea sa, fariseul nu doar se gratifică sau "se lustruieşte pe sine" printr-o mulţumire formală adusă lui Dumnezeu, ci îi şi judecă pe alţii. Prin urmare, rugăciunea sa nu este o rugăciune sfinţitoare, deoarece fariseul foloseşte mulţumirea adusă lui Dumnezeu doar ca pretext pentru a se lăuda sau înălţa pe sine şi pentru a denigra sau înjosi pe aproapele său, pe vameş.

Chiar dacă, în sens strict, tot ce spune fariseul în rugăciunea sa - că posteşte de două ori pe săptămână, că dă zeciuială din tot ce câştigă - este perfect adevărat, faptul că se laudă pe sine şi judecă pe alţii determină ca rugăciunea lui să nu devină înălţare, ci coborâre, nu doar sub nivelul vieţii duhovniceşti, ci şi sub nivelul bunului-simţ sau al bunătăţii umane elementare.

Spre deosebire de fariseu, vameşul, "stând mai departe, nu îndrăznea nici ochii să-şi ridice spre cer, ci îşi bătea pieptul său şi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului". Astfel, vameşul simte că numai milostivirea lui Dumnezeu îl poate vindeca şi ridica din păcate.

Atât vameşul, cât şi fariseul au trecut pragul uşilor templului din Ierusalim, în care s-au rugat, însă numai rugăciunea smerită a vameşului s-a ridicat până la uşile harului sau ale Casei Tatălui din ceruri.

Cine se pocăieşte în stare de rugăciune smerită îşi poate îndrepta viaţa

În societatea iudaică veche din timpul Mântuitorului Iisus Hristos, fariseii reprezentau o clasă de elită, în timp ce vameşii erau consideraţi oameni care trebuie dispreţuiţi din două motive. În primul rând, pentru că se aflau în slujba ocupantului roman, iar în al doilea rând, pentru că, obţinând dreptul de a colecta impozitele de la populaţie, ei luau de la oameni mai mult decât le îngăduia legea, fiind tentaţi să se îmbogăţească pe căi necinstite, devenind răpitori, adică peste măsură de lacomi şi nemiloşi faţă de semenii lor.

Totuşi, într-un context în care fariseii se bucurau în societate de o apreciere deosebită, iar vameşii de un dispreţ general, Mântuitorul rosteşte această pildă tocmai pentru a arăta că, dacă păcătosul, chiar şi cel dispreţuit de comunitate, îşi recunoaşte şi regretă sincer şi smerit păcatele săvârşite, se mai poate îndrepta sau mântui, însă, fără smerenie, nimeni nu poate dobândi mântuirea, nici chiar cel ce pretinde a fi un om drept.

Sufletul smerit este înălţat de iubirea lui Dumnezeu

Smerenia îl face pe om sincer şi recunoscător, pentru că prin smerenie omul vede nu doar binele săvârşit până la un moment dat, ci vede şi pe Cel ce îl ajută să facă binele, pe Dumnezeu, Care a spus "fără Mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15, 5), adică nimic bun.

Nici o clipă nu trebuie să uităm că tot ce săvârşim bine cu gândul, cuvântul şi fapta, săvârşim prin harul şi cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, în rugăciunea adevărată, credinciosul preamăreşte mai întâi pe Dumnezeu pentru binefacerile Sale şi Îi mulţumeşte cu smerenie pentru ajutorul primit de la El în săvârşirea faptelor bune şi înnoirea vieţii duhovniceşti.

Numai rugăciunea săvârşită întru smerenie ne ajută să fim cu adevărat realişti, pentru că în rugăciunea smerită vedem nu numai ceea ce am realizat bine, ci şi cât de mult mai este de făcut. Oricâte fapte bune am săvârşit, trebuie să recunoaştem că totdeauna este loc de a lucra mai mult şi mai bine.

Rugăciunea smerită este mântuitoare şi sfinţitoare, deoarece ea ne umple de prezenţa lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama spune că rugăciunea adevărată este însăşi prezenţa lucrătoare a lui Dumnezeu în omul care se roagă. Când omul se smereşte, adică se goleşte de sinele egoist, atunci se umple de prezenţa smerită, iubitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu. Când însă omul este plin de sine, în el nu mai este loc pentru prezenţa iubitoare şi smerită a lui Dumnezeu. De aceea, Evanghelia acestei Duminici ne învaţă că "oricine se înalţă pe sine se va smeri", adică va fi umilit, va cădea, decădea şi diminua spiritual. Uneori, cel care se înalţă pe sine se va smeri, în înţelesul că va fi smerit sau umilit de oamenii care îl înfruntă şi îl pedepsesc tocmai din cauza aroganţei sau a orgoliului său.

Cu alte cuvinte, cine se iubeşte pe sine în mod pătimaş şi exclusivist nu-L poate iubi cu adevărat nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele său. Foarte adesea, omul virtuos, dar mândru devine aspru judecător al altora, incapabil să respecte şi să preţuiască sincer pe altcineva decât pe sine, şi cu atât mai puţin să se roage pentru cineva diferit de el. Însă prin rugăciune smerită înaintea lui Dumnezeu, omul sincer se luminează, se leapădă de sinele egoist, iar sufletul său primeşte harul lui Dumnezeu Cel milostiv şi smerit. De aceea, Domnul Iisus Hristos spune: "Cel care se smereşte pe sine se va înălţa", adică va fi înălţat sau ridicat în relaţia lui cu Dumnezeu sau în iubirea sfântă a lui Dumnezeu şi în preţuirea oamenilor drepţi.

Rugăciunea smerită este temelia vieţii duhovniceşti

Evanghelia Duminicii Vameşului şi a Fariseului este un "îndreptar de rugăciune", deoarece ne arată că numai rugăciunea smerită este temelia vieţii şi creşterii spirituale a omului sau cale de înaintare spre Hristos Cel răstignit şi înviat. Numai rugăciunea smerită vindecă sufletul de rănile păcatului şi de mândrie, cultivând trezvia sau veghea duhovnicească, pentru a nu cădea în mulţumirea de sine, care devine repede lenevire duhovnicească şi slăbire în iubirea de Dumnezeu şi de semeni.

Rugăciunea smerită în faţa lui Dumnezeu Cel sfânt şi bun este un fel de oglindă care ne arată că tot ce am făcut bine este foarte puţin în raport cu binele pe care trebuie să-l împlinim în viaţa noastră, pentru a ne asemăna cu Dumnezeu în sfinţenie şi bunătate.

Rugăciunea smerită luminează şi lărgeşte sufletul omului pentru a primi în el harul lui Dumnezeu şi pentru a iubi pe aproapele său. Omul cu adevărat smerit nu se roagă numai pentru sine, ci şi pentru toţi oamenii, pentru membrii familiei sale, pentru toţi cei din comunitatea în care trăieşte, pentru Biserica întreagă şi pentru toţi oamenii suferinzi şi necăjiţi din lumea întreagă, mai ales "pentru tot sufletul creştinesc, necăjit şi întristat care are trebuinţă de mila şi ajutorul lui Dumnezeu", cum se spune într­una din rugăciunile Bisericii noastre (Litia, ectenia a treia).

Rugăciunea smerită este, aşadar, temelia iubirii duhovniceşti adevărate. Nimeni nu poate iubi cu adevărat când iubirea sa este mândră sau arogantă, dispreţuitoare şi judecătoare a altora, deoarece adevărata iubire este "binevoitoare, nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte", după cum învaţă Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 4).

Din rugăciunea smerită izvorăşte iubirea milostivă pentru toţi oamenii

Sfânta Evanghelie din prima Duminică a Triodului ne arată că treapta de bază a urcuşului duhovnicesc spre Înviere este rugăciunea smerită. Duminica a doua ("Duminica Fiului risipitor") ne arată că a doua treaptă sau condiţie a învierii sufletului din moartea păcatului este pocăinţa sinceră, adică hotărârea de a ne lepăda de un trecut păcătos şi apăsător, pentru a începe o viaţă nouă, trăită după voia lui Dumnezeu. Apoi, Duminica a treia a Triodului, cea imediat premergătoare începutului Postului Mare ("a Înfricoşătoarei Judecăţi"), ne arată treapta a treia duhovnicească a postului, ca perioadă de rugăciune şi pocăinţă, şi anume milostenia sau ajutorarea celor în nevoi.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca această primă Duminică a perioadei Triodului să fie un început temeinic pentru o rugăciune smerită, care nu exclude, ci cuprinde în ea şi rugăciunea pentru semenii noştri, deoarece Dumnezeu voieşte "ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Timotei 2, 4).

Aşadar, mai ales în această perioadă trebuie să ne rugăm mai mult, nu numai pentru noi, ci şi pentru sănătatea şi mântuirea tuturor oamenilor, spre slava Preasfintei Treimi şi bucuria tuturor! Amin.

(Cuvânt al P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Vameşului şi a Fariseului - cea de azi, care marchează începutul Triodului, perioadă din timpul anului bisericesc care începe cu trei săptămâni înainte de Postul Mare şi se termină în Sâmbăta Mare -, publicat în ediţia de azi a Ziarului Lumina)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

DUMINICA FIULUI RISIPITOR

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Feb 20, 2011 12:21 pm

Evanghelia Duminicii a XXXIV-a după Rusalii (a Fiului risipitor)


Luca 15, 11-32

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar venindu-şi în sine a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cu multă înţelepciune şi pedagogie duhovnicească, Biserica a rânduit ca în Duminica a doua a Triodului să fie citită o pericopă evanghelică deosebit de ziditoare, care ne ajută să înţelegem ce este mult folositor pentru urcuşul nostru sufletesc spre Înviere, ca ridicare din păcat şi ca bucurie a întâlnirii noastre cu Hristos Domnul.

Evanghelia Duminicii Fiului risipitor are o legătură deosebită cu însăşi Taina pocăinţei, adică Taina mărturisirii şi iertării păcatelor sau Taina spovedaniei, care este, de fapt, Taina împăcării omului cu Dumnezeu.

Treptele ridicării duhovniceşti din păcat, pe care le-a urmat tânărul risipitor, sunt treptele esenţiale ale pocăinţei sau ale spovedaniei. Evanghelia Duminicii a doua din perioada Triodului ne învaţă cum să ne pocăim şi, mai ales, cât de mari sunt darul şi bucuria iertării, cât de minunată este regăsirea celui pierdut sau învierea celui mort sufleteşte şi cât de frumoasă este starea sufletului omului după primirea iertării păcatelor.

Dumnezeu respectă libertatea omului, chiar dacă aceasta e folosită în mod nechibzuit

Parabola rostită de Mântuitorul Iisus Hristos şi relatată de Sfântul Evanghelist Luca ne descoperă, în acelaşi timp, puterea pocăinţei şi inima plină de compasiune sau de iubire milostivă a lui Dumnezeu Tatăl, deoarece tatăl despre care se vorbeşte în Evanghelie reprezintă iubirea părintească a lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos şi Tatăl nostru Cel ceresc.

Cei doi fii reprezintă două atitudini ale omului faţă de Dumnezeu: una de fidelitate sau de ascultare faţă de El, de împlinire a voii Lui şi de statornicie în a rămâne locuitor al Casei Lui, iar alta, de înstrăinare de Dumnezeu. Fiul cel mare reprezintă pe omul fidel sau credincios, care în toată viaţa sa încearcă să fie un împlinitor al cuvintelor sau al poruncilor lui Dumnezeu şi stă aproape de Casa lui Dumnezeu (Biserica).

Fiul cel tânăr reprezintă libertatea dezordonată a omului pătimaş, ca manifestare a vieţii sale păcătoase. Cei doi fii din Evanghelie pot reprezenta două categorii de oameni diferiţi, dar şi două stări sufleteşti pe care le poate avea aceeaşi persoană, în momente diferite ale vieţii sale, adică libertatea de-a fi statornic în comuniune cu Dumnezeu şi libertatea de-a se înstrăina sau îndepărta de Dumnezeu.

Evanghelia ne spune că fiul cel tânăr, probabil după ce a atins vârsta majoratului, a dorit să facă experienţa libertăţii ca înstrăinare de tatăl său şi de casa părintească. Cu surprindere, vedem că tatăl acceptă cererea fiului său de-a primi partea sa de avere şi de-a părăsi casa părintească, dovadă că Dumnezeu respectă libertatea omului de-a urma propriul drum în viaţă. Omul are, aşadar, libertatea de a folosi toată energia vieţii sale, darurile sale naturale sau dobândite după cum doreşte, iar Dumnezeu respectă această libertate, chiar dacă ştie că omul o poate folosi într-un mod contrar voinţei divine.

Totuşi, pe lângă respectul arătat de Dumnezeu libertăţii omului, Evanghelia de astăzi ne arată şi drama sau eşecul libertăţii omului ca înstrăinare de Dumnezeu.

Când libertatea omului devine autodistructivă sau neînţeleaptă, înţelepciunea lui Dumnezeu cheamă pe om la pocăinţă

"Ţara depărtată" în care pleacă fiul cel tânăr reprezintă îndepărtarea omului de Dumnezeu şi de starea libertăţii sănătoase. "Ţara depărtată" este spaţiul nedefinit al uitării şi înstrăinării omului de Dumnezeu şi al vieţii individuale fără repere morale, încât libertatea umană poate deveni robie a patimilor egoiste, chiar dacă cel ajuns în robie spirituală crede că tocmai această libertate defineşte persoana sa ca fiind matură şi autonomă.

După ce a cheltuit în desfătări tot ceea ce a primit de la tatăl său, trăind o viaţă dezordonată, adică în plăceri pătimaşe care reduc viaţa omului la nivelul biologic al simţurilor, tânărul risipitor a avut de înfruntat o situaţie la care nu se aştepta: foamea trupească. În cuvintele Evangheliei, "o foamete mare" din ţara aceea, probabil cauzată de o secetă prelungită, poate fi, de asemenea, înţeleasă ca o pedagogie a lui Dumnezeu, de-a folosi dificultăţile exterioare sau materiale, pentru o schimbare interioară sau sufletească a omului pătimaş şi robit de cele materiale.

Cine a programat acea foamete? Ce rost avea foametea în acea "ţară depărtată" ? Nu ni se spune în Evanghelie, dar se poate presupune că aceasta a fost îngăduită de Dumnezeu, pentru că, de obicei, când libertatea oamenilor devine neînţeleaptă sau autodistructivă, înţelepciunea lui Dumnezeu caută să salveze pe omul păcătos, chemându-l la pocăinţă. Cu alte cuvinte, când nu ne înfrânăm de bunăvoie de la lăcomie, ajungem să postim de nevoie.

Aşadar, "foametea din ţara depărtată" reprezintă adesea încercările îngăduite de Dumnezeu asupra oamenilor, nu ca o pedeapsă, ci ca o pedagogie, pentru ca omul să ia aminte că tot ce posedă material este totuşi limitat, inclusiv viaţa sa pe pământ, care poate fi adusă în pragul morţii când omul lacom de averi şi de plăceri se îndepărtează de Dumnezeu, Izvorul vieţii. În acest sens, libertatea omului este o libertate în relaţie cu libertatea lui Dumnezeu. Prin pronia Sa cerească, prin grija Sa faţă de destinul veşnic al oamenilor, adică mântuirea lor, Dumnezeu îngăduie uneori încercări şi suferinţe temporare, doar pentru a reaminti omului că izvorul existenţei sale se află dincolo de el, în Dumnezeu Cel veşnic viu.

Când s-a făcut foamete mare în ţara aceea a "libertăţii - înstrăinare de Dumnezeu", tânărul risipitor a ajuns, pe neaşteptate, din om liber şi avut o slugă flămândă. După ce devenise mai întâi rob al păcatului, el devine acum şi rob al sărăciei. Dorind să-şi salveze viaţa sa biologică - întrucât viaţa spirituală era aproape moartă -, fiul risipitor "s-a lipit de unul din locuitorii acelei ţări", care l-a angajat păzitor de porci sau porcar.

Această îndeletnicire, în cultura iudaică antică, era ceva umilitor, întrucât porcii erau consideraţi animale necurate. Iar pe lângă această umilire, fiului risipitor devenit slugă nu i se îngăduia nici măcar să mănânce pe săturate din hrana porcilor. Sărăciei lui spirituale i se adăugase acum şi o umilitoare sărăcie materială.

Abia atunci el şi-a adus aminte de traiul bun din casa părintelui său, unde slugile duceau o viaţă îmbelşugată, îndestulându-se de pâine, în vreme ce lui nu-i este îngăduit să mănânce nici măcar roşcove din hrana porcilor. Din acest motiv, tânărul sărac şi flămând "îşi vine în fire". Cu alte cuvinte, el începe să se ridice de la starea nefirească a îndepărtării lui de Dumnezeu la starea firească, de comuniune cu Dumnezeu.

Păcatul şi moartea, accidente ale falsei libertăţi

Evanghelia ne arată, de fapt, că păcatul şi înstrăinarea omului de Dumnezeu nu sunt stări fireşti, ci nefireşti, chiar dacă, uneori, oamenii ajung la atâta obişnuinţă cu păcatul şi "înjugare cu moartea", încât acestea sunt privite ca fiind ceva "natural", firesc sau normal.

Însă, din punct de vedere duhovnicesc, păcatul şi moartea nu sunt naturale sau fireşti după voia lui Dumnezeu, ci sunt "natură căzută", accidente ale falsei libertăţi a omului ca înstrăinare de Dumnezeu şi cădere din comuniunea cu El. Astfel, "venirea în fire" sau"venirea în sine", cauzată de "postul de nevoie" (foametea), a fost şansa decisivă a salvării celui pierdut. Situaţia de limită a existenţei sale biologice l-a determinat pe tânărul petrecăreţ şi risipitor de odinioară să-şi schimbe modul de a gândi şi de a fi, să se convertească, adică să se pocăiască. După ce şi-a venit în fire sau în sine, când a realizat că se află pe un drum greşit, care nu era un drum al libertăţii, ci unul al robiei, el a zis: "Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi". Această schimbare bruscă de atitudine a păcătosului, de trezire a conştiinţei păcătoşeniei şi de recunoaştere a stării nefireşti în care se află, este începutul căinţei, adică începutul regretului pentru o viaţă risipitoare de averi, de daruri sufleteşti şi de epuizare fizică şi spirituală a persoanei.

Când fiul cel tânăr zice "mă voi scula", aceasta înseamnă şi o ridicare spirituală, o hotărâre a sa de a părăsi starea de decădere în care se afla. În acel moment, iubirea lui Dumnezeu Tatăl se arată ca fiind o iubire milostivă care aştepta de mult ridicarea şi întoarcerea fiului risipitor şi înstrăinat.

Când un păcătos se îndreaptă spre Dumnezeu, Dumnezeu îi iese în întâmpinare

Evanghelia spune: "Iar pe când (tânărul) era încă departe, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă; şi, alergând, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat". Tatăl nu a aşteptat ca fiul său care se pocăieşte să ajungă acasă, să bată în uşă, ci a pornit spre el, ca semn de preţuire a pocăinţei acestuia.

Când un păcătos se îndreaptă spre Dumnezeu şi face primii paşi ai pocăinţei, Dumnezeu, "alergând", îi iese în întâmpinare. Mâinile pe care Dumnezeu le întinde ca să îmbrăţişeze pe cel ce se pocăieşte, sunt, de fapt, lucrările sfinte ale Bisericii, chemarea la pocăinţă şi iertarea păcatelor, prin care primesc mântuirea toţi cei căzuţi şi înstrăinaţi de Dumnezeu şi de semenii lor, din cauza patimilor egoiste ale lăcomiei şi mândriei.

Când Hristos Domnul vorbeşte despre bucuria lui Dumnezeu de-a ierta pe omul păcătos care se pocăieşte, recurge la simboluri. Un simbol al iertării păcătosului şi al înnoirii vieţii acestuia este haina cea nouă.

Creştinul primeşte haină nouă şi luminoasă la Botez, deodată cu înfierea prin har, dar această haină se pătează prin păcatele pe care le săvârşeşte el mai târziu. Însă, prin pocăinţă şi prin mărturisirea păcatelor, el primeşte iertarea care reînnoieşte haina de la Botez. Astfel, prin pocăinţă i se redă omului haina începutului bun, haina curăţirii de păcate, haina harului sfinţitor. De aceea, Pocăinţa a fost numită "al doilea Botez". Botezul "din apă şi din Duh" (cf. Ioan 3, 5) se săvârşeşte o singură dată, însă "Botezul lacrimilor" sau "Botezul pocăinţei" se poate săvârşi adesea, până la sfârşitul vieţii pământeşti, pentru că adesea omul păcătuieşte cu gândul, cuvântul şi fapta. Aşadar, haina cea nouă sau haina cea mai bună a iertării părinteşti simbolizează curăţirea sufletului de stările lui întunecoase imprimate de păcate.

Inelul de aur pus în mână simbolizează reînfierea prin har a omului înstrăinat prin păcat, e semnul reprimirii omului pocăit, care se pocăieşte, în iubirea neîntreruptă, nediminuată şi neschimbătoare a lui Dumnezeu, prezentă în Biserica lui Hristos.

Încălţămintea nouă, pe care o primeşte fiul risipitor după ce s-a pocăit, înseamnă harul sau ajutorul primit de la Dumnezeu pentru a călca peste spinii ispitelor păcătoase şi de a merge pe calea mântuirii, adică pe calea iubirii faţă de Dumnezeu şi de semeni.

Viţelul cel îngrăşat, care a fost junghiat pentru ospăţul bucuriei, simbolizează Taina Sfintei Euharistii. De aceea, toţi cei care sunt iertaţi prin Taina Sfântă a Spovedaniei, adică prin mărturisirea păcatelor şi împlinirea canonului de îndreptare, sunt chemaţi la Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie sau Euharistie, prin care ni se dăruieşte încă din lumea aceasta arvuna vieţii veşnice, a bucuriei din Împărăţia cerurilor.

Când Dumnezeu iartă, El nu mai reproşează nimic celui iertat şi nici nu cere inventarul averii risipite, ci se bucură de mântuirea păcătosului

Evanghelia Fiului risipitor ne arată iubirea părintească nemărginită şi necondiţionată a lui Dumnezeu faţă de păcătosul care se pocăieşte. Tatăl fiului risipitor nu face nici un fel de reproş fiului reîntors acasă şi nici nu-i cere un inventar al averilor risipite, întrucât mai scump decât orice avere este sufletul omului mântuit şi câştigat pentru eternitate. Iubirea milostivă a lui Dumnezeu, care se ridică deasupra oricărui calcul de ordin material, copleşeşte dreptatea după care ar fi putut fi pedepsit fiul risipitor. Totuşi, această iubire nemăsurată a tatălui milostiv, dar nemeritată de fiul său păcătos şi risipitor, a trezit multă gelozie şi tulburare în fiul cel mare, care nu a înţeles duhovniceşte atitudinea tatălui său. Însă tatăl milostiv îl lămureşte şi îl îndreaptă pe fiul său nemilostiv şi neiertător, zicându-i: "Fiule, tu în toată vremea eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt, se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat".

Fiul cel mare din pilda "fiului risipitor" reprezintă pe unii credincioşi iubitori de Dumnezeu şi de Biserică, harnici şi cinstiţi, având viaţă curată şi evlavie multă, dar sunt adesea nemilostivi şi neiertători faţă de păcătoşii din comunitate, pe care mai mult îi judecă decât îi ajută spiritual. Întrucât tatăl milostiv iartă pe fiul său cel păcătos care se pocăieşte, şi cere fiului său cel virtuos să fie milostiv şi iertător, Evanghelia de astăzi este, în acelaşi timp, Evanghelie a iertării păcătosului pocăit şi a îndreptării virtuosului nemilostiv şi neiertător.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca din pilda "Fiului risipitor" să învăţăm cât de mare este puterea pocăinţei, cât de sfântă este iubirea milostivă a lui Dumnezeu Care iartă păcatele oamenilor şi cât de binecuvântată este bucuria pe care o dăruieşte Dumnezeu oamenilor smeriţi încă din lumea aceasta. Pilda "Fiului risipitor" ne îndeamnă să ne pocăim mai mult şi să ne împărtăşim mai des, pentru a ne bucura de primirea iertării, de înnoirea vieţii şi de lucrarea lui Hristos Cel Înviat în viaţa noastră, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin!

(cuvânt al P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Dumninica Fiului Risipitor - cea de astăzi, a doua dintre cele 4 duminici premergătoare Postului Mare - publicat în ediţia de astăzi a Ziarului Lumina)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

PILDA FIULUI RISIPITOR (SECVENŢĂ DIN FILMUL LUI ZEFFIRELLI)

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Feb 20, 2011 12:47 pm

https://www.youtube.com/watch?v=27CdiSbzz5g&feature=related

...şi culmea, Matei s-a împăcat cu Petru..doi duşmani de moarte

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Re: Puterea Rugăciunii-Sfaturi spirituale

Mesaj  Marioara Visan la data de Vin Feb 25, 2011 1:51 am

“Iarta-ma, Doamne:

-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!

-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!

-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!

-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!

-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!

-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!

-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!

-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!

-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!

-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!

-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!

-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!

-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne si a Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine,

Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,

te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !
-pentru lumina pe care am constientizat- o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, mi-a adus pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care pasit plin de curaj, regasindu-te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos,aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,

te rog, Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!“



RUGACIUNE SCRISA DE PARINTELE ARGATU.



avatar
Marioara Visan

Numarul mesajelor : 384
Varsta : 62
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 20/09/2009

Sus In jos

DUMINICA ÎNFRICOŞĂTOAREI JUDECĂŢI

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Feb 27, 2011 6:45 am

Duminica Lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi) Matei 25, 31-46


Măreşte"Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică."

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


În această duminică, a treia de la începutul perioadei Triodului, Sfânta Evanghelie ne arată cât de importantă sau preţioasă este iubirea milostivă arătată oamenilor aflaţi în nevoi, întrucât fără iubire milostivă nimeni nu se poate mântui.

Judecata universală este completă, definitivă şi înfricoşătoare

Judecata omului imediat după moartea acestuia este o judecată incompletă şi provizorie, deoarece se aşteaptă să fie evaluate şi urmările faptelor sale bune sau rele până la sfârşitul lumii. De aceea, numai Judecata de Apoi sau Judecata finală şi universală este completă şi definitivă. Judecata universală este înfricoşătoare prin contextul, forma şi conţinutul ei. Mai întâi, este înfricoşătoare prin tulburările din univers care o preced: "Soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui" (Matei 24, 29). În al doilea rând, este înfricoşătoare prin forma ei, adică prin solemnitatea şi universalitatea ei, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos vine în slavă şi cu putere multă, împreună cu sfinţii îngeri ca să judece toate neamurile, adică toate generaţiile şi toate popoarele. În al treilea rând, această judecată este înfricoşătoare şi prin conţinutul ei neprevăzut pe care-l descoperă. Nimeni, nici cei milostivi, nici cei nemilostivi, nu se aştepta să afle că în oamenii flămânzi şi însetaţi, în oamenii străini şi săraci (goi), în oamenii bolnavi şi în oamenii întemniţaţi era tainic prezent Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Dar Judecata universală este înfricoşătoare şi pentru că ea descoperă contrastul între smerenia lui Dumnezeu-Omul în istorie, care respectă libertatea omului, pe de o parte, şi slava dreptăţii Sale la sfârşitul istoriei sau al lumii, pe de altă parte. În general, noi suntem obişnuiţi să spunem că Dumnezeu este bun, îndelung răbdător, multmilostiv şi smerit. Într-adevăr, iubirea Lui smerită şi milostivă s-a arătat în toată viaţa Mântuitorului Iisus Hristos şi mai ales în moartea Lui pe Cruce şi îngroparea Lui. De aceea, cântăm la Prohodul Domnului din Vinerea Sfintelor Paşti:

"În mormânt Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,

Plecăciunea Ta cea multă preamărind".

Plecăciunea cea multă este nemărginita Sa smerenie.

Însă Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi ne arată că la sfârşitul veacurilor, la a doua Sa venire, Mântuitorul Hristos Se va arăta cu putere şi cu slavă multă. Până atunci, smerit, tăcut şi nevăzut, El respectă libertatea omului de a-L iubi sau de a nu-L iubi, precum şi de a iubi sau de a nu iubi pe semenii săi. Dar, în ziua Judecăţii lumii, Dreptul Judecător Iisus Hristos, Făcătorul universului şi al omului, îşi va arăta şi El libertatea Lui, unită cu slava dumnezeirii Lui, ca fiind Mântuitorul lumii, Biruitorul morţii şi Dătătorul vieţii veşnice.

Aşadar, prima învăţătură pe care o primim din Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi este aceea a legăturii tainice dintre smerenia lui Dumnezeu şi slava Lui. Smerenia Lui este spaţiul libertăţii omului, iar slava Lui este frumuseţea dreptăţii Sale. Dumnezeu este atât de smerit, încât Se lasă respins de oameni sau uitat de ei. Atât de mult respectă El libertatea omului, încât Se ascunde tainic în oamenii cei mai smeriţi, adesea, în cei mai neputincioşi, în cei care sunt umiliţi cu sărăcia, foamea, setea, lipsa de libertate, înstrăinarea, boala şi duc o existenţă la limita dintre viaţă şi moarte. Însă tocmai această prezenţă tainică a Fiului Omului în oameni este surprinzătoare şi înfricoşătoare. De ce? Pentru că oamenii nu se aşteaptă ca în atâţia robi ai sărăciei, ai bolii şi ai umilirii de pe pământ să se afle tainic prezent Însuşi Împăratul cerurilor şi Judecătorul lumii: "Ori de câte ori aţi făcut un bine unora din aceşti prea mici fraţi ai Mei, Mie mi-aţi făcut". Nimeni nu se aşteaptă ca Dumnezeu-Omul să Se numească pe Sine frate cu cei mai umiliţi dintre oameni, arătând astfel taina şi slava iubirii Sale atotmilostive!

Hristos este tainic prezent în fiecare om care suferă

Înfricoşătoare este constatarea că Hristos Domnul, deşi S-a înălţat la ceruri în slava Preasfintei Treimi, nu încetează a fi tainic prezent în fiecare om care suferă pe pământ şi aşteaptă iubirea noastră milostivă. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul a spus, înaintea lui Pascal, că Hristos Domnul suferă până la sfârşitul veacurilor potrivit suferinţelor fiecăruia dintre oameni. De ce? Pentru că Învierea Lui nu înlătură, ci integrează taina Crucii Lui, iar slava Lui din ceruri nu desfiinţează smerenia Lui ca prezenţă tainică în sufletul oamenilor care suferă şi au nevoie de iubire frăţească. Marea descoperire a Judecăţii universale este, deci, identificarea lui Hristos Cel slăvit cu Hristos Cel smerit, pentru a deschide libertăţii şi iubirii noastre milostive uşa mântuirii, aceea de a răspunde la iubirea lui Dumnezeu faţă de noi cu iubirea noastră faţă de semenii noştri, pentru a face iubirea Lui transparentă prin noi, spre bucuria Lui şi a oamenilor pe care îi ajutăm.

Al doilea adevăr înfricoşător, care priveşte direct libertatea noastră, este judecata însăşi, care nu se limitează la păcatele sau faptele rele săvârşite de noi, ci se extinde şi la omisiuni, adică la faptele bune pe care am fi putut să le facem şi nu le-am făcut. În Evanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan se spune că drepţii vor fi părtaşi la comuniunea de viaţă şi iubire eternă a Preasfintei Treimi, iar păcătoşii la osânda singurătăţii veşnice: "Vine

ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii" (Ioan, 5, 28-29).

Nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora

Spre deosebire de Sfânta Evanghelie după Ioan, în descrierea judecăţii universale, Sfânta Evanghelie după Matei nu vorbeşte despre faptele rele săvârşite de oameni. Desigur, se înţelege că toate acestea vor fi pedepsite, dar se mai adaugă ceva neaşteptat: judecata se face şi pentru omisiuni, adică pentru faptele bune pe care ar fi trebuit să le săvârşim şi nu le-am făcut. Cu alte cuvinte, judecata este înfricoşătoare fiindcă nu admite neutralitatea şi indiferenţa unora faţă de suferinţa altora, adică neomenia, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur:

"- Pentru ce, Doamne, nu pomeneşti şi de celelalte căi de păcat?

- Nu judec păcatul, răspunde Domnul, ci neomenia! Nu judec pe păcătoşi, ci pe cei ce nu s-au pocăit. Pentru neomenie vă osândesc! Aţi avut un leac atât de bun pentru mântuire, milostenia, cu care puteaţi şterge orice păcat, şi aţi dispreţuit o atât de mare binefacere. Ocărăsc neomenia, ca rădăcină a păcatului şi a toată necredinţa; laud omenia, ca rădăcină a tuturor bunătăţilor. Pe unii îi ameninţ cu focul cel veşnic, iar altora le făgăduiesc Împărăţia cerurilor" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăinţă, Omilia a şaptea).

Deci, nu e suficient să nu faci rău nimănui, ci trebuie să faci bine multora. Nu e suficient să nu ucizi, să nu furi, să nu jigneşti, să nu asupreşti pe semenul tău, ci este necesar şi să-i faci mult bine după putinţă.

Evanghelia ne spune că celor de-a dreapta Sa, adică celor milostivi, Fiul Omului sau Împăratul Judecător le va zice: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii." Cei milostivi sunt numiţi binecuvântaţi, întrucât pentru ei s-a pregătit, încă de la întemeierea lumii, Împărăţia lui Dumnezeu, adică Împărăţia iubirii veşnice a Preasfintei Treimi. În această Împărăţie a iubirii smerite vor intra oamenii cu suflet plin de iubire milostivă, care s-a arătat în fapta bună, în cuvântul bun, în prezenţa prietenoasă lângă bolnavul din spital sau lângă omul întemniţat. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată că Mântuitorul nu a spus: "Am fost bolnav şi nu m-aţi vindecat sau am fost în temniţă şi nu m-aţi eliberat, ci am fost bolnav şi în temniţă şi nu m-aţi cercetat". Adică, Dumnezeu nu ne cere să facem ceea ce întrece puterile noastre, nu ne cere să îl vindecăm pe cel bolnav, ci să îl cercetăm, să fim alături de el în singurătatea şi suferinţa lui, chiar dacă nu putem schimba imediat situaţia în care se află. Aceeaşi atitudine se cere şi faţă de cel străin sau faţă de cel întemniţat.

Iubirea, criteriul ultim al Judecăţii universale

Evanghelia de astăzi ne mai arată că Dumnezeu este iubire smerită şi milostivă, iar criteriul ultim al judecăţii tuturor oamenilor, indiferent de etnie, cultură, poziţie socială sau vârstă, este iubirea milostivă. Câtă iubire milostivă a arătat un om în viaţa sa pe pământ, atâta binecuvântare primeşte el în bucuria iubirii veşnice a Preasfintei Treimi din Împărăţia cerurilor. Cei care au fost indiferenţi şi nemilostivi faţă de semenii lor în suferinţă sunt numiţi blestemaţi. Acest apelativ extrem de aspru este un reproş-sentinţă care explică gravitatea nepăsării unora faţă de suferinţa altora.

Mântuitorul le spune celor nemilostivi: "Mergeţi în focul (sau iadul) care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui". Sfinţii Părinţi ai Bisericii au remarcat că iadul sau focul cel veşnic şi întunecos nu a fost pregătit pentru oameni, întrucât pentru oameni a fost pregătită Împărăţia cerurilor, adică Împărăţia iubirii Preasfintei Treimi. Însă oamenii nemilostivi, care au ascultat mai mult de diavol şi de slujitorii lui decât de Dumnezeu, se despart de Dumnezeu Cel milostiv, deoarece au trăit în indiferenţă faţă de suferinţa celor din jurul lor. Ca atare, deşi nu este destinat iadului, omul nemilostiv se aseamănă cu demonii prin lipsa de iubire smerită faţă de oameni. Demonii, deşi sunt inteligenţi, nu se mântuiesc, adică nu se pot uni cu Dumnezeu, fiindcă nu au în ei iubire smerită sau milostivă.

Evanghelia de astăzi ne pune în faţă problema libertăţii noastre. Şi anume, cum folosim libertatea noastră în timpul vieţii pământeşti? Am folosit libertatea noastră ca să cultivăm iubirea milostivă ori am confundat libertatea cu indiferenţa şi nepăsarea, cu autosuficienţa şi egoismul? Deci, numai când săvârşim binele suntem cu adevărat liberi şi trăim viaţa ca fiind binecuvântare de la Dumnezeu.

Săracii, avocaţi puternici ai celor milostivi

Aşadar, Evanghelia ne arată responsabilitatea totală pe care o avem faţă de oamenii în suferinţă, încât mântuirea noastră depinde de atitudinea noastră faţă de ei. Nimeni nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu ocolind pe aproapele său. La porţile Împărăţiei cerurilor vor sta martori pentru noi cei care au primit ajutorul nostru când se aflau în suferinţă sau în nevoi, dar şi cei care nu l-au primit, au fost uitaţi de noi sau trecuţi cu vederea, dispreţuiţi ori alungaţi. De aceea, Sfântul Grigorie de Nyssa spune că săracii sunt apărători sau avocaţi puternici ai celor milostivi, dar şi aspri judecători ai celor care nu au fost milostivi. Ei sunt portarii Împărăţiei cerurilor. Desigur, cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa sunt inspirate tocmai din această Evanghelie a Judecăţii finale şi universale.

Instituţiile de caritate ale Bisericii s-au născut din lumina iubirii milostive

Evanghelia Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi a inspirat în mod deosebit lucrarea filantropică sau caritabilă a Bisericii. Multe alte texte din Noul Testament ne îndeamnă la iubire milostivă, dar Evanghelia de astăzi ne responsabilizează cel mai mult, deoarece ne arată că milostenia este o datorie şi o condiţie a mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Pentru iubirea milostivă din faptele bune săvârşite pe pământ dobândim mântuirea sau viaţa veşnică din ceruri. Evanghelia de astăzi a motivat atât milostenia credincioşilor ca persoane individuale, cât şi apariţia instituţiilor de caritate ale Bisericii din primele veacuri, începând mai întâi în Răsărit şi apoi în Apus, când Biserica a organizat case pentru străini, cămine pentru copii orfani şi cămine pentru bătrâni, spitale pentru bolnavi şi cantine pentru săraci. De fapt, toată această operă socială de caritate sau filantropică a Bisericii, izvorâtă din Evanghelia iubirii milostive a Domnului Hristos, a creat în timp o civilizaţie, şi anume civilizaţia creştină a carităţii sau a filantropiei. Chiar şi statele europene moderne, care deşi au uitat în mare parte că Evanghelia iubirii milostive a fost sursa solidarităţii sociale, au preluat, de fapt, din lumina Evangheliei mesajul responsabilităţii pentru oamenii care se află în suferinţă, în nevoi, în boală şi în singurătate.

Totuşi, când iubirea milostivă şi sinceră faţă de aproapele nu este alimentată de rugăciune, ca relaţie a omului cu Dumnezeu Cel milostiv, ea riscă să fie redusă la o etică socială secularizată, lipsită de perspectiva iubirii şi a bucuriei eterne din Împărăţia Preasfintei Treimi şi a tuturor sfinţilor. Când însă Duhul lui Hristos Se face prezent în om prin rugăciune, acesta poate să perceapă mai uşor prezenţa lui Hristos în oamenii săraci, bolnavi şi marginalizaţi de societate. Aceasta este experienţa sfinţilor, iar ea confirmă adevărul Evangheliei Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, şi anume că cei care au fost milostivi în istorie vor fi binecuvântaţi în eternitate.

În încheiere, Sfânta Evanghelie de astăzi ne îndeamnă ca în tot timpul vieţii noastre, dar mai ales în perioada Postului Sfintelor Paşti, să unim rugăciunea smerită şi pocăinţa sinceră cu iubirea milostivă sau milostenia spirituală şi materială. Milostenia spirituală poate fi o rugăciune pentru omul aflat în dificultate, un sfat bun sau o încurajare pentru cel dezorientat ori deznădăjduit, o vizită la un bolnav, o vizită la cel izolat sau singur şi alte gesturi asemănătoare. Milostenia materială poate fi hrană pentru cel flămând, haine pentru cei lipsiţi de ele, medicamente pentru cei bolnavi, ajutor material pentru cei săraci. În multe feluri şi în multe ocazii putem arăta iubire milostivă semenilor noştri, care au nevoie de ajutorul nostru. Iar când arătăm iubire milostivă şi smerită în jurul nostru, devenim mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru oameni, spre slava Lui, bucuria celor ajutaţi şi mântuirea noastră. Amin!

(cuvânt al P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, cea de azi, a treia din cele patru premergătoare Postului Mare, publicat în ediţia de azi a Ziarului Lumina)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Mar 06, 2011 3:13 am

"Zis-a Domnul: Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta."

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Evanghelia acestei Duminici, a Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, este o lumină pentru sufletul nostru în toată perioada Postului Sfintelor Paşti în care intrăm acum. Duminica aceasta are o importanţă majoră, deoarece îndată după ea începe o perioadă lungă de urcuş duhovnicesc interior spre Înviere.

Iertarea semenilor luminează sufletul omului pentru comuniunea cu Dumnezeu

Evanghelia acestei zile este adâncă în înţelesurile ei, deşi cuvintele ei sunt simple şi puţine. Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că iertarea este începutul bun al perioadei de post. Ne iertăm unii pe alţii pentru ca şi Dumnezeu să ne ierte păcatele sau greşelile noastre. Iertăm greşelile altora, pentru a fi în pace şi comuniune cu toţi oamenii şi pentru a ne asemăna cu Dumnezeu Cel Milostiv şi Iertător. Prin aceasta, Evanghelia ne învaţă că relaţia omului cu Dumnezeu depinde de relaţia lui cu semenii săi, că omul nu se poate apropia de Dumnezeu nesocotind pe aproapele său. Întrucât fiecare om este creat după chipul lui Dumnezeu îndreptat spre umanitate, există o legătură sfântă între Dumnezeu şi fiecare om. Modul şi măsura în care omul arată iubire faţă de semenii săi contribuie mult la construirea, cultivarea şi aprofundarea relaţiei lui de comuniune cu Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului. Nimeni nu poate intra în post, ca luptă duhovnicească pentru curăţirea de păcate şi de luminare a sufletului, fără iertare, deoarece prin iertarea altora se cultivă smerenia omului dornic de-a trăi în iubire milostivă. De aceea, la Vecernia din Duminica aceasta cerem să fim iertaţi de către toţi şi iertăm pe toţi. Iertarea aproapelui implică adesea o răstignire a propriului egoism şi deschide sufletul spre o nouă stare de comunicare şi comuniune a omului cu Dumnezeu şi cu semenii. Prin iertarea cuiva se recunoaşte că persoana respectivă este mai mult decât o faptă rea pe care a săvârşit-o la un moment dat, când a supărat pe cei din jur.

Cât priveşte postul, Evanghelia ne arată că trebuie să postim nu în stare de tristeţe, ci de bucurie: "Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."

Deci, nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Astfel, postul este dăruire de sine sau ofrandă de sine adusă lui Dumnezeu ca recunoştinţă pentru darul vieţii şi ca dorinţă de sfinţire a vieţii (cf. Romani 12, 1). Postul are ca bază evlavia şi iubirea faţă de Dumnezeu. Postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui materiale pe care le consumăm. Ne încredinţăm Lui, pentru că El este Izvorul vieţii noastre. Viaţa omului în trup se menţine din darurile lui Dumnezeu create pentru om: aerul, apa, lumina şi roadele pământului, în timp ce viaţa sufletului se hrăneşte din iubirea milostivă şi smerită a lui Dumnezeu, prin rugăciune şi prin Sfintele Taine ale Bisericii.

Mântuitorul spune: "Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie", adică El vede tainic cum omul credincios care posteşte şi se roagă iubeşte mai mult pe Dumnezeu-Dăruitorul decât darurile Sale. Postul este, aşadar, o stare spirituală de jertfă sau ofrandă a celui care posteşte, stare cultivată în mod liber şi după puterea fiecăruia. Postul este şi semnul dorinţei omului credincios de a se elibera de lăcomia după bunuri materiale spre a se uni prin rugăciune mai intensă cu Dumnezeu Cel netrecător şi nelimitat, Izvorul bucuriei veşnice. Prin urmare, postul susţine rugăciunea omului credincios care face din relaţia sau legătura sa cu Dumnezeu centrul, lumina şi hrana sufletului său. Prin urmare, cine posteşte şi nu se roagă, acela nu adună lumină spirituală în suflet, ci rămâne doar la nivel de exerciţiu biologic şi psihologic, motivat igienic sau estetic. De fapt, postul nu este numai abţinere de la bucate de origine animală, ci şi înfrânare de la orice fel de lăcomie materială şi de la orice păcat (gând, cuvânt sau faptă lipsite de iubire de Dumnezeu şi de aproapele).

Smerenia şi bucuria, semnele postului adevărat
Postul este o lucrare spirituală bineplăcută lui Dumnezeu, când se face din iubire pentru El. Însă nu trebuie să postim ca să fim lăudaţi sau compătimiţi şi admiraţi, în acelaşi timp, pentru asprimea şi lungimea postului. În timpul Mântuitorului Iisus Hristos, cei care umblau cu faţa posomorâtă sau întunecată ori îşi puneau cenuşă pe cap ca să atragă atenţia oamenilor că postesc, căutau de fapt laudă de la oameni. Însă, Mântuitorul spune: "tu când posteşti unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti". A unge capul, în tradiţia ebraică, înseamnă a arăta că trăieşti viaţa ca binecuvântare şi bucurie primite de la Dumnezeu. A spăla faţa însemna a avea o atitudine firească, de întâlnire şi comunicare cu oamenii, faţă către faţă, fără a atrage atenţia printr-o înfăţişare posomorâtă sau întunecată (smolită). În acest context, smoala şi cenuşa sugerau postul sau pocăinţa, dar şi camuflau dorinţa de-a fi observat şi lăudat ca fiind evlavios. Aşadar, postul trebuie să fie o lucrare interioară, intimă, sufletească, de comuniune personală a omului cu Dumnezeu, Care vede, tainic şi tăcut, sufletul şi faptele omului credincios şi jertfelnic, rugător şi postitor.

În Evanghelia acestei Duminici se arată, de fapt, motivaţia postului. Postim pentru că iubim pe Dumnezeu din ceruri, Dăruitorul vieţii veşnice, mai mult decât toate darurile materiale trecătoare, bucatele gustoase şi băuturile rafinate. Astfel, postul adevărat produce o schimbare a modului de a fi al omului, o trecere de la lăcomia de cele materiale la dorinţa de cele spirituale, pentru a cultiva mai intens rugăciunea sau comuniunea cu Dumnezeu Cel nematerial, nelimitat şi netrecător. Postul adevărat are ca scop ridicarea omului deasupra bunurilor materiale sau pământeşti, pentru a se uni, prin rugăciune şi împărtăşire euharistică mai deasă, cu Dumnezeu Cel Milostiv, Izvorul vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor. În acest sens, Mântuitorul ne îndeamnă: "Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică", adică unde lucrurile îşi pierd valoarea, şi "unde furii le sapă şi le fură", adică unde nimic nu este sigur sau stabil, ci totul este schimbător şi imprevizibil. Vedem cum, prin învăţătura Sa, Mântuitorul Iisus Hristos cheamă oamenii la o mutaţie, adică la o ridicare a lor din planul vieţii pământeşti în planul vieţii cereşti sau duhovniceşti, zicând: "Adunaţi-vă comori în ceruri", adică sfinţenie, pace şi bucurie în Duhul Sfânt (cf. Romani 14, 17), iar ca o concluzie, adaugă: "unde este comoara ta, acolo este şi inima ta". Când Hristos Domnul afirmă o legătură între comoară şi inimă, El, de fapt, îndeamnă pe oameni să iubească mai întâi şi mai mult darurile duhovniceşti ale vieţii veşnice decât bunurile materiale trecătoare. E vorba aici de comori spirituale care nu se schimbă, nu se devalorizează şi nu se pierd niciodată, ci rămân veşnice. Comorile acestea sunt darurile Duhului Sfânt sau roadele harului din sufletul omului (cf. Galateni 5, 20-23). Aceste comori duhovniceşti trebuie adunate mai ales în perioada Postului Sfintelor Paşti, ca lumini pentru suflet sau bucurii ale inimii.

Dacă inima omului se leagă excesiv de bunuri pământeşti, limitate şi trecătoare, atunci ea rămâne sclavă a comorilor pământeşti. În schimb, o comoară cerească, spirituală, creşte mereu în valoare pe măsura creşterii iubirii omului faţă de Dumnezeu Cel nemărginit şi netrecător. Astfel, inima sau sufletul omului se împărtăşeşte şi se îmbogăţeşte din iubirea infinită şi eternă a lui Dumnezeu. Ajuns la această stare, sufletul omului nu mai iubeşte în mod pătimaş şi definitiv lucrurile materiale limitate şi trecătoare, ci caută şi iubeşte lumina, harul şi bucuria veşnică a Preasfintei Treimi cea nelimitată şi netrecătoare.

Postul, timpul nevoinţelor duhovniceşti pentru a spori comorile din "traista" sufletului

Într-un limbaj poetic sau metaforic, Părintele Ilie Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria de Neamţ, vorbind despre comorile din ceruri, zicea că ele se adună în "traista" sufletului, întrucât în această lume omul este călător sau pelerin spre Patria cerească. Dar ce adunăm, de fapt, în sufletul nostru nemuritor

prin post, rugăciune, priveghere, nevoinţă, pocăinţă, milostenie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine? Adunăm harul sau prezenţa iubitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu Cel Veşnic în sufletul nostru. Adunăm lumina iubirii Lui în inima noastră. Ca atare, omul duhovnicesc, rugător şi postitor, luminat de harul lui Hristos, dobândeşte gândire şi privire duhovnicească, foloseşte cuvinte duhovniceşti şi săvârşeşte fapte duhovniceşti, prin care se aseamănă cu sfinţii lui Dumnezeu. Prin urmare, câtă lumină a harului divin adună omul în suflet pe pământ, atâta lumină poartă sufletul său nemuritor dincolo de mormânt, adică în lumina cea neînserată a Împărăţiei cerurilor. Astfel, sufletul omului credincios se va înălţa şi va creşte în lumina iubirii lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi, fiind ajutat de lumina pe care o are deja în sufletul său ca o arvună a slavei Învierii lui Hristos. De aceea, Mântuitorul spune: "Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru" (Luca 17, 21). Când adunăm în suflet lumină din lumina iubirii lui Dumnezeu, atunci Postul Sfintelor Paşti devine un urcuş spre lumina Învierii, mai întâi lumina învierii sufletului din moartea păcatului şi apoi lumina slăvitului praznic al Paştilor. În timpul Postului Sfintelor Paşti, spune Sfântul Vasile cel Mare, slăbim trupeşte, dar ne întărim duhovniceşte. Cu alte cuvinte, reducem hrana materială, dar sporim hrana spirituală prin rugăciune, citire de cărţi sfinte, convorbiri duhovniceşti, spovedanie şi împărtăşire mai deasă. În timpul Postului Sfintelor Paşti, Biserica întreagă practică postul rânduit de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care au fost ei înşişi mari postitori şi înţelepţi păstori de suflete pe calea mântuirii. Iar această postire a tuturor ortodocşilor creştini, cler şi popor, este totodată o cinstire a postului de 40 de zile pe care l-a împlinit Mântuitorul Iisus Hristos în pustie, pentru a ne arăta că nimeni nu se poate lupta cu duhurile rele şi cu patimile întunecate fără a dobândi mai întâi lumina harului divin prin rugăciune şi post.

Adam a fost izgonit din Rai pentru că nu a postit

Există o adâncă legătură spirituală între postul Mântuitorului Iisus Hristos în pustie timp de 40 de zile, pe de o parte, şi izgonirea lui Adam din Rai, pe de altă parte. Postul Sfintelor Paşti se referă în acelaşi timp la greşeala lui Adam celui dintâi şi la îndreptarea ei de către Hristos, Noul Adam. Nu întâmplător, Duminica aceasta care precede începutul Postului Sfintelor Paşti se numeşte şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.

De ce a fost izgonit Adam din Rai? Răspunsul este simplu: pentru trei mari greşeli. Pentru că nu a ascultat de Dumnezeu, nu a postit (adică nu s-a înfrânat) şi nu s-a pocăit după ce a greşit, ci a dat vina pe femeia dăruită lui de Dumnezeu, iar femeia, pe şarpe. De atunci şi până astăzi, omul păcătos are tendinţa de a se scuza pe sine acuzând pe alţii. Din acest motiv, el nu se poate mântui fără pocăinţă (regret sau căinţă pentru păcatul săvârşit şi cerere de iertare).

Hristos - Noul Adam ne învaţă să luptăm cu ispitele

Din postul de 40 de zile al Mântuitorului Iisus Hristos învăţăm să ne înfrânăm şi să luptăm duhovniceşte, pentru a birui păcatul ca mod de existenţă egoistă şi arogantă. Domnul nostru Iisus Hristos a respins cele trei ispite venite de la diavolul, şi anume lăcomia după bunurile materiale, pofta de stăpânire a lumii acesteia şi iluzia slavei deşarte, adică supraevaluarea de sine a omului. În concluzie, Mântuitorul Iisus Hristos respinge toate ispitele afirmării egoiste a omului care se separă de Dumnezeu, prin neascultare şi uitare de El, deoarece omul se poate mântui numai prin iubire smerită faţă de Dumnezeu şi de aproapele.

Ascultarea lui Hristos - Noul Adam vindecă neascultarea lui Adam cel vechi

Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că Mântuitorul Iisus Hristos S-a lăsat să fie răstignit în ceasul al şaselea din zi, adică la mijlocul zilei, când Şi-a întins mâinile pe cruce în semn de smerită ascultare, ca să mântuiască pe Adam cel căzut, care, la mijlocul zilei, în mijlocul grădinii Raiului, şi-a întins mâinile spre pomul oprit, săvârşind păcatul neascultării de Dumnezeu, al lăcomiei şi al nepocăinţei (nerecunoaşterii greşelii comise). Iar firea lui cea înclinată spre păcat a fost moştenită de întreg neamul omenesc.

Prin urmare, înţelegem că, mai ales în această perioadă a Postului Sfintelor Paşti, suntem chemaţi să îndreptăm comportamentul lui Adam cel vechi din noi, nu dând vina pe alţii pentru păcatele noastre, nu acuzând sau judecând pe alţi păcătoşi, ci recunoscând şi plângând propriile noastre păcate, judecându-ne pe noi înşine în Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, pentru a primi iertarea păcatelor. Iar această iertare înseamnă, de fapt, eliberarea de un trecut apăsător şi întunecat, pentru a trăi o viaţă nouă în bucuria şi lumina prezenţei lui Hristos ca arvună a Învierii, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră. Amin!
(cuvânt al P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai - cea de azi, când se lasă sec pentru Postul Sf. Paşti - publicat în ediţia de azi a Ziarului Lumina)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

SFINŢII 40 DE MUCENICI DIN SEVASTIA

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mier Mar 09, 2011 1:29 am

Astăzi, în a noua zi a babelor, este Sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, zi în care femeile, după ce ies de la biserică, dau de pomana, pentru sufletul morţilor, mucenici, preparate specifice acestei zile. În unele zone ale ţării sărbătoarea e cunoscută şi sub numele „Ziua Sfinţilor“ sau a „Brînduşelor“. Are în ritualul şi pomenirea celor dispăruţi fără lumînare. De aceea, la praznicul din această zi se împart mîncăruri tradiţionale: mucenici şi dulciuri preparate cu scorţişoară, însoţite de lumînări aprinse pentru morţi. Sărbătoarea Mucenicilor este considerată a fi cea mai populară sărbătoare a primăverii, înaintea Paştelui. Conform tradiţiei, zilele ce urmează acestei sărbători sînt zilele calde ale moşilor, care durează pînă în 17 martie. Cei 40 de Mucenici, care au trăit la sfîrşitul sec. III î. de Hr., în Asia Mică, pe vremea împaratului Diocletian, erau 40 de ostaşi creştini ce mărturiseau şi predicau oamenilor despre credinţa lor. Pentru că nu au vrut să se lepede de Hristos, ei au fost osîndiţi. Mai întîi au fost aruncaţi goi în lacul Sevastiei. Legenda spune că, după o noapte în care au rezistat în apa îngheţată, ei au fost scoşi vii din lac şi au fost ucişi în chinuri groaznice, zdrobindu-li-se oasele picioarelor. Trupurile lor au fost arse într-un cuptor, iar cenuşa a fost aruncată în apă. Este bine ca turta, care se face pentru morţii care din greşeală nu au fost pomeniţi anul acesta în biserică să fie oferită copiilor. Potrivit unei vechi legende, de ziua Sfinţilor 40 de Mucenici nu este bine să munceşti, căci dacă încalci interdicţia eşti pedepsit amarnic. În ziua Mucenicilor se află hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele schimbătoare ale Dochiei şi cele călduroase ale Moşilor. În această zi s-au suprapus două sărbători de înnoire. Ultima zi a Babei Dochia cînd, conform tradiţiei, aceasta moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar, pentru credinţă. Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin de Măcinici, la începutul Anului Agrar, este o reminiscenţă a sărbătorilor bahice ale Antichităţii. Oamenii credeau că vinul băut de Măcinici se transformă de-a lungul anului în sînge şi putere de muncă. Dacă cineva nu putea să consume atîta băutură, putea să guste sau cel puţin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute corespunde cu numărul Sfinţilor Mucenici din Sevastia care poartă diferite nume zonale: Moşi, Sfinţi, Sfinţişori, Măcinici.
Se spune, de asemenea, că în vremuri de demult, de ziua sfinţilor, un ţăran semăna mazăre pe ogorul lui. Sfinţii Mucenici l-au văzut şi i-au cerut lui Dumnezeu să îl pedepsească. Domnul a fost însă îngăduitor şi le-a spus mucenicilor să îl ierte, ba chiar să îi sporească fiecare dintre ei recolta. Omul s-a bucurat mult cînd s-a trezit că are de 40 de ori mai multă mazăre, iar în anul următor, din cauza lăcomiei, şi-a semănat cîmpul tot în această zi. Însă, de data aceasta, sfinţii l-au pedepsit şi i-au dat 40 de săptămîni de boala.
(sursa: http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=Religie&a=citeste&s_id=99175)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

PR. ARSENIE BOCA

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Mar 14, 2011 11:34 pm

A-ţi face viaţa mai curată, a te elibera de păcat, o poţi face în orice vreme. Nu te opreşte nimic, creştine, să te faci mai bun, mai curat, mai cuminte. Drept aceea, când cineva nu e liber de păcat, să nu pună vina pe altcineva! Să nu pună vina pe sfat sau pe împrejurări, ci pe sine însuşi, pe lipsa tăriei sale de credinţă, pe lipsa dragostei sale faţă de Dumnezeu, că întotdeauna cei care au trăit în păcat au pus vina pe alţii. Aceştia au mereu cârteala pe buze.
Dar ascultaţi un schimb de cuvinte între Dumnezeu şi oameni: Odată oamenii I s-au plâns lui Dumnezeu că o duc tare greu cu necazurile, cu lipsurile şi cu păcatele.. "Drept aţi răspuns, fiilor, că o duceţi greu că păcatele.. Dacă o duceţi greu, nu le mai faceţi!"
Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi şi voi, care de cine să asculte mai întâi?
(Părintele Arsenie Boca - "Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul", Editura Agaton, Făgăraş, 2009, pp. 88-89)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Ce spune stiinta despre rugaciune

Mesaj  Didina Sava la data de Lun Mar 21, 2011 6:41 am

"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg .

"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]
Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.

Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului.
În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare..
De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.

A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..

Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.

"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina. Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"


De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.

Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa
"Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)

Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in countinuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumita de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti."

avatar
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3755
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

NICHIFOR CRAINIC

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Mar 21, 2011 11:44 am

Cântecul Potirului



Când holda tăiată de seceri fu gata,
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice-n picioare
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnu Hristos.



Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii
Că pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e faţa lui Domnu Hristos.



Şi iată potirul la gură te-aduce,
Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruce,
Hrăneşte-mă, mamă de sfânt Dumnezeu.
Cu bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin tine,
Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.



Din coarda de viţă ce-nfăşură crama,
Bunica şi mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunându-i povestea:
Copile, grăiră, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La caznele Domnului nostru Hristos.



Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul şi tata
În joc de călcâie zdrobind nestemate
Ce lasă ca rana şiroaie-nspumate,
Copile, grăiră, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Hristos.



Şi iată potirul la gură te duce,
Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruce;
Adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.



Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Hristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveşte-te-n vie şi vezi-te-n grâne
Şi sângeră-n struguri şi frânge-te-n pâine,
Tu viaţa de-a pururi a neamului meu.


(Nichifor Crainic - versuri create în temniţele Aiudului)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

DUMINICA SF. CRUCI

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Mar 27, 2011 4:04 am

Duminica a III-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci)

Sf. Evanghelie după Marcu 8, 34-38: "Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine îşi va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere."

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cruci. Această duminică a fost rânduită de Biserică la mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere. Atât textul Evangheliei, cât şi însuşi faptul că în această duminică cinstim în mod deosebit Sfânta Cruce, ne arată înţelesurile duhovniceşti ale tainei Sfintei Cruci pentru viaţa noastră spirituală şi pentru mântuirea noastră.

Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că cine doreşte să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze. Aşadar, lepădarea de sine, purtarea sau asumarea crucii şi urmarea lui Hristos sunt cele trei condiţii pentru a fi creştin şi a dobândi mântuirea.

Lepădarea de sine, eliberarea de modul egoist de a trăi

Ce înseamnă lepădarea de sine ca lucrare duhovnicească?

Însuşi termenul de lepădare de sine este dificil de înţeles pentru omul de astăzi. În alte limbi decât româna, lepădarea de sine se traduce cu negarea de sine. Mai ales într-o lume individualistă, în care se afirmă eul şi se cultivă egoismul, ca lăcomie după profit, lepădarea de sine, ca program spiritual de renunţare la egoism, înseamnă ceva greu de acceptat. Totuşi, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că prima condiţie a urmării Lui, adică prima condiţie pentru a fi ucenic al Său, este lepădarea de sine. Însă lepădarea de sine nu înseamnă desfiinţarea sau anularea de sine, ci schimbarea modului egoist de a vieţui. Lepădarea de sine înseamnă renunţarea la modul pătimaş de a trăi în uitare de Dumnezeu şi de semenii noştri. Mântuitorul ne arată, de fapt, că numai atunci putem să-I urmăm Lui când centrul vieţii noastre nu mai suntem noi înşine, ci El. Când viaţa omului nu mai este centrată pe eul său posesiv, trecător şi limitat, ci pe legătura de iubire veşnică şi infinită cu Hristos Dumnezeu-Omul, atunci viaţa omului devine comuniune pentru eternitate, deschidere spre îmbogăţire spirituală veşnică, în iubirea eternă a Preasfintei Treimi.

Autosuficienţa, o închisoare a sufletului din care acesta trebuie să scape

Al doilea verset din Evanghelia Duminicii a treia din Post spune: "Cine voieşte să-şi scape sau să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde, dar cine îl va pierde pentru Mine şi pentru Evanghelie îl va mântui." Dacă dorim să ne mântuim pe noi înşine, cu forţele proprii, ne pierdem. Dacă însă ne dăruim lui Hristos şi ne unim cu El prin Sfintele Taine şi împlinim poruncile Lui în viaţa noastră, atunci ne mântuim, deoarece mântuirea înseamnă unirea omului cu Dumnezeu. De ce? Pentru că numai Dumnezeu are viaţă veşnică în Sine şi numai întrucât ne unim cu El, Izvorul vieţii veşnice, sufletul nostru se poate mântui şi trăi în comuniunea eternă de viaţă şi iubire cu Hristos sau cu Sfânta Treime. De aceea, Botezul creştin sau Botezul în Hristos se săvârşeşte în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, iar viaţa creştină este viaţă în comuniune de har cu Preasfânta Treime. Astfel, lepădarea de sine este o eliberare a sufletului de propriul său egoism şi narcisism, o ieşire a sufletului din închisoarea sau mormântul patimilor egoiste. Foarte adesea suntem atât de preocupaţi numai de noi înşine, de propria noastră persoană, de imaginea noastră în faţa lumii, încât nu mai avem timp să vedem icoana lui Hristos din Evanghelie şi din Biserică şi nici chipul lui Hristos din semenii noştri. Foarte adesea viaţa noastră este mai mult iubire egoistă de sine, bizuire pe sine, justificare de sine, căutare de sine, în uitare de Dumnezeu şi de semenii noştri care aşteaptă iubirea noastră. Indiferent că este cultivat în familie sau în mănăstire, egoismul devine o închisoare a sufletului, iar lepădarea de sine înseamnă răstignirea modului de existenţă păcătos şi pătimaş, ca autosuficienţă sau mulţumire de sine, şi deschiderea sufletului spre alt mod de viaţă, şi anume viaţa în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii. Cu alte cuvinte, Mântuitorul Iisus Hristos voieşte să ne spună că iubirea de Dumnezeu este temelia adevăratei iubiri faţă de semeni şi faţă de noi înşine. Urmând lui Hristos, sfinţii constată că iubirea curată se naşte din rugăciune, din relaţia noastră cu Dumnezeu (Sfântul Isaac Sirul). De fapt, trăim cu adevărat şi ne împlinim pe noi înşine sau ne realizăm ca persoane în măsura în care Îl iubim pe Dumnezeu şi pe semenii noştri. Ca atare, măsura libertăţii noastre este, de fapt, măsura capacităţii noastre de-a iubi pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii noştri în faptele bune săvârşite pentru ei.

Crucea înseamnă recunoaşterea finitudinii şi fragilităţii vieţii umane

A doua condiţie a vieţii în Hristos este luarea sau asumarea Crucii. Crucea are o mulţime de înţelesuri spirituale în Sfânta Scriptură.

În Evanghelia de astăzi, Crucea poate însemna recunoaşterea unei neputinţe şi a unei suferinţe personale, recunoaşterea finitudinii şi fragilităţii condiţiei umane. Crucea este adesea o neîmplinire, o boală incurabilă, o patimă nevindecată, o tristeţe că nu am devenit sau realizat ceea ce ne-am dorit. Foarte adesea, crucea în viaţa omului poate fi şi o copilărie trăită fără părinţi sau o familie fără copii. Crucea poate fi şi un handicap, ca urmare a unui accident. Crucea mai poate fi şi o durere prelungită în tot timpul vieţii pentru că am pierdut o fiinţă dragă, mai ales poate fi o văduvie de toată viaţa. În multe feluri, crucea este trăită ca fiind o neputinţă, o neîmplinire sau o suferinţă care marchează viaţa omului. Dar când Mântuitorul îndeamnă pe fiecare "să-şi ia crucea sa", aceasta este o chemare: "Ia, acceptă, neputinţa ta şi urmează-mi Mie! Adu la Mine, la Hristos, durerea ta, neputinţa ta, boala ta, osteneala ta, lupta ta cu tine însuţi şi cu neputinţele tale!". Hristos voieşte să poarte împreună cu noi suferinţa noastră, ca să umple cu prezenţa Lui iubitoare, mântuitoare şi sfinţitoare neîmplinirea noastră apăsătoare. El, Dumnezeu-Doctorul, vrea să intre în viaţa noastră pentru a ne vindeca de neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti şi pentru a ne dărui viaţa divino-umană, adică mântuirea. El vrea să ne ajute ca să putem purta Crucea suferinţei spre a dobândi bucuria Învierii. El doreşte ca necazul, încercarea, neputinţa sau suferinţa pe care le avem să nu ne despartă de Dumnezeu, să nu ne înstrăineze de El, ci să le folosim pe toate acestea în aşa fel încât să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. De fapt, necazurile sau suferinţele nu ne lasă niciodată neutri. Oamenii care trec prin suferinţă sau poartă o cruce grea nu mai rămân complet indiferenţi. Necazul sau suferinţa ne poate apropia sau îndepărta de Dumnezeu. De aceea, Evanghelia de azi ne îndeamnă să luăm Crucea, să o asumăm, să o purtăm venind cu ea la Hristos şi să facem din ea drum spre Înviere.

Un alt înţeles duhovnicesc adânc al Crucii este "răstignirea" noastră permanentă între idealul propus şi rezultatul obţinut. Despre această cruce, ca permanentă neîmplinire şi luptă cu egoismul din noi înşine, vorbeşte Sfântul Apostol Pavel când zice: "Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc" (Romani 7, 19). Aceasta este crucea sau neîmplinirea cea mai frecventă din viaţa duhovnicească a celor ce luptă cu patimile şi neputinţele din firea omenească înclinată spre păcat. Adesea omul îşi propune o înnoire duhovnicească şi un început bun, un ideal înalt, dar constată cu regret eşecul în împlinirea acestui ideal. Totuşi, când constatăm că în această luptă avem mare nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, înţelegem mai bine ceea ce Mântuitorul Însuşi ne spune în cuvintele: "Fără Mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15, 5). Însă cu El, prin harul Lui vindecător, putem face mult bine, după cum spune şi Sfântul Pavel când zice: "Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte" (Filipeni 4, 13).

În concluzie, asumarea Crucii şi urmarea lui Hristos înseamnă să ne aducem pe noi înşine la Hristos, purtând cu răbdare şi speranţă neputinţele noastre, bolile noastre, "răstignirile" noastre între idealul propus şi rezultatul obţinut, pentru ca El să devină Doctorul şi Mântuitorul vieţii noastre.

Prin credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu transformăm suferinţa în speranţă

Numai Hristos Domnul poate transforma crucea noastră în scară către cer, într-o şansă de ridicare spirituală din păcat şi suferinţă, prin puterea Lui lucrătoare şi vindecătoare în interiorul suferinţei şi al neputinţei noastre. Hristos Mântuitorul poartă împreună cu noi crucea noastră şi o transformă, adică dăruieşte sens suferinţei noastre ca loc de întâlnire a noastră cu El, Cel Răstignit şi Înviat. Astfel, crucea noastră se transformă în lumină a sufletului şi în urcuş de înviere, ca sens şi sensibilitate pentru a trăi taina existenţei umane în comuniune de iubire. Când crucea suferinţei este purtată cu credinţă în Dumnezeu, cu iubire faţă de Dumnezeu, suferinţa se uneşte cu speranţa vindecării sau mântuirii. Prin credinţa în Dumnezeu şi iubire faţă de El noi transformăm suferinţa în speranţă, ne apropiem mai mult de Dumnezeu şi căutăm mântuirea. Necazurile toate ne apropie mai mult de Dumnezeu, dacă în timpul încercărilor ne rugăm mai mult, ne pocăim mai intens şi săvârşim mai mult bine în jurul nostru.

Cei care nu se roagă când trec prin necazuri, prin boală, prin suferinţă şi nu-şi pun nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu ajung adesea la deznădejde. O mulţime de oameni s-au sinucis pentru că nu s-au spovedit sau pentru că nu s-au rugat suficient ori nu au avut pe cineva să se roage pentru ei. Au căzut în deznădejde, mai ales atunci când a slăbit credinţa, s-a rărit rugăciunea, a fost uitată Biserica lui Hristos, în care lucrează El, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, prin Sfintele Taine şi rugăciunile Bisericii şi ale Sfinţilor din ceruri.

Jertfa Crucii şi slava Învierii

Evanghelia ne arată, de fapt, că centrul vieţii noastre trebuie să fie Hristos Cel milostiv, Cel Răstignit şi Înviat, iar prezenţa iubirii Lui milostive în viaţa noastră ne ridică din păcat şi boală şi ne vindecă. În această Duminică, a III-a din Post, învăţăm că taina Sfintei Cruci este izvor de înnoire, de răstignire a păcatului sau a egoismului din noi, pentru a cultiva iubirea milostivă şi smerită care ne pregăteşte să primim bucuria şi lumina Învierii. De aceea, la sfârşitul Evangheliei, în ultimul verset, se vorbeşte despre faptul că "sunt unii aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere".

Prin aceste cuvinte, Mântuitorul Iisus Hristos Se referă la taina Schimbării Sale la Faţă, care va avea loc cu puţin timp înainte de răstignirea Sa, şi la taina Învierii Sale. Cei ce "văd Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere" sunt Apostolii Petru, Iacob şi Ioan, care văd slava Domnului pe muntele Taborului. Însă, în viaţa Bisericii, aceştia sunt mulţi creştini cucernici şi smeriţi, rugători şi postitori, răbdători şi milostivi, care simt, încă din lumea aceasta, bucuria şi slava Împărăţiei Cerurilor, bucuria şi slava Învierii lui Hristos. Pe muntele Taborului, cei trei Apostoli, Iacob, Petru şi Ioan, văd pe Mântuitorul schimbându-Se la faţă într-o lumină ca lumina soarelui şi simt în suflet o pace şi o bucurie negrăită. Aceasta înseamnă pregustarea Împărăţiei lui Dumnezeu, care, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, este "dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt" (cf. Romani 14, 17).

Aşadar, este foarte semnificativ faptul că Mântuitorul vorbeşte, în acelaşi timp, de purtarea sau asumarea Crucii şi de pregustarea Împărăţiei lui Dumnezeu sau de puterea Învierii. Astfel, Evanghelia de astăzi leagă taina Crucii de taina Învierii. Cel ce poartă Crucea sa personală urmând lui Hristos merge spre Înviere. Lumina harului Împărăţiei lui Dumnezeu pătrunde tainic în sufletul omului credincios şi în viaţa sa, iar el simte bucuria chemării lui Hristos şi a urmării lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat, Care tainic participă la suferinţa omului pentru a-i dărui acestuia bucuria Învierii Sale.

Purtarea Crucii, lucrare de înnoire duhovnicească

Postirea noastră, ca pregătire pentru a serba Sfintele Paşti, conţine în ea taina Crucii, atât ca răstignire a egoismului sau a păcatului din noi, cât şi ca bucurie a ridicării din păcat prin pocăinţă şi iertare. Purtarea Crucii nu este nicidecum o autopedepsire masochistă, ci ea este o lucrare de înnoire duhovnicească, o eliberare de egoismul orgoliului, o lepădare de iubirea de sine îngustă, pentru o unire cu Hristos Cel nelimitat şi veşnic. Ne lepădăm de egoismul din noi înşine şi ne umplem de iubirea milostivă, smerită şi sfântă a lui Hristos. De aceea, în timpul Postului Mare, ne spovedim mai des, ne împărtăşim mai des cu Trupul şi Sângele lui Hristos din Sfânta Euharistie. Ne eliberăm de patimi egoiste sau posesive şi ne îmbogăţim cu iubire jertfelnică şi darnică. Ne izbăvim de întunericul păcatului şi ne luminăm cu lumina harului lui Hristos. Iar pentru a sublinia toate aceste înţelesuri duhovniceşti ale Crucii, Sfinţii Părinţi au rânduit ca Duminica a III-a din Post, aceasta fiind considerată mijlocul Postului Sfintelor Paşti, să fie închinată cinstirii Sfintei Cruci.

În mijlocul Raiului se afla Pomul vieţii, dar Adam şi Eva nu au ajuns să se bucure de Pomul vieţii, pentru că nu au postit, nu au ascultat de Dumnezeu şi nu s-au pocăit cu smerenie. Însă Noul Adam, Iisus Hristos, prin ascultare de Dumnezeu, prin postire şi prin iubire milostivă sau iertarea greşelilor celor care L-au umilit şi L-au răstignit, a biruit ispitele neascultării, lăcomiei şi slavei deşarte, iar, prin Înviere, ne-a dăruit nouă oamenilor viaţa cea veşnică din Împărăţia cerurilor. Ne-a dăruit Pomul Vieţii care este Sfânta Euharistie, după cum spune Sfântul Isaac Sirul. Întrucât în mijlocul Raiului se afla Pomul Vieţii pe care l-au pierdut Adam şi Eva, Biserica Ortodoxă a rânduit ca în mijlocul Postului Mare să fie aşezată sărbătoarea de pomenire a Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos, prin care "a venit bucurie la toată lumea" – cum se spune în slujbele noastre liturgice.

Noi serbăm în fiecare an Înălţarea Sfintei Cruci în ziua de 14 septembrie, dar această serbare a Crucii în Duminica a III-a din Postul Paştilor are mai mult un înţeles spiritual, ascetic, decât unul istoric. Prin aceasta ni se arată că practica postului sau postirea este o lucrare duhovnicească de răstignire a patimilor, de înfrânare, de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu, de înfrânare de la gânduri, cuvinte şi fapte rele, precum şi împlinire a poruncilor Evangheliei lui Hristos prin fapte bune sau prin milostenie, iar ca o bucurie sfântă şi mare în timpul postului avem împărtăşirea mai deasă cu Sfânta Euharistie, care cuprinde în ea, în acelaşi timp, taina Crucii şi a Învierii lui Hristos.

Sfânta Cruce, steagul de biruinţă al lui Hristos

Sinaxarul şi slujbele din Duminica a III-a din Postul Mare ne arată că această Duminică a Sfintei Cruci este o încurajare, o întărire a noastră în urcuşul spre Înviere. Pentru aceste motive, în Duminica a III-a din post, văzând şi venerând Sfânta Cruce în mijlocul bisericii, ne gândim deja la Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, după care urmează imediat slăvita sărbătoare a Învierii lui Hristos. De aceea, când sărutăm Sfânta Cruce, zicem: "Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim".

Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne spun că Sfânta Cruce este steagul de biruinţă al lui Hristos, adică este semnul iubirii lui Hristos mai tare decât moartea. Cu alte cuvinte, ea este, în acelaşi timp, simbolul Răstignirii şi Învierii lui Hristos.

În vechime, când împăraţii intrau biruitori într-o cetate, mai întâi trimiteau semnele biruinţei lor în cetate şi apoi venea armata victorioasă, împreună cu împăratul. Prin analogie, într-un înţeles duhovnicesc, Crucea Împăratului Hristos, semnul biruinţei Lui asupra păcatului şi asupra morţii, este arătat în mijlocul Postului Mare tuturor credincioşilor pentru a se întări în postire şi rugăciune, ca biruinţă asupra păcatului şi ca pregătire pentru Înviere.

Să ne ajute Dumnezeu să simţim de pe acum că în Crucea Postului se află tainic ascunsă bucuria Învierii, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin.

(Cuvânt al P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Sfintei Cruci - cea de astăzi, a treia din Postul Sf. Paşti -, apărut în ediţia de azi a Ziarului Lumina)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

LANSARE DE CARTE (POEZII DE DANIEL TURCEA) LA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ IAŞI

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mier Mar 30, 2011 2:44 am

„Poeziile îl arată pe Daniel Turcea în preziua morţii“ :

Epifania - cele din urmă poeme de dragoste creştină“, lansat la Iaşi



În Sala Coloanelor a Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi a avut loc luni, 28 martie, lansarea volumului "Epifania - cele din urmă poeme de dragoste creştină", de Daniel Turcea. Lucrarea a apărut la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi îşi propune să readucă în actualitate pe poetul Daniel Turcea (1945-1979).



Evenimentul dedicat poetului Daniel Turcea a început şi s-a încheiat cu o rugăciune. În deschidere, Cătălin Jeckel, directorul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a amintit că manifestarea organizată acum două zile are menirea de a aduce în atenţie creaţia liric-ortodoxă a poetului Daniel Turcea. "Prin rânduiala lui Dumnezeu aceasta se întâmplă astăzi (n.r. luni), când numărăm 32 de ani de la mutarea poetului Daniel Turcea la cele veşnice. Volumul de poezii pe care îl prezentăm acum devine o mărturie lirică a transfigurării interioare în prezenţa iubirii lui Dumnezeu", a spus Cătălin Jeckel, care a amintit celor prezenţi că ediţia volumului lansat a fost îngrijită de Lucia Turcea, sora poetului Daniel Turcea, şi de pr. Sever Negrescu. A urmat cuvântul Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care şi-a exprimat bucuria pentru publicarea volumului "Epifania - cele din urmă poeme de dragoste creştină". Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a menţionat faptul că în perioada următoare va fi editată o nouă carte cu poeziile necenzurate ale lui Daniel Turcea. Înalt Preasfinţitul Teofan a făcut apoi referire la ultima perioadă a vieţii poetului omagiat, când "s-a identificat cu vieţuirea întru Hristos". "Daniel Turcea dă mărturie în această carte despre tot ceea ce el a trăit în ultimele clipe ale vieţii. Poeziile îl arată pe Daniel Turcea în pre-ziua morţii. Mulţumesc lui Dumnezeu că a găsit între pământenii acestei lumi fiinţe precum Daniel Turcea. Mulţumesc Luciei Turcea pentru că a încredinţat Bisericii manuscrisele fratelui ei şi părintelui Sever Negrescu", a menţionat IPS Teofan.

"Cartea vorbeşte despre bucuria de a trăi în Hristos"

Lucia Turcea şi-a exprimat gândul de recunoştinţă faţă de cei care au contribuit la realizarea volumului lansat acum două zile. "Trăim o clipă de mare bucurie şi emoţie duhovnicească pentru că iată apare o carte la care Daniel Turcea nici nu ar fi îndrăznit să viseze vreodată. Cartea vorbeşte despre bucuria de a trăi în Hristos, despre credinţă, nădejde şi dragoste, despre mila pentru toţi sărmanii lumii, despre bunătate, blândeţe, smerenie, despre iertare etc", a afirmat sora poetului, care şi-a continuat alocuţiunea prin a face referire la viaţa lui Daniel Turcea. În continuare au mai vorbit pr. Sever Negrescu, scriitor şi membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), pr. Dorin Ploscaru, scriitor şi membru al USR, lect. dr. Puiu Ioniţă de la Facultatea de Litere a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, prof. drd. Paula Sabău de la Colegiul "Sfântul Sava" din Bucureşti şi membru al Academiei Române. Între alocuţiunile care au urmat, Cvartetul de coarde "Finalis" a susţinut câteva momente artistice, iar actriţa Anca Ciubotaru de la Teatrul "Luceafărul" din Iaşi a recitat câteva poezii scrise de Daniel Turcea. În cadrul evenimentului la care au participat preoţi de la Centrul eparhial Iaşi, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, poeţi, personalităţi culturale şi numeroşi ieşeni, elevi de la Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi au prezentat o expoziţie de lucrări de grafică.



Manuscrisele poetului Daniel Turcea, încredinţate IPS Teofan

În ajunul Bunei Vestiri din anul 2004, Lucia Turcea a donat Înalt Preasfinţitului Teofan manuscrisele tuturor scrierilor poetului Daniel Turcea care au caracter religios, precum şi alte scrieri ale acestuia (acte, scrisori, desene originale, caiete cu însemnări, poezii dictate la spital, eseuri etc.), mărturisind că autorul "şi-a iubit nespus confraţii şi a dorit ca poeziile lui să le fie călăuza spre mântuire", rugând în acelaşi timp pe Bunul Dumnezeu "să primească această donaţie ca pe o jertfă a poetului către Biserica dreptmăritoare creştină şi către fraţii întru Hristos de pretutindeni" (citat din Actul de donaţie). Volumul de faţă este primul dintr-o serie care urmează a vedea lumina tiparului sub egida Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

(articol semnat de Constantin Ciofu şi publicat în ediţia de azi a Ziarului Lumina)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

DUMINICA SF. IOAN SCĂRARUL

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Apr 03, 2011 2:06 am

Hristos vindecă pe oameni de îndoială, boală şi nepricepere duhovnicească

Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul)


Marcu 9, 17-32
"În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ, face spume la gură, scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Şi, văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, iar copilul, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă. Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe."

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Evanghelia vindecării demonizatului a fost rânduită de Biserică să fie citită în Duminica a IV-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul, pentru că în ea se face în mod deosebit pomenirea Sfântului Ioan Scărarul, deşi el mai este pomenit în fiecare an la 30 martie.

Evanghelia ne arată în mod concentrat trei mari lucrări pe care le-a săvârşit Mântuitorul Iisus Hristos, şi anume: a vindecat de îndoială pe tatăl copilului bolnav, a vindecat pe copil de boală şi a vindecat pe ucenicii Săi de nepricepere duhovnicească privind izgonirea demonilor din om.

Slăbirea credinţei întăreşte lucrarea diavolului asupra omului

Evanghelia evidenţiază, pe de o parte, cât de multă suferinţă a întâlnit Iisus Hristos în copilul chinuit de demon şi cât de puţină credinţă a găsit la tatăl acestuia. Multă suferinţă, pe de o parte, şi puţină credinţă, pe de altă parte. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos îndată ce aude pe tatăl copilului bolnav zicând: "Am zis ucenicilor Tăi să-l alunge (pe demon), dar ei n-au putut", S-a tulburat pentru că ştia pricina nevindecării copilului, şi anume credinţa slabă a tatălui şi nepriceperea duhovnicească a ucenicilor. Totuşi, Iisus nu l-a mustrat direct pe tatăl copilului, ca să nu mai adauge la multa lui suferinţă şi durerea mustrării. Dar pentru că tatăl copilului făcea parte din poporul evreu care s-a împărţit în două, adică unii credeau în Hristos, iar alţii se îndoiau de puterea Lui, Mântuitorul a zis către toţi cei slabi în credinţă: "O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?"

Prin aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne arate indirect că foarte adesea demonii au putere asupra oamenilor când slăbeşte credinţa în popor. Cu cât slăbeşte mai mult credinţa în popor, cu atât duhurile rele au mai multă putere asupra oamenilor, făcându-i să cârtească, să se răzvrătească sau să hulească pe Dumnezeu atunci când trec prin suferinţă, mai ales când suferă un copil nevinovat. Adesea, cel slab în credinţă când suferă se revoltă sau huleşte pe Dumnezeu în loc să se apropie de El sau să-I ceară ajutorul Său.

Mustrarea Domnului nu înseamnă micşorarea milei Lui faţă de om

Înţelegând cât de cumplită era suferinţa copilului, Mântuitorul Iisus Hristos a zis: "Aduceţi-l la Mine". Deci chiar şi atunci când mustra pe cei slabi în credinţă, Iisus rămânea totuşi în starea de iubire faţă de oameni. Cu alte cuvinte, mustrarea Lui nu înseamnă diminuarea milostivirii Lui faţă de omul în suferinţă. Iar după ce l-au adus pe copilul chinuit de duhuri rele mai aproape de Iisus, Mântuitorul l-a întrebat pe tatăl copilului de câtă vreme i se întâmplă copilului această chinuire, adică este aruncat când în foc, când în apă, sau trântit la pământ. Atunci tatăl copilului a răspuns: din pruncie, deci de multă vreme. Întrucât Mântuitorul l-a întrebat despre vremea suferinţei copilului, tatăl acestuia i-a cerut ajutor lui Iisus, însă având doar o nădejde firavă în suflet: "De poţi face ceva, ajută-ne, fie-Ţi milă de noi". Acest dacă poţi face ceva exprima o credinţă slabă şi o speranţă firavă, întrucât tatăl copilului a văzut că ucenicii Mântuitorului nu au putut vindeca pe copilul său. Prompt, mustrător şi totuşi încurajator, Iisus i-a răspuns: "De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui care crede".

În acel moment, tatăl copilului a simţit mustrarea Mântuitorului în mod direct, pentru că i-a fost adresată lui personal, nu în general mulţimii care asculta. Atunci tatăl copilului şi-a recunoscut vina, adică puţina lui credinţă, şi căzând în genunchi, cu lacrimi în ochi, a strigat: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele". Prin aceasta, sărmanul tată s-a pocăit pentru îndoială sau pentru credinţa lui slabă şi, cu multă smerenie, proprie căinţei sincere, a zis: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele".

Pocăinţa şi multa smerenie a tatălui aduc vindecarea fiului bolnav

În partea primă a cuvintelor sale, tatăl copilului bolnav arată că s-a întărit în credinţă, iar în partea a doua, s-a întărit în smerenie, recunoscând că la început nu a avut credinţă suficient de tare pentru a dobândi vindecarea copilului său. Vedem în cuvintele tatălui sărman două atitudini complementare din punct de vedere duhovnicesc. Mai întâi, lacrimile lui arată starea lui de căinţă pentru că avea credinţă puţină, sau credinţă amestecată cu îndoială, iar apoi cuvintele "Cred, Doamne" arată dorinţa lui de a-şi întări credinţa. În sfârşit, cuvintele lui "ajută necredinţei mele" confirmă o dată în plus pocăinţa şi smerenia lui. El nu a zis: ajută credinţei mele puţine, ci, din smerenie, a numit puţina lui credinţă chiar necredinţă. Îndată după ce a îndreptat duhovniceşte pe acest tată necăjit, întărindu-l în credinţă, Iisus i-a vindecat copilul, poruncind demonului care chinuia pe copil: "Ieşi din el şi să nu mai intri în el". În clipa aceea, demonul l-a zguduit pe copil foarte puternic şi l-a aruncat la pământ. Iar copilul zăcea la pământ, încât unii credeau că murise. Însă Iisus l-a luat pe copil de mână, l-a ridicat în picioare şi l-a dăruit tatălui său. Iar copilul a fost vindecat pentru totdeauna.

Tatăl compătimitor devine glasul suferinţei copilului robit de un duh rău

Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit dorinţa acestui tată sărman care nu a zis: "ajută pe copilul meu" sau "fie-Ţi milă de el", ci a zis "ajută-ne, fie-Ţi milă de noi". Deşi suferea doar copilul, toată suferinţa lui se transfera şi tatălui său. Întreaga suferinţă a copilului era împărtăşită şi de tatăl său. Copilul era bolnav, dar tatăl lui s-a făcut glasul suferinţei acestuia care era chinuit de un duh mut şi surd. De fapt, pentru că era stăpânit de un duh mut şi surd, copilul nici nu putea să articuleze vreun cuvânt, să-şi exprime suferinţa. Văzând acum Mântuitorul Iisus Hristos rugăciunea fierbinte şi credinţa puternică a tatălui copilului, a poruncit duhului necurat să iasă din acel copil şi să nu mai intre în el niciodată. Numai acum copilul redevine cu adevărat copilul tatălui său, întrucât Iisus i l-a redat sănătos şi liber. Cât era bolnav sau posedat de duhul necurat, acesta stăpânea peste copil. Vedem deci cum Mântuitorul Iisus Hristos are milă atât de tatăl copilului, care se pocăieşte recunoscându-şi puţina lui credinţă, cât şi de copilul pe care îl eliberează de duhul mut şi surd. Astfel, toţi cei prezenţi au văzut iubirea milostivă şi vindecătoare a lui Iisus.

Hristos descoperă ucenicilor Săi ştiinţa izbăvirii oamenilor de puterea duhurilor rele

Evanghelia ne spune că după ce Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în casă, ucenicii Lui erau nedumeriţi şi se întrebau în sinea lor şi între ei de ce nu au putut ei înşişi să scoată duhul mut şi surd din copilul suferind. Apoi, prinzând curaj, l-au întrebat pe Mântuitorul: "pentru ce noi n-am putut să-l izgonim (pe demon)". Iar Mântuitorul, ca un învăţător înţelept, le-a spus lor ceea ce nu cunoşteau, şi anume că există "un neam de diavoli" care nu ies din om decât prin rugăciune şi prin post. Ucenicii primiseră de la Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a alunga duhurile necurate şi de a vindeca orice boală şi orice neputinţă din popor, dar nu înţelegeau de ce această putere nu a devenit operantă sau lucrătoare în cazul de faţă. Însă Mântuitorul Iisus Hristos îi vindecă de nepriceperea lor duhovnicească în a lucra izbăvirea omului de puterea demonică, şi anume nu este suficient să porunceşti verbal demonilor ca să iasă afară din omul pe care îl stăpânesc, ci trebuie să fii încărcat cu putere dumnezeiască în toată fiinţa ta. Trebuie să fii plin de Duhul Sfânt ca să poţi alunga duhurile cele rele din oamenii chinuiţi de acestea. Iar prezenţa lucrătoare a Duhului lui Dumnezeu sau a Duhului Sfânt vine în om prin rugăciune stăruitoare şi prin postire. Când omul posteşte, se smereşte, iar cu cât se smereşte mai mult, cu atât rugăciunea sa devine mai fierbinte. Prin smerenie, omul se goleşte de sine sau de egoism şi se umple de prezenţa iubitoare, mântuitoare şi sfinţitoare a lui Dumnezeu.

Demonii se tem de smerenie şi de prezenţa Duhului Sfânt din omul smerit

Apostolii învaţă, aşadar, de la Mântuitorul Iisus Hristos că nu este suficient să poruncească demonilor ca să iasă din copil, ci trebuie să fie în stare de comuniune vie cu Dumnezeu prin rugăciune şi prin post. De ce? Pentru că demonii nu se tem nici de cuvinte frumoase, nici de cuvinte aspre sau autoritare, ci se tem de smerenie, deoarece ei sunt mândri, dar mai ales se tem de prezenţa Duhului Sfânt în om, întrucât numai Duhul Cel Sfânt şi Bun poate alunga duhurile necurate şi rele din oameni. Prin această învăţătură, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată cât de necesară, de vie şi de puternică, de eliberatoare de patimi drăceşti şi duhuri necurate, de boală şi neputinţă este rugăciunea unită cu postul. Biserica a rânduit să fie citită această parte din Evanghelia după Sfântul Marcu cu scopul de-a ne arăta că perioada Postului Mare este mai ales timp de rugăciune fierbinte şi de postire multă pentru a ne întări în credinţă şi a lupta împotriva păcatului, a patimilor şi a duhurilor rele.

Postirea schimbă foamea şi setea noastră fizică în foame şi sete spirituală după Dumnezeu

Sfinţii Părinţi, rugători şi postitori, care s-au luptat mult cu patimile egoiste, numesc patimile acestea "demoni" sau "duhuri rele". Aşa, de pildă, ei numesc lăcomia "demonul lăcomiei". Pentru a înţelege această vorbire a lor, trebuie să înţelegem mai întâi lupta lor. Ei au văzut că, foarte adesea, demonii folosesc slăbiciunile trupului şi ale sufletului spre a-l îndepărta pe om de Dumnezeu. Într-o rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, Sfântul Isaac Sirul spune: "Doamne, nu am fiică, ci trup care cumplit se îndrăceşte". Prin această luptă cu patimile, cu ispitele care nu vin omului doar de la trup, ci şi de la duhurile necurate, invidioase pe om, când acesta se apropie de Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au experimentat personal puterea rugăciunii unite cu postul. Rugăciunea şi postul schimbă foamea şi setea noastră fizică sau trupească în foame şi sete duhovnicească după Dumnezeu. Dacă omul se hrăneşte cu prezenţa lui Dumnezeu din rugăciune, din citirea Sfintelor Scripturi, din vorbirea duhovnicească, din fapta de milostenie, atunci el devine puternic şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate birui patimile şi ispitele care vin de la demoni prin slăbiciunile firii umane păcătoase.

În plus, Evanghelia de astăzi ne arată şi grija părinţilor pentru copii. Tatăl copilului bolnav, chiar dacă a avut la început o credinţă mai slabă, amestecată cu îndoială, din cauza suferinţei copilului, suferinţă pe care o împărtăşea şi el, a venit la Hristos, vindecătorul de boli, să-I ceară ajutor, iar Hristos Domnul i-a întărit tatălui credinţa, iar copilului i-a ridicat suferinţa. Aici vedem cum Hristos Domnul cheamă pe toţi părinţii care au copii bolnavi sau chinuiţi de duhuri şi patimi rele să vină la El, cerând ajutorul Lui, cu multă credinţă şi speranţă.

Prin urmare, Evanghelia Duminicii a IV-a din Postul Sfintelor Paşti este una a vindecării, a speranţei cultivate prin credinţă tare şi prin rugăciune fierbinte însoţită de post.

Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al rugăciunii şi al pocăinţei

Duminica a IV-a din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este unită cu pomenirea Sfântului Ioan Scărarul. Acesta a trecut la Domnul în anul 649, trăind în ultima parte a secolului al VI-lea şi prima parte a secolului al VII-lea, în părţile muntelui Sinai, deşi era originar din Palestina.

Sfântul Ioan Scărarul a fost un dascăl al rugăciunii, al ostenelilor, al nevoinţei şi al pocăinţei. În cartea sa numită "Scara virtuţilor" sau "Scara Paradisului" ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi şi să dobândim virtuţile. Smerenia şi iubirea sunt virtuţile cele mai mari pe care le descrie el în cartea "Scara virtuţilor". Sfântul Ioan Scărarul, ca dascăl al virtuţilor dobândite prin credinţă puternică, prin rugăciune şi post, este un dascăl al întregii creştinătăţi. "Scara virtuţilor" sau pe scurt "Scara" a fost citită ca un manual de viaţă duhovnicească secole de-a rândul în mediul monahal. Şi astăzi în unele mănăstiri această carte este citită mai cu seamă în perioada postului. În cuvinte simple, dar cu un conţinut foarte adânc, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din suflet, din minte şi din inimă, a celui care se străduieşte să urce spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti, prin curăţirea de patimi şi cultivarea virtuţilor. Sfântul Ioan Scărarul este numit în cântările Duminicii a IV-a din Postul Paştilor ca fiind el însuşi "scară a virtuţilor", "lauda monahilor", "luminător şi călăuzitor pe drumul mântuirii".

Pocăinţa, smerenia, lacrimile şi toate nevoinţele de care se face pomenire în "Scara" Sfântului Ioan au ca scop curăţirea noastră de patimi şi creşterea noastră în virtuţi, în iubire smerită faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Aceste virtuţi sunt adunate în suflet ca flori de lumină pentru a le oferi Mântuitorului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Paşti. Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al rugăciunii, al postirii şi al pocăinţei, este nu numai lăudat în cântările Utreniei acestei duminici, ci este şi invocat să se roage pentru noi. Prin urmare, el este nu numai un model sau o icoană duhovnicească, ci şi un rugător pentru noi. De aceea, noi ne rugăm Sfântului Ioan Scărarul să ne ajute să ne vindecăm de patimi şi să dobândim virtutea iubirii smerite şi milostive, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin!

(Cuvânt al P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Sf. Ioan Scărarul - cea de astăzi, a patra din Postul Sf. Paşti -, apărut în ediţia de azi a Ziarului Lumina)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

DUMINICA FLORIILOR

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Apr 17, 2011 4:26 am

Duminica a VI-a din Postul Mare (a Floriilor), Ioan 12, 1-18.


"Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mireasma mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui, mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi a ieşit întru întâmpinarea Lui şi striga: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: " Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei " .

Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El şi că acestea I le-au făcut Lui. Aşadar, dădea mărturie mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că a făcut minunea aceasta."


† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Sărbătoarea Intrării în Ierusalim a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este numită în popor şi Floriile, de la florile pe care mulţimile şi copiii le purtau în mână, aclamând intrarea în Ierusalim a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca Domn şi Împărat.

Evanghelia sărbătorii ne arată că Maria, sora lui Lazăr, ca semn de preţuire şi de recunoştinţă pentru tot ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a făcut ca prieten al lui Lazăr, al Mariei şi al Martei, a vărsat mir de mare preţ pe picioarele Lui şi le-a şters cu părul capului ei. Maria, sora lui Lazăr, este o altă femeie decât femeia păcătoasă despre care vorbeşte Sfântul Evanghelist Luca, pentru că pocăinţa femeii păcătoase nu s-a petrecut în Betania, ci în Nain. Semnificaţia nardului sau mirului de mare preţ este deosebit de bogată. Când Iuda Iscarioteanul a întrebat: "Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?" (Ioan 12, 5), Mântuitorul Iisus Hristos a răspuns: "Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna" (Ioan 12, 7-Cool. Mirul de mare preţ ca simbol al îngropării Domnului Iisus Hristos a devenit în Biserică Sfântul Mir folosit pentru sfinţirea Sfintei Mese din biserica nouă care închipuie mormântul Mântuitorului în care El a fost îngropat şi din care El a înviat. De asemenea, cu Sfântul Mir se sfinţeşte şi Sfântul Antimis care simbolizează punerea în mormânt a Domnului. Iar mirungerea celor ce s-au botezat în taina Morţii şi Învierii Domnului se face tot cu Sfântul Mir. Aşadar, Biserica a învăţat de la Maria, sora lui Lazăr, să arate preţuire mare faţă de Hristos prin folosirea în cultul ei a Sfântului şi Marelui Mir compus din aromate de mare preţ. În plus, mireasma deosebită a mirului de mare preţ simbolizează şi prezenţa Duhului Sfânt în omul credincios. În acest sens, sfintele moaşte ale sfinţilor au parfumul mirului de nard. După cum harul Duhului Sfânt era prezent în trupul lui Hristos în mormânt şi nu L-a lăsat să putrezească, tot aşa harul Duhului Sfânt pecetluieşte pe unii dintre sfinţi cu nestricăciunea osemintelor şi cu parfumul minunat al prezenţei lui în omul duhovnicesc, care a trăit în sfinţenie potrivit Evangheliei lui Hristos.


Mirul de mare preţ - simbol al frumuseţii Bisericii


Toate veşmintele de mare preţ, toate vasele sfinte, toate picturile frumoase, toate Bisericile care se aduc ofrandă întru pomenirea şi cinstirea Mântuitorului Iisus Hristos, ca recunoştinţă sau mulţumire adusă Lui, sunt mir de mare preţ. Asemenea Mariei, sora lui Lazăr, Biserica aduce ofrandă lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat ceea ce ea are frumos şi de mare preţ.

Însă, la darurile pe care le aduc credincioşii în Biserică, trebuie să adăugăm darul cel mai de preţ al miresmei credinţei ortodoxe, al rugăciunii şi al faptelor bune. Mirul de mare preţ este sufletul drept-credincios şi sufletul curăţit de păcate. Sufletul nostru curăţit de păcate şi luminat de fapte bune se dăruieşte lui Hristos ca mir de mare preţ. Viaţa păcătoasă este urât mirositoare, dar pocăinţa şi eliberarea de patimi păcătoase transformă viaţa omului în miros duhovnicesc de bună mireasmă. Acest mir de mare preţ al sufletului curăţit şi sfinţit se dobândeşte prin toate nevoinţele Postului Mare, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin milostenie. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca şi noi, în această ultimă săptămână înainte de sărbătoarea Învierii, să aducem ca mir de mare preţ florile harului crescute în sufletul nostru, prin postul către Înviere spre slava Mântuitorului Hristos şi spre mântuirea noastră.

Primul înţeles al Intrării în Ierusalim a Mântuitorului este acela de biruinţă asupra morţii lui Lazăr şi, deci, preînchipuire a învierii de obşte, după cum se spune în troparul sărbătorii. Evanghelia după Sfântul Ioan relatează pe larg învierea lui Lazăr, prietenul Mântuitorului Iisus Hristos şi fratele surorilor Marta şi Maria din Betania.

Când mulţi dintre iudei au văzut că Iisus a înviat un mort intrat în descompunere de patru zile, au părăsit pe cărturari şi pe farisei, pe învăţătorii lor tradiţionali, şi au crezut în Iisus şi în puterea Lui dumnezeiască. Acesta este motivul principal pentru care mulţimile au venit în Betania, să vadă pe Iisus, dar şi pe Lazăr, prietenul Său, înviat.

Mulţimile se adunaseră la Ierusalim pentru a serba Paştile iudaice, iar din Ierusalim au mers în Betania să vadă pe Lazăr, cel ce murise, dar acum era viu. Însă, pe cât se bucura mulţimea oamenilor simpli, pe atât se tulburau şi se întristau mai-marii cărturarilor şi fariseilor, plini de invidie, pentru că iubirea şi admiraţia mulţimilor faţă de Iisus creşteau cu fiecare minune, cu fiecare vindecare şi, mai ales acum, cu învierea din morţi a prietenului său Lazăr din Betania. Astfel, iudeii s-au împărţit în două: unii care credeau în Iisus şi alţii care nu credeau în Iisus; unii care-L iubeau pe Iisus, iar alţii care-L invidiau şi-L duşmăneau. Evanghelia ne spune că atunci au hotărât mai-marii cărturarilor şi fariseilor să-L omoare nu numai pe Iisus, ci şi pe Lazăr, pentru că Lazăr cel înviat din morţi era mărturia evidentă a puterii dumnezeieşti a lui Iisus Hristos. Nu numai învăţătura Lui era minunată, ci şi puterea Lui dumnezeiască, dătătoare de viaţă. Hristos, Cel ce S-a numit pe Sine "Învierea şi Viaţa" (Ioan 11, 25), este biruitor asupra morţii. Intrarea Sa în Ierusalim are două înţelesuri: o biruinţă asupra morţii lui Lazăr, dar şi o anticipare a biruinţei asupra propriei Sale morţi. Mântuitorul Hristos nu numai că înviază pe Lazăr, dar, peste puţin timp, Îşi înviază propria Sa umanitate, propriul Său trup din mormânt, iar prin aceasta El arată definitiv că este Dumnezeu-Omul. Moartea spre care merge El, deşi este o crimă organizată de autorităţile politice împreună cu cele religioase, este prezentată de Sfântul Evanghelist Ioan ca o jertfă de bunăvoie. Mântuitorul Iisus Hristos spune: "Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu" (Ioan 10, 17-18). În acest sens, Biserica vede în intrarea în Ierusalim a Domnului mergerea Sa spre patimă şi spre moarte de bunăvoie. El putea să evite suferinţele şi moartea, dacă-şi distrugea sau elimina adversarii. Dar El a dorit să biruiască prin puterea iubirii Sale care este ascunsă în Cruce şi care se arată ca iubire preaslăvită în Învierea Sa. Acesta este primul înţeles al Intrării Domnului Hristos în Ierusalim: biruinţă asupra morţii lui Lazăr şi anticipare a biruinţei Mântuitorului asupra propriei Sale morţi.

Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc este prefigurarea intrării Sale ca om în Ierusalimul ceresc


Aceasta se va realiza prin Învierea şi prin Înălţarea Sa la cer. De aceea în noaptea de Paşti noi cântăm: "Luminează­te, luminează-te, noule Ierusalime...", adică nu Ierusalimul vechi, pământesc, ci noul Ierusalim, ceresc, în care Hristos Domnul intră prin Înviere, pentru că umanitatea Lui nu va mai muri niciodată. Iar Ierusalimul ceresc în care intră Hristos Dumnezeu Cel Răstignit şi Înviat, ca să ne pregătească nouă loc pentru învierea cea de obşte, este acum simbolizat de către Biserică. Cu alte cuvinte, Biserica este icoana Ierusalimului ceresc. Din acest motiv, când sfinţim o Biserică nouă, cântăm: "Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a strălucit". Intrarea Mântuitorului în Ierusalimul ceresc priveşte deci şi taina Bisericii, prin care noi intrăm, ca să ajungem în casa Tatălui ceresc.

Participarea la viaţa Bisericii este tainic o intrare în Ierusalimul ceresc, întrucât Biserica ne învaţă şi ne ajută să răstignim păcatul din noi prin post, prin pocăinţă, prin rugăciune, prin mărturisirea păcatelor, pentru a pregăti învierea sufletului nostru din moartea păcatului.

Înţelesurile duhovniceşti ale Intrării Domnului în Ierusalim ne cheamă să cerem Mântuitorului Iisus Hristos să ne ajute să biruim şi noi moartea sufletului ca despărţire de Dumnezeu, să biruim tot ce slăbeşte credinţa noastră, să biruim ispita invidiei şi a răutăţii.

Sărbătoarea Intrării Domnului face trecerea de la Postul cel de 40 de zile al Sfintelor Paşti la intrarea în Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale lui Hristos, care este o perioadă de pregătire duhovnicească legată mai direct de Taina Crucii şi Învierii Domnului.

Stâlpările, simbolul virtuţilor adunate în timpul Postului Sfintelor Paşti


Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o zi care prevesteşte Învierea lui Hristos, ea este, oarecum, un Paşte anticipat, o arvună a biruinţei asupra morţii, asupra păcatului, asupra răutăţii oamenilor, o biruinţă a iubirii lui Hristos Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură şi invidie, decât orice trădare şi laşitate, decât orice lăcomie de bani şi de putere lumească trecătoare.

De ce purtăm în această zi ramuri de copaci, în special salcie, şi flori? Purtăm în mâini aceste ramuri, în primul rând, ca memorial sau aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2.000 de ani în urmă, când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat, mai ales de copii, cu stâlpări sau ramuri de finic. Însă purtăm în mâini ramuri de copaci şi flori şi pentru că s-au încheiat cele 40 de zile de post în care am adunat în suflet florile credinţei cultivate prin post şi rugăciune. Vecernia din Vinerea dinaintea Sâmbetei lui Lazăr spune clar în cântările ei că acum s-au împlinit cele 40 de zile de post. Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor fac, aşadar, trecerea spre o altă săptămână, care nu mai face parte din cele 40 de zile de post, ci este un timp mai sfânt şi mai sfinţitor, pentru că este timpul unei participări mistice sau tainice la Sfintele şi Mântuitoarele Patimi ale lui Hristos, ca noi să ne despătimim de patimile rele sau păcătoase din firea omenească, patimi care au pricinuit răstignirea şi moartea lui Hristos. În acest sens, florile pe care le purtăm în mână în Duminica Floriilor reprezintă florile virtuţilor adunate în timpul postului: lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţia minţii dobândită prin pocăinţă, sfinţirea sufletului şi trupului dobândită prin spovedanie şi prin împărtăşire mai deasă, pe scurt florile iubirii sfinte faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Acestea sunt florile cultivate în timpul Postului, pe care le aducem noi ca daruri cultivate în ogorul sfânt al Bisericii dreptmăritoare.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca şi noi, care purtăm în mâini ramuri de salcie (întrucât salcia se arată a fi cel mai smerit dintre copaci, deoarece îşi pleacă permanent înaintea Domnului crengile sale), să ne smerim şi să primim cu evlavie pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care intră acum nu numai în Ierusalimul pământesc, ca odinioară, ci şi în sufletul nostru şi în casa noastră, dacă Îl primim cu multă credinţă, spre bucuria Lui şi mântuirea noastră. Amin!

(Cuvânt al P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Floriilor - cea de astăzi, a şasea din Postul Sf. Paşti -, apărut în ediţia de azi a Ziarului Lumina)

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Sfânta şi Marea zi Vineri

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Vin Apr 22, 2011 3:44 am

Sfânta şi Marea Zi Vineri


Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta şi Marea Zi Vineri. Conform Sinaxarului citit la această slujbă, "în Sfânta şi Marea Zi Vineri se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi înainte de toate Crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi". Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Prezentând semnificaţiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conţinutul celor 12 Evanghelii: "După ce Domnul a fost vândut de Iuda cu treizeci de arginţi, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa. Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul şi-a rupt hainele neputând suferi aşa-numita de el hulă şi l-au condamnat la moarte. Neputând îndeplini ei sentinţa, când s-a făcut ziuă, L-au dus în pretoriu la Pilat, care n-a găsit nici o vină în El şi L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, care voind să-L elibereze le-a spus mai întâi că nu găseşte nici o vină deosebită în El. În sfârşit, acesta L-a dat iudeilor după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dus de soldaţi, îmbrăcat cu o hlamidă roşie, încununat cu o cunună de spini şi în mâini I-au pus trestie. Pilat a spus din nou: "Nu găsesc în El nici o vină de moarte". Ei însă au spus: "Noi Îl osândim pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu", "Răstigneşte-L, răstigneşte-L". În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoşată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: "Să nu faci nimic dreptului acestuia". Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopţii. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: "Sângele Lui peste noi şi peste copiii noştri! Dar dacă-L eliberezi pe El nu eşti prieten al Cezarului!". Aşadar, Pilat L-a legat, deşi ştia bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, şi l-a eliberat pe Baraba.

Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginţii a plecat şi ducându-se a luat o frânghie şi s-a spânzurat. Ostaşii L-au bătut peste faţă cu trestia şi I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns la locul Căpăţânei (Golgota) şi acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie şi El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldaţii au împărţit hainele Lui, iar pentru cămaşa Sa, care era făcută dintr-o bucată şi nu avea nici o cusătură, au aruncat sorţi. Aşadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al şaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutaşul, când a văzut aceste lucruri minunate şi mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: "Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta". Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă, mustrându-l cu asprime pe acesta, a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credinţa lui şi i-a făgăduit petrecerea în Rai împreună cu El. În sfârşit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce şi cuvintele: "Împăratul iudeilor".


Ceasul al şaselea al zilei a şasea

Apoi Mântuitorul a strigat: "Mi-e sete!". Ei au amestecat oţet cu fiere şi I l-au dat să bea. Şi spunând: "Săvârşitu-s-a!". Înclinând capul Şi-a dat duhul. Lângă Crucea Lui stăteau numai Mama Lui şi sora ei, Maria lui Cleopa. Mai era încă şi Ioan, iubitul Lui ucenic. Iudeii, pentru că a doua zi erau Paştile, i-au cerut lui Pilat ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiţilor spre a muri mai repede. Şi au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus şi L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostaşi a întins suliţa şi L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă şi îndată a ieşit sânge şi apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Pe înserate, Iosif din Arimateea a luat trupul lui Iisus, pogorându-L de pe Cruce, iar la lăsarea nopţii a venit Nicodim, aducând un amestec din smirnă şi aloe, L-a înfăşurat în giulgiuri şi L-a îngropat în apropiere în mormântul tăiat în piatră al lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte.

Trebuie să se ştie că Domnul a fost răstignit în ziua a şasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la început omul a fost făcut în ziua a şasea. A fost răstignit în ceasul al şaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, şi Adam şi-a întins mâinile şi s-a atins de pomul oprit şi a murit. Pentru aceasta trebuia să fie creat din nou omul în acelaşi ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că şi Adam a călcat porunca în Grădina Raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam. Loviturile cu palmele arătau eliberarea noastră. Scuiparea şi purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvârşita nemişcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din Rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Suliţa arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele şi trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roşii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos, capul tuturor, se află capul lui Adam, de aceea se numea locul Căpăţânii".

(articol semnat de Pr. Ciprian Apetrei şi apărut în ediţia de azi a Ziarului Lumina -
http://www.ziarullumina.ro/articole;1583;1;55818;0;Sinaxarul-Sfanta-si-Marea-Zi-Vineri.html )

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Duminica Femeilor Mironosiţe

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Mai 08, 2011 9:31 am

Femeile Mironosiţe - modele de curaj, credinţă şi evlavie în Biserică

Duminica a III-a după Paşti (a Femeilor Mironosiţe) Marcu 15, 43-47, 16, 1-8.

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

"În vremea aceea, venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau."

În Duminica a treia după Paşti, numită şi "Duminica Femeilor Mironosiţe", prăznuim potrivit sinaxarului din Penticostar pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ care s-au dus să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi. Tot în această Duminică se face pomenire de Iosif cel cu bun chip sau de neam nobil şi de Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfintele femei mironosiţe, dascăli ai Bisericii prin modul lor de a fi credincioase

Această Duminică are o semnificaţie deosebită, întrucât ne arată că în Biserică învăţăm credinţa vie nu numai din învăţătura Sfinţilor Apostoli, care este fundamentală pentru toţi, ci o învăţăm şi din pilda vieţii Sfinţilor. De aceea, în Biserică, pe lângă Sfânta Evanghelie şi Scrierile Apostolilor mai citim şi Vieţile Sfinţilor. Sfintele femei mironosiţe din Evangheliile după Sfinţii Marcu şi Matei sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi înviat din morţi.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, compară prin contrast curajul femeilor mironosiţe cu teama prea mare a ucenicilor lui Iisus. Pe când ucenicii Săi (viitorii Apostoli) erau adunaţi şi încuiaţi în casă de frica iudeilor, dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosie, şi Salomeea au cumpărat aromate sau miresme ca să ungă trupul Mântuitorului după tradiţia iudeilor. Evanghelia după Sfântul Marcu ne arată că în sufletul acestor femei iubirea sau preţuirea faţă de Hristos era mai tare decât teama de primejdie, ele aveau un curaj deosebit, pe care în dimineaţa Învierii lui Hristos nu l-au avut ucenicii Săi.

Ungerea trupului mort cu aromate simboliza cinstirea lui şi dorinţa de a împiedica descompunerea acestuia

Mironosiţele sunt femei credincioase care L-au admirat şi L-au preţuit pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar unele dintre ele au văzut răstignirea Lui şi au plâns pentru suferinţele Lui. De aceea, cu multă duioşie şi mult respect, dis-de-dimineaţă, în ziua cea dintâi a săptămânii, care urma după sâmbătă, au mers la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos ca să împlinească ceea ce au început să facă Iosif din Arimateea şi Nicodim, care au uns cu aloe şi cu smirnă trupul Mântuitorului înainte de înmormântare. Acum însă ele aduc miruri de mare preţ pentru a cinsti după obicei pe Iisus Domnul Cel îngropat şi, în acelaşi timp, pentru a împiedica descompunerea sau stricăciunea trupului Său.

Învierea Domnului, trecerea Sa la viaţa cerească

Spre surprinderea acestor femei curajoase, Cel ce trebuia uns cu miruri de mare preţ a înviat din morţi, iar stricăciunea n-a cuprins trupul Său. De ce? Fiindcă Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa biologică marcată de compunere şi descompunere, ci Învierea Lui este trecere la viaţa cerească, la viaţa veşnică, la viaţa fără de moarte şi fără de stricăciune, după cum ne arată cântările "Duminicii Femeilor Mironosiţe".

Aceste femei sunt pline de curaj, pentru că dragostea şi respectul lor faţă de Hristos le-au întărit sufleteşte. Când iubeşti pe cineva, când preţuieşti mult pe cineva, găseşti timpul necesar şi curajul necesar de a înfrunta dificultăţi şi obstacole pentru a ajunge la persoana iubită sau preţuită. În dimineaţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, femeile mironosiţe au fost cele mai curajoase fiinţe umane dintre toţi oamenii care L-au cunoscut pe Hristos Mântuitorul. Dis-de-dimineaţă pe când se revărsau zorile sau pe când răsărea soarele, femeile mironosiţe, înfruntând întunericul şi teama că li se poate întâmpla ceva neprevăzut, întrucât mormântul fusese sigilat şi păzit de către ostaşii romani, se întrebau între ele: cine ne va prăvăli piatra de pe mormânt? Întrucât piatra era mare şi grea, grija lor era firească. Dar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că îndată după ce şi-au exprimat această grijă sau preocupare, ridicându-şi ele privirea spre locul unde se afla mormântul, au văzut piatra răsturnată. Cu toate că nu era acolo nici un bărbat puternic ca să le dea o mână de ajutor, pentru dragostea, îndrăzneala, curajul şi preţuirea lor faţă de Hristos, s-a făcut o minune. Un înger al lui Dumnezeu a coborât din cer şi a răsturnat piatra de la uşa mormântului, a prăvălit-o nu ca să învieze Hristos, pentru că El înviase deja nestricând peceţile mormântului după cum S-a născut din Fecioara Maria fără să-i strice fecioria ei şi după cum a intrat prin uşile încuiate acolo unde se aflau ucenicii. Îngerul a prăvălit piatra de pe mormântul Mântuitorului deja înviat din morţi, pentru ca ele să poată vedea mormântul gol. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că femeile mironosiţe au intrat în mormântul în care a fost Iisus îngropat şi acolo au întâlnit un înger îmbrăcat în veşmânt alb ca un tânăr şi acesta le-a spus: "Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde l-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea." (Mc. 16, 6-7)

Dragostea şi curajul mironosiţelor au fost răsplătite cu bucuria de a se întâlni cu Însuşi Hristos Cel înviat

Ele au ieşit din mormântul Domnului cu spaimă şi cu teamă multă, spune Evanghelia după Marcu, şi nu au spus nimănui nimic. Iar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei ne spune că pe când mergeau ele de la mormânt spre casă, Iisus Cel înviat din morţi le-a întâmpinat şi le-a zis: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!" (Matei 28,9). Cu alte cuvinte, dragostea lor, preţuirea lor, curajul lor şi credinţa lor că Iisus a înviat din morţi au fost răsplătite cu bucuria de-a se întâlni cu Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi. Iar această întâlnire a femeilor mironosiţe cu Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi a confirmat ceea ce îngerul le-a spus, şi anume Evanghelia Învierii lui Hristos sau vestea cea bună a Învierii Lui. Îngerul le-a spus: "Nu este aici. A înviat" (Matei 28,6). Sfântul Evanghelist Matei spune că în momentul în care femeile mironosiţe s-au întâlnit cu Iisus Cel înviat, El le-a spus: "Bucuraţi-vă. Nu vă temeţi", iar ele s-au închinat Lui până la pământ şi au cuprins picioarele Lui.

Femeile mironosiţe, apostoli către Apostoli, trimise către cei ce vor fi trimişi

Atât prin această atitudine a lor de evlavie, respect, preţuire şi dragoste pentru Hristos, cât şi prin faptul că au crezut fără îndoială, fără a mai pune vreo întrebare îngerului privind modul Învierii lui Hristos, femeile mironosiţe au devenit învăţătoare ale Bisericii, ele au devenit apostoli către Apostoli. Adică ele au fost trimise de înger către cei ce vor fi trimişi de Hristos să vestească în toată lumea Învierea Lui şi învierea cea de obşte. Îngerul le-a binevestit lor, iar ele au binevestit ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos taina mare, adevărul şi bucuria Învierii lui Hristos. Femeile mironosiţe sunt cele dintâi fiinţe umane care mărturisesc Învierea Mântuitorului, iar modul în care Hristos Domnul le răsplăteşte evlavia şi credinţa lor este minunat. El le dăruieşte bucurie din bucuria Învierii Sale. Vedem aici taina Bisericii. Femeile mironosiţe au devenit icoana Bisericii plină de evlavie faţă de Hristos şi plină de credinţă că Hristos Cel înviat din morţi este prezent în mijlocul ei. După ce au auzit Evanghelia Învierii binevestită de către înger şi au crezut ceea ce îngerul le-a spus, femeile mironosiţe s-au împărtăşit cu bucurie de însăşi prezenţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care le-a întâmpinat pe cale. Cine crede în Hristos şi Îl iubeşte pe El se întâlneşte cu El. Întâlnirea aceasta cu Hristos Cel înviat o trăim şi noi când sărutăm icoana Învierii Sale din biserică, în fiecare duminică, şi când ne împărtăşim cu El din Sfântul Potir. Ne împărtăşim cu El aproape de "locul unde au stat picioarele Lui", adică de Masa Sfântului Altar unde se sfinţeşte Euharistia sau Sfânta Împărtăşanie. Femeile mironosiţe ne arată cum trebuie să-L primim sau să-L întâmpinăm pe Hristos Cel înviat, şi anume cu metanie până la pământ. De la ele au învăţat slujitorii Sfântului Altar ca atunci când intră în Sfântul Altar trebuie să se închine până la pământ, ca şi când ar cuprinde picioarele Mântuitorului Iisus Hristos simbolizat prin Masa Sfântului Altar (mormântul Învierii Sale) pe care se află tot timpul Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Euharistie (Trupul şi Sângele Său), spre a ne arăta iubirea Sa jertfelnică pentru Dumnezeu şi pentru oameni, iubire mai tare decât moartea. De la femeile mironosiţe învăţăm, aşadar, cum să ne comportăm în biserică când ne întâlnim cu Hristos Cel înviat din morţi. Ele nu au zis nimic, ci doar s-au închinat şi au cuprins picioarele Lui în semn de evlavie, de respect şi de preţuire multă. Când noi ne împărtăşim cu Hristos Cel înviat din morţi prezent în Sfântul Potir, repetăm gestul femeilor mironosiţe, întrucât ne apropiem de Hristos cu "frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste", în deplină evlavie şi tăcere.

Când omul credincios nu mai este ajutat de oameni, Dumnezeu trimite îngeri să-l ajute

Pe când mergeau ele spre mormântul lui Iisus, femeile mironosiţe se întrebau: "Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?" (Marcu 16,3) Evanghelia ne-a arătat cum a răspuns Dumnezeu la întrebarea lor: le-a trimis un înger în ajutor.

Uneori există şi în viaţa noastră momente de singurătate, de neajutorare, când nu mai putem conta pe nimeni dintre oameni, când cei care ar trebui sau ar putea să ne ajute nu o fac. În astfel de momente numai credinţa şi nădejdea în Dumnezeu sau iubirea noastră faţă de Hristos mai pot deveni izvor de ajutor sau de întărire. Adesea, când nu se mai găsesc oameni care să ne ajute, ne ajută chiar îngerii lui Dumnezeu. Ei ne scot tainic sau în mod neaşteptat dintr-o situaţie dificilă sau dintr-o încercare grea dacă sporeşte credinţa noastră în Dumnezeu şi dacă ne rugăm cu evlavie lui Hristos. Femeile mironosiţe reprezintă puterea credinţei în Hristos şi a iubirii faţă de Hristos, iubire smerită şi sfântă mai tare decât orice calcul de ajutor omenesc din lumea aceasta. Ele reprezintă credinţa Bisericii lui Hristos care îşi pune mai mult nădejdea în ajutorul dumnezeiesc, decât în ajutorul omenesc, adesea absent sau interesat.

De aceea, se cuvine ca în această zi a "Duminicii Femeilor Mironosiţe" să ne aducem aminte de toate femeile care din timpul Sfinţilor Apostoli până astăzi au arătat credinţă, preţuire şi evlavie pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

Femeile mironosiţe - modele pentru toate femeile credincioase

Femeile mironosiţe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care prin credinţa, curajul şi jertfelnicia lor au devenit muceniţe sau martire, mărturisind pe Hristos Cel răstignit şi înviat, au devenit cuvioase maici în mănăstiri şi harnice mame creştine în familie, care au dat naştere copiilor şi i-au crescut în dreapta credinţă binevestind în casă, în familie, că Hristos Cel răstignit şi înviat voieşte să devină Viaţa vieţii noastre, El Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea şi ne-a dăruit arvuna vieţii veşnice. Cunoaştem numele unor femei mironosiţe din Noul Testament, şi anume: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosif sau Iosie, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, un ispravnic al regelui Irod, Salomeea, Suzana, care au ajutat pe Mântuitorul şi pe Sfinţii Apostoli în lucrarea lor sfântă de propovăduire a Evangheliei. Ele au ajutat cu bani sau cu munca necesară pentru pregătirea meselor şi a hainelor, adesea în călătoriile pe care Mântuitorul şi ucenicii Săi le-au făcut în Ţara Sfântă. Ele sunt icoana femeilor credincioase, care susţin financiar sau cu munca lor construcţia de biserici, împodobirea lor, ajutorarea săracilor, a copiilor orfani, a bătrânilor, a bolnavilor. Deşi în Evanghelii ele nu apar totdeauna în prim-plan, totuşi Evangheliile le menţionează. Ele, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, singurul dintre Apostoli care a mers cu Hristos până la cruce, au văzut patimile şi moartea Mântuitorului. De aceea, ele s-au învrednicit să fie primele care l-au întâlnit pe Hristos Cel înviat, după cum primul dintre ucenici care a intrat în mormântul Domnului înviat din morţi a fost Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Domnului.

Femeile mironosiţe reprezintă, de asemenea, pe toate femeile care dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, merg la icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi-I cer ajutor să prăvălească atâtea "pietre grele ale vieţii" de pe inima sau sufletul lor. Ele reprezintă pe toate femeile care cer ajutorul lui Hristos pentru a putea creşte copiii în credinţă, pentru a fi soţii credincioase în familie şi femei evlavioase în Biserică, pentru a fi purtătoare de valori ale credinţei, deoarece aromatele de mare preţ pe care femeile credincioase le aduc lui Hristos sunt bogăţia şi valorile credinţei în Hristos, bogăţia spiritualităţii sau a legăturii omului cu Dumnezeu, adică darurile Duhului Sfânt primite ca arvună a bunătăţilor veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.

Femeile mironosiţe reprezintă şi pe acele femei care au devenit, prin lacrimi de pocăinţă şi prin multă rugăciune, prin nevoinţă şi prin slujbe dis-de-dimineaţă în biserică, maici monahii sau călugăriţe născătoare de virtuţi sfinte ale credinţei creştine: evlavia, smerenia, ascultarea, bunătatea inimii. Aşadar, ca femei credincioase, femeile mironosiţe reprezintă, în acelaşi timp, mamele şi fetele din familii, maicile şi surorile din mănăstiri. Ele reprezintă, de asemenea, şi pe femeile care sunt milostive cu cei îndoliaţi, cu cei întristaţi, cu cei ce sunt în pragul stricăciunii vieţii din cauza păcatului şi a morţii sau aduc bucurie celor pe care îi ajută. În această privinţă, există azi o mulţime de femei credincioase care veghează la căpătâiul bolnavilor în spitale, o mulţime de profesoare de religie, o mulţime de asistente medicale, de asistente sociale, o mulţime de femei care lucrează în instituţii de cultură şi de solidaritate socială, purtând în sufletul lor şi arătând în jurul lor lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm de la femeile mironosiţe curajul de a-L căuta pe Hristos în rugăciune, credinţa puternică în Învierea Lui şi bucuria de a ne întâlni cu El în fiecare duminică şi sărbătoare în Biserica Sa, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Amin!

(cuvânt al PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Femeilor Mironosiţe - cea de astăzi, a treia după Sf. Paşti - apărut în ediţia de astăzi a Ziarului Lumina: http://www.ziarullumina.ro/articole;1596;1;56310;0;Femeile-Mironosite---modele-de-curaj-credinta-si-evlavie-in-Biserica*.html )

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Duminica Slăbănogului

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Mai 15, 2011 2:57 am

Hristos vindecă şi ridică pe cel bolnav şi păcătos



Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)



Ioan 5, 1-15: "În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era cuprins. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi, ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi, îndată, omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos."


Perioada care urmează sărbătorii Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată că în Iisus Hristos se află izvorul vieţii şi al sănătăţii, izvorul milostivirii şi al iertării păcatelor, izvorul ridicării omului din moartea păcatului şi al pregustării vieţii veşnice încă din lumea aceasta ca arvună prin întâlnirea şi împărtăşirea cu El. De aceea, în Evanghelia duminicii a doua după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Tomii, Hristos Domnul vindecă pe ucenicul Său Toma de îndoială spunându-i: "Nu fi necredincios, ci credincios!" (Ioan 20, 27). Apoi în Evanghelia Duminicii Mironosiţelor vindecă pe femeile mironosiţe de teamă zicându-le: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!" (Matei 28, 9-10). Iar în Evanghelia acestei duminici, numită Duminica Slăbănogului, vedem că Iisus vindecă pe un om de paralizie, la scăldătoarea Vitezda. Apoi vom vedea cum în Evanghelia Duminicii Samarinencii Hristos Domnul vindecă pe o femeie de iubirea ei nestatornică, iar în Evanghelia duminicii a şasea după Paşti sau Duminica Orbului, vindecă pe un om de orbire fizică sau trupească.

Aceste vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ne arată puterea Lui dumnezeiască, dar şi multa Lui iubire milostivă faţă de oameni, dorinţa Lui de a-i ridica din păcat şi din boală, de a-i vindeca sufleteşte şi trupeşte, pentru că păcatul este o boală a sufletului care adesea atrage după sine şi boli ale trupului, deşi aceasta nu este o regulă strictă. Adică sunt oameni bolnavi care suferă nu ca urmare a păcatelor proprii, ci ca urmare a unei pedagogii divine, după cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos despre orbul din naştere care nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb, pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu. (cf. Ioan 9, 3)

Mântuitorul Hristos - duhovnicul şi doctorul sufletelor noastre


În Evanghelia de astăzi se vede totuşi o legătură între păcat şi boală, pe care Mântuitorul Iisus Hristos o aminteşte celui vindecat de boală în mod foarte discret, ca duhovnic şi doctor de suflete, întrucât doreşte să salveze, să ridice, să recupereze pe cel păcătos, fără să-l umilească. El nu îl ceartă pe cel bolnav, ci îl sfătuieşte după ce l-a vindecat: "Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti pentru ca să nu-ţi fie ţie mai rău" (Ioan 5,14). Totuşi, Hristos Domnul nu îi dă acest sfat în auzul tuturor, ci în taină, doar faţă în faţă cu păcătosul pe care l-a vindecat, păstrând astfel o legătură de confidenţialitate între doctorul-duhovnic şi pacientul-penitent. Vedem aici modelul convorbirii dintre doctorul de suflete, care este duhovnicul, şi penitentul sau omul care se pocăieşte pentru păcatele lui, dorind să se vindece de păcat şi de boală. Această putere vindecătoare, milostivă şi smerită a Mântuitorului Iisus Hristos este scoasă în evidenţă de către Biserică în perioada dintre Sărbătoarea Învierii Domnului, adică a ridicării Sale din morţi, şi Sărbătoarea Înălţării Sale la cer, pentru a ne arăta că Hristos înviază din morţi ca să ne învieze şi pe noi din moarte, din moartea sufletească a păcatului şi din moartea fizică a trupului, ca apoi să ne înalţe la ceruri în slava şi iubirea Preasfintei Treimi. Aşadar, toată perioada aceasta este o pedagogie de însănătoşire a sufletului şi de înălţare a lui în lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.


Dumnezeu vine în ajutorul celui bolnav şi singur


În Evanghelia de astăzi se vede că Mântuitorul Iisus Hristos merge la scăldătoarea Vitezda pentru a vindeca un om bolnav de treizeci şi opt de ani, care aştepta milostivirea şi ajutorul lui Dumnezeu. Nu ni se spune în Evanghelie pentru care păcat al său suferea el atât de mult. Vedem însă că la suferinţa acestui om bolnav se mai adaugă şi singurătatea sa, întrucât nimeni dintre cei prezenţi acolo nu-l ajuta. Slăbănogul sau paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, care în limba ebraică a Vechiului Testament înseamnă "casa milei" sau "casa îndurării", mărturiseşte el însuşi singurătatea sa trăită ca totală neajutorare. Când Iisus îl întreabă: "Vrei să te vindeci?", el îi răspunde: "Nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa, şi totdeauna altul o ia înaintea mea până când ajung eu", adică până ce ajunge el târându-se spre apă. Treizeci şi opt de ani de suferinţă cauzată de boală, la care se adaugă o cruntă singurătate, chiar dacă multă lume se afla în jurul lui. Omul acesta nu era singur într-o singurătate de pustie, ci singur într-o mulţime de oameni! Slăbănogul de la Vitezda nu trăia departe de oameni, nici nu era izolat în casă, ci el se afla printre mulţi bolnavi însoţiţi de prieteni sau de membri ai familiei lor, care erau sănătoşi, dar fiecare dintre aceştia se ocupa doar de bolnavul lui, iar, îndată ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa de vreun bolnav care nu are pe nimeni să-l ajute. Treizeci şi opt de ani de suferinţă, treizeci şi opt de ani de răbdare, treizeci şi opt de ani de tăcere întru smerenie, treizeci şi opt de ani de singurătate au brăzdat viaţa chinuită de boală a acestui om paralizat, care aştepta tulburarea apei de către înger! Într-o mulţime de oameni, el aştepta mereu un singur om mai milostiv sau omenos care să-l ajute să intre în scăldătoare spre a se vindeca. Erau mulţi oameni în jurul său, dar dispăruse cu desăvârşire omenia din ei. Deşi aceştia erau mulţi, formau împreună un pustiu spiritual, pentru că egoismul le-a pustiit sufletele.


Răbdarea desăvârşită, smerenia adâncă şi speranţa neîntreruptă aduc izbăvirea


Spre acest om paralizat şi singur care nu avea pe nimeni ca să-l ajute a venit Însuşi Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din ceruri pentru mântuirea oamenilor. Se pare că acest bolnav de treizeci şi opt de ani de suferinţă era mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos. Deci, el suferea de boală încă înainte de naşterea sau venirea lui Hristos în lume. Întrucât acest bolnav aştepta întru răbdare desăvârşită şi întru speranţă neîntreruptă momentul în care ar putea fi vindecat şi el, cu toate că nu se găsea un om care să-l ajute, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a venit ca să-l ajute. Iisus cunoştea bine îndelunga suferinţă a slăbănogului, dar şi multa lui pocăinţă pentru păcate, multa lui răbdare fără răzvrătire şi multa lui speranţă fără întrerupere. Când slăbănogul i-a spus lui Iisus: "Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare" (Ioan 5, 7), el a exprimat, de fapt, mai mult o cerere, decât a dat o explicaţie. Acum, el simte că a venit lângă el omul care îl poate ajuta să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către înger. Însă, îndată va constata că omul de lângă el nu venise ca să-l ajute să intre în scăldătoare, ci să-l vindece direct prin cuvânt, zicându-i: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Ioan 5, . Plin de credinţă, verificată prin suferinţă, paralizatul de la scăldătoarea Vitezda s-a ridicat, a luat aşternutul pe care stătea şi a început să umble. Între timp însă, Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care i-a spus: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă", nu a mai rămas acolo unde a săvârşit vindecarea, ci S-a dus în altă parte, şi anume la templu.

Binele trebuie săvârşit în orice timp


Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda a fost săvârşită de Iisus într-o zi de sâmbătă. Ea a adus bucurie multă celui ce suferea, dar i-a întristat pe cei ce invidiau pe Iisus că face minuni. Aceştia l-au mustrat pe omul vindecat, întrucât a fost vindecat în zi de sâmbătă, însă el, recunoscător faţă de cel ce l-a vindecat, a explicat: "Cel ce m-a vindecat mi-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Ioan 5, 11). Ei l-au întrebat: "Cine este acela?" Dar slăbănogul nu a ştiut să răspundă cine este omul care l-a vindecat.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, spun că cei care invidiau pe Iisus nu erau deranjaţi atât de mult de faptul că un om paralizat a fost vindecat în zi de sâmbătă, cât de faptul că Iisus a săvârşit minunea vindecării. Invidia lor ascunsă sub paravanul respectării sâmbetei i-a făcut pe ei nemulţumiţi de vindecarea slăbănogului.

Oricum, vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că tot timpul trebuie să săvârşim binele, atât în zi de lucru, cât şi în zi de sărbătoare. Să arătăm oricând iubire milostivă şi ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi şi celor singuri. De ce? Pentru că oricând arătăm milostivire şi bunătate faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru, noi preamărim pe Dumnezeu Cel milostiv şi bun. Iubirea milostivă şi smerită a oamenilor faţă de semenii lor aflaţi în dificultate este semnul că iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni lucrează prin cei care îi ajută pe alţii.


Să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru darurile primite


Evanghelia ne mai arată încă o virtute a acestui om care s-a pocăit prin suferinţă, şi anume recunoştinţa sa, mulţumirea adusă lui Dumnezeu. El nu ştia cum se numea omul care i-a zis: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă", dar a simţit că vindecarea lui s-a făcut cu puterea lui Dumnezeu care lucra prin acest om. De aceea, îndată ce s-a vindecat şi a putut umbla, el a mers la templu să mulţumească lui Dumnezeu pentru vindecare, să-I arate recunoştinţă sau mulţumire, chiar dacă nu ştia cine este omul prin care Dumnezeu l-a vindecat. Or, tocmai acolo, în templu, l-a întâlnit pe Cel care l-a vindecat. Însă Acesta îi spune acum: "Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău" (Ioan 5, 14). Atunci paralizatul care fusese vindecat a înţeles că Cel care l-a vindecat era Iisus din Nazaret.

După ce a aflat cine l-a vindecat, el a ieşit din templu şi a mărturisit în faţa iudeilor pe Cel care l-a vindecat. Vedem aici recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi curajul lui de-a mărturisi puterea vindecătoare a lui Iisus. Cu alte cuvinte, acest om paralizat după ce a fost vindecat devine nu numai recunoscător faţă de Dumnezeu, ci şi un mărturisitor al lui Iisus Hristos şi al puterii Lui dumnezeieşti prin care săvârşeşte minunile.


Scăldătoarea Vitezda, prefigurarea mântuirii prin lucrarea Bisericii


Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că îngerul care tulbura apa şi făcea ca primul om care se arunca în scăldătoare să fie vindecat era o prefigurare a Tainei Botezului; cu deosebirea însă că în Vechiul Testament harul era dat în arvună, nu în plinătate, pe când, în Biserica lui Hristos, harul iertării şi al vindecării de păcate şi boli este dăruit în plinătate. Atunci se vindeca numai primul care intra în scăldătoare, acum se vindecă toţi care se botează în scăldătoarea sau în apa Botezului. Ei se vindecă de boala păcatului strămoşesc, de toate păcatele şi de toate bolile sufleteşti şi trupeşti dacă au credinţă puternică. Biserica este noua Vitezdă, spaţiul vindecării sau locul ridicării, prin harul vindecător şi mântuitor al Sfintelor Taine: a Botezului, a Pocăinţei şi a Sfântului Maslu, deoarece Biserica este Trupul tainic al lui Hristos Cel răstignit şi înviat plin de harul Preasfintei Treimi.

Evanghelia de azi ne arată că este o legătură între păcat şi boală, dar şi o legătură între suferinţă şi pocăinţă. Îndelunga suferinţă a omului paralizat s-a transformat în stare de pocăinţă, din care izvora smerită răbdare unită cu nădejde multă. Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa: Comentariu la Evanghelia după Ioan, spune că acest om bolnav, adică paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, ne învaţă multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, adică nu se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, nu-şi blestemă soarta pentru că suferă de mulţi ani, ci suferă întru răbdare unită cu nădejde. Deşi mulţi oameni se aflau în jurul lui şi nimeni nu l-a ajutat vreodată, el nu îi judecă pe ceilalţi, nu-i blestemă, nu-i vorbeşte de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute şi nu l-au ajutat, ci suferă întru speranţă, rabdă şi aşteaptă vindecarea de la Dumnezeu, iar această răbdare a lui întru smerenie şi întru speranţă, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi fără să judece pe cei din jur, a fost socotită lui ca virtute sau lumină a sufletului, adică suferinţă transformată în pocăinţă.


Suferinţa trupului poate schimba şi însănătoşi sufletul omului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii


De la acest slăbănog sau paralizat învăţăm că putem schimba suferinţa adusă de boală în pocăinţă pentru păcate. Cunoscând că în omul paralizat s-a făcut această transformare spirituală a suferinţei în pocăinţă, Mântuitorul Iisus Hristos S-a dus personal la scăldătoarea Vitezda ca să vindece pe acest om care nu mai era ajutat de nimeni dintre oameni. Iar după ce bolnavul a fost vindecat, vedem recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi faţă de omul Iisus Hristos, după ce a trecut prin multă suferinţă, şi a arătat smerenie şi speranţă întru răbdare. Nu toţi oamenii au aceeaşi putere de a răbda sau de a suferi întru smerenie, însă acest păcătos, care s-a pocăit prin suferinţă, a fost ales de Hristos Domnul să ne arate că omul bolnav se poate folosi de o suferinţă a trupului pentru a dobândi o stare de sănătate a sufletului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii. Şi chiar dacă omul bolnav nu dobândeşte imediat sau deloc vindecarea trupului, el poate dobândi vindecarea sufletului de boala păcatului, adică se poate mântui.

Să ne rugăm Domnului Hristos să ajute pe toţi cei care suferă să transforme suferinţa bolii lor în pocăinţă, iar dacă n-au săvârşit păcate grave, să transforme suferinţa lor în speranţă, ca apoi să simtă bucuria vindecării, ridicării şi a întâlnirii lor cu Hristos Cel înviat, Duhovnicul şi Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

(cuvânt al PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Slăbănogului - cea de astăzi, a patra după Sf. Paşti - apărut în ediţia de astăzi a Ziarului Lumina: http://www.ziarullumina.ro/articole;1603;1;56631;0;Hristos-vindeca-si-ridica-pe-cel-bolnav-si-pacatos*.html )

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Despre puterea rugaciunii

Mesaj  Didina Sava la data de Mar Iun 07, 2011 9:44 pm

Fenomenele mistice" cum erau denumite pana de curand, au suport stiintific dat de ultimele cercetari in domeniu. Tot mai multi cercetatori din intreaga lume, s-au axat in ultimul timp pe experiente si cercetari specifice.

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin..[1]

"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de
Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg
"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."[2]

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană.
Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii.
Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale.
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca..
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi.
"Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina
Trad. Din engleză în română Cristina M. C1999-2009 "Pravda Ru"
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul" , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism).
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa "Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)
avatar
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3755
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Duminica Pogorârii Sf. Duh (a Rusaliilor)

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Dum Iun 12, 2011 2:56 am

Duhul Sfânt constituie şi sfinţeşte Biserica lui Hristos


† Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Duminica a opta după Paşti (a Rusaliilor) Ioan 7, 37-53; 8,12


"În ziua cea de pe urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminţia lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, iar le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit lor Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieţii."

Atât Apostolul, cât şi Evanghelia care se citesc la această sărbătoare ne arată lucrarea Duhului Sfânt în lume. Apostolul ni-L prezintă pe Duhul Sfânt în forma unor limbi ca de foc. Evanghelia ne arată, potrivit cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, că Duhul Sfânt este apa cea vie.

Duhul Sfânt nu anulează identitatea omului, ci o luminează şi o îmbogăţeşte

Apostolul zilei este o lectură din cartea Faptele Apostolilor, care descrie evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt ca un vuiet de suflare de vânt peste ucenicii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adunaţi laolaltă în Ierusalim (Fapte 2, 2). În limba ebraică acelaşi cuvânt ruah înseamnă duh şi vânt. Duhul Sfânt vine din cer ca un vuiet mare de vânt şi apare deasupra capului fiecăruia dintre ucenici în limbi ca de foc. Duhul Sfânt vine peste fiecare dintre ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos când ei se aflau adunaţi laolaltă, întrucât El sfinţeşte pe fiecare om în parte şi pe toţi laolaltă, adică sfinţeşte persoane adunate în comunitate şi pentru comuniune. El sfinţeşte persoane distincte şi le pune în comuniune şi conlucrare. Duhul Sfânt nu anulează identitatea sau personalitatea omului, ci o luminează şi o îmbogăţeşte, astfel încât fiecare persoană umană, prin lucrarea Duhului Sfânt, se pune într-o legătură tainică de viaţă sfântă cu Persoanele divine ale Preasfintei Treimi şi cu persoanele umane care mărturisesc aceeaşi credinţă, formând astfel Biserica lui Hristos, plină de harul Preasfintei Treimi (cf. II Corinteni 13, 13). De aceea, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt peste ucenicii Domnului se săvârşeşte şi botezul în apă şi în Duh al primilor creştini (cf. Fapte 2, 38-41). Cine se botează în apă şi în Duh, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, începe o relaţie şi o viaţă nouă, de comuniune cu Persoanele Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos.

Duhul Sfânt Se coboară în formă de limbi ca de foc şi pentru a arăta că "focul" harului este curăţitor de păcate, după cum focul fizic este curăţitor de rugină. Când metalele sunt ţinute mai mult timp în foc, rugina, praful sau zgura de pe ele se curăţă, iar ele devin incandescente sau luminoase, şi nu mai sunt rigide, ci devin flexibile, pot lua o formă nouă, una pe care n-au avut-o înainte. Deci, Duhul Sfânt, asemenea focului material pe care îl cunoaştem noi, curăţeşte duhovniceşte pe om de rugina sau zgura păcatului, adică de toată necurăţia sufletului şi a trupului. În acelaşi timp, Sfântul Duh transformă sufletul omului întunecat şi opac din cauza păcatului, în suflet bun şi luminat. De aceea, Botezul în apă şi în Duh Sfânt mai este numit şi Sfânta luminare. Totodată, Duhul Sfânt, ca şi focul, nu doar curăţeşte sufletul de necurăţie, ci şi încălzeşte viaţa spirituală a sufletului răcit din cauza patimilor egoiste, iar această căldură a Duhului Sfânt se vede mai întâi în lacrimile pocăinţei şi în dorinţa de o viaţă nouă. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că primele semne clare ale prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt în omul credincios sunt smerenia şi pocăinţa, iar lacrimile pocăinţei arată că Duhul Sfânt curăţeşte pe om de păcat şi în acelaşi timp face roditoare credinţa în el asemenea apei care udă un pământ uscat şi-l face roditor (Sfântul Efrem Sirul). În lacrimile fierbinţi ale pocăinţei se vede legătura duhovnicească dintre Evanghelia după Sfântul Evanghelist Ioan, care prezintă pe Duhul Sfânt ca fiind "apa cea vie", şi scrierile Sfântului Evanghelist Luca (Faptele Apostolilor), care prezintă pe Duhul Sfânt ca "foc" curăţitor, încălzitor şi luminător. În lacrimile pocăinţei, "focul" regretului sau al căinţei, pentru păcatele săvârşite şi pentru că am supărat pe Dumnezeu, se transformă în "apa cea vie", adică în lucrarea harului care spală păcatele omului prin pocăinţă, şi devine izvor de sfinţenie şi de fapte bune.

Duhul Sfânt confirmă şi cultivă viaţa adevărată a creştinului sau comuniunea lui de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii

Duhul Sfânt, a treia Persoană din Sfânta Treime, nu are chip. El nu Se arată în formă de om, ci El se arată fie ca foc luminător, încălzitor şi curăţitor, fie ca apă vie care dă viaţă. De ce Duhul Sfânt Se prezintă astfel şi nu ia chip de om după cum a luat Fiul lui Dumnezeu? Pentru că Duhul Sfânt nu concurează pe Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. El nu concurează pe Fiul şi nici nu-L completează pe Fiul, ci-L confirmă şi-L comunică oamenilor pe Fiul, ca Fiul să locuiască în ei, să devină Viaţa vieţii lor, mai ales prin împărtăşirea lor cu Hristos prin Sfintele Taine ale Bisericii (cf. Ioan 6, 54-57). Întrucât Duhul Sfânt cercetează adâncurile lui Dumnezeu (cf. I Corinteni 2, 10), lucrarea Sa nu este una care se impune din exterior, ci una care se propune din interior, una de intimitate, de modelare a sufletului omului. El nu Se arată în faţa omului, ci locuieşte tainic sau mistic în sufletul omului, îl inspiră, fără să-l constrângă, pentru ca omul, în mod liber, să gândească şi să trăiască asemenea lui Hristos. Deci Duhul Sfânt lucrează tainic sau discret în om, respectând libertatea omului de a se întoarce sau nu spre Dumnezeu Tatăl şi de a împlini sau nu voia Fiului lui Dumnezeu, a lui Hristos, descoperită sau arătată în Sfânta Sa Evanghelie. Aşadar, Duhul Sfânt este Duhul libertăţii, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, când zice: "unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (II Corinteni 3, 17). Duhul Sfânt nu apare în mod vizibil în faţa omului, ca să nu facă presiune asupra acestuia, ci El vine tainic în sufletul omului şi-l inspiră să rostească un cuvânt folositor, să împlinească o lucrare bună, şi mai ales să cultive prin rugăciune o permanentă legătură de iubire duhovnicească cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni. Duhul Sfânt este în acelaşi timp Duhul libertăţii şi Duhul comuniunii sau al unităţii. El respectă libertatea noastră atât de mult, încât noi putem asculta glasul Lui tainic sau putem să-L ignorăm. De aceea, Sfântul Apostol Pavel zice: "nu stingeţi Duhul" (I Tesaloniceni 5, 19). Concret, omul poate stinge lucrarea Duhului în el prin necredinţă, nepăsare şi nelucrare. Duhul Sfânt este Duhul comuniunii, deoarece adună laolaltă pe cei înstrăinaţi sau diferiţi unul de altul. Duhul Sfânt cheamă la unitate sau comuniune diversitatea darurilor din umanitate şi din natură (creaţie). El distribuie sau împarte darurile lui Dumnezeu pentru ca oamenii să le cunoască, să le cultive şi apoi să le adune laolaltă ca pe o ofrandă de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu-Dăruitorul. Duhul Sfânt nu Se arată în chip de om, dar doreşte să facă din fiecare om credincios un chip al lui Hristos Dumnezeu-Omul. Iar cea mai frumoasă rodire a acestei lucrări a Duhului Sfânt în oameni sunt Sfinţii Bisericii. De aceea, în Ortodoxie prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt este Duminica Tuturor Sfinţilor pe care Duhul Sfânt i-a ajutat ca să devină părtaşi ai sfinţeniei şi bunătăţii lui Hristos Cel Unul Sfânt, Dumnezeu-Omul.

"Arhitectul Bisericii" şi "Plugarul firii omeneşti"

Prin harul Sfântului Botez, care a fost săvârşit îndată după Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli (cf. Fapte 2, 38-41), Duhul Sfânt adună laolaltă în iubirea Preasfintei Treimi persoane şi popoare diferite. Sfântul Vasile cel Mare a numit pe Duhul Sfânt "Arhitectul Bisericii", întrucât El zideşte din interior, din sufletul omului, templul lui Dumnezeu în om, adică realizează sălăşluirea harului Preasfintei Treimi în Biserica lui Hristos, formată din neamuri de limbi diferite, cărora li s-a binevestit în limba lor maternă "focul" iubirii lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ca înnoitor şi sfinţitor al vieţii creştinului, Duhul Sfânt a fost numit şi "Plugarul firii omeneşti" (Sfântul Ioan Gură de Aur). El arde spinii păcatului şi potoleşte seceta sufletului arid, prin apa Botezului şi prin lacrimile pocăinţei, pentru a cultiva apoi virtuţile sfinte ale vieţii creştine. De aceea, cântăm adesea în Biserică: prin Duhul Sfânt tot sufletul viază şi întru curăţie se înalţă (Antifonul I, glasul 4). Duhul Sfânt ridică pe cei căzuţi, luminează pe cei întunecaţi de păcate şi eliberează pe cei robiţi de patimi. Deci Duhul Sfânt înnoieşte şi sfinţeşte viaţa omului. Roadele lucrării Sale în viaţa oamenilor sunt aceste virtuţi: "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia" (Galateni 5, 22-23). Duhul Sfânt luminează mintea omului ca să înţeleagă Sfintele Scripturi şi încălzeşte inima lui ca să se roage mai fierbinte. Când nu ştim sau nu putem să ne rugăm cum trebuie, Duhul Se roagă în noi cu suspine negrăite (cf. Romani 8, 26), şi strigă Avva, Părinte (Galateni 4,6) ca să iubim mai mult pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Iar întrucât noi, creştinii, suntem botezaţi în Duhul Sfânt, Care purcede din Tatăl şi Se odihneşte în Fiul, îndrăznim să-L numim pe Dumnezeu Cel din ceruri Tatăl nostru, mărturisind astfel că suntem fiii Lui, înfiaţi prin harul Sfântului Duh ca urmare a credinţei noastre în Dumnezeu-Fiul, în Iisus Hristos. Duhul Sfânt este apa cea vie, ne spune Evanghelia, pentru că El, prin Botez şi prin Pocăinţă, ne înviază în lumea aceasta din moartea păcatului, iar la învierea cea de obşte ne ridică din stricăciune (cf. Iezechiel 37, 5-6). Duhul Sfânt dăruieşte viaţă la toată făptura. El dăruieşte viaţă vegetală şi viaţă animală: "Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce" (Psalmul 103, 30-31). Însă oamenilor creaţi după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi botezaţi în numele Sfintei Treimi, Duhul Sfânt le dăruieşte nu numai existenţa biologică sau viaţa pământească trecătoare, ci şi viaţa spirituală sau viaţa cerească netrecătoare, în bucuria şi slava Preasfintei Treimi.

Prin lucrarea Duhului Sfânt se constituie Biserica instituită de Mântuitorul Iisus Hristos

Când coboară la Cincizecime peste Sfinţii Ucenici şi Apostoli ai lui Hristos, Duhul Sfânt constituie Biserica lui Hristos, care se extinde apoi prin Botezul oamenilor din neamuri diferite. Cum constituie Duhul Sfânt Biserica lui Hristos, dacă Hristos este Capul şi temelia Bisericii? Deoarece în Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, firea divină s-a unit cu firea umană prin lucrarea Duhului Sfânt (cf. Luca 7, 35), tot prin lucrarea Duhului Sfânt viaţa divino-umană a lui Hristos, Capul-Bisericii, se împărtăşeşte sau se extinde acum în toţi oamenii care cred în Hristos şi astfel se constituie Biserica lui Hristos. Prin urmare, taina Bisericii aceasta este: viaţa lui Hristos Cel Răstignit, Înviat şi Înălţat la ceruri, adică în slava Preasfintei Treimi, se dăruieşte acum oamenilor, prin lucrarea Duhului Sfânt, ca oamenii să poată participa la viaţa şi bucuria veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Din acest motiv, în Biserica Ortodoxă sfintele slujbe nu încep cu rugăciunea Tatăl nostru, ci cu o rugăciune adresată Sfântului Duh: "Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre". Îndată după această rugăciune adresată Duhului Sfânt, spunem "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi", după care rostim rugăciunea Preasfântă Treime. Aceasta înseamnă că numai prin harul Duhului Sfânt prezent în noi ne putem uni cu Preasfânta Treime. Iar după ce am rostit rugăciunea Preasfântă Treime, spunem şi rugăciunea Tatăl nostru, pentru a arăta că suntem fii ai lui Dumnezeu Tatăl înfiaţi de Duhul Sfânt prin harul Botezului care ne uneşte cu Hristos, Dumnezeu-Fiul. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Pogorârea Duhului Sfânt urmează după Înălţarea întru slavă a lui Hristos la ceruri, pentru că Hristos Domnul ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl, când a înălţat pe tronul împărătesc al Preasfintei Treimi firea Sa umană înnoită şi sfinţită prin Răstignire, Moarte şi Înviere, ca să ne dăruiască nouă oamenilor viaţa Sa cerească şi preaslăvită. Deci, Duhul Sfânt Mângâietorul şi Sfinţitorul vine în lume ca să constituie Biserica lui Hristos, întemeiată de El prin Întruparea şi lucrarea Sa mântuitoare şi să sfinţească pe cei care cred în Hristos şi-L iubesc pe El, ca să-i facă părtaşi ai vieţii Lui preaslăvite în iubirea Preasfintei Treimi.

Să mulţumim lui Dumnezeu-Tatăl pentru iubirea Sa milostivă arătată oamenilor prin Domnul nostru Iisus Hristos şi împărtăşită nouă prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică! În încheiere, mai observăm că în această zi de Rusalii se aduc în biserică pentru binecuvântare frunze de tei sau de nuc, întrucât ele ne amintesc simbolic de limbile ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimişi de El să bine-vestească Evanghelia Sa în limbi diferite, adică la neamuri sau popoare diferite, până la marginile pământului, începând de la Ierusalim. Prezenţa acestor multe frunze la sărbătoarea Rusaliilor ne îndeamnă să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să păzească Biserica Sa cea una sfântă alcătuită din persoane şi popoare diferite şi să binecuvânteze cu harul Său întreaga natură sau creaţie, spre slava Preasfintei Treimi şi spre dobândirea vieţii veşnice. Amin!

(cuvânt al PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Pogorârii Sfântului Duh - cea de astăzi, a opta după Sf. Paşti - apărut în ediţia de astăzi a Ziarului Lumina:
http://www.ziarullumina.ro/articole;1631;1;58177;0;Duhul-Sfant-constituie-si-sfinteste-Biserica-lui-Hristos-*.html )

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele)

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Vin Iun 24, 2011 11:08 am

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Naşterea Cinstitului Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan; pe Sfinţii Zaharia şi Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan; pe Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana şi Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava (Dezlegare la peşte).


Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul este atestată încă din secolele IV-V şi a fost instituită, după unii, spre a înlocui unele vechi sărbători păgâne, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstiţiului de vară (22-23 iunie). Sărbătoarea de astăzi este închinată Naşterii Înaintemergătorului Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Sfântului Ioan Botezătorul. În afară de această sărbătoare, în calendarul Bisericii noastre mai avem următoarele sărbători închinate Sfântul Ioan: Zămislirea - 23 septembrie; Naşterea - 24 iunie; Soborul - 7 ianuarie; Tăierea capului - 29 august; Prima şi a doua aflare a capului - 24 februarie; A treia aflare a capului - 25 mai.

Evanghelia: „Pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema“
În legătură cu zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfânta Scriptură a Noului Testament relatează acest moment în Evanghelia Sfântului Apostol Luca, în primul capitol de la versetul 5 la 80. De aici aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era fiul preotului Zaharia de la Templu, iar pe mama sa o chema Elisabeta. Naşterea sa a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, în chip minunat, tatălui său, pe când slujea în Templul de la Ierusalim. Deoarece s-a îndoit că va mai putea avea copii la această vârstă înaintată, Zaharia nu a mai putut vorbi până în ziua când, după naşterea fiului său, a fost rugat să scrie pe o tăbliţă care va fi numele copilului, iar el a scris Ioan. Atunci a recăpătat darul vorbirii şi a profeţit în legătură cu misiunea pe care o va avea, de Înaintemergător (Lc. 1, 67-79).

După acest moment, Evanghelistul Luca, în ultimul verset din primul capitol al Evangheliei sale, menţionează: "Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel". Sfântul Ioan a predicat Botezul Pocăinţei, pe malul râului Iordan, în deşert, în al cincisprezecelea an de domnie al lui Tiberiu, împăratul Romei. Rolul Sfântului Ioan este important în iconomia mântuirii, fiind acela de Înaintemergător al Domnului nostru Iisus Hristos, de aceea el este prăznuit mai mult decât alţi sfinţi, pentru că Sfântul Ioan Botezătorul, potrivit Evangheliilor, este "glasul care strigă în pustie", de aceea în iconografia ortodoxă Sfântul Ioan stă de-a stânga Mântuitorului. El este ultimul prooroc al Vechiului Testament şi, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament. Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul mai este cunoscută în tradiţia populară românească şi ca "Sânzienele" sau "Drăgaica".

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1642;1;58874;0;Sinaxar-Nasterea-celui-mai-mare-om.html )







_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Sf. Ap. Petru şi Pavel

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mier Iun 29, 2011 1:47 am

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, doi stâlpi ai Bisericii noastre. Tot astăzi, îl pomenim şi pe Sfântul Cuvios Petru, nepotul unui han tătar (Dezlegare la peşte).

Sfântul Apostol Petru era originar din Betsaida (în Galileea Palestinei). Era fiul lui Iona şi fratele mai mare al Sfântului Apostol Andrei, cel întâi-chemat. Numele său din părinţi era Simon. Căsătorindu-se cu fiica lui Aristobol (fratele Sfântului Apostol Barnaba), s-a mutat în Capernaum, un oraş aşezat pe malul lacului Ghenizaret care era bogat în peşte şi de aici a deprins şi meseria de pescar. Numele de Petru l-a primit de la Însuşi Domnul Iisus Hristos, care s-a uitat la el şi i-a spus: "Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chefa (ce se tâlcuieşte: Petru)" (Ioan 1, 42). Petru i-a făgăduit Mântuitorului Iisus Hristos că Îl va iubi întotdeauna, dar în timpul patimilor Lui s-a lepădat de trei ori, nerecunoscând în faţa gărzilor că îl cunoaşte pe Domnul Iisus Hristos. Imediat s-a căit de fapta sa şi a început să plângă amar. Iisus a prezis dinainte că Petru se va lepăda de El de trei ori în Joia Mare. Greşeala i-a fost iertată, căci după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte acum spune de trei ori: "Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc", iar Iisus i-a zis: "Paşte oile Mele" (Ioan 21, 17), reaşezându-l în misiunea de apostol.


După Înălţarea Mântuitorului la cer şi Pogorârea Sfântului Duh, plin de curaj şi de Duh Sfânt, Sfântul Apostol Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în oraşele din Asia Mică şi a ajuns până la Roma împăraţilor păgâni (în jurul anului 57 d.Hr.). În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de către împăratul Nero, după incendierea Romei în anul 64 d.Hr., a fost arestat împreună cu Apostolul Pavel. Sfântul Petru a fost condamnat la moarte şi executat prin răstignire pe cruce cu capul în jos (la cererea lui, spre a se deosebi de modul răstignirii lui Iisus Hristos), în anul 67 d.Hr., lângă fostul circ al lui Caligula din afara zidurilor de atunci ale Romei.


Saul, prigonitorul lui Hristos

Sfântul Apostol Pavel s-a născut între anii 1-5 d.Hr. în oraşul Tars, capitala provinciei Cilicia (Asia Mică), fiind numit la naştere Saul. Tatăl său era evreu-fariseu. Înainte de a veni în Tars locuise în Roma şi obţinuse dreptul de cetăţean roman. Saul a fost elev al învăţatului rabin Gamaliel. După studiile îndrumate de marele rabin, Saul devine cel mai strălucit discipol al acestuia, având calităţi intelectuale deosebite, precum şi zelul şi fanatismul religios ale unui fariseu. De aceea, Saul a fost un aprig urmăritor al creştinilor, fiind prezent la lapidarea Sfântului Apostol Ştefan, Întâiul-Mucenic (Fapte 7, 58). În anul 33, Saul cere aprobarea marelui preot Caiafa pentru a pleca la Damasc în urmărirea creştinilor. Faptele Apostolilor arată prefacerea sufletească a lui Saul, prigonitorul creştinilor, în Pavel, Apostolul lui Hristos. În timp ce se afla pe cale, "o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci. Iar bărbaţii care erau cu el pe cale stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni" (Fapte 9, 1-22). Aflat de Apostolul Anania, în urma unei vedenii dumnezeieşti, Saul îşi regretă faptele şi este botezat de Anania. Curând după convertire, Saul îşi schimbă numele în Pavel, iar mai târziu a fost inclus în ceata Apostolilor.

Pavel a propovăduit Evanghelia pe o zonă foarte întinsă, din Arabia până în Spania, atât la evrei, cât şi la păgâni. Pavel şi-a petrecut viaţa de creştin în suferinţă şi lucrând pentru Hristos, înfiinţând şi organizând Biserici pretutindeni. A atins o aşa stare de îmbunătăţire, încât spune Bisericii din Galatia: "Nu eu, ci Hristos trăieşte în mine" (Galateni 2, 20). Sfântul Pavel a fost martirizat împreună cu Sfântul Apostol Petru, în timpul împăratului Nero, prin decapitare.

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1647;1;59111;0;Sinaxar-Sfintii-Apostoli-Petru-si-Pavel.html ).





_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (20 iulie)

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mier Iul 20, 2011 1:51 am

Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul a activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. El s-a născut în Galaad, în vecinătatea Arabiei şi a oraşului Tesvi, de aceea s-a numit şi "Tesviteanul". S-a născut din seminţia lui Aaron, tatăl său numindu-se Sovac.

La naştere, tatăl său a văzut nişte oameni îmbrăcaţi în haine albe care îl învăluiau pe Ilie cu flăcări de foc şi i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Auzind de fărădelegile ce se săvârşeau în Israel de regina Izabela, de închinarea la idoli, cât şi de prigonirea proorocilor, Sfântul şi Marele Prooroc Ilie l-a abordat direct pe regele Ahab, purtând o aprigă luptă pentru dreapta credinţă a poporului care prin exemplul mai marilor săi era târât în idolatrie.

La cuvintele profetului, o secetă groaznică s-a abătut atunci asupra pământului, totul fiind secat, devastat şi ars, cu speranţa că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă. Regele Ahab l-a alungat pe profet cu mânie, acesta ascunzându-se în valea pârâului Kerrith din faţa Iordanului. Aici, corbii îl hrăneau, iar apă lua din pârâu (III Regi 17, 6). După o vreme, pârâul a secat din cauza secetei şi de aceea a primit poruncă de la Dumnezeu să meargă în Sarepta Sidonului, unde a fost hrănit de o văduvă. Ajuns la poarta oraşului, aici a găsit pe văduvă care aduna vreascuri. Femeia era atât de săracă, încât nu avea decât o mână de făină şi puţin untdelemn într-un urcior. Pentru a putea fi hrănit şi el, proorocul a trebuit să săvârşească o minune, încredinţând-o că făina din covată şi urciorul cu ulei nu se vor goli până la revenirea ploii. Văduva avea un copil. După un timp, acesta s-a îmbolnăvit şi a murit. Supărarea femeii era nespusă. Atunci, Proorocul Ilie s-a rugat lui Dumnezeu şi a suflat de trei ori asupra trupului neînsufleţit al copilului. Dumnezeu a ascultat rugăciunile lui Ilie şi l-a înviat.

După ce toate roadele pământului pieriseră, Dumnezeu iubitorul de oameni văzând primejdia poporului şi dispariţia tuturor vieţuitoarelor a dat poruncă lui Ilie să meargă la Ahab şi să-i arate că din voia Lui au fost toate acestea. Pentru a-l încredinţa pe regele Ahab că numai Dumnezeu propovăduit de el este Cel adevărat, Sfântul Prooroc Ilie i-a cerut să adune toţi slujitorii lui Baal, aproximativ 450, pe Muntele Carmel, să facă două altare de jertfă şi să se roage şi ei şi Ilie şi a cui jertfă se aprinde singură, acela este slujitorul adevăratului Dumnezeu. Slujitorii păgâni s-au rugat timp de trei zile idolului Baal fără ca jertfa lor să se aprindă. După trei zile, Ilie a luat 12 pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, a zidit un jertfelnic pe care a aşezat un viţel şi în timp ce se ruga, Dumnezeu a trimis foc din cer şi a mistuit toată jertfa. La vederea acestei minuni, poporul a crezut în Dumnezeul cel Adevărat, iar slujitorii lui Baal au fost ucişi. Sfârşitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu. Simţind Ilie că zilele sale pe pământ sunt numărate, şi-a ales ca succesor pe Elisei. În timp ce aceştia mergeau pe drum şi vorbeau, deodată s-a arătat o căruţă de foc cu cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie la cer cu tot cu trup.

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1668;1;60100;0;%3Cb%3ESinaxarul%3C/b%3E-Proorocul-de-foc.html )

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Arhim. Arsenie Papacioc (interviu din 2001)

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Joi Iul 28, 2011 12:01 pm

Pr Arsenie Papacioc - Interviu_2001 - partea 1

Vezi mai multe video din film

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august)

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Lun Aug 29, 2011 9:18 am

Biserica Ortodoxă pomeneşte astăzi Tăierea Capului Sfântului Prooroc şi Înaintemergător Ioan Botezătorul şi pe Sfânta Cuvioasă Teodora din Eghina, Grecia.
Sfinţii Evanghelişti Matei (14, 1-12) şi Marcu (6, 14-29) relatează pe larg sfârşitul mucenicesc al Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, cel care a fost înaintea Domnului nu numai cu naşterea, ci şi cu moartea sa. Aşa cum Domnul Hristos a pătimit pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Înaintemergătorul Său a îndurat moartea mucenicească pentru fărădelegile lui Irod. În anul 31, tetrarhul Irod Antipa al IV-lea, fiul lui Irod cel Mare, s-a dus la Roma la împăratul Tiberiu. Pe drum, s-a oprit în casa fratelui său Filip. Aici s-a aprins de patimă pentru soţia fratelui său, Irodiada, care i-a promis că se va căsători cu el dacă se va despărţi de soţia sa, adică de fiica lui Areta, împăratul Arabiei cu care era căsătorit de mult timp. Când s-a întors la Roma, Irod Antipa şi-a alungat soţia legitimă şi s-a căsătorit cu Irodiada împotriva legii.

Pentru această nelegiuire, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu şi propovăduitorul pocăinţei, îl mustra pe Irod înaintea tuturor: "Nu ţi se cade să ţii pe femeia fratelui tău" (Marcu 6, 18). Irod, nesuferind mustrările proorocului şi îndemnat de Irodiada, care, plină de mânie, voia să-l ucidă, dar nu putea, oprind-o chiar Irod însuşi, şi temându-se chiar că poporul îl va ucide pe Ioan, a poruncit totuşi să-l prindă şi să-l închidă pe acesta în temniţă.

Sosind ziua sa de naştere, Irod a poruncit să se facă ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, Salomeea, jucând şi plăcând lui Irod şi celor ce şedeau cu el, acesta i-a făgăduit, ameţit de băutură, că-i va da orice îi va cere, până chiar la jumătate din împărăţia sa. Irodiada şi-a sfătuit fiica să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a tulburat auzind aceasta, dar a dat totuşi poruncă să fie tăiat capul lui Ioan şi adus pe tipsie.
Fapta lui Irod nu a rămas nepedepsită, deoarece Areta, pentru a se răzbuna de supărarea adusă fiicei lui, a cucerit castelul Maherus şi o parte din pământul Iudeii.

După ceva timp, Irod s-a dus la Roma ca să obţină titlul de rege de la împăratul Caligula, ca şi fratele său, Agripa. Împăratul însă aflase că se unise cu parţii, că uneltea împotriva romanilor şi că se pregătea să înarmeze 70.000 de oameni.

Pentru acestea i-a luat stăpânirea tetrarhiei Iudeii, i-a confiscat averea şi l-a exilat (în anul 38) împreună cu Irodiada, mai întâi la Lugdunum (Lyon) în Galia şi apoi la Ilard în Spania. Astfel, Irod s-a sfârşit acolo în mizerie şi boală, după ce mai întâi a văzut groaznica moarte a Salomeei.

(Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1707;1;61743;0;Sinaxar-Taierea-Capului-Sfantului-Prooroc-Ioan-Botezatorul.html )

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Naşterea Maicii Domnului

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Joi Sept 08, 2011 7:06 am

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Naşterea Maicii Domnului nostru Iisus Hristos şi pomeneşte pe Sfântul Noul Mucenic Atanasie, pe Sfinţii Mucenici fraţi buni Ruf şi Rufian şi pe Sfântul Mucenic Sever.


Sfânta Fecioară Maria s-a născut în familia sfinţilor şi drepţilor Ioachim şi Ana din Nazaret. După tatăl ei Ioachim se trăgea din seminţia lui Iuda şi avea ca strămoş pe regele David. Ana provenea din seminţia preoţească iudaică a lui Levi. Ea era fiica cea mai mică a preotului Matihian din neamul lui Aaron, împlinindu-se astfel profeţia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească. Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au fost supuşi oprobriului public deoarece la evrei familiile care nu aveau copii erau considerate că nu au binecuvântare de la Dumnezeu din cauza păcatele lor sau ale strămoşilor lor. Astfel, o veche tradiţie arată că un evreu din seminţia lui Ruben l-a umilit pe bunul Ioachim în timp ce se afla în templu spunându-i: "De ce aduci darurile tale înaintea altora? Eşti nevrednic, pentru că nu ai copii, pentru cine ştie ce păcate ascunse". Cuvintele acestea l-au afectat foarte mult pe Dreptul Ioachim, precum şi pe Ana, atunci când auzi cele întâmplate.

Într-o zi de mare sărbătoare, slujnica Iudit, văzând-o iarăşi plângând pe Sfânta Ana, s-a apropiat de ea şi i-a spus: "Acum nu e bine să te întristezi pentru că a sosit ziua Domnului". Ana tresări la auzul acestor cuvinte şi îmbrăcându-se în haine de sărbătoare a ieşit în grădină, unde la umbra unui dafin stătea şi se ruga lui Dumnezeu. Ascultându-i rugăciunile, Dumnezeu trimite pe îngerul Său care îi vesteşte Sfintei Ana că va avea un copil. Ioachim încă nu ştia nimic, deoarece se afla în mijlocul turmelor sale, unde, întristat fiind, se dusese pentru a fi singur. Aflând vestea bucuriei, s-a întors acasă cu nădejde în Dumnezeu. La vremea cuvenită s-a împlinit cuvântul îngerului, iar Ana cea stearpă a născut pe Sfânta Fecioară Maria.

(sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1717;1;62241;0;Sinaxarul-Nasterea-Maicii-Domnului.html )

_________________

avatar
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

Despre lagărul de exterminare de la Piteşti

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Vin Sept 09, 2011 9:27 am



Prima oara cand poposeste la noi la Stefanesti un Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, cel putin de 150 de ani. Cu parere de rau, oamenii nostri nu prea au dorit sa ia parte la acest eveniment, care este in sine o noutate pentru noi. Poate au multe alte activitati care ii impresioneaza, iar sosirea unui asemena om nu are nimic de aface cu dimensiunea vietii lor.
avatar
Petrescu Dan

Numarul mesajelor : 220
Varsta : 71
Localizare : Craiova
Data de inscriere : 03/06/2009

Sus In jos

Imagini de la hramul Sf. Cuv Parascheva, Iaşi, octombrie 2011

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Sam Oct 15, 2011 9:57 am

Ca în fiecare an, cu ocazia hramului Sf. Cuvioase Parascheva, şi anul acesta au poposit la Iaşi, pentru câteva zile, moaştele unui alt sfânt al Bisericii Ortodoxe, şi anume Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei (prăznuit la 23 februarie şi martirizat la Roma, în anul 156)