LANSARE DE CĂRŢI- „Pete de culoare”- Vasilica Ilie, „Niciodată cuvintele...”- George Tei, "Lumea fără mine"-Daniel Dumitrașcu- 22 sept 2012

A vorbi despre un volum de debut comportă fără îndoială o multitudine de riscuri. Dificultăţile unui asemenea demers rezidă din faptul că de verdictul critic dat, poate fi schimbat în bine sau în rău un destin artistic. Prin urmare aserţiunile critice trebuie să fie unele mai mult de natură constatativă, decât unele de natură axiologică. Astfel tânărul poet Daniel Dumitraşcu adoptă o strategemă de factură romantică, încă din titlul volumui său de debut, dânsul declarându-se fie autoexilat, fie evadat din lumea despre care metaforele sale dau seamă. Poetul, tânăr ca vârstă biologică, vrea să ne arate că poate fi detaşat de lume şi de natura ei. El chiar spune acest lucru într-o metaforă cu rezonanţe cibernetice „Nu-mi da buzz pe mess”. Retragerea din lume trebuie să fie una autentică şi deplină. Lumea poetică a lui Daniel Dumitraşcu este una poluată de iubite agresive încă fiind minore şi de medici proşti, care nu-i pot închide rana. Poetul, căci cu siguranţă acest apelativ nu este unul greşit în cazul e faţă, exersează o retorică definitorie asupra lumii chiar şi în lipsa sa din ea. Nevoia de definiţie parcă îi scapă uneori de sub control sau poate că autorul o vrea intenţionat scăpată de sub control. Este o dialectică bine articulată între starea de prezenţă în lume şi starea de retragere a poetului din lume . Marea calitate a poeziei lui Daniel Dumitraşcu este fermitatea logicii sale poetice, o logică nealterată de anumite canoane de tip criticist. Tănăr fiind, poetul îşi permite luxul de a fi sincron doar cu daimonul său interior, dânsul spunând într-un vers memorabil „mă doare nemurirea sufletului” . Iată doar un vers, care ne confirmă că Daniel Dumitraşcu, deşi retras dn lume, poate fi un poet care să aibă lumea la picioare. Dar pentru acest lucru trebuie, desigur, multe râvnă şi multe nopţi nedormite în compania muzelor. Dar nu-i aşa? Vârsta sa îl recomandă pentru acest supliciu al metaforelor bine tilcuite. Şi voi încheia în asentimentul cugetării de natură socratică a lui Daniel Dumitraşcu, care ne îndeamnă să scriem ca să ne cunoaştem. Şi eu zic că poezia de acum a lui Daniel Dumitraşcu merită să fie una cunoscută de public, iar peste câţiva ani mizez pe o deplină recunoaştere a ei.