,,De vorbă cu sufletul” şi ,,Destinul, o scuză?”-Georgeta Nedelcu-dubla lansare de carte la Craiova

Domnul Dan Petrescu mi-a transmis printr-un email si m-a rugat sa postez in numele dumnealui si doamnei Georgeta Nedelcu acest material de la dubla lansare a volumelor de versuri
,,De vorbă cu sufletul” şi ,,Destinul, o scuză?”-Georgeta Nedelcu


Georgeta Nedelcu a debutat cu romanul "Exmatriculat din viata" in oct 2008 la Iasi ,roman publicat sub egida Asociatiei Universul Prieteniei , in cadrul unor festivitati de lansare organizate de Asociatia Universul Prieteniei ,cum omite sa precizeze doamna Nedelcu in materialul de mai jos,mentionand doar ca lansarea a avut loc la Iasi alaturi de numerosi prieteni de pe internet

O felicitam pe doamna Georgeta Nedelcu ,ii uram succese in continuare si ne bucuram de dubla ei lansare si ca urmare ii postez personal materialul de pe blogul dansei trimis de prietenul comun domnul Dan Petrescu





Fotografii si relatari de la dubla lansare de carte din 10 dec. 2010, de la Craiova.


Va voi scrie aici despre o întreită bucurie pe care am trăit-o vineri 10 Dec. 2010.

Inconfortul pe care mi l-a creat vremea rece, a fost răscumpărat de dubla lansare de carte, de întîlnirea cu prietenii din copilarie si intilnirea cu citiva dintre scriitorii olteni.

Moderatorul acestui eveniment a fost doamna Rodica Păvălan, şef serviciu relaţii cu publicul al Bibliotecii Theodor şi Aristiţa Aman din Craiova, care a luat cuvântul în deschiderea acestui eveniment.

,,Mulţumesc doamnei Georgeta Nedelcu pentru faptul că a ales să-şi laseze volumele de poezii aici şi o să fac eu oficiile de gazdă. Am să vă prezint vorbitorii de astăzi: o să încep cu doamna Ida Călin - profesor - vă mulţumim că aţi venit la Biblioteca Judeţeană; domnul Mihai Duţescu - scriitor cunoscut sau foarte cunoscut, dar şi critic literar; domnul N. Negulescu - directorul revistei de cultură universală ,,Constelaţii diamantine”.

Dumneavoastră vă mulţumim încă de la început pentru faptul că sunteţi alături de doamna Georgeta Nedelcu.



De la dreapta la stânga: Constantin Pădureanu, Andrei Potcoavă - scriitori, George Popa; Constantin Bazăverde, Marian Malciu - scriitori, Deliu vice-preşedintele Partidului Poporului împreună cu prietena sa – Mioara şi Elena Buţu


De la dreapta la stânga: Ida Călin şi eu alături de Mihai Duţescu

Doamna Rodica Păvălan mai spune: ,,Deşi ştiţi de altfel că cele două cărţi ce se vor lansa astăzi: ,,De vorbă cu sufletul” şi ,, Destinul, o scuză?”, sunt apărute proaspete, proaspete adică sunt apărute acum două săptămâni la Editura Contrafort. O să îi las pe distinşii invitaţi să spună câteva cuvinte despre scrierile doamnei Georgeta Nedelcu, iar dumneavoastră sunteţi poftiţi de asemenea să luaţi cuvântul atunci când simţiţi nevoia. Sunt sigură că veţi avea cuvinte frumoase la adresa autoarei, doamna Georgeta Nedelcu.

O să o poftim mai întâti pe doamna Ida Calin să ia cuvntul. Aşa dar, aveţi cuvântul:

Dragii mei,

Într-o zi de vineri în care soarele părea să îşi îngheţe zâmbetul sub beteala norilor zgribuliţi peste pământul oraşului Craiova, un eveniment literar a pus în mişcare zeci de oameni. Mişcările rectilinii şi unifome au ghidat paşii către Biblioteca Judeţeană ,,Theodor şi Aristiţa Aman”, unde, poeticul şi-a dat întâlnire cu sufletul, pentru a păşi pe treptele abrupte ale discursului poetic.

Este suficient să dai citire rândurilor acestor cărţi, pentru a te bucura de sensibilitatea şi talentul autoarei.

Dacă suntem aici împreună, ca să vorbim despre unele lucruri care ne interesează pe toţi, înseamnă că avem ceva în comun, că avem un sentiment de prietenie care ne leagă. Suntem astăzi aici ca să vorbim despre o dublă lansare de carte.

Am citit aceste cărţi pe nerăsuflate, cu interes şi pasiune chiar, la ore târzii de noapte, parcă amintindu-mi de Minulescu care spunea undeva, la un ciclu de poezii ale lui : “Citiţi-le noaptea !”

Am regasit de multe ori destinele personajelor lovite de multe ori de pedeapsa divină, sau de cea a societăţii.

Din viforul unei tăceri au luat naştere capodopere nemuritoare. Scriitorul se aşează la masa de scris cu gândul că nu totul se preface în ţărână. Ceva rămâne... ceva trebuie să rămână - ceva ca o lumină târzie într-o noapte a uitării...

Mă bucur că mi s-a acordat onoarea, de a lua cuvântul la această dublă lansare de carte.

Autoarei acestor două volume de poezie: ,,De vorbă cu sufletul” şi ,,Destinul, o scuză?”, aparute in conditii de grafica deosebite, îi doresc să continue scrisul, abordând tematici cât mai diverse şi cât mai îndrăzneţe, o muză frumoasă care să o însoţească permanent prin lumea poezie – ca o reala melodie a sufletului şi să rămână mereu, la fel de tânără şi optimistă! Sănătatea să nu o părăsească niciodată, iar Dumnezeu să o însoţească în tot ce face. Noi, citindu-i cu nesat versurile, să avem fericirea si prilejul să ne bucurăm.

Te felicit Georgeta pentru tot ceea ce scrii şi iti doresc din tot sufletul, ca rândurile aşternute cu grijă de tine, să aibă rezonanţă în sufletul cititorilor, stirnindu-le bucurie si admiratie pentru stilul fermecator si rafinat al versurilor tale. Mult succes in continuare iti dorim din toata inima. Acum, cind ne aflam in perioada sarbatorilor de iarna sa facem din fiecare clipa libera, un moment de lectura a unor poezii scrise cu sinceritate.

....................................................................................

De la stânga la dreapta: N. Negulescu, Mihai Duţescu, eu, Ida Călin şi Rodica Păvălan


În continuare ia cuvântul domnul N. Negulescu, directorul revistei de literatură universală ,,Constelaţii diamantine” din Craiova.

Venind astăzi către evenimentul memorabil şi către impricinata colegă bolnavă de metaforă, m-am întâlnit cu un vânt care mi-a tăiat calea şi l-am întrebat: ,,Măi, băiatule, după ce că noi, creatorii de frumos trăim în regatul bogatei sărăcii, de ce mă muşti de suflet?”

Distinşi invitaţi, iată că în această zi solară de Decembrie, ne aflăm la o sărbătoare a cuvântului. Doamna Georgeta Nedelcu, poetă si romancieră prolifică, membră a Ligii Scriitorilor români, lansează acum două volume de poeme, cu o pronunţată încărcătură lirică: ,,De vorbă cu sufletul” şi ,,Destinul, o scuză?” - o interogare foarte interesantă, tiparită la Editura Contrafort din Craiova.

Autoarea a cochetat cu poezia de timpuriu, dar a debutat editorial la o vârstă respectabilă, considerând că atunci venise vremea adevăratei maturizări spirituale. Vedem în acest act, o datorie de onoare a scrisului angajat cu seriozitate într-o autentică muncă de creaţie.

Domnia sa este prezentă pe diverse situri literare, pagini ale publicaţiilor locale sau străine şi revista de cultură universală ,,Constelaţii diamantine” a Ligii Sciitorilor, al cărei director sunt.

Deşi se află încă pe drumul consacrării, poeta Georgeta Nedelcu ne convinge că are un stil definitoriu pentru opera de artă care-şi are sursa prima într-un principiu meta-estetic, ceea ce îi caracterizează ontologia specifică. Vă mulţumesc!

................................................................................

De la stânga la dreapta: N. Negulescu, Mihai Duţescu, Georgeta Nedelcu, Ida Călin şi Rodica Păvălan

În cotinuare ia cuvântul domnul Mihai Duţescu, scriitor:

,,Onoraţi oaspeţi, bucuria e deplină şi colectivă aici, fiindcă în primul rând ne aflăm într-un loc sfinţit de Dumnezeu culturii din ţara aceasta, având în faţă mobilier şi cărţi care au aparţinut unuia dintre cei mai mari primari pe care i-a avut acest oraş, Bănia noastră şi, probabil, unul dintre cei mai importanţi primari europeni pe vremea aceia. Câte oraşe din lume au acest privilegiu să aibă o sală atât de bine îmbrăţişată de trecut, de amintire, de poveste, cum este această sală, această bibliotecă, cum este Craiova în general?

Citind această carte: ,,De vorbă cu sufletul” - pentru că numai despre ea am să vorbesc - am trăit bucuria scrisului. Să ştiţi că e foarte important ca atunci când deschizi o carte de poezie sau de proză, să întâlneşti, să simţi bucuria scrisului.

Eu am întâlnit în această carte, bucuria doamnei Nedelcu, bucuria scrisului, această transformare pe care ţi-o dă poezia în cazul nostru. Este o defulare în singurătatea sufletului. Ne cufundăm în ,,eul” nostru şi trăim acolo nişte experienţe unice. Unii dintre noi pot să le transforme în poezie. E vorba de o alchimie, de o vrajitorie, cum puţini dintre noi ştiu acest secret. Cartea şi poezia în general, este o retragere în locul sfânt al memoriei. De ce? Ne retragem în faţa agresiunii realului, care în România este tot mai pertinent; acest real de cele mai multe ori care ne loveşte nepermis de mult şi care ne strică bucuria pe care ar trebui să o simţim în faţa lumii. Cineva spunea că fiecare om ar trebui să scrie o carte de poezie şi că ele ar trebui strânse şi depuse pe lună, aşa ca un... depozit sacru al inteligenţei omeneşti, pentru secolele şi mileniile care vor veni.

Puţini dintre noi putem să transformăm povestea vieţii noastre în poezie.

Secretul unei cărţi bune este să găseşti tema. ,,De vorbă cu sufletul” - iată o temă care a fost productivă in cazul respectiv şi doamna Nedelcu a ştiut să se cufunde în acest interior minunat al patimii, al sufletului.

Iar o găselniţă, un lucru important - motourile pe care le-a aşezat - frontispiciile acestea ale poemelor, nu întâmplător alese, de multe ori inspiratoare, pentrucă e foarte greu să rămâi indiferent în faţa unor motouri din Emil Cioran, Voltaire, Alecu Rusoo, Puşchin... să te întâlneşti cu înţelepciunea unor oameni care au schimbat faţa literaturii lumii.

Important este că literatura română mereu dă dovadă de putere, de creaţie şi apar încontinuu talente, care nu ţin de vâstă. Spunea doamna profesoară că debutul s-a produs mai târziu - în cazul doamnei Nedelcu. Nu are nici o importanţă, putea să se producă peste 10 ani - deacum înainte - era la fel de frumos. Niciodată nu e un timp calendaristic, vorbim de un timp al scrisului. E o explozie şi o stare care ne pune în situaţia de a nu suporta realitatea fără să scriem. Detonaţia aceea se produce numai într-o anumită situaţie, când încărcătura de emoţie, de fericire şi de dragoste sau de durere, devine maximă.

Hai să vă dau un exemplu de vers reuşit, de poem care exprimă foarte bine o poetă aflată - cum am mai spus şi altă dată şi cum voi mai spune - în certă ascensiune.

,,Cât îmi lipseşti...

Sunt singură şi mă plimb printre gânduri. O perdea de vise mă poartă în trecut. Jonglez cu liniştea sculptată de trăiri pierdute. Sărutări dulci îmi încălzesc sufletul ce se zbate în prezent printre vise.Cât îmi lipseşti!”

Versul alb o prinde bine pe doamna Nedelcu.

La pagina 46, îmi notasem eu deasemenea că merită să amintim patru versuri foarte frumoase:

,, E noapte... e frig... Merg în vârful picioarelor să nu trezesc singurătatea”...

Foarte frumos! Chintesenţa e totul în poezie, vrafurile de hârtii după birou în timpul acestei munci, nu întotdeauna uşoare, acestei osteneli sublime care este munca poetului. La fel cum spunea Blaga: ,,Nimic nu-i uşor pe pământ; chiar roua e sudoarea privighetorilor care s-au ostenit toată noaptea cântând!

Tot o poezie frumoasa: ,,Am uitat cum ma cheama”

Am uitat cum mă cheamă. Nu mai ştiu cine sunt. Sunt fica ta, Doamne? Sunt om pe pământ? Sunt un suflet disperat ce strigă mereu din aceste pagini de carte. Nici Domnul nu-mi mai audesufletul cum plânge. Acest suflet ar vrea o baghetă magică, la capătul căreia să lumineze precum o stea, zilele pe care le mai are de dus şi crucea grea pe care o duce de atâta vreme”

Eu cred că e un poem frumos şi se pot spune multe lucruri deosebite despre lucrările poetei Georgeta Nedelcu, dar aici nu facem oră de limba română, aici anunţăm nişte frumuseţi, doar le amintim, doar le sugerăm. Cititorul trebuie să le găsească singur. Dumneavoastră le veţi găsi în timpul lecturării. Eu am venit numai să subliniez şi să mă bucur împreună cu d-voastră, că în Craiova există poetese importante care oricând pot să reprezinte oraşul Craiova, în orice competiţie lirică naţională şi nu numai. Aşa că mă bucur alături de doamnele care scriu din Craiova, le urez succes şi d-voastra tuturor, multă sănătate!"

...................................................................................

De la stânga la dreapta: N. Negulescu, Mihai Duţescu

Marian Malciu – scriitor, oferindu-mi flori

De la dreapta la stânga: Mihai Duţescu împreună cu Constantin Pădureanu - scriitori

Prietenii din copilărie oferind-mi flori şi felicitându-mă

Domnul Deliu - vice preşedintele Partidului Poporului împreună cu prietena sa , felicitându-mă

De la stânga la dreapta: Constantin Pădureanu împreună cu Andrei Potcoavă

Prietenii aşteptându-şi rândul pentru a lua un autograf


După scriitorul Mihai Duţescu, am luat eu cuvântul:

,,Dragi prieteni,

M-am tot întrebat ce ar trebui să spun eu cu ocazia acestei lansări de carte?

Unii dintre d-voastră sunteţi curioşi să mă cunoaşteţi pentru a şti cu cine staţi de vorbă şi ce am de spus, de oferit sau cu ce vă pot impresiona...

Mamă, soţie şi un om simplu până la urmă, crescută în România, centrul Pământului rămâne pentru mine oraşul Craiova - oraşul în care am învăţat cei şapte ani de-acasă, am copilărit şi m-am maturizat.

Am rămas singură acum 14 ani. Mi-am găsit mângâierea în scris. A fost singurul mod în care abia aşteptam să-mi aştern gândurile pe coala de hârtie - gânduri pe care le-am ţinut încuiate de atâta timp, fără să am o altă alternativă de a-mi lumina drumul plin de întuneric prin care treceam.

Totul a pornit de la soartă. Am simţit suflarea ei rece. Am privit dincolo de mine şi am mers mai departe. Ce jalnic e drumul de unul singur! M-am ridicat contra sorţii. Fiind în picioare am ajuns să-i văd ochii. Parşivitatea ei nu m-a speriat, ci şi mai tare a înfiinţat în mine dorul libertăţii şi atunci am simţit toate durerile cumplite ale tăcerii. Am îngreunat pleoapa cu lacrimi doar ca să pot rămâne om. Am ţinut visul ascuns în piept. Când am rămas singură am început să scriu. Sufletul l-am simţit uşor dar eram prizoniera libertăţii - şi-atunci, m-am apropiat de marginea drumului ca un îndemn la verticalitate. Aşa a început totul.

A fost nevoie de drum lung pentru a-mi vedea adunate străduinţele sub coperţile unei cărţi, existând sub formă de crisalidă încă din 1971, pe când începeam să scriu cu timiditate şi ajungând la stadiul de fluture abia în vara lui 2007, când fiul meu cel mic mi-a adus un calculator. Intrând pe Internet ca mulţi alţii, am fost abordată de către cineva, întrebându-mă dacă nu cumva am nevoie de un prieten de conversaţie. Şi, fără a aştepta răspunsul meu, mi-a scris că este din Iaşi şi că lucrază într-o editură. Asta era ceea ce îmi trebuia mie: o editură care să îmi publice tot ce scrisesem cu 30 de ani în urmă!

El a fost ca un vânt care apare când te aştepţi mai puţin şi nu te răcoreşte niciodată de ajuns. Ne-am împrietenit, deşi totul distant şi limitat, se baza pe un respect reciproc. Din discuţiile purtate, a înţeles că eu scriu de mult timp şi că aş dori să public ceea ce am scris. Mi-a spus să pun totul într-un document pe word şi să i-l trimit prin EM-ail pentru a-l citi. Am aşteptat cam două săptămâni răspunsul lui, după care mi-a scris că îi place ceea ce a citit şi îmi promite că mă va ajuta să public cartea. Aşa a apărut primul meu roman intitulat: ,,Exmatriculat din viaţă!”, roman care a fost lansat în 10 Octombrie 2008 la Iaşi în compania multor prieteni de pe Internet.

Forţa cu care scriam s-a transformat în exaltare şi singurul mod în care puteam să o exprim a fost proza. Mai apoi, de-a lungul timpului am însăilat versuri pe pânza vremii, pentru a rămâne în literatură o mărturie peste timp, o moştenire pe care o lăsăm celor care vin după noi pentru a o păstra cu înţelegere, cu grijă şi credinţă, pentru a dăinui în acest spaţiu mioritic, în care am văzut lumina zilei şi am simţit mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu în tot ceea ce am înfăptuit în această viaţă scurtă ca un cîntec.

Chiar dacă suntem în criză, nu vom fi scoşi din cursă, ci vom scrie şi vom publica, cât timpul ne va mai îngădui acest lucru.

Fiecare trebuie să aducă prinosul lui într-un fel sau altul pe acest pământ. Am donat din cărţile mele, bibliotecii judetene şi bibliotecilor din Bucureşti. Donaţiile pe care le-am făcut eu sunt acte dezinteresate şi nu sunt făcute pentru a depăşi valorile din această ţară, pe care le apreciez. Nu vreau să iau meritele nimănui şi cred că fiecare va fi apreciat la rândul lui, pentru ceea ce face. Actul de a crea este cel care nu moare.

Ca orice scriitor, trăiesc cu speranţa că, poate odată, un cititor oarecare îndemnat de rândurile mele, va încerca să creeze o lume mai bună.

Poate că acest lucru se va întâmpla, cândva, atunci când eu mă voi fi risipit deja, în soare, în vânt, în copaci şi în ape, ducându-mă ca o poveste către alte spaţii, sau poposind în casele voastre sub formă de poveste.

Vreau să închei aici pentru a nu vă plictisi. Faptul că astăzi vă aflaţi aici, alături de mine, înseamă foarte mult pentru mine. De aceste dovezi de solidaritate avem nevoie, deseori. Vă mulţumesc pentru răbdarea manifestată pe timpul acestui discurs şi pentru sprijinul acordat din partea d-voastră, care se referă la faptul că v-aţi rupt din timpul preţios şi aţi venit aici pentru a fi alături de mine, pentru a mă onora cu prezenţa. Această apropiere sufleteasca pe care o simt din partea d-voastră, este mai de preţ decât orice sprijin material sau de altă nuanţă ce poate deveni obligaţie"...


De la stânga la dreapta: Marian Malciu – scriitor împreună cu N. Negulescu directorul revistei de cultură generală ,,Constelaţii diamantine”

De la stânga la dreapta: Constantin Pădureanu, Georgeta Nedelcu şi Marian Malciu – scriitori, alături de N. Negulescu directorul revistei de cultură generală ,,Constelaţii diamantine”

De la stânga la dreapta: Adriana Ciuculin – sora mea şi eu alături de Stoenescu Paul – violoncelist în orchestra filarmonicii din Craiova, cu care am copilărit

Eu împreună cu Dan Petrescu de pe Neogen




De la stânga la dreapta: Stoenescu Paul - prieten din copilărie, Eugen Nedelcu - fiul meu cel mic; Adriana Ciuculin - sora mea; Staicu Lili - vecina mea din bloc; Aristiţa - prietenă de pe Neogen; Iulia David - scriitoare, împreună cu fica ei şi Puşa împreună cu soţul ei - prieteni din copilărie.

În încheiere a luat cuvântul Eugen Nedelcu - fiul meu cel mic - cel din fotografia de mai sus, care este îmbrăcat într-un pulovăr alb cu dunguţe albastre - (fiul meu cel mare a făcut pozele şi filmuleţele):

,,Din păcate nu sunt chiar atât de priceput la vorbe ca ea; oricum, sunt mândru de mama mea şi totdeauna îmi va rămâne bucuria că am contribuit la bucuria ei. Este foarte important că i-am luat acel calculator; nu m-am aşteptat niciodată să aibă aşa pasiune şi să reuşească să-l stăpânească foarte bine. Mama mea este o persoană mult mai sociabilă decât mine, şi-a făcut muţi prieteni şi prin intermediul acestui calculator a reuşit să iasă din căsuţa în care stătea acolo şi să cunoască foarte multă lume, lucru pe care ţi-l poate oferi acest internet şi sunt mulţumit că am avut această contribuţie".

felicitări, doamnei georgeta nedelcu

DA...ai dreptate Didina..Frumos este sa nu uiti pe cei care ti-au sprijinit pasi pe caile pe care te indruma Dumnezeu...E drept ca am intalnit-o pe doamna Georgeta Nedelcu pe Neogen..si am fost printre primii critici,,,dar am pastrat o relatie amiabila deoarece cred ca simpatizeaza cu asociatia UNIVERSUL PRIETENIEI la care din nefericire datorita distantei..nu pot participa in actiunile initiate..Cand am vrut eu..nu a vrut Dumnezeu...Poate ca nu a vrut sa va stric buna dispozitie..deoarece am unele observatii ..cu care poate intram in contradictoriu....ma refer la problema radioului...si a editarii cartilor...probleme care intr-un Univers al prieteniei ar trebuie sa fie rezolvate pe cale amiabila...fara pic de incrancenare sau repros..Sper ca in anii care vin.. Lumina Lina sa se pogoare si asupra noastra.
Doamne ajuta!

De vorba cu Destinul, cand Sufletul nu are nevoie de scuze!
Ma pot juca printre randuri ganduri si in acelasi timp sa te felicit Georgeta.
Sa ai parte de inspiratie si Lumina!

Cu mult drag Elena,