Ultimele subiecte
» Mihaela Moşneanu
Ieri la 8:03 am Scris de Mihaela Moşneanu

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Joi Noi 23, 2017 7:57 am Scris de Didina Sava

» Decorațiuni din fetru
Joi Iun 01, 2017 9:42 pm Scris de Didina Sava

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Web Trafic
Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

CHIALDA RADU VASILE

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

08062009

Mesaj 

CHIALDA RADU VASILE






Doctor in filozofie Chialda Radu Vasile,
Absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Este preocupat de filosofia culturii, în care îşi finalizează studiile cu lucrarea "Dialectica barbarie – civilizaţie", studiile masterale cu lucrarea "Aspecte ale barbarismului în arta contemporană", iar în prezent tocmai a sustinut teza de doctorat pe tema: "Barbaria, resemnificare şi accepţiuni contemporane"-conferindui-se titlul de doctor in filozofie-07 sept 2011
Arată real interes pentru filosofia culturii publicând articole de specialitate în revista botoşăneană Intertext: "Civilizaţia, un aspect al culturii" (2007), la revista ieşeană Feedback: "Barbaria în artă şi cultura de cafenea la Jean –François Mattéi" (2008) şi "Trilogii Hermeneutice ale conceptului de cultură" (2009), precum şi la revista internaţională de filosofia culturi şi de axiologie, Cultura, cu articolul From "“The Worlds” of Hegel to “The Civilizations” of Huntington and “The Waves” of Toynbee".
Participă la sesiuni de comunicări ştiinţifice şi primeşte premiul I pentru lucrarea "Barbaria" (2006) şi i se publică comunicarea "Cele două farse ale anului 1000" (2008).
Publică volumul de versuri "Tonomatul cu vise" (2007), colaborează la antologia de versuri dedicate femeii, "Mamei…" şi devine coautor al volumului de proză scurtă "Despre îngeri…La taclale" (2009).
avatar
chialda radu vasile

Numarul mesajelor : 27
Varsta : 34
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 08/06/2009

http://raduvasilechialda.blogspot.com/search/label/articole

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: Excite BookmarksDiggRedditDel.icio.usGoogleLiveSlashdotNetscapeTechnoratiStumbleUponNewsvineFurlYahooSmarking

CHIALDA RADU VASILE :: Comentarii

avatar

Mesaj la data de Lun Dec 05, 2011 9:17 am  Didina Sava

Am plăcerea să vă anunţ şi să vă invit la lansarea noului volum de versuri al Dorinei Ciocan Neculce- "Surâsul meu gothic "care va avea loc sâmbătă 10 decembrie 2011 la ora 11 în Galeriile Pod Pogor-fiul.

Lansarea este organizată de Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea "Junimea '90" a carei membră este şi autoarea volumului.

Lansarea volumului va avea loc în cadrul întâlnirii colocviale cu tema ESTETICA GOTICĂ ŞI ECOURI MODERNE ce îl are ca invitat pe criticul literar profesor doctor Nicolae Creţu

Momentul artistic al întâlnirii va fi oferit de Alex Marinescu care va susţine un recital de muzică gotică interpretată la orgă.


Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Sept 04, 2011 1:13 am  Didina Sava



La data de 07.09.2011, ora 11, în Sala de Consiliu a Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice,CHIALDA V. RADU VASILE va susţine, în şedinţă publică, teza de doctorat “BARBARIA; MUTAŢII AXIOLOGICE CONTEMPORANE”, în vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor în domeniul FILOSOFIE.
Comisia de doctorat are următoarea componenţă:
Preşedinte: Prof.univ.dr. Anton Adămuţ, Prodecanul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi;
Conducător ştiinţific: Prof.univ.dr. Nicolae Râmbu, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi;
Referenţi:
Conf.univ.dr. Alexandru Petrescu, Universitatea de Vest din Timişoara
Conf.univ.dr. Adrian Niţă, Universitatea din Craiova
Prof.univ.dr. Marius Dumitrescu, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza Iasi.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Mar 04, 2011 8:39 am  Marioara Visan

Ei, pe 8 martie voi fi ocupata cu felicitarile de ziua femeii, asa ca am fost prevazatoare, si apoi daca vrem ziua noastra poate fi in fiecare zi.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Mar 04, 2011 1:03 am  chialda radu vasile

Doamna Marioara...
Sunteti o dulce si jumatate...
Ziua mea de nastere este pe data de 8 martie...
Mai este pana atunci...
Dar oricum va multumesc mult

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Mar 04, 2011 12:42 am  Marioara Visan




LA MULTI ANI RADU, fericiti si cu implinirea tuturor viselor.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Mar 04, 2011 12:13 am  chialda radu vasile

Servus Dorina
Multumesc mult pentru interesul acordat.
Imi cer scuze si pentru lipsa mea din sctivitatile pe care le aveti la cenaclu.
Oricum informatii despre ce faceti voi acolo imi ajung si mie la urechi.
Sambata, practic este ziua mea libera, singura din 7, chiar si atunci cand aveti voi activitatea. Imi este destul de greu sa ma impart.
Am un seminar cu studentii la facutlate care imi mananca foarte mult timp pe saptamana. Acum e Plecat si profesorul in Italia si tin si cursul de filosofia culturii. Iar doctoratul este pe sfarsit si trebuie sa imi dedic cea mai mare parte de timp finalizarii lucrarii. Asadar este foarte putin timp la dispozitie pentru a-mi onora unele activitati.
Dar nu am incetat sa scriu, am in pregatire un volum de versuri si unul despre ingeri, un volum nr. doi. Insa cel mai mult scriu articole filosofice si pentru doctorat.
De cand am venit din germania timpul a devenit cel mai rar in viata mea... Am foarte multe activitati de traducere, ceea ce ma tine foarte mult acasa.
Dar am sa postez si pe forum si eu cateceva... sper sa va placa.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Mar 03, 2011 11:31 pm  Dorina Ciocan

La multi ani, Radu! și multe împliniri...poate mai treci și pe la noi să mai postezi câte ceva...te-ai mai întâlnit cu domnul Lăzărescu?cu drag,dorina

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Dec 04, 2010 12:05 am  chialda radu vasile

multumesc de invitatie

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Dec 03, 2010 11:56 pm  Dorina Ciocan

drumurile încâlcite duc spre lumină...te așteptăm la cenaclu pe 11 dec.cu drag dorina

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Dec 03, 2010 2:20 pm  chialda radu vasile

ma bucur pentru gandurile bune, da am revenit... dar mi s-au cam incalcit drumurile de o vreme... am timp prea putin pentru a scrie, asa ca mai postez ceva din ceea ce am scris inainte...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Dec 03, 2010 2:04 pm  Dorina Ciocan

Bine ai revenit, Radu! eu am citit cartea ta ...a fost o plăcere și o îmbogățire spirituală pentri mine...te aștept cu noi postări...gând bun, dorina

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Mar 04, 2011 11:36 am, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Noi 30, 2010 11:41 pm  chialda radu vasile

Zboară! Îngerul meu drag!… Zboară!

Mă simţeam ca un înger plouat. Aveam penele umezite, iar acolo unde erau prinse de scheletul de sârmă, se prelingea rugina peste albul îngălbenit de timp. Cine ştie de când avea Aba acest costum! Părul bălai al perucii intrase la apă şi arăta ca după un duş fierbinte. Aura mea alunecase într-o parte, i se strâmbase inelul, iar ledurile gălbui luminau cu intermitenţe. Făcuseră bateriile un scurt-circuit. Eram îmbrăcat cu un halat alb din pânză groasă de in bătucit, ca un sac găurit la fund şi azvârlit peste mine, din care ieşea măreţ capul meu. Stăteam liniştit pe banca din spatele blocului, puţin ghemuit, cu capul sprijinit într-o mână şi cu o baghetă fermecată în cealaltă. Eram cu adevărat plouat… Un înger plouat.
Ploaia se terminase de ceva timp, însă eu rămăsesem nemişcat în locul meu, parcă aşteptând ceva de undeva de sus. Fredonam ultima melodie ascultată şi legănam bagheta magică cu steluţă în vârf.
– Aş vrea să fiu un înger adevărat.
De sus, de la etajul trei, încă se mai auzea muzică. Decibelii însă dădeau semne de oboseală la ora aceea târzie. În boxele de ultimă generaţie ale unei balene ucigaşe, pe care toţi o strigam „Free Willy”, au început să se audă piese blues. Era totuşi în jur de ora unu. Vecinii Abei erau, majoritatea, trecuţi de prima tinereţe, veneau târziu de la muncă, iar noaptea era singurul lor refugiu pentru odihnă. Puţin respect din partea noastră pentru clasa muncitoare cred că fi fost singurul gest filantropic dincolo de masca pe care o afişăm mereu.
Erau mulţi invitaţi sus la Aba. Vrăjitori, zmei, prinţese, paji, regine şi animale care mai de care mai feroce au invadat cele două camere ale apartamentului 13. O bucătărie transformată în bar, plină de pipăcioşi, o baie îngustă, în care se intra doar cu cartelă şi cheie, un balcon strâmt al îndrăgostiţilor şi o debara plină ochi de pantofi, ghete şi papuci de casă, aducându-mi aminte de o ispravă a străbunicului meu, care văzând la intrarea în casă ce fel de pantofi sunt, cu sau fără toc, i-a numărat şi apoi i-a spus tatălui meu:
– Mă!... La tine sunt cinci femei şi patru bărbaţi. O femeie e singurică!... Mă primiţi şi pe mine?
Din toată jungla de la numărul treisprezece lipsea Dumnezeu. Nimeni nu se costumase în Dumnezeu. Oare de ce oamenilor le place să se costumeze în bestii şi fiare ale pădurii mai mult decât în îngeri şi divinităţi?!... Nu ştiu nici eu. Dar mi-aş dori să aflu!
Am acceptat costumul acesta pentru că Abei îi plăcea foarte mult. I-am făcut pe plac… Ea alesese să fie o măgăriţă. Mă întreb! Oare de ce măgăriţă şi nu prinţesă?... Prietena ei din copilărie, Bela, se costumase în zână. Frumuşică nu prea este, are un zâmbet prea strâmb şi o figură destul de colţuroasă. Dincolo de toate coşurile încă adolescentine de pe faţă, era o zână. Mă rog! Aşa zicea ea.
Totuşi cineva trebuia să fie Dumnezeu. Aşa că şi-a luat această responsabilitate DJ-ul. Când venise marmota la petrecere, fusese întrebată dacă nu cumva a uitat CD-urile acasă. Zâmbind pe sub blana sa, a început să se învârtă într-un picior şi să urle cât o ţinea glasul:
– În noaptea asta dansaţi după cum vă cântă CD-urile mele.
Dumnezeu era DJ. Toată lumea dansa după muzica lui. Mă mir cum de nu ne-a pus să ascultăm predici şi slujbe religioase. Atunci a fost prima data când m-am întristat. Eu ştiam că marmota nu este nici DJ, nici Dumnezeu, ştiam că era un personaj din reclamele la ciocolată Milka, un animal simpatic care învelea ciocolata în staniol. Dar, na! Acum jucăm dacă ea cântă.
Aba se distra de minune. Dansa, chiuia şi fuma ca o măgăriţă. Era ziua ei de naştere şi împlinea 24 de ani. Din când în când mă ruga să o transform cu bagheta mea magică în femeia pe care o cunoşteam eu, cu chipul unei copile blajine, dar zâmbitoare şi mereu plină de viaţă. Câteodată ardea de nerăbdare să mă sărute. Simţeam asta. Prindeam sentimentul acesta numai din privirile ei de măgăriţă.
– Ştiai că eşti îngerul meu păzitor? Aşa mă alinta ea din când în când. Un înger pe care îl iubesc mult, mult de tot. Un înger cu aripioare de plastic şi coroniţă de leduri, dar care este numai şi numai al meu. Şi apoi mă îmbrăţişa.
De cele mai multe ori lumina era stinsă. Era o atmosferă feerică, în care nu mai distingeai balaurii de prinţese. Cu toate acestea, pe măgăriţa mea o găseam cu uşurinţă. Urechiuşele ei poznaşe şi copitele-i pătrăţoase de carton, nu erau greu de identificat.
– Totuşi, i-am spus Abei la un moment dat, nu era mai bine să organizăm o petrecere în pijama? Cred că era mult mai distractiv. Puteam să îi deosebesc pe toţi. Ştiam şi eu care e Gopo. Poate era unica şansă să o văd pe Lorenne în pijama. Sunt sigur că pijamaua ei este de culoare roz şi din două piese. Punem pariu?...
Balconul prinsese puţină agitaţie, deşi acolo totul era discret. În schimb la bucătărie se organizase seminarul de bancuri recente. The One Man Show nu putea fi nimeni altul decât însuşi Împăratul Verde. Prinţesa lui îşi petrecea mai tot timpul pufăind dintr-un trabuc fin cumpărat de la non-stopul de la parterul blocului. Când se plictisea de el, îl stingea în tabla tabacherei de şmecheră, inscripţionată cu iniţialele numelui. O primise de la împăratul inimii ei. Simpatic dar! De departe cel mai distractiv personaj era un vrăjitor obscur, pe care recunosc că nu îl cunoşteam. Bănuiam însă că era un coleg de facultate al Abei.
A doua oară mă întristasem văzându-l pe un bun prieten al Abei. Pe Denis îl prindea foarte bine costumul de Paj. Deşi logodnica sa îl părăsise după trei ani de convieţuire sub acelaşi acoperiş, a venit foarte bine dispus şi plin de energie, ca şi cum ar fi trecut uşor peste şocul destrămării unei relaţii frumoase. Chiar mă entuziasma bună-dispoziţia sa debordantă. Băuse mult, poate prea mult. După ultima bere, îl văzusem undeva pe o canapea numărându-şi clopoţeii de la căciulă. Ciudat! L-am lăsat în pace. Ce să-i mai faci. Mai târziu căutase cartela şi cheia de la baie, apoi îl pierdusem.
Mă simţeam un înger trist în seara aceea. Trebuia să mă bucur. Zâmbeam. Dansam. Dar nu era zâmbetul meu şi dansam parcă teleghidat. Trebuia să-i dau Abei motive de fericire, nu să o întristez cu proasta mea dispoziţie. La un moment dat simţeam că mă înfund, că nu mai pot să respir. Nu mai aveam resurse pentru nici un zâmbet forţat şi nici un dans de formă. În minte îmi încolţeau tristeţi. Îmi spuneam mereu că sunt un înger trist, cu toate că pentru Aba trebuia să fiu îngerul vieţii ei. La ce folos un înger care se preface!... Da! La ce folos!
– Eu ies puţin afară la aer, simt că mă înec de la atâta fum şi vapori de alcool… Balconul e plin de îndrăgostiţi. Nu am loc printre ei… Mai sunt şi pipăcioşi acolo.
Ce era să spun atunci, în acele momente, când până şi mintea refuza să-mi mai furnizeze argumente pentru ceea ce simţeam. Aba nu putea să iasă. Erau prea mulţi invitaţi pentru a-şi permite luxul de a-i lăsa singuri.
Încuiaţi în acel apartament, cu muzica noastră zgomotoasă, fără acces la balconul sechestrat de îndrăgostiţi, de unde aveam să ştiu că afară începuse să picure? M-am aşezat pe băncuţa încă uscată şi m-am ghemuit cuprins de răcoare privind în sus.
– Aş vrea să fiu un înger adevărat.
După câteva ecouri interioare a început să plouă tomnatic, încet, cu picuri mărunţi, din ce în ce mai deşi. Deşi prima reacţie ar fi trebuit să fie aceea de a fugi înapoi la grădina zoologică, pe ale cărei alei dansau la o zi de naştere prinţese, împăraţi şi zmei, am ales să rămân pe bancă. Am ieşit în papuci de casă albi cu puf. Cred că erau ai Abei. Mă simţeam ca un înger plouat în papuci de casă.
– Aş vrea să fiu un înger adevărat. Un înger adevărat care nu se teme de ploaie, nu stă în papuci de casă albi cu puf şi nu are niciodată motive să fie trist. Steluţele mele depind de o simplă baterie. Am totuşi pene… Am totuşi aripi…
– Dragul meu! Dar eşti cel mai sincer înger. Iar aripile tale de plastic şi pătate de rugină îmi plac aşa cum sunt. Cu sau fără leduri licărind, eu tot te iubesc. Eşti cel mai bun înger dintre toţi cei pe care Dumnezeu îi putea trimite la mine. Căci cine-ar iubi aşa o măgăriţă ca mine? Cine ar iubi-o pe Aba aşa de mult, dacă nu un înger adevărat?

Parte a volumului de proză scurtă “Despre îngeri... La taclale!”

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Noi 30, 2010 2:06 pm  Mariana Bendou

Impresionant CV!
Ma bucur sa intalnesc aici o persoana preocupata de barbarismul in cultura; eu sunt fascinata de cultura si civilizatia "barbarilor" (berberilor) din Maghreb (Africa de Nord) pe care am descoperit-o prin casatorie si regret ca nu am studii de specialitate in domeniu...
Mult succes, domnule Chialda Radu Vasile!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Iun 13, 2010 8:56 am  chialda radu vasile

Metodă psihanalitică aplicată pe oameni întregi la minte
Marilenei Drăcea

Verdele crud înalţă catarge de viaţă,
Parfum dulce stârnit din floarea de tei,
Cerul albastru, de zmeie şi nori se agaţă,
Iar ape sfinte se-avântă limpezi prin chei…
Mintea-mi cutreieră imaginare edenuri.

Tărâmul de gheaţă s-a spart între oasele tâmplei
Şi a pierit în particule de feerie rece.
Metaforele poveştii au încâlcit sinapse cu clei,
Ş-intenţionat au lăsat neuronii să sece…
Ideea e gata: Dumnezeu n-a murit!

Încă visez cotoroanţe călare pe mături vrăjite…
Încă mai număr de la coadă la cap păunii regali
Şi-aştept să se transforme-n prinţese iubite…
Pictorii cântă de parcă ar fi scriitori geniali…
Tablou-i celebru: Peisaj nocturn poluat cu cretini.

Nu e nici Panteon, nici fulger picat din Olimp,
Nu e nici trubadur să cânte iubirea cu foc,
Nici carte care să se scrie-n fiecare timp –
Şi n-are cum să fie-un punct la joc de noroc!
Ghici ghicitoare ce-i?... N-am cum să ştiu!

Şi-acum priveşte-n faţă către sine
Şi pune-ţi ochii să alinieze stele,
Iar dacă-n lume nu ţi-o fi mai bine,
De poţi, s-alungi din minte-acele iele.
Era să uit: Amin! P.S. Acum te ştiu!


Tributes for Sophia

First tribute,
So far, so fine!
Oh God, she’s mine
From space and time.

It’s good for me
Always to be
My Sophia.

Second tribute,
Sometimes she hides the truth
Behind the chaos and its emptiness,
Sometimes she brings birth
For humankind and its Universe.

But always will be the same,
For every movement up and down,
To track the white mind and to blame
Her madness for unknown…
Oh, my Sophia!

Third tribute,
My faiths will be my lovely game,
My games will be as jokes of brain,
My religious faith will be the same
With yours, if we will not fall back again.

Don’t like to be a saint no more?
Ok. Then take a brake to read…
Don’t you accept all favor?
So, do it just to be agreed
With my Sophia!


Mirii istoriei religioase

Corzi despicate de sunete false
Şi-ntinse pe viori tremurânde
Cântau celor vii funerare prohoduri la vocea a treia.
Viori rânjitoare şi fluiere-altoite cu ghimpi
Duceau trena miresei, înrâurită şi tristă,
Ce pleacă din viaţa cu soţi din carne şi oase
Într-alta mai bună cu aripi de duh.

Milioane de note risipite pe game poroase
Şi solitare harpe duioase uitate-n Olimp,
Doreau să ne bucure-auzul cu himere de-amor.
Dar soţii absolute-i mirese călărind portative
Şi regretându-i trădarea originii-albastre,
Şi-au lepădat timpul din fire
Devenind nemuritori trubaduri ai iubirii de zei.

Orchestrele lumii pregătesc încarnarea vieţii-n iubire
Şi naşterea Dumnezeului unic masacrându-i pe zei,
Îngerii cântă moartea miresei pregătită să nască,
Să-ngroape mitologia în cărţi şi zeii în versuri,
Să-i cânte calendaristic doar soţii-n timp de sărbătoare.
Mireasa lumii logodită cu cerul şi-mbălsămată cu nori
Şi-a pregătit soţii s-o cânte şi preoţi s-o jelească de zor.

chialda radu vasile

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Noi 23, 2009 11:01 am  chialda radu vasile



About the mentality or about (auto)complacency, a comprehensive look on the cultural character crisis to mass-human

Drd. Radu Vasile CHIALDA
Faculty of Philosophy, University “Al. I. Cuza” Iassy,
B-dul Carol I, 11 Iassy, 700506, Romania
chialdabyvass@yahoo.com


Abstract: Beyond all appearances there is a series of subtleties. In the case of culture and its concept we must also distinguish in itself the opposing force, and most people would agree that barbarism is the name for it.
In reality barbarism doesn’t oppose to culture, but to culture’s most refined product: the civilization. Culture and barbarism are like twin sisters: they have the same origin; they interrelate/interconnect and at the same time stimulate one another.
The annihilation of one of them, barbarism for example, would bring about an attempt upon culture. The organized form of culture, the pluri and transdisciplinary bureaucratic civilization, allows the existence of breaches trough which barbarism manifests itself in culture. The awareness of barbarism as an intrinsic phenomenon of human individual aspect may permit the identification of these breaches of manifestation in culture and thus lead to perfecting our culture.
The mass-human is a construct of our mentality and his comportment it’s the result of our incapacity of understanding the progress of humanity. Every one must combat the complicity with this phenomenon witch represent the regress of society. Here, we have a complex paradox: the interdependence between the masses and the high society. So, the mass-human is a bad necessary, but that must controlled by the high society, even so we begin a war with what destroy the integrity of a good civilization.

Keywords: culture, civilization, the barbarism concept, the progress of technology, the technologies dependence, the mass society, axiological mutation


Începând din secolul al XVIII-lea s-a constatat o explozie a tehnicii şi apoi a industrializării şi producerii de utilităţi tehnice în masă, iar în secolul al XIX-lea tehnica pare să se fi dezvoltat îndeajuns de mult pentru a putea fi considerată o putere de decizie aflată la îndemâna unei clase de factură capitalistă, burghezia, care a generat şi a continuat lupta cu societatea nobiliară, învechită şi incapabilă de a întreţine o relaţie bazată pe principiile libertăţii individuale cu restul societăţii. Secolul al XIX-lea, cel care a urmat Revoluţiei Franceze, a fost capabil să dea naştere unei noi paradigme a umanităţii şi să reconfigureze dialectica barbarie-civilizaţie, bazată pe un nou concept de putere subiectivă, tehnica, cea care este capabilă să facă diferenţa de putere dintre clasele politice, prin însuşi faptul că acela care dispunea de puterea tehnologică, oferind întregii societăţi oportunităţi şi posibilităţi de uşurare a condiţiilor de trai, avea prioritate politică şi mai mult decât atât, susţinere, condiţionată sau nu de masele populare. Datorită revoluţiei cu un mare ecou în prima jumătate a secolului XIX-lea, cea din 1848, care se întindea pe toată suprafaţa Europei, a avut drept consecinţe majore, pe de-o parte îndepărtarea nobilimii (boierimii) sau cel puţin diminuarea puterii lor despotice, iar pe de altă parte s-a reuşit crearea unui culoar favorabil dezvoltării tehnicii, al cărui secret era ţinut cu sfinţenie de societatea burgheză. Toate acestea au fost doar nişte premise care l-au determinat pe José Ortega Y. Gasset să constate o „revoltă a maselor”.
„Omul-masă” este un concept general, care are menirea de a ilustra o societate în care individul uman nu mai este doar individul unicat şi diferit de un altul, ci se comportă ca grup de indivizi, între care nu se mai observă nicio diferenţă de nivel psihologic, social, politic etc., adică un om masificat şi uniformizat în principii, convingeri şi întreprinderi sociale, care sunt conduşi de aceleaşi instituţii şi sunt educaţi în acelaşi spirit de grup, individualitatea fiindu-i suprimată prin propria sa alegere sau prin impunere forţată. Oamenii-masă, la nivelul fiecărui individ în parte, se deosebesc doar prin faptul că au înfăţişări fizionomice diferite, iar asemănarea cea mai profundă constă în faptul că au potenţial comportament uniform şi o gândire care funcţionează după aceleaşi structuri, asemănările accentuându-se şi fiind vizibilă doar în interiorul grupului, iar când vorbim despre „grupuri sociale” în general avem în vedere „mese sociale” indiferent de specificul grupului. Astfel că acest om pare a descrie o tipologie aparte a umanităţii universale.
Acest tip de om este un om dependent de tehnică. Dependenţa de automobil şi de alte produse tehnice a făcut să sporească sentimentul de libertate, pentru că tehnica nu face altceva decât să uşureze munca, efortul, activitatea umană în genere. Mai mult, tehnica îi poate oferii omului nu numai confortul fizic, ci are rolul şi de a-i bucura sufletul, de a-i satisface plăceri şi a-i multiplica posibilităţile de destindere şi relaxare. Dezvoltarea tehnologiei de orice fel, a adus în actualitate nu numai ideea că tehnica este indispensabilă dezvoltării civilizaţiei şi a ceea ce presupune aceasta: progresul omenirii, ci şi a ideii că tehnica îl învaţă pe om să fie leneş, inert, inactiv şi comod. Iată de ce spunem că „omul-masă” se zbate într-o dialectică a barbariei şi a civilizaţiei, iar această dialectică are fundament tocmai în faptul că „omul-masă” se află între „a fi civilizat”, având şi dispunând de o tehnică avansată, în sens de progres, şi „a fi barbar”, comportându-se şi manifestându-se din punct de vedere spiritual decadent faţă de societatea care i-a dat naştere şi l-a pregătit să fie aşa. Iată „barbarul civilizat”.
Dacă secolul al XIX-lea a generat o hegemonie a tehnicii, nu putem altfel să spunem decât că „omul-masă” este copilul răsfăţat al acestuia, cel care a moştenit de la societatea secolului al XIX-lea tot ceea ce avea nevoie pentru a duce o viaţă comodă şi fără griji. Cu alte cuvinte „omul-masă” este, aşa cum susţine José Ortega Y. Gasset, un domnişor mulţumit sau mai bine spus automulţumit de poziţia sa, de situaţia sa, de ceea ce are şi se află la dispoziţia sa, sau ceea ce este posibil a avea. S-a născut într-o lume deja bogată. Se complace în ceea ce este societatea sa, leneveşte mai mult decât omul pe care-l moşteneşte şi nu luptă, nu depune nici un efort pentru a-şi întreţine viaţa.
Omul-masă este o creaţie de generaţia a III-a , care a apărut în ajunul celui de-al XX-lea secol. Secolul al XIX-lea a cunoscut în Europa o demografie explozivă înregistrând o creştere a populaţiei de la aproximativ 180 de milioane de locuitori în jurul anului 1800, la circa 460 de milioane de locuitori în jurul anului 1914. Se spune că veacul al XIX-lea a creat spuma umanităţii şi esenţa umană, care au inundat istoria şi au dat naştere unei noi socio-culturi dependente de tehnică. Explozia demografică şi progresul tehnic au generat ceea ce atât Huntington cât şi José Ortega Y. Gasset au numit fenomenul aglomeraţiei sau a plinului. „Omul-masă” este peste tot, populează toate activităţile umane şi suprapopulează toate locurile care ţin de spaţiul public. Mai mult Y. Gasset vorbeşte de „omul-masă” în echivalenţă cu conceptul de toată lumea . Astăzi „toată lumea” îşi revendică propria libertate, cu alte cuvinte astăzi toată lumea are drepturi şi obligaţii în mod egal. Dacă primele două generaţii încă trăiau într-o omogenitate a maselor şi elitelor, cea de-a treia generaţie descrisă de mase este dominată doar de acestea.
Totuşi „omul-masă” se detaşează de secolul al XIX-lea, cel care are meritul de a fi dat drumul maselor în istorie Iar dacă cei care l-au modelat au făcut parte dintr-o societate a elitelor, a nobililor, „omul-masă” este diferit de elită. Dacă nobilul avea mai multe obligaţii, depunea un efort şi trudea pentru ca societatea să fie mulţumită, omul masă o duce bine datorită faptului că el este cel care conduce. Dacă „elita” este un grup restrâns de indivizi, o minoritate calificată în ceea ce face, „masa” este grupul majoritar care are pretenţia de a conduce. Însă „omul-masă” nu se poate conduce singur. El conduce datorită puterii sale la nivelul societăţii, la nivelul opiniei publice. El se lasă condus de o minoritate (spre exemplu un guvern), în care el investeşte încredere şi capitalul erudit. Astfel că dacă nu este capabil să aibă un program, sau nu este în stare să pregătească proiecte de viitor, pentru că el nu poate lua decizii, ne aflăm într-o situaţie oarecum paradoxală, iar paradoxul este rezultatul faptului că el poate domina, prin puterea sa de a alege o „elită” care să îl conducă, dar nu poate lua decizii, sau altfel spus, el nu poate conduce civilizaţia din care face parte deşi face parte din ea. Iată că masele conduc şi au puterea de a investi putere, iar deciziile sunt luate de elite. „Omul-masă” este fără limite pentru că nu le cunoaşte, iar astfel nu se poate cunoaşte nici pe sine; omul masă nu are conştiinţa de a aparţine unei mase majoritare.
În fiecare clasă superioară (societate civilizată) se poate observa o „masă” şi o „elită”, însă „omul-masă” este propriul lui stăpân , suprimând prin investire puterea elitelor, care la rândul lor trebuie să le ofere acestora necesarul de legi, de bunuri şi facilităţi suficiente unei vieţi uşoare, pentru că în caz contrar masa nimiceşte tot ceea ce nu este asemenea ei, după principiul marxist (ulterior comunist – leninist) al egalităţii uniforme, pentru că tot ceea este deosebit şi individual trebuie distrus.
„Omul-masă” îşi iubeşte valorile proprii, valorile pe care singur şi le-a creat, el pare a fi rupt de valorile pe care le-au promovat cei care l-au creat pe el, astfel omul identificat cu masa din care face parte este un om nou , care trăieşte de asemenea într-o lume nouă şi în cu totul alte valori. Aceste valori par a fi mai mult acelea care au caracter de „mijloc” şi mai puţin de „scop”, în aşa fel încât omul-masă poate fi numit un om mediu, iar când ne referim la acesta nu avem în vedere în nici un caz tipologia „omului muncitoresc”, un om ale cărui valori ţin de nivelul economic şi de nivelul material, plasându-l în concreteţe, acolo unde tehnica, cea care l-a îndemnat să fie aşa cum este, are cel mai mare merit de a-l fi transformat şi modelat. De altfel el nu poate crea valori universale pentru că nu se străduieşte îndeajuns, nu depune efort, ci creează lucruri în masă, înseriate, industriale, bunuri la scară mare, care sunt valori doar pentru el nu şi pentru omul universal, iar când ne referim la omul universal avem în vedere întreaga umanitate şi întreaga istorie a ei. Iată substratul unei noi culturi, în care „barbarul” şi „barbaria” redevin termeni axiologici şi pe care cu greu o mai putem numi „cultură”, dacă ne aducem aminte faptul că actul de cultură necesită un efort depus pentru deprinderea ei. Şi aici ne confruntăm cu un paradox al societăţii de masă, anume un paradox ale cărui teze sunt, pe de-o parte, faptul că valorile culturale care i-au creat cultura nu mai sunt valabile decât la nivelul „omului-universal”, iar pe de altă parte, faptul că valorile care îi sunt proprii masei ţin de valorile tehnice, dând naştere unei culturi degenerate. „Omul-masă” se zbate în acest paradox neştiind care cultură şi care valori să îmbrăţişeze şi să adopte.
Acest om se joacă „de-a tragedia” pentru că nu îşi cunoaşte propria fiinţă şi manifestare a fiinţei. El nu este capabil să distingă tragicul de activitatea sa, cu toate că în viaţa pe care o duce, tragicul se află în aproape orice activitate pe care o desfăşoară. Tragicul este pentru el ceva care nu ar putea să existe atâta timp cât civilizaţia pe care o crede aşa de sigură, nu-i poate oferi nicio surpriză . Lipsa tragicului unei vieţi viitoare i-a insuflat conştiinţei de masă sentimentul de dominare şi triumf asupra societăţii din care face parte, iar tot ceea ce întreprinde şi construieşte, tot ceea ce înfăptuieşte la orice nivel, este un lucru bun, necesar şi moral, indiferent de consecinţe – cele două războaie mondiale cu consecinţele pe care le cunoaştem foarte bine, o bombă atomică sau biologică (testate deja), defrişarea pădurilor pentru a extinde zonele agricole (neţinând cont de consecinţele devastatoare: inundaţii şi alunecări de teren), crimele tot mai dese etc., toate acestea au condus la forţarea libertăţii cu care oamenii au fost înzestraţi, doar pentru a-şi arăta măreţia sa mediocră. Un astfel de om care crede în propria sa automăreţie ne dovedeşte faptul că, deşi trăieşte într-o societate extrem de civilizată, şi dispune de mijloace tehnice avansate, cu care ar putea rezolva problemele condiţiilor de trai, nu este capabil să se îngrijească de propria specie şi să-i asigure o nişă de supravieţuire. Acest om ne dovedeşte că are un comportament asemănător celui considerat mai de grabă „barbar”, iar Jean-François Mattéi în Barbaria interioară pare să ne confirme originea intrinsecă a acestui fenomen.
Iată un aspect a ceea ce putem numi barbarie, acela că omul contemporan, în haina de tip om-masă pe care o îmbracă, este unul „barbar”, pentru că, printre altele, a fi barbar tocmai aceasta înseamnă: a nu recunoaşte valorile culturale ale civilizaţiei, a avea un comportament distructiv, aderând la principii ce ţin de domeniul instinctualităţii animalice (agresivitatea intra-specifică) şi a atenta la propriul său mediu de viaţă, fără a avea conştiinţa agresivităţii sale, cu toate că aparţine de o cultură şi o civilizaţie anume, indiferent de gradul ei de dezvoltare. Iar aspectele pe care le-am evocat mai sus nu pot fi considerate decât o reîntoarcere la ceea ce am numit „barbarie”.
Astfel că despre acest „om-masă” putem afirma fără a ne îndoii că aşa este, că se comportă ca un „barbar-civilizat”. Nu încape nici o îndoială că accesul maselor – a barbarului civilizat - la puterea socială şi viaţa publică, a condus la ceea ce a fost o criză în Europa, poate criza cea mai mare pe care a cunoscut-o continentul nostru, sau mai bine spus o „criză culturală”. De ce o criză? Pentru că fenomenul plinului, sau al aglomerării spaţiale, colaborate cu fenomenul fragmentării au generat o adevărată problemă, anume faptul că mulţimea a devenit pe neaşteptate vizibilă, iar astfel oriunde sau peste tot.
Ceea ce este de-a dreptul şocant, este faptul că acest om este mândru de a fi barbar . De altfel nu este într-atât de şocant precum pare, pentru că dacă ţinem cont de felul lui de a fi, enunţat în paragrafele de mai sus, mândria de sine este o urmare destul de evidentă. Cum altfel să te simţi dacă nu mândru, atunci când eşti buricul pământului şi te consideri superior, nu numai din punctul de vedere al axiologiei proprii, ci mai cu seamă pentru faptul că dispune de o tehnologie avansată, pe care el a constituit-o şi de care numai el dispune în mod natural şi neîngrădit. Iată de unde decurge libertatea sa nemărginită şi lipsa sentimentului de limită, de la care nu mai este cale lungă până la o constatare a unei moralităţi decadente . Iată un barbar mândru de ceea ce este el.
Dar „omul-masă”, aşa cum am văzut, este de-a dreptul paradoxal din mai mult puncte de vedere, iar tocmai această poziţie paradoxală pe care o pozează, îi conferă şi apelativul de „barbar civilizat”. De ce este barbar am văzut, iar faptul că este civilizat derivă din poziţia sa într-o civilizaţie care i-a dat naştere şi de care s-a desprins. De altfel una dintre definiţiile civilizaţiei este aceea a unei superficialităţi sau a unei măşti adoptate din motive de politeţe. Tocmai în acest fel se comportă şi „omul-masă”, adoptând masca elitei pentru a se afla la conducerea societăţii a unei societé polite. Astfel că pretenţia de „a fi civilizat” nu poate fi decât o aparenţă a ceea ce se află dincolo de politeţe şi amabilitate socială. Masca civilizaţiei este o cenzură a adevăratei esenţe a omului, esenţă care trădează natura „barbară”, pentru că dincolo de orice aparenţă a noastră de a fi barbar, sau un individ care este destul de rudimentar în comportamente încât haina civilizată nu este suficientă pentru a le ascunde (nu haina face pe om). Acest om îmbrăcat cu mantale ale civilizaţiei se comportă destul de antropic – nimic natural - încercând să-şi ascundă adevărata sa fire, cea naturală, barbară, surâde forţat, înjunghiat de politeţe şi făţărnicie şi nimic nu ne mai poate opri a spune că barbarul nu a dispărut niciodată prin civilizare , ci mai mult, el a fost, este, şi va fi mereu în fiecare din noi în parte. Barbarul se află întotdeauna în noi prin însăşi natura sa, întruchipat sub chipul unor acte refulate, în comportamente care mai de care mai agresive sau mai cenzurate.
Alessandro Baricco, spre deosebire de cei invocaţi mai sus, este mult mai explicit arătând cu degetul pe barbari. Dacă Jean-Francois Mattéi face trimitere la o origine comună a barbariei şi culturii, încercând să ne facă inteligibil faptul că nu trebuie să condamnăm barbaria şi să îi înţelegem sursa intrinsecă, astfel încât să îi găsim impedimente de a se manifesta, iar dacă Henry elaborează, chiar dacă nu în mod direct, o soluţie prin care cultura să se poată manifesta izolat de barbarie, folosind mijloacele acesteia de a persista, Baricco vine cu exemple clare, contemporane, ale obiectivării barbarei.
Samuel P. Huntington în Ciocnirea civilizaţiilor, insista pe aproape 100 de pagini faptul că o problemă fundamentală şi cât se poate de agravantă a omenirii o reprezintă, pe de-o parte, societăţile decadente, iar pe de altă parte cele cu o explozie demografică exagerată. Pornind de la această teză, precum şi de la studiile recente cu referire la extinderea demografică, Baricco propune o barbarie de masă, explicată ca un fenomen care se propagă în societăţile dependente de tehnologie şi în expansiune tehnologică.
Manifestarea violentă de orice nivel a societăţilor supertehnologizate se reflectă în modalitatea excesivă de folosire a mijloacelor tehnologice de masă. Astfel, principala caracteristică a criticii lui Baricco, are drept ţintă utilizatorii de servicii virtuale. Pomenind de fenomenul google şi de posibilitatea de a da utilizatorilor de internet şansa de a acţiona în lume şi în orice societate profitând de comoditatea propriei conexiuni la internet, acesta critică crearea unei mutaţii la nivelul personalităţii indivizilor şi transfigurarea realităţii, astfel încât din spatele unei identităţi virtuale oricine poate fi un demon. Aceleaşi teorii îl susţin pe Baricco în ilustrarea societăţilor şi grupurilor avide de manifestare violentă create în mod voit, tocmai cu scopul de a da posibilitatea indivizilor de a refula instinctele neconforme cu masca civilizaţiei pe care aceştia o poartă. Exemplul forte arată barbarii de pe stadioanele de fotbal. Putem considera aceste fortăreţe similarele amfiteatrelor romane unde gladiatorii se luptau pentru încântarea spectatorilor, luptele fiind înlocuite cu echipe de fotbal. Acest, aşa-zis sport rege, poartă probabil acest apelativ tocmai pentru a ilustra importanţa jocului pentru spectator. Dacă în Antichitate se spunea că prin aceste jocuri se dădea oamenilor „pâine şi circ” pentru a-i distrage de la probleme grave ale societăţii, violenţa din arenă fiind o modalitate de a exterioriza violenţa latentă în inconştientul individului, astăzi meciurile de fotbal par a fi acelaşi lucru, însă pentru a distrage atenţia individului uman de la problema grave ale sinelui său, oferindu-i şansa să se manifeste violent în tribune, înjurând, ţipând, scandând, fluierând, cântând, în mod organizat, eliberându-se de fiara din sine, îngrădită de indicatorii de civilizaţie. Violenţa din arenă s-a mutat în tribună. Iată o mutaţie. Dacă satisfacerea crimei între gladiatori era un răspuns al eliberării de energiile negative acumulate în individul uman, astăzi crima este înlocuită de puncte şi victorii formale, de bani şi clasări superioare pe scări valorice, însă violenţa, care a rămas în arenă doar la nivel de fault şi nesportivitate, s-a mutat în tribune, acolo unde avem de-a face cu huliganism, fanatism şi agresiune de orice fel.
O mutaţie axiologică presupune înainte de toate modificări de structură. Iar dacă avem în vedere fenomenul barbariei, atunci trebuie să constatăm câteva exemple care să confirme faptul că: în cotidianul nostru asistăm la reconfigurarea acesteia din punct de vedere al valorilor care se situează în imediata apropiere a sferei sale conceptuale. Acolo unde obişnuiam să întrevedem fenomenul de barbarie, acesta aproape că a dispărut. Valorile culturale s-au uniformizat datorită unui globalism excesiv, pe care nu trebuie să îl considerăm cel mai mare rău al civilizaţiei, ci să îl reevaluăm constructiv, precum şi datorită unei societăţi aflate în permanentă schimbare în ceea ce priveşte viteza de substituire a vechilor tehnologii şi discipline de manifestare a activităţilor umane. Odată cu schimbarea valorilor culturale ne aflăm în situaţia de a reconfigura şi valorile ce ţin de fenomenul barbariei. Iar dacă, aşa cum am constatat mai sus, exterioritatea barbariei ţine de o construcţie permanentă a civilizaţiei, ca modalitate de raportare a culturilor una la cealaltă, împrumutând fiecare de la cealaltă elemente ale progresului tehnologic, re-creând civilizaţii şi îmbogăţindu-le, barbaria trebuie reconstruită din interiorul fiinţei umane, de acolo de unde se nasc instinctele şi unde sunt înghesuite de elementele civilizaţiei toate apucăturile noastre naturale.
Ceea ce este esenţial aici nu are în vedere dependenţa omului de tehnologie, ci faptul că tehnica digitală a adus societatea umană în pragul unei crize acute. Şi nu este vorba despre o criză pur socială şi eminamente financiar-economică, aşa cum observăm astăzi că se propagă în rândurile maselor, ci despre o criză, tot cu caracter global, pentru că o constatăm fără menajamente peste tot, în toate mediile, una de tip cultural.
Cultura, nu numai că oferă posibilitatea de a identifica sursa crizei, dar astăzi ea însăşi este într-o situaţie de criză, fapt pentru care îmi permit să afirm că este vorba despre o criză acută, o criză culturală care scoate omul din conflictul său cu tehnologia şi se automulţumeşte cu un sine corupt, fapt care generează într-adevăr o situaţie de limită a societăţii noastre contemporane. Omul-masă, omul de-acord cu ceea ce i se dă indiferent ce şi cum, a întemniţat elita şi ierarhia, a ucis principiul disputei şi concurentei, permiţând diversităţii să se manifeste paradoxal în uniforme acceptate unilateral.
Omul-masă este rezultatul unei schimbări sociale profunde, care s-au produs în urma unui proces de scurtă durată, de transformare ori transfigurare a comportamentului său faţă de o lume multimedia, pluridisciplinară, născută în urma celei mai mari explozii a tehnicii digitale şi nu numai. Odată cu dezvoltarea tehnicităţii şi a mijloacelor de reproducere în masă, omul a devenit un consumator în mai mare măsură decât un producător, astfel că această mutaţie la nivel social a dat naştere a ceea ce putem numi „homo tehne” – omul tehnologiei.










BIBLIOGRAFIE

• Bibliografie citată

1. Râmbu, Nicolae, Tirania valorilor, studii de filosofia culturii şi axiologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006.
2. Y. Gasset, José Ortega, Revolta maselor, Editura Humanitas, Traducere de Marian Coman, Ediţia a III-a, Bucureşti, 1994.

• Bibliografie utilizată şi necitată

1. Baricco, Alessandro, Barbarii – Eseu despre mutaţie, traducere de Dragoş Cojocaru, Humanitas, Bucureşti, 2009.
2. Bruckner, Pascal, Mizeria prosperităţii – Religia economismului şi duşmanii săi, Traducere de Vasile Zincenco, Editura Trei, Bucureşti, 2002.
3. Guenon, René, Criza lumii moderne, Traducere de Anca Manolescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008.
4. Henry, Michael, Barbaria, Editura Institutul European, traducere de Irina Scurtu, Iaşi, 2008.
5. Huntington, Samuel P., Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale, Traducere de Radu Carp, Editura Antet, Bucureşti, 2000.
6. Mattéi, Jean – Francois, Barbaria interioară – Eseu despre imundul modern, Traducere de Valentina Bumbaş – Vorobiov, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005.
7. Riccardi, Andrea, Despre civilizaţia convieţuirii, Traducere de Geanina Tivdă, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008.




Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Noi 21, 2009 12:53 pm  chialda radu vasile

mersi mult
nu scriu in maniera anilor actuali
scriu cum simt si dupa propria placere de a scrie
ingerii pentru mine sunt altfel
cred ca ai citit un pic din cartea mea
acolo sunt multe raspunsuri la felul meu de a scrie
oricum
mersi
si da
nimic nu este intamplator
ori e destin
ori e soarta
tot una este

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Noi 21, 2009 12:39 pm  Dorina Ciocan

Bine te-am întâlnit,Radu! Știi ce-a spus domnul Lăzărescu atunci când ne-am întâlnit: „nimic nu e întâmplător”...mă bucur că ne-am cunoscut și...chiar dacă tu crezi că scriem diferit..eu cred că există ceva comun în poemele noastre...numai că tu scrii în maniera anilor actuali...eu vin de undeva dintr-o uitare...am citit cu plăcere poeziile și te felicit călduros...mult succes și numai bn!cu drag,dorina ciocan

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Noi 07, 2009 9:46 am  chialda radu vasile

Eu nu sunt „X Man”
Elenei Staicu



Miturile si legendele din copilărie
Mi-au masacrat îngerii şi găgăunii din cap.

Stelele de pe cerul arătat de tata
Înainte să-nceapă şcoala,
Mi-au furat dorinţa de-a fi extraterestru
Şi mi-au dat cu maturitatea de pământ.

Când am renunţat la dictando şi pătrăţele
Mi-am definitivat scrisul de doctor
Şi-a devenit iremediabil urât.

Apoi am început să iubesc,
Întâi pe-o fată, apoi mai multe,
Până când am uitat care din ele poartă aripi.

În cele din urmă mi-am luat zborul,
Printre stele,
Cu extratereştrii,
Dincolo de nori.

Aripile mele nu sunt de celofan expandat
Căci nu vreau să păcălesc atmosfera.
Sunt din pulbere de imaginaţie inocentă,
Unse cu voinţa libertăţii,
Cu amintiri din lumea poveştilor nemuritoare.

Când am uitat să mai visez,
Aripile au încetat să mai bată norii,
Mi-am alungat extraterestrul din mine
Şi-am izolat stelele,
De pe cer, pe-un simplu tavan policrom.

Am ajuns s-arunc copilăria-n pod,
Să-mi dau aripile la târgul de jucării,
Să mint că nu am avut niciodată o bucăţică din cer,
Iar despre extratereştri s-aud numai la televizor.

Mi-aş dori un viitor,
În care îngerii să nu mai fie consideraţi extratereştri,
Oamenii să nu-mi mai interzică aripile,
Să scrie urât, pe dictando şi pătrăţele,
Că nu sunt un mutant
Să mă bifeze-n anale cu X.




Despre Îngeri… Cu mult atimp după sfârşitul Lumii
celor ce cred în Îngeri



Îngerii vindeau bilete
La cea mai lungă aşteptare organizată,
Iar oamenilor nu le venea să creadă
C-au fost invitaţi de onoare
La primul film SF de pe lumea cealaltă,
Oarecum neobişnuită cu noi locatari…

Îngerii erau de obicei arbitri
Atunci când echipele Iadului
Jucau în Cupele Federative-ale Raiului
Cu formaţiile din fostul Bloc Pământesc,
Pentru că nu puteau fi mituiţi de demoni
Şi nu greşeau niciodată l-alegeri,
Trăind întru-adevăr & „Faire Play”…

Îngerii îi învăţau pe oameni
Să plângă cu lacrimi de sticlă,
Atunci când vor contempla la ore fixe
Pe însuşi „The Maker”-ul lor,
Aşa cum prevedea contractul mântuirii,
Însă-şi pierdeau mereu răbdarea
Cu nesăbuiţii cei noi…

Îngerii ne plângeau de milă
La-nceputul lumii cel nou,
De-aventurile noastre sinucigaşe
De a-ncerca zborul lor brevetat,
Dar pentru că nu puteau scăpa de noi,
Ne-au sudat aripi virtual-holografice,
Să-nvăţăm să zburdăm din Hub în Hub
Pe reţeaua sponsorizată de Domnul…

Îngerii-au devenit oameni
după un atimp geometric
Şi-au învăţat să se-mbete cu vise.
Aripile li s-au atrofiat de nefolosinţă
Şi şi-au pierdut controlul.
Raiul, Pământul cel nou devenit,
A transformat androginul în profesoară
Şi-Arhanghelu-n poliţist…

Îngerii nu-şi mai aduc aminte
Cum arăta lumea-nainte de „Big End”,
Dar fac eforturi deosebite
Să se obişnuiască cu jumătate din oameni,
Care-au primit în urmă cu-un triliard de ani-Lumină,
„While-card”-uri către Cer…



Cărăuşul de apocalipse
(timpului spiralat)



Am închis ochii în plină gară,
Aşteptând ultimul tren
Care duce spre tărâmul
Apocalipselor de vară.

M-am retras ştrengăreşte
În sala de aşteptare a viselor trecute,
Crezând că mi le voi aminti
Înainte de a le uita pentru-o eternitate.

Mi-am ţinut ochii-ntre-deschişi
Mult înainte de-ai închide de tot,
Sperând că voi găsi-ntre timp
Un final fericit al visului din noaptea trecută.

Însă peroanele gării dintre lumi
Şi forfota călătorilor captivi,
În staţia timpului cu semafoare programate de toamnă,
Mi-au tulburat scenariul ultimului episod pe Terra.

Înainte de-a fi închis ochii-ameţiţi de lentile şi rame,
Părăsit de ultima picătură de voinţă şi vlagă,
Mi-am verificat sacoşa de gânduri
Şi-am dus la gunoi o parte din ele.

Apoi am adormit amintindu-mi
De vânzătorii de-apocalipse,
Din Târgul Imaginarului de la capătul lumii,
Un port la Marea Amăgită de vreme.
În trenul care nu se mai întoarce
În vagonul nouă punct şapte şase trei,
În compartimentul scenariilor mai puţin credibile,
Mă aşteptau înghesuite, bagaje de sfârşit… de iarnă.

Am sperat până în ultima clipă
Să am un biletul fals…
Am sperat să vină primăvara.



Muzeograful chior
Ramonei Bratu



Am încercat să mulg
Vaca sacră a bătrânului Budda
Şi-am rămas şchiop,
Căci laptele-i era de-otravă plin.

Am profanat templul Cerului
Şi Soarele m-a orbit
Cu razele-i ca suliţe-ascuţite,
Înfipte în inima-mi de stâncă.

M-am suit pe Golgota
Cărându-mi tolba de gânduri crude
Şi nu am fost răstignit,
Căci nu eram deloc Mesia.

Am fărâmat o cărămidă
Scrijelind cu peniţa numele meu,
Crezând că Zidul Plângerii, îmi va ierta păcatul,
Căci nu am plâns destul.

Am furat o piatră din Mecca
Şi nici astăzi nu m-a întrebat cineva
La ce îmi foloseşte,
Deşi o port mereu ca talisman de gât.

Am dat o spargere la Delphi
Sperând că voi ghici-ntrebarea vieţii,
Oracolul era însă plecat din lume,
Se plictisise să fie vizitat.

Nu sunt un infractor, ci-un simplu orb,
Ce fură raze de-ntuneric,
Ce caută pocalu-amărăciunii
Şi sparge ziduri ca să vadă, că n-a văzut nimic.



Poveste despre îngerul Iov
lui Ştefan



Mi s-a furat NeSimţirea
Şi-a fost dusă în turnul de fildeş
Al Marelui NeSimţit al Universului.

Apoi mi s-au furat aripile nevăzute
Şi-au fost expuse într-un cub de plasmă
La Muzeul Inter-Galactic
Al Aripilor Lepădate de Îngeri.

Iar când am rămas fără Sfinţenie
Am devenit Om…
Un actor la Teatrul lui „D”.

Poştaşul Căii Lactee
Mă înştiinţase că „D” mă doreşte în Legiunea Străină…
Am devenit Cărăuş de Suflete Rătăcite în Spaţiu
Şi eram plătit cu frânturi de NeSimţire.

Negustorul de Suflete Rătăcite
M-a înşelat la Cântar…
Minţise în raportul de răscumpărare
Şi-am fost acuzat de abuz.

Aripile mi se regenerau greu,
Dar îmi pierdusem de-acum
Instinctul zborului.
Fusesem transformat în regizor
Şi încă mai visam la Hainele Sfinţeniei;
Mănăstirile Sacre de la Poalele Carului Mare
Îmi păreau totuşi prea sărace
Să-mi întreţină vie speranţa.

Mi-am recâştigat NeSimţirea…
Scenaristul îmi cumpărase pelerină
Cu implanturi de Aripi de Înger,
M-am îndrăgostit de o actriţă de pe altă planetă
Şi mai primisem o Sticluţă de Sfinţenie.

Era destulă eternitate…
Nu mai măsuram Timpul în Ere Lumină,
Iar furnicăturile Sfinţeniei
Au început să-mi ardă înfăţişarea de Om.

Nu mai simt, nu mai sunt Om
Am aripi noi, iar Muzeul Inter-Galactic
Al Aripilor Lepădate de Îngeri
A rămas doar cu autograful meu
Şi cu biletele vândute.
Nu mai sunt actor, nu mai joc teatru…
Nu mai primesc telegrame de la „D”.
Acum îi stau alături
Mai Sfânt ca Niciodată.

Mai Marele NeSimţit al Universului
A pierdut biciul cu numele meu
Şi-a trebuit să mă plângă.



Lumina Albastră vs. Lumina Roşie
(unei roşcate)



Lumina ce-am primit-o de la tine
Şi vraja ce-o înfăşura,
Ca două aripi îngereşti
Cu pene rupte din putere,
Îmi vindeca privirea moartă
Şi-adânc pierdută-n spaţiu,
A ta menire-angelică
Şi fără nume,
Să mă-mpresoare cu iubire
Să-mi ungă rănile de-albastru,
Iar ochii tăi de Soare Roşu
Ce-n inimă mi s-au înfipt,
Lăsând ventricul drept să sece,
Pompând lichidul dragostei
Prin vene-albastre,
Spre creierul în pană de idei.

Privirea ta focoasă
Şi părul roşu lins pe umeri,
Ce-obrajii pistruiaţi
Ţi-nseninează,
Îmi leapădă din minte
Şi ultima fărâmă de dorinţă,
Iar lacrimile ce-ţi brăzdează
Transversal pomeţii,
Îmi spun că n-am murit
Din dragoste de Lună,
Ci-am înviat lâng-o făptură
Mai albă şi mai pură,
Lângă un înger ce m-alintă
Cu plete roşii lungi
Şi nu cu ură.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Iun 18, 2009 9:50 am  Rodica Rodean

"Un om si atat".....un OM deosebit pe care creatorul l-a inzestrat cu mult talent...mult succes in tot ceea ce faci

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 9:12 am  chialda radu vasile



Se-opreşte pe buza cărnoasă de jos
Un strop maroniu
De cafea columbiană parfumată
Cu lapte.

Cu limba-ţi nesătulă
De-ambrozie dulceagă,
Cauţi tremurând scoţând-o din gură
Să prinzi picătura de drog.

Dar stropul fierbinte,
Ce ţi-a scăpat din ceaşcă
Lăsându-i liberă voinţa,
Se-avântă cucerind bărbia-ţi rotunjită.

Mai mult de-a linge în zadar
Căutând spre colţul gurii
Ultima scăpare de miere,
Limba-ţi sălbatică nu poate.

Iar clipa împlinirii plăcerii
Se-amână-n căutarea fericirii,
Tableta inimii active-i diluată
Cu lapte.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 9:10 am  chialda radu vasile



M-am înţeles cu blestematul Hades
Pomenind
De dincolo de măşti
De piatră arsă-n chinuri
De tine, iubita mea
De dincolo de Stix.

Şi ţi-am salvat nemurirea
Semnând
Un pact de-oţel
Călit în focurile adâncului Tartar
Vânzându-mi Duhul Sfânt.

Mi-am cumpărat murirea
Împrumutându-i morţii
De-arhanghel, aripi ale mele
Până ce-mi voi ispăşi-ndrăzneala.

Căci nu-mi voi osândi uitării
Al chipului de Moire surâs
Când întru viaţa-mi mi te-a pus
Fiinţă bahică a non-carnalităţii.

Din înger dornic de pieire
Ce-am vândut
Acum mi-e mântuire
Căci am pierdut
Dar m-am ales cu tine
Iar moartea-ţi… mie
eu mi-am dat-o.

Acum, ne-a mai rămas iubirea
Ce aripile-mi înapoi nu mi le poate da
Doar poalele-ţi trecute
Prin apele uitării
De-ar trece ude peste mine
Iubiri-ţi în Demon, eu voi transforma.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 9:08 am  chialda radu vasile



Am luat un pumn pulbere astrală
Din vid şi găuri negre,
L-am inundat cu suflet cald
Din hăurile mele,
I-am dăruit o galaxie-ntreagă
S-o poarte-n talisman la gât,
S-o ţină-n mână
Pe timp de rugăciune
Şi s-o privească-adânc
Când vrea să mi se-nchine.

I-am zidit fiecare gest
Pe temelia firii mele,
I-am pus coroana mea de stele
Să stea drept cer deasupra sa
Şi-o nestemată mare-n frunte
Să-i lumineze paşii către mine.

I-am dat o-mpărăţie albastră
S-o stăpânească singur,
Şi i-am şoptit în sine-i:
Să fie-a ta în veci.

I-am spus că toate-s ale lui,
Că stă în firea lui să fie.

L-am zămislit din mine!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 9:05 am  chialda radu vasile



Din ochii iubitei mele vii,
Eu am ales să cad şoptind,
În vidul prelung al privirilor ei
Aiurea aruncate spre mine.

Din pietre de râu smaralde,
Am pictat petale transparente de trandafir,
Pe şevaletu-nrămat de vişin tomnatic
Ţi-ai aşternut tu pletele-ţi de vin.

Eu ţi-am sorbit feteasca albă
Ca spumele-n vâlcele repezi,
Iar tu mi-ai secătuit aorta
De sângele-mi băbească neagră .

Te-ai îmbătat din seva mea albastră
Şi mi-ai pozat pe pânză,
M-am ameţit din părul tău de blondă
Ca tu să-mi stai drept muză.

Încă mi-aduc aminte cântul
Ce-ţi poartă glasu-n gând la mine,
Ce mă-mbăta cu versuri calde
De la-la-la, de vin, cu tine…

Mai ştii când te-am ţinut în palme
Şi tu din aripioarele-ţi de flutur
Mai dus departe-ntre pereţi pictaţi
Cu nori deschişi pe cer senin?

Şi te-am pictat natură dragă
Cu sânii dezveliţi de pensula-mi virgină,
Să îmi zâmbeşti mereu de dincolo de ramă
Şi să îmi spui de sus din cui: tu încă eşti de vin… ă?!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 9:04 am  chialda radu vasile



Socotesc divine matrici,
Croşetez din zaţ cafele,
Inventez cărunte zale
Să leg fiarele cu ele.
Plâng gheboasele pleoape –
Nu le las să mă-mpresoare,
Zmeii gândurilor negre
Bat la ochi neodihniţi.
Dincolo de fum de pipe
Ce dau iama-nspre tavan,
Becul lămpii-ncet se stinge –
Joacă rol de Sfântul Ene.
Moşi de gheaţă şi Sirene,
Îngeri goi şi voci plăcute
Stau întinşi pe limbul cănii
Şi pe ceru-mi înnegrit.

Visul s-a sfârşit.
Plăcut de altfel…
Ceasul-mi sună…
M-am trezit.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 9:03 am  chialda radu vasile



M-am luptat orbeşte cu oglinzile iadului
Din sufletul amăgit de demoni.

– Nu, sclavul meu mânjit,
De viermii-amărăciunii, nu…
Tu nu vei fi orbit de dragostea ce-o porţi femeii
Ce firea-ţi tulbură mereu, şi gândul…
Ci ochii ei închişi la tine
Ce te opresc atunci când vrei
Să-i spui senin: Eu te iubesc!
Te-obligă să mai taci o vreme,
Şi taci.

Numai atunci amara ta dorinţă
Ce scuipă foc de dor, şi doare,
Numai atunci, din inima-ţi de jar
Ieşi-va pasiunea-adâncă
În fumuri de otravă,
Din rana sângerândă.

Şi-otrava ce din inimă-ţi se naşte,
Ca pasărea de foc din propria cenuşă,
Va ofili iubirea ce te-apasă
Şi-ţi îngrozeşte gândul scufundat.
Lăsă-l te rog pradă uitării
Şi dă-mi-l mie la-ngropat.

Aşa-mi şoptise-a demonului tunet
Când gândul mi s-a năruit.

– Dar nu!
Nu gândurile îmi sunt capcane
Şi inima mi plină de dureri,
Ci-a ta ispită plină de venin
Şi-a ta limbă de groaznic şarpe
Ce-n minte-mi poposesc şi vin.

Prefer să m-amăgesc cu foc,
Cu dragostea ce-o port femeii-nşelătoare,
Cu părul roş şi ochi de-ai tăi,
De spui că s-a născut din tine,
Decât să îţi rostesc credinţă
Şi paj al negurii să fiu.

Prefer să-mi duc păcatul de-a iubi
În cârca inimii ce-mi plânge.
Prefer să tac, să nu îi spun iubitei mele
Cât sufăr şi suspin se naşte
În urma robei ce o poartă,
Prefer să tac, tu diavol care mă iubeşti.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 8:58 am  chialda radu vasile



Ioana şi Mitică,
Leana şi Petrică,
Cu fii lor Andrei şi Constantin,
Dumitru, Elena şi Dorin;
Lelea Mărie de din deal,
Ghorghe, Vasile şi Floare,
Morţi fără lumânare;
Ion, Diana şi Simina,
Dispăruţi în primul război mondial;
Petruţa, Florin, Marina şi Ionel,
Andreea, Alina, Gheorghiţă şi Dorel,
Sunt toţi copii ai lui Emanuel;
Măicuţa Filofteia de la Moldoviţa
Şi sora ei văduva Aniţa;
Frumoasa Mădălina din Arad,
Calin, Corina şi fiul lor Vlad;
Diana, Tomiţă, Nicuşor şi Valentin,
Geanina, Ancuţa, Simina şi Sorin,
Morţi fără spovedanie;
Sfântul Părinte Arsenie,
Soţia sa Narcisa
Şi fiica lor Ana-Melissa;
Laurenţiu, Răzvan, Elena şi Cristina,
Copii născuţi în taină de Cosmina;
Crina, Flavia şi Clarisa,
Radu, Andrei, Aurel şi Dan,
Cu toţi din seminţia lui Bogdan;

Doamnele: Tina, Teodora şi Dana
Şi văduva lui Gigi, Iuliana;
Primarul Alexandru şi fiul său Dorel,
Soţia sa Mioara şi fiica lor cea mica Catrinel;
Mircea cu neamu-i derbedeu
Şi prostul Florinel, să-i ierte Dumnezeu;
Cucoana Didi cu toţi s-a dezmăţat,
S-o ierte Dumnezeu de marele păcat.

Pomenesc aici:
Pe mama Ana,
Tata Gheorghe,
Sora Leana,
Dan, Ionel, Petruţ , Gigel,
Toţi patru fraţi
În America plecaţi,
Pe soţia mea Irina,
Sora ei moartă Dorina,
Fiicele drage:
Crina şi Catrinel,
Fii iubiţi:
Vasile şi Ionel,
Vărul Dumitru, vărul Costel,
Mătuşa Lili, unchiul Alin,
Mătuşa Ina, unchiul Sorin,
Naşul Andrei, naşa Simina,
Nepotul Dan, nepoata Tina,
Cumnata Eva, cumnatul Nicu,
Bunica şi bunicu`.

Iartă-i Doamne pe toţi
Cu ce-au greşit ...
De poţi,
Şi iartă şi pe mine
Că-i pomenesc pe toţi.
Iartă Doamne deopotrivă
Şi pe cei vii şi pe cei morţi
Căci suntem muritori cu toţi,
Iartă de poţi!
Iartă Doamne după greşeala lor,
Acum şi pururea şi-n vecii vecilor!

AMIN!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 8:58 am  chialda radu vasile



Am ajuns să mă suspectez de propria ta boală de creier,
Să mă spăl cu apă murdară de la ţeava de canal,
Să mă plâng că nu te mai înţeleg
Şi să fac pe nebunul că încă mai eşti alături de mine.
Nebun-o! … mi-ai furat existenţa!

Te-ai înfipt în sufletul meu
Şi l-ai secătuit;
Te-ai ascuns în pădurile duhului meu
Crezând că poţi să scapi
Şi mă implori să te mai las acolo.
Fiinţ-o! … mai lasă-mă să respir!

Te-am ascuns în cele mai adânci hăuri ale negurii mele,
Într-o lume dendritică plină de vrăjitoare obscure.
Dar rădăcinile tale au înflorit şi acolo.
De m-ai minţii! … tu fiară-a minţii mele.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 8:57 am  chialda radu vasile



Petele de ceară pustie
Şi picăturile-i fierbinţi,
Au pornit ofensiva cerebrală
Către parter.

Trecură prin structurile betonate
Din dormitor în dormitor
Topind carnea săracului bordel
Înregistrând flesh-uri profunde
Cu scene fierbinţi.

Bărbaţi în roşu
Şi femei cu aripioare,
Viu colorate,
Făceau act de complezenţă
Aşteptând momentul „x”.

Lumina feerică
A lumânărilor aprinse
Prevesteau exorcizarea divinităţii
La un carnaval de plăceri

Târgul fusese deja făcut
Cu-o zi înainte.
Mireasa albastră cu draperie verde
Şi mirele palid cu sabie de fildeş
Acceptară moartea
În apartamentul nupţial.
Erau vânduţi să piară.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 8:57 am  chialda radu vasile



Macabrele feţe tăioase
Pătate cu sânge,
Stăteau neclintite
Înfipte în om.

Iar Omul zâmbea …
Îmbătat de ambrozia fericirii.

Avusese nebunul curaj să-i înfrunte …
Iar Zeii l-au condamnat să trăiască
În propria sa legendă.

Însă legenda lui Gheorghe
Nu era încă tehnoredactată.

Şi acum,
Privindu-şi moartea la televizor
Îi implora pe zei:
Lăsaţi-l pe Gheorghe să moară!
El nu e Prometeu.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 8:55 am  chialda radu vasile



Mi-am deschis o caracatiţă
Şi-am început să vând „Lucruri”
Pe internet.

Făceam comerţ cu http-uri
Şi pene din aripi
De îngeri decăzuţi.

Ce îngeri!?
Scriau de draci
Şi-n draci,
Săracii îngeri ispitiţi.

Le promiteam fanta de struguri
Şi ei se îmbătau cu vin;
Îmi rămâneau câteva pene
Din ciufulirea lor,
Pe care le vopseam
În culorile purităţii.

Aveam afacerea în sânge.
În loc de globule
Roşii şi albe,
Prin vene-mi curgeau http-uri
Ale matricei economice.

M-am conectat la reţea
Şi-am început s-anunţ:
Vând pene de îngeri decăzuţi
Pictate-n sânge
Alb şi negru
La preţuri negociabile!

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 8:54 am  chialda radu vasile



Căutam să beau un vis
Cu doar un pliculeţ de zahăr
Şi am găsit un tonomat
În colţul străzii.

M-a surprins varietatea
De vise comercializate.
Dar nu avea vise cu balauri
Completând integrame,
Puţin amare
Şi cu frişcă de casă.

Am cumpărat totuşi
Un vis cu ciocolată caldă
Şi-o picătură de miere
De flori de câmp.

Am băut cu plăcere visul
Şi-am devenit
Un bondărel iubăreţ
Zburând din tonomat în tonomat
Să caut fericirea
Şi plăcerea.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 8:38 am  chialda radu vasile


2009 – Expoziţie de artă grafică şi desen în creion "Aripi" – Muzeul „Gheorghe Lazăr” al Oraşului Avrig şi Clubul ArtCafe Sibiu
2007 – Expoziţie de artă grafică şi desen în creion "Mine – celălalt" – Grup Şcolar Construcţii Mîrşa
2005 – Ilustrare grafică a volumului ştiinţific Universul, de Ştefan Alexandrescu
2004 – 3 expoziţii de artă grafică şi desen în creion "O lume în roz – o lume în gri", Centrul Cultural Francez, Ateneul Român – Tătăraşi, Sala Pod Pogor – Fiul, Iaşi
2003 – Debut artistic – expoziţia de artă grafică şi desen în creion "Eu", Avrig, Florile Oltului

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iun 09, 2009 6:12 am  Didina Sava

Bine ai venit Radu pe forumul asociatiei noastre.Desi tanar ,cv-ul tau este bogat si ilustrativ.Imi suna deosebit de interesante temele lucrarilor tale de diploma si doctorat si apreciez insistenta cu care aprofundezi tema "Barbariei" ,resemnificata in existenta umana a mileniului trei.Ma ia cu fiori numai cand ma gandesc cat de pregnant demonstrativ si pilduitor poate fi acest subiect,in zilele noastre care abunda de exemple unele doar sugerand simbolic cruzimea,altele efectiv oripilandu-ne prin primitivism,ferocitate ,salbaticie,duritate
Mie personal mi-ar face multa placere sa citesc cateva pasaje ce tu le consideri exemplificative din lucrarile tale.deasemeni asteptam sa aduci aici in forum poezii de ale tale ,lucrari de grafica ,tu fiind un spirit efervescent cu multe inclinatii artistice nu doar stiintifice.Asteptam cu drag .

Ultima editare efectuata de catre Didina Sava in Mier Dec 01, 2010 12:26 am, editata de 1 ori

Sus In jos

Mesaj   Continut sponsorizat

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum