Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Astazi la 6:20 am Scris de Didina Sava

» Decorațiuni din fetru
Astazi la 2:02 am Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
Mar Dec 12, 2017 6:09 am Scris de Mihaela Moşneanu

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Web Trafic
Subiecte similare
    Site-uri preferate
    Retete culinare
    Reţele de socializare
    Parteneri
    forum gratuit

    IOANA VOICILA-DOBRE-SECVENTE IN ALB SI NEGRU

    Pagina 4 din 10 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10  Urmatorul

    Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

    08082009

    Mesaj 

    IOANA VOICILA-DOBRE-SECVENTE IN ALB SI NEGRU






    Prietene, sunt eu
    Speranta ta si bucuria ta,
    Cerul sub care se face lumina!





















    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Vin Feb 25, 2011 12:20 am, editata de 31 ori
    avatar
    IOANA VOICILA-DOBRE

    Numarul mesajelor : 516
    Varsta : 56
    Localizare : Bucuresti
    Data de inscriere : 07/08/2009

    http://ro.netlog.com/ionela1961

    Sus In jos

    - Subiecte similare
    Distribuie acest articol pe: diggdeliciousredditstumbleuponslashdotyahoogooglelive

    IOANA VOICILA-DOBRE-SECVENTE IN ALB SI NEGRU :: Comentarii

    avatar

    Mesaj la data de Mier Sept 29, 2010 9:51 pm  victoria preotesescu

    multe dimineti cu soarele la ferestra sufletului,,toate zilele cu bucurii si realizari frumoase ! mult succes!

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Sam Sept 25, 2010 8:30 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    BEŢIA PRIMĂVERII SUFLETEŞTI

    IOANA VOICILĂ DOBRE, “Între verde şi albastru”, volum în curs de apariţie- Editura ANAMAROL-BUCURESTI-2010



    Mamă a seminţei roditoare, aşa cum se consideră, Ioana Voicilă Dobre, aflată la hotarul dintre verde şi albastru, adică pe linia dintre zenit şi nadirul privirii, s-a hotărât să ne ofere “bucuria inimii” sale, într-un mănunchi înmiresmat de poeme scăldate-n rouă primăvăratică stând abia să se reverse în tumult din încăperile sufleteşti. Tumult de zvonuri telurice, zămislind ecouri ancestrale.
    Dorinţa mărturisită “să fiu primăvară-n toate” – şi, mai mult decât atât: “Floarea vieţii, parfumată cu idile şi poveşti!” are darul de a preface totul în nestemate şi-ţi induce o stare de „beţie de de primăvară” cu adieri de salcâm umflându-ţi nările flămânde.
    Poetă solară, optimistă, luminoasă, senină, pre cât îi este şi sufletul – deschis – Ioana Voicilă Dobre îşi pune avuţiile la dispoziţia noastră cu bucuria pe care ţi-o oferă actul dăruirii.
    Poeme ale primăverii sufleteşti, chiar dacă vremea se-ntomnează.
    Găsim aici: stropi de dragoste bălaie, fericire, zâmbete, mirajul de viaţă, liliacul ce dă în floare, strălucirea adusă de ploaia din ajun, bănuţi de păpădie, vrăbiuţe gureşe, mierlele care cântă a-nviere, poieni înflorite, o lume idilică în care natura mamă, atât de generoasă, împarte tuturor daruri minunate.
    Contrar aşteptărilor, ştiind că poeţii sunt, îndeobşte, fiinţe neadaptate, însingurate, nefericite, neînţelese, poeta îşi află fericirea în bucuria trăirii şi împlinirii, într-o odă înălţătoare adresată pământului, cerului, lui Dumnezeu şi oamenilor (nu neapărat în această ordine).
    În privinţa aceasta,am putea parafraza spunând: „Fericiţi cei pururi fericiţi din te-miri-ce lucru”:
    “În poiana înflorită şi de castani străjuită, / Primăvara cântă-n strună, florilor de ,,ziua bună!,, / Şi-n pădurea fermecată, roua clipei din petale, / Curcubeie mii arată şi-n privirea dumitale. // Pretutindeni e-armonie.Verdele e-un împărat / Ce-a sosit cu veselie şi cu floare-ncoronat. / Primăverii se vrea mire.Cântă în privirea lui / Toată floarea câmpului, iar în ochii ei, uimire! // Din adâncuri, de lumină, legănată-n al lui cânt / Ivesc susur de izvoare, primăverii şipotind. / Din mireasma revărsată, peste zări, cu dărnicie,
    Blânda sărutare-a clipei, toate visele învie! // Şi-ntr-o rază împletită, cu a ochilor dorinţă, / Primăverii cea iubită, verdele-i e năzuinţă.” (Uimire).
    De unde izvorăşte această lumină caldă în cuvintele autoarei? Din ploaia primăverii care tot pământul îl îmbată, din respiraţia vioaie a florii “când în stropi se cerne zarea”, din chemarea veselă, din sărutarea dulce, din ochii strălucitori care “mult mai verzi răsar în zori”? Şi din alte asemenea bucurii simple care nu costă nimic.
    “Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire, / Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară. / Cântec nou, de înflorire, străluceşte în privire / Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?! // Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară / Iar zefirul unduieşte firul ierbii ce-mi zâmbeşte. / Pădurile şuşotesc, frunzele se-nveselesc / Şi obrajii-mi se roşesc, c-au aflat cât te iubesc! // Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire. / Primăvara dă de ştire, vieţii de a ei sosire / Şi mă-nvăluie-n iubire, armonie, strălucire / Şi iubesc a ei menire şi iubesc, iubesc, iubire! // Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară, / Geana şi clipirea lor ca petala florilor, / Florilor de viorea care-mi ascund dragostea / Şi mă rog, iar să mi-o dea, ca să gust amar din ea! // Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire / Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară. / Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire /Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!” (Dragoste fragedă).
    Nici un nor, nici o umbră nu par a strica atmosfera paradisiacă pe care ne-o oferă cu graţie autoarea.
    Toate acestea se armonizează în chip fiesc doar atunci când: înfloreşte iubirea iar ”Fericiţi, fiii Terrei / mângâie încă astrul iradiind în floare.” (Floarea soarelui).
    Paselurile de iubire existente în acest volum, izvorâte dintr-o stare de tinereţe veşnică, dintr-o “fărâmă de visare, un mister desprins din soare” în care, “O clipită nedospită din a inimii ispită, / Răsărit plutind pe ape, un ecou din val în val / Vin, surâsul să-mi adape cu un iz de ideal. // Din parfumul de pădure proaspătă, încremenită, / În savoarea cea de mure, simt guriţa ta iubită. / Şi-n cărarea şerpuită, raze blânde-n curcubeu / Împletesc şirag, aevea, cu iubire, pasul tău.”.
    În lumea de vise şi idealuri dintre cer şi pământ, poeta pluteşte cu aripi confecţionate, nu din ceară, precum Icar, ci din petale de flori.
    Autoarea are şi o explicaţie deconcertantă pentru aceasă stare binecuvântată de bine:
    “Azi sunt fericită fără motiv! // Azi sunt fericită fără motiv! / Un motiv ar fi totuşi, / aripile de fluture în zbor. / Ştiţi câţi fluturi am văzut azi? / Dar, câte culori s-au strâns, / să le împodobească aripile? / Privirea, mi-a zburat odată cu ei / şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit. / Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv. / Poate, sunt deja un fluture / şi nu mi-am văzut aripile, până acum! / Poate, parfumul e de vină sau vântul. / Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile / mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.”
    Până şi în toamna vieţii poeta găseşte motiv de încântare şi mulţumire: “Sunt un strugure dulce, / amintind primăvara. / Sunt un strugure inimos / cum ne-a fost vara. // Sunt un strugure parfumat / precum toamna. / Dulce şi parfumat, / strugure în formă de inimă, // păstrat cu grijă peste iarnă / vreau să rămân pentru tine!” (Toamna vieţii).
    Metamorfozată-n Doamna Toamna, autoarea se vede astfel: “Plină-i toamna, de parfum, cu cerceii ei din struguri! / Colieru-i din castane mai aprinde-n inimi, ruguri. / Şi-a luat rochia de frunze, decorată-n stilul ei / Şi cu rubiniu pe buze a pornit-o pe alei. / Are paşii măsuraţi şi privirile blajine. / Toamna de o căutaţi, e-n oglindă-aici, la mine! (Toamna din oglinda mea).
    Ilustrate cu o grafică foarte expesivă, executată de Niculina Vizireanu, cu multă forţă de sugestie şi sensibilitate, poemele capătă consistenţă şi un farmec aparte.
    Chiar dacă-i toamnă afară, chiar dacă frigul înstăpâneşte natura şi oamenii, poeta îşi propune să o prefacă-n primăvară: “Iubirea mă cheamă şi cu ochii închişi / Mă las purtată de mâna-i arzândă. / Mă duce-n înalturi, mă plimbă-n abis, / I-accept nebunia şi trăiesc un vis!”
    Toate acestea izvorăsc, credem, din generoziatea şi firea fericită a poetei:
    “Toamna asta e frumoasă, luminoasă ca un gând! / Mi-a păstrat soarele-n casă şi-amintirile pe rând. / Cu căldura-i de poveste, mă-nconjoară braţul ei. / Luminoasă toamnă este peste suflet şi pe-alei! // Toamna asta-i minunată, generoasă peste poate, / Cu vinul, mustind pe masă, jubilând printre bucate! / Şi-n poiana toamnei noastre, prefăcută-n primăvară, / Suntem regii către care, ploi de stele iar coboară. // Visele se cern, fantastic, dintr-un corn de timp vrăjit / Ca o veste minunată ce pământul l-a-nverzit. / Sufletele cântă iară, melodii de mult uitate / Şi amurgul-sur coboară, legănând acestea toate”. (Corn de timp vrăjit).
    Şi până la urmă, imaginile idilice din aceste poeme cu “floricele pe câmpii / hai să le-adunăm copii”, ne introduc într-un tărâm de vis unde totul e fantastic, nu există răutate, urâţenie, invidie, ură, oamenii sunt perfecţi, după chipul îngerilor. O asemenea viziune se potriveşte perfect basmului, dar şi acolo intervin muma-pădurii, zmeul, lighioane şi păsări răpitoare, ca să strice echilibrul şi să se pună de-a curmezişul.
    “În lumea iubirii” – este cea de a doua secvenţă a volumului – titlu care justifică perfect starea de poezie nesfârşită a inimii şi grupajul începe, cum altfel, decât cu poemul “Răsărit” – în care exultă zorii de zi.
    Dragostea este cea care operează mutaţii sensibile în natură şi în oameni. Ea e în stare a opri timpul din loc, de a aduce ploaia în deşert, de a scoate izvoarele din adâncuri. Ce nu face omul când iubeşte!
    Trăind în lumea iubirii inspiri numai parfumuri de roze, cuvintele sunt de pluş, soarele răsare după chipul iubitului.
    Chiar şi elementele naturii iau chip sufletesc şi răspund sentimentului. Astfel că se naşte o empatie fiească între om şi cosmos:
    “M-a primit la pieptul ei, pădurea: M-a primit la pieptul ei, pădurea / Şi pe umeri, păsări mii mi-a pus. / Luminiş mi-a strecurat în suflet / Şi-am rămas de dragoste pătruns. // Şi m-a legănat pe crengi de vise / Când cu frunze m-a împodobit. / Şi-am simţit că mă ridic la ceruri / Când pădurea-n suflet m-a primit. // Şi-am găsit la ea, atâta vară, / Soare-n triluri, zumzet, clipocit! / Şi-am iubit atunci, întâia oară / Tot ce are viaţa de iubit: // Raza, floarea, drumul şi înaltul, / Râu lunatic ce ridică nori de vis, / Curcubeul, foşnetul, cântatul / Din pădurea vieţii-paradis”.
    Oprimismul, speranţa nu scad nici atunci când corabia pleacă de la ţărm spre alte zări. Precum Mica sirenă, poeta aşteaptă la ţărm şi-i cântă iubitului un cântec de întoarcere menit să-l aducă. “Mica sirenă: Ştii, eu sunt mica sirenă care priveşte la mal, / La prinţul, ce pleacă la alta, în corabia dusă de val. / De-i toamnă sau primăvară, iubirea-mi va fi la fel, / Un fel de corabie rară, de rău, ocrotindu-l pe el. / Furtuna, de va vrea să vie, cu griji mari să-l cuprindă, / Voi şti să-i îmblânzesc unda, cu inima mea, tremurândă”.
    Întocmai ca autorul “Cuvintelor potrivite” – poeta se întreabă: “De ce-aş fi tristă?”
    Însă la Arghezi, unda de tristeţe răzbate şi se insinuează, deşi toate par împlinite: “De ce-aş fi trist ? Că nu ştiu mai bine să frământ / Cu sunet de vioară urciorul de pamânt // Nu mi-e clădită casa de sită peste Trotuş, / În pajiştea cu crânguri ? De ce-aş fi trist ? Şi totuş…”
    Acest “şi totuşi” dă întreaga măsură a sufletului omenesc.
    Autoarea mărturiseşte că are şi vise şi iluzii despre iubirea care supune până şi timpul. Însă are şi iluzii “încercate de nelinişti şi dureri / dar acum, acestea toate, sunt realităţi de ieri” (Am şi vise şi iluzii).
    Versurile Ioanei Voicilă Dobre te fac să visezi şi să speri la iubirea ideală, aşa cum ea o presimte, o vede, o trăieşte. Doar că ea se întâlneşte atât de rar, încât, de-a dreptul poţi spune că e ca şi inexistentă! Ea poate doar să întreţină speranţa că într-o zi o vei întâlni.
    Nu lipsesc nici influenţele eminesciene din poezia de dragoste: “Din a nopţii feerie numai tu mă mai încânţi...” ori influenţele melosului popular, cu asonanţele lui şi trecerea vădită din ritmul trohaic în iambic.
    “Somnul dacă mi-ai veghea, eu mi-aş găsi liniştea. / Sărutarea dimineţii ţi-aş da din dulceaţa vieţii. / La ureche ţi-aş cânta cum mă-ndeamnă inima, / Cântecelul susurat ca izvorul de curat! / Să-ţi astâmperi umbletul şi să-ţi bucuri sufletul! / Somnul dacă mi-ai veghea, eu ţi-aş veghea liniştea.” (Veghe).
    Nenumărate sunt locurile comune şi rimele facile pe care le foloseşte autoarea: colţ de lună, a lirei strună; aripi fluturând; cu suflet de vioară; purtată de dulce fior; pasăre rară, tinereţe; sărutări fierbinţi, lacrima de dor, aripă de vis, ochi de peruzele, ş.a. Rime facile: dor-uşor; trudită-gătită; viaţă-faţă; dor-fuior; dar nu mai puţine asonanţe poetice: mâna-totdeauna; dată-retrasă; soarelui-cerului; ş.a.
    O altă secvenţă lirică se intitulează: “Ce frumos am trăit!” şi în ea exultă bucuria maternităţii împlinite: “Voi fi prin ei culegător şi fericită-n viitor / Şi fiecare va purta mesajul din sămânţa grea. // Şi, o nepoată, răsfoind album de poze sau citind, / Va aminti de ziua-n care am semănat spre neuitare: / Cuvinte multe din iubire, copii să intru-n nemurire, / Flori vesele spre încântare şi viaţa ei spre continuare.” (Semănătorul-culegător).
    Bucuria şi dragostea de viaţă e şi aici stăpână şi regină. “Iubesc ploaia, vântul sălbatic, / zăpada, cernând singuratic. / Şi totuşi insist şi totuşi risc, / să privesc soarele în adâncul luminii. / Căldura lui mă învăluie şi soare devin! (Dragoste de viaţă).
    Atunci când totul pare pierdut şi eşti gata să te prăbuşeşti în abis, iată că, alături de tine, zăreşti floarea de colţ, gingaşă şi rezistentă în acelaşi timp care, prin frumuseţea ei îţi face sufletul să renască.
    “Floarea de colţ: Când ai pierdut, aproape totul / s-a căscat o prăpastie uriaşă şi, / brusc, îmbătrânind ai fi vrut să mori. // Urma să descoperi că având viaţă, ai totul... // Ca să trăieşti deplin, ai plătit urcând târâş / pe culmea durerii, unde floarea de colţ te aştepta. / Văzând-o numai, sufletul tău a renăscut.”
    Un poem aproape perfect prin rotunjime şi limpezime stilistică este: “Lumini şi umbre: Mă regăsesc, la lumina lămpii / într-o seară a greierilor. / Eu şi imginea mea, / două umbre ce dispar, / născându-se...”
    Poeta uzitează stilul narativ în poezie, ea îşi descrie, îşi povesteşte stările şi locurile unde acestea iau naştere. E şi aceasta o modaliate de scriere. O astfel de poezie narativă este: “Casa bătrânească: Cineva mi-a dat pontul, / bătrâna vinde casa / şi se mută la soţ în satul vecin. / Avesese un soţ navetist Neguţa. / Casa e puternică, aproape că îi seamănă. / În hol m-a atras şemineul cu hornul din colţ. / Îmi aminteşte de bunica şi de copilărie. / Totul e verde, uşile cu praguri late, / ferestrele cu pervazul plin de flori / şi podina din drugi mari de lemn. / Ce bine îmi este aici! / Aproape că o simt pe bunica, / aproape că mă simt în anii şaizeci... / Iubesc casa asta şi o vreau pentru sufletul meu! / Bătrâna e mulţumită, că o va cumpăra cineva / care să-i păstreze vii, amintirile / iar eu sunt fericită, că în toate încăperile, / ,,îmi văd” bunicii, unchii şi mătuşile, părinţii tineri. / Bine v-am găsit, dragii mei!”
    Un poem frumos este cel dedicat lui Brâncuşi dar şi aici, poeta adoptând stilul clasic, prozodia are de suferit. Să urmărim ideea: “Sculptorul: Ai sculptat mereu, cuvinte, pentru suflet pentru minte / ducând vremea înainte.Te văd la masa tăcerii, / liniştit în faptul serii, hrănind timp şi hrănind soartă / şi trasând linia dreaptă.Tot aduni şi tot aduni / zile calme, aspre luni, învrăjbite săptămâni. / Ani frumoşi şi dureroşi îi înnozi şi îi descoşi, / care-a fost mai dăruit şi care mai ostenit... / Doamne, câte-am pătimit! Treci prin poarta de sărut / să priveşti spre infinit, gând duios şi nesfârşit...”
    Şi încă o idee interesantă: “Viaţa mea, / o galerie cu tablouri vii, / poeme mute de atâta culoare şi bucurie!” (Galeria mea cu poeme mute)
    Nu o dată, viaţa a fost asemuită unei table de şah, populată cu regi, regine, cai, nebuni, pioni. Poeta găseşte similitudini interesante. “Regina de alb: Privesc la viaţa mea ca la o tablă de şah / invadată de nebuni şi de cai sălbatici. / Trimit numai gândul la înaintare / şi aflu că au fost nimiciţi de propria nebunie. / Pe tabla mea de şah se mai bat încă pioni nevinovaţi / trimişi la moarte ,,sigură,, de regele negru. / Nebunia, boală molipsitoare a cuprins tot regatul / dar carul ,,reginei de alb,, se înfiinţează la palat. / Şi, ce mândru era regele negru! / Ştia cât urăsc nebunii dar şi cât îmi plac caii sălbatici...”
    O clipă de singurătate poate fi de ajuns pentru a simţi prezenţa divină în lucrurile din jur şi în noi înşine: “O clipă de singurătate: În liniştea adâncă din câmpie / Te-am simţit, Doamne, în lanuri fremătând! / Erai acolo, în culmea bucuriei. / Priveai în bob, pâinea crescând. // Ne vrem atât de singuri, câteodată / Şi în păduri, ne-ascundem revanşard / Dar când dispare parcă, lumea toată, / Rămân doar fricile care ne ard. // Şi iar şi iar, luând-o de la capăt, / Pe-o aţă, zilele le înşiruim. / Clătind lumina în izvorul proaspăt, / O nouă faţă, lumii, dăruim.”
    Poeme sensibile, tulburătoare sunt dedicate Tatianei Stepa şi lui Grigore Vieru.
    Poeta brodează şi câteva gânduri în complicata şi simpla în acelaşi timp – modalitate a poeziei tradiţionale nipone, în spirit de haiku. Se pare că aceste miniaturi sunt cele mai reuşite din întregul volum:
    “Gânduri în haiku: un ochi pe faţă / un ochi pe dos, mereu, / haina timpului.” * “ toamna ruginie, / lumină rece, pe drum/ bătătorit” * “mângâierea ta, / crestele munţilor / în plecăciune” * “depărtările, / inimă călătoare, / clipă fugară.” * bântuit de furtuni, / suflet-poezie,/ fulger în dar.” * “ciocârlie-tril, / dimineaţă de vară, / muntele-cântec.” * “pârtie de brazi, / verdele suind voios / vârfuri amare.”
    Ultimul ciclu se intitulează “Poeme de credinţă” şi cuprinde câteva poezii de slavă, mulţumire şi recunoştinţă divinităţii, pentru darurile primite.
    Ioana Voicilă Dobre, prin volumul de faţă îşi dă măsura talentului şi a perseverenţei sale, a generozităţii şi sufletului deschis spre oameni, spre iubire, spre credinţă şi speranţă.


    CEZARINA ADAMESCU
    25 SEPT. 2010










    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mar Aug 31, 2010 11:46 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:49 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Dum Aug 29, 2010 11:49 pm  IOANA VOICILA-DOBRE

    Multumesc fetelor, multumesc din toata inima! Sa va dea Dumnezeu , sanatate!Voi reveni si promit sa ma perfectionez. Cu toata dragostea, Ionela.

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Sam Aug 28, 2010 11:34 pm  Dorina Ciocan

    o naratiune bogată şi construită cu migală ...îmi place cum expui...îţi doresc multă inspiraţie şi ţin să-ţi spun că te urmăresc de un car de ani...de pe netlog...cu simpatie, Dorina

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Sam Aug 28, 2010 11:23 pm  Didina Sava

    Draga Ionela.

    Observ cu bucurie ca ai inceput un set nou de povestiri cu un personaj central fetita Lacramioara.Duioase si emotionante sunt "investigatiile si descoperirile " prin ochii unei fetite de 4 ani .Am intalnit cateva imagini care mi-au umplut sufletul de incantare ,precum "aşternuturile, de un albastru deschis o făceau pe fetiţă să creadă că cerul însuşi s-a culcat pe perna ei "
    Mi-a placut felul in care ai plasat primul contact al Lacramioarei cu partea urata si rea a lumii inconjuratoare "Adică, oamenii mari fac rele?
    Acolo în sat sunt oameni răi?Cum să murdărească un gard alb? Erau prietenii lui şi i-au măzgălit gardul. "

    Fetita care diviniza albul ea fiind cea care privea ore in sir peretii spoiti cu var imaculat ai casei ,isi pune prima intrebare existentiala din viata ei ? "Erau prietenii lui şi i-au măzgălit gardul."
    constientizand brutal de la o varsta frageda ca lumea are si fatete urate .
    Foarte candida si miscatoare legatura copilului cu natura ,cu florile.Sufletul neprihanit al unei copile de 4 ani descopera neintinarea ,splendoarea si minunatia naturii prin contactul direct cu florile si miresmele lor "fetiţa nu contenea să fure din parfumuri, mai ales pe cel al unui trandafir frez ","ii plăcea să stea cu nasul în liliac" .
    Povestirile au "poveste" ca sa spun asa adica au fir narativ,au ingenuitate prin descrierea nuantata a starilor afective uneori neasteptate prin care trece copila,induioseaza si anima stari pozitive in sufletul cititorului .Mi-as permite sa sugerez,ca uneori sa renunti la frazele lungi in care cititorul de varsta frageda se poate rataci,in ideea ca aceste povestiri sunt destinate si copiilor care pot fi atenti doar la mesajul trasmis prin fraze scurte. Mai sunt unele repetitii suparatoare ,care ar trebui rectificate .Asa bunaoara in "Darurile Lacramioarei" in prima fraza apare adverbul "unde" de trei ori,si alte cateva astfel de repetitii, dar sporadice si care nu afecteaza semnificativ impresia de placere cu care ramai parcurgand povestirile tale .Felicitari

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Vin Aug 27, 2010 3:41 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:49 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Vin Aug 27, 2010 3:39 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:48 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 1:08 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 12:00 pm, editata de 2 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:57 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Poezia ca o taină a vieţii

    RECENZIE

    Iniţiativa unor poeţi din diferite generaţii, coordonaţi de Simina-Silvia Şcladan, de a uni versurile în antologii pe o temă foarte generoasă, privind viaţa şi miracolul ei, este de apreciat.
    În colecţia ”Din tainele vieţii “ a editurii “Lidana “, din Suceava, a apărut până în prezent: “Spiralele vieţii “, “Drumurile vieţii “, “Mirajele vieţii “ şi “Izvoarele vieţii “, volume care cuprind poeţi ce au abordat tema vieţii, privită şi trăită din diferite unghiuri de vibraţie ale eului.
    Ultimul volum apărut în această colecţie , intitulat, simptomatic, “Speranţele vieţii “ se deschide cu un preambul semnat de autori, din care se desprinde esenţa scopului acestui demers, unde se recunoaşte că poeziile din această antologie sunt “adevărate lumini ce se aprind puternic deschizând calea spre fericire, fiind o prezenţă vie care îndeamnă publicul iubitor de poezie să le aibă pe noptieră sau în biblioteca personală“ .
    Antologia aceasta, iniţiată de poetul Mihai Leonte, reuneşte 20 de poeţi de vârste diferite, din ţară şi străinătate, din care şase sunt membrii Ligii Scriitorilor Români. Aceştia sunt:Ariene Bertin, Aristiţa Buciu Stoian, Floarea Cărbune, Dănuţ Deşliu, Mihai Leonte şi Raveca Vlaşin.
    Spaţiu tipografic oferit fiecărui poet cuprinde la început fişa de autor, în ordine alfabetică, din care aflăm activitatea literară şi de creaţie a acestora, după care urmează grupajul inflorescent –poetic.
    Cartea mai cuprinde reproduceri după câteva desene, având principala caracteristică simbolistica, semnate de Niculina Vizireanu, o poetă a metaforei graficii, însoţite de aprecieri critice de Mihai Leonte şi Simina-Silvia Şcladan care semnează şi “Postfaţa “, scrisă în spirit colegial şi-n stil colocvial.
    Volumul cuprinzând 359 de pagini se deschide cu un grupaj de versuri, destul de consistent, semnat de Arienne Bertin (Georgeta Olteanu). Poeziile sunt scrise, în general, în stil clasic , unde gingăşia pusă într-un ingenios scenariu liric aduce o prospeţime confesiunii:”Cafeaua aromată mă răsfaţă/ În fiecare dimineaţă /este cafeaua descântată mereu “( Cafeaua descântată). Dacă la Arienne Bertin confesiunea joacă un rol principal, la Aristiţa Buciu Stoian locul acesteia este luat de constatare ca mijloc de a re-creea tabloul ce a frisonat eul:”Suflu cald al colinelor sihastre/ Încălzeşte aripile noastre “.( Suflu cald).În timp ce la Floarea Cărbune poezia este iubire pentru tot ce ne înconjoară, sugerând experienţe complet consumate, iar unele refulate în imaginar. Dănuţ Deşliu este un visător blajin, de o gravitate trăită şi ceremonioasă. Poezia sa este presărată cu broderii lirice pe teme diverse sustrase din cotidianul vieţii, pe când Mihai Leonte, poet cu experienţă, are în poeziile sale o percepţie acută a interiorităţii şi o proiectare metodică a trăirilor în discursul sentenţios, net şi persuasiv.
    Autoare a şase volume de versuri, Raveca Vlaşin este surpriza acestei antologii. O poetă cu toate antenele întinse spre receptivitatea şi sensibilitatea eului. În tensiunea dintre concept şi imagine, poezia acesteia dezvăluie, în fapt, o tensiune mai adâncă, între spirit şi trup. Raveca Vlaşin este de o sensibiliate maladivă.Visceralul resimte cerebralitatea, uneori, ca presiune a vibraţiilor interioare:”Te alint ades cu vorba/ Şi cu doina te dezmierd./ Şi mă zbat tânjind prin vreme/ Rădăcina să nu-mi pierd.“( Eu ca fiu ).Poeta ştie să acordeze inteligent poezia la sunetul culorii, pentru că vioara poeziei sale rezonează cu sufletul culorilor vieţii.
    O poezie de extracţie melancolică cu o înverşunare a meditaţiei scrie Gheorghe Voicu în care descoperim rădăcinile arhetipale ale iubirii ancestrale:” Aşa ne-a ars iubirea, o rană mi-a deschis/ Adâncă e ca marea sau chiar cât un abis “( Arsura flacării albastre ).Poeziile sunt scrise în dulcele stil clasic, poetul fiind sedus de himera clasicităţii.
    George Penea venind din câmpiile întinse unde vipia solară arde până şi umbra este predispus a preţui clipa, probabil că faptul acesta a influienţat şi stilul poeziilor sale caracterizate prin versuri scurte, asemeni unui clic al aparatului de fotografiat care surprinde momentul:”…pe vale,/ lângă baltă/privesc cişmeaua/şi o fată “( Mai jos).
    Simina Silvia Şcladan scrie poezie în stil clasic, precum mjoritatea poeţilor antologaţi, jubilând în faţa candorii şi a freamătului sufletului.O melancolie vioaie este punctul cel mai de sus al atitudinii lirice, mai ales atunci când evoca satul natal.
    Poeţii Silvia Simona Bodea, Valeriu Cercel, Constantin Emanuel Ciulpan, Mircea Gheorghe Coraniuc, Bombonica Curelciuc, Costel Macovei, Crăiţa Moroieni, Ionuţ Pintilie, Valeria Tamaş, Ioana Voicilă Dobre , semnează poezii încărcate de cutremurări delicate şi de gesturi premonitorii cu imagini expresioniste încărcate de visceralităţi convulsive ori agonice şi metafore sugerând spaţiul în care poeţii trăiesc.
    Volumul este o reuşită, fiind un seismograf ce înregistrează starea poeziei de astăzi.

    Al.Florin ŢENE

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:56 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:42 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:55 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:40 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:47 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Visam la rochia de mireasă
    Acum când viile se coc.
    Visam să-ţi fac, iubire, casă
    Şi să strâng toate la un loc.

    De miere fuse toată vara,
    În stăpânire m-ai luat
    Şi m-ai făcut să ard ca para:
    Erai al meu cu-adevărat...

    Învăţ acum dorul de tine
    Tânjesc de calde mîngâieri
    Şi simt că eşti partea din mine
    Lăsată într-o gară, ieri.


    Ioana Voicilă Dobre

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:46 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Câte clipe fericite
    Am strivit sub paşii mei
    Le vei fi simţit, iubite
    Dulci dureri pe lungi alei.

    Îţi spuneam că n-am să plec
    Pe cărări bătătorite.
    Voiam doar să mă-odihnesc,
    Să uit timpul ce mă minte.

    Mă-ntrebai dacă mai vin
    Ca să ne plimbăm de mână.
    Seara când adoarme satul,
    Noi să mergem la fântână.

    Şi să depănăm poveşti
    Din vremuri imemoriale.
    Dar nu ştiu dacă mai este
    Pe sub stele, astă cale.

    Ioana Voicilă Dobre

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:44 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:38 am, editata de 2 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:39 am  Deniza Cristian

    E o încântare să-ţi citesc poeziile !

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mar Aug 24, 2010 9:20 am  victoria preotesescu


    toata stima!

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Lun Aug 23, 2010 11:26 am  IOANA VOICILA-DOBRE


    "Play a violin at Stupca
    And the world said he was then
    That's our doina Lăcrămioara
    Immortal to us!

    Listen to her crying, forest
    From verdant hills
    Strângându doina them all;
    Miracles of the Lord give!

    Ballad from the noble brave,
    What I live among Ponoare,
    The proud soul, Forever awake
    And her most valiant peoples of the?

    And they miss the big drawings
    And await the violin,
    And our song was the theme
    When I sang a First-time!"

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Noi 08, 2010 1:01 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Lun Aug 23, 2010 10:50 am  victoria preotesescu

    sunt bucuroasa sa va reintalnesc aici..
    am trecut peste poezii....sunt atat de minunate..nici nu poti spune care-i mai frumoasa... toate sunt la fel...
    va urez stimata prietena mult succes si aici..
    e un univers minunat..!
    aceeasi victoria cu multa stima
    http://www.youtube.com/watch?v=jcP1JR_QrjQ

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Aug 18, 2010 3:54 pm  IOANA VOICILA-DOBRE

    Versuri dedicate lui Adrian Păunescu


    Am crescut în umbra unui gând din copilărie.
    M-am hrănit din lacrimile tuturor
    culese de poetul neobosit.
    Cartea lui - scripetele fântânii la care vin visătorii.
    Ciutura încă se mai miră:
    -Cum stă cruzimea ascunsă de toleranţă!


    Ioana Voicilă Dobre

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Mar Dec 14, 2010 12:01 pm, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Iul 22, 2010 1:12 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    CONSIDERAŢII CRITICE – Rezension

    UNIVERSUL TRUPESC ŞI SUFLETESC AL UNUI VIS

    ALINA ARBAJTER, VISUL UNEI FEMEI CU ALINA, Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2010

    Se ştie dintotdeauna că visul are două dimensiuni: una psihologică, inconştientă, în care subconştientul naşte imagini şi întâmplări dincolo de voinţa noastră, stare ce nu poate fi controlată de om, îndeobşte şi alta pe care omul şi-o induce, ori îi este indusă de alţii, ca rezultat al uneia sau mai multor dorinţe plăcute, de a i se întâmpla ceva, ori de a trăi o stare de beatitudine, alături de cineva drag.

    Visul este o percepţie ideală a cotidianului, care nu poate fi dezagreabil, ci doar plăcut. Oamenii visează, îndeobşte, noaptea şi ziua, cu ochii închişi ori deschişi iar rodul acestor visuri şi vise poate fi transpus artistic în fragmente lirice sau epice convenţionale ce pot genera literatură. Cred că nu e om să nu aibă vise. Şi dacă unii nu-şi amintesc visurile nocturne care se derulează cu o viteză ameţitoare şi durează câteva secunde, sunt persoane care se hrănesc din amintirea lor şi le împletesc în chip fantast cu realitatea. Oniro-luciditatea este o altă stare a psihicului uman în care omul, aflat în semi-trezie, îşi poate dirija ori prelungi visul, ori se poate dezmetici, atunci când încărcătura psihologică este prea mare.

    Un visător este însă o persoană cu imaginaţie bogată care-şi proiectează dorinţele în viitor. Şi acestea sunt neapărat frumoase, inducând o stare psihică bună şi făcându-l pe autorul lor să-şi dorească ardent ca acestea să i se împlinească. Un vis este şi un proiect care poate fi zămislit şi construit cu migală ani de zile, dacă se referă la ceva material, ori afectiv, o dorinţă care poate fi împlintă dar are drept scop, să-i provoace o stare de fericire.

    În vechime, termenul de “visător” era pus pe seama unei persoane care-şi imaginează viitorul, un fel de profet, prooroc sau ghicitor în stele. În V.Testament, tânărul Iosif, ultimul dintre fraţi (cel mai iubit de tatăl său) este unul “care visează” – şi nu este luat în considerare de cei din jur. Visul poate avea suport material sau imaginativ, ori dimpotrivă, poate să nu aibă nici o noimă. Visul poate fi considerat o alonjă subtilă, imaterială a prezentului, proiectat în viitor.

    Tuturora ne place să visăm, mai ales atunci când realitatea nu ne mulţumeşte în totalitate. Oamenii fără vise sunt săraci, ei se limitează la existenţa cotidiană peste care nu pot trece mai departe.

    Proiecţia acestui ideal numit vis se întâlneşte în trăirile autoarei de faţă, care trece prin diferite ipostaze (toate frumoase). Dar nu e vorba doar de trăirile proprii, ci de comuniunea pe unde hertziene a unor persoane cu aceeaşi structură psihologică, cărora le place să viseze şi să brodeze imagini plăcute pe marginea acestor vise, la fel cum fiecare înoadă câte un ciucur drept tiv înflorat pe o cuvertură întinsă la nesfârşit, un fel de lăicer fără de margini şi fără contururi precise de pe pajiştea cerească a inimii.

    Dialogurile întreţesute la emisiunile pentru femei, în chip deosebit la emisiunea: “Visul unei femei”, ar putea servi drept suport material acestor stări de graţie în care, interlocutoarele să-şi dezăvluie visurile, îşi manifestă admiraţia ori îşi mărturisesc tristeţile şi înfrângerile, nu neapărat pentru a primi o soluţie salvatoare, ci măcar pentru a-şi uşura sufletul în urma acestei confesiuni publice. Aşezate cap la cap, visurile pot închega un rotund numit Iubire, numit împlinire şi dacă mergem mai departe, se pot rotunji chiar în conceptul, atât de rar de atins, numit Fericire.

    Autoarea face acest dar, ascultătorilor emisiunii sale, iar acum, cititorilor, prin fărâmele de vis pe care le-a cules cu migală şi graţie de-a lungul unui an, pe care le-a rânduit cu o baghetă fermecată pentru a obţine acea formă perfectă, vecină cu idealul, ce poate aduce alinare în suferinţă, bucurie în tristeţe, un strop de dulce într-un ocean de amărăciune, o stare benefică şi binecuvântată la care râvnim fiecare.

    Autoarea îşi începe confesiunea cu întrebarea milenară pe care şi-au pus-o absolut toţi poeţii, scriitorii, artiştii, filozofii sau oamenii simpli: “Ce este femeia?” Încercare destul de temerară, fireşte pentru că nu s-a găsit încă definiţia perfectă care să cuprindă toate atributele femeii.

    Desigur, întrebare retorică şi răspuns pe măsură, pentru că nu e uşor să defineşti o entitate atât de complexă, de materială şi spirituală în acelaşi timp, care poate întruni toate calităţile dar şi toate defectele, urcuşurile, povârnişurile şi coborâşurile, văile şi luncile, crestele munţilor, adâncul mărilor, măruntaiele pământului ori culmile cereşti la care aspiră omul. Acestea toate la un loc şi încă altele descoperite, dar mai ales, nedescoperite alcătuiesc enigmatica femeie, reală sau mit, materială ori conceptuală, himeră înşelătoare sau prezenţă palpabilă.

    Să pătrunzi în sufletul ei e tot una cu a cuceri Everestul ori a atinge abisurile lăuntrice aflate în pântecul Geei. E ca şi când ai vrea să atingi inefabilul cu mâna, visul cu pleoapele. Ce aluat pentru aripi ţi-ar trebui ca să zbori dincolo de aceste înălţimi abisale şi ameţitoare în acelaşi timp?

    Cu toate acestea femeia are şi acea parte materială, (unică în perfecţiunea alcătuirii ei!) numită îndeobşte frumuseţe, pe care au cântat-o din totdeauna artiştii ori firile visătoare. Şi mai are acea plămadă de suflet, numită inefabil.

    Aproape nu poţi delimita conceptul de Femeie de acela al Iubirii fiindcă ele se împletesc în chip fericit până la contopire. Însă nu întotdeauna rezultatul e fericit, chiar dacă femeia râvneşte la Iubirea ideală pe care o caută toată viaţa.

    Trecând Iubirea prin toate anotimpurile sufleteşti ale Femeii, Alina Arbajter îi îmbogăţeşte virtuţile, îi netezeşte asperităţile, o face să renască în fiecare primăvară, o conduce cu paşi siguri prin febrele verii, o aduce în pragul neasemuitei toamne şi o scaldă-n fierbinţeala de sub gheaţa iernii, şi iată ce concluzie trage: “Iar ani vor trece, anotimpurile se vor schimba, femeia din noi va îmbătrâni dar IUBIREA e ca o Tinereţe fără Bătrâneţe veşnic tânără va rămâne în sufletul Femeii.

    Acesta este Femeia, un drum greu de parcurs, o Iluzie a Bărbatului, o Mona Lisa a lui Da Vinci, o FEMEIE”.

    Şi tot aşa, ciclic o redescoperă şi se redescoperă cu fiecare izbândă, cu fiecare înfrângere, cu fiecare vis împlinit ori eşuat, într-o perpetuă devenire.

    O încercare timidă de definire ne oferă Alina Arbajter, trecută prin filtrul sensibilităţii sale, şi purtând parafa inconfundabilă a tinereţii sale, este aceasta: “Aceasta este Femeia

    O divinitate un simbol greu de înţeles, greu de parcurs, un val care nu se sparge niciodată.

    O lacrimă pe un obraz îmbătrânit de vreme

    O mână întinsă şi adeseori respinsă

    O mamă, o iubită, o puritate în viaţa oricui dar greu preţuită

    Uitata de toţi, de noi, de copii, de nepoţi.

    O femeie chinuită pe drumul vieţii

    O femeie care se ridică atunci când cade şi nu se lasă doborâtă de urcuşuri şi coborâşuri

    Acesta e FEMEIA

    Acesta este VISUL UNEI FEMEI

    Acestea sunteţi voi

    Acesta sunt eu ALINA.”

    Alternanţă de proză, vers şi imagine, cartea se închipuie un fel de antologie, o alcătuire de consideraţii personale şi colective pe tema eternului feminin care include aproape carnal, iubirea ca dimensiune fundamentală a omului. Iubirea sub toate aspectele, realizarea şi neîmplinirea ei, frustrarea şi dorul de împlinire, fie şi doar pentru scurt timp, aşa cum frumos a spus Eminescu: “O oră de iubire…/O oră şi să mor…” Cine nu a avut parte măcar de o oră de iubire plătită cu preţul nemuririi, aşa cum ar fi dorit şi chiar a cerut Hyperion Demiurgului, nu poate înţelege despre ce vorbeşte Alina Arbajter în cartea sa, “Visul unei femei”.

    Şi Alina Arbajter a visat iubirea în diferitele sale ipostaze, dar, mărturiseşte ea: “Trezindu-mă din coşmarul inimii/ am văzut lumea cu alţi ochi/ ochii unei inimi de Femeie”(Zbor frânt)

    Alina Arbajter ne transmite în aceste pagini acea “emoţie cu iz de iubire”- şi citând-o pe Adelaida Low ne comunică: “Oare chiar există iubirea pură, adevărată? Nici măcar iubirea de sine nu poate fi pură, pentru că şi sinele este efemer. Astăzi este aşa şi mâine este altfel” (Iubirea şi timpul…)(…)

    “Îmi recunosc pe deplin apartenenţa la rasa umană şi la incapacitatea de a iubi constant şi pur. Imaginea mea este formată din ceea ce cred că simt eu pentru ceilalţi şi din ceea ce cred eu că simt ei pentru mine.

    Astăzi iubesc o imagine şi mâine apare alta în drumul meu. Pe cursul vieţii mele apar atât de multe reflexii ale iubirii ideale încât nu mai ştiu care-i cea adevărată.

    Şi totuşi caut în continuare în speranţa că voi şti atunci când o voi găsi. Speranţele apar cu fiecare nouă imagine creată. Există un ciclu care mă aduce în acelaşi loc, cu alte imagini şi cu alte experienţe trăite.

    Ne clădim viaţa pe imagini care se estompează în timp. Ajungem la o vârstă când credem că avem dreptul să conducem imaginile celorlalţi doar din cauza faptului că ale noastre sunt mai vechi. Fiecare are nevoie să-şi creeze şi să-şi trăiască propriile visuri şi emoţii”.(Iubirea şi timpul…)

    Este clar: filosofia nu a fost niciodată şi nici nu este apanajul femeii. Ea are alte “treburi” pe lumea aceasta. Eventual, ea poate face anumite consideraţii asupra unor teme fundamentale ori poate divaga pe maginea lor la nesfârşit în permamente interogaţii retorice. Este şi ceea ce ne oferă Alina Arbajter, fără pretenţia de a filosofa ori de a oferi soluţii viabile unor trăiri care tind spre idealitate prin citatele generoase din opera altor autori, cum este în acest caz, Adelaida Low: “Îmi doresc câteodată să pot opri lupta care se dă în sufletul meu între ceea ce este nou şi incitant şi ceea ce este vechi şi cunoscut. Lupta de a părăsi vechiul pentru nou. Lupta de a păstra misterul vechiului şi de a nu-l descoperi pe cel al noului. Pierd de fiecare dată. Nu am găsit metoda. Există vreo soluţie?

    Legătura care exista între nou şi vechi este timpul. Necruţător trece prin noi şi uneşte vechiul de nou, lăsându-ne impresia că suntem stăpânii prezentului. Oare? Atât de puţin înseamnă acest prezent încât nu-l putem măsura fără să facem apel la timp sau la trecut şi prezent. Ce înseamnă prezentul? Această clipă? Acest moment când scriu? Acest moment când citeşti? De unde ştii că deja nu este trecutul? De unde ştii că nu este deja în viitor?” (Iubirea şi timpul…)

    Pe de altă parte, eminescianul: “Toate-s vechi şi nouă toate” – din “Odă în metru antic” – ne îndreptăţeşte să-i dăm dreptate. Chiar şi dicţionarele sunt locuri commune şi nu ne-am propus să rezolvăm noi, veşnica dilemă: Cine a fost mai întâi, oul saau găina? Putem doar să ne spunem punctul de vedere, să ne împărtăşim gândurile şi, eventual experienţa, să căutăm similitudini.

    Această carte este mai degrabă o crestomaţie de texte din diferiţi autori pe o plajă generoasă care cuprinde două repere fundamentale: Femeia şi Iubirea. Autoarea uzitează texte clasice şi contemporane, împletite cu propriile consideraţii şi alcătuieşte un florilegiu destul de interesant şi util pentru cei care păşesc în viaţă şi caută modele de comportament.

    De la Emil Cioran la Andre Maureau la Lucian Blaga, Adelaida Low, Maica Tereza, întâlnim scrisori, dedicaţii, poeme, proze, consideraţii legate într-o cutiuţă cu fundiţe roz, păstrând parfumul de lavandă al unor amintiri şi vechi prietenii de odinioară, dar şi texte culese din: Nichita Stănescu, Kahlil Gibran-profetul, corespondenţe cu ascultătorii ori prietenii virtuali: Domnul Mister, Violetta Petre, Anca Dumitraşcu, Ioana Voicilă Dobre, Angela Muşică Popa, Luiza Adriana Grama, Psiholog Daniela Dumitrescu, cei care semnează cu pseudonim: Blidar, Lorena, Judit, ori scriitori precum: Lelia Mossora, Florenţa Marinescu (Australia), Catherina Câmpeanu, Ionela van Rees-Zotta, Elena Mezin, Rodica Elena Lupu şi câţiva alţii.

    Bineînţeles, toate aceste texte, frumos asezonate cu portrete artistice ori fotografii găsit pe internet, cu gust pentru calofilie, ilustrând sentimentul Iubirii cu muuuulte flori, inimioare, tablouri romantice cu bărcuţe pe lacuri, ş.a. ingrediente, menite să coloreze textele epico-lirice şi epistolare pe care Alina Arbajter ni le propune.

    E vorba mai degrabă de un “bazar sentimental” în care orice suflet găseşte, măcar un gablonz, măcar o un cercel care i s-ar potrivi, în ureche, în sprânceană ori în alte locuri mai intime…

    În fine, meritul Alinei Arbajter este de a le fi adunat şi oferit, într-o carte sentimentală despre Iubire, început şi sfârşit a toate, patimă, foc, despărţiri, împăcări şi iar separări, din care, până la urmă, rămân doar amintirile.

    Ce reţinem din acastă culegere tematică din mai mulţi autori, vii şi morţi, români şi străini, cu filozofii de viaţă diverse, de la înţelepciunea orientală la reperele morale stricte ale creştinismului?

    Reţine fiecare ce doreşte şi mai als, ce-i convine. Parcurgând textele, nu se poate să nu te regăseşti în vreunul din pasajele citate, ori în vreun vers sau formulare epică a Alinei Arbajter. Şi prin aceasta, cartea e un bun câştigat şi un motiv ca, din când în când, să ne aplecăm asupra miracolelor vieţii printre care se numără şi Iubirea.

    Nici eseuri, nici foiletoane, nici articole, nici panseuri, scrierile nu se încadrează în nici un canon, ci, într-un limbaj eteroclit şi cu o diversitate de opinii, fiecare încearcă definiri ale conceptelor mai sus amintite. Alina Arbajter adresază o invitaţie amabilă oricărei femei de a răspunde la întrebarea fundamentală: Ce e femeia? Şi, decurgând din aceasta, la cealaltă: “Ce e iubirea? – cele două fiind părţi al aceluiaşi Întreg. Femeia, prin excelenţă înseamnă iubire. Dar mai ales, supune interlocutoarele unor teste pentru a atinge performanţa de a ajunge în vârful piramidei, adică la prfecţiunea, fizică, psihică, morală, spirituală:

    “Eşti pregătită să păşeşti pe stradă plină de încredere? Eşti pregătită să-ţi placă total de tine?

    Perfecţiunea în materie de feminitate înseamnă echilibrul între interior şi exterior. Începi să te iubeşti cu adevărat. Începi să te convingi că dacă ai fost fericită măcar o dată, poţi învăţa să fii fericită de fiecare dată.

    Înveţi să fii în armonie cu totul şi devii tu însăţi. Îţi dai seama că fericirea ta depinde în primul rând de tine. Trăieşti la maxim şi te redescoperi ca femeie.

    Da, meriţi să te bucuri şi mai mult de viaţă… Nu peste un an, nu peste o luna, nu peste o săptămână. Chiar azi. Marile realizări încep cu gesturi mici. Vino alături de noi şi învaţă ceea ce contează cu adevărat pentru tine.”

    Dacă soluţiile sale sunt viabile, vom descoperi, fiecare, pe propria-ne piele.

    Iată una din aceste păreri: “

    ’’Nu cred în femeie ca frumuseţe de vitrină. Cred în femeie ca forţă. Nici în femeia cu rol predestinat nu cred. Cred în femeia care îşi alege partitura, în femeia cerebrală şi-n femeia emoţiilor, pătimaşă, complicată, nebună. Şi nu dau doi bani nici pe superfemei.

    Nici pe dive şi mituri, nici pe “femeia la cratiţă”, “femeia-nevastă”, pe nicio femeie-etichetă, cred în schimb în femeile care plâng până li se umfla ochii şi-apoi râd, care cad şi se ridica fără o mână de sprijin, femei care pleacă în căutarea unui drum, femeile care nu ştiu să fie altfel decât femei, care nu îşi deghizează frumuseţea, sexualitatea, tremurul, plânsul, puterea.

    Nici pe femeile trase la indigo-ul trendurilor nu pariez, femei artificiale şi impersonale, dar ce frumoasă e femeia care nu se teme sa fie ea. Femeia care ştie ce mari îi sunt ochii şi ce rotunde şoldurile, femeia care se îmbracă în roşu pentru ca se simte bine în roşu, care n-are nevoie sa-şi ţuguie buzele pentru că nu vrea să semene cu nimeni.

    Şi ce daca plânge câteodată, şi ce dacă se trezeşte vorbind despre haine şi rujuri, şi ce daca nu ştie să ascundă că iubeşte? Şi dacă nu şi-a găsit dragostea încă, şi dacă are aventuri, şi dacă îi plac bărbaţii, ce?

    Şi mai cred, în sfârşit, în libertatea şi îndrăzneala femeii de a fi o individualitate, nu un standard. Aş vrea să văd mai multe femei, şi mai puţine şabloane.’’ (Anca Dumitraşcu)

    Prin intermediul unui interviu pertinent şi atent radiografiant, Octavian Curpas din Arizona zugrăveşte cu profesionalismu-i cunoscut portretul real al Alinei Arbajter, primele începuturi în Germania, drumul acesteia până la consacrarea din zilele noastre, drum deloc simplu pentru o tânără româncă, dar care a fost parcurs, pas cu pas, cu hotărâre şi încredere în Dumnezeu şi în propria-i stea şi mai ales, ceea ce înseamnă pentru ea acest gen de comunicare media, pe unde hertziene, dar şi prin intermediul internetului, prin care şi-a făcut prieteni pe mapamond, fideli ascultători ori, nu mai puţin fideli corespondenţi, alături de care, sentimentul prieteniei a devenit ceva real, palpabil, în pofida oricăror piedici şi distanţe. Autoarea are în proiect realizara unor emisiuni TV la un post Regional Nurenberg Franken TV începând din vara acestui an, care va continua în chip vizibil, de data aceasta, “Visul unei femei”.

    File de jurnal sentimental, frânturi de viaţă, fragmente de scrisori, poeme patetice, uşor vetuste şi proză poetică, voci distincte, voci tăcute, voci timide ori impetuoase, penetrante ori abia auzite, voci care-ţi lasă urme pe suflet, toate într-un Univers al Prieteniei – pe undele hertziene ori pe plasma calculatorului, sonorităţi de o clipă sau ecouri pentru eternitate. Toate adunate în acest bucheţel cu parfum de inefabil, al misterului feminin, graţie unei tinere frumoase şi sensibile care se numeşte Alina. Care-ţi alină clipele înnorate şi face să-ţi răsară din nou în suflet razele speranţei. Şi mai ales, într-o bună zi, din nou, razele întremătoare al Iubirii.

    CEZARINA ADAMESCU, AGERO

    21 mai 2020 Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 30, 2010 4:28 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:35 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 30, 2010 3:48 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:34 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mar Iun 29, 2010 7:19 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:34 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mar Iun 29, 2010 7:14 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Când se sfârşesc iubirile,
    rămâi din nou singur, cu tine
    şi te sperie faptul
    că nu te mai recunoşti.
    Eşti de fiecare dată o altă fiinţă
    şi numai o nouă oglindă
    va face să te regăseşti.
    Şi, ce chip frumos răsare
    din focul noii iubiri!

    Ioana Voicilă Dobre

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mar Iun 29, 2010 6:57 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:33 am, editata de 3 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mar Iun 29, 2010 6:33 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Pierdut,
    în faţa ferestrei arzi
    amintiri şi lacrimi...

    Euridice e aici, jucăuşă
    dar nu o vezi de mâna cu care
    priveşti în zare...

    Inima îi arde
    şi palmele-i goale visează
    să-ţi descopere argintul.

    Ochii
    şi-au făcut drum
    prin părul tău...

    Întoarce-te, Orfeus
    să-ţi poată pătrunde în suflet!


    Ioana Voicilă Dobre


    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Mar Oct 05, 2010 5:35 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 23, 2010 12:49 pm  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:33 am, editata de 2 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 23, 2010 12:11 pm  IOANA VOICILA-DOBRE

    Buna dimineaţa, Soare!
    spuse floarea
    şi el îi dărui petale noi din raze
    şi cu un nume nou o înălţă.
    Buna dimineaţa, floarea-soarelui!
    spun copiii
    şi fiinţa ei îşi pleacă privirea
    din cerul pământesc
    desenând umbre razelor împărăteşti.
    Fericiţi, fiii Terrei
    mângâie încă astrul iradiind în floare.

    Ioana Voicilă Dobre

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 23, 2010 8:03 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:32 am, editata de 2 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 23, 2010 7:57 am  IOANA VOICILA-DOBRE


    De m-ai fi iubit, din prima clipă-aş fi ştiut!
    Privirile mi le-ai fi înflorit!
    Ca soarele, în răsărit, în ochii tăi aş fi crescut.
    O lume aş fi cucerit!
    Ţi-aş fi adus-o toată-n dar în cel mai fin mărgăritar.
    De m-ai fi iubit... De m-ai fi iubit!

    Ioana Voicilă Dobre

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 23, 2010 7:52 am  IOANA VOICILA-DOBRE


    Mi-ar fi plăcut ca să rămâi cu mine
    Şi timpul să fi stat în loc.
    Dar tu călătoreşti mereu, iubite,
    Şi cauţi o secundă de noroc.

    Încă nu ştii că-n astă lume,
    Norocul trece chiar pe lângă noi.
    Ne dă bineţe şi apoi ne spune:
    Nu mai pleca şi nu privi-napoi!

    Mi-ar fi plăcut, să-ntâmpin primăvara,
    La pieptul tău, privind semeţ,
    Dar te-am pierdut, iubitule, în iarnă
    Şi asta, niciodată n-o să-mi iert!


    Ioana Voicilă Dobre







    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Mar Iun 29, 2010 9:54 pm, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 16, 2010 3:02 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Pierdut,
    în faţa ferestrei arzi
    amintiri şi lacrimi...

    Euridice e aici, jucăuşă
    dar nu o vezi de mâna cu care
    priveşti în zare...

    Inima îi arde
    şi palmele-i goale visează
    să-ţi descopere argintul.

    Ochii
    şi-au făcut drum
    prin părul tău...

    Întoarce-te, Orfeus
    să-ţi poată pătrunde în suflet!


    Ioana Voicilă Dobre


    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Mar Oct 05, 2010 5:49 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 09, 2010 8:33 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am văzut
    un câmp rănit
    de atâţia maci în floare
    de plângea, sângerând lanul
    viselor, spre neuitare!

    Am simţit
    un dor ţipând
    de prea multă bucurie
    din adâncul răstignit
    în gânduri şi în pustie!

    Am cules
    un mac, un vis
    din plăpânda zi de vară
    şi în suflet l-am sădit
    să-mi fie în timp, comoară.


    Ioana Voicilă Dobre

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Joi Iun 10, 2010 12:20 pm, editata de 2 ori (Motiv : eu, iubire, destin)

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 09, 2010 4:13 am  Mihai LEONTE

    IOANA VOICILĂ DOBRE POETA ANOTIMPURILOR

    Poezia feminină din toate timpurile a fost şi a rămas plină de sensibilitate. Este şi cazul creaţiilor poetice ale Ioanei VOICILĂ DOBRE. Se pare că scrisul l-a avut înnăscut şi asta se vede prin atracţia de a participa în toate etapele vieţii la activităţi literare fiind o prezenţă activă la cenaclurile literare pe unde a învăţat, a locuit şi muncit.
    Natura este prezentă în foarte multe creaţii, aceasta fiindu-i cunoscută. Nu consider că este necesară nominalizarea creaţiilor prin care tablouri peisagistice sunt redate prin minunate măiestrite versuri. Abordarea unui stil liber în creaţii este ceva specific pentru creaţiile acestei poete, dar nici forma clasică nu îi este străină. Natura se interpătrunde cu fiinţa umană în majoritatea creaţiilor, făcându-le astfel mult mai atractive şi deosebit de curajos surprinse. Anotimpurile devin fiinţe care se personalizează printr-o cromatică specifică. Toamna devine o doamnă distinsă împodobită cu bijutierii de fructe, frunzele devin veşminte preţioase, iar ca distincţia să fie deplină, paşii sunt măsuraţi, iar privirea îi este blajină. Imaginea iernii este ca fiind sora toamnei care vine peste câmpii cu plăpumi albe, care să acopere frunzişul toamnei. Iarna este o femeie furioasă şi geloasă.
    Primăvara este frumoasa transformată în acea tânără cu palme de flori şi împodobită cu acele creaţii ale naturii pe care le ignorăm cu inocenţă. Citind creaţiile Ioanei, revăd tabloul lui Sandro BOTTICELLI (1445-1510) cu acea ,,PRIMĂVARĂ” încântătoare! Dar primăvara este şi simbolul iubirii de viaţă, de tot ce este frumos devenind o subtilă sau comună metaforă. Dragostea şi iubirea a devenit un subiect omniprezent. Devenită mamă, desigur că iubirea se răsfrânge şi asupra fiilor săi. Invocarea dorului acel cuvânt intraductibil în alte limbi ca fiind un crai, venind odată cu razele Lunii, doamna nelipsită în poezie. Acest crai pare să fie o nouă înfăţişare a celebrului zburător creat tot de un român. Fericirea poetei vine la ea fără un motiv anume, în tăcere împlinindu-i visele.
    Pentru Ioana viaţa rurală este ceva foarte normal, fiindcă vacanţele le petrecea la sat unde mediul natural îi era prieten, câmpia fiind liniştea supremă, iar lanurile devenind culmea bucuriei de unde ne creşte nouă pâinea ce de toate zilele. Aici în casa bătrânească unde este sanctuarul copilăriei, unde oaspeţii sunt primiţi cu dragoste şi respectul specific satului românesc. Mai sunt multe de spus despre creaţiile Ioanei VOICILĂ DOBRE, viitorul va descoperi desigur alte valenţe ale acestei distinse creatoare de frumos.
    Ca orice poetă care se respectă nu îi lipsesc visele şi iluziile, cuprinzând acele dorinţe magice pe care numai poezia ţi-le poate aduce!
    Poate aceste rânduri nu aveau să fie scrise de subsemnatul, dacă nu eram fermecat de scrierile Ioanei, în care am găsit unele asocieri cu satul meu natal din ţinutul Moldovei lui Ştefan, situat în apropierea minunatului municipiu Fălticeni.
    Distinsă Ioana mergi înainte, scriind mereu tot ce sufletul tău sensibil îţi va dicta.
    Sunt sigur că cititorii tăi te vor aprecia aşa cum meriţi, pentru creaţiile tale minunate.

    Eseu scris de Mihai LEONTE, un anonim printre poeţi, îţi doreşte mult succes în viitor.
    Moldova Nouă 22 ianuarie 2010

    http://mihai419.ning.com/profile/MihaiLEONTE

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Lun Iun 07, 2010 2:00 am  IOANA VOICILA-DOBRE


    Pe alei,
    viitorul m-a primit
    în braţele sale.

    Cuvintele tale
    cu iz de mânăstire
    linişteau bătăile inimii.

    Bucuria revederii
    înflorea pretutindeni
    nuferii.

    Am primit
    sărutul pecete,
    dulce izvor, aprigă sete...

    Însuşi Dumnezeu
    ne-a mângâiat creştetele
    a mulţumire.



    Ioana Voicilă Dobre


    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Noi 29, 2010 7:33 am, editata de 6 ori (Motiv : iubire, revedere)

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Iun 03, 2010 10:32 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 1:17 pm, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Iun 03, 2010 10:29 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 1:16 pm, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Iun 03, 2010 10:24 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Iubeşte-mă, puţin, cât cerul e senin
    că de s-o-nnoura, peste inima mea
    n-o să-i mai poţi vedea
    ochii de peruzea!


    I.V.D.


    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Mar Ian 11, 2011 11:34 am, editata de 2 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Iun 03, 2010 7:13 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Ce mica e lumea, dar ce mare imi apare cand intalnesc oameni de ,, aur,, ca Domnul Aurel Oancea de la radio Iasi cu care sunt colega de site pe www.poezii.biz si a carui mama se numea Dobre si era din Rusetu. Este a treia persoana care imi spune ca mama sa se numea Dobre, ba chiar cineva de pe site-ul ESENTE, un domn care a scos un roman,, Povestirile unui pescar,, spunea ca se numea chiar Dobre Ioana.Si colegei mele Laura ii amintesc mereu de mama ei si crede ca nu ne-am cunoscut intamplator. Domnul Aurel Oancea a omagiat pe Eminescu, citind foarte frumos din poeziile Luceafarului nostru.



    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Dum Apr 24, 2011 12:42 pm, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Iun 03, 2010 7:09 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Iun 03, 2010 7:06 am  IOANA VOICILA-DOBRE



    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Joi Iun 03, 2010 7:20 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 02, 2010 11:31 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Pe 22 mai s-au aflat la lansarea cartii Taniei Grigore multi poeti buzoieni, ialomiteni si braileni, membri ai asociatiei Renasterea Buzoiana.Marin Ifrim a prezentat cartile nou aparute printre care si pe a mea ,,In lumea iubirii,, bucuros ca am revenit dupa 30 de ani in mijlocul lor, al buzoienilor. Deasemenea am trimis prin domnul Gheorghe Dobre de la Slobozia, o carte doamnei FLORA STANESCU, poeta ialomiteanca si prietena noastra de la Universul prieteniei si o carte , donatie bibliotecii Centrului Cultural IONEL PERLEA din Slobozia.

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 02, 2010 11:26 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    La una dintre mese se afla Ion Stanciu si Gina Zaharia, poeti de referinta din Buzau, apoi Tudorel Cicu-critic literar si poet dobrogean si Mahai Macovei poet din Botosani.




    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Joi Iun 03, 2010 7:25 am, editata de 4 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 02, 2010 11:18 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Poetul Marin Ifrim prezinta pe Carmen Tania Grigore si activitatea ei literara pe RETEAUA LITERARA. Alaturi de ea la masa profesorul si criticul literar Stelian Grigore.Mentionez ca noi doua mergeam la cenaclul Viata Buzaului acum 30 de ani si ne-am intalnit de curand pe site-uri, ea lucrand in Anglia la acest moment.


    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Mier Iun 02, 2010 11:44 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 02, 2010 11:13 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 02, 2010 10:56 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Dragii mei prieteni,

    am avut o luna mai foarte plina de evenimente pentru ca mi-am permis sa provoc destinul si sa-i smulg o placheta de versuri pe care am lansat-o pe 15 mai la Drobeta, apoi am prezentat-o pe 22 mai la Buzau si pe 29 mai la Iasi. As dori sa va bucurati pentru mine si sa va multumesc tuturor acelora care ati fost cu gandul sau cu fapta alaturi de sufletul meu. Ieri am oferit un exemplar si lui Adrian Paunescu, moment de mare si tulburatoare emotie pe care il astept de o viata. Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a implinit acest vis!


    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Mier Iun 02, 2010 11:49 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mier Iun 02, 2010 8:55 am  Rodica Rodean

    Felicitari pentru volumul "In lumea iubirii" si multumesc pentru exemplarul primit
    Multumesc si pentru faptul ca ai venit la Iasi si impreuna cu Valentina ati facut ca dupa amiaza de sambata sa fie una placuta pentru toti cei prezenti

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mar Iun 01, 2010 1:41 pm  IOANA VOICILA-DOBRE

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mar Iun 01, 2010 1:37 pm  IOANA VOICILA-DOBRE



    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Mier Iun 02, 2010 2:30 am, editata de 2 ori

    Sus In jos

    Mesaj   Continut sponsorizat

    Sus In jos

    Pagina 4 din 10 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10  Urmatorul

    Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


     
    Permisiunile acestui forum:
    Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum