Academicianul Teodor Dima

Academicianul Teodor Dima este o personalitate incontestabilă a filsofiei româneşti, unul dintre gânditorii români cu contribuţii ştiinţifice originale în logica generală, deductivă şi inductivă, în logica şi filosofia ştiinţei. Academicianul Teodor Dima a realizat o reevaluare a metodelor inductive din perspectivele logicii şi a metodologiei ştiinţei, pentru ca acestea să devină eficiente în procesul descoperirii relaţiilor dintre fenomene. Este director al Institutului de Ştiinţe Socio-Umane al Filialei Iaşi a Academiei Române; director al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”; este membru în colectivele de redacţie ale revistelor “Noesis”, „Revue Roumaine de Philosophie”, „Revista de Filosofie”, „Proceedings of the Romanian Academy”, Advisory board la „Journalfor the Study of Religious and Ideologies “. Despre academicianul Teodor Dima se exprimă relevant un alt mare filosof român, Alexandru Surdu: “atât timp, cât ţara aceasta mai are gânditori de talia profesorului Teodor Dima, putem fi siguri că aceştia, urmându-i exemplul, vor reuşi să devină dătătorii de seamă ai culturii noastre care a fost şi care a mai rămas.”

R: Speranţa noastră este ca Iaşul să rămână un centru de excelenţă şi în viitorime. Atâta vreme cât vor exista spirite auguste ca cel al căruia ne este astăzi invitat, pătruns sunt de convingerea că aşa va fi. Vă mulţumesc, domnule academician Teodor Dima, pentru amabilitatea cu care aţi acceptat invitaţia de a fi oaspete în studioul nostru.

TD: Aş vrea să spun de la început că am debutat la Radio laşi. În 1960, student fiind, făceam practica de specialitate în domeniul presei şi am fost repartizat la Radio laşi, unde erau 9 redactori şi cu directorul 10. Am făcut materiale, reportaje. După ce am terminat facultatea, în 1962, Facultatea de Filozofie la Universitatea Alexandru loan Cuza din laşi, am mai lucrat la Radio laşi, am fost invitat să mai particip cu anumite materiale şi vreau să spun că atunci Radioul, cred că multă vreme după aceea, plătea intervenţiile colaboratorilor. Cu banii pe care i-am strâns atunci mi-am făcut costumul de haine pentru a fi mire.

R: Domnul profesor universitar dr. Teodor Dima este membru corespondent al Academiei Române, al forului nemuritorilor cum se mai spune, iar prin formaţia ştiinţifică este filozof şi logician. Lumea universitară şi academică din ţară, din Europa dar şi de peste ocean îl recunoaşte drept logician cu vocaţie creativă, un filosof dăruit. Eu mi-aş permite să adaug că invitatul nostru este şi un spirit meditativ, contemplativ, dublat de o sensibilitate aparte. Stimate domnule academician Teodor Dima, încerc, prin cele câteva întrebări pe care le-am pregătit pentru a vi le adresa, să creionez un portret şi vă propun să acceptaţi ca discuţia noastră să fie o incursiune atât în viaţa dvs. personală, cât şi în cea oferită catedrei de filozofie şi logică a universităţii ieşene. Am putea începe cu începutul, cum se spune, cu locul naşterii, cu părinţii, cu familia.

TD: Pe 5 noiembrie 2009 am împlinit 70 de ani. Colegii de la universitate şi de la institutul pe care îl conduc, Institutul de Cercetări Economice şi Sociale „Gheorghe Zanea” al Academiei Române m-au sărbătorit, au fost foarte drăguţi, chiar au pregătit un volum dedicat mie şi este acum ocazia să le mulţumesc. Deci, acum 70 de ani m-am născut la Brăila, părinţii mei fiind oameni modeşti, tatăl meu a fost în armată până în 1947 când a fost deblocat, după aceea a ocupat diferite funcţii, de funcţionar. Mama mea, deşi a avut o predispoziţie deosebită pentru a învăţa, a rămas orfană de tată când era în clasa a patra primară şi nu a mai putut să urmeze şcoala, dar a fost o femeie devotată casei, familiei şi a crescut, cu dorul de a învăţa, pe cei 2 copii, pe mine şi pe sora mea, acum profesoară de limba engleză în oraşul Brăila. Părinţii mei nu mai sunt din 1998. Brăila a constituit pentru mine un loc deosebit pentru că am învăţat la liceul Nicolae Bălcescu, liceu de excelenţă unde l-am avut ca profesor de limba şi literatura română pe Timotei Petridi, un dascăl dedicat şcolii şi de la care am învăţat gramatică în mod deosebit, ceea ce m-a ajutat la universitate, ca student, să aprofundez în primul rând logica. Am fost preferatul profesorului Petre Botezatu, o somitate în domeniul logicii, creator al logicii naturale operatorii, recunoscută şi în ţară şi peste hotare. Din păcate, el nu a putut să fie ales membru al Academiei, dar prin activitatea mea şi prin sprijinul pe care l-am avut cu colegii de la Academia din Bucureşti, a devenit membru titular, post mortem, din 2006.

R: Aş vrea să revenim la Brăila. Brăila este urbea care a inspirat Chira Chiralina, Neranţula, un oraş cu un aer aparte şi un mediu alternând între etern şi animat, dacă ar fi să dăm crezare amintirilor păstrate din acele timpuri.

TD: Este, într-adevăr, un oraş deosebit, cosmopolit pentru că au activat diferite etnii, aici înţelegându-se de minune români, greci, turci, evrei, care au dezvoltat nu numai industria şi comerţul cu grâne, dar şi spiritual. Atmosfera şi relaţiile din Brăila au făcut ca în afara unor mari scriitori, Panait Istrate, Mihail Sebastian să se formeze şi mari filosofi, mari gânditori şi trebuie să îl amintesc, în primul rând, pe Anton Dumitriu, dar ar trebui să îl amintesc şi pe Vasile Băncilă, un mare gânditor, prieten cu Blaga, deci era o atmosferă deosebită. Deşi eu am făcut liceul din 1953 până în 1956 sub ocupaţia trupelor armate sovietice, am avut parte de profesori remarcabili care au învăţat înainte de război şi care aveau curajul să ne vorbească despre gânditorii care erau trecuţi la index. Eu ştiam multe despre Blaga şi despre Nae lonescu.

R: Domnule academician Teodor Dima, păstraţi cu recunoştinţă aparte imaginea vreunuia dintre dascălii pe care i-aţi avut până la facultate?

Da. Acest profesor, Timotei Petridi, de limba şi literatura română.

R: Cum aţi ales filozofia şi de ce logica?

TD: Pot spune că a fost şi o întâmplare. Eu vroiam să vin să învăţ la laşi. Profesorul amintit m-a îndemnat către Facultatea de Filologie de la laşi. Părinţii mei doreau să mă facă medic. Exact în primăvara anului 1957, s-a anunţat în presă că se reînfiinţează Facultatea de Filozofie de la laşi, desfiinţată prin celebra „reformă, a învăţământului” din 1947, când s-a desfiinţat învăţământul filosofic de la laşi şi de la Cluj. La filosofie am concurat 66 de candidaţi pe 5 locuri şi am avut bucuria să intru al doilea, primul fiind cel pe care îi pomenesc cu durere în suflet, cel care a devenit poetul Mihai Ursache. Am fost colegi la facultate şi prieteni. în anul al patrulea de facultate, încercând să plece peste hotare, a intrat la puşcărie şi a stat până în 1964. După aceea şi-a completat studiile, a făcut limba germană şi a devenit poetul, scriitorul, recunoscut ca un contemporan erudit, un intelectual deosebit.

R: Stimate domnule profesor, aveţi o prodigioasă activitate ca dascăl. Aţi început viaţa universitară ca lector prin concurs şi apoi aţi urcat scara ierarhică, din treaptă în treaptă. În anul 1970, reuşeaţi la concursul pentru ocuparea postului de lector, titular la istoria filozofiei şi logică la Universitatea Alexandru loan Cuza. După aceea, concursul pentru ocuparea postului de conferenţiar la catedra de filozofiei în ’77, urmează concursul şi bineînţeles ocuparea postului de profesor la catedra de filozofie şi logică. Din 1990, sunteţi confirmat director al Institutului de Ştiinţe social Umane al filialei laşi al Academiei Române şi reconfirmat în 2000, apoi ales decan al Facultăţii de Filosofie, membru corespondent al Academiei Române, vice-preşedinte al comitetului român de istoria şi filosofia ştiinţei şi tehnologiei al Academiei Române, membru al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, sunteţi membru fondator şi vicepreşedinte al societăţii germano-române de filosofie, vicepreşedinte şi membru fondator al societăţii de filozofie de limba franceză din România afiliată la Association de societe de filosofie cu sediul la Paris, şi mai sunt încă destule, dar mă opresc aici. În orice caz, este un şir lung, de demnităţi pe care le-aţi cucerit, sunt aproape copleşit şi asta înseamnă, în egală măsură, o viaţă didactică şi ştiinţifică foarte bogată. Ce i-ar mai lipsi domnului academician Teodor Dima?

TD: La această enumerare, sigur, se pot adăuga lucrările pe care le-am publicat în domeniile pe care le-aţi enumerat, logică, neoepistemologie, filosofie a ştiinţei, dar de multe ori toate acestea toate acestea îmi creează o stare de disconfort,pentru că aceste activităţi, mai ales cele după 1990 mi-au răpit din timpul pe care îl aveam la dispoziţie pentru cercetare, pentru studiu, pentru a scrie. În momentul în care devi cunoscut timpul îl împărţi şi cu alţi pentru că eşti solicitat să faci parte din comisii, să ai anumite funcţii, să scrii referate pentru concursuri, pentru teze de doctorat mai ales atunci când vrei ca cei care te solicită să folosească cu adevărat,numele pe care îl porţi şi ajutorul pe care îl poţi da. Aceasta este să spunem durerea dar şi satisfacţia mea, că am fost un om solicitat, un om care a putut să facă în jurul său bine, să zicem.

R: Ce este timpul pentru omul de ştiinţă, Teodor Dima ?

TD: Timpul este măsura pe care numai umanitatea a introdus-o în Univers. Universul nu cunoaşte timpul, el este, să spunem aşa, o parte a veşniciei la care se îndreaptă, la un moment dat, după scurta trecere telurică, fiecare om. Timpul este însă acela care ne-a introdus în istorie, istoria pe care umanitatea a scris-o, a creat-o, a schimbat lumea, a creat o altă lume alături de lumea naturală, a creat o lume a sa, în care de multe ori s-a simţit bine, în care a evoluat, în care diferitele schimbări pe care Ie-a creat, au produs şi schimbări nefavorabile, drastice în lumea naturală.

R: Stimate domnule academician, aveţi o seamă de contribuţii deosebit de importante pe tărâm ştiinţific. Aţi realizat o evaluare a metodelor inductive din perspectivele şi cu metodologiile ştiinţei. În prezent lucraţi la o logică hermeneutică şi m-aş bucura dacă ne-aţi putea explica la un nivel mediu al conceptualizări, nivelul comun de percepţie?

TD: Da, din preocupările mele, sugerate la început chiar de profesorul cu care am colaborat, al cărui învăţăcel am fost din 1963 până în 1981, Petre Botezatu, creator de şcoală de logică aici la laşi, disciplinele şi preocupările ne-au fost în special în domeniul logicii inductive şi al epistemologiei,adică al teoriei filosofice asupra dezvoltării ştiinţei. Am reuşit să public mai multe cărţi de studii, articole în limba română şi în limbi de circulaţie. Ce înseamnă o logică inductivă? Înseamnă de fapt cum se trece de la fapte, de la observaţii, de la ceea ce este particular, la ceea ce este general. Cum se trece de la observaţii şi experimente, la legi. Cercetătorii din aceste domenii ale ştiinţelor naturii asta fac, de la observaţii, de la experimente, de la modelări ajung să formuleze legi, să construiască teorii ştiinţifice şi astăzi există chiar şi în logică – metalogică. Aceasta dă sfaturi, în măsura în care oamenii de ştiinţă sunt capabili să le accepte sau să le asculte, despre cum se construiesc teoriile ştiinţifice, ce canoane trebuie îndeplinite pentru ca acestea să corespundă, nu numai din punct de vedere ştiinţific, ci şi din punct de vedere logic. Canoane ale logicii pentru cercetători ştiinţifici. Ceea ce o temă importantă în domeniul logicii şi al epistemologiei este tema explicaţiei ştiinţifice, întrucât când am început eu aceste studii, nu se vorbea încă atât de pregnant despre hermeneutică, cel puţin Ia noi în ţară. Eu m-am ocupat şi de unele aspecte ale hermeneuticii şi anume înţelegerea. Una dintre lucrările ample ale mele, se cheamă chiar aşa: „Explicaţie şi înţelegere” – pentru că în domeniul ştiinţelor umane, mai puţin se fac explicaţii şi mai mult se face apel la înţelegere, adică cum înţelegem diferitele comportamente, în special ale creatorilor în domeniul literaturii, istoriei, al filosofie! şi al altor domenii ale spiritului.

R: Unele dintre cărţile dumneavoastră sunt contribuţii de căpătâi în ştiinţa logicii. Cât studiu şi câtă creaţie există în opera dumneavoastră?

TD: Datorită faptului că am un inconvenient structural, funciar, nu pot folosi cu predilecţie memoria, pentru că nu îmi place să reţin decât idei, mai puţin nume. Cititul pentru mine se face cu creionul în mână şi scriind. În momentul în care găsesc o idee interesantă într-o lucrare, într-o carte, într- un studiu, imediat încep să o dezvolt, nu plec mai departe cu cititul cărţii respective şi s-ar putea ca după aceea cartea nici să nu mă mai intereseze, pentru că eu am dezvoltat una din ideile importante ale cărţii. Aşa s-a întâmplat cu multe dintre lucrările pe care le-am realizat, dar sunt şi lucrări de căpătâi pe care a trebuit să le cercetez cu atenţie, cu creionul în mână, cu sublinieri, cu însemnări. În ceea ce mă priveşte, în special Emanuel Kant, cel care a creat cu adevărat teoria modernă a cunoaşterii şi care a fost şi logician, a fost pentru mine prin lucrările sale, o bază care m-a ajutat foarte mult în ceea ce am făcut.

R: Toate titlurile pe care le-aţi căpătat, prestigiul pe care l-aţi câştigat printr-o viaţă de excelenţă mă îndreptăţesc a vă întreba: Domnule academician Teodor Dima, ce vremuri trăim?

TD: Vremuri care ne pun în situaţii dificile. Speranţele pe care le-am avut mulţi dintre români în 1990 s-au spulberat. Eu pot spune că fac parte dintre cei fericiţi, pentru că o serie întreagă de rezultate, de titluri şi activitatea mea a fost deosebită după 1990, am profitat de deschiderile care s-au făcut şi am acţionat, am scris. Faptul că acum putem sta de vorbă şi putem spune diferite lucruri, deocamdată fără o anumită teamă, subliniez deocamdată, este un bun câştigat după 1990, dar în ceea ce priveşte condiţiile de studiu, de pregătire, mai ales al tinerilor, acestea s-au împuţinat. Colaborez cu 30 de cercetători. Salariile sunt foarte mici şi din domeniile noastre, umaniste, cu greu se pleacă la studiu peste hotare, sau greu se găsesc servicii în occident, deci ei rămân aici cu salarii foarte mici şi cercetează, se străduiesc, fac eforturi mari, fără nici o perspectivă. Mai mult, cuplarea cercetării cu educaţia este nulă, fondurile pentru cercetare nu există. Academia, la rândul ei, are o lipsă endemică de fonduri. Degeaba se încearcă a se da vina pe această criză care a cuprins occidentul, care a cuprins umanitatea în general, dacă s-ar fi investit cu cap, dacă s-ar fi investit sistematic în anumite domenii care mergeau foarte bine şi care au condiţii naturale avantajoase în ţara noastră, noi am fi trecut mult mai uşor de această criză. Eu sunt un optimist, întotdeauna am fost un optimist şi eu sper că până la urmă vremurile în care trăim,sau în care vor trăi cei care sunt mai tineri decât mine, vor fi vremuri bune.

R: Ţinând cont de realităţile momentului aş vrea să vă mai întreb un lucru. De la generaţia paşoptiştilor cel puţin lăudam etosul spaţiului mioritic. Este o greşeală?

TD: Nu, eu am scris despre spaţiul mioritic, despre învinuirea care se aduce românilor, că eroul din balada respectivă aşteaptă să-şi primească sorţii, nu se împotriveşte. Nu este adevărat. Acolo, în această baladă nu se spune „voi fi ucis”, ci se procedează Ia modul condiţional, dacă se va întâmpla şi dacă se va întâmpla aşa, atunci intervine imaginaţia deosebită pe care o are românul şi pe care o are eroul din balada, din epopeea respectivă şi care creează o întreagă situaţie extraordinară. Cu alte cuvinte, românul este într-adevăr răbdător şi se caracterizează din punct de vedere raţional, printr-o calitate care este aşteptarea. Românul aşteaptă şi în momentul în care, cu adevărat se ivesc condiţiile necesare, intervine şi schimbă. De aceea, pe aceste plaiuri mioritice pe care s-au format dacii şi urmaşii lor, poporul român care s-a creştinat printre primele popoare şi care se dezvoltă, cel puţin din punct de vedere spiritual, acumulează un tezaur spiritual preţios şi pentru restul omenirii.
interviu de Mircea Dascaliuc, Radio Iasi,

Absolvent al Sectiei de Filosofie din cadrul Facultatii de Istorie-Filosofie a Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi si doctor in filosofie, specialitatea logica. A urcat toate treptele ierarhice universitare, pana la aceea de profesor (1990); in prezent este membru al Catedrei de Logica si Filosofie Sistematica "Petre Botezatu" in cadrul Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi, Facultatea de Filosofie, al carei decan a fost (1992-2000); din ian. 2000 este cancelar general al Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi. In prezent preda cursuri de logica generala, logica juridica, epistemologie, inductie si probabilitate. Este si director al Institutului de Cercetari Economice si Sociale "Gh. Zane" al Academiei Romane, Filiala Iasi (din 1995). Specialist in domeniile logicii generale, deductive si inductive, logicii si filosofiei stiintei, in care are contributii originale - a propus o etiologica, o logica inductiva, euristica si sistematizatoare, a structurat modele deductive si inductive, universale si statistice, ale explicatiei stiintifice, a detaliat patru operatii ale procesului de testare a ipotezelor, a elaborat o strategie logico- metodologica bazata pe teoria adevarului prin coerenta, a propus ca reductia sa fie fundamentul formal al inductiei s.a. Este autorul volumelor: Metodele inductive (1975); Intre prudenta si eroare. Eseu asupra naturii si dinamicii stiintei (1978); Dialectica procesului de cunoastere (1978); Explicatie si intelegere (2 vol.,1980, 1994); Logica si argumentare (2000); a coordonat volumele: Intemeieri rationale in filosofia stiintei (1983); Logica generala (1991); Petre Andrei si modelul intelectual in cultura romana (2001); Vasile Conta - valorizare si interpretare (2003); colaborator la mai multe volume colective: Studii si cercetari stiintifice (1970); Filosofia stiintei (1971); Directii in logica contemporana (1974); Epistemologia si analiza logica a limbajului (1975); General Relativity and Gravidation (1980); Adevaruri despre adevar (1981); Teoria cunoasterii stiintifice (1982), lucrare distinsa cu premiul "Simion Barnutiu" al Academiei Romane; Privire filosofica asupra rationalitatii stiintei (1983); Lucian Blaga- cunoastere si creatie (1987); Cunoastere, eficienta, actiune (1988); Coordonate ale gandirii filosofice si social-politice romanesti contemporane (1989); Eonul Blaga-intaiul veac (1997); Logica si ontologie (1999). Este autor a peste 100 de studii, aparute in prestigioase reviste de profil din tara si din strainatate. Este membru in colegiile de redactie ale "Noesis", "Revue roumaine de philosophie", "Revistei de filosofie", "Proceedings of de Roumanian Academy"; coordonator al revistei "Analele stiintifice ale Universitatii "Al.I.Cuza"din Iasi", redactor sef al revistei academice "Symposion"; mobilitati in cadrul programelor "Tempus" si "Socrates" (Italia, Franta, Belgia). Membru fondator si vicepresedinte al Societatii de Filosofie de Limba Franceza din Romania, afiliata la Association des Societes de Philosophie de Langue Francaise (Paris), prim-vicepresedinte al Comitetului Roman de Istoria si Filosofia Stiintei si Tehnologiei al Academiei Romane.

TEODOR DIMA
Prof. univ. dr. în filosofie,
Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
m. c. al Academiei Române


CURRICULUM VITAE


1. Născut la Brăila, la 5 noiembrie 1939.

2. Licenţiat în filosofie la Facultatea de istorie şi filosofie, de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, sesiunea iunie 1962; Diplomă de licenţă nr. 155697, din 22 ianuarie 1963.

3. Doctor în filosofie, specialitatea logică, la Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Bucureşti. Teza susţinută în ziua de 26 II 1973, confirmată de Comisia superioară de diplome în şedinţa din 27.X.1973. Diploma de doctor nr. 747 din 26 martie 1974.

4. Reuşit la concursul ţinut pentru ocuparea postului de lector titular la Catedra de istoria filosofiei şi logică, de la Facultatea de istorie şi filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Confirmat lector titular la 1 septembrie 1970, prin ordinul Rectoratului nr. 8657 din 13 iunie 1970.

5. Reuşit la concursul ţinut pentru ocuparea postului de conferenţiar la Catedra de filosofie. Confirmat conferenţiar titular la 8.II.1977.

6. Premiul „Simion Bărnuţiu” al Academiei, dat în Bucureşti la 25.XI.1983, pentru contribuţia la lucrarea Teoria cunoaşterii ştiinţifice, Editura Academiei, Bucureşti, 1982.

7. Reuşit la concursul ţinut pentru ocuparea postului de profesor la Catedra de filosofie şi logică, confirmat în iunie 1990.

8. Numit conducător de doctorat începând cu anul 1990, în specialitatea Epistemologie şi filosofia ştiinţei.

9. Ales Decan al Facultăţii de Filosofie pe data de 22.01.1992.

10. Confirmat prin concurs în iunie 1995 director al Institutului de Ştiinţe Socio-Umane al Filialei Iaşi a Academiei Române; reconfirmat în iunie 2000 confirmat prin decizia 318/2002, din 14.06, director al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane”.

11. Reales Decan al Facultăţii de Filosofie pe data de 10.01.1996.

12. Ales Membru Corespondent al Academiei Române, la 23.02.1996.

13. Ales Vicepreşedinte al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnologiei al Academiei Române, la 15 octombrie 1998.

14. Numit membru al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, decembrie 1999.

15. Ales Cancelar General al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, la 20.01.2000.

16. Membru fondator şi Vicepreşedinte al Societăţii Germano-Române de Filosofie, înfiinţată la 17 iulie 2000.

17. Vicepreşedinte şi membru fondator al Societăţii de Filosofie de Limba Franceză din România, afiliată la Association des Societés de Philosophie de Langue Française, cu sediul la Paris, Franţa.

18. Ales Prim-vicepreşedinte al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnologiei al Academiei Române, la 17 oct. 2002; reales, la 12.10.2006.

19. Membru în colectivele de redacţie ale revistelor “Noesis”, „Revue Roumaine de Philosophie”, „Revista de Filosofie”, ,,Proceedings of the Romanian Academy”, Advisory board la „Journal for the Study of Religious and Ideologies”, ISI databases.

20. Coordonator al revistei: „Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi”(1990 – 2000).

21. Redactor Şef al revistei: ,,Symposion” a Institutului de Cercetări Economice şi Sociale ,,Gh. Zane” al Filialei Iaşi a Academiei Române.

22. Numit membru al Colegiului de Redacţie al revistei ,,Noema” a Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al Academiei Române.

23. Membru în Colegiul ştiinţific al Analelor Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (Serie Nouă) Filosofie (începând din 2000).

24. Doctor honoris causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava 20 noiembrie 2003, conform hotărârii Senatului Universităţii, din 22.05.2003.

25. Premiul JSRI pe anul 2004 (Journal for the Study of Religions and Ideologies este prima revistă din România cuprinsă în The Arts & Humanities Citation Index; evaluarea a fost realizată de ISI (Institutul pentru Ştiinţa Informăriidin Philadelphia, USA).

26. Doctor honoris causa al Universităţii de Vest din Timişoara, 26 mai 2005.

27. Doctor honoris causa al Universităţii de Nord, din Baia Mare, 26 mai 2006.

28. Doctor honoris causa al Universităţii „Andrei Şaguna” Constanţa, 2 octombrie 2006.

29. Cetăţean de onoare al Municipiului Brăila, 20 aprilie 2007; vezi Laudatio întocmită de prof. univ. dr. Ioan S. Cârâc, în „Symposion”, tom. V, nr. 1(9), 2007, pp. 371–373.

30. Doctor honoris causa al Universităţii din Piteşti, 03.11.2007.

31. Consultant ştiinţific la Dicţionar Explicativ Ilustrat al Limbii Române, Editura Arc şi Gunivas, Republica Moldova, Chişinău, 2007, 2240 pagini.





II. ACTIVITATE DIDACTICĂ


1. În calitatea de asistent am ţinut seminarii de filosofie, de logică şi de istoria logicii.

2. În calitate de lector, am predat, începând cu anul 1966, cursul de Epistemologie, la anul III filosofie, însoţit de consultaţii, seminarii, examene şi lecţii de sinteză la secţia fără frecvenţă. Cursul se preda pentru prima dată la Universitatea din Iaşi. Cursul pe care îl predau şi în prezent abordează teme dezvoltate de cele mai importante concepţii epistemologice şi este conceput într-o legătură permanentă cu logica şi istoria filosofiei. Sunt folosite consideraţii personale, în special asupra dinamicii şi naturii ştiinţei, asupra logicii inductive, a teoriei adevărului ştiinţific, asupra modelelor explicaţiei ştiinţifice şi asupra teoriei probabilităţilor, ceea ce face ca epistemologia să fie prezentată ca o disciplină vie, în plină dezvoltare, legată de practica ştiinţifică. Cursul a fost analizat de două ori la catedră şi a fost apreciat ca fiind la înălţimea exigenţelor ştiinţifice şi didactice actuale. 240 de pagini din acest curs au fost xerografiate în 1974.La început (1966 – 1967), cursul s-a intitulat: Teoria cunoaşterii şi metodologia ştiinţelor.

3. Începând cu anul 1968, am mai predat următoarele cursuri:
a) Logică, la secţia psiho-sociologie, începând cu anul înfiinţării acestei secţii, 1968, până în anul 1978, când a fost desfiinţată secţia.
b) Logică generală, la secţia filosofie - istorie, începând cu anul 1976, şi, în prezent, la facultatea de Filosofie.
c) Logică, la Facultatea de drept, curs de zi şi fără frecvenţă. Cursul a fost conceput să slujească practicii judiciare. Din păcate, cursul de logică a fost predat numai un an de zile, deoarece a fost scos din planul de învăţământ. L-am ţinut sub formă de curs facultativ până în anul 1975, când a fost scos definitiv din planul de învăţământ al Facultăţii de drept. Din anul universitar 1998 –1999, predau din nou acest curs, sub formă opţională.
d) Istoria logicii, la Secţia de filosofie, anul IV curs de zi şi fără frecvenţă. Cursul oferă studenţilor dezvoltarea logicii de la origini şi până în prezent, folosind texte originale şi cele mai importante tratate de istoria logicii.
e) Teoria sistemelor logice, la secţia de filosofie, anul III şi IV. Este curs de metalogică ce prezintă principalele sisteme de logică, precum şi filosofia care s-a dezvoltat prin interpretarea lor. Cursul oferă studenţilor o îndrumare temeinică în problemele actuale ale logicii şi totodată oferă modele de cercetare ştiinţifică aplicată.
f) Filosofia matematicii, un curs pe care l-am întocmit şi predat un an de zile la anul V matematică. Numai atât a figurat în planul de învăţământ.
g) Istoria filosofiei universale şi româneşti contemporane, la anul IV, secţia istorie-filosofie, începând cu anul universitar 1979 - 1980 până în 1989.

4. În prezent, predau următoarele cursuri:
a) Logică generală, la secţia de filosofie, anul I.
b) Epistemologie, la secţia de filosofie anul III.
c) Logică juridică, anul I Drept.
d) Inducţie şi probabilitate, curs opţional, la anul III filosofie.

5. În calitate de conducător al Cercului ştiinţific studenţesc de filosofie am contribuit şi pe această cale la formarea studenţilor ca viitori cercetători.

6. Fac parte, ca specialist, din multe comisii de doctorat la Universităţile din Bucureşti, Iaşi, Cluj.


III. ACTIVITATE ŞTIINŢIFICĂ


Principalele mele contribuţii ştiinţifice se încadrează în logica generală, deductivă şi inductivă, în logica şi filosofia ştiinţei. Am realizat o reevaluare a metodelor inductive din perspectivele logicii şi metodologiei ştiinţei, pentru ca acestea să devină eficiente în procesul descoperirii relaţiilor dintre fenomene. Am făcut o analiză amănunţită a metodelor inductive, prezentând totodată interpretări proprii, în special asupra fundamentului lor logic, demonstrând de ce sunt probabile concluziile obţinute cu ajutorul lor (Metodele inductive, pp. 63 -121). Sunt trasate câteva jaloane necesare pentru construirea unei etiologici inductive, care să fie un organon al descoperii relaţiilor necesare din realitate şi în cadrul căreia metodele inductive sunt concepute ca operaţii conective care exprimă trecerea de la asocierea constantă dintre anumite determinante pozitive sau negative ale entităţilor existenţei la aflarea felului relaţiei dintre aceste entităţi. Sunt construite matrici modale ale determinantelor existenţiale, folosindu-se modalităţi reale, epistemice şi logice. Aceste matrici ajută apoi la construirea unor inferenţe probabile care exprimă, la nivel logic şi epistemic, situaţiile reale de descoperire a relaţiilor dintre fenomene. Susţinem că orice investigaţie ştiinţifică se caracterizează printr-o competiţie logică între probabilitate şi certitudine, ceea ce se poate exprima sub forma unei antinomii metodologice, în sensul propus de P. Botezatu; este vorba de antinomia certitudinii: certitudinea în cercetările experimentale impune restrângerea aplicabilităţii metodelor inductive, în timp ce probabilitatea permite lărgirea eficacităţii lor.
În domeniul logicii ştiinţei, am făcut o analiză sintactico-semantică a explicaţiei ştiinţifice. Sunt propuse patru sistematizări explicative: deductiv-universale şi - statistice, inductiv-universale şi - statistice, prin combinarea a două criterii: forţa legăturii logice dintre explanans şi explanandum şi felul generalizărilor din explanans. Explicaţia ştiinţifică este concepută deopotrivă ca o structură logico-lingvistică şi ca un proces raţional prin care este satisfăcut idealul anti-entropic al ştiinţei şi care permite constituirea unui echilibru între experienţă şi teorie, între particular şi general. Am stabilit şi specificul explicaţiilor preştiinţifice, fundându-le cu ajutorul logicii epistemice bazată pe convingere şi încredere raţională; sunt enunţate condiţii necesare, suficiente, de raţionalitate şi restrictive, asigurându-se astfel justeţea explicaţiilor obişnuite din contexte individuale (psihologice).
În volumul al II-lea al cărţii Explicaţie şi înţelegere am formulat mai multe tipuri de sistematizări inductive ale explicaţiei ştiinţifice, insistând asupra explicaţiei prin analogie; am ajuns la concluzia că analogia explicativă stă la baza dezvoltării cunoaşterii, încât stabilirea asemănărilor şi operarea cu ajutorul lor formează trăsături fundamentale ale gândirii umane de la primele ei manifestări până astăzi. Pentru o prezentare adecvată a sistematizărilor explicative statistice, am clarificat mai întâi specificul enunţurilor nomologice statistice: ele îşi exprimă necesitatea cu ajutorul enunţurilor contrafactuale a căror structură am analizat-o pe larg.
O atenţie deosebită am acordat-o sistematizărilor explicative inductive statistice, contribuind la elucidarea cauzelor care determină probabilificarea concluziilor - specificul enunţurilor generale care formează premisele, pe de o parte, şi natura relaţiei logice dintre premise şi concluzie, pe de alta. Cu acest prilej, am detaliat mai multe sensuri ale probabilităţii: a evenimentelor echi-posibile, frecvenţială, a tendinţei spre realizare, logică, subiectivă etc. Am stabilit o anumită deosebire între probabilitatea subiectivă bazată pe fermitatea reală a opiniei şi probabilitatea personală bazată pe fermitatea raţională. Prima este în funcţie de crezarea momentană, a doua este în funcţie de credibilitate sau de capacitatea permanentă a unei persoane de a-şi utiliza structurile intelectuale pentru formularea opiniilor sale, pentru a decide asupra acţiunilor sale şi pentru a aprecia rezultatele la care a ajuns. Am definit plauzibilitatea drept probabilitate subiectivă şi logică deopotrivă şi am propus reducţia modului ponens drept schemă pentru modelarea raportului dintre ipoteză şi consecinţele sale în procesul testării.
În legătură cu obiectivitatea ştiinţifică şi cu raportul dintre filosofie şi ştiinţă, am argumentat că, în orice împrejurare, trebuie păstrată demnitatea filosofiei; aceasta nu trebuie să imite şi să preia tehnicile şi practicile ştiinţei; filosofia trebuie să-şi promoveze fără echivoc şi fără restricţii specificul, conservându-şi nealterat limbajul şi problematica, dar rafinându-le şi adaptându-le cerinţelor multiple ale epocii şi culturii.
Dimensiunea sistematizatoare am definitivat-o prin considerente originale privitoare la raportul logic dintre explanans şi explanandum. Pentru aceasta, am deosebit între probabilitatea factuală sau reală şi probabilitatea cognitiv-informaţională. Această probabilitate iniţială factuală şi/sau cognitivă, prezentă în explanans, se transmite explanandum-ului nu numai pe o cale logică inductivă, aşa cum cred unii epistemologi contemporani, considerând că toate sistematizările cu enunţuri statistice şi probabile sunt inductive; noi susţinem că ele sunt şi deductive. Noi considerăm că includerea unei sistematizări inferenţiale în clasa deducţiilor sau a inducţiilor nu depinde numai de felul propoziţiilor componente, ci şi de natura demersului inferenţial, de forţa de coeziune dintre premise şi concluzie (dintre explanans şi explanandum).
Abordarea caracterului probabil al explanandum-ului am realizat-o cu ajutorul unor sugestii din lucrările lui Petre Botezatu; astfel, am arătat că, în măsura în care este completă şi conţine enunţuri generale, orice explicaţie poate fi interpretată cu ajutorul clasei vide; în schimb, o explicaţie funcţională care, de exemplu, nu face apel la posibilul acţional al unui sistem este principial limitată, oferind un explanandum probabil; de asemenea, am aplicat ideea de adevăr parţial, plecând de la conceptul de conţinut de adevăr, utilizat de Popper; în sfârşit, am detaliat procesul de probabilificare a explanandum-ului cu ajutorul implicaţiei probabile descrisă de Petre Botezatu.
Pentru prima dată în literatura de specialitate, am abordat dimensiunea hermeneutică a explicaţiei ştiinţifice; susţin ideea că omul este o fiinţă culturală, înzestrat cu capacitatea şi dorinţa de a lua atitudine deliberată în faţa lumii pentru a-i atribui semnificaţie, pentru a-i da sens. Omul este în acelaşi timp şi autor şi actor, şi spectator, toate aceste determinaţii făcând din om o fiinţă culturală în stare să creeze, să explice şi să înţeleagă pentru a interpreta şi a evalua ceea ce este şi ceea ce el face. Deci înţelegerea însoţeşte mereu şi pretutindeni explicaţia; ea o provoacă, îi controlează demersurile şi îi validează concluziile, atunci când intră în conjuncţie cu criterii obiective ale validării.
În studiul Criteriologia adevărului, am clarificat mai întâi noţiunea de criteriu alethic; apoi am examinat şi am confruntat între ele cele două criterii principale ale adevărului, corespondenţa şi coerenţa. Am respins afirmaţia curentă că practica ar constitui criteriul unic al adevărului, deoarece această opinie implică două erori: ideea criteriului alethic unic şi ideea că practica este numai criteriu alethic. Se demonstrează că practica ştiinţifică, element al practicii social-istorice, constituie fundamentul care justifică geneza şi coroborarea criteriilor alethice. Deoarece se relevă coexistenţa mai multor tipuri de adevăr, cum sunt adevărul logic, matematic, factual şi filosofic, nu satisface un singur criteriu al adevărului. Unele criterii deţin un rol decizional (corespondenţa), altele au un rol demonstrativ şi euristic (coerenţa), altele rol pragmatic, performativ etc.
Analiza logică a enunţurilor condiţionale contrafactuale, a enunţurilor nomologice, a ipotezelor, a raţionalităţii ştiinţifice şi a probabilităţii formează teme însemnate ale investigaţiei ştiinţifice pe care o desfăşor. În prezent lucrez la un sistem de logică hermeneutică.

IV. CĂRŢI PUBLICATE


1. Metodele inductive, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975, 200 p. Cartea a fost recenzată şi apreciată pozitiv de D.N. Zaharia în „Cronica” din 5.IX.1975 şi în „Opinia studenţească”, mai 1976; în revista „Dialog” de Corneliu Ostahie-Cosmin. De asemenea, A. Dumitriu a consemnat-o în Istoria logicii. Ion Didilescu a scris o amplă recenzie asupra cărţii în „Revista de filosofie”, nr.4, 1976, pp. 477–481. Cităm din finalul recenziei: „Lucrarea lui Teodor Dima la care ne-am referit în rândurile de mai sus este scrisă limpede şi elegant, încadrându-se prin aceasta în tradiţia creată de Universitatea din Iaşi pe linia de logicieni T. Maiorescu, Ion Petrovici, Petre Botezatu; cuprinde o mare bogăţie de idei şi este bine documentată şi mai presus de toate dezvăluie insatisfacţia autorului ei faţă de starea de lucruri din domeniul filosofic de care se ocupă şi o gândire riguroasă, nuanţată şi îndrăzneaţă, însemnele de totdeauna ale spiritului filosofic”. P. Botezatu citează cartea în Constituirea logicităţii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1983, p. 33, iar Traian Ştirbăţ, în Corespondenţe structurale în logica modernă, Editura Junimea, Iaşi, 1986, p.224; Leonard Gavriliu citează cartea în Mic tratat de sofistică, Ed. IRI, 1996; este citată de Ştefan Lanţoş, în Logica generală, Editura Napoca Star, 1999, p.253, 260, 265, 290; cartea este utilizată pe larg de Ioan Roşca, în Filosofia modernă, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 1999, pp. 31 – 36. Este citată de Ştefan Alexandru Băişanu, în sensuri şi marginalii în epistemologia clasică şi epistemologia socială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003, pp.22; Gh. Stan, în Paradox, antinomie, adevăr, Editura S. Scribul, 2003, Slatina, citează pp. 129–130; Teodora Prelipcean, în Explicaţia în ştiinţele socio-umane, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, citează p. 9; Ioan Biriş, în Valorile dreptului şi logica intenţională, Editura Servo-Sat, Arad, 1996, citează la p. 27; citată de Ştefan Celmare, în Despre dimensiunile empirice, din volumul Petre Botezatu – in memoriam – Itinerarii logico-filosofice, Editura Ankarom, Iaşi, 1996, p. 92; Dumitru D. Ursache citează în Introducere în filosofia lui Lucian Blaga, Editura Crigarux, 2005, p. 151 şi 154.

2. Între prudenţă şi eroare. Eseu asupra naturii şi dinamicii ştiinţei, Editura Junimea, Iaşi, 1978, 224 pp. Cartea este rodul unor cercetări şi studii efectuate în aproximativ 10 ani. Ea cercetează aspecte dinamice ale ştiinţei, ale condiţionării ştiinţei, raportul dintre subiect şi obiect în procesul de constituire a ştiinţei, elemente ale unui model simplificat de cercetare ştiinţifică, nivelul teoretic al construcţiei ştiinţifice. Cartea a fost recenzată de Tudor Ghideanu în „Cronica”, nr.30(652), 28.07.1978, de Elena Solunca în „Contemporanul”, nr. 35, 08.09.1978, de Valeriu Gherghel în „Opinia studenţească”, Nr. 6 (34), oct. 1978, („pentru ceea ce este interesant în rândurile scrise, datorez totul sistematicei, frumoasei cărţi a profesorului ieşean...”), de D.N. Zaharia în “Revista de filosofie”. nr. 2, 1979, pp. 239–242. Călin Candiescu prezintă o recenzie, în limba franceză, în „Revue Roumaine des Sciences Sociales”, nr.2, 1979. Cartea este citată de Petre Pânzaru în cartea sa Condiţia umană din perspectiva vieţii cotidiene, Editura Albatros, Bucureşti, 1981; de asemenea, cartea a fost citată de Ioan S. Cârâc în Introducere în semantica propoziţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1991 pp.29, 76; de Petru Ioan, în Adevăr şi performanţă, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987; de Petre Botezatu, în Constituirea logicităţii Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983; de D.N. Zaharia, în Formaţiunea epistemică şi funcţia ei antinomică, în Angela Botez (coord.), Privire filosofică asupra raţionalităţii ştiinţei. Editura Academiei, Bucureşti, 1983, p. 153 şi 161, de Ioan S. Cârâc, în Semnificaţia “semnificaţiei” semantice, studiu în Teodor Dima (coord.), Întemeieri raţionale în filosofia ştiinţei, Editura Junimea Iaşi, 1984; de Traian Ştirbăţ, în Corespondenţe structurale în logica modernă, Editura Junimea, Iaşi1986, p.246, 259; Constantin Grecu prezintă capitolul dedicat problematizării în articolul Questioning in Romania, apărut în „Questioning exchange”, nr.6, 1985, University of California, S.U.A.; D.N. Zaharia citează cartea în cartea sa Paradoxul creaţiei ştiinţifice, Editura Junimea, Iaşi, 1985, p.54, 80, 82, 106, 154; Traian Ştirbăţ, Strategii complementare în metodologia logicii contemporane, în vol. Cunoaştere, eficienţă, acţiune, Editura Politică, Bucureşti, 1988, p. 228; I. Marin Danciu, în Adevăr şi interes, Editura Limes, Cluj, 2001, pp.133-134; citată în Alexandru Suciu, Filosofia ca ontologie şi gnoseologie, Editura Paralela 45, 2001, p. 260; revista Săptămâna a consemnat astfel: „În Editura Junimea (Colecţia „Humanitas” s-a tipărit o lucrare ce ne reţine atenţia prin competenţă teoretică , prin supleţe a argumentaţiei, gradaţie a frazei. Ne referim la eseul semnat de Teodor Dima şi purtând un titlu ce invită la meditaţie: Între prudenţă şi eroare, Alexandru Leordan, în studiul Raţionalitate şi valorizare („Probleme de logică”, vol. XI, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004, pp.22 – 23), citează din carte pentru a argumenta ideea de argument anticipativ; cartea este citată de Ştefan Lanţoş, Logica generală, Editura Napoca Star, Cluj, 1999, pp.312-313 citată de Ioan Cârâc în Teoria şi practica semnului, Editura Institutul european, Iaşi, 2003, p.289; acelaşi autor o citează în Curs de semantică , Editura Edmunt, Brăila, 2001, p. 48; citată de Gheorghe Stan, Paradox, antinomie, adevăr, Editura S. Scribul, Slatina 2003, p.118. Citată de Liliana stan, în Problema idealului, Editura universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2003.
3. Dialectica procesului de cunoaştere, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, 105 pp. Are următorul cuprins: Perspective de abordare a cunoaşterii; elemente ale procesului de cunoaştere; cunoaşterea perceptivă; cunoaşterea raţională; cunoaşterea empirică şi cunoaşterea teoretică; cunoaştere şi aplicabilitate. Lucrarea a fost recenzată de Ştefan Celmare în „Cronica”. Este citată de Petru Ioan, în Adevăr şi performanţă, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987, p.52; de Ioan S. Cârâc, Introducere în semantica propoziţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991; de Edmond Nicolau, în Ingineria cunoaşterii, Editura Albatros, 1985; este citată de Ştefan Celmare, în Studiile filosofice, Editura Junimea, Iaşi, 2006, p. 99.

4. Explicaţie şi înţelegere, vol. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980, 220 pp. Este primul volum dintr-o monografie amplă asupra explicaţiei ştiinţifice, care cuprinde multe consideraţii personale semnalate şi apreciate de specialişti: Ionel Purica, în “Contemporanul”, nr.40, din 1980 a prezentat o amplă recenzie; la răspunsul nostru din “Cronica”, nr.37, 1982, I. Purica a mai publicat o intervenţie în „Cronica”, nr.50, 1982; Victor Săhleanu şi D.N. Zaharia au publicat recenzii ample şi sugestii în “Revista de filosofie”; recenzie a publicat şi Petru Ioan în “Cronica”, reluată în cartea Perspective logice, Editura Junimea, Iaşi, 1987, p. 206, 285 -289; cartea este citată de Petre Pânzaru în cartea Condiţia umană din perspectiva vieţii cotidiene, Editura Albatros, Bucureşti, 1981, p. 74, 81; de Ioan S. Cârâc, în studiul Semnificaţia „semnificaţie” semantice, din vol. Teodor Dima (coord.), Întemeieri raţionale în filosofia ştiinţei, Editura Junimea, Iaşi. 1983, p. 132;S. Petrescu şi V. Petrescu, în Metode şi modele în termodinamica tehnică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1988, la p.39, au arătat că ,, Teodor Dima utilizează în sens creator laturile pozitive ale empirismului, raţionalismului şi pragmatismului”; la pagina 51,aceiaşi autori au citat ,,Explicaţia şi deci înţelegerea are două contexte: unul al justificării şi altul al descoperirii” apoi, la p.51, au scris: ,,Vom aplica această teză a epistemologiei la termodinamică”. Paul Caravia, în Discipline, conexiuni, înţelegere creatoare, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, p.110, 115; Ioan S. Cârâc citează cartea în Introducere în semantica propoziţiei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, p. 87; Constantin Sălăvăstru citează cartea în Logică şi limbaj educaţional, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, pp. 278, 284 şi urm.; C. Sălăvăstru, utilizează cartea de la p.76 la 113 în Modele argumentative în discursul educaţional, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1996, p.203; Mihai C. Dorin, în Explicaţie şi justificare în istoriografie I, din revista „Dialog”, nr. 110 – 111, dec. 1986, ian. 1987, citează de la pag. 9: „În epoca modernă, explicaţia ştiinţifică şi-a legat numele de principiul determinismului. Proliferarea ştiinţei a avut ca efect diversificarea explicaţiei ştiinţifice”. Angela Botez apreciază că au fost elaborate interesante construcţii teoretice dialectice referitoare la unitatea ştiinţei, la faptul şi teoria ştiinţifică, la explicaţie şi interpretare (T. Dima, I. Pârvu ş.a.)”. De asemenea, este citată şi apreciată concepţia noastră despre epistemologie. „Epistemologia trebuie să ofere o „imagine complexă în care ştiinţa să apară în acelaşi timp structurată în sisteme teoretice, în paradigme, şi dinamică, facilitând restructurări de fundamente şi reevaluări. Epistemologia – apreciază în lucrările sale T. Dima – trebuie să evite supraestimarea laturii structurale, dar şi a celei dinamice, ceea ce ar duce la relativism gnoseologic. După acelaşi autor, explicaţia ştiinţifică este, deopotrivă o structură şi un proces raţional, prin care este satisfăcut caracterul antientropic al ştiinţei, ce permite echilibrul dintre experienţă şi teorie” („Era socialistă, nr.16, 1981, p.23). Gh. Andronache a publicat o recenzie în Dialog, nr. 79 – 80, 1981; În Săptămâna, nr. 512, din 26 sept. 1980, a consemnat: „Teodor Dima este autorul eseului Explicaţie şi înţelegere, studiu substanţial campând în teritoriile ontologiei”. Gerard Stan citează în Ordinea naturii şi legile ştiinţei, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 2004, pp. 221, 225–240; Ştefan Lanţoş, în Logica generală, Napoca Star, Cluj, 1999, pp.163 – 164, este utilizată analiza noastră făcută enunţurilor contrafactuale şi se citează p.171, de asemenea, Înţelegerea, p.285. Ioan S.Cârâc, în Teoria şi practica semnului, Institutul European, Iaşi, 2003, citează la p. 299 un fragment despre „întâlnirea dintre existenţă şi raţiune”, din lucrarea mea. C. Grecu, în studiul Explicaţii alternative în ştiinţă, din C. Grecu (coord.), Aspecte ale istoriei şi filosofiei ştiinţei, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2001, la p. 277, consideră că T. Dima este unul dintre filosofii bine cunoscuţi ai ştiinţei, alături de R.B. Braithwaite, E. Nagel, C.G. Hempel, N. Rescher, E.P. Nikitin, L. Tondl şi citează din carte. Ioan S. Cârâc, în Curs de semantică, Editura Edmunt, Brăila 2001, citează pp. 166, 167 ş.a. la p.49, 58. Teodora Prelipcean, în Explicaţia în ştiinţele socio-umane, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, citează din următoarele pagini ale cărţii: 76, 86, 88-113, 130-131, 131-140, 148-149; Ioan Biriş, în Valorile dreptului şi logica intenţională, Editura Servosat, Arad, 1996, la p. 39, arată că „În literatura noastră de specialitate, profesorul Teodor Dima acordă o atenţie deosebită raportului «explicaţie-înţelegere», făcând o analiză profundă, istorică şi sistematică, în cele două volume pe care le-a consacrat acestei problematici…”.
5. Întemeieri raţionale în filosofia ştiinţei (coord.), Editura Junimea, Iaşi. 1983, 250 pp. Ideea centrală a volumului pledează pentru necesitatea utilizării aparatului precis al logicii atât pentru întocmirea exegezelor contemporane de istorie a filosofiei cât şi pentru elucidarea unor structuri epistemice ale ştiinţei. Volumul este citat de Gheorghe Mihai în cartea Psiho-logica argumentării dialogale, Editura Academiei, Bucureşti, 1987, p.108; Citată de C. Sălăvăstru în Logică şi limbaj educaţional, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, p. 282, şi în Modele argumentative în discursul educaţional, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1996. Mihnea Gheorghiu în Note despre valoare, din „Contemporanul”, nr.15 (1952), din 06.04.1984, p. 4, consemnează astfel apariţia cărţii: „La începutul deceniului în curs, editura ieşeană Junimea publică lucrarea Adevăruri despre adevăr, primul volum din seria „Ştiinţă, Limbaj, Cercetare”, patronată de regretatul filosof şi logician prof. Petre Botezatu, în memoria căruia au apărut recent trei eseuri reunite în aceeaşi carte, Întemeieri raţionale în filosofia ştiinţei, ultimul din seria volumelor amintite, de Teodor Dima (coordonator), Ioan Cârâc şi Rodica Leiţoiu, discipoli devotaţi ai dascălului dispărut, Deşi cercetarea lor ne introduce într-o zonă mai puţin frecventată, cu preocupări şi limbaj specific, studiul avansează în câmpul investigaţiei epistemologiei, întinzând o punte între convingere şi certitudine care deschide spre teoria valorilor o interesantă idee: „ştiinţa clasică se voia obiectivă, constituindu-se ca şi cum realitatea i s-ar impune de la sine, cunoscătorul neperturbând cu nimic transformarea realului „pur” în real ştiinţific; dar s-a constatat că, tocmai din acest motiv, pot apărea discrepanţe între enunţurile ştiinţifice şi adevărurile exprimate”. Cartea este recenzată de Ioan Munteanu, în ziarul „Înainte” din Brăila, nr.6/03.1984.

6. Logica generală, (coord.), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991, 420 pp. Este rezultatul unei activităţi de aproximativ patru ani pentru a ordona şi coordona contribuţiile colegilor Drăgan Stoianovici şi Andrei Marga. Este un tratat indispensabil studenţilor de la Facultăţile de Filosofie; Leonard Gavriliu o citează în Mic tratat de sofistică, Ed. IRI, 1996, citată în Alexandru Suciu, Filosofia ca ontologie şi gnoseologie, Editura Paralela 45, 2001, p.295.Capitolul dedicat noţiunilor, scris de mine, este utilizat de Ştefan Lanţoş, în Logica generală, Editura Napoca Star, Cluj, 1999, pp. 81–83, 87. Constantin Sălăvăstru, în Teoria şi practica argumentării, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, citează la p.211. Capitolul Teoria termenilor (noţiunilor) este citat de Efim Mohorea, în Logica juridică, Chişinău, 2001, pp. 78, 94, 96; este semnalată de Gheorghe Clitan, în Gândirea critică – micromonografie, Editura Eurobit, Timişoara, 2003, p. 47; consemnată de Melentina Toma, în Erorile de argumentare, în perspectiva unei tipologii semiotice, Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2004, p. 20; abordarea analogiei este citată de Dumitru D. Ursache, în Introducere în filosofia lui Lucian Blaga, Editura Crigarux, Piatra Neamţ, 2005, p. 70.

7. Explicaţie şi înţelegere, vol. II, Editura Graphix, Iaşi, 1994, 320 p., continuă preocupările noastre din domeniul logicii ştiinţei; sunt prezentate sistematizări logice deductive şi inductive, care sunt determinări explicative ample, în componenţa cărora intră şi diferite tipuri de inferenţe şi conţinuturi ştiinţifice, stârnind totodată semnificări filosofice cu ecouri culturale. Cartea cuprinde şi o dimensiune hermeneutică, dezvoltând o serie de paradigme ale cunoaşterii; conceptul de probabilitate este analizat pe larg, făcându-se precizări asupra sensurilor sale fizice, logice şi subiective: C. Sălăvăstru, Modele argumentative în discursul educaţional, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1996, la p.203 sunt citate pp. 76 - 113; C. Sălăvăstru, în Raţionalitate şi discurs, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, pentru sistematizarea conceptului de înţelegere trimite la această carte, p. 168. C. Sălăvăstru semnalează că am utilizat teoria lui Petre Botezatu referitoare la procedeele de construcţie a inferenţelor cu concluzii probabile pentru explicitarea modului în care se constituie explicaţii ştiinţifice probabile; ideea de bază este aceea de „clasă semividă”. De asemenea se citează că „deşi nu este formal structurabilă după scheme silogistice, totuşi, în măsura în care este completă şi conţine enunţuri generale, orice explicaţie (şi aceea funcţională) poate fi interpretată cu ajutorul clasei vide” (Antinomiile receptivităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1997, p. 183. Luminiţa Adămuţ, recenzează cartea sub titlul Explic, deci înţeleg, în “Convorbiri literare”. A. Carpinschi şi C. Bocancea utilizează cartea în Ştiinţa politicului Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 1998, p. 92. C. Mitră face trimitere în Gândirea filosofică între originar şi temei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, p. 30; Teodora Prelipcean, în Explicaţia în ştiinţele socio-umane, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, citează de la paginile 8-12, 13, 15, 121-122, 130-131, 220; Corina Benea, în Modelarea explicaţiei ştiinţifice, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2005, citează din următoarele pagini: 11, 12, 14-15 ş.a., 136-150; în Introducere (p. 9), autoarea cărţii spune: „Teodor Dima, în cele două volume intitulate Explicaţie şi înţelegere, acoperă vastul domeniu al filosofiei din trei perspective de pătrundere teoretică: dimensiunea istorică, dimensiunea clarificatoare şi cea sistematizatoare”; este citată de Elena Bondor, în Ştefan Lupaşcu, în perspectiva logicii „dialectice”, Editura Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 2005, p. 110.

8. Logică şi argumentare, Editura Institutului European, Iaşi, 2000, 132 pp.; este semnalată de Gheorghe Clitan, în Gândirea critică – micromonografie, Editura Eurobit, Timişoara, 2003, p. 47; consemnată de Melentina Toma, în Erorile de argumentare, în perspectiva unei tipologii semiotice, Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2004, p. 20.

9. Privind înapoi cu deferenţă, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006, 310 pp. Recenzie: Codrin Dinu Vasiliu, în „Symposion”, tom. V, nr. 1(9), 2007, pp. 383–384; Bogdan Baghiu, în „Revista de Filosofie”, tom LIV, nr. 3–4 mai–august 2007, pp. 442–446.





V. EDIŢII ÎNGRIJITE


1. Petre Botezatu, Introducere în logică, ed. I, Editura Graphix, Iaşi, 1994, 2 volume, 500 p.; ed. a II-a, Editura Polirom, Iaşi, 1997. Am realizat Introducerea, note şi comentarii. Este o lucrare unică în literatura de specialitate de la noi; ea a rămas în manuscris; eu am pregătit-o pentru tipar, utilizând şi unele texte din cărţile publicate de logicianul Petre Botezatu. Ştefan Munteanu, citează din Prefaţă, în Contribuţia lui Petre Botezatu la redefinirea logicii, din volumul Petre Botezatu – in memoriam – Itinerarii logico-filosofice, Editura Ankarom, Iaşi, 1996, p. 115.

2. Dumitru Isac, Cunoaştere şi transcendenţă, Editura Cantes, Iaşi, 1999, prima ediţie, Cernăuţi, 1949; am îngrijit ediţia a II-a şi am scris un studiu introductiv.

3. Petre Andrei şi modelul intelectual în cultura română, Lucrările Sesiunii Ştiinţifice:,,110 ani de la naşterea lui Petre Andrei”, Academia Română, Bucureşti, mai 2001, Editura Cantes, Iaşi, 2001; consemnată de Liliana Stan, în Problema idealului, Editura „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2003.

4. Petre Botezatu, Cauzalitatea fizică şi panquantismul, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2002, Studiu introductiv, note şi comentarii. Cartea este recenzată de Ştefan Celmare, în „Revista de filosofie”, nr. 5–6, 2002, pp. 665–670, cu titlul Cauzalitatea fizică şi panquantismul în orizontul gândirii lui Petre Botezatu; ediţia este consemnată de Petru Ioan, în resemnificări, vol. I: Logica la confluenţa cu hermeneutica.

5. Vasile Conta – valorizare şi interpretare, Editura Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, 2003.

VI. STUDII PUBLICATE ÎN VOLUME

1. Natura deductivă a metodei reziduurilor, în vol. Filosofia ştiinţei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, 9 pp. Studiul a fost prezentat mai întâi sub formă de comunicare la o sesiune ştiinţifică a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi. Se aduc argumente şi se desprind anumite consecinţe din ideea că metoda reziduurilor este, spre deosebire de celelalte patru metode ale lui Mill, de natură deductivă; este citat de Ioan Biriş, în Valorile dreptului şi logica intenţională, Editura Servo-Sat, Arad, 1996, p. 27.

2. De la probabilitate la certitudine în metodele experimentale, în vol. Probleme de filosofie a ştiinţei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, 16 pp. Se dezvoltă comunicarea prezentată la Congresul Internaţional de Logică din 1971. Utilizându-se noţiunile de condiţie suficientă, condiţie necesară şi condiţie suficientă şi necesară şi, ca aparat matematic, calculul propoziţional, demonstrăm că, în condiţii foarte severe, se poate dobândi certitudine în metodele experimentale.

3. Controversele inducţiei, în vol. Direcţii în logica contemporană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1974, 50 pp. Un studiu amplu despre inducţie şi problemele logice şi filosofice pe care aceasta le ridică. Sunt analizate principalele tipuri de inducţie, paradoxele confirmării, antiinductivismul, aspectul probabilist al inducţiei etc. Asupra studiului s-au exprimat opinii favorabile. De exemplu: S. Dragoman (D. Stoianovici): „Acest text excelează prin varietatea informaţiei, care tocmai de aceea a trebuit să fie introdusă adesea foarte lapidar, doar ca o trimitere a cititorului la surse. T. Dima frecventează de multă vreme şi cu pasiune problematica inducţiei” (Câteva sinteze privind cercetări de logică contemporană, “Revista de Filosofie”, nr. 2, 1975). Pascal Bentoiu îi acordă studiului nostru două pagini din cartea sa Gândirea muzicală, Editura Muzicală, Bucureşti,1975, notând astfel: „Mă sprijin în acest pasaj pe excelentul studiul intitulat “Controversele inducţiei” şi semnat de T. Dima în volumul colectiv Direcţii în logica contemporană; Ştefan Lanţoş utilizează studiul nostru în cartea sa Valoarea euristică a previziunii ştiinţifice, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1976, la pagina 68. Anton Dumitriu semnalează studiul nostru în a sa Istorie a logicii, editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976. Ştefan Celmare citează studiul nostru în cartea sa Determinism şi cauzalitate, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, p.84 şi 85 şi în Perspective epistemologice, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1993, p.97; Petru Ioan face referiri la studiu în Perspective logice, Editura Junimea Iaşi, 1987, p.135; Ioan S. Cârâc îl citează la p.117, în cartea Introducere în semantica propoziţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1991; este citată de Ştefan Lanţoş, în Logica generală, Editura Napoca Star, 1999, Cluj, p. 257.

4. Tipuri de explicaţie ştiinţifică: explicaţia dispoziţională şi explicaţia genetică, studiu publicat în vol. Epistemologia şi analiza logică a limbajului ştiinţei, Editura Politică, Bucureşti, 1975, 12 pp. Se susţine ideea că, în timp ce printr-o explicaţie cauzală propriu-zisă exprimăm una dintre cauzele posibile sau condiţia suficientă pentru producerea unui fenomen, printr-o explicaţie dispoziţională exprimăm condiţia necesară sau acea condiţie fără de care un fenomen nu se poate produce. De asemenea, se propune, pentru explicaţia genetică, structura polisilogismului. Lucrarea este citată şi utilizată pe larg de Oscar Hoffman în cartea sa Sisteme conceptuale operaţionale în sociologie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987, pp.72–78. Autorul constată că analiza făcută de noi explicaţiei dispoziţionale poate fi aplicată în sociologie la studiul integrării profesionale. De asemenea, este citat de I. Dorofte, în cartea sa Analiza şi predicţia performanţelor umane, Editura Didactică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981, p.42; Teodora Prelipcean, în Explicaţia în ştiinţele socio-umane, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, citează de la paginile 154-159, 160, 161.

5. Inferenţele inductive, capitol din Teoria cunoaşterii ştiinţifice, sub redacţia lui Şt. Georgescu, M. Flonta, I. Pârvu, Editura Academiei, Bucureşti, 27 pp. Sunt prezentate principalele tipuri de argumentare inductivă, dintr-o perspectivă gnoseologică. Acest capitol a fost analizat în cadrul catedrei de filosofie de la Universitatea din Bucureşti. Capitolul este citat şi utilizat de Cristian Bocancea în studiul Consideraţii despre un model unificator al cunoaşterii ştiinţifice, în “Revista de filosofie”, nr.3 - 4, 1991, pp.287 - 288.

6. Ipoteza ştiinţifică, capitol din ibidem, 25 pp. Este subliniat şi analizat pe larg rolul ipotezei în cunoaşterea ştiinţifică. A fost analizat în cadrul catedrei de filosofie de la Universitatea din Bucureşti. Capitolul este citat de Traian D. Stănciulescu şi Daniela M. Manu, în Metamorfozele luminii, Editura Performantica, Iaşi, 2001, p. 278.

7. Physics and the Diversification of Types of Scientific Explanation, în vol. General Relativity and Gravitation, Bucharest, 1980, pp. 491 - 496.

8. Historical Significances of the Relations between Causality and Scientific Explanation, în vol. Dialectics - System - Science, Editura Academiei, 1981, pp. 189 – 202, semnalat de Ion Tudosescu, în Ordine şi hazard, Editura Adevărul, Bucureşti, 1996, p.231, citat în Al. Suciu, Filosofia ca ontologie şi gnoseologie, Editura Paralela 45, 2001, p.281.

9. Raţionalitate şi inconsistenţă logică, studiul inclus în volumul Aspecte filosofice ale raţionalităţii ştiinţifice, coord. A. Botez, Editura Academiei, Bucureşti, 1983. Se pledează pentru lărgirea conţinutului termenului de raţionalitate ştiinţifică astfel încât să fie respectate principiile şi regulile logice, totodată fiind permisă confruntarea de conţinuturi raţionale contradictorii; Dumitru D. Ursache citează în Introducere în filosofia lui Lucian Blaga, Editura Crigarux, Piatra Neamţ, 2005, p. 122.

10. Criteriologia adevărului, studiu în volumul Adevăruri despre adevăr, Editura Junimea, Iaşi, 1981, 116 pp. Dintre problemele abordate semnalăm: raportul dintre adevăr, definiţia şi criteriile lui, purtători ai adevărului, criteriul corespondenţei, criteriul coerenţei, corelativitatea criteriilor adevărului. Studiul este citat de Gh. Mihai, în Încercări asupra argumentării, Ed. Junimea , Iaşi, 1985, p.36; de I. Marin Danciu, în Adevăr şi interes, Editura Limes, Cluj, 2001, pp.135-137. În recenzia făcută cărţii, Acsinte Dobre se referă la studiul meu astfel: „O cuprinzătoare analiză filosofică asupra cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului, ca finalitate şi valoarea ei, realizează T. Dima în studiul „Criteriologia adevărului”. Sunt urmărite atât noţiunea generală de criteriu al adevărului cât şi principalele ei ipostaze (corespondenţa, coerenţa) în diferite variante mai vechi(Aristotel) sau mai noi(B. Russell, R. Carnap, N. Rescher ş.a.) cu interrelaţiile şi funcţiile corespunzătoare” („Era socialistă”), nr. 1, 10.01. 1983, p.46. Gheorghe Mihai, în recenzia făcută cărţii, scrie: ”După cum arată Teodor Dima, ideea corelativităţii criteriilor adevărului a fost o preocupare constantă a sa încă din 1976.... el ne atrage atenţia că abordarea criteriilor decurge necesar din raportul logico-epistemologic dintre adevăr, definiţia şi criteriul lui. Practica fundamentează direct funcţionarea criteriilor adevărului şi indirect conţinutul gândirii. Aserţiunile propoziţiilor enunţiative sunt purtătoare ale adevărului. Obiecţiile autorului faţă de o seamă de concepţii contemporane îi permit avansarea soluţiilor proprii, care au la bază teza – „corespondenţa este singura relaţie relevantă pentru definirea adevărului”, amendată de rezerva îndreptăţită privitoare la procesul cognitiv ca reflectare punctiformă”(Cronica, 28(858), 09.07.1982). Petru Ioan, în Resemnificări, vol. I: Logica, la confluenţă cu hermeneutica, Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2004, pp.71 –72, prezintă studiul pentru importanţa acordată criteriului coerentist al adevărului; Marius Popescu, în Rolul ipotezei în ştiinţele formale, „Symposion”, nr. 2(6), 2005, citează la p. 400; Marţian Iovan, în Adevărul şi cultura juridică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pp. 56-58; Dumitru D. Ursache citează în Introducere în filosofia lui Lucian Blaga, Editura Crigarux, Piatra Neamţ, 2005, p. 102; Cristina_Maria Boldurean, Drept şi raţionalitate, 191, 192, 194, 195, citează pp. 106–109; Cătălina Daniela Răducu, în „Pluralism ontologic” şi ideea „simţului comun” din perspectiva filosofiei analitice, Editura Lumen Iaşi, la pp. 19, 127 şi 197, paginile 131, 144 şi 172.

11. Ubicuitatea logicii şi a dialecticii, studiu în volumul Karl Marx, 100 de ani de la moarte, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, coord. de D. Ghişe, Mihu Achim şi Andrei Marga; printr-o analiză amănunţită se susţine că între logică şi dialectică este un raport de complementaritate operaţională. Ele se presupun şi se servesc reciproc. Volumul a fost recenzat pe larg de Al. Tănase în „România literară”; despre studiul meu scrie: „Teodor Dima îşi axează demonstraţia pe ideea că, întocmai ca şi dialectica, logica este prezentă, cu criteriile ei de precizie, ordine şi rigoare în toate domeniile cunoaşterii, în toate formele culturii – deci în toate ştiinţele, precum şi în filosofie, şi nu doar în filosofia ştiinţei, ci în toate disciplinele filosofice. Logica dialectică nu este o artă logică, ci logica dialectizată (cum cerea Hegel), logica înţeleasă ca ştiinţă a legilor şi formelor gândirii corecte, a formelor unor conţinuturi determinate”. Nelu Zugravu, în „Cronica” nr.12 (947), 23.03.1984, făcând o recenzie volumului, despre studiul meu arată: „Într-un studiu al cărui titlu aminteşte de o apreciere a profesorului Petre Botezatu, Teodor Dima refuză şi el să subscrie la acele poziţii care, fie subordonează logica dialecticii, fie juxtapun logica cu logica dialectică. În concepţia cercetătorului ieşean „logica şi dialectica se presupun şi se servesc reciproc, fără a se subordona una alteia”, între ele există un „raport de complementaritate operaţională”, dar logica, „datorită disponibilităţii totale a structurilor sale formale (...), se constituie în fundament al dialecticii”.

12. Semnificaţii filosofice ale unor concepte semantice, în Probleme de istoria şi filosofia ştiinţei, Academia Română, Filiala Iaşi, 1984.

13. Despre abordarea probabilistă a propensiunii, în Ştiinţă şi Tehnică - Umanism, Institutul Politehnic, “Gh. Asachi”, Iaşi, 1984.

14. Sensul subiectiv al probabilităţii, în volumul menţionat.

15. Fizica din prima jumătate a secolului al XX-lea în concepţia lui Hans Reichenbach, în vol. Probleme de istoria şi filosofia ştiinţei, Institutul Politehnic „Gh. Asachi”, Iaşi, 1985.

16. Din fals rezultă orice, un studiu amplu, în care sunt valorificate cercetările întreprinse în istoria filosofiei moderne şi contemporane. El este inclus în vol. Întemeieri raţionale în filosofia ştiinţei, pe care îl coordonez la Editura Junimea, Iaşi, 1983.Petru Pânzaru citează în Viaţa sub privirile filosofiei şi ale ştiinţelor contemporane, Editura Albatros, Bucureşti, 1985, p.38.

17. Posibile semnificaţii ale „Eonului dogmatic”, în vol. Lucian Blaga - cunoaştere şi creaţie, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987. Este citat de Alexandru Petrescu, în Lucian Blaga: o nouă paradigmă în filosofia ştiinţei, Editura Eurobit, Timişoara, 2003, pp.151, 155, 156, 157. Lucrarea este citată de Gheorghe Stan, în Paradox, antinomie, adevăr, Editura S. Scribul, Slatina, 2003, p. 58, 59, 61, 64, 66, 69.

18. Însemnări despre importanţa referinţei şi despre raportul ei cu adevărul, în vol. Cunoaştere, eficienţă, acţiune, vol. Editura Politică , Bucureşti, 1988. Studiul este citat Gheorghe Stan, în Paradox, antinomie, adevăr, Editura S. Scribul, Slatina, 2003, p. 72.

19. Athanase Joja despre unitatea dialectică dintre deducţie şi inducţie în cadrul logicii apophantice, în vol. Athanase Joja în cultura românească, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989.

20. Aspecte ale dialecticii posibilului, relevate prin interpretarea probabilităţilor cu ajutorul „tendinţelor”, în vol. Coordonate ale gândirii filosofice şi social-politice româneşti contemporane, Editura Junimea, 1989, pp. 138–172.

21. Aspecte ale gnoseologiei consonantice, în Mircea Filip şi Anca Untu Dumitrescu (rectori), Consonantica în relaţie cu ştiinţa contemporană, Editrice Nagard, Milano, 1989, pp. 60–65.

22. Logică şi probabilitate, în Probleme de logică, vol. X: Identitate, Contradicţie, Temporalitate, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993, pp. 33– 44.

23. Eonul dogmatic şi destinul omului creator, în Angela Botez (coord.), Dimensiunea metafizică a operei lui Lucian Blaga, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996, pp. 252-256.

24. Sensuri intra- şi extra-propoziţionale ale noţiunilor, în vol. Petre Botezatu – Itinerarii logico-filosofice, Editura Ankarom, Iaşi, 1996, pp. 66–74; studiul a fost citat de Valică Mihuleac în Despre noţiunile colective, „Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi, seria Filosofie, 1997–1998, p.115. Ioan Cârâc, în Teoria şi practica semnului, Institutul European, Iaşi, 2003, p. 307, citează concepţia mea din acest studiu privitoare la structura noţiunilor.

25. Dumitru Isac, în contextul românesc al filosofiei postbelice – 85 de ani de la naştere, în vol. Idei şi valori perene în ştiinţele socio-umane, Academia Română –Filiala Iaşi, 1997, pp.14-25.

26. Ideea teorică - fundament cognitiv general, în Mircea Borcilă (coord.), Eonul Blaga - întâiul veac, Editura Albatros, Bucureşti, 1997, pp.340–346.

27. Amânarea – condiţie euristică a explicării omului, în vol. Mihai Ralea - centenar, Academia Română, Filiala Iaşi, Institutul de Ştiinţe Socio-umane, 1998, p. 22–26.

28. Schiţă a unei etiologici inductive, în Ctin. Grecu şi I. Lucică (coord.), Logică şi ontologie, Editura Trei, Timişoara, 1999, pp. 35–44. În acest studiu Alexandru V. Mureşan găseşte idei foarte interesante şi îl citează (vezi Cercetări de logică din perspectiva informaţională, Editura Şcoala Vremii Arad, 2002, pp.186-187.

29. Petre Andrei şi teoria empatiei, în vol. Petre Andrei şi modelul intelectual în cultura română, Editura Cantes, Iaşi, 2001, pp. 22–30.

30. Synalethismul, „un modul răsturnat” din „Coloana” lui Brâncuşi, în Sorin Tudor Maxim, Viorel Guliciuc (coord.), Umanism şi educaţie, Editura Universităţii Suceava, 2001, pp.11–15. Acest studiu a apărut şi în Ion Pogorilovschi (coord.), Brâncuşi, artist – filosof, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, Tg. Jiu, 2001, pp. 37 – 42.

31. Petre Botezatu şi destinul determinismului, în Petre Botezatu, Cauzalitatea fizică şi panquantismul, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2002, pp. 5–32. Studiul este în atenţia lui Petru Ioan, în Resemnificări, vol. I: Logica, la confluenţă cu hermeneutica, Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2004, pp.78–79.

32. Dumitru Isac despre transcendenţă şi adevăr, în vol. Dumitru Isac, Cunoaştere şi transcendenţă, ediţie îngrijită de Ionuţ Isac, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2003, pp. 27–32.

33. Influenţe şi originalitate în opera lui Vasile Conta în vol. Vasile Conta valorizare şi interpretare, Editura universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, 2003, pp.35 – 40.

34. Logical and Philosophical Substantion in pest-War Romanien, în Marin Aiftincă (ed.), value, Culture, and Communication in the Present South-Est European Region, Publishing House of the Institute of the Institute of Political Sciences and International Relations, Bucharest, 2004, pp.168 – 176.

35. Aristotelian Premises of Modern Induction, în Niels Öffenbrger und Alexandru Surdu (ed.), Zür modernen Deutung der Aristotelischen Logik – Rumänische Beiträge, Georg Olms Verlag, Hildescheim- Zürich-NewYork, 2004, pp. 247 – 254.

36. Ontologie realistă şi justificare pragmatică în cadrul empirismului logic (Hans Raichenbach), în Probleme de logică , vol. XI – Ontologie Semantică, Pragmatică, 2004, Editura Academiei, pp. 18–38.

37. Cercetare asupra unui „eşantion” necesar pentru formarea unei imagini filosofice subiective, în Angela Botez, Victor Popescu, Mihai Popa (coord.), Revista de filosofie la 80 de ani, Editura Ardealul, Tg. Mureş, 2004, pp. 36–45.

38. Focalizări româneşti asupra antinomiilor kantiene, în Alexandru Boboc, N.I. Mariş (ed.), Studii de istorie a filosofiei universale, vol. XII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004, pp. 65–82.

39. Atitudine hermeneutico-dialectică în filosofia românească, în Alexandru Boboc, N.I. Mariş (ed.), Studii de istorie a filosofiei universale, vol. XIII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, pp. 59-92.

40. Alexandru Boboc şi Petre Botezatu, sub semnul „afinităţilor elective”, în Semiotică şi filozofie, Editura Vergiliu, Bucureşti, 2006, pp. 35–40, Ana Bazac semnalează studiul în „Revista de filosofie”, nr. 5–6, p. 1248.

41. Întâlniri în „rostirea filosofică românească” – Lucian Blaga şi Constantin Noica, în Angela Botez, Victor Bptez, Mihai Popa (coord.), Lucian Blaga – Confluenţe filosofice în perspectivă culturală, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007, pp. 152–158.

42. Premise filosofice şi ştiinţifice ale edificării metafizicii blagiene, în Ibidem, pp. 291–302.

43. Amânarea, variantă românească a îndoielii carteziene, în Viorel Cernica (coord.), Studii de istorie a filosofiei româneşti, vol. II, Editura Academiei, 2007, pp. 171–178.

44. Dumitru Isac în contextul românesc al filosofiei postbelice, în Ibidem, pp. 477–484.

45. Focalizări româneşti asupra antinomiilor kantiene, în Niculae Mătăsaru (coord.), Actualitatea filosofiei lui Immanuel Kant, Editura Aius PrintEd Craiova, 2007, pp. 84–116.

46. O personalitate complexă, în Ştefan Dominic Georgescu (ed.), Omagiu Academicianului Alexandru Surdu, Editura Paideia, Bucureşti, 2008, pp. 417–425.









VII. INTRODUCERI ŞI PREFEŢE LA VOLUME


1. Cuvânt înainte, la Întemeieri raţionale în filosofia ştiinţei, Ed. Junimea , Iaşi, 1983.
2. Analiza substanţialismului – prilej pentru întregirea unei istorii subiective a filosofiei, studiu introductiv la Anton I. Adămuţ, Filosofia substanţei, Editura Institutul European, Iaşi, 1997, pp. I–XI.
3. Prefaţă la Anton Carpinschi şi Cristian Bocancea, Ştiinţa politicului – tratat, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1998, pp. V - VII.
4. Cuvânt înainte, la Victor Voicu, Introducere în filosofie, Editura Evrika, Brăila, 1998, pp. 5–6.
5. Prefaţă, la George Neamţu, Figuri ale puterii, Editura Junimea, 1999, pp. 9–13.
6. Tratat despre arta conducerii, prefaţă la Filaret Sântian, Aurel Papari (coord.), Psihologie organizaţională, Editura Fundaţiei „Andrei Şaguna”, Constanţa, 1999.
7. Prefaţă la Constantin Mitră, Gândirea filosofică între originar şi temei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, pp. 3–6.
8. Studiul Eticii – Prefaţă, la Petre Andrei, Etică – prelegeri, Editura Polirom, Iaşi, 1999, pp. 7-10.
9. Cuvânt înainte, la F. Sântian, A. Papari (coord.), Psihologie managerială, Editura Fundaţiei Andrei Şaguna, Constanţa, 2000.
10. Dilema postmodernă şi spiritul ştiinţific, Cuvânt înainte la Doru Tompea, Provocarea postmodernă. Noi orientări în teoria socială, Ed. Polirom, Iaşi, 2001.
11. Argument, la Ştefan Alexandru Băişanu, Sensuri şi marginalii în epistemologia clasică şi epistemologia socială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2002, pp. 5–6.
12. Îndemnul la cunoaştere prin iubire, prefaţă la Maria–Rodica Iacobescu, Forme ale cunoaşterii nediscursive, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2004, pp. 9–11.
13. Cuvânt înainte, la Teodora Prelipcean, Explicaţie în ştiinţele socio-umane, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti, 2004, pp.7–8.
14. Cuvânt înainte la Gabriela Creţu, Discursul lui Foucault, Editura Cronica, Iaşi, 2004, pp. 5–9.
15. Cuvânt înainte la Fărâme dintr-o existenţă exemplară, Editura Gedo, Cluj-Napoca, pp. 5–6.
16. O epistemologie a triadei: minte, creier, conştiinţă, prefaţă la Roxana Chiriţă, Concept şi metodă în psihiatrie, Editura „Gr. T. Popa”, U.M.F. Iaşi, 2005, pp. 11-13.



VIII. STUDII PUBLICATE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE

A. Revista de filosofie

1. De la metodele lui Mill la etiologia inductivă, nr. 2, 1975, pp. 236–241.
2. Un nou manual universitar de filosofie, nr. 2, 1976, 10 pp.
3. Unitatea, unificarea sau sinteza ştiinţei ?, nr. 4, 1977, pp. 474–480.
4. Legi ştiinţifice şi enunţuri contrafactuale,, nr. 5, 1978, pp. 568–573.
5. Raportul dialectic dintre gnoseologie şi ontologie, nr. 2, 1979, pp. 143–148.
6. Semnificaţii istorice ale raportului dintre cauzalitate şi explicaţia ştiinţifică, nr. 3, 1979, pp. 324–330.
7. Explicaţia în contexte individuale (psihologice), nr. 5, 1979, pp. 607–612.
8. Angajarea ideii de referenţial, nr. 2, 1980, pp. 223–228.
9. Coerenţa ca strategie logico-epistemologică de evaluare alethică, nr. 4, 1980, pp.466–474. Studiul este citat de Gh. Stan, în Paradox, antinomi, adevăr, Editura S. Scribul, Slatina, 2003, pp.141–157.
10. O contribuţie românească în domeniul logicii, nr. 3, 1981, Studiul este consemnat de Elena Solunca în „Contemporanul”, Nr. 31 (1812), din 31 iulie 1981, considerându-l că pledează pentru perenitatea filosofiei „ca o componentă de neînlocuit a spiritualităţii...”.
11. Despre „convenţie” şi “comoditate” în epistemologia contemporană, nr. 5, 1983, pp. 435–444, consemnat de Dumitru Gheorghiu în volumul „Revista de filozofie” la 80 de ani (1923-2003), Editura Ardealul, Tg. Mureş, 2004, p. 146.
12. Despre dimensiunea referenţială a cunoaşterii, nr. 2, 1986, pp. 134–137. Studiul este
13. Sistematizări inductive ale explicaţiei ştiinţifice, nr. 2, 1987, pp. 137–144.
14. Argumentarea cu opinabilul, nr. 5, 1988.
15. „Revelare” în „iraţional” în „Cunoaşterea luciferică”, nr. 2, 1989, pp. 149–154.
16. Synalethica sau logica înţelegerii prin adeverire, nr. 5–6, 1990, pp. 377–389.
17. Perspective metodologice de abordare a „înţelegerii”, nr. 2, 1992, pp.115–123.
18. Mircea Florian şi fundamentarea ontologică a logicii, nr. 4, 1992, pp. 381–387. Un fragment important din acest studiu este publicat de Adrian Micheduţă, în Filosoful Mircea Florian – Bibliografie, Editura „Grinta”, Cluj-Napoca, 2003, pp. 169–171; studiul este citat de Adrian Micheduţă, în Mircea Florian, Logica recesivităţii, Ediţie critică, studiu introductiv, note şi bibliografie, la p. 16, 19.
19. Sensuri intra - şi extra-propoziţionale ale noţiunilor, nr. 3–4, 1996.
20. Influenţe şi originalitate în opera lui Vasile Conta, nr. 5–6, 1996.
21. Elemente euristice în metodologia ştiinţifică, nr. 5–6, 2000, pp. 427–438
22. Participări româneşti la congrese internaţionale de filosofie, nr. 5–6, 2002, pp. 587–590.
23. Premise ale logicii naturale în teza de doctorat elaborată de Petre Botezatu, Nr. 5–6, pp. 659–664, Bucureşti, 2002.
24. Interpretare logico-metodologică a antinomiilor raţiunii pure, nr. 3–4, mai–august, 2004, pp. 399–408.
25. Premise filosofice şi ştiinţifice ale edificării metafizicii blagiene, nr. 1–2, 2006, pp. 109–121.
26. Pseudo–jurnal din Iaşi, strada Sărăriei, numărul 174, tom LIV, nr. 3–4, mai–august 2007, pp. 307–316.
27. Mircea Maliţa şi jocul complex al ideilor, tom LIV, nr. 3–4, mai–august 2007, pp. 425–427.


B. “Revue Roumaine des Sciences Sociales”, Série de philosophie et logique

1. The Relation between Corespondence and Coherence in the Problem of Truth, 1977, 12 pp.
2. Significations historiques du rapport entre la causalité et l’explication scientifique, nr. 3-4, 1979, 18 pp.
3. Sugestiones pour la aplication du critére de la correspondence à l’évaluation des théories scientifiques, nr. 3–4, 1981, pp. 181–186.
4. Dialectical Logic - A Philosophic Form of Logic, nr. 2–3, 1983, 10 pp.
5. La Nature et la Réalité objective, tome 39, nr. 1–2, 1995.



C. “Noesis”

1. Formal Logical Aspects of Relation between Explanans and Explanandum, XVII, 1991, pp. 43–48.
2. Hans Reichenbach (1891 - 1953) and his logical empiricism, XVIII, 1992, pp. 39–46.
3. „Epistemology without a Knowing subiect” and the Comprehension Method, XIX, 1993, pp. 61–67.
4. The Specification of the Statistical Nomological Enunciations, XX, 1994, pp. 43–48.
5. Inner - and extra-propositional meanings of the notions, XXI, 1996, pp. 29–35.
6. How Paradoxical is the Statement “I am a Liar”?, XXII, 1997, pp. 123–125.
7. Le sens heuristique du “Discours”, XXIII, 1998, pp. 115–117.
8. Esquisse d’une étio-logique inductive, XXIV, 1999, pp. 47–53.
9. Essai de systémation des opérations heuristiques, XXV, 2000, pp. 93–44
10. Aristotelian premises of modern induction, vol. XXVI, 2001, pp. 97–102.
11. Retour à la logique !, în “Noesis”, tom XXVI, 2001, pp. 125–128.
12. Conditions nécessaires, suffisantes et de rationalité de l’explications didactique, tom XXVII, 2002, 7 p.
13. Quatre operations nécessaire pour la vérification des hypothèses scientifiques, tom. XXIX, 2004, pp. 25–40.
14. „Ethos” – une revue de théorie de la culture, tom. XXX-XXXI, 2005–2006, pp. 27–42.
15. La synaléthique ou la logique des rapports entre l’individuel – les déterminations – le général, tom XXXII, 2007, pp. 9–14.


D. „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza» Iaşi”

1. Valoarea gnoseologică a legilor ştiinţifice, 1969, 16 pp.
2. Cunoaşterea „formei” la Bacon, 1970, 16 pp.
3. Mill şi spiritul critic modern, 1971, 16 pp.
4. Euristica sau logica gândirii creatoare, 1972, 14pp.
5. Origini istorice ale unei metodologii euristice, 1973, 11 pp.
6. Corespondenţă şi coerenţă, 1976, 10 pp.
7. Devenirea obiectului cunoaşterii, 1977, 9 pp.
8. Existenţa bizară a enunţurilor contrafactuale, 1978, 19 pp.
9. O analiză multifactorială a ipotezei ştiinţifice, 1979, 19 pp.
10. Elemente de filosofie a ştiinţei în lucrările lui E. Meyerson, 1981, 12 pp.
11. Forţa explicativă a izomorfismului nomic, 1985, 12 pp.
12. Interpretarea logică a probabilităţii, 1986, 10 pp.
13. Introduction to the Deductive Model of Statistical Explanation, în Filosofia şi problematica lumii contemporane, număr special din “Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi”, 1986
14. Iradieri ale logicii naturale, în Idem.
15. Despre funcţia unificatoare a analogiei ştiinţifice, 1987, 10 pp.
16. Comentarii la „Cunoaşterea luciferică”(I), 1992, 10 pp.
17. Comentarii la „Cunoaşterea luciferică”(II), 1993, 12 pp.
18. Comentarii la „Cunoaşterea luciferică”(III), 1996, 12 pp. de Gh. Stan, în Paradox, antinomi, adevăr, Editura S.Scribul, Slatina, 2003, pp.74.
19. Structuri logice în demonstraţiile kantiene ale antinomiilor, 1997-1998, pp.91 - 96
20. Schiţă a unei etiologici inductive, 1999, pp.59 - 63.


E. STUDII PUBLICATE ÎN ALTE REVISTE DE SPECIALITATE


1. Explicaţia ştiinţifică, în Studii şi cercetări ştiinţifice, Institutul Pedagogic din Bacău, 1970, 10 pp.
2. Prolegomene la o etiologică inductivă, în „Forum”, la rubrica „Sinteze ştiinţifice”, nr. 3, 1973, 32 pp.
3. Despre interpretarea probabilităţii ca măsură a realizării tendinţei, în „Anuarul Centrului de Ştiinţe Sociale din Iaşi”, tom I, 1984, 8 pp.
4. The Explanatory Systematization Based on Analogy, în idem, tom III, 1986, 12 pp.
5. Modelări ale înţelegerii, în „Revista Institutului de Ştiinţe Socio-Umane”, Academia Română, Iaşi, 1990–1992, pp. 56–66.
6. Petre Andrei, sociolog al cunoaşterii, în „Comemorări UNESCO – Centenar „Petre Andrei”, Iaşi, 1991, pp. 36–42.
7. Antinomii ale învăţării, în „Anuar”, Tomul III, Ştiinţe Socio-Umane, Fundaţia Academică „Petre Andrei”, Iaşi, 1993, pp. 61–66. Acest studiu a fost susţinut, în 1987, la un colocviu organizat de Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi a fost apreciat de Elena Solunca în „Contemporanul”, nr. 26 (2119), din 26.06.1987, citând: „Incultura face dificilă, dacă nu chiar imposibilă receptarea corectă a mesajului ştiinţific, de aceea Teodor Dima afirmă că, în învăţământul superior, tehnicile metodice nu pot fi atinse simultan, ceea ce determină apariţia unei antinomii a accesibilităţii între intuitiv şi structural şi o a doua a structurării, conturându-se concluzia că „numai elementele asociate în sisteme sunt trainice şi eficace”. Studiul este prezentat pe larg de Gh. Stan, în Paradox, antinomi, adevăr, Editura S. Scribul, Slatina, 2003, pp. 137–141.
8. O strategie a demersului teoretic în cercetarea şi relatarea istorică, „Studii şi Cercetări”, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava, 1993, pp. 1–9.
9. Petre Andrei şi teoria empatiei, în ,,Academica”, nr. 7–8, 2001.
10. Valorile estetice şi teoria empatiei în concepţia lui Petre Andrei, în ,,Academica”, nr. 9–10 (129–130), iulie-august 2001.
11. Sinalethismul, un „módul” răsturnat din Coloana lui Brâncuşi, în ,,Academica”, nr. 1–2 (133-134), noiembrie-decembrie 2001, pp. 20 şi 22. Studiul este consemnat de Mona Mamulea în articolul: Brâncuşi, artist-filosof (,,Academica”, anul XII, nr. 4 (136), februarie 2002, p. 18): „Coloana de la Târgu-Jiu este, după opinia prof. dr. Teodor Dima, o concretizare a schemei nicasiene individual – determinaţii – general. În prelungirea lui Noica, Teodor Dima observă că synalethismul (sau mecanismul logic de adeverire în patru timpi – propunerea temei, cercetarea, argumentarea necesităţii şi tema regăsită) are forma răsturnată a unui módul din Coloana lui Brâncuşi”, apreciere reluată în, „Revista de filosofie” tomul XLIX, 1–2, ianuarie aprilie 2002, p. 197.
12. Premise aristotelice ale inducţiei moderne, în ,,Analele Universităţii «Ştefan cel Mare», Suceava”, Seria Filosofie şi disciplinele socio-umane, Suceava, 2000, pp. 3–8.
13. Petre Botezatu – filosof al fizicii quantice, în ,,Academica”, nr. 9, decembrie 2002, pp. 35–38.
14. Condiţii necesare, suficiente şi de raţionalitate ale explicaţiei didactice, în „Noema”, vol. I, nr. 1, 2002, pp. 10–12;
15. Ideologia feministă şi epistemologia contemporană, în „Symposion”, Tom. I, nr. 1, 2003, pp.27 – 34 .
16. Alexandru Surdu – o personalitate de neintimidat, în „Symposion”, tom.I, nr.2, 2003, 403–407.
17. Mircea Florian, comentator al antinomiilor kantiene, în „Symposion”, Tomul II, nr. 1(3), 2004, pp. 56–66.
18. Dialoguri logico-epistemologice în opera lui Ath. Joja, în „Symposion”, Tomul II, nr. 1(3), 2004, pp. 183–186.
19. Filosofia ca reflecţie personală, în „Academica”, nr. 33, decembrie 2004, pp. 38–39.
20. Prolegomene la o logică hermeneutică în filosofia românească în „Academica”, nr. 36, martie 2005, pp. 19–22.
21. Semnificări ale spiritualităţii româneşti în cadrul Academiei, în „Symposion”, Tomul III, nr. 1(5), 2005, pp. 5–7.
22. „Ethos” – revistă de teorie a culturii, (I), în „Academica”, Serie nouă, nr. 48–49, martie-aprilie 2006, pp. 89–93.
23. Ştefan Bârsănescu, director al revistei „Ethos”, în „Symposion”, Tomul IV, nr. 1(7), 2006, pp. 167–182.
24. „Ethos”, revistă de teorie a culturii (II), în „Academica”, nr. 51, iunie 2006, pp. 60–63.
25. Amânarea, condiţie euristică a explicării omului în concepţia lui Mihai Ralea, în „Academica”, nr. 52–53, iulie-august 2006, anul XVI, pp. 35–36.
26. Pseudo-Jurnal din Iaşi, strada Sărăriei, numărul 174, în „Symposion”, Tomul V, nr. 1(9), 2007, pp. 173–183.
27. Mircea Maliţa şi jocul complex al ideilor, în „Academica”, nr. 58–59, ianuarie-februarie 2007, pp. 33–34.
28. Proiectarea spiritului pozitiv, în „Symposion”, Tom VI, nr. 1(11), 2008, pp. 5–12.


IX. STUDII PUBLICATE ÎN REVISTE ŞI VOLUME DIN STRĂINĂTATE

1. The Philosophy of science in Roumania, în „Zeitschruft für allgemeine Wisenschaftstheorie/Journal for general Philosophy of Science”, Germania, nr. 2, 1975, 24 pp.
2. La nature et la réalité objective, în „Cahiers de la Revue de Théologie et de Philosophie”, 18, Geneve, 1996, pp. 182–184.
3. Le général et individuel, le caractèr concret et théorique dans l’histoire, în Luc Langlois et Jean-Marc Narbonne (eds.), Actes du XXVIIe Congrès de l’Association des Sociétés de Philosophie de Langue Française, Les Presses de l’Université Laval, Québec, 2000, pp. 355–360.
4. Retour á la Logique! , în La philosophie et la paix, tome II, Libraire Philosophique J. Vrin, Paris, 2002, pp. 719–722.
5. Elective meetings – Lucian Blaga and Constantin Noica, în „Journal for the Study of Religions and Ideologies”, edited by S.C.I.R.I. and S.A.C.R.I., nr. 14, Summer 2006, pp. 144–150.



X. COMUNICĂRI LA CONGRESE INTERNAŢIONALE


1. De la Probabilité la certitude dans les méthodes expérimentales, IV th International Congres for Logic, Methodology and Philosophy of Science, 29 .08. - 4. 09. 1971.Prezenţa noastră la Congres a fost consemnată de Radu Stoichiţă în România literară, nr.37, din 09.09.1971.
2. La nature et á la réalité objective, XXVe Congrés de l’Association des Société de philosophie de langue français (ASPLF), Lausanne, 25 - 28 aout, 1994.
3. Le sens Heuristique du “Discours”, XXVI e Congrés de l’ASPLF Le esprit cartésien, Sorbonne, Paris, 30 aout - 3 septembre 1996.
4. Général et individuel, factuel et théorique en histoire, XXVII e Congrés de l’ASPLF, La métaphysique, Université Laval, Québec, Canada, 18 - 22 aout 1998.
5. Esquise d’une etio-logique inductive, 20th World Congres of Philosophy, Boston, S.U.A., 10 - 16 aout 1998
6. Retour a la logique ! la XXVIII e Congrés de l’Association des Société de Philosophie de Langue Français, Bologna, (Italia), 29 08. – 2. 09. 2000.
7. Conditions nécessaires, suffisantes et de rationalité de l’explications didactique, XXIXéme Congrés de l’Association des Sociétés de Philosophie de Langue Française, Nice-Acropolis, 27 aout-1er sept.2002.Participarea este consemnată de Elena Calistru, în „Revista de Filosofie”, nr. 5 –6, 2002, p. 695, şi de G.G. Constandache, în acelaşi număr, la p. 697.
8. Quatre opérations de la vérification des hypothéses scientifiques, XXXe Congrés de l’ASPL, 24 – 28 août 2004, Nantes, France.
9. Philosophical–Logic perennialities in Post–War Romania, The International Symposion of Balkan Philosophical Societies, organizat de Academia Română la Universitatea din Piteşti, România, 7 – 10 iulie 2004.
10. La synalethique ou la logique des rapports entre l’individuel – les déterminations – le général, XXXéme Congrés de l’ASPL, 31 août – 3 septembre 2006.




XI. RECENZII ÎN REVISTE DE SPECIALITATE


1. Filosofie şi ştiinţă, în „Forum”, nr. 4, 1969, 15 pp.
2. Logica operatorie, în „Forum”, nr. 7, 1970, 7 pp.
3. Reviews – recenzie la „Journal for general philosophy of Science”, nr. 1, 1975, în „Analele ştiinţifice…” 1976, 3 pp.
4. Filosofie materialism dialectic şi istorie, în „Revista de filosofie”, nr. 2, 1976.
5. K. Lehrer: Knowledge în „Analele ştiinţifice…”, 1977, 3 pp.
6. Cărţi apărute în colecţia „Cogito” a Editurii Tehnice în „Symposion”, Nr. 2(4), pp. 484–486.
7. Bogdan Mandache, Filosofia, aventura unui discurs, vol. II, Editura Cronica, Iaşi, 2003, în „Symposion”, Tomul III, nr. 1(5), 2005, pp. 251–254.


XII. NOTE COMEMORATIVE


1. Petre Botezatu (1911–1981), în volumul Universitatea din Iaşi (1960–1985); Dezvoltarea ştiinţei, Iaşi, 1986.
2. Alexandru Claudian (1989–1962), în Ibidem.


XIII.CURSURI MULTIPLICATE ŞI EDITATE

1. Epistemologie, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1974.
2. Cunoaştere şi adevăr, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1981.
3. Logică şi argumentare, Editura Axis, Iaşi, 2001.
4. Epistemologie, Editura Axis, Iaşi, 2004.


XIV. COMUNICĂRI LA SESIUNI ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE


1. Maiorescu şi logica, a XII-a Sesiune ştiinţifică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, 1965.
2. Critica modernă a metodelor lui Mill (în colaborare cu P. Botezatu), a XIII- a Sesiune ştiinţifică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, 1966.
3. Ipoteză şi ... ipoteze, a XIV-a Sesiune ştiinţifică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, 1967.
4. Rezonanţa logicii în psihologia consonantistă, Simpozionul: „Orizontul ciberneticii româneşti în perspectiva revoluţiei ştiinţifice contemporane”, Filiala Iaşi a Academiei Române, 27 - 28 oct. 1983.
5. Cercul de la Viena şi metoda semnificării empirice, Sesiunea ştiinţifică: „Teorie şi metodă în istoria ştiinţei”, Filiala Iaşi a Academiei Române, 3 - 4 dec. 1983.
6. Athanase Joja despre unitatea dialectică dintre deducţie şi inducţie în cadrul logicii apophantice, Simpozion comemorativ „Athanase Joja în istoria culturii româneşti contemporane”, Filiala Iaşi, a Academiei Române, 30.03.1985.
7. Semnificaţii ale „Eonului dogmatic”, Simpozion „Lucian Blaga - D.D. Roşca”, 31.03.1985, Piatra Neamţ.
8. Conceptul de „realitate obiectivă”, sesiunea ştiinţifică a Institutului Politehnic „Gh. Asachi”, Iaşi, decembrie 1985.
9. Aspecte ale gnoseologiei consonantiste, Simpozion „Ştefan Odobleja”, Filiala Iaşi a Academiei Române, 14 iunie 1986.
10. Valori ale cunoaşterii luciferice, sesiunea ştiinţifică „Lucian Blaga - 25”, Filiala Iaşi a Academiei Române, 7 iunie 1986.
11. Sistematizări explicative statistice realizate cu ajutorul implicaţiei probabile, Colocviul „Istoria şi filosofia ştiinţei”, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, 19 - 21 mai, 1988.
12. Factual, cognitiv şi logic în exprimarea probabilităţii, Sesiune anuală de comunicări ştiinţifice organizată de Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii din cadrul Academiei Române, Bucureşti, 15-16 oct. 1988.
13. Lucian Blaga şi Constantin Noica - o paralelă în perspectivă gnoseologică, Sesiune ştiinţifică „Zilele Lucian Blaga”, Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 4 - 6 mai 1994.
14. Athanase Joja - fundamentări ale epistemologiei, Sesiune comemorativă, „90 de ani de la naşterea acad. Athanase Joja”, Academia Română, Bucureşti, 3 iunie 1994.
15. Intelectul extatic, intelect creator, „Simpozionul naţional de estetică”, ediţia a IV-a „Lucian Blaga în conştiinţa neamului românesc”, Bacău, 4 noiembrie 1995.
16. Lucian Blaga - metafizician al cunoaşterii, Sesiunea ştiinţifică „Zilele Lucian Blaga”, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 4 - 6 mai 1995.
17. Influenţe şi originalitate în gândirea lui Vasile Conta, Simpozion omagial, „Vasile Conta, 150 de ani de la naştere”, Academia Română, Secţia de Ştiinţe filosofice, Psihologice şi Pedagogice, Bucureşti, 20 oct. 1995.
18. Nevoia de model în spaţiul academic, Simpozion „Tineretul între aspiraţie şi reuşită în perioada de tranziţie”, Fundaţia Academică “Petre Andrei”, Iaşi, 6 dec. 1996.
19. Noţiunea – termen şi formă logică, Sesiunea Ştiinţifică în cadrul „Zilele Academice ieşene”, 11.10.1996, Filiala Iaşi a Academiei Române.
20. Enunţuri care exprimă proprietăţi dispoziţionale, Sesiune Ştiinţifică în cadrul „Zilelor Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 25.10.1996.
21. Dumitru Isac - despre transcendenţă şi adevăr, “Zilele Academice Ieşene”, Ediţia a XIV-a, Academia Română, Filiala Iaşi. 7 - 9 oct. 1999.
22. Funcţia euristică a ipotezei ştiinţifice, Zilele Academice Ieşene, Ediţia a XV-a, Academia Română, Filiala Iaşi. 5 - 7 oct. 2000.
23. Înapoi la logică!, Conferinţa Internaţională „Ştefan Lupaşcu 2000”, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi, 16 - 17 oct. 2000.
24. Logica testării ipotezelor, Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice organizată de Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii din cadrul Academiei Române, Bucureşti, 19 - 20 oct. 2000.
25. Structuri logice ale procesului de testare a ipotezelor ştiinţifice, Sesiune anuală de comunicări ştiinţifice organizată de Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii din cadrul Academiei Române, 19 - 20 oct. 2000.
26. Petre Andrei şi teoria empatiei, Sesiunea ştiinţifică „Petre Andrei şi modelul intelectual în cultura română”, Academia Română, 25 mai 2001.
27. Aristotelian Premises of Modern Induction, a V-a Conferinţă „Modelarea structural-fenomenologică”, cu participare internaţională, Academia Română, Bucureşti, 14 – 15 mai 2001.
28. Sinalethismul, un „modul” răsturnat din Coloana lui Brâncuşi, Sesiune ştiinţifică „Constantin Brâncuşi”, 28 septembrie, 2001, Academia Română.
29. Aplicaţii ale implicaţiei certe şi probabile la teoria explicaţiei, Simpozionul „Petre Botezatu – 90 de ani de la naştere”, Zilele Academiei Ieşene, Ediţia a XVI – a, 5 oct. 2001.
30. Premise aristotelice ale inducţiei moderne, Sesiune ştiinţifică a Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii; Divizia de Logică, metodologie şi Filosofie, Filiala Iaşi a Academiei Române, 6 oct. 2001.
31. Petre Botezatu – de la filosofia ştiinţei la logică, Sesiunea anuală plenară a Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, aula Academiei Române, 17 oct. 2002.
32. Petre Botezatu – filosof al ştiinţei, Zilele Academiei Ieşene, Filiala Iaşi a Academiei Române, 17 oct. 2002.
33. Influenţă şi originalitate în opera lui Vasile Conta, Zilele Academiei Ieşene, Filiala Iaşi a Academiei Române, 16 – 21 sept. 2002.
34. Ernest Stere şi metodele de studiu ale istoriei filosofiei, Zilele Academiei Ieşene, Filiala Iaşi a Academiei Române, 16 – 21 sept. 2002.
35. Operaţii euristice, Zilele Academiei Ieşene, Filiala Iaşi a Academiei Române, 16 – 21 sept. 2002.
36. Dialoguri logico-epistemologice în opera lui Athanase Joja, Aula Academiei Române, 28 mai 2004, Bucureşti; comunicarea a fost prezentată şi la Sesiunea ştiinţifică organizată de Filiala Iaşi a Academiei Române, la 4 iunie 2004.
37. Focalizări româneşti asupra antinomiilor kantiene, Sesiune anuală de comunicări a Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, Aula Academiei române, Bucureşti, 14 octombrie 2004.
38. Structuri logice ale antinomiilor kantiene, la Simpozionul „Actualitatea filosofiei lui Imm. Kant”, Universitatea din Craiova, 5-6 noiembrie 2004.
39. Filosofia ca reflecţie personală, la simpozionul „Filosofia în sistemul culturii contemporane”, Aula Academiei Române, Bucureşti, 17 noiembrie 2004. Comunicarea este consemnată de Elena Solunca Moise în „Academica”nr.33, decembrie 2004, p.76, şi este prezentată pe larg de aceeaşi, în ziarul „Ziua”, în articolul Înţelepciunea şi valorile culturii, în 29 noiembrie 2004, p.12.
40. Premise ştiinţifice ale edificării metafizicii blagiene, la sesiunea ştiinţifică cu participare internaţională cu tema „110 ani de la naşterea lui Lucian Blaga – confluenţe culturale în perspectivă filosofică”, 15-16 septembrie 2005, Sala „Heliade Rădulescu”, a Bibliotecii Academiei Române, Academia Română, „Revista de filozofie”.
41. Lucian Blaga – „fiinţă eminamente metafizică”, Sesiunea ştiinţifică „Idei şi valori perene în ştiinţele socio-umane”, în cadrul Zilelor Academice Ieşene, 29 septembrie 2005.
42. O încercare de logică hermeneutică (Constantin Noica), conferinţă prezentată la Centrul de Studii Religioase şi Etici Aplicate, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca, 7 octombrie 2005.
43. Influenţa descoperirilor ştiinţifice de la începutul secolului al XX-lea asupra lui Lucian Blaga, la Simpozionul Omagial „Filozofie europeană la Universitatea Clujeană”, 8-9 octombrie 2005, Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
44. Întâlniri elective – Lucian Blaga şi Constantin Noica, „Zilele Academice Ieşene”, ediţia a XXI-a, Filiala Iaşi a Academiei Române, Iaşi, 8-10 septembrie 2006.
45. Ideea de personalitate creatoare în lucrările lui Lucian Blaga şi ale lui Constantin Noica, Sesiune Anuală de Comunicări ştiinţifice a Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST), 12 octombrie 2006, Aula Academiei Române.
46. Valoarea educativă a logicii, Central Cultural American, Bucharest şi Catedra de Filozofie Sistematică, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Dezbateri pe tema „Filozofie şi educaţie”, de Ziua Internaţională a Filosofiei, 17 noiembrie 2006.
47. Petre Botezatu, iniţiatorul şcolii de logică de la Iaşi, Simpozionul „Clasic şi modern în filosofie – Aram Frenkian (1898–1964) şi Petre Botezatu (1911–1981), 24 noiembrie 2006, Academia Română.
48. Mircea Maliţa şi jocul complex al ideilor, Simpozionul „Provocările complexităţii”, 20.02.2007, Aula Academiei Române, Bucureşti.
49. Ecouri ovidiene în cultura română, Simpozionul „2050 de ani de la naşterea poetului Publius Ovidiu Naso”, Universitatea „Andrei Şaguna”, Constanţa, 17–19 august 2007.
50. Eroarea, din perspectivă logico-filosofică”, a VIII-a Conferinţă Naţională a Cadrelor de Predare în Medicina Familiei, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi, 4–7 octombrie 2007.
51. Deducţia în perspectivă raţionalistă, Academia Română, Comitetul Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST), Sesiune anuală de comunicări ştiinţifice, 12 octombrie 2007, Aula Academiei Române.
52. Auguste Comte – fondator al pozitivismului, Simpozionul „Moştenirea lui Auguste Comte”, manifestare ştiinţifică organizată în cadrul Zilelor Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 26.10.2007. Comunicarea este consemnată în „La Maison d’Auguste Comte. La Lettre d’Information, decembrie 2007, Paris, p. 2.
53. Auguste Comte – iniţiator al mişcării pozitiviste, expunere în cadrul Cursului de „Iniţiere în istoria şi filosofia ştiinţei şi tehnicii”, iniţiat de Academia Română, în Sala de Consiliu, Bucureşti, 20.03.2008.
54. Metamorfoze ale spiritului pozitiv, Filiala Iaşi a Academiei Române, în cadrul suitei de manifestări ştiinţifice „Prelegerile Academiei”, 31 mai 2008.
55. Spiritul pozitiv contemporan şi personalismul energetic, Conferinţa „Actualitatea gândirii de tip energetist”, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, 23–24 mai 2008.



XV REFERIRI LA ÎNTREAGA ACTIVITATE

1. Anton Dumitriu, în Istoria logicii, vol.4, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998: Teodor Dima este conferenţiar la universitatea ,,Al. I. Cuza” din Iaşi. Principalele lui contribuţii se referă la domeniul logicii inductive şi al logicii ştiinţei. Urmărind să realizeze o reevaluare a metodelor inductive în aceste domenii, pentru ca ele să devină eficiente în procesul descoperirii relaţiilor dintre fenomene. T. Dima a făcut o analiză amănunţită a metodelor inductive şi a încercat o etiologie inductivă, care să fie un organon al descoperirii relaţiilor din natură. El a prezentat totodată şi interpretări proprii, în special asupra fundamentului lor logic, demonstrând de ce sunt probabile concluziile obţinute cu ajutorul lor. În domeniul logicii ştiinţei, Dima face o analiză sintactico-semantică a explicaţiei ştiinţifice. El propune patru sistematizări ale explicaţiei ştiinţifice: l) deductiv-universale şi 2) deductive-statistice; 3)inductiv-universale şi 4)inductiv-statistice. Urmează consemnarea principalelor lucrări publicate până în 1983, considerate de Anton Dumitriu cele mai semnificative (pp. 389-390).

2. Alexandru Surdu, în Contribuţii româneşti în domeniul logicii în secolul XX,Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 1999, prezintă următoarele contribuţii originale: antinomia certitudinii (p. 30), etiologica inductivă (pp. 70-71), euristica (p. 71), inferenţe reductive (p.87), natura deductivă a metodelor reziduurilor (pp.156-157), reevaluarea metodelor inductive (pp. 195–196), la pp.262-265, sunt trecute principalele lucrări pe care le-am publicat între anii 1971 şi 1993. La pagina 14, Al. Surdu consideră că T. Dima se află ,,în plină activitate performantă”.

3. Angela Botez, în Historical perspectives of Empiricism and Analytical Philosophy in Romania, din ,,Revue Roumaine de Philosophyie”, Tomes 42–43/1998–1999, pp. 68–69, prezintă activitatea mea ştiinţifică.

4. Viorel Iulian Tănase, în Tradiţia maioresciană în logica românească, Editura Univers enciclopedic, Bucureşti, 2002, la p.158, consideră că ,,Teodor Dima obţine rezultate remarcabile în metodologie, elaborând lucrări de logică inductivă. De la probabilitate la certitudine în metodele inductive (1972); Controversele inducţiei (1975); Metodele inductive (1975), în care ,,se străduie să menţină un viu interes în derularea principalelor probleme din logica inductivă. Ne sunt înfăţişate rezultatele de până acum în tipologia inducţiei, în degajarea fundamentului logic şi a demersurilor subiacente metodei inductive, în justificarea logico-filosofică a acesteia. Şi în acest capitol expunerea este înviorată de fiorul unor încercări personale. Teodor Dima se integrează dinamismului creator din domeniul pe care-l reprezintă cu schiţa de etio-logică inductivă, cadru formal de care beneficiază explicaţia cauzală” (P. Ioan, Perspective logice, Editura Junimea, Iaşi, 1987, p. 135). Etiologica inductivă este considerată, un organon al descoperirii relaţiilor din natură” (A. Dumitriu, Istoria logicii, vol. IV, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998, p.389). T. Dima a tratat şi despre Ipoteza ştiinţifică în Şt. Georgescu, M. Flonta, I. Pârvu (coord.), Teoria cunoaşterii ştiinţifice, Editura Academiei, Bucureşti, 1982, pp. 173–185)”.

5. Gheorghe Mihai, în articolul Contribuţii la dezvoltarea contemporană a logicii, „Cronica”, nr. 35 (970), 31.08.1984, p. 2, scrie „După moartea lui Botezatu, neîndoielnic cea mai proeminentă personalitate a şcolii, detaşată de ceilalţi încă din a doua perioadă a activităţii profesorului, este Teodor Dima. Opera acestuia are o seamă de trăsături botezatiene; în primul rând, lărgimea orizontului. Teodor Dima nu cantonează într-un sector al logicii, nu caută să epuizeze o temă sau un grup tematic ci, cu o detaşare specifică unui spirit sintetic, vine cu înnoiri dintr-o perspectivă integratoare, globală, pentru el spaţiul investigaţiei fiind LOGICA, şi nu o logică. În al doilea rând, ca şi la Botezatu, importantă este meditaţia critică asupra structurilor logice, mai eficientă pentru filosof decât studiul de caz al formalismelor. Această meditaţie umanizează ştiinţa, deşi, totodată, îi relevă dramele paradoxurilor interioare. Aşa se explică de ce până acum lucrările lui T. Dima evită să continue cea mai substanţială contribuţie a lui Botezatu: logica naturală. În schimb, ele sunt bogate în subtext. De pildă, în „Explicaţie şi înţelegere” imaginea dinamică asupra inducţiei se completează – până la un punct – cu interpretări la graniţa cu psihologicul. Dar aici ajuns, ca şi „Între prudenţă şi eroare”, deşi lasă un spaţiu de joc comprehensiuni, o subordonează rigorilor validităţii formale, acceptând că ar putea exista şi alte soluţii; fidelitate faţă de principiul pluralismului interpretativ”.

6. Mi s-a dedicat volumul: Teodor Dima – Currente calamo, coord. Cătălin Bordeianu şi Ştefan Alexandru Băişanu, Institutul Naţional pentru societatea şi Cultura Română, Iaşi, 2003, 102 +XXIV pp.

7. Ion Biriş, Nobleţea gândului şi nobleţea firii. Teodor Dima la 65 de ani, în „Symposion”, nr. 2(4), 2004, pp. 474 –477.

8. Petru Ioan, în colecţia Resemnificări, vol. I: Logica, la confluenţa cu hermeneutica, Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2004, aprecieri, la pp.17 şi 18, asupra activităţii mele.

9. Angela Botez, în Un secol de filozofie românească, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005, se referă în mai multe rânduri la activitatea mea, astfel: 1) „Ideile ce se înfruntă astăzi cu privire la filosofia românească şi istoria ei aparţin unor orientări reprezentate de …T. Dima, …” (p. 19); 2) „Au scris în ultima vreme lucrări despre filosofia românească…, Teodor Dima, …” (p. 27); 3) „După 1990, importante personalităţi ale culturii române au scris despre filosofie şi filosofia românească:…Teodor Dima,…” (p. 28); 4) „Numărul 3-4/2004 al «Revistei de filosofie» a fost şi el un număr festiv, «200 ani de la moartea lui Kant», în care sunt publicate traduceri din texte kantiene şi semnează studii personalităţi ale vieţii filosofice contemporane:… Teodor Dima,…” (p. 161); 5) „TEODOR DIMA (membru corespondent al Academiei Române) a publicat lucrări despre Explicaţie şi înţelegere, despre Reichenbach, Cercul de la Viena, Popper, Hempel, Fundamente raţionale ale filosofiei ştiinţei; Logică generală. Teodor Dima a editat în 2002 lucrarea de doctorat a lui Petre Botezatu Cauzalitatea fizică şi panquantismul (1945), arătând că autorul a dorit ca ideile sale din această lucrare să fie continuate de discipolii săi”; 6) Este redat un lung fragment din Studiul introductiv realizat de mine la lucrarea lui P. Botezatu (p. 166); 7) Este citat studiul: Despre „convenţie” şi „comoditate” în epistemologia contemporană, apărut în „Revista de filozofie” nr. 5/1983, pp. 435-444 (p. 351); Este redat comitetul de redacţie al „Revistei de filozofie” din 1990 şi din 1993, din care fac parte (p. 352); 9) Printre specialiştii români şi străini cu studii special redactate pentru „Revista de filozofie” şi „Revue roumaine de philosophie” este enumerat şi Teodor Dima (p. 354); 10) Sunt citate studii publicate în „Revista de filozofie” la pp. 357, 358, 359, 361; 11) Este consemnată contribuţia mea la revista „Noesis” (p. 362); 12) Este prezentată apariţia revistei „Symposion” şi este redat în întregime Cuvântul înainte, întocmit de Teodor Dima (pp. 369-371); 13) Sunt consemnate cărţile pe care le-am publicat (p. 380); 14) Sunt consemnate recenziile la care cele două volume ale cărţii Explicaţie şi înţelegere, apărute în „Revista de filozofie”, din 1980 şi 1994 (p. 381); 15) Este prezentată activitatea Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST), al cărui prim-vicepreşedinte sunt, şi sunt redate contribuţiile mele: participări la sesiunile anuale, studii publicate în „Revista de filozofie”, „Noesis”, comunicări la Congrese Internaţionale (pp. 418-423); 16) Este prezentată Societatea româno-germană de filozofie, al cărui membru fondator şi vice-preşedinte sunt (p. 431); 17) Este consemnată participarea mea la Congresul Mondial de Filozofie (Boston, 1998), Al IV-lea Congres de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei (Bucureşti, 1971), Congresele Asociaţiei Societăţilor de Limbă Franceză (ASPLF) (pp. 447-451).

10. În Alexandru Surdu, Dragoş Popescu (coord.), Istoria logicii româneşti, Editura Tehnică, colecţia Cogito, Bucureşti, 2006, mi se dedică în Partea VI-a – Reprezentanţi ai logicii româneşti în perioada contemporană, capitolul 7. Logica inductivă şi logica ştiinţei la Teodor Dima, pp. 541-555.

11. Crizantema Joja, în La problématique universelle de la philosophie des sciences reflétée dans NOESIS, în „Noesis”, XXVIII, 2003, Editura Academiei Române, Bucureşti, la p. 73, scrie: La professeur Teodor Dima, membre correspondant de l’Academie Roumaine, aborde les problèmes clasique de la logique générale comme: le rôle des propositions dans la formations des notions ou bien il lance une discussion sur les multiple sens du terme de compréhension chez Karl Popper. Une préoccupation constante pour T. Dima est celle des fondements de la thèorie de l’induction. Récemment, il a propposé une logique inductive d’un nouveau type, qui, par ces énoncés, peut exprimer les relations de cause à l’effet. Il s’agit d’une étiologique inductive.

12. În volumul „Revista de filozofie” la 80 de ani (1923-2003), coordonatori Angela Botez, Victor Popescu, Mihai Popa, Editura Ardealul, Tg. Mureş, 2004, se fac referiri la pp. 68, 78, 146, 174, 177, 195, 198, 200, 202, 222, 236, 241, 244, cu privire la rolul avut în promovarea şi dezvoltarea „Revistei de filozofie”.

13. Crizantema Joja, în Petre Botezatu şi tradiţiile logicii româneşti la Universitatea din Iaşi, din volumul Petre Botezatu – in memoriam – Itinerarii logico-filosofice, Editura Ankarom, Iaşi, 1996, p. 23, arată că „Profesorul Teodor Dima, membru corespondent al Academiei Române …şi profesorul Petru Ioan, cei mai apropiaţi colaboratori ai regretatului logician (Petre Botezatu), îndrumă azi noi generaţii şi promoţii de cercetători, cadre didactice şi studenţi, putând în acelaşi timp pecetea propriei lor personalităţi în elaborarea unor lucrări moderne şi originale. Colegii de la Bucureşti îi asigură de stima lor şi de bucuria de a putea colabora în volumele colecţiei „Probleme de logică” şi în publicaţia în limbi străine, „Noesis”.



XVI. ARTICOLE PUBLICATE ÎN REVISTE DE CULTURĂ


1. Valoarea de adevăr a previziunii ştiinţifice, în „Cronica”, 1 iunie 1968.
2. Legea şi cuvintele, în „Cronica, nr. 13, 1969.
3. Retrospectivă epistemologică, în „Cronica”, nr. 29, 1969.
4. Inducţia: între prudenţă şi eroare, în „Cronica” nr. 50, 1969.
5. Investigaţia ştiinţifică şi bunul simţ, în „Cronica”, nr. 11, 1970.
6. Aniversări UNESCO - G.W.F. Hegel, în „Milcovul”, Focşani, 24 sept. 1970.
7. Logica descoperirii ştiinţifice, în „Cronica”, nr. 6, 1972.
8. Democraţie şi responsabilitate, în „Cronica” nr. 11, 1972.
9. Antinomia certitudinii, în „Cronica”, nr. 47, 1972.
10. Logică şi sociologie, în „Cronica”, nr. 49 şi 50, 1973.
11. A şti şi a înţelege, în „Opinia studenţească” nr. 1, 1974.
12. Logică şi sociologie, reluare dezvoltată a unui articol din „Cronica” şi publicat în „Dialog”, nr.4-5, mai - iunie 1974.
13. Revitalizarea conceptului de aplicaţie,în „Cronica”, nr. 23 (436), 07.06.1974.
14. Lumea teoriilor ştiinţifice, în “Cronica”, nr. 46, 1975.
15. Filosofie şi retorică, în „Opinia studenţească”, nr. 3, 1976.
16. Reflexivitatea ştiinţei, în „Cronica”, nr. 39, 1976.
17. Societate şi adevăr, în „Cronica”, nr. 24, 1977.
18. Obiectivitate ştiinţifică şi partinitate, în „Opinia studenţească”, nr. 8, 1977.
19. Munca - formă originară şi fundamentală a practicii, în „Cronica”, nr. 25, 1978.
20. Existenţă şi cunoaştere, în „Cronica”, nr. 29, 1978.
21. Conceptul de „practică teoretică” propus de L. Althusser,în „Cronica”, nr. 2 (676), 12.01.1979.
22. Armonie metodologică, în „Cronica”, 49(723), 07.12.1979.
23. Practica – fundament al adevărului, „Cronica”,nr. 18(744), 28.04.1980
24. Direcţii noi în epistemologia ştiinţei, „Cronica”, nr. 25 (751), 26.06.1980.
25. Necesitatea investigaţiilor sociologice, în „Cronica”, nr. 42, 1980.
26. Raţiune şi afectivitate, în „Cronica”, 27.02.1981.
27. Metafora „năvodului”, în „Cronica”, nr. 13 (791), 27.03.1981.
28. Nuanţarea raţionalităţii ştiinţifice, în “Cronica”, nr. 35 (813), 28.08.1981
29. Raţionalizarea „iraţionalului”, în „Cronica”, nr. 48 (826), 1981.
30. Filosof al vieţii integrale, în „Cronica”, nr. 50 (828), 1981.
31. Coordonări logico-dialectice, în „Cronica”, nr. 32, 1982.
32. Noţiunea de “semi-adevăr”, în “Cronica”, nr. 37, 1982.
33. Reconstrucţia teoriilor ştiinţifice, în „Cronica”, nr. 4, 1983.
34. Funcţiile teoriilor ştiinţifice, în „Cronica”, nr. 5, 1983.
35. Ştefan Odobleja şi reversibilitatea energiei spirituale, în „Cronica”, nr. 52, 1983 şi nr.1, 1984.
36. Tradiţie şi modernizare în logica românească postbelică, în „Cronica”, nr. 24, 1984.
37. Revista „Ethos”, în „Contemporanul, nr. 43 (1980), 19 oct. 1984.
38. Eonul fiinţei creatoare, în „Dialog”, nr. 107–108, iulie 1985.
39. O logică întru fiinţă, în „Cronica”, nr. 9, 1987.
40. R.S.T. şi procesul învăţării, în „Cronica”, nr. 20, 1987.
41. Antinomii ale învăţării, în „Cronica”, nr. 21, 1987.
42. De la logică la ideea recesivităţii, în „Cronica”, nr. 21 (1164), 1988.
43. Orientarea logicii după obiecte (structuri de mare coerenţă logică), în „Contemporanul”, nr. 22 (2167), 1988.
44. Constantin Noica, iniţiator al unei logici a ştiinţelor spiritului (I), „Cronica”, nr.5, (1253), 02.1990.
45. Idem II, nr. 6 (1254), 09.02.1990.
46. Idem III, nr. 7 (1255), 16.02.1990.
47. Idem IV, nr. 8 (1256), 23.02.1990.
48.