Pe faţă, pe spate, pe-o parte, întinsă, ghemuită, cu o pernă, cu două perne, acoperită, descoperită. „Doamne, cum să adorm?” Mă ridic din pat.
Pe scaun aşteaptă trei ţinute : sport, clasic cu pantaloni, primăvăratic cu fustă. Să văd. Asta, face o cută. O întind. Mă uit din nou. Of! Am intors dulapul şi nici astea nu-s cum aş vrea: ba scot burtă, ba-s prea largi, ba-i prea scurtă. La naiba! Mă culc.
„Vino în gând, ia-mă în braţe, rămâi cu mine, să dorm. Tu ştii, să mă treci pe negândite din braţele tale în lumea viselor. Vino, vino...
Imagini curg prin mine... Pe net. Trafic mare, femei, bărbaţi berechet. Ce-am avut eu? ce-ai avut tu? cum ne-am plăcut? Discuţii, tatonări, agitaţie, aşteptare, o lacrimă pe obraz, surâsul dimineţii când am citit: „Nu te-am văzut”. Da, m-ai căutat pe net, eu n-am intrat, lucrasem. Şi eu te-am căutat de-atâtea ori, aţipeam cu calculatorul deschis şi gândul îmi şoptea: „şase!” , dar nu te vedeam şi iar moţăiam.
Citeam tot ce postai: versuri, glume, proză şi ce bucurie a fost când ai postat o poză(de-a ta). Le iubeam pe toate, erau ideile tale, citeam iubirea printre rânduri şi mi-o lipeam pe inimă, iar inima îmi spunea : „Nu-s pentru tine.”
- Şi ce! Ştiu, e ideea de frumos, actul creaţiei.
Îmi era bine, aveam o bucăţică din tine, erai acolo, tu şi poema ta şi gândul tău care rezonau în mine.
Câte întrebări nu s-au pus: de ce?, cum?, când?... între noi şi noi în noi.
Te plac aşa cum eşti, n-aş schimba nimic, dificil, glumeţ... alintatule!
- Oare-i păcat că te-am alintat şi iubit, în orele târzii, cu ochii deschişi? Nu ţi-am spus. N-am putut să-mi împărtăşesc sentimentul direct, clocotul şi framântarea mea.
- Mâine, oare, o să vii cu flori? De care? Mi-ar place să fie roşii trandafiri, poate să fie chiar şi un singur fir, dar să fie roşu. Şi ce dacă-s altă culoare? Dacă n-o să fie trandafiri, să fie orice floare, să fie păpădii, tu ştii.
Poţi să vii fără flori, fără o floare.. tu să vii, să vii, să vii...”

Pe fugă sunt, nerăbdătoare, să te văd, să te simt, să te cuprind. Te văd, stai întors cu spatele spre mine, pe banca din parcul plin cu păpădii, acolo unde hotărâsem, unde trebuia să fii. Emoţiile mă cuprind: un nod în gât, nu am aer, ba mi-e cald, ba mi-e frig, dor, bucurie, aş vrea să strig...
Te întorci surâzător spre mine, îmi întinzi buchetul cu trandafiri. E primăvară! Sunt albi, puri şi atât de sfioşi. Să mor când porumbelul mi-a zburat!
- De ce nu-s roşi’ ?
De! Emo... de emoţii.

intr-adevar Raul si eu ma bucur ca am cunoscut-o pe D-na Mihaela.
E un real castig si am sa-i spun ultimul "La multi ani!" de ziua ei si a tuturor femeilor....

La multi ani fericiti cu implinirea tutror idealurilor tale, cu drag Mara.

Îmi pare bine că ne-am cunoscut sămbătă la cenaclu şi apoi la Ambra. Sunteţi foarte prietenoasă şi plină de viaţă.

Le-am citit-o si la fete in secretariat, si am ras cu lacrimi, multumesc Mihalea si LA MULTI ANI frumosi si fericiti.

De 8 Martie, m-am gândit să adun din poantele auzite, din ce-am mai citit şi să vă povestesc despre “originea femeii”, adică Facerea.

Ştim din Biblie că prima femeie a fost Eva, dar se pare că nu-i chiar aşa. Adepţii Cabalei, scormonind vechi scrieri, au descoperit că, de fapt, prima femeie a fost Lilith. Lilith şi Adam au fost plămădiţi de Tatăl ceresc odată, din aceeaşi materie prima, ţărâna, deci cu drepturi egale.

Adam si Lilith se certau des, fiindcă Adam îşi impunea mereu punctul de vedere (orizontul cunoaşterii lui era redus la un punct ). Când se iubeau, Lilith vroia să stea şi ea deasupra (se săturase probabil să fie intr-o poziţie inferioară), Adam n-a cedat şi Lilith l-a părăsit (astea au fost primele alegeri democratice).
Noaptea o fi dormit sau nu Adam, cert este că, o bubuitură l-a scos din ale lui (se crăpase de ziua). S-a ridicat buimac şi brusc l-a luat durerea de cap (se sculase cu noaptea-n cap). A cugetat el ‘îndelung’, a gândit rapid şi fuga la Tatăl ceresc cu jalba. Tatăl ceresc i-a ascultat jalba, i-a şters mucii şi iubindu-l ‘ca pe propriul copil’, l-a bătut pe umăr, să-l liniştească. I-a promis marea cu sarea, c-o să-i dea şi-o să-i facă o femeie frumoasă, caldă, iubitoare, ascultătoare, etc. L-a adormit pe Adam şi i-a scos o coastă (asta a fost prima operaţie cu anestezie). Din coasta lui Adam a făcut-o pe Eva (aceasta este prima economie la materii prime).

Deci, Eva a fost făcută dintr-un material superior. Fiind dintr-un material superior, ea şi urmaşele sale au calităţi deosebite de-a se strecura pe sub chelea bărbatului, ca să ajungă în locul originii ‘primordiale’, coasta.

Plimbându-se prin grădina Raiului, Evei i-a căşunat să guste din toate poamele. La pomul “interzis - cunoaşterii” Adam i-a explicat că nu au voie, dar Eva îndemnată de şarpe (ştiţi voi care) şi uzând de calităţile ei net superioare, s-a pus pe bocit, iar Adam, dotat cu mintea ce-a din urmă, a cedat (asta a fost prima manipulare în masă). Mâncând din Pomul Cunoaşterii binelui şi răului, au început să se lumineze la minte, dar nu îndeajuns ca să guste şi din Pomul Vieţii şi să devină nemuritori (de aici expresia…Dă-i Doamne omului mintea din urmă). Luminaţi la minte, au văzut că sunt goi şi ruşinaţi de goliciunea lor, au acoperit-o cu o frunză de smochin ( asta a fost prima prezentare de modă, cu frunza de smochin, nu de viţă da vie, cum ştiu majoritatea).

În Rai totul mergea cum nu se poate mai bine. Acum, Adam nu se mai plictisea, o avea pe Eva cea smerită, gingaşă, necârtitoare. Ce frumos îl mângâia înainte de culcare, o încantare ! Mulţumit de toate cele a şi lăudat-o (mai rar aşa bărbat). Eva era toată un zâmbet, dar în sinea-i : stai tu, Adame, să te mângâi, să te pupăcesc, să-ţi număr coastele, să văd dacă n-ai lipsă vreuna, să dorm liniştită că n-am rivală!

Într-o zi, Tatăl ceresc, mulţumit de toate cele făcute, îl pune naiba să numere poamele grădinii şi constată lipsa poamei din Pomul Cunoaşterii (ăsta a fost primul inventar). Îşi cheamă plozii la raport (asta a fost prima Adunare generală) şi-i ia la rost. Adam, smiocăindu-se şi având meteahna pârei, a dat vina pe Eva, iar Eva pe şarpe (aceasta a fost prima neasumare a răspunderii).

Supărat, Tatăl ceresc i-a pedepsit pe toţi alungându-i din Rai.
În urma dreptei judecăţi, fiecare s-a ales cu ceva:
- Şarpele cu pedeapsa, s-o ia mereu la cap strivit de ceilalţi ( asta se perpetuează şi acum; cei de jos sunt primii răspunzători)
- Adam cu pedeapsa să-şi ia femeia şi lumea-n cap.(Să nu uităm însă că el a fost primul comerciant, a vândut Raiul pe o poamă şi bună afacere a făcut.)
- Eva cu pedeapsa asupra ei şi a urmaşelor, să se înmulţească şi să nască în dureri (bine că s-a inventat cezariana!).

Domnul, în marea-i milostenie, a mai zis :
- Femeia, să-şi găsească păreche, în fiecare colţ al Pământului!
Şi a făcut Pământul … rotund.

Uite aşa, am ajuns noi, urmaşele Evei, să fim mai numeroase decât bărbaţii, ne-am înmulţit. Suntem doua pe unu’ si umblăm ca besmeticile , din colţ in colţ şi dăm din cot în cot, după bărbaţi.
Bărbaţii au ajuns să fie cei mai buni în toate, cei mai buni bucătari, cofetari, brutari etc., iar noi femeile rămânem veşnic să muncim la cratiţă, fiindcă nu reuşim să depăşim statutul de ucenic.
Bărbaţii, din generozitate , ne-au dăruit o zi din an, 8 Martie, iar noi egoistele, le dăruim restul zilelor anului.

Bucuraţi-vă, femei, 8 Marţi_e !

De la un faur,
Am un pol de aur.
Am primit o ofertă,
Ca să-l beau la o şuetă.
Cu Pământul fac acord,
Dau un pol, iau polul nord.
Asta-mi este acum dilema,
Încâlcită e problema:
Polaritate
sau
ebrietate

?

La mintea-mi de găină
Să cu(r)tez, să nu cu(r)tez?
Când curtea-ţi este plină,
Marşul mi-e în fa diez.

Vino , mă (des)cântă
De mi-s'napoiată
Cu vers, mă (în)cântă
Vino, mă deşteaptă!

Cântă-mi!

Din capul locului, spun:
- Cap oval, te crezi mai bun?
Scoate-ţi capul în lume,
Cu cap pătrat, sunt glume.

De ai căzut pe-al meu cap,
Le punem acum, cap la cap.
Gându-ţi rotund, se roteşte,
Cap pătrat, dreapta ţinteşte.

Întrebi: ce şi cum oare?
Sunt funcţii liniare.
Diferenţă de limbaj,
Geometrie şi gramaj.

Ridică-ţi mintea la pătrat,
Să poţi pricepe-un cap pătrat.
Dar ce să-mi bat eu capu’?
Că tu eşti dus cu capu’.

Nătâng stai în cap de pod,
Veci, să faci şi tu un nod.
Cap sec!

bine ai venit, Mihaela...mai lasă câte un link, să știm pe unde te mai găsim.frumos poemul tău.cu drag

Sa te mangaie Dumnezeu cu binecuvantarea iubirii,Mihaela !

Mulţumesc tuturor pentru primire.
Chiar mă intrebam Raul când o să mă bagi în seamă . Ai apărut la apus, apus care sper eu c-o să fie un răsărit al prieteniei. La cele spuse de tine îţi răspund după cum îmi este felul (şugubăţ)....din păcate, în păcate, tinerii păcătoşi păcatuiesc, împăcaţi, pocnind de râs. Plânsul curăţă sufletul, râsul îl curăţă şi-l înalţă. Eu am ales râsul şi aşa am ajuns de....râsul lumii.

Buna seara si bun venit! Frumoasă poezia "Glaciară". Uneori şi tinerii uită să râdă, din păcate.

"O rugă :“Dă-mi Doamne putere,
Să-nving iarna vieţii, absurdă! ”
Singurătate, dor , vremi austere ….
Inţelegi cum de uită bătrânii să râdă?"

Superb, superb, superb.

si eu iti urez bun venit si astept sa te intreci cu maestrul Florin in rima si vers iar cand vrei sa zambesti mai citeste pe forum din glumele celor din Univers( de unde faci acum si tu parte )

Glaciară

Se curbează cerul de frig,
Ziua se strânge ghemotoc,
Acele gerului norii împing
Spre apus, soarele-şi face loc.

Cătunul s-adună-n fundătură,
O pală mătură sărmane morminte
Le-nghite iarna, nesătulă gură,
Încleştat e iazul, dispar cele sfinte.

Se-nconvoaie cuşma casei sure,
De ţurţuri, zăpadă albă-sticloasă
Troznesc crengile-n pădure,
Toate-s post-mortem, ş- apasă.

Gârboviţi , închirciţi de vreme,
Bătrânii pe la vetre s-adună
Plecaţi sunt cei tineri, pesemne
Şi tac, n-au nimic să mai spună.

O rugă :“Dă-mi Doamne putere,
Să-nving iarna vieţii, absurdă! ”
Singurătate, dor , vremi austere ….
Inţelegi cum de uită bătrânii să râdă?

In avatar nu ştiu cum să pun poza.

O lichesc, oleacă răbdare.

Bun venit pe forum scumpa, pentru ca ne cunoastem deja te-as ruga sa pui si o fotografie cu zambetul tau minunat la profil, cu drag din drag Mara.