Ultimele subiecte
Căutare
Subiecte similare
Reţele de socializare
Dorina Neculce
Forumul Prieteniei :: Clubul Forumului Prieteniei :: Bloguri personale ale membrilor Forumului Prieteniei
Pagina 16 din 18
Pagina 16 din 18 • 1 ... 9 ... 15, 16, 17, 18
11112009
Dorina Neculce
http://misionara-misionara.blogspot.com/
http://misionara.toateblogurile.ro/2010/11/08/mereu-inainte/
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Mai 04, 2012 8:14 pm, editata de 62 ori
Dorina Neculce :: Comentarii
Aud , ades, un cântec
ce nu piere,
Parcă desprins din trupuri de cadâne,
Și-acea nespus de simplă netăcere,
Ca încantarea unui rit
Se lasă așteptată peste mine...
Iar când ajunge, risipit,
ecoul ei la jumătate,
Mi-apropii mâinile de piept
și o simt în mine
ca pe-un fulger cum străbate,
Și cum îmi răsfoiește
fila de jurnal
pe fiecare parte.
Chiar tu-mi țineai
în palme zilele-mi fierbinți,
Mă întrebai dacă vreun gând
mă doare...
Îți arătam cu pași cuminți,
Un suflet ce-și usca, nestingherit,
Iluzia de trup în soare...
Și așa gândeam:
Ce tristă e cetatea dintre munți,
Când singură-mi încep
peregrinarea,
Și între ziduri i-te-ascunzi,
Făr-a-ncerca
să-mi limpezești cărarea...
Atunci,
mă-ntorc acasă,
și în drumul meu,
Adulmec îndelung mireasma rară
A gurii tale ce n-a încetat
șă-mi strige numele, mereu,
seară de seară...
Pe când urcam necontenit
Spre cer
aceeași scară...
aceeași scară...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Aug 16, 2010 9:43 am, editata de 2 ori
ce nu piere,
Parcă desprins din trupuri de cadâne,
Și-acea nespus de simplă netăcere,
Ca încantarea unui rit
Se lasă așteptată peste mine...
Iar când ajunge, risipit,
ecoul ei la jumătate,
Mi-apropii mâinile de piept
și o simt în mine
ca pe-un fulger cum străbate,
Și cum îmi răsfoiește
fila de jurnal
pe fiecare parte.
Chiar tu-mi țineai
în palme zilele-mi fierbinți,
Mă întrebai dacă vreun gând
mă doare...
Îți arătam cu pași cuminți,
Un suflet ce-și usca, nestingherit,
Iluzia de trup în soare...
Și așa gândeam:
Ce tristă e cetatea dintre munți,
Când singură-mi încep
peregrinarea,
Și între ziduri i-te-ascunzi,
Făr-a-ncerca
să-mi limpezești cărarea...
Atunci,
mă-ntorc acasă,
și în drumul meu,
Adulmec îndelung mireasma rară
A gurii tale ce n-a încetat
șă-mi strige numele, mereu,
seară de seară...
Pe când urcam necontenit
Spre cer
aceeași scară...
aceeași scară...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Aug 16, 2010 9:43 am, editata de 2 ori
Femeile urcau o scară șubredă spre cer,
Unele purtau în brațe ramurile lăcrimânde ale trestiilor,
Altele, câte un suflet,
în care se uitau ca-ntr-o oglindă aburită...
Cu poalele rochiilor încercau zadarnic să șteargă ceața așternută ca umbra gigantică a unei fantome,
peste începuturile de lume...
Cele mai plăpânde strângeau în jurul lor vidul albastru,
crezând că sunt spiritele nenăscuților...
condamnați la veșnică tăcere...
Peste zarea sângerie,
se auzea murmurul nedeslușit...
- E un flaut scobit în trunchiul unui creier, mă lămurește zvâcnindu-și inima uscată,un nenăscut,
care a primit dezlegarea de a mă ucide...
Poate dacă aș lua scara în brațe și aș lăsa-o să se ridice ea la cer pe trupul meu,
moartea mi-ar prelungi agonia...
Sunetele și versul meu ar fi auzite...
Ielele și-ar rupe iar încălțările de mătase în cântecul meu...
Se lasă zorii, și eu mi-ndrept pașii obosiți spre casă...
Lume privește cu nedumerire la încălțările-mi de mătase zdrențuită...
Pasul tău îmi secondează peregrinarea...pe altarul veșniciei...
în căutarea sufletului care a uitat cărarea spre trup...
Doar azi, am primit dezlegare de a atinge cu mâna mea dreaptă cerul.
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Sept 13, 2010 3:50 pm, editata de 4 ori
Îi mai curg lacrimi pe obrazul de porțelan,pe când păpușarul își numără banii.
Sforile îi strâng din ce în ce mai crunt încheieturile...
Păpușarul le strunește cu îndemânare și zâmbește larg publicului după fiecare reprezentație.
Ar zâmbi și ea...copiilor care îi îndeasă dulciuri în mâinile imobile...
Nu știe gustul „dulce”...
Nici cuvântul nu are simbol în puțina ei rațiune...
Pe când păpușarul dormea liniștit, a pornit așa : hai-hui, pe străzi...
A nimerit într-un „azil de suflete” ...
Lumea îl numea „anticariat”...
Aici zăceau vechii prieteni ai oamenilor...unii plecați...alții emancipați...alții îndatorați.
Marioneta asculta înmărmurită povestea fastuoasă a fiecăruia...
Părea că a nimerit în cercul „alcoolicilor anonimi”, unde sufletele solidare își varsă pe umărul de lângă ele, amarul...
Zâmbește trist...
Dar liber...
și simte voluptatea libertății ca pe o pasăre liberă a văzduhului...
Păpușarul o zărește și-i strunește iar încheieturile..
Aceeași impasibilitate se reașează pe chip...
***
Poveștile se mai aud...dar foarte departe...nu le mai pricepe sensul.
A obosit de atâta joacă.
Într-o noapte senină, va privi cu mare curaj luna sidefie, fantomatică arătare cântată cu glasuri răgușite de trubadurii întârziați...și...liniștea o să-i patrundă-n suflet, picătură cu picătură ca o perfuzie uitată-n venă...
Așa gândesc marionetele când păpușarul le sucește bezmetic brațele, capetele, și trupurile lor fac plecăciuni la comandă...
Degeaba râd copiii...
Totul e durere...
Cortina se lasă ca o pânza a întunericului peste chipurile nedespărțite.
E liniște în trup și-n suflet...
Pașii se rostogolesc pe caldarâm.
Mica făptură se îndreaptă cu pași îndârjiți spre „azilul sufletelor”.
Aici n-o mai așteaptă nimeni...prietenii ori au plecat...ori s-au emancipat...ori s-au îndatorat...
De dinapoi scenei, rânjind, păpușarul mânuie semeț o marionetă cu brațe mai puternice , cu sforile mai tari...cu chip mai impasibil...
Apoi, se retrage mulțumit și își numără banii...
Cândva își va spune și el poveste în fapt de seară...dar micuța veche marionetă n-o să-l mai asculte...
Ecoul pașilor ei va răsuna ca o rugăciune pe altarul tăcerii...și va visa același vis în care oamenii au sfori legate de trupuri...
Sforile îi strâng din ce în ce mai crunt încheieturile...
Păpușarul le strunește cu îndemânare și zâmbește larg publicului după fiecare reprezentație.
Ar zâmbi și ea...copiilor care îi îndeasă dulciuri în mâinile imobile...
Nu știe gustul „dulce”...
Nici cuvântul nu are simbol în puțina ei rațiune...
Pe când păpușarul dormea liniștit, a pornit așa : hai-hui, pe străzi...
A nimerit într-un „azil de suflete” ...
Lumea îl numea „anticariat”...
Aici zăceau vechii prieteni ai oamenilor...unii plecați...alții emancipați...alții îndatorați.
Marioneta asculta înmărmurită povestea fastuoasă a fiecăruia...
Părea că a nimerit în cercul „alcoolicilor anonimi”, unde sufletele solidare își varsă pe umărul de lângă ele, amarul...
Zâmbește trist...
Dar liber...
și simte voluptatea libertății ca pe o pasăre liberă a văzduhului...
Păpușarul o zărește și-i strunește iar încheieturile..
Aceeași impasibilitate se reașează pe chip...
***
Poveștile se mai aud...dar foarte departe...nu le mai pricepe sensul.
A obosit de atâta joacă.
Într-o noapte senină, va privi cu mare curaj luna sidefie, fantomatică arătare cântată cu glasuri răgușite de trubadurii întârziați...și...liniștea o să-i patrundă-n suflet, picătură cu picătură ca o perfuzie uitată-n venă...
Așa gândesc marionetele când păpușarul le sucește bezmetic brațele, capetele, și trupurile lor fac plecăciuni la comandă...
Degeaba râd copiii...
Totul e durere...
Cortina se lasă ca o pânza a întunericului peste chipurile nedespărțite.
E liniște în trup și-n suflet...
Pașii se rostogolesc pe caldarâm.
Mica făptură se îndreaptă cu pași îndârjiți spre „azilul sufletelor”.
Aici n-o mai așteaptă nimeni...prietenii ori au plecat...ori s-au emancipat...ori s-au îndatorat...
De dinapoi scenei, rânjind, păpușarul mânuie semeț o marionetă cu brațe mai puternice , cu sforile mai tari...cu chip mai impasibil...
Apoi, se retrage mulțumit și își numără banii...
Cândva își va spune și el poveste în fapt de seară...dar micuța veche marionetă n-o să-l mai asculte...
Ecoul pașilor ei va răsuna ca o rugăciune pe altarul tăcerii...și va visa același vis în care oamenii au sfori legate de trupuri...
Dansul umbrei focaliza privirile obosite,
Dincolo, mama aprindea lumânări în căldura sufletului,
Lumânarile se reaprind și se sting în clipa genelor mele...
Umbra nu înceta să deseneze figuri fantasmagorice pe zidurile tăcerii.
Lumine se ascunde, mereu, jinduind efemericul dans...
Cândva, dansul lor se întrepătrundea într-un arabesc al zilelor și nopților.
Când s-a despărțit umbra de lumină?
Ceasurile au ticăit nebune,
ca niște inimi zbuciumate în căutare de iluzii....
Vlăguite, zac uitate în cascadă umbrelor...
Uneori, tata mai încearcă, în ascuns, să le resusciteze acele ruginite...
Limbile plictisite strigă timpul într-un glas șovăitor, pentru o scurtă vreme...
Mâine, tata o să-și fac din sfoară timp și o să-mi deseneze în culori acrilice viitorul pentru a mă proteja de umbrele negre ale trecutului...
Dar mai pot aștepta până mâine?
***
Păsările văzduhului măsoară, neobosite, timpul cu bătaia aripilor...
Când se face seara, își îndeamnă puii să se hrănească cu mană cerească.
Țipătul îndestulat vestește prezența Creatorului prin apropierea luminii.
Zilele capătă detalii nebănuite.
Ele-și opresc zborul și ne întreabă pe fiecare, în parte, la ce număr vrem să ne oprim...
Lumina încă se ascunde în colțul gândului poftind mijlocul sacru al umbrei.
În noapte, un stol bine hrănit ne înalță „prizonieri” în albastrul nesfârșit,
acolo unde cerul îmbrățișează pătimaș zarea...
Eu îți pot zări chipul în lumină...
Tu îmi poți desluși sufletul în umbră...
A câta oară chipul tău îmi acoperă sufletul dezgolit???
Tata îmi șterge cu mâna stângă fruntea îmbrobodită de sudorile trecerii,
cu dreapta nu încetează să-mi deseneze viitorul...
Dincolo, mama aprindea lumânări în căldura sufletului,
Lumânarile se reaprind și se sting în clipa genelor mele...
Umbra nu înceta să deseneze figuri fantasmagorice pe zidurile tăcerii.
Lumine se ascunde, mereu, jinduind efemericul dans...
Cândva, dansul lor se întrepătrundea într-un arabesc al zilelor și nopților.
Când s-a despărțit umbra de lumină?
Ceasurile au ticăit nebune,
ca niște inimi zbuciumate în căutare de iluzii....
Vlăguite, zac uitate în cascadă umbrelor...
Uneori, tata mai încearcă, în ascuns, să le resusciteze acele ruginite...
Limbile plictisite strigă timpul într-un glas șovăitor, pentru o scurtă vreme...
Mâine, tata o să-și fac din sfoară timp și o să-mi deseneze în culori acrilice viitorul pentru a mă proteja de umbrele negre ale trecutului...
Dar mai pot aștepta până mâine?
***
Păsările văzduhului măsoară, neobosite, timpul cu bătaia aripilor...
Când se face seara, își îndeamnă puii să se hrănească cu mană cerească.
Țipătul îndestulat vestește prezența Creatorului prin apropierea luminii.
Zilele capătă detalii nebănuite.
Ele-și opresc zborul și ne întreabă pe fiecare, în parte, la ce număr vrem să ne oprim...
Lumina încă se ascunde în colțul gândului poftind mijlocul sacru al umbrei.
În noapte, un stol bine hrănit ne înalță „prizonieri” în albastrul nesfârșit,
acolo unde cerul îmbrățișează pătimaș zarea...
Eu îți pot zări chipul în lumină...
Tu îmi poți desluși sufletul în umbră...
A câta oară chipul tău îmi acoperă sufletul dezgolit???
Tata îmi șterge cu mâna stângă fruntea îmbrobodită de sudorile trecerii,
cu dreapta nu încetează să-mi deseneze viitorul...
EVOLUȚIE
Într-o grădină părăsită, năpădită de buruieni fioroase,
în care și-au găsit adăpost șerpii înfierbântați,
am zărit pentru o clipă viața veșnică...
Avea chipul unui fluture cu aripile roase , uscate de trecerea vremurilor .
Mi-am pipăit subrațul și mi-am descoperit aripi firave, nefirești,
de parcă în acel moment ieșiseră din crisalida albă
ca dintr-un întunecat mormânt....
Îmi amintesc,
te-am întrebat dacă mai ai nevoie de aripile mele,
Dacă nu e prea târziu pentru încă un zbor fără oprire...
Ai tăcut,
și m-am gândit :
Sunt fluturele mort...
Rătăcitor pe zarea uitării...
Mă-ncurcă aripile vii, neobosite...
Le-aș putea dărui vieții veșnice...
Femeie-înger cu chip de fluture care zace neputincioasă în grădina cu iarba grasă,
adăpost străniu al jivinelor...
Aș putea salva omenirea.
Oamenii ar mai putea tropăi cu bocancii noroioși în catedrala neamului...
Pofticioșii și-ar astâmpăra setea cu sânge tot mai proaspăt...
Piețele , de azi , sunt deschise pănă dincolo de miezul nopții...
Tu încă mai poți să-mi aspiri privirea...
s-a inventat ieri aspiratorul de suflete...
Toate acestea se cheamă: EVOLUȚIE.....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Dum Sept 12, 2010 10:28 pm, editata de 2 ori
Într-o grădină părăsită, năpădită de buruieni fioroase,
în care și-au găsit adăpost șerpii înfierbântați,
am zărit pentru o clipă viața veșnică...
Avea chipul unui fluture cu aripile roase , uscate de trecerea vremurilor .
Mi-am pipăit subrațul și mi-am descoperit aripi firave, nefirești,
de parcă în acel moment ieșiseră din crisalida albă
ca dintr-un întunecat mormânt....
Îmi amintesc,
te-am întrebat dacă mai ai nevoie de aripile mele,
Dacă nu e prea târziu pentru încă un zbor fără oprire...
Ai tăcut,
și m-am gândit :
Sunt fluturele mort...
Rătăcitor pe zarea uitării...
Mă-ncurcă aripile vii, neobosite...
Le-aș putea dărui vieții veșnice...
Femeie-înger cu chip de fluture care zace neputincioasă în grădina cu iarba grasă,
adăpost străniu al jivinelor...
Aș putea salva omenirea.
Oamenii ar mai putea tropăi cu bocancii noroioși în catedrala neamului...
Pofticioșii și-ar astâmpăra setea cu sânge tot mai proaspăt...
Piețele , de azi , sunt deschise pănă dincolo de miezul nopții...
Tu încă mai poți să-mi aspiri privirea...
s-a inventat ieri aspiratorul de suflete...
Toate acestea se cheamă: EVOLUȚIE.....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Dum Sept 12, 2010 10:28 pm, editata de 2 ori
În numele pescarilor care-și întind mrejele
în apa neliniștilor,
încercând să prindă suflete pierdute,
pe care să le vindece,
aș scrie un poem...
cântat de zbaterile valurilor,
șlefuit de piatra albă a râurilor.
Piatră desprinsă din stânca pierdută
dincolo de privirea superficială a furnicilor.
Mușuroi înălțător în abisul minciunii.
E târziu, voi șoptit, cu spaimă,
pentru blastfemia de a evoca în cuvinte deșarte
numele pescrilor, aleși de seamă...
În trup voi crește atât de mult,
încât n-o să mai încap în alte trupuri...
Râuri de lacrimi or să curgă prin casa multor suflete.
Sunt lacrimile mele, spun, ce au fost cândva ale Alicei.
Mi le-a împrumutat pentru voi...
Lacrimi dulci,
culese de pe tărâmul Minunilor...
Dovadă nostalgică a copilăriei pierdute
când înlăuntrul meu era așa de cald...
Regina furnicilor îmi șterge obrajii înduioșată,
dăruindu-mi firul ei de nisip,
așa cu le dăruiește celor care au curajul de a trece dincolo de ușă...
Cu responsabilitate, îl așez în clepsidra timpului meu...
Promit să i-l înapoiez când în grădina mea va crește firul,
pe care să-l pot uda de trei ori pe zi cu apa întârziată
a unui multașteptat asfințit...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Sept 23, 2010 8:54 am, editata de 2 ori
în apa neliniștilor,
încercând să prindă suflete pierdute,
pe care să le vindece,
aș scrie un poem...
cântat de zbaterile valurilor,
șlefuit de piatra albă a râurilor.
Piatră desprinsă din stânca pierdută
dincolo de privirea superficială a furnicilor.
Mușuroi înălțător în abisul minciunii.
E târziu, voi șoptit, cu spaimă,
pentru blastfemia de a evoca în cuvinte deșarte
numele pescrilor, aleși de seamă...
În trup voi crește atât de mult,
încât n-o să mai încap în alte trupuri...
Râuri de lacrimi or să curgă prin casa multor suflete.
Sunt lacrimile mele, spun, ce au fost cândva ale Alicei.
Mi le-a împrumutat pentru voi...
Lacrimi dulci,
culese de pe tărâmul Minunilor...
Dovadă nostalgică a copilăriei pierdute
când înlăuntrul meu era așa de cald...
Regina furnicilor îmi șterge obrajii înduioșată,
dăruindu-mi firul ei de nisip,
așa cu le dăruiește celor care au curajul de a trece dincolo de ușă...
Cu responsabilitate, îl așez în clepsidra timpului meu...
Promit să i-l înapoiez când în grădina mea va crește firul,
pe care să-l pot uda de trei ori pe zi cu apa întârziată
a unui multașteptat asfințit...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Sept 23, 2010 8:54 am, editata de 2 ori
MOTTO:De ce mă supăr pentru părul căzut în supă sau în vin,
Când la răscruce, adevărul, și-ascunde fața,
precum se-ascunde cârtița-n DESTIN?
În asfințit, trupurile cenușii se măcinau mărunt,
Cum se macină bobul de grâu
În morile de vânt...
Fiecare trup avea piatra sa,
Mai aspră...din ce în ce mai aspră...
Erodată de nevrednicie...
Aripi umede încercau să se usuce în căldura neajunsă a soarelui din asfințit
Pârjolindus-se simbolic în sângele ceresc.
Trupuri obosite și aripi umede
Se uneau într-o spectaculară armonie
Încercând să străbată zarea.
Hei, oameni cu aripi,
Zborul sosește o singură dată pentru fiecare...
În viața asta ați pierdut miezul vieții
și aripa se îmbiba tot mai mult în mocirla adevărului...
astupând trupul...acoperind gândul cu o pelerină roasă de neadevăr în zilele însorite...
Când la răscruce, adevărul, și-ascunde fața,
precum se-ascunde cârtița-n DESTIN?
În asfințit, trupurile cenușii se măcinau mărunt,
Cum se macină bobul de grâu
În morile de vânt...
Fiecare trup avea piatra sa,
Mai aspră...din ce în ce mai aspră...
Erodată de nevrednicie...
Aripi umede încercau să se usuce în căldura neajunsă a soarelui din asfințit
Pârjolindus-se simbolic în sângele ceresc.
Trupuri obosite și aripi umede
Se uneau într-o spectaculară armonie
Încercând să străbată zarea.
Hei, oameni cu aripi,
Zborul sosește o singură dată pentru fiecare...
În viața asta ați pierdut miezul vieții
și aripa se îmbiba tot mai mult în mocirla adevărului...
astupând trupul...acoperind gândul cu o pelerină roasă de neadevăr în zilele însorite...
M-aș strecura pe lângă tine, în mulțime,
Topită în lumina diafană,
Dac-ai înfinge acul
În umbra din vechime,
Și mi-ai lua și degetul din rană...
Chiar capul șarpelui și-al unui semizeu,
S-ar sparge-n ușa templului
ascunsă în adâncul meu...
Și mi-ai mai scrie-ndemnuri cristaline pe frunzele uscate,
În tălpi mi-ai tot șopti mulțimi de vise
ce-au fost și au rămas pe veci uitate.
***
Copacu-ntreg același cântec îmi murmură mereu,
Dar, straniul cântec se aude ,întâi, în freamătul din trupul tău...
Iar ochiul tău,
In mine,azi, o să se zbată,
Cu pleoapa-i cenușie ,ce-i uneori albastră și curată...
Și-n goana noastră cea nebună purtată pe eterna zare,
Cu totul vom pluti,
cu brațele întinse,
Pe firul apei călătoare..
Topită în lumina diafană,
Dac-ai înfinge acul
În umbra din vechime,
Și mi-ai lua și degetul din rană...
Chiar capul șarpelui și-al unui semizeu,
S-ar sparge-n ușa templului
ascunsă în adâncul meu...
Și mi-ai mai scrie-ndemnuri cristaline pe frunzele uscate,
În tălpi mi-ai tot șopti mulțimi de vise
ce-au fost și au rămas pe veci uitate.
***
Copacu-ntreg același cântec îmi murmură mereu,
Dar, straniul cântec se aude ,întâi, în freamătul din trupul tău...
Iar ochiul tău,
In mine,azi, o să se zbată,
Cu pleoapa-i cenușie ,ce-i uneori albastră și curată...
Și-n goana noastră cea nebună purtată pe eterna zare,
Cu totul vom pluti,
cu brațele întinse,
Pe firul apei călătoare..
Sunt EU,
păpușa folosită,
Dorită-n gând de fiecare dată...
Am cap de porțelan,
Și...trup umplut cu vată,
Mi-e...inima de piatră...
Și...focul nu mă mai învie
NICIODATĂ....
Dar trupul tău, iubite,
Îmi ține calea la hotare,
NU CREZI CĂ AM MURIT...............................................................................................................................................................................
Și-aștepți, ca magul,fără încetare.
În capul meu de porțelan,
DE simplă și uzată jucărie,
S-arată chipul tău magician,
Cu nimb de haină vie...
În ochiul tău nepământean,
O pasăre , ca-n colivie,
ți se zbate...
Aș vrea în palme să o am...
să-i smulg din ochiul tău penajul,
de se poate....
Să-mi fac din EL
o luntre azurie,
Și când nu mă mai vreți...
să trec
cu pas ușor...
spre veșnicie....
păpușa folosită,
Dorită-n gând de fiecare dată...
Am cap de porțelan,
Și...trup umplut cu vată,
Mi-e...inima de piatră...
Și...focul nu mă mai învie
NICIODATĂ....
Dar trupul tău, iubite,
Îmi ține calea la hotare,
NU CREZI CĂ AM MURIT...............................................................................................................................................................................
Și-aștepți, ca magul,fără încetare.
În capul meu de porțelan,
DE simplă și uzată jucărie,
S-arată chipul tău magician,
Cu nimb de haină vie...
În ochiul tău nepământean,
O pasăre , ca-n colivie,
ți se zbate...
Aș vrea în palme să o am...
să-i smulg din ochiul tău penajul,
de se poate....
Să-mi fac din EL
o luntre azurie,
Și când nu mă mai vreți...
să trec
cu pas ușor...
spre veșnicie....
În mine
Se zbat 10 vieți
într-un vibrato crescendo
sfârâmându-mi oasele nefolositoare,
aidoma a 10 păsări străvechi, înhumate,
care-și cer dreptul la existență
înlăuntru casei sufletului meu...
Trupul,
Materie neprielnică,închisoare a spiritului mut,
Se lasă purtat de înzecitul zbor interior...
Înșirat asemeni metaniilor sfinte,
șlefuite de aripa pleoapelor tale aprinse:
viața ei de ieri(pasăre a văzduhului)...
viața ei de azi(pasăre a lutului nears)...
viața ei de mâine...poimâine(pasăre albastră trecută prin cercuri de foc)...
Viața mea adevărată, înfricată
Se ascunde îndărătul numerelor fatidice
Rugându-te șovăitoare
Să o trăiești măcar până înaripatele își mistuie amețitorul zbor
și zbuciumata zbatere
de dinăuntru...oaselor mele...
Eu...Tu...
Prezențe ireale ale aceluiași zeu interstatic...
Lumea mea...se topește în lumina trupului tău.
Lumina ta... se trezește în adâncul ființei mele.
***
Învârte aprig cheia amintirilor...
Balerina își continua neîntreruptul dans
Pe ritmul dezacordat
al muzicii tale
șoptindu-ți cât ești de fericit...
Lumânarea se reaprinde în cele mai umbrite colțuri
pe care uneori încerc să le rotunjesc
E iară dimineață...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Mai 28, 2010 7:12 pm, editata de 1 ori
Se zbat 10 vieți
într-un vibrato crescendo
sfârâmându-mi oasele nefolositoare,
aidoma a 10 păsări străvechi, înhumate,
care-și cer dreptul la existență
înlăuntru casei sufletului meu...
Trupul,
Materie neprielnică,închisoare a spiritului mut,
Se lasă purtat de înzecitul zbor interior...
Înșirat asemeni metaniilor sfinte,
șlefuite de aripa pleoapelor tale aprinse:
viața ei de ieri(pasăre a văzduhului)...
viața ei de azi(pasăre a lutului nears)...
viața ei de mâine...poimâine(pasăre albastră trecută prin cercuri de foc)...
Viața mea adevărată, înfricată
Se ascunde îndărătul numerelor fatidice
Rugându-te șovăitoare
Să o trăiești măcar până înaripatele își mistuie amețitorul zbor
și zbuciumata zbatere
de dinăuntru...oaselor mele...
Eu...Tu...
Prezențe ireale ale aceluiași zeu interstatic...
Lumea mea...se topește în lumina trupului tău.
Lumina ta... se trezește în adâncul ființei mele.
***
Învârte aprig cheia amintirilor...
Balerina își continua neîntreruptul dans
Pe ritmul dezacordat
al muzicii tale
șoptindu-ți cât ești de fericit...
Lumânarea se reaprinde în cele mai umbrite colțuri
pe care uneori încerc să le rotunjesc
E iară dimineață...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Mai 28, 2010 7:12 pm, editata de 1 ori
Și dacă durerea ce m-apasă-n piept nu mi-e durere,
iar cea adevărată m-așteaptă, cu îngăduință ,în tăcere?
Dar dacă plânsul meu nu-i plâns de Om, adevărat?
Și e doar apa cristalină în care
un înger s-a scăldat?
Și dacă drumul ce-l refac , acum, spre tine,
Se rătăcește, hoinărind pe căi străine?
Atunci, ca să fiu sigur...
Iau pasărea ce-și pierde capu-nsângerată...
Și...îmi las viața să se scurgă
în trupul EI de moartă-naripată...
Și-o las să se mai zbată-o vreme-n mine...
Apoi...
Îți iau în palme fruntea
și las să treacă viața ei în tine...
***
Chiar dacă pasărea-i tăiată...
O las
Prin NOI
să mai trăiască-odată...
iar cea adevărată m-așteaptă, cu îngăduință ,în tăcere?
Dar dacă plânsul meu nu-i plâns de Om, adevărat?
Și e doar apa cristalină în care
un înger s-a scăldat?
Și dacă drumul ce-l refac , acum, spre tine,
Se rătăcește, hoinărind pe căi străine?
Atunci, ca să fiu sigur...
Iau pasărea ce-și pierde capu-nsângerată...
Și...îmi las viața să se scurgă
în trupul EI de moartă-naripată...
Și-o las să se mai zbată-o vreme-n mine...
Apoi...
Îți iau în palme fruntea
și las să treacă viața ei în tine...
***
Chiar dacă pasărea-i tăiată...
O las
Prin NOI
să mai trăiască-odată...
Mi/era pustiu în suflet
Dar un pustiu umplut cu zgură,
Mușcam din lespede de piatră să nu strig,
Și-n mine strigătul se parfuma cu ură...
Din zarea viorie un unicorn înaripat,
Și-a scos din frunte cornul
Și-n pieptul gândului m-a fulgerat.
Din pieptul meu străpuns o dată și-ncă o dată,
A început să curgă nu sânge, nici fiere,
Ci apă...dar apă tulburată...
De dincolo de lume, o mână mă arată,
Și-mi scrie adânc pe trupu-mi
Cu fieru-i înroșit în vatră:
-Degeaba-ți mai porți gândul
Ești o femeie fulgerată,
Și-n vene-ți curge apa morții,
O apă tulburată...
***
Cu glasul stins mă-ntreb dac-am greșit...
Dar fruntea mă apasă...
Și soarele se scaldă cu nepăsare-n asfințit,
Aș vrea să ies din mine, în astă seară
Și să mă plimb mai liniștit...
pe-afară...
Să nu-mi scrii ODE multvisate,
Ci doar,să-ți plimbi privirea
pe la geamul meu...
Cândva trăiam cu frica-nfiptă-n spate
Că m-ai putea uita...
că poate...
nu mai ești tu visul meu...
Dar azi, când viața ni se conturează
în tril de ciocârlii,
Mă-ntreb :
Ți-e amintirea trează?
Mai sufli tu
în floarea ninsă
de puf de păpădii,
pe zări pustii??
Îți mai atârnă dorul
În genele-nghețate?
M-aștepți și acum ,
în nopțile târzii,
Pe căi de nimenea umblate?
***
Așa cânta un menestrel,
Un cântec de iubire...
Iubita lui s-apropie ușor de el,
Conturul buzelor i-l desenează în neștire,
ca pe răspunsul mut,
ce azi se-ntruchipează-ntr-un sărut...
Ci doar,să-ți plimbi privirea
pe la geamul meu...
Cândva trăiam cu frica-nfiptă-n spate
Că m-ai putea uita...
că poate...
nu mai ești tu visul meu...
Dar azi, când viața ni se conturează
în tril de ciocârlii,
Mă-ntreb :
Ți-e amintirea trează?
Mai sufli tu
în floarea ninsă
de puf de păpădii,
pe zări pustii??
Îți mai atârnă dorul
În genele-nghețate?
M-aștepți și acum ,
în nopțile târzii,
Pe căi de nimenea umblate?
***
Așa cânta un menestrel,
Un cântec de iubire...
Iubita lui s-apropie ușor de el,
Conturul buzelor i-l desenează în neștire,
ca pe răspunsul mut,
ce azi se-ntruchipează-ntr-un sărut...
Trăiesc într-o poveste de dragoste,
conturată în alb-negru,
așa cum se conturează crepuscular zorii
după un coșmar ce roade conștiința ca pe un os,
uitat la hotar de veacuri
râvnit de câini neîmblânziți.
Trăiesc ca într-un vis în care
șerpii au palmierii lor
și sunt hrâniți cu miere
înecată în râuri de lapte dulce.
Trăiesc în acordurile -dezacorduri ale muzicii sufletului meu
așteptând oaza răcoroasă a deșertului
cu nisipuri nestatornice.
Cadâne despletite își unduiesc șoldurile, paranoic,
delectând fața șeicului
brăzdată
de întâmplări neîntâmplate,
În crestăturile trupului învechit stau scrise parcă
păcatele unei lumi adormite în cochilia timpului...
Gnomicul cosmic, umplut cu tină, se așază pe fața
cadaverică a lumii.
Și eu încă trăiesc...pierdută în lumea
umbrelor conturată pe cenușiul aspru al vieții.
Dar,
întâmplările pe care le credeam
înnegrite de cenușa amintirilor
îmi deschid uși luminoase înspre un abis
la capătul căruia sunt așteptată...
Călătoresc înlăuntrul meu,
descopăr eu-l pierdut care-mi așterne covorul
petalelor de trandafir
din prea plinul ființei sale...
Lumina se reaprinde și o las
dăinuindă la poarta sufletului tău...
Acolo
unde se contopesc lumile mele...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Noi 10, 2010 9:45 am, editata de 2 ori
conturată în alb-negru,
așa cum se conturează crepuscular zorii
după un coșmar ce roade conștiința ca pe un os,
uitat la hotar de veacuri
râvnit de câini neîmblânziți.
Trăiesc ca într-un vis în care
șerpii au palmierii lor
și sunt hrâniți cu miere
înecată în râuri de lapte dulce.
Trăiesc în acordurile -dezacorduri ale muzicii sufletului meu
așteptând oaza răcoroasă a deșertului
cu nisipuri nestatornice.
Cadâne despletite își unduiesc șoldurile, paranoic,
delectând fața șeicului
brăzdată
de întâmplări neîntâmplate,
În crestăturile trupului învechit stau scrise parcă
păcatele unei lumi adormite în cochilia timpului...
Gnomicul cosmic, umplut cu tină, se așază pe fața
cadaverică a lumii.
Și eu încă trăiesc...pierdută în lumea
umbrelor conturată pe cenușiul aspru al vieții.
Dar,
întâmplările pe care le credeam
înnegrite de cenușa amintirilor
îmi deschid uși luminoase înspre un abis
la capătul căruia sunt așteptată...
Călătoresc înlăuntrul meu,
descopăr eu-l pierdut care-mi așterne covorul
petalelor de trandafir
din prea plinul ființei sale...
Lumina se reaprinde și o las
dăinuindă la poarta sufletului tău...
Acolo
unde se contopesc lumile mele...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Noi 10, 2010 9:45 am, editata de 2 ori
Mi-au amorțit genunchii,
te-aștept la fel ca înainte,
să îmi reverși în față
ocenul de cuvinte....
te-aștept la fel ca înainte,
să îmi reverși în față
ocenul de cuvinte....
Un orologiu prăfuit dăinuie pe fruntea mea,
Nu uită să mă anunțe ironic:
-Trezețe-te!!! Privește! E trecut de miezul vieții!
Și Tu abia ai adormit...
Cineva îmi țipă în timpanul care e de fapt inima orologiulei meu.
Apoi, îmi mușcă din față.
În ce timp mă aflu?
Sunt Eu fiica nepurificată a universului?
Într-un soi de rugăciune,
Îmi port pașii( genunchii) prin încăpere...
Încăperea mă închide înlăuntrul ei...ca într-un prim obiect de sticlă.
Scrijelesc sticla cu unghiile netăiate de o veșnicie...
Mitul lui Sisif se naște a doua oară în ființa mea...
Când cred că am atins limanul , o figură hidoasă îmi aruncă sulițe de zâmbete.
Răscolindu-și gura știrbă, apasă cu putere dopul de plută...
Câteva picături de aer îmi adie pe țeasta lovită...
Poți trăi și cu picături de aer...
Poți să te joci cu viața...
Inima îmi cântă un imn de triumf...
E miezul vieții și al morții...
e vremea liliacului parfumat...
Dansezi cu viața și îți șoptește:
- Eu un cântec și un dans doar pentru tine...
Nimeni nu-i cunoaște ritmul...nici muzica...
Sentimentele - viermi stau ascunse în baia spoită cu aur...
Se spală neîncetat pe dinți...
Cred că numai așa le vor crește aripi...
UN Vis își pierde aripile în ceața densă a gândurilor mele...
Doamne!
Fără aripi seamănă izbitor cu un sentiment- vierme...
În miezul nopții se aude un sfâșietor cântec de caval...
Dansul renaște în mine.
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Sept 15, 2010 6:21 am, editata de 2 ori
Nu uită să mă anunțe ironic:
-Trezețe-te!!! Privește! E trecut de miezul vieții!
Și Tu abia ai adormit...
Cineva îmi țipă în timpanul care e de fapt inima orologiulei meu.
Apoi, îmi mușcă din față.
În ce timp mă aflu?
Sunt Eu fiica nepurificată a universului?
Într-un soi de rugăciune,
Îmi port pașii( genunchii) prin încăpere...
Încăperea mă închide înlăuntrul ei...ca într-un prim obiect de sticlă.
Scrijelesc sticla cu unghiile netăiate de o veșnicie...
Mitul lui Sisif se naște a doua oară în ființa mea...
Când cred că am atins limanul , o figură hidoasă îmi aruncă sulițe de zâmbete.
Răscolindu-și gura știrbă, apasă cu putere dopul de plută...
Câteva picături de aer îmi adie pe țeasta lovită...
Poți trăi și cu picături de aer...
Poți să te joci cu viața...
Inima îmi cântă un imn de triumf...
E miezul vieții și al morții...
e vremea liliacului parfumat...
Dansezi cu viața și îți șoptește:
- Eu un cântec și un dans doar pentru tine...
Nimeni nu-i cunoaște ritmul...nici muzica...
Sentimentele - viermi stau ascunse în baia spoită cu aur...
Se spală neîncetat pe dinți...
Cred că numai așa le vor crește aripi...
UN Vis își pierde aripile în ceața densă a gândurilor mele...
Doamne!
Fără aripi seamănă izbitor cu un sentiment- vierme...
În miezul nopții se aude un sfâșietor cântec de caval...
Dansul renaște în mine.
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Sept 15, 2010 6:21 am, editata de 2 ori
Mi-oi aminti în altă viaţă,
Că încă nu te-am sărutat,
Şi apa tulbure-o să-mi strige:
pe EL l-aştepţi, nu l-ai uitat...
Mă voi întoarce-n zorii dimineţii,
În râu-n care m-am născut,
Apoi, în noaptea dintre vise,
Cobor răcoarea mea pe fruntea-ţi
şi cu ardoare gura ţi-o sărut...
E tristă dimineaţa fără tine,
Şi ziua din lumină-şi pierde...
Mă cauţi?
Gândul tău se-ndreaptă-ntâmplător spre mine?
Câmpia ce ţi-am desenat-o-i încă verde?
De şi-a pierdut culoarea-n asfinţit,
Aşteaptă-mi iarăşi pasul...
Şi din înaltul cerului de sori
spre tine-mi îndrept glasul...
Şi-ţi cânt cu frunza din copac.
UN IMN PENTRU IUBIRE,
Iar dacă sufletul mi-e prea sărac,
Te chem din amintire...
P.S.:Celor îndrăgostiţi. cu mare drag....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Sept 23, 2010 8:36 am, editata de 1 ori
Ești fericită?
Ești frumoasă...
Și păru-ți curge ca un râu,
Alesul meu te-a luat aseară-n casă,
Și ochii mi-au secat,
ca arșița de vară,un părău...
Ești mulțumită?
Ești aleasă...
Și ochii ți-s o mare nevăzută,
Iubitul meu te-a luat la el acasă
și apa mării tale o sărută...
Trimisul meu din altă viață,
Îți pune ție diademe îngerești,
cu ele te răsfață...
*
Și-atunci, eu mai cobor încă o treaptă, în neștire,
Iar chipul tău devine-o amintire...
***
Ți-o mai uita vreodată frumusețea?
Să mă-ntâlnesc cu el întâmplător,
Și el să-mi mângâie tristețea,
să-mi șteargă lacrima-ngropată în fior...
Ești frumoasă...
Și păru-ți curge ca un râu,
Alesul meu te-a luat aseară-n casă,
Și ochii mi-au secat,
ca arșița de vară,un părău...
Ești mulțumită?
Ești aleasă...
Și ochii ți-s o mare nevăzută,
Iubitul meu te-a luat la el acasă
și apa mării tale o sărută...
Trimisul meu din altă viață,
Îți pune ție diademe îngerești,
cu ele te răsfață...
*
Și-atunci, eu mai cobor încă o treaptă, în neștire,
Iar chipul tău devine-o amintire...
***
Ți-o mai uita vreodată frumusețea?
Să mă-ntâlnesc cu el întâmplător,
Și el să-mi mângâie tristețea,
să-mi șteargă lacrima-ngropată în fior...
E tristă casa când îi mor stăpânii,
Și buruienele îi cresc în bătătură,
Tu simţi durerea cum îţi roade osul mâinii
Şi gura ți se umple de arsură.
Spre seară , câinele în cimitir se-ndesă,
Ţărâna-ncepe să o scormonească,
Ar vrea să-şi ia cu el stăpânii,
Să-i ducă iar , pe toţi acasă.
Să-i strige numele uşor,să-l mângâie,
şi el să se aşeze la picioare, jos
Atunci, stăpânii lui , cu voie bună,
Să-l ia în braţe şi să-i dea doritul os...
Să simtă-n piept durerea cum se stinge,
S-audă încetişor un glas duios,
Să creadă că minunea-i săvârşită
doar pentru al lui suflet credincios...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Noi 01, 2010 6:40 pm, editata de 1 ori
Și buruienele îi cresc în bătătură,
Tu simţi durerea cum îţi roade osul mâinii
Şi gura ți se umple de arsură.
Spre seară , câinele în cimitir se-ndesă,
Ţărâna-ncepe să o scormonească,
Ar vrea să-şi ia cu el stăpânii,
Să-i ducă iar , pe toţi acasă.
Să-i strige numele uşor,să-l mângâie,
şi el să se aşeze la picioare, jos
Atunci, stăpânii lui , cu voie bună,
Să-l ia în braţe şi să-i dea doritul os...
Să simtă-n piept durerea cum se stinge,
S-audă încetişor un glas duios,
Să creadă că minunea-i săvârşită
doar pentru al lui suflet credincios...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Noi 01, 2010 6:40 pm, editata de 1 ori
MOTTO: „A stăpâni sau a nu înțelege e singurul mijloc de a nu suferi.A pricepe tot sau a nu te sinchisi de nimic aceasta e singura taină a vieții” (Zobie-B. Șt. Delavrancea)
Circul lumii-abia începe,
Adevărul stă în umbră...
Lume-și pune fard pe față,
Încercând să se ascundă...
Oamenii au mască sacră,
Cum a fost de la-nceputuri,
RAR, un seamăn se arată,
Lepădând ale lui scuturi...
Vrei să schimbi TU omenire?
Brusc, o palmă te lovește,
Ai schimba legea cu firea,
Și...ironic, omenirea te privește...
Ce-ar fi viața fără lacrimi,
Fără omul cel în zdrențe?
Ar mai vrea bogatul lacom
în castel să se răsfețe?
Ce-ar fi viața fără ură?
Fără drag de cei al LUI?
Lumea-ar sta cu pumnu-n gură,
Și FEMEIA, tot de-a dreapta
N I M Ă N U I...
Circul lumii-abia începe,
Adevărul stă în umbră...
Lume-și pune fard pe față,
Încercând să se ascundă...
Oamenii au mască sacră,
Cum a fost de la-nceputuri,
RAR, un seamăn se arată,
Lepădând ale lui scuturi...
Vrei să schimbi TU omenire?
Brusc, o palmă te lovește,
Ai schimba legea cu firea,
Și...ironic, omenirea te privește...
Ce-ar fi viața fără lacrimi,
Fără omul cel în zdrențe?
Ar mai vrea bogatul lacom
în castel să se răsfețe?
Ce-ar fi viața fără ură?
Fără drag de cei al LUI?
Lumea-ar sta cu pumnu-n gură,
Și FEMEIA, tot de-a dreapta
N I M Ă N U I...
Sunt flacără ascunsă în cuvânt,
Un susur aspru de izvor,
Și-aduc în cele patru zări răcoare...
Sunt norul tău, ascuns după alt nor,
Și-aduc în sufletu-ți ninsoare...
Ninsoare-n nopțile de mai,
cu liliac la poartă,
Sau ploi de dor cu stropi de rai,
Ce-ți plâng pe trup ca altădată...
Ninsori de gând cu raze arzătoare,
Și ploi de flori,
Ce-ți cad pe trup, îmbătătoare...
*
Sunt flacăra albastră din cămin
și mă răsfăț în tine,
Iar mâine-n zori de zi, te-oi încălzi
cu-n vis frumos...
Doar că e visul cel din mine...
Un susur aspru de izvor,
Și-aduc în cele patru zări răcoare...
Sunt norul tău, ascuns după alt nor,
Și-aduc în sufletu-ți ninsoare...
Ninsoare-n nopțile de mai,
cu liliac la poartă,
Sau ploi de dor cu stropi de rai,
Ce-ți plâng pe trup ca altădată...
Ninsori de gând cu raze arzătoare,
Și ploi de flori,
Ce-ți cad pe trup, îmbătătoare...
*
Sunt flacăra albastră din cămin
și mă răsfăț în tine,
Iar mâine-n zori de zi, te-oi încălzi
cu-n vis frumos...
Doar că e visul cel din mine...
În astă noapte, ai nins peste mine
petale roşii de trandafir...
Spuneai că le-ai adunat din Edenul neumblat...
Mirosul lor îmi îngropa nefiinţa,
Şi tresar, trăind copilăria...
Culegeam cu mâna nefiinţei caldele petale
pe care tu mi le aruncai pe buze,
Să-mi ascunzi sufletul...
I le dăruiam, ca într-un sacru ritual , bunicii...
Ea le prefăcea în perle vişinii de dulceaţă amară...
Apoi, ne îndemna zâmbind,
să le gustăm,
să ne amintim gustul nopţilor pierdute,
al clipelor de fericire vândute prea ieftin...
Gândeam în acelaşi gând:
-Ce bună e bunica atunci când se îmbracă
pentru noi
în petale de fericire!
*
Păsările nu zboară nciodată prea sus,
Chiar dacă florile,
în cimitir, cresc mai înalte decât crucile...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Sept 03, 2010 6:52 pm, editata de 2 ori
petale roşii de trandafir...
Spuneai că le-ai adunat din Edenul neumblat...
Mirosul lor îmi îngropa nefiinţa,
Şi tresar, trăind copilăria...
Culegeam cu mâna nefiinţei caldele petale
pe care tu mi le aruncai pe buze,
Să-mi ascunzi sufletul...
I le dăruiam, ca într-un sacru ritual , bunicii...
Ea le prefăcea în perle vişinii de dulceaţă amară...
Apoi, ne îndemna zâmbind,
să le gustăm,
să ne amintim gustul nopţilor pierdute,
al clipelor de fericire vândute prea ieftin...
Gândeam în acelaşi gând:
-Ce bună e bunica atunci când se îmbracă
pentru noi
în petale de fericire!
*
Păsările nu zboară nciodată prea sus,
Chiar dacă florile,
în cimitir, cresc mai înalte decât crucile...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Sept 03, 2010 6:52 pm, editata de 2 ori
SUNT URMA TA
Când munții falnici,
Fruntea în pământ
și-or apleca...
În urmă să nu calci,
pentru că eu...
sunt urma ta...
Și de-ți va spune cineva,
de mîine,
că nu mai sunt,
pe-acest pământ,
Tu să nu-l crezi...
și...să mă cauți..
în cuvânt...
Iar dacă-n nopți tăcute,
Te-ntrebi nedumerit,
de ce-am plecat,
demult..cândva...
Apleacă-ți doar privirea,
În ființa ta...
Și vei afla:
o casa cu chirie
mi-am luat în ea...
Și-oi locui aici...
discret,
Până mă scoți,
cu nepăsare.
din inimă...
din piept...
Dar dacă-ți cântă
sufletul în zori...
E pentru că ființa mea...
îți dă fiori...AZI SE NAȘTE-O STEA
Azi dacă moare în grădină-o floare,
În cer se naște-o stea strălucitoare...
Și dacă moare-n univers o stea,
E pentru că în RAI se naște cineva.
Nu-s mai presus decât natura mea ,
Și nu vreau răni în sufletele altora...
Dar dacă vrei să-ți lași doar urma ta
cernită în a mea viață...
Ia vorbe ascuțite și... taie-mă pe față..
Mai ții tu minte cine-s oare?
Sunt lacrima topită-n raza ta de soare...
Sunt umbra ta topită-n umbra călătoare...
Sunt cea uitată dedemult..
Din clipa când
nici nu ne-am mai cunoscut...
Sunt cea ce ți-a cerut cândva
sub jurământ....
Din milioane de cuvinte...
un cuvânt,,,(To be...)
TRANDAFIRUL ALBASTRU
Iar se lasă înserarea
Pe la porțile iubirii...
În grădina fermecată,
Înfloresc iar trandafirii,,,
Lin își pleacă , dimineața,
Fruntea lor catifelată
Și își spală tainic fața,
Când lumina li-s-arată..
Trandafir suav, albastru.
Câte-n stele nu s-au scris?....
Ai rămas un dor sihastru...
Peste tine clipe-au nins...
Dar...aștepți cu resemnare
Primăvara să te știe,
Vara să-ți croiască haina...
Toamna...inima pustie...
Să te ningă vremuri grele,
Și-n grădina fermecată,
Să te numeri printre ELE...
TAINE GRELE
Dimineți cu cer senin...
Nopți cu cerul plin de stele,
Suflet întinat de chin
și ascuns în taine grele...
Lacrima ades s-arată...
Se prelinge-ades spre tine,
cristalină si curată...
încercând să te aline...
Nu te mai mira că viața
Altfel este pentru tine...
Dumnezeu ți-a dat SPERANȚA
Că-ntr-o zi... va fi mai bine.
Nu-ți întoarce iar privire,
Cată liniștea prin stele,
Poate-așa ți-a fost menirea,
Să te numeri printre ELE..
GÂNDURI
În tăcerea albă-a nopții,
Chem un spirit să nu uite,
Să m-așeze-n fața sorții,
Umbra...pasul să-mi sărute...
Gânduri, umbre,visuri pline,
Drum își caută în noapte
Odihnindu-se în tine...
Râuri spumegând în valuri,
Brațele-și cuprind frățește,
Țesând mii de idealuri,
Iar LUMINA-le-nsoțește...
Gândul tău coboară oare
Noaptea sub crâmpei de lună?...
Culegi roua și răcoarea,
Care-n calea ta se-adună?...
CE-I PASĂ LUMII?...
Ce-i pasă lumii dacă mor?
Și dacă mai trăiesc...ce-i pasă?...
Ce-ti pasă tie
dacă mai pluteste-un dor?
Și...dacă rănile mă dor?
Ce-ti pasă?...
În lume sunt un spectator...
(Un trist spectacol la fereastră...)
Dar...uneori...devin actor
În viata nemiloasă...
Cuvinte calde-mi mângâie obrazul,
Priviri de spini,
îmi biciuie grumazul...
Nu mă mai mir de legea lor...
Sunt spectator...
și uneori
devin actor...
AȘTEPTARE
Vine ceasul înserării,
Gând ascuns îti bate-n tâmplă,
Crezi că scapi de taina nopții
Dar...minunea se întămplă.
Și spui NU!!!
Mâna-ți sfioasă
Scut o faci în fața lumii...
Te îndeamnă la visare
Tot ce n-au trăit străbunii.
Zbuciumate asfințituri
Ardeți suflete piedute,
În tăcerea albă a nopții
Gânduri vin să se sărute...
Doar iluzii se frământă,
Căutând un loc sub soare,
Viața mea de tine-ascultă,
Și te-aștaptă răbdătoare...
Ai spus:NU!
Și vorba simplă
a tunat ecou în mine,
Aștepți iar ca firul sorții
Să se depene spre tine?
Când munții falnici,
Fruntea în pământ
și-or apleca...
În urmă să nu calci,
pentru că eu...
sunt urma ta...
Și de-ți va spune cineva,
de mîine,
că nu mai sunt,
pe-acest pământ,
Tu să nu-l crezi...
și...să mă cauți..
în cuvânt...
Iar dacă-n nopți tăcute,
Te-ntrebi nedumerit,
de ce-am plecat,
demult..cândva...
Apleacă-ți doar privirea,
În ființa ta...
Și vei afla:
o casa cu chirie
mi-am luat în ea...
Și-oi locui aici...
discret,
Până mă scoți,
cu nepăsare.
din inimă...
din piept...
Dar dacă-ți cântă
sufletul în zori...
E pentru că ființa mea...
îți dă fiori...AZI SE NAȘTE-O STEA
Azi dacă moare în grădină-o floare,
În cer se naște-o stea strălucitoare...
Și dacă moare-n univers o stea,
E pentru că în RAI se naște cineva.
Nu-s mai presus decât natura mea ,
Și nu vreau răni în sufletele altora...
Dar dacă vrei să-ți lași doar urma ta
cernită în a mea viață...
Ia vorbe ascuțite și... taie-mă pe față..
Mai ții tu minte cine-s oare?
Sunt lacrima topită-n raza ta de soare...
Sunt umbra ta topită-n umbra călătoare...
Sunt cea uitată dedemult..
Din clipa când
nici nu ne-am mai cunoscut...
Sunt cea ce ți-a cerut cândva
sub jurământ....
Din milioane de cuvinte...
un cuvânt,,,(To be...)
TRANDAFIRUL ALBASTRU
Iar se lasă înserarea
Pe la porțile iubirii...
În grădina fermecată,
Înfloresc iar trandafirii,,,
Lin își pleacă , dimineața,
Fruntea lor catifelată
Și își spală tainic fața,
Când lumina li-s-arată..
Trandafir suav, albastru.
Câte-n stele nu s-au scris?....
Ai rămas un dor sihastru...
Peste tine clipe-au nins...
Dar...aștepți cu resemnare
Primăvara să te știe,
Vara să-ți croiască haina...
Toamna...inima pustie...
Să te ningă vremuri grele,
Și-n grădina fermecată,
Să te numeri printre ELE...
TAINE GRELE
Dimineți cu cer senin...
Nopți cu cerul plin de stele,
Suflet întinat de chin
și ascuns în taine grele...
Lacrima ades s-arată...
Se prelinge-ades spre tine,
cristalină si curată...
încercând să te aline...
Nu te mai mira că viața
Altfel este pentru tine...
Dumnezeu ți-a dat SPERANȚA
Că-ntr-o zi... va fi mai bine.
Nu-ți întoarce iar privire,
Cată liniștea prin stele,
Poate-așa ți-a fost menirea,
Să te numeri printre ELE..
GÂNDURI
În tăcerea albă-a nopții,
Chem un spirit să nu uite,
Să m-așeze-n fața sorții,
Umbra...pasul să-mi sărute...
Gânduri, umbre,visuri pline,
Drum își caută în noapte
Odihnindu-se în tine...
Râuri spumegând în valuri,
Brațele-și cuprind frățește,
Țesând mii de idealuri,
Iar LUMINA-le-nsoțește...
Gândul tău coboară oare
Noaptea sub crâmpei de lună?...
Culegi roua și răcoarea,
Care-n calea ta se-adună?...
CE-I PASĂ LUMII?...
Ce-i pasă lumii dacă mor?
Și dacă mai trăiesc...ce-i pasă?...
Ce-ti pasă tie
dacă mai pluteste-un dor?
Și...dacă rănile mă dor?
Ce-ti pasă?...
În lume sunt un spectator...
(Un trist spectacol la fereastră...)
Dar...uneori...devin actor
În viata nemiloasă...
Cuvinte calde-mi mângâie obrazul,
Priviri de spini,
îmi biciuie grumazul...
Nu mă mai mir de legea lor...
Sunt spectator...
și uneori
devin actor...
AȘTEPTARE
Vine ceasul înserării,
Gând ascuns îti bate-n tâmplă,
Crezi că scapi de taina nopții
Dar...minunea se întămplă.
Și spui NU!!!
Mâna-ți sfioasă
Scut o faci în fața lumii...
Te îndeamnă la visare
Tot ce n-au trăit străbunii.
Zbuciumate asfințituri
Ardeți suflete piedute,
În tăcerea albă a nopții
Gânduri vin să se sărute...
Doar iluzii se frământă,
Căutând un loc sub soare,
Viața mea de tine-ascultă,
Și te-aștaptă răbdătoare...
Ai spus:NU!
Și vorba simplă
a tunat ecou în mine,
Aștepți iar ca firul sorții
Să se depene spre tine?
Singuratici, prin mulţime,
Purtând gândurile noastre,
Nu simţim cum trece timpul,
furând florile din glastre.
Flori de smirnă şi tămăie,
dăruite-n începuturi,
Flori uitate în parfumuri,
regăsite fără trupuri.
Purtând gândurile noastre,
Nu simţim cum trece timpul,
furând florile din glastre.
Flori de smirnă şi tămăie,
dăruite-n începuturi,
Flori uitate în parfumuri,
regăsite fără trupuri.
Cad suflete din cer,
ca o ploaie albastră de fluturi.
Le strig să se oprească o clipă,
să le destăinui visul trist de-aseară,
Dar ei cad, fără oprire,
și prima, și a doua oară...
Aripile lor ușoare mi se zbat pe pleoape,
Le simt în inimă, în gând,
în toate.
Strig:
-Uite, ploaia mea de suflete-fluturi,
Ți-am trimis-o să-ți picure-n față
mii de săruturi,
cu aripi albastre-străvezii,
să te-ntrebe dacă ochii tăi îs vii...
Să ne urcăm pe scara trupurilor-fluturi spre cer,
De ce taci?
De ce lași, de veacuri ,
să plutească același mister?
Speranța îmi ticăie fruntea
cu zgomot de șoapte.
O pasăre roșie cu ciocu-i de foc
îmi cântă în strania noapte.
Se uită la mine și mă întreabă cine sunt.
În talpă rănile mi-s grele
și trupul mi le vindecă mergând...
Răspund:
-Străină sunt, în astă noapte,
și-mi caut sufletul pierdut...
dar cântă, cântă mai departe,
prin geam astă-seară l-am văzut...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Sept 22, 2010 9:40 am, editata de 2 ori
ca o ploaie albastră de fluturi.
Le strig să se oprească o clipă,
să le destăinui visul trist de-aseară,
Dar ei cad, fără oprire,
și prima, și a doua oară...
Aripile lor ușoare mi se zbat pe pleoape,
Le simt în inimă, în gând,
în toate.
Strig:
-Uite, ploaia mea de suflete-fluturi,
Ți-am trimis-o să-ți picure-n față
mii de săruturi,
cu aripi albastre-străvezii,
să te-ntrebe dacă ochii tăi îs vii...
Să ne urcăm pe scara trupurilor-fluturi spre cer,
De ce taci?
De ce lași, de veacuri ,
să plutească același mister?
Speranța îmi ticăie fruntea
cu zgomot de șoapte.
O pasăre roșie cu ciocu-i de foc
îmi cântă în strania noapte.
Se uită la mine și mă întreabă cine sunt.
În talpă rănile mi-s grele
și trupul mi le vindecă mergând...
Răspund:
-Străină sunt, în astă noapte,
și-mi caut sufletul pierdut...
dar cântă, cântă mai departe,
prin geam astă-seară l-am văzut...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Sept 22, 2010 9:40 am, editata de 2 ori
Nu peste mult timp, mă voi ascunde în mijlocul cerșetorilor,
care întind mâna și voi le umpleți paharele cu băutură,
vin , fiere sau cucută...
Am să întind mâna alăturea de ei
și am să uit că am trăit undeva,
într-o altă viață,
că eram strigată pe un nume...
Întind mâna alăturea de ei,
sorbind cu nesaț potirul umplut
cu parfumul florilor de tei...şi gust de alăută...
Alăturea de ei, voi rezona mirosind în adâncul meu un neam
adormit în grădina uitării.
***
Nu peste mult timp, am să-mi construiesc un cavou,
cum nu a mai fost altul.
Voi culege piatră lângă piatră,
Și,
singură mă voi liniști că o să-mi fie bine...
O să mă topesc încet, așa, ca o lumânare...
Nimeni nu va observa , cum nu observă lipsa lumânării care s-a rugat
pentru păcatele ascunse ...
Am să stau în mijlocul mulțimii adunate,
și cineva o să șoptească vag, ca pentru sine:
-A luminat prea mult asupra celorlalți
până s-a stins...
Mă voi coborî în imensul meu monument,
construit cu tot confortul,
şi ei vor striga:
-Trebuie doar să-și închidă moarta aceea, de pe cruce, ochii!
***
Atunci, am să le zâmbesc mulților pentru prezenţă,
şi-i voi trimite acasă.
Reprezentația s-a încheiat...
Mâine, îmi voi construi un nou monument funerar...
Mai am multe vieți de murit....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mar Sept 07, 2010 8:02 am, editata de 2 ori
care întind mâna și voi le umpleți paharele cu băutură,
vin , fiere sau cucută...
Am să întind mâna alăturea de ei
și am să uit că am trăit undeva,
într-o altă viață,
că eram strigată pe un nume...
Întind mâna alăturea de ei,
sorbind cu nesaț potirul umplut
cu parfumul florilor de tei...şi gust de alăută...
Alăturea de ei, voi rezona mirosind în adâncul meu un neam
adormit în grădina uitării.
***
Nu peste mult timp, am să-mi construiesc un cavou,
cum nu a mai fost altul.
Voi culege piatră lângă piatră,
Și,
singură mă voi liniști că o să-mi fie bine...
O să mă topesc încet, așa, ca o lumânare...
Nimeni nu va observa , cum nu observă lipsa lumânării care s-a rugat
pentru păcatele ascunse ...
Am să stau în mijlocul mulțimii adunate,
și cineva o să șoptească vag, ca pentru sine:
-A luminat prea mult asupra celorlalți
până s-a stins...
Mă voi coborî în imensul meu monument,
construit cu tot confortul,
şi ei vor striga:
-Trebuie doar să-și închidă moarta aceea, de pe cruce, ochii!
***
Atunci, am să le zâmbesc mulților pentru prezenţă,
şi-i voi trimite acasă.
Reprezentația s-a încheiat...
Mâine, îmi voi construi un nou monument funerar...
Mai am multe vieți de murit....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mar Sept 07, 2010 8:02 am, editata de 2 ori
În zile arzătoare și fierbinți,
Aș vrea sărutul apei,
Pe trupul tău de astru
să îl simți...
*
Să-ți potolească setea
Din suflet și din gând,
Cu tine pe cărarea vieții
Să mă trezesc peregrinând...
Spre locuri neștiute,
Acolo unde, se zăresc adesea flori
cu trupuri nenăscute,
și suflete cu inimi supte...
Și mâini, și ochi, și necuvânt,
Iar soarele-demonic
să uite focu-i ce se stinge
în inimă arzând...
Aș vrea sărutul apei,
Pe trupul tău de astru
să îl simți...
*
Să-ți potolească setea
Din suflet și din gând,
Cu tine pe cărarea vieții
Să mă trezesc peregrinând...
Spre locuri neștiute,
Acolo unde, se zăresc adesea flori
cu trupuri nenăscute,
și suflete cu inimi supte...
Și mâini, și ochi, și necuvânt,
Iar soarele-demonic
să uite focu-i ce se stinge
în inimă arzând...
(În amintirea bunicii mele)
Miresme noi de primăvară
Cu pomi plesnind a viață nouă,
Se-ncumetă să iasă o bătrână-afară,
Să ia în brațe soarele, cu mâinile-amândoauă.
Se-apleacă greu spre iarba răsărită,
Dar șalele o încearcă a durere,
Ce prisosință e în astă primăvară,
Când viața din obraji îți piere.
Și sufletu-i de frig i s-a umplut:
-Unde-o fi visul meu de astă seară,
Să-l iau în brațe, să-l sărut,
Să mă trezesc cu viața-n plină vară?
Nu văd o urmă în ograda mea,
Și vântul cum mai bate-ntruna...
Copii în bătătură aș mai vrea,
Să-i mi-i iubesc, cum am iubit și soarele și luna.
Mărunta bătrânică intră-n casă
s-așază iar pe laiță
și simte-n piept durerea cum apasă...
*
La ușa ei începe a-concerta un pui de gaiță,
Iar cucuvaia-i întărește tonul.
Gândește bărtânica întristată:
O, Doamne,la ce-ai mai dat pe lume omul?
*
Bătrânul ei, din cimitir,
Îi face semn să nu stea supărată...
*
Miros de busuioc e-n sân și-n casă,
Și bătrânica simte iar, durerea cum o lasă...
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Un aer nou de primăvară,
O-ndeamnă să uite-a ei durere,
Să stea cu zâmbetul pe-afară...
Să simtă dor de viață, în tăcere...
Miresme noi de primăvară
Cu pomi plesnind a viață nouă,
Se-ncumetă să iasă o bătrână-afară,
Să ia în brațe soarele, cu mâinile-amândoauă.
Se-apleacă greu spre iarba răsărită,
Dar șalele o încearcă a durere,
Ce prisosință e în astă primăvară,
Când viața din obraji îți piere.
Și sufletu-i de frig i s-a umplut:
-Unde-o fi visul meu de astă seară,
Să-l iau în brațe, să-l sărut,
Să mă trezesc cu viața-n plină vară?
Nu văd o urmă în ograda mea,
Și vântul cum mai bate-ntruna...
Copii în bătătură aș mai vrea,
Să-i mi-i iubesc, cum am iubit și soarele și luna.
Mărunta bătrânică intră-n casă
s-așază iar pe laiță
și simte-n piept durerea cum apasă...
*
La ușa ei începe a-concerta un pui de gaiță,
Iar cucuvaia-i întărește tonul.
Gândește bărtânica întristată:
O, Doamne,la ce-ai mai dat pe lume omul?
*
Bătrânul ei, din cimitir,
Îi face semn să nu stea supărată...
*
Miros de busuioc e-n sân și-n casă,
Și bătrânica simte iar, durerea cum o lasă...
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Un aer nou de primăvară,
O-ndeamnă să uite-a ei durere,
Să stea cu zâmbetul pe-afară...
Să simtă dor de viață, în tăcere...
Chiar dacă ai să ajungi
la capătul curcubeului,
Să nu-ți fie frică.
O să-ți luminez drumul
de dinapoi
cu lumina ochilor mei.
N-ai să te rătăcești!
Adesea, buzele mele de țărână,
îți vor săruta fruntea
încununată de gânduri.
Asta pentru că ți-am rămas datoare
cu o dragoste
care a fugit
la celălalt capăt al curcubeului.
Am apăsat cu degetele mele
în străfundul inimii tale
căutând căldura care mi-a lipsit...
Și am găsit cealaltă lume.
Cu degetul pe buze,
mă îndemna
să-mi plec genunchii
și să mă rog
pentru străpungerea inimii tale...
Am tăcut...
Am șoptit inimii mele
să nu mai ticăie,
să nu-mi audă oamenii de dincolo
nimicnicia....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mar Sept 07, 2010 7:47 am, editata de 1 ori
la capătul curcubeului,
Să nu-ți fie frică.
O să-ți luminez drumul
de dinapoi
cu lumina ochilor mei.
N-ai să te rătăcești!
Adesea, buzele mele de țărână,
îți vor săruta fruntea
încununată de gânduri.
Asta pentru că ți-am rămas datoare
cu o dragoste
care a fugit
la celălalt capăt al curcubeului.
Am apăsat cu degetele mele
în străfundul inimii tale
căutând căldura care mi-a lipsit...
Și am găsit cealaltă lume.
Cu degetul pe buze,
mă îndemna
să-mi plec genunchii
și să mă rog
pentru străpungerea inimii tale...
Am tăcut...
Am șoptit inimii mele
să nu mai ticăie,
să nu-mi audă oamenii de dincolo
nimicnicia....
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mar Sept 07, 2010 7:47 am, editata de 1 ori
E liniște...
Flacăra nu s-a stins.
Se oglindește tăcută
în strălucirea sabiei unui arhanghel....
@
Oamenii își mai ling urmele rănilor,
pe când petale de narcise le îngroapă trupurile biciuite...
@
Frigul lovește peste față o femeie numită de cei săraci onestitate.
@
Grobianul își bate darabana pe obrazul rumenit,
cântându-ne cântecul orbilor care au văzut când s-a născut adevărul.
@
Liliacul și-a zvâcnit ultima pâlpâire de aripi în lampa uitată aprinsă....
Flacăra nu s-a stins.
Se oglindește tăcută
în strălucirea sabiei unui arhanghel....
@
Oamenii își mai ling urmele rănilor,
pe când petale de narcise le îngroapă trupurile biciuite...
@
Frigul lovește peste față o femeie numită de cei săraci onestitate.
@
Grobianul își bate darabana pe obrazul rumenit,
cântându-ne cântecul orbilor care au văzut când s-a născut adevărul.
@
Liliacul și-a zvâcnit ultima pâlpâire de aripi în lampa uitată aprinsă....
Vântule, ce ai cu mine?
Cuvinte bete, răsfăţate,
De ce nu mai zburaţi şi voi?
ca celelalte...
Şi vă opriţi la mine-n plete??
***
Mă-notc la tine,vechi prieten,
Precum se-ntoarce ciuta însetată,
Când ea, genunchiul îşi apleacă,
Şi de izvor se lasă sătutată...
*****
Iar vin la tine-n frunte,
Să îţi las semn de doruri grele,
Şi dacă nu ai ce să faci cu ele,
Îţi scriu pe trup scrisoare...
cu degetele mele...
***
Să te mângâi pe suflet,
O stea să îţi aprind în nopţi senine,
Şi apa vieţii mele,
să curgă peste tine...
Chiar dacă slova ţi-e stingheră,
Eu îţi trimit cu adierea,
Scrisoarea mea ascunsă,
Înăbuşită şi tăcută,
mai tăcută ca însăşi , ea,
Tăcerea.
Dar totu-i trecător,
Și noapte-și cerne-n
veci ploaia de stele,
Iar ciuta moare-adesea însetată,
Pe când izvoru-și varsă vadul
cu plăcere...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Mar 11, 2011 10:32 pm, editata de 2 ori
Cuvinte bete, răsfăţate,
De ce nu mai zburaţi şi voi?
ca celelalte...
Şi vă opriţi la mine-n plete??
***
Mă-notc la tine,vechi prieten,
Precum se-ntoarce ciuta însetată,
Când ea, genunchiul îşi apleacă,
Şi de izvor se lasă sătutată...
*****
Iar vin la tine-n frunte,
Să îţi las semn de doruri grele,
Şi dacă nu ai ce să faci cu ele,
Îţi scriu pe trup scrisoare...
cu degetele mele...
***
Să te mângâi pe suflet,
O stea să îţi aprind în nopţi senine,
Şi apa vieţii mele,
să curgă peste tine...
Chiar dacă slova ţi-e stingheră,
Eu îţi trimit cu adierea,
Scrisoarea mea ascunsă,
Înăbuşită şi tăcută,
mai tăcută ca însăşi , ea,
Tăcerea.
Dar totu-i trecător,
Și noapte-și cerne-n
veci ploaia de stele,
Iar ciuta moare-adesea însetată,
Pe când izvoru-și varsă vadul
cu plăcere...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Mar 11, 2011 10:32 pm, editata de 2 ori
Sărman rătăcitor,
Pe drumul către casă,
Aș vrea să-ți fiu în nopți de ger
doar haina călduroasă...
Și-n zilele fierbinți , aș vrea
Să te umbrești cu mine...
Să-ți sting clocotitorul dor
cu razele-mi senine.
Când stai târziu la masa ta,
Și te gândești la mine,
pe masă, eu m-aș așeza,
să te hrănești cu doruri pline...
Dar iată:
Noapte-n pat,când tu privești,
la urma ce-am lăsat-o,
Am coborât cu pas ușor,
Și gura mea,pe ochii tăi
aprinși de dor, am presărat-o...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Sept 15, 2010 5:59 am, editata de 1 ori
Pe drumul către casă,
Aș vrea să-ți fiu în nopți de ger
doar haina călduroasă...
Și-n zilele fierbinți , aș vrea
Să te umbrești cu mine...
Să-ți sting clocotitorul dor
cu razele-mi senine.
Când stai târziu la masa ta,
Și te gândești la mine,
pe masă, eu m-aș așeza,
să te hrănești cu doruri pline...
Dar iată:
Noapte-n pat,când tu privești,
la urma ce-am lăsat-o,
Am coborât cu pas ușor,
Și gura mea,pe ochii tăi
aprinși de dor, am presărat-o...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Sept 15, 2010 5:59 am, editata de 1 ori
Si totusi din versuri nu reiese intotdeauna ce a-ti scris in profil
anume doar optimismul
va multumesc pentru raspuns
anume doar optimismul
va multumesc pentru raspuns
Pentru întâia oară simt picăturile de ploaie.
Ropotul lor îmi aluneca pe fața năclăită de păcate.
Vreau să fiu iar curată...
Întind mâinile, ca o rugăciune, spre același primitor cer,
Gura mea primește darul,
Apa îmi hrănește trupul înfometat .
Sunt râul așteptării.
Am malurile împădurite de sălcii cu pletele eliberate.
Pești nemaivăzuți vin să mă locuiască
purificându-se cu nuferii din mine...
Șerpi, înfirbântați de arșița amiezii,
se înghesuie să-mi ia locul
pe ușa larg deschisă a sufletului,
Se încolăcesc în mărultaiele mele și,
își cer dreptul la existență.
***
Viața mea e viața rătăciților.
Las ferestrele larg deschise,
si strig până se cutremură cerul:
Sunt insula veșniciei!!!
Am paradisuri pentru fiecare!!!
Pentru întâia oară simt picăturile de ploaie.
Sunt din nou curată.
Un șuvoi subțire de sânge mi se prelinge în colțul gurii.
Îl sorbi cu însetare să-mi simți picăturile curate.
Ești o parte din mine.
Ți-am amprentat cu sângele meu neputința de a mai privi în altă parte.
Ploaia ne picură picături de veșnicie.
Gura ta e larg deschisă.
Milioane de pești vin să te locuiască...
În muzica stropilor, dansăm un vals al morții.
Mîinile tale încearcă să-și amintească forma trupului meu.
Gura ta desenează conturul buzelor mele.
Șerpi încolăciți se răcoresc în interioarele noastre umbrite,
sărutându-se în locul nostru.
Ne bucurăm ca doi copii care privesc o vitrină cu dulciuri...
MIREASA ÎNDOLIATĂ ÎȘI STRÂNGE LÂNGĂ TRUP
TRENA ROCHIEI SFÂȘIATE.
Valsul ne armonizează pașii.
Auzi ecoul?
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Aug 16, 2010 9:11 am, editata de 2 ori
Ropotul lor îmi aluneca pe fața năclăită de păcate.
Vreau să fiu iar curată...
Întind mâinile, ca o rugăciune, spre același primitor cer,
Gura mea primește darul,
Apa îmi hrănește trupul înfometat .
Sunt râul așteptării.
Am malurile împădurite de sălcii cu pletele eliberate.
Pești nemaivăzuți vin să mă locuiască
purificându-se cu nuferii din mine...
Șerpi, înfirbântați de arșița amiezii,
se înghesuie să-mi ia locul
pe ușa larg deschisă a sufletului,
Se încolăcesc în mărultaiele mele și,
își cer dreptul la existență.
***
Viața mea e viața rătăciților.
Las ferestrele larg deschise,
si strig până se cutremură cerul:
Sunt insula veșniciei!!!
Am paradisuri pentru fiecare!!!
Pentru întâia oară simt picăturile de ploaie.
Sunt din nou curată.
Un șuvoi subțire de sânge mi se prelinge în colțul gurii.
Îl sorbi cu însetare să-mi simți picăturile curate.
Ești o parte din mine.
Ți-am amprentat cu sângele meu neputința de a mai privi în altă parte.
Ploaia ne picură picături de veșnicie.
Gura ta e larg deschisă.
Milioane de pești vin să te locuiască...
În muzica stropilor, dansăm un vals al morții.
Mîinile tale încearcă să-și amintească forma trupului meu.
Gura ta desenează conturul buzelor mele.
Șerpi încolăciți se răcoresc în interioarele noastre umbrite,
sărutându-se în locul nostru.
Ne bucurăm ca doi copii care privesc o vitrină cu dulciuri...
MIREASA ÎNDOLIATĂ ÎȘI STRÂNGE LÂNGĂ TRUP
TRENA ROCHIEI SFÂȘIATE.
Valsul ne armonizează pașii.
Auzi ecoul?
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Aug 16, 2010 9:11 am, editata de 2 ori
Mă dezbrac de piele ca de o haină veche, peticită.
Eliberată, mă strecor înlăuntrul tău, când îți șlefuiești oasele cu arma împăcării...
Mă găsești abia când timpul își bate ultima geană peste geană.
Ne întrebăm într-un gând comun:
Unde s-au risipit pașii?
Ecoul lor se auzea in noi,
nu și în hăurile adânci...
L-ar fi auzit spiritele dezbrăcate de mantia nefolositoare a nopții,
și s-ar fi îmbrăcat,
pentru parada morților,
în urmele pașilor, proaspete, desenate secundă lăngă secundă,
tîmplă lângă tâmplă,...
Mă întorc în mine, întrebându-mă,
la ce mi-a folosit să-mi dezbrac haina peticită,
dacă în nopțile reci,
îmi mai încălzea gândurile...
Mai pot fi EU ceasul lumii?
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Aug 12, 2010 9:08 pm, editata de 1 ori
Eliberată, mă strecor înlăuntrul tău, când îți șlefuiești oasele cu arma împăcării...
Mă găsești abia când timpul își bate ultima geană peste geană.
Ne întrebăm într-un gând comun:
Unde s-au risipit pașii?
Ecoul lor se auzea in noi,
nu și în hăurile adânci...
L-ar fi auzit spiritele dezbrăcate de mantia nefolositoare a nopții,
și s-ar fi îmbrăcat,
pentru parada morților,
în urmele pașilor, proaspete, desenate secundă lăngă secundă,
tîmplă lângă tâmplă,...
Mă întorc în mine, întrebându-mă,
la ce mi-a folosit să-mi dezbrac haina peticită,
dacă în nopțile reci,
îmi mai încălzea gândurile...
Mai pot fi EU ceasul lumii?
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Aug 12, 2010 9:08 pm, editata de 1 ori
Oamenii vopsesc și astăzi
aceleași garduri,
Circarii își îmbuibă,
cu hălci însângerate,
leoparzii din loje.
Lumea agonizează.
Saltimbancii își umflă piepturile.
Ne trimit flăcări
peste aceleași garduri
vopsite, multicolore,
ca niște curcubeie ruginite.
Circul lumii abia începe.
Reprezentațiile așteaptă
respectuoase,
cu fețele netezite, la flacăra infernului,
să strângă la piept scalpurile,
ca pe niște trofee nemeritate...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mar Noi 30, 2010 9:15 am, editata de 2 ori
aceleași garduri,
Circarii își îmbuibă,
cu hălci însângerate,
leoparzii din loje.
Lumea agonizează.
Saltimbancii își umflă piepturile.
Ne trimit flăcări
peste aceleași garduri
vopsite, multicolore,
ca niște curcubeie ruginite.
Circul lumii abia începe.
Reprezentațiile așteaptă
respectuoase,
cu fețele netezite, la flacăra infernului,
să strângă la piept scalpurile,
ca pe niște trofee nemeritate...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mar Noi 30, 2010 9:15 am, editata de 2 ori
Iubite, mi-au amorțit genunchii,
iar te-aștept ca înainte,
să-mi torni pe gură
oceanul de cuvinte.
și să îmi spui că bobul de lumină
se naște-n nopțile cu lună plină,
iar întunericul din mine,
Sclipi-va-n primăverile senine...
Din gura ta umbrită,
să curgă val de rouă,
Pe fruntea-mi obosită,
să-ți curgă mâinile-amândouă.
Să-mi spui că-n soare
se oglindește roua călătoare,
și în ninsoare
se cerne lacrima-nghețată de răcoare.
Am să te-ascult înspăimântată
că ai putea... să pleci
la fel ca altă dată...
Dar ochiul meu curat,
ți-nchide geana deasă
Și gura mea tăcerea ți-o apasă..........................
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Oct 26, 2011 10:53 am, editata de 2 ori
iar te-aștept ca înainte,
să-mi torni pe gură
oceanul de cuvinte.
și să îmi spui că bobul de lumină
se naște-n nopțile cu lună plină,
iar întunericul din mine,
Sclipi-va-n primăverile senine...
Din gura ta umbrită,
să curgă val de rouă,
Pe fruntea-mi obosită,
să-ți curgă mâinile-amândouă.
Să-mi spui că-n soare
se oglindește roua călătoare,
și în ninsoare
se cerne lacrima-nghețată de răcoare.
Am să te-ascult înspăimântată
că ai putea... să pleci
la fel ca altă dată...
Dar ochiul meu curat,
ți-nchide geana deasă
Și gura mea tăcerea ți-o apasă..........................
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Oct 26, 2011 10:53 am, editata de 2 ori
O, povești, povești,
ţesute-n pulbere de stele,
şi oglindite-n sfera cea albastră...
Te-ntreabă-o zână,
ce-n dimineață va muri:
Cine-o mai spune-n ceas târziu,
povestea noastră?
Și cine timp o mai avea,
să o asculte?
când tu, plecat pe calea ta,
robit de gânduri multe,
n-ai să asculți nici tu de ea...
căci ALTA îți va scrie-atunci,
POVESTEA EI pe frunte...
Și-am să rămân, la marginea tăcerii,
îngenunchiată,
gândind că aș putea
să te mai chem o dată,
în tainicu-mi CUVÂNT,
să-ți spun povestea toată...
Şi dacă firul gândului întâmplător,
spre mine ți se mai îndreaptă,
aș vrea să-ne-avântăm în zbor-ușor,
având ca aripă și nor
doar mâna dreaptă...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Sept 01, 2010 7:21 pm, editata de 2 ori
ţesute-n pulbere de stele,
şi oglindite-n sfera cea albastră...
Te-ntreabă-o zână,
ce-n dimineață va muri:
Cine-o mai spune-n ceas târziu,
povestea noastră?
Și cine timp o mai avea,
să o asculte?
când tu, plecat pe calea ta,
robit de gânduri multe,
n-ai să asculți nici tu de ea...
căci ALTA îți va scrie-atunci,
POVESTEA EI pe frunte...
Și-am să rămân, la marginea tăcerii,
îngenunchiată,
gândind că aș putea
să te mai chem o dată,
în tainicu-mi CUVÂNT,
să-ți spun povestea toată...
Şi dacă firul gândului întâmplător,
spre mine ți se mai îndreaptă,
aș vrea să-ne-avântăm în zbor-ușor,
având ca aripă și nor
doar mâna dreaptă...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Sept 01, 2010 7:21 pm, editata de 2 ori
Spre-ntinderea pădurii,
se-ndreaptă pașii lumii,
pași în doi.
O zână le înseamnă zilele,
pe-o frunză arsă,
Și pune tainic semne,
se le împartă
aceluiași-napoi.
În urma mea veneai și tu,
cu șapte zile de lăsat,
Aveam doar trei,
dar zâna pe-ale tale
mi le-a înapoiat.
De-atunci, te caut zilnic,
să îți dau zilele furate.
(nu, nu te găsesc, și te caut,
caut mereu prin...
în altă parte)
Sau poate doar destinul
ne caută pe noi,
(o filă,
ruptă-n două,
din aceeași carte).
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Oct 26, 2011 10:59 am, editata de 4 ori
se-ndreaptă pașii lumii,
pași în doi.
O zână le înseamnă zilele,
pe-o frunză arsă,
Și pune tainic semne,
se le împartă
aceluiași-napoi.
În urma mea veneai și tu,
cu șapte zile de lăsat,
Aveam doar trei,
dar zâna pe-ale tale
mi le-a înapoiat.
De-atunci, te caut zilnic,
să îți dau zilele furate.
(nu, nu te găsesc, și te caut,
caut mereu prin...
în altă parte)
Sau poate doar destinul
ne caută pe noi,
(o filă,
ruptă-n două,
din aceeași carte).
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Oct 26, 2011 10:59 am, editata de 4 ori
Din zori și până-n seară, m-am rugat,
Să am un loc al meu, umbrit,
fără păcat,
În care nici în zori și nici în noapte,
Nu calcă pașii de neumblat.
Și-n locu-acela, pentru mine anume,
Să plâng, dacă se poate,
în tihnă, ca un rob,
cu capul aplecat pe spate...
Să-mi urce lacrimile-ncet,
Să-mi treacă noaptea peste piept,
Să simt cum astă plângere, de lacrimi, rece,
Din zi în zi, încearcă să mă-înece.
Și-atunci, cu ochii mei de înecată,
Să te privesc așa,...
cum nimeni n-a-ndrăznit
a te privi vreodată,
Eu, lacrima-femeie, înecată
în ochi de baltă tulburată.
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Oct 26, 2011 11:15 am, editata de 1 ori
Să am un loc al meu, umbrit,
fără păcat,
În care nici în zori și nici în noapte,
Nu calcă pașii de neumblat.
Și-n locu-acela, pentru mine anume,
Să plâng, dacă se poate,
în tihnă, ca un rob,
cu capul aplecat pe spate...
Să-mi urce lacrimile-ncet,
Să-mi treacă noaptea peste piept,
Să simt cum astă plângere, de lacrimi, rece,
Din zi în zi, încearcă să mă-înece.
Și-atunci, cu ochii mei de înecată,
Să te privesc așa,...
cum nimeni n-a-ndrăznit
a te privi vreodată,
Eu, lacrima-femeie, înecată
în ochi de baltă tulburată.
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Oct 26, 2011 11:15 am, editata de 1 ori
Povestea își schimbă fața,
Mi se îngăduie să-mi aleg personajele.
Port mănuși străvezii,
Chiar personajele mă roagă să le găsesc file noi identității.
Se încolonează urcându-se în vechiul carusel prăfuit,
Avântul le schimonosește fețele...
Bietele uitate mâncate de molii din lada de zestre a bunicii...
Le rog să coboare,
Îmi răspund ținându-și palmele peste gură:
Ne ascundem de oameni,
Cândva locuiam printre ei.
Insula fericirii s-a tăiat într-o minte prea ascuțită...
De atunci sângerează ochiul sufletului....
Mi se îngăduie să-mi aleg personajele.
Port mănuși străvezii,
Chiar personajele mă roagă să le găsesc file noi identității.
Se încolonează urcându-se în vechiul carusel prăfuit,
Avântul le schimonosește fețele...
Bietele uitate mâncate de molii din lada de zestre a bunicii...
Le rog să coboare,
Îmi răspund ținându-și palmele peste gură:
Ne ascundem de oameni,
Cândva locuiam printre ei.
Insula fericirii s-a tăiat într-o minte prea ascuțită...
De atunci sângerează ochiul sufletului....
MÂINILE
la data de Mar Mar 02, 2010 3:47 pm Scris de Dorina Ciocan (Online)
Mâini înşelătoare
care mă îndeasă pe cântar,
să-mi lipească preţ pe frunte,
nu înainte de a fura câte ceva din mine,
Mâini lacome
care se chinuie să-mi pipăie sufletul
trâmbiţând corbilor că mi-am pierdut prospeţimea,
Mâini gelatinoase
care încearcă să-mi îmbrăţişeze umbra.
Mâini descărnate
care îmi mângâie trupul,
netezindu-mi cutele într-un ritual demonic...
Mâini unse cu parfumuri scumpe,
mirosind a carne putrzită în morminte despuiate
îmi frământă contururile într-un ludic răsuflat...
Între toate aceste încolăciri infernale stau eu...
E tărâmul viselor, îmi șoptesc...
Viața nu are happy and...
Îți împrumut mâna mea dreaptă.
Balanța se înclină spre tine, cu gratitudine.
Se metamorfozează în femeia pe care ai dorit-o
într-o noapte înstelată de geruri.
Tu ești călătorul faptului de seară.
Ai mâna care îți lipsea
să-mi mângâi obrazul ros de nisipul clepsidrei.
Azi, întindem pânze de păianjen în soarele dimineții.
Mii de mâinine pipăie ochii.
Din orbite ne ies fluturi de noapte, speriați de lumină.
Ei au mâini diafane de copiii
și picioare de greiere...
Îmi cuprinzi cu cele trei mâini, ochii...
Suntem copiii rătăciți într-un vis fără întoarcere.
Mâna TA mirosind a flori de lavanda
mă fură îmbrăţişării morţii...
De azi, îţi stau alături, Eu, femeia-balanță-şarpe şi-ţi șoptesc în ureche:
mănâncă timpul cu miros de măr înşelător!
Numai atunci vom scăpa infernului...
Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Oct 26, 2011 11:36 am, editata de 2 ori
PROMISIUNILE EVEI
Motto: Sărmană inimă albastră,
Când crezi că scapi de vechiul chin,
O lacrimă se-ntoarce și te-apasă
cu fruntea în destin.
Mi-aș frânge aripa în tine,
Să dorm pe prund aprins, profan,
Și te-aș lega cu aripa bolnavă, lângă mine,
Să mai trăim în lutul proaspăt, neatins,
măcar un an.
Aș stinge cântul cu privirea,
În ochii tăi aprinși de neumblat,
Și ți-aș trezi în veci iubirea,
pe muribundu-ți pat.
Ți-aș pune slova desuetă, la căpătâi,
Și te-aș privi de sus, cochetă,
Ca cea din umbra lui întâi
Aș sparge timpu-n clipe grele,
Și-aș căuta,
O clipă rătăcită printre ele,
ce-a fost, mai e, și va mai fi...
numai a ta..
Motto: Sărmană inimă albastră,
Când crezi că scapi de vechiul chin,
O lacrimă se-ntoarce și te-apasă
cu fruntea în destin.
Mi-aș frânge aripa în tine,
Să dorm pe prund aprins, profan,
Și te-aș lega cu aripa bolnavă, lângă mine,
Să mai trăim în lutul proaspăt, neatins,
măcar un an.
Aș stinge cântul cu privirea,
În ochii tăi aprinși de neumblat,
Și ți-aș trezi în veci iubirea,
pe muribundu-ți pat.
Ți-aș pune slova desuetă, la căpătâi,
Și te-aș privi de sus, cochetă,
Ca cea din umbra lui întâi
Aș sparge timpu-n clipe grele,
Și-aș căuta,
O clipă rătăcită printre ele,
ce-a fost, mai e, și va mai fi...
numai a ta..
Subiecte similare
» Lansare de cărţi: "La marginea tăcerii", de Dorina Neculce, "Vade Mecum", Antologie versuri. Şase poeţi contemporani. "Contraria",Rameel şi Dorina Neculce
» Vasile Anton-Despre sufletul pereche
» Anca Acatrinei -Lacrimi pentru fata din oglinda
» Vasile Anton-Despre sufletul pereche
» Anca Acatrinei -Lacrimi pentru fata din oglinda
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Mar Apr 16, 2024 2:53 pm Scris de Didina Sava
» Decorațiuni din fetru
Lun Dec 28, 2020 3:35 pm Scris de Didina Sava
» Roxana Elena Sava-lucrari de arta plastica personale
Joi Ian 16, 2020 8:12 pm Scris de Didina Sava
» Mihaela Moşneanu
Vin Feb 23, 2018 6:30 pm Scris de Mihaela Moşneanu
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 3:15 pm Scris de Didina Sava
» Heraclidul Alb roman semi-SF
Mar Iul 12, 2016 12:43 am Scris de Varganici Costica
» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 12:03 pm Scris de tyk
» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 6:59 pm Scris de Didina Sava
» Dorina Neculce
Dum Mar 15, 2015 1:42 am Scris de Dorina Ciocan