foarte draga imi este poezia asta.
e parca scrisa in graiul sufletului meu.

Eeeeeeiii Liviule, femeia după ce naşte e mai frumoasă decât era înainte. Anca de ce crezi că e atât de frumoasă şi zâmbitoare acum? Oare nu pentru că e mămică? Rosie la fel, după ce va deveni mămică va fi mai frumoasă decât este acum. Pă d'apăi cum dară? Anca, mi-a plăcut gluma..că eşti prea bătrâna pentru Mel Gibson ..Acum de', fiecare cu damblaua lui. Mulţumesc pentru poezie..e "Cântec deplin", una din poeziile mele preferate. Cu drag

N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,
Surad numai acei care suspina,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost sa gemi,
De n-ai fi plans, n-ai duce-n ochi lumina.

Si daca singur rana nu-ti legai,
Cu mana ta, n-ai unge rani straine.
N-ai jindui dupa un colt de rai,
De n-ai purta un strop de iad in tine.

Ca nu te-nalti de jos pana nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amara,
Si de re-nvii in cantecul de azi,
E c-ai murit in plansetul de-aseara.

Io???? m-am rosit ca o tomata...
Raul,nu dezlegam parantezele ca ce e frumos si lui Dumnezeu place...eu aveam un thong din asta in privinta lui Mel Gibson dar mi-a trecut.ca...sint prea batrina pentru el apoi am trecut pe ..baiatul ala fisnet cu ochii minunati Heith Ledger dar saraca de mine....ramineam vaduva,deci acuma oaza mea de vis si reverie ramine o pagina nescrisa fara imagini.ups! nu trebuia sa spun asta.... glumesc.dar uite iti voi scrie o poezie de a lui Radu Gyr poet care de altfel mie imi este foarte drag.

Mai Raul Rosie e tanara, aproape un copil, dar s-o vedem dupa ce naste...Va reusi sa fie macar pe jumatate la fel de frumoasa ca Anca?

Rosie Jones..febleţea mea.
Ea se crede manechin şi lumea e sigură că ea e manechin şi că în curând va ajunge la Hollywood.
(apropo: ce este acela un manechin? unde este mai bine, la Hollywood sau pe Himalaya?)
Pentru mine este mult mai sigur că ea e doar o fată. Mai rău: o alintată, o răsfăţată
(observaţie: este scumpică)
Uneori o fac pe nebunul şi mă rog aşa: Doamne ajută-mă să fac, ajută-mă să dreg, ajută-mă să urc pe Himalaya şi să-mi dau drumu pe burtă la vale, ajută-mă să mă arunc în pielea goală în Pacific şi să văd despre ce e vorba pe fundul oceanului (apropo: unde este mai bine, la Hollywood sau pe fundul oceanului?)..ajută-mă să...ajută-mă să... Amin!
Şi după ce spun "amin" nu mai ştiu pentru ce m-am rugat. Asta ca dovadă că nu eram în toate minţile.
Apoi, la scurt timp, îmi amintesc de Rosie Jones, îi rostesc numele involuntar, o privesc în ochi şi îmi spun că viaţa e prea scurtă pentru a face, pentru a drege, pentru sta la un grătar pe Himalaya, pentru a face baie în adâncul Pacificului, pentru a crea, pentru a lăsa nu ştiu ce moştenire nu ştiu cui...pentru a..pentru a... PENTRU CE ANUME E PREA SCURTĂ VIAŢA??
(remarcă: Rosie Jones este scumpică)

P.S. Nu încercaţi să rezolvaţi această ecuaţie desfăcând parantezele. Necunoscutele rămân.

Am găsit pe un forum un sonet de Radu Gyr. Cu siguranţă că are şi titlu, dar acolo nu era trecut. Sonetul m-a lăsat fără cuvinte:

Adâncă-i noaptea, orele profunde...
Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum
Şi-ntreb în şoaptă fiece volum:
-Tu eşti? Şi cartea fuge şi se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu esti? Şi nici iubita nu-mi raspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
Întreb: -Tu eşti? Şi cupa piere-n fum.

Şi-ntreb şi spada mea: -Tu eşti? Şi tace.
Şi, cum mă prabuşesc în jilţ, înfrant,
Din zid, o umbră albă se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
Şi-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: -Tu eşti? Şi umbra spune: -Sunt.

(Radu Gyr)

Un adevărat poet nu se teme de un debut neoriginal, nu urmăreşte a fi inedit înainte de a fi el însuşi. Adevăratul poet ştie că el e condiţionat - cultural vorbind - de o seamă de înaintaşi, că e chiar obligat să le poarte numele câtva timp, până ce el însuşi devine un nume...
(Ştefan Augustin Doinaş - "Eseuri", Editura Eminescu, Bucureşti, 1996)

Da, mărturisi Wilhelm, nu-mi amintesc ca o carte, un om sau o împrejurare din viaţă să-mi fi pricinuit vreodată o impresie atât de covârşitoare ca piesele acestea splendide, pe care acum le cunosc datorită bunăvoinţei dumneavoastră. Par a fi opera unui geniu ceresc, care se apropie de oameni pentru a-i învăţa cu multă răbdare să se cunoască pe ei înşişi. Nu sunt deloc creaţii poetice! Ai crede că stai în faţa enormelor cărţi ale destinului, în care vuieşte uraganul vieţii celei mai fremătătoare, răsfoind filele repede şi aprig. Sunt atât de uimit, atât de buimăcit de puterea şi gingăşia, de violenţa şi calmul din ele, încât aştept cu dor şi nerăbdare clipa în care voi fi în stare să citesc mai departe!

(J.W. Goethe - "Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister" - Goethe se referă aici la piesele lui Shakespeare)