Aceasta dimineata, autobuz oarecare, pasageri oarecare, orasul oarecare. Trec statii, oameni spre destinatii, rutina obisnuita a zilei de munca sau ceva din viata. Tanara cersetoare penduleaza printre scaune ocupate, mult prea ocupate de eu, de ea, de ei, de noi. Cu mana intinsa-ntr-o formala “dati-mi si mie…” urmata de arborele genealogic al celor ce-si duc ce si-or duce ei pe spinarea petitionarei iesite la mila. Dar face parte din inventarul autobuzului. Isi ascunde unghiile lacuite cu o urma de revolta, de parca ea nu ar trebui sa fie “aranjata” cand se duce la business-ul ei din autobuz. Zic si eu: laudabil daca cersetorii sunt asa cosmetizati. Dar el si ea si ei nu se uita, sau poate uita. Isi pun obolul zilnic odata cu perforarea biletului de calatorie.Si gata marinimia. Ajunge ca ne scuipa criza prin gene.
Si iata echipa “biletele la control” sau “hingherii” sau “procesul verbal al calatorilor fraudulosi”. Demna, grasa, cu ecuson pitit “james bond” sub ruptura de la reverul parpalacului. Cersetoarea este protejata. Doar nu s-o amendeze.Este din patrimoniu.
O nazala faptura ghestapovista se intinde impunatoare in fata unei femei cu varste nici putine nici multe.O zei! Iata pe cineva fara bilet!Oprobiu public.Ocupati garile,inchideti granitele sa nu iasa infractorul. Femeia cu varste recunoaste marea greseala a existentei ei:”m-am grabit si nu am luat bilet…” Dar nu-i deajunsa recunoasterea. AMENDA,AMENDA! Urla prin toate caloriile in exces organul ecusonat. Din nou fatalitate. “E numai 9 de lei. Trebe 10″. “Nu mai am.Astia-s toti ca am miluit fata aia cu 1 leu”. Ce triumf! Ce crema delicioasa de scandal. Buletin, coborat la “prima” si inca si inca…
Si el si ea si ei se intorc infofoliti spre geamurile murdarite de nasuri indiferente.Ei si-au dat obolul de mila odata.Nu conteaza cui. Acolo “sus” s-a inregistrat “fapta buna”.
Eu nu am dat nimic. Am constatat cand am coborat din autobuz spre undeva. C-o fi rai sau iad, cine o sa stie? Sa va spun ca imi pare rau? Este prea tarziu.