Ultimele subiecte
Căutare
Subiecte similare
Reţele de socializare
Ovidiu Raul Vasiliu -Oglinda
Forumul Prieteniei :: Clubul Forumului Prieteniei :: Bloguri personale ale membrilor Forumului Prieteniei
Pagina 5 din 7
Pagina 5 din 7 • 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7
12092010
Ovidiu Raul Vasiliu -Oglinda
Oglinda
(sonet)
De mă priveşti aşa, mi-ai pus gand rău;
Dacă mă uiţi, m-ai condamnat la moarte
Şi de-mi citeşti in suflet ca-ntr-o carte,
E că mă oglindesc in chipul tau.
Eu am cantat doar un acord smerit,
Dar o lumină l-a trecut orbeşte
Si, dacă timpu-n viaţa mea se-opreşte,
E pentru că, din joacă, mi-ai zambit.
Ce frumuseţi ascunzi in părul tău?..
Şi-n ochii tăi ce taină mişcătoare? -
Lumina lor sfidează tot ce moare,
De parcă-ar fi lumina unui zeu!
Se-ntamplă toate-acestea fiindcă-n lume
Ne mistuie un dor fără de nume.
(sonet)
De mă priveşti aşa, mi-ai pus gand rău;
Dacă mă uiţi, m-ai condamnat la moarte
Şi de-mi citeşti in suflet ca-ntr-o carte,
E că mă oglindesc in chipul tau.
Eu am cantat doar un acord smerit,
Dar o lumină l-a trecut orbeşte
Si, dacă timpu-n viaţa mea se-opreşte,
E pentru că, din joacă, mi-ai zambit.
Ce frumuseţi ascunzi in părul tău?..
Şi-n ochii tăi ce taină mişcătoare? -
Lumina lor sfidează tot ce moare,
De parcă-ar fi lumina unui zeu!
Se-ntamplă toate-acestea fiindcă-n lume
Ne mistuie un dor fără de nume.
Ultima editare efectuata de catre Ovidiu Raul Vasiliu in Dum Ian 09, 2011 10:05 pm, editata de 1 ori
Ovidiu Raul Vasiliu- moderator bloguri
- Numarul mesajelor : 728
Varsta : 48
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010
Ovidiu Raul Vasiliu -Oglinda :: Comentarii
De unde atâtea sãlbatice gânduri
Îți tulburã mintea cu suflet cu tot?
Eu ştiu cã-i târziu dar trei rânduri
Mai poți sã citeşti, ca adesea, socot!?
Pãmântu-i Pãmânt şi de-aceea se-nvârte
Sã-i care în spate pe proşti şi deştepți.
Deci rabdã şi tu, din iubire, mai multe
Chiar dacã ştii la ce poți sã te-aştepți…
Îți tulburã mintea cu suflet cu tot?
Eu ştiu cã-i târziu dar trei rânduri
Mai poți sã citeşti, ca adesea, socot!?
Pãmântu-i Pãmânt şi de-aceea se-nvârte
Sã-i care în spate pe proşti şi deştepți.
Deci rabdã şi tu, din iubire, mai multe
Chiar dacã ştii la ce poți sã te-aştepți…
Înapoi
Eu n-am mai citit nici o carte demult
Şi ceasul mă trage spre zero
Iar sufletul meu e pătat, când v-ascult,
Cu sânge din timpul lui Nero.
Cu cât se învârte Pământul-napoi,
Se ard aventuri şi se spală
Prostia cu sânge, cu-atât, printre noi,
Iubirea e tot mai totală.
Eu n-am mai citit nici o carte demult
Şi ceasul mă trage spre zero
Iar sufletul meu e pătat, când v-ascult,
Cu sânge din timpul lui Nero.
Cu cât se învârte Pământul-napoi,
Se ard aventuri şi se spală
Prostia cu sânge, cu-atât, printre noi,
Iubirea e tot mai totală.
Rămas bun
Când John Cena trebuia să plece din Universul WWE,
Jumătate din sală striga: "Rămâi aici, pentru că te iubim!"
Cealaltă jumătate striga: "Rămâi aici, pentru că nu te iubim!"
Toţi îl doreau acolo, pentru că nu mai era nimeni ca el.
Dar John Cena a plecat.
Când John Cena trebuia să plece din Universul WWE,
Jumătate din sală striga: "Rămâi aici, pentru că te iubim!"
Cealaltă jumătate striga: "Rămâi aici, pentru că nu te iubim!"
Toţi îl doreau acolo, pentru că nu mai era nimeni ca el.
Dar John Cena a plecat.
Un colind pe care il dedic iubitei mele...un colind ca o poveste:
(...) Se spune că nu există Dumnezeu.. Dar unde a dispărut? Să-L fi preschimbat ateii, numindu-L natură?
Am întrebat odată nişte copii de clasa a patra:
- Copii, ce este natura?
O fetiţă din prima bancă a ridicat mâna şi a zis:
- Natura este tot ce ne înconjoară.
- Bine, haideţi să vedem atunci ce ne înconjoară!
Prin natură înţelegem soarele, luna, planetele, stelele, aerul, pământul şi tot ce este pe acesta, apa şi totul din ea. Dar spuneţi-mi: soarele, luna, planetele..sunt însufleţite?
Copii au răspuns:
- Nu, deoarece sunt obiecte.
- Dar conştiinţă au?
- Sigur că nu.
- În cadrul acestei naturi, am mai zis eu, intră şi omul, animalele, păsările; ele sunt însufleţite?
- Da.
- Cine din natura care ne înconjoară are raţiune creativă?
- Omul.
- Aşa e. Haideţi să mai spunem încă odată că soarele, luna, pământul şi apa sunt neînsufleţite şi nu au conştiinţă. Un avion şi o pasăre în zbor seamănă întru ele?
- Da, deoarece atunci când oamenii au creat avioanele s-au gândit la păsări.
- Spuneţi-mi, copii, o pasăre poate fi omorâtă şi disecată, la fel cum şi avionul poate fi doborât şi demontat; dar ce este mai uşor să refaci: o pasăre sau un avion?... Sigur, toţi ne dăm seama că un avion, fiindcă nimeni nu a reuşit vreodată să facă o pasăre. Cine a construit avionul?
- Omul.
- Dar pasărea?
- Natura, au răspuns copiii în cor.
- Bine, am spus eu, dar din natura înconjurătoare cine are raţiune creativă?
- Omul.
- Şi omul poate face o pasăre?
- Nu.
- Atunci cum credeţi că natura inconştientă a putut face o pasăre vie? Am spus mai devreme că omul este o parte a naturii. Din ceea ce spuneţi voi acum reiese că a fost creat de natura neînsufleţită şi iraţională sau că s-a alcătuit singur. A luat de undeva mâinile, picioarele, capul... interesant; sau poate că soarele, luna, planetele, aerul, apa s-au înţeles să facă o pasăre? Cine este deci creatorul păsării?
Jumătate de clasă a răspuns:
- Dumnezeu!
Iar cealaltă jumătate:
- Natura!
- Dacă toate cele ce ne înconjoară au fost create de natură, înseamnă că ele nu au existat dintotdeauna, ci doar după ce au fost create. Şi dacă natura nu a existat dintotdeauna şi a fost creată, atunci cum ar fi putut să se creeze pe sine? Ar trebui să ne mai întrebăm oare cine a făcut toate cele din natură cu atâta înţelepciune?
Raţiunea umană nu poate face asta, ci doar o Raţiune Supremă. Această Raţiune Supremă este Dumnezeu. Dumnezeu nu este un moş cu barbă, care zboară dincolo de nori. Dumnezeu este duh şi nu a fost văzut vreodată, dar El Se descoperă în diferite moduri oamenilor. În viaţa noastră sunt multe lucruri pe care nu le putem vedea, nici mirosi; şi totuşi ştim că ele exisă. Astfel nu vedem mintea, dragostea, undele radio. Ca să înţelegem ce este dragostea trebuie să iubim, ca să "vedem" undele radio trebuie să avem un aparat special. Tot aşa este şi în viaţa spirituală: când omul îşi îndreaptă privirea spre Dumnezeu, potrivindu-şi "aparatul său" - sufletul - , atunci Îl poate "vedea", Îl poate cunoaşte primind multe dovezi despre existenţa Lui. (Îndrumar creştin pentru vremurile de azi - Convorbiri cu Părintele Ambrozie Iurasov - vol 1, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2008, pp. 7-9)
Ultima editare efectuata de catre Ovidiu Raul Vasiliu in Joi Dec 09, 2010 5:28 pm, editata de 1 ori
Am întrebat odată nişte copii de clasa a patra:
- Copii, ce este natura?
O fetiţă din prima bancă a ridicat mâna şi a zis:
- Natura este tot ce ne înconjoară.
- Bine, haideţi să vedem atunci ce ne înconjoară!
Prin natură înţelegem soarele, luna, planetele, stelele, aerul, pământul şi tot ce este pe acesta, apa şi totul din ea. Dar spuneţi-mi: soarele, luna, planetele..sunt însufleţite?
Copii au răspuns:
- Nu, deoarece sunt obiecte.
- Dar conştiinţă au?
- Sigur că nu.
- În cadrul acestei naturi, am mai zis eu, intră şi omul, animalele, păsările; ele sunt însufleţite?
- Da.
- Cine din natura care ne înconjoară are raţiune creativă?
- Omul.
- Aşa e. Haideţi să mai spunem încă odată că soarele, luna, pământul şi apa sunt neînsufleţite şi nu au conştiinţă. Un avion şi o pasăre în zbor seamănă întru ele?
- Da, deoarece atunci când oamenii au creat avioanele s-au gândit la păsări.
- Spuneţi-mi, copii, o pasăre poate fi omorâtă şi disecată, la fel cum şi avionul poate fi doborât şi demontat; dar ce este mai uşor să refaci: o pasăre sau un avion?... Sigur, toţi ne dăm seama că un avion, fiindcă nimeni nu a reuşit vreodată să facă o pasăre. Cine a construit avionul?
- Omul.
- Dar pasărea?
- Natura, au răspuns copiii în cor.
- Bine, am spus eu, dar din natura înconjurătoare cine are raţiune creativă?
- Omul.
- Şi omul poate face o pasăre?
- Nu.
- Atunci cum credeţi că natura inconştientă a putut face o pasăre vie? Am spus mai devreme că omul este o parte a naturii. Din ceea ce spuneţi voi acum reiese că a fost creat de natura neînsufleţită şi iraţională sau că s-a alcătuit singur. A luat de undeva mâinile, picioarele, capul... interesant; sau poate că soarele, luna, planetele, aerul, apa s-au înţeles să facă o pasăre? Cine este deci creatorul păsării?
Jumătate de clasă a răspuns:
- Dumnezeu!
Iar cealaltă jumătate:
- Natura!
- Dacă toate cele ce ne înconjoară au fost create de natură, înseamnă că ele nu au existat dintotdeauna, ci doar după ce au fost create. Şi dacă natura nu a existat dintotdeauna şi a fost creată, atunci cum ar fi putut să se creeze pe sine? Ar trebui să ne mai întrebăm oare cine a făcut toate cele din natură cu atâta înţelepciune?
Raţiunea umană nu poate face asta, ci doar o Raţiune Supremă. Această Raţiune Supremă este Dumnezeu. Dumnezeu nu este un moş cu barbă, care zboară dincolo de nori. Dumnezeu este duh şi nu a fost văzut vreodată, dar El Se descoperă în diferite moduri oamenilor. În viaţa noastră sunt multe lucruri pe care nu le putem vedea, nici mirosi; şi totuşi ştim că ele exisă. Astfel nu vedem mintea, dragostea, undele radio. Ca să înţelegem ce este dragostea trebuie să iubim, ca să "vedem" undele radio trebuie să avem un aparat special. Tot aşa este şi în viaţa spirituală: când omul îşi îndreaptă privirea spre Dumnezeu, potrivindu-şi "aparatul său" - sufletul - , atunci Îl poate "vedea", Îl poate cunoaşte primind multe dovezi despre existenţa Lui. (Îndrumar creştin pentru vremurile de azi - Convorbiri cu Părintele Ambrozie Iurasov - vol 1, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2008, pp. 7-9)
Ultima editare efectuata de catre Ovidiu Raul Vasiliu in Joi Dec 09, 2010 5:28 pm, editata de 1 ori
multă profunzime si trăire ...un poem- mesager al iubirii față de semeni
Privirea Maicii Domnului
Când porţi pe cap coroană - când nu porţi
Şi, zugrăvită în icoane, parcă,
Privirea ta, de când mă ştiu, încearcă
Să făurească-n mine zeci de porţi.
Lumina ce o scânteiezi animă
În sufletu-mi, emoţii ce nu ştiu
De am trăit demult sau mai târziu,
De viaţa mea-i mizeră sau sublimă.
Dar ce-i, Împărăteasă, nu-s eu oare
Un om pe care crucea lui îl poartă,
O inimă când vie şi când moartă?
De unde-această tainică chemare?
Privirea ta mă răscoleşte-ntr-una
Căci mă cunoşti demult, dintotdeauna.
Când porţi pe cap coroană - când nu porţi
Şi, zugrăvită în icoane, parcă,
Privirea ta, de când mă ştiu, încearcă
Să făurească-n mine zeci de porţi.
Lumina ce o scânteiezi animă
În sufletu-mi, emoţii ce nu ştiu
De am trăit demult sau mai târziu,
De viaţa mea-i mizeră sau sublimă.
Dar ce-i, Împărăteasă, nu-s eu oare
Un om pe care crucea lui îl poartă,
O inimă când vie şi când moartă?
De unde-această tainică chemare?
Privirea ta mă răscoleşte-ntr-una
Căci mă cunoşti demult, dintotdeauna.
Ultima editare efectuata de catre Ovidiu Raul Vasiliu in Lun Dec 06, 2010 12:18 pm, editata de 1 ori
Neputinţă
..Şi mă gândeam să te întorc din drum,
Când drumul fără-ntoarcere te strigă
Şi, îmbrăcând veşmintele de rigă,
Din care-am luat viaţă cum-necum,
Să-ţi dau din suflul meu sălbăticie,
Să te îmbrac în zale ce nu trec
Şi timpu-apoi să te păşească sec
Şi zilele să se închine ţie.
Dar n-am destulă nebunie, să
Amestec numere-n clepsidra ta,
Ci născocesc cuvinte care-ar vrea
Să-nvârtă o tornadă care stă.
..Şi mă gândeam să te întorc din drum,
Când drumul fără-ntoarcere te strigă
Şi, îmbrăcând veşmintele de rigă,
Din care-am luat viaţă cum-necum,
Să-ţi dau din suflul meu sălbăticie,
Să te îmbrac în zale ce nu trec
Şi timpu-apoi să te păşească sec
Şi zilele să se închine ţie.
Dar n-am destulă nebunie, să
Amestec numere-n clepsidra ta,
Ci născocesc cuvinte care-ar vrea
Să-nvârtă o tornadă care stă.
Fără limită
Cu iubire veşnică te leg
Să rămâi cu mine înc-o viaţă,
Căci ne leagă, cu un fir de aţă,
Lacrima Pământului întreg.
Iată-ncerc să scriu o rapsodie
Pentru-a şaptea viaţă, când va fi,
Pentru zeci de mii de zori de zi
Ce ne-or urmări atunci, când ţie
Îţi vor creşte aripi peste veac
Din iubirea ce ne-adună-n taină
Şi-i purta, din focul ei, o haină,
Ca un farmec ce nu are leac.
Şi-atunci, scumpo, Soarele va spune
Că povestea noastră-i o minune.
Cu iubire veşnică te leg
Să rămâi cu mine înc-o viaţă,
Căci ne leagă, cu un fir de aţă,
Lacrima Pământului întreg.
Iată-ncerc să scriu o rapsodie
Pentru-a şaptea viaţă, când va fi,
Pentru zeci de mii de zori de zi
Ce ne-or urmări atunci, când ţie
Îţi vor creşte aripi peste veac
Din iubirea ce ne-adună-n taină
Şi-i purta, din focul ei, o haină,
Ca un farmec ce nu are leac.
Şi-atunci, scumpo, Soarele va spune
Că povestea noastră-i o minune.
Da, cam aşa e cu zâmbetul. Eu am mai compus urături aşa mici, distractive, însă acum nu prea am dispoziţia necesară...plus că nu mă pricep prea bine şi dacă mă apuc cred că o dau în bară.
Zambetul e "grimasa" ce ne arata bucuria din suflet, iar tu stii ca in Biblie scrie de 360 de ori, bucurativ-a, adica sa traim in bucurie fiecare zi a vietii noastre, de aceea am spus ca zambetele sunt hrana sufletului.Te imbratisez.
Dragi prieteni fauritori de versuri
Intrucat se aproprie Anul Nou va provoc sa va strangeti condeiele(adica sa va pregatiti tastaturile) si sa sa purcedem impreuna la compunerea unei URATURI a Asociatiei Universul Prieteniei.
Fiecare dintre dumneavoastra poate scrie cate versuri vrea,urmand ca apoi sa adunam aceste versuri intr-un colaj ca din acest brainstorming sa finalizam o uratura vesela,cu umor.Va invit sa fiti neinduratori in a puncta lucrurile amuzante sau cele care v-au distrat in contactul vostru cu activitatile asociatiei.Mi-ar place ca noi cei din consiliul director sa fim zugraviti in cateva versuri comice de catre dvs ,asa cum ne-ati perceput,sa spunem la prima intalnire,sau o descriere comica a dvs insiva in raportul cu asociatia.Sa nu ii uitam pe mentorii nostri ,domnul Marcu si Liviu Apetroaie care trebuie sa aiba si ei un portret amuzant si tot ceea ca va mai indeamna inspiratia Consider acest lucru o provocare pt dvs si un apel la umorul si veselia care clocoteste in sufletul vostru.Imi rezerv dreptul de a da forma finala a uraturii lucrand personal la colajul textelor dvs.
Voi deschide un subiect special "Uratura Asociatiei Universul Prieteniei -2010",unde va rog si va invit sa postati unul sub altul textele dvs.Daca gasiti o rima mai smechera la textul aceluia de a postat deja, o sugerati fara jena,lucrand toti la un text care sa starneasca lacrimi de ras.Nu trebuie sa uitam si site-urile partenere care trebuie amintite si prinse in uratura(Cleopatra,Reteaua literara,Netlogul,Facebook,Cititori de proza ,etc...).Sugerez ca textele trebuei sa aiba forma clasica de uratura,adica sa nu uitam ;interjectiile ahoo,ahoo, hai hai,sa introducem si gongul de la Sadoveanu si talanca de la Junimea Noua ,etc....si ce va mai trece prin minte...
Va multumesc anticipat si va astept sa fiti cat mai creativi
Intrucat se aproprie Anul Nou va provoc sa va strangeti condeiele(adica sa va pregatiti tastaturile) si sa sa purcedem impreuna la compunerea unei URATURI a Asociatiei Universul Prieteniei.
Fiecare dintre dumneavoastra poate scrie cate versuri vrea,urmand ca apoi sa adunam aceste versuri intr-un colaj ca din acest brainstorming sa finalizam o uratura vesela,cu umor.Va invit sa fiti neinduratori in a puncta lucrurile amuzante sau cele care v-au distrat in contactul vostru cu activitatile asociatiei.Mi-ar place ca noi cei din consiliul director sa fim zugraviti in cateva versuri comice de catre dvs ,asa cum ne-ati perceput,sa spunem la prima intalnire,sau o descriere comica a dvs insiva in raportul cu asociatia.Sa nu ii uitam pe mentorii nostri ,domnul Marcu si Liviu Apetroaie care trebuie sa aiba si ei un portret amuzant si tot ceea ca va mai indeamna inspiratia Consider acest lucru o provocare pt dvs si un apel la umorul si veselia care clocoteste in sufletul vostru.Imi rezerv dreptul de a da forma finala a uraturii lucrand personal la colajul textelor dvs.
Voi deschide un subiect special "Uratura Asociatiei Universul Prieteniei -2010",unde va rog si va invit sa postati unul sub altul textele dvs.Daca gasiti o rima mai smechera la textul aceluia de a postat deja, o sugerati fara jena,lucrand toti la un text care sa starneasca lacrimi de ras.Nu trebuie sa uitam si site-urile partenere care trebuie amintite si prinse in uratura(Cleopatra,Reteaua literara,Netlogul,Facebook,Cititori de proza ,etc...).Sugerez ca textele trebuei sa aiba forma clasica de uratura,adica sa nu uitam ;interjectiile ahoo,ahoo, hai hai,sa introducem si gongul de la Sadoveanu si talanca de la Junimea Noua ,etc....si ce va mai trece prin minte...
Va multumesc anticipat si va astept sa fiti cat mai creativi
Da..ştiam ceva, poate nu chiar în forma asta...zambetul e hrana sufletului...e oglinda lui..zambetul este..este....este....
Naivitate
Zâmbetul curat al iubitei mele,
fără motiv,
fără vină,
este singurul motiv pentru care lumea încă mai există
şi nu a pierit.
Zâmbetul curat al iubitei mele,
fără motiv,
fără vină,
este singurul motiv pentru care lumea încă mai există
şi nu a pierit.
Destin
Colind fără vârstă, ce treci
Cu mine prin lume, mereu,
Revarsă speranţe speranţelor reci,
Căci gândul lui Dumnezeu
Ne trece prin flăcări şi fum
Şi nu avem loc de popas;
Din vreme în vreme tot suntem pe drum,
Doar urmele noastre-au rămas.
Şi, când s-o sfârşi al meu rol,
Tu ia-mă cu tine la cer
Să-mi umplu paharul, ce veşnic e gol,
Lerului lerului ler.
Colind fără vârstă, ce treci
Cu mine prin lume, mereu,
Revarsă speranţe speranţelor reci,
Căci gândul lui Dumnezeu
Ne trece prin flăcări şi fum
Şi nu avem loc de popas;
Din vreme în vreme tot suntem pe drum,
Doar urmele noastre-au rămas.
Şi, când s-o sfârşi al meu rol,
Tu ia-mă cu tine la cer
Să-mi umplu paharul, ce veşnic e gol,
Lerului lerului ler.
Paharul e pe drum..trebuie sa soseasca si el dintr-un moment in altul.
Uite-acum am aparut
eu paharul de baut,
bere, vin si visinata
cu voi toti azi o fac lata,
hihihihihihi, ce credeati?
ca scapati?
si pe mine ma uitati?
iaca, na, va inselati.
eu paharul de baut,
bere, vin si visinata
cu voi toti azi o fac lata,
hihihihihihi, ce credeati?
ca scapati?
si pe mine ma uitati?
iaca, na, va inselati.
sa recapitulam:
avem dop una bucata
avem sticla
dar n-avem pahar cu ce sa bem... deci cand apare?
Frumos dar mai vrem....
avem dop una bucata
avem sticla
dar n-avem pahar cu ce sa bem... deci cand apare?
Frumos dar mai vrem....
Sticla
Tu butelie mică, ce te crezi
Butoi cu pulbere, ia spune mie:
De ce, în noaptea aceea fumurie,
Visat-am lângă tine huhurezi?
Licoarea ta îmi dă euforie
Şi îmi transformă mintea-n titirez..
Dar până când asta? Cam mult orez
Mai zace-n tine, dragă butelie!..
Te-ntreci cu gluma soro!.. Bine, bine,
Mă faci să uit şi drumul pân-acasă;
Să dau cu tine de pământ nu-mi vine,
Căci îmi inspiri şi gânduri de mătasă,
Ce se transformă-n perle şi rubine
Dar mai vorbim noi totuşi.. Lasă, lasă!
Tu butelie mică, ce te crezi
Butoi cu pulbere, ia spune mie:
De ce, în noaptea aceea fumurie,
Visat-am lângă tine huhurezi?
Licoarea ta îmi dă euforie
Şi îmi transformă mintea-n titirez..
Dar până când asta? Cam mult orez
Mai zace-n tine, dragă butelie!..
Te-ntreci cu gluma soro!.. Bine, bine,
Mă faci să uit şi drumul pân-acasă;
Să dau cu tine de pământ nu-mi vine,
Căci îmi inspiri şi gânduri de mătasă,
Ce se transformă-n perle şi rubine
Dar mai vorbim noi totuşi.. Lasă, lasă!
Murim... ca mâine
de Magda Isanos
E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
Poate chiar maine, pomii de pe-alee
Acolo unde-i vezi or să mai stee
Voioşi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne,-atâta soare
O să mai fie-n lume după noi;
Cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
Cu păr din care şiruie răcoare...
Şi iarba asta o să mai răsară,
Iar luna tot aşa o să se plece,
Mirată, peste apa care trece-
Noi singuri n-o să fim a doua oară.
Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
Găsi atâta vreme pentru ură,
Când viaţa e de-abia o picătură
Între minutu-acesta care bate
Şi celălalt - şi-mi pare ne-nţeles
Şi trist că nu privim la cer mai des,
Că nu culegem flori şi nu zâmbim,
Noi, care-aşa de repede murim.
de Magda Isanos
E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
Poate chiar maine, pomii de pe-alee
Acolo unde-i vezi or să mai stee
Voioşi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne,-atâta soare
O să mai fie-n lume după noi;
Cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
Cu păr din care şiruie răcoare...
Şi iarba asta o să mai răsară,
Iar luna tot aşa o să se plece,
Mirată, peste apa care trece-
Noi singuri n-o să fim a doua oară.
Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
Găsi atâta vreme pentru ură,
Când viaţa e de-abia o picătură
Între minutu-acesta care bate
Şi celălalt - şi-mi pare ne-nţeles
Şi trist că nu privim la cer mai des,
Că nu culegem flori şi nu zâmbim,
Noi, care-aşa de repede murim.
Raul, pune un ban deoparte...data viitoare ne oprim la rond să-i returnăm Marei alunele...și Liviu o să bea 4 beri...un gând bun, cu drag
Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi adesea cuvintele sunt folosite ca sinonime. Mândria e legată mai mult de părerea noastră despre noi înşine, orgoliul - de ceea ce ne-ar plăcea să gândească alţii desper noi.
(JANE AUSTEN - "Mândrie şi prejudecată", Editura Adevărul Holding, Bucureşti, 2009, p. 25)
(JANE AUSTEN - "Mândrie şi prejudecată", Editura Adevărul Holding, Bucureşti, 2009, p. 25)
Hangiul
Afara-i vânt şi-i gol ulciorul.
- Hangiu smintit, dă fuga iar!
Vreau vin ca zarea şi ca dorul
Şi cum e jalea de amar.
El însă-mi toarnă în neştire
Un vin adânc cu umbre lungi.
- Bea! Dulce-i ca o amintire
Pe care-o chemi când o alungi.
Ulcioru-i gol şi-afară vantul...
- Hangiu smintit, dă fuga iar!
Vreau vin ca bezna, ca mormântul
Şi cum e moartea de amar.
Hangiul însă-mi pune-n faţă
Un vin însângerat de vremi.
- Bea! Este dulce ca o viaţă
Pe care-o ierţi când o blestemi.
(RADU GYR - unul dintre cei mai mari poeţi români din închisorile comuniste)
Afara-i vânt şi-i gol ulciorul.
- Hangiu smintit, dă fuga iar!
Vreau vin ca zarea şi ca dorul
Şi cum e jalea de amar.
El însă-mi toarnă în neştire
Un vin adânc cu umbre lungi.
- Bea! Dulce-i ca o amintire
Pe care-o chemi când o alungi.
Ulcioru-i gol şi-afară vantul...
- Hangiu smintit, dă fuga iar!
Vreau vin ca bezna, ca mormântul
Şi cum e moartea de amar.
Hangiul însă-mi pune-n faţă
Un vin însângerat de vremi.
- Bea! Este dulce ca o viaţă
Pe care-o ierţi când o blestemi.
(RADU GYR - unul dintre cei mai mari poeţi români din închisorile comuniste)
Gând de ciocolată
Când gându-mi negru, din amiaza mare,
Te săgetează cu al său parfum,
Tu te-ntâlneşti cu Soarele pe drum
Şi-l îndulceşti cu negrul din visare.
Visezi cu gândul meu.. Şi iată cum
Văpaia s-a-mblânzit tremurătoare
Şi scapără scântei, în fiecare
Din inimile noastre, arse scrum.
Dar, draga mea, nu e un joc destinul -
Mă zăpăceşti cu visul tău de fată!..
Da-mi gândul înapoi şi-nchide scrinul,
Căci Soarele-i topit de ciocolată
Şi ne ridică peste timp, ca vinul
Din care Universul se îmbată.
Când gându-mi negru, din amiaza mare,
Te săgetează cu al său parfum,
Tu te-ntâlneşti cu Soarele pe drum
Şi-l îndulceşti cu negrul din visare.
Visezi cu gândul meu.. Şi iată cum
Văpaia s-a-mblânzit tremurătoare
Şi scapără scântei, în fiecare
Din inimile noastre, arse scrum.
Dar, draga mea, nu e un joc destinul -
Mă zăpăceşti cu visul tău de fată!..
Da-mi gândul înapoi şi-nchide scrinul,
Căci Soarele-i topit de ciocolată
Şi ne ridică peste timp, ca vinul
Din care Universul se îmbată.
Şi-am zis verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru,
Şi-am zis pară de un măr,
Minciună de adevăr,
Şi-am zis pasăre de peşte,
Descleştare de ce creşte,
Şi secundă-am zis de oră,
Curcubeu de auroră,
Am zis os de un schelet,
Am zis hoţ de om întreg,
Şi privire-am zis de ochi
Şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru,
Că am zis doar un cuvânt
Despre întregul pământ,
Şi de bine-am zis de morţi
Şi de şase-am zis de sorţi,
Şi am zis unu de doi
Şi zăpadă de noroi,
Şi am vrut să fac cu gura
Focul ce-l făcea arsura
Că n-am fost trezit, că dorm
Pe un cal cu şa de domn,
Alergând pe-un câmp de noapte
De la unu pân’ la şapte –
De la şapte pân’ la zece
Mi-a căzut o viaţă rece,
De la frunză pân’ la umbră
Mi-a căzut o viaţă dublă
Ca Pământul şi cu Lună,
Noaptea când stau împreună.
Şi-am zis verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru,
Pe care mă ţin călare
Cu capul la cingătoare,
Cu călcâiul la spinare
Şi cu ochiul în potcoave,
Şi cu inima-n silabe
De mă duc, mări, mă duc
Ca toamna frunza de nuc,
Ori ca iarna frunza albă
De la floarea de zăpadă…
Frunză verde de albastru
Mă doare un cal măiastru,
Potcovit pe lună plină
Cu miros de la sulcină,
Înhămat pe soare plin
Tot cu miros de pelin,
Şi ţinut de gât cu mine
Tot în dragoste de tine (…)
NICHITA STĂNESCU (1933-1983)
Mă doare un cal măiastru,
Şi-am zis pară de un măr,
Minciună de adevăr,
Şi-am zis pasăre de peşte,
Descleştare de ce creşte,
Şi secundă-am zis de oră,
Curcubeu de auroră,
Am zis os de un schelet,
Am zis hoţ de om întreg,
Şi privire-am zis de ochi
Şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru,
Că am zis doar un cuvânt
Despre întregul pământ,
Şi de bine-am zis de morţi
Şi de şase-am zis de sorţi,
Şi am zis unu de doi
Şi zăpadă de noroi,
Şi am vrut să fac cu gura
Focul ce-l făcea arsura
Că n-am fost trezit, că dorm
Pe un cal cu şa de domn,
Alergând pe-un câmp de noapte
De la unu pân’ la şapte –
De la şapte pân’ la zece
Mi-a căzut o viaţă rece,
De la frunză pân’ la umbră
Mi-a căzut o viaţă dublă
Ca Pământul şi cu Lună,
Noaptea când stau împreună.
Şi-am zis verde de albastru,
Mă doare un cal măiastru,
Pe care mă ţin călare
Cu capul la cingătoare,
Cu călcâiul la spinare
Şi cu ochiul în potcoave,
Şi cu inima-n silabe
De mă duc, mări, mă duc
Ca toamna frunza de nuc,
Ori ca iarna frunza albă
De la floarea de zăpadă…
Frunză verde de albastru
Mă doare un cal măiastru,
Potcovit pe lună plină
Cu miros de la sulcină,
Înhămat pe soare plin
Tot cu miros de pelin,
Şi ţinut de gât cu mine
Tot în dragoste de tine (…)
NICHITA STĂNESCU (1933-1983)
Iată doi oameni care fac ce vor ei cu notele muzicale! Şi fac bine.. Au facut, mă rog..dar fac şi acum. Ar fugi manelele de ei ca şoarecii de pisică!
Înţelepciunea e sicriul nostru. Dragostea, puterea de a iubi împodobită de erori ca fluturele de polen, numai ea ne face să trăim.
A iubi, ca şi trecerea timpului, ne îndepărtează de lege.
Timpul este depărtarea dintre lege şi eroare. (...)
Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm şi noi cu colţul inimii noastre. (...)
Legea ne ţine pe toţi. Numai trădarea ei ne face să fim.
Întâmplarea supravieţuieşte legii.
Viaţă are numai vinovatul.
Părăsirea şi pângărirea geometriei e carnea bietului nostru suflet.
(Nichita Stănescu - Amintiri din prezent)
Întunericul e leagănul Soarelui. Stelele au nevoie de beznă. (...)
Cu cât omul este mai conştient de spiritualitatea lui, cu atât înţelege mai limpede iluzia mişcării aparente în timp.
(L. N. Tolstoi - Jurnalul ultimilor ani)
A iubi, ca şi trecerea timpului, ne îndepărtează de lege.
Timpul este depărtarea dintre lege şi eroare. (...)
Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm şi noi cu colţul inimii noastre. (...)
Legea ne ţine pe toţi. Numai trădarea ei ne face să fim.
Întâmplarea supravieţuieşte legii.
Viaţă are numai vinovatul.
Părăsirea şi pângărirea geometriei e carnea bietului nostru suflet.
(Nichita Stănescu - Amintiri din prezent)
Întunericul e leagănul Soarelui. Stelele au nevoie de beznă. (...)
Cu cât omul este mai conştient de spiritualitatea lui, cu atât înţelege mai limpede iluzia mişcării aparente în timp.
(L. N. Tolstoi - Jurnalul ultimilor ani)
Păi asta a fost intenţia mea, să fie unul nostim, dar să sugereze şi ceva "meta-", "dincolo de-". Multumesc! Un prieten mi-a sugerat să compun încă două sonete, intitulate Sticla, respectiv Paharul, dacă tot am scris Dopul. Poate-poate
uite de ce iti sunt eu cititor fidel, chiar daca nu prea las urme. La poezie ma pricep mai putin, dar sonetul asta seamana cu o anecdota si chiar am zambit observand cum te-ai jucat cu aranjatul cuvantului. Felicitari!
DOPUL
(sonet)
Îţi place să te-agiţi sub presiune,
Te simţi OK când mustul clocoteşte
Iar gâtul sticlei pare-a fi un cleşte,
Din care izbucneşti ca o minune.
Prietenii se-amuză ştrengăreşte
De pocnetul ce-l scoţi, ca din genune,
Şi sticla însăşi pare că ar spune
Că adunarea te sărbătoreşte.
Cu tunul tău îi bagi pe toţi în boale..
Tu, frate-meu ce sari ca un nebun!
Aş vrea şi eu viteza dumitale,
Să zbor puţin la cer, ca să-mi adun
Crâmpei de-nţelepciune. Zbori matale
Cu grijă, că n-am alt tavan să-mi pun!
(sonet)
Îţi place să te-agiţi sub presiune,
Te simţi OK când mustul clocoteşte
Iar gâtul sticlei pare-a fi un cleşte,
Din care izbucneşti ca o minune.
Prietenii se-amuză ştrengăreşte
De pocnetul ce-l scoţi, ca din genune,
Şi sticla însăşi pare că ar spune
Că adunarea te sărbătoreşte.
Cu tunul tău îi bagi pe toţi în boale..
Tu, frate-meu ce sari ca un nebun!
Aş vrea şi eu viteza dumitale,
Să zbor puţin la cer, ca să-mi adun
Crâmpei de-nţelepciune. Zbori matale
Cu grijă, că n-am alt tavan să-mi pun!
ARSENIE BOCA
Arsenie Boca se naşte mai rar
Decât omul. Prin faptele sale,
Ne cheamă la viaţă făcându-ne iar
Creştini de Golgotă pe cale.
Arsenie Boca e un martir,
Ce nu îşi trădează blazonul
Şi nu este vameş să-i ceară lui bir,
Căci îngeri îi cântă isonul.
Arsenie-i biciul ceresc. Îl aud
Trosnind printre suflete moarte -
Ecou-i răsună din nord până-n sud,
Ca semn nevăzut într-o carte
A ţării. Vorbindu-se cu Deceneu,
El lasă în urmă lumină;
Arsenie Boca renaşte mereu,
Când Domnul prin el ne alină.
Din viaţa lui toată, trăită în jar,
Mărgele Ardealul îşi face
Şi-n Prislop, mormântul lui scapără-n dar,
Din inimă-n inimă, pace.
Arsenie Boca se naşte mai rar
Decât omul. Prin faptele sale,
Ne cheamă la viaţă făcându-ne iar
Creştini de Golgotă pe cale.
Arsenie Boca e un martir,
Ce nu îşi trădează blazonul
Şi nu este vameş să-i ceară lui bir,
Căci îngeri îi cântă isonul.
Arsenie-i biciul ceresc. Îl aud
Trosnind printre suflete moarte -
Ecou-i răsună din nord până-n sud,
Ca semn nevăzut într-o carte
A ţării. Vorbindu-se cu Deceneu,
El lasă în urmă lumină;
Arsenie Boca renaşte mereu,
Când Domnul prin el ne alină.
Din viaţa lui toată, trăită în jar,
Mărgele Ardealul îşi face
Şi-n Prislop, mormântul lui scapără-n dar,
Din inimă-n inimă, pace.
ha ,ha, ha, ha, ...si eu te demasc pe tine ca esti doar un "beutor" conceptual ...ca sa ma exprim si eu filozofic ... si care se bazeaza numai pe considerații teoretice fara mare legatura cu practica.
DEMASCARE
E miezul nopţii.
Cobor scările aievea făcând-o pe somnambulul.
În faţa blocului e linişte adâncă..suspect de adâncă..
Deodată îi văd venind din direcţii opuse pe Iuda Macabeul şi D'Artagnan.
Sunt îmbrăcaţi fiecare ca în zilele de glorie. Se duelează. Fantastic. Săbiile şi scuturile lor scânteiază în lumina lunii.
Alături, pe iarbă, Ahile şi Ivanhoe răsucesc un vânat la foc, ca şi când nu s-ar întâmpla nimic.
"Ce chestie mai e şi asta, îmi zic? Ăştia doi nu-i văd pe ceilalţi că se duelează? De ce-s aşa impasibili?"
Mă ascund. Nu m-au văzut... Ssssst..mă furişez încet, să nu dispară. Duelul continuă. Sunt fermecat pe de-a-ntregul de măreţia lor.
Săbiile scânteiază a nemurire. Îmi adun puterile şi strig cât mă ţine gura: "Domnilor, lăsaţi prostiile şi haideţi să bem ceva! Vreau să intru în tagma voastră!"
Duelul încetează. Cei patru se uită la mine şi apoi se privesc miraţi.
Au fost demascaţi.
E miezul nopţii.
Cobor scările aievea făcând-o pe somnambulul.
În faţa blocului e linişte adâncă..suspect de adâncă..
Deodată îi văd venind din direcţii opuse pe Iuda Macabeul şi D'Artagnan.
Sunt îmbrăcaţi fiecare ca în zilele de glorie. Se duelează. Fantastic. Săbiile şi scuturile lor scânteiază în lumina lunii.
Alături, pe iarbă, Ahile şi Ivanhoe răsucesc un vânat la foc, ca şi când nu s-ar întâmpla nimic.
"Ce chestie mai e şi asta, îmi zic? Ăştia doi nu-i văd pe ceilalţi că se duelează? De ce-s aşa impasibili?"
Mă ascund. Nu m-au văzut... Ssssst..mă furişez încet, să nu dispară. Duelul continuă. Sunt fermecat pe de-a-ntregul de măreţia lor.
Săbiile scânteiază a nemurire. Îmi adun puterile şi strig cât mă ţine gura: "Domnilor, lăsaţi prostiile şi haideţi să bem ceva! Vreau să intru în tagma voastră!"
Duelul încetează. Cei patru se uită la mine şi apoi se privesc miraţi.
Au fost demascaţi.
Am tehnoredactat anul trecut o copie după manuscrisul original al Istoriei fostei Mănăstiri "Sf. Sava" din Iaşi (actuala Biserică "Sf. Sava", de lângă Liceul Vasile Alecsandri), lucrare scrisă la anii 1878-1879 de episcopul Narcis Creţulescu, fost superior al mănăstirii de atunci. Această copie există şi acum în biblioteca Mănăstirii Neamţ, unde Narcis Creţulescu şi-a trăit ultimii ani din viaţă. Iată mai jos un fragment din această lucrare, cu limbajul de atunci. Cred că Narcis Creţulescu îl cam "ia" pe Ion Creangă în unele locuri. Vă las să vă delectaţi cu textul.
„(...)Turnul clopotniţă este învelit întocmai ca şi turnurile bisericii. Spun în treacăt şi de curiozitate, că moşneagu’ Grigore Olaru, în etate de 80 ani, singur, mi-au acoperit cu ole şi mortier de ciment tustrele turnurile, fără nicio schelă, şi adeseori era beat mort şi lucra slobod cucuiet pe streaşina clopotniţei fără să cadă jos – dovadă că meşterii, mai demult, erau foarte abili în meşteşugul lor. Ei bine, eu care ameţeam de jos când mă uitam la el şi îl vedeam ca pe o pisică, sus pe streaşină...... m-au suit şi pe mine, de multe ori, ca să constat lucrarea lui – când mă dam jos, mă apucau frigurile. Vezi ce vra să zică meşter bătrân şi singurul capabil în tot Iaşu’, pentru arta învăţată de la alţi bătrâni.”
„Vra să zică era mănăstire, unde să prăznuie hramul lui Sfete Sava la Iaşi. Când şi cine au făcut pe Sfeti Sava? Se dăruieşte moşie şi sat lui Sfete Sava din Iaşi........anume Tiliţa. Unde e moşia şi ctitoru? Biserica din Iaşi n-a fost niciodată cu hramul Sfete Sava. Are robi ţigani, moşie cu sat şi alte averi, dar unde e Sfete Sava? Dacă e cel de la Ierusalim, atunci nu-i cel de la Iaşi? Dacă e cel de la Iaşi, apoi la Iaşi e Uspenia (Adormirea Maicii Domnului - n.n.), iar nu Sfete Sava. S-au dat averi pe numele călugărilor de la Sfeti Sava din Orient. Unde le este biserica metocului şi ce hram are? Cine au făcut-o, ei sau moldovenii? De ce n-o spun nicăieri? Au spus-o şi nu ştim noi? De ce nu serbează Uspenia, care le aduce averi din ţară pentru Sfete Sava, al lor? Vezi inscripţiile trecute şi cele dinainte şi găseşte, de poţi, undeva, pe Sf. Sava. Nu cumva pe aceste vremuri era aici mâţa în sac? Cine poate să-i zărească unghiile? Acest act, deşi e fără dată, este cam pe la anii 1600 pe hârtie, pecetea lui Oreş în ceară verde prezintă dar lei în picioare, faţă în faţă şi în mijloc un paloş (Arhiva Istor. t. I, pag. 135)”
„Hatmanul Oreş scuteşte pe ţiganii Mănăstirii Sf. Sava (din Iaşi) de amestecul slugilor hătmăneşti – vătafi şi juzi
„Oreş, hatman şi pârcălab de Suceava, scriere cătră fiii noştri, cari vor umbla în chestia ţiganilor, de aseminea cătră vătafi şi cătră juzi ţigăneşti. Pe dată ce veţi vedea această carte a noastră, să lăsaţi în pace pe robii drepţi, ţigani, ai sfintei mănăstiri unde se prăznuieşte hramul lui Sfeti Sava(a) (din Iaşi) şi să nu-i supăraţi nici pentru ciubote, ci să fie liberi şi cu bună voie de a umble prin ţara domniei sale, a lui Vodă, fără să le mai căutaţi clenciuri, iar cei neascultători dintre voi, se vor pedepsi cu mare pedeapsă. Altfel să nu faceţi.”
În vara anului 1877, Biserica Sf. Sava ajunse în punctul de a i se cânta “veşnică pomenire”. Este imposibil a te prezenta în vreun locu, fără să fii lovit în suflet de ruine, de mizerie şi de indiferentism. La biserică ploua şi vântul bătea ca şi în casă, unde, moluzul ce cădea din bagdadie, era la genunchii bisericii, ruinată şi descoperită. Dudăul (?) şi copacii crescuţi ca pe la poalele codrului, îi dă un aspect fiorosu. Ferestrele sparte (140 geamuri sparte), grilajurile dărâmate, cărţile şi veşmintele putrezite de ploi, preotul bătrânu tremura de frig (în lunile de vară), de frică şi de indignaţie.
Mahalagiii erau dizgustaţi acolea, la biserică, chiar şi când treceau pe lângă ea. În casă era şi mai greu… În ogradă, toate casele, ruinate, miroseau a pustiu şi unu furnicar de soldaţi ruşi care, în trecerea lor pe aici, spre drumul războiului ruso-româno-turc, în popasul lor pe aici, făceau gropi pe unde apucau, ca să-şi pregătească mâncarea. Turături, oameni, cai, instrumente de războiu, ciori de călăuze şi lume curioasă, toate la un locu, făceau un freamăt nedescris şi numai cucuveicele se auzeau din când în când. Atunci, eu eram pus egumen nou, ca să cânt prohodul acestei biserici, mare prin trecutul ei şi, astăzi, mare prin ruina ei. Mii de greutăţi şi de gânduri îmi ziceau: ori închide-o, ori rezideşte-o. Alege, dacă eşti soldat (egumen) din popă român!..
Vara a trecut, cu ruşii, iar ciorile, cucuveiele, pustietatea şi iarna au rămas cu noi, să ne plângă de milă.
Aceasta e vremea şi mănăstirea ce mi s-a dat în stăpânire. Totu mie. Acu-s egumen mare pe casă pustie!...
Mitrofan, Egumen şi Exarh, tot de la Probota; aceştia doi din urmă, sunt de notat pentru un luxu excesiv, o viaţă nechibzuită; intrigile şi persecuţiile dintre dânşii au pătat în mare parte clerul grecu de pe aice; amândoi au avut morţi grabnice şi foarte tragice; acest Mitrofan au poruncit să se taie strana Maicii Domnului, din mijlocul Bisericii Sf. Sava, de sus în jos, drept în două, prin mijlocu şi o parte au pus-o în pridvoru, unde este acuma icoana Sf. Mc. Gheorghe, din dosul coloanei din dreapta, iar a doua parte la stânga; în ziua în care s-au executat acest sacrilegiu, Mitrofan a murit de o moarte excepţională (a crăpat în două), s-au îngropat afară, în partea dinspre nord, iar icoana Maicii Domnului, cu ambele bucăţi de strană, s-au restabilit la locul lor; probă avem tăietura stranei, ce se cunoaşte şi acum, în 1878; această coincidenţă nu se poate contesta şi frica au restabilit ordinea pentru un timpu.(...)"
„(...)Turnul clopotniţă este învelit întocmai ca şi turnurile bisericii. Spun în treacăt şi de curiozitate, că moşneagu’ Grigore Olaru, în etate de 80 ani, singur, mi-au acoperit cu ole şi mortier de ciment tustrele turnurile, fără nicio schelă, şi adeseori era beat mort şi lucra slobod cucuiet pe streaşina clopotniţei fără să cadă jos – dovadă că meşterii, mai demult, erau foarte abili în meşteşugul lor. Ei bine, eu care ameţeam de jos când mă uitam la el şi îl vedeam ca pe o pisică, sus pe streaşină...... m-au suit şi pe mine, de multe ori, ca să constat lucrarea lui – când mă dam jos, mă apucau frigurile. Vezi ce vra să zică meşter bătrân şi singurul capabil în tot Iaşu’, pentru arta învăţată de la alţi bătrâni.”
„Vra să zică era mănăstire, unde să prăznuie hramul lui Sfete Sava la Iaşi. Când şi cine au făcut pe Sfeti Sava? Se dăruieşte moşie şi sat lui Sfete Sava din Iaşi........anume Tiliţa. Unde e moşia şi ctitoru? Biserica din Iaşi n-a fost niciodată cu hramul Sfete Sava. Are robi ţigani, moşie cu sat şi alte averi, dar unde e Sfete Sava? Dacă e cel de la Ierusalim, atunci nu-i cel de la Iaşi? Dacă e cel de la Iaşi, apoi la Iaşi e Uspenia (Adormirea Maicii Domnului - n.n.), iar nu Sfete Sava. S-au dat averi pe numele călugărilor de la Sfeti Sava din Orient. Unde le este biserica metocului şi ce hram are? Cine au făcut-o, ei sau moldovenii? De ce n-o spun nicăieri? Au spus-o şi nu ştim noi? De ce nu serbează Uspenia, care le aduce averi din ţară pentru Sfete Sava, al lor? Vezi inscripţiile trecute şi cele dinainte şi găseşte, de poţi, undeva, pe Sf. Sava. Nu cumva pe aceste vremuri era aici mâţa în sac? Cine poate să-i zărească unghiile? Acest act, deşi e fără dată, este cam pe la anii 1600 pe hârtie, pecetea lui Oreş în ceară verde prezintă dar lei în picioare, faţă în faţă şi în mijloc un paloş (Arhiva Istor. t. I, pag. 135)”
„Hatmanul Oreş scuteşte pe ţiganii Mănăstirii Sf. Sava (din Iaşi) de amestecul slugilor hătmăneşti – vătafi şi juzi
„Oreş, hatman şi pârcălab de Suceava, scriere cătră fiii noştri, cari vor umbla în chestia ţiganilor, de aseminea cătră vătafi şi cătră juzi ţigăneşti. Pe dată ce veţi vedea această carte a noastră, să lăsaţi în pace pe robii drepţi, ţigani, ai sfintei mănăstiri unde se prăznuieşte hramul lui Sfeti Sava(a) (din Iaşi) şi să nu-i supăraţi nici pentru ciubote, ci să fie liberi şi cu bună voie de a umble prin ţara domniei sale, a lui Vodă, fără să le mai căutaţi clenciuri, iar cei neascultători dintre voi, se vor pedepsi cu mare pedeapsă. Altfel să nu faceţi.”
În vara anului 1877, Biserica Sf. Sava ajunse în punctul de a i se cânta “veşnică pomenire”. Este imposibil a te prezenta în vreun locu, fără să fii lovit în suflet de ruine, de mizerie şi de indiferentism. La biserică ploua şi vântul bătea ca şi în casă, unde, moluzul ce cădea din bagdadie, era la genunchii bisericii, ruinată şi descoperită. Dudăul (?) şi copacii crescuţi ca pe la poalele codrului, îi dă un aspect fiorosu. Ferestrele sparte (140 geamuri sparte), grilajurile dărâmate, cărţile şi veşmintele putrezite de ploi, preotul bătrânu tremura de frig (în lunile de vară), de frică şi de indignaţie.
Mahalagiii erau dizgustaţi acolea, la biserică, chiar şi când treceau pe lângă ea. În casă era şi mai greu… În ogradă, toate casele, ruinate, miroseau a pustiu şi unu furnicar de soldaţi ruşi care, în trecerea lor pe aici, spre drumul războiului ruso-româno-turc, în popasul lor pe aici, făceau gropi pe unde apucau, ca să-şi pregătească mâncarea. Turături, oameni, cai, instrumente de războiu, ciori de călăuze şi lume curioasă, toate la un locu, făceau un freamăt nedescris şi numai cucuveicele se auzeau din când în când. Atunci, eu eram pus egumen nou, ca să cânt prohodul acestei biserici, mare prin trecutul ei şi, astăzi, mare prin ruina ei. Mii de greutăţi şi de gânduri îmi ziceau: ori închide-o, ori rezideşte-o. Alege, dacă eşti soldat (egumen) din popă român!..
Vara a trecut, cu ruşii, iar ciorile, cucuveiele, pustietatea şi iarna au rămas cu noi, să ne plângă de milă.
Aceasta e vremea şi mănăstirea ce mi s-a dat în stăpânire. Totu mie. Acu-s egumen mare pe casă pustie!...
Mitrofan, Egumen şi Exarh, tot de la Probota; aceştia doi din urmă, sunt de notat pentru un luxu excesiv, o viaţă nechibzuită; intrigile şi persecuţiile dintre dânşii au pătat în mare parte clerul grecu de pe aice; amândoi au avut morţi grabnice şi foarte tragice; acest Mitrofan au poruncit să se taie strana Maicii Domnului, din mijlocul Bisericii Sf. Sava, de sus în jos, drept în două, prin mijlocu şi o parte au pus-o în pridvoru, unde este acuma icoana Sf. Mc. Gheorghe, din dosul coloanei din dreapta, iar a doua parte la stânga; în ziua în care s-au executat acest sacrilegiu, Mitrofan a murit de o moarte excepţională (a crăpat în două), s-au îngropat afară, în partea dinspre nord, iar icoana Maicii Domnului, cu ambele bucăţi de strană, s-au restabilit la locul lor; probă avem tăietura stranei, ce se cunoaşte şi acum, în 1878; această coincidenţă nu se poate contesta şi frica au restabilit ordinea pentru un timpu.(...)"
O poezie fantastică:
Podul Mirabeau
Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin
Ca dragostea noastră
Să-mi amintesc că orice-alin
Venea târziu, doar după chin
Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopţi, trec, eu rămân
Stăm mână-n mână, ochi în ochi
Cu-ardoare
Privindu-ne, pe când
În undă, sub arcada acestor mâini răsare
Un cer cu veşnice priviri tremuratoare
Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopţi trec, eu rămân
Iubirea trece-asemeni undei blânde
Iubirea se duce
Şi viaţa lentă ne pătrunde
Speranţa strigă cu priviri flamande
Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopţi trec, eu rămân
Curg zilele spre un alt destin
Nici timpul nu se-ntoarnă-acum
Iubirile nu mai revin
Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin
Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopţi trec, eu rămân
(GUILLAUME APOLLINAIRE)
Podul Mirabeau
Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin
Ca dragostea noastră
Să-mi amintesc că orice-alin
Venea târziu, doar după chin
Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopţi, trec, eu rămân
Stăm mână-n mână, ochi în ochi
Cu-ardoare
Privindu-ne, pe când
În undă, sub arcada acestor mâini răsare
Un cer cu veşnice priviri tremuratoare
Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopţi trec, eu rămân
Iubirea trece-asemeni undei blânde
Iubirea se duce
Şi viaţa lentă ne pătrunde
Speranţa strigă cu priviri flamande
Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopţi trec, eu rămân
Curg zilele spre un alt destin
Nici timpul nu se-ntoarnă-acum
Iubirile nu mai revin
Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin
Bate ora-n alt tărâm
Zile, nopţi trec, eu rămân
(GUILLAUME APOLLINAIRE)
i-am amintit, dar nu a fost nevoie..zicea că ne cunoaşte pe toţi din Universul Prieteniei..seeeeegur că da!
mi-a placut poezia...sper ca i-ai amintit si despre mine...o seara buna cu drag
Moartea murea în fiece clipă renăscând în fiece clipă, ca şi viaţa. De mii şi mii de ani, flăcăi şi fete joacă sub copacii cu frunziş proaspăt - plopi, brazi, stejari, platani şi palmieri zvelţi - şi vor juca încă mii şi mii de ani, cu chipul mistuit de dorinţă. Chipurile se schimbă, se istovesc, se întorc în pământ, dar se ivesc altele, care le iau locul. Nu e decât un singur dansator, cu nenumărate măşti, nemuritor şi care are întotdeauna douăzeci de ani. (NIKOS KAZANTZAKIS - "Alexis Zorba")
Subiecte similare
» Pantazi Daniel
» 11 septembrie 2010 -Sedinta a V-a a Cenaclului U.P-Lansare de carte-Treizeci si cinci-Ovidiu Raul Vasiliu
» IOANA VOICILA-DOBRE-SECVENTE IN ALB SI NEGRU
» 11 septembrie 2010 -Sedinta a V-a a Cenaclului U.P-Lansare de carte-Treizeci si cinci-Ovidiu Raul Vasiliu
» IOANA VOICILA-DOBRE-SECVENTE IN ALB SI NEGRU
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Sam Apr 27, 2024 5:30 pm Scris de Didina Sava
» Decorațiuni din fetru
Lun Dec 28, 2020 3:35 pm Scris de Didina Sava
» Roxana Elena Sava-lucrari de arta plastica personale
Joi Ian 16, 2020 8:12 pm Scris de Didina Sava
» Mihaela Moşneanu
Vin Feb 23, 2018 6:30 pm Scris de Mihaela Moşneanu
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 3:15 pm Scris de Didina Sava
» Heraclidul Alb roman semi-SF
Mar Iul 12, 2016 12:43 am Scris de Varganici Costica
» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 12:03 pm Scris de tyk
» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 6:59 pm Scris de Didina Sava
» Dorina Neculce
Dum Mar 15, 2015 1:42 am Scris de Dorina Ciocan