Lansarea volumului de poezie “Genunchii Tamisei” -Gheorghe VIDICAN

Joi, 1 septembrie 2011, de la ora 16.00, la Galeriile de artă “Pod Pogor-fiul”,are loc lansarea volumului de poezie “Genunchii Tamisei” (ediție braille), dar si editia normal tiparita de Gheorghe VIDICAN, scriitor din Oradea. Volumul a apărut la Editura BRUMAR din Timișoara.
Prezintă Lucian VASILIU.
Moderator : Liviu APETROAIE





Gheorghe Vidican, Genunchii Tamisei (poezie), Editura Brumar, 2011, Timişoara

Prestigioasa de drept – prin exigenţe -, editură Brumar, i-a tipărit lui Gheorghe Vidican o plachetă cu titlu frumos în sine, „Genunchii Tamisei”. Vidican este omul cuvintelor care revin bombardate cu semnificaţie, este poetul rezonant metaforic ca un diapazon, cu dizarmoniile şi artimiile realului. Singure cuvintele par a fuziona şi reverbera prin acest talent de a interpreta şi comunica liric, Vidican având o „ gândire” poietică de vervă empatică, plasticizantă; procedeul este al impregnării de semnificat în carnea estetică a textului, prin despersonalizarea obiectuală şi a stării, fără nicio inhibiţie a „logicii” sintactice: „aşchii de ochi răstălmăcesc cercul/ acoperă bănuiala soldatului/ cu mâna de alge a parcului” …” Neliniştea doarme în şarpele întins pe frânghii”. Acest procedeu de a re-structura prin colaj, ludic compozit, o imagine, este holografic şi modern, mizând pe şocul imagistic şi efectul artizanal, însă unul ce pare mereu spontan, deci relevă o predispoziţie pentru anularea oricărei „proporţii” logice. Apetenţa cu care scrie întrerupând doar prin titluri un text- continuu, steno-gramatic, este a nesaţiului de a „ interpreta”, de la o carte la alta, şi de a re-codifica perceptiv patosul descriptiv: -de fapt delirul perceptiv bine controlat, de unde surpriza de impact semiotic. Oriunde auzi şi asculţi, afli prin discursul lui, o stare „underground” a simbolismului, în cheie psihedelică: „se folosesc degetele inimii”; „zâmbetul negru plin de candoarea femeii”; carte cosmică întinsă la uscat dimineaţa (ca o rufă, n.); „complice cu foamea din ochii noştri/ ce dau buzna între ţîţele unei femei/ ce devorase noaptea unor şoferi de tir” (Pentru neechivoc, era mai corect TIR n.) .. Eros sublimat, textualism exaltat, fie şi la Tamisa. Sau „amintiri în coperţile cărţilor”… ( texco). Evident, locaţia Londrei, este nu doar una turistică, exotică, ci este a unui traseu ce se reia labirintic, iniţiatic, printre olginzile deformatoare ale unei galerii din memorie; descripţia este fluentă şi dezinvoltă, captând trans-modernist scăpărări hieratice: „salcâmii îşi ard frunzele în palma optimistului incurabuil/ bufniţa bate în cuie dimineaţa”, „sfârcurile barmaniţei (participă) gata-gata să se răstoarne în ochii Tamisei”. Suprarealism paradoxist, buşnind prin toate crăpăturile dintre cuvinte, cu foame de substanţialitate, să recunoaştem, atractiv ca o narcoză.

Poate că doar la Ion Mircea am întâlnit, mai puţin oximoronic, ( de ce nu OXIMO(I)ronic?) acest insaţiabil har de a prelungi un preludiu în fond al lui Amor Fati. Fie şi imaginat sau rememorat – restaurat ingenios, inventiv, fantastic, pe un ţărm de Atlantic, unde bântuie himerele vânătorilor de fantome… Ceea ce este vizibil pe constanta cărţilor lui Vidican e această izvorâre, această împrospătare-înnoire continuă, catarsică, din chiar corpusul textului animat de empatia sus amintită. Un spirit cooperant, din irepresibila nevoie de comunicare elevată, acesta este Gheorghe Vidican, omul şi poetul. Poezia sa este caleidoscopică, este un ochean întors, prin care nisipul numără uneori sidefiu ” durata” unei clepsidre…

(eugen evu)

Gheorghe Vidican-Genunchii Tamisei

Gheorghe Vidican (n. 27 iulie 1953, jud. Bihor) a debutat cu poezie în revista „Familia” în anul 1972. Editorial, va debuta însă după 22 ani, în 1994, cu volumul Singurătatea Candelabrului. Au urmat Utopia nisipului (2003), Sărbători vulnerabile (2003), Rigorile cercului (2004), Tratatul de linişte (2006), Mansarda cu vitralii (2008).

În Genunchii Tamisei (Timişoara, Ed. „Brumar”, 2010), apa Tamisei nu este singura referinţă itinerară britanică; suntem purtaţi odată cu poezia pe străzile londoneze, admirând arhitectura Palatului Buckingham, copleşiţi de vocea răguşită a Big-Ben-ului care ne aminteşte de trecerea ireversibilă a timpului, atraşi într-o vizită clandestină prin Camera Lorzilor, ameţiţi de speen-ul specific englezesc indus de ceaţa ucigaşă. Îmbrăcate uneori până la abundenţă în figuri de stil (epitete, metafore, personificări, hiperbole), versurile lui Vidican îşi păstrează mai mereu o aură aristocrată. Cuvântul pare foarte atent căutat, prin alegerea lui ajungându-se la un echilibru al textului. Motive recurente cum sunt apa (am numărat peste 10 trimiteri la apa Tamisei), roua, lacrima, ochiul ne descoperă un autor interiorizat, melancolic, înclinat spre meditaţie. Poezia reflexivă scrisă de Gheorghe Vidican sună monocord şi are o notă de ceremonios.

Cartea este structurată în cinci părţi: „O zi pe Tamisa”, „Negrese la Londra”, „Parcul St. James” (acesta e de fapt un poem mai amplu, odată cu plimbările prin parcul străin, se re/trăieşte sentimentul deplin al copilăriei, asociat cu fascinaţia pentru joc şi joacă), „Garda regală” şi „Ieşirea din Albion”. Cu siguranţă, fragmentul încărcat de exotism rămâne „Negrese la Londra”. Întâlnite pe sub felinarele Londrei, lângă Turn, în metrou, pe malul Tamisei sau în aula spirituală a catedralei, negresele sunt senzuale, frumoase, misterioase, fermecătoare. E un elogiu adus feminităţii, în care prototip este o Evă cu pielea de culoarea nopţii. Interesante sunt ipostazele femeii: seducătoare – frumuseţea ei contaminează tot ce o înconjoară („împrăştie zâmbetul cu frunze de ciocolată/ privirea ei are pete negre pe umeri”); ispititoare, provocând stări febrile, devastatoare, bărbatului care o priveşte şi atinge („lătratul câinelui inaugurează metroul din/ sângele negresei. sărutul îngheaţă/ atingerea gurii. lăcomia desfigurează umbra/ sărutului. am respiraţia fisurată de sufocanta privire/ a trupului. negresa fierbe miasmele sărutului/ coborât în dorinţă”); calină, feminină, de o înduioşătoare gingăşie este florăreasa („în ambele mâini se dăltuie câmpia cu florile depărtării/ o aripă de lună îi mângâie zâmbetul cu visele mamei/ în păr spectacol de maci şi margarete/ inocenţa se târăşte sub tălpile ei un şarpe de apă sub/ răcoarea/ stropului de rouă/ în fiecare parte corpul ei o sală de cinema”. Poetul, „strivit” de zâmbetul care „inventează jocuri bizare”, sufocat de enigma femeii negre, o percepe ca o mantis religiosa, mască sub care de fapt se ascunde o femeie tristă, apăsată de singurătate.

Genunchii Tamisei este volumul unui poet deja format, cu o voce proprie, afină cu cea a neomoderniştilor. O carte unitară, în care cel mai mult m-a impresionat exotismul dat de imaginile inedite ale negreselor Londrei.

(Violeta SAVU poetă redactor la revista Ateneu Bacău)

Gheorghe Vidican






Liviu APETROAIE,Lucian VASILIU,Gheorghe Vidican si presedintele Asociatiei Orbilor din Oradea




In public am recunoscut pe : Valentin Talpalaru, Paul Gorban, Radu Chialda, Marian Morisena, Raul Ovidiu Vasiliu, Livia Ciuperca,Anca Buzea,Cotinel Munteanu,






Lucian VASILIU si Gheorghe Vidican



Gheorghe Vidican si Raul Ovidiu Vasiliu

Gheorghe Vidican si Didina Sava

îl felicit pe domnul Vitican...știu că mi-a trimis un mesaj pe facebook prin care mă întreba dacă îmi place poezia și i-am răspuns că da, ba uneori mă încăpățânez să o și scriu. el m-a citit și mi-a apreciat poeziile. poate își amintește de mine.

un gând bun cu multă sănătate îi transmit.cu respect dorina neculce

A fost o seară frumoasă. E prima dată când ascult o cuvântare a d-lui Lucian Vasiliu. Felicitări d-lui Vidican şi mulţumiri pentru revista" Caietele Oradiei"!