Ultimele subiecte
Căutare
Subiecte similare
Reţele de socializare
Poemele mele-Violetta Petre
Forumul Prieteniei :: Clubul Forumului Prieteniei :: Bloguri personale ale membrilor Forumului Prieteniei
Pagina 3 din 4
Pagina 3 din 4 • 1, 2, 3, 4
02022010
Poemele mele-Violetta Petre
Cascada mea de lacrimi, alunecă timid
Spre-adâncuri mişcătoare prin porţi ce se închid
Surăsului cel viu din inima prea plină
De-atata amăgire şi de prea multă vină...
Sparg lacăte- ncuiate-n rugină şi-aşteptare
Surăsul să pătrundă prin uşa cea mai mare
Să râd şi iar să râd să mă întorc la mine
Cu taina bucuriei să fug de lângă tine...
Şi să o străng în braţe cu ea să mă gătesc
S-alerg prin primăvara violetelor ce cresc
Aşa cum mă ştiam cu rîsul în priviri.
De-atata bucurie şi fără alte vini...
Violetta Petre- moderator bloguri
- Numarul mesajelor : 206
Varsta : 70
Localizare : Constanta
Data de inscriere : 17/09/2009
Poemele mele-Violetta Petre :: Comentarii
`Nimic nu ramane vesnic draga mea decat iubirea pentru Dumnezeu, lasa sa plece tristetea din sufletul tau ca sa poata incapea bucuria, pentru ca sufletul tau acum e plin , goleste-l de durere sa-l poti umple de armonie, nu tine cu dinti de o emotie , de un gand, de o dorinta, lasa-le libere, fa loc mereu la altceva nou in viata ta, cu drag Mara.
Trădările toamnei...autor Vio petre
Nu-s stele pe cer..şi unde se-ascund?
De cand ai plecat din ochiul fecund
Pierdute sunt zile şi nopţi îngropate
În mijlocul toamnei , cu galben pictate...
De ce numai toamna ascunde tristeţi
Şi umbre de moarte rânjesc pe pereţi
Ar fi mult mai bine, în nopţile verzi
Cu toamne, iubitule, să mă trădezi!
Să simţi cum lacrima stoarsă din ploi
Te chinuieşte cu dorul din noi
Norii aleargă să prindă din urmă
Prima trădare din legea străbună...
Şi să te văd cum nu ştii spre ce poartă
Ai mai puţin de urcat cu o treaptă
Să te astept eu, iubirea dintai
Toamna sa strige...Te rog , mai ramăi!
Nu-s stele pe cer..şi unde se-ascund?
De cand ai plecat din ochiul fecund
Pierdute sunt zile şi nopţi îngropate
În mijlocul toamnei , cu galben pictate...
De ce numai toamna ascunde tristeţi
Şi umbre de moarte rânjesc pe pereţi
Ar fi mult mai bine, în nopţile verzi
Cu toamne, iubitule, să mă trădezi!
Să simţi cum lacrima stoarsă din ploi
Te chinuieşte cu dorul din noi
Norii aleargă să prindă din urmă
Prima trădare din legea străbună...
Şi să te văd cum nu ştii spre ce poartă
Ai mai puţin de urcat cu o treaptă
Să te astept eu, iubirea dintai
Toamna sa strige...Te rog , mai ramăi!
Da, Dorina! Ai dreptate! Am o perioadă destul de dificilă...eram şi sunt supărată...îmi cer iertare pentru mesaj!
Nu vreau să supăr pe nimeni!M-am simţit singură, părăsită de toată lumea...
Mulţumesc frumos, Didina, Mara pentru mesajele de bun simţ şi pentru prietenia voastră...Aveţi dreptate!
Vă îmbrăţişez cu drag şi vă doresc o săptămână uşoară, cu împliniri!
Cu drag, VioDor
Nu vreau să supăr pe nimeni!M-am simţit singură, părăsită de toată lumea...
Mulţumesc frumos, Didina, Mara pentru mesajele de bun simţ şi pentru prietenia voastră...Aveţi dreptate!
Vă îmbrăţişez cu drag şi vă doresc o săptămână uşoară, cu împliniri!
Cu drag, VioDor
Draga Violeta, Didina are dreptate, uite mie nu mi-a citit nimeni , cel putin asa cred, versurile, doar Sorin , un copil minunat, care a si postat un mic comentariu, dar asta nu ma deranjeaza, eu stiu ca noi cei din Universul Prieteniei ne iubim , ne cunoastem implinirile si neajunsurile, iar faptul ca nu postam decat rare ori pe paginile membrilor asociatiei comentarii, inseamna ca acordam definitiv si neconditionat nota 10 celor ce posteaza pe forum. Comentam mai mult la persoanele noi pentru a le integra mai usor in atmosfera de " atelier de lucru" a forumului. Iti doresc o saptamana frumoasa ca sufletul tau si ca ochii tai superbi, cu drag Mara.
Draga Violetta
Daca vei studia cu atentie acest jurnal adica cele vreo 20 de bloguri vei observa ca urmatoarele
arareori apare cate un comentariu
cei care comenteaza sunt putini(vreo cinci la numar)
daca pe alte site-uri sunt cel putin 20 cei care comenteaza ,pentru ca siteul are cel putin 200 sute de persoane ce posteaza in mod curent,atunci e normal sa ai macar 5 comentarii acolo pe acele siteuri.Aici pe acest site toate aceste cifre sunt impartite la 5 ,adica daca sunt 40 care posteaza din care doar 5 comenteaza e clar ca rar vei primi comentarii.Eu mi-as dori asa o echipa de persoane care sa se priceapa si sa si comenteze,pentru ca eu una nu fac fata,adica am destule altele de facut in asociatie ,pe langa ca trebuie sa muncesc sa traiesc,In aceeasi situatie sunt si ceilalti.
Deci nu e cazul sa te simti neglijata ,frustrata ,ci sa te gandesti ca acest site nu are atatia membri activi,care sa si faca activitate cum ai fost obisnuita pe alte siteuri,si mai ales care au o traditie in a face comentarii a emite aprecieri sau critici.
Imi pare rau ca suferi pt asta ca ti se pare ca nu esti citita,dar am incercat sa iti explic situatia.Toate cele bune si frumoase pt tine.
Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Lun Sept 06, 2010 1:31 pm, editata de 1 ori
Daca vei studia cu atentie acest jurnal adica cele vreo 20 de bloguri vei observa ca urmatoarele
arareori apare cate un comentariu
cei care comenteaza sunt putini(vreo cinci la numar)
daca pe alte site-uri sunt cel putin 20 cei care comenteaza ,pentru ca siteul are cel putin 200 sute de persoane ce posteaza in mod curent,atunci e normal sa ai macar 5 comentarii acolo pe acele siteuri.Aici pe acest site toate aceste cifre sunt impartite la 5 ,adica daca sunt 40 care posteaza din care doar 5 comenteaza e clar ca rar vei primi comentarii.Eu mi-as dori asa o echipa de persoane care sa se priceapa si sa si comenteze,pentru ca eu una nu fac fata,adica am destule altele de facut in asociatie ,pe langa ca trebuie sa muncesc sa traiesc,In aceeasi situatie sunt si ceilalti.
Deci nu e cazul sa te simti neglijata ,frustrata ,ci sa te gandesti ca acest site nu are atatia membri activi,care sa si faca activitate cum ai fost obisnuita pe alte siteuri,si mai ales care au o traditie in a face comentarii a emite aprecieri sau critici.
Imi pare rau ca suferi pt asta ca ti se pare ca nu esti citita,dar am incercat sa iti explic situatia.Toate cele bune si frumoase pt tine.
Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Lun Sept 06, 2010 1:31 pm, editata de 1 ori
Violeta, dar de ce să crezi asta? Tocmai tu...Nu mai eşti Alice a mea? Vrei să mă laşi fără copilărie? Sigur erai tare supărată în clipa în care ai postat asta şi acum îţi pare rău...cu drag de tine
Nu ştiu de ce , dar am un sentiment puternic de ''şut în fund'', de marginalizare..am făcut comentarii la care nici măcar nu mi s-a mulţumit, poeziile mele nu le citeşte nimeni...există un dialog într-un cerc închis cu lacăte grele...
Spatele întors al tuturor mă face să cred că nu sunt acceptată aici...deşi sunt printre primii care au semnat condica...
Am iubit mult acest Univers, dar cred că el nu mă mai iubeşte...
Cu regret, Vio
Spatele întors al tuturor mă face să cred că nu sunt acceptată aici...deşi sunt printre primii care au semnat condica...
Am iubit mult acest Univers, dar cred că el nu mă mai iubeşte...
Cu regret, Vio
A venit toamna...
Mă culcasem cu aşteptarea în gînd...un sentiment nedefinit, nu ştiam ce aştept, pusese stăpanire pe mintea mea si umbrele de pe pereti schimonosite de vantul de afară imi dădeau un sentiment de teamă de singurătate, de pădure cu pomi uscaţi...frunze scâncind a desprindere de crengi mă acopereau cu galbenul lor trist, lacrimile cerului se auzeau ropotind pe geamuri...îmi pierdeam amintirile pline de bucurii...le luau locul tristeţea şi amintirea iubirii pierdute la început de vară...un sentiment de inutilitate a existenţei mele m-a învăluit pentru o clipă...o rafală de vânt mi-a trântit fereastra deschisă şi m-a trezit din visări...m-am ridicat, m-am apropiat de ferestră şi picăturile de ploaie mi-au atins faţa...prospeţimea lor mi-a adus pe buze un zâmbet uitat şi dorinţa de viaţă...ştiam că a venit clipa uitării definitive...am simţit aproape fizic că am pierdut ceva dar care nu imi trebuia , ceva care ma ţinea pe loc şi mă conducea spre disperare...Se încheia un episod din viaţa mea...prima zi de toamnă a venit la mine cu un sfârşit şi un nou început...de data aceasta , toamna mi-a adus bucuria şi fericirea, alungându-mi melancolia unei iubiri deşarte şi nefireşti...
Îţi mulţumesc, Doamnă-Toamnă!
O lacrimă de cer m-atinge
Cu prospeţimea-i inocentă
Şi focul ce mă arde-l stinge
Cu răsuflarea ei prezentă...
O călătoare printre stele
Plutind aiurea printre nori
Tot adunând tristeţi rebele
Să le arunce înspre sori...
E lacrima iubitei Doamne
Ce calmă ne mângâie zorii
Tristeţea ei , în drum adoarme
Poveşti şi vise iluzorii...
Să vă intre în case toamna mea! Toamna liniştită, bogată, iubitoare, iertătoare şi prevestitoare a unei noi primăveri ce va să vină în inimile noastre...după iarnă...să primi toate anotimpurile cu braţele deschise pentru frumuseţea fieacăruia...căci tot ce avem , noi, pământenii este minunat!
Cu drag, VioDor
Mă culcasem cu aşteptarea în gînd...un sentiment nedefinit, nu ştiam ce aştept, pusese stăpanire pe mintea mea si umbrele de pe pereti schimonosite de vantul de afară imi dădeau un sentiment de teamă de singurătate, de pădure cu pomi uscaţi...frunze scâncind a desprindere de crengi mă acopereau cu galbenul lor trist, lacrimile cerului se auzeau ropotind pe geamuri...îmi pierdeam amintirile pline de bucurii...le luau locul tristeţea şi amintirea iubirii pierdute la început de vară...un sentiment de inutilitate a existenţei mele m-a învăluit pentru o clipă...o rafală de vânt mi-a trântit fereastra deschisă şi m-a trezit din visări...m-am ridicat, m-am apropiat de ferestră şi picăturile de ploaie mi-au atins faţa...prospeţimea lor mi-a adus pe buze un zâmbet uitat şi dorinţa de viaţă...ştiam că a venit clipa uitării definitive...am simţit aproape fizic că am pierdut ceva dar care nu imi trebuia , ceva care ma ţinea pe loc şi mă conducea spre disperare...Se încheia un episod din viaţa mea...prima zi de toamnă a venit la mine cu un sfârşit şi un nou început...de data aceasta , toamna mi-a adus bucuria şi fericirea, alungându-mi melancolia unei iubiri deşarte şi nefireşti...
Îţi mulţumesc, Doamnă-Toamnă!
O lacrimă de cer m-atinge
Cu prospeţimea-i inocentă
Şi focul ce mă arde-l stinge
Cu răsuflarea ei prezentă...
O călătoare printre stele
Plutind aiurea printre nori
Tot adunând tristeţi rebele
Să le arunce înspre sori...
E lacrima iubitei Doamne
Ce calmă ne mângâie zorii
Tristeţea ei , în drum adoarme
Poveşti şi vise iluzorii...
Să vă intre în case toamna mea! Toamna liniştită, bogată, iubitoare, iertătoare şi prevestitoare a unei noi primăveri ce va să vină în inimile noastre...după iarnă...să primi toate anotimpurile cu braţele deschise pentru frumuseţea fieacăruia...căci tot ce avem , noi, pământenii este minunat!
Cu drag, VioDor
E împletire de frumos şi rece
De lacrimă şi zâmbet de prea-plin
O zi de plîngi , o altă zi îţi trece
Şi peste nori se-aşterne alt senin
Cu toamna-n plete mă aştern tăcut
Melancolia o păstrez intactă
Într-un solfegiu-al cântecului mut
Unde o notă-n ruginiu m-aşteaptă...
Din funigei îmi ţes perdea de ploi
Şi mierea o adun pentru iubire
Va fi aleanul plânsului în doi
Acum în toamna mea cu despărţire
E cerul mai alastru, mai adânc
S-a-ndepărtat de noi precum Lumina
Când asfinţit cu ochii eu mănânc
Şi-n întuneric mă apasă vina...
Că toamnele -au venit pentru că eu
Adun tristeţea de pe nu ştiu unde
Şi lacrima din ochiuri de fileu
Printre cotloane sufleteşti pătrunde
Şi plouă trist un bob din fiecare
Ce se adună-n pânzele de nori
Acolo sunt uitări şi roua de pe floare
Ce le culegem din ochii trişti în zori...
Scrisă acum, inspirată din mesajele voastre, pentru voi!
Cu drag, VioDor
Ultima editare efectuata de catre Violetta Petre in Lun Sept 06, 2010 12:56 pm, editata de 1 ori
De lacrimă şi zâmbet de prea-plin
O zi de plîngi , o altă zi îţi trece
Şi peste nori se-aşterne alt senin
Cu toamna-n plete mă aştern tăcut
Melancolia o păstrez intactă
Într-un solfegiu-al cântecului mut
Unde o notă-n ruginiu m-aşteaptă...
Din funigei îmi ţes perdea de ploi
Şi mierea o adun pentru iubire
Va fi aleanul plânsului în doi
Acum în toamna mea cu despărţire
E cerul mai alastru, mai adânc
S-a-ndepărtat de noi precum Lumina
Când asfinţit cu ochii eu mănânc
Şi-n întuneric mă apasă vina...
Că toamnele -au venit pentru că eu
Adun tristeţea de pe nu ştiu unde
Şi lacrima din ochiuri de fileu
Printre cotloane sufleteşti pătrunde
Şi plouă trist un bob din fiecare
Ce se adună-n pânzele de nori
Acolo sunt uitări şi roua de pe floare
Ce le culegem din ochii trişti în zori...
Scrisă acum, inspirată din mesajele voastre, pentru voi!
Cu drag, VioDor
Ultima editare efectuata de catre Violetta Petre in Lun Sept 06, 2010 12:56 pm, editata de 1 ori
Şi eu, Victoria! Te întâlnesc şi mă bucur de postările tale , chiar dacă nu comentez întotdeauna!
Un gând bun , cu bucurie şi sănătate!
Cu dragoste, VioDor
Un gând bun , cu bucurie şi sănătate!
Cu dragoste, VioDor
ma bucur sa va regasesc aici..cu multa stima si dragoste..
felicitari si toate urarile pentru bucurii si multa fericire!
felicitari si toate urarile pentru bucurii si multa fericire!
În timp ce lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul de destinatie. Gândul este mai fin decât eterul...Gândurile călătoresc mai repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare de armonie şi pace. În schimb, un om angrenat în activităţi lumeşti, a cărui minte este plină de gelozie, răzbunare şi ură, emite gânduri discordante ce pătrund la rândul lor în minţile a mii de oameni, creându-le stări asemănătoare, dizarmonioase.
Dacă aruncăm o piatră într-un bazin cu apă, ea va produce o succesiune de valuri concentrice având drept epicentru locul impactului. Lumina unei lumânări va da şi ea naştere unor valuri de vibraţii eterice călătorind în toate direcţiiile, pornind de la centru. În acelaşi mod, atunci când un gând, bun sau rău, străbate mintea unei persoane, el dă naştere unor vibraţii în atmosfera mentală care vor călători în toate direcţiile, la mare distanţă de emiţător. Care poate fi mediul prin care călătoreşte gândul de la o minte la alta? Cea mai bună explicaţie este că substanţa minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul pentru gânduri,
Gândurile sunt vii!
Gândurile trăiesc. Ele sunt la fel de solide în lumea lor ca şi o piatră în lumea fizică. Corpul nostru poate înceta să mai fie, dar gândurile noastre nu pot muri niciodată. Fiecare schimbare de gând este însoţită de o vibraţie nouă în materia mentală. Gândul-forţă are nevoie de o anumită materie subtilă (un mediu) pentru a putea acţiona. De aceea, cu cât mai puternice sunt gândurile, cu atât mai devreme vor apărea rezultatele lor. Când gândul este focalizat, dându-i-se o anumită direcţie particulară, el va produce anumite efecte, direct proporţional cu puterea de concentrare a emiţătorului (adică cu forţa cu care acesta emite gândul)
Gândurile au o putere enormă
Gândurile pot vindeca bolile. Ele pot transforma mentalităţi. Gândurile pot face practic orice. Chiar şi marile minuni au fost create practic prin puterea incredibilă a gândului. Gândul este o forţă dinamică. Gândul este o forţă la fel ca şi gravitaţia, atracţia sau respingerea
Concluzia mea...Fiţi atenţi ce gândiţi! Suntem toţi proprii noştri sculptori...suntem ceea ce gândim...
Violetta Petre
sursa...internet
Mi-e gândul...
Mi-e gândul floare de cireş pe ram
În primăveri ce mi le-ai dăruit
Cu gândul te iubesc şi te-am iubit
Că, lângă mine nu pot să te am
Mi-e gândul fluture din floare-n floare
Pictând culori pe-aripi în zbor
În nuanţe roz te-oi înveli cu dor
Şi te-oi hrăni doar cu răcoare
Mi-e gândul şoapta mării-n asfinţit
Cînd auriul plânge în albastru
Şi se retrage-n cuibul lui ...sihastru
Neobosit în drumul lui de neoprit...
Dacă aruncăm o piatră într-un bazin cu apă, ea va produce o succesiune de valuri concentrice având drept epicentru locul impactului. Lumina unei lumânări va da şi ea naştere unor valuri de vibraţii eterice călătorind în toate direcţiiile, pornind de la centru. În acelaşi mod, atunci când un gând, bun sau rău, străbate mintea unei persoane, el dă naştere unor vibraţii în atmosfera mentală care vor călători în toate direcţiile, la mare distanţă de emiţător. Care poate fi mediul prin care călătoreşte gândul de la o minte la alta? Cea mai bună explicaţie este că substanţa minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul pentru gânduri,
Gândurile sunt vii!
Gândurile trăiesc. Ele sunt la fel de solide în lumea lor ca şi o piatră în lumea fizică. Corpul nostru poate înceta să mai fie, dar gândurile noastre nu pot muri niciodată. Fiecare schimbare de gând este însoţită de o vibraţie nouă în materia mentală. Gândul-forţă are nevoie de o anumită materie subtilă (un mediu) pentru a putea acţiona. De aceea, cu cât mai puternice sunt gândurile, cu atât mai devreme vor apărea rezultatele lor. Când gândul este focalizat, dându-i-se o anumită direcţie particulară, el va produce anumite efecte, direct proporţional cu puterea de concentrare a emiţătorului (adică cu forţa cu care acesta emite gândul)
Gândurile au o putere enormă
Gândurile pot vindeca bolile. Ele pot transforma mentalităţi. Gândurile pot face practic orice. Chiar şi marile minuni au fost create practic prin puterea incredibilă a gândului. Gândul este o forţă dinamică. Gândul este o forţă la fel ca şi gravitaţia, atracţia sau respingerea
Concluzia mea...Fiţi atenţi ce gândiţi! Suntem toţi proprii noştri sculptori...suntem ceea ce gândim...
Violetta Petre
sursa...internet
Mi-e gândul...
Mi-e gândul floare de cireş pe ram
În primăveri ce mi le-ai dăruit
Cu gândul te iubesc şi te-am iubit
Că, lângă mine nu pot să te am
Mi-e gândul fluture din floare-n floare
Pictând culori pe-aripi în zbor
În nuanţe roz te-oi înveli cu dor
Şi te-oi hrăni doar cu răcoare
Mi-e gândul şoapta mării-n asfinţit
Cînd auriul plânge în albastru
Şi se retrage-n cuibul lui ...sihastru
Neobosit în drumul lui de neoprit...
Mulţumesc Didi!
Tu ţi-ai greşit cariera! Trebuia să te faci critic literar! Ţi-am mai spus acest lucru....Vorbeşti atât de analitic despre orice scriere, e adevărat că şi sufletul ţi-e pe aici ...ceea ce îndulceşte tonul...
Dar , tonul acesta îl ai de la talentul cu care te-a înzestrat Domnul de a scrie...pentru că şi tu scrii f. frumos...şi proză şi poezie...
Aş mai vrea să te citesc!
Cu drag, VioDor
Tu ţi-ai greşit cariera! Trebuia să te faci critic literar! Ţi-am mai spus acest lucru....Vorbeşti atât de analitic despre orice scriere, e adevărat că şi sufletul ţi-e pe aici ...ceea ce îndulceşte tonul...
Dar , tonul acesta îl ai de la talentul cu care te-a înzestrat Domnul de a scrie...pentru că şi tu scrii f. frumos...şi proză şi poezie...
Aş mai vrea să te citesc!
Cu drag, VioDor
In fiecare minut draga Violetta ne intalnim cu noi insine dar nu stim a ne recunoaste imaginea din fata noastra Stii uitandu-te in oglinda te vezi intr-un fel ,adica in acel fel care constiinta ta vrea sa il accepte,poate sa il accepte fara sa explodeze .Dar daca te vezi intr-un film facut de altcineva atunci te vezi tridimensional si acea imagine iti e straina ,pt ca la filmarea ei a participat altul si uneori chira nu poti sa te recunosti .Am facut aceasta comparatie plastica ,pentru ca aceasta este drama multora din noi.Avem o imagine ,consideram ca avem o anumita rezistenta ,o anume adaptabilitate, dar uneori brutal suntem obligati sa constatam ca aceste credinte personale sunt false,depasite si ca doar sufletul din noi mai are varsta aceea nu doar si trupul,sau mintea in puterea ei de a accepa, si nu ne vine a crede,uneori ramanem in stare de soc descoperind lucruri incredibile despre noi si puterile care credem ca inca le avem. Se intampla la fel cum sa spunem ipotetic o femeie nu s-a mai vazut in oglinda de la 20 si acum are 50 .Nu v-a recunoaste femeia din oglinda si daca cei din jur ii vor spune ca ea este ,acea femeie va claca ,va ramane intersiza , toata structura ei interioara se va prabusi .isi va pierde reperele care o tineau in armonie spirituala. e greu foarte greu sa fim in armonie cu noi insine,adica sufletul cu gaoacea trupului.
Frumoasa ,dureroasa si emotionanta rugaciunea ta Deschide-mi ochii minţii să mă văd
Aşa cum nu mă aflu niciodată .Indoiala..indoiala e pecinginea sufletelor ,molipsitoare si incurabila ,care musca din inima noastra cand nu te astepti ,e vesnic, e plenar umana..Imi place foarte mult poemul tau ,foarte mult ,...are o caldura si o acuratete de vioara proaspat acordata care impleteste iscusit jalea intalnirii cu sine cu acceptarea inteleapta a sinelui descoperit.
Frumoasa ,dureroasa si emotionanta rugaciunea ta Deschide-mi ochii minţii să mă văd
Aşa cum nu mă aflu niciodată .Indoiala..indoiala e pecinginea sufletelor ,molipsitoare si incurabila ,care musca din inima noastra cand nu te astepti ,e vesnic, e plenar umana..Imi place foarte mult poemul tau ,foarte mult ,...are o caldura si o acuratete de vioara proaspat acordata care impleteste iscusit jalea intalnirii cu sine cu acceptarea inteleapta a sinelui descoperit.
Nu voi ajunge niciodată la mine, dacă nu voi face eforturi să mă iubesc, să mă accept aşa cum sunt, să mă bucur de tot ceea ce am în fiinţa mea , în sufletul meu...trebuie să fac exerciţii de apropiere şi întâlnire cu bucuria şi cu tristeţea din mine...să accept mâhnirea şi nu să o evit...tot ce sunt, bun şi rău sunt eu şi nu pot nega nimic, chiar dacă nu vreau să accept...
V-aţi întâlnit vreodată cu voi înşivă? Mie mi-e frică de mine ...nu mă cunosc îndeajuns şi nu cred că mă voi cunoaşte vreodată...
Mi-e teamă de ceea ce aş putea să descopăr despre mine...Eu-l meu este un cumul infinit de ipostaze, de trăiri, de intenţii, de sentimente ...
Eu mă cunosc frumoasă pe dinăuntru şi pe dinafară... dar asta , pentru că aşa vreau, nu pentru că aşa sunt...Realitatea poate fi cu totul alta şi nu voi şti niciodată adevărul...
Cine suntem, cum suntem , care este adevărul despre percepţia realităţii, care este realitatea?...întrebări pe care mi le pun de fiecare dată când sunt eu cu mine...şi îmi răspund cum îmi convine...
Şi totuşi, mă simt neîmplintă, debusolată, în nesiguranţă...poate că nici nu exist şi sunt o simplă hologramă proiectată acum câteva mii d e ani şi ajunsă abia acum 57 de ani pe pământ...cine sunt eu?...dar sunt?
VioPetre
Deschide-mi ochii minţii să mă văd
Aşa cum nu mă aflu niciodată
Ceasornicul ,clepsidra nu-mi arată
Din ce nelinişti şi din ce prăpăd...
M-a zămislit destinul, creatură
Fără contur , o simplă hologramă
Ca un tablou ne-nsufleţit în ramă
Cu ochi albaştri răstigniţi de ură...
Şi totuşi mi-e privirea prea izvor
Şi zîmbetul prea blând la răsărit
Ca să nu ştiu , pădurea c-am iubit
Şi asfinţitul că l-am plâns cu dor...
Vio Petre
V-aţi întâlnit vreodată cu voi înşivă? Mie mi-e frică de mine ...nu mă cunosc îndeajuns şi nu cred că mă voi cunoaşte vreodată...
Mi-e teamă de ceea ce aş putea să descopăr despre mine...Eu-l meu este un cumul infinit de ipostaze, de trăiri, de intenţii, de sentimente ...
Eu mă cunosc frumoasă pe dinăuntru şi pe dinafară... dar asta , pentru că aşa vreau, nu pentru că aşa sunt...Realitatea poate fi cu totul alta şi nu voi şti niciodată adevărul...
Cine suntem, cum suntem , care este adevărul despre percepţia realităţii, care este realitatea?...întrebări pe care mi le pun de fiecare dată când sunt eu cu mine...şi îmi răspund cum îmi convine...
Şi totuşi, mă simt neîmplintă, debusolată, în nesiguranţă...poate că nici nu exist şi sunt o simplă hologramă proiectată acum câteva mii d e ani şi ajunsă abia acum 57 de ani pe pământ...cine sunt eu?...dar sunt?
VioPetre
Deschide-mi ochii minţii să mă văd
Aşa cum nu mă aflu niciodată
Ceasornicul ,clepsidra nu-mi arată
Din ce nelinişti şi din ce prăpăd...
M-a zămislit destinul, creatură
Fără contur , o simplă hologramă
Ca un tablou ne-nsufleţit în ramă
Cu ochi albaştri răstigniţi de ură...
Şi totuşi mi-e privirea prea izvor
Şi zîmbetul prea blând la răsărit
Ca să nu ştiu , pădurea c-am iubit
Şi asfinţitul că l-am plâns cu dor...
Vio Petre
Ni te arăţi din ce în ce mai rar, Sfântă Mărie
Te-ai speriat de ce-ai văzut printre tăciuni
Fumul ne-neacă şi sporesc minciuni
Satana tot mai mult ne-atrage în pustie...
Nu ne lăsa Marie Preacurată să pierim
Poporul cel frumos pe care-l ştii de-atunci
Când ne-alergau copiii dragi prin lunci
S-a destrămat , iar noi n-avem un'să fugim...
La pieptul tău primeşte-ne din nou pre noi
Cei păcătoşi şi care am trădat porunci
Îţi suntem oi pierdute şi pierduţii prunci
În iaduri pământene de noi pictate cu noroi...
Aşa că plângi Marie, tu mamă suferindă
Din Lacrima-ţi va înflori iubirea-n noi
Şi ne-or spăla de vreun păcat cerşite ploi
Ce-şi răvăşesc furtunile-n oglindă...
La mulţi ani tuturor celor ce poartă numele Sfintei Marii, născătoare a lui Iisus, pururea fecioară, regină a creştinătăţii!
Te-ai speriat de ce-ai văzut printre tăciuni
Fumul ne-neacă şi sporesc minciuni
Satana tot mai mult ne-atrage în pustie...
Nu ne lăsa Marie Preacurată să pierim
Poporul cel frumos pe care-l ştii de-atunci
Când ne-alergau copiii dragi prin lunci
S-a destrămat , iar noi n-avem un'să fugim...
La pieptul tău primeşte-ne din nou pre noi
Cei păcătoşi şi care am trădat porunci
Îţi suntem oi pierdute şi pierduţii prunci
În iaduri pământene de noi pictate cu noroi...
Aşa că plângi Marie, tu mamă suferindă
Din Lacrima-ţi va înflori iubirea-n noi
Şi ne-or spăla de vreun păcat cerşite ploi
Ce-şi răvăşesc furtunile-n oglindă...
La mulţi ani tuturor celor ce poartă numele Sfintei Marii, născătoare a lui Iisus, pururea fecioară, regină a creştinătăţii!
Mulţumesc frumos, Dorina!
Ştiu că mă iubeşti ca pe o Alice! Îţi simt întotdeauna bucuria cu care mă îmbrăţişezi când ne vedem!
Şi o să ne mai vedem!
Cu mare drag, VioDor
Ştiu că mă iubeşti ca pe o Alice! Îţi simt întotdeauna bucuria cu care mă îmbrăţişezi când ne vedem!
Şi o să ne mai vedem!
Cu mare drag, VioDor
Violeta,tu esti Alice din tara copilariei mele...nu am avut o Alice cand eram mica(aveam o papusa mica si neinsemnata)...dar te am pe tine ca pe o zana multasteptata...m-am bucurat ca un copil cand te-am vazut , in decembrie...nu stiu daca tu ai simtit asta...
acum te-am citit cu drag.
har si inspiratie.
acum te-am citit cu drag.
har si inspiratie.
Vină are plural...
Şi da, ai înţeles şi ai pătruns esenţa acestor versuri!
Sună a capitulare...am scris-o într-un moment de oboseală psihică, dar mi-a fost milă s-o arunc...
Mi-ai bucurat sufletul totuşi...cu aplecarea ta deasupra scrisului meu, măcar pentru câteva clipe...
Mulţumesc!
Cu prietenie, VioDor
Şi da, ai înţeles şi ai pătruns esenţa acestor versuri!
Sună a capitulare...am scris-o într-un moment de oboseală psihică, dar mi-a fost milă s-o arunc...
Mi-ai bucurat sufletul totuşi...cu aplecarea ta deasupra scrisului meu, măcar pentru câteva clipe...
Mulţumesc!
Cu prietenie, VioDor
Nici nu stiu daca "vina" are plural, dar simt ca ai fortat putin nota de dragul unei rime.
Trei teme: cuvant, lacrima si copaci fara padure- gand, regrete, singuratate.
Suna a capituare poezia ta.
Asa ai vrut-o, sau sunt eu incapabil sa pricep la ora asta ideea care a nascut aceste strofe?
Si totusi imi place sa ma aplec peste randurile tale, poate si fiindca sunt incapabil sa dau muzicalitate unor versuri, asa cum tu reusesti cu usurinta.
Trei teme: cuvant, lacrima si copaci fara padure- gand, regrete, singuratate.
Suna a capituare poezia ta.
Asa ai vrut-o, sau sunt eu incapabil sa pricep la ora asta ideea care a nascut aceste strofe?
Si totusi imi place sa ma aplec peste randurile tale, poate si fiindca sunt incapabil sa dau muzicalitate unor versuri, asa cum tu reusesti cu usurinta.
Ramuri se-nalţă s-atingă înaltul
Punte de verde pictează copacii
Se logodeşte un copac cu altul
Fără pădure se-adună , săracii
Plănge Pământul, suspină-n adânc
Lacrima curge spre rădăcini
Din pom se mai naşte încă un prunc
Fără de frunze şi cu-atâtea vini...
Copac singuratic, mesaj efemer
Efort dezolant de Cuvânt neştiut
Se tot înalţă cu gândul spre cer
Sperând să primească ce ar fi vrut...
Copacii aşteaptă-n genunchi doar un semn
Un trasnet, un fulger, o ploaie de stele
Cerul se-apleacă din somnul etern
Şi plânge cuvinte în ploi efemere...
Vio Petre
Punte de verde pictează copacii
Se logodeşte un copac cu altul
Fără pădure se-adună , săracii
Plănge Pământul, suspină-n adânc
Lacrima curge spre rădăcini
Din pom se mai naşte încă un prunc
Fără de frunze şi cu-atâtea vini...
Copac singuratic, mesaj efemer
Efort dezolant de Cuvânt neştiut
Se tot înalţă cu gândul spre cer
Sperând să primească ce ar fi vrut...
Copacii aşteaptă-n genunchi doar un semn
Un trasnet, un fulger, o ploaie de stele
Cerul se-apleacă din somnul etern
Şi plânge cuvinte în ploi efemere...
Vio Petre
Am tot amânat să scriu despre moartea Mădălinei Manole...Eu ştiu de ce s-a sinucis...şi o înţeleg... Nu avem nici un drept să o judecăm pentru ceea ce şi-a făcut sieşi şi celor dragi...TREBUIE să înţelegem că , atunci când îţi iei viaţa , nimic din existenţa ta nu mai contează, pentru că nu mai eşti în stare să discerni ceea ce e realitate şi ce nu...nu mai există nimic care să te oprească din dorinţa obsedantă de a fugi de tot şi de toate, în moarte... nu mai ai putere...depresia netratată şi atacurile de panică i-au adus pe tavă soluţia rezolvării neîmpăcării cu sine şi cu restul lumii...toate acestea justificate prin natura ei sensibilă, ambiţioasă, a dorinţei de a face totul perfect şi de a fi întotdeauna pe primul loc...perfecţionistă din fire, refuzul celor trei case de discuri de a-i comercializa munca perfectă, a fost picătura care a umplut paharul...criza s-a declanşat şi rezultatul ...sinuciderea... Ştiu toate acestea din proprie experienţă... Păcat, fată dragă, pentru anii tăi pe care îi mai aveai de trăit! Dumnezeu să o primească cu braţele deschise , lângă El să îi cânte!
Se-adună corbii negri-ntre nori şi întuneric Şi ţipă prevestind cutremurul eteric Ce rupe punţi de bine şi frumuseţi deşarte Lăsând să curgă dorul năpraznic pentru moarte...
Pe unde sunt dorită?Şi cine mă aşteaptă? Morbida mea chemare spre cine se îndreaptă? Aud un vaiet negru ce numele-mi pronunţă S-ajung , de unde vine până ce nu renunţă...
Un suflet delicat, sensibil , iubitor Probail nu mai are decît un singur dor Să scape de durerea ce-a inundat un zbor Cu aripile frânte de tot ce nu-i uşor...
Fragilă eşti tu , fată şi-atâta de frumoasă Cum să te iau cu mine-n pădurea tot mai deasă În care umbra morţii îngheaţă idealuri? Te-oi aşeza-ntr-o vale a plângerii-ntre dealuri...
Nu pot să te ating cu coasa mea tăioasă Să-ţi frîng aşa deodată viaţa ta FRUMOASĂ! E pentru prima dată în cariera mea Când mi-este-atât de greu să nimicesc o stea...
Dar , dacă tu nu ştii ce s-a-ntâmplat cu tine Şi-acuma şi aici lipseşti dintre destine Eu te voi îndrăgi aşa cum sunt eu , moarte De mine te-oi desprinde şi te-oi duce departe
Acolo unde crezi că liniştea te-aşteaptă Voi pune îngeri albi să-ţi deschidă o poartă Pe care ai zărit-o în visul ideal Doar pentru tine, MĂDĂ', azi fac un gest banal...
Nici moartea nu a primit-o în casa ei...a trimis-o într-un loc pe care l-a visat mereu...acolo unde e linişte şi nimic...
VioDor, cu lacrimi de neuitare!
Se-adună corbii negri-ntre nori şi întuneric Şi ţipă prevestind cutremurul eteric Ce rupe punţi de bine şi frumuseţi deşarte Lăsând să curgă dorul năpraznic pentru moarte...
Pe unde sunt dorită?Şi cine mă aşteaptă? Morbida mea chemare spre cine se îndreaptă? Aud un vaiet negru ce numele-mi pronunţă S-ajung , de unde vine până ce nu renunţă...
Un suflet delicat, sensibil , iubitor Probail nu mai are decît un singur dor Să scape de durerea ce-a inundat un zbor Cu aripile frânte de tot ce nu-i uşor...
Fragilă eşti tu , fată şi-atâta de frumoasă Cum să te iau cu mine-n pădurea tot mai deasă În care umbra morţii îngheaţă idealuri? Te-oi aşeza-ntr-o vale a plângerii-ntre dealuri...
Nu pot să te ating cu coasa mea tăioasă Să-ţi frîng aşa deodată viaţa ta FRUMOASĂ! E pentru prima dată în cariera mea Când mi-este-atât de greu să nimicesc o stea...
Dar , dacă tu nu ştii ce s-a-ntâmplat cu tine Şi-acuma şi aici lipseşti dintre destine Eu te voi îndrăgi aşa cum sunt eu , moarte De mine te-oi desprinde şi te-oi duce departe
Acolo unde crezi că liniştea te-aşteaptă Voi pune îngeri albi să-ţi deschidă o poartă Pe care ai zărit-o în visul ideal Doar pentru tine, MĂDĂ', azi fac un gest banal...
Nici moartea nu a primit-o în casa ei...a trimis-o într-un loc pe care l-a visat mereu...acolo unde e linişte şi nimic...
VioDor, cu lacrimi de neuitare!
Filipisme de urgenţă
Strofe pentru doi artişti care au dat probe de talent
Violeta Petre- Viodor
Artistă de condei în arta cuvintelor cu emoţie, gingăşie, eleganţă rarisimă, joc de nuanţe şi de imagini artistice de-ţi taie respiraţia.
Transfer de spirit dela Cincinat la Violeta
Frumoasa mea, cu ochii verzi
Ca două mistice smaralde,
Te duci spre alte ţări mai calde
Melacolia să ţi-o pierzi.
Dar dacă vrei să mă dezmierzi,
Mai fă o dată să mă scalde
Priviri din ochii tăi cei verzi
Ca două mistice smaralde.
FILIP TĂNASE
Mulţumesc domniei sale , Don'Felipe pentru onoarea de a se opri asupra poeziei mele...
Strofe pentru doi artişti care au dat probe de talent
Violeta Petre- Viodor
Artistă de condei în arta cuvintelor cu emoţie, gingăşie, eleganţă rarisimă, joc de nuanţe şi de imagini artistice de-ţi taie respiraţia.
Transfer de spirit dela Cincinat la Violeta
Frumoasa mea, cu ochii verzi
Ca două mistice smaralde,
Te duci spre alte ţări mai calde
Melacolia să ţi-o pierzi.
Dar dacă vrei să mă dezmierzi,
Mai fă o dată să mă scalde
Priviri din ochii tăi cei verzi
Ca două mistice smaralde.
FILIP TĂNASE
Mulţumesc domniei sale , Don'Felipe pentru onoarea de a se opri asupra poeziei mele...
O lacrimă pentru Basarabia şi Grigore Vieru
De dincolo de Prut mi-adun un dor
De fraţii mei ce încă nu am voie
Să-i străng la piept...Cu dorul încă mor.
Ne-om întâlni pe-o Arcă de-a lui Noe..
Că suntem toţi o apă şi-un pamânt
Şi sub acelaşi soare ne-ncălzim
Şi ne rugăm la Duhul cel mai sfânt
Şi pe Iisus cu toţii îl iubim...
Cu el ne ostoim singurătatea
Că rupţi am fost şi-nstrăinaţi
Şi ne-au luat credinţa şi dreptatea
Gonindu-ne departe de Carpaţi...
Tu , frate să mă ierţi că n-am ştiut
Şi vorbă rea mi-a rătăcit prin minte
Îţi scriu acum , de dincolo de Prut
Cu Versul şi cu Lacrima fierbinte...
O fi târziu sau poate-o fi devreme
Că am descoperit minciuna dintre noi
Şi vremea ce-am pierdut încă mai geme
De răul ce-au adus vechii ciocoi...
Dar eu acuma ştiu că tu mi-eşti frate
Şi nu duşman râvnind la pita mea
Aşa mi-au otrăvit şi dor şi moarte...
Şi ce mai plânge Basarabia!
De dincolo de Prut mi-adun un dor
De fraţii mei ce încă nu am voie
Să-i străng la piept...Cu dorul încă mor.
Ne-om întâlni pe-o Arcă de-a lui Noe..
Că suntem toţi o apă şi-un pamânt
Şi sub acelaşi soare ne-ncălzim
Şi ne rugăm la Duhul cel mai sfânt
Şi pe Iisus cu toţii îl iubim...
Cu el ne ostoim singurătatea
Că rupţi am fost şi-nstrăinaţi
Şi ne-au luat credinţa şi dreptatea
Gonindu-ne departe de Carpaţi...
Tu , frate să mă ierţi că n-am ştiut
Şi vorbă rea mi-a rătăcit prin minte
Îţi scriu acum , de dincolo de Prut
Cu Versul şi cu Lacrima fierbinte...
O fi târziu sau poate-o fi devreme
Că am descoperit minciuna dintre noi
Şi vremea ce-am pierdut încă mai geme
De răul ce-au adus vechii ciocoi...
Dar eu acuma ştiu că tu mi-eşti frate
Şi nu duşman râvnind la pita mea
Aşa mi-au otrăvit şi dor şi moarte...
Şi ce mai plânge Basarabia!
Alice în Ţara oglinzilor
M/am oprit în faţa unei porţi din oglinzi imensă, aproape cât dorinţa mea d e iubire...
Un sentiment de teamă m-a cuprins...cât pe ce să fac cale întoarsă...dar dorinţa de a descoperi cine sunt a fost mai mare decât teama...Mii de imagini mă priveau , amalgamate cu ramuri verzi şi ceruri albastre...Am intrat cu sfială...era mirific, ca o filă d e basm...Alice în Ţara oglinzilor... un labirint al oglinzilor în care , cu siguranţă mă voi pierde...
Imaginea din prima oglindă este a unei femei cu un zâmbet ravisant în ochii albaştri...un chip plăcut pe care ai vrea să îl priveşti...are o linişte şi o candoare care vin de undeva de dinauntru...aceasta e Violetta pe care o ştiu eu, pe care o percep oamenii...
Dar, mergând mai departe, o imagine hidoasă, distorsionată aruncă flăcări din ochi...mă feresc...printre schimonosiri recunosc câteva trăsături ale mele...Doamne , ce chip urât!Aşa arătăm toţi când suntem furioşi, neputincioşi...Nu mai vreau...fug printre imagini care mă urmăresc hohotind, ţipând, urlând, râzând sarcastic, nefiresc...
Aş vrea să mă trezesc din coşmarul care îmi ia suflarea...Un impact şi mă prăvălesc printre cioburi...Toate oglinzile se sparg în lanţ...Mă privesc într-un ciob stropit cu sânge...lacrimi amestecate cu un roşu sîngeriu se preling pe obrajii bucălaţi de copil...ochii albaştri sunt trişti ...o tristeţe care face ca tot ce e în jur să se plece la pământ, ascunzându-şi lacrimile...Ţara oglizilor e plină d e cioburi şi plânge...
Mă ridic şi spre surprinderea mea o oglindă a rămas întreagă...De dincolo de ea mă priveşte o zână minunată... un vis din copilărie...un vis care nu s e va împlini niciodată, pentru că nu găsesc lumea în care să pot fi numai zână bună...
Noi , oamenii suntem un cumul de imagini de oglindă din momente diferite , cu stări diferite, cu trăiri şi simţiri diferite care ne modifică atât imaginea fizică , vizibilă, cât mai ales pe cea invizibilă...sufletul...
Mă pierd în ochii tăi, ca-ntr-o oglindă
Şi chipul meu zâmbeşte fericit
Cu un sărut ar vrea din nou să prindă
Fotografia chipului iubit...
Iar tu în ochii mei te oglindeşti
Ce vezi? Doar eu mai pot răspunde
Iubirea mea cu care mă iubeşti
Dar dincolo de ochi nu pot pătrunde...
Tu mă pictezi pastel cu ochii tăi
Oglinzi în care eu mă văd firesc
Şi-n ochii mei , cu munţi şi văi
O primăvară-ntr-un Eden îţi dăruiesc...
Eu sunt oglida sufletului tău
Atâta timp cât încă eşti cu mine
Tu eşti oglinda sufletului meu
Cât încă simt iubirile divine...
Şi sunt frumoasă ca un basm
Iar tu eşti Făt Frumosul din poveste
Cît încă lângă mine am un dram
Din conjugarea verbului ''a fi''...un ''este''...
M/am oprit în faţa unei porţi din oglinzi imensă, aproape cât dorinţa mea d e iubire...
Un sentiment de teamă m-a cuprins...cât pe ce să fac cale întoarsă...dar dorinţa de a descoperi cine sunt a fost mai mare decât teama...Mii de imagini mă priveau , amalgamate cu ramuri verzi şi ceruri albastre...Am intrat cu sfială...era mirific, ca o filă d e basm...Alice în Ţara oglinzilor... un labirint al oglinzilor în care , cu siguranţă mă voi pierde...
Imaginea din prima oglindă este a unei femei cu un zâmbet ravisant în ochii albaştri...un chip plăcut pe care ai vrea să îl priveşti...are o linişte şi o candoare care vin de undeva de dinauntru...aceasta e Violetta pe care o ştiu eu, pe care o percep oamenii...
Dar, mergând mai departe, o imagine hidoasă, distorsionată aruncă flăcări din ochi...mă feresc...printre schimonosiri recunosc câteva trăsături ale mele...Doamne , ce chip urât!Aşa arătăm toţi când suntem furioşi, neputincioşi...Nu mai vreau...fug printre imagini care mă urmăresc hohotind, ţipând, urlând, râzând sarcastic, nefiresc...
Aş vrea să mă trezesc din coşmarul care îmi ia suflarea...Un impact şi mă prăvălesc printre cioburi...Toate oglinzile se sparg în lanţ...Mă privesc într-un ciob stropit cu sânge...lacrimi amestecate cu un roşu sîngeriu se preling pe obrajii bucălaţi de copil...ochii albaştri sunt trişti ...o tristeţe care face ca tot ce e în jur să se plece la pământ, ascunzându-şi lacrimile...Ţara oglizilor e plină d e cioburi şi plânge...
Mă ridic şi spre surprinderea mea o oglindă a rămas întreagă...De dincolo de ea mă priveşte o zână minunată... un vis din copilărie...un vis care nu s e va împlini niciodată, pentru că nu găsesc lumea în care să pot fi numai zână bună...
Noi , oamenii suntem un cumul de imagini de oglindă din momente diferite , cu stări diferite, cu trăiri şi simţiri diferite care ne modifică atât imaginea fizică , vizibilă, cât mai ales pe cea invizibilă...sufletul...
Mă pierd în ochii tăi, ca-ntr-o oglindă
Şi chipul meu zâmbeşte fericit
Cu un sărut ar vrea din nou să prindă
Fotografia chipului iubit...
Iar tu în ochii mei te oglindeşti
Ce vezi? Doar eu mai pot răspunde
Iubirea mea cu care mă iubeşti
Dar dincolo de ochi nu pot pătrunde...
Tu mă pictezi pastel cu ochii tăi
Oglinzi în care eu mă văd firesc
Şi-n ochii mei , cu munţi şi văi
O primăvară-ntr-un Eden îţi dăruiesc...
Eu sunt oglida sufletului tău
Atâta timp cât încă eşti cu mine
Tu eşti oglinda sufletului meu
Cât încă simt iubirile divine...
Şi sunt frumoasă ca un basm
Iar tu eşti Făt Frumosul din poveste
Cît încă lângă mine am un dram
Din conjugarea verbului ''a fi''...un ''este''...
Les enfers des doulleurs...
''Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic . . . , căci în Şeol, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune.“ (Eclesiastul 9:5, 10) ...Şeol=locuinţa morţilor...text din Biblie
Durerea mea e un Infern
Plângând a negru şi a moarte
Surăsul meu e mort ...etern
De viaţa mea , ce palid mă desparte!
Un monstru plin d e ură şi dezgust
Născut dintr-o imaginaţie bolnavă
Tablou fără valoare şi vetust...
Iar maladia este mult mai gravă...
O declanşez că vreau să mă dezbin
În mii de cioburi peste care calc
Bucăţi de carne şi de oase , şi venin
Anin pe ramuri, legile le-ncalc...
Ce ai făcut din mine, tu , iubire
Când ai plecat spre alte destinaţii
Şi nu mi-ai dat măcar de ştire
Să-mi pun deoparte câteva vibraţii
Poate că m-oi trezi cîndva din somn
Din somnul care monştri naşte
Ce toate amintirile-şi adorm
Când moartea-ncepe să mai caşte
Un crater, o cavernă sau Infern
Ce mă atrage spre abisuri să m-arunc
Când toate amintirile le cern
Să nu iau tot cu mine în adânc...
Astăzi, 30.06 2010, orele 15.30
''Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic . . . , căci în Şeol, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune.“ (Eclesiastul 9:5, 10) ...Şeol=locuinţa morţilor...text din Biblie
Durerea mea e un Infern
Plângând a negru şi a moarte
Surăsul meu e mort ...etern
De viaţa mea , ce palid mă desparte!
Un monstru plin d e ură şi dezgust
Născut dintr-o imaginaţie bolnavă
Tablou fără valoare şi vetust...
Iar maladia este mult mai gravă...
O declanşez că vreau să mă dezbin
În mii de cioburi peste care calc
Bucăţi de carne şi de oase , şi venin
Anin pe ramuri, legile le-ncalc...
Ce ai făcut din mine, tu , iubire
Când ai plecat spre alte destinaţii
Şi nu mi-ai dat măcar de ştire
Să-mi pun deoparte câteva vibraţii
Poate că m-oi trezi cîndva din somn
Din somnul care monştri naşte
Ce toate amintirile-şi adorm
Când moartea-ncepe să mai caşte
Un crater, o cavernă sau Infern
Ce mă atrage spre abisuri să m-arunc
Când toate amintirile le cern
Să nu iau tot cu mine în adânc...
Astăzi, 30.06 2010, orele 15.30
Iubirea mea...iubirea ta
Eu te iubesc cu-atingerile tale
Şi cu sărutul tău mi te sărut
Şi deşi eu am braţele cam goale
Te -mbrăţişez cu braţul tău, tăcut...
Mă simt pe mine prin iubirea ta
Platonică sau nu ,e-aici cu mine
Şi steaua ta e încă steaua mea
În ochii tăi sunt ploile divine...
Cu care tu îmi umezeşti un dor
Scăpat dintre zăbrele de uitări
Cu mâna ta, mă mângâie uşor
Să simţi prin ea tăcutele mirări...
Violetta Petre
Eu te iubesc cu-atingerile tale
Şi cu sărutul tău mi te sărut
Şi deşi eu am braţele cam goale
Te -mbrăţişez cu braţul tău, tăcut...
Mă simt pe mine prin iubirea ta
Platonică sau nu ,e-aici cu mine
Şi steaua ta e încă steaua mea
În ochii tăi sunt ploile divine...
Cu care tu îmi umezeşti un dor
Scăpat dintre zăbrele de uitări
Cu mâna ta, mă mângâie uşor
Să simţi prin ea tăcutele mirări...
Violetta Petre
Un radio pentru suflet
Clipe se scurg şi inima le simte
Cioc, cioc se tot aude insistent
Bataia inimii de-acum nu minte
Când se ascunde c-un mereu prezent
Impuls şi ticăit de bucurie
Când inimile toate s-au unit
Nâscând un soare dintre stele-o mie
Un radio prieten ce-a venit
La ceas de noapte să ne dăruiască
Un dar de suflet…doar prietenia
Şi dorurile să ni le iubească
Şi vie să păstreze-n noi făclia
Iubirii şi a nopţilor senine
Când singur , nu ai voie să rămâi
Ascuns în destinaţii prea străine…
Deschide şi ascultă! Şi să-mi spui!
De-nfricoşată nu a fost singurătatea
Şi n-a fugit luînd cu ea tristeţi şi ploi…
Şi nu cumva, s-a speriat şi moartea ?
Când dintre îngeri aţi cântat doar voi?
Scrisă acum , pentru echipa RadioUniversulPrieteniei, cu dragoste!
Violetta
Clipe se scurg şi inima le simte
Cioc, cioc se tot aude insistent
Bataia inimii de-acum nu minte
Când se ascunde c-un mereu prezent
Impuls şi ticăit de bucurie
Când inimile toate s-au unit
Nâscând un soare dintre stele-o mie
Un radio prieten ce-a venit
La ceas de noapte să ne dăruiască
Un dar de suflet…doar prietenia
Şi dorurile să ni le iubească
Şi vie să păstreze-n noi făclia
Iubirii şi a nopţilor senine
Când singur , nu ai voie să rămâi
Ascuns în destinaţii prea străine…
Deschide şi ascultă! Şi să-mi spui!
De-nfricoşată nu a fost singurătatea
Şi n-a fugit luînd cu ea tristeţi şi ploi…
Şi nu cumva, s-a speriat şi moartea ?
Când dintre îngeri aţi cântat doar voi?
Scrisă acum , pentru echipa RadioUniversulPrieteniei, cu dragoste!
Violetta
VIOLETTA PETRE O POETĂ ROMANTICĂ
Chiar dacă peste tot se clamează că romantismul a dispărut, se constată că printre noi există în continuare romantici! E normal ca aceştia să fie şi printre creatoarele sexului frumos! Nu sunt surprins nici eu şi nici alţi confraţi ai condeiului. Cercetând creaţiile distinselor colege de diferite vârste am constatat cu deosebită plăcere că oricine ar fi atunci când se află în faţa colii albe şi imaculate devin cu voie sau fără voie adepte ale romantismului.
Violetta PETRE este o visătoare incurabilă fiind prezentă la nunţi în ceruri, stelele fiind solicitate să facă oficiul de ,,năşici” cu îngeri puşi de pază pentru ca moartea să plece din jurul ospăţului. Simbolul unirii fiind inelele de curcubeu, cu parfumuri de culori din paturi de flori cu care se îmbracă parcă de la magazinul de modă. De preferinţă nuferi, pentru ca visele să curgă pentru acea îmbrăţişare a Soarelui blând. Iubirea e necesar să fie neapărat descântată, pentru ca cel venit să nu poată pleca iarăşi în lumea viselor sau să-şi continue drumul său astral refuzând viaţa pământească. E o abordare filosofică a poetei prin care cititorul e captivat de astfel de călătorii. Iubirea este totuşi o umbră ascunsă în vitraliile nemuririi. Dorul este materializat prin ploi nocturne, pentru ca drumul pe care o va urca spre stele să fie luminat de fulgere trăsnite şi nimic nu o va putea opri spre neantul expansiv. Plecarea fiind motivată de trădările ancorate totuşi în realitatea crudă şi dură. Dorul fiind simbolic marcat de macii roşii din câmpurile aurii pentru ca aceştia să-i înlesnească visarea! Iarăşi visare şi iarăşi romantism necontrolat parcă. Gândurile sunt acele cristale de izvor, pentru că fiecare are un clopot undeva pentru clipele ce vor zbura totuşi spre drumul hărăzit lor.
Ceea ce am descoperit interesant în creaţiile Violettei este măsurarea iubirii în grame care cu o inocenţă dezarmanta întreabă candid; ,, Cât cântăreşte gramul de iubire?” este o întrebare la care nu ştiu cine îi va putea răspunde poetei!
Am încercat şi eu să găsesc răspunsul la; ,,Unde ne sunt baladele? Da chiar unde sunt? La această întrebare nu cred că va găsi răspuns, fiindcă doinele şi baladele sunt ,,mutilate”, teii eminescieni sunt tăiaţi şi trimişi la export! Fiinţa umană devine un număr controlat de un CIP. Muşcatele înflorite trebuie să apară iarăşi la ferestrele satului românesc pentru ca autenticul să revină la normal. Dar Violetta se întreabă pe ea însăşi; Ce sunt? La care tot poeta răspunde că este un adevăr ascuns, prefăcută-n ploi, care vor uda floarea violet regal!!!
Pentru ca cititorul să se bucure deplin de creaţiile Violettei PETRE ar trebui să aibă în mână un volum tipărit cum ar fi: POEME VIOLETE, pe care poeta îl pregăteşte cu meticulozitate pentru a fi pe placul cititorului, iar acesta să-l poată răsfoi pentru a descoperi din secretele poetice ale romanticei autoare.
Sunt destul de familiarizat cu poemele Violettei, dar mă voi bucura sincer când voi avea în mână acest volum cu un titlu atât de interesant ca şi scrierile distinsei autoare.
Cu cea mai sinceră preţuire,
Mihai LEONTE, locatar pe malul Dunării la Moldova Nouă îţi doreşte SUCCES.
Moldova Nouă 1 februarie 2010
http://mihai419.ning.com/group/poemeviolete
Chiar dacă peste tot se clamează că romantismul a dispărut, se constată că printre noi există în continuare romantici! E normal ca aceştia să fie şi printre creatoarele sexului frumos! Nu sunt surprins nici eu şi nici alţi confraţi ai condeiului. Cercetând creaţiile distinselor colege de diferite vârste am constatat cu deosebită plăcere că oricine ar fi atunci când se află în faţa colii albe şi imaculate devin cu voie sau fără voie adepte ale romantismului.
Violetta PETRE este o visătoare incurabilă fiind prezentă la nunţi în ceruri, stelele fiind solicitate să facă oficiul de ,,năşici” cu îngeri puşi de pază pentru ca moartea să plece din jurul ospăţului. Simbolul unirii fiind inelele de curcubeu, cu parfumuri de culori din paturi de flori cu care se îmbracă parcă de la magazinul de modă. De preferinţă nuferi, pentru ca visele să curgă pentru acea îmbrăţişare a Soarelui blând. Iubirea e necesar să fie neapărat descântată, pentru ca cel venit să nu poată pleca iarăşi în lumea viselor sau să-şi continue drumul său astral refuzând viaţa pământească. E o abordare filosofică a poetei prin care cititorul e captivat de astfel de călătorii. Iubirea este totuşi o umbră ascunsă în vitraliile nemuririi. Dorul este materializat prin ploi nocturne, pentru ca drumul pe care o va urca spre stele să fie luminat de fulgere trăsnite şi nimic nu o va putea opri spre neantul expansiv. Plecarea fiind motivată de trădările ancorate totuşi în realitatea crudă şi dură. Dorul fiind simbolic marcat de macii roşii din câmpurile aurii pentru ca aceştia să-i înlesnească visarea! Iarăşi visare şi iarăşi romantism necontrolat parcă. Gândurile sunt acele cristale de izvor, pentru că fiecare are un clopot undeva pentru clipele ce vor zbura totuşi spre drumul hărăzit lor.
Ceea ce am descoperit interesant în creaţiile Violettei este măsurarea iubirii în grame care cu o inocenţă dezarmanta întreabă candid; ,, Cât cântăreşte gramul de iubire?” este o întrebare la care nu ştiu cine îi va putea răspunde poetei!
Am încercat şi eu să găsesc răspunsul la; ,,Unde ne sunt baladele? Da chiar unde sunt? La această întrebare nu cred că va găsi răspuns, fiindcă doinele şi baladele sunt ,,mutilate”, teii eminescieni sunt tăiaţi şi trimişi la export! Fiinţa umană devine un număr controlat de un CIP. Muşcatele înflorite trebuie să apară iarăşi la ferestrele satului românesc pentru ca autenticul să revină la normal. Dar Violetta se întreabă pe ea însăşi; Ce sunt? La care tot poeta răspunde că este un adevăr ascuns, prefăcută-n ploi, care vor uda floarea violet regal!!!
Pentru ca cititorul să se bucure deplin de creaţiile Violettei PETRE ar trebui să aibă în mână un volum tipărit cum ar fi: POEME VIOLETE, pe care poeta îl pregăteşte cu meticulozitate pentru a fi pe placul cititorului, iar acesta să-l poată răsfoi pentru a descoperi din secretele poetice ale romanticei autoare.
Sunt destul de familiarizat cu poemele Violettei, dar mă voi bucura sincer când voi avea în mână acest volum cu un titlu atât de interesant ca şi scrierile distinsei autoare.
Cu cea mai sinceră preţuire,
Mihai LEONTE, locatar pe malul Dunării la Moldova Nouă îţi doreşte SUCCES.
Moldova Nouă 1 februarie 2010
http://mihai419.ning.com/group/poemeviolete
Aseară a plouat din nou cu vise
Coşmaruri adunate în tristeţi
Maci roşii zdrenţuiţi printre scaieţi
Şi nopţile-au rămas cu uşi deschise...
Noian de stele , sori s-au stins grăbit
Plângea Calea Lactee tremurând
Plângeau toate iubirile gemând
În destrămarea lor fără sfârşit...
M-am logodit cu neiubirea printre ploi
De lacrimi adunând uitări şi dor
Îmi voi aduce-aminte ce uşor
Te-ai risipit departe de noi doi...
...azi, 02. 06.2010
Coşmaruri adunate în tristeţi
Maci roşii zdrenţuiţi printre scaieţi
Şi nopţile-au rămas cu uşi deschise...
Noian de stele , sori s-au stins grăbit
Plângea Calea Lactee tremurând
Plângeau toate iubirile gemând
În destrămarea lor fără sfârşit...
M-am logodit cu neiubirea printre ploi
De lacrimi adunând uitări şi dor
Îmi voi aduce-aminte ce uşor
Te-ai risipit departe de noi doi...
...azi, 02. 06.2010
Pe ramuri flori de doliu se răsfăţă
Rânjind a primăvară de prin Iad
Miroase a răşină arsă şi un brad
Ascunde o sămânţă-n gheaţă...
Umbre de -ndragostiţi de astă-vară
Năluci urlând a tainice blesteme
Îşi mângâie nocturne diademe
Tăciuni ce fumegă şi-ncep să doară...
Miroase peste tot a dezolanţă
Mumii se tăvălesc să stingă focul
A adormit printre cenuşi norocul
Pictând în negru îngeri şi prestanţă...
De unde-atâta ploaie să albească
Putreziciunea neagră de trădări?
Cănd mâna mea e plină d e brăţări
Inele ce încep să ruginească?
scrisă acum, miercuri 02.06.2010
Rânjind a primăvară de prin Iad
Miroase a răşină arsă şi un brad
Ascunde o sămânţă-n gheaţă...
Umbre de -ndragostiţi de astă-vară
Năluci urlând a tainice blesteme
Îşi mângâie nocturne diademe
Tăciuni ce fumegă şi-ncep să doară...
Miroase peste tot a dezolanţă
Mumii se tăvălesc să stingă focul
A adormit printre cenuşi norocul
Pictând în negru îngeri şi prestanţă...
De unde-atâta ploaie să albească
Putreziciunea neagră de trădări?
Cănd mâna mea e plină d e brăţări
Inele ce încep să ruginească?
scrisă acum, miercuri 02.06.2010
E vinerea cea neagră, miroase a vânzare
Sărutul ce te-atinge mă plânge şi mă doare
E voia Domnului ....eu nici nu am să mor
Voi învia din moarte deşi spinii mă dor...
Şi sângele să-l beţi în amintirea mea
Din trupul meu să vă-nfruptaţi aş vrea!
Eu vă socot oile mele rătăcite-n rău
Dar eu crucificat, trimis de Dumnezeu
Am înviat din morţi , să curăţ de neghină
Lanul de grâu curat ce n-are nici o vină
Că este-nconjurat de spini şi de torţel
Cu mâna mea culeg scaieţii de pe el...
E vinerea cea neagră şi sună a arginţi
Şi lacrima ne plânge cu picături cuminţi
Lumină din lumină Iisus ne pregăteşte
Prin moartea Lui iubire-astrală dăruieşte...
Lumina din lumină să vă călăuzească paşii prin negurile vremii şi să vă umple sufletul cu bucurie, linişte şi pace!
Paşte fericit!
Cu drag, Violetta[img][/img]
Sărutul ce te-atinge mă plânge şi mă doare
E voia Domnului ....eu nici nu am să mor
Voi învia din moarte deşi spinii mă dor...
Şi sângele să-l beţi în amintirea mea
Din trupul meu să vă-nfruptaţi aş vrea!
Eu vă socot oile mele rătăcite-n rău
Dar eu crucificat, trimis de Dumnezeu
Am înviat din morţi , să curăţ de neghină
Lanul de grâu curat ce n-are nici o vină
Că este-nconjurat de spini şi de torţel
Cu mâna mea culeg scaieţii de pe el...
E vinerea cea neagră şi sună a arginţi
Şi lacrima ne plânge cu picături cuminţi
Lumină din lumină Iisus ne pregăteşte
Prin moartea Lui iubire-astrală dăruieşte...
Lumina din lumină să vă călăuzească paşii prin negurile vremii şi să vă umple sufletul cu bucurie, linişte şi pace!
Paşte fericit!
Cu drag, Violetta[img][/img]
De ce Doamne, pentru ea ai avut atâta timp
Când ai plămădit-o-n casa dintre Infinit şi Cer?
Între noapte şi tăceri ea ne este anotimp
Şi în braţele-i de leagăn, frici de prunc se nasc şi pier...
De ce Doamne , ea ne este şi zăpadă şi deşert
Când nu este lângă noi?Şi ce albă se deschide!
Şi din toate câte face eu nu am ce să mai iert
Că-i perfectă-n amintire şi sublimă ne divide
În petale de mac roşu ca să-i plângem pe cărări
Toate lacrimile stranii ce ne-apasă şi nu ştim
Că nu-s lacrimi ci doar rouă adunată din mirări
Să ne spele de păcate să putem să o iubim...
Doamne, ce desăvârşire ai creat la asfinţit!
Entitate specială care râde când o doare
Tandră, minunată floare, soarele la răsărit
Cu iubire infinită pentru noi mereu apare...
[img][/img]
Când ai plămădit-o-n casa dintre Infinit şi Cer?
Între noapte şi tăceri ea ne este anotimp
Şi în braţele-i de leagăn, frici de prunc se nasc şi pier...
De ce Doamne , ea ne este şi zăpadă şi deşert
Când nu este lângă noi?Şi ce albă se deschide!
Şi din toate câte face eu nu am ce să mai iert
Că-i perfectă-n amintire şi sublimă ne divide
În petale de mac roşu ca să-i plângem pe cărări
Toate lacrimile stranii ce ne-apasă şi nu ştim
Că nu-s lacrimi ci doar rouă adunată din mirări
Să ne spele de păcate să putem să o iubim...
Doamne, ce desăvârşire ai creat la asfinţit!
Entitate specială care râde când o doare
Tandră, minunată floare, soarele la răsărit
Cu iubire infinită pentru noi mereu apare...
[img][/img]
Divin mă prinzi...
divin mă prinzi în versul tău de foc
ce se-oglindeşte-n falsele oglinzi
îmi pare azi că n-o să am noroc
că în lucirea apei nu mă prinzi...
şi-n cercuri de sărut eu mă opresc
pe marginea oglinzii de pe lac
pe lespezi de cristal Poeme cresc
printre-acolade argintii ce tac...
nici nuferii nu-şi amintesc ce scriu
cu violet pe-o undă de cleştar
cocoşii cântă astăzi prea târziu...
eu îmi ascund tăcerea-n calendar..
divin mă prinzi în versul tău de foc
ce se-oglindeşte-n falsele oglinzi
îmi pare azi că n-o să am noroc
că în lucirea apei nu mă prinzi...
şi-n cercuri de sărut eu mă opresc
pe marginea oglinzii de pe lac
pe lespezi de cristal Poeme cresc
printre-acolade argintii ce tac...
nici nuferii nu-şi amintesc ce scriu
cu violet pe-o undă de cleştar
cocoşii cântă astăzi prea târziu...
eu îmi ascund tăcerea-n calendar..
Tăcerea doare...
Primeşte-mă în lumea ta de dor!
Şi lasă-mă să te găsesc fără să ştii!
Pe pleoape îţi voi aşeza uşor
Sărutul meu, spre mine când mai vii...
În aşteptarea mea unde nu vrei
Să te ascunzi cu mine în uitări...
E liniştea din florile de tei
Petale moarte rătăcite pe cărări...
Primeşte-le-olfactiv pe înserat
Când vara mai aleargă spre răcoare
Că doar atât mi-a mai rămas de dat...
În căutarea mea...tăcerea doare...
Primeşte-mă în lumea ta de dor!
Şi lasă-mă să te găsesc fără să ştii!
Pe pleoape îţi voi aşeza uşor
Sărutul meu, spre mine când mai vii...
În aşteptarea mea unde nu vrei
Să te ascunzi cu mine în uitări...
E liniştea din florile de tei
Petale moarte rătăcite pe cărări...
Primeşte-le-olfactiv pe înserat
Când vara mai aleargă spre răcoare
Că doar atât mi-a mai rămas de dat...
În căutarea mea...tăcerea doare...
Citeşte-mă, iubite!
Citeşte-ma, iubite, ca pe-o carte
Pe care o păstrez în veşnicie!
Te voi citi şi dincolo de moarte
Lectura mea cea dragă din pustie!
Cu mâna ţi-am atins tic-tac-ul vieţii
Şi-al dorului ascuns doar în cuvinte...
În Lacrima din roua dimineţii
La clipa cea flămândă iau aminte...
Cum mă duminică în fiecare clipă
Cu Versul de Poeme din vecie
Spre Cer, să mă ridic nu îmi e frică..
Când te citesc cu-atâta bucurie
Citeşte-ma, iubite, ca pe-o carte
Pe care o păstrez în veşnicie!
Te voi citi şi dincolo de moarte
Lectura mea cea dragă din pustie!
Cu mâna ţi-am atins tic-tac-ul vieţii
Şi-al dorului ascuns doar în cuvinte...
În Lacrima din roua dimineţii
La clipa cea flămândă iau aminte...
Cum mă duminică în fiecare clipă
Cu Versul de Poeme din vecie
Spre Cer, să mă ridic nu îmi e frică..
Când te citesc cu-atâta bucurie
Nepereche ....în primăvară
Iubire verde prinsă-n primăveri
Precum cireşele de mai pe la urechi
Erai aşa de înflorită ieri
Şi astăzi rătăceşti prin neperechi
Poeme fără răsărit şi fără dor...
Eu mai aştept să înverzeşti din nou
Boboc uscat... neadăpat decor
Al răstignirii mele în ecou...
Aprinde-mi focul din privirea- albastră!
Să mă mai ardă dragostea astrală...
Nu sunt decât o violetă la fereastră
În primăvara verde...şi-o vioară
Mă cântă şi mă plânge în amurg
Printre izvoare căutând poteci
Sfâşietoare lacrimi verde curg...
Tu , pleacă-te spre verde! când mai treci!
Iubire verde prinsă-n primăveri
Precum cireşele de mai pe la urechi
Erai aşa de înflorită ieri
Şi astăzi rătăceşti prin neperechi
Poeme fără răsărit şi fără dor...
Eu mai aştept să înverzeşti din nou
Boboc uscat... neadăpat decor
Al răstignirii mele în ecou...
Aprinde-mi focul din privirea- albastră!
Să mă mai ardă dragostea astrală...
Nu sunt decât o violetă la fereastră
În primăvara verde...şi-o vioară
Mă cântă şi mă plânge în amurg
Printre izvoare căutând poteci
Sfâşietoare lacrimi verde curg...
Tu , pleacă-te spre verde! când mai treci!
În vise nu mai eşti
Nu mai ai loc în vise de-ale mele
E linişte şi e pădurea surdă
La strigăte şi străluciri de stele...
Durerea , trupul îmi inundă...
E ca o naştere de piatră seacă
Din cochilia unei scoici de perle...
Aştept o vreme să mai treacă
Să nu-mi mai fie dorurile grele...
Şi va veni o vreme când vei geme
De dorul meu... Şi căutarea mea
Va fi demult plecată-ntre Poeme
Pe care tu nu le vei mai avea...
Eu poarta viselor am încuiat
Şi-n lanţuri amintiri în agonie
Să scape de uitare se tot zbat...
Dar milă de zbaterea lor nu o să-mi fie...
Şi voi pleca spre primăvara mea
Ce mă aşteaptă-n firul violet
Al liliacului de pe şosea
Pe unde a crescut mereu discret.
Nu mai ai loc în vise de-ale mele
E linişte şi e pădurea surdă
La strigăte şi străluciri de stele...
Durerea , trupul îmi inundă...
E ca o naştere de piatră seacă
Din cochilia unei scoici de perle...
Aştept o vreme să mai treacă
Să nu-mi mai fie dorurile grele...
Şi va veni o vreme când vei geme
De dorul meu... Şi căutarea mea
Va fi demult plecată-ntre Poeme
Pe care tu nu le vei mai avea...
Eu poarta viselor am încuiat
Şi-n lanţuri amintiri în agonie
Să scape de uitare se tot zbat...
Dar milă de zbaterea lor nu o să-mi fie...
Şi voi pleca spre primăvara mea
Ce mă aşteaptă-n firul violet
Al liliacului de pe şosea
Pe unde a crescut mereu discret.
Flori de gând
Eu flori de gând ţi-am aşternut pe pleoape
Adoarmă-ţi zâmbetul pribeag pe lângă mine!
Ca visele-ţi să le cuprind cât mai aproape
De dorul meu ascuns în nopţi-suspine...
Pe gene lungi tot flori de gând am presărat
Petale albe dintr-un vis ce-a-mbobocit
Iubirea din Cuvânt ce iarăşi am plouat
Peste-amintirile ce-n gând am răstignit...
Eu flori de gând mai nasc din iarna albă
Chemând Lumina primăverii ...Ea mă-ncântă
În dimineţi cu flori de gând în salbă
Când minţi albastre încă se frământă...
Eu flori de gând ţi-am aşternut pe pleoape
Adoarmă-ţi zâmbetul pribeag pe lângă mine!
Ca visele-ţi să le cuprind cât mai aproape
De dorul meu ascuns în nopţi-suspine...
Pe gene lungi tot flori de gând am presărat
Petale albe dintr-un vis ce-a-mbobocit
Iubirea din Cuvânt ce iarăşi am plouat
Peste-amintirile ce-n gând am răstignit...
Eu flori de gând mai nasc din iarna albă
Chemând Lumina primăverii ...Ea mă-ncântă
În dimineţi cu flori de gând în salbă
Când minţi albastre încă se frământă...
Nopţi promise.
Te-am adunat din visele pierdute
Pe care le-am chemat şi tu şi eu
În nopţile golite de secunde
Pe care le-am cerut lui Dumnezeu...
Să pot să să te sărut fără să număr
O clipă rătăcită-n Univers
Ţi-e veşnicia aşezată pe un umăr,
Sărutul nostru pe alt umăr într-un Vers...
Şi-aştept o noapte-n care să mă vezi
În visul tău şi-al meu ce logodesc
Polenul florilor de prin livezi
În primăveri cu doruri ce sfinţesc
Shakespeare-ene replici de iubire
Sub un balcon cu iederă de vise
În care-aş vrea să te ascund, iubire!
În nopţile de amândoi promise...
Te-am adunat din visele pierdute
Pe care le-am chemat şi tu şi eu
În nopţile golite de secunde
Pe care le-am cerut lui Dumnezeu...
Să pot să să te sărut fără să număr
O clipă rătăcită-n Univers
Ţi-e veşnicia aşezată pe un umăr,
Sărutul nostru pe alt umăr într-un Vers...
Şi-aştept o noapte-n care să mă vezi
În visul tău şi-al meu ce logodesc
Polenul florilor de prin livezi
În primăveri cu doruri ce sfinţesc
Shakespeare-ene replici de iubire
Sub un balcon cu iederă de vise
În care-aş vrea să te ascund, iubire!
În nopţile de amândoi promise...
Poemele dumneavoastra imi par picuri diafani, usori de gingasia stihului dar grei de expresivitate. Si fara sa fiu convins de vremea geroasa de dincolo de geamuri, "Mai ninge-ma, iubite!" este pe potriva sufletului.
Mai ninge-mă, iubite!
Mai ninge-mă , iubite cu visul plin de stele
Din nopţile albastre în care mă alinţi
Să mă găseşti uşor cu palmele cuminţi
În care mai păstrezi şi-acum două inele...
Şi logodeşte-mi dorul cu dorul tău de mine
Sub ploaia de zăpezi -imaculate plângeri
Şi cheamă lângă mine înaripaţii îngeri!
Să îmi aşeze voalul cu mâinile divine.
Mai ninge-mă şi mâine cu şoapte de iubire
Ascunse în perdele de fulgi de nea albind
Eu mă înalţ spre cer cuvintele să-ţi prind
Să le ascund , spre seară în tainele din mine
Mai ninge-mă , iubite cu visul plin de stele
Din nopţile albastre în care mă alinţi
Să mă găseşti uşor cu palmele cuminţi
În care mai păstrezi şi-acum două inele...
Şi logodeşte-mi dorul cu dorul tău de mine
Sub ploaia de zăpezi -imaculate plângeri
Şi cheamă lângă mine înaripaţii îngeri!
Să îmi aşeze voalul cu mâinile divine.
Mai ninge-mă şi mâine cu şoapte de iubire
Ascunse în perdele de fulgi de nea albind
Eu mă înalţ spre cer cuvintele să-ţi prind
Să le ascund , spre seară în tainele din mine
Geometrie
Superb mă-nscriu în cercul geometric
Cu trupul meu creat de Dumnezeu
Ating perfecţiunea diametric
Cu razele de cerc din jurul meu...
Mă arcuiesc sub arcele de cerc
Plămada-i maleabilă şi demnă
Să nu rămân în arcuire eu încerc
Şi nici prizonier într-o dilemă...
E-atâta geometrie-n tot ce sunt
Şi-n tot ce am rămas după potop
În cercul meu destinul e rotund
Iar eu dintr-o ursită sunt un strop ...
Superb mă-nscriu în cercul geometric
Cu trupul meu creat de Dumnezeu
Ating perfecţiunea diametric
Cu razele de cerc din jurul meu...
Mă arcuiesc sub arcele de cerc
Plămada-i maleabilă şi demnă
Să nu rămân în arcuire eu încerc
Şi nici prizonier într-o dilemă...
E-atâta geometrie-n tot ce sunt
Şi-n tot ce am rămas după potop
În cercul meu destinul e rotund
Iar eu dintr-o ursită sunt un strop ...
Un zâmbet dintr-o fotografie
Un zîmbet pe hârtie mi-a luat
Liniştea pământeană din uitări
O clipă de- amăgire ,azi, mi-a dat
Şi gândul m-a plimbat pe lângă flori...
De dincolo de timp ea mă priveşte
Şi mă cufund în ochii ei astrali
În mine amintirea vieţii creşte
Şi Cupidon ţinteşte ireali
Lăstuni din primăvara ce învie
Iubirea răstignită-n hibernare
În trupul meu sfinţit cu apă vie
Din lacrima albastră ce mă doare...
Tu mă priveşti uitată în album!
În care vreme , oare, ai zâmbit?
De , dincolo de stele, te adun
Inertă...Dar în mine-ai răsărit
Un zîmbet pe hârtie mi-a luat
Liniştea pământeană din uitări
O clipă de- amăgire ,azi, mi-a dat
Şi gândul m-a plimbat pe lângă flori...
De dincolo de timp ea mă priveşte
Şi mă cufund în ochii ei astrali
În mine amintirea vieţii creşte
Şi Cupidon ţinteşte ireali
Lăstuni din primăvara ce învie
Iubirea răstignită-n hibernare
În trupul meu sfinţit cu apă vie
Din lacrima albastră ce mă doare...
Tu mă priveşti uitată în album!
În care vreme , oare, ai zâmbit?
De , dincolo de stele, te adun
Inertă...Dar în mine-ai răsărit
Mi-e dor de cerul de acasă
E Cerul de acasă mai albastru
Pictat de mâna mamei cea cu dor
Nu se iveşte-n zare nici un nor
Nu-ntunecă seninul vreun dezastru...
Mi-e dor de Cerul nopţii plin de stele
Din care împletit-am o coroană
Pe care dintr-o neavenită toană
Am aruncat-o înspre dansatoare iele...
În Cerul de acasă mă dezmierd
Şi mă alint cu -albastra-i veşnicie
Botezul florilor de iasomie
Mă înfloreşte şi în vis mă pierd...
Mi-e Cerul de acasă o icoană
Spre care mă înalţ ca să mă rog
Un pic de-albastru mi-a lăsat zălog
În ochii unde lacrimi plîng în taină...
Eu am plecat din Cerul de acasă
Spre alte ceruri ce îmi sunt străine
Dar îmi lipsesc luminile divine
Din candela ce aprindeam pe masă...
Şi când mă duc să mai aprind o stea
Peste mormântul tatălui cel dus
Mă doare Cerul trist de la Apus
Şi-n cioburi mi se frânge inima ...
Bună dimineaţa prieteni ai Cuvântului ! Un pic de soare adormit şi îngheţat mi-a adus zâmbetul în suflet...Am visat azi-noapte că zburam deasupra lumii...vis din copilărie care se repetă...şi care îmi dă senzaţia de înălţare spre Dumnezeu!Am simţit că am în ochi surăsul de care îmi era dor...pe care îl dădusem pe o cascadă de lacrimi...
Cu drag, Pentru voi , prieteni dragi !
Mi-am luat zâmbetu-napoi
Cascada mea de lacrimi, alunecă timid
Spre-adâncuri mişcătoare prin porţi ce se închid
Surăsului cel viu din inima prea plină
De-atata amăgire şi de prea multă vină...
Sparg lacăte- ncuiate-n rugină şi-aşteptare
Surăsul să pătrundă prin uşa cea mai mare
Să râd şi iar să râd să mă întorc la mine
Cu taina bucuriei să fug de lângă tine...
Şi să o străng în braţe cu ea să mă gătesc
S-alerg prin primăvara violetelor ce cresc
Aşa cum mă ştiam cu rîsul în priviri.
De-atata bucurieşi fără alte vini...
Cascada mea de lacrimi, alunecă timid
Spre-adâncuri mişcătoare prin porţi ce se închid
Surăsului cel viu din inima prea plină
De-atata amăgire şi de prea multă vină...
Sparg lacăte- ncuiate-n rugină şi-aşteptare
Surăsul să pătrundă prin uşa cea mai mare
Să râd şi iar să râd să mă întorc la mine
Cu taina bucuriei să fug de lângă tine...
Şi să o străng în braţe cu ea să mă gătesc
S-alerg prin primăvara violetelor ce cresc
Aşa cum mă ştiam cu rîsul în priviri.
De-atata bucurieşi fără alte vini...
Cu drag, Pentru voi , prieteni dragi !
Pagina 3 din 4 • 1, 2, 3, 4
Subiecte similare
» Ovidiu Raul Vasiliu -Oglinda
» IOANA VOICILA-DOBRE-SECVENTE IN ALB SI NEGRU
» Cleopatra -Casa Gândului
» IOANA VOICILA-DOBRE-SECVENTE IN ALB SI NEGRU
» Cleopatra -Casa Gândului
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Ieri la 6:15 pm Scris de Didina Sava
» Decorațiuni din fetru
Lun Dec 28, 2020 3:35 pm Scris de Didina Sava
» Roxana Elena Sava-lucrari de arta plastica personale
Joi Ian 16, 2020 8:12 pm Scris de Didina Sava
» Mihaela Moşneanu
Vin Feb 23, 2018 6:30 pm Scris de Mihaela Moşneanu
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 3:15 pm Scris de Didina Sava
» Heraclidul Alb roman semi-SF
Mar Iul 12, 2016 12:43 am Scris de Varganici Costica
» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 12:03 pm Scris de tyk
» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 6:59 pm Scris de Didina Sava
» Dorina Neculce
Dum Mar 15, 2015 1:42 am Scris de Dorina Ciocan