În Container-de Constantin Cheianu

În container

de Constantin Cheianu

Data premiera: 29 octombrie 2009
Regie: Radu Ghilaş

Scenografia: Delia Andrieş

Mişcarea scenică: Oana Sandu

Distributie:

Actorii:

Alin Popovici - Igor
Sergiu Moraru - Sergiu
Toma Moraru - Viorel
Andrei Onofrei - Donatas
Andreea Stafie - Mama
Alexandru Arnăutu - Ion
Toţi - medicii

Formaţia LEGEND:

Alexandru Arnăutu - solist vocal
Dan Alexandru Cuciureanu - bass
Marius Vitel - tobe
Ionuţ Irimiea - clape
Eduard Jereghi - chitară


"În container" prezintă realitatea crudă a celor care emigrează în speranţa unui trai mai bun şi care ajunşi acolo unde şi-au dorit trebuie să se transforme în irlandezi sau lituanieni sau italieni sau spanioli, pierzîndu-şi astfel propria identitate.
"În container" este o călătorie care are ca principale destinaţii umilinţa, trădarea şi minciuna, o călătorie la finalul căreia se moare oricum, dacă nu fizic, sigur sufleteşte." (Radu Ghilaş)

Drumul spre fericire, via container

Treptele dezumanizarii

Cunoscut publicului iesean cu piesa "Made in Est", basarabeanul Cheianu revine cu un text asemanator prin tematica si miza: drama celor de dincolo de Prut, dispusi sa faca orice pentru a ajunge in noul Eldorado numit Europa. Adept al unui stil expozitiv, uneori frust pana la limita suportabilitatii, dator realismului imbratisat de noul val de scriitori basarabeni, dramaturgul in discutie are vocatia strigatului si a dramaticului, necosmetizate metaforic, ci livrate in calupuri de durere si patima. Scriitura sa produce cutremurari pe termen scurt, devenind, paradoxal, un straniu discurs nationalist. Nu unul ce promite marea si sarea, nu unul ce lauda, ci unul nationalist tocmai pentru ca indica fracturile si dramele individuale ale unei natii ce nu si-a clarificat inca destinul colectiv. Personajele lui Cheianu sunt decupaje dintr-un mental mai larg, exponenti ai optiunii pentru lumina, pentru respiratie, pentru evadare. Insa, din nou paradoxal, evadarile lor nu se pot produce decat printr-o complementara reincarcerare. Fie simbolica - incarcerarea in vis, o temnita mai greu suportabila decat se crede, fie propriu-zisa - in containere, monadele mobile ce ascund, deopotriva, moartea si speranta. Eroii sunt mai degraba anti-eroi: agresivi, egoisti, orbiti de patimi. Cine nu este asa moare, cine ramane inocent nu supravietuieste. Cine vrea sa ajunga in Irlanda trebuie sa experimenteze toate etapele dezumanizarii.

Labirint si solutii regizorale

Cu un astfel de text are de lucrat regizorul Radu Ghilas, el insusi basarabean, deci intelegand fenomenul in profunzime. In primul rand, e de spus ca a optat, inspirat, pentru un spatiu sonor la limita agresivitatii, bine motivat insa si subliniind corect dramatismul factic: trupa "Legend", un rock instrumental de foarte buna calitate, live, ce da ritmul spectacolului, nuanteaza finalurile de scena si imprima o considerabila doza de greutate discursului textual. In al doilea rand, compartimentarea modulara a scenei organizeaza prompt firul spectacologic, insa, in acelasi timp, potenteaza metafora inchiderii, a claustrarii, a limitei. Modulele sunt puse in valoare prin lumini (debut onorabil pentru Petrus Rogojinschi); devin, pe rand, celule de timp (Ion, mama vin din trecut animand amintirile personajelor din prezent), or celule in sine. Decorul e sarac (cateva saltele, doua cuburi) lasand in prim plan povestea si personajele. In fine, doua imagini ireprosabil construite: cea a mamei, pe o masa de nastere, in chinuri, si cea finala, a interiorului unui container, desenat labirintic, prin hatisul de sfori in care se pierde viata lui Igor. Paienjenis simbolic de mare forta de expresie... Un merit aparte in reusita spectacolului il are Oana Sandu, cea care semneaza miscarea scenica.

Si actorii...

Desi inegal, desi pe alocuri falsat, jocul celor sase studenti din distributie a adus acea prospetime de care teatrul are atata nevoie. Toma Morar (in rolul lui Viorel) are ca principala calitate mobilitatea scenica, pe care o retinusem din spectacolul lui Ion Sapdaru, "Istoria unui cal". Folosita in exces, insa, ea poate aduce cu sine deritmari. S-a intamplat asta in scenele de relatie cu personajul Igor, Alin Popovici, interpretul acestuia, avand o lentoare nefericit contrapusa pe mobilitatea de care pomeneam. Desi cu un inceput ezitant, Popovici revine pe final, cand face foarte pertinent scena din container, manevrand neasteptat de bine elemente ce tin de expresivitate corporala. Sergiu Morar (Sergiu), debutat recent pe scena Teatrului National Iasi, in spectacolul "Uciderea lui Gonzago", nu dezminte traseul ascendent pe care s-a inscris, dar pentru care are inca mult de munca. Nesperat de firesc, Alexandru Arnautu, cu evidente progrese in rostire. Andrei Onofrei (Donatas), aparitie exotica, echilibrand bine sumbrul si lipsa de scrupule. In fine, Andreea Stafie (Mama), care, de dragul unei pronuntii cat mai corecte, aluneca uneori in declamatie. Pe final, insa, acopera foarte bine personajul, conferindu-i dramatism si autenticitate. In mod sigur, din punct de vedere actoricesc, spectacolul se va roda pe parcurs.
autor: Călin Ciubotari
sursa: http://flacarais.ro/cms/site/f_is/newsdrumul_spre_fericire_via_container_23549.html

"O piesa a unui autor contemporan, din Republica Moldova. Povestea este despre basarabenii care incearca sa fuga peste hotare din Moldova. Presarata cu dialoguri atat de reale incat par desprinse din viata de zi cu zi, amuzante, stufoase, aberante si pline de replici smechere. Atat de naturale parca ar fi discutia despre Mc Donnalds din Pulp Fiction de Tarantino.

Incercand sa fuga din Moldova inspre Irlanda, destinele a trei basarabeni, complet diferiti ca profil psihologic se intalnesc. Fiecare isi povesteste “odiseea”. Fiecare povesteste cum s-a zbatut sa ajunga in strainatate in speranta unei vieti mai bune iar de fiecare data drumul a fost presarat cu furturi si inselaciuni. Unul dintre ei, tanar, calatoreste pentru prima data intr-un vagon de marfa in care a intrat prin efractie, fapta care i se pare extrema, vitejeasca, aventuroasa. Pentru ceilalti, expusi la marsuri nesfarsite, ascunsi pe sub camioane, care au vazut moartea cu ochii de prea multe ori, povestirea e ridicola. Toata aceasta speranta pentru o viata mai buna nu ii face decat sa fie inumani, sa se insele si sa se raneasca reciproc.

Desi tonul general al piesei este amuzant prin ridicolul dialogului si al situatiilor, finalul este dramatic, prezentand cele 3 personaje in fata inevitabilului: vor fi transportati intr-un container, iar sansele de a ajunge vii sunt foarte scazute. Cei trei, dezbracati isi asteapta randul sa fie sigilati in saci de plastic fiecare in containerul sau. Imaginea este daramatoare, sa ii vezi pe toti trei, neputinciosi in fata unei morti sigure.

Pot spune ca am si ras si plans la piesa asta. Mi-a amintit cum, inainte de 1989, si poate chiar si multi ani dupa, cel mai mare vis al oricarui roman era sa fuga “in afara”. M-am identificat cu ei si m-am simtit ingrozitor. M-am identificat si cu mama care spera acasa ca puiul ei sa ajunga in strainatate, la mai bine, speranta incapatanata in ciuda oricarei ratiuni.
Pot sa spun ca m-au impresionat in mod deosebit doi actori: Marius Damian joaca rolul lui Viore(-us) Cioban(-us), care creaza un personaj simplu, natural, un om amarat care stie sa faca fata la orice ii aduce soarta, atent la bani, usor suspicios, poate chiar putin paranoic. Pe de alta parte, exact opusul acestuia este Dimitrii Bogomaz care joaca rolul lui Sergiu, genul de smecher de oras care incearca din orice sa mai scoata un ban, sa faca o mica escrocherie, sa insele pe oricine intalneste, fara sa aiba remuscari. Jocul celor doi actori este spectaculos, personajele sunt atat de credibil studiate incat devin aproape reale."

Sursa: http://www.interiordesigner.ro/blog/2010/04/05/piesa-de-teatru-in-container/

In Container de rasarit_de_zori