Ultimele subiecte
Căutare
Subiecte similare
Reţele de socializare
Dorina Neculce
Forumul Prieteniei :: Clubul Forumului Prieteniei :: Bloguri personale ale membrilor Forumului Prieteniei
Pagina 11 din 18
Pagina 11 din 18 • 1 ... 7 ... 10, 11, 12 ... 14 ... 18
11112009
Dorina Neculce
http://misionara-misionara.blogspot.com/
http://misionara.toateblogurile.ro/2010/11/08/mereu-inainte/
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Mai 04, 2012 8:14 pm, editata de 62 ori
Dorina Neculce :: Comentarii
Plouă azi ca niciodată,
Ploaie verde și curată,
Trupul ei își pierde tâmpla,
Când privirea ta s-arată..
Strigi să-ți mângâie privirea,
Un copil plânge-n neștire,
Ochiul ți se oglindește
în albastra lui privire...
Tâmpla albă ca de var ,
Se desprinde din lumină,
Moartă ți-e iubita , iar
și-aștepți viața să-i revină.
Să coboare peste dânsa
seva venelor curate,
Treacă viața ta-n ființa-i
Prin ființa ei sculptată.
Plouă azi ca niciodată,
Plouă în grădina verde,
Apa lumii -i luminată,
și iubirea nu se pierde.
Tu, cu spaimă-i mângâi tâmpla,
Picură din cer lumină,
Iar iubita cea de aseară,
Îngenunche , în grădină...
Plouă-ncet și nu s-aude,
Dar nici valul nu s-arată,
Plouă peste trupul vostru,
Ploaia cea de altădată....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Noi 04, 2010 10:37 am, editata de 2 ori
Ploaie verde și curată,
Trupul ei își pierde tâmpla,
Când privirea ta s-arată..
Strigi să-ți mângâie privirea,
Un copil plânge-n neștire,
Ochiul ți se oglindește
în albastra lui privire...
Tâmpla albă ca de var ,
Se desprinde din lumină,
Moartă ți-e iubita , iar
și-aștepți viața să-i revină.
Să coboare peste dânsa
seva venelor curate,
Treacă viața ta-n ființa-i
Prin ființa ei sculptată.
Plouă azi ca niciodată,
Plouă în grădina verde,
Apa lumii -i luminată,
și iubirea nu se pierde.
Tu, cu spaimă-i mângâi tâmpla,
Picură din cer lumină,
Iar iubita cea de aseară,
Îngenunche , în grădină...
Plouă-ncet și nu s-aude,
Dar nici valul nu s-arată,
Plouă peste trupul vostru,
Ploaia cea de altădată....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Noi 04, 2010 10:37 am, editata de 2 ori
îmi înfloresc iar trendafirii
îmi înfloresc iar trandafirii
cu nesfârșita catifea, la poartă,
adu-mi tu clipele uitate-n legea firii,
şi lacrima sculptată-n piatră.
îmi înflorește nufărul în gânduri,
cu floarea plină de păcat,
iubirea mea se-mpleticește
printre rânduri,
cu sufletul curmat.
îmi înflorește crinul de zăpadă,
pe trupul desfrunzit,
privesc la ochii ce- au rămas lipiți
pe geamuri,
la umărul ce printre nori
ţi-a-nflorit...
și-ţi înflorește iară primăvara,
prin ochii mei,
doar ție îți înclin iubirea,
ce-mi curge, azi, văpăi printre
-văpăi...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Aug 07, 2013 9:47 am, editata de 1 ori
îmi înfloresc iar trandafirii
cu nesfârșita catifea, la poartă,
adu-mi tu clipele uitate-n legea firii,
şi lacrima sculptată-n piatră.
îmi înflorește nufărul în gânduri,
cu floarea plină de păcat,
iubirea mea se-mpleticește
printre rânduri,
cu sufletul curmat.
îmi înflorește crinul de zăpadă,
pe trupul desfrunzit,
privesc la ochii ce- au rămas lipiți
pe geamuri,
la umărul ce printre nori
ţi-a-nflorit...
și-ţi înflorește iară primăvara,
prin ochii mei,
doar ție îți înclin iubirea,
ce-mi curge, azi, văpăi printre
-văpăi...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Aug 07, 2013 9:47 am, editata de 1 ori
"nu-mi mai dați sfaturi!" este un mesaj abscons dedicat noua ,sau ii dau eu o conotatie "apocrifa" ? :?:
Didina, mă faci să zâmbesc...cum aș putea fi așa directă...e o imagine de revoltă asupra propriei persoane...dar...mă bucur că mă urmărești...te îmbrățișez
Didina, mă faci să zâmbesc...cum aș putea fi așa directă...e o imagine de revoltă asupra propriei persoane...dar...mă bucur că mă urmărești...te îmbrățișez
mă poți privi cu interes,
îmi legăn umbra în același balansoar,
vântul mi se odihnește la picioarele .
cenușa mi se-mprăștie haotic,
în palmă, țin același vultur,care a străbătut cu grație
înălțimile adânci
stai cu spatele,
îmi ții apăsarea cu umerii,
îmi faci semn să mai respir...
lumina îmi zâmbește diferit
râul își propagă undele într-o tandrețe desăvârșită
valul scrie povești de dragoste
pe care nimeni nu le va citi
vulturul mi se zbate în palmă dezlănțuind visul
adormit în mistere...
nu-mi mai dați sfaturi!
lumina e de nepătruns
realitatea moare lent
ne împiedicăm de praguri
bufnițele dospesc în lacrimi
omul își înghite umbra și râgâie mulțumit
de ar ieși aburul prin horn,
necunoscutul nu m-ar bate iar pe umăr...
viața ar fi același râu
cu pietre rostogolite
în care mi se sfarmă frunzele uscate...
drum și râu & inimă și ceas...
zăpezile se rup în mii de stele-albastre.
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Dum Oct 16, 2011 10:04 am, editata de 1 ori
îmi legăn umbra în același balansoar,
vântul mi se odihnește la picioarele .
cenușa mi se-mprăștie haotic,
în palmă, țin același vultur,care a străbătut cu grație
înălțimile adânci
stai cu spatele,
îmi ții apăsarea cu umerii,
îmi faci semn să mai respir...
lumina îmi zâmbește diferit
râul își propagă undele într-o tandrețe desăvârșită
valul scrie povești de dragoste
pe care nimeni nu le va citi
vulturul mi se zbate în palmă dezlănțuind visul
adormit în mistere...
nu-mi mai dați sfaturi!
lumina e de nepătruns
realitatea moare lent
ne împiedicăm de praguri
bufnițele dospesc în lacrimi
omul își înghite umbra și râgâie mulțumit
de ar ieși aburul prin horn,
necunoscutul nu m-ar bate iar pe umăr...
viața ar fi același râu
cu pietre rostogolite
în care mi se sfarmă frunzele uscate...
drum și râu & inimă și ceas...
zăpezile se rup în mii de stele-albastre.
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Dum Oct 16, 2011 10:04 am, editata de 1 ori
Foarte frumos ,ultimul poem.Frumoase si multe alte zeci din acest blog,(pe fractiuni nu in integrum) insa acesta mai are si marele dar de a fi uniform ca valoare stilistica prin urmarea unei coordonte ideatice precise,in alte poeme suferind deraieri epice de la, sa spun asa habitatul narativ in care ai plasat actiunea lirica a poemului.
Urmarea unor coordonate ideatice ,armonice in contructia lirica a unui poem ii da substanta,profunzime si valoare literara.Mi-au placut mult unele alcatuiri stilistice precum :"Cineva îmi apucă inima,să o foloseacsă drept ceas deşteptător
pe o noptieră prăfuită,...",dar am sesizat si cateva inadvertente si formulari ciudate prin imposibilitatea proiectiei lor in realitate,ca in versul :"Gândul mă priveşte şi paloarea îl sperie...
Mâinile îi tresaltă şi-mi aruncă inima în palmă."E total improprie imaginea si de aceea sugerez schimbarea cuvantului "gandul "cu ceva de genul "Alter ego-ul" Mi-a placut si aducerea finala a firului liric intr-n spatiu mai propriu si anume "Camera albă şi goală...",adica revenirea intr-un spatiu pamantean din sfera glaciala a gandurilor mai mult sau mai putin sumbre.
Dincolo de aceste consideratii,din acest poem transpare o dorinta avida de depasire a insingurarii si a sentimentului de alienare adus de singuratate,care deja e cronic,imposibil de a mai fi penetrat de un gest suav "
Mâna ta încearcă să-mi netezească tâmplele încărunțite"Dimensiunile intergalactice incarcate de glacialitatea infinitului lor in care voiajeaza spiritul eroinei poemului tau,impun gesturi supreme in a se asigura de atentia vesnica si exclusiva a partenerului:"aş sorbi un suflet să-mi împart cu el veşnicia!",prin icorporararea fizica ,ca si garantie a eternitatii.Minunat surprinsa imaginea de concentrare atomica in propriul sine prin pierderea faptica a dimensiunilor fizice ale propriului trup"Camera e albă şi goală...
Ar mai încăpea aici,
o mie de suflete, dacă şi-ar tăia aripile",O mie de suflete ar incapea ,daca si-ar taia aripile,ca sa nu mai poata pleca,fugi,taierea aripilor fiind ceruta ca si o garantie suplimentara pt asigurarea companiei lor vesnice.
Urmarea unor coordonate ideatice ,armonice in contructia lirica a unui poem ii da substanta,profunzime si valoare literara.Mi-au placut mult unele alcatuiri stilistice precum :"Cineva îmi apucă inima,să o foloseacsă drept ceas deşteptător
pe o noptieră prăfuită,...",dar am sesizat si cateva inadvertente si formulari ciudate prin imposibilitatea proiectiei lor in realitate,ca in versul :"Gândul mă priveşte şi paloarea îl sperie...
Mâinile îi tresaltă şi-mi aruncă inima în palmă."E total improprie imaginea si de aceea sugerez schimbarea cuvantului "gandul "cu ceva de genul "Alter ego-ul" Mi-a placut si aducerea finala a firului liric intr-n spatiu mai propriu si anume "Camera albă şi goală...",adica revenirea intr-un spatiu pamantean din sfera glaciala a gandurilor mai mult sau mai putin sumbre.
Dincolo de aceste consideratii,din acest poem transpare o dorinta avida de depasire a insingurarii si a sentimentului de alienare adus de singuratate,care deja e cronic,imposibil de a mai fi penetrat de un gest suav "
Mâna ta încearcă să-mi netezească tâmplele încărunțite"Dimensiunile intergalactice incarcate de glacialitatea infinitului lor in care voiajeaza spiritul eroinei poemului tau,impun gesturi supreme in a se asigura de atentia vesnica si exclusiva a partenerului:"aş sorbi un suflet să-mi împart cu el veşnicia!",prin icorporararea fizica ,ca si garantie a eternitatii.Minunat surprinsa imaginea de concentrare atomica in propriul sine prin pierderea faptica a dimensiunilor fizice ale propriului trup"Camera e albă şi goală...
Ar mai încăpea aici,
o mie de suflete, dacă şi-ar tăia aripile",O mie de suflete ar incapea ,daca si-ar taia aripile,ca sa nu mai poata pleca,fugi,taierea aripilor fiind ceruta ca si o garantie suplimentara pt asigurarea companiei lor vesnice.
...Singură în mijlocul oceanului de veşnicie,
Îmi suflu în pumnii îngheţaţi:
Câtă frumuseţe într-un univers de tăcere...
Întrebări fără un răspuns tresar în mine,
Oameni, cărora nu le-am găsit un loc în suflet,
mă privesc de la adânci depărtări.
Gândurile lor îmi cutreieră odăile interioare,
Cineva îmi apucă inima,să o foloseacsă drept ceas deşteptător
pe o noptieră prăfuită,...
să-i sune în noapte amintirile adormite.
Trupul meu îşi schimbă culoarea...
viaţa mi se scurge printre degetele îngheţate.
Sufletul mă priveşte şi paloarea îl sperie...
Mâinile îi tresaltă şi-mi aruncă inima în palmă.
O privesc şi-mi spune o poveste pierdută în copilărie,
despre un copil cu inima de gheaţă.
Mi-o apropii de buze...
inima alunecă vertiginos,
Într-o senzaţie de nemaiîntâlnită plăcere.
Îmi învârt privirile în cele patru zări...
Câtă bogăţie : un ocean de veşnicie.
Strig : aş sorbi un suflet să-mi împart cu el veşnicia!
Ecoul îmi răspunde cutremurător : veşnicia, veşnicia...
Bogatul o să râvnească mereu liniştea săracului...
Mâna ta încearcă să-mi netezească tâmplele încărunțite,
Camera e albă şi goală...
Ar mai încăpea aici,
o mie de suflete, dacă şi-ar tăia aripile.....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mar Noi 02, 2010 4:48 pm, editata de 1 ori
Îmi suflu în pumnii îngheţaţi:
Câtă frumuseţe într-un univers de tăcere...
Întrebări fără un răspuns tresar în mine,
Oameni, cărora nu le-am găsit un loc în suflet,
mă privesc de la adânci depărtări.
Gândurile lor îmi cutreieră odăile interioare,
Cineva îmi apucă inima,să o foloseacsă drept ceas deşteptător
pe o noptieră prăfuită,...
să-i sune în noapte amintirile adormite.
Trupul meu îşi schimbă culoarea...
viaţa mi se scurge printre degetele îngheţate.
Sufletul mă priveşte şi paloarea îl sperie...
Mâinile îi tresaltă şi-mi aruncă inima în palmă.
O privesc şi-mi spune o poveste pierdută în copilărie,
despre un copil cu inima de gheaţă.
Mi-o apropii de buze...
inima alunecă vertiginos,
Într-o senzaţie de nemaiîntâlnită plăcere.
Îmi învârt privirile în cele patru zări...
Câtă bogăţie : un ocean de veşnicie.
Strig : aş sorbi un suflet să-mi împart cu el veşnicia!
Ecoul îmi răspunde cutremurător : veşnicia, veşnicia...
Bogatul o să râvnească mereu liniştea săracului...
Mâna ta încearcă să-mi netezească tâmplele încărunțite,
Camera e albă şi goală...
Ar mai încăpea aici,
o mie de suflete, dacă şi-ar tăia aripile.....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mar Noi 02, 2010 4:48 pm, editata de 1 ori
neguri peste ape,
crabii-călugări își aprind
candelele
și devin sensibilii
luminii...
strădania lor aprinsă
e răsplătită cu ploi reci
și repezi în întunericul pleoapelor
-viața e un șir nesfârșit de
renunțări, îmi șoptești,
ne luăm de mână,
apoi,
duc palmele în pieptul tău
să ascultăm
o muzică-rugă înălțătoare
pe altarul umbrelor- schiță rupestră
a acelorași strădanii...
crabii-călugări ne fac
semne,
ne roaga să nu
le mai tulburăm
ploile-descântec-
mici interioare
efemeridele își despletesc frumusetea
reflectată in alge...
la anul se vor umple de frunze proaspete
acum, ultimele frunze
se odihnesc în coarnele cerbilor
care se prefac veseli...
încearcă să ne deseneze abstractul,
în umbră-
reguli nescrise
ale unui joc, numit
cândva- dragoste...
ar fi bine să mai avem timp...
lotușii ni s-ar odihni pe frunte
trestia și-ar conserva mlădițele pale
coasta ta ar fi cea mai afectată-
ai sprijini cu ea malul- să mă apere
de frig 25 de clipe...
crabii-călugări își aprind
candelele
și devin sensibilii
luminii...
strădania lor aprinsă
e răsplătită cu ploi reci
și repezi în întunericul pleoapelor
-viața e un șir nesfârșit de
renunțări, îmi șoptești,
ne luăm de mână,
apoi,
duc palmele în pieptul tău
să ascultăm
o muzică-rugă înălțătoare
pe altarul umbrelor- schiță rupestră
a acelorași strădanii...
crabii-călugări ne fac
semne,
ne roaga să nu
le mai tulburăm
ploile-descântec-
mici interioare
efemeridele își despletesc frumusetea
reflectată in alge...
la anul se vor umple de frunze proaspete
acum, ultimele frunze
se odihnesc în coarnele cerbilor
care se prefac veseli...
încearcă să ne deseneze abstractul,
în umbră-
reguli nescrise
ale unui joc, numit
cândva- dragoste...
ar fi bine să mai avem timp...
lotușii ni s-ar odihni pe frunte
trestia și-ar conserva mlădițele pale
coasta ta ar fi cea mai afectată-
ai sprijini cu ea malul- să mă apere
de frig 25 de clipe...
Mie îmi place mai mult aşa, cu ritm şi rimă. Acum de', fiecare cu gustul lui.. Iubirea ta îl transformă pe cel iubit în zeu. Din acest motiv, cred ca tu eşti mai zeiţă decât el
În oglinda sumbră-a nopții,
Fața ta de zeu apare,
Umbrind chipul de bărbat,
Din-ndărătul ființei tale...
Chip de astru-n bătătură,
Învelit cu „umbra-morții”,
Care-n zori, cu viața-n gură,
m-a privit și sărutat,
Cum sărută numai zeii,
nu și gura cea robită
de păcat...
Privesc trupu-ți
ce se-ascunde-dedesubt,
Străbat văi întunecate,
Pasul îmi reface
drumul,
Ce, cândva, l-am început.
Dar țin minte că-n odaie
ușa s-a înlăturat
și-ai pătruns cu-nfiorare,
când uitam că te-am chemat:
nu pe zeul cel din tine,
ci, doar umbra-ți
tremurândă,
strat cu strat...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Dum Sept 11, 2011 12:16 am, editata de 1 ori
Fața ta de zeu apare,
Umbrind chipul de bărbat,
Din-ndărătul ființei tale...
Chip de astru-n bătătură,
Învelit cu „umbra-morții”,
Care-n zori, cu viața-n gură,
m-a privit și sărutat,
Cum sărută numai zeii,
nu și gura cea robită
de păcat...
Privesc trupu-ți
ce se-ascunde-dedesubt,
Străbat văi întunecate,
Pasul îmi reface
drumul,
Ce, cândva, l-am început.
Dar țin minte că-n odaie
ușa s-a înlăturat
și-ai pătruns cu-nfiorare,
când uitam că te-am chemat:
nu pe zeul cel din tine,
ci, doar umbra-ți
tremurândă,
strat cu strat...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Dum Sept 11, 2011 12:16 am, editata de 1 ori
mă cheamă amintirile,
ascult
cu obrazul lipit de talpa ta
când îți aud chemarea
mă desprind
să îți strivesc lacrima
în care se ascund alte
constelații
îmi surâzi eliberat
te înalți pe lângă
muzica vibrantă
a corzilor mele
unse
cu amintiri topite în
lumini, feeric
revărsate prin ochiul
întredeschis-ecou pustiit de păcate...
prin sânge
îmi înoată o pasăre
își ascute
ciocul înapoia oaselor mele,
în fapt de seară,
întoarce calea
spre răsărit...
visul mi se sfarmă
în piatra morilor
de vânt
vântul se îneacă
în apa tulbure
a visului
tremurându-și unda
stinsă
ca un însingurat...
ascult
cu obrazul lipit de talpa ta
când îți aud chemarea
mă desprind
să îți strivesc lacrima
în care se ascund alte
constelații
îmi surâzi eliberat
te înalți pe lângă
muzica vibrantă
a corzilor mele
unse
cu amintiri topite în
lumini, feeric
revărsate prin ochiul
întredeschis-ecou pustiit de păcate...
prin sânge
îmi înoată o pasăre
își ascute
ciocul înapoia oaselor mele,
în fapt de seară,
întoarce calea
spre răsărit...
visul mi se sfarmă
în piatra morilor
de vânt
vântul se îneacă
în apa tulbure
a visului
tremurându-și unda
stinsă
ca un însingurat...
Raul, poate va trai vesnic prin versurile astea...multumesc pentru ca ma mai citesti...
"Tăcerea îşi toceşte colţii
în stâncile neliniştii
întrebări fără răspuns
fac înconjurul fiinţei
ca un abur dens-sălaş al zeilor"
Dacă stâncile sunt ale neliniştii şi întrebările fără răspuns sunt ca un abur dens unde sălăşluiesc zeii, înseamnă omul în cauză nu va muri niciodată.
în stâncile neliniştii
întrebări fără răspuns
fac înconjurul fiinţei
ca un abur dens-sălaş al zeilor"
Dacă stâncile sunt ale neliniştii şi întrebările fără răspuns sunt ca un abur dens unde sălăşluiesc zeii, înseamnă omul în cauză nu va muri niciodată.
Tăcerea îşi toceşte colţii
în stâncile neliniştii
întrebări fără răspuns
fac înconjurul fiinţei
ca un abur dens-sălaş al zeilor.
Golul meu începe acolo
unde se termină preaplinul
altuia.
Regretul se perpetuează
într-un ecou
care îşi reflectă
cuvintele fade
în fereastra închisă.
Multe cuvinte
nerostite
se scurg în golul
pe care ţi l-am ţesut
pe spate cu pânza de păianjen
culeasă
din întunericul luminii.
Mă plimb nepăsătoare
cu mâînile la spate
şi mă petrec prin miile
de oameni,
ca o iluzie,
ca o înflămânzită
de suflete vii.
Vieţile se răsucesc în mine
mă întorc pe altă parte,
mă îndreaptă spre
punctul-reper
în care tăcerile îşi tocesc dinţii...
pentru a pune capăt
unui delir
în care aripile de fluture
se lipesc
ostentativ
de irişii mei
stinşi...
în stâncile neliniştii
întrebări fără răspuns
fac înconjurul fiinţei
ca un abur dens-sălaş al zeilor.
Golul meu începe acolo
unde se termină preaplinul
altuia.
Regretul se perpetuează
într-un ecou
care îşi reflectă
cuvintele fade
în fereastra închisă.
Multe cuvinte
nerostite
se scurg în golul
pe care ţi l-am ţesut
pe spate cu pânza de păianjen
culeasă
din întunericul luminii.
Mă plimb nepăsătoare
cu mâînile la spate
şi mă petrec prin miile
de oameni,
ca o iluzie,
ca o înflămânzită
de suflete vii.
Vieţile se răsucesc în mine
mă întorc pe altă parte,
mă îndreaptă spre
punctul-reper
în care tăcerile îşi tocesc dinţii...
pentru a pune capăt
unui delir
în care aripile de fluture
se lipesc
ostentativ
de irişii mei
stinşi...
Am dat mai mult
decât puteam primi,
Priveam,
Speram,
dar uneori uitam a te iubi,
și ascultam cum ploaia
se-abătea,
mereu,
din altă parte...
E ploaia gândurilor mele,
ploaia noastră.
Ea bate-n geam
cu degetele tale.
Și uneori,
în locul inimii s-ascunde
o altă pasăre măiastră...
care-și înalță cântecul
mai tare.
Dar, existența ei,
de nimeni nu-i știută,
cu toate că,
în zori de zi,
îmi iese dureros
din piept
și te sărută.
E pasărea iubirii,
un orb așa o va numi.
Ea-și picură în vers
cântarea,
și-ncet te-nvață a iubi,
spre-a înțelege ce-i
iertarea...
decât puteam primi,
Priveam,
Speram,
dar uneori uitam a te iubi,
și ascultam cum ploaia
se-abătea,
mereu,
din altă parte...
E ploaia gândurilor mele,
ploaia noastră.
Ea bate-n geam
cu degetele tale.
Și uneori,
în locul inimii s-ascunde
o altă pasăre măiastră...
care-și înalță cântecul
mai tare.
Dar, existența ei,
de nimeni nu-i știută,
cu toate că,
în zori de zi,
îmi iese dureros
din piept
și te sărută.
E pasărea iubirii,
un orb așa o va numi.
Ea-și picură în vers
cântarea,
și-ncet te-nvață a iubi,
spre-a înțelege ce-i
iertarea...
din umbra mea
s-a desprins
în zbor hodorogit
o cucuvea
cu aripa zdrobită
în talpa cerului
a curs pe lângă
ochiul stâng
și s-a oprit pe
umărul drept
al jumătății din cealaltă parte
visez - au lunecat
ținându-se de aripi,
rostogolindu-se
spre luna de miere
ca să mai scalde
poarta veșniciei
în râuri de lapte
matern
harul celorlalți
s-a abătut asupra
zborului prelins
și după ei s-a închis poarta-
iubirii
cauți iubirea?
bate la poarta cerului...
și îți va deschide
o cucuvea cu
aripa zdrobită...
s-a desprins
în zbor hodorogit
o cucuvea
cu aripa zdrobită
în talpa cerului
a curs pe lângă
ochiul stâng
și s-a oprit pe
umărul drept
al jumătății din cealaltă parte
visez - au lunecat
ținându-se de aripi,
rostogolindu-se
spre luna de miere
ca să mai scalde
poarta veșniciei
în râuri de lapte
matern
harul celorlalți
s-a abătut asupra
zborului prelins
și după ei s-a închis poarta-
iubirii
cauți iubirea?
bate la poarta cerului...
și îți va deschide
o cucuvea cu
aripa zdrobită...
Cioburi din amintire se oglindesc în mine, în liniștea amiezii...
Sunt pe ulița satului și-mi îndrept pașii spre școală...Am câștigat statutul de înțelept al acestor ținuturi alături de preotul satului( un călugăr de aceeași vârstă cu mine și asistenta medicală, o fată mignonă, acolită a sectei Martorii Lui Iehova)...suntem un triunghi destul de ciudat, deși vârsta ar trebuie să ne apropie.
Cuvinte răzlețe, ca niște păsări eliberate din colivii îmi zboară în gând și în simțire.
Alături de mine, răzbate ca un ecou, glasul unui bătrânel simpatic, cu zâmbetul scurs pe obrazul stafidit:
-Sărut mâna, domnișoară!
Își ridică pălăria...parcă aș vrea să i-o îndes pe cap și să îi sărut eu mâinile bătătorite de vreme și nevoi.
El e prototipul bătrânilor din satul meu, acei sfinți din icoanele ascunse în adâncul sufletului meu, cărora mă mai închin în nopțile reci și zbuciumate. Îl întreb preocupată:
-Ce mai faceți?
Bătrânul pare surprins de întrebare și răspunde cu zeci de amănunte, bucuros că are un tovarăș de discuție după lungile tăceri din timpul iernii:
-Pe la dispensar ...motorul meu bătrân a început să fornăie...E tare de treabă noua asistentă...și vorbește cu drag despre mignona mea prietenă cu care mă mai contrez pe teme religioase, dar de a cărei prietenie sinceră mă bucur, aici, în pustiul ăsta de lume...
Îl privesc bucuroasă cum își îndreaptă pașii hotărât spre locul de unde va cumpăra stropi de sănătate.
Ajung la școală...Forfotă mare...Doamne, este sărbătoare. E prima serbare de 8 Martie pe care o organizez. Am pregătit o scenetă și copii așteaptă costumați și emoționați...
Mă văd copil, într-un colț de vis, spunându-mi cu emoție poezia dedicată mamei...uit versurile și emoția mă sugrumă...
Copiii mă înconjoară și-mi întind floricele de plastic...de ce nu le-aș adora? sunt bucăți de rai desprinse din suflet de copil...Fiecare vrea să mă sărute și simt piciorușe de fluturi atingându-mi obrajii...
O, diafane suflete cu chipuri de înger și suflete de nea, când o să vă răsplătesc pentru mireasma primăverilor târzii pe care ați revărsat-o în sufletul meu.
Prin voi am mai trăit o viață...Mâinile voastre calde mi-au încălzit obrajii și mi-au șters cenușiul vieții...Am cântat și am râs alături de voi...și m-am jucat cu sufletele voastre până la epuizare...Vreau înapoi acei copii care mă ascultau cu sufletul la gură când le citeam povești...Voi cei de la început...mereu o să mă căutați pe cărările mele întortochiate și eu am să vă ies mereu în cale...
Măine, o să-i învăț să coloreze cerul în mii și mii de curcubeie...
Si Lumina se facu
Sa nu uiti niciodata
Ca trecutul, prezentul, viitorul
esti tu si numai tu
cu suflet gingas de fata
ce-si ostoieste dorul
de-a fi aici, acu...
Sa nu uiti niciodata
Ca trecutul, prezentul, viitorul
esti tu si numai tu
cu suflet gingas de fata
ce-si ostoieste dorul
de-a fi aici, acu...
Trecutul o privea fățiș, cu boala și infirmitatea scrijelită pe obraj...în timp ce viitorul i se arăta prea tânăr, prea naiv, cu un obraz revoltător de proaspăt. El îi cerea să își păstreze promisiunea smulsă cu monezi prea mici, subdiviziuni ale hazardului...
Prezentul îi deschidea buzele și o forța să guste din cupa prea plină a puterii...Putere care te îndeamnă să pierzi cu pumnii strânși și cu ochii larg deschiși, tot ceea ce nu poți stăpâni.
Să arunci frumosul ca pe un măr găunos și să muști cu sete poame amare, strivite în tălpi unsuroase și uscate...
Frica se cuibărea sub colțul pernei mototolite și îi șoptea ca pe un blestem al sorții:
-Doamne, bine că se face iar lumină...[i][b]
Flacăra roşie arde lemnul şi hârtiile, dar nu poate topi fierul. Flacăra albastră poate topi şi fierul. Flacăra violet topeşte flacăra albastră
Aici copacii au umbra violet și vibrează sub atingerea mâinilor mele striate și reci. Murmurul lor straniu e încărcat de miresmele sentimentelor sfărâmate sub talpa vremilor trecute. Glasul iubirii se stinge în serenade care-și poartă mătasea papucilor prin liniștea albă a nopții și a pădurilor astrale.
Tu încă stai de strajă trandafirului albastru pe care ți l-am tatuat cu grijă pe sub cămașa mereu proaspătă.
Muzica zilei se prelinge din urechea mea înfășurându-se împrejurul gurii tale.
Privirea mă azvârle pe cărarea cerului...Lumina invadează spații nedeschise...Poarta cerului e masivă. Străjerii își îndreaptă sulițele și mă privesc impasibili.
Masca mea a început să plângă cu lacrimi triunghiulare adunate într-un blid ciobit.
Picăturile cântă un imn inedit.
Pașii mei desenează cărări întortochiate, adevărate labirinturi spre tărâmuri albe-ca-zăpezile.
Păsări nemaiîntâlnite mă învață noi pași de menuet.
O plăpândă își stinge zborul în ridurile agățate zălog de colțurile ochilor mei...
Surzii se trezesc din vise ascuțite, descoperindu-și urechile de sub pelerina ipotetică.
Vântul mă ia de subsuori și-mi îndeasă fața sub umbra violet...
Umbra își desenează valurile mării pe chip și-mi șoptește stins, ca pe o taină mereu păzită:
-Și tu poți fi marea...
Corăbii pribegite își înfing ancora în umerii mei.
Privesc în zare.
Frunzele albastre se-ngrămădesc neliniștite sub mătura aspră a groparului de suflete...
În inimă vibrează neobosit diapazonul.
Îmi ung sufletul cu flori de lavanda .
Îndemn căpriorul să mă adulmece ca să-i pot privi în oglinda ochiului scene furate din clepsidra agățată în copacul timpului de dincolo...
Copacii, aici, au umbra violet...
Tu încă stai de strajă trandafirului albastru pe care ți l-am tatuat cu grijă pe sub cămașa mereu proaspătă.
Muzica zilei se prelinge din urechea mea înfășurându-se împrejurul gurii tale.
Privirea mă azvârle pe cărarea cerului...Lumina invadează spații nedeschise...Poarta cerului e masivă. Străjerii își îndreaptă sulițele și mă privesc impasibili.
Masca mea a început să plângă cu lacrimi triunghiulare adunate într-un blid ciobit.
Picăturile cântă un imn inedit.
Pașii mei desenează cărări întortochiate, adevărate labirinturi spre tărâmuri albe-ca-zăpezile.
Păsări nemaiîntâlnite mă învață noi pași de menuet.
O plăpândă își stinge zborul în ridurile agățate zălog de colțurile ochilor mei...
Surzii se trezesc din vise ascuțite, descoperindu-și urechile de sub pelerina ipotetică.
Vântul mă ia de subsuori și-mi îndeasă fața sub umbra violet...
Umbra își desenează valurile mării pe chip și-mi șoptește stins, ca pe o taină mereu păzită:
-Și tu poți fi marea...
Corăbii pribegite își înfing ancora în umerii mei.
Privesc în zare.
Frunzele albastre se-ngrămădesc neliniștite sub mătura aspră a groparului de suflete...
În inimă vibrează neobosit diapazonul.
Îmi ung sufletul cu flori de lavanda .
Îndemn căpriorul să mă adulmece ca să-i pot privi în oglinda ochiului scene furate din clepsidra agățată în copacul timpului de dincolo...
Copacii, aici, au umbra violet...
O lume de ape
inundă simțirea,
în inimi de jar,
o rază ca de foc,
aprinde iubirea.
Atunci, îmi trec
trupul prin apă,
o ploaie eternă
din mine s-adapă.
Îmi aplec fruntea-n țărână,
de simt cum ea,
moarta-ți iubită,
îmi strecură în coaste
o mână...
Și-mi pipăie gândul,
în mine se rotește,
vrea culmea nebună
s-o plece,
să strige spre tine:
-Privește! Sunt eu,
iubita cea sacră.
Credeai despre mine,
și-acum, că sunt moartă?
Alergi pe câmpie
cu pieptul desfăcut,
calci peste vreascuri țepoase
și-ntrebi sângele
ce-ți curge din talpă,
de nu e prea mult...
E jertfa iubirii, iubite!
Mai las-o să crească...
În noi, ieri s-a născut
și aripile-n lacrimi
...mai pot să umezească.
inundă simțirea,
în inimi de jar,
o rază ca de foc,
aprinde iubirea.
Atunci, îmi trec
trupul prin apă,
o ploaie eternă
din mine s-adapă.
Îmi aplec fruntea-n țărână,
de simt cum ea,
moarta-ți iubită,
îmi strecură în coaste
o mână...
Și-mi pipăie gândul,
în mine se rotește,
vrea culmea nebună
s-o plece,
să strige spre tine:
-Privește! Sunt eu,
iubita cea sacră.
Credeai despre mine,
și-acum, că sunt moartă?
Alergi pe câmpie
cu pieptul desfăcut,
calci peste vreascuri țepoase
și-ntrebi sângele
ce-ți curge din talpă,
de nu e prea mult...
E jertfa iubirii, iubite!
Mai las-o să crească...
În noi, ieri s-a născut
și aripile-n lacrimi
...mai pot să umezească.
Ies cu gândul robit alunecându-mi pe umărul stâng
să întâmpin în prag ziua vieții de ieri
lumina se strecoară pe lângă mine ca o fecioară învăluită în mister
o altă viață își deschide geana leneșă,
privindu-mă ca pe o regăsită
din negura amară a nopții se desprinde chipul iluminat al unei biserici
ușa de bronz masiv scârție gâjâit sub apăsarea mâinilor mele neputincioase
recunos interiorul
...e locul copilăriei mele
oamenii satului stau îngenunchiați de când am plecat
oglinda se sparge în mii de fire de nisip
genunchii lor înalță rugi apoase spre altar
ochii li se îndreaptă spre deschizătura lumii de dincolo
mă caută în amintiri,
în colțuri uitate de timp,
în firișoare de nisip împrăștiate haotic pe o pardoseală înnegrită de vreme
își pipăie locul din dreptul inimilor
mă regăsesc și-un zâmbet răzbate timpul
ușa altarului se deschide ușor,
de parcă s-ar deschide ușa cerului
o femeie își dezvelește umbra și-mi face semn să mă apropii
e chiar copilăria mea îmbrăcată-n haine de duminică
sânu-i miroare a liniște de dincolo
îmi șoptește la ureche,
ca pe un abur de iertare:
-ai întârziat...
când a căzut ultimul bob de rouă,
au fost dăruite ultimele aripi
se îndreaptă cu fața înspre asfințit
și-mi desenează o casă
a sufletului părăsit...
să întâmpin în prag ziua vieții de ieri
lumina se strecoară pe lângă mine ca o fecioară învăluită în mister
o altă viață își deschide geana leneșă,
privindu-mă ca pe o regăsită
din negura amară a nopții se desprinde chipul iluminat al unei biserici
ușa de bronz masiv scârție gâjâit sub apăsarea mâinilor mele neputincioase
recunos interiorul
...e locul copilăriei mele
oamenii satului stau îngenunchiați de când am plecat
oglinda se sparge în mii de fire de nisip
genunchii lor înalță rugi apoase spre altar
ochii li se îndreaptă spre deschizătura lumii de dincolo
mă caută în amintiri,
în colțuri uitate de timp,
în firișoare de nisip împrăștiate haotic pe o pardoseală înnegrită de vreme
își pipăie locul din dreptul inimilor
mă regăsesc și-un zâmbet răzbate timpul
ușa altarului se deschide ușor,
de parcă s-ar deschide ușa cerului
o femeie își dezvelește umbra și-mi face semn să mă apropii
e chiar copilăria mea îmbrăcată-n haine de duminică
sânu-i miroare a liniște de dincolo
îmi șoptește la ureche,
ca pe un abur de iertare:
-ai întârziat...
când a căzut ultimul bob de rouă,
au fost dăruite ultimele aripi
se îndreaptă cu fața înspre asfințit
și-mi desenează o casă
a sufletului părăsit...
Ce-i clocotul acesta?
Ca un răspuns,
Dumnezeu ne adoptă fii ai unui alt cer
din care abia așteaptă flămânzii să se înfrupte.
Zi de zi , întrebările cresc și se înmulțesc miraculos, așa cum Mântuitorul a înmulțit vinul nunții din Canna.
Suntem noi mirii?
Suntem nuntașii?
Nu știu.
Eu caut doar răspunsuri.
Îmi zângănesc neobositele metanii...
cu un zgomot asurzitor care se sparge în liniștea sacră a capelei.
Oamenii își descoperă pentru o clipă fețele,
mă privesc sfidător...
O astfel de liniște nu trebuie tulburată de un mănunchi înnegrit de metanii, par să-mi reproșeze privirile lor fixe.
Uneori zgomotul e mai benefic decât tăcerea, gândesc.
Nu știai că azi ne pictăm unii altora picioarele cu păcate
pentru a le spăla apoi,
urmând porunca Mântuitorului?
Nu te-am întrebat de vopsele.
Vopseaua e-n fiecare.
A ta e albastră.
Ne poți picta fiecăruia cerul tău înecat în ploi de stele.
Să folosești bine nuanțele: stelele să fie mai albastre decât cerul
sau cerul mai albastru decât stelele,
depinde cât de pătrunzător e tunetul.
Cerul e păcatul tău.
Explicații de prisos, gândesc,
neîndrăznind să contrazic pe nimeni
...toți avem păcate.
De veacuri stau aplecată asupra acelorași picioare așteptânde.
Știai că așteptarea este cel mai sireap cuvânt din toate dicționarele lumii?
Așteptarea vântului,
a tunetului,
a ploii,
a liniștii de după furtună?
Așteptarea ta.
Nu știam.
Eu caut doar răspunsuri.
Un lotus își înfingea adânc rădăcinile,
hrănindu-și fumusețea cu noroiul din mine.
Ca un răspuns,
Dumnezeu ne adoptă fii ai unui alt cer
din care abia așteaptă flămânzii să se înfrupte.
Zi de zi , întrebările cresc și se înmulțesc miraculos, așa cum Mântuitorul a înmulțit vinul nunții din Canna.
Suntem noi mirii?
Suntem nuntașii?
Nu știu.
Eu caut doar răspunsuri.
Îmi zângănesc neobositele metanii...
cu un zgomot asurzitor care se sparge în liniștea sacră a capelei.
Oamenii își descoperă pentru o clipă fețele,
mă privesc sfidător...
O astfel de liniște nu trebuie tulburată de un mănunchi înnegrit de metanii, par să-mi reproșeze privirile lor fixe.
Uneori zgomotul e mai benefic decât tăcerea, gândesc.
Nu știai că azi ne pictăm unii altora picioarele cu păcate
pentru a le spăla apoi,
urmând porunca Mântuitorului?
Nu te-am întrebat de vopsele.
Vopseaua e-n fiecare.
A ta e albastră.
Ne poți picta fiecăruia cerul tău înecat în ploi de stele.
Să folosești bine nuanțele: stelele să fie mai albastre decât cerul
sau cerul mai albastru decât stelele,
depinde cât de pătrunzător e tunetul.
Cerul e păcatul tău.
Explicații de prisos, gândesc,
neîndrăznind să contrazic pe nimeni
...toți avem păcate.
De veacuri stau aplecată asupra acelorași picioare așteptânde.
Știai că așteptarea este cel mai sireap cuvânt din toate dicționarele lumii?
Așteptarea vântului,
a tunetului,
a ploii,
a liniștii de după furtună?
Așteptarea ta.
Nu știam.
Eu caut doar răspunsuri.
Un lotus își înfingea adânc rădăcinile,
hrănindu-și fumusețea cu noroiul din mine.
Ființa asta care se sacrifică
alăturea de mine,
care trezește credința
impulsurilor mele repetitive,
de ce ar fi a mea?
Poate fi a ta, a oricui...
Sau poate fi doar o gură
care și-a rătăcit surâsul
și se odihnește în zâmbetul meu,
Un ochi care și-a piedut lacrima
și își caută plânsul în ochiul tău,
O mână care și-a uitat mângâierea,
căutându-și-o în mâna ta.
Sau un scut protector
care mă apără de o existență ademenioare a plăcerilor accesibile.
Și totuși,
m-am obișnuit să o numesc ființa mea.
Mâine, dacă m-ar părăsi,
i-aș urmări cu urechea ecoul pașilor
pe tărâmul enigmatic pentru a o convinge
să-și disloce aripa umezită
să mă pot ascunde în ea.
Atunci, ne-om împleti într-un ritual erotic „aripă și om”
printr-un miracol posibil și așteptat,
transfigurându-mă așa cum vrei tu.
Ființa asta
care se sacrifică simbolic alăturea de mine,
de ce ar fi a mea?
alăturea de mine,
care trezește credința
impulsurilor mele repetitive,
de ce ar fi a mea?
Poate fi a ta, a oricui...
Sau poate fi doar o gură
care și-a rătăcit surâsul
și se odihnește în zâmbetul meu,
Un ochi care și-a piedut lacrima
și își caută plânsul în ochiul tău,
O mână care și-a uitat mângâierea,
căutându-și-o în mâna ta.
Sau un scut protector
care mă apără de o existență ademenioare a plăcerilor accesibile.
Și totuși,
m-am obișnuit să o numesc ființa mea.
Mâine, dacă m-ar părăsi,
i-aș urmări cu urechea ecoul pașilor
pe tărâmul enigmatic pentru a o convinge
să-și disloce aripa umezită
să mă pot ascunde în ea.
Atunci, ne-om împleti într-un ritual erotic „aripă și om”
printr-un miracol posibil și așteptat,
transfigurându-mă așa cum vrei tu.
Ființa asta
care se sacrifică simbolic alăturea de mine,
de ce ar fi a mea?
Raul , l-am scris gandindu-ma ca ar trebui sa ne toleram mai mult unii pe altii...iti multumesc de trecere
Şopteşte marea
cântec etern
strigăt demonic uitat de zei necunoscuţi
pe un pământ arid.
Se nasc iar cuvinte?
se pierd privirile albastre
ating suflete reci
şi mi se face cald
stăluciri de viaţă,
diamante şlefuite, erodate de lacrimi sărate
ar fi minunat să extragem sarea lacrimilor
bucatele ar avea gust de suflet,
oamenii ar câştiga toleranţă
Toleranţa este modul simplu de a evolua.
Specii...
Trepte...
Uneori prea abrupte...
mesaje absconse
Şopteşte marea
cuvinte spulberate.
Sclipeşte viaţa
în blide afumate se prepară eternitatea.
Eternitatea răzbate razele de soare
rătăcite a câta oară?
un gol deschide taina
apăsând degetul pe buze
alunecă în hăuri
sunt taine de fecioare,
bucăţi de dor răscolite
aprinse-n zorii dimineţii
sclipeşte viaţa
ca un diamant ascuns în flacăra lămpii
neştearsă de timp
rotocoale îşi caută drum
pe aceeaşi cale
îngenunchiat pe stânci tăioase mi-este gândul...
a câta oară a înconjurat pământul?
sclipeşte viaţa..
în valul necuprins albastru
îşi moaie aripa rănită
acelaşi pescăruş sihastru,
şopteşte marea mulţumită...
cântec etern
strigăt demonic uitat de zei necunoscuţi
pe un pământ arid.
Se nasc iar cuvinte?
se pierd privirile albastre
ating suflete reci
şi mi se face cald
stăluciri de viaţă,
diamante şlefuite, erodate de lacrimi sărate
ar fi minunat să extragem sarea lacrimilor
bucatele ar avea gust de suflet,
oamenii ar câştiga toleranţă
Toleranţa este modul simplu de a evolua.
Specii...
Trepte...
Uneori prea abrupte...
mesaje absconse
Şopteşte marea
cuvinte spulberate.
Sclipeşte viaţa
în blide afumate se prepară eternitatea.
Eternitatea răzbate razele de soare
rătăcite a câta oară?
un gol deschide taina
apăsând degetul pe buze
alunecă în hăuri
sunt taine de fecioare,
bucăţi de dor răscolite
aprinse-n zorii dimineţii
sclipeşte viaţa
ca un diamant ascuns în flacăra lămpii
neştearsă de timp
rotocoale îşi caută drum
pe aceeaşi cale
îngenunchiat pe stânci tăioase mi-este gândul...
a câta oară a înconjurat pământul?
sclipeşte viaţa..
în valul necuprins albastru
îşi moaie aripa rănită
acelaşi pescăruş sihastru,
şopteşte marea mulţumită...
as veni cu drag,Mara..dar ajung in oras la 18...cat tine sedinta? poate ajung mai tarziu...numai bn
Buna draga mea, felicitari pentru activitate, sper sa putem posta imagini si de la activitatile ce le vom face impreuna in cadrul proiectului nostru, te astept maine, joi 21 oct, daca poti veni, la ora 17, la Casa Pogor, sus in pod, la sedinta de cenaclu Junimea noua unde Sorin al nostru e invitat sa citeasca din creatia sa, am scris la mai multi de pe forum sa vina sa nu se simta singur, mai vorbim si noi de ale noastre, te sarut.
eu...mereu generoasa , am folosit tot spatiul pentru ceilalti...cand a venit randul meu...nu mai era spatiu pe camera...mai am niste poze, Rodica...sunt si cu mine...multumim pentru ca ne esti alaturi...
Felicitari Dorina...felicitari si lui Valentin...dar vreau imagini filmate si cu tine
Pe data de 14 octombrie au fost prezentați în cadru festiv:
Valentin Ursianu=romancier(prof. lb. română)
Liviu Smântânică(fost director al școlii „Ioanid Romanescu)= actor Teatrul „Luceafărul”
Dorina Ciocan=poet(învățător Șc.„Ioanid Romanescu)
Valentin Ursianu=romancier(prof. lb. română)
Liviu Smântânică(fost director al școlii „Ioanid Romanescu)= actor Teatrul „Luceafărul”
Dorina Ciocan=poet(învățător Șc.„Ioanid Romanescu)
Iubirea nu tine cont de varsta, avere sau intelect.Nu te intreaba daca esti pregatita.Vine.
Știu, Alina...doar mă joc și eu uneori cu sfântul cuvânt...să fii iubită!
Știu, Alina...doar mă joc și eu uneori cu sfântul cuvânt...să fii iubită!
Iubirile ce haine mai îmbracă?
În care zdrențe se ascund?
Sau tremură și-acum în camera obscură și săracă,
împrăștiate ca un pumn de prund?
Iubirile pe unde s-au pierdut?
Sau cine le-a vândut, aseară,
pe înroșitul lascivului dintr-un sărut,
cerându-le să se mai nască-a nuștiu câta oară?
Iubirile mai bat la poarta ferecară?
Mai sunt, azi, ele cine-au fost ?
Sau se ascund în țeasta-nvăpăiată
și se topesc, așa, ca zilele de post...
Iubirea ta,
fiorul cel dintâi,
mai face inima să bată?
sau se-odihnește,
sfărâmată ,
sub talpa aspră a orișicui?
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Oct 18, 2010 12:51 am, editata de 2 ori
În care zdrențe se ascund?
Sau tremură și-acum în camera obscură și săracă,
împrăștiate ca un pumn de prund?
Iubirile pe unde s-au pierdut?
Sau cine le-a vândut, aseară,
pe înroșitul lascivului dintr-un sărut,
cerându-le să se mai nască-a nuștiu câta oară?
Iubirile mai bat la poarta ferecară?
Mai sunt, azi, ele cine-au fost ?
Sau se ascund în țeasta-nvăpăiată
și se topesc, așa, ca zilele de post...
Iubirea ta,
fiorul cel dintâi,
mai face inima să bată?
sau se-odihnește,
sfărâmată ,
sub talpa aspră a orișicui?
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Oct 18, 2010 12:51 am, editata de 2 ori
nimic nu mă ia prin surprindere,
văd munții sfărâmați în degete,
mări care se revarsă-n asfințituri
și ard până la ultima picătură
inima are bătaie de clopot ruginit
răget stingher peste crengile strivite în ecouri
este cântul vântului turbat
nimic nu-mi face pleoapa să se zbată
se zbate capul păsării tăiate
pe vatră
cu sânge închegat în scrisoare de amor
înmuiată în pumnul strâns
fior nerăzbătut
de lumi culcate la umbra pământului
șuvoiul urcă
îți uită umerii
gura caută piatra să-și tocească dinții
e zi?
e marți?
e vineri?
e azi?
tâmpla alunecă vertiginos
pe umărul stâng
pe sân
pe genunchi...o strivești răsucit sub talpă
tirană ocrotitoare de gânduri zburătoare,
de litere-aruncate în călimate desfundate...
se țese pânza de păianjen
se trage seva adevărului
bătrân înțelept
dogit de vin
femeia șterge fardul frunții
se adâncește viața
cute înnegrite pictează orizontul
într-un trup făr`adăpost...
văd munții sfărâmați în degete,
mări care se revarsă-n asfințituri
și ard până la ultima picătură
inima are bătaie de clopot ruginit
răget stingher peste crengile strivite în ecouri
este cântul vântului turbat
nimic nu-mi face pleoapa să se zbată
se zbate capul păsării tăiate
pe vatră
cu sânge închegat în scrisoare de amor
înmuiată în pumnul strâns
fior nerăzbătut
de lumi culcate la umbra pământului
șuvoiul urcă
îți uită umerii
gura caută piatra să-și tocească dinții
e zi?
e marți?
e vineri?
e azi?
tâmpla alunecă vertiginos
pe umărul stâng
pe sân
pe genunchi...o strivești răsucit sub talpă
tirană ocrotitoare de gânduri zburătoare,
de litere-aruncate în călimate desfundate...
se țese pânza de păianjen
se trage seva adevărului
bătrân înțelept
dogit de vin
femeia șterge fardul frunții
se adâncește viața
cute înnegrite pictează orizontul
într-un trup făr`adăpost...
Din ochiul umbrei tale o ploaie lină cade
Şi sufletele voastre iubindu-se-n cascade
Îşi duc povestea-n joacă dincolo de hotar
Iar joaca-n taină arde ca jarul, iar şi iar..
Şi sufletele voastre iubindu-se-n cascade
Îşi duc povestea-n joacă dincolo de hotar
Iar joaca-n taină arde ca jarul, iar şi iar..
Ai vrut să urci până la mine,
Pe-o scară nesfârșită...
Să urci treaptă cu treaptă,
ca-ntr-o capelă părăsită...
Dar ți-am strigat când ai ajuns la jumătate:
-Iubite, lângă mine e-o treaptă frântă.
Iar șoaptele ce le auzi în noi,
Nu eu le cânt...
O altă neînsemnată femeie ți le cântă...
Sunt ibis, pasărea zglobie,
iar cântecul ce-n mine-l port,
și morții ar putea să-nvie...
Așteaptă-mă!
Am să cobor spre tine cu fiecare treaptă,
Și sufletul hoinar spre tine mi se îndreaptă...
Căci ochiul umbrei mele se-nalță către cer...
Iar lumea pământeană
își cată veșnic locul prin apă și mister.
Bucățile de trupuri se-nalță lin în zbor,
Și simt că trupul meu de cioburi îmi este mai ușor...
Din piept mi se prelinge
un bob curat de rouă,
E lacrima albastră,
Și ochiul umbrei mele
a început să plouă...
Pe-o scară nesfârșită...
Să urci treaptă cu treaptă,
ca-ntr-o capelă părăsită...
Dar ți-am strigat când ai ajuns la jumătate:
-Iubite, lângă mine e-o treaptă frântă.
Iar șoaptele ce le auzi în noi,
Nu eu le cânt...
O altă neînsemnată femeie ți le cântă...
Sunt ibis, pasărea zglobie,
iar cântecul ce-n mine-l port,
și morții ar putea să-nvie...
Așteaptă-mă!
Am să cobor spre tine cu fiecare treaptă,
Și sufletul hoinar spre tine mi se îndreaptă...
Căci ochiul umbrei mele se-nalță către cer...
Iar lumea pământeană
își cată veșnic locul prin apă și mister.
Bucățile de trupuri se-nalță lin în zbor,
Și simt că trupul meu de cioburi îmi este mai ușor...
Din piept mi se prelinge
un bob curat de rouă,
E lacrima albastră,
Și ochiul umbrei mele
a început să plouă...
Eşti o artistă a cuvântului. Încântătoare imagini!...pictezi scriind şi scrii pictând
Subiecte similare
» Lansare de cărţi: "La marginea tăcerii", de Dorina Neculce, "Vade Mecum", Antologie versuri. Şase poeţi contemporani. "Contraria",Rameel şi Dorina Neculce
» Vasile Anton-Despre sufletul pereche
» Anca Acatrinei -Lacrimi pentru fata din oglinda
» Vasile Anton-Despre sufletul pereche
» Anca Acatrinei -Lacrimi pentru fata din oglinda
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Sam Apr 27, 2024 5:30 pm Scris de Didina Sava
» Decorațiuni din fetru
Lun Dec 28, 2020 3:35 pm Scris de Didina Sava
» Roxana Elena Sava-lucrari de arta plastica personale
Joi Ian 16, 2020 8:12 pm Scris de Didina Sava
» Mihaela Moşneanu
Vin Feb 23, 2018 6:30 pm Scris de Mihaela Moşneanu
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 3:15 pm Scris de Didina Sava
» Heraclidul Alb roman semi-SF
Mar Iul 12, 2016 12:43 am Scris de Varganici Costica
» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 12:03 pm Scris de tyk
» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 6:59 pm Scris de Didina Sava
» Dorina Neculce
Dum Mar 15, 2015 1:42 am Scris de Dorina Ciocan