inima începea a bate
inegal, în cele trei dimensiuni...

auzi: strigăt/dorință/chemare?

se desfăcea-n fâșâi de ritmuri bizantine
și căuta, acolo, în adânc,
banul de argint cu chip de rege...

se topea-n zare strigătul-țipăt
de meliță veche,
strivitoare de cânepă prea verde,
lăsată-n lacrimi la dospit

îngerii ieșeau la gura soarelui,
se aruncau cu mâinile împreunate
în botul mielului nejertfit,

cântau sefafic un cântec dezgropat
să lege firea de a doua răstignire

dar, iată-L! poartă o cunună
strivită-n banii de argint
și se retrage, vinovat,
c-a înflorit(latent) în mii de inimi...

arde ramul de măslin în fereastra
pusnicului,
vorbește sfântul în șoaptă tainică
neobositului metanier,

doar ochiul vlăguit mai poate zări
l u m i n a din pământuri

credința- nu-i doar mașina
care încovoaie,
plecând genunchiul lumii...

crăiasa, ascunsă în caleașca de foc,

împarte zâmbete și flori trecătărilor agitați



mă atinge cu un zâmbet

în creștetul capului,

iau zâmbetul cu grijă

și mi-l așez pe buze



la Zoo un el

a îndrăznit

să dreseze papagalii,

intrăm ca atunci,

la paradă,

doi câte doi...



ei cântă aproape solemn:

-podul de piatră s-a dărâmat...

vom face altul...și altul...

vocea se pierde prin buzunarele noastre goale

prăvălindu-se în mii de ecouri...



pe maidan, copiii aleargă disperați aceeași

minge cu ochii încercănați



la măcelăria din colț

carnea râde paranoic în galantare,

mult sânge pe dușumea

și-n gât un gust amar

de viață sugrumată în azile învechite



astănoapte, la poatră mi s-a pripășit

un câine

îmbrăcat în lozinci antiregim



-nu mai avem carne! scandează glasul înfundat

în buze unse de grasime.



în fundal, parcă lipite de inima cerului,

două bătrâne își țin tăcute mâinile tremurânde

și se înfruptă din constelații



Andromeda le cuprinde cu brațul,

strângându-le în pumn durerea...

mulțumesc, Mara...știi că mă bucur...tu, fără cuvinte...pare ireal...te pup

Superbe emotii mai transmiti tu Dorina , ma lasi uneori fara cuvinte, pentru ca nici un cuvant nu ar putea exprima starea ce o traiesc atunci cand te citesc, cu drag din drag, Mara.

lumina ta pâlpâie o clipă
înăuntrul meu,
ploi zadarnice
lovesc cu stropi de lacrimi
peste obraji

înapoia mea se lasă fumul
înecăcios, dens, greu
ca o zi fără noapte

îngălbenesc pădurile
în suspinul anotimpurilor
ți se aprind ochii în
floare de iris

pădurile de gânduri
își scutură crengile peste
cărările uscate

soarele închide ochii
zâmbind nepăsător:
-a mai trecut o zi...

inima ta poate fi cârpită
cu un petic de catifea
(material nobil/nimeni n-o să observe)
dacă doare, deschide gura și
eliberează
pâlcul de fluturi pe care l-ai înghițit
doar pentru că-ți trecea pragul
nestingherit
în fiecare dimineață

sparge pietrele
și cazi odată cu ele
scăpărând zările...

a t u n c i,

o să-ți las lumina să-mi dăinuie
uitată-n fereastră

Dragi prieteni fauritori de versuri

Intrucat se aproprie Anul Nou va provoc sa va strangeti condeiele(adica sa va pregatiti tastaturile) si sa sa purcedem impreuna la compunerea unei URATURI a Asociatiei Universul Prieteniei.
Fiecare dintre dumneavoastra poate scrie cate versuri vrea,urmand ca apoi sa adunam aceste versuri intr-un colaj ca din acest brainstorming sa finalizam o uratura vesela,cu umor.Va invit sa fiti neinduratori in a puncta lucrurile amuzante sau cele care v-au distrat in contactul vostru cu activitatile asociatiei.Mi-ar place ca noi cei din consiliul director sa fim zugraviti in cateva versuri comice de catre dvs ,asa cum ne-ati perceput,sa spunem la prima intalnire,sau o descriere comica a dvs insiva in raportul cu asociatia.Sa nu ii uitam pe mentorii nostri ,domnul Marcu si Liviu Apetroaie care trebuie sa aiba si ei un portret amuzant si tot ceea ca va mai indeamna inspiratia Consider acest lucru o provocare pt dvs si un apel la umorul si veselia care clocoteste in sufletul vostru.Imi rezerv dreptul de a da forma finala a uraturii lucrand personal la colajul textelor dvs.
Voi deschide un subiect special "Uratura Asociatiei Universul Prieteniei -2010",unde va rog si va invit sa postati unul sub altul textele dvs.Daca gasiti o rima mai smechera la textul aceluia de a postat deja, o sugerati fara jena,lucrand toti la un text care sa starneasca lacrimi de ras.Nu trebuie sa uitam si site-urile partenere care trebuie amintite si prinse in uratura(Cleopatra,Reteaua literara,Netlogul,Facebook,Cititori de proza ,etc...).Sugerez ca textele trebuei sa aiba forma clasica de uratura,adica sa nu uitam ;interjectiile ahoo,ahoo, hai hai,sa introducem si gongul de la Sadoveanu si talanca de la Junimea Noua ,etc....si ce va mai trece prin minte...
Va multumesc anticipat si va astept sa fiti cat mai creativi

Cred că a intrat oarecum pe sub pielea mai multora, de-a lungul timpului...căci de la ea se trag multe. Un gând bun şi ţie! Cu drag

da? a intrat pe sub pielea cuiva?un gând bun, Raul

Dintre acestea, păpuşa lui Eminescu e cea mai frumoasă....

doar într-o zi toridă de vară,
păpușile de porțelan își aruncă
inimile încremenite,
sparg vitrinele
și pornesc tăcute într-o procesiune
numai de ele știută spre porțile îndepărtate ale cimitirului

își strâng împrejurul trupului împuținat
pardesiele învechite(mirosind a molii sufocate în iz de naftalină),
vorbitoare ale altor vremi

cu mâinile tremurânde,
oferă trecătorilor grăbiți,
cu ochii albaștri și destinele atârnate
pe umeri, porții generoase de iluzii

orașul păpușilor este iar verde,
cimitirele din deal au cruci vii
împodobite cu flori moarte...

miroase a lavanda și a viață
putrezită în labirintul albastru
păsările croncăne dezlănțuind cerul

un dangăt sparge capsula temporală
împingând în gropi oameni îmbrățișând păpușile
împleticite-n alte chipuri

doar într-o singură zi toridă de vară
păpușile învață singure să vorbească
și murmură un imn funebru

intrându-le oamenilor
pe sub piele...

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Sam Noi 27, 2010 8:14 am, editata de 1 ori

...gura umbrei îmi vorbeşte în stihuri,

dimineţile se întorc în amiezi despuiate

îmbrac hainele aride şi
pietrele preţioase mă umplu
de grohotiş,

se retopeşte aurul din cruci/ lemnul e încă viu...

dealul morii mă poate pierde-n asfinţit

sunt chip de Ariadnă depănată
în ghemul legendar...

firul mă toarce,
îmi ţese pânza de păianjen
împrejurul gurii...

strigă tu
pentru mine.

dar, hai să ascultăm cum se strecoară liniştea
prin uşile închise,
când se-aburesc obrajii
firelor de rouă

azi, degetele descărnate ne împietresc (vorbindu-şi)
pe o imensă claviatură
uitată-n sunete rebele...

se-ngrămădesc în beznă ceruri
şi-mi creionează faţa
o mână dezvelită

nu ma mai joc, Raul si-a gasit coarne de cerb, dar eu aripi de vultur nu, va pup pe amandoi si abia astept sa va reantalnesc.

mulţumesc, la fel şi ţie! cu mult drag :rendeer:

.pasărea cu chip metalic
tranzita cerul
aruncând sporadic
frânturi din cuvinte așchiate
pe deasupra capetelor de clovni

un spiriduș verde,
cu fesul împovărat de ciucuri,
cumpănea vorbele și le arunca
multora în obraz(mesaje neînțelese)

ca pe un ecou sfărâmat în dinți
de un preistoric uriaș,
am primit răvașul /sfâșietor de retină:

-te poți întoarce...
ai timp...
odihnește-ți maldărul de oase
pe tarabă/ privește-ți copiii,
au mai crescut,
cel mic vrea lapte...

îmi șteg bezmetic ochii de pe față,
desenez gurii mele un zâmbet strămb,
culeg vorbele acelea împrăștiate
și mi se face frig...

cu mâinile înțepenite,
îmi împletesc o diademă
pe care o lipesc pe frunte,
iarna are un cui înfip în inimă,
ferestrele se-nchid în ceață,
luna se încuie cu lacătul de iarbă
și glasul se pierde/ scrum înroșit printre ruine...

în altă lume, Albă ca Zăpada își pune
de bună voie capul în ham
și scoate piticii din troiene

tristețea-i îngheață în steluțe străvezii
pe obraz,
piticii patinează fericiți,

gândurile mele caută un reazăm,
găsesc umărul tău/ suport tăcut de lacrimi uscate
și mă opresc:
obraz lângă mască,
lumina ta albă îmi șterge calea...

strig vieții mele să se plece...

și pasărea îmi bate firul în clepsidră
să mai adun din timp...

dar amândoi îmi sunteți dragi...o zi bună, Raul

păi vulturul vede totul, nu-i scapă nimic..cerbul doar se mai uită din când în când în lac şi se sperie de propriile coarne, ca Bambi

nu, Mara, ție ți-am pus aripi...cu drag te pup

adica Raul e delicat precum un cerb si eu o pasare de prada? hihihihihi, e bine si asa, pup si o zi superba sa ai.

vultur, cerb e raul..te pup, mara

Eu ce sunt Dorina? cerb sau vultur?, un semn de pretuire, o imbratisare, si sa ne intalnim cu sanatate in decembrie.

Îmi plac prietenii tăi, cerbul şi vulturul.. Sunt prieteni care te însoţesc toată viaţa.

clipe măsluite
răsuflă-n obraz,
se pierd în coarnele vechiului
cerb
întors să-și uite
ciuta
în râul botezat

mâna ți se răzvrătește
în adânc-mi
de măruntaie
cauți firul de iarbă

copacii desenează
pe asfalt
pașii de menuet
în acorduri de toamne
pierdute

în mine plâng
frunze ucise...

și ție, Raul...numai bine

O saptamana cat mai placuta iti doresc!

și stilul tău îmi place, Alina...crezi că eu nu am procedat la fel...uneori cuvintele spun atât de multe...încât nu mai pot spune nimic...citesc și ...tac...îmbrățișare de la Iași

am fost egoista o vreme si nu am lasat semne, dar voi incerca sa ma redresez.
"oamenii stau ascunși
în umbre
până se umplu și dau
pe dinafară"
imi place.

în palmă mi se odihnește
același vultur

țin zidul cu spatele
îți ofer porții generoase
de aer

tu îmi zâmbești diferit

mi-ai putea spune că sunt frumoasă
într-o tandrețe
aproape dărâmată

oamenii stau ascunși
în umbre
până se umplu și dau
pe dinafară

păunița își smulge penajul,
lovește oglinda apei
cu o cazma tocită
(culori desăvârșite se-ngrămădesc
la gura magului)...
nu te aștepta să regăsești
comoara,
nu tremura la gândul
că altcineva mă îmbrățișează
pătimaș

eu pot aluneca
deasupra
creștetului mândru

"cuvintele care-au murit în mine
și s-au născut
în carte!"
mi-a placut imaginea si te felicit.


dacă ți-a plăcut „ceva”,Liviu...mă-ndrept spre răsărit...cu drag, dorina

mi-aruncă-n spate timpul
o vină neiertată
și ochiu-mi strânge din cenușă
lentila-i afumată...

ți-s dragă, azi?

împărățesc lumina mea-n tavernă
îți netezesc și zarea
cu mâna cea eternă

cuvântul se smerește,
mi-e omidă
iar inima clipește,
se-nchide în firidă...

nu mă privi!
căci timpul îmbracă
haina de veșnic cerșetor,
întinde mâna-i scârnavă
spre tine,
te crede muritor...

eu strig amar:
-el mi-e condorul de departe,
venit să-nghită din abisuri
și să îmi șteargă
cuvintele care-au murit în mine
dar s-au născut
în carte!

cu degetul pe buze,
stau răstignită într-un vers,
m-ai sărutat pe tâmplă
și m-ai răpit din Univers...

eu tot mai zbor prin galaxii,
în zare,
culeg fărâme de iubire,
pierdute-n disperare...

și mă prefac în trandafir,
cu fruntea de mister,
se-nalță gândul meu spre soare,
de-mi trece dincolo
de cer...

prin hăuri,
găsesc silabe moarte,
le suflu-n aripi, le trezesc,
pe fruntea-ţi siderală,
migăloasă le şi lipesc...

caut oglinda nemuririi,
să mă privesc, așa, în ape,
ca numele să pot
să ți-l rostesc,
în alte mii de șoapte...

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Ian 10, 2013 9:15 am, editata de 1 ori