Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Mar Noi 20, 2018 11:06 am Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
Vin Feb 23, 2018 8:30 am Scris de Mihaela Moşneanu

» Decorațiuni din fetru
Mier Dec 27, 2017 3:19 am Scris de Didina Sava

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Subiecte similare
    Site-uri preferate
    Retete culinare
    Reţele de socializare
    Parteneri
    forum gratuit

    IOANA VOICILA-DOBRE-SECVENTE IN ALB SI NEGRU

    Pagina 4 din 10 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10  Urmatorul

    In jos

    08082009

    Mesaj 

    IOANA VOICILA-DOBRE-SECVENTE IN ALB SI NEGRU






    Prietene, sunt eu
    Speranta ta si bucuria ta,
    Cerul sub care se face lumina!





















    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Vin Feb 25, 2011 12:20 am, editata de 31 ori
    avatar
    IOANA VOICILA-DOBRE

    Numarul mesajelor : 516
    Varsta : 57
    Localizare : Bucuresti
    Data de inscriere : 07/08/2009

    http://ro.netlog.com/ionela1961

    Sus In jos

    - Subiecte similare
    Distribuie acest articol pe: diggdeliciousredditstumbleuponslashdotyahoogooglelive

    IOANA VOICILA-DOBRE-SECVENTE IN ALB SI NEGRU :: Comentarii

    avatar

    Mesaj la data de Mier Sept 29, 2010 9:51 pm  victoria preotesescu

    multe dimineti cu soarele la ferestra sufletului,,toate zilele cu bucurii si realizari frumoase ! mult succes!

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Sam Sept 25, 2010 8:30 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    BEŢIA PRIMĂVERII SUFLETEŞTI

    IOANA VOICILĂ DOBRE, “Între verde şi albastru”, volum în curs de apariţie- Editura ANAMAROL-BUCURESTI-2010



    Mamă a seminţei roditoare, aşa cum se consideră, Ioana Voicilă Dobre, aflată la hotarul dintre verde şi albastru, adică pe linia dintre zenit şi nadirul privirii, s-a hotărât să ne ofere “bucuria inimii” sale, într-un mănunchi înmiresmat de poeme scăldate-n rouă primăvăratică stând abia să se reverse în tumult din încăperile sufleteşti. Tumult de zvonuri telurice, zămislind ecouri ancestrale.
    Dorinţa mărturisită “să fiu primăvară-n toate” – şi, mai mult decât atât: “Floarea vieţii, parfumată cu idile şi poveşti!” are darul de a preface totul în nestemate şi-ţi induce o stare de „beţie de de primăvară” cu adieri de salcâm umflându-ţi nările flămânde.
    Poetă solară, optimistă, luminoasă, senină, pre cât îi este şi sufletul – deschis – Ioana Voicilă Dobre îşi pune avuţiile la dispoziţia noastră cu bucuria pe care ţi-o oferă actul dăruirii.
    Poeme ale primăverii sufleteşti, chiar dacă vremea se-ntomnează.
    Găsim aici: stropi de dragoste bălaie, fericire, zâmbete, mirajul de viaţă, liliacul ce dă în floare, strălucirea adusă de ploaia din ajun, bănuţi de păpădie, vrăbiuţe gureşe, mierlele care cântă a-nviere, poieni înflorite, o lume idilică în care natura mamă, atât de generoasă, împarte tuturor daruri minunate.
    Contrar aşteptărilor, ştiind că poeţii sunt, îndeobşte, fiinţe neadaptate, însingurate, nefericite, neînţelese, poeta îşi află fericirea în bucuria trăirii şi împlinirii, într-o odă înălţătoare adresată pământului, cerului, lui Dumnezeu şi oamenilor (nu neapărat în această ordine).
    În privinţa aceasta,am putea parafraza spunând: „Fericiţi cei pururi fericiţi din te-miri-ce lucru”:
    “În poiana înflorită şi de castani străjuită, / Primăvara cântă-n strună, florilor de ,,ziua bună!,, / Şi-n pădurea fermecată, roua clipei din petale, / Curcubeie mii arată şi-n privirea dumitale. // Pretutindeni e-armonie.Verdele e-un împărat / Ce-a sosit cu veselie şi cu floare-ncoronat. / Primăverii se vrea mire.Cântă în privirea lui / Toată floarea câmpului, iar în ochii ei, uimire! // Din adâncuri, de lumină, legănată-n al lui cânt / Ivesc susur de izvoare, primăverii şipotind. / Din mireasma revărsată, peste zări, cu dărnicie,
    Blânda sărutare-a clipei, toate visele învie! // Şi-ntr-o rază împletită, cu a ochilor dorinţă, / Primăverii cea iubită, verdele-i e năzuinţă.” (Uimire).
    De unde izvorăşte această lumină caldă în cuvintele autoarei? Din ploaia primăverii care tot pământul îl îmbată, din respiraţia vioaie a florii “când în stropi se cerne zarea”, din chemarea veselă, din sărutarea dulce, din ochii strălucitori care “mult mai verzi răsar în zori”? Şi din alte asemenea bucurii simple care nu costă nimic.
    “Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire, / Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară. / Cântec nou, de înflorire, străluceşte în privire / Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?! // Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară / Iar zefirul unduieşte firul ierbii ce-mi zâmbeşte. / Pădurile şuşotesc, frunzele se-nveselesc / Şi obrajii-mi se roşesc, c-au aflat cât te iubesc! // Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire. / Primăvara dă de ştire, vieţii de a ei sosire / Şi mă-nvăluie-n iubire, armonie, strălucire / Şi iubesc a ei menire şi iubesc, iubesc, iubire! // Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară, / Geana şi clipirea lor ca petala florilor, / Florilor de viorea care-mi ascund dragostea / Şi mă rog, iar să mi-o dea, ca să gust amar din ea! // Peste verdele-n neştire, plouă lacrimi de iubire / Cântă-n fiecare floare, dragostea ca o chitară. / Cântec nou, de înflorire străluceşte în privire /Şi iubesc, a câta oară, ochii tăi de primăvară?!” (Dragoste fragedă).
    Nici un nor, nici o umbră nu par a strica atmosfera paradisiacă pe care ne-o oferă cu graţie autoarea.
    Toate acestea se armonizează în chip fiesc doar atunci când: înfloreşte iubirea iar ”Fericiţi, fiii Terrei / mângâie încă astrul iradiind în floare.” (Floarea soarelui).
    Paselurile de iubire existente în acest volum, izvorâte dintr-o stare de tinereţe veşnică, dintr-o “fărâmă de visare, un mister desprins din soare” în care, “O clipită nedospită din a inimii ispită, / Răsărit plutind pe ape, un ecou din val în val / Vin, surâsul să-mi adape cu un iz de ideal. // Din parfumul de pădure proaspătă, încremenită, / În savoarea cea de mure, simt guriţa ta iubită. / Şi-n cărarea şerpuită, raze blânde-n curcubeu / Împletesc şirag, aevea, cu iubire, pasul tău.”.
    În lumea de vise şi idealuri dintre cer şi pământ, poeta pluteşte cu aripi confecţionate, nu din ceară, precum Icar, ci din petale de flori.
    Autoarea are şi o explicaţie deconcertantă pentru aceasă stare binecuvântată de bine:
    “Azi sunt fericită fără motiv! // Azi sunt fericită fără motiv! / Un motiv ar fi totuşi, / aripile de fluture în zbor. / Ştiţi câţi fluturi am văzut azi? / Dar, câte culori s-au strâns, / să le împodobească aripile? / Privirea, mi-a zburat odată cu ei / şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit. / Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv. / Poate, sunt deja un fluture / şi nu mi-am văzut aripile, până acum! / Poate, parfumul e de vină sau vântul. / Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile / mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.”
    Până şi în toamna vieţii poeta găseşte motiv de încântare şi mulţumire: “Sunt un strugure dulce, / amintind primăvara. / Sunt un strugure inimos / cum ne-a fost vara. // Sunt un strugure parfumat / precum toamna. / Dulce şi parfumat, / strugure în formă de inimă, // păstrat cu grijă peste iarnă / vreau să rămân pentru tine!” (Toamna vieţii).
    Metamorfozată-n Doamna Toamna, autoarea se vede astfel: “Plină-i toamna, de parfum, cu cerceii ei din struguri! / Colieru-i din castane mai aprinde-n inimi, ruguri. / Şi-a luat rochia de frunze, decorată-n stilul ei / Şi cu rubiniu pe buze a pornit-o pe alei. / Are paşii măsuraţi şi privirile blajine. / Toamna de o căutaţi, e-n oglindă-aici, la mine! (Toamna din oglinda mea).
    Ilustrate cu o grafică foarte expesivă, executată de Niculina Vizireanu, cu multă forţă de sugestie şi sensibilitate, poemele capătă consistenţă şi un farmec aparte.
    Chiar dacă-i toamnă afară, chiar dacă frigul înstăpâneşte natura şi oamenii, poeta îşi propune să o prefacă-n primăvară: “Iubirea mă cheamă şi cu ochii închişi / Mă las purtată de mâna-i arzândă. / Mă duce-n înalturi, mă plimbă-n abis, / I-accept nebunia şi trăiesc un vis!”
    Toate acestea izvorăsc, credem, din generoziatea şi firea fericită a poetei:
    “Toamna asta e frumoasă, luminoasă ca un gând! / Mi-a păstrat soarele-n casă şi-amintirile pe rând. / Cu căldura-i de poveste, mă-nconjoară braţul ei. / Luminoasă toamnă este peste suflet şi pe-alei! // Toamna asta-i minunată, generoasă peste poate, / Cu vinul, mustind pe masă, jubilând printre bucate! / Şi-n poiana toamnei noastre, prefăcută-n primăvară, / Suntem regii către care, ploi de stele iar coboară. // Visele se cern, fantastic, dintr-un corn de timp vrăjit / Ca o veste minunată ce pământul l-a-nverzit. / Sufletele cântă iară, melodii de mult uitate / Şi amurgul-sur coboară, legănând acestea toate”. (Corn de timp vrăjit).
    Şi până la urmă, imaginile idilice din aceste poeme cu “floricele pe câmpii / hai să le-adunăm copii”, ne introduc într-un tărâm de vis unde totul e fantastic, nu există răutate, urâţenie, invidie, ură, oamenii sunt perfecţi, după chipul îngerilor. O asemenea viziune se potriveşte perfect basmului, dar şi acolo intervin muma-pădurii, zmeul, lighioane şi păsări răpitoare, ca să strice echilibrul şi să se pună de-a curmezişul.
    “În lumea iubirii” – este cea de a doua secvenţă a volumului – titlu care justifică perfect starea de poezie nesfârşită a inimii şi grupajul începe, cum altfel, decât cu poemul “Răsărit” – în care exultă zorii de zi.
    Dragostea este cea care operează mutaţii sensibile în natură şi în oameni. Ea e în stare a opri timpul din loc, de a aduce ploaia în deşert, de a scoate izvoarele din adâncuri. Ce nu face omul când iubeşte!
    Trăind în lumea iubirii inspiri numai parfumuri de roze, cuvintele sunt de pluş, soarele răsare după chipul iubitului.
    Chiar şi elementele naturii iau chip sufletesc şi răspund sentimentului. Astfel că se naşte o empatie fiească între om şi cosmos:
    “M-a primit la pieptul ei, pădurea: M-a primit la pieptul ei, pădurea / Şi pe umeri, păsări mii mi-a pus. / Luminiş mi-a strecurat în suflet / Şi-am rămas de dragoste pătruns. // Şi m-a legănat pe crengi de vise / Când cu frunze m-a împodobit. / Şi-am simţit că mă ridic la ceruri / Când pădurea-n suflet m-a primit. // Şi-am găsit la ea, atâta vară, / Soare-n triluri, zumzet, clipocit! / Şi-am iubit atunci, întâia oară / Tot ce are viaţa de iubit: // Raza, floarea, drumul şi înaltul, / Râu lunatic ce ridică nori de vis, / Curcubeul, foşnetul, cântatul / Din pădurea vieţii-paradis”.
    Oprimismul, speranţa nu scad nici atunci când corabia pleacă de la ţărm spre alte zări. Precum Mica sirenă, poeta aşteaptă la ţărm şi-i cântă iubitului un cântec de întoarcere menit să-l aducă. “Mica sirenă: Ştii, eu sunt mica sirenă care priveşte la mal, / La prinţul, ce pleacă la alta, în corabia dusă de val. / De-i toamnă sau primăvară, iubirea-mi va fi la fel, / Un fel de corabie rară, de rău, ocrotindu-l pe el. / Furtuna, de va vrea să vie, cu griji mari să-l cuprindă, / Voi şti să-i îmblânzesc unda, cu inima mea, tremurândă”.
    Întocmai ca autorul “Cuvintelor potrivite” – poeta se întreabă: “De ce-aş fi tristă?”
    Însă la Arghezi, unda de tristeţe răzbate şi se insinuează, deşi toate par împlinite: “De ce-aş fi trist ? Că nu ştiu mai bine să frământ / Cu sunet de vioară urciorul de pamânt // Nu mi-e clădită casa de sită peste Trotuş, / În pajiştea cu crânguri ? De ce-aş fi trist ? Şi totuş…”
    Acest “şi totuşi” dă întreaga măsură a sufletului omenesc.
    Autoarea mărturiseşte că are şi vise şi iluzii despre iubirea care supune până şi timpul. Însă are şi iluzii “încercate de nelinişti şi dureri / dar acum, acestea toate, sunt realităţi de ieri” (Am şi vise şi iluzii).
    Versurile Ioanei Voicilă Dobre te fac să visezi şi să speri la iubirea ideală, aşa cum ea o presimte, o vede, o trăieşte. Doar că ea se întâlneşte atât de rar, încât, de-a dreptul poţi spune că e ca şi inexistentă! Ea poate doar să întreţină speranţa că într-o zi o vei întâlni.
    Nu lipsesc nici influenţele eminesciene din poezia de dragoste: “Din a nopţii feerie numai tu mă mai încânţi...” ori influenţele melosului popular, cu asonanţele lui şi trecerea vădită din ritmul trohaic în iambic.
    “Somnul dacă mi-ai veghea, eu mi-aş găsi liniştea. / Sărutarea dimineţii ţi-aş da din dulceaţa vieţii. / La ureche ţi-aş cânta cum mă-ndeamnă inima, / Cântecelul susurat ca izvorul de curat! / Să-ţi astâmperi umbletul şi să-ţi bucuri sufletul! / Somnul dacă mi-ai veghea, eu ţi-aş veghea liniştea.” (Veghe).
    Nenumărate sunt locurile comune şi rimele facile pe care le foloseşte autoarea: colţ de lună, a lirei strună; aripi fluturând; cu suflet de vioară; purtată de dulce fior; pasăre rară, tinereţe; sărutări fierbinţi, lacrima de dor, aripă de vis, ochi de peruzele, ş.a. Rime facile: dor-uşor; trudită-gătită; viaţă-faţă; dor-fuior; dar nu mai puţine asonanţe poetice: mâna-totdeauna; dată-retrasă; soarelui-cerului; ş.a.
    O altă secvenţă lirică se intitulează: “Ce frumos am trăit!” şi în ea exultă bucuria maternităţii împlinite: “Voi fi prin ei culegător şi fericită-n viitor / Şi fiecare va purta mesajul din sămânţa grea. // Şi, o nepoată, răsfoind album de poze sau citind, / Va aminti de ziua-n care am semănat spre neuitare: / Cuvinte multe din iubire, copii să intru-n nemurire, / Flori vesele spre încântare şi viaţa ei spre continuare.” (Semănătorul-culegător).
    Bucuria şi dragostea de viaţă e şi aici stăpână şi regină. “Iubesc ploaia, vântul sălbatic, / zăpada, cernând singuratic. / Şi totuşi insist şi totuşi risc, / să privesc soarele în adâncul luminii. / Căldura lui mă învăluie şi soare devin! (Dragoste de viaţă).
    Atunci când totul pare pierdut şi eşti gata să te prăbuşeşti în abis, iată că, alături de tine, zăreşti floarea de colţ, gingaşă şi rezistentă în acelaşi timp care, prin frumuseţea ei îţi face sufletul să renască.
    “Floarea de colţ: Când ai pierdut, aproape totul / s-a căscat o prăpastie uriaşă şi, / brusc, îmbătrânind ai fi vrut să mori. // Urma să descoperi că având viaţă, ai totul... // Ca să trăieşti deplin, ai plătit urcând târâş / pe culmea durerii, unde floarea de colţ te aştepta. / Văzând-o numai, sufletul tău a renăscut.”
    Un poem aproape perfect prin rotunjime şi limpezime stilistică este: “Lumini şi umbre: Mă regăsesc, la lumina lămpii / într-o seară a greierilor. / Eu şi imginea mea, / două umbre ce dispar, / născându-se...”
    Poeta uzitează stilul narativ în poezie, ea îşi descrie, îşi povesteşte stările şi locurile unde acestea iau naştere. E şi aceasta o modaliate de scriere. O astfel de poezie narativă este: “Casa bătrânească: Cineva mi-a dat pontul, / bătrâna vinde casa / şi se mută la soţ în satul vecin. / Avesese un soţ navetist Neguţa. / Casa e puternică, aproape că îi seamănă. / În hol m-a atras şemineul cu hornul din colţ. / Îmi aminteşte de bunica şi de copilărie. / Totul e verde, uşile cu praguri late, / ferestrele cu pervazul plin de flori / şi podina din drugi mari de lemn. / Ce bine îmi este aici! / Aproape că o simt pe bunica, / aproape că mă simt în anii şaizeci... / Iubesc casa asta şi o vreau pentru sufletul meu! / Bătrâna e mulţumită, că o va cumpăra cineva / care să-i păstreze vii, amintirile / iar eu sunt fericită, că în toate încăperile, / ,,îmi văd” bunicii, unchii şi mătuşile, părinţii tineri. / Bine v-am găsit, dragii mei!”
    Un poem frumos este cel dedicat lui Brâncuşi dar şi aici, poeta adoptând stilul clasic, prozodia are de suferit. Să urmărim ideea: “Sculptorul: Ai sculptat mereu, cuvinte, pentru suflet pentru minte / ducând vremea înainte.Te văd la masa tăcerii, / liniştit în faptul serii, hrănind timp şi hrănind soartă / şi trasând linia dreaptă.Tot aduni şi tot aduni / zile calme, aspre luni, învrăjbite săptămâni. / Ani frumoşi şi dureroşi îi înnozi şi îi descoşi, / care-a fost mai dăruit şi care mai ostenit... / Doamne, câte-am pătimit! Treci prin poarta de sărut / să priveşti spre infinit, gând duios şi nesfârşit...”
    Şi încă o idee interesantă: “Viaţa mea, / o galerie cu tablouri vii, / poeme mute de atâta culoare şi bucurie!” (Galeria mea cu poeme mute)
    Nu o dată, viaţa a fost asemuită unei table de şah, populată cu regi, regine, cai, nebuni, pioni. Poeta găseşte similitudini interesante. “Regina de alb: Privesc la viaţa mea ca la o tablă de şah / invadată de nebuni şi de cai sălbatici. / Trimit numai gândul la înaintare / şi aflu că au fost nimiciţi de propria nebunie. / Pe tabla mea de şah se mai bat încă pioni nevinovaţi / trimişi la moarte ,,sigură,, de regele negru. / Nebunia, boală molipsitoare a cuprins tot regatul / dar carul ,,reginei de alb,, se înfiinţează la palat. / Şi, ce mândru era regele negru! / Ştia cât urăsc nebunii dar şi cât îmi plac caii sălbatici...”
    O clipă de singurătate poate fi de ajuns pentru a simţi prezenţa divină în lucrurile din jur şi în noi înşine: “O clipă de singurătate: În liniştea adâncă din câmpie / Te-am simţit, Doamne, în lanuri fremătând! / Erai acolo, în culmea bucuriei. / Priveai în bob, pâinea crescând. // Ne vrem atât de singuri, câteodată / Şi în păduri, ne-ascundem revanşard / Dar când dispare parcă, lumea toată, / Rămân doar fricile care ne ard. // Şi iar şi iar, luând-o de la capăt, / Pe-o aţă, zilele le înşiruim. / Clătind lumina în izvorul proaspăt, / O nouă faţă, lumii, dăruim.”
    Poeme sensibile, tulburătoare sunt dedicate Tatianei Stepa şi lui Grigore Vieru.
    Poeta brodează şi câteva gânduri în complicata şi simpla în acelaşi timp – modalitate a poeziei tradiţionale nipone, în spirit de haiku. Se pare că aceste miniaturi sunt cele mai reuşite din întregul volum:
    “Gânduri în haiku: un ochi pe faţă / un ochi pe dos, mereu, / haina timpului.” * “ toamna ruginie, / lumină rece, pe drum/ bătătorit” * “mângâierea ta, / crestele munţilor / în plecăciune” * “depărtările, / inimă călătoare, / clipă fugară.” * bântuit de furtuni, / suflet-poezie,/ fulger în dar.” * “ciocârlie-tril, / dimineaţă de vară, / muntele-cântec.” * “pârtie de brazi, / verdele suind voios / vârfuri amare.”
    Ultimul ciclu se intitulează “Poeme de credinţă” şi cuprinde câteva poezii de slavă, mulţumire şi recunoştinţă divinităţii, pentru darurile primite.
    Ioana Voicilă Dobre, prin volumul de faţă îşi dă măsura talentului şi a perseverenţei sale, a generozităţii şi sufletului deschis spre oameni, spre iubire, spre credinţă şi speranţă.


    CEZARINA ADAMESCU
    25 SEPT. 2010










    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mar Aug 31, 2010 11:46 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:49 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Dum Aug 29, 2010 11:49 pm  IOANA VOICILA-DOBRE

    Multumesc fetelor, multumesc din toata inima! Sa va dea Dumnezeu , sanatate!Voi reveni si promit sa ma perfectionez. Cu toata dragostea, Ionela.

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Sam Aug 28, 2010 11:34 pm  Dorina Ciocan

    o naratiune bogată şi construită cu migală ...îmi place cum expui...îţi doresc multă inspiraţie şi ţin să-ţi spun că te urmăresc de un car de ani...de pe netlog...cu simpatie, Dorina

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Sam Aug 28, 2010 11:23 pm  Didina Sava

    Draga Ionela.

    Observ cu bucurie ca ai inceput un set nou de povestiri cu un personaj central fetita Lacramioara.Duioase si emotionante sunt "investigatiile si descoperirile " prin ochii unei fetite de 4 ani .Am intalnit cateva imagini care mi-au umplut sufletul de incantare ,precum "aşternuturile, de un albastru deschis o făceau pe fetiţă să creadă că cerul însuşi s-a culcat pe perna ei "
    Mi-a placut felul in care ai plasat primul contact al Lacramioarei cu partea urata si rea a lumii inconjuratoare "Adică, oamenii mari fac rele?
    Acolo în sat sunt oameni răi?Cum să murdărească un gard alb? Erau prietenii lui şi i-au măzgălit gardul. "

    Fetita care diviniza albul ea fiind cea care privea ore in sir peretii spoiti cu var imaculat ai casei ,isi pune prima intrebare existentiala din viata ei ? "Erau prietenii lui şi i-au măzgălit gardul."
    constientizand brutal de la o varsta frageda ca lumea are si fatete urate .
    Foarte candida si miscatoare legatura copilului cu natura ,cu florile.Sufletul neprihanit al unei copile de 4 ani descopera neintinarea ,splendoarea si minunatia naturii prin contactul direct cu florile si miresmele lor "fetiţa nu contenea să fure din parfumuri, mai ales pe cel al unui trandafir frez ","ii plăcea să stea cu nasul în liliac" .
    Povestirile au "poveste" ca sa spun asa adica au fir narativ,au ingenuitate prin descrierea nuantata a starilor afective uneori neasteptate prin care trece copila,induioseaza si anima stari pozitive in sufletul cititorului .Mi-as permite sa sugerez,ca uneori sa renunti la frazele lungi in care cititorul de varsta frageda se poate rataci,in ideea ca aceste povestiri sunt destinate si copiilor care pot fi atenti doar la mesajul trasmis prin fraze scurte. Mai sunt unele repetitii suparatoare ,care ar trebui rectificate .Asa bunaoara in "Darurile Lacramioarei" in prima fraza apare adverbul "unde" de trei ori,si alte cateva astfel de repetitii, dar sporadice si care nu afecteaza semnificativ impresia de placere cu care ramai parcurgand povestirile tale .Felicitari

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Vin Aug 27, 2010 3:41 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:49 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Vin Aug 27, 2010 3:39 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:48 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 1:08 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 12:00 pm, editata de 2 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:57 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Poezia ca o taină a vieţii

    RECENZIE

    Iniţiativa unor poeţi din diferite generaţii, coordonaţi de Simina-Silvia Şcladan, de a uni versurile în antologii pe o temă foarte generoasă, privind viaţa şi miracolul ei, este de apreciat.
    În colecţia ”Din tainele vieţii “ a editurii “Lidana “, din Suceava, a apărut până în prezent: “Spiralele vieţii “, “Drumurile vieţii “, “Mirajele vieţii “ şi “Izvoarele vieţii “, volume care cuprind poeţi ce au abordat tema vieţii, privită şi trăită din diferite unghiuri de vibraţie ale eului.
    Ultimul volum apărut în această colecţie , intitulat, simptomatic, “Speranţele vieţii “ se deschide cu un preambul semnat de autori, din care se desprinde esenţa scopului acestui demers, unde se recunoaşte că poeziile din această antologie sunt “adevărate lumini ce se aprind puternic deschizând calea spre fericire, fiind o prezenţă vie care îndeamnă publicul iubitor de poezie să le aibă pe noptieră sau în biblioteca personală“ .
    Antologia aceasta, iniţiată de poetul Mihai Leonte, reuneşte 20 de poeţi de vârste diferite, din ţară şi străinătate, din care şase sunt membrii Ligii Scriitorilor Români. Aceştia sunt:Ariene Bertin, Aristiţa Buciu Stoian, Floarea Cărbune, Dănuţ Deşliu, Mihai Leonte şi Raveca Vlaşin.
    Spaţiu tipografic oferit fiecărui poet cuprinde la început fişa de autor, în ordine alfabetică, din care aflăm activitatea literară şi de creaţie a acestora, după care urmează grupajul inflorescent –poetic.
    Cartea mai cuprinde reproduceri după câteva desene, având principala caracteristică simbolistica, semnate de Niculina Vizireanu, o poetă a metaforei graficii, însoţite de aprecieri critice de Mihai Leonte şi Simina-Silvia Şcladan care semnează şi “Postfaţa “, scrisă în spirit colegial şi-n stil colocvial.
    Volumul cuprinzând 359 de pagini se deschide cu un grupaj de versuri, destul de consistent, semnat de Arienne Bertin (Georgeta Olteanu). Poeziile sunt scrise, în general, în stil clasic , unde gingăşia pusă într-un ingenios scenariu liric aduce o prospeţime confesiunii:”Cafeaua aromată mă răsfaţă/ În fiecare dimineaţă /este cafeaua descântată mereu “( Cafeaua descântată). Dacă la Arienne Bertin confesiunea joacă un rol principal, la Aristiţa Buciu Stoian locul acesteia este luat de constatare ca mijloc de a re-creea tabloul ce a frisonat eul:”Suflu cald al colinelor sihastre/ Încălzeşte aripile noastre “.( Suflu cald).În timp ce la Floarea Cărbune poezia este iubire pentru tot ce ne înconjoară, sugerând experienţe complet consumate, iar unele refulate în imaginar. Dănuţ Deşliu este un visător blajin, de o gravitate trăită şi ceremonioasă. Poezia sa este presărată cu broderii lirice pe teme diverse sustrase din cotidianul vieţii, pe când Mihai Leonte, poet cu experienţă, are în poeziile sale o percepţie acută a interiorităţii şi o proiectare metodică a trăirilor în discursul sentenţios, net şi persuasiv.
    Autoare a şase volume de versuri, Raveca Vlaşin este surpriza acestei antologii. O poetă cu toate antenele întinse spre receptivitatea şi sensibilitatea eului. În tensiunea dintre concept şi imagine, poezia acesteia dezvăluie, în fapt, o tensiune mai adâncă, între spirit şi trup. Raveca Vlaşin este de o sensibiliate maladivă.Visceralul resimte cerebralitatea, uneori, ca presiune a vibraţiilor interioare:”Te alint ades cu vorba/ Şi cu doina te dezmierd./ Şi mă zbat tânjind prin vreme/ Rădăcina să nu-mi pierd.“( Eu ca fiu ).Poeta ştie să acordeze inteligent poezia la sunetul culorii, pentru că vioara poeziei sale rezonează cu sufletul culorilor vieţii.
    O poezie de extracţie melancolică cu o înverşunare a meditaţiei scrie Gheorghe Voicu în care descoperim rădăcinile arhetipale ale iubirii ancestrale:” Aşa ne-a ars iubirea, o rană mi-a deschis/ Adâncă e ca marea sau chiar cât un abis “( Arsura flacării albastre ).Poeziile sunt scrise în dulcele stil clasic, poetul fiind sedus de himera clasicităţii.
    George Penea venind din câmpiile întinse unde vipia solară arde până şi umbra este predispus a preţui clipa, probabil că faptul acesta a influienţat şi stilul poeziilor sale caracterizate prin versuri scurte, asemeni unui clic al aparatului de fotografiat care surprinde momentul:”…pe vale,/ lângă baltă/privesc cişmeaua/şi o fată “( Mai jos).
    Simina Silvia Şcladan scrie poezie în stil clasic, precum mjoritatea poeţilor antologaţi, jubilând în faţa candorii şi a freamătului sufletului.O melancolie vioaie este punctul cel mai de sus al atitudinii lirice, mai ales atunci când evoca satul natal.
    Poeţii Silvia Simona Bodea, Valeriu Cercel, Constantin Emanuel Ciulpan, Mircea Gheorghe Coraniuc, Bombonica Curelciuc, Costel Macovei, Crăiţa Moroieni, Ionuţ Pintilie, Valeria Tamaş, Ioana Voicilă Dobre , semnează poezii încărcate de cutremurări delicate şi de gesturi premonitorii cu imagini expresioniste încărcate de visceralităţi convulsive ori agonice şi metafore sugerând spaţiul în care poeţii trăiesc.
    Volumul este o reuşită, fiind un seismograf ce înregistrează starea poeziei de astăzi.

    Al.Florin ŢENE

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:56 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:42 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:55 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:40 am, editata de 1 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:47 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Visam la rochia de mireasă
    Acum când viile se coc.
    Visam să-ţi fac, iubire, casă
    Şi să strâng toate la un loc.

    De miere fuse toată vara,
    În stăpânire m-ai luat
    Şi m-ai făcut să ard ca para:
    Erai al meu cu-adevărat...

    Învăţ acum dorul de tine
    Tânjesc de calde mîngâieri
    Şi simt că eşti partea din mine
    Lăsată într-o gară, ieri.


    Ioana Voicilă Dobre

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:46 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Câte clipe fericite
    Am strivit sub paşii mei
    Le vei fi simţit, iubite
    Dulci dureri pe lungi alei.

    Îţi spuneam că n-am să plec
    Pe cărări bătătorite.
    Voiam doar să mă-odihnesc,
    Să uit timpul ce mă minte.

    Mă-ntrebai dacă mai vin
    Ca să ne plimbăm de mână.
    Seara când adoarme satul,
    Noi să mergem la fântână.

    Şi să depănăm poveşti
    Din vremuri imemoriale.
    Dar nu ştiu dacă mai este
    Pe sub stele, astă cale.

    Ioana Voicilă Dobre

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:44 am  IOANA VOICILA-DOBRE

    Am plecat...

    Ultima editare efectuata de catre IOANA VOICILA-DOBRE in Lun Dec 13, 2010 11:38 am, editata de 2 ori

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Joi Aug 26, 2010 12:39 am  Deniza Cristian

    E o încântare să-ţi citesc poeziile !

    Sus In jos

    avatar

    Mesaj la data de Mar Aug 24, 2010 9:20 am  victoria preotesescu