Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Icon_minitimeDum Iul 14, 2019 6:19 pm Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Icon_minitimeVin Feb 23, 2018 6:30 pm Scris de Mihaela Moşneanu

» Decorațiuni din fetru
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Icon_minitimeMier Dec 27, 2017 1:19 pm Scris de Didina Sava

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Icon_minitimeLun Mar 13, 2017 3:15 pm Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Icon_minitimeMar Iul 12, 2016 12:43 am Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Icon_minitimeSam Mar 19, 2016 12:03 pm Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Icon_minitimeLun Feb 01, 2016 6:59 pm Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Icon_minitimeDum Mar 15, 2015 1:42 am Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Icon_minitimeDum Noi 30, 2014 9:46 pm Scris de Mihai LEONTE

Facebook- Flori De Piatră Bijoux
https://www.facebook.com/floridepiatrabijoux/
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011

In jos

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Empty „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011

Mesaj  Didina Sava la data de Sam Iun 11, 2011 8:58 pm

Muzeul Literaturii Române Iaşi, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” organizează miercuri, 15 iunie 2011, începând cu ora 12.30, la Muzeul „Mihai Eminescu” (Parcul de Cultură Copou) evenimentul cultural intitulat „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”

Din program:
• „Eminescu şi Iaşii” – evocare literar - muzeografică susţinută de către prof. Olga RUSU;
• „A-l citi «azi» pe Eminescu” – conferinţă susţinută de prof. univ. Nicolae CREŢU;
• „Muzică şi poezie” – recital al cantautorilor Dorin CIORNEI şi Viorel CÂTEA;
• Recital din opera eminesciană susţinut de actorii: Diana CHIRILĂ şi Daniel BUSUIOC (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ Iaşi).
Coordonator program: Corina NEGURĂ

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Clip_429
Didina Sava
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3950
Varsta : 54
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Empty Ultimul suspin al lui Eminescu

Mesaj  Ovidiu Raul Vasiliu la data de Mier Iun 15, 2011 12:04 pm

Ultimul suspin al lui Eminescu


A vorbi despre Eminescu înseamnă uneori a-ţi asuma riscul posibil de "a ucide", din prea puţină pricepere, "Taina Eminescu". Şi totuşi o facem. Discutăm despre Eminescu, din dragoste şi datorie pentru el şi pentru neam. Altfel, am fi eterni demisionari din viaţă. La 15 iunie 2011, pentru a 122-a oară, românitatea mai vorbeşte încă o dată despre poet. Fie şi numai pentru a-i adânci şi mai mult taina. Pentru că dacă nu l-am fi avut pe Eminescu "trebuia să ne dăm demisia", cum spunea Emil Cioran. Or, românul nu umblă dezertor prin istorie.


Iunie 1889, ziua 17. Trupul adormitului întru veşnicie Mihai Eminescu, golit de măruntaie, este aşezat pe un catafalc împodobit cu ramuri verzi în Biserica "Sfântul Gheorghe Nou" din Bucureşti.

Ora 17:00. Începe slujba religioasă în faţa unei mulţimi uriaşe de români. La final, cortegiul funerar coboară pe strada Colţei spre Piaţa Universităţii, străbate o porţiune din Calea Victoriei, după care ajunge pe Calea Rahovei. Trece apoi Dealul Filaret şi pe înserat ajunge la Cimitirul Bellu. Aici, Eminescu este depus în tăcerea pământului. Ploua mărunt.

"Avea aerul unui sfânt tânăr, coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare", scria despre adormitul poet Ion Luca Caragiale în ziarul "Constituţionalul".

Din ziua aceea, în fiecare an, ne amintim de Eminescu, repetând rar, cu glas sfâşietor, "O, Doamne, Doamne!", întocmai cum o făcuse poetul, într-un moment de fulgerare conştientă, în faţa lui Vlahuţă, înainte de a deveni cetăţean al tainei, adunând în acest suspin, el - sinteza întregii lui vieţii, noi - durerea unui plâns şi-un număr infinit de chinuitoare întrebări.

Ceea ce ne-a lăsat Eminescu nu se poate contabiliza. Căci "Taina Eminescu" nu se poate aduna, scădea sau extrage rădăcină pătrată din ea. Cel mult, se poate înmulţi, şi iară înmulţi, sporindu-i nepătrunsul prin nenumăratele noastre întrebări.

Şi în această multiplicare continuă, doar scânteierea unor mici episoade din viaţa lui, lumina unor frânturi de scrieri dosite prin cine ştie ce arhive, irizaţii sclipitoare ale minţii vreunui cercetător ne mai ostoiesc dorul, ne mai liniştesc, ne mai umple nevoia continuă de Eminescu.

"Moartea civilă" a cetăţeanului Eminescu Mihail

Dacă la 15 iunie 1889 Eminescu murise fizic, "moartea civilă" a poetului, cum se spunea în epocă, fusese desăvârşită cu mulţi ani mai devreme. Articolele lui deranjau, afectau grav interesele politicienilor, ale Casei Regale, ale imperiilor vecine şi organizaţiilor oculte. "Mai potoliţi-l pe Eminescu!", îi scria P.P. Carp lui Titu Maiorescu, de la Viena. În 1881, este înlocuit şi retrogradat de la "Timpul", pentru ca soţia lui Ioan Slavici, Ecaterina Szoke Magyarosy, să invoce prima nebunia lui Eminescu, la 28 iunie 1883, printr-un bileţel trimis aceluiaşi Maiorescu, în care îi spunea: "Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte rău".

În 1883, scria în "Timpul" despre expansiunea catolicismului în România, maghiarizarea Transilvaniei, critica lipsa de autoritate a regelui Carol I. Manuscrisele din anii aceia, nedistruse de Maiorescu, arată că Eminescu se opunea alianţei cu Germania şi chiar gândea să-l răstoarne pe Carol I.

La 28 iunie 1883, "înnebuneşte", chipurile, brusc, autorităţile îl duc forţat cu poliţia la ospiciu, iar societatea "Carpaţii", pe care o fondase la 24 ianuarie 1882, societate secretă şi conspirativă ce milita, printre altele, pentru unirea Transilvaniei cu ţara, este desfiinţată la cererea baronului Von Mayr, reprezentantul Austro-Ungariei la Bucureşti, care se ocupa de spionarea lui Eminescu.

O ultimă lovitură de presă dată de poet în "România Liberă" din 13 ianuarie 1889 zguduie din temelii guvernul şi duce în cele din urmă la ruperea coaliţiei dintre liberali şi conservatori.

"Prea mulţi sunt aceia pe care i-am jignit spunând adevărul şi, după cele petrecute, nu-mi rămâne decât să stau sfiicios într-un colţ. Acum nu le va fi greu să mă prezinte drept un descreierat...", îi mărturisea el lui Slavici. Şi aşa avea să şi fie.

Aproape singur, cu o boală agravată de tratamentul cu mercur, pentru un sifilis neconfirmat niciodată cu certitudine, părăsit şi urât chiar de apropiaţi, umbla prin Bucureşti, pe străzile din preajma hotelului "Mircus" în care locuia, înfofolit într-un palton cafeniu, cumpărat cu 15 lei de la Hala de Vechituri. Dar tot atunci mergea la Teatrul Naţional şi discuta cu Iacob Negruzzi sau cu Mite Kremnitz, cumnata lui Maiorescu, căreia îi promitea să o viziteze curând: "Mâine am să vin, mâine vin sigur", îi spunea poetul. Dar mâine nu avea să mai vină niciodată. A doua zi, marele poet avea să fie internat cu forţa la Mărcuţa.

În cămaşă de forţă din pricini politice

Despre episodul Mărcuţa, istoria refuză să vorbească. Aici s-a consumat o frântură din zbuciumul lui, despre care documentele pomenesc doar în câteva rânduri. Unii spun că ar fi ajuns la Mărcuţa pe 2 februarie 1889, alţii pe 3 februarie.

Despre "nebunia" poetului, Ioan Vescan, un pasionat anticar şi iubitor de Eminescu, ne-a spus: "Primele semne clare de boală apar la începutul lunii iunie 1883, înainte de a pleca la Iaşi, pentru dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, ca trimis al ziarului "Timpul", cu poezia "Doina", scrisă cu cerneală neagră pe o coală ministerială, împăturită în patru, pe care nu o citeşte atunci. I-o citeşte lui Creangă la bojdeucă şi apoi la serata "Junimii". În seara zilei de 28 iunie 1883, la orele 19:00, când se închidea baia, ca să se evite posibilele tulburări, Eminescu este îmbrăcat în cămaşă de forţă de către comisarul Nicolescu şi doi servitori de la Baia Mitraszevschi şi este transportat la Sanatoriul Şuţu din strada Plantelor. Mai este tratat în octombrie 1883 la Viena, iar în februarie 1889 ajunge la Mărcuţa, unde stă aproximativ o lună, după care este dus, din nou, în strada Plantelor, la doctorul Şuţu".

Reconstituirea zilelor petrecute de Eminescu la Mărcuţa este totuşi parţial posibilă.

Informaţiile din ziarele "Românul", "Epoca" şi "România Liberă", de la începutul lui februarie 1889, atestă că poetul a fost internat la Ospiciul Mărcuţa, unde a stat până ce direcţiunea instituţiei a declarat că nu-l mai poate ţine, pentru că n-are cine-i plăti spitalizarea. "Aici a fost adus cu poliţia, probabil imediat după insurgenţa parlamentară din 13 ianuarie şi abia apoi a fost transferat la doctorul Şuţu, într-o clinică particulară... Se înţelege limpede că este mâna poliţiei, iar poetul este implicat într-un caz de tulburare a ordinii politice, nu publice", susţine eminescologul Nicolae Georgescu în cercetarea domniei sale, "Boala şi moartea lui Eminescu".

Mărcuţa, pustiul de atunci şi de astăzi

Oare ce a făcut "nebunul" Eminescu la Mărcuţa? În ce cameră a fost internat? Ce va fi mâncat? Ce va fi vorbit? Ce va fi scris, gândit, rostit, ce va fi auzit? Nu vom putea şti cu siguranţă poate niciodată. Cu certitudine, a scris. A scris foarte mult. Pe hârtii, pe pereţii sanatoriului, pe pietre ori pe pământ pur şi simplu.

Unii susţin că ar fi stat în penultima cameră a casei domneşti a lui Ipsilanti şi că ar fi scris pe pereţii ei cu cărbune. Că pereţii au fost văruiţi şi, după mulţi ani, când Ministerul de Interne a preluat clădirea şi a organizat aici întâia şcoală de reeducare, ar fi ieşit la iveală slovele lui. Dar ele nu se cunosc.

Alţii mai spun că ar fi fost internat într-o clădire mai aproape de actuala intrare în ceea ce a mai rămas din ospiciu. Cert este că aici a petrecut ultimul Paşti din viaţa lui.

O vizită a domnitorului Alexandru Ioan Cuza la ospiciu, în 1860, a mai umanizat atmosfera de acolo, unde, după 29 de ani, avea să fie adus Eminescu. Cu patru ani înainte de aducerea lui, erau internaţi 510 alienaţi, femei şi bărbaţi, după cum reiese din monografia "Mărcuţa - de la ospiciul smintiţilor la institutul de alienaţi", a doctorului Pantelimon Miloşescu. Dispăruseră celulele, lanţurile fuseseră rupte, "violenţa şi intimidaţiunea" fiind înlocuite "printr-o căutare mai umană", după cum reiese din "Gazeta medico-chirurgicală a spitalelor", nr. 1/1873.

Sigur, şi Eminescu a mâncat de post aici, la ora 12:00, şi seara la 19:00, iar de Paşti a băut vin, la prescrierea medicului, în sala de mâncare, în prezenţa supraveghetorilor, sau la pat, după cum i-o fi fost regimul. Şi se va fi trezit la 5:30, luând drept gustare pâinea rămasă din ziua trecută, după cum scria la regulament.

Nu ştim dacă la Mărcuţa a fost ţintuit de pat, dar schimbat la îmbrăcăminte a fost şi ras săptămânal de bărbierul ospiciului. Poate a fost şi tuns aici şi spălat la picioare şi pe trup, după cum acelaşi regulament obliga.

Ce va fi auzit Eminescu nu ştim, dar ar fi putut auzi şi vedea ceva asemănător cu ceea ce descria în 1916 Nicolae Iorga, după ce vizitase Mărcuţa: "O învăţătoare ţupăie ca o vrabie, mlădiindu-se pe şolduri; un ofiţer palid comentează cu glas puternic şi rar ştirile despre războiul ruso-japonez... De peste zid răsună cântecul de patimă strajnică, sălbatic, ascuţit, ce pare desprins cu silinţi uriaşe dintr-un gâtlej sângerat al unei femei...". Sau poate a văzut artişti "aduşi fără rost şi abuziv" modelând în lut, aşternând pe pereţi, pe petice de hârtie ori feţe de masă chipuri obsedante, cum făceau "maeştrii excelenţi în execuţie", pictorul Emil Dragoş şi sculptorul Marin Bedners, clienţi şi ei ai Mărcuţei, după cum reiese din fişele cercetate de medicul Miloşescu.

Astăzi, Spitalul "Mărcuţa" din Pantelimon este "un pustiu în mijlocul Bucureştiului", cum inspirat îl numeşte o colegă de breaslă. Un balamuc topit în clorofila buruienilor, răvăşit de agonia unui timp ce scapă măsurii, în curtea căruia vieţuiesc de-a valma, paturi de spital abandonate, cărămizi, scânduri, câini vagabonzi, melancolie şi uitare. Un trecut în curtea căruia poţi privi acum, ca şi atunci, doar prin zăbrelele porţii şi prin spărturile zidurilor, ferindu-te de paznicii care zăvorăsc disperarea.

Şi, acolo, în spatele unor ziduri, îl bănuieşti pe Eminescu, viu, rostind, în din ce în ce mai puţinele lui clipe de luciditate: "O, Doamne, Doamne!...".

"Ucigând" conştient Taina Eminescu

Şi într-o zi, din începutul lui martie 1889, a fost dus la Sanatoriul Şuţu, unde, într-o altă zi, cea de 15 iunie, sau 16, Eminescu avea să se mute cu trup cu tot în taină.

În urma lui au rămas, ca într-o ecuaţie cu nenumărate necunoscute, doar întrebări: Când s-a născut? Pe 14, pe 20 decembrie 1849 sau pe 15 ianuarie 1850? Unde s-a născut? La Ipoteşti sau la Botoşani? Când a murit? Pe 15 sau pe 16 iunie 1889? A fost sau nu omorât? A fost o dată sau de două ori lovit cu piatra, apoi cu cărămida? A murit dimineaţa sau după-amiaza, cântând "Deşteaptă-te, române"? De sifilis, din cauza loviturii cu cărămida, cum susţinea în 1926 prietenul lui, frizerul Dumitru Cosmănescu, subit, de endocardită sau din cauza otrăvirii cu mercur? La interviul din 12 iunie 1889, a răspuns doctorului inconştient sau pe deplin lucid, repetând obsesiv cifrele oculte 48 şi 64, ultima reprezentând numărul chenarelor de pe tabla de şah, joc cunoscut pentru rolul nebunului sacrificat pentru ca regele să îşi păstreze poziţia? Şi şirul de necunoscute ar putea continua.

Eminescu a plecat direct în taină, lăsându-ne următoarele ultime versuri drept zbucium şi întrebare permanente: "Până ce mor,/ Pleacă-te îngere/ La trista-mi plângere/ Plină de-amor... Nu e păcat/ Ca să se lepede/ Clipa cea repede/ Ce ni s-a dat?"

Eu cred însă că mai avem ceva de la Eminescu: ultimul lui oftat, "O, Doamne, Doamne!", ultima răsuflare "prinsă" în carnea materiei de către sculptorul Filip Marin, care a executat impresionanta lui mască mortuară. Şi ea, alături de operă, îl face pe Eminescu nemuritor. "Între ce a fost Eminescu şi veacul lui de glorie şi ţărână stă ultimul lui chip, masca lui funerară, chipul acela emaciat, coborât de pe o cruce nevăzută, flămând şi însetat, maculat şi totodată izbăvit de suferinţa unei soarte... Cine n-a ştiut, în acest ceas, să sărute în gând, plângând, fruntea măştii lui funerare a lipsit de la sărbătoarea veacului său", scria Petru Creţia.

Şi, privindu-i răsuflarea prinsă-n materie, nu mă pot abţine să nu spun şi eu: "O, Doamne, Doamne!", "ucigând" conştient Taina Eminescu, pentru a-i spori şi mai mult nepătrunsul. Să nu rămân demisionar din viaţă, căci sunt român, iar el mă va ierta, pentru că "Eminescu este scuza României", cum spunea acelaşi Emil Cioran...

(articol semnat de Dumitru Manolache şi apărut în ediţia de azi a Ziarului Lumina -
http://www.ziarullumina.ro/articole;1633;1;58387;0;Ultimul-suspin-al-lui-Eminescu.html ).

_________________

Ovidiu Raul Vasiliu
Ovidiu Raul Vasiliu
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 728
Varsta : 43
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 28/08/2010

Sus In jos

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Empty Re: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011

Mesaj  Didina Sava la data de Mier Iun 15, 2011 4:09 pm

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Floare10
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Floare11
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Floare12

Prof Corina Negura

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines10
Profesor Olga Rusu si prof.Nicolae Creţu
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines11
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines12
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines29
Diana Chirila si Daniel Busuioc
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines30
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines17
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines31
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines32
Viorel Câtea
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines10
Prof Victoria Statnic,Prof Maria Mănuca,prof Ioana Irimia,Nicolina Petrov
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines16

Ioana Irimia si Constantin Chirila
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines13
Victoria Statnic, Maria Manuca,Didina Sava,Ioana Irimia,Nicolina Petrov
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines14
familia Petrov,Victoria Statnic si Maria Manuca
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Emines15


Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Mar Iun 28, 2011 9:22 am, editata de 3 ori
Didina Sava
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3950
Varsta : 54
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Empty Re: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011

Mesaj  Didina Sava la data de Joi Iun 16, 2011 8:53 am

„A-l citi «azi» pe Eminescu” – conferinţă susţinută de prof. univ. Nicolae CREŢU;


Nicolae Cretu de rasarit_de_zori

Recital din opera eminesciană susţinut de actorii: Diana CHIRILĂ şi Daniel BUSUIOC (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ Iaşi).
„Eminescu şi Iaşii” – evocare literar - muzeografică susţinută de către prof. Olga RUSU;



„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie... de rasarit_de_zori
Didina Sava
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3950
Varsta : 54
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Empty Re: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011

Mesaj  Constantin Chirila la data de Mar Iun 28, 2011 8:48 am

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Clip_610
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Clip_710
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Clip_810
Constantin Chirila
Constantin Chirila

Numarul mesajelor : 62
Varsta : 81
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 04/07/2010

http://constantin-c.blogspot.com/

Sus In jos

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Empty Manifesări culturale dedicate lui Eminescu la Cernăuţi

Mesaj  Constantin Chirila la data de Mar Iun 28, 2011 8:53 am

Manifesări culturale dedicate lui Eminescu la Cernăuţi


Cu permisiunea adevăraţilor buni Români din Bucovina înstrăinată, a Societăţii "MIHAI EMINESCU", din oraşul eminescian-Cernăuţi şi a Preşedintelui Societăţii mai sus menţionate-condusă de inimosul Vasile Bâcu, vin sa vă încălzesc inimile cu fotografii şi un material primite de la domniile lor.


"NESECATUL DOR DE EMINESCU...



15 iunie 2011. Mijloc de Cireşar. Crengile de tei în floare se pleacă uşor, de parcă ar menţiona trista zi de trecere în nemurire a Luceafărului poeziei noastre. Au trecut 122 de ani de când razele Lui ne mângăie din Eternitate cele mai ascunse şi gingaşe strune sufleteşti, ne îmbărbătează în ore de grea cumpănă şi ne ocrotesc în clipa de primejdie. Şi Cernăuţiul Lui iubit astăzi pare mai posomorât, cu toate că soarele îl scaldă din zori în lumină.
La ora 10 fix suntem în curtea Casei lui Aron Pumnul.
Poetul ne aşeaptă, de parcă ne-ar aprecia cu privirea:
- N-aţi uitat...
Un cuvânt de bun venit ne spune doamna Elena Tărâţeanu, directoarea Muzeului, care ne însuflă speranţa că nu va dura mult şi această instituţie va trece pe adresa sa firească.
După depunerile de flori din partea Primăriei oraşului, Consulatului General al României la Cernăuţi, Societăţii "Mihai Eminescu" din regiunea Cernăuţi, un pios omagiu poetului nepereche aduc domnii Florin Pârvu, diplomat român, Vasile Tărâţeanu, care ne îndeamnă prin faptele noastre să corespundem spiritului eminescian, menţionând şi activitatea Societăţii "Mihai Eminescu" în procesul de propăşire a culturii neamului nostru, fapt ce ne onoreaza deosebit, iar scriitorul Gheorghe Calamanciuc din Bălţi, originar din Mihorenii Herţei, ne citeşte din propria creaţie.
Peste o oră lumea se adună în faţa monumentului din centrul oraşului, unde Poetul este întruchipat tânăr şi gânditor, aşa cum şi l-a imaginat scluptorul Dumitru Gorşcovschi. Ca şi în curtea Casei lui Aron Pumnul, Corul "Fiii Arboroasei" din pitoreasca localitate Iordăneşti de pe valea Siretului ne toarnă pe suflet mirificul balsam al cântărilor bisericeşti şi melodiilor pe versurile nemuritoare ale Luceafărului.
Flori şi coroane în faţa monumentului depun dl. M. Gainceru, locţiitor al şefului Administraţiei Regionale de Stat, V. Kilinici, reprezentant al Primariei oraşului Cernăuţi, F. Pârvu din partea Consulatului General al României la Cernăuţi, G. Balaşa şi G. Cojocaru din partea Primariei Botoşani, după care urmează reprezentanţii Societăţii Româneşti "Mihai Eminescu", "Golgota", "Isidor Bodea", "Dacia" din Regiunea Transcarpatică, Asociaţia Cadrelor Militare în Retragere si Rezervă din Rădăuţi, intelectualitatea din Cernăuţi şi de la sate, copii si profesori de la Gimnaziu nr. 6 din Cernăuţi.
Despre importanţa şi actualitatea Luceafărului vorbesc poetul Arcadie Opaiţ şi ziaristul de la Chişinău, Aurelian Lavric.
Manifestările organizate cu sprijinul Direcţiei Regionale de Cultură au continuat la sediul Societăţii "Mihai Eminescu", unde a fost inaugurat Salonul de muzică, Artă şi Literatură- o încercare de a aduna toţi oamenii de creaţie, iubitori de cultură- În rolul de primi invitaţi au fost talentaţii cântăreţi Gheorghe Posteucă şi Adrian Costea, partea literară fiind prezentată de Dorin Mischevici.
O surpriză plăcută pentru toţi a fost vernisarea expoziţiei "Sufletul satului Românesc", autori fiind artişti fotografi din Oradea, Constantin Dancoglu şi Gheorghe Petrila, care au răspuns amabil la invitaţia Fotoclubului "Pozitiv" din Cernăuţi, pentru care faptă merită toată stima domnii Nicolae Hăucă şi Vasile Paladean.
Năduful de după amiaza a învăluit oraşul, încălzind clădirile şi caldarâmul. Doar lângă monumentul Poetului o boare de vânt oferea tuturor doritorilor parfumul îmbătător de tei înflorit.
Ca şi întreaga românime, noi, cei din nordul Bucovinei, am trăit o zi plină de EMINESCU.


Vasile BÂCU,

Preşedintele Societăţii,"Mihai Eminescu"din Regiunea Cernăuţi "


Urmează imagini primite de la CERNĂUŢI, pentru care ţin sa le mulţumesc şi pe această cale !

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Clip_611
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Clip_711


Elevi de la Gimnaziul nr 6 din Cernăuţi
Vă rog, priviţi la mânuţele gingaşe ale acestor copilaşi ce depun margarete, flori de câmp, la picioarele poetului nepereche, Mihai Eminescu !

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Clip_811
„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Clip_910
Constantin Chirila
Constantin Chirila

Numarul mesajelor : 62
Varsta : 81
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 04/07/2010

http://constantin-c.blogspot.com/

Sus In jos

„Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011 Empty Re: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată…”-15 iunie 2011

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum