Forumul Prieteniei
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Icon_minitimeLun Mar 25, 2024 6:38 pm Scris de Didina Sava

» Decorațiuni din fetru
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Icon_minitimeLun Dec 28, 2020 3:35 pm Scris de Didina Sava

» Roxana Elena Sava-lucrari de arta plastica personale
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Icon_minitimeJoi Ian 16, 2020 8:12 pm Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Icon_minitimeVin Feb 23, 2018 6:30 pm Scris de Mihaela Moşneanu

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Icon_minitimeLun Mar 13, 2017 3:15 pm Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Icon_minitimeMar Iul 12, 2016 12:43 am Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Icon_minitimeSam Mar 19, 2016 12:03 pm Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Icon_minitimeLun Feb 01, 2016 6:59 pm Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Icon_minitimeDum Mar 15, 2015 1:42 am Scris de Dorina Ciocan

Facebook- Flori De Piatră Bijoux
https://www.facebook.com/floridepiatrabijoux/
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate)

In jos

Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Empty Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate)

Mesaj  Didina Sava Joi Mai 05, 2011 10:25 pm

Examen de maturitate (vals mortal cu profa de mate)


Liudmila Razumovskaia



SCUZAŢI, DOAMNA PROFESOARA

( ULTIMUL EXAMEN )

Traducerea si adaptarea Ion Sapdaru

Personajele:

Doamna Elena - profesoară

Elevii ei, absolvenţi:

Vlad

Pavel

Lidia

Victor



ACTUL I

Garsoniera profesoarei. Seară. Sună la uşă. Doamna Elena deschide. În prag sunt trei tineri şi o domnişoară cu un imens buchet de flori. Sunt elevii dumneaei.



ELEVII: Bună ziua, doamna profesoară! Bună seara, doamnă Elena!

DOAMNA ELENA: Dumnezeule... copii... Voi? Scuzaţi, nu vă aşteptam.

PAVEL: Dragă, doamnă profesoară!...

VICTOR: (Îl întrerupe) În numele şi din partea...

PAVEL: Lasa-ma,ce, par un handicapat?... (ceremonios) Dragă doamnă profesoară! În numele şi din partea clasei a XII-a „B", care se afla în pragul unei noi, dar, indiscutabil, minunate vieţi, daţi-mi voie să vă felicit cu ziua dumneavoastră de naştere, care va fi în curând, şi să vă doresc o uriaşă, ca acest buchet, fericire, succese în muncă şi o sănătate, dacă îmi permiteţi, de superman, ca să aveţi forţă să educaţi mai multe generaţii de derbedei ca noi. Într-un cuvânt, la mulţi ani! Ura! (Toţi îl susţin zgomotos, aplaudând. Pavel îi întinde buchetul) Daţi-mi voie, să vă sărut!

VICTOR: Şi eu, şi eu! Felicitări!

LIDIA: Felicitări, doamna profesoară. Şi asta e pentru dumneavoastră. (Îi da un pachet)

VLAD: Doamnă profesoară, din tot sufletul! Din toată inima! (Îi sărută mâna şi îi dă un bucheţel de violete)

Pauză. Doamna Elena începe să plângă.

ELEVII: Doamna profesoară, ce faceţi? Noi am venit cu toata dragostea! Din toată inima! Din partea clasei! Din suflet!...

DOAMNA ELENA: Dragii mei, voi... voi nu vă imaginaţi cum m-aţi... Nu mă aşteptam. Vă mulţumesc. Dar cum aţi aflat?

VICTOR: FBI-aiul liceului stie tot!

DOAMNA ELENA: (Zâmbind) Extraordinar... Intraţi, vă rog.

PAVEL: Mulţumim, scumpă doamnă, dar trebuie să plecam acum.Stiţi şi dumneavoastră, bacu'.Examene.

DOAMNA ELENA: Fii serios, Pavel,care examene?Azi ati avut matematica , ultimul examen.Nu vă dau voie să plecaţi aşa.

VICTOR: Nu vrem să deranjăm. Poate aveţi musafiri...

DOAMNA ELENA: Care musafiri, Victoraş? Mama e la spital. Nu am musafiri. Nu, nu plecati aşa. Nu vă las.

VLAD: Bine, doamna profesoară, vă mulţumim. Stăm un pic. Doar că, vă rugăm, nu vă deranjaţi.

DOAMNA ELENA: Minunat... Vom pune florile în vază... Lidia, scoate una din vitrină... Dar asta ce-i? (În sfârşit vede pachetul, pe care, tot acest timp, l-a avut în mână)

LIDIA: E pentru dumneavoastră. Un cadou. Din partea clasei.

DOAMNA ELENA: (Dă din cap) Uite, ce-au mai inventat! (Deschide pachetul) Ce-i asta?

VICTOR: (Mândru) Sunt cupe de cristal! Şase bucăţi! Lucru artizanal. „E.S." Uitati-va, aici e gravat.

DOAMNA ELENA: Aţi înnebunit! (Ambalează la loc pachetul)

LIDIA: Ce faceti , doamnă? De ce , doamna profesoara?

DOAMNA ELENA: Ştiţi cât costă asta? Să cheltuiţi atâta pentru un cadou, pentru o profesoară... La urma urmei, e indecent.

VLAD: E indecent când e mită. Noi însă - le oferim din suflet.

DOAMNA ELENA: (Uşor pierdută) Da? Şi totuşi...

VICTOR: Jur! Pe crucea mea! Din toată inima!

DOAMNA ELENA: Vă înţeleg, băieţi. Dar, sincer, nu pot.

VICTOR: Vedeti , am spus eu! Trebuia să aducem cărţi. Un abonament pentru clasici. Nu, voi aţi vrut sticlărie!

PAVEL: Şi acum ce facem, le aruncăm la gunoi? Fie-vă milă, doamna profesoară!

VLAD: (Hotărât) Nu-i bine, doamnă. Se supăra băieţii.

DOAMNA ELENA: (Derutată) Dar, Vlăduţ, aţi luat bani de la părinţi. Ce-o sa creada ei despre noi, profesorii vostri?

PAVEL: Ce sa creada? Lăsaţi, doamnă profesoară, părinţii noştri au bani, nu dau faliment. Aşa că luaţi-le! (Aşează cupele pe masă)

VICTOR: Sună frumos, blestematele!

DOAMNA ELENA: M-aţi zăpăcit cu totul, ameţesc... Mă duc să pregatesc ceva... Staţi aici. Aveti albume de arta ... pic-up-ul... am discuri bune...

LIDIA: Va ajut ?

Doamna Elena şi Lidia ies. Pauză.

VICTOR: Se pare că a muşcat momeala, este? (Pavel ridică din umeri) Toţi sunt la fel! Am auzit-o odată cum cerea in cancelarie ore suplimentare. Pentru un ban în plus a făcut un scandal monstru!

VLAD: N-ai s-o iei pe coajă prea tare de la babaci pentru cristaluri?

VICTOR: Păi e pentru o cauză sfântă! Dacă află îmi vor mulţumi. Bacu' nu-i in fiecare zi...

VLAD: Din păcate, e doar începutul. În viaţă, mon cher, vei fi nevoit să dai şi să dai.

PAVEL: Nu-i valabil pentru Elena. Cu cadouri n-o cumperi. Astfel de oameni trebuie lucraţi la sentiment.

VICTOR: Bătrânul meu zice asa: dacă cineva n-a luat mita, înseamnă că i-ai dat puţin.

PAVEL: Şi nu l-au bagat la pirnaie inca?

VICTOR: (Provocat) Dar pe al tău?!

PAVEL: Al meu nu fură.

VLAD: Trebuie sa incerci toate mijloacele. In definitiv orice om are puncte slabe. Trebue doar să-l descifrezi corect şi să apeşi pe butonul care trebuie: ţârrr, deschide-ţi!

La bucătărie.

LIDIA: E frumos la dumneavoastra. Cel mai mult îmi doresc să am un apartament . Inca mai stăm la caminul de nefamilisti, vă imaginaţi? E adevarat că e un camera mare, cu tavan înalt şi toate alea... Salam cu salată?... În curând caminul intra in renovare, şi mamei se pare ca-i vor da insfirsit o garsonieră, ... Caşcavalul e în frigider?... Locuinta e problema secolului...

DOAMNA ELENA: Da, din păcate.

LIDIA: Să stai cu mama în aceeaşi camera nu e chiar plăcut, nu-i aşa?

DOAMNA ELENA: De ce?...

LIDIA: Gustati. (Îi dă o lingură cu salată)

DOAMNA ELENA: Dacă te intelegi bine...

LIDIA: Cum sa fie bine, dacă stai în aceeaşi camera? Te simţi om matur, dar esti tratata ca un copil. Pe mine ma enerveaza.

DOAMNA ELENA: Nu ştiu, toată viaţa am stat cu mama. Într-adevăr, uneori e dificil, dar ce să-i faci...

LIDIA: Îmi mai dă şi lecţii. Eu citesc clasicii în engleză, iar ea îmi dă lecţii. E ridicol!

DOAMNA ELENA: Gata. Nu-s cine ştie ce bucate, dar...

LIDIA: Vai, ce spuneţi, doamna profesoară, parcă mâncarea e importantă? Importantă e relaţia dintre oameni. Bunătatea. Sinceritatea. Altfel, ştiţi, se întâmplă deseori, masa se rupe de bunatati, dar îţi stă în gât fiecare îmbucătură.

Merg în cameră.

DOAMNA ELENA: Ce mai faceţi,baieti, nu v-aţi plictisit? Eu cu Lidia am pregătit o salată.

VICTOR: Doamna profesoară, si noi am pregatit ceva! (Scoate o şampanie) Surpriză!

DOAMNA ELENA: Copii, dar voi n-aveţi voie!

BĂIEŢII: (În cor) De ce? Cine a spus asta? Şampanie! Asta-i bautura pentru bebelusi! O sticlă pentru - unu, doi, trei... cinci persoane! Doamna profesoară! Ultimul examen! La mulţi ani!

DOAMNA ELENA: Ce să mă fac cu voi? Luaţi loc!

Băieţii strigă „Ura!"

VICTOR: Toată lumea la masă! Toată lumea la masă! (Toţi se aşează) Atenţie! (Dopul sare în tavan. Chiote) Hai mai repede! Doamna profesoară, paharul dumneavoastră... Lidia!... (Toarnă)

PAVEL: (Se ridică) Dragă doamnă profesoară! Daţi-mi voie să vă mai felicit inca odată şi să vă urez sănătate şi multă prosperitate.

LIDIA: Din toată inima, doamnă profesoară!

DOAMNA ELENA: Mulţumesc, băieţi, mulţumesc... (Bea) Mâncaţi acum bine, că altfel, să nu vi sa faca rau...

VICTOR: Da de unde! Noi, ca să ne... ne trebuie câte o sticlă de om, nu-i aşa?

DOAMNA ELENA: Victor!

VLAD: Glumeşte. Aşa simţ al umorului are el. Noi, de fapt, nu bem deloc.

VICTOR: Da, nici nu dormim. Ne pregătim pentru astea... examene.

LIDIA: Vai, dar ştiţi, că fiecare al patrulea om care se naşte în lume, e retardat?

VICTOR: Nu mai spune? (Începe să numere) Unu, doi, trei... patru! (Toţi râd)

LIDIA: Toate astea sint din cauza dezastrului ecologic şi a alcoolismului părinţilor noştri. (Bucuroasă) Ne paşte degenerarea, vă imaginaţi?

DOAMNA ELENA: (Serioasă) Lidia!... Adevărul e că umanitatea a ajuns la un hotar înspăimântător. Informaţiile sunt de aşa natură că te miri cum de mai supravieţuim. În permanenţă auzim de războaie, catastrofe, boli! Ce-am făcut cu planeta!E un cosmar! Sunt o groază de probleme. Ireversibile, tragice. Copiii noştri... Da, se întâmplă ceva inimaginabil.

VICTOR: (Se simte incomod) Doamna profesoară, haideti să punem putina muzică, ce ziceţi?

DOAMNA ELENA: Eu? Da, desigur Victor. Am devenit prea gravi. E totuşi o zi de naştere! (Alege discul) Din pacate, nu am decât valsuri! Voi nu dansaţi vals, nu-i asa ?

VLAD: Dansăm, dansăm, doamna profesoară. Permiteţi?

DOAMNA ELENA: Eu? Vai de mine, Vlad!Sint o sută de ani de cind n- am mai... Mai bine cu Lidia.

VLAD: Doamna profesoară, Lidia dansează exclusiv cu Pavel. Între ei e, cum să spun...love story.

DOAMNA ELENA: Bine , sa incercam... (Merg să danseze)

PAVEL: (Dansează cu Lidia) Te simti rau?

LIDIA: Nu-mi mai place ideea asta.

PAVEL: De când?

LIDIA: De când am intrat aici. Şi ea... in rochita asta ...mi-e mila...

DOAMNA ELENA: (Dansează cu Vlad) Important, Vlăduţ, e să-ţi găseşti reperul, locul în viaţă.

VLAD: Dumneavoastră l-aţi găsit?

DOAMNA ELENA: Îmi iubesc meseria. Scoală e viaţa mea.

VLAD: (Zâmbind)Să-ţi iubeşti meseria, desigur, e bine, dar ce ne facem cu... recompensa?

DOAMNA ELENA: Înţeleg. Vorbeşti despre salarii.Da, sintem platiti prost. Dar când văd nişte tineri educaţi, instruiţi, formaţi pentru viaţă, aşa ca voi... sunt fericită.

Valsând, se apropie de masă. Vlad, galant, îi oferă scaunul şi îi sărută mâna. Doamna Elena este emoţionată. A roşit ca o fetiţă. Îşi face vânt cu batista.

DOAMNA ELENA: Demult n-am mai dansat aşa! Valsul acesta... Se-ntâmplă uneori să ai nişte amintiri legate de o melodie şi e suficient s-o auzi...

LIDIA: (Ia loc la masă) Se numeşte „memorie asociativ-emoţională".

DOAMNA ELENA: Da, da, ma uitam la voi ,ascultam muzica şi mă vedeam tânără, îndrăgostită... Ce bine e să fii îndrăgostită!... Din păcate, n-am reuşit nimic...

LIDIA: De ce?

DOAMNA ELENA: (Râzând) Alesul inimii mele a optat pentru o partidă mai bună.

LIDIA: Trebuia să vă îndrăgostiţi imediat de altul. Asta ajută.

DOAMNA ELENA: Cu parerede rau, în acest domeniu sunt de modă veche.

VICTOR: Doamnă profesoară, uitasem sa va intreb . Mâine vor fi verificate lucrările noastre?

DOAMNA ELENA: Da, Victor.

VICTOR: Si, comisia ?

DOAMNA ELENA: Păi, ca de obicei, e o comisie aleasă prin vot.

VICTOR: Naspa! Şi rezultatele când se dau?

DOAMNA ELENA: Tot mâine, imediat ce se termină verificarea. Puteţi trece pe la şcoală după amiază.

VICTOR: Îmi tremură genunchii!

DOAMNA ELENA: De ce, Victor? N-ai scris bine?

VICTOR: Vai, nu ştiu, doamnă profesoară, se pare că n-am scris nimic.

DOAMNA ELENA: Cum... nimic?

VICTOR: Uite-aşa, nimic.

Pauză.

DOAMNA ELENA: Dar media ta anuală e şapte. Un şapte sanatos.

VICTOR: Păi, eu, sincer să vă spun, am copiat la toate lucrările.

DOAMNA ELENA: Cum... ai copiat?

VICTOR: Cum-cum? De parcă n-aţi şti cum! Şi azi trebuia sa copii. Dar doamna supraveghetor numai la mine sa uitat, bestia aia ochelaristă... mă scuzaţi, doamnă profesoară... ce copiat, n-am reuşit să întorc nici capul!

DOAMNA ELENA: Victor, dar am intrat şi eu în clasă.

VICTOR: Aţi intrat.

DOAMNA ELENA: Si v-am ajutat.

VICTOR: Ajutat.

DOAMNA ELENA: Si?

VICTOR: Zero! (Oftează)

DOAMNA ELENA: (Se ridică de la masă. Pauză) Păi ,cum aşa? Măcar ceva, ai facut? Măcar un subiect?

VICTOR: (Distrus) Nimic.

LIDIA: (În şoaptă) Ce are sa se intimple, doamna profesoară? Va lua un doi? (Doamna tace) Chiar va lua doi?

DOAMNA ELENA: Nu ştiu...

Pauză.

VLAD: (Cu calm) N-are sa ia doi. Nu se pune doi la acest examen. E totusi bacalaureatul. Nu-i aşa, doamnă profesoară? La ce spital e internată mama Dumneavoastra?

DOAMNA ELENA: Mama? La „Recuperare", pe strada Balzac.

Vlad scoate un stilou şi notează.

LIDIA: Dar dacă n-a scris nimic?

PAVEL: Oricum îi vor da un cinci.

LIDIA: Chiar dacă n-a scris nimic?

PAVEL: Doamna profesoară, explicaţi-ne, cum se face. Stiti, doar ...

DOAMNA ELENA: Eu, Pavel, nu ştiu. Comisia decide. Eu nu hotarasc nimic singură.

PAVEL: Corect. Iar comisia va decide să-i dea „cinci". Că doar nu-şi vor strica indicatorii din cauza unui corigent ca Victor.

DOAMNA ELENA: Nu, nu, Pavel, nu ai dreptate. Comisia va decide...

VLAD: Îmi puteţi spune numele medicului -şef, vă rog?

DOAMNA ELENA: Cine? A-a... Damian, se pare. De ce ma intrebi?... Nu, Victor, nu se poate să nu fi scris nimic. Chiar şi cel mai înrăit repetent...

VICTOR: (Bucuros) Păi eu sunt ala! Cel mai înrăit! Doar că nimeni nu s-a prins. M-am prefăcut cu mare talent. Cite nu-nveţi în anii de liceu!

PAVELInceteaza, nu vezi că doamna profesoară e ingrijorata?Uite ce cadou ai putut să-i faci de ziua de naştere. O să iei un 5 , stai jos.

DOAMNA ELENA: Băieţi, sunteţi cam superficiali...

PAVEL: Dimpotrivă. Suntem foarte serioşi.

DOAMNA ELENA: De ce il pacaliti cu speranţe deşarte? Nu este exclus să pice ... Deşi, eu voi încerca... tot, ce îmi stă în putere...

VICTOR: (Lui Pavel, în şoaptă) Se lasă greu, paharele au fost prea puţin!

PAVEL: Noi, doamna profesoară, nici nu ne îndoim că ne veţi ajuta, dar vreau să spun că...

VICTOR: Nu vă supăraţi, si Eminescu a fost la matematică varza. Şi totuşi era un geniu!

VLAD: Corect. Pe vremea lui se făcea totuşi o diferenţiere. Ori esti cu matematica , ori esti cu poezia .

VICTOR: Iar la noi e ca în Renaştere! Fizicienii trebuie să ştie poezie şi poeţii fizică.

PAVEL: Victor, taci! Băieţi, lăsaţi-mă să spun! Doamna profesoară, e nedrept. De exemplu eu, ca viitor filolog, nu am nevoie deloc de matematică. E revoltator! Din clasa a opta nu citesc decât Dostoievski. Am participat la olimpiade şi concursuri, am diplome, iar acum, din cauza matematicii, sunt privat de, poate, singura şansă din viaţă.

DOAMNA ELENA: Esti pasionat de Dostoievski? În vremurile noastre? N-am ştiut nimic de asta.

VLAD: Cum să nu! E un viitor critic dostoievskian . Crescut în seră.

VICTOR: Nietzsche! O rază de lumină în împărăţia întunericului!

LIDIA: Tu eşti împărăţia întunericului. Ăla-i Rousseau!

PAVEL: Eu, doamna profesoară, sunt preocupat de problema originilor răului.

DOAMNA ELENA: Extraordinar! Povesteşte, Pavel.

VLAD: Vai, doamna profesoară, e o poveste lungă. Ne trebuie o noapte intreaga.

VICTOR: Nu, te rog,povesteşte, povesteşte, nu fi modest.

PAVEL: Bine. Haideti sa elucidam. Doamna profesoară, de unde vine răul?

DOAMNA ELENA: Nu ştiu.

PAVEL: Ori vine de la Dumnezeu, şi atunci El nu e tocmai bun, ori nu vine de la Dumnezeu, şi atunci El nu e atotputernic. Aşa e ? Aşa e. Mergem mai departe. Dostoievski, cum se ştie, îl accepta pe Dumnezeu, dar nu şi lumea creată de El. De ce? Pentru că în lume stapin e răul.De exemplu- lacrima copilaşului? De ce o permite Dumnezeu? Apropo, chiar şi teologii creştinismului timpuriu negau responsabilitatea şi vina lui Dumnezeu pentru răul care domnea pe pământ.

DOAMNA ELENA: Şi atunci cine e responsabil?

PAVEL: Noi! Dumnezeu ne-a dat libertatea. Înţelegeţi? Libertatea! N-a vrut să ne facă sclavi şi să ne impinga cu forţa spre bunătate. Nu suntem o turmă de berbeci! Ne-a dat libertatea alegerii. Între bine şi rău.

DOAMNA ELENA: Şi de ce uneori omul alege răul?

VLAD: Pentru că răul, doamna profesoară, este plăcere. Iar în lume placerea e la mare pret.

DOAMNA ELENA: Ce mă surprinde la tinerii de azi este nonsalanta cu care dau verdicte. Generaţia mea era mult mai rezervata în a da aprecieri de valoare.

PAVEL: Dar, doamnă, e firesc. Fiecare generaţie care vine trebuie s-o devanseze pe precedenta. E legea progresului. Insa, imaginaţi-vă, ce frustrant e, ca din pricina unei note insuficiente la matematică să ratezi posibilitatea de a te ocupa de ceea ce-ţi place! Doamne, ce treabă are Dostoievski cu matematica ?... Iar eu nu mă pot mulţumi cu un cinci ca Victor. Sunt pus în situatia în care trebuie să am zece.

DOAMNA ELENA: Pavel, nu cumva şi tu n- ai scris nimic?

PAVEL: (Timorat) Eu...nu, de ce? Am scris câte ceva, dar...

VICTOR: (Îl întrerupe) Sorry, dar de ce eu trebuie să mă mulţumesc cu un cinci? Sigur, nu pot pretinde un zece, ca alţii, eu sint un domn, dar şi eu am nevoie măcar de-un opt!

PAVEL: Victore, ai tupeu!.. Roagă-te lui Dumnezeu să iei macar un cinci. Nu-i aşa, doamnă profesoară?

Pauză.

DOAMNA ELENA: Tu, Victore, tot la filologie dai?

VICTOR: Eu?! In nici un caz. Eu la asta... La silvicultură, e pe baza de dosare anul asta. Şi, în general, ador pădurea. În fiecare vară merg la bunica la munte. Fructe de padure, ciuperci, doamnă profesoară, e ca-n povesti! Vreţi să dam o fuga după bac? Pe bune, n-o să regeretaţi! Să mergem, cu totii. Nu e departe.

DOAMNA ELENA: Mulţumesc, Victore, dar mama...

VICTOR: Nu face nimic, o sa fiti foarte multumita! Mergi pe cărare - vezi cum aleargă iepuraşii, cântă păsărelele, zboara fluturaşii, sună clopoţeii, aerul! În jur floricele şi fluturaşi, totul e o ...idila.

DOAMNA ELENA: Nu, nu, mulţumesc, eu după examene... o am pe mama în spital.

VICTOR: Bunică-mea are şi vacă. Te trezeşti dimineaţa şi eşti servit în pat cu lapte aburind.

VLAD: Permiteti, doamna profesoară, a mai rămas puţin. (Îi întinde cupa cu şampanie)

DOAMNA ELENA: N-ar trebui să mai beţi...

VLAD: Gata, n-a mai ramas nici un strop. Atenţie! Sus paharele. Un toast în cinstea doamnei profesoară!..

DOAMNA ELENA: Mulţumesc, nu e nevoie. Tu m-ai supărat foarte mult, Victore, foarte mult. Şi Pavel. Dar sper, că până la urmă se vor aranja toate lucrurile cu bine. Veţi da la toamnă încă o dată examenele şi veţi intra la facultate. Ce dacă pierdeti un an, nu contează,aveti toata viata inainte . Important e să rămâneţi oameni cinstiţi, indiferent de circumstanţe. Important ca toate idealurile, pe care vi le-am cultivat încă din copilărie, să rămână vii în inimile voastre... Pentru chipul vostru uman, pentru drumul vostru în viaţă, drept şi cinstit!

Băieţii coboară involuntar paharele.

VICTOR: Pişcă pe la nas. Într-adevăr, nu contează dacă e anul asta, celălalt... sau chiar peste zece ani, important e să fii om! E foarte adevărat! Of, nu mă duc la facultate, mă fac simplu pădurar, să mă blesteme mama!

Pauză.

VLAD: Doamna profesoară, vreau să vă propun ceva. Vă pot răpi o clipă?

Doamna Elena şi Vlad ies la bucătărie.

VICTOR: Baga tunurile pe ea. Să vedem, ce va face diplomatul.

PAVEL: Cel mai dificil e să ai de a face cu idealiştii. V-am spus eu. Le e milă de tine, pling cu lacrimi, dar cind e sa te ajute - canci!

LIDIA: (Ironic) Da, situaţia, să fim sinceri, e nasoala rau . N-o să reuşiţi nimic, băieţi.

VICTOR: De ce? De unde ştii?

LIDIA: Intuiţia, Victor .

VICTOR: Ia mai du-te! Tu şi cu Pavel în general nu credeţi în nimic!

LIDIA: Da' tu în ce crezi?

VICTOR: Eu? Eu cred în Vlad! Şi în victorie!

LIDIA: (Dispreţuitor) Pavel, să mergem!

VICTOR: / lui Pavel/Auzi, de ce iubita ta... ne strica planul?/ Lidiei/ Nu trebuia să vii cu noi!

LIDIA: Dar eu, Victoraş, sunt foarte curioasă. Studiez si eu viaţa.

VICTOR: (Mormăind) Studiaz-o , după blocuri!/ cei doi vor sa iasa / Ei, încotro?

LIDIA: Să ne pupăm!/ies/

Doamna Elena şi Vlad la bucătărie.

VLAD: Doamna profesoară, nu aţi dori s-o mutaţi pe mama dumneavoastră la clinica doctorului Dimitriade?

DOAMNA ELENA: Vlad!... Doctorul Dimitriade?... Mama mea... Dar e un doctor cu renume mondial!...La clinica lui ? E imposibil.

VLAD: Trebuie sa va spun că doctorul Dimitriade l-a tratat pe tatăl meu. Îl rog pe tata, îi zic că e pentru dumneavoastră. Sunt sigur că nu mă va refuza.

Pauză.

DOAMNA ELENA: Vlad, dar se poate?... Cum să-ţi mulţumesc?

VLAD: Nu-i nevoie doamna, e un fleac.

DOAMNA ELENA: Am o idee. Aş putea să te ajut, facem meditaţii pentru facultate. Dai la politehnică?

VLAD: Mulţumesc, doamnă profesoară, eu dau la ASPE.

DOAMNA ELENA: Academia de studii politice europene? La Bucureşti?

VLAD: Da.

DOAMNA ELENA: O, e greu, e greu, Vlăduţ! Din păcate, în domeniul asta... Deşi, să ştii, am o mătuşă la Bucureşti. Dacă n-ai unde sta, îi scriu, o sun, şi pe toată durata examenelor, eşti binevenit, ea stă singură, nu vei deranja, ea e bună, e generoasă, va fi bucuroasă. Dacă vrei, chiar azi aş putea, chiar acum!

VLAD: Nu vă deranjaţi, doamnă profesoară. Cu Bucureştiul e aranjat.

DOAMNA ELENA: Dar cu ce-aş putea... să te ajut?

VLAD: Ce nostimă sunteţi, doamna profesoară. Chiar nu am nevoie de nimic. Poate părea bizar, dar eu chiar nu am probleme. (Ironic) Cel puţin din alea nerezolvabile.

DOAMNA ELENA: Nu, Vlăduţ, nu pot aşa. Am să mă simt prost.

VLAD: Ei, bine, bine! Dacă tot insistaţi să faceţi ceva pentru mine... Cred că aş putea să vă cer o favoare. Asta, bineînţeles, nu-i pentru mine personal, ci pentru prietenii mei, dar, cum s-ar spune, suntem o familie, deci, o frăţie a liceenilor.

DOAMNA ELENA: Bineînţeles! Cu plăcere! Orice doreşti! Te ascult.

VLAD: (Zâmbind) Chiar orice? Dar nu vă e teamă că am să profit?... Doamna profesoară, prietenii mei sunt nişte oameni simpatici, buni, de treabă, sinteti de acord? Inteligenţi, talentaţi, echilibraţi, dar... apar uneori nişte situatii, când suntem nevoiţi să facem compromisuri... Să zicem, că un scop nobil ne determină uneori să schimbăm mijloacele... Mă urmăriţi? În asemenea situaţii e necesară o privire mai largă, pentru că ceea ce poate părea condamnabil pentru muritorul de rând, nu va trezi nici un fel de protest din partea omului cu o viziune de ansamblu, nu-i aşa? Iar dumneavoastră sunteţi, se pare, tocmai o astfel de persoană. De aceea am şi hotărât să apelăm la dumneavoastră cu problema aceasta, fiind convinşi că ne veţi înţelege corect şi ne veţi ajuta din tot sufletul. O sa ne ajutati ,nu?

DOAMNA ELENA: (Dă din cap) Am să încerc. N-am prea înţeles... dar,desigur...

VLAD: Mulţumesc, mulţumesc, doamnă profesoară! (Tare) Băieţi, doamna profesoară e de acord să ne ajute.

Strigăte de uimire şi entuziasm: Cum? Deja? Adevărat, doamna profesoară? Trăiască doamna profesoară! Ce diplomat! Ura! Etc.

DOAMNA ELENA: Aşteptaţi cu mulţumirile, eu încă nu ştiu despre ce este vorba.

PAVEL: Cum nu ştiţi! Vlad nu v-a zis nimic?

VLAD: Eu am pregătit terenul, Pavel, iar doamna profesoară mi-a promis. Doamna profesoară, mi-aţi promis?

DOAMNA ELENA: Da, dar...

VLAD: Daţi-i drumul!

Pauză.

LIDIA: (Zâmbind) Doamna profesoară, cheia de la seif e la dumneavoastră?

DOAMNA ELENA: Care seif?

VICTOR: În care sunt lucrările noastre de la examen.

DOAMNA ELENA: E la mine. De ce?

LIDIA: (Zâmbind fermecător) N-aţi putea să ne-o daţi? Pentru un timp.

DOAMNA ELENA: De ce?

LIDIA: (Evaziv) Păi, v-am explicat...

PAVEL: Doamna profesoară! Cu toţii dăm la facultăţi cu profil uman. Lucrarea la matematică am scris-o cu toţii, sa fim sinceri nu prea bine...deci , cu greşeli. Dar, cu excepţia lui Victor, noi trei, ce ghinion , avem nevoie de nota maxima.

VLAD: Pardon. Eu n-am nevoie. Repet, eu n-am nici o problemă. Tot ce fac e pentru voi.

LIDIA: (Cu naivitate prefăcută) Doamna profesoară, n-aţi putea să ne daţi cheia pentru un timp? Corectam lucrarile şi o aducem înapoi. Puteti?

VICTOR: Exact. Avem la noi variantele corecte. (Scoate foile de sub cămaşă) Iată. Noi le-am... asta... schimba. (Pauză) Altfel. Dacă n-as da la facultate, as da-o dracului de lucrare .

PAVEL: Dar cel mai important e că nu incurcam pe nimeni. Noi dam la facultăţi umaniste, aşa că nici un matematician nu va suferi din cauza notelor noastre false de zece. Nu facem concurenţă nimanui .

VLAD: Dacă vă este frică, vă garantăm o discreţie absoluta.

VICTOR: Nu află nimeni nimic. Juram!

PAVEL: Iar pentru mai multe note de zece o sa fiti chiar lăudată.

Pauză.

VICTOR: De ce ne priviţi aşa?

DOAMNA ELENA: (Lent) Înseamnă, că aţi venit la mine pentru cheie?

VICTOR: Păi da... De ce ne intrebati?

PAVEL: Ba nu!

LIDIA: Nu doar...

VLAD: Doamna profesoară, noi am venit să vă felicităm cu ocazia zilei de naştere!

DOAMNA ELENA: Şi pentru orice eventualitate aţi pregătit variantele false ale lucrărilor de examen!

LIDIA: Vai, ce spuneţi, doamna profesoară! Am venit să ne ajutati. Am vrut să fie totul omeneşte. Din suflet! Credeam că ne veţi înţelege.

DOAMNA ELENA: Asta e o ticăloşie!

PAVEL: (Trist) De asta imi era frica , doamna profesoare. Acuma o sa ne spuneti toate cuvintele alea mari şi goale, de la care ni s-au strepezit deja dinţii la liceu.

DOAMNA ELENA: Nu, Pavel, nu sunt vorbe goale, şi-mi pare rău că nu înţelegeţi... (Vocea îi tremură, dar se stăpâneşte) Uite cum facem, dragii mei elevi, luaţi-vă cadourile şi plecaţi. Cel mai bun lucru ce-l pot face pentru voi e să nu spun miine la şcoală despre comportamentul vostru. La revedere.

Pauză.

VLAD: (Blând) Doamna profesoară, degeaba ne reproşaţi lipsa discernământului moral. Nu mai suntem copii şi înţelegem foarte bine indelicateţea cerinţei noastre, de care, dealtfel, v-am prevenit chiar de la început şi ne-aţi promis ajutorul. Mulţi oameni, aflându-se în faţa unor dileme de morală cotidiană...

DOAMNA ELENA: Fara demagogie, Vlad. Şi, inca ceva, te rog să nu te deranjezi pentru mama mea. Nu negociez cu notele!

VLAD: Nu credeam că dumneavoastră, femeie inteligentă, veţi interpreta astfel...

DOAMNA ELENA: De mama mea are grijă statul şi, de va fi nevoie, va fi trimisă la clinica lui Dimitriade şi fără ajutorul dumitale.

VLAD: Nu mă îndoiesc nici o clipă de corectitudinea teoretică a convingerilor dumneavoastră legate de egalitatea de şanse al dreptului la sănătate, dar nu îmi retrag cuvântul dat. Nu e în principiile mele. Mai mult de atât, v-am prevenit de la început, că eu nu am nevoie de nimic. Mă lupt exclusiv din compasiune pentru acesti oamenii talentaţi, cărora viaţa le va tot pune beţe în roate iar ei nu sunt în stare să se lupte.

DOAMNA ELENA: Nu-i adevărat! Talentul autentic îşi croieste singur drum!

VLAD: Poftim??.. Doamnă profesoară, câţi ani aveţi?

Pauză.

DOAMNA ELENA: Spuneţi-mi, sincer, dacă puteţi. Daca era cheia la doamna Maria Vasilescu, ati fi procedat la fel ? Sau doar cu mine va permiteti... doar pentru că voi... nu mă respectaţi?

VICTOR: Vă respectăm, doamna profesoară. Şi chiar vă iubim.

PAVEL: Dacă cheia ar fi fost la doamna Vasilescu, ne-ar fi fost chiar mai uşor. Doamna Vasilescu e diriginta noastră, prin urmare e direct interesată, la fel ca noi, de medii şi procente. Cu Maria Vasilescu ne-am fi înţeles mult mai usor.

DOAMNA ELENA: Aţi fi mers si la directoare?

VICTOR: Dar ce, doamna directoare nu e om? Şi fiul ei e absolvent.

PAVEL: Care-i problema, doamnă profesoară? Toti profesorii au acelaşi scop. Reuşită , sută la sută. Toţi liceenii sa ia bacu'.

DOAMNA ELENA: Şi voi sunteţi siguri că nimeni nu v-ar fi refuzat?

VLAD: Categoric.

DOAMNA ELENA: În cazul asta, să ştiţi că n-aţi avut noroc cu mine.

VLAD: (Nu e clar dacă vorbeşte serios sau glumeşte) Depinde de unghiul de vedere. Dumneavoastră prezentaţi un avantaj. Sunteţi singură în apartament. Asta deja ne uşurează sarcina. Putem vorbi de la om la om fără martori toată noaptea.

DOAMNA ELENA: Pe asta să nu contaţi.

VLAD: Dar de ce? Musafiri, din câte înţeleg, nu aşteptaţi. Iar noi acasă am anunţat, că o să lipsim toată noaptea.

DOAMNA ELENA: Si ce-o sa faceti?

VLAD: Nu pierdem speranţa să ne despărţim amiabil.

Pauză.

DOAMNA ELENA: Chiar nu vă e teamă că mâine o sa povestesc totul la şcoală?

VLAD: N-o sa povestiti.

DOAMNA ELENA: De ce?

VLAD: Pentru că o sa ne da-ti cheia.

DOAMNA ELENA: Şi dacă nu v-o dau?

VLAD: O sa va convingem.

DOAMNA ELENA: Sunteţi siguri?

VLAD: Sau o sa vă forţam.

DOAMNA ELENA: (Stăpânindu-se cu greu) Afară! Imediat!

VLAD: (Serios) Doamna profesoară, nu plecăm nicăieri.

VICTOR: Doamna profesoară, scumpa noastră!

DOAMNA ELENA: N-o mai fa pe mascariciul! Lipsa discernământului vostru e la limita cu deficienţa mintala.

PAVEL: Doamna profesoara , faptul că sunteţi dezamăgită de noi, nu ne face să ne schimbam parerea despe Dumneavoasta.

DOAMNA ELENA: Mulţumesc.

VICTOR: Dar trebuie sa separam sentimentele de scopurile practice .

VLAD: Doamnă profesoară, gândiţi-vă că refuzându-i, ii incitati la crimă.

DOAMNA ELENA: Eu?! La crimă? Ai înebunit! Ce puteţi face?

VICTOR: Orice.

DOAMNA ELENA: Victor, încetează să mă şantajezi, nu-ţi stă bine, crede-mă. Stati un pic, dar poate voi doar aţi glumit pe seama mea? Zi, Pavel? Că doar nu se poate să fiţi serioşi... Doamne, ce nebunie... e un coşmar... mă doare inima... Lidia, de ce taci?... Spuneti, e o glumă proastă, copiii, proastă...

Pauză.

VLAD: Noi nu glumim, doamnă profesoară.

Pauză.

DOAMNA ELENA: Păcat.

VLAD: Ok ce facem, stăm? Timpul trece, noi stăm... (Se apropie zâmbind şi întinde mâna) Daţi-ne cheia, doamnă profesoară, şi să ne despărţim prieteni.

DOAMNA ELENA: Plecaţi odată! Plecaţi, până nu e prea târziu! Chiar nu intelegeti?

VLAD: Nu plecăm nicăieri.

Pauză.

DOAMNA ELENA: În cazul acesta, plec eu.

PAVEL: Scuzaţi, doamnă profesoară, dar nu vă lăsăm.

Doamna Elena porneste spre uşă, dar Pavel şi Victor îi barează calea.

DOAMNA ELENA: Cum? Violenţă?

VLAD: (Blând) Nu vrem aşa ceva.

DOAMNA ELENA: Eu... eu sun la poliţie. (Ridică receptorul) Ce număr are politia?

VICTOR: (mecanic) 112.

VLAD: Nu v-aş sfătui. (Se uită la Victor) De ce... poliţia...

Doamna Elena formează numărul.

VICTOR: Vai, asta nu trebuie. Nu trebuie să faceţi asta. (ii ia mobilul) V-am avertizat! Bai, ce naspa ma simt!

Pauză.

DOAMNA ELENA: Ştiţi, am crezut că aşa ceva se întâmpla doar în filmele de groaza... Ferească Dumnezeu să descoperi ticăloşia unor oameni, pe care, cu doar o clipă în urmă, i-ai considerat prieteni. (Pauză) Vă sugerez să plecaţi de bună voie. Până nu e prea târziu!

Pleacă la bucătărie şi închide uşa. Băieţii sunt oarecum derutaţi. Vlad se gândeşte concentrat la ceva. Lidia începe să se îmbrace.

VICTOR: Încotro, Lidia?

LIDIA: Acasă, la mama.

VICTOR: Ce faci, pleci? Şi cu noi cum rămâne?

LIDIA: Nu ştiu. (Ironic) Credeam că şeful tău e mai deştept.

VICTOR: Asteapta!... Vlad!

LIDIA: Ce sa mai astept?Nici pe voi nu va sfatuiesc să mai staţi. Cereţi-va scuze, spuneţi-i ca aţi greşit, rugaţi-o să vă ierte şi valea de aici.

VICTOR: Iese ca acuma am picat bacu' ,da?

LIDIA: Mai bine sa pici bacu', decit sa infunzi puscaria , clar ? (Lui Pavel) Să mergem!

PAVEL: Poate, chiar nu merită?... Uneori e mai înţelept să cedezi...

VLAD: (Încet) Carati-va la mama dracului. Toţi!

VICTOR: Ce ai, Vlad? Nu, fraţilor, nu trebuie să plecăm. Ce-i asta? Mâine o sa ne nenoroceasca! Vai, ce-o să se razbune! Na-ţi văzut cum tremura toata! Vlad, spune-le sa nu plece!

PAVEL: (Lui Vlad) Nu ţi-e teamă că... o să clachezi?

VLAD: (Fără a privi spre Lidia) Să-ţi intre bine în cap, fetiţo, eu dacă mă apuc de ceva, duc totul pina la capat. Cu orice preţ! Clar?

VICTOR: Beton, Vlad! De ce vă e teamă de ea? N-are sa ne faca nimic . Din principiu şi din nobleţea sufletească! Nici mediile n-o sa ni le scada. Nu-i aşa, Vlade?

VLAD: Are dreptate. Scumpa noastră doamnă profesoară are complexul Antigonei.

VICTOR: Ce ,ce-i aia?

VLAD: Asta e atunci când principiile idealiste ale realităţii devin un principiu absolut. Când orice violentare a personalităţii sau a idealurilor lor generează o rezistenţă eroică. Aici există o relaţie direct proporţională: cu cât e mai puternică presiunea exercitată asupra lor, cu atât mai activ şi mai dur se opun. Din asemenea naturi cresc eroi de fier şi conducători de revolte şi războaie. Dar în viaţa reala sunt nişte ciudaţi, nişte mutilaţi ai lumii, de care toţi îşi bat joc şi nimeni nu îi ia în serios. De aia, orice situaţie critică pentru ei este o binecuvântare, pentru că le dă posibilitatea să-şi manifeste la maxim taria caracterului sau. Aşadar, doamna profesoară ar trebui, în principiu, să ne fie recunoscătoare pentru că i-am oferit această şansă de autoafirmare.

VICTOR . N-am inteles nici o boaba !

PAVEL:Bine, si ce facem?

VLAD: Consider că nu avem voie să plecăm. Problema nu e nici măcar dacă ne toarnă mâine sau nu, deşi, dacă plecăm acum, nu exclud o astfel de finalitate. Sarcina noastră e s-o transformam din acuzator in complice.

PAVEL: Dacă ea, cum spui tu, e Antigona, atunci niciodată nu ne va deveni complice.

VLAD: În primul rând, Antigona în stare pură nu există. În al doilea rând, orice model psihologic are o cheie potrivită. Mai mult decât atât. Ştiu deja cum s-o înfrângem pe Antigona noastra. (Pauză. Toţi îl privesc cu interes) Prin violenţă.

VICTOR: Păi dacă noi o ... cine o să ne dea cheia?

VLAD: Repet: prin violenţă. Doar nu asupra Antigonei, ceea ce ar fi inutil, ci asupra unei persoane apropiate ei şi de faţă cu ea.

VICTOR: Cum adică - apropiate ei?

VLAD: (Ironic) Uite-aşa, Victoraş, te luăm în braţe şi-i spunem: sau ne dai cheia, doamnă profesoară, sau aruncăm padurarul de la etajul şapte.

VICTOR: Merci. Ai nişte glume!

VLAD: De ce glume? (Serios) Doar că trebuie să uzăm foarte atent de această metodă. O folosesti atunci cind inamicul e deja distrus psihologic şi moralmente degradat. Atunci, această ultimă lovitură va fi suficientă pentru a-l termina.

VICTOR: Ce ai... chiar ai de gând să mă arunci pe geam?

VLAD: Fii fără grijă, voi acţiona step by step. Dar, pentru început, trebuie să rezolvăm problema degradării morale a inamicului.

VICTOR: Şi cum o... degradam?

VLAD: Pe cuvântul meu, sunteţi nişte cretini! Lidia! (Zâmbeşte) Uite, văd că Lidia mă înţelege.

LIDIA: Nu te inteleg.

PAVEL: În general, toţi idealiştii au o viziune ambiguă asupra realităţii.

VLAD: Corect! Trebuie să-i deschidem ochii. Să-i arătăm adevărata faţă a lumii. Prin chipul nostru. (Râzând) Şi fie ca acest chip să capete înfăţişarea unui lup fioros! Adică, trebuie să jucăm rolul unor ticăloşi.

VICTOR:Bai la dracu', dar asta e tare ,frate! Îi arătăm noi! Reality show! Poate... să mai bem un pic ? Pentru naturalete?

PAVEL: Ce ai, nu poţi juca fara ciupeala?

VLAD: Vedem noi, dacă va trebui - te vei imbata.

VICTOR: Am înţeles. Am adus ceva cu mine. / scoate o sticluta de vodca /.

VLAD: (Încruntat) Of, Victoraş, te paste dezalcoolizarea, esti paradit rau, baiete!

VICTOR: O fac pentru cauză.Pot si fara!

VLAD: Lidia, n-ai nimic împotrivă actiunilor premeditate ? (Lidia dă din umeri) Şi nu ţi se par stupide , nu? (Lidia tace) Ei, atunci totul e minunat, sunt bucuros. Toţi ceilalţi, evident, sunt „pentru". Nu mai votăm, că doar nu suntem birocraţi.

Brusc se deschide uşa. Se aude vocea doamnei Elena: „Lidia, pot să te deranjez o clipă?" Băieţii se privesc în tăcere. Pauză. Lidia ezită.

VICTOR: Lidia ce stai , du-te .

PAVEL: Ia-o pe latura feminină. Insistă pe chestii de femeie.

VLAD: N-o presa prea tare. E destul de deşteaptă. Sa nu se prinda. (O împinge încet pe Lidia) Bafta...

Lidia se uită la băieţi, zâmbeşte şi merge singură în bucătărie.

VICTOR: Ar trebui... să tragem cu urechea.

Se inghesuie toţi la uşă.

DOAMNA ELENA: De ce n-aţi plecat? Chiar nu pricepeţi ce vă aşteaptă? Speram ca măcar tu... Eşti inca o fetita !

LIDIA: Am 18 ani.

DOAMNA ELENA: Ei, asta nu e mare lucru. Înţelege, va fi scandal. Dacă nu plecaţi acum, în clipa asta, va fi un scandal imens. Nu mai luati bacalaureatul. Aveţi un comportament penal.

LIDIA: Exagerati.

DOAMNA ELENA: Cum adică - exagerez?... O sa va aresteze! Fetiţo, tu nu înţelegi ca o sa va aresteze?

LIDIA: Cu ce ocazie?

DOAMNA ELENA: Cum, adica? Nu mai înţeleg nimic. Ce se întâmplă? De ce nu vă e teamă de nimic?

LIDIA: Nu ştiu.

DOAMNA ELENA: Nu vă temeţi?

LIDIA: De dumneavoastră - nu.

Pauză.

DOAMNA ELENA: Bine, în cazul acesta trebuie să vă salvez. Ca pe nişte pisoi orbi . Pentru ca nici nu vă daţi seama ce faceţi.

LIDIA: Doamnă profesoară, vreau să vă dau un sfat prietenesc. Degeaba vă împotriviţi, pe cuvânt. Mai bine le-aţi da cheia. S-ar fi terminat demult tarasenia asta.Fara probleme . Acum aţi fi dormit liniştită.

DOAMNA ELENA: Lidia, doar nu vorbeşti serios? E o porcărie ce spui! Porcărie!

LIDIA: Viaţa este o porcărie, doamnă, nu credeţi? (Pauză) Spuneţi-mi, mergeţi destul de des cu transportul în comun? Normal, pentru că nu aveti maşină . Şi, desigur, vedeţi feţele femeilor noastre? Feţe, care par a fi încuiate cu lacăte de fier. Feţe grele, ca sacoşele pe care le cară în mâini. Cel mai nasol arată dimineaţa, când îşi duc copiii la grădiniţă sau pleaca la serviciu... Dar eu vad şi alte femei. Alea coboara seara din maşini luxoase, defileaza pe lângă poliţiştii transpiraţi spre mall-uri , spre restaurantele scumpe , merg imbracate in blanuri scumpe la opera , insotite de bogatani batrini sau parlamentari libidinosi.O, aceste femei lasind in urma lor dire de parfumuri pe care Dumneavoastra nici nu le-ati visat ..

Pauză.

DOAMNA ELENA: Ei şi ce-i cu asta?

LIDIA: Asta-i tot.

DOAMNA ELENA: Înţeleg. Iti doresti o viaţă uşoară.

LIDIA: Dar de ce nu ,doamna? Dacă e voie pentru cineva, de ce să nu fiu eu aceea? Se pare că aspectul exterior ma avantajeaza .

DOAMNA ELENA: Doamne, dar oare aceasta este fericirea?

LIDIA: Fericirea, evident, e sacrificiul pentru binele umanitatii.Vorbe de claca ! Apropo, ne-am obişnuit atât de mult cu existenţa umilă, că nici măcar nu o mai observăm. Mama mea, spre exemplu, e bibliotecară, şi-mi tot spune: „Trebuie să reducem din necesităţi".

DOAMNA ELENA: După cum arăţi, nu s-ar s-ar spune ca reduce .

LIDIA: Ea-şi reduce doar necesităţile ei. În ce mă priveşte, mama dă dovadă de flexibilitate şi înţelegere. Când am nevoie de ţoale, ea isi mai ia un job , ca femeie de serviciu. Hainele în zilele noastre, doamnă profesoară, sunt permisul spre o viaţă mai bună.

DOAMNA ELENA: Şi nu ţi-e ruşine să traiesti asa ,ca un parazit?

LIDIA: Dacă cineva se ofera sa te care in spate, de ce sa-l refuzi?... Haideti să discutăm ca între femei, doamna. Uitaţi-vă cum sunteţi îmbrăcată...

DOAMNA ELENA: (Intimidată) Cum?...

LIDIA: Toată şcoala râde de dumneavoastră.

DOAMNA ELENA: Nu-i adevărat.

LIDIA: Sunteţi o femeie interesantă, dar va imbracati ca naiba. Cine mai poartă acum aşa ceva? Si coafura? Când aţi fost ultima oara la coafor? Aveti un ruj de doi bani si parfumul e ...nu vreau sa va jignesc!...

DOAMNA ELENA: Ajunge! Mama mea e bolnavă. Când cineva e bolnav de mult timp, e nevoie de mulţi bani.

LIDIA: Nu înţeleg, cum puteti să va neglijati în halul ăsta? Ce trai duceti Dumneavoastra? Fără o mângâiere, fără atenţie, fără toate aceste mici plăceri, care fac viaţa frumoasa, fără bucurii şi fără dragoste! Nu sunteţi femeie, doamna profesoară, sunteţi un editorial de ziar în fustă! Şi după toate astea îndrăzniţi să ne judecaţi doar pentru că vrem să trăim omeneşte?

DOAMNA ELENA: Omeneşte?

LIDIA: Stiti, acum sint alte vremuri , doamna profesoara! Toti rivnesc o felie mai mare din tort.

DOAMNA ELENA: (Cu greu) Nu-i adevărat. Nu toţi.

LIDIA: Toţi. Dar nu toţi pot s-o aiba. Iar cei care nu pot - zic că nu vor. Din raţiuni etice. Vrajeala! Vedeţi doar, nu puteţi să nu vedeţi ce se întâmplă in jur şi totuşi minţiţi. Lasati-o balta!

DOAMNA ELENA: Dar ce se întâmplă in jur atât de deosebit ca nu s-a mai văzut în alte epoci? Dintotdeauna au existat oameni ahtiati dupa o bunăstare vulgară, dar au mai fost şi oameni cu valori şi idealuri autentice. De ce crezi că aceştia din urmă nu mai există? Să exacerbezi răul... Chiar dacă toată lumea... toţi oamenii... Se poate şi de unul singur! Dacă imensului ocean a răului îi va spune „nu" măcar un om, unul singur, răul va da înapoi şi va triumfa binele şi dreptatea.

LIDIA: (Râzând zgomotos) Senzational!!!... se pare că Vlăduţ al nostru are dreptate. Chiar sunteţi Antigona!

DOAMNA ELENA: Cum? Cine?

LIDIA: (Oprindu-se din râs) Din mitologie...Antigona ...

DOAMNA ELENA: Am inteles. Spune-mi, te rog, pentru tine au vre-o semnificaţie cuvintele: onoare, conştiinţă, compasiune?

LIDIA: Mai întrebaţi-ma şi de generozitate, demnitate. Of, urăsc palavrageala asta!Mai intii aţi distrus totul, aţi călcat în picioare valorile, iar acum vorbiti despre onoare. Vreţi să ştiţi, doamna profesoară, care e diferenţa între noi două? Dumneavoastră aţi luptat toată viaţa să supravieţuiţi , iar eu voi lupta să trăiesc bine. Da, sunt pragmatică. Sunt nevoită să-mi calculez fiecare mişcare, ca să nu ajung ca mama. Chiar şi virginatatea nu mi-o pierd decât din calcul. În speranţa că o voi vinde avantajos. Celui care va plăti mai mult!

DOAMNA ELENA: Dar îl... iubeşti pe Pavel.

LIDIA: Nu chiar atât de mult încât să nu prefer un om cu mai multe perspective.

Băieţii au icnit de după uşă. Pavel a roşit brusc, s-a năpustit în bucătărie şi i-a tras Lidiei o palmă.

PAVEL: Curvă!

Pauză.

LIDIA: Nu mă mai mărit cu tine!

PAVEL: Dar mi-ai promis...

LIDIA: Si ce dacă?

PAVEL Ai promis...

LIDIA: Că mă mărit cu tine. Dar cu o condiţie. Ai uitat?

PAVEL: N-am uitat.

LIDIA: Atunci de ce te agiţi? Lupta , baiatule. Suntem făuritorii fericirii noastre, nu-i aşa, doamnă profesoară?

DOAMNA ELENA: Aş putea să aflu ce condiţie i-ai pus lui Pavel?

LIDIA: Să nu trăim în sărăcie.

PAVEL: Dar ştii, ştii că nu vom trăi în sărăcie.

LIDIA: Eu ştiu doar atât: ca să trăieşti bine în ziua de azi trebuie să fii ticălos. Iar eu nu sunt convinsă că atunci când vei deveni un ticalos, am să te mai pot iubi.

PAVEL: Dar acum mă iubeşti? Acum? Încă nu am devenit ticălos! Trebuie să ştiu, mă mai iubeşti? Spune-mi?

LIDIA: (Strigă) Da, da, da! Cum să nu te iubesc, când eşti atât de îndrăgostit, atât de dragut, atât de binecrescut, cu garsoniera ta inchiriata de parintii tai, cu decapotabila ,cadoul domnului senator , unchiul tau?! Eu sunt o fetiţă săracă, fără relaţii, fără situaţie, sunt nevoită să te iubesc! Nu pot trăi fără tine!

PAVEL: Ce tot spui? Taci!

LIDIA: Te urasc ! Te urasc !

VLAD: (De după uşă) Ei, acuma incepe balamucul. Fii atent, Victoraş, mai trage un git pentru curaj şi - ataca, soldat !

VICTOR: (Bea din sticlă) Asta pot. Sa traiti!

Dă buzna în bucătărie. În mână are o sticlă de vin pe jumătate golită. E ameţit.

VICTOR: Oameni buni, nu mai pot! Nu mai pot aşa, băieţi!... Doamna profesoară, unde e paharul Dvoastra? (Caută în dulap) Nu suport aceste drame de familie, n-am puteri! Oricât ar fi de serios bătrânul meu, dar şi el întotdeauna le evită şi fuge de astfel de fulgere şi tunete. Odată chiar l-am văzut plângând. Plângea, pe bune. Şi ce om, e! Director la regie autonoma! Da potol la toata lumea.Boss! Poate orice! Dar de mama îi este frică. Când începe ea să-l bata la cap se face mic- mic de tot! In rest viaţa familiei mele e un basm cu pestisor de aur. Dar cine-i de fapt peştişorul de aur, ştiţi? Funcţia lui my father. (Râde) Ei, cine mai serveste?

DOAMNA ELENA: (Smulge sticla) Să nu-ndrăzneşti! Nu permit! În casa mea! (Varsă restul de alcool în chiuvetă)

VICTOR: Vai, vai, ce faceţi? Atentie, doamnă, am probleme cu mansarda! Sunt un om pasnic, dar când se întâmplă asa ceva ma apuca amocu... De fapt, eu sunt epileptic, am crize, ca in romanele lui Dostoievski. Pavel, spune-i? Să vă demonstrez? Hopa, priviţi! (Brusc, cade şi se zbate) Sunt bolnav, vedeţi? Sunt crizat. Se poate spune că sunt invalid. E periculos să mă traumatizaţi. Asa mă manifest eu după fiecare notă proasta.

DOAMNA ELENA: (Lent) Nu ştiam că bei... E îngrozitor.

VICTOR: (Se ridică de jos ca şi cum nu s-a întâmplat nimic)Da, eu beau! De fapt, nu suport alcoolul ! Taică-meu... Se face pulbere uneori. Tata meu fost pictor pe vremuri, talent înnăscut, decora pieţe, a avut expozitie si la Paris. Când se abtiguieste, e o plăcere să-l asculţi. Devine filosof! Si cum mai vorbeste! Despre viaţă, despre artă... Eu, zice, Victore, sunt un ticălos. Eu, zice, mi-am vândut sufletul pentru 30 de arginţi. Eu, zice, mi-am vândut şi mi-am băut toate idealurile. Tu să nu faci aşa! Asta el mie îmi spune. Nici mort n-o sa te las in pace. Ce idealuri, zic, tată, ma faci sa rid? Zi-mi măcar unu. Tremură tot. S-a ticăloşit lumea, zice. Parveniţi şi nesimţiţi. Trăiesc fără legi. Noi, zice, ne-am dat viaţa la revolutie. Păi , tată, zic eu, tu nu ţi-ai dat-o. Cine şi-a dat-o e demult oale şi ulcele, zic, calmează-te, astea-s vremurile de acum...

DOAMNA ELENA: Vremurile sunt făcute de oameni! Acesta e timpul nostru! El depinde de noi!

VICTOR: Nu vă contrazice nimeni, doamna profesoară, şi eu zic acelaşi lucru, timpurile sunt cum sunt, se poate trăi, putea fi mai rău. Dar tatăl meu zice că după toate indiciile, sfârşitul lumii e aproape. Şi în Biblie scrie că e sfârşitul, şi după Buddha şi mai nu ştiu unde. Aşa, pentru că treptat s-a dezechilibrat natalitatea şi fertilitatea şi la oameni şi în natură. Muierile nu mai nasc - un la mina! Bărbaţii nu mai muncesc - doi! Nu ne mai ajunge combustibil, peştii mor în oceane, n-avem ce respira, în jur e doar chimie şi radiaţii. Doar că toate astea nu se văd cu ochiul liber, sunt procese fine, insesizabile, numai savantii le ştiu, dar nu spun nimic, să nu creeze panică. Altfel, vă imaginaţi ce s-ar întâmpla, dacă s-ar afla despre sfârşitul lumii? Şi în general, în curând toată lumea se va transforma într-o uriaşă groapă de gunoi şi doar muştele, muştele... Se spune că după explozia atomică numai muştele supravietuiesc...

DOAMNA ELENA: Ce ineptii ! Tatăl tău e un nemernic!

VICTOR: Nu-u! Alcoolic, da, de acord. Dar nu nemernic. E un om bun. Suferă. Iar eu îl iubesc. Dacă tata greşeşte ceva imediat se şi căieşte. Iar păcătosul care se căieşte, după cum se ştie...

DOAMNA ELENA: Dupa cainta pacatosul nu mai pacatuieste ! Numai Iuda...

VICTOR: Iuda nu s-a căit. El s-a spânzurat. Uite şi tatăl meu, bietul, una-două - mă spânzur, zice, s-o vad atunici, sa mearga să muncească, să vadă cât ma costă toate alea! Asa zice el despre mama... Uite-acu te prind, ticăloaso! (Se repede după muscă, cu zgomot cade şi scapă vesela)

DOAMNA ELENA: Doamne, esti mort de beat!

PAVEL: Eu nu sunt beat, doamnă profesoară, nu-i aşa? Dar nici eu nu pot spune nimic bun despre părinţii mei. Credeţi că fiul profesorului Andreescu, îndrumătorul ştiinţific al tatălui meu, ar fi fost nevoit să vină la dumneavoastră, să cerşească o notă. El de la naştere are asigurat un loc la Universitate! Doar pentru că tatăl lui nu se sfieşte să semneze articole scrise de alţii, iar al meu,culmea, consideră ca e degradant să i le scrie. De ce trebuie să mă dau la o parte din faţa unor imbecili? E locul meu! Al meu! Şi dacă e nevoie, mă lupt cu dinţii pentru el. Altfel nu supravieţuieşti.Legea junglei !

DOAMNA ELENA: Încetaţi! Încetaţi imediat această bătaie de joc! Chiar mâine! Toţi la şcoală! La consiliul profesoral! Dumnezeule, n-aveti pic de rusine! Ipocriţilor! Pe cine am crescut noi?

PAVEL: Trebuie să inversam oarecum întrebarea: ipocriţilor, pe cine aţi crescut?

VLAD: (Privind în bucătărie, vesel) Ce-i gălăgia asta, fără bătaie? Doamna profesoară, aşa speriati toţi vecinii. Am tot stat acolo, m-am uitat prin albume. Aveţi un Chagall excelent... Doamna profesoară, ştiţi cât e ceasul?

DOAMNA ELENA: Nu vă dau cheia, Vlad.

VLAD: (Cască) Scuzaţi, mi-e foarte somn. Doamne, ce plictiseală! Prost lucraţi, domnilor. Fără inspiraţie. Aş spune, chiar fără talent. V-aţi blocat. (Pauză) Doamna profesoară, nu vă supăraţi dacă vă percheziţionăm?

DOAMNA ELENA: Sa ma perchezitionati?

VLAD: Ca la politie. (Îi face semn lui Victor)

DOAMNA ELENA: Să nu îndrăzniţi! Nu te apropia!

VICTOR: (Se apropie) Nu vă fie teamă, doamnă profesoară. (Se opreşte. Pauză. Lui Vlad) Dar poate nu trebuie, a?

VLAD: (Strânge din umeri. Rece) Nu eu am nevoie de-o nota buna !

VICTOR: Am înţeles. Un moment. Scuzaţi, doamna profesoară. Voi fi delicat, nici n-o sa simţiti. (Brusc trece cu mâinile repede peste corpul doamnei) Gata, doamnă profesoară, scuzaţi. (Lui Vlad) Nimic.

VLAD: Eram sigur !.. Asta e. Căutăm prin apartament?

VICTOR: De ce nu? E chiar foarte... posibil. (Lovindu-l pe Pavel pe umăr) Ce stai ca un antalau? Să mergem.

Pavel iese lent din bucătărie, urmat de Vlad şi Victor.

LIDIA: (Se apropie repede de doamnă) Daţi-le cheia. V-am avertizat. Daţi-o , doamna!

DOAMNA ELENA: (Dând din cap, cu lacrimi în ochi) Nu, nu, nu!

Tinerii cotrobăie prin apartament.



Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Joi Mai 05, 2011 10:33 pm, editata de 1 ori
Didina Sava
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 4282
Varsta : 58
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

https://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Empty Re: Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate)

Mesaj  Didina Sava Joi Mai 05, 2011 10:27 pm

ACTUL II

Ora două noaptea. Apartamentul e devastat de percheziţie. Lucruri în dezordine, mobilă mutată, uşile dulapurilor sunt deschise. Atmosferă de noapte lungă fără somn, toti sint epuizati. La masă doamna, Vlad şi Pavel. Încolăcită pe canapea e Lidia. Victor se plimbă de unul singur prin casă, e beat. Se aude o muzică în surdină.

DOAMNA ELENA: Nu, nu, nu, mâine îmi dau demisia. N-are sens să mai fiu profesoară cât timp cresc din nişte copii asemenea monştri ca voi. Toată viaţa m-am străduit să vă inspir sentimente de bunătate, dreptate şi respect faţă de natura umană. Rezultatul , iata-l. Ca profesoară sunt terminată.

VLAD: De ce nu înţelegeţi, doamnă profesoară, că nu avem nimic personal cu Dumneavoastră. Din contra, ne sunteţi chiar simpatică. Sunteţi un strălucit matematician şi un om bun. Dar ,,soarta cruda’’ a făcut să fie cheia la dumneavoastră, şi aţi fost nevoită să primiţi în plin ,,lovitura destinului’’.

PAVEL: Dragă doamnă profesoară, nu luptăm împotriva dumneavoastră, ci pentru noi. Simţiţi deosebirea?

LIDIA: (Somnoroasă de pe pat) Of, nu-i mai ascultaţi, doamnă! Nu vă neliniştiţi, mâine strângem totul, spălam, curăţam, facem luna in casa. Iar mobilul o sa-l repare Victor, se pricepe. Şi, în general, haideţi să dormim.

DOAMNA ELENA: Nu mobilul e problema, Lidia. O idee atât de mirsava putea să le treacă prin cap doar fasciştilor şi criminalilor. Voi sunteţi elevi normali!

PAVEL: (Oftează) Ideea ca ideea, nu-i mai rea ca altele. În lupta pentru supravieţuire iti trec multe idei prin cap!

DOAMNA ELENA: Nu, cu siguranta sunteţi nişte canalii... Scuzaţi, mă doare capul, si am inceput sa gândesc cu voce tare.

VLAD: Va rog, e chiar interesant.

DOAMNA ELENA: S-ar putea să nu prea înţeleg... Spune-mi, de ce faci tu chestia asta?

VLAD: Pentru mine e un sport. Da, da, o fac dintr-un spirit sportiv. Am pariat pe dumneavoastră.

DOAMNA ELENA: Cum ,adica , ai pariat?

VLAD: Dacă reusesc să vă iau cheia, atunci, totul are sa fie OK.

DOAMNA ELENA: Care - totul?

VLAD: Cariera. Viaţa. Dragostea.

DOAMNA ELENA: De ce? Ai îndoieli în privinţa viitorului tau?

VLAD: Nu. Dar ca să ajungi cu adevărat o figură importantă, e necesar să ti-o dovedesti chiar tie insusi . Pentru început sunt bune şi pilele, dar apoi totul depinde de propria ta forta şi voinţa. Să scot cheia de la dumneavoastră e pentru mine şi un exercitiu profesional. Ca viitor diplomat trebuie să-mi ating intotdeauna scopul.

DOAMNA ELENA: Cu orice preţ?

VLAD: Absolut. Etica e o categorie umană şi, de aceea, e relativă. Eu trebuie să mă ghidez de interesul politic, morala nu-mi este criteriu, ci avantaj. Cînd vorbim, să zicem, de Iulius Cezar, nimănui nu-i trece prin cap să aminteasca de etică.

DOAMNA ELENA: Iulius Cezar, Napoleon... Figuri puternice, cărora le e permis orice. Astea sint niste idei steriotip! Banale dar periculoase !

VLAD: Şi , adevărate.

Pauză.

DOAMNA ELENA: Înseamnă că toată această mascarada abjecta, pentru tine e doar un joc?

VLAD: Experiment.

DOAMNA ELENA: Pe oameni vii?

VLAD: Cobaii nu ascund cheia de la seif.

DOAMNA ELENA: Eşti consecvent în cinismul tău.

VLAD: Iar Dumneavoastră în adoratia pentru morală.

DOAMNA ELENA: Să ştii că oricum n-o sa reuşesti.

VLAD: Chiar asa? De ce?

DOAMNA ELENA: Pentru că n-o să vă dau cheia.

VLAD: O să ne-o daţi, şi foarte curind.

DOAMNA ELENA: Nu, Vlad, de data asta ai ratat. Nu v-o dau.

VLAD: Sunt o personalitate mai puternică decât dumneavoastră. Am să vă distrug.

DOAMNA ELENA: Nici eu nu sunt slabă, Vlad.

VLAD: S-ar putea. Dar acţionaţi prea direct şi rigid. Eu însă am flexibilitate intelectuală şi diversitate de metode. (Zâmbind) Sunt un mare intrigant, doamnă. Am să vă înving prin mişelie, ca Iago.

DOAMNA ELENA: Sincer, mă uimeşti, Vlad. Eşti un om deştept, cu capul pe umeri, de ce te comporţi atât de irational? Intelege odata , mâine se va afla totul la şcoală, şi orice relaţii ai avea, nu vei intra la facultate, ba mai mult, e dureros, dar te paste puscaria .

VLAD: Doamnă profesoară, nu mă cunoaşteţi. Eu sunt un visator. Sa fac cariera, desigur, e minunat . Dar am momente când sunt gata să dau totul pentru...

DOAMNA ELENA: Pentru ce?

VLAD: Pentru putere. Pentru puterea de a stăpâni situaţia, să simt cum tremură în mâinile mele destinele altora. Nu cunoaşteţi această stare divina – să te simţi atotputernic!

DOAMNA ELENA: Da, într-adevăr, mi-e greu să înţeleg. Noi, astea ,,de dinainte de revolutie’’ cum ne spuneti voi, sintem altfel. Noi, chiar aveam idealuri. Nu ne gândeam numai la trup ci si la suflet .

VLAD: Şi ce aţi reuşit să faceţi , doamna? Unde sunteţi? Au! Nu vă vedeţi, nu vă auziţi. Unii s-au adaptat, au furat şi au prosperat. Alţii ? Nu sint! Nu-i vedem! Au plecat, dragii de ei, peste mări şi ţări. Iar alţii traiesc mai rau decit atunci cind stateau la cozi dupa lapte sau zbierau ca disperatii la cenacluri. Aşa e ,doamna? Sau nu-i aşa?

DOAMNA ELENA: (Calm) Mulţi au rămas doar oameni, cinstiţi, cumsecade, buni. Nu e puţin lucru. De ce trebuie sa fie neaparati vizibili, viata nu e un talk-show in care sa te expui seara de seara la televizor . Oamenii acestea invizibili alcatuesc cantitatea de bunătate, adevăr şi noblete, fără care o naţiune ar degenera. Oameni acestea innobileaza specia umană.

PAVEL: Oamenii acestea trebuiesc sterilizaţi. Să nu se înmulţească.

VLAD: (Zâmbind) Toate astea sunt poezii, doamnă profesoară, deşi sună frumos. Timpurile, scuzaţi, nu mai sunt aceleaşi.

DOAMNA ELENA: Dar cum sunt timpurle astea , fir-ar al dracului?

PAVEL: Cum adică? Citiţi presa.Uitati-va la televizor . Uitati-va pe net .

VLAD: Timpul e altul. Mai dur, mai dinamic, mai pragmatic. Şi cere aceleaşi calităţi de la oamenii noi. O spun direct – vrem să facem treabă buna şi să avem bani. Banul hotaraste totul azi.

DOAMNA ELENA: Banii...banii … Ăsta e crezul vostru în viaţă?

VLAD: Umanitatea a patimit mereu din cauza generozitatii şi infantilismului intelectualilor şi a lipsei oamenilor de acţiune. Omul de actiune in societatea noastra e considerat un hot. Dar suntem convinşi, că salvarea umanităţii de haosul şi dezastrul, despre care trimbiteaza toată mass-media, o poate aduce numai generaţia noastră ,generatia noilor oameni de acţiune.

DOAMNA ELENA: (Izbucnind în râs) Doamne, Vlad, înseamnă că voi sunteţi salvatorii noştri? Voi?

PAVEL: Evident, cu excepţia lui Victor.

DOAMNA ELENA: Asa? De ce – el e altfel?

VLAD: Fiecare societate produce si rebuturi umane.

DOAMNA ELENA: Rebuturi?

PAVEL: Alcoolism moştenit genetic. În principiu – el e deja terminat.

VLAD: De ce să nu privim adevărul în faţă?

Pauză.

DOAMNA ELENA: (Încet) Nu-i adevărat. E un băiat bun. Un băiat capabil. I-am văzut desenele de la concursul din clasa a V-a. (Băieţii chicotesc) Nu sunteţi oameni noi. Sunteţi reci, răi, egoişti fără suflet! De voi trebuie salvată umanitatea! Nu mă priviţi aşa. Nu mă tem de voi!

Intră, clătinându-se, Victor.

VICTOR: Doamna profesoară, mă scuzaţi... Vreau sa va repar mobilul... N-avem dreptul... Să percheziţionam... Scuzaţi... Vă iubesc, doamna profesoară... Sunteţi profesoara mea preferată... din copilărie... Aveţi nişte ochi minunaţi... Ca două lacuri... În care poţi să prinzi... Peşti...

VLAD: (Râzând) Bravo! Tocmai vorbeam de tine … Victoraş al nostru e Romeo!

VICTOR: Doamna profesoară, daţi-mi mâna... Of, mi-e rău... Din clasa a V-a vă... Daţi-mi mâna...

VLAD: Cere si inima ,mirlanule . Mina se cere odată cu inima.

VICTOR: (Bolmojind) Eu pot, pot... Vreu un cinci... Eu pot...

VLAD: Nu-l credeţi, doamnă, e pulbere. Vă minte. Îi dati un cinci si va paraseste. Eu însă... eu nu vă mint! (Se îneacă de râs) Vă dau cuvântul de faţă cu toţi. Câţi ani aveţi? Treizeci şi doi... şi trei... şi patru? Sau patruzeci şi patru? Deşi, mi-e indiferent. Eu sunt estet, doamnă, şi de aceea vă fac o cerere in casatorie, oficială. Cu condiţia, evident, să ne daţi cheia. (Continuă să râdă) Ati spus ceva? Nu aud! Sunteţi de acord? Nu prea văd entuziasm, zâmbetul fericirii pe faţa miresei. Păcat. Femeia fără mângâiere bărbătească încetează a mai fi femeie şi devine o stana de piatra. Hotărâţi-vă, doamna profesoară. Cu mine n-o sa pierdeti. În ce priveşte calităţile masculine, ele depind de feminitatea dumneavoastră.

DOAMNA ELENA: Potoleste-te, Vlad. Nu te temi de Dumnezeu?

VLAD:Ce? Care Dumnezeu? Nu cunosc nici un Dumnezeu! Despre ce vorbiţi, doamnă? Acum 21 de ani , pe timpul odiosilor, mi-ati fi pus intrebarea asta ?

VICTOR: Fraţilor, fraţilor, unde e buda ?... Mi-e rău, fraţilor... (Clătinându-se, merge la bucătărie, îi e greaţă)

PAVEL: Ştiţi, ce mă inebuneste mai mult în povestea asta? Faptul că doamnei profesoară i s-a făcut milă de cel mai rău dintre noi. S-o spunem direct – un alcoolic. Asta e un cinism sinistru : compătimim un beţiv ordinar, un alcoolic terminat, un delicvent, si n-avem pic de mila pentru fratele nostru intelectualul. (Pauză) De ce vă e milă de cazatura de Victor, doamnă ? Ce merite are? De unde atâta indulgenta? V-a stricat telefonul, v-a percheziţionat, dar i-aţi iertat totul imediat cind ati auzit ca-i un rebut .

DOAMNA ELENA: (În surdină) El e victimă. L-aţi corupt şi l-aţi manipulat.

PAVEL: A, stiu ideea . Poporul e victimă, prin urmare trebuie apărat. Ce fel de victimă este el? Ce , n-are cap pe umeri? Nici n-am vrut să-l luăm cu noi. S-a agăţat singur. A furat de la babaci cupele de cristal. Luaţi-mă, zice, şi pe mine.Lidia îi luase apărarea, ea e blândă, ca dumneavoastră. N-a scris nimic, zice, va pica bacu, mi-e milă. Oare doar nulităţile merită compasiunea dumneavoastră? De e nu va e milă de mine? Eu sunt, totuşi, un intelectual din tata-n fiu şi dau speranţe, pot să spun, sint viitorul umanităţii. Aveţi grijă, să nu regretaţi mai tirziu, când veţi fi arătată cu degetul. Istoria nu-şi iartă călăii.

DOAMNA ELENA: Ce-ai spus?

PAVEL: Am spus, că istoria nu-şi uită călăii şi ii arata cu degetul.

DOAMNA ELENA: Tu, tinere eşti o lepadatura ! Un putregai!

PAVEL: Ziceti merci că sunteţi femeie, altfel...

DOAMNA ELENA: Altfel ce? M-ai lovi? Sint sigura! Loveşte! Ce te opreste ?!

PAVEL: Sunt bărbat, nu ridic mâna la femei.

DOAMNA ELENA: Minţi. Minţi. O ridici, am vazut asta ! Există oare o limită dincolo de care nu ai putea trece?

VLAD: Desigur, doamnă profesoară, dar cele zece porunci? Nu suntem chiar atât de odiosi cum ne credeti. Nu ucide, nu fura, nu preacurvi...

DOAMNA ELENA: Ah, da, să nu ucizi... Desigur, cu toporul, ca Rascolnikov, nu mai puteti. Nu e pentru voi! N-aveţi voi curajul. Dar cu minciuna, cu trădarea – aici sinteti maiestri!

VLAD: Dar ştiţi că vă stă bine.

DOAMNA ELENA: (Neînţelegând) Ce?

VLAD: Vă stă bine cind va infuriati. Ochii ard, faţa e-n flăcări. N-aţi încercat să jucaţi pe scenă? Aţi fi avut succes, aveţi temperamentul unei tragediene .

DOAMNA ELENA: Ascultă, dar poate,voi nici nu sunteţi... oameni?... Chiar şi zeii au un călcâi al lui Ahile, voi însă sunteţi invincibili. Cum o sa trăiti voi aşa? Oameni -pachet, pe care nu-i doare sufletul. Sau poate nici nu-l aveţi?

PAVEL: Noi n-avem suflet? Noi n-avem?

VLAD: Calmează-te. Nu-ţi răci gura degeaba, nu ne intelege. Nu vezi că e o maşină, un automat, un robot!

PAVEL: Urăsc, urăsc eroii, care se sacrifică! Urăsc sacrificiile! De ce, de ce trebuie mereu să ne sacrificăm? La şcoală trebuie s-o faci pe mieluşelul, ca să primeşti notă bună la purtare, aici trebuie s-o faci pe ticălosul, ca să poţi lua o notă în plus pentru admiterea la facultate. Chiar nu pricepeţi, că nu apăraţi înaltele idealuri ale umanităţii, ci numai o maşinărie birocratică plină de o morală falsă?

DOAMNA ELENA: Taci! Taci! Nu vreau să te aud! (Îşi astupă urechile, intonând ceva)

PAVEL: Va indigneaza pragmatismul nostru, dar cum se poate ajunge la sufletele voastre, năpădite de sigilii, lozinci false, principii moarte, sentimente şi cuvinte? Şi dacă nu vă mai credem la şcoală e din cauza că nici dumneavoastră nu credeţi, nici în dumneavoastră, nici în ceea ce încercaţi să ne inoculati!

VLAD: Bravo! Bravo! Cicero al nostru! Ascultaţi-l, doamna profesoară!

PAVEL: Invăţăm de mici să fim ipocriţi, superficiali şi falşi. Şi toate astea le învăţăm de la voi profesorii şi de la parinti! Aşadar, doamnă, suntem creatiile dumneavoastră. Sintem copii Dumneavoastra şi nu încercaţi să vă deziceţi de noi, dumneavoastră ne-aţi făcut!

VLAD: (Tandru) Daţi-ne cheia, doamnă profesoară, şi mergeţi liniştită la culcare. Aţi obosit, aveti cearcăne. Vedeţi, e deja ora trei. Iar mâine, dis-de-dimineaţă, mergeţi să corectaţi lucrările. Haideţi, fiţi cumintica. Trebuie să vă grăbiţi să faceţi oamenilor bine, cât va mai bate inima şi aveţi posibilitatea. (Cu voce învăluitoare) Vă mai amintiţi textul biblic? Daţi-le celor în trebuinţă şi multe vi se vor ierta. Nu vă grăbiţi să aruncaţi cu piatra în aproapele dumneavoastră, căci nimeni nu e fără păcat. Şi asta a spus-o Învăţătorul.

DOAMNA ELENA: (Strigând pe neaşteptate) În picioare!... Când vorbeşti cu un profesor! (Vlad se ridică involuntar) Ţâncilor! Voi mă învaţăti să trăiesc! De parcă aş fi un bebelus sau un mit orb, pe care trebuie să-l dai cu nasul în rahat... Ma credeti o cucoana isterica ! Chiar credeţi că n-am văzut răutate, ipocrizie, ticăloşie la fel ca voi? Cu asta ati decis să mă uimiţi! Ce văd ochii voştri mijiţi, în afară de maşini bengoase, teancuri de euro şi boarfe strălucitoare ? Scuip eu pe toate astea! Dobitocilor! Aţi şi învăţat să vă justificaţi ticăloşia prin imperfecţiunea lumii! Tu, care citezi din Evanghelie, numai asta ai retinut : omul nu traieste doar cu pâine?! Trogloditi, crescuti pentru a suge sânge! Pitici cu creieri de găină! Turmă de porci, adunaţi la troacă! Aveţi aspiratii de primitivi, haleală mai dulce şi piei mai călduroase.Nenorocitilor! Ieşiţi afară, jigodii! Mi-ati imputit casa!

VLAD: (Uimit) Doamna profesoară...

DOAMNA ELENA: Gura! V-am ascultat destul! Chiar ai crezut că mă poţi băga în corzi? Te supraestimezi, micuţule Napoleon, nulitate care te crezi geniu al răului!Eu am văzut ticăloşi de tot felul! Ce ticăloşi sunteţi voi? Nişte plozi de bani gata. M-ati plictisit , voi nu intelegeti, mucosilor ? Zeul vostru e banul. Pe brânci, peste cadavre, trădând, numai să iasa banul! Scuip în sufletele voastre de bani gata! Afară din casa mea! Sau strig până vă plesnesc timpanele, iar când ramin fara glas, am să sparg geamul, am să dau drumul la aragaz, am să dau foc la casa! Ştergeţi-vă casul de la gura, înainte de a intra în luptă cu o femeie, care ar putea să vă fie mamă! Afară! (Le aruncă lucrurile)

VLAD: Doamna profesoară! Ascultaţi!

DOAMNA ELENA: Ce mai poţi să-mi faci? Să mă ucizi? Omoară-mă! Chiar şi atunci voi spune că ticăloşia e doar ticăloşie, iar mizeria e doar mizerie şi crima e doar crimă…

VLAD: Doar o vorbă!

DOAMNA ELENA: Şi minciuna e doar minciună, şi josnicia e întotdeauna doar josnicie.

VLAD: (Strigă) Aţi învins, doamna profesoară! Aţi învins! (Pauză) Experimentul s-a încheiat cu totala dumneavoastră victorie. Felicitări. Sper, Pavel, că situaţia s-a clarificat şi nu mai ai nevoie de nici un alt argument. Vă părăsim imediat, şi, pentru numele lui Dumnezeu, vă rog să ne scuzaţi. Mă bucur că nu am greşit în ce vă priveşte.

DOAMNA ELENA: Ce inseamna... nu am greşit?

VLAD: Jocul a mers prea departe, şi nici nu ştiu cum să vă cer iertare pentru deranjul şi emoţiile, pe care vi le-am pricinuit. Dar, credeţi-mă, acest crud experiment ne-a fost absolut necesar. Prin exemplul dumneavoastră am vrut să readucem încrederea în viaţă şi încrederea în oameni. Mult timp camaradul nostru Pavel s-a aflat într-o situaţie disperată şi, lipsit de credinţă, a ajuns aproape de gestul suprem. Şi atunci, noi, prietenii lui, am decis să facem acest gest urit. Am decis să-i demonstrăm că viaţa nu e deloc atât de sumbră şi lipsită de perspective, cum crede el. Că există bunătate, adevăr, dreptate, că există idealuri înalte, dar, cel mai important, există oameni pentru care renunţarea la toate acestea înseamnă moarte morală. Vă rog să ne scuzaţi, doamna profesoară, pentru acea cruzime involuntară cu care v-am tratat, interpretând rolul unor bestii, dar, poate, vă va consola gândul că aţi salvat un tânăr... de la ştreang. Pentru asta vă vom fi recunoscători tot restul vieţii.

Pauză.

DOAMNA ELENA: (Rar) Eu... nu... vă cred.

VLAD: (Cu voce tremurată) Cum... nu credeţi? Pavel, spune-i!

PAVEL: (Şocat) Da, într-adevăr... am vrut... dar acum am înţeles... şi eu... nu mai...

Pauză.

VLAD: (Încet) Cereţi scuze de la doamna profesoară.

PAVEL: Eu... eu îmi cer scuze... iertaţi-mă.

DOAMNA ELENA: E imposibil...

VLAD: Chiar nu ne veţi ierta, doamnă profesoară?

DOAMNA ELENA: Nu...

VLAD: Mă puneţi într-o situaţie... îngrozitoare... Am acţionat mizerabil, recunosc, dar am avut un scop nobil. Să ne salvăm prietenul! Ce era să facem, doamnă, înţelegeţi-ne! Sunt gata să stau în genunchi (Se lasă jos), până ne veţi ierta. (Lui Pavel) In genunchi Pavele. (Pavel se lasă şi el jos)

DOAMNA ELENA: Ridicaţi-vă. Ce faceţi? Ridicaţi-vă...

VLAD: Doamna profesoară, ne iertaţi? Spuneţi – ne iertaţi?...Nu ne ridicam!

DOAMNA ELENA: (Chinuit) Eu... nu ştiu... Plecati! (Vrea să plece, dar Vlad o reţine)

VLAD: Doamnă profesoară, daţi-ne voie să mai stăm. Ne inchinam in fata Dvoastra ...

DOAMNA ELENA: Nu trebuie. Ridicaţi-vă...

VLAD: Dar v-am făcut să suferiţi. Asta doare...

DOAMNA ELENA: Nu face nimic. Ridicaţi-vă...

VLAD: Sunteţi o sfântă. Acum crezi, Pavel, că există cu adevărat idealuri şi oameni care le poartă sus ca pe un drapel?

PAVEL: Cred.

VLAD: Bravo! N-o sa mai ?... (Face gestul spânzurătorii)

PAVEL: Nu.

VLAD: Vedeţi, doamnă profesoară, aţi făcut un miracol! (Începe să cânte) „Hai să ne iubim ca fraţii...” (Îngenunchiaţi, se îmbrăţişează şi se balansează în ritmul melodiei)

LIDIA: (Sărind de pe canapea, strigă) Caraghioşi! Paiaţe! Mascaricilor! Îmi faceţi greaţă!

VLAD: Bună dimineaţa. Te-ai trezit. Are şi voce. Mergi la Victor la bucătărie – vezi ce face!

LIDIA: Nulitate! Rahatule! Te urăsc! (Către doamna Elena) Nu vă e ruşine să le permiteţi să-şi bată joc de dumneavoastră în halul ăsta? Incredibil! Cum de-i răbdaţi? Cum de puteţi răbda aşa ceva?! Chiar nu vedeţi că-şi bat joc de dumneavoastră? Îşi bat joc! Ca de-o prostuţă, scuzaţi-ma. Trebuia demult să ne daţi afară în şuturi. Nu să polemizaţi, ci în şuturi! Să ne fie de învăţătură!... Doamne, nici un strop de demnitate, nici un pic de respect! Vă calcă în picioare, iar dumneavoastră va uitati la ei cu blindete!

Lidia face o isterie. Doamna iese la bucătărie.

VLAD: Iată şi deznodământul. Bravo, domniţă, bravo! (Lui Pavel) Prietene, niciodată să nu te bazezi pe muiere. Două minute în urmă credeam că totul s-a terminat. Dar, mi se pare, că mi-a venit o idee genială. (Îl ia deoparte pe Pavel şi îi explică ceva)

DOAMNA ELENA: (Intră cu un pahar cu apă în mână. Lidiei) Bea nişte apă. Linişteşte-te.

LIDIA: I-aţi crezut, nu? Acum i-aţi crezut? Au făcut-o intenţionat. Asta-i tactica lui, Vlad. Testeaza toate fatetele adversarului,pentru a-l deruta, pentru a-l induce în eroare... V-am avertizat... Trebuia să le daţi cheia de la început. Faceau mishto de dumneavoastra. Cum aţi putut... Of!... De ce i-aţi crezut? De ce iertaţi totul imediat? De ce vă e milă de toţi? Nu trebuie să vă fie milă! De nimeni! Niciodată!

DOAMNA ELENA: (Calm) Cât e ora?

VLAD: Patru, doamnă profesoară.

DOAMNA ELENA: Vă mulţumesc. (Lidiei) Scuzaţi, mă culc un pic.

LIDIA: Vă rog... Doamna profesoară! Doamna profesoară!

DOAMNA ELENA: Ssst! Taci. Doamna profesoară nu mai e. Doamna profesoară a murit.

Pauză. Lidia o priveşte îngrozită.

PAVEL: (Lui Vlad) Ai înnebunit!... Pe cuvânt, ai luat-o razna.

VLAD: (Calm) De ce?

PAVEL: Pentru că asta e chiar o faza de tot rahatul.

VLAD: Ce?

PAVEL: După aşa ceva am să-mi pierd respectul de sine, ca bărbat.

VLAD: Vai de mine, curăţelule, neprihănitule!

PAVEL: Nu discut! Doar ştii în ce relaţii sunt cu Lidia?

VLAD: Înţelege, ciudatule, că nu se va ajunge până acolo. O speriem şi atât. Elena a pus deja botul, vezi şi tu. Insistam un pic şi cedează.

PAVEL: Oricum. Nu pot. Scuze.

VLAD: Boule.Esti o baba sentimentala .

LIDIA: Doamnă profesoară! Plecăm imediat. Mă auziţi? Îi iau de aici. Plecăm, plecăm. Gata! Pavel, îmbracă-te.

Lidia merge la bucătărie, încearcă să-l trezească pe Victor. Pavel caută geaca şi se îmbracă.

VLAD: (Încrucişându-şi mâinile la piept, îi priveşte ironic) Pavel, îmbracă-te. Scurt şi cuprinzator. (Pavel se opreşte) Îmbracă-te, îmbracă-te, ti-a ordonat , doar. (Râde încet) Vai, ce muiere eşti acum!

PAVEL: Pricepe, nu pot sa fac asta! Sintem ca si logoditi , intelege ! Asta înseamnă să trădez ce am mai scump.

VLAD: Si ce-i cu asta , ma ?. Ce mare lucru! N-ai să mori. Dacă trebuie pentru cauză! Înţelege, e pentru cauză!

PAVEL: Pentru ce cauză? Da-o in pana mea! Nu mai pricep nimic! De ce-am venit? Poate, îmi explici, pentru ce am făcut tot haosul de aici?

VLAD: Uite la el, cum a început să vorbească?! Reiese, că nu mai e nici o cauză! Numai eu, prostul, mă chinui, mă zbat, dar pentru ce? Uite, facerea de bine. Îmi pun capul in joc pentru ei şi, în loc de mulţumiri, sint scuipat. Nimeni nu vrea să se murdărească pe mâini. Laşilor!

PAVEL: De ce -lasi?

VLAD: De ce m-am încurcat eu cu voi? Idioţilor! Cretini, moralişti de cacat! Ati ucis în mine, în primul rând, un artist, un estet! Mi-ai distrus o stratagema geniala, prostule!

PAVEL: Eu, Vlad...

VLAD: Taci. Am înţeles demult ca unica ta dorinta pe lume e s-o pupi in cur pe fitoasa asta. Si- atit! OK! Fiecare cu visele lui. Dar să nu mai contezi pe tatăl meu. Clar?Iar Lidia are sa-ti faca ,,pa’’ exact in momentul cind ai sa pici bacu’,dostoevskologule ! (Râde) Ai auzit şi singur, fetiţa nu se vinde ieftin.

Pauză.

PAVEL: (Surd) Bine.

VLAD: Bine , ce ?

PAVEL: Du-te dracului, sunt de acord.

VLAD: Bai , dar nu trebuie să-mi faci mie concesii. Am spus-o limpede- tu decizi. În ce mă priveşte, mi se rupe...

PAVEL: Gata, am înţeles, Vlad. Numai să nu uiţi, dacă Lidia după asta...

VLAD: Ascultă, de ce o crezi tu p-asta o icoana ? Dacă vrei să ştii, şi eu m-am dat la ea în clasa a IX-a, dar am descifrat-o la timp. E o putoare.

Pauză.

PAVEL: Nu ştiu de ce îmi vine aşa, să-ţi dau una peste bot.

LIDIA: (Îl împinge în cameră pe Victor) Unde-i sunt hainele?

VICTOR: Ce ma tot impingi atâta? Nu ma mai ghionti... Vreau să dorm.

LIDIA: Unde sa dormi cretinule , aici? Mergi acasă şi dormi acolo! Strânge-ţi boarfele! Pavel, ajută-l.

VLAD: Fetita , de ce te-ai apucat tu sa dai ordine pe aici ?.

LIDIA: Cu tine nu discut, ma dezgusti.

VLAD: Poftim, sfinta nerecunoştinţă umană! Zeilor, cât de nedreaptă este această femeie cu mine!

LIDIA: (Lui Pavel) Ce stai? Ajută-mă! Nu vezi că–i muci?

VLAD: Nu te agita, fetita, calm!

LIDIA: Pavel, ori plecăm imediat, ori...

VLAD: Ori?

LIDIA: Bai , ma lasi?

VLAD: Du-te. Noi mai zăbovim un pic. Nu-i aşa, Pavel? (Pavel tace)

LIDIA: Pavel, pentru ultima dată...

VLAD: (Vulgar) Ajunge ! Inchide muianul ! Ţi s-a spus – nu merge!

Pauză. Lidia se uită ţintă la Pavel.

LIDIA: Deci ,ramii cu el? Cu acest animal? Prea bine, o sa regreti! (Se îmbracă nervos)

VLAD: Aşteptaţi, nu vă grăbiţi, avem o treabă, domniţă. (Îi aţine calea)

LIDIA: Ia-ţi mâinile! (Se smulge, dar Vlad o prinde de braţ şi o izbeşte în fotoliu) Ce ai? Ce ai.. prostule?

VLAD: Şezi cuminte. Acuma bărbaţii decid. Clar? . (Se apropie de Victor, care a adormit în scaun. Vlad îl zgâlţâie, îl ridică. Victor mijeşte ochii)

VICTOR: Ce e? Ce vrei?

VLAD: Scoală, frate, suna trompeta escadronului. (Victor mârâie ceva nedesluşit) Nu mârâi, ascultă!... Stai! (Îi ţipă în ureche) Vrei să iei un cinci la mate sau nu?

VICTOR: Ce? Mm... (Iarăşi vrea să se aşeze. Vlad ia ulciorul cu apă şi i-l toarnă în cap) Uh! Ce ai, bai, te-ai dilit? Fu! (Se trezeşte uşor.)

VLAD: Dacă mai adormi , te arunc pe geam, clar?

VICTOR: Clar, Vlad. Pe geam nu trebuie. (Scutură din cap) D-drace, dă-mi măcar un prosop.

VLAD: Ascultă atent. Cât timp ai zăcut acolo, la bucătărie, eu şi Pavel am pus la punct tot scenariul, clar . O vezi? (Arată spre doamna Elena) .Doarme .

VICTOR: Asa, si?

VLAD: Trecem la ultima etapă – finalul apoteotic.

VICTOR: Ce? Ma aruncati pe geam ? Nu sint de acord !

VLAD: Stai linistit. Rolul victimei il joaca altcineva ... Nu mai stau acuma sa-ti explic . Sarcina ta, când începem, e s-o ţii de mâini pe Lidia, ca ea să nu, cum să zic... de fapt, s-o ţii şi atât, clar?

VICTOR: Clar... nu inteleg... Vlad... Ce să începem?

VLAD: Nu-i treaba ta, capisci? Ţi s-a spus: s-o ţii şi atât.

VICTOR: S-o ţin şi atât, s-a notat.

VLAD: Fii atent, padurarule, fără figuri, ne-am inteles !

VICTOR: Da, batrine. Pe mine poţi conta oricând.

VLAD: Bine, trezeste-te. Pavel, eşti gata?...La arme! Concentrare maxima! Deci... (Expiră) Trecem la faza finala. (Se apropie de doamna Elena) Dragă doamnă profesoară, va cer respectuos pentru ultima dată să ne daţi cheia. În caz contrar veţi fi martora şi complice la o crima, care se va desfăşura în faţa ochilor Dumneavoastra. (Tăcere) Aştept un minut. (Scoate ceasul, priveşte zâmbind, apoi dă din mână) Am conştiinţa împăcată – v-am avertizat.

LIDIA: Dacă încerci să faci ceva cu doamna profesoară... sau cu Victor...

VLAD: Hai Pavel , da-i drumul !

PAVEL: (După o pauză) Nu pot aşa... dintr-odată.

VLAD: Înţeleg. Nu te-ai copt. E greu. Ce-ar fi să începem cu un mic număr de strip-tease? (Lui Victor) Maestre, muzica! (Victor pune un disc) Permiteţi, domniţă. (Cu o zmucitură o ridică pe Lidia din fotoliu şi o forţează să danseze, apoi brusc o aruncă în braţele lui Pavel, dar acesta rămâne impasibil. Un timp cei doi stau şi se privesc)

LIDIA: (Lent) Gata? Pot să plec acasă?

VLAD: (Tiptil vine de la spate şi o ia de umeri) Prea tirziu, dulceata !

LIDIA: Dă-mi drumul! Dă-mi drumul! Nu mă atinge! Pavel!...

VLAD: Pavel n-are cum sa te ajute, fetito. Pentru el te ţin.

LIDIA: (S-a eliberat) Ce vrei de la mine?

VLAD: Chiar nu pricepi? Ei-ei... Unde să începem?... Patul e ocupat, n-aş vrea s-o deranjez pe doamna profesoară. Fotoliul este extensibil. (Lui Pavel) E bun?... Victor, desfă-l!

VICTOR: Pentru ce, Vlad ?

VLAD: Executarea , Victore! Ei? (Victor incepe sa desfaca fotoliul)

LIDIA: Ce ai de gând să faci?

VLAD: I want fuck you, babe.

LIDIA: Ticăloşilor! Ticăloşi nemernici!... Nu cred!

VLAD: Pacat. Trebuie să crezi în oameni. (Lui Victor) Ce stai, Victore, cu gura căscată? Vezi, că mă pot răzgândi în legătură cu fereastra.

VICTOR: Na , poftim, ce mai vrei .( desface fotoliul)

VLAD: Oops, n-avem cearşaf. Ar trebui. Doamna profesoară, unde tineti lenjeria de pat? Pavel, caută. Ar trebui să fie în dulap. Totuşi, e mai plăcut cu lenjerie de pat.

VICTOR: Gata, Vlad, l-am desfăcut.

VLAD: Bravo, Victor. Eşti un bun soldat. Te-aş lua cu mine şi la război. Când o pipita urlă atâta despre fecioria ei... ce mai?... intri la banuiala... Ai găsit? Aşterne aici, aşa... S'il vous plait, madame. Pavel, ajut-o pe domnisoara să se dezbrace. (Pauză) Mă dezamagesti astăzi, mon cher. Sigur, pot şi singur, dar, ştii, înţelegerea e sacră. Lidia, ai înţeles, copilo, ce se cere de la tine? Dezbracă-te. Dacă doamna profesoară nu vrea să ne ajute, va trebui să te sacrificăm. Să sacrificam mielul, ca să zic aşa, pentru salvarea omenirii... Hai, repede,singurica, doar nu vrei sa ti le zmulg eu.. Dă bluziţa, ciorăpeii, si ce mai ai tu pe acolo... Nu vrei ? (A întins mâna. Lidia s-a clătinat) Ei, Pavel? Ce e, nu te-ai excitat inca? Ai nevoie de mai mult ? Ia hai, fetiţo, sa-i stimulam dorintele... (Îi ridică fusta)

LIDIA: Du-te dracului!

VLAD: O my good ! Ce bulane ,frate !Simt ca iau foc .Pavel, ce faci , rămii impasibil în faţa acestei bunaciuni? O sa-ti para rau . Păcat, păcat... O sa-i para rau nu-i asa , Victore? (Victor râde tâmp) N-am incotro, sint nevoit s-o fac chiar eu. Hai, Victor, ajută-mă.

VICTOR: Ce?

VLAD: Domnisoara are sa inceapa sa se impotriveasca , aşa că tu tine-o de mâini, cum ne-am înţeles... ţine-o.

VICTOR: Pe Lidia?

VLAD: Da. (Merge spre Lidia, împingând-o spre fotoliu. Brutal.) Dezbracă-te! Ei? (Trage bluza. Sar nasturii) Mâinile! Ţine-i mâinile! Repede! (Victor o ia de mâini. Ea se opune. Doamna Elena se ridică, se uită, fără a clipi, cu ochii larg deschişi)

LIDIA: Daţi-mi drumul! Dă -mi drumul! Ticălosule! Ce faci! Mă doare!

VICTOR: (Cu un zâmbet ciudat) Vlad, asta e o farsă, da? Spune, e farsa? (Lidia ţipă)

VLAD: Astupă-i gura!

VICTOR: Asta nu-i pe bune, Vlad? Fă-mi cu ochiul, am să pricep! Auzi, Vlad!

VLAD: Nu te zbate, iubita, calm!

LIDIA: (Strigă) Pavel! Pavel!

VLAD: (Trăgându-i fusta) E un labagiu, Pavel al tău! O cârpă! Un fatalau!

VICTOR: (O ţine ) Lidia, nu-ţi fie frică. E doar o farsă. Auzi? Nu-ţi fie frică.

LIDIA: Ma-ma-a!

VICTOR: Nu mai pot aşa, Vlad! Îi dau drumul! Ai vrut să fie farsă! Pe cuvintul meu, îi dau drumul!

VLAD: (Printre dinţi) Ţine-o bine... rahatule!

VICTOR: Ce sunt eu, sadic, da? Sunt sadic?... Ia mai duceţi-vă! (Îi dă drumul. Lidia se eliberează)

VLAD: Ţine-o! Căţea! (Fuge după ea)

VICTOR: (Încercând să-l oprească pe Vlad) Vlad, nu trebuie, Vlad! Las-o dracului, Vlad!

VLAD: Da-te din fata mea!

VICTOR: (Îl prinde pe Vlad de mânecă) Auzi, las-o, Vlad! Să plecăm! Oricum, nu-ti dau voie! (Vlad se întoarce şi cu o lovitură puternică îl trânteşte pe jos)

Lent, zâmbind, Vlad se apropie de Lidia. Ea îl priveşte în faţă, în ochi i se citeşte groaza. Brusc face o mişcare spre Pavel. Îl scutură, îl loveşte cu pumnii în piept.

LIDIA: Hei! Pavel!Ajutor !

Pavel e inert. Înţelegând că Pavel nu o va salva, se înmoaie brusc, iar Vlad o prinde în braţe şi o duce spre pat.

DOAMNA ELENA: (Cu o voce stinsă, obosită) Las-o, auzi? Am spus – las-o. Îţi dau cheia. (Aruncă pe jos cheia. Apoi, adusă de spate, iese încet din cameră, ducându-se la baie)

Tăcere. Vlad, palid, tremurând, cu un zâmbet victorios ridică cheia şi o flutură de asupra capului triumfător.

VLAD: Reprezentatia a luat sfirsit! Touche, salut şi aplauze! Împăratul a triumfat!

VICTOR: (Ridicându-se de pe duşumea) Pune-o la loc!

VLAD: Ce? Cine chitaie acolo? Chiţ-chiţ-chiţ, fugi in gaura! (Râde) Lidia, ce te-ai relaxat asa, îmbracă-te! Ţine-ţi ţoalele! (Îi aruncă bluza) Ai crezut că e pe bune? Ha-ha! Hai, nu te supăra, I am sorry.

VICTOR: Pune cheia la loc!

VLAD: Atentie, când eu sărbătoresc, nu-mi place să fiu deranjat.

VICTOR: Pune cheia, la loc , jigodie!

VLAD: Gura, handicapatule... Pavel, prietene! Geniul nostru ! Ce stai, ţi-ai înghiţit limba? Hai, fii bărbat, vino-ţi în fire! Totul e OK! (La ureche) Haide, consolează-ţi prietena.

VICTOR: (Se apropie foarte strâns şi cu o forţă nebănuită îl ia de piept pe Vlad) Dă cheia, auzi? Şi lasa-l in pace pe Pavel! Sau... te omor, ticalosule!

VLAD: Taran nespalat , ce eşti! Mă şi ameninţi! Toţi sunteţi nişte nulitati! Fac ceva pe cheia voastră... Na–va cheia, fraierilor !. Adio, dragi colegi de clasă. Sint foarte multumit de prestatia voastra de marionete, toată viaţa veţi fi traşi de sfori! Gândiţi-vă la sensul vieţii şi la rolul personalităţii în istorie. Transmiteţi-i doamnei profesoară salutări fierbinţi din partea mea! Adio!Delete! (Pleacă)

Pauză lungă. Ieşind din starea de înţepenire, Pavel se apropie de Lidia.

PAVEL: Lidia... poate cindva ... cândva!...

Lidia tace. Pavel fuge din apartament. Lidia, fără a se îmbrăce, stă în aceeaşi poziţie.

VICTOR: (Se frământă) Să mergem,Lidia? Uite, pun cheia aici, la vedere şi sa plecam. Ce faci, Lidia? Îmbracă-te. E târziu... Am intors casa cu fundul in sus! (Vrea să facă un pic de ordine, apoi dă din mână a lehamite) Am facut-o lata! Ce-o sa fie mâine la şcoală! Doamne, nici nu vreau sa ma gindesc . Lidia, de ce taci?... Dar de fapt, doamna profesoară n-o sa spuna, nu? Ce crezi?... Vii sau nu? Hai odata ! Aoleu, poate ţi-i jenă, te aştept afară, la colţ, bine? Îmbracă-te şi ieşi. Te conduc până acasă, bine?Te astept. (iese)

Lidia stă nemişcată, ascultând paşii. Apoi sare brusc, cu paşi moi, atenţi se apropie de uşă, priveşte afară în casa scării şi, convinsă că nu e nimeni acolo, închide repede uşa. Merge la bucătărie.

LIDIA: Doamna profesoară! Doamna profesoară, unde sunteţi? (Încearcă să deschidă uşa la baie) Doamna profesoară, sunteţi aici? Mă auziţi?... Doamna profesoară, ei n-au luat cheia! Mă auziţi? N-au luat-o! N- au luat cheia! (Bate în uşă. Doamna nu răspunde. Vocea bucuroasă a Lidiei trece în hohote de plâns) Doamna profesoară... n- au luat-o... n-au laut-o... ei, n-au luat-o... Doamna profesoară...

CORTINA


Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Sam Mai 07, 2011 8:57 am, editata de 2 ori
Didina Sava
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 4282
Varsta : 58
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

https://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Empty Re: Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate)

Mesaj  Didina Sava Joi Mai 05, 2011 10:32 pm

Didina Sava
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 4282
Varsta : 58
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

https://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Empty Re: Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate)

Mesaj  Didina Sava Joi Mai 05, 2011 10:36 pm

Examen de maturitate (vals mortal cu profa de mate)

de dupa o idee de Liudmila Razumovskaia

Regie: Traducerea si adaptarea Ion Sapdaru

Costume: Alina Dinca-Puscasu

Asistenta regie: Minodora Lungu
Distributie:

Petronela Grigorescu, Claudia Chiras, Daniel Chirila, Radu Vasiliu, Iustin Surpanelu

Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu71
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu72
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu73
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu74
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu75
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu76
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu77
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu78
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu79
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu80
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu81
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu82
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu83
Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Ateneu84
Didina Sava
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 4282
Varsta : 58
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

https://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate) Empty Re: Examen de maturitate (Vals mortal cu profa de mate)

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum