Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Sam Oct 13, 2018 11:50 pm Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
Vin Feb 23, 2018 8:30 am Scris de Mihaela Moşneanu

» Decorațiuni din fetru
Mier Dec 27, 2017 3:19 am Scris de Didina Sava

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

Adrian Paunescu a plecat in lumea ingerilor !

In jos

REVISTA VORNICENEANUL

Mesaj  IOANA VOICILA-DOBRE la data de Joi Dec 16, 2010 1:12 pm

S-A STINS O STEA, POETUL

06 Nov 2010

S-A STINS O STEA, POETUL
de Mariana Adăscăliţei

S-a stins o stea şi a apus
Pe Cerul ţării sale,
Dar colindând prin univers,
Luceafăr reapare.
E dureros cu adevărat,
Că prea-i iute plecarea!
Dar, nici măcar n-am încercat
Noi să-i abatem calea.
Cu toţii suntem vinovaţi,
Plecarea-i prea devreme!
Dar, Omul cel adevărat
De moarte nu se teme.
El caută loc şi adăpost,
Şi viselor plinirea,
Căci viaţa-i crudă cum a fost,
I-a plâns dezamăgirea.
Tot căutând în adevăr,
Dreptate să aducă,
Ajunge-n Ceruri călător,
Ajunge o nălucă
Şi lasă aici ca un blestem,
Sau ca o rugăminte,
De care acum ce-i mari se tem,
Ori nici nu iau aminte…
Dorinţa lui sau poate un vis
S-au dus în Cer cu sine,
Şi-n clipele din urmă a scris,
Şi ne-a urat de bine.
Dreptate pentru ţară a vrut,
Nimica pentru sine…

Doar liniştea, adevărul…
Românului i-a zis de bine.
A scris la toţi ca testament,
EL a ştiut a scrie!

Voi, învăţaţi-i pe nepoţi
Măcar o poezie!
Din ce a scris să recitaţi
În fiecare seară
Ca rugăciune, în genunchi,
Poeme pentru ţară.

Şi-acolo sus, din Cer veghind,
Tot bine ne trimită,
Căci a plecat nemângâiat,
Că-i ţara răvăşită.

Acolo sus, Poeţii toţi
Ne ştiu a noastre plângeri,
Şi un cenaclu vor forma,
Şi vor cânta cu Îngeri.
Săraci pe lume mai suntem,
Şi nu ne daţi uitării,
Ci vegheaţi-ne pe toţi,
Vegheaţi pământul ţării!
avatar
IOANA VOICILA-DOBRE

Numarul mesajelor : 516
Varsta : 57
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 07/08/2009

http://ro.netlog.com/ionela1961

Sus In jos

Revista Luceafarul

Mesaj  IOANA VOICILA-DOBRE la data de Joi Dec 16, 2010 1:06 pm

Adrian Păunescu – OMUL TOTAL
Autor, Gruia Cojocaru

Nebun, năprasnic, sfâşietor clopotul se sparge: a murit Adrian Păunescu! Vineri, 5 noiembrie 2010, ora 7,15, anunţul sec al încetării din viaţă a lui Adrian Păunescu mă introduce într-o altă ordine, pe care – dintr-o uriaşă consideraţie pentru marele absent, ce ştia mai bine ca noi toţi că marile dureri sunt mute – n-o voi revela. Totuşi, deoarece existenţa mea a fost adânc amprentată de creaţia sa poetică, voi insista asupra dispariţiei lui Adrian Păunescu.

Înainte de toate observ că, imediat după lichidarea contactului său cu această lume, întreaga mass-medie s-a repezit, firesc de altfel, asupra evocării personalităţii lui Adrian Păunescu. (Evident, aş cădea în derizoriu dacă aş vorbi despre Adrian Păunescu – poetul, publicistul şi omul politic; internetul poate fi lesne accesat!). Ce mi se pare interesant e că, în ultimii ani, mai toţi l-au abandonat pe Adrian Păunescu, dar, odată cu acest 5 noiembrie, brusc, şi-au reamintit de el… Indivizi, care erau loviţi de amnezie la auzul numelui său, se produc excelent în aceste zile. Ipocrizie? Lichelism? Machiavelism? Din toate câte puţin, pentru că ,,dă bine” în mentalul colectiv să simulezi compasiune, respect şi veneraţie pentru valorile naţionale care ne-au părăsit. În plus, e ocazia perfectă, mai ales ca jurnalist ori expirat om politic, de a-ţi face/reface numele…

,,Dar până la urmă, suntem oameni şi trebuie să trăim”, îmi spunea un coleg intrigat de stridenta-mi abordare. ,, Aaa, mă dumiresc eu, adică el, Adrian Păunescu, tot e mort, ce contează dacă suntem uşor mercantili într-un astfel de moment?!…”
Nu împart în alb şi negru lumea, am învăţat, în timp, lecţia nuanţelor, dar nu sunt de acord cu o astfel de abordare. Dacă nu cunoşti, nu suporţi, ai ignorat ori ţi-a fost indiferent cineva, lasă-l în legea Cerului, atunci când El i-a frânt relaţia cu această lume. E vorba de o minimă decenţă, pentru care nu-ţi trebuie ani de studii, ci un bun simţ ţărănesc!

Gândesc aşa, pentru că, din amărăciunea momentului m-a scos revolta pe care-am simţit-o atunci când, la trei ore de la moartea Poetului, un alt poet, mare dizident la începutul anilor ’90, ne-a vorbit pe un important post de televiziune – folosind un ton din care, fără să ai spirit empatic, simţeai deplina bucurie – despre cât de mare putea ajunge Adrian Păunescu în literatura română dacă anumite aspecte din biografia sa nu i-ar fi ,,fracturat destinul”…

Nu sunt eu cel care-l voi încadra pe Adrian Păunescu în piramida literaturii române şi universale; are locul său, desăvârşind o generaţie care a început cu Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru şi Gigore Vieru. Destinul său n-a fost niciodată ,,fracturat”, pentru că Adrian Păunescu a ales să locuiască în ,,cetate”, să fie, decenii în şir, vocea cetăţii, să lupte adesea cu morile de vânt şi să aducă speranţă şi alinare – nu doar în ,,flacăra” cenaclului optzecist – omului simplu din popor şi intelectualului de marcă, sufocat de un regim, adesea anacronic. I se reproşează versurile adresate Tovarăşului/Tovarăşei? Era plata, ironică, pentru a putea conferi SPERANŢĂ poporului român! Cine nu face mici compromisuri pentru o cauză nobilă? De ce însă se ignoră consistenta opoziţie faţă de vechiul sistem?!? Tocmai de aceea, îmi repugnă actualul model de intelectual, cu sau fără sânge albastru, care înfierează regimul comunist, uitând de modul în care, poate chiar el însuşi, a cochetat cu Securitatea (vedeţi exemple din societatea civilă, Academia Română etc.), ori a fost avantajat de defunctul regim. Am agreat însă asumarea destinului – cu toate ale sale – de care Adrian Păunescu a dat în permanenţă dovadă, chiar şi atunci când, abordând altfel lucrurile, ar fi avut de câştigat!

Cei care-l contestă o fac fie din invidie – niciun alt om de cultură român n-a electrizat, în viaţă, mase umane atât de numeroase, nimeni nu le-a mişcat mai profund decât a făcut-o Păunescu ! –, fie pentru că nu i-au cunoscut opera. Aşa se face că, de pildă, în ceea ce mă priveşte, în cele două decenii petrecute la catedră – realizând programe artistice cu elevii mei, în cea mai mare parte, cu versuri semnate de Adrian Păunescu – am avut deseori surpriza ca, inclusiv profesori universitari de limba română, iremediabili adversari ai Poetului, să fie entuziasmaţi până la lacrimi de conţinutul demersului, stupefiaţi de profunzimea creaţiei păunesciene…

…Lor, dar mai ales acelui dizident poet – care azi e mare proprietar de pământuri, iar ieri a comandat dispariţia unei entităţi culturale, despre care, cu altă ocazie, voi scrie! – le-aş sugera: citiţi-i domnilor/doamnelor opera lui Adrian Păunescu, analizaţi-i cu obiectivitate, nu trunchiat, poziţia faţă de comunism înainte şi după ’90, identificaţi miile de talente pe care le-a lansat şi care, nu doar în muzică, au făcut carieră, urmăriţi lupta sa constantă întru refacerea unităţii naţionale şi atunci emiteţi, referindu-vă la el, judecăţi de valoare. Veţi descoperi, poate, OMUL TOTAL.

Deschid la întâmplare un volum de Adrian Păunescu:
,,O, zei ai neamului meu,
Pîngăriţi de barbari şi contestaţi de trădătorii localnici,
Iertaţi-mi întîrzierea de două mii de ani,
Şi primiţi-mi jertfa.”
Jertfa lui Adrian Păunescu, pe altarul Pământului, s-a petrecut altfel de cum şi-a imaginat în ,,Visez o moarte dacică”. El, personajul principal, nu şi-a mai putut îngădui rămânerea în acestă lume, pe care a iubit-o şi pentru care a suferit cu nepământeană patimă.

Hălăduind jumătate de veac prin codrii literaturii române, Adrian Păunescu rămâne nu doar un simbol al trăirii devoratoare, plenare, inefabile a vieţii, un simbol al libertăţii şi demnităţii umane, ci şi conştiinţa unei generaţii care a coborât – întru universală salvare – în tenebrele umanului. Odată cu ,,plecarea” sa vom avea prilejul să reflectăm de ce şi cum ,,se stinge un neam chinuit mii de ani, /Un neam luminat şi puternic şi mândru, /Jignit de duşmani, ieftinit de plăvani, /Se-nchide-nafară şi fuge-năuntru …”
avatar
IOANA VOICILA-DOBRE

Numarul mesajelor : 516
Varsta : 57
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 07/08/2009

http://ro.netlog.com/ionela1961

Sus In jos

Lângă poeţi-Luceafarul romanesc-Botosani

Mesaj  IOANA VOICILA-DOBRE la data de Joi Dec 16, 2010 1:05 pm

Lângă poeţi
de Stelian Platon

MOTTO:
Cu sufletul răvăşit de durere
Inegalabilului şi Nemuritorului
nostru poet naţional ADRIAN PĂUNESCU.

Azi-noapte te-am visat dezamăgit,
Şi lacrimi picurau din stele,
Se tînguia în beznă un cîine adormit,
Se pregăteau de nuntă ursitoare rele.

Acum te desfrunzeşti în plină toamnă,
Nu ştie nimeni cînd te vei trezi.
Te aşezi cu cei plecaţi deodată,
Şi vei dormi de-acum în fiecare zi.

Ruga ta s-a înălţat pe jumătate,
În rămuriş îngheaţă vîntul blînd,
Pămîntul străveziu se deschidea spre moarte,
Cum printre lacrimi ultimu-ţi cuvînt:

Eu vin din viaţă să vă întreb de morţi
Şi de suspinele trimise ca simbrie,
De programarea învierii pentru toţi
Şi promisiuni rămase în sicrie.

Să-mi spuneţi dacă o gară aveţi,
Unde cobor uscat şi trist din viaţă;
La noi se cere taxă cînd aştepţi
Şi fiecare zi să plîngi te-nvaţă.

Înfrigurat va fi transferul meu în toate,
Însingurat mă vor dezice toţi,
Dar eu voi fi mai împăcat în moarte,
Lîngă poeţi în satul meu de morţi.
05 Noiembrie 2010

Recviem în noiembre
Nemuritorului Adrian Păunescu

Motto: Ieri, duhul facerii de bine
Azi treci oceanul stingerii de sine.

În noaptea aia nu dormeam,
Aşteptam în bezna ce amirosea
A toamnă poticnită-n frunze,
A toamnă suspinînd a veste grea.
Şi totuşi l-am visat pe Păunescu;
Se făcea că el îmi devenise tată,
Capul îmi zăcea la pieptul lui,
Şi auzeam mai multe lacrimi deodată.
Aşa de trist nu am fost nicicând,
Oriunde merg se-ascunde el în mine,
Chipul său aşteaptă-n lacrima oricui,
Răsăritul parcă nu-mi mai aparţine,
Iar „Flacăra” se stinge în sinea lui.


Iar noi ne vom mândri că inegalabilul poet ADRIAN PĂUNESCU a fost contemporan cu noi; mai ales cei care l-am cunoscut personal. România va avea de-acum încolo de rostit două nume de nedespărţit cănd vine vorba de superlativul poeziei naţionale:
Eminescu-Păunescu.
Doamne iartă-l pe marele nostru poet naţional ADRIAN PĂUNESCU!
Platon

http://vorniceneanul.ro/s-a-stins-o-stea-poetul
avatar
IOANA VOICILA-DOBRE

Numarul mesajelor : 516
Varsta : 57
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 07/08/2009

http://ro.netlog.com/ionela1961

Sus In jos

Românie, ţara mea!

Mesaj  Georgeta Nedelcu la data de Mier Dec 15, 2010 5:01 pm

Nu întrebaţi ce poate să facă ţara pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară.
(John. F. Kennedy)


Româie, scumpă ţară,
Ai viaţă grea şi amară.
Lumea e îngândurată,
Gândind cum să fii salvată?

Azi te zbaţi în sărăcie
Năpasta e pe vecie.
O viaţă am aşteptat
Să nu mai fiu subjugat.

Dar conducătorii tăi,
Sunt călăi, sunt oameni răi.
De ani buni, ei ne-au uitat,
Au scos ţara la mezat

Străinilor te-au vândut
Nu ştiu ce e de făcut...
De popor, pe ei nu-i doare,
Mă-ntreb, ce au de gând, oare?

Sufletul îmi e mâhnit
Doamne, ce-am mai suferit!
Din '89-am sperat
Să-am un trai îmbelşugat.

Ce vom face-n iarna asta,
Eu, copiii şi nevasta?
Vom ajunge gârboviţi
Şi de frig înţepeniţi.

Românie, ţara mea
Doamne, cine te-o salva?
Cine te-o scăpa de ei,
De-aceşti hoţi, de-aceşti mişei?

Hoţii de noi nu le pasă
Căci au ce pune pe masă.
Doar atunci când i-am votat
De noi i-a interesat.

Însă, eu atât le spun:
,,Când poporul o să-adun,
O să fie vai de voi
Căci vom veni un puhoi

Vă vom cere să plătiţi
Faptul că-am fost umiliţi.
Şi v-aţi bătut joc de noi
Va fi vai şi-amar de voi!”
.
Georgeta NEDELCU - Craiova Septembrie 2010


avatar
Georgeta Nedelcu

Numarul mesajelor : 90
Varsta : 71
Localizare : Dolj
Data de inscriere : 13/06/2009

http://frumusica.ning.com/profile/decenupotpostapoeziicaintruncl

Sus In jos

Ţara, azi e la răscruce!

Mesaj  Georgeta Nedelcu la data de Mier Dec 15, 2010 4:59 pm

Pe această uşă, astfel scriu stăpânii: Interzis să intre, câinii şi românii (Adrian Păunescu)


La căpşuni mi s-au dus fraţii
Ăştia-au vândut ţara toată.
Ei au jefuit Carpaţii,
Pădurile de-altădată...

Să fure tot au jurat
Şi ne-or prigonii cu anii
Românu-i martirizat,
Blestemaţi fie păgânii!

De ani ne-au săpat mormântul,
Hoţii şi răufăcătorii.
Străinii ne-au luat pământul
Ni l-au vândut trădătorii!

Mi-a murit cândva un frate
Subţirel, tare frumos!
De v-ar spune suferinţa
Ce l-a ros până la os...

Cum l-au călcat în picioare
Şi l-au răstignt pe Cruce...
Toate hoardele barbare...
Ţara, azi e la răscruce!

Va veni şi ziua-n care
Ţara mea se va 'nălţa.
Tot românii vor aduce
Libertate-n România!

Georgeta NEDELCU - Craiova August 2010

avatar
Georgeta Nedelcu

Numarul mesajelor : 90
Varsta : 71
Localizare : Dolj
Data de inscriere : 13/06/2009

http://frumusica.ning.com/profile/decenupotpostapoeziicaintruncl

Sus In jos

De ce pe poet, l-ai lăsat să moară?

Mesaj  Georgeta Nedelcu la data de Mier Dec 15, 2010 4:56 pm

Jertfa nu vrea moarte pentru moarte, ci moarte pentru viaţă (V. Jankelevitch)


Prea Curată Maică, Pururea Fecioară,
De ce pe poet l-ai lăsat să moară?
Te rog, azi revarsă, peste el, de sus,
Mila Ta cea mare, du-te la Iisus!…

Să-i îndrepte paşii pe strâmte alei,
Că s-a stins în zori, la-nceputul zilei!
Fă ca împrejuru-i îngerii să-adune,
Să-i arate calea, locurile bune,

Frânt de umilinţe, plângând cu suspine,
Poetul, la tine vine să se-nchine.
Fii-i alăturea, pururea Fecioară!
Mila Ta, Iisuse, peste el coboară

Şi îi iartă, Doamne, păcatele lui,
Ce pândesc în drumul vieţii, orişicui.
Bietului meu suflet să-i dai viaţă nouă
Şi să răsfrângi cerul ca un bob de rouă!…

Maică Preacurată, te rugăm frumos,
Roagă-Te îndată domnului Hristos.
Nouă să ne dea ajutorul Său
Pe poet, Măicuţă, ia-l la pieptul tău!

Georgta NEDELCU - Craiova 5 Noiembrie 2010
avatar
Georgeta Nedelcu

Numarul mesajelor : 90
Varsta : 71
Localizare : Dolj
Data de inscriere : 13/06/2009

http://frumusica.ning.com/profile/decenupotpostapoeziicaintruncl

Sus In jos

Şi totuşi, Maestrul Păunescu există!

Mesaj  Georgeta Nedelcu la data de Mier Dec 15, 2010 4:54 pm

Numai suferinţa e creatoare (Adrian Păunescu)


De ce plâng ochii mei în vis?
De ce mi-e teamă că te pierd?
Azi noapte-n somn tu mi-ai promis
Că mâine am să te revăd.

Eu te-am crezut, dar am greşit...
Pentru că n-ai să poţi să vii.
Te-oi plânge-ntr-una negreşit,
Ce mult te preţuiesc! Şi-o ştii.

Scriai cu-o furie dementă,
Luptând pentru neamul acestei ţări
Plângeai că România e-n arendă
Închiriată celor patru zări.

Coşmare ţin pe cer această zi
Şi-mi şterg ochii din când în când;
Ştirea ce-am auzit-o mă-ngrozi
Şi mă pomenesc deoadată urlând.

Eşti cel mai bun poet al ţării,
De când mă ştiu, eu te citesc.
Nicicând n-am să te dau uitării
Atâta timp cât mai trăiesc.

Îmi voi aminti mereu de tine
Te voi purta mereu în gând.
Sunt mulţi ce suferă ca mine
Şi-i văd pe stradă lăcrimând.

Ai fost poetul nepereche
Ce-ai scris durerea, sărăcia...
Astăzi, prieteni stau de veghe,
Iar popi-ţi cântă Aleluia!

Te rog, ne iartă azi, iubitule poet
Că n-am făcut mai multe pentru tine.
Mulţi te-au scuipat... Ce mult regret!
Lipsa ta astăzi lasă-un gol în mine.

Prea mulţi plecat-au în această toamnă
Şi au lăsat în urmă multe lacrimi.
Cei care conduc ţara, ne condamnă
La ură, sărăcie, debarcări şi patimi.

Şi totuşi, Maestrul Păunescu-există!
De ce să plece? N-are nici un rost.
Toţi îngerii azi îl privesc, asistă...
Tu, Doamne-n clipa aia, unde-ai fost?

De ce nu ai făcut, Doamne-o minune
Să îl mai laşi doar câţiva ani să scrie?
Era un om cu-atâta-afecţiune,
Ce nu se poate-n cuvinte descrie!...

Îmi e atât de dor de-o zi frumoasă
Când bunul meu poet scria în casă,
Însă veni moartea cu a ei coasă
Şi-i stinse flacăra neputincioasă.

Şi... ce ciudat, acum când el s-a dus
Tragedia mare ce-a jucat-o, moare.
Nedreptatea-n ţară, iată l-a răpus.
Inima şi sufletul mă doare.

Cucuveaua morţii cântă-n zori
La şapte şi cinsprezece minute.
Maestre, nicicând n-aş fi vrut să mori,
Dar mă rog ca Domnul să te-ajute

Să te odihneşti la sânul Lui.
Ai multă nevoie de odihnă.
Tu, prin poezia ta ne spui
Că ai vrea să ni te stingi în tină.

Dacă-ar fi avut Iisus răbdare,
Ca şi bunul Dumnezeu, cu tine
Într-o vineri, zi aşa de mare
Să te facă bine, inima-ţi s-aline

Şi să te mai rabde încă puţin timp,
Să mai poţi aşterne covor de poeme...
Aş fi vrut mai bun acest anotimp
În care-ai plecat poate prea devreme...

Georgeta NEDELCU - Craiova 5 Noiembrie 2010



Ultima editare efectuata de catre Georgeta Nedelcu in Mier Dec 15, 2010 4:57 pm, editata de 1 ori
avatar
Georgeta Nedelcu

Numarul mesajelor : 90
Varsta : 71
Localizare : Dolj
Data de inscriere : 13/06/2009

http://frumusica.ning.com/profile/decenupotpostapoeziicaintruncl

Sus In jos

SPRE O REALA ADUCERE AMINTE

Mesaj  IOANA VOICILA-DOBRE la data de Sam Noi 20, 2010 8:25 am

AUTOBIOGRAFIE

de Adrian Paunescu

Ar trebui, poate, ca, la anumite vârste, semnificative,
Colturoase, rotunde, mici, mari, cum or fi ele,
Cei care le-mplinesc sa aiba dreptul suveran, prerogative
De a decide daca mai continua sau se opresc, ei însisi.

Prea multe evenimente neasteptate apar, iata,
Indiferent de vârsta, indiferent de meteorologie si de lume,
Chiar ca ar trebui ca fiecare sa poata hotarî personal
În ce moment îsi iau ramas bun de la lume si de la ai sai.

Aceasta nu e sinuciderea, atât de mult hulita de crestini,
Aceasta e doar o solutie pasnica pentru conflictele
Ce se nasc, astazi, aproape inevitabil, între generatii,
Trebuie sa existe un loc de odihna pentru harnasamente.

Probabil ca n-as fi gândit toate acestea daca nu simteam
Ca ma aflu în apropierea unei astfel de clipe a despartirii,
De obiceiurile, de placerile si de durerile vietii active,
Ma îngrijoreaza faptul ca ma trezesc mai obosit decât ma culc.

Desigur, m-as putea întreba si ce-as putea sa fac,
Trecând în rezerva si traindu-mi zilele ramase, în odihna,
Când putinele ore de somn de care am parte, de ani de zile,
Îmi creaza o permananta si tensionata stare de vinovatie.

Am tot scris despre toate, în aceasta viata mereu urgenta,
Ambulantele mele au alergat încolo si-ncoace la muribunzi,
Am fost implicat si în nasteri, mi-amintesc si de niste nunti,
Dar astazi dau telefon ambulantelor mele sa vina la mine.

Astazi ma sarbatoresc, protejându-ma prin limbutie, cu cinism
De toata mizerabila tacere la care, fatal, vom ajunge cu totii,
Dupa ce viermi si mai rai decât viermii vor lua puterea
Introducând dictatura de dezvoltare în republica viermilor.

Deocamdata, nu vreau sa mor, am înca multe de facut,
Desi o minima stare de panica ma terorizeaza uneori
Si-ncep sa ma gândesc, speriat, cum trebuie sa respir, ca sa rezist
Si sa n-o las pe Ana-Maria singura, în tara tuturor posibilitatilor.

E o vârsta colturoasa si rotunda, aceasta pe care,
Prin timpul si locul în care s-au iubit, mi-au harazit-o
Parintii mei, Floarea si Constantin, în ciuda Razboiului Mondial,
Care-i omorâse mamei tineretea si tatalui meu calul rechizitionat.

Copil si adolescent, din saracia si suferinta în care am trait,
Cu tata – detinut politic, cu mama – despartita, tata de când eram mic,
Am acumulat, în iernile în care taiam lemne pentru bunicii mei,
Si-n verile, în care munceam alaturi de ei, energie.

De decenii si decenii, cu naturalete si disperare, consum
Din acea rezerva de prospetime a copilariei mele la Bârca,
Desi, în ultimii ani, regenerarea se produce cu dificultate
Si, paradoxal, ma trezesc, adesea, mai obosit, dupa somn.

Am facut si multe greseli, din inconstienta sau din încapatânare,
Si probabil ca numai atunci când viata m-a obligat sa fiu întelept,
Ca sa creada copiii mei în întelepciunea mea, am devenit întelept
Si nici nu am puterea sa judec pe imprudentul care fusesem.

Imprudent, imprudent, dar capcanele esentiale ale vietii,
Primejdiile care pândesc pe orice tânar iubitor de glorie,
Nu m-au zdrobit si, iata-ma, la vârsta pensiei formale,
Întrebând în stânga si-n dreapta, si în oglinda, ce am de facut.

Pentru orice eventualitate, însa, ca la orice intersectie,
În mod logic, trebuie sa opresc si sa astept semnalul,
E vremea unei cinstite si severe introspectii personale:
Cine esti tu? Ce reprezinti? Ce mai doresti de la viata?

Întreaga mea viata, chiar de dinainte de a fi venit pe lume,
A fost marcata de contradictii, controverse, incompatibilitati,
Mama era – de fetita - fragila, artista, sentimentala si teoretica,
Tata, în schimb, era dur, era pragmatic, era afon si eroic.

M-am simtit vinovat ca între mama si tata nu putea fi armonie,
Ea – învatând singura sa cânte la pian si la vioara, divina de ea,
El – incapabil sa îngâne o balada, însa erou pe front,
Si deodata am înteles, târziu, ca eu sunt imposibila lor sinteza.

Poate ca singura lor clipa de compatibilitate a fost fiul lor,
În rest, ea – dascalita în Basarabia, unde-i trimisese Antonescu,
El – sublocotenent de artilerie, pe frontul antisovietic,
Când a venit armistitiul tuturor, a intervenit conflictul dintre ei.

Astfel, spre nenorocul meu, care avea sa-mi devina, noroc,
Am trait fara mama si tata, care s-au despartit violent
Si bunicii mei paterni, Ioana, analfabeta, Marin, învatator,
M-au crescut în lumina credintei, a moralei si a limbii române.

Dupa anii de pâna la intrarea în liceu, la Bârca si Cârna,
A început umilitoarea, istovitoarea mea fuga prin lume,
Târând dosarul politic al tatalui si al familiei mele de liberali,
Ferit, pe lânga barierele si gardurile epocii, sa nu fiu interzis.

Mi-am petrecut ultimul an si anii de facultate, scuzându-ma,
Pentru ca, la 18 ani, atunci când îndeobste, baietii se haiducesc
Si considera aventura ca singura cale de a-si cheltui toxinele,
Eu sa ma însor, dedicându-ma familiei si, mai târziu, copiilor.

N-am fost, desigur, un înger, n-am ezitat sa ma îndragostesc,
În valmasagul epocii, de alte si alte femei, în razbunare, parca,
Dar a fost o dragoste mare între cei doi tineri poeti saraci,
Care si-au început viata într-un subsol, cu peretii cazând de igrasie.

Am lucrat la lumina zilei, asa cum am trudit si umil, în taina,
Pentru familia mea, pentru copiii mei, pentru bunul meu nume,
Am scris poezii si am descarcat saci cu cartofi cu pamânt pe ei,
Poetul Ion Brad m-a ajutat sa obtin doua camere în Metalurgiei.

Când am putut depune dosarul la facultate, am devenit student,
Împartind bancile aceluiasi an universitar exceptional
Cu Ioan Alexandru, Constanta Buzea, Dorin Tudoran si alti
Juni stralucitori ai renasterii, care tocmai începuse si continua.

Am lucrat ca student la revista „Amfiteatru”, proaspat aparuta,
Eram îndraznet si neobosit, înfiintasem Cenaclul Junimea,
Am refuzat sa particip la demascarea lui Virgil Tanase, la o sedinta,
Am fost ales secretar al organizatiei U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor.

Geo Dumitrescu m-a chemat, în 1968, la o noua „Românie Literara”,
Am condus sedinta tineretului revolutionar scriitoricesc,
La care a participat Ion Iliescu, pentru libertate si drepturi,
Si el a avut curajul sa asculte, si nu rareori, sa încuviinteze.

Am fost invitat personal în Statele Unite ale Americii, în 1969,
Si Securitatea nu mi-a dat viza, pentru ca la protestul
Ambasadei Americane, Ceausescu sa aprobe plecarea, în 1970,
Si America a fost pentru mine o experienta extraordinara.

Alta data, voi insista, poate, asupra unor momente greu de uitat,
Asupra unor revelatii si asupra unor raspântii; acum,
Cât înca pot sa aleg, decid eu însumi ca forma aceasta succinta,
A autobiografiei mele, nu poate tine locul dosarului de cadre.

Un apel deznadajnuit la esente se impune acum,
Totusi, ce ramâne dupa atâtea decenii de zbucium si lupta,
Ce se întâmpla cu satisfactiile, cu titlurile, cu averea,
Si cum va fi prima zi de dupa cea din urma plecare?

Eu am o adevarata pasiune pentru instrumentele de scris,
Ma uit, uneori, la stilourile, la pixurile si la creioanele mele,
Grupate pe diverse mese si în diverse sertare din casa,
Mi se pune un nod în gât, gândindu-ma ca ele îmi vor supravietui.

Când eram tânar, nu credeam ca faptul cel mai important
De care se poate învrednici omul, pe lume, e sa aiba copii,
Ma corupea gloria, ma atrageau calatoriile, idolatrizam femeia,
Voiam sa am bani, visam masini bune, doream casa la munte.

Într-o zi, tatal Constantei a baut mai mult si mi s-a uitat în ochi,
Întrebându-ma noi ce avem de gând, de nu facem copii,
Ca, uite, vremea trece si niste nepoti ar fi tocmai buni,
Reprosul lui Petrache Buzea m-a sensibilizat, o spun astazi.

Astazi, când nu numai Ioana si Andrei, ci si Ana-Maria
Îmi lumineaza viata, trebuie sa recunosc, învins si fericit,
Ca nimic n-are niciun gust, în aceasta lume, daca nu stii
Sa împarti darurile vietii cu copiii tai, dragii tai copii.

Am simtul ridicolului si nu-mi pot compune o figura eroica,
Mai ales ca îmi cunosc bine slabiciunile si defectele
Si nu ma mai deranjeaza eticheta pe care mi-au pus-o diversi
Cum c-as fi, spre deosebire de ei, o personalitate controversata.

Si care ar fi de fapt, controversa? Talentul? Caracterul?
Scrisorile personale? Scrierile publice? Totul? Ce anume?
Trecutul? Prezentul? Popularitatea? Singuratatea?
Cenaclul? Faptul ca nu beau? Ca iubesc? Ca exist? Ce anume?

În epoca partidului unic, în care m-am înscris ca sa-l fac mai bun,
Am spus si nu, si da, cum n-au facut-o foarte multi contemporani,
Dupa monopartitism, ca la o porunca irepresibila, de sus,
A început înjurarea mea ca am spus da, uitându-se restul.

Nu mai conteaza, decât pentru oamenii de constiinta, împrejurarea
Ca eu mi-am asumat dialectica si am aparat oameni de valoare
Si m-am batut pentru idei generoase si mi se reproseaza mie
Ce ar trebui sa li se reproseze lui Stalin, Eisenhower si Churchill.

Am murit si am înviat de câteva ori, în 65 de ani,
Probabil ca trebuie sa ma simt vinovat pentru ca, vai,
Am înviat cel putin cu o data mai mult decât am murit,
Ca Femios din Odiseea, „eu singur mi-am învatat meseria”.

Scriam, înca în vremea în care, în nicio cancelarie occdientala,
Nu se vorbea despre caderea comunismului, cu care se colabora,
„Astazi sunt trist, fiindca sunt comunist” si, de asemenea,
Eu am calificat comunismul ca nazarire si ca tinta prea îndepartata.

Eu si echipa mea am strigat prin salile de spectacole
Împotriva celor care, prin ministere si prin alte parti,
Se îmburghezisera si inspirau pustiu si nasteau morti
Si care îsi facusera din comunism avere personala.

Las la o parte faptul ca eu le spuneam, în fata, compatriotilor
Ca-i provoc împotriva celor care ne batjocoresc prudent si crunt,
Semnalând ca în tâmpla acelora doarme gustul tradarii
Si ca miros, nici mai mult, nici mai putin, ca o lopata de pamânt.

Dar, uite, de ani si ani, toti tismanenii din gradina noastra zoologica,
Toti fostii vigilenti de ocazie ai bolsevismului covasit, si înverzit,
Toti homunculii produsi în chiuvetele Penumbrei, si Crimei,
Toti onanistii nazistoizi si-au facut tinta din mine, în foile lor.

Sigur, actiunea lor e veche si infecta, ea poate fi data în vileag,
Dar fabrica de etichete a României devastate lucreaza
Si îmi vine sa ma întorc la prima strofa si sa cer privilegiul
De a ma retrage, de sila, în pamânt, într-o clipa de gratie.

Imitatia e la moda, în scumpa noastra societate imitatoare,
Doi trogloditi de la o televiziune contemporana insista
Cu o filmare a mea, bolnav si obosit, în urma cu câtiva ani
Si vor sa-si convinga telespectatorii ca asta fac eu în viata, dorm.

Probabil ca, într-o zi, daca mi se va ivi ocazia, voi spune
Ceea ce scrisesem despre Nicolae Dobrin, acuzat ca se imbata:
„Dobrin, si beat, e mai bun decât acuzatorii lui treji!”,
„Strâmbilor, eu, adormit, sunt mai bun ca voi cu ochii deschisi”.

Ea si el nu sunt nimic altceva decât alti doi trogloditi,
Doi mercenari, pe masa, casa, carora nu le lipseste farmecul hâd
De a purta gura strâmba, pe partea dreapta a fetei, ambii
Desi aud ca, de data asta, nu ei ar fi autorii, sa ma scuze.

Dar ce tara e asta, în care poetul, în saptamâna în care
Împlineste 65 de ani, în loc sa fie sarbatorit, ca predecesorii,
Are parte de sârguinta tuturor canalelor colectoare?
Si ce se mai poate închega din atâtea ruine recente?

Ziare puturoase, cu analfabeti în locurile de comanda,
Injecteaza, în fiecare dimineata, acest popor fara aparare,
Cu otravurile, cu interesele, cu idiosincraziile stapânilor lor,
Asta e libertatea presei? Chem liftul pentru adâncul pamântului.

E mult de vorbit despre democratie si despre dreptul la opinie,
Ma gândesc, totusi, ca macar eu as avea acest drept, dupa ce
Am scris cândva, în deceniul opt al veacului douazeci,
„Pe viata o data, pe moarte o data, opinia mea”.

Toate acestea si înca altele ca si ele, ma simt obligat
Sa le rememorez, sa le retraiesc, sa le regândesc, atâtat
De vointa sfertodoctilor agresivi, care-si trimit viermii
Sa-mi invadeze umbra, în asteptarea cadavrului.

Dar eu sunt prea putin doritor sa cedez acestei terori
Care îmi provoaca mai degraba sila, decât frica si care
Ma istoveste, prin nimicnicia ei, prin perversitatea ei, prin tot,
În acest cosmar În care, arogant, nimicul înfrunta totul.

Si ma mai distruge o realitate, pe care n-o pot schimba,
Situatia grea a tarii mele, pentru care n-am instrumente de lucru,
Sa pot interveni, eventual la antipozi, eventual în senat,
Ca sa ne regasim linistea, echilibrul si fertilitatea.

Stiu ca, printr-o coincidenta neagra, tocmai astazi, e cel mai greu,
Când începe sa le fie greu si atâtor altor tari ale lumii, cel mai greu,
Ne e atât de greu si noua, de nici nu avem, nu mai avem
Cui sa cerem ajutor, când toti striga dupa ajutor, în infern.

Rând pe rând, toate bogatiile materiale ale pamântului, pe care traim,
Se epuizeaza si nici una dintre ele nu poate tine locul alteia,
Degeaba ne închipuim noi ca putem scoate combustibil din porumb,
Vom inunda strazile pamântului, de dor de mamaliga.

Calatoriile devin treptat niste ocupatii de lux, niste exceptii,
Iarna va fi prea frig si vara va fi prea cald, fara scapare,
A venit sorocul pentru petrol, pentru carbune si pentru paduri,
Balul satuilor s-a terminat, urmeaza spitalul flamânzilor.

Nu stiu daca as mai vrea sa ma nasc, daca mi s-ar propune,
Oricum, am venit pe lume fara voia mea, dupa cum e si firesc,
Si constat ca nici de moartea mea nu pot dispune în libertate,
Am început sa înteleg asemanarea dintre scenariu si insectar.

Credeam ca s-a rezolvat, în esenta, chestiunea libertatii,
Devin, într-un târziu, un fel de marxist al remuscarilor
Si trag încheierea ca libertatea fara suport material nu dureaza,
Libere, televiziunile si ziarele carteleaza libertatea.

Aceasta tara e zvârlita, mereu, din perete în perete,
Tragic zig-zag, când dogma, când anarhie, când amestec,
Toate cuceririle autentice de dupa socialism risca sa devina
Frâne, în aceeasi masura, transformându-se în inversul lor.

Am priceput mecanismul, as fi în stare, de azi încolo,
Sa-l reproduc la mine-n bucatarie, cinic si ticalos, cum e,
Proprietatea colectiva era într-adevar o himera si o minciuna,
Dar proprietatea individuala devine un adevar inaccesibil.

Birocratia socialista ne scosese din minti, fara îndoiala,
Facându-ne sa visam o evadare în libertatea capitalista,
Dar birocratia capitalista nu ne mai ofera nicio sansa,
Si nici n-avem unde fugi, decât în pamânt. Dar unde-n pamânt?

Tot mai multi oameni au început sa se gândeasca serios
Sa fie incinerati, dupa moarte, si pusi în borcane,
Câtiva ani a umblat Gyuri Fazekas, cu trista urna cu cenusa
A tatalui sau, Janos, cautând un loc, unde sa-l pastreze.

Se împutineaza pamântul, se fura din terenul cimitirelor,
Parcurile, gradinile, livezile, îi enerveaza pe edili,
E momentul când nu se mai poate iubi fara profit
Si când toate înmormântarile trebuie facute pe verticala.

Asa ca, macar sub acest pretext de doi bani, eu amân
Întoarcerea în pamânt, cu întregul harnasament,
Nu va faceti iluzii, homunculi narcotizati de alchimisti politici,
N-am de gând sa trec la rezervisti, puneti-va armurile!

Draga tata, draga mama, dragi rude si dragi prieteni,
Care va aflati în pamânt de mai de mult, iertati-ma,
Mai am ceva treburi pe-aici, prin lumea vie,
Mai trebuie pierdute si câstigate câteva lupte de fond.

Metafizica ma cheama sub zodia singuratatii,
Dar fizica îmi sta agatata de sânge si nu pot pleca,
Fireste ca ar fi de bun simt o moarte nu prea târzie,
Dar viata, fie ea oricât de scârboasa, este incomparabila.

E ziua mea. E soarta mea. E viata mea. Sunt eu.
Decid suveran. Deschideti fereastra. Sanatate.
Refuz înselatorul drept de a decide între viata si moarte,
Supravietuiesc textual. Si contextual. Doamne-ajuta!

15 iulie 2008
avatar
IOANA VOICILA-DOBRE

Numarul mesajelor : 516
Varsta : 57
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 07/08/2009

http://ro.netlog.com/ionela1961

Sus In jos

Adrian Paunescu la Chisinau-30 august 2010

Mesaj  Constantin Chirila la data de Mar Noi 09, 2010 10:08 am

DOMNUL ADRIAN PĂUNESCU
PRIMIND TITLUL "MEMBRUL DE ONOARE AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE DE LA CHIŞINĂU"



avatar
Constantin Chirila

Numarul mesajelor : 62
Varsta : 80
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 04/07/2010

http://constantin-c.blogspot.com/

Sus In jos

Adrian Paunescu la Iasi

Mesaj  Constantin Chirila la data de Mar Noi 09, 2010 10:01 am

La Casa Pogor 19 iunie 2009




La Primaria Iasi-19 iunie 2009




Inaugurand in 2009 strada Grigore Vieru din Iasi,alaturi de primarul Gheorghe Nichita ,poetul Daniel Corbu si Raisa Vieru



avatar
Constantin Chirila

Numarul mesajelor : 62
Varsta : 80
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 04/07/2010

http://constantin-c.blogspot.com/

Sus In jos

Activitatea literara a poetului

Mesaj  Didina Sava la data de Mar Noi 09, 2010 9:59 am

Cărţi publicate

* Ultrasentimente (1965, poezii, debut editorial)
* Mieii primi (1966, poezii)
* Fântâna somnambulă (1968, poezii)
* Cărţile poştale ale morţii (1970, proză fantastică)
* Aventurile extraordinare ale lui Hap şi Pap (1970, literatură pentru copii, cu ilustraţii de Constanţa Buzea, prima lui soţie)
* Viata de exceptii (1971, antologie de poezii)
* Sub semnul întrebării (1971, interviuri)
* Istoria unei secunde (1971, poezii, trei ediţii, prima fiind arsă de cenzura de partid)
* Lumea ca lume (1973, publicistică)
* Repetabila povară (1974, poezii)
* Pământul deocamdată (1976, poezii, două ediţii)
* Poezii de până azi (1978, antologie de poezii, record mondial de tiraj pentru poezie, 155.000 exemplare, în colectia BPT, cu o prefaţă de Eugen Barbu şi o postfaţă de Şerban Cioculescu)
* Sub semnul întrebării (1979, ediţie revăzută şi adăugită, interviuri)
* Manifest pentru sănătatea pământului (1980, poezii)
* Iubiţi-vă pe tunuri (1981, poezii)
* De la Bârca la Viena şi înapoi (1981, reportaj, jurnal, cu ilustraţii de Andrei Păunescu)
* Rezervaţia de zimbri (1982, poezii, cu ilustraţii de Ioana Păunescu)
* Totuşi iubirea (1983, antologie de poezii)
* Manifest pentru mileniul trei - volumul 1 (1984, antologie de poezii)
* Manifest pentru mileniul trei - volumul 2 (1986, antologie de poezii, care conţine un capitol de poeme inedite şi unul de referinţe critice)
* Locuri comune (1986, poezii)
* Viaţa mea e un roman(1987, poezii)
* Într-adevăr (1988, poezii, ilustrate de Andrei Paunescu)
* Sunt un om liber (1989, poezii). Această carte a fost retrasă de pe piaţă, în septembrie 1989, de îndată ce a apărut şi a revenit printre cititori în martie 1990.
* Poezii cenzurate (1990, poezii, cu ilustraţii de Andrei Păunescu, două ediţii)
* Romaniada (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
* Bieţi lampagii (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
* Noaptea marii beţii (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
* Front fără învingători (1995, poezii)
* Infracţiunea de a fi (1996, poezii, cu o prezentare şi o bibliografie de Andrei Păunescu)
* Tragedia naţională (1997, poezii)
* Deromânizarea României (1998, poezii)
* Cartea Cărţilor de Poezie (1999, ediţia I, integrala poeziilor apărute în volume, şi un capitol de versuri inedite. Cartea cuprinde toate cărţile de versuri publicate de Adrian Păunescu, de la debutul din 1965, până în 1999. Pe cât s-a putut, autorul a reconstituit şi a oferit variantele adevărate ale poeziilor sale, pe care, în anumite cazuri, datorită cenzurii, le-a publicat, în volumele sale, cu titluri sau versuri schimbate)
* Meserie mizarabilă, sufletul (2000, poezii)
* Măştile însîngerate (2001, proze)
* Nemuritor la zidul morţii (2001, poezii)
* Până la capăt (2002, poezii)
* Liber să sufăr (2003, poezii)
* Din doi în doi (2003, poezii)
* Eminamente (2003, poezii)
* Cartea Cărţilor de Poezie (2003, ediţie revăzută, adăugită şi actualizată)
* Logica avalanşei (2005, poezii)
* Antiprimăvara (2005, poezii)
* Ninsoarea de adio (2005, poezii)
* Un om pe nişte scări (2006, poezii)
* De mamă şi de foaie verde (2006, poezii)
* Copaci fără pădure (2006, poezii)
* Vagabonzi pe plaiul mioritic (2007, poezii)
* Rugă pentru părinţi (2007, poezii)
* Încă viu (2008, poezii)
* Libertatea de unică folosinţă (2009, poezii)

Tirajul


* De peste 1.000.000 exemplare, este un record pentru un poet român în viaţă.

În curs de apariţie

* Pentru orice eventualitate (antologie de poezii, Chişinău)
* Vinovat de iubire (roman)
* La cules de porumb (roman)
* Scrieri alese - Publicistică
* Scrieri alese - Proză
* Crimă fără pedeapsă (roman)
* Romanul vieţii mele (memorialistică)
avatar
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3722
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Poetului la moartea sa

Mesaj  IOANA VOICILA-DOBRE la data de Lun Noi 08, 2010 12:03 pm

avatar
IOANA VOICILA-DOBRE

Numarul mesajelor : 516
Varsta : 57
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 07/08/2009

http://ro.netlog.com/ionela1961

Sus In jos

Re: Adrian Paunescu a plecat in lumea ingerilor !

Mesaj  Rodica Rodean la data de Dum Noi 07, 2010 6:49 am


avatar
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3722
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Sa reflectam la mesajul vesnic actual al Poeziei ,,Pamantul deocamdata"scrisa de Marele ADRIAN PAUNESCU....

Mesaj  Liliana Nastas Bratescu la data de Dum Noi 07, 2010 1:36 am

Pamantul deocamdata


Timpul vietii ni-i scurt
Hai sa-l facem curat
Traiesc unii din furt
Altii doar din ce au dat.

Sunt saraci si bogati
Lasii scuipa pe prag
Voi ce-n lumina zburati
Pân' la cer va urcati

Pe spinari de noi sclavi.
Pe pamânt avem de toate
Si mai bune si mai rele
Si-nchisori si libertate
Ce-am putea si nu se poate

Si noroi si stele.

Voi ce-n luna plecati
Cu-ale voastre izbânzi
Nu uitati c-aveti frati
Pe planeta flamânzi.

Pâinea lor o mâncati
Printre stele zburând
Voi degeaba zburati
Când cei subdezvoltati
Se târasc pe pamânt.

Lumea-i plina de rai
Si de doctori docenti
Si de masti si de vami
Si de mari inocenti.


Fiindca nasteti copii
Aparati-i luptând
Doborâti monstrii vii
Ce de-un veac de vecii
Norii pun pe pamânt.

Între cei care trag
Si cei care sunt trasi
Nu e loc de vreun steag
E o groapa de pasi.

Între ei sunt sudati
Cu un strâmb ideal
Cum sunt bine legati
Condamnatul de lat
Si biciusca de cal

Si ruina si cetate
Genii mari si frunti tembele
Vânt sta si vânt ce bate
Si martiri dar si lichele
Nedreptate si dreptate
Ce-am putea si nu se poate
Si noroi si stele.
Adrian Paunescu
avatar
Liliana Nastas Bratescu

Numarul mesajelor : 22
Varsta : 51
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 19/07/2010

http://reteaualiterara.ning.com/profile/NastasBratescuLiliana?xg

Sus In jos

Totuşi, iubirile lui Adrian Păunescu.

Mesaj  Liliana Nastas Bratescu la data de Dum Noi 07, 2010 12:52 am

Concluzia mea personala in urma citirii materialului .Totuşi, iubirile lui Adrian Păunescu....am reflectat si am ajuns la urmatoarea parere ...cu care puteti fi deacord sau nu cu ea!
Adrian Paunescu a fost harazit cu un talent extraordinar, la fel ca si Nicolae Labis sau Nichita Stanescu, s-a stins atunci cand inca mai avea multe sa ne spuna, pentru ca a avut o energie debordanta, a avut un spirit vulcanic, intotdeauna, am admirat sincer uriasa sa capacitate creatoare.
Acest mare roman nu numai ca nu va fi uitat, ci, pe masura trecerii timpului, dimensiunea operei sale, oricum coplesitoare, va fi tot mai mare, in timp ce greselile si pacatele sale (umane si de inteles, la urma urmei) vor fi total aplatizate. Nepotii nostri vor trai aceleasi emotii citindu-i versurile, unele dintre ele, sa recunoastem, atat de inspirate, in timp ce detaliile legate de viata personala sau deficientele caracterului sau vor fi uitate, pe masura ce ranchiunosii, care le evoca acum cu atata ura tembela si invidie marunta, vor dispare in neant. Opera lui este cea care va ramane.
Atunci cand un om de talia si valoarea lui dispare, mi se pare cea mai dezgustatoare abjectie sa nu gasesti altceva mai bun de facut decat sa rascolesti in lada lui cu rufe mai mult sau mai putin curate. Din pacate, multi dintre conationalii nostri, cu care avem tristul nenoroc de a fi contemporani, insista cu obstinatie in a scormoni in vietile altora, cu râturile lor respingătoare, avide de murdărie, promiscuitate si morbid.

Sa-i ignoram ! Sarmanii ! Nu fac altceva decat sa mânjească floarea de crin cu (balegă)...ca sa nu spun noroi. Scuzati-mi aceasta exprimare ce nu e tocmai academica si eleganta...dar asa am simtit...acum!

Suntem mai saraci cu fiecare zi!........ pierdem Valorile Mari Autentice!...ne,,saracim,, cu totul .!.. Eu personal imi exprim un nemasurat regret. Suntem mai saraci si in acelasi timp mai bogati prin ceea ce a insemnat si va insemna OMUL ADRIAN PAUNESCU si cartile lasate in dainuire la inaltarea Culturii si Identitatii nostre de Romani!


Cu prietenie verde-albastra,
Liliana
avatar
Liliana Nastas Bratescu

Numarul mesajelor : 22
Varsta : 51
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 19/07/2010

http://reteaualiterara.ning.com/profile/NastasBratescuLiliana?xg

Sus In jos

Poetul azi se duce-n linistea eterna

Mesaj  Teodor Munteanu la data de Dum Noi 07, 2010 12:05 am

Poetul azi de duce

de Teodor Munteanu

Poetul azi se duce
In linistea eterna ,
Il vom pastra in suflet
Cu vocea-i de titan .
Un mentor , un parinte
Un far in vremuri grele
A luminat corabii
Ce cautau un mal .


De la Carpati la mare
Se lasa trist tacerea
Desi tara e-n doliu
Nu este oficial .
Adanca pretuire
E contestata inca
Dar cine il iubeste
II e pe veci loial .



Spuneati odinioara :
" Puteam sa fac avere
Sa fiu si eu ca ceilalti
Un bun european "
Dar ati avut o boala ,
O boala grea si rara
Ce se numeste tara
Si leacul a fost ea .


Ne-ati invatat , maestre ,
In noptile albastre
Sa ne gasim puterea
De-a fi si a lupta
N-am banuit o clipa
Ce zile-aveau sa vina
Ca multi cu blugi si-adidasi
Din tara vor pleca .


Suntem o doina trista ,
O scoica intre valuri
La fericire parca
Mereu in zi de post .
Decapitati de tara
Suntem in pibegie
Într-un destin apatic
Pe linii fara rost.


In vodevilul vietii
S-a ratacit speranta
Dar am gasit-o trista
Pe-un vers cum lacrima .
In tara obosita
De-atatea suferinte
Un geniu astazi pleaca
În nemurirea sa .


Vom continua ,Maestre
Sa tinem sus stindardul
Iubirii de cultura
De neam si de popor .
Speram ca valoarea
Sa isi gaseasca calea
Ca scumpa noastra tara
Sa aiba viitor .


Ultima editare efectuata de catre Teodor Munteanu in Mar Noi 09, 2010 3:36 am, editata de 2 ori
avatar
Teodor Munteanu

Numarul mesajelor : 9
Varsta : 51
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 03/03/2010

http://teodormunteanu.blogspot.com/

Sus In jos

S-a stins o stea/ o candelă lumină

Mesaj  Adriana Neacsu la data de Sam Noi 06, 2010 12:52 pm

S-a stins o stea/ o candelă lumină


-poetului Adrian Păunescu-

Drept vamă morţii,
nu-şi va da cuvântul,
doar ţărna
sechestrată în clepsidră,
cernută mistic, cu obidă,
pân' se preschimbă-n candelă pământul.
avatar
Adriana Neacsu

Numarul mesajelor : 6
Varsta : 49
Localizare : Slatina
Data de inscriere : 08/06/2009

http://ro.netlog.com/a_nusa

Sus In jos

Re: Adrian Paunescu a plecat in lumea ingerilor !

Mesaj  Violetta Petre la data de Sam Noi 06, 2010 7:23 am

E prea târziu!

Nemuritor vei fi la zidul morţii răstignit
Deşi bătaia inimii prea obosite s-a oprit
Durerea ta cea mare de ţară şi de neam
A-ntunecat albastrul ce îţi zâmbea la geam...

Închis într-un spital pe care nu l-ai vrut
Nicicând în viaţa ta..legat la aparate
De pensiile frânte citind , cât te-a durut
Ce umilit românu-i cu-atâta libertate...

Luaţi-mi banii ăştia tăiaţi pe jumătate
Nu vreau să-i ţin în mâna ce mângâie poem
Îi voi primi atunci când va mai fi dreptate
Şi pe acest pamânt nu va mai fi blestem...

Voi nu aveţi părinţi, sau sufletu-aţi vândut
Câlcând peste cadavre, să mirosiţi arginţi
Opriţi-vă din goana destinului pierdut
Şi căutaţi adresa uitaţilor părinţi...

Nimic nu mai e sfânt, vulcanu-i plin de lavă
Şi fierbe neputinţa în suflete-epavă
Mă sting ca lumânarea pe-un acatist de viu
Îmi pare rău că mor...să lupt, e prea târziu..
avatar
Violetta Petre
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 206
Varsta : 65
Localizare : Constanta
Data de inscriere : 16/09/2009

Sus In jos

Iubirele lui Adrian Paunescu

Mesaj  Didina Sava la data de Vin Noi 05, 2010 10:55 pm

Adrian Păunescu a fost căsătorit de două ori, cu poeta Constanţa Buzea şi cu Carmen Antal. A avut şi copii nelegitimi, a căror identitate nu a fost niciodată făcută publică.


S-au aşezat, splendide, în rândul femeilor care l-au iubit şi care s-au făcut iubite ca nimeni altele, nume sonore sau mai puţin cunoscute. Poete mari, pe care istoria literaturii române le-a aşezat deja în pagini sau pe care le va uita, nedreaptă. Femei curajoase, demne, a căror viaţă nu poate să mai fi fost la fel după ce l-au întâlnit pe marele scriitor: cele două soţii, Constanţa Buzea şi Carmen Antal Păunescu. Şahista Margareta Mureşan. Ana Blandiana. Ioana Proca. Doina Aldea-Teodorovici. Carmen Bogorodea...

Enumerarea mea e indiscretă, modestă şi, desigur, nedreaptă. Pentru că, aşa cum spunea Adrian Păunescu în interviul pe care mi l-a acordat pentru revista „Tango" în primăvara lui 2009, atunci când am vorbit despre numărul marilor sale iubiri, „e ceţos totul. Nu cred că ştiu să număr, nu în sensul că ar fi foarte multe... Cred că am avut trei mari iubiri. Deşi cred că sunt nedrept. Mai degrabă 3,14 - Pi. Şi nenorocirea e că femeile au orgoliul, cum au şi bărbaţii, să fie unicate, şi orice-ai spune de la 1 în sus e jignitor".

Prima dată

S-a căsătorit în 1960 cu poeta Constanţa Buzea. „Nu mai puteam unul fără altul. Aveam 17 ani, ne-am îndrăgostit, eu şi Constanţa Buzea, şi ne-am dus la primărie. Şi acolo ăla când a aflat că aveam 17 ani şi câteva luni a zis să aduc hârtie de la tata că e de accord, că eu nu eram major. Şi-am zis: Dacă l-aş putea găsi eu pe tata..." Tata era în puşcărie. Am avut răbdare şi, la 18 ani, ne-am dus şi ne-am căsătorit", mi-a povestit Adrian Păunescu, vorbindu-mi despre cea dintâi mare iubire a sa.

„Constanţa era o fată frumoasă, era curată, era nobilă, era talentată. Am iubit-o foarte mult." Însă relaţia s-a erodat, dragostea de început nu a mai fost de ajuns, iar în jurnalul său, „Creştetul gheţarului", poeta consemnează scene dramatice sau tragi-comice ale unei căsnicii aşezate fie sub semnul deznădejdii, fie al revoltei. „Îşi aranjează să rămână singur în Bucureşti. Ne expediază în vacanţe lungi, ca să-şi facă de cap", scrie soţia rănită. Explicaţiile poetului diferă, însă, fundamental, de cele ale fostei consoarte.

O neîncredere

„În momentul în care eu am început o viaţă socială foarte palpitantă, cu pierderea nopţilor, cu plecări prin ţară, probabil că s-a petrecut ceea ce era aproape firesc să se petreacă. A apărut o neîncredere... la început nemotivat, o înstrăinare, şi, probabil, eu, după aceea, m-am străduit să o motivez. Între cele două naşteri ale Constanţei, au apărut şi alte relaţii, au apărut şi alţi copii prin alte zone ale pământului şi aşa mai departe...", recunoaşte poetul în interviul din „Tango".

Trădările

Carmen Bogorodea, ultima muză a poetului



În cartea Constanţei Buzea, episodul în care ia cunoştinţă de trădarea soţului şi de existenţa celorlalţi prunci este transpuns ca o scenă halucinantă.

„Câteva luni după naşterea Ioanei, stând noi de vorbă, încercam să-l asigur că următorul nostru prunc o să fie băiatul pe care şi-l doreşte. Dar îi scapă o remarcă aiuritoare, că lui i se vor naşte numai fete. Cum aşa?! Şi, fără să-i pese de efect, mi se spovedeşte cu orgoliu că este tată şi la altă casă. Că o nebună îndrăgostită de el, femeie măritată, i-ar fi născut gemene", scrie Constanţa Buzea, apoi relatează episodul întâlnirii sale cu mama fetiţelor, întâlnire intermediată chiar de soţul ei.

„Îmi deschide o blondă nisipie care mă pilotează în tăcere către un pătuţ dublu cu grilaj, în care copilele îşi zbăteau bucuroase mânuţele şi genunchii, între păpuşi şi sumedenie de jucării într-un aranjament ostentativ. Este mai scundă decât mine, transpiră cuprinsă de un tremur abia perceptibil. Nu spune mare lucru, instruită probabil de el la telefon. Fetele - copii identice ale Ioanei mele. Eu năşteam în iunie, ea în septembrie. Adrian reuşise performanţa de a trăi liniştit, pendulând fără istov între două femei însărcinate, una mai naivă decât alta, nevasta şi amanta, alăptându-i pruncii dolofani."

Un şantaj

De ce nu a clarificat situaţia legată de copiii născuţi în altă casă, îl întreb pe poet în interviul din „Tango„, iar răspunsul său duce discuţia în altă zonă: „N-am elucidat-o pentu că fiinţa despre care e vorba a încercat un şantaj pe care nu-l suport, poate să vină şi de la puterile atomice. Şi anume, a încercat să intre şi ea la pachet, în eventuala recuperare a acelui copil. Aşa s-au întrerupt discuţiile".

"Constanţa era o fată frumoasă, era curată, era nobilă, era talentată. Am iubit-o foarte mult."
Adrian Păunescu
poet

Aventura cu Ana Blandiana

Ana Blandiana i-a luat minţile şi i-a dat poezie lui Adrian Păunescu


Tot în epoca primului mariaj al poetului, frumoasa Ana Blandiana se iveşte sporadic ca un personaj fabulos atât în amintirile lui Adrian Păunescu, cât şi ale Constanţei Buzea. Nana-Otilia, numele sub care „rivala" apare în „Jurnalul" Constanţei Buzea, combină pseudonimul literar al Anei Blandiana şi numele său real, Otilia Coman. „Într-o noapte, soseşte acasă euforic şi gălăgios, umăr la umăr cu Nana Otilia, vizibil surprinsă când le-am deschis uşa. Au descărcat, mirosind a zăpadă, în mijlocul mesei noastre rotunde, o plasă cu mere roşii, de vis.

Păreau amândoi picaţi din grădina Raiului, după izgonire..." Volumul lui Adrian Păunescu, „Fântâna somnambulă", apărut în 1968, consemnează trăirile poetului îndrăgostit şi este pentru Constanţa Buzea prilej de insuportabilă suferinţă:

„În vremea aceea, Adrian venea acasă şi se culca pe canapea întors cu spatele la noi. Cu faţa la perete, suferea. Ofta cu ochii strânşi, aproape să plângă, refăcând în minte scenele cu Nana îmbrăţişându-se şi prelungind agonia unei dorinţe apocaliptice. Aşa şi-a scris cartea cu care a luat premiul şi a stârnit certuri în juriu. O carte ca o rană vie, pe care o cunosc şi o evit, pe care am dactilografiat-o. A scris la ea bolnav de o lingoare ce nu se mai istovea".

Dincolo de foile de jurnal, de discuţiile de astăzi şi dintotdeauna, una dintre cele mai frumoase poezii ale Constanţei Buzea, „Acolo unde cred că eşti" , aşază în eternitate durerea despărţirii celor doi soţi care, la un moment dat, nu s-au mai putut recupera întru dragoste. „Tot mai departe simţi şi taci/Adăugat la rest mereu/ Şi nu mai pot înainta/ Decât pierzându-mă şi eu"...

Alegerea de tăcere şi de umbră

S-a vorbit mai mult despre celelalte femei din viaţa lui Adrian Păunescu decât despre cea care i-a rămas alături până la moarte. Şi nu pentru că ea este cea care a ocupat cel mai neînsemnat loc, ci pentru că ea, femeia vieţii lui, soţia pentru totdeauna, a ales, de bună voie, să rămână în umbră. "Voi scrie o carte în care voi povesti despre toate iubirile mele", mi-a promis poetul în primăvara anului trecut.

"Dar nu voi scrie despre iubirea dintre mine şi Carmen. Nu-i aşa, Carmen, că tu mi-ai cerut să nu scriu despre noi?", şi-a chemat consoarta ca să depună mărturie despre alegerea ei de tăcere şi umbră. "Aşa este", a confirmat Carmen Păunescu. „Pentru că tot ce am trăit noi vreau să ne rămână doar nouă".

Viaţa multiplă a poetului îndrăgostit

În viaţa poetului se derulează, mai departe, tumultuoase poveşti de dragoste, consemnate în jurnale şi, mai ales, sublimate superb în volume de versuri. Marea şahistă Margareta Mureşan devine, reinventată în cuvintele poetului, „regina neagră".

Iar poemul „Nebun de alb" reaşază sub simboluri ale jocului de şah mişcările, uneori fatale, ale iubirii. „Lăsând ambiţiile de o parte/ Ne aruncăm în marea nemiloasă/ Şi-mpreunaţi, ca filele-ntr-o carte,/ Ne facem, din sudoare, sfânta casă.// Pe urmă vin ceilalţi să ne-o distrugă/ Şi ochii tăi mă caută întruna/ Şi eu înalţ nefericită ruga/ Purtând pe tâmple soarele şi luna.// Şi te iubesc cu milă şi cu groază,/Tot ce-i al tău mi se cuvine mie,/Ca un nebun de alb ce capturează/ Regina neagră pentru veşnicie."

„Nu am vorbit deloc despre dragostea mea pentru o altă femeie, Ioana, şi pentru tragica Elena... Altă dată!", îşi aminteşte Adrian Păunescu, la un moment dat, în timpul interviului nostru din 2009. Iar acel „altă dată!" plin de zâmbet nu ne îngăduie niciunuia să bănuim că acea altă dată nu va mai veni.

Ioana Proca, poetă venită din Dăbulenii Doljului, este cea care a mângâiat inima poetului după despărţirea de famile, în anii '70, anii scindării şi ai certurilor pentru copii. Iar Elena, tragica Elena, este personajul superb, misterios, atent povestit şi desluşit în „De la Bârca la Viena", volumul apărut în 1981...

ULTIMA EXPRESIE

În 25 martie 1990, poetul s-a căsătorit cu splendida Carmen Antal, pe care o întâlnise cu şase ani mai devreme, în preumblările Cenaclului Flacăra. În anii '80, tânăra hunedoreană de origine maghiară cânta „Toate femininele vor pace", era minoră şi, categoric, era de-o frumuseţe absolut răpitoare. La exact nouă luni după căsătorie, Carmen Păunescu i-a dăruit soţului ei fetiţa care avea să-i fie dragoste supremă, pe Ana Maria, născută în ziua de Crăciun a anului 1990. Poetul recunoaşte că îşi iubeşte copilul cel mic mai mult decât pe oricine pe lume...

„Nu înseamnă că, iubind-o cu disperare pe Ana Maria, nu-i iubesc şi pe Andrei şi pe Ioana. Dacă Ioana apărea când a apărut Ana Maria, aş fi iubit-o la fel. Dacă Andrei apărea când a apărut Ana Maria, l-aş fi iubit la fel. E vorba de ultima mea expresie", lămureşte poetul situaţia, în ultimul său interviu din revista „Tango".

ALTĂ CARMEN

Pe parcursul căsătoriei sale cu Carmen Păunescu, poetul se reîndrăgosteşte, abrupt şi fără ocolişuri, de alte două femei care ocupă locuri însemnate în istoria inimii şi a scrisului său. Doina Aldea Teodorovici îşi pierde viaţa într-o eră în care iubirea ei pentru poetul Cenaclului Flacăra ameninţa să-i dea peste cap toate rosturile.

De dragul ei a scris poetul „Noaptea marii beţii", de dragul lui a cântat ea, cu glas cu inflexiuni tragice, acompaniată de soţ: „Vai, cetatea nu mai are Rai, stai, iubirea nu mai are grai"... Şi tot pe timpul căsătoriei cu mama Anei-Maria se întâmplă povestea de iubire prelungă, sfâşietoare, cu tânăra poetă Carmen Bogorodea. Între 1995 şi 2003, Adrian Păunescu trăieşte cu şi pentru altă femeie care, însă, la un moment dat, decide să ­plece mai departe.

„În 2003 am suferit enorm. De fapt, în 2003, a fost singura situaţie în care eu n-am mai avut un rol decisiv în separare, în sensul că, după ce a înţeles că mi-e imposibil să mă despart de soţia mea şi de fetiţa mea, ea a acţionat. Trebuie să recunosc, a avut tăria de caracter, şi nebunia, şi, aş zice eu, nedreapta iniţiativă de a mă părăsi".

Din această suferinţă s-au născut două volume de versuri de dragoste: „Liber să sufăr" şi „Din doi în doi". „Eu simt că mor uitându-mă-ndărăt/ Şi cum coboară lacrimi să mă spele,/ Te caut într-un cuib de rândunele,/ Mi-e dor, măcar în poze, să te văd.// Şi, totuşi, dincolo de-acest prăpăd,/Tu ce mai faci, motiv al vieţii mele?"

"În 2003 am suferit enorm. De fapt, în 2003 a fost singura situaţie în care eu n-am mai avut un rol decisiv în separare."
Adrian Păunescu

avatar
Didina Sava
Initiator forum

Numarul mesajelor : 3722
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 01/06/2009

http://floridepiatrabijoux.forumgratuit.ro/pagini-personale-ale-

Sus In jos

Poem neterminat....în memoria marelui Poet Adrian Păunescu

Mesaj  Violetta Petre la data de Vin Noi 05, 2010 3:39 pm

Poem neterminat...în memoria marelui Poet Adrian Păunescu


Poem neterminat te-ai îngropat în umbre
Cuvintele răcnesc de doliu şi durere
Se-ascund nedumeriri în scâncetele sumbre
Săracul Vers o strofă îşi caută şi cere


Poetule , mai stai că nu-s desăvârşit!
M-ai scris doar jumătate...restul unde-l găsesc?
Mă părăseşti acuma când ştiu cât m-ai iubit
Un alt poet nu ştiu niciunde să cerşesc...


O, câte-aş mai avea să spun lumii întregi!
Iubirea de copii, femei şi cea de ţară
Nu am cântat de-ajuns. Şi-o să vă las pribegi
În toamna asta tristă cu dor de primvară...


N-am să mai văd nici cer nici lacrima albastră.
O umbră îmi coboară în gene şi pe pleoape.
Mai vreau să mă ridic s-ajung pân' la fereastră
Să simt cum viaţa iar îmi este mai aproape...


Nimic nu mă mai doare, doar dorul greu de ţară
Mă răscoleşte iar şi-mi dă fiori de gheaţă.
Pe tine Românie Cuvânt o să răsară!
Deşi n-am terminat să-ţi scriu a ta prefaţă...


Ce fericit eram când mulţi pe stadioane
Cu Versu-n buzunar aşa cum m-am născut,
Cântam şi recitam o noapte în picioare
O, Doamne , înc-o viaţă de eu aş fi avut,


Tot nu mi-ar fi ajuns să spun ce am de spus.
Acum mă duc, vă las... mi-e timpul numărat
Şi moartea nu mă lasă, mă-mpinge spre apus.
Mi-e sufletul uşor şi alb fără păcat...


În testament notez că las tot ce am scris
Poporului acesta sărac fără speranţă
Că n-are de mâncare , o să mănânce-n vis.
Dar cântul pentru ţară va fi în siguranţă...


Pentru copiii mei aş vrea să mă mai laşi
Tu, moarte nesătulă, o clipă să-i privesc!
Săgeţi otrăvitoare din tolbe de arcaşi
Spre inima bolnavă se-ndreaptă şi ţintesc...


Copii!... să nu uitaţi părinţi când voi veţi fi
Veţi naşte câte-o viaţă în mână cu-n deces.
Iubiţi-vă copiii, părinţi şi ei vor fi
Că asta-i roata vieţii şi-a morţii-n Univers...


Eu plec acum spre locul fără tristeţi, dureri.
Murind acum eu intru devreme-n nemurire
Nu mai am timp nici spaţiu nici astăzi şi nici ieri.
De moartea mea , vă rog, ţării să-i daţi de ştire!


Vio Petre..05.11.2010


Ultima editare efectuata de catre Violetta Petre in Sam Noi 06, 2010 7:21 am, editata de 1 ori
avatar
Violetta Petre
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 206
Varsta : 65
Localizare : Constanta
Data de inscriere : 16/09/2009

Sus In jos

Târziu

Mesaj  IOANA VOICILA-DOBRE la data de Vin Noi 05, 2010 11:17 am

Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi voi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.
Adrian Păunescu
avatar
IOANA VOICILA-DOBRE

Numarul mesajelor : 516
Varsta : 57
Localizare : Bucuresti
Data de inscriere : 07/08/2009

http://ro.netlog.com/ionela1961

Sus In jos

Şi te-ai dus dulce minune...

Mesaj  IOANA VOICILA-DOBRE la data de Vin Noi 05, 2010 11:04 am