Forumul Prieteniei
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Icon_minitimeLun Mar 25, 2024 6:38 pm Scris de Didina Sava

» Decorațiuni din fetru
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Icon_minitimeLun Dec 28, 2020 3:35 pm Scris de Didina Sava

» Roxana Elena Sava-lucrari de arta plastica personale
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Icon_minitimeJoi Ian 16, 2020 8:12 pm Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Icon_minitimeVin Feb 23, 2018 6:30 pm Scris de Mihaela Moşneanu

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Icon_minitimeLun Mar 13, 2017 3:15 pm Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Icon_minitimeMar Iul 12, 2016 12:43 am Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Icon_minitimeSam Mar 19, 2016 12:03 pm Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Icon_minitimeLun Feb 01, 2016 6:59 pm Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Icon_minitimeDum Mar 15, 2015 1:42 am Scris de Dorina Ciocan

Facebook- Flori De Piatră Bijoux
https://www.facebook.com/floridepiatrabijoux/
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Subiecte similare
Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit"

Pagina 1 din 2 1, 2  Urmatorul

In jos

12062009

Mesaj 

Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Empty Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit"




Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Dan_p10
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Copert11
Petrescu Dan
Petrescu Dan

Numarul mesajelor : 220
Varsta : 77
Localizare : Craiova
Data de inscriere : 03/06/2009

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: reddit

Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" :: Comentarii

Dorina Ciocan

Mesaj Sam Ian 18, 2014 8:37 pm  Dorina Ciocan

FELICITARI PENTRU VOLUMELE DUMNEAVOASTRA, DOMNULE DAN!
VA DORESC MULT SUCCES!
FELICITARI SI DIDINEI PENTRU INGRIJIREA ACESTORA.

Sus In jos

Didina Sava

Mesaj Sam Ian 04, 2014 6:50 pm  Didina Sava

Nicu Dan Petrescu: Pelerinul rătăcit, I-Povestiri -Editura Pim, Iaşi
Note de lectură, ediţie îngrijită şi coperta: Didina Sava
Fotografie copertă: Dan Petrescu


Când corzile timpului se despletesc slobozind chipuri de demult,


Nicu Dan Petrescu, „pelerin rătăcit” în Grădina Vieţii, prin acest volum de povestiri cu  vădită tentă autobiografică  a încercat să înmulţească talantul dăruit de Dumnezeu, aşa cum ne explică el în povestirea «Finalul unei mari iubiri»:  „Ţin să precizez dintru început că toţi primim talanţi (daruri). Unii primesc mai mult, alţii mai puţin. Dar nimeni nu este lipsit de dar. Ni se încredinţează atât cât putem înmulţi”. Pătruns  implacabil de necesitatea  împlinirii destinului  lui de a înmulţi talantul harului narativ, autorul îndrăzneşte cu pioşenie şi duioşie să ne aducă la cunoştinţă în şase povestiri, amintiri de demult, chipuri dragi care-şi cer cu însistenţă învierea prin evocarea poveştii lor.                                                       Parcurgând povestirile nu putem remarca respectul, dragostea şi bucuria autorului  de a ne  vorbi despre mama acestuia zugrăvită cu dragoste şi dor încă din primul text «Pământul făgăduinţei» şi pe care  ne-o  prezintă  ca  fiind  o  „femeie frumoasă... cu statura sub medie, spre scundă, dar bine proporţionată”. Mama, femeia milostivă gata oricând să ofere în blid de mâncare necăjitei Caterina din «Surda» „murdară şi plină de păduchi”,Petronelei sau Florianei, mama care empatizează până la autoidentificare cu «Frosa» pentru necazurile căreia lăcrimează şi face tot ceea ce îi stă în putere ca să o ajute.
Întruchiparea „icoană” a ceea ce este şi trebuie să fie mama nu se restrânge doar la nararea unor amintiri despre propria mamă, ci merge mai departe prin zugrăvirea altor mame precum doamna Mladinescu din «Costică»: „Doamna Mladinescu iubea copiii şi se ocupa cu mare drag, atât de elevele de la şcoală, cât şi de propria fiică. Ce mai conta încă un copil...” sau pe cel al Frosei din povestirea cu acelaşi titlu, femeie rămasă să crească singură cei trei copiii pe timpul săvârşirii detenţiei soţului ei, şi care cu mult stoicism şi încredere în ajutorul lui Dumnezeu hotărăşte să plece la oraş cu fiii ei, tocmai pentru a le oferi acestora o şansă la învăţătură, urmând ca ea să-şi poată găsi un loc de muncă, putând astfel să îşi asigure cu multă demnitate şi prin forţe proprii existenţa sieşi dar şi copiilor, până la revenirea acasă a capului familiei. Model de înaltă demnitate feminină este şi  Caterina alias Surda care, rămasă  pe drumuri după ce bărbatul de al doilea, un beţiv violent,  i-a vândut casa pentru plata datoriilor făcute cu băutura, ajunsă bătrână, bolnavă, totuşi „Surda nu cerşea niciodată”.
Am remarcat în povestirile lui Dan Petrescu că acesta nu se dedică creionării unor portrete minuţioase, cu descrieri fizice ample, doar câteva cuvinte, în una, două fraze, însă lasă cu măiestrie să se dezvăluie personalitatea acestora din faptele lor, din atitudinea şi din modul uneori şocant cum înteracţionează cu cei din jur, sau cum răspund la vicisitudinile vieţii       (bunăoară Petronela aruncă copilul proaspăt născut pe câmp).
Astfel Costica din povestirea omonimă alege sinuciderea în locul unei vieţi  nesigure, pe cont propriu, adică departe de binefăcătorii lui, familia Mladinescu, sau Rodica iubita din    «Prima iubire» care după luni de corespondenţă iubitoare alege să se despartă plecând urechea la nişte bârfe, fără să caute să verifice autenticitatea lor. Autorul ne dezvăluie cu multă mândrie  şi nostalgie, originea sa   dintr-o familie înstărită, oameni muncitori care deşi au fost expoliaţi  de proprietăţi,  iar atunci când casa le este umplută de chiriaşi, nu îşi pierd  omenia, valorile profund umaniste în care au fost educaţi, credinţa în Dumnezeu, spiritul de întrajutorare (mama o creşte pe Floriana fiica chiriaşilor din curte ca pe propriul copil). În familia sa se face un adevărat apostolat  din continuarea rolului de transmitere a acestor valori spre noile generaţii   în special de către mamă care stătea acasă  ocupându-se de educaţia şi supravegherea copiilor, în timp ce bărbatul era plecat la muncă: „mama... ne punea la punct când deveneam obraznici”- «Surda».
„Pelerinul Rătăcit” este un volum cu povestiri care prezintă aparent  fapte banale, comune desprinse dintr-un cotidian familiar. Stilul frust, concis, cu care sunt prezentate, fără nici un fel de  artificii care sa ia din originalitatea  curată a  zugrăvirii schiţelor sale de portrete, are darul de a le da acestora mai multă acurateţe prin faptul că se insistă mai mult asupra tuşelor de personalitate, decât dacă s-ar fi insistat pe descrieri fizice, unele personaje devenind astfel repere de  conştiinţă. Volumul este plăcut, antrenant la citit tocmai pentru că prezintă fapte autentice, renunţând la încărcarea acţiunii cu artificii şi rafinamente narative formale.
În «Frosa», autorul performează chiar, ilustrând cu multă dibăcie particularităţile semantice ale zonei:    ”- Ce urli, fă, Leană,  că doar nu dau turcii!/ - Ieşi, fă, la poartă, că-ţi  veniră neamurile!”, dar şi atmosfera spaţiului geografic al Olteniei din care provine autorul, sesizându-se la acesta o intenţie de a zugrăvi imaginea monografică a societăţii româneşti din zona Craiovei imediat după naţionalizare, prin nararea poveştilor unor personaje  din diverse categorii sociale, atât din mediul rural cât şi din cel urban.
Autorul nu ne ţine departe nici de amintirile primilor fiori de iubire şi gingăşia acestor momente. Astfel  amintirea codanei Maria din «Pământul făgăduinţei» a rămas  la fel de vie şi la anii senectuţii. Idila  cu Rodica din «Prima iubire»,  înfiripată într-o tabără  în timpul gimnaziului, uitată şi reînsufletiţă mai târziu în anii liceului, sunt alte câteva note autografice scrise cu emoţie şi respect, pe alocuri cu autoironie visavi de reacţiile pripite de adolescent,  şi care completează registrul amplu, caleidoscopic al istorisirilor din acest volum.
«O mica escapadă de vacanţă» şi «Finalul unei mari iubiri» abordează în  două povestiri (acţiunea începută în prima şi continuată peste ani în cea de a doua), în manieră proprie, motivul  clasic al iubirii nemuritoare, al găsirii sufletelor pereche,  care  despărţite în condiţii neclare, se vor căuta veşnic pentru întregirea cuplului primordial, arhetipal. În cele două povestiri de această dată  este abordat motivul iubirii mature din primii ani de  tinereţe al cărei jar mocneşte ani de zile, ca să se  explice şi reaprindă târziu după mulţi ani.
În povestirea «Finalul unei mari iubiri» fiind şi cea mai ampla povestire din volume, în care spre deosebire de celelalte care se rezumă mai mult la povestirea unor situaţii şi amintiri, aceasta este completată  cu  mai multe  expuneri şi mărturisiri asupra credinţei creştine a autorului. Remarcabilă este explicaţia pildei talanţilor şi a datoriei noastre umane de a înmulţi talantul primit. Acţiunea în această povestire se extinde temporal de-alungul multor ani şi spaţial este plasată  pe meridiane diferite, finalizându-se în preajma templului iubirii eterne Taj Mahal, în urma vizitării căruia autorul decide sfârşitul simultan al cuplului Nick şi Oana. Povestirea pendulează generos între utopic, fantezie, oniric şi  realitate, dar concluzia finală, prin alegerea  sfârşitul tragic al eroilor, este aceeaşi cu cea transmisă de romanul „Adam şi Eva” a lui Rebreanu şi anume că ne este interzisă împlinirea în iubire împreună cu sufletul pereche.
«Pelerinul rãtãcit» a lui Dan Petrescu este un periplu  original şi lucid de recuperare epică a unor imagini păstrate în memorie, autorul fiind implicat direct printre fapte şi amintiri despre locurile de obârşie, un oftat reparatoriu de   aducere aminte  a dramelor individuale sau colective dintr-o anumită epocă.
Povestirile sale au trimiteri şi investigaţii insistente, duioase şi pline de dor către zona matriceală  a existenţei sale, susţinute de o  relatare  epică alertă,  naturală,   autentică, printre oameni, locuri,vremuri, un tablou al unei epoci cu valorile ei sociale şi culturale, cu obiceiurile pământului şi cutumele lui, o frescă pe care s-au zugrăvit chipuri de demult întrupate din hăţişul  corzilor timpului slobozite de aducerea aminte.
                         
Didina SAVA

Sus In jos

Didina Sava

Mesaj Vin Ian 04, 2013 9:53 pm  Didina Sava

Multumim Dan si te asteptam cu drag oricand pe aceste site.

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Vin Ian 04, 2013 12:26 pm  Petrescu Dan

Este un semn ca pe aici iar am trecut
Cu gand curat nu ca n-am vrut si n-am putut
Sa nu ganditi ca poate v-am uitat
Nicicand nu poate a fi adevarat
Ca de vrea omul totdeauna poate
Prietenii sa-i aibe pa-n la moarte
Si pentru anul care a venit
Cu ABBA vreau sa va fie feri
cit



Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Joi Ian 26, 2012 6:09 pm  Petrescu Dan

STRAINUL
In coltul sumbru al unei tristeti gri
Inima-mi plange lacrimi sangerii
Nisipul clepsidrei imi cerne uitare
Sa acopere misterul, izbada nu are
Timpului oameni de aici gasesc alinare
in secte, bisericute si in spatii selenare
Stapana imi este si ma chinue, o intrebare
Cum am ajuns aici din spatii interplanetare?
Si pe aceasta planeta ciudata
Ce misiune imi este destinata ?
Incerc cu greu pe oameni sa-i inteleg
Insa nu stiu neghina de grau sa o aleg
-Tata, lasa-ma sa ma intorc pe al meu astru
Chiar daca aici e mai rotund si mai albastru

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Mar Sept 06, 2011 7:03 pm  Petrescu Dan

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Mar Sept 06, 2011 6:39 pm  Petrescu Dan

Umilinta

Doamne tare greu mai judecat
Prea multi imi zic ca sunt ciudat
Mi-ai zis ca pre multi am hulit
Dar Ai uitat ca sunt putin tampit


Omule, zic ca faci gresala mare
Cand dus te lasi de o intoxicare
Tu care zici si crezi ca Domnul il iubesti
Cum poti cu aste vorbe sa te pacacalesti
Poate cu ele pre multi o sa smintesti,
Eu zic in Postul Mare sa te pocaiesti

"Domnul tuturor ne-a invatat cu pilda sa ne ferim de gandul cel maret al fariseilor celor prea rai, si tuturor le-a aratat sa nu gandeasca cu trufie mai mult decat se cuvine a gandi. Ca El insusi facandu-se pilda si asemanare, S-a desertat pe Sine pana la Cruce si la moarte. Deci multumindu-I impreuna cu vamesul sa zicem: Dumnezeule, Cel ce ai patimit pentru noi si fara patima ai ramas, izbaveste-ne pe noi de patimi si mantuieste sufletele noastre!".


Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Mar Sept 06, 2011 6:27 pm  Petrescu Dan

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Mar Sept 06, 2011 6:21 pm  Petrescu Dan

Printul Sasha-Nicolals


Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" Sashastudent


Nepotul meu Sasha Nicolas la absolvirea primului an de gradinita

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Sam Mai 14, 2011 9:31 pm  Petrescu Dan

Zilele acestea am discutat cu prietenul meu Dl. Emil Parau patronul cabanei Montana din Statiunea Straja( se poate vedea pe Google accesand Straja. cabana Montana) despre posibilitatea organizarii unei Tabere de creatie si recreatie la Montana in perioada de dupa 15. Sept 2011..asa cum am crezut eu ca este mai bine.... dupa tabara de la Campulung Moldovenesc...La o prima discutie am stabilit un pret maxim de 65 lei, noapte si persoana..cazare si masa completa..dar in functie de nr de persoane si zile...cred mai pot negocia in jos. Te rog sa analizati posibilitatile de organizaree si sa dicutam mai in detaliu la Campulung...Eu care iubesc aceste locuri...cred ca merita..Sunt si ceva obiective de vizitat in zona..si se poate gasi fara probleme un mijloc de transport pt grup
Mai jos..cateva recomandari despre Emil Parau....care este cel caruia i-s-a descoperit a doua oara crucea din bec in cabana familiala pe care o are in imediata apropiere a cabanei Montana..Schitul Straja este ctitorit de el..si este o adevarata bijuterie.

La Cabana Montana, în anul 1996, s-a aprins într-o seară lumina într-o încăpere, becul s-a ars, iar flama făcută de filament a imprimat pe sticla becului o cruce. Becul a fost spart de unul dintre turişti, însă la ceva timp, al doilea incident de acest fel a avut loc, o altă cruce apărând pe un alt bec. Acest bec poate fi văzut la schitul din Straja. Omul a luat cel de-al doilea bec şi s-a dus la Stareţul Mănăstirii Lainici, care l-a sfătuit să ridice o cruce. Aşa a fost construită Crucea, în luna octombrie a anului 1996, în memoria soldaţilor români căzuţi în luptele de la Jiu în Primul Război Mondial, dar şi în memoria turiştilor care şi-au pierdut viaţa în zonă.
[b]Imediat după construirea crucii de către EM Lupeni, iniţiatorul acestui proiect, domnul Emil Părău, a hotărât, împreună cu Episcopia Aradului, să ridice un Schit lângă Cruce, care să aducă pioşenie locului. Din 2006, intrarea în Schitul Straja se face printr-un tunel lung de 50 de metri, pe pereţii căruia este pictat în întregime Calendarul Bisericesc şi scene din Vechiul şi Noul Testament.

În fiecare an, în Vinerea Mare a Sărbătorilor Pascale, are loc în Straja ''Drumul Crucii''.

Sus In jos

Didina Sava

Mesaj Joi Feb 24, 2011 8:56 am  Didina Sava

Sa te mangaie Dumnezeu cu binecuvantarea iubirii,Dan !

Sus In jos

Didina Sava

Mesaj Mar Feb 22, 2011 6:27 pm  Didina Sava

Când furtunile vieţii uneori îţi întunecă seninul din ochii tăi , lăsându-ţi privirile aţintite spre pământ, iar sufletul obosit îşi opreşte pentru o clipă zborul spre cer , când priveşti în jur şi observi că florile tinereţii se scutură ...încet ,iar stâncile din cale îşi răsucesc pasul uşor fără să poţi face ceva,aruncă-ţi ancora pe ţărmul iubirii. Îndreaptă-ţi pasul spre cer şi ochii spre ţărmul veşniciei "
Furtunile vietii ne bantuie sufletul aproape in fiecare zi ,iar frumusetea ,puterea si tineretea fizica se departeaza in fiecare zi de noi.Insa putini sunt cei care sunt capabilli sa-si asume cu demnitate aceasta dinamica a vietii ,de cele mai multe ori constatarea si constientisarea acestor metamorfoze fizice care navalesc cu rapiditate tocind trupul, in timp ce sufletul este inca tanar si infloritor nasc adevarate eruptii vulcanice in suflet care parjolesc si trupul cel vlaguit de ani dar si sufletul care daca nu are destula vlaga si credinta se pierde in meschinarii umane ,intr-un elan de compensare si reconfirmare sociala care ar trebui sa domoleasca autoconfruntarea cu adevarul crud al varstei reale.E greu sa mai daruiesti iubire,si atunci ne lasam dominati zi de zi ,picatura cu picatura ne adapam la otrava invidiei , a urii celui care a fost sau este martor la aspra confruntare cu noi insine.Nu ne este confortabil sa stim ca exista martori care ne-au vazut cazuti ,neputiinciosi, asa cum nici noi insine nu ne-am crezut capabili ca am putea fi vreodata,pt ca, cu mare greutate si ardere interioara de abia putem sa ne echilibram noi sufletul prabusit si sa ne impacam cu adevarata situatie.Cum conflictele din sufletul nostru devin explozive ,creierul gaseste ca mecanism de aparare proiectia propriei neputinte asupra martorului degringoladei noastre,pe care incepem sa il uram,victimizandu-ne ,martirizandu-ne dorind de fapt pe zi ce trece sa dispara din viata noastra pt simplu motiv ca fiecare intalnire cu el ne aduce aminte ca odata ne-a vazut cazut, vulnerabil si neputiincios

Ps.

Mi-a placut foarte mult textul dvs si in mod special paragraful care l-am citat ,pt ca il consider si frumos din pct de vedere estetic dar si plin de adevaruri adanc graitoare.Cand lasam in suflet sa isi faca cuib sentimente urate ,il pierdem si pe D-zeu si credinta in el ,dar si valorile umane la care ne raliasem cumva ,candva.


Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Vin Mar 18, 2011 8:19 am, editata de 2 ori

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Mar Feb 22, 2011 6:16 pm  Petrescu Dan

Când furtunile vieţii uneori îţi întunecă seninul din ochii tăi , lăsându-ţi privirile aţintite spre pământ, iar sufletul obosit îşi opreşte pentru o clipă zborul spre cer , când priveşti în jur şi observi că florile tinereţii se scutură încet ,iar stâncile din cale îşi răsucesc pasul uşor fără să poţi face ceva,aruncă-ţi ancora pe ţărmul iubirii. Îndreaptă-ţi pasul spre cer şi ochii spre ţărmul veşniciei . Ai încredere! Şi această iubire care-ţi este oferită , niciodată , o..niciodată nu te va dezamăgi ! Ea va fi puterea vieţii tale , puterea sufletului tău , puterea credinţei tale ..Pentru că Iubirea….Iubirea este….ISUS …”
Cautati fericirea in sufletele voastre. Nu o cautati in afara voastra. Sa nu asteptati fericirea sa vina din alta parte, decat din launtrul vostru, din sufletul vostru, unde salasluieste Domnul Iubirii, Hristos. Daca veti astepta fericirea din afara voastra, veti trai deceptii peste deceptii si niciodata nu o veti atinge."

Dar de ce L-a urat lumea pe Mantuitorul Iisus Hristos? La aceasta ne raspunde El Insusi, zicand: "Pe Mine Ma uraste lumea, pentru ca eu marturisesc despre ea ca lucrurile ei sunt rele" (Ioan 7, 7). Incep sa imi dau seama ca lumea uraste pe acela care ii vede si ii spune pe fata greselile, caderile si pacatele
"Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul" (Evrei 1, 1-2). Dupa cum lumea i-a urat pe prooroci, tot asa ea L-a urat si pe Hristos... tot asa ii va ura si pe crestini, pana la sfarsit.
Cand vezi si taci, esti rabdat cu usurinta, cand incepi insa a spune caderea celui rau, atunci ai toate sansele de a fi urat si redus la tacere. Ba mai mult, chiar daca nu spun nimic, chiar daca nu acuza verbal, prin insasi vietuirea lor curata, crestinii mustra fara cuvinte pe aceia care traiesc in poftele trupului si in tot soiul de patimi lumesti.
Astazi, din ce in ce mai mult, crestinismul este aratat cu degetul, ca fiind impotriva ordinii "naturale" a lucrurilor, impotriva dezvoltarii unei societati moderne si a unei stari sociale mai inalte. Si astazi, ca si in vremea imperiului roman, crestinii se supun stapanitorilor, nu se revolta si nu fac uz de violenta, nu instiga la ura si la ura, ci numai isi vad de viata lor, luptand cu pacatele si cautand Imparatia. Crestinii nu sunt insa consumatori impatimiti ai produselor pe care lumea le ridica pe piedestaluri poleite si luminate, iar pentru aceasta, lumea ii uraste.
New-age se doreste a fi o "era noua", dezbracata de toate cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos, cuvinte care acuza pacatele si caderile lumii. Lumea actuala uraste pe cei care nu sunt consumatorii produselor ei (mass-media, alimente, haine, tehnica), caci ea traieste pe seama lor. Iar cei dintai care se lupta spre a nu ajunge dependenti de lume sunt tocmai crestinii.
Persecutiile duse impotriva crestinilor din Imperiul Roman sunt mai actuale ca oricand, insa astazi ele sunt atat de bine ascunse sub tehnici fine de manipulare, sub legi si constitutii atent intocmite, incat omul se crede liber. Oare de ce nu-si da nimeni seama ca "Drepturile omului" nu au cum sa sa aduca in lume "pacea" si "egalitatea", atat de dorite.
"Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu e bun si povara Mea este usoara" (Matei 11, 28-30). "Intru Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea, dar indrazniti. Eu am biruit lumea" (Ioan 16, 33).
„0, neam necredincios şi îndărătnic! Pînâ cînd voi fi cu voi!”IIsus Hristos
Mă ruşinez să spun cîte rele suferă – bărbaţi şi femei – din pricina beţiei şi a îmbuibării; o las pe seama conştiinţei acelora care cunosc, pe propria lor piele, relele acestea. Ce poate fi mai ruşinos decît o femeie beată sau numai ameţită? Cu cît vasul e mai slab, cu atît şi naufragiul e mai mare, fie că e femeie liberă, fie că e roabă. Femeia liberă se face de rîs în faţa cetelor ei de roabe; roaba iarăşi la fel, între roabe. Şi fac – şi una şi alta – să fie hulite de oamenii fără de minte darurile lui Dumnezeu. Cînd se întîmplă astfel de beţii, aud pe mulţi spunînd: „Să nu mai fie vin”. Ce nesocotinţă! Ce nebunie! învinuieşti darurile lui Dumnezeu pentru că păcătuiesc alţii? Aceasta însă e curată nebunie! Nu-i vinul de vină, ci neînfrînarea celor care se folosesc rău de vin. Spune, dar, „Să nu fie beţie! Să nu fie îmbuibare!”; dar dacă spui: „Să nu fie vin!”, vei spune, păşind înainte puţin cîte puţin: „Să nu fie cuţit!”, din pricina ucigaşilor; „Să nu fie noapte!”, din pricina hoţilor; „Să nu fie lumină!”, din pricina clevetirilor; „Să nu fie femeie!”, din pricina desfrînărilor; şi, ca să spun pe scurt, ai desfiinţat tot ce e pe lume.

Cine are urechi de auzit, sa auda !

Sus In jos

Marioara Visan

Mesaj Joi Feb 10, 2011 6:01 pm  Marioara Visan

"Incep sa sap strivind florile uitarii
Sap drumul spre nemurire
Sap si gandesc ca un dobitoc
Obosit sfarsesc, cu o nelamurire
Oare cine pune pamantul la loc ?"

Raspunsul e aici, in aceasta superba poezie:
Mistretul cu coltii de argint
Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.

Stefan Augustin Doinas.

Cu tot respectul si consideratia mea.

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Joi Feb 10, 2011 4:50 pm  Petrescu Dan

Poezie Mitologica
Strabat padurea sentimentelor umane
Ratacesc pe carari marcate
cu semne de intrebare si de mirare
In fata se deschide luminis acoperit de florile uitarii
Circe si Diana stau in verdeata
Savurand cafeaua de dimineata
Incotr-o omule mi-se adreseaza intr-un glas
Orbit de frumusete nu mai fac un pas
Nu pot, nici macar sa raspund
-Vino ! ma cheama Circe
Alege iubire
si-ti promit nemurire
-Vino ! ma cheama Diana,
Numai eu te pot ajuta cu sageti
Sa vanezi,cautandu-ti hrana
Nu pot sa ma misc, sunt nehotarat
In balta din sant, vad ca am rat,
Cum nu sunt nataflet
Stiu ca sunt porc mistret
Incep sa sap strivind florile uitarii
Sap drumul spre nemurire
Sap si gandesc ca un dobitoc
Obosit sfarsesc, cu o nelamurire
Oare cine pune pamantul la loc ?

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Lun Dec 06, 2010 3:00 pm  Petrescu Dan

Sufletul meu nu e suficient de mare
Sa multumesc la astfel de urare
Cuvinte am putine, ce merita sa le urez
Dar le promit mereu in suflet sa-i pastrez

Sus In jos

Rodica Rodean

Mesaj Lun Dec 06, 2010 10:40 am  Rodica Rodean





Corul Bisericii Barboi-Iasi - La multi ani



Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Joi Mar 25, 2010 2:43 pm  Petrescu Dan

Cele scrise mai jos le-am transcris asa cum le-am primit de la Asociatia Crestin Ortodox..din care am onoarea sa fac parte.
Desi sunt convins ca sunt reale.. precum Toma Necredulul..astept o confirare in plus si de la prietenii mei din Iasi
Minune la Teatrul Luceafarul? Zeci de credinciosi sustin ca au fost
martorii unui fenomen iesit din comun, in timp ce se rugau la racla cu oseminte a unui martir. Din osemintele celui care a murit pentru Hristos in perioada comunista a inceput sa curga mir.
In urma cu un an la Teatrul Luceafarul aproape 100 de credinciosi au luat parte la o conferinta pe teme bisericesti. Toti cei prezenti atunci au strans semnaturi prin care se cerea canonizarea celor care au murit pentru Hristos in timpul regimului comunist. Dupa ce iesenii s-au inchinat la o racla ce purta osemintele unui martir, a inceput sa curga mir. Dupa exact un an povestea s-a repetat.
Traditia bisericii spune ca orice minune savarsita la un moment dat
trebuie pomenita. Motiv pentru care credinciosii s-au adunat din nou la Teatrul Luceafarul. Iesenii au ramas inmarmuriti cand au vazut ca din racla cu oseminte a inceput sa curga mir in timp ce se rugau.
Iata cateva din marturiile celor prezenti la conferinta si postate la ULTIMA ORA: La Iasi, din moastele
Sfintilor Inchisorilor A IZVORAT MIR DIN NOU … Slavit fie
bunul Dumnezeu!:
Dan:
Am fost in sala,in randurile din spate ale acesteia. Chiar cu
cateva momente inainte ca parintele Hrisostom sa comunice minunea,in
sala s-a simtit un puternic miros de mir care venea in valuri. Faptul
m-a surprins cu atat mai mult cu cat distanta intre mine si Sfintele
moaste era mare,excluzand deci orice miros care sa aiba o cauza
naturala.
Am fost si anul trecut dar atunci aveam anumite dubii.Doamne iarta-ma. Ce s-a intamplat azi a venit mai mult decat orice confirmare a
sfinteniei martirilor din inchisorile comuniste.
SLAVA TIE DOAMNE !!!
Cosmin S.
Marturisesc si eu ca am fost martor la aceasta minune acum cateva ore. Am vazut moastele, am vazut de aproape mirul care izvora, dar cel mai mult m-a impresionat mirosul dumnezeiesc pe care l-am simtit. M-am apropiat ca sa vad si sa simt cat mai intens.
E minune si e adevarata.
Slava lui Dumnezeu!
Ady
Fratilor acum doua ore am vazut prima minune din viata mea…cum
este adevarat ca Hristos a inviat,tot atat de adevarat este ca am vazut mir izvorand din moastele sfintilor de la Aiud…slaviti pe Hristos fratilor…amin.
Emil
Am fost in sala, si, in timpul conferintei, cu vreo 10 – 15
minute inainte de a ne inchina sfintelor moaste, am simtit un miros, la inceput nu mi-am dat seama de la ce e, in sala; m-am inchinat la
moastele care erau uscate,iar dupa alti 10 -20 de oameni a inceput sa curga mirul si sa umple cu mireasma intreaga sala si hol al teatrului.
Slava lui Dumnezeu pentru minunile Sale si ca m-a invrednicit sa fiu
acolo!
Ionut
Am fost la conferinta. La final m-am inchinat la sfintele moaste, care erau uscate. Apoi m-am indreptat spre iesire, In momentul cand am
iesit pe usa am simtit un puternic miros de mir si imediat l-am auzit pe Danion strigand “cine are aparate de fotografiat sa vina sa pozeze, ca moastele au izvorat mir”. M-am intors intr-un suflet si am vazut, am mirosit, m-am inchinat din nou si am sarutat sfintele moaste, care acum erau ude de mir. In urma cu un an, desi am participat la conferinta, m-am inchinat moastelor uscate si am plecat in graba, nestiind ca la 5 minute moastele izvorasera mir. Atunci nu am vazut, dar am crezut. Ieri am vazut si am crezut cu mai multa tarie.In 10 minute au venit cei de la Iasi TV life si au luat interviuri si au filmat. Apoi s-a citit acatistul sfantului Valeriu Gafencu si o
rugagiune catre sfintii inchisorilor.
Dau aceasta marturie despre minunea de la iasi, 19 martie 2010,
incredintat fiind ca si sfintii inchisorilor carora m-am inchinat ma vor marturisi pe mine in ziua judecatii.
Doamne ajuta.
Iata si o marturie postata la articolul Minunea se repeta la Iasi. A izvorat din nou mir din moastele Sfintilor de
la Aiud de pe blogul fratelui Apologeticum:
Alexandra
Sa ne bucuram caci Hristos ne arata inca odata ca e alaturi de
noi in vremuri atat de subrede….
Slava Cerului ca m-a invrednicit sa iau parte si eu la minunata
Conferinta a lui Danion Vasile…
Sa ne rugam pentru fratia sa,ca Dumnezeu sa-l tina sanatos si indelungat in zile , sa ne deschida ochii si sa simtim cu inima minunea de zi cu zi…

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Lun Mar 15, 2010 5:57 pm  Petrescu Dan

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Lun Mar 15, 2010 5:50 pm  Petrescu Dan

VINE...VINE PRIMAVARA !

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Lun Mar 08, 2010 2:36 pm  Petrescu Dan

REMEMBER

Vine o vreme cand traim din amintiri
Din colbul vietii, stranse multe risipiri
O amintire care in neant n- a disparut
Adolescent si pur, e primul meu sarut.

Era seara tarzie de toamna,instelata si frumoasa
De la o biblioteca,eu si ea.. mergeam incet acasa.
La despartire eu zic ii zic un scurt"la revedere"
Ea m-a privit in ochi si am citit in ei durere.
Amestecata , cu iubire,poate si ceva placere

Timididitate ce in vene am, s-a risipit
Un pas...si buze moi,in tot,sau contopit
Si toata viata am crezut ca pot sa fiu iubit
Cred insa ca a fost si este,un vis neimplinit

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Mier Feb 17, 2010 6:21 pm  Petrescu Dan

Dumnezeu vs. stiinta
cititi urmatoarea poveste adevarata
Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
Esti crestin, nu-i asa, fiule?
Da, dle, spune studentul
Deci crezi in Dumnezeu?
Cu siguranta
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
Da
Tu esti bun sau rau?
Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
Da, dle. As incerca.
Deci esti bun.
N-as spune asta.
Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
Pai…, da, spune studentul
Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”
De unde vine Satana?
Studentul ezita. De la Dumnezeu.
Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
Da, dle.
Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
Da
Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
Da
Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
Nu, dle. Nu L-am vazut.
Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
Nu, dle, nu l-am auzit.
L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
Nu, dle, ma tem ca nu.
Si totusi crezi in el?
Da.
Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
Dle profesor, exista caldura?
Da
Si exista frig?
Da, fiule, exista si frig.
Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
'Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corps au obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?
Poti explica in ce fel?
Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. Nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?
Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.
Profesorul s-a asezat.
Daca ai citit pana aici si zambesti cand ai terminat, trimite asta prietenilor si familiei, cu titlul “Dumnezeu vs. stiinta”
PS: Studentul era Albert Einstein.
Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. stiinta in 1921….

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Sam Feb 13, 2010 12:12 pm  Petrescu Dan

CULMEA RABDARII
Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:
-Doamna, dal sunt puse invels…
Intr-adevar, erau puse gresit… Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand cizmulitele au fost iar incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
-Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!!
In loc sa tipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sã il descalte. Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
-Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.
Acum ea nu mai stia ce sa faca… Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:
-Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!
-Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield.

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Joi Feb 11, 2010 9:18 pm  Petrescu Dan

Primul Simpozion internaţional contemporan de haiku s-a organizat la Tokyio, pe 11 iulie 1999, sub patronajul Asociaţiei de Haiku Modern, una din cele trei organizaţii importante din Japonia. La încheiere a fost dat publicităţii "Manifestul Haiku din Tokio - 1999", în şapte puncte, cu scopul de a reorganiza regulile tradiţionale ale Haiku-ului , pentru ca acesta să se poată adapta la cultura fiecărui popor. Iată câteva dintre acestea:

Cuvintele sezonale pot fi înlocuite cu "cuvinte-cheie", cu caracter universal: mare, copaci, viitor, foc, apă, fără legătură cu anotimpurile;
Criteriul esenţial pentru haiku va fi "originalitatea";
Se vor folosi ritmul şi sunetele carcteristice fiecărei limbi, pentru a scrie un haiku, care va putea avea o structură de 3 sau 4 versuri, de câte 4, 6 sau 8 silabe;
O importanţă deosebită le vor avea "cuvintele penetrante";

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Lun Ian 04, 2010 10:19 am  Petrescu Dan

Probabil ca Duhul Sfant care dainuie si prin Banie, l-a inspirat si pe banul MIHAI care a dorit sa implineasca visul marelui Stefan, cel care avea rude de sange in Tara Romaneasca. Acestia l-au urmat nu numai in vitejie ci si in credinta..si l-a fel ca El au fost canonizati..Sfintii Brancoveni, care au si construit multe lacasuri de cult...bijuterii inchinate Domnului, la fel de frumoase ca si cele din Moldova..... in Oltenia

Sus In jos

Rodica Rodean

Mesaj Dum Ian 03, 2010 10:58 pm  Rodica Rodean

Frumoasa lectie de istorie si religie...multumesc Dan...am descoperit niste lucruri cu adevarat interesante

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Dum Ian 03, 2010 4:38 pm  Petrescu Dan

Mlădiţele alese ale Arhidiaconului Ştefan, Întâiul Mucenic


GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU


<< Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
sub nesfârşitul cerului safir
să intre neamul tot sub patrafir
ca să-l primeşti, cuminecat, acasă.
(Andrei Ciurunga-Daniil Sihastrul)>>







Urmându-se Hrisovul dumnezeesc al Creaţiei, respectiv al Bisericii Sale, întrucât Facerea nu e doar o relatare a creaţiei, ci e în principal o relatare a Facerii Bisericii lui Hristos, Aleşii lui Dumnezeu sunt chemaţi pentru o misiune divină, în care conştiinţa şi vocaţia lor, se întemeiază pe cele trei virtuţi teologice: credinţă, nădejde şi dragoste (alături de cele morale: curajul, dreptatea, răbdarea, adevărul, demnitatea, suferinţa, onoarea, altruismul, fidelitatea etc.), iar slujirea şi împlinirea lor este garantată şi absolută.
Arhidiaconul Ştefan, un astfel de Ales, hărăzit cu misiune specială de mărturisire a credinţei, cu chemare de dăruire şi împlinire a jertfei a fost Cel, care la rându-şi prin Mlădiţele sale alese regândeşte omul în dimensiunea lui religioasă originară, în cadrul unui context axiologic, cardinal şi crucial ca timp şi spaţiu (ca timp al spiritualizării, al înălţării, într-un spaţiu determinat, patrie).
Arhidiaconul Ştefan este primul creştin ales în treapta Diaconiei, chemat întru slujirea Arhierască, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt. El făcea parte din cei 70 de ucenici apostoli, proveniţi din mai multe seminţii. Se pare că tânărul Ştefan făcea parte din neamul schyţilor, dat fiind faptul că Iudeea era provincie Thracă. A intrat în conflict cu mai mari Sinagogii, cărora le-a reproşat:
“Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi!
Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum.
Voi care aţi primit Legea întru rânduieli de la îngeri şi n-aţi păzit-o! (Faptele Apostolilor, 7,51-53). A fost omorât cu pietre prin lapidare.

Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt Fiul natural al lui Bogdan al II-lea şi al doamnei Oltea şi-a petrecut copilăria pe plaiurile Borzeştilor şi o bună parte din adolescenţă la Curtea lui Iancu de Hunedoara. Urcă pe tronul Moldovei cu ajutorul vărului său Vlad Ţepeş. Ştefan, descende din stirpea Eroilor şi Martirilor Naţiunii Daco-române atât de binecuvântată de Creatorul lumii, pentru virtuţiile sale preaalese privind credinţa, gloria şi sacrificiul.
Atributele lui Ştefan de: mare, curajos, biruitor, credincios, sfânt, bun ş.a., reflectă personalitatea Voievodului, definindu-l ca atare. Calitatea de mare, exprimă chemarea lui de către Dumnezeu, pentru o misiune dată, cea de sfânt, semnifică alegerea ca fidel al poruncilor dumnezeeşti, ca împlinitor al lor, iar cea de bun, ca vocaţie întru jertfa Neamului. Celelalte se asumă în cele trei, care sunt definitorii.
Toată domnia sa, şi n-a fost scurtă, toate luptele sale, şi n-au fost puţine, toate biruinţele sale care au fost multe şi depline, alături de zecile de lăcaşuri sfinte i-au conferit virtuţiile trinitare, situându-l printre cei mai aleşi Fii ai Împărăţiei lui Dumnezeu, pe pământ şi în cer.
Chipul său puternic reliefat s-a conturat peste o domnie pilduitoare şi luminoasă, care “toate lucrările lui cu credinţa lui Iisus Hristos le-a pecetluit”, rămânând pentru Neam şi universalitate, “pildă de îndreptare celor vii”. Ştefan Vodă a avut “o credinţă nesmintită, o nădejde în Dumnezeu neschimbată, fapte bune necontenite, grijă de sfîrşit bun şi după datină”.
Voievodul moldav a fost ocrotit şi luminat de “umbra” marelui duhovnic Daniil Sihastru, care i-a fost toiag întru biruinţă. Genialul Poet basarabean Andrei Ciurunga imortalizează slava lor în eternitatea lirică a sublimelor sale versuri, astfel:
…..
-Când am simţit pe-al ţării trup nepace
m-am răsucit la Putna în mormânt
şi-am răsturnat cinci veacuri de pământ
de pe pieptarul meu, să vin încoace.

Au mă sminteşte ochiul ce se bate
sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
şi aflu-acum Moldova jumătate.

Vândut-aţi oare hoardelor de-afară,
în târgul vremii, una din moşii?
Eu nu cunosc pe lume avuţii
să-mi poată preţui un colţ de ţară.

Sau nu cumva pe platoşe oţelul
a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zăgazul vechii mei duşmani
şi-au slobozit din suliţe măcelul?
………
Măria Ta, înseninează-ţi faţa,
puşcaşii n-au uitat să de-a la semn,
ci doar aşteaptă chiot de îndemn
să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.

Atunci vor arde ţestele duşmane
cu vâlvătăi de sânge şi de fum
şi nu va fi zăgaz pe nici un drum
să ne oprească iureşul, Stefane.
(Andrei Ciurunga-Daniil Sihastrul)

Dincolo de binecuvântarea lui Dumnzeu şi a Maicii Domnului, Marele Voievod Ştefan s-a bucurat de prietenia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pe care şi l-a ales protector, punându-i Icoana pe steagurile sale de luptă. Există o legendă intitulată sugestiv Ştefan cel Mare şi Sfântul Gheorghe, consemnată de T. T. Burada în lucrarea sa “O călătorie la Muntele Athos”. Legenda relatează o bătălie a Voievodului la Tighina în Basarabia, cu tătarii pe care o pierde în prima fază. Ştefan trece Prutul şi ajungând la Schitul Dobrovăţ, intră în biserică să se roage, dar adoarme. În vis i se arată Purtătorul de Biruinţă, care-i spune să pună Icoana sa în fruntea oştirii, să pornească spre Bahlui şi
v-a birui. Icoana Sfântului Gheorghe “rănită” în luptă a fost dăruită Mănăstirii Zograf din Sfântul Munte, căruia i-a închinat moşiile Dobrovăţului, Lipovăţului şi Căpriana din Basarabia. Icoana străjuieşte şi astăzi mănăstirea.
Numele lui Ştefan cel Mare a crescut ca o zare, care se întinde pretutindenea, în cer şi pe pământ, astfel:
Regele Poloniei Sigismund îl numea “Sephanus ille Magnus”;
Pe la 1563, pelerinul Graziani ştia că “Biruitorul din Codrul Cosminului a fost moldavul rege, neînfricat şi neobosit”;
Scriitorul francez Blaise de Viegenere aflase că în Moldova Ştefan cel Mare a fost “cel mai viteaz şi mai renumit comandant de oşti din vremea sa, căci a înfăptuit lucruri mari împotriva turcilor, tătarilor, ungurilor şi chiar a polonilor”;
Maciej Starykowski, arhidiacon catolic din Polonia, făcând parte dinr-o solie ce mergea la Constantinopol între anii 1574-1575, a trecut prin Moldova şi Ţara Românească, consemnând: “Acest Ştefan al Moldovei era iscusit şi norocos, căci într-un rând a biruit o sută cincizeci de mii de turci, pe lângă alte lupte dese şi însemnate cu ei. De asemenea, a alungat pe Matias, regele Ungariei cel Viteaz, din Ţara Moldovei şi din cea secuiască, nimicind o oaste mare de unguri şi rănind pe regele însuşi cu trei săgeţi, în dreptul oraşului Baia, iar după izbândă i-a luat şi Ţara Secuiască. De asemenea şi pe tătari i-a biruit de câteva ori, de asemenea pe regele Poloniei Albert l-a biruit în Bucovina…”;
Benit Joudiou (Toulouse) în lucrarea Ştefan cel Mare, moştenitor şi succesor-inserează atitudinile imperiale, apartenenţa la “neamul cel bun” (familia suveranilor ortodocşi, credincioşi alianţei cu Dumnezeu) şi modelul lui David ca suveran ideal urmat de domnul Moldovei;
Ştefan S. Gorovei în Gesta dei per Stephanum voievodam îl înfăţişează pe Ştefan cel Mare în izvoarele vremii, ca fiind lucrarea lui Dumnezeu şi rolul pe care întâmplarea de la Şcheia (6 Martie 1486) l-a avut în schimbarea gândirii marelui domn;
Părintele Iraclie Porumbescu, care a pipăit sfintele moaşte ale Voievodului Ştefan, descrie sinţămintele puternice trăite atunci, o emoţie care chema “Naţiunea întreagă să simtă acest moment sacru şi maiestuos”. După care îşi exprimă marea veneraţie: “Moldovă, Moldovă, veche şi nouă, iată eroul tău, iată părintele tău, iată creatorul cununii tale!”;
Mihai Eminescu, organizatorul festivităţilor din 1871 de la Mănăstirea Putna, scria despre Ştefan Vodă că a fost “cel mai mare apărător al daco-românismului în Orient şi al civilizaţiei creştine în secolul al XV-lea”;
Pe frontispiciul arcului de triumf, ridicat de studenţii moldoveni, la intrare în mănăstire, au pus inscripţia: “Memoriei lui Ştefan cel Mare, mântuitorul neamului”;
Studenţii români din Paris, n-au fost nici ei mai prejos: vedeau în personalitatea Voievodului Ştefan cel Mare “o figură supremă-deoarece în el s-a întruchipat concepţia unei singure Românii”;
Istoricul Dimitrie Onciul, fascinat de “Leul Moldovei” mărturisea pentru posteritate: “Ştefane, măreaţă umbră, revarsă lumina ta asupra noastră şi asupra neamului tău întreg şi spre faptele iubirii de ţară, ale iubirii de neam, ale iubirii de lege, virtuţi prin care tu stăluceşti în veacuri”;
Nicolae Iorga prezintă Apusul Domnului Moldovei într-o aureolă de Răsărit: “…pe mormâmtul lui a ars atunci (la îngropare) timp de trei zile şi trei nopţi, o lumină pe care n-o aprinsese nimeni”;
La sfârşitul deceniului al IV-lea al secolului XX, Principesa Marta Bibescu scria: “Ştefan este şi astăzi în Bucovina stăpânul netăgăduit al ţării. El domneşte singur. El se află peste tot. Această prezenţă în absenţă, această viaţă ce urmează dincolo de moarte”
Părintele Profesor Liviu Stan se adaugă şi el cinstirii lui Ştefan, a Marilor Eroi în general: “Luptătorii pentru Biserică sunt luptători pentru Hristos, sunt mari binefăcători ai Bisericii şi opera lor, lucrarea lor binecuvântată a fost şi trebuie să fie privită ca fiind un semn al credinţei lor sfinte şi al proslăvirii lor de către Domnul cu puteri biruitoare asupra vrăjmaşilor Lui”;
Cuvântul de îngropare a vechiului Ştefan Voievod a fost tipărit pentru prima oară la Iaşi, de către Mihail Kogălniceanu în 1841 şi retipărit în revista Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, nr. 4, Iaşi 1990, nr. 4: “…în mijlocul luptelor, el, ca dinaintea altarului lui Dumnezeu a petrecut. Cuvios şi drept se dovedea în viaţa de fiecare zi, drept judecător, ca ceea ce se cuvine să facă, s-a cunoscut. În zilele lui, strîmbătatea era înăbuşită şi legată, dreptatea săracului, cel bogat nu o putea întuneca, cel puternic nu o putea călca… Însuşi şi până astăzi ţara aceasta cu dreptele lui aşezări se ţine… O fericit suflet…! O, pământean blagoslovit…! O, stăpînitor cuvios, căruia puterea şi averea spre împlinirea legii lui Hristos i-au slujit! Deşteptaţi-vă, stăpânitori ai noroadelor, ascultaţi, îndemnaţi-vă, urmaţi!”;
Şi “vocea” presei se auzea peste tot: “De prin toate unghiurile unde se vorbeşte limba mumă au venit în pelerinaj pios nenumăraţi români, ca să aducă prinosul lor de veneraţie moaştelor binecuvîntate ale lui Ştefan”.
Istoria Bisericii ne arată că iniţiativa canonizării Eroilor, trecerea lor ca cinstire în rândul sfinţilor, a avut-o întotdeauna poporul drept măritor-creştin, adică Biserica luptătoare.
De numele binecuvântatului Voievod se leagă şi istoria Cetăţii Neamţului, care a fost refăcută de Ştefan din temelii şi a rămas Capitală voievodală în vremuri de bejenie.
Grigore Ureche relatează că, înainte de năvălirea oştilor lui Ioan Albert în Moldova, un ţăran înţelept ar fi strigat în public: “Duceţi-vă spre pieirea voastră, că nu veţi mai veni”. Textul este prelucrat şi reprodus de Gh.T.Kirileanu, în colecţia sa de legende despre Ştefan, cu acelaş titlu: Duceţi-vă spre pieirea voastră, că nu veţi mai veni.
Gheorghe Teodorescu Kirileanu reţine şi o povestioară despre copilăria lui Ştefan la Borzeşti. Intrând într-o pădure, Ştefăniţă vede “o lumină care ardea nemişată sub ploaie şi vânt”. Copilul atinge lumina şi se trezeşte într-o colibă ca o chilie, unde adoarme, iar lângă el doi bătrâni se roagă prevestind că Ştefan va fi apărătorul credinţei.
Redeschiderea mormântului său în anul 1856 (prima deschidere a avut loc în Februarie 1758, de către Mitropolitul Iacov al Sucevei) şi aflarea rămăşiţelor pământeşti pe 13 bare de fier, iar craniul aşezat pe cărămidă, cu crucea de aur aflată deasupra pieptului care nu se prăbuşise, confirmă ipoteza că Voievodul s-a călugărit înainte de moarte, practică des folosită de domnii Moldovei.
Strălucitul poet Andrei Ciurunga, prevesteşte cănd era deţinut politic la Canal în 1950, cu 42 de ani înainte, canonizarea Marelui Voievod Ştefan:
Bibliografie:
*Documentele Hurmuzachi, supl. II, I, p. 22;
*M. Holban, Călători străini despre Ţările Române, vol. II, Bucureşti, 1970, p. 621;
*Ibid, p. 640;
*Ibid, p. 449;
*M. Stryjkovski, în Arhiva istorică a României, tom. II, Bucureşti, p. 8;
*Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţia a II-a îngrijită de P.P.Panaitescu, Bucureşti, 1958, p. 120;
*Iraclie Porumbescu-Desmormîntarea domnilor Moldovei în catacombele Mănăstirii Putna, în “Calendarul pentru români”, din 1857, p. 73;
*George Catană, Viaţa şi faptele lui Ştefan cel Mare şi Bun domnul Moldovei, Sibiu, 1898, p. 135;
*Cuvîntarea Domnului Spiru Haret ţinută la serbarea din Bucureşti, în Sărbătorirea lui Ştefan cel Mre şi Sfînt, în Revista “Biserica Ortodoxă Română”, XXVII (1904), 4, p. 447;
*Pr. Prof. Liviu Stan- Despre canonizarea Sfinţilor în Biserica Ortodoxă, în “Ortodoxia”, II (1950), p. 260;
*Nicolae Iorga, Cinstirea lui Ştefan cel Mare, în “Epoca”, Bucureşti, nr. 184/1904;
*Principesa Bibescu, Atletul lui Hristos…, în “Artă şi tehnică grafică”, Bucureşti, Caietul 6, Decembrie 1938-Martie 1939, p.22.


Ştefan Marcu, preot, s-a născut în localitatea Poiana, judeţul Vrancea, la 28 Noiembrie 1906. Descende dintr-o veche Viţă preoţească, unul dintre ei, fiind preotul Ioan Dantiş din Nistoreşti, supranumit “Patriarhul Vrancei”. A absolvit Seminarul Teologic din Roman şi Facultatea de Teologie din Chişinău. S-a căsătorit cu Elena Chifulescu, avându-l ca naş pe Corneliu Zelea Codreanu. Ajunge preot al parohiei Nistoreşti, şef legionar de plasă şi Şef al Mişcării în judeţul Putna până în 1938. Este reţinut prima dată în 1933 în penitenciarul Focşani, fără mandat de arestare. A doua oară este arestat în Septembrie 1938 şi rimis în lagărul de la Vaslui şi de aici în lagărul rezervat preoţilor la Sadaclia(Basarabia). A treia oară este reţinut în 1942 şi trimis la Mănăstirea Tismana, “lagăr-reşedinţă”, pentru preoţi. A patra oară este arestat la 25 Aprilie 1949 de Securitatea din Focşani, împreună cu soţia şi cu fiica cea mare Gabriela. Părintele este condamnat de Tribunalul Militar Galaţi, la 15 ani muncă silnică. De aici trece prin închisorile Jilava, Aiud, Peninsula, Valea Neagră, Poarta Albă.
În pauzele dintre arestări a “beneficiat”de o permanentă “atenţie” din partea securităţii. A suferit reeducarea de la Aiud cu multă demnitate. Iată ce ne mărturiseşte unul din Misticii Închisorilor Ioan Ianolide: “În Aiud, preotul Marcu a făcut misionarism până la sacrificiu. Era un om cu suflet curat, cu caracter integru, fără compromisuri în credinţă, cu mare capacitate de dragoste şi sacrificiu”. (Ioan Ianolide-Întoarcerea la Hristos. Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p.329).

Ştefan Coteanu, preot, născut la 24 Februarie 1912, în ţinutul Babele din judeţul Giurgiu. După absolvirea Seminarului şi a Facultăţii de Teologie, a fost hirotonit preot pe seama comunelor Letca Nouă şi Tânganu din Judeţul Ilfov. Pentru atitudinea sa demnă de slujitor al Domnului şi neaplecarea la compromisul trădătorilor de ţară, instauraţi cu concursul regelui Mihai la 23 August 1944, părintele este anchetat, perchiziţionat şi apoi arestat şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti, Secţia a II-a, prin Sentinţa nr. 1366/1958. În timpul anchtelor este torturat sălbatic de maiorul Enoiu. Trimis în lagărul de la Gherla, cunoaşte aprig reeducarea căreia nu-i supravieţuieşte, stingându-se repede şi demn la 9 Aprilie 1959. (“Memoria”, nr. 3/1990, p. 138).
Ştefan Rafailă, preot, născut în comuna Drăgăneşti, judeţul Namţ, în 1889. În 1910 a absolvit Seminarul Teologic “Veniamin Costache” din Iaşi. În 1911 este hirotonit preot pe seama parohiei Boroaia. Părintele Şefan s-a dovedit un iscusit slujitor, un remarcabil administrator şi un grabnic săritor la nevoinţele Neamului, luând atitudine făţişă în predicile sale împotriva stăpânirii atee, recent instalate. Este arestat în 1949, şi închis la Aiud şi Gherla. Se stinge în penitenciarul Gherla în urma suferinţelor îndurate, cu curaj şi răbdare în anul 1951. (“Memoria”, nr. 19/1997, p. 133).

Ştefan Zagorodnâi, preot din Suruceni, judeţul Lăpuşna. După studiile teologice strălucite, părintele Ştefan, ca un purtător de lumină, a trecut înflăcărat de credinţă şi nădejde la luminarea credincioşilor, infierând falsitatea doctrinei materialiste marxiste, de netemeinicia şi ticăloşia acesteia faţă de Tradiţia străbună ortodoxă. Ţinuta sa demnă şi impunătoare, dominantă prin credinţa şi curajul său, prin temeinicia faptelor bune, prin strigătul şi îndârjirea de a apăra Vatra şi Altarele neamului, l-a pus faţă în faţă cu organle represive cmuniste.
A plătit cu jertfă curată în perioada persecuţiilor bolşevice din anul martiric 1940-1941. (“Raza”, an.XIII, nr. 643, 1-9 Ianuarie 1943, p.2).


Sus In jos

Iedu Cristiana Maria

Mesaj Dum Dec 06, 2009 10:56 am  Iedu Cristiana Maria

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Mier Noi 04, 2009 11:01 am  Petrescu Dan

OANA
caz autentic la spitalul din Craiova
(din confesiunile unui preot)
Am fost chemat la patul ei de suferinţă într-o dimineaţă de toamnă, înainte de răsăritul soarelui. Un bărbat cu vocea şoptită, picurând lacrimi şi teamă, aproape că m-a implorat la telefon: „Părinte, vă cheamă fetiţa mea! Veniţi repede, vă rog, vrea să se spovedească!“. Am pornit prin noapte, spre spital. Şoferul de taxi mi-a respectat tăcerea şi, parcă simţind graba mea, s-a strecurat cu viteză pe străzile încă pustii. Priveam la ferestrele întunecate ale caselor. Oamenii dorm, mi-am zis, dar undeva, cineva nu doarme, ci se luptă cu moartea. M-a durut nepăsarea oraşului.
Oana era o fată frumoasă, inteligentă. Un suflet cald de moldoveancă. Avea 24 de ani. Studentă la farmacie. Un cancer a lovit-o năprasnic acum ceva vreme. Când am intrat în salonul de la terapie intensivă, m-a primit cu un zâmbet obosit. Chipul ei frumos purta deja semnele morţii, însă ochii îi erau vii, strălucitori, căutând cu disperare un răspuns la miile de întrebări ce-i tulburau sufletul. Căutând pe Dumnezeu.
Spovedania acestei fete a fost o călătorie într-o lume de lumini şi umbre, de fapte bune şi greşeli adolescentine, de speranţe şi dezamăgiri, de bucurie şi tristeţe, lumea unui copil care făcea primii paşi în maturitate. Oana avea scântei de lacrimi în ochi. Dorea să se vindece şi, în acelaşi timp, ar fi renunţat la orice în schimbul împăcării cu Hristos. Îşi plângea puţinele-i păcate ca şi când ar fi greşit cât toţi oamenii născuţi în lumea asta strâmbă şi urâtă. Am împărtăşit-o, am alungat din sufletul ei duhul deznădejdii şi ne-am despărţit pentru câteva ore.
Spre seară, după spovedania părinţilor ei, Oana m-a rechemat. În salonul de spital am fost primit într-o tăcere tristă. Acolo nu mai era o secţie de terapie intensivă, ci un altar de jertfă. Oana vorbea cu greutate, gâfâit, abia auzit. „Părinte, să staţi lângă mine! Părinte, citiţi-mi ceva, orice!“. Mi-am luat un scaun, m-am aşezat lângă patul ei şi i-am citit, ca pe o poveste şi ca unui copil la vremea somnului, Paraclisul Maicii Domnului. Agăţându-se de viaţă şi, deopotrivă, de veşnicie, Oana încerca uneori să repete rugăciunile rostite de mine. De câteva ori mi-a strâns mâna şi mi-a cerut să-i chem părinţii. „Vreau să rămân singură cu mami, părinte. Mami, să vină mami!“.
În pragul nopţii, Oana a obosit. „Părinte, gata, nu mai vreau să-mi citiţi!“. A închis ochii, încercând să doarmă. Respiraţia îi era tot mai sacadată. Mama Oanei a hotărât să o schimbe de haine. În lupta ei cu moartea, Oana transpirase puternic. Am mers pe hol cu tatăl Oanei. Vorbele mele de încurajare mi-au părut inutile, uscate, lipsite de sens. Totuşi, acest om mă privea ca pe un ajutor nesperat, trimis de Dumnezeu în clipele de disperare şi cumplită durere ale morţii fetiţei lui.
Oana s-a trezit şi m-a chemat. Se lupta să rămână conştientă. „Părinte, povestiţi-mi despre biserică. O poveste frumoasă! Părinte, să mergem, vreau acasă, avem treabă. Plecăm şi ne întoarcem repede! Vreau apă!“. Momentele de luciditate au devenit tot mai rare, topindu-se în delirul morţii. Oana lupta cu întunericul. Lupta cu toată fiinţa, cu tot sufle-tul. Şi-a revenit. „Părinte, ştiu, acolo în altar, e Sfânta Sfintelor. E frumos. Părinte, vreau să vină tati!“.
I-am chemat părinţii. Mama Oanei s-a scuzat că m-au lăsat singur. „Ne-am gândit, părinte, că, dacă nu stăm lângă ea, poate că atunci îşi va da sufletul şi nu se mai chinuieşte! Că poate prezenţa noastră o ţine aici!“. A fost ultima lor îmbrăţişare. „Tati te iubeşte, fetiţa mea! Mami şi tati sunt aici, nu plecăm, suntem cu tine!“, cuvintele unui tată care îşi vede copilul murind. „Şi eu vă iubesc!“. Cred că acestea au fost ultimele cuvinte rostite conştient de Oana. Apoi, am aşteptat. Toţi trei, un tată, o mamă şi un preot. Am aşteptat plecarea Oanei. Priveam la icoana Mântuitorului, atârnată deasupra patului Oanei, într-o rugăciune mută, cerându-I lui Hristos să fie milostiv şi să scurteze chinul fetei.
Într-un târziu, spre miezul nopţii, am hotărât să plec. Cred că, dacă mai zăboveam acolo câteva minute, lacrimile mi-ar fi acoperit faţa şi ar fi spulberat rămăşiţa de putere pe care încă o aveau cei doi părinţi. Am închinat-o pe Oana şi i-am mângâiat chipul. Cu greu m-am abţinut să nu-i sărut fruntea. Am plecat rugându-l pe tatăl Oanei să-mi telefoneze în clipa când Oana va pleca la Dumnezeu.
Pe drumul spre casă, am privit cu milă la chipurile candidaţilor la prezidenţiale care îmi rânjeau de pe afişe, promiţându-mi raiul dacă îi voi vota. Suflete rătăcite. Am ajuns acasă încărcat de milă. Noaptea, aproape de ora unu, am fost trezit din somnul chinuit în care abia căzusem de un apel venit din partea părinţilor Oanei. Oana, o fată frumoasă şi inteligentă, un suflet cald, plecase. Plecase la Dumnezeu. Restul este doar o picătură de lacrimă...

Sus In jos

Iedu Cristiana Maria

Mesaj Mar Noi 03, 2009 9:01 pm  Iedu Cristiana Maria

...si veteranilor !!!!!!

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Mar Noi 03, 2009 11:22 am  Petrescu Dan

Acum cand aceste poze le privesc
Sigur ca lui Didina,eu ii multumesc

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Dum Noi 01, 2009 4:16 pm  Petrescu Dan

Calator pe meleaguri Valcene

Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" 31200010
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" 31200011
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" 31200012
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" 31200013
Dan Petrescu- "Pelerinul rătăcit" 31200014

Sus In jos

Iedu Cristiana Maria

Mesaj Dum Noi 01, 2009 3:18 pm  Iedu Cristiana Maria

unde sint pozele de la Bradisor ???

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Sam Oct 31, 2009 1:10 pm  Petrescu Dan

Nici vorba !....
Vreau doar sa facen haz ..de necaz

Sus In jos

Rodica Rodean

Mesaj Vin Oct 30, 2009 10:29 pm  Rodica Rodean

Laughing Laughing Laughing nu cumva vrei sa faci politica pe acest forum??? Laughing Very Happy ....fain catren....felicitari

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Vin Oct 30, 2009 8:47 pm  Petrescu Dan

Noi nu influentam electoratul
Speram sa nu se faca blatul
De va fi rau, prostimea e de vina
Dar sigur este doar gripa porcina

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Vin Oct 30, 2009 5:20 pm  Petrescu Dan

CAUZELE PACATULUI
În Filocalie, volumul I, Sfântului Marcu Ascetul spune că înaintea oricărui păcat merg trei uriaşi: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea. Aceşti 3 uriaşi, fie toţi 3 deodată, fie unul dintre ei, merg înaintea oricărui păcat pe care îl face omul cu deplină ştiinţă şi cu deplină voinţă. Sunt unii dintre oameni care fac păcate pentru că nu ştiu că e păcat lucrul pe care îl fac. Alţii pentru că au ştiut, dar au uitat că ceea ce fac ei nu-i bine. Şi alţii care ştiu ce să facă şi n-au grijă să facă binele, pentru că sunt nepăsători, le este tot una că fac bine sau fac rău. Nu iau aminte la lucrurile cele bune.

Tot Sfântul Marcu Ascetul spune că, dintre cele opt gânduri ale răutăţii, dintre căpeteniile gândurilor rele şi a patimilor rele, trei sunt mai întărite şi pricină de alte păcate şi patimi, şi anume: iubirea de plăcere, iubirea de avere şi iubirea de slavă (de cinste, de putere). Din acestea îşi au pricina şi celelalte rele pe care le face omul.

Mai spune Sfântul Marcu Ascetul că pentru a scăpa de răutăţile de tot felul pe care le poate face omul, trebuie să ocolească şi pricina relelor, să ocolească toate împrejurările acelea care îl duc pe om la păcat. Pentru că omul care nu ocoleşte pricinile relelor, acela ajunge cu uşurinţă să facă rele. Mai ştim, tot de la Sfântul Marcu Ascetul, că diavolul nu dispreţuieşte păcatele mici, pentru că altfel nu-1 poate duce pe om să facă păcate mari. Omul care-i nepăsător la greşelile pe care el le socoteşte mici, acela desigur ajunge să facă şi păcate mari. Pentru că se întăreşte în nepăsare.

După cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „ Omul creşte în ce porneşte “. Dacă faci lucruri rele, faci şi mai uşor lucruri rele, şi dacă faci lucruri bune, faci şi mai uşor lucruri bune. De aceea ne este cunoscut şi cuvântul pe care-1 spun părinţii, că tot ce se naşte începe de la ceva mic şi pe măsură ce-i hrănit creşte, deci şi binele şi răul încep de la ceva, de la un fapt pe care noi îl socotim neînsemnat. De pildă, focul începe de la o scânteie, oricât ar fi de mare focul, nu-i dintr-o dată mare. Un stejar, oricât ar fi de mare, nu-i de la început mare. Te uiţi la el cât este de mare şi te gândeşti de la ce a început - de la o ghindă mică. Tot aşa şi răutăţile omului, încep de la cele mici şi apoi se întăresc şi ajunge de nu le mai poate scoate omul din sufletul său, pentru că îl stăpânesc.

Aceasta înseamnă să stăpânească diavolul peste sufletul omului, să ajungă omul îndrăcit, cum am auzit că s-a citit astăzi din Sfânta Evanghelie, despre un îndrăcit stăpânit de o mulţime de draci, de o mulţime de răutăţi, pentru că puterea diavolului este în răutatea pe care o purtăm noi în suflet - ne stăpâneşte cu răutatea pe care o purtăm în suflet. Fie că răutatea aceasta vine din neştiinţă, fie că vine din uitare, fie că vine din nepăsare, ea are la temelie:
- fie iubirea de plăcere, pentru că ne place ceea ce facem, chiar dacă nu-i după voia lui Dumnezeu şi plăcerea ne este mai la îndemână decât gândul la Dumnezeu;
- fie iubirea de avere; ca să adunăm mult ne străduim să facem tot ce ne stă în putinţă. Spunea cineva că averea se ţine cu minciună şi cu înşelătorie. Era o mărturisire a unei persoane care a avut avere;
- fie iubirea de slavă; ca să aibă omul cinste, caută să facă şi răul şi orice ar face numai să aibă cinste de la oameni. Şi cinstea pe care o caută omul prin înşelăciune, cu minciună şi cu răutate, nu e după voia lui Dumnezeu. Sigur că este şi o cinste bună, cinstea pe care ne-o dă Dumnezeu pentru strădania în bine.

Iată, iubiţi credincioşi, diavolul stăpâneşte pe om prin răutăţile pe care i le aduce în suflet, începuturile sunt întotdeauna mici, neînsemnate, de multe ori nici nu le băgăm în seamă, în parabola cu semănătorul se spune că cei de lângă cale sunt aceia care primesc cuvântul, dar vine diavolul şi ia cuvântul din sufletul lor, ca nu cumva crezând, să se mântuiască. Aceasta este o lucrare a vrăjmaşului, să ne facă să pierdem cuvântul cel bun, cel sfanţ, prin lucrarea sa.

Să ne întărim în bunătate, înlăturând gândul rău cu gândul bun

Ce este această „mântuire”, iubiţi credincioşi? Este scăpare de ceva rău. De ce fel de rău? De păcat, de răutăţile de tot felul, că păcatele sunt o răutate a sufletului. Omul care are răutate în suflet, acela nu-i mântuit. Mântuit e numai atunci când scapă de răutate. Răutatea în sufletul omului o aduce diavolul. Cu trecerea vremii, omul se întăreşte în răutate şi scapă de răutate numai prin puterea credinţei în Dumnezeu, în măsura în care crede în Dumnezeu şi în măsura în care se întemeiază mai mult pe Dumnezeu decât pe pornirile sale. Când e omul în nepătare, atunci scapă de răutate, pentru că-i e ruşine de răutate şi cui nu-i e ruşine de răutate, nu scapă de răutate şi diavolul îl stăpâneşte.

Aceasta e învăţătura părinţilor bisericeşti şi a sfintei noastre biserici. Deci, să ne fie ruşine de răutate, de tot ce lucrează diavolul în noi. Am spus că diavolul, de obicei, începe cu ceva subţire. Mai întâi te face să nu fii cu luare aminte, să ţi se pară că nu-i cine ştie ce dacă zici un cuvânt nepotrivit şi după ce 1-ai zis îţi mai aduci alt gând dinainte şi iarăşi te face să fii cu neluare aminte, că nici asta nu-i cine ştie ce şi te întăreşti cu vremea în lucruri potrivnice lui Dumnezeu. Iar dacă eşti cu luare aminte de la început, cu voinţă, poţi să scoţi gândurile cele mici, de nu mai vin lucrurile cele mari şi întărite. Cu un gând bun poţi să înlături din suflet un gând rău şi-i aşa de uşor ca şi când ai stinge o scânteie mică, iar dacă laşi ca scânteia să facă foc mare, apoi cu greu îl mai poţi stinge şi poate că trebuie să vină şi alţii să-ţi ajute ca să poţi stinge focul cel mare.

Diavolul este înfăţişat în învăţăturile părinţilor ca o furnică leneşă, pentru că întâi vine către sufletul omului ca o furnică, ca ceva neînsemnat, apoi, dacă îl laşi să-şi facă ale lui în suflet, cu vremea se face ca un leu şi nu mai poţi să-1 scoţi din suflet. Deci, diavolul ia cuvântul lui Dumnezeu din sufletul omului, ca nu cumva crezând, omul să se mântuiască, pentru că el ştie că la temelia vieţii duhovniceşti este credinţa în Dumnezeu. Dar cel care are grijă şi credinţă în Dumnezeu, acela merge pe calea mântuirii, scapă de orice fel de răutate, pentru că nu vrea ca în sufletul său să se întemeieze răutatea, ci se întăreşte în bunătate.

Când a fost dus la Domnul Hristos, un tânăr stăpânit de un duh rău, de către tatăl său, tatăl 1-a rugat pe Domnul Hristos să-1 ajute, iar Domnul Hristos i-a spus: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă pentru cel credincios”. Iată că temelia vieţii celei bune este credinţa. Poţi crede, ai pe Dumnezeu în ajutor şi cine are pe Dumnezeu în ajutor, scapă de orice fel de răutate. Cine n-are însă pe Dumnezeu într-ajutor, acela e lăsat de Dumnezeu să se întărească în răutate şi răutatea „pe cel rău îl ucide “, cum zice Psalmistul: „ Pe cel rău, răutatea îl ucide şi-l chinuie “.

Nu-i nimeni mai chinuit decât omul rău, omul nemulţumit. Nouă trebuie să ne fie milă de astfel de oameni, să ne pară rău că sunt în răutate, să ne rugăm pentru ei, aşa cum s-au rugat cei din jurul îndrăciţilor, când i-au dus la Domnul Hristos să scoată răutatea din ei.
Şi ne lasă Dumnezeu să pătimim în propria noastră răutate, ca să simţim ce înseamnă răutatea pentru sufletul nostru, că dacă ne-ar spune cineva poate nu 1-am crede, însă răutatea pe care o purtăm în noi ne arată gustul amar al ei şi ne face să fim nemulţumiţi, neliniştiţi.

Cuvântul Sfântului Ioan care a scris „Scara”, este că pomenirea de rău e rugină a sufletului şi vierme şi cui înfipt în suflet şi răutate de orice clipă şi păcat neîncetat şi fărădelege neadormită. Gândiţi-vă, iubiţi credincioşi, cuvintele acestea când le auziţi, ţi se pare că n-au puterea care o au de fapt. Au întrebat ucenicii Domnului Hristos „ de ce noi n-am putut să scoatem pe diavolul din demonizat? ” Şi Domnul Hristos le-a spus: „pentru necredinţa voastră ” (Mt. 17,20). Iată, deci, că cine n-are credinţă în Dumnezeu, nu se poate angaja la bine, trăieşte o viaţă cum îi firea lui.

Privegherea şi smerenia - arme împotriva diavolului

Iubiţi credincioşi,
A mai spus Domnul Hristos că: „Acest soi de diavoli nu pot fi scoşi decât cu rugăciune şi cu post” (Mt. 17, 21) şi aceasta ne aduce aminte şi de cuvintele: „ Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită “. Domnul Hristos ne-a arătat calea prin care omul poate să scape de sub stăpânirea vrăjmaşului, ca să nu-1 stăpânească sau dacă 1-a stăpânit să nu-1 mai stăpânească, şi anume ne arată calea rugăciunii şi a luării aminte.

„Privegheaţi” ce înseamnă? Fiţi cu luare aminte, fiţi ca omul treaz, că dacă nu eşti ca omul treaz, atunci te stăpâneşte. Se spune în Sfânta Evanghelie de la Matei parabola cu sămânţa şi cu neghina, când au mers slujitorii şi au spus că a apărut şi neghină şi au întrebat de unde-i neghina, că ei au semănat sămânţă bună, stăpânul a spus: „ Un om vrăjmaş, pe când noi dormeam, a venit şi a semănat neghină “. Deci diavolul îşi seamănă semănătura când noi dormim, când dormim sufleteşte, când nu suntem cu gândul la Dumnezeu. Ne minte diavolul, iubiţi credincioşi, ne spune că mai avem vreme de pocăinţă, ne minte că adevărurile din Sfânta Scriptură nu-s adevăruri, cum i-a spus şi lui Adam, a minţit de-a lungul veacurilor, ne minte şi pe noi de atâtea ori, pentru că nu credem în puterea lui Dumnezeu, nu credem în adevărul găsit în dumnezeiasca Scriptură şi nu ne este ruşine să facem rău.

Iubiţi credincioşi,
„Privegheaţi” înseamnă „fiţi cu luare aminte”, ca omul care-i treaz şi ştie ce se întâmplă în jurul lui. Fiţi şi voi cu luare aminte, să nu vină diavolul să vă spună că binele-i rău şi răul e bine. Foarte mare ajutor, împotriva stăpânirii diavoleşti, a gândurilor celor diavoleşti, avem în smerenie. Dintre faptele cele bune pe care le face omul, parte din ele s-ar zice că s-ar putea să le aibă şi diavolul.

Rostul nostru e să-1 mărturisim pe Dumnezeu prin ceea ce vorbim, prin ceea ce facem, prin ceea ce gândim şi să arătăm aceasta. Să se simtă că avem credinţa în Dumnezeu, că avem nădejde şi iubire clocotitoare în sufletul nostru şi că am scos ura din sufletul nostru. Şi atunci, într-adevăr, suntem mântuiţi de puterea cea drăcească. Să avem pildă pe Maica Domnului care a Spus îngerului păzitor: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău “, să ne fie şi nouă exemplu de viaţă. Amin!

Din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Pârâian

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Vin Oct 30, 2009 10:34 am  Petrescu Dan

Odinioara criticate pentru calitatea lor indoielnica, numeroase produse "comuniste" au revenit in scena, la 20 de ani de la caderea totalitarismului in Europa de Est, trezind nostalgia celor mai varstnici si curiozitatea celor mai tineri.
Biscuiti si batoane de ciocolata, multe pastrate in acelasi ambalaj de carton din epoca comunista, au reaparut pe rafturile magazinelor, concurand serios mai noile marci "capitaliste" consacrate. "De cativa ani, asistam la o tendinta de revitalizare a marcilor din epoca comunista. Ne trezesc nostalgia, pentru ca ne amintesc de tinerete", comenteaza pentru AFP sociologul roman Mircea Kivu, potrivit NewsIn.
Oare asa sa fie????
Iar pentru noi romanii unul dintre cele mai cunoscute sloganuri publicitare este cel pentru ciocolata "Rom Tricolor", apreciata inca pentru gustul ei. [Cele mai longevive 20 de branduri romanesti]

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Vin Oct 30, 2009 10:16 am  Petrescu Dan

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Joi Oct 22, 2009 6:28 pm  Petrescu Dan

Multumesc mult pentru vizita......incerc sa ma feresc de energia negativa....indreptand gandurile spre lucrurile frumoase pe care le-a lasat Dumnezeu, pe pamant, creatiei sale, pentru a nu uita frumusetea Raiului...care ne asteapta daca vom merita

Sus In jos

Nadia Radulescu

Mesaj Mier Oct 21, 2009 11:24 pm  Nadia Radulescu

buna seara ,am trecut pe aici ,si mi-a placut mult ce am citit si ascultat ,super tot ,felicitari

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Mar Oct 20, 2009 10:04 am  Petrescu Dan

Când furtunile vieţii uneori îţi întunecă seninul din ochii tăi , lăsându-ţi privirile aţintite spre pământ, iar sufletul obosit îşi opreşte pentru o clipă zborul spre cer , când priveşti în jur şi observi că florile tinereţii se scutură încet ,iar stâncile din cale îşi răsucesc pasul uşor fără să poţi face ceva,aruncă-ţi ancora pe ţărmul iubirii. Îndreaptă-ţi pasul spre cer şi ochii spre ţărmul veşniciei . Ai încredere! Şi această iubire care-ţi este oferită , niciodată , o..niciodată nu te va dezamăgi ! Ea va fi puterea vieţii tale , puterea sufletului tău , puterea credinţei tale ..Pentru că Iubirea….Iubirea este….ISUS …”

Sus In jos

Petrescu Dan

Mesaj Lun Oct 19, 2009 11:28 am  Petrescu Dan