Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Astazi la 6:20 am Scris de Didina Sava

» Decorațiuni din fetru
Astazi la 2:02 am Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
Mar Dec 12, 2017 6:09 am Scris de Mihaela Moşneanu

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Web Trafic
Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

Valentin Ursianu-Legenda lacului albastru

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

17092010

Mesaj 

Valentin Ursianu-Legenda lacului albastru





Valentin Ursianu
ÎncÄ�rcat de rasarit_de_zori. - Independent web videos.



Bine v-am gasit pe Universul prieteniei!

Voi reveni cu scurte fragmente din romanul la care lucrez :,,Legenda lacului albastru,,.
Sa ne citim cu interes si drag...
Sunt colegul doamnei Dorina Ciocan si predau in aceeasi scoala limba si literatura romana.
Romanul meu ,,Tavanul ipotetic,, a luat premiul I, la sectiunea nationala de debut in proza , in anul 2oo5.
Voi publica scurte fragmente si din acest roman.

O zi buna va doresc!
avatar
valentin ursianu

Numarul mesajelor : 4
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 17/09/2010

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: diggdeliciousredditstumbleuponslashdotyahoogooglelive

Valentin Ursianu-Legenda lacului albastru :: Comentarii

avatar

Mesaj la data de Vin Noi 26, 2010 11:45 am  Didina Sava

Dragi prieteni fauritori de versuri

Intrucat se aproprie Anul Nou va provoc sa va strangeti condeiele(adica sa va pregatiti tastaturile) si sa sa purcedem impreuna la compunerea unei URATURI a Asociatiei Universul Prieteniei.
Fiecare dintre dumneavoastra poate scrie cate versuri vrea,urmand ca apoi sa adunam aceste versuri intr-un colaj ca din acest brainstorming sa finalizam o uratura vesela,cu umor.Va invit sa fiti neinduratori in a puncta lucrurile amuzante sau cele care v-au distrat in contactul vostru cu activitatile asociatiei.Mi-ar place ca noi cei din consiliul director sa fim zugraviti in cateva versuri comice de catre dvs ,asa cum ne-ati perceput,sa spunem la prima intalnire,sau o descriere comica a dvs insiva in raportul cu asociatia.Sa nu ii uitam pe mentorii nostri ,domnul Marcu si Liviu Apetroaie care trebuie sa aiba si ei un portret amuzant si tot ceea ca va mai indeamna inspiratia Consider acest lucru o provocare pt dvs si un apel la umorul si veselia care clocoteste in sufletul vostru.Imi rezerv dreptul de a da forma finala a uraturii lucrand personal la colajul textelor dvs.
Voi deschide un subiect special "Uratura Asociatiei Universul Prieteniei -2010",unde va rog si va invit sa postati unul sub altul textele dvs.Daca gasiti o rima mai smechera la textul aceluia de a postat deja, o sugerati fara jena,lucrand toti la un text care sa starneasca lacrimi de ras.Nu trebuie sa uitam si site-urile partenere care trebuie amintite si prinse in uratura(Cleopatra,Reteaua literara,Netlogul,Facebook,Cititori de proza ,etc...).Sugerez ca textele trebuei sa aiba forma clasica de uratura,adica sa nu uitam ;interjectiile ahoo,ahoo, hai hai,sa introducem si gongul de la Sadoveanu si talanca de la Junimea Noua ,etc....si ce va mai trece prin minte...
Va multumesc anticipat si va astept sa fiti cat mai creativi

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Oct 07, 2010 11:38 pm  valentin ursianu

Un guvern de hoţi , asta sunt ! , spuse cineva , mai mult ca sigur fără să-i includă pe conductori , însă cei din jur , căutând cu privirea vreun reprezentant al guvernului , nu văd în faţa ochilor decât pe conductori – nu sunt chiar ceea ce ca-ută , dar nu e nici locul , nici timpul să fie prea pretenţioşi , astfel că se reped asupra reprezentanţilor căilor ferate . Şi poate că bieţii amploiaţi ar fi scăpat cu câteva imprecaţii , cu ceva apostrofări , dacă în preajmă nu s-ar fi aflat vreo patru tineri , genul acela de zurbagii care puşi mereu pe scandal şi dezordine , ahtiaţi după conflicte , veşnic în război cu tot ce înseamnă autoritate , recte cu „naşii” , fiindcă băieţii ăştia circulă foarte mult cu trenul , deşi nu se poate spune că se în-trec cu munca .
Încurajaţi de pornirea celorlalţi călători , unul dintre ei propune să-i facă un pic de vânt conductorului în apa ce creşte mereu în jur . Ortacii sunt de acord şi cei doi bărbaţi în uniformă se văd încolţiţi de cei patru vlăjgani puşi pe rele . Tot mai violenţi , dau impresia că pentru nimic în lume n-ar rata acest prilej , poate unic , de se răzbuna pe toţi conductorii care nu i-au lăsat să circule fără bilet .
Nu , dacă au bani îi iertăm .
Auziţi , aveţi bani ?
Cei doi dau din colţ în colţ , devin tot mai speriaţi , călătorii care i-au luat la întrebări şi de la care aşteaptă acum ajutor , se retrag , încet , încet , pentru că lucrurile iau o turnură periculoasă . Tocmai sunt pe cale să fie martori la o tâlhărie în toată regula , şi decât să fie citaţi pe la poliţie , mai bine se prefac că au alte treburi şi lasă scena fără spectatori .
Hai , gata cu vrăjeala , ia hai cu primul în apă .
Indivizii par hotărăţi să-i bage pe „naşi” la apă , în timp ce călătorii prezenţi o lasă naibii de indignare şi se grăbesc s-o şteargă .
Măi băieţi , vă rog , să nu ne întrecem cu gluma , noi n-avem nicio vină , uite , mergem acum să vedem ce se întâmplă ! , le promite disperat unul dintre conductori , privind îngrijorat cum oamenii cumsecade s-au făcut deja nevăzuţi .
E de mirare cum agresorii nu par să se gândească deloc la consecinţe , ca şi cum ar fi foarte siguri că trenul ăsta nu se va mai pune în mişcare decât cine ştie când , prin urmare , oricât s-ar lungi braţul legii , tot se va dovedi mult prea scurt pentru dânşii . Nu au de unde să ştie când va reporni trenul , cu toate astea par extrem de stăpâni pe situaţie . I-au buzunărit şi acum râd , dar cei câţiva îndrăz-neţi , retraşi suficient de mult ca să nu poată fi văzuţi de tinerii puşi pe glume , dar destul de aproape să audă , înţeleg că glumeţii nu se mulţumesc cu atât , le cer nu ştiu ce , iar cei doi se împotrivesc , cu voci tremurânde , rugătoare , unul dintre ei pare că izbucneşte şi în plâns , ceea ce nu-i înduioşează pe torţionari , care îi ameninţă că-i spintecă . Martorii nevăzuţi nu văd vreun cuţitul , dar nu e deloc exclus să existe măcar unul în mâna unuia dintre agresori .
Ar trebui să mergem să-i scoatem pe oamenii ăia din mâinile lor ...
Eşti nebun ? Vrei să păţim la fel , poate şi mai rău ?!
Da , dar nici să-i laşi să-şi bată joc în halul ăsta de ei .
Dar când s-au făcut „naşi” nu s-au gândit că asta comportă şi riscuri ?
Aoleu , ce-a fost ăsta , un urlet ?
Nu , un geamăt de plăcere . Fireşte că a fost un urlet !
Domnilor , mie nu-mi place deloc ce se întâmplă în capătul celălalt de vagon . Ştiţi ce înseamnă asta? Atacându-i pe cei doi , indivizii ăia subminează tot ce mai era autoritate în acest tren .
Are dreptate domnul . Eu mă duc să văd ce se întâmplă , măcar să-i întreb dacă mai au de gând să-şi bată mult joc de bieţii conductori .
Domnul meu , ţi-o spun cu toată responsabilitatea mea de cadru militar în rezervă – colonel , dacă are vreo importanţă ... Nu te duce . Ne pui pe toţi în pericol . Tot trenul , şi gândeşte-te , sunt copii, sunt femei , fete tinere !
Aşa e , cum zice domnul colonel . Să nu-i stârnim şi mai mult .
Bun , şi atunci golanii ăia vor scăpa nepedepsiţi ?
Nicidecum . Uite , eu zic să întocmim un proces-verbal de constatare a unor încălcări ale legii , la care am fost toţi martori . Îl semnăm şi când ajungem în prima staţie îi dăm pe mâna organelor în drept .
Eu nu-l semnez .
Ţi-a pierit curajul aşa , într-o secundă ?
Nu de asta . Nu-l semnez fiindcă mi se pare o tâmpenie .
Vezi că-l jigneşti pe domnul colonel , şi s-ar putea să ai de-a face cu mine !
A , nu , domnu’ , vă rog ... Asta ar mai lipsi , să începem să ne agresăm între noi .
Dacă dumnealui nu vrea să semneze , foarte bine , ne vom descurca şi fără dânsul .
Nici eu nu-l semnez . Recunosc , mi-e frică de bandiţii ăştia . N-au fost martori oculari şi ştiu eu ce le-ar putea face poliţia .
Nu se poate ! Chiar nu mă aşteptam la atâta lipsă de responsabilitate din parte unor bărbaţi maturi !
Eu semnez , domnu’ colonel !
Cine , doar noi doi ? Dacă eram măcar patru ...
Discutând , n-au sesizat că dinspre locul faptelor nu se mai auzea nimic . Plecaseră , luîndu-şi victimele cu ei ? Le-au ucis şi au şters-o ? Ar fi trebuit să se apropie şi să vadă ce s-a întâmplat , dar distinsul domn colonel le-a atras atenţia că indiferent ce ar fi găsit acolo , tot trebuia întocmit un proces-verbal , semnat – de data asta obligatoriu – de toţi care s-ar fi deplasat până la locul supliciului celor doi angagajaţi la căile ferate .
Se face tot mai întuneric iar ploaia parcă mai tare se înteţeşte . Nu sunt departe de prima gară , însă la intrare au apărut nişte probleme pe un tronson de cale ferată . Dar se lucrează , asta e vestea cea bună .
Se lucrează pe naiba ! Au venit ei pe o vreme ca asta ! Fugi , dom’le , de
aici !
Se lucrează , domnule , de unde ştii dumneata că nu se lucrează ?!
Ştiu foarte bine , doamnă , pentru că m-am născut şi trăiesc în ţara dusului cu vorba .
Ia nu mai cobi şi lasă oamenii să repare linia , interveni o altă doamnă .
Îi las , am zis eu că nu-i las ? Dar n-am pe cine , că toţi stau la căldurică ,
nu-i plouă , nu-i ninge ...
Dar li s-a dat ordin de la regională să meargă să repare !
Că nu mai pot ei de ordinele şefilor ! Au şi găsit motiv , că plouă prea tare , că e apa de un metru sau de cât o fi , şi cel mai bine e s-o lase pe mâine .
Şi cum , noi stăm până mâine în trenul ăsta , cu apa asta de jur-împrejur ?
Şi mâine , poate şi poimâine , doar suntem în ţara tuturor posibilităţilor care nu se poate . Tot ce nu se poate în oricare altă ţară , la noi e perfect posibil .
Aici miroase a conspiraţie , v-o spun eu . Ce şi-au zis , faceţi scandal că se scumpesc mereu biletele şi condiţii mai bune , ioc ? Ia să vă ţinem noi câte patru , cinci ore pe câmp , cu trenul oprit dintr-un motiv oarecare , să vedem , mai vreţi bilete ieftine sau să plece odată trenul şi să ajungeţi unde aveţi treabă ? Tot aşa şi cu fluorul din pasta de dinţi , acţionează asupra creierului nostru , slăbindu-ne voinţa , făcându-ne mai toleranţi , mai puţin pretenţioşi , ca să ne poată manevra ei în voie .
Defetiştii nu sunt prea luaţi în seamă în asemenea de situaţii . Cei mai iubiţi în asemenea momente sunt bărbaţii virili , care nu se pierd cu firea în nicio împrejurare , preferând să caute soluţii , în loc să se lamenteze . Oameni care inspiră întotdeauna încredere , priviţi de toată suflarea ca nişte salvatori providenţiali , adevărate monumente de înţelepciune şi ingeniozitate .
Apa clipoceşte acum chiar sub ferestrele vagoanelor , dar undeva pâlpâie un firicel de speranţă , căci câţiva bărbaţi , cărora li s-au adăugat cei patru zurbagii , cooptaţi în acest prim consiliu , la propunerea domnului colonel , care a motivat că „decât afară şi să scuipe pe cort , mai bine în cort şi să scuipe înăuntru” , stau să pună la punct un plan de acţiune , atrăgând asupra lor toate binecuvântările , iar cineva din mulţimea ce-i aşteaptă cu soluţia ieşirii cu bine din această situaţie fără precedent , a pus problema să se ofere ceva acestui consiliu de criză , un ness , un fruct , o ţigară bună , poate un pahar de vin , dacă , din întâmplare , este vreo persoană care deţine aşa ceva . Nu , băutură nu , zise cineva , asta tulbură minţile , şi noi avem nevoie ca ei să fie cu mintea limpede . Aşa este , încuviinţară cu toţii , şi chiar în acea clipă , de parcă şi-ar fi exprimat dezacordul , îndoiala cu privire la eficacitatea măsurilor stabilite de acest consiliu de „salvare feroviară” , ori poate doar nerăbdarea , un copil izbucni într-un plâns asurzitor . Mama nu aşteptă să i se spună ce avea de făcut , îl duse pe plângăcios cât mai departe , spre a nu influenţa cu urletele lui deciziile capitale pentru soarta tuturor .
A doua zi , pe la zece dimineaţa , au apărut primele ştiri televizate referitoare la trenul de sinistraţi , cum li s-a spus pe bună dreptate , deşi părerile sunt împărţite . Orele amiezii găsesc trenul tot acolo , în timp ce conducerea statului inspectează de zor zonele cele mai calamitate din ţară . Un preşedinte îmbrăcat de parcă este el însuşi victimă a inundaţiilor , un primar – cum altfel ? la cravată , vedete de televiziune implicate deja în acţiuni de solidaritate cu cei loviţi de „furia apelor” , înalţi demnitari filmaţi în timp ce deplâng soarta sinistraţilor şi promiţând generos ajutoare substanţiale din partea statului .
De trenul prins între ape nu s-a putut apropia nimeni , un elicopter a survolat în grabă zona , apa , într-adevăr , ocupă spaţiul dintre corpul vagoanelor şi calea de rulare , nu mai are mult şi ajunge în dreptul părţii de jos a ferestrelor şi e de presupus că a inundat deja unele vagoane . Spre seară a venit şi o veste bună , ploaia a mai încetinit , dar rudele , cunoştinţele , prietenii celor „sechestraţi în larg” au început să-şi facă auzite glasurile .
Domnu’ reporter , mama copiilor mei e acolo , vă rog , ziceţi la guvern că avem nevoie de ea acasă , n-are cine face o lingură de mâncare la copilaşi , eu ca eu , mănânc ce dă Dumnezeu , un mic , o fleică , mai beau o bere , două , dar ăştia micii , ce mă fac cu ei ?!
Să audă şi guvernanţii , faceţi ceva , aduceţi-mi soţul înapoi acasă , avem trei copii şi sunt însărcinată în nouă luni , cum să nasc fără ca ăla micu să-şi cunoască tatăl ?!
Nu , situaţia a devenit intolerabilă , bunica şi cel mai bun prieten al meu e în trenul acela , bătrâna e foarte bolnavă , e sub tratament , şi mi-e greu fără Ticuţă . Cum care Ticuţă ? Ce întrebare e asta ?! Prietenul meu cel mai bun , singurul cu care mă în-ţeleg şi mai facem o tablă în timpul liber . Că a dat Dumne-zeu şi a rămas şi dânsul şomer şi deja am rupt o cutie de table , plănuisem să strângem bani să ne luăm alta nouă .
E unicul meu frate , nu e posibil să-l lăsaţi să zacă într-un tren gata de a fi înghiţit de ape , anul trecut ne-a murit un unchi , Doamne fereşte , nu mai vrem un deces în familie !
Oameni buni , vă rog din suflet , fata pe vare o iubesc e în trenul acela – „trenul morţii” – ne iubim mult , luna viitoare avem nunta , vă rog , salvaţi-o !
Poate că e salvată tocmai fiindcă a rămas blocată în trenul ăla , are timp să se mai gândească la nunta asta , comentă , mai mult pentru sine , un cameraman cu mustaţă .
Cumnata mea cea mai bună , o femeie tare cumsecade , vă rog , ajutaţi-o , are copii acasă , iar bărbatu-su umblă toată ziua cu băutura în cap , n-ai cu cine te înţelege , o să-i bea , dacă nu se întoarce mai repede , toate răţuştele , că din asta trăiesc , au raţe şi le pun cloşte , vând şi câte două sute de bobocei de raţă , să-i vedeţi ce drăgălaşi sunt , să-i mănânci de vii , nu alta !
Cât despre măsurile concrete întreprinse de guvern , acestea s-au limitat la trimi-terea de provizii cu câteva bărci pneumatice . Nişte jandarmi grăbiţi şi taci-turni le-au înmânat celor din tren baxuri cu pampers , cu apă minerală , franzele îmbibate cu apă , cutii de conserve , reviste cu integrame ( pachetul cel mai volu-minos , cel mai greu şi cel mai bine primit ) , câteva cutii cu ciocolată şi biscuiţi ieftini şi , evident , expiraţi . Au mai venit de vreo două ori , aducând acelaşi gen de provizii , dar parcă în cantităţi tot mai mici . Ultima dată , când să plece , caporalul ce conducea operaţiunea , i-a întrebat pe cei aflaţi încă pe scările sau în uşile vagoanelor :
Câţi sunteţi de toţi ?
Poftim ? Ce-aţi zis ?
Luată de curent , barca se îndepărta fără a putea fi strunită .
Câte persoane în total , bărbaţi , femei , copii .
Nu ştim . Vreo două sute şi ceva .
Cât ?
Aproape trei sute . Noi nu ştim , să-i întrebăm pe şefi .
Numărul exact .
Acum barca era la zeci de metri distanţă , şi continua să se îndepărteze , astfel că părţile se vedeau nevoite să urle una la cealaltă .
Vorbiţi mai tare , nu vă auzim .
Nu auzim ce spuneţi , mai staţi , să chemăm conducerea !
La un moment dat , cel din barcă a făcut un semn de renunţare – nu auzea nimic şi era conştient că nici el nu putea fi auzit . Curentul îndepărta ambarcaţiu-nea cu o viteză ameţitoare , militarii se temeau să nu fie răsturnaţi . S-au făcut tot mai mici şi în curând au dispărut .
Nu ştiu cât stăm aici . Ca de obicei , minute în şir , poate zeci de minute . Cui să-i pese însă de timpul nostru ? Şi în definitiv , cât de justificată este cererea de a se pune vreun preţ pe timpul unor oameni care nu fac şi n-au făcut niciodată nimic notabil în viaţa lor ?
Stăm deja de o oră . Niciun semn că ne-am urni din loc . Multă agitaţie , nervi , uşi deschise şi închise tot mai furios . Conductorii , pe punctul de a fi lin-şaţi de călătorii tot mai nemulţumiţi de nepăsarea celor în drept să ia măsuri pen-tru a reporni trenul . În rest , apă . Apă de ploaie . Multă apă de ploaie . Cât vezi cu ochii , apă de ploaie şi nimic altceva . Iar de sus continuă să cadă mereu cantităţi impresionante . De apă . De apă ploaie , evident .
În capătul vagonului unde e compartimentul în care mă aflu , a izbucnit o altercaţie . Protagonişti , aceiaşi conductori şi vreo patru băietani voinici , dintre aceia care nu ştiu prea multe . Ies din cuşcă – nu poţi să-i spui altfel unui spaţiu de nici patru metri pătraţi , în care stăm înghesuite şapte persoane – şi mă alătur grupului de curioşi care asistă la ceartă . Nu fac primul pas spre locul cu pricina şi mă văd nevoit s-o iau la fugă în direcţia opusă , odată cu cei câţiva curioşi . Apuc să arunc o privire şi văd că ambii conductori îşi scot hainele de pe ei . Nu par să o facă prea cu dragă inimă , în timp ce unul dintre vlăjgani pune în ordine bancnotele luate cu japca de la cei doi , bineînţeles . Ajungem în capătul opus şi şeful recurge la una din stratagemele atât de cunoscute unui obişnuit cu asemenea stabilimente , ca mine – se pretinde fost ofiţer şi ne cere să semnăm nu ştiu ce document . Refuz , sub un pretext care mai mult ca sigur îmi va aduce destule privaţiuni – spun că e o tâmpenie . Într-un asemenea loc eşti pus , din când în când , la încercare – raţionezi , eşti , adică , în lumea reală , în lumea comună , sau nu . A- veam o şansă la un milion ca , într-adevăr , aşa-zisul document al colonelului să fie o tâmpenie . Se pare că n-a fost , pentru că iată-mă la loc în „compartiment”.
Vecinii mei de compartiment rămân neobişnuiţi de calmi , deşi nu ne-am mişcat de aproape trei ore . Trei bărbaţi de vreo 45 , 55 , respectiv 70 de ani , şi două femei , la 40 – 50 de ani fiecare . Tăcuţi , extrem de timoraţi , înfricoşaţi că ar putea trage o mulţime de ponoase numai şi pentru o inofensivă ridicare în picioare . Ca şi cum s-ar simţi supravegheaţi şi ar şti dintr-o experienţă crudă că o pot păţi rău de tot fie şi numai din cauza reacţiei cât se poate de firească , la urma urmei , de a se agita , de a dori să ştie ce se întâmplă . Impasibili , vor să dea impresia că sînt prea bine crescuţi pentru a face caz din pricina şederii sine die într-un asemenea loc , fără să primească vreo explicaţie , oricât de vagă . Îi cunosc bine , doar aparţin seminţiei pierdute pe drum– nu se vor împotrivi nicicum şi mă vor trata de puşlama la cel mai mic semn de revoltă . Aş vrea să ies pe coridor , să mă raliez stării de spirit generale şi-mi reprim cu toată energia nemulţumirea , furia ce începe să mă cuprindă . Dar , contrar a ceea ce se crede , într-un ospiciu furia e privită până şi de pacienţi ca o manifestare degradantă , o reacţie de joasă speţă . Exteriorizarea tipică pentru nişte fiinţe gregare , imature şi de o vanitate frizând abjecţia .
Patru ore şi ceva . Deja e întuneric afară . Nici vorbă să ne continuăm aşa-
zisa călătorie , în schimb , vânzoleala de pe coridor s-a mai potolit . La un moment dat s-a făcut atât de linişte , încât am crezut că toată lumea a coborât şi am rămas uitaţi aici . Din compartimentele alăturate vin necontenit semne de viaţă . Uneori , singura formă de împotrivire posibilă este să arăţi călăului că n-ai murit încă . Şi totuşi , unii dintre vecinii mei şi-au luat suprema libertate de a se foi pe locurile lor . Cineva , probabil domnul de 45 de ani , a a dat să spun ceva , dar s-a oprit din proprie iniţiativă la jumătatea primei fraze . „Ce faci , domnule , vrei să ne pui vieţile în pericol de moarte ?!” , a părut să fie unicul gând , comun şi nerostit , al celorlalţi .

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Sept 30, 2010 7:30 am  Dorina Ciocan

o naratiune delicata plasată într-un cadru neobisnuit, cu personaje tipologice...asteptam si alte postari.cu respect, dorina

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Sept 30, 2010 12:21 am  valentin ursianu

-Ce e azi ? Vineri ?
-Da .
Sunt doamna Toni . E foarte importantă această vineri pentru mine – e ziua dinaintea întâlnirii cu tatăl meu natural . Nu-l cunoaşteţi , nu ? Nici eu . N-a vrut să ştie de mine încă de când m-a conceput . Ştiam despre el puţine lucruri , mare profesor universitar , o somitate-n domeniul lui , un nume respectat în lumea academică , autor al multor cărţi , unele considerate fundamentale . Bineînţeles , nu mă lăudam faţă de nimeni cu un asemenea tata, cine ar fi crezut că o sărăntoacă , o elevă şi apoi o studentă care îşi ţine zilele mai mult datorită burselor sociale , nu prea sclipitoare , iar ca frumuseţe , mai bine să nu vorbim . Sigur , dacă m-aş fi putut îmbrăca elegant , dacă aş fi dat pe mine cu cosmetice scumpe , n-aş fi fost chiar de lepădat .
De mâine însă toate vor fi doar o amintire , tristă , dar numai amintire . Căci brusc omului i se făcuse dor de fiica lui naturală . De prima lui fiică , fiindcă mai avea una , cu soţia sa legitimă . Despre sora mea vitregă aflasem , din surse mai mult sau mai puţin demne de încredere , dar ştiţi cum este , nu iese fum fără foc , că e un copil cu probleme . Ştiţi cum sunt copiii ăştia din familii bune , care au de toate şi ceva pe deasupra , o iau pe căi rele încă de mici . Nu m-am gândit însă nici o clipă să profit cu mârşăvie de acest necaz al tatălui meu , dimpotrivă . Vreau să fiu o soră adevărată , şi dacă Dumenzeu va dori s-o îndrepte pe calea cea bună prin intermediul meu , cu atât mai bine .
Pe de altă parte , nu puteam să nu-i dau dreptate mamei , care mă sfătuia să nu-mi fac prea mari iluzii . Nu era obligatoriu ca omul să dorească să mă vadă şi a doua oară , cu atât mai puţin să mă accepte în viaţa lui , ca să nu mai spun de familia lui . Ceva îmi şoptea însă că va fi cucerit de mine, fusesem o elevă şi o studentă merituoasă , chiar dacă purtasem numai ciorapi ieftini , ce atrăgeau zâmbete şi comentarii răutăcioase , chiar dacă mâncasem întotdeauna puţin şi prost şi vacanţele cele mai fericite au fost acelea când am putut să mă angajez debarasatoare la o crâşmă de mâna a doua , ori vânzătoare de hot-dog . Ştiam o grămadă de carte , şi mai aveam un atu, studiasem într-un domeniu foarte apropiat celui în care el se bucura de atâta faimă . Am avut cu el un schimb de mesaje şi mi s-a părut de fiecare dată un om cald , nerăbdător să mă vadă , un om puţin trist , purtând în el , bine mascată de educaţia aleasă , o dezamăgire ce se depune imperceptibil pe fundul unui pahar din care soarbe un Dom Pérignon autentic . Jenat ,
simţindu-se întotdeauna vinovat faţă de tânăra lui interlocutoare ; tot mai înseninat , sub efectul asigurărilor mele indirecte , implicite , că nu-i port deloc ranchiună , că îl înţeleg , şi aici aduceam subtil vorba despre mama , strecurând aluzii prin care îi confirmam că femeia asta nu merita , într-adevăr , să-şi lege viaţa de dânsa , chiar dacă îi făcuse un copil .
Prin urmare , am stabilit ziua întâlnirii noastre şi azi ar fi ziua dinaintea acestei întâlniri . Ziua în care îl voi întâlni pe omul care-mi va schimba decisiv viaţa . Am emoţii , dar nu foarte mari . Caut să nu ies prea mult din rutină , încerc să ţin departe gândurile prosteşti . De mâine voi fi cu adevărat fericită . O fericire care iradiază deja şi asupra zilei de azi , ziua , singura , care mă mai desparte de întâlnirea cu tatăl meu !
Femeia se îndepărtează fără să-şi ia rămas bun şi noi ne continuăm reportajul . Aşadar , compartimente care îşi aşteaptă noii locatari , responsabilii nu par să fi depus eforturi extraordinare să le pregătească la un standard cât de cât acceptabil . Căutăm pe cineva care să nea câteva informaţii , dar nu e nici ţipenie . Ba nu , este cineva . Alo , domnu’ , nu staţi un pic de vorbă cu noi ?
Bărbatul dă de înţeles că s-a auzit strigat , dar nu se întoarce şi nu-şi încetineşte mersul . Ţine într-o mână o geantă paralelipipedică din piele , cum au ceferiştii .
-Eu mi-am încheiat tura , gata , plec acasă .
-Lucraţi pe acest tren ?
-Da . Sunt mecanicul .
-O , ce bine ! Puteţi să ne daţi atunci câteva date referitoare la ...
-Vorbiţi cu colegul meu , eu am ieşit din schimb . Vă spuen el tot ce vreţi să ştiţi .
Face paşi mari şi reportera aproape că trebuie să alerge în urma lui .
Vom vorbi şi cu colegul , dar am vrea să ştim de la dumneavoastră ce s-a întâmplat , cum s-a ajuns în această situaţie .
Nu ştiu nimic , discutaţi cu conducerea , eu îs prea mic .
Ştiţi că aici trebuie să sosească dintr-o clipă în alta aproape două sute de turişti străini , cum v-aţi gândit să-i întâmpinaţi ?
Domnişoară , v-am spus că mi-am terminat programul , mă duc şi eu acasă să mă culc , sunt treaz de la ora două noaptea , am nouăşpe ore de când n-am închis un ochi . Vorbiţi cu colegul , el e odihnit , doar vine de acasă .
Şi totuşi , nu puteţi sta de vorbă un minut cu noi ?
Nu . Sunt foarte obosit , căci o facem şi pe-a paznicii de bariere . Opresc trenul , mă dau jos şi cobor bariera să nu mai treacă maşinile , duc trenul în partea cealaltă , îl opresc şi mă dau iarăşi jos ca să ridic la loc bariera , mă întorc la tren şi plec . La ace , tot la fel . Opresc trenul , cobor , fac macazul , duc trenul dinco-lo , îl opresc din nou şi mă duc să refac macazul , urc în tren şi dă-i bătăi mai de-parte .
S-ar zice că faceţi , domnule mecanic , mai mulţi kilometri pe jos decât pe locomotivă .
Aici chiar c-ai nimerit-o .
Şi totuşi , e vorba de brandul nostru de ţară , oameni aceştia vin de la mii de kilometri să-şi petreacă la noi o vacanţă de neuitat precum oamenii din vremea lui Noe , şi noi nu facem chiar nimic ?
Să vină , arca , aşa cum îi ziceţi dumneavoastră , e pregătită , şi cred că l-am văzut şi pe Tata Noe printr-un vagon .
Omul dispare înainte să-l mai putem întreba ceva , totuşi nu rămânem sin-guri . Apare un alt bărbat , în care ne bucurăm să recunoaştem pe colegul venit să preia schimbul .
Nu, greşeală . E adevărat , am , mai exact am avut oarece funcţii de răspundere în trenul acesta . L-am condus efectiv , într-o vreme . Mandachi m-a sacrificat , aşa cum procedează toţi preşedinţii , de parcă ei şi numai ei ar fi Dumnezeu , cei din imediata apropiere sunt buni doar să facă nişte martiri din ei . Aţi observat , domnişoară , că întotdeauna găsim boala de care suferim vinovată de fap-tul că ne distrage , prin diferite modalităţi , atenţia de la suferinţa atroce pe care ne-o provoacă ? Ca să n-o repudiem complet , ca s-o acceptăm în viaţa noastră . Desigur , nu ca pe cel mai plăcut lucru , ci aşa cum ne împăcăm , de pildă , cu i-deea că nu suntem nemaipomenit de frumoşi sau nu excelăm în nimic până la ge-niu . Îi atribuim călăului numit boală , sau celui propriu-zis , puterea şi dorinţa de a-şi mai îndulci cumplitele acţiuni asupra fiinţei noastre din teama , probabil , de a nu începe să ne dorim moartea . Nu , a trăi înseamnă , se reduce la a spera în vindecare ori în ispăşirea pedepsei . Nu ne punem nicicând problema că noi înşine uzăm de astfel de subterfugii , noi vrem , de fapt , să ne obişnuim , să ne adaptăm la suferinţe dintre cele mai cumplite . Nu să le combatem , ci să le integrăm , firesc , în existenţa noastră . Punem straturi grele de fard pe chipul hâd al bolii sau al călăului nemilos ca să le suportăm mai uşor apropierea odioasă , preferăm , în locul luptei , o concordie de faţadă , o mânjeală la fel de dezgustătoare ca şi ce-ea ce e în spatele ei .
-Gata , mă duc să-mi iau schimbul în primire .
-Adică să plecaţi acasă ... Colegul dumneavoastră trebuie să ...
-Eu sunt colegul . Ba nu , sunt un simplu navetist .
-Mi se pare că purtaţi haine preoţeşti ...
-Aiurea . Fac naveta şi făceam un pokeraş cu băieţii . Suntem un grup de cartofili .
-Poate cartofori ...
-Domnişoară , ne jigniţi ! Noi suntem morţi după cărţile de joc .
-Eu ştiam că a fi cartofil înseamnă cu totul altceva . În sfârşit . Haine preoţeşti sau haine vărgate sunt astea de pe dumneavoastră ?
-Da , da , vărgate ! Eu trebuia să fiu evadatul . Aşa scrie în scenariu . Preşedintele l-a conceput . E mare meşter la treaba asta .
-Urma să evadaţi şi să fiţi prins ?
-Exact . Prins şi supus celei mai aspre judecăţi . Tras pe roată , scuipat în faţă , schingiuit , bătut la tălpi , legat la stâlpul infamiei . În fine , vorbit pe dindos . Numai aşa zicea preşedintele că se vor lecui toţi de tentaţia hoinărelii . Să vadă toţi ce-i aşteaptă dacă încearcă să fugă de pe arcă !
-Arcă ? Trenul ăsta nenorocit , care de-abia mai stă pe şine , dumneavoastră îl numiţi arcă ?!
-Da . Aveţi ceva de obiectat ?
-A , nu . Aveţi dreptate , acum văd mai bine , aduce foarte mult a arcă . Şi totuşi , oamenii au plecat , nu mai e nici ţipenie .
-O fi schimbat Mandachi scenariul .
-Ni s-a spus că au pornit-o spre Lacul Albastru . Ce ne puteţi spune despre acest lac , există cu adevărat ?
-Cine ştie ... Circulă o poveste , cum că Dumnezeu , văzând că sunt oameni cărora le-a mers rău cu comunismul şi nici capitalismul nu s-a dovedit , cel puţin în cazul lor , mai breaz , a făurit pentru ei şi numai pentru ei un loc special . Lacul Albastru .
O utopie , desigur . O iluzie de care vor fi groaznic de dezamăgiţi .
-Aşa e . Şi totuşi , au plecat într-acolo . La ce să te aştepţi însă de la nişte oameni care au stat atâta timp închişi într-un nenorocit de tren , fără să poată coborî măcar o secundă , fără să ... dar e prea lungă lista şi mai bine hai să facem un pokeraş . Jucăm în patru , pe mărunţiş .

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Sept 17, 2010 11:00 am  Violetta Petre

Bine ai venit, Valentin!
Dacă eşti coleg cu Dorina , ştiu cam ce valoare ai!
Abia aştept să te citesc!
Cu prietenie, VioDor

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Sept 17, 2010 8:56 am  Costea Sorin Iulian

Bun sosit!
Asteptam cu nerabdare fragmentele!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Sept 17, 2010 7:56 am  Dorina Ciocan

bun venit si asteptam cu drag noile postari.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Sept 17, 2010 6:38 am  Marioara Visan

Bun venit stimate domn in Universul prieteniei, univers in care frumosul se manifesta in toate formele sale, asteptam cu viu interes postarile dumneavoastra, cu respect Mara.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Sept 17, 2010 4:46 am  Didina Sava

Bine ai venit Valentin pe site-ul Asociatiei Universul Prieteniei.Te asteptam cu drag sa postezi din creatiile tale si sa participi la evenimentele organizate de asociatia noastra.Felicitari pentru premiul luat si multe succese incontinuare pe drumul creatiei.

Sus In jos

Mesaj   Continut sponsorizat

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum