Filme artistice cu tema religioasa

Scrisori către părintele Jacob (2009) from HarrDelos on Vimeo.

Scrisori catre parintele Iacob este emotionanta poveste a Leilei, o condamnata la inchisoare pe viata care tocmai a fost absolvita.
Primul cadru din “Scrisori către părintele Jacob” (director de imagine Tuomo Hutri), al unui bărbat aşezat, cufundat pe trei sferturi în întuneric, aminteşte de misteriosul debut din “Căinţa” lui Abuladze şi are aceeaşi funcţie de prolog către o confruntare dintre întuneric şi lumină, în care tensiunea dramatică (întreţinută de cuplul actoricesc Kaarina Hazard şi Heikki Nousiainen) este net potenţată de contrastul vizual.

Scenariul filmului “Postia Pappi Jaakobille”, semnat de regizor şi Jaana Makkonen, este linear şi fără multe răsturnări de situaţie. O criminală condamnată la închisoare pe viaţă este graţiată după doisprezece ani de detenţie. Spre surprinderea ei, femeia lipsită de familie şi prieteni primeşte o ofertă de serviciu ca asistentă a unui preot orb de provincie, căruia trebuie să-i citească scrisorile. Deformată de anii de izolare şi complexată de incertitudinea reintegrării sale sociale, Leila este necolaborativă şi reticentă, reacţionând cu duşmănie la dragostea părintească necondiţionată cu care o primeşte bătrânul pastor. Valurile de scrisori aduse zilnic de poştaşul pe bicicletă (trimitere la un personaj din “Sacrificiul” tarkovskian, plasat într-un peisaj similar), la care părintele răspunde cu seriozitate şi altruism, rugăciunile înălţate spontan pentru necunoscuţi o indignează; respectul şi evlavia de care se bucură fragilul părinte printre sute de oameni, care îi cer sfatul şi rugăciunea, uneori chiar şi bani, îi stârneşte, probabil, invidia: chipul crispat al femeii masive, neiubite de nimeni nu ne lasă să-i ghicim sentimentele, dar gestul de a arunca o parte din scrisori şi de a-l intimida pe poştaş o confirmă. Sabotajul îi reuşeşte şi, în scurt timp, poştaşul nu mai soseşte, ori se întoarce din drum, speriat, la vederea siluetei ameninţătoare a Leilei. Dispariţia misivelor zilnice îl nedumereşte şi îl zguduie pe părinte, care se simte inutil şi abandonat, rupt de orice contact cu lumea: rugăciunile pentru ceilalţi erau cele care-i dădeau viaţă! Leila jubilează, în timp de părintele trăieşte drama existenţială a părăsirii de Dumnezeu. Pe teritoriul pustiu, insular, al casei singuratice înconjurate de natură, părintele Jacob i se confesează singurului suflet de lângă el. Leila primeşte jelania umilă a părintelui şi inima i se dezmorţeşte: reuşeşte, pentru întâia oară, să plângă şi să-şi recite propria “scrisoare”: povestea tragică a unei vieţi sfărâmate. Părintele o ascultă, rostind simplu, ca şi în alte dăţi: “Ceea ce la oameni e imposibil la Dumnezeu este posibil”. Rosteşte şi moare.

Duhul "ortodox" al peliculei e evidenţiat nu doar de atitudinea faţã de oameni şi Dumnezeu a personajului principal (ce aminteşte de civilizaţia epistolarã a lavrelor ruse), ci şi de indicii scenografice concrete, justificate istoric, ca rãmãşitele vizibile şi relativ abundente de frescã ortodoxã, animând pereţii degradaţi ai catedralei din pãdurea finlandezã - trimiteri cãtre trecutul comun, istoric şi pnevmatic, în care (ca la Zviaghinţev) graniţele interconfesionale sunt conştient estompate (nu însã pânã la anulare ideologic-ecumenistã), întru evidenţierea şi retrãirea creştinismului unic, viu, originar.

sinopsis de: Elena Dulgheru

Patimile lui Hristos
Anul: 2004
Durata: 2:06:33
Descriere: Lung-metraj despre ultimele 12 de ore din viata lui Iisus din Nazaret, PATIMILE LUI HRISTOS respecta intocmai adevarul biblic. Filmul incepe in Gradina Ghetsimani, unde, retras pentru a se ruga, dupa Cina cea de Taina, Domnul Iisus rezista ispitelor Satanei. Tradat de Iuda Iscarioteanul, Hristos este arestat si dus in cetatea Ierusalimului, unde preotii farisei Il invinuiesc de blasfemie, acuzatii care Ii vor aduce condamnarea la moarte.
Iisus este dus in fata lui Pilat din Pont, guvernatorul roman al Palestinei, care asculta acuzatiile ce Ii sunt aduse la cunostinta de catre farisei. Constient ca se afla in fata unui conflict politic, Pilat lasa solutionarea problemei in seama imparatului Irod. Acesta Il aduce din nou pe Iisus in fata lui Pilat, care determina multimea sa hotarasca intre Iisus si criminalul Barabas. Masele vor alege sa il elibereze pe Barabas si sa il condamne pe Iisus.
Hristos este predat soldatilor romani si flagelat. De nerecunoscut, El este readus in fata lui Pilat, care Il arata multimii, spunand parca: “Nu este destul?” Nu este destul... Pilat se spala pe maini si ordona soldatilor sa faca ceea ce cere multimea.
Lui Iisus I se aduce crucea si I se ordona sa o poarte prin Ierusalim pana pe Golgota, unde este crucificat. Aici are de infruntat ultima ispita – teama ca a fost parasit de Tatal Sau. O depaseste insa in momentul in care o priveste pe Maria, Sfanta Fecioara, si spune ceva ce doar Ea poate sa inteleaga pe deplin: “Savarsitu-s-a.”
In momentul mortii Sale, natura insasi se revolta.
SURSELE:
Scenariul pentru Patimile lui Hristos a fost adaptat de regizorul/ producãtorul Mel Gibson, în colaborare cu Benedict Fitzgerald (Wise Blood, In Cold Blood, Heart of Darkness, Zelda) si înfãtiseazã ultimele douãsprezece ore din viata lui Hristos pe pãmânt. A fost adaptat dupã cele patru Evanghelii dupã Matei, Marcu, Luca si Ioan.
LIMBILE:
Toate personajele din film sunt surprinse vorbind limbile pe care le-ar fi vorbit atunci. Aramaicã pentru evrei, inclusiv pentru Hristos si ucenicii sãi si latina vulgarã pentru romani. Greaca, vorbitã în general de cãtre intelectualii timpului, nu este la fel de relevantã pentru subiectul filmului.
LOCATIILE:
Patimile lui Hristos a fost filmat în întregime în Italia, în principal în douã locatii:
MATERA - Secventele rãstignirii au fost filmate în frumosul oras Matera, în regiunea Basilicata din sudul Italiei, în apropiere de locul unde Pier Paolo Pasolini a filmat Evanghelia dupa Matei, în 1965.
STUDIOURILE CINECITTA - Ierusalimul a fost singurul decor gigantic construit în renumitele Studiouri Cinecitta, în împrejurimile Romei, de cãtre celebrul scenograf Francesco Frigeri si decoratorul Carlo Gervasi.
Acest complex unic includea templul, unde a avut loc procesul religios al lui Hristos, curtea unde au avut loc audierile în fata palatului lui Pilat, si curtea interioarã, unde Iisus a fost bãtut si schingiuit.

Am văzut "Patimile lui Hristos". Mel Gibson a muncit enorm la regizarea filmului. Însuşi faptul că filmul este în fimba aramaică, limbă care se vorbea în zona Ierusalimului pe vremea lui Iisus, spune destule în acest sens. Efectul filmului este însă în mare parte deprimant, deoarece, aşa cum au observat mulţi teologi contemporani, în film nu respiră speranţa că Iisus va învia..lipseşte acel sentiment înălţător, care te face să priveşti altfel Patimile Domnului şi asta cu toate că filmul este axat doar pe Patimi. Pe de altă parte, despicând în atâtea detalii acest ultim episod din viaţa Mântuitorului, nu e deloc uşor să faci loc trăirii pozitive..anticipării Învierii, care dă sens acestor Patimi. Fără îndoială că, dacă Mel Gobson ar face şi un film cu titlul "Învierea lui Hristos", efectul asupra publicului ar fi la polul opus.