Ultimele subiecte
» Mihaela Moşneanu
Ieri la 8:03 am Scris de Mihaela Moşneanu

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Joi Noi 23, 2017 7:57 am Scris de Didina Sava

» Decorațiuni din fetru
Joi Iun 01, 2017 9:42 pm Scris de Didina Sava

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Web Trafic
Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

Adelina Ciocan-Anotimpul Stelelor

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

07052011

Mesaj 

Adelina Ciocan-Anotimpul Stelelor









Printul Andrico




Regatul Soarelui

Trăia odată într-un ţinut îndepărtat, peste şapte mări şi şapte ţări, un rege împovărat de grijile şi nevoile regatului său. El avea un fiu, pe nume Andrico, ce avea 14 ani, dar era foarte isteţ şi priceput în toate cele.
Regatul era unul însorit, plin de verdeaţă şi frumuseţe dar era mereu călcat de un balaur fioros, balaurul Marco, şi oamenii aveau multe necazuri din pricina acestuia. Marco fura cele mai frumoase fete din regat şi le ascundea în adâncurile pământului, unde îşi avea el locuinţa.
Trecură cinci ani şi nimeni nu îndrăznise să îl înfrunte pe balaurul cel fioros şi hain la suflet, când într-o zi frumoasă de toamnă, însuşi Andrico şi-a luat inima în dinţi şi a pornit spre tatăl său, cu gândul de a-l ruga să se lupte chiar el cu acel hain şi dispreţuitor balaur.
S-a prezentat în faţa tatălui său şi l-a rugat cuviincios, aşa:
-Dragă tată, te rog din toată inima sa îmi dai binecuvântarea de a mă lupta cu Marco. Prea multe lacrimi s-au scurs din ochii mamelor, prea multi iubiţi îşi jelesc iubitele ascunse în adâncurile pământului.
-Îmi pare rău, Andrico, eşti singurul meu fiu, tu vei moşteni tronul. Nu te pot lasa. Poate alt voinic din regatul Soarelui o să dorească să îl înfrunte pe balaur. Să mai aşteptăm.
Tare s-a mâhnit Andrico de spusele tatălui său şi pentru că ştia foarte bine că nimeni nu va îndrăzni să-l înfrunte pe balaur, a pornit fără ştirea tatălui său spre tărâmul Întunericului să îl caute pe Marco şi să îl înfrunte vitejeşte.

Călătoria

A pornit prinţul, călare pe un armăsar mândru, prin pădurea cu ramuri de argint şi asculta îngândurat trilurile măreţelor păsări ale paradisului ascuns.
Aici nu călca picior de om şi Andrico ştia că are de înfruntat multe pericole.
Călătoria a fost lungă şi costisitoare, pentru că frigul toamnei începea să muşte din trupul nopţilor şi feciorul nostru se ştie că nu avea nici un adăpost, el dormea sub cerul albastru şi sclipitor ca giuvaerul.
Aşa a mers el cale lungă nouă zile, când deodată, în pădurea aceea spearpă, a găsit un pom cu mere de safir. S-a aşezat la rădăcina lui şi când s-a făcut noapte şi stelele sclipeau şăgalnic pe bolta înaltă, nu mică i-a fost mirarea când pomul s-a preschimbat într-o bătrânică plăpândă şi blajină ca o bunicuţă din strana unei biserici.
Bătrâna doar îl privea şi chiar dacă prinţul încerca să intre în vorbă, ea nu reuşea să spună nimic, pesemne era fermecată sau blestemată.
În schimb, ziua, prin toiul amiezii, Andrico aude vocea stinsă şi tremurată a femeii care îi cuvântă aşa:
- Dragul meu prinţ din regatul Soarelui, dacă vrei să mai salvezi Soarele şi fetele furate de balaurul Marco, ajută-mă să mă prefac din nou în zâna Luminii şi a Soarelui ce am fost cândva. Pentru că şi eu am fost vrăjită de Marco, şi nu îmi mai pot arăta chipul în lumina zilei, nici sufletul în liniştea nopţilor.
-Dar cum aş putea să te ajut? întrebă mirat Andrico, neputând să nu se mire de o aşa situaţie, şi bineînţeles că trebuie să-l credem, pentru că fiecare copil ar fi mirat dacă ar auzi un pom vorbind în mijlocul amiezii.
-Te voi îndruma eu ce să faci, dragul meu, se auzi mai clar glasul din trunchiul pomului cu fructe de safir. Adună în seara asta nişte apă din fântâna fermecată de la capătul pădurii şi culege multe mure. Eu o să mănânc fructele şi o să beau apa aceea vie şi o să mă preschimb în zâna Soarelui care am fost cândva. Nu uita că balaurul mai are în plan să fure Soarele, pe tatăl meu şi să îl pună în lanţuri în adâncurile pământului, pentru a lăsa lumea să orbecăie prin Întunericul său, ca să fie el stăpânul lumilor.
-O să te ajut, răspunse Andrico îndârjit. Nimeni nu o să schimbe planul lui Dumnezeu. Nici măcar fiorosul de balaur Marco.Lumea are nevoie de lumină, mai adăugă el şi porni spre marginea pădurii ca să caute fântâna şi fructele cu pricina.
Dar, Doamne, în seara aceea a văzut ceea ce nu crdea că va vedea vreodată.
După ce a mâncat şi abăut apa fermecată, în faţa lui stătea acum o zână de o gingăşie aparte. Avea părul mătăsos, din fire de aur, ochii îi erau de cristal albastru, iar pielea îi era ca de catifea. Avea o rochie ţesută-n diamante multicolore, conduri de argint, multe brăţări, inele, coliere din cele mai nobile materiale, iar în mână, nu o să credeţi, avea acea baghetă fermecată, pe care o au toate zânele bune.
Atunci, ca să îi dea puterea necesară de a înfrunta balaurul, doar l-a atins pe frumosul Andrico pe umăr cu bagheta magică şi băiatul a simţit cum se umple de o putere nestăvilită şi de o energie ieşită din comun. Vouă vă pot spune şi că... atingerea aceea l-a făcut să se îndrăgostească de zâna Soarelui. Ce mai putea face? Doar să înfrunte pericolele şi să se întorcă la frumoasa lui ca să o ceară de la tatăl ei de soţie...Dar vom mai vedea...

Lupta cu forţele naturii

Cu cine credeţi că se va lupta mai întâi pentr a-şi încerca forţele? Ei, da, cu nimeni alta decât cu Prinţesa Vânturilor, care era de o frumuseţe desăvârşită, dar aprigă la mânie şi ar fi vrut să dărâme toţi copacii în calea ei şi să aducă furtuni peternice, potop peste capul lumii, doar era verişoara balaurului.
Adrico a apucat-o de după umeri şi a aruncat-o în prăpastia cea adâncă, acolo unde locuia balaurul. S-a auzit un ,,aaaaa,, prelung, doar atât a mai rămas din ea, un simplu ecou risipit.
Asta a fost uşor, pentru că acum venea spre el, ca un tunet, Craiul Apelor Tulburi. Venea cu şuvoiul de apă întunecat pe umeri şi stiga cât putea, ca să îl înspăimânte pe feciorul noostru, Dar Andrico nu era un oarecine, el era fiul regelui de peste şapte mări şi şapte ţări şi mai avea o mare responsabilitate, aceea de a aduce pe obrazul tatălui său liniştea şi de a ogoi durerea mamelor rămase fără de fiice. Aşa că s-a luptat vitejeşte, a folosit chiar puţină apa rămasă de la frumoasa zână şi, pe furiş, a înfulecat câteva fructe de zmeură din pădurea de argint pe care zâna i le pusese într-o bocceluţă.
Se lasa apusul şi cei doi voinici încă se luptau, dar deodata, vâzând că se lasa întunericul, Andrico a prins noi puteri şi l-a înfipt în pământ pe Acest prinţ al apelor turbate şi l-a lăsat acolo, înfipt în pământ până la jumătate, poate mai stă acolo şi astăzi, asta nu mai ştiu.
A plecat prinţul Andrico să îl caute pe Marco, pentru că liniştise vânturile, liniştise apele, doar pe balaur mai trebuia să îl înfrunte.
Zâna i s-a arătat că o închipuire vorbitoare şi i-a mai zis:
-Dragul meu prinţ, balaurul se află în spatele unei stânci numită ,,Sirena Viselor,, dar pentru a ajunge aolo trebuie să ai mare grijă. Dacă te caţeri pe acea stâncă, vei fi transformat în stană de piatră şi tot ce ai făcut până acum se duce de râpă. Tu doar găseşte calea până acolo şi aşteaptă să coboare balaurul. Îţi mai spun că are o gură aşa de mare, încât ar purea înghiţi pe loc un oraş cu blocuri şi oameni cu tot şi când se înfurie scoate flăcări aşa de mari, de zici că-s flăcările Iadului. Ochii lui pot topi un om într-o clipă. Tu să te lupţi cu el ziua, pentru că ziua puterile îi scad, dar noaptea întunecată este izvor nesecat de putere pentru el. Întunericul este hrana lui. Te las acum, dar ai mare grijă.
S-a cutremurat oarecum Andrico de cele auzite, dar cum să scapi de teroare şi frică altfel decât întruntându-le.
El a pornit mândru, călare pe acelaşi armăsar căruia acum îi crescuse un corn de aur în frunte, poate tot o vrajă frumoasă de a zânei era şi asta, ca să fie şi armâsarul un ajutor de nădejde şi să îl înţepe în inimă pe balaur dacă stăpânul său ar fi fost răpus la pământ de urgia nestăvilită a duşmanului.

Întunecatul balaur Marco

Balaurul se apropia pe neaşteptate de Andrico şi îl atinse aprig cu o flacără albastră pe umăr. Îndrazneţul voinic nu se sperie ci scoase sabia şi i-o înfipse adânc în piept. Balaurul a sângerat dar şi-a revenit repede şi l-a ridicat pe Andrico până la cer, după care i-a dat drumul între statuile din piatră , care parcă îl priveau cu ochi goi de granit. Durerea a fost mare şi în dreptul inimii i se deschidea o rană. Andrico a amorţit de durere, dar când a deschis ochii a zărit-o pe zâna Luminii , care se numea zâna Alice. Ea îi obloji şi îi curăţă rana adâncă.

Era frumoasă. Îmbrăcată cu o rochie din catifea albastră ca cerul senin şi la poala rochiei avea cusute safire culese chiar de ea din pomul fermecat al pădurii. Pe cap putra o pălărie tot din catifea, de aceeaşi culoare, împodobită cu o pană albă ca spuma laptelui, care-i ajungea până la talie . Avea ghetuţe din catifea albastră , brodate cu fire de aur şi ţintuite cu perle şi nestemate.
Balaurul a fost orbit de strălucirea ei şi a căzut fulgerat de lumină, la pământ.
Aşa a scăpat prinţul, datorită frumuseţii şi luminii zânei Alice, fiica Soarelui Răsare.
Cu toate că era grav rănit , prinţul tot a avut puterea să o însoţească pe Alice la tatăl ei ca să o ceară de soţie.
Bineînţeles că Soarele a fost încântat sa aibă aşa un ginere şi a dat binecuvântarea sa.
Trebuia să se întoarcă doar şi la tatăl său să îi dea vestea cea bună şi să îşi ceară iertare pentru că a pornit în această luptă fără încuviinţarea lui.

Căsătoria

Au pornit împreună spre regatul îndepărtat , au călătorit pe acelaşi unicorn fermecat şi într-o zi frumoasă de vară au ajuns istoviţi la poarta regatului.
Tatăl era aşa de îmbătrânit şi îngrijorat încât îşi ducea zilele doar în camera lui, cerând slujitorilor să nu îl mai deranjeze.
Dar când a auzit ca să întors Andrico, a sărit din patul suferinţei sale şi l-a îmbrăţişat ca pe un fiu pierdut şi regăsit .
Andrico şi-a cerut iertare, l-a anunţat că a scăpat regatul de furia balaurului Întunecat şi a prezentat-o pe viitoarea lui soţie, care l-a ajutat, aşa cum a ştiut ea , s-a scape de duşmanul cel neînfricat.
Pe loc s-a stabilit şi nunta. Alice era cea mai frumoasă mireasă care a trăit vreodată în acel regat şi avea zâmbetul cel mai curat.
Au chefuit şi au mâncat cele mai bune bucate şi de atunci în regatul acela domneşte lumina şi pacea.


avatar
Adelina Ciocan

Numarul mesajelor : 1
Varsta : 16
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 07/05/2011

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: Excite BookmarksDiggRedditDel.icio.usGoogleLiveSlashdotNetscapeTechnoratiStumbleUponNewsvineFurlYahooSmarking

Adelina Ciocan-Anotimpul Stelelor :: Comentarii

avatar

Mesaj la data de Mier Mar 14, 2012 12:22 am  Dorina Ciocan

această poveste este scrisă ca temă pentru obiectul Lectură suplimentară, în data de 15.09.2010(voi scana aceste povești care sunt scrise de Adelina ca și teme pentru orele de Lectură)



Într-o zi ploioasă de toamnă, prințesa diamantului plângea amarnic în pătuțul ei de aur. Lacrimile îi curgeau de pe obrajul ei fin de porțelan și se trnsformau brusc în mici pietre de diamant care străcuceau așa de tare, în razele soarelui amiezii, de îți luau ochii. Prințesa le privea și ea mirată și își mai potolea plânsul. Anabelle, că așa o chema, nu își cunoscuse până atunci puterile magice, nu știa că poate să-și prefacă până și lacrimile în pietre prețioase, deși zânele din pădure o asigurau de puterile ei de fiecare dată când ea plângea.

Într-una din zile, Anabelle se plimba îngândurată prin castel și tare s-a mirat când a descoperit un ...sicriu în care zăcea sora ei îmbrăcată cu rochia de mireasă a mamei sale. S-a uitat îndelung și s-a întristat și mai tare începând a slobozi mii de diamante peste acel sicriu a șoptit stins:

-Nu-ți face griji, surioara mea dragă, știu că încă nu ai murit cu toată ființa și doar ai căzut pradă blestemului zeului de aramă, într-un somn prelung.

Amintindu-și de răutatea zeului s-a dus înfricoșată în camera sa și a adormit chiar și ea, dar pesemne că era tot o vrajă, pentru că somnul era adânc, așa ca o mare înfuriată.

În visul ei a zărit o zână de o frumusețe orbitoare care a atins-o cu o baghetă magică și i-a șoptit:

-Anabelle, dacă vrei să o reînvii pe sora ta va trebui să te duci la izvorul muntelui de fructe și flori magice. Ia un fruct și o floare magică de acolo, apoi, a doua zi, caută nourul îngerului galben, după care va trebui să călătorești cu acel nor ca să poți ajunge în locul unde doarme surioara și să îi dai să miroase floare dar să îi și scurgi zeama fructului peste trupul ei adormit . Așa i-a zis zâna, dupa care a dispărutbrusc, precum apăruse.

Ziua următoare a pornit la drum și în cale i-a ieșit chiar muntele care îi zise:

-Știu ce vrei, frumoasă domniță, dar mai întâi va trebui să te măriți cu fiul meu.

-Preabine, Măria Ta, a spus Anabelle! Ea știa că doar așa va ajunge la izvorul cu pricina. Întâmplarea a făcut ca fiul muntelui să fie un prinț de o frumusețe rară, de o bunătate și o vitejie de nedescris.

Îndată a pornit nunta, iar fata și soțul ei au pornit să împlinească cele de trebuință. După îndelungi căutări au găsit și norișorul îngerului care se ascunsese după alți nouri mai întunecați și au pornit ca gândul spre izvor. Aici, minune mare, în loc de apa cristalină și rece, curgeu flori miraculoase și fructe nemaipomenit de gustoase. Doar o mică piedică aveau de trecut. Un castor stăte de pază cu dinții pregătiți să atace pe cel ce va îndrăzni să ia măcar un fruct sau o mică petală din florile magice.

Au sta ei și s-au gândit cum să facă. Apoi prințul cel frumos a scos din buzunarul pelerinei sale o pastă de dinți cu un castor desenat pe ea și au abătut atenția castorului nervos care se admita privind tubul acela, ca într-o oglindă. Așa au putut să-l păcălească și au luat fructe si flori câte au dorit.

La întoarcere multe obstacole au întâlnit: ba un copac se asezase de-a curmezișul cerului oprind nourașul să mai zboare, dar prințul l-a aruncat cât colo, ba un vultur își lasa trupul imens peste mâinile Anabellei încercând să-i fure florile și fructele, dar voinicul îl alunga cu spada lui, despicând zorii.



În sfârșit au ajuns cu bine la castel. Surioara ei era cât pe ce să își sfârșească zilele, așa de mult slăbise acolo în sicriu. Ei i-au dar repede florile să le miroase și fata deschidea când și când ochii, apoi au scurs zeama acelor fructe magice peste trupul ei și trupul a căpătat culoare. Fata s-a ridicat și i-a îmbrățișat pe toți oamenii de la castel, dar mai ales pe Anabelle cu recunoștință și dragoste.

Anabelle i l-a prezentat pe soțul ei, pe Crăișorul muntelui și se bucurau cu toții, când deodată a apărut zeul cel rău și a tunat cu glas puternic:

-Dacă nu poți fi nevasta mea o să te blestem cu toată puterea mea de zeu: să te transformi acum într-o floare magică, de o neasemuită frumusețe, dar nimeni să nu te poată atinge, Niciodată.

Și dragii mei copiii, așa s-a și întâmplat. Rochia de mireasă i s-a topit pe trup, sângele fetei s-a scurs din trup trensformându-se în petale roșii, catifelate, parfumate, iar trupul ei minunat s-a transformat într-o tulpină firavă și a prins cele mai adânci rădăcini.

Această floare magică poate fi văzută numai de cei cu inima curată, mirosită de copii de la distanță, dar nu poate fi atinsă niciodată, precum a voit zeul cel rău.Și știți ceva, floarea se află ca și exponat de mare taină la un muzeu de aur care își deschide porțile doar în noaptea de ajun. Dacă o să o vedeți vreodată, ea îndeplinește toate dorințele oamenilor.

Anabelle și soțul ei au trăit liniștiți și au avut mulți copii. Ei o puteau vizita pe surioara-floare magică, zi de zi.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Mar 12, 2012 12:33 pm  Dorina Ciocan

multumesc de lectura si raspunsul potrivit, tyk. cu drag Adelina&Aura

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Mar 12, 2012 6:20 am  tyk

Prinţul cel de turtă dulce
Cu hăinuţe arămii,
Neastâmpărat se duce
Să-ntâlnească alţi copii.

A ajuns chiar şi la lună
Şi de toate a-nvăţat,
Dar de-a lui mamă bătrână
Se pare că n-a uitat.

Prinţ voinic acum el este;
O prinţesă şi-a aflat
Şi-n căsuţa din poveste
A ajuns chiar împărat.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Mar 12, 2012 1:03 am  Dorina Ciocan

Poveste scrisă ca temă la obiectul Lectură suplimentară, în data de 17 mai 2009, după ce a ascultat povestea „Omul de tură dulce”, apărută în revista Rița-veverița


Trăiau odată, un bătrân și o bâtrână, într-o căsuță de poveste, la marginea pădurii de argint, frumos văruită, cu geamuri de acadea, uși de ciocolată amăriue și acoperișul din marțipan.
Într-o zi luminoasă de primăvară întârziată, bătrâna s-a gândit că ar fi bine s-a facă un om de turtă dulce cu care să își mai astâmpere singurătățile. Zis și făcut. Bătrânelul s-a apucat să taie vreascuri uscate de prin pădure, să ațâțe focul în cuptor, în timp ce mătușa a suflecat bine mânecile cămășii albe de in, a legat mai bine broboada la spate, ca o bunicuță harnică ce era și dăi pe frământat. A pus toate mirodeniile în aluat și parcă zicea și un descântec, așa, ca omul lor de turtă dulce să fie puternic și să nu se înfioare de nici un obstacol sau de vreun flămând care ar îndrăzni să-și curme foamea cu el.
A fabricat omul, i-a pus o coajă de lamâie în locul gurii, două bombonele albastre în locul ochilor, o hăinuță de zahăr ars și stafide în locul nasturilor. Trupul, evident, era din turtă dulce, buuuuuuuună și gustoasă. Dar stați, nu vă faceți poftă, bătrânii sufereau de singuratate mai tare ca voi de foame...

Și bătrâna l-a dat în cuptor, cam cu părere de rău, întrebându-se dacă dogoreala aceea nu îl poate face să sufere. Doar era și el om, ce dacă era de turtă dulce. Dulci, amari, oamenii îs tot oameni.

După o vreme, când omulețul a făcut semn din deget că e...gata, bătrâna l-a scos cu o cociorbă din jăratec. Dar credeți că omulețul a fost cuminte?
Cum s-a văzut gata, ca și Pinocchio, a fugit cât l-au ținul picioarele prin lumea largă, ca să vadă ce și cum se mai petrec oamenii adevărați.
Bărtâna și bătrânelul s-au tot căznit să îl prindă, Ei, na, mai poți prinde un ștrengar când te dor șalele și picioarele nu te mai țin?

Pe omul de turtă dulce picioarele îl țineau că doar abia se născuse și alerga cât de departe putea și sărea cât mai sus cântând din toate puterile:
„Hai, repede, mai repede,
piciorușe arse de cafea
Primăvara asta e toată a mea,
nimeni nu mă poate mânca,
Sunt omul de turtă dulce,
Mama mea putere în trup îmi aduce,
Nu vă mai căzniți,
să știți,
Pe mine nu mă prinde nimenea,
așa mi-a zis mama mea.”

Dar pericolele erau de toate felurile că uite tocmai ce a poposit el pe un hambar foarte vechi cu acoperișul stricat și un muncitor transpirat și murdar a întins mâinile ca niște capcane aupra lui:
-Vino încoace, să te mănânc!!! Cred că ești tare gustos și am o foame de lup!
Omul nostru abia atunci s-a speriat de adevăratelea și ar fi vrut să se întoarcă acasă dar nu mai știa drumul pentru că, în fuga lui, nu mai știa de unde venise.

S-a oprit la o margine de drum să se dezmeticească și să își revină din spaima pe care o trase.
Atunci a văzut un fum trecând ca un norișor pe deasupra capului și fumul acela parcă mirosea „a acasă”. Și-a încheiat hăinuța mai bine cu năstureii de stafide, a zâmbit din buzele de coajă de lâmâie, deși parcă îi venea să se supere pe el și a pornit-o într-acolo.

Da. Era casa lui, cu bătrâna și bătrânelul plângându-l pe prispă.
Atunci a alergat la pieptul lor, a plâns și el promițându-le că o să le aline bătrânețile, ba o să-i ajute și la treburi și nu o să mai plece hai hui pe drumuri, că unde credeți voi, copii, că e mai bine decât ACASĂ?

Și știți voi cum spuneau poveștile odată? Eeeei, da, au trăit împreună până la adâncile bătrâneți ale moșului și ale babei, pentru că el a devenit un prinț frumos, om adevărat, răsplătit pentru cumințenia lui, și s-a căsătorit cu o prințesă cea aleasă, nu prea frumoasă, dar bună și harnică, așa, ca el....

Din viitoarea  carte a fiicei mele, Cutiuța fermecată, care va aparea la 1 Iunie 2012

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Lun Apr 09, 2012 11:50 am, editata de 4 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Ian 01, 2012 7:47 am  Dorina Ciocan

http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=ia%C8%99ul%20cultural%20sur%C3%A2sul%20meu%20gothic&source=web&cd=1&ved=0CBsQFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.culturainiasi.ro%2Fnews%2F4%2F2203%2FColocviul%2B-%2B%25E2%2580%259EEstetica%2Bgotic%25C4%2583%2B%25C5%259Fi%2Becouri%2Bmoderne%25E2%2580%259D.%2B.html&ei=hRfhTtjSAcOdOvfStf4J&usg=AFQjCNGZmQlM3V-09_u0OWMu7LNXlDP_oA AVENTURILE GASTII.(A.G)SEZON 1.
I-i-i wanna go...(suna telefonul Amandei)
Amanda:Alooo:->,cine e la telefon?
Jessica:Hei,Amanda,ce faci ?Nu ne-am mai vazut de mult timp :-*.Vrei sa ne intalnim la mine acasa intr-o ora?Invit toata gasca!!
Amanda:Jess!!!Tu esti?!?Eu fac bine,ma plictiseam in casa ca nu merege nici Tv-u nici net-u si nu avevam ce sa fac.Siguur,ne intalnim intr-o ora.Pupici :-*
Jessica::-*
In timpul acesta,Amanda se pregatea pt. a pleca la Jessica. Deodata,se aude un zgomot dinspre usa.Ea il ignora si incepe sa se fardeze.Vazand ca nu
reactioneaza,se aude un tipat dinspre pod.
Amanda:OMG,ce s-a intamplat?Mai bine ma duc sa verific,zise Amanda cu o voce tremurata.
Cand ajunge langa usa podului nu vede nimic.Se duce in pod,aprinde lumina si cerceteaza locul.Dintr-o a,din tavan cade o scrisoare.Amanda o citeste:
„Vino la ora 00:00 noaptea in locul acesta cu lumina stinsa si cu toti prietenii.”
Amanda inspira usurata crezand ca este o gluma prosteasca de-a surorii ei mai mari,Eliza.
Se intoarce in camera ei si o suna pe Jessica.
Amanda:Jessica,vrei sa te ajut sa inviti toata gasca?Nu ma supar...Chiar insist...Nu am ce face acasa...
Jessica:Oh,sigur.Dar nu cred ca vrei pt. ca numai pe tine te-am invitat si mai sunt multi din gasca...:-(
Amanda:Lasa ca ii chem eu,bine?
Jessica:Mersi mult,Amy...Ne vedem :-*
Amanda:N`ai pentru ce.Te pup :-*
Amanda pleaca de acasa vesela si pleaca spre casa lui John.
Amanda:Hei,Jhon.Vii acasa la Amanda la 20:00?M-a trimis ea sa o ajut cu invitatii.:-)
John:O.K.,te superi daca vin si eu cu tine sa chemam gasca?:-)
Amanda:Nu,daca vrei sa ma ajuti nu-i nici o problema ^.^
Si au pornit amandoi spre casa Rosetei (Sparkie):->.
Amanda:Sparkie >Very Happy<,ce faci?
John:Vii la Jessica acasa la 20:00?Chemam toata gasca.:->
Sparkie:Bine Amanda,Very Happy.Si John...Cred ca nu...
John:De ce?:-(
Amanda::-(
Sparkie:Stati inca nu am terminat...Cred ca nu...va trebui sa va mai chinuiti sa aduceti toata gasca deoarece toti sunt la mine Smile)
Amanda si John: Smile) Credeam ca nu o sa vii.
Sparkie: Smile).Haideti gasca,mergem la Amanda acasa.In curand e 20:00.Mai sunt 10 minute.
Si au pornit spre casa Jessicai.
Jessica:Oare cat mai dureaza,au intarziat de 36 de secunde.Nu am zis 20:00:36...
Toata gasca:Ding-dong Smile)
Jessica:Insfarsit ati ajuns,credeam ca nu mai veniti.Ati intarziat 42 de secunde.^.^
Si au inceput sa se distreze :->.Era 20:30.Ora intamplarilor.
Jessica:Hei gasca,este ora intamplarilor...Ca de obicei,Amanda.Tu esti prima >Very Happy<.
Amanda:Pai,astazi pe la 19:10 mi s-a intamplat ceva.
Toata gasca:Povesteste-ne.
Amanda:Era 19:10.Ma pregateam pt. a veni la tine,cand deodata se aude un zgomot dinspre usa.Il ignor si incep sa ma fardez.10 secunde de liniste urmate de
un tipat care se auzea dinspre pod.Ma panichez dar hotarasc sa ma duc sa vad ce se intampla.Ajung la usa podului,nimic.Ma duc inauntru,aprind lumina si
cercetez tipatul.5 secunde infioratoare dupa care,din tavan cade o scrisoare.O citesc:
„Vino la ora 00:00 noaptea in locul acesta cu lumina stinsa si cu toti prietenii.”
Ma gandesc un pic dupa care cred ca este o farsa.Prima persoana care imi iesea in minte era sora mea mai mare,Eliza.
Michael:Si nu ti-a fost frica?Eu daca eram in locul tau la scrisoarea aia lesinam de frica :-".
John:La fel si eu.
Toata gasca:Si noi...:-".
Sparkie:Si,mergem acolo la 00:00? :->
Amanda:Doar daca cineva este fricos...Cot-co-dac...Smile)
Toate privirile se indreapta spre Michael.i
Michael:La ce va uitati?Credeti ca eu ma sperii de o scrisoare din aia care cade?zice Michael cu o voce tremuratoare.
Sparkie:Te credem,dar,cu o singura conditie.
Michael:„Aoleu...Sad(”(in gandul lui)
Sparkie:Va trebui sa fii in mijlocul gastii.:-)
Michael expira si zice:Asta trebuie sa fac?Smile)Floare la ureche.
Sparkie:Serios,dar daca e sa te punem cu 1 centimetru distanta de noi Smile?
Jessica:Lasa-ti baiatul in pace...O sa stea langa mine si Logan.
Logan:Perfect!Acum stim cum ne asezam,asa ca hai sa continuam cu intamplarile.Cine se mai ofera?Very Happy
Sparkie:Eu,eu,eu,eu,eu!!
Toata gasca:Sparkie,sa nu fie de..
Sparkie:Da,da,stiu...Sa nu fie din-asta cu amuzament:-j.Da` una de groaza?:->
Toti:Da.
Sparkie:Michael?
Michael:Da,de groaza.:-)
Sparkie:Era o dupa-amiaza ploioasa...Adica acum 2 zile.Imi faceam tema la mate,cand,cineva imi bate in geam.Ma uit pe geam si nu vad pe nimeni.Vin inapoi si
din nou aud acelasi zgomot.Nu ma mai duc din nou pana cand se aude un tipat de femeie dinspre bucatarie.Ma duc acolo,nu vad nimic.Stau cateva minute dupa
care plec in camera.Cand ma uit in caiet.Scria cu litere mari si groase:
Amanda:„9,50” Smile)
Sparkie:Mi-as fi dorit eu...
Toti:=))
Sparkie:Scria cu litere mari si ingrosate:
Trrr,trr.(suna telefonul Jessicai)
Anonim:Jessica Simpson?
Jessica:Foarte amuzant,George.
George:Hai ma,da` nici macar cu numar ascuns nu pot sa`ti fac faza ...
Jessica:Stim cu totii ca nu iti iese pentru ca tu ai accenet pe „s” de la Simpson.
George:Unde sunteti azi?
Jessica:La mine acasa .Toata gasca.
George:Dar eu nu sunt invitat?:-(
Jessica:Foarte amuzant,George.Te vad de aici cu telefonul in mana.
George:Ai ochi la spate!
Jessica:Am oglinda in fata mea si te vad pe tine cu telefonul in mana.:-|
George:O.K.,vino inapoi ca ma huiduieste lumea .
Jessica:Foarte bine.Wink)Acum inchide ca vreau sa aud intamplarea lu` Sparkie
George:Sparkie e fata
Jessica:Pa!
George:Pa!
Sparkie:Cine a sunat?;Wink
Jessica:George Smile)
George:Huu!Ai dezvaluit star-ul!
Toti:=)).
Jessica:Continua povestea :->.
Sparkie:Era scris cu litere mari si ingrosate.Va citez:
„Esti surda?Nu auzi cand bat cu mana in geam?O sa vezi ce o sa ti se intample de Hallowen.Nu scapi tu asa de usor” si dupa aceea era o pata rosie.
Toti au ramas muti pentru 1 minut.
Jessica:Wow.Voua vi s-a mai intamplat ceva nou pe acasa?:-).Mie nu.
Toti:Nea,nu,a-a.
Michael:A trecut jumatate de ora.E ora 21:00.:->.
Jessica:Let`s dance!:-)
Si au dansat pana s-a facut ora 23:48.
Amanda:Mergem sa vedem acasa ce s-a intamplat?:-)
Gasca:Da!!.
Michael:Da!!Super,sa mergem:-s...
Amanda:Michael,daca nu vrei sa vii...adica ti-e...(tuseste in timp ce zice frica)...poti ramane :-D
Michael:Nu,nu.Vin,vin!:-)
Gasca:Yeeeeeeeeeeeeeeeeeey!:-)
Si au pornit spre casa Amandei.Cand au ajuns,ceasul a aratat ora 23:59.S-au grabit sa ajunga in pod.Au alergaatt,s-au dus acolo si au asteptat.
Amanda:Ma simt ciudat...:-s
Sparkie:Amanda,daca vrei...Poti sa te duci in bucatarie sa bei apa si vii inapoi...Ca sa te simti mai bine :-).
Amanda incepu sa-si schimbe vocea intr-o voce barbateasca si zise:
Barbatul din Amanda:Rose,nu vrei tu sa o stergi de aici?>:)Cu totii stim ca ai venit ca sa te dai mare star prin cartier pe la noi...Nu-i asa?
Logan:Amanda,tu esti?
Barbatul din Amanda:Nu,Logan.Amanda nu e aici.Amanda e plecata.>Smile.E plecata definitiv in seara asta.Si nu ma cheama Amanda.Ma cheama Lithus.
Sparkie:Lithus?!?!?:-((Tu esti?
Lithus:Da,Rose,Lithus.
Sparkie:Dar cum?Parca erai in Paris Sad(
Lithus:Eram,Rose,eram.
Sparkie:Dar,cum?!?Nu m-a suna nimeni sa-mi zica...Macar fratele tau,parintii...:-(
Lithus:Rose,ei sunt langa tine acum.Si vor sta pana vei fi si tu un spirit.:-).
Sparkie:Lithus,Sad(.
10 secunde de liniste dupa care Logan,Jordan si Lilith o iau razna.
Lilith o imbratiseaza pe Sparkie:
Lilith:Oh,Rosey,Rosey...Suntem langa tine...Cum a zis Lithus :-).Fi vesela...Noi te vom apara de rau...
Jordan:Mama,cand o sa vina Rose cu noi?:-(...Vreau sa ii spun ceva.
Sparkie:Junior,imi poti spune acum :').
Jordan:Nu.Iti voi spune atunci cand te vei intalni cu noi :-).
Logan::-).Junior:-).Sa nu fii trist.Timp de 40 de zile te poti vedea cu Rose.Smile.Dupa,o vei vedea de sus...Vei fi la inaltime,cum ti-ai dorit Smile.
Dintr-o data,se aprinsesera toate luminile.
Eliza:Amanda,coboara jos...Am o surpriza pt. tine Smile.
Amanda:Ce s-a intamplat?Nu-mi aduc aminte nimic.Stiu doar ca mi-a fost rau...Si parca am lesinat.
Sparkie:Sad(.A murit Lithus,Junior si parintii lor.
Amanda:CE?!?!?
Eliza:Amanda,treci imediat jos.
Amanda cobri trista cu lacrimile in ochi.
Amanda:Ce e?
Eliza:Am castigat la loterie!!!:-D.
Amanda:Si ce?
Eliza:Iti dau jumatate din banii castigati.Adica 5.000 de lire.:-)
Amanda:Poftim?!?!?
Eliza:Da.E adevarat.
Amanda:Care e smecheria?
Eliza:Pai,trebuie sa nu fii acasa de Hallowen Smile.Daca „zbori” o sa ai 5.000 de lire in buzunar...:->
Amanda:S-a facut.:-)
Amanda se duse la gasca vesela.
Sparkie:De ce esti vesela?:-(
Amanda:Avem 5.000 de lire.:-).
Sparkie:Si ce daca?Sad(
Amanda:Nu fi trista...O sa gasim noi o solutie...Ca sa te inveselim.
Sparkie:Nu.Nu o sa gasiti.Lithus si familia lui sunt morti.Nu putem face nimic.Asta e soarta.
Amanda:Ba o sa gasim.:-)
Sparkie:La ce te referi?
Amanda:Ne intalnim maine in fata scolii.O.K.?
Sparkie:Ati auzit,gasca?Maine in fata scolii.
Jordan:La ce ora?:-s
Amanda:La 13:30.:)Eu ma duc sa ma culc,sunt ametita.Bine?
George:Bine.Ati auzit gasca (casca)...Sa mergem la culcare...
Jordan:Sa luam autobuzul.
Amanda:Ar fi bine sa luati autobuzul.Ca sa nu va obositi picioarele.
Sparkie:Bine.Pa!:-h
Toata gasca::-h Pa!!
Amanda:Pa,gasca!Smile
Imediat ce au iesit pe usa,Amanda se gandi la Lithus.Intra pe internet si cauta un elixir de viata.
„Cea mai renumita vrajitoare din oras.A fabricat primul elixir care readuce moartea la viata.Maine la 13:00 se dau mostre gratis.O picatura din una aduce la
viata 6 oameni.Vrajitoarea ne spune ca doar cei care au inima curata vor sti unde este ea.”
Amanda se ingrijora putin din cauza ca nu stia unde se va ascunde vrajitoarea cu elixirul...Se puse in pat si se gandi ce sa faca.
Urmatoarea zi o suna pe Rose(Sparkie) si ii spuse sa se intalneasca la 12:00 in fata parcului.
Sparkie nu banuia nimic asa o luase neimportant,dar o asculta.
S-au intalnit.Sparkie,ca de obicei trista.Amanda fericita.
Sparkie:Nu inteleg,Amanda.De ce de cand a murit Lithus tu esti fericita?
Amanda:Pt. ca noi ii vom reinvia familia :-).
Sparkie:Cum?
Amanda:Imediat dupa ce ati plecat am cautat pe internet elixirul vietii si am gasit.
Sparkie:Serios?!?!?Smile Dar unde?Very Happy
Amanda:Nu stiu...Vrajitoarea a zis ca cei care au inima curata vor sti unde e elixirul.
Sparkie:Oh,atunci stiu exact unde e.Vino dupa mine.
Si au alergat spre un palat negru.
Amanda:Ce cautam noi aici?
Sparkie:Ce ai zis tu,elixirul vietii.
Amanda:Dar cum poate fi ceva atat de frumos intr-un palat atat de negru?
Sparkie:Asteapta.:-).
Si in fata lor a aparut un palat argintiu.
Sparkie:Aici e elixirul.:-D
Amanda:Haide,inauntru.:-)
Si au intrat inauntru.La marginea holului,se vedea o lumina sclipitoare.Au mers in continuare.Au dat peste vrajitoare si peste elixir.
Vrajitoarea:Au venit,Aleino.Ti-am spus ca vor veni.
Amanda:Ne scuzati,noi am venit pentru elixir...:-".
Vrajitoarea:Elixirul il poate gasi cea care v-a adus aici.Inima.
Amanda:Sparkie,inima ta decide drumul.
Sparkie:Putem merge?
Vrajitoarea:Va rog.
Sparkie:O vom lua la stanga.Pe a saptea usa din stanga.Elixirul este ascuns in cufarul magic.Vei da de el doar daca gasesti cheia.Cheia e ascunsa in
laborator sub cutia cu unelte.
Amanda:Bine,sa plecam .Deci la stanga,a saptea usa din stanga.Elixirul e in cufar iat cheia e in laborator sub cutia cu unelte.
Sparkie:Laboratorul e in urmatoare camera.
Amanda:Bine,si intram.Uite cutia cu unelte.Sub ea,cheia.
Sparkie:Inapoi.
Amanda:Deci,sa intram din nou.
Sparkie:Nu,stai.Cufarul a fost mutat.E la etajul doi.Rosteste:„Preparatus-Teleportus”.
Amanda si Sparkie:Preparatus-Teleportus.
Amanda:Aici e.
Sparkie:Uau.L-am gasit :-).Ii vo reinvia pe toti.:-).
Amanda:Acum trebuie sa vedem unde sunt cadavrele familiei.
Sparkie:Asta nu va fi usor.Haide acasa:-).Am ascuns o bagheta si o carte cu vraji din clasa a cincea.:->.
Amanda:Carte „1-2-3”?
Sparkie:Da:D
Au alergat spre casa lui Sparkie si au cautat sub patul ei,in dulap,in bucatarie si in final au gasit vraja.
Amanda si Sparkie:„Torturus-Evansus Lotrus!.”
Fetele s-au trezit in casa familiei lui Lithus.Au luat elixirul si l-au picurat pe fiecare cate putin.In cele din urma s-au trezit.
Junior:Rose?!?Cum?Ai murit?!?
Sparkie:Nu,Junior Wink).Te-am readus la viata.
Junior:Dar mami si tati?Si Lithus?
Amanda:Vom avea nevoie de ajutorul tau.Stropeste-i cu o picatura si se vor trezi.
Junior:Nu e o gluma?
Sparkie:Nu,nu e :-).
Junior isi stropi familia cu elixirul vietii iar ei se trezira.
Lithus:Rose?!?
Sparkie:Da,Lithus.:-).
Lithus:Unde sunt?
Sparkie:Acasa.Esti in viata:-).
Lithus isi privi familia si incepu sa planga de bucurie.:-)
Cei patru s-au imbratisat multumindu-le din suflet pentru aceasta bucurie enorma.
THE END.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Dec 06, 2011 11:18 pm  Dorina Ciocan

din creatia Adelinei „Aventurile găștii”-e doar un fragment.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Dec 06, 2011 11:16 pm  Dorina Ciocan

Urmatoarea zi[pentru ca nu mai stiu ce zi era Smile)] s-a intamplat ceva foarte delicios:
Sparkie:Amanda,Jessica,come on here =p~~~.La tv e ciocolataa noua.
Amanda si Jessica:=p~~~~
Sparkie:Mai usor cu salivatul,Jess,adu telefonul si tu,Amy,adu portofelul din geanta mea...Si geanta e prin camera mea,si camera mea e sus,langa baie.si baia...
Amanda:Da,da,am inteles eu,chiar totul,totul.
Sparkie:Mai putin cu detaliile si fugi sus ca pierdem numarul.
Jessica:Stii ca exista un buton care ingheata imaginea,nu? :-/
Sparkie:Sssst,sst :-$...Amanda nu stie si vreau sa o grabesc,ssssst.
Amanda:Stii ca aud,nu?Smile)
Sparkie:Pierdem semnaaaal,pierde.zice ea zgaltaind televizorul ca sa para mai realist.
Amanda:Ok,ok,ma grabesc.
Si in sfarsit aduse geanta.Amanda forma numarul:
Robin:Buna ziua,ati sunat la fabrica de ciocolata,torturi si prajituri „Alpic”.Ce doriti?
Amanda:Hei,as dori o ciocolata Alpini cu alune.spuse cu un glas timid[era clar ca era indragostita]
Robin:La cate grame?
Amanda:742.Smile
Robin:Cat?!?!?!?
Amanda:Upssss,la 150 de grame vroiam sa zic.
Robin:Vine imediat.Smile
A sosit Robin cu ciocolata.
Ding-dong!
Amanda:Raspund euuu :*.Va scutesc de efort fizic .:-?
Sparkie si Jessica:Cum zici tu,scumpo...
Robin:Hei,ti-am adus ciocolata.150 de grame Smile.
Amanda cazu jos[intentionat].
Robin:Esti bine,te-a lovit la picior,undeva?
Atunci privirile lor s-au fixat,s-au uitat timp de 5 secunde la ei dupa care Amanda se ridica si spuse:
Amanda:Multumesc :">...742 grame Wink)
Robin:Tu esti cea amuzanta?Oh,vroiam sa iti zic ceva :">.[si se inrosi la fata]
I-i-i wanna go-o-o-o from the wa-a-a-ay.[telefonul Amandei]
Amanda:Sparkie,raspunde la telefon,tipa Amanda.Si,ce vroiai sa zici? Smile
Robin:Pai,ai vrea sa mergem la un suc impreuna,la 7,diseara?
Amanda:Sigur,yeyeyeye!Uhuuuuu!
Robin in gandul lui : „Oh my God,ce bine ca a acceptat.Credeam ca mor”
Amanda isi dadu seama si zise:
Amanda:Ma bucuram pentru caaaa... ...
Sparkie:Nu aveam unde sa mergem.Wink
Amanda adauga:nu aveam unde sa merg. Wink
Robin:Ok,deci,te iau la ora 7,da?
Amanda:Da.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Dec 05, 2011 8:58 am  Didina Sava

Am plăcerea să vă anunţ şi să vă invit la lansarea noului volum de versuri al Dorinei Ciocan Neculce- "Surâsul meu gothic "care va avea loc sâmbătă 10 decembrie 2011 la ora 11 în Galeriile Pod Pogor-fiul.

Lansarea este organizată de Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea "Junimea '90" a carei membră este şi autoarea volumului.

Lansarea volumului va avea loc în cadrul întâlnirii colocviale cu tema ESTETICA GOTICĂ ŞI ECOURI MODERNE ce îl are ca invitat pe criticul literar profesor doctor Nicolae Creţu

Momentul artistic al întâlnirii va fi oferit de Alex Marinescu care va susţine un recital de muzică gotică interpretată la orgă.


Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Sept 05, 2011 2:13 am  Didina Sava

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Sept 05, 2011 2:03 am  Didina Sava

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Iun 01, 2011 9:46 am  IOANA VOICILA-DOBRE

Felicitari dragele mele! Ce frumoasa ai fost azi mamico, fericita cu adevarat! Bravooo!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Iun 01, 2011 9:45 am  Didina Sava

Prinţesa Adelina


Liviu Apetroaie si Daniel Corbu adresandu-se copiilor de ziua lor


Rodica Rodean, Doru Urscahe, Liviu Apetroaie si Daniel Corbu


Liviu Apetroaie prezinta volumul Adelinei,Adelina Ciocan si mama ei Dorina Ciocan


Marioara Visan,Dorina Ciocan si Dionisie Vitcu










Printesa Adelina si mamica ei-Dorina Ciocan





Didina Sava,Adelina Ciocan si Dorina Ciocan



Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Mier Iun 01, 2011 9:49 am, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Mai 25, 2011 12:33 am  Didina Sava




Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Mai 09, 2011 10:55 pm  Dorina Ciocan

o felicit si eu pe Adelina...si va asigur ca are multe de spus.

si va multumesc şi eu pentru atentia acordata.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Mai 09, 2011 10:22 pm  Ovidiu Raul Vasiliu

Bun venit şi aici, Adelina! Spor la scris în continuare! Cu drag

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Mai 09, 2011 6:30 am  tyk

Frumos şi voinic trebuie să fi fost prinţul Andrico dupa cum spune povestea şi frumos este să ne amintim să mai citim şi câte o poveste uneori. Parcă o mamă grijulie încearcă să-şi adoarmă odorul.Felicitări şi bine ai venit pe-aici prinţesă.

Sus In jos

Mesaj   Continut sponsorizat

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum