In ziua lansarii volumului de autor "Paralelele Sufletului" in cadrul sedintei Cenaclului Universul Prieteniei din data de 19 februarie 2011 -Didina Sava si Florin Stratulat



Constantin Parascan,Didina Sava, Liviu Apetroaie si Florin Stratulat

Caldă noapte şi tu crăiasa lună
Cuprinde-mă cu braţe de mătase,
Nu mă uita fără un "noapte bună!"
Alintă-mă în vise voluptoase.

Mă cheamă şi mă strigă către tine
Să caut printre stele nemurire!
De voi fi trist şi n-o să-mi fie bine
Condimentez cu-n strop de fericire.

Şi-acolo întâlnind nemărginirea
Şi cochetând încet cu infinitul
Voi căuta şi muza mea ,iubirea
Pierdută printre zori cu răsăritul.

Şi contopiţi alături mână-n mână
Vom înflori în mii de universuri,
Vom face amorezii să rămână
Sub raza noastră şi să scrie versuri..!

Ce noapte caldă, minunată
Ce bine-i că eşti lângă mine,
Mai spune-mi , mai spune-mi o dată
Că "nu pot trăi fără tine".!

Când luna-ţi sărută privirea
Şi eu te sărut lung pe buze,
În ochi îţi citesc împlinirea
Rostindu-mi cuvinte confuze.

Sunt eu şi eşti tu , laolaltă
Doi bulgări de flăcări în noapte,.
Scântei jucăuşe ce saltă
Hipnotice dansuri de şoapte.

Te strâng nebuneşte de mână
Iar tu te lipeşti lângă mine,
E-o taină de noapte cu lună
Iubesc, plâng încet şi mi-e bine.

Portiţa-i la suflet deschisă
Tu intră ,te rog ,te aşează,
Acolo-i speranţa promisă
Şi visul de foc ce vibrează.

Zăpezile au început să plângă
Iar zilele-s cu iz de primăvară,
Vreau mâna ta încet ,să mă atingă,
Să îmi culeagă visele de seară.

Vom fi copii pentru încă o iarnă
Ne-or îngheţa cuvintele în muguri,
Când cerul va începe iar să cearnă
Vom înflori fără să ştim noi ,singuri.!

De vor privi la noi îndrăgostiţii
Şi curioşii ,vrând ca să ne vadă,
S-or întreba prin gândurile minţii
De suntem floare sau suntem zăpadă...

Zăpezile au început să plângă
Iar zilele-s cu iz de primăvară,
Vreau mâna ta încet ,să mă atingă,
Să îmi culeagă visele de seară.

Vom fi copii pentru încă o iarnă
Ne-or îngheţa cuvintele în muguri,
Când cerul va începe iar să cearnă
Vom înflori fără să ştim noi ,singuri.!

De vor privi la noi îndrăgostiţii
Şi curioşii ,vrând ca să ne vadă,
S-or întreba prin gândurile minţii
De suntem floare sau suntem zăpadă...

Da,Raul abia astept sa va vad si eu,multumesc de sprijin,multa bafta!!!!

Seara bună, prietene! A început numărătoarea inversă pentru tine..ai început "antrenamentele"? Eşti pregătit să intri în "ring"? Noi îţi facem galerie şi o să câştigi prin K.O. din prima rundă!

Mă doare şi acum neîmplinirea
Iar trupul meu nu are nici o vină,
Atârna în idei dezamăgirea
Cu lipsa mea acută de morfină.

Mi-s braţele de vreme obosite
Şi nu mai pot să mai parez atacul,
Iar zilele sunt frunze răvăşite
Şi visele-s de sânge ca şi macul.

Iubirea mi-e corabia uitată
Pe mările cu vânturi liniştite,
Într-unul din fiorduri ancorată
La tărmul împlinirilor menite.

Mă doare timpul şi mă doare visul
E vremea să îmi fac o insulină,
Doresc să-mi mai alin odată plânsul
Şi doctore! Mai fă-mi înc-o morfină..!

Adorm singurătatea florilor
Să pot acum să cern parfumul tău,
Agit plutirea lin-a norilor
Ca să-ţi alung părerile rău.

Ating cu aripile-mi zmeie cerul
Mioapa mea privire s-o ascut,
Să pot să caut iarăşi giuvaierul
Ce ignoranţa însăşi l-a pierdut.

Îndes adânc pitind în buzunare
Amestecate pline anotimpuri,
Şi-arunc cu raze-n lunga depărtare
Spre coridorul veşnic dintre timpuri.

Colind câmpia verde dintre vise
Să-ţi fiu sărut în dulcea deşteptare,
Şi-n dimineţile de mult promise
Să guşti eterna clipei aşteptare.

Am strâns petalele ce-au curs din mine
Şi le-am sădit adânc sub geamul tău,
Mi le-am udat cu lacrimi şi suspine
Să pot să-ţi înfloresc zâmbind mereu.

Ca să-ţi arăt cât ştiu să te iubesc
Ţi-am dat un nume să te pot striga,
Şi-am încercat să fiu ceva firesc
Fără să-ncerc pervers a intriga.

Ca ultim cavaler rătăcitor
Pornesc prin veacuri a te căuta,
Să pot tristeţea surdă s-o ignor
Şi să-ţi aduc în suflet steaua ta.

Am aşezat norii sub cap,
pernă
şi am învăţat sa visez
fără să sper nimic...
Ei,
văzându-mă atât de supărat
au prins a mă săruta
cu lacrimi de ploaie
cursă din ei.
Am curs şi eu ploaie
pe braţele tale ramuri,
în ochii tăi prefăcuţi
în mare
şi pe buzele tale cireşe coapte,
apoi liniştit m-am topit...
De fericire!
Mai târziu ,
prefăcut în fir de nisip ,trist
rătăcitor cu vântul ,
am înţeles atunci că
fără dragoste suntem...
Nimic!

Iubirea mea,tu eşti doar o fetiţă
Sprinţară,zâmbitoare şi zglobie,
Îmi aminteşti de fata cu fundiţă
Şi pălăria prinsă sub bărbie.

Îmi aminteşti de primele ocheade
Cu primele săgeţi prin inimioară,
De tinereţea-mi prinsă în şarade
Şi cu iubirea mea întâia oară.

Nu voi uita nici prima sărutare
Eram doar noi cu luna adormită,
Juram atunci pierduţi într-o candoare
Că vom păstra iubirea neştirbită.

Dar anii au trecut peste iubire
Şi eu rătăcitor pe strada noastră,
Doar luna a ramas ca amintire
Şi-a mea privire dusă pe fereastră..

Suntem alergători prin anotimpuri
Umili deschizători de întrebări,
Nu mai ştiind să aşteptăm răspunsuri
Când zilele se-ascund pe după zări.

Suntem ca două feţe paralele
Pe o monedă pusă ca destin,
Pe-o parte bune ,pe cealaltă rele
Şi pe tarabă mărunţiş puţin...

Dar când adori un om cu frenezie
Şi-i ştii şi cele doua feţe-a lui,
Ignori şi partea rea de nebunie
Şi-ai să ascunzi moneda-ntr-un etui..!

Aş încerca să zbor,
dar cuvintele mi-au înlănţuit
picioarele şi
nu mă pot desprinde de stâncă...
Aş încerca să plâng,
dar ochii nu-mi mai clipesc,
sunt seci şi
privesc într-o eternitate mută..!
Aş încerca să fug,
dar nu găsesc calea dreaptă
cu liniile destinului
paralele cu liniile sufletului...
Aş încerca doar puţin
să mă transform în nemurire,
să nu uit că...
Te iubesc!

Am vrut să fiu fărâmă dintr-o stea
Îndepărtată, rece şi străină,
Şi să obţin cu strălucirea mea
Iubiri nepieritoare fără vină.

Să pot să rătăcesc prin univers
Etern căutător de nemurire,
Voiam s-adun din slovă şi din vers
Imensă galaxie de iubire.

Am vrut să fiu un simplu îndreptar
Deasupra mărilor fără furtună,
Punct cardinal cu străluciri de far
Drum luminat în nopţile cu lună.

Să pot să te sărut de mii de ori
Am vrut să fiu o lacrimă de soare,
Topită pe corola de la nori
Şi împlinită-n algele de mare.

Din vise-am vrut să-ţi fac un giuvaier
Un talisman din pulbere stelară,
Dar visele spre dimineaţă pier
Pierdute sub lentila oculară.

Da!
Am furat dorinţele neîmplinite
şi le-am împachetat în vise,
am mai furat razele lunii
lăsând nopţile pe seama
licuricilor...

Da!
Am mai furat din secundele veacurilor,
să pot să-mi prepar
balsam sufletului
atunci când plânge
şi
mi-am luat inima în palmă
să-i pot număra clipele în care
ea
a suspinat...

Da!
Am cerşit Cerului zile,
să-mi ajungă să pot
ajunge la tine
şi
infinitului toleranţă să te pot
afla...

Da!
Am minţit păsările
că vara nu s-a terminat
şi
să nu plece ,
ca eu să mai pot amăgi încă o dată
soarele,
să ne încălzească valurile mării...

Da!
Mi-am alungat în depărtări
neliniştile
să îmi rămână numai fericirea,
ca în asta lume să te iubesc
numai pe tine,
ştiindu-te atât
de frumoasă ...

De ce m-ai sărutat pe ochi, pe gură
Când ai văzut că nu mă mai iubeşti,
Şi buzele mi le-ai muşcat cu ură
Daca-ai ştiut ca-i să mă părăseşti?

De ce m-ai amăgit cu aşteptarea
Când noaptea fără stele a venit?
Puteam s-amestec drumul cu visarea
Să caut idealul spre zenit...

De ce m-ai amăgit cu jurăminte
Şi-mbrăţişări fierbinţi de neuitat,
Când mă ştiai năuc şi fără minte
Şi dornic de iubire şi păcat?

De ce m-ai copleşit cu sentimente
Cu false mângâieri şi alinări,
Cu soarta hotărâtă-n complimente
Iar viaţa profanată-n amânări?

Ultima editare efectuata de catre florin stratulat in Lun Ian 24, 2011 5:35 am, editata de 1 ori

Eu am ales tacit nemărginirea
Prin ochii tăi de mare potolită,
Să-mi caut fără ţintă fericirea
Sub pasul tău cărare infinită.

Te-am căutat prin pajiştea de vise
Sub poalele pădurii de aramă,
Am scotocit şoptirile promise
Şi-am aşteptat cuvântul care cheamă.

Când zorile se-aprind în dimineaţă
Sunt obosit pentru întâia oară,
Ca să-mi alin durerea de la viaţă
M-am aşezat pe-o piatră seculară.

Am întrebat de tine-n patru puncte
În patru anotimpuri călătoare,
Am împletit şi între ele punte
Şi ţi-am clădit şi scări până la soare.

Mi-e greu ca să mai cred într-o minune,
Dar te mai strig prin timpul meu platonic,
Din zările pierdute în genune
Răspunde doar ecoul cel ironic.

Craciun fericit, Florin, ţie şi familiei tale! Un An Nou mai bun pentru toată lumea să dea Dumnezeu!

La multi ani cu multa bucurie si tie Florin.Astept versurile tale pentru volumul tau de autor ca sa facem lansarea la sedinta cenaclului din februarie.

Universule al poeţilor să ai numai bucurii,Doamnelor Didina şi Rodica un început de realizări,doamnei Mara numai viaţă lungă,si nouă la toţi care am dori să fim eterni ca domnul Sadoveanu!
nu pot omite omul ce se vrea la Cenaclul Universul Prieteniei ,anonim...
Mulţumesc domnului Liviu Apetroaie !
Craciun Fericit !
cu respect Florin Strratulat

-La noi nu vine nimeni să ne colinde, spunea băiatul cu năsucul lipit de geamul ferestrei privind în lumea mirifică de afară.
Se apropia Crăciunul şi ninsese toată noaptea trecută iar acum încă mai fulguia in pragul serii.
-La noi nu vine nimeni să ne colinde, repeta băieţelul, tăicuţul nostru a făcut casa prea departe de sat, e lângă pădure...
Fetiţa de lângă el nu spunea nimic, ţinea în mânuţe o păpuşică pe care o privea mereu de teamă să nu fugă cumva ...
Înăuntru era cald, focul ardea vesel şi zgomotos stârnind artificii din pocnetul lemnelor întru-un şemineu rustic lângă care mereu aşteptau două scaune.
Unul era a tatălui, mai mereu gol celălalt mai mereu ocupat al bunicului.
Deodată fetiţa abandonă privitul ferestrei şi alerga la scaunul pe care bunicul aţipit îşi împărţea legănările scaunului şi pufăitul pipei!
-Bunicule, de ce la noi nu vin colindători?
Şi sări în braţele lui uitându-se fix în ochii lui căutând răspunsuri inocente ca şi copilăria ei.
-Îmi spui o poveste?
Spuse şi băiatul zgomotos venind de lângă fereastră sărind şi el pe braţele bătrânului...
O clipa tabloul se transformă într-o pictură, un bătrân pe un scaun având în braţele lui doi copilaşi...
Băiatul blond cârn cu ochii verzi mereu iscoditor punând uneori
întrebări fără răspuns .
Fetiţa avea chip de zână, părul negru faţa albă şi ochişorii negri copia fidelă a mamei.
-Bunicule, acolo în Cer la mama vine Mos Crăciun?
-Mama voastră are grija de voi şi vă ocroteşte de sus, nu va uita şi-i veţi vedea semnul ei mereu, adăugă bătrânul...
-Mai vreţi povestea, îi întrebă făcându-şi loc să poată să-şi şteargă lacrimile.
-Da, spune-o bunicule, te rugăm!
"A fost odată ca niciodată, o casă la marginea pădurii...
Singurii locuitori din ea erau tatăl, bunicul şi cei doi copii..."
-Ca noi singuri, bunicule,întrebă fetiţa!
-Ascultaţi mai departe!
Copii se lipi de bătrân şi cu ochii întredeschişi ascultau cum bătrânul le depăna povestea vieţii lor sau speranţele lor pe mai departe...
Trecuse doi ani de când mama lor plecase răpusă de boală lăsând multe întrebări fără răspunsuri, multe lacrimi, multe ploi pe obraz...
Tatăl lor se ascundea mereu într-o tăcere bolnavă şi era mereu umbra dorinţelor copiilor lui..
Cerul a adus bucurie în sufletul lor şi a adus zăpada ca pe o speranţă, dar acum se lovea de primul hop, trebuia să facă să vină sărbătorile şi la ei acasă.
Bătrânul spunea povestea mai departe copii adormiseră acum o asculta doar focul, liniştea din casă şi pădurea, o spunea fără întrerupere ca pe o spovedanie.
Îi erau dragi nepoţii, îi mânca din ochi dar îi era şi lui teamă de viitor copii tânjeau dupa o mamă, o femeie sfinteşte locul, aşa ştiuse el de mic de acea a iubit mereu femeia şi a respectat-o.
Venea Crăciunul, oare al câtelea.
Înainte se bucura altfel, azi se bucură numai privind ochii nepoţilor lui.
Lângă geam bradul tăcut aştepta şi el scânteia de sărbătoare, era strălucitor dar singur, nu se bucura, nu se bucura încă.
Va veni însă şi dimineaţa când...
Dar deodată dinspre sat se auzea clopoţeii săniilor, veselie şi zarvă multă, credea că viseaza, acum chiar credea că e vis.
Zgomotele se auzeau din ce în ce mai intens, copii tresărind se treziră şi alergau la fereastră!
Afară oameni îmbrăcaţi în fel şi chip cu făclii aprinse cântau colinde desăvârşite.
Focul arunca cu umbre pe copacii pădurii dansau în ea toate zânele poveştilor cu piticii şi ielele lor..
Copiii nu se dezlipeau de la fereastră, cercetau curioşi fără glas cu ochii lor în toate minunăţiile de afară.
După colindători au prins a dansa caprele, cerbii şi ursii.
Tatal lor intră în casă cu braţele pline de daruri.
Copiii îi săriră în braţe şi împreună ieşiră în prag sa vadă mai bine spectacolul!
-Tăicuţule, e minunat, ce frumoşi sunt!
-Dar cum de au venit, întreabă şi fetiţa?
-Mama voastră de acolo din cer vi i-a trimis şi ani de ani mereu va trimite daruri pentru voi...
Pentru că niciodată nu vă va uita şi mereu vă va iubi!
Aşa să ştiţi, Mos Crăciun vine la toată lumea!
Şi în spendoarea bucuriei sărbătorilor, cerul a început să cearnă şi mai tare!

Ultima editare efectuata de catre florin stratulat in Vin Oct 21, 2011 7:21 pm, editata de 1 ori

Am completat întâmplător oracol
Cu rubrici adunate din bazar,
M-am poticnit când întrebarea secol:
M-a întrebat de-s simplu păpuşar..!

Am mâzgălit cu mâna de salivă
Pereţii ce-au crezut virginitate,
Şi mi-am pierdut ideile-n derivă
Cu gându-n slova de divinitate...

Am aşteptat la margine de drum
Să-mi treacă visul mestecând euforie,
Să-mi văd enigma risipită-n fum
Şi trupul meu numit acum, melancolie...

Doi inutili îndrăgostiţi de zori
Ce au decis să ne răpească noaptea,
Au angajat doi mercenari cocori
S-o ducă-n ţările din lumea-şaptea.

Au îngrădit în fulgii de subraţ
Steluţele şi lacătele nopţii,
Şi s-au umplut de luna fără saţ
În ochii ce priveau idila sorţii.

Au încărcat pe aripile lor
Coloane-n anii de lumini stelare,
Dorind să ducă toată noaptea-n zbor
Spre antipozii cerului de mare..!

Dar obosiţi au aşternut un pat
Pe-un ţărm uitat de insulă în mare,
Au adormit şi-n vis s-au transformat
În noaptea ce-o furase de la soare.

Am aşteptat ca universul meu
Să fie populat cu vis de stele,
Să pot să mă formez ca un nucleu
Rotindu-mă în jurul axei mele.

Acoperit cu magnetism indus
Şi rătăcit în medii cardinale,
Am căutat şi polul meu opus
Perechea dragostei universale.

Ne-am întâlnit atraşi într-un hazard
Când căutam să ne formăm lumină,
Şi ne-am iubit ca-n zilele când ard
Comorile cu flăcări pe retină...

Şi-n zilele când universul meu
Se transforma într-o iubire pură,
Noi doi eram de mult într-un nucleu
Al dragostei iscată prematură...

Mi-e visul ancorat într-o enclavă
De unde nu mai poate evada,
Eu mi-am ascuns tăcerea mea bolnavă
În mâna ta,să poată colinda...

Am căutat prin mii de şiretlicuri
Să pot iubirea să mi-o amăgesc,
Şi m-am ales mereu doar cu nimicuri
În timpul ce se scurge nebunesc.

Obrajii mi-s brăzdaţi de-atâta ploaie
Iar ochii pur şi simplu mi-au secat,
În suflet plânsul mi-e făcut puhoaie
Iar inima mi-e lacăt ferecat.

Azi iarna a venit fără zăpadă
Să nu mă pot de tine bucura,
Privesc în jur,sunt numai eu pe stradă
Cu timpul ce nu ştie-a ne ierta..!

Te-am căutat de-atâtea ori
Prin vraja zorilor cuminţi,
Printre petalele de flori
Prin roua verilor fierbinţi.

Am rătăcit întâmplător
În căutarea unui vis,
Pe pleoapa plâns-a unui nor
La tine,verde paradis..!

Am curs o lacrima de cer
Şi în ţărână m-am sădit,
Am răsărit printr-un mister
La tine-n braţe adormit...

Şi-atunci pe veci ademenit
Nu m-ai lăsat să înfloresc,
Voiai sa stau îmbobocit
Să nu mai pot să m-ofilesc.

Şi mi-ai şoptit mereu ceva
Că n-ai să mă mai părăseşti,
Şi n-ai să cauţi altceva
Sau altă floare sa iubesti.

Dar străluciri şi infinit
Nu poţi nicicând să le opreşti,
Nu poti fura un asfinţit
Şi nici iubirea să opreşti.

Într-un târziu ai obosit
Şi-am reuşit să înfloresc,
Şi-apoi cănd iarba s-a cosit
Am prins din nou să te iubesc...

Absent rătăcesc în picioarele goale
Pe plaja unui ocean îngheţat,
Frige nisipul prefăcut în cristale
Mă arde,ca pe-un teribil păcat.

Nu-i nimeni să-mi spună pe unde să umblu
Să ştiu că m-aştepţi,că încă mai eşti,
Ce bine mi-ar prinde acuma un iglu
Să beau o cafea,să-mi depăn poveşti...

E lung patinoarul de vise deşarte
Nu cred să mai văd vreun punct cardinal,
Nu ştiu anotimpul,de-i ziuă sau noapte,
Iar infinitul îmi pare banal.

Continuă drumul prin gânduri de gheaţă
Şi eu îl urmez încet şi absent,
Şi n-am de făcut altceva astă viaţă
Decât să te caut în testament...

Dragi prieteni fauritori de versuri

Intrucat se aproprie Anul Nou va provoc sa va strangeti condeiele(adica sa va pregatiti tastaturile) si sa sa purcedem impreuna la compunerea unei URATURI a Asociatiei Universul Prieteniei.
Fiecare dintre dumneavoastra poate scrie cate versuri vrea,urmand ca apoi sa adunam aceste versuri intr-un colaj ca din acest brainstorming sa finalizam o uratura vesela,cu umor.Va invit sa fiti neinduratori in a puncta lucrurile amuzante sau cele care v-au distrat in contactul vostru cu activitatile asociatiei.Mi-ar place ca noi cei din consiliul director sa fim zugraviti in cateva versuri comice de catre dvs ,asa cum ne-ati perceput,sa spunem la prima intalnire,sau o descriere comica a dvs insiva in raportul cu asociatia.Sa nu ii uitam pe mentorii nostri ,domnul Marcu si Liviu Apetroaie care trebuie sa aiba si ei un portret amuzant si tot ceea ca va mai indeamna inspiratia Consider acest lucru o provocare pt dvs si un apel la umorul si veselia care clocoteste in sufletul vostru.Imi rezerv dreptul de a da forma finala a uraturii lucrand personal la colajul textelor dvs.
Voi deschide un subiect special "Uratura Asociatiei Universul Prieteniei -2010",unde va rog si va invit sa postati unul sub altul textele dvs.Daca gasiti o rima mai smechera la textul aceluia de a postat deja, o sugerati fara jena,lucrand toti la un text care sa starneasca lacrimi de ras.Nu trebuie sa uitam si site-urile partenere care trebuie amintite si prinse in uratura(Cleopatra,Reteaua literara,Netlogul,Facebook,Cititori de proza ,etc...).Sugerez ca textele trebuei sa aiba forma clasica de uratura,adica sa nu uitam ;interjectiile ahoo,ahoo, hai hai,sa introducem si gongul de la Sadoveanu si talanca de la Junimea Noua ,etc....si ce va mai trece prin minte...
Va multumesc anticipat si va astept sa fiti cat mai creativi

A mai rămas un pic de toamnă
În ochii tăi frumoasă doamnă,
Cu lacrimi prefăcute în brânduşe
Pe chipul tău în râuri jucăuşe.

Cu braţele umplute de ciorchine
Te-ai aşezat alăturea de mine,
M-ai sărutat cu buzele de must
Să pot aroma pielii să ţi-o gust.

M-ai mângâiat cu plete ruginite
Cu adieri de frunze rătăcite,
M-ai păcălit cu tăvăliri prin fân
Să nu mai hoinăresc,şi să rămân.

A mai rămas un pic de doamnă
În bluza ta frumoasa toamnă,
Cu sânii mere coapte de fecioară
Pe care i-am muşcat a mia oară!

o sa vin dragii mei,acum sam mult de lucru,dar vom fierbe damingeana

Noroc! Cum mai e vremea prin Moineşti? Aici se cam şucăreşte vremea..vine iarna de acu. Încet-încet, berea pierde teren iar vinul fiert îşi intră în drepturi. Te aşteptăm să fierbem o damingeană şi să punem ţara la cale!

Vis de noiembrie

Astept cu nerabdare
sa vii in februarie
sa iti publici versurile
sa-ti treaca stresurile
sa bem un pahar de vin
cu sufletul de bucurie plin.

un gand bun! cu drag, dorina

Mă mângâie timpul pe frunte
Brăzdând-o în cute adânci,
Ca râuri ce sapă în munte
Croindu-şi poteci printre stânci.

Mă mângâie timpul pe tâmple
Pictându-mi încet ghiocei,
Dorind migălos să le umple
Cu dalba zăpadă din ei.

Mă mângâie timpul pe pleoape
Făcându-le somnul adânc,
Destinul să-mi fie aproape
Iar visul să-mi fie de prunc.

Mă mângâie timpul pe buze
Uscându-le dup-un sărut,
Cuvintele-mi cer călăuze
Să pot să găsesc ce-am pierdut.

Mă mângâie timpul nevrednic
Nu ştie că-s azi obosit,
Îmi fură secundele veşnic
Şi nu-mi lasă timp de iubit...

Prin ploaia care nu mai contenea
Ne-am întâlnit la ceas târziu de seară,
Am convenit să bem cate-o cafea
Să ignorăm potopul de afară.

Păreai un răsărit strălucitor
Ca un miracol rătăcit în noapte,
Privirea ţi-o sorbeam încetişor
Şi mâinile le sărutam cu şoapte.

Mă fascina adânc prezenţa ta
Şi mi-am băut cafeaua mea amară,
Aveai ceva ascuns ce m-ameţea
Ca fumul răvăşit dintr-o ţigară.

Minutele treceau inconştient
Iar orele ni se păreau sfioase,
În universul nostru neatent
Uitasem să mai mergem către case.

Ne-am despărţit ca doi adolescenţi
Cu paşi grăbiţi şi visuri efemere,
Ploaia curgea din norii insistenţi
Şi noi mergeam spre case in tăcere...

Cu mâinile împreunate în căuş
M-am răcorit în unda ta,izvor,
Şi am plutit uşor cu vântul jucăuş
Eu solul meu,el magicul covor...

Am hoinărit în căutarea ta mereu
Prin lumi cu zmei şi fete de-mpărat,
Şi te-am găsit regină-n ţara curcubeu
Stăpână peste ploaie şi păcat!

Am încercat să te atrag cu-n suvenir
Strălucitor ca ochii tăi cei verzi,
Erai recompensarea unică-n turnir
Întâiul ar avea...Ce nu visezi...

Am obosit,şi eu şi vântul rătăcit,
Am renunţat,şi-am adormit uşor,
Covorul a plecat şi el în asfinţit
Cu visul meu alunecând pe nor...

Eu cred ca va fi o lansare de carte şi nu un vodevil, iar cel care lanseaza cartea nu are nevoie de bilet, ci el este cel care vinde biletele.

Oricine poate sa simta ca ti-a fost muza si ca te inspira chiar daca -ti trebuie bilet la propriul vodevil

Oricine-ar fi putut să vadă
Că te iubesc ca pe-un blestem,
Nu m-am ferit,nu e şaradă
Am vrut să las pe lume semn.

Oricine-ar fi putut să ştie
Când ne vedeau îndrăgostiţi,
Că nimeni nu ştia să scrie
Fiorul primelor dorinţi...

Oricine-ar fi putut s-arate
Cu degetul ca un copil,
Dar cine-ar fi ştiut că-mparte
Bilete pentru-n vodevil!

Oricine-ar fi putut să creadă
Că-mbrăţişati ca doi nebuni,
Vom face lumea sa purceadă
Spre orizonturi cu minuni...

eu as spune profund, foarte profund versul tau.

multumesc Raul

Elegiac, domnule..profund elegiac.

Mi-au rătăcit chiar degetele mele
Orbecăind prin lenjerii de timp,
Purtate-ntâia oară între stele
Cu strasuri atârnate-n contratimp.

Mi-au obosit cuvintele cu muze
Încercuite într-un labirint,
Le-am pârpolit prin inocente spuze
Să-mi fie coapte până-n răsărit.

Doar doua vorbe mă mai ţin în viaţă
Inconfundabil spuse ,"te iubesc",
Încerc să îmi privesc dorinţa-n faţă
Să pot sa te ating să te doresc...

Azi luneci ca o tristă rătăcire
Purtând cu tine neştiut parfum,
Nu pot să te opresc,nu-mi stă în fire
Tu rătăceşti în margine de drum...

Am adormit fără să vreau afară
Mă copleşise noaptea-n balansoar,
Şi imi arsese ultima ţigară
Fără să-mi licărească nici un jar.

Pe masă sub cerdacul de culoare
De frunze coapte ,roşii ruginii,
Tăcute aşteptau două pahare
Cu vin,de amănunte rubinii...

Se-nsenina şi nu erai cu mine
Plecasei undeva spre infinit,
Să-ţi umpli colierul cu rubine
În razele ascunse-n răsărit.

Mi te-am zărit la margine de lacuri
Vorbind cu peştii despre împliniri,
Păreai prinţesa dragostei de veacuri
Care trăiai intens din amintiri...

Aş vrea să mă iubesc cu-n anotimp
Dar nu ştiu care poate fi femeie,
Am fost cu toate în acelaşi timp
Şi le-am slăvit de peste tot...nedeie!

Să fie vară sau puţină toamnă
Având parfum de inocent miraj?
Aş obosi să te curtez matroană
Ştiind că frumuseţea ţi-o ai gaj!

La orizont e iată,primvara..
Senină,pură ca un bebeluş,
Aşteaptă doar să vină iarăşi seara
Să se transforme în păpuşi de pluş.

Aş vrea să mă iubesc mereu cu tine
Şi tu sa fii mereu un anotimp,
Să te ador şi să îmi fie bine
Să-mi fii a mea regină din Olimp!

week-end minunat sa ai!

Ma, tu mi-ai furat regulile de viata, te dau in judecata pentru plagiatul credintei sufletului de copil.

Ceasuri,zile,vieţi...
Se trec uşor şiruri,nepăsătoare şi neiertătoare aducând peste noi tăceri şi riduri...
Anotimpurile dansează iluzorii hore în jurul nostru,agitând şi mai mult acest timp atât de scurt care suntem "noi"!
Florile,azi sunt muguri iar mâine curg in tărână ,seminţe...
Pomii,azi sunt floare iar mâine au prins rugina toamnelor...
Noi,azi suntem copii alergând prin păduri înverzite,mâine maturi în toate ,cu fii nepoţi şi ghiocei în păr!
Toate trec ,nimic nu e veşnic!
Toate sunt trecătoare,poveşti,amintiri...
Toţi oamenii sunt muritori!
Ce rămâne după noi e uitarea...
O piatră încrustrată cu faptele noastre aruncată între veacuri...
Ştiu,suntem arheologie,suntem pământ pe pământ!
Dintre toate acestea etalonul vieţii rămâne timpul.
Măsură sigură şi simplă,submultipli şi multipli atât de exacţi şi indestructibili!
Cum poţi răni o secundă?
Cum poţi fura o oră?
Amăgire ,simplă amăgire...
Dar ca să punctăm si noi cumva,trebuie doar să ne trăim "clipa"!

Niciodată nu încerca sa impresionezi inutil,fii tu insuţi...
Fă întotdeauna numai lucruri pe care le cunoşti,lasă pe alţii să facă ceea ce ştiu mai bine!
Nu te îngrădi singur cu frumuseţea,altfel vei sfârşi într-o colivie ca un canar!
Învaţă să râzi!
Dacă nu poţi atunci încearcă să vezi cum îţi stă zâmbind...
Asa este că eşti mai frumos?
Deci...
Învaţă să râzi!
Învaţă să pluteşti,să te detaşezi pentru câteva clipe măcar,şi ai să simţi că poţi zbura.
Încearcă să îţi faci duşmanii prieteni,dacă şi dacă nu reuşeşti,compătimeşte-i!
Ia-ţi pauză de gânduri în care să alungi tot cotidianul,fii tu şi paradisul...
Atât!
Iubeşte...
Iubeşte pentru toata viaţa ta,şi toate vieţile tale viitoare...
Doar iubind poţi redeveni copil...
Trăieşte fiecare zi ca pe toata viaţa,fluturii nu trăiesc decât o zi...
Dragii mei,nu vă dau sfaturi,sunt regulile mele prinse cu un magnet de frigider.
Nu le pot respecta pe toate...
Sunt un simplu...
Om!

Dacă plutesc,atunci sunt zbor cu norii
Ce-mpărăţesc a cerului splendoare,
În prag de ziuă când se ivesc zorii
Şi fluturii se pregătesc sa zboare...

Pe sus,am să străbat cu ei pământul,
Până voi curge lacrimă văpaie,
Pe frunzele rotite-n joc cu vântul
Ce poposesc pe-al ploilor pâraie.

Când într-o zi răsar întâii muguri
De verde crud,din candida zăpadă,
Voi şti atunci că-s ochii tăi cei singuri
Ieşiţi din iarbă numai să mă vadă.

Voi înflori alăturea de tine
Şi vom fi ramuri în aceeaşi coajă,
Vom face fructe numai din suspine
Ne vom iubi mereu cu-aceeaşi vrajă!