Afară ningea cu fulgi mari, pufoşi. În casă era cald şi plăcut, mirosea a brad şi a portocale.
Viviana, Angelina şi Cezara roiau în jurul mezinului, amuzându-se de ghiduşiile sale. Mama şi tata erau ocupaţi cu ultimele pregătiri pentru sărbătoarea cea mare, noaptea în care anul se înnoieşte.
- Aho! Aho! Copii şi fraţi! se auzi sub ferestre.
Cele trei fetiţe alergară să privească urătorii, doi băieţi îmbujoraţi de frig, dar cu zâmbet pe chip, îşi împlineau urarea pentru gazde. Mama ieşi în prag şi-i pofti în casă, le dărui câte un colac, apoi ceru clopotul cu care copiii şi-au însoţit urătura, îl întoarse cu gura în sus şi puse în el puţină apă.
- Să-i dăm băiatului să bea apă, să fie vorbăreţ, să aibă glasul vesel şi curat ca a clopotului, spuse în timp ce copilul bău apa dăruită din mâinile mamei.
- Mămico, putem pleca şi noi cu uratul?
- Sigur că da, v-am pregătit haine groase, mergeţi să vă îmbrăcaţi.
Fetiţele plecară val-vârtej în camera lor, sprinţare şi gureşe ca nişte vrăbiuţe vesele, de unde se întoarseră fuguţa încotoşmănate şi gata de plecare. Mama puse la punct câteva detalii din îmbrăcămintea lor şi-i dădu fiecăreia câte o trăistuţă în care să-şi pună darurile primite.
-Aveţi grijă, dacă vă udaţi la picioare, sau dacă vă e frig, să veniţi repejor acasă.
- Da, mămico!
Ieşiră grăbite şi porniră la drum. Satul era îmbrăcat într-o mantie de omăt, era linişte, doar glasuri de copii şi clinchete de zurgălăi pluteau în văzduh. Umblând din casă în casă, cu trăistuţa de gât şi cu clopoţelul în mână, grupuri-grupuri de copii făceau gazdelor urare de an nou mai bun, cu sănătate şi belşug în casă, primindu-şi răsplata cu un colăcel, un măr, câteva nuci, bomboane fondante şi uneori chiar bani. După câteva ore de forfotă şi zarvă, liniştea începea să se aştearnă peste sat odată cu înserarea. Obosiţi dar voioşi, copiii se retrăgeau încet-încet către casele lor. Cele trei surori s-au întors acasă, s-au oprit în prag şi au început urarea către pătinţi- aşa le învăţase tata din primul an când au plecat cu uratul, la întoarcere să-i binecuvinteze şi pe părinţi cu urarea lor. Aceştia, ascultau cu mândrie şi cu duioşie glasurile curate şi melodioase ale fetelor.
- Mulţumim pentru urare. Poftiţi în casă!
Odată cu ele pătrunse în casă un val de aer rece şi o atmosferă de veselie.
- V-aţi udat la picioare? V-a fost frig?
- Nu, mămico!
- Ce daruri aţi primit?
- Uite, tăticule! spuse una dintre fetiţe în timp ce răsturnă pe masă conţinutul trăistuţei. De toate! Bomboane, mere, nuci şi o grămadă de colaci.
- Ce-o să faceţi voi cu atâţia colaci?
- Păi, o să-i mâncăm.
Ghiduş, tata intră în atmosfera de sărbătoare şi începu să-şi colinde copilele, aşa cum făcea în fiecare an, de fiecare dată cu un farmec anume, însoţindu-şi cântul cu gesturi, ghemuindu-se în mersul piticului, ca să-şi micşoreze statura în faţa fetelor:
- În seara lui Vasile Sfântul
Mi-a luat căciula vântul
Şi mi-a dus-o-ntre copaci
Şi mi-a umplut-o cu colaci.
Moş Vasile, moş Vasile,
Ce-ai să faci cu atâta pâine?
Dă-mi şi mie un colăcel,
Că taaare sunt mititel!
Amuzate, cu râs zglobiu şi vesel, copilele îi răspunseră:
- Poftim! Ia pe ales!
- Măi omule, lasă copiii în pace! Nu ţi-am făcut eu colaci? Uite acolo, pufoşi şi proaspeţi! spuse mama, arătându-i un coş cu colaci împletiţi frumos în trei, împrejmuiţi cu câte o şuviţă de jur împrejur şi ornaţi fiecare cu câte o floare, o frunză, un porumbel, modelate cu măiestrie de mâinile mamei din acelaşi aluat din care au fost făcuţi şi colacii.
- Taci, măi femeie! Ăştia-s colaci descântaţi de copile cu urările lor. Cine mănâncă din ei, îi merge bine tot anul. Ia să vezi ce gustoşi sunt! Luă câţiva dintre ei, îi puse pe plita încinsă, ca să-i încălzească şi să se înmoaie, că erau îngheţaţi de ger. Mama prepară repede câte un ceai fierbinte, iar fetele, îmbujorate şi vesele, urcară pe cuptor, unde era cald. Cu o cană de ceai fierbinte într-o mână şi un colac rumen şi cald în cealaltă, se ospătară cu poftă. Mezinul, simţind parcă atmosfera de veselie din sânul familiei, începu să gângurească pe limba lui, parcă certându-i că pe el nu îl băga nimeni în seamă.
- Ce faci, bulgăraş de aur? întrebă tata. Ţi s-a dezlegat limba ca la clopot?
Toţi râseră cu poftă de micul năzdrăvan.
- Nu fi supărat, Auraş, anul viitor te luăm şi pe tine cu uratul.
- Tăticule, mâine mergem să vedem focul?
- Vom merge.
- De ce se face focul?
- Ca să ardă anul cel vechi cu toate necazurile şi relele pe care le-a adus, să-i ia locul anul cel nou curat şi aducător de bine.
- Şi mascaţii? Eu vreau să văd jocul mascaţilor.
- Mascaţii umblă mâine din casă în casă, aşa cum aţi umblat voi astăzi cu uratul, vor veni în curte şi îi veţi vedea cum joacă.
- Mie îmi place cum mormăie şi joacă ursul.
- Joacă bine, măi Martine,
Că-ţi dau pâine cu măsline!
Frunză verde garofiţă,
Ursăreasca, măi bădiţă! cânta tata în timp ce imita jocul ursului jucând cu pas apăsat, însoţindu-şi din când în când cântecul cu mormăituri morocănoase, spre amuzamentul copiilor.
- Mie îmi place căpriţa, e tare drăgălaşă şi jucăuşă!
Tata intră în rol, imitând căpriţa prin joc şi cântec.
- Ţa! Ţa! Ţa! Căpriţa me,
Că eu bine te-oi ţâne!
Gatită cu flori pe cap
Te-oi juca astăzi prin sat!
Îţi dau grâu şi fân de munte,
Ia mai stai într-un genunchi
Şi te pune-ntr-amandoi,
C-aşa-i jocul pe la noi,
Uite-aşa şi uite-aşa,
Joacă şi nu te lăsa!
Veselia generală fu întreruptă pe neaşteptate. Cu toţii ascultau atenţi. În pragul casei se auzeau pocnete de bici şi sunetul buhaiului împreună cu pluguşorul cântat de o ceată de oameni mari. Era timpul când gospodarii porneau cu uratul pe la rude, pe la vecini, să se bucure împreună de sărbătoarea Anului Nou. Mama şi tata i-au invitat pe oaspeţi în casă, erau surorile tatei cu familiile lor, împreună cu bunicii.
- Bine aţi venit, de când vă aşteptăm!
- Bine v-am găsit! La mulţi ani, cu sănătate şi belşug!
Oaspeţii intrară însoţiţi de daruri şi voie bună.

S-a stins o stea/ o candelă lumină

-poetului Adrian Păunescu-

Drept vamă morţii,
nu-şi va da cuvântul,
doar ţărna
sechestrată în clepsidră,
cernută mistic, cu obidă,
pân' se preschimbă-n candelă pământul.