Ultimele subiecte
» „Flori de piatră-Bijoux" albumul II-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Astazi la 6:20 am Scris de Didina Sava

» Decorațiuni din fetru
Astazi la 2:02 am Scris de Didina Sava

» Mihaela Moşneanu
Mar Dec 12, 2017 6:09 am Scris de Mihaela Moşneanu

» „Flori de piatră-Bijoux" albumul I-bijuterii artizanale marca Didina Sava
Lun Mar 13, 2017 5:15 am Scris de Didina Sava

» Heraclidul Alb roman semi-SF
Lun Iul 11, 2016 1:43 pm Scris de Varganici Costica

» Singurătăţile noastre-Titi Nechita
Sam Mar 19, 2016 2:03 am Scris de tyk

» Gustări şi aperitive
Lun Feb 01, 2016 8:59 am Scris de Didina Sava

» Dorina Neculce
Sam Mar 14, 2015 3:42 pm Scris de Dorina Ciocan

» Mihai LEONTE poetul armoniei si al optimismului...
Dum Noi 30, 2014 11:46 am Scris de Mihai LEONTE

Facebook





Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Web Trafic
Site-uri preferate
Retete culinare
Reţele de socializare
Parteneri
forum gratuit

Dorina Neculce

Pagina 4 din 18 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 11 ... 18  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

11112009

Mesaj 

Dorina Neculce






Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Vin Mai 04, 2012 9:14 am, editata de 62 ori
avatar
Dorina Ciocan
moderator bloguri

Numarul mesajelor : 1067
Varsta : 53
Localizare : Iasi
Data de inscriere : 11/11/2009

http://cititordeproza.ning.com/profile/dorinaciocanhttp://www.fa

Sus In jos

Distribuie acest articol pe: diggdeliciousredditstumbleuponslashdotyahoogooglelive

Dorina Neculce :: Comentarii

avatar

Mesaj la data de Lun Oct 10, 2011 10:56 pm  Dorina Ciocan



aș fi putut să îți scriu pe luciul apei un
poem în care să-ți umbrești amintirile,
aș fi putut să-i cer fachirului cu mantie de stele să
mă ascundă în sunetul de clape al pianinei abandonate.

chipul meu ar fi răsunat suav în liniștea nopților târzii
aș fi alunecat pe lângă trupul tău ca o
statuetă îndelung șlefuită mi-ai fi mângâiat
obrajii plastificați și m-ai fi
întrebat cu buze de hârtie colorată:

-iubito, cum de nu m-ai lăsat să îți sculptez eu chipul din batistele
astea parfumate ți-aș fi făcut un trandafir să îți usuce zorii
și copilului din tine să îi acopere tăcerea neînțeleasă...

-ooo, păcătosule din mine, ți-aș fi răspuns fără să-mi vezi solzii și masca de bătrână cu frunzele țesute în alge și ierburi mâloase, tu m-ai asemuit mereu cu un animal de casă...de aceea stau eu ascunsă între rânduri cum șade pisica de mare între valuri și așteaptă să îi cumpere cineva trupul.

dar aș putea, când nu mă chemi să vin să-ți las
argintul viu în trup și cioburile mele de sticlă în inima vâscoasă...

vezi?
degetele mele de granit ți-au scris în stâncă .



cu mâlurile astea înghițite din râul styx. dar, privește-mi buzele de piatră te cheamă să mă umbrești, să nu mă mai visezi vânat și vânător, să-ți
stau îmbrățișată în gând să-ți cresc un templu uriaș cu turle
ascuțite împungând în cerul de lumină
care o să-și scurgă peste
tine ploaia de fluturi
îngropată sub genele de zori.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Oct 09, 2011 2:05 pm  Dorina Ciocan



Plouă azi ca niciodată,
Ploaie verde și curată,
Trupul ei își pierde tâmpla,
Când privirea ta s-arată..

Vrei să-ți mângâie privirea,
Un copil plângea-n neștire,
Ochiul ți se oglindește
în albastra lui privire...

Tâmpla albă ca de var ,
Se desprinde din lumină,
Moartă ți-e iubita , iar
Aștepți viața să-i revină.

Să coboare peste dânsa
Seva venelor curate,
Treacă viața ta-n ființa-i,
În ființa ei sculptată.

Plouă azi ca niciodată,
Plouă în grădina verde,
Apa lumii -i luminată,
și iubirea nu se pierde.

Tu, cu spaimă-i mângâi tâmpla,
Picură din cer lumină,
Iar iubita cea ca sfânta,
Îngenunche fantomatic, în grădină...

Plouă-ncet și nu s-aude,
Dar nici valul nu s-arată,
Plouă peste trupul vostru,
Ploaia cea de altădată....

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Oct 06, 2011 11:07 pm  Dorina Ciocan

pe mormântul străbunilor mei sunt
întoarsă
cu fața îngropată în țărână
mi se prelinge frica și sorb mântuirea cu
venele dezlegate mă
umplu de biruință

-știi, jeremia? acum îți pot spune că eu
am cules copacii în palme și am aprins cu privirile
norii de ceață și umbrele din gând. sunt o
diletantă a tărâmului de fier,
sunt propria mea gardă și
îmi plimb dimineața
întunericul în cupe de cristal sădesc arginții lui iuda
pentru o altă vindere de neam...

în piept și-au făcut cuib vulturi cu aripi imense și scorțoase
îmi străbat gropile-n lung și în lat într-o
imprevizibilă zbatere
o să-mi auzi privirile rănite pe când
am să ies neterminată din gura șarpelui
ca un tunet de primăvară timpurie
voi despica cu sulița crescută-n frunte
toate florile din coastă or
să-ți înghită surâsul și ai să îmi miroși a inimă uscată,
chiar a răstignire.

-eu, jeremiah, sunt mâna ta cea dreaptă
crescută-n scut și încă mă mai poți ucide cu o simplă
mângâiere
voi converti bărbații la
o altă religie gravată pe
cei 30 de arginți...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Oct 06, 2011 8:19 am  Dorina Ciocan

Pe dealul morţii, pământul scrumă urme

stare I


calc apăsat peste corăbii eșuate îți desenez cu
raze despletite chipul de astru al zeului păgân centaurii
regatul blestemat irozii din pretoriu și...undeva foarte departe
e marea
dans zbuciumat în
care îți culc puzderia de umbre răsucite
peste mormânt fac multe cruci din aripi translucide
îți modelez frânturile de tâmplă și amintiri cu ochiul încă viu.

-auzi, Nathanael?
bat iarăși toacele pe dealul morții pământul scurmă urme și se dosește în puncte înnegrite. cerul strănută tușește ftizic. aruncă ghemotoacele de scame și nu mai are strălucire. se pleacă peste noi o ceată răzvrătită de îngeri zdrențuiți cu penele albite-n sânge cântă, cântă înghenunchind și clipele albastre și zborul glasului de plumb. noi căutăm toiagul să ardem păcatul ancestral sau să ne îndrepteze spatele încărcat de multele fantasme încolțite.

deschide cerul baierele toate și plouă până în adânc de iriși aripile ni se răsfiră. cuprindem universul în fâlfâit angelic peste zare ne topim.
primește-mă în stratul tău de ceară. lanul de in se zbuciumă într-o poveste neadormită peste zare noi luminăm ca niște candele aprinse în ritm de pleoape
tremurând.
(de Dorina Neculce)

Paşii noştri umblă
Încă sub timp
Sub cruda luui domnie
Cu memorii mistuinde
Toamna aducerii aminte

Frunzele plopilor
Iubiţi de poetul
Sunt aşternute-n căile
Ce oarecând duceau
În patria maternă
Leagăn dimineţii

Acum plângi!

Lutul s-a urâţit
Şi-a stricat conţinutul
Pacea lui e mincinoasă
Întuneric şi blasfemii
Graiuri ucigaşe
(de Rameel)



stare II


 
pe cărările bătătorite nu poți culege
parfumul florilor de mai
liliacul și-s strâns demult petala și
tu stai cu ureachile lipite de o lespede
tocită îți coși buzele cu firele de plumb ca
sângele să-ți cânte în surdină a rugă sau
a bocete icnite în coastele ciobite de o spadă

primești pe umeri urmele de zbor și
pasărea cu cioc de fiară își zdrelește-n
stânca părăsită trupul spre a renaște în
amurg

sunt legi și e o lege prin care pașii se
desprind și urma lor mai udă
când și când mormântul nu mi-l privi, nathanael eu
pot și singură să îmi trag piatra peste piept
îmi trec mulțimile râzând dar spune vorba din
văzduh culeasă:
-nu-mi apăsa piciorul peste țeastă, preamândre călător,
în cimitir, eu sunt acasă,
tu-mi ești un simplu trecător.” și ai cuprins în mâini pământul ce strigă
să mă păstrezi în rondul florilor de dimineață
să mă mai răscolești din când în când
voi prinde iarăși viață
(de Dorina Neculce)

Miazănoapte suflă asurzitor
Peste chipuri şubrezite
Cu duhu-i de cerere de seamă

Între tăriile înalte
Şi ţărânele adânci
Se înteţeşte amorţeala

Iată cadavre dezgolite
De zdrenţe mincinoase
Uită-te cât sunt de hâde
Cât sunt de mute

Unde sunt acum mesenii
Cu gâtlejurile lor ?

Tu nu întorce privirea-njos
Nimic nu e acolo
Iar eu nici nu am fost
(de Rameel)

stare III


pământ şi cer nouri şi gând apasă.
eu mă petrec ameţitor prin aburul
împrăştiat de iele în
dansul lor de preschimbate
simt buze de nebuni pe tâmplă şi
degetele îmi îndeasă-n trup
fiori de gheaţă.

de nu mi s-ar topi apusul aş mai
avea o tâmplă şi poate aș fi alături de mulţimile
dezlănţuite
strigând
cu mâinile ridicate. am și bate
zidul. îl străpung. trec fără urmă. am mâinile însângerate.
scriu psalmii ce mi-i dictează
vântul şi amprentez trecutul meu pe
razele sticloase mă legănaşteptând
un semn
un vis
un nor purtat pe umeri de attila
mă va desprinde iar din pânza mea
mucegăită şi voi trăi
pe margini de cuvinte
încătuşată în catifeaua roşie greoaie, dar pe alocuri
ciuruită de colți fămânzi.
(de Dorina Neculce)

Singură clipa
Împărăţeşte peste
Durere şi plăceri
Încredinţări ori tăgadă

Dar în susur
Lin şi dulce
Larma încetează
Neguri se risipesc

Rămâne doar
Fie fără regrete
Singură clipa
(de Rameel)


Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Oct 02, 2011 10:58 pm  Dorina Ciocan

miroase-a toamnă și-a tăceri uscate,
i-atâta liniște în noi,
miroase-a
crizanteme răsfirate
și au plâns în gândurile noastre
multe
ploi.

miroase a veșmânt curat de brad,
cu ramurile fremătând a
veșnicie,
în ochii tăi, la noapte o să mă scald,
din cer o să-ți
tai
felii de bucurie.

iar pe cărarea dinspre râu,
dacă-ai putea să
vii,
eu forma gurii tale am să iau,
să-i facem toamnei
buze
vișinii.

dar pân-atunci, hai să păzim cetatea,
poți sânii azi, să mi-i
mângâi,
vei crede că nu-s eu, ci este alta,
care aruncă-n val

cu zâmbete pustii.

miroase-a frică, a noapte și a ploi,
ni-s
visele neterminate, toate,
chiar dacă universul ni se-mparte

la
amândoi…

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Joi Oct 27, 2011 1:26 am, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Oct 02, 2011 1:37 am  Dorina Ciocan

păpușa mea anita are un ochi verde și altul
cenușiu dar o iubesc pe anita
necondiționat pe la amiază ne jucăm în
grădină cu lamele ruginite ale cuțitelor dezgropate și
ne întrebăm una pe alta:
-mergu tu, sau eu? cine vrea să culeagă fularele albastre care s-au copt în
rondurile sub formă de stea? și
pornim așa o fugă nebună printre chiparoșii zgrunțuroși apoi
ne ghemuim în pumnul lumii și
plângem și
râdem până amorțim.

-hai, anita,păpușă câlțoasă, legată de mine cu aceeași sfoară,
nu-ți fie frică, hai cu mine până sus,
orașul suspendat de o barcă ne așteaptă.
dumnezeu ne face semn că lumina a trecut
și respirăm tăcute vremea pumnalelor de fum...

de ce sunt singură?
mă întorc în cerc
mă-nvârt
mă-nvârt
plângând în mine, bat în gura lumii:
-ce vrei? ce ți-am făcut?
-îmi vreau păpușa să respir prin firele de scamă
să mă pierd,
am un genunchi crescut în coastă...

dar cerul se deschide prea rotund:
-anita! anita!!!
cad bulgării de foc și rama crapă bubuind
un val puternic mă arde și îmi trece peste umeri.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Sept 27, 2011 10:35 pm  Dorina Ciocan

pe cărările bătătorite nu poți culege
parfumul florilor de mai
liliacul și-s strâns demult petala și
tu stai cu ureachile lipite de o lespede
tocită îți coși buzele cu firele de plumb ca
sângele să-ți cânte în surdină a rugă sau
a bocete icnite în coastele ciobite de o spadă

primești pe umeri urmele de zbor și
pasărea cu cioc de fiară își zdrelește-n
stânca părăsită trupul spre a renaște în
amurg

sunt legi și e o lege prin care pașii se
desprind și urma lor mai udă
când și când mormântul nu mi-l privi, nathanael eu
pot și singură să îmi trag piatra peste piept
îmi trec mulțimile râzând dar spune vorba din
văzduh culeasă:
-nu-mi apăsa piciorul peste țeastă, preamândre călător,
în cimitir, eu sunt acasă,
tu-mi ești un simplu trecător.” și ai cuprins în mâini pământul ce strigă
să mă păstrezi în rondul florilor de dimineață
să mă mai răscolești din când în când
oi prinde iarăși viață

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Sept 10, 2011 6:05 pm  Dorina Ciocan

Tăcerea îşi toceşte colţii în stâncile neliniştii
întrebări fără răspuns fac înconjurul fiinţei
ca un abur dens-sălaş al zeilor.

Golul meu începe acolo unde se
termină preaplinul altuia.

Regretul se perpetuează într-un ecou târziu,
izbind cuvinte fade în ferestrele închise.

Nerostirile se scurg în golul nopții

ţesute pe spatele din piatră cu pânza de

păianjen culeasă
din întunericul luminii.

Mă plimb în cerc, nepăsătoare
şi mă petrec prin fumul dens ca
o iluzie înflămânzită/


Vieţile se (ră)sucesc în mine
mă întorc pe altă parte, mă îndreaptă în
punctul în care tăcerile îşi toceau colţii...
pentru a pune capăt unui delir
în care aripile tatuate cu destine moi
mi se lipeau ostentativ
sub irişii negriți și
stinşi...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Sept 09, 2011 8:30 am  Dorina Ciocan

Misionara
 
luna își lingea degetele subțiri și privea nestingherită niște zombi care săpau în cimitir.

-lasă cazmaua, creștine, nu mai lovi pământul așa tare. vezi că ți se desprinde din pulpă o

halcă ...uite, aici îi ședea capul, asta i-o fi fost o mână și crinul ăsta negru cu pistilul verde i-o fi fost inima, că încă îi mai bate. haideți, oameni buni, adunați-mi-o în straturi subțiri și aduceți-o acasă, amu chiar jur că am să-i mângâi obrajii uscați și am să-i netezesc cicatricile cu mâinile mele de orb am să-i arăt cărarea și n-am să o mai trimit în miez de noapte să-mi caute cerbul cu stea în frunte. n-am cum s-o uit. seara asta în frunte mi se zbate, ca o pasăre ce dă să moară.

-sssst! tăceți cu toții. e el. e elly, vrea să mă dezgroape...da. îl aud. trage-mi frate plapuma de țărână peste gură. întunericul ăsta nu are cum să mă mai doară...

luna privește, rânjește ca o stăină nebună fără trup...

-ce zici? de ce m-aș mai întoarce. elly nu e ca voi. el are apă în obrazul rece și-mi zice că-s sentiente, dar eu am uitat iar zilele pe afară.

pe partea dreaptă, umărul meu a prins rădăcini în stânca înaltă și-n spate-mi cântă valul sonata lumii spulberate...

-femeie, feeemeie, trezește-te! a înghenunchiat luceafărul de muuult...îngroapă-ți ochii...hai, și mâinile, plămânii puhavi...dar nu uita, hrănește-ți câinii. apoi om mai vorbi și despre religii, război, efectele de seră... apocalipsa asta care stă desculță pe zăpădă și nu mai vrea să -ți moară.

mă trag la față, mă sluțesc.  elly insistă și lovește, lovește, cazmaua -i scoate iar scântei...
 
-elly vrea să mă dezgroape...îndeasă-mi frate, statul de granit la loc în trup, să nu mă vadă dezgolită cu praf de stele peste umerii și voalul nopții peste față.

„if tomorrow never comes...if tomoooorrow never cooooomes...” de ce aud mereu cântecul ăsta, când el nu vrea să mai apară?...

cântărețul mă privea pieziș prin crăpătura de plastic a defuzorului învechit îl vedeam cum mă ceartă din buzele frumoase, ca pe o femeie ușoară.

aștept, aștept un semn de viață sau de moarte ...aștept să vină elly să mă dezgroape sau.. îngroape.
pământul stânge, trupul mi-e rotund...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Sept 08, 2011 4:17 am  Dorina Ciocan

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Sept 07, 2011 10:57 pm  Dorina Ciocan

Misionara


ce-aș putea să îți mai spun acum
când tornadele astea se răzvrătesc în mine
și mâinile de țărână mi-au ars
în lumina pământului tot pomenindu-ți numele,
m-am împiedicat de treptele altarului
ridicat în valea umbrelor (re)născute.

câmpul de bătălie era presărat cu
săruturi secate. înapoia buzelor putrezite
îți încleștai dinții, strângeai spada
și așteptai să ți se plece capetele,
ca într-o procesiune a morților de foc.

-da, dragul meu cu inima de jad,
noaptea își joacă la poker, ultima carte
și eu stau pe taraba sufletelor pierdute,
sub privirile hulpave ale mateloților nebuni
simt că nu-mi mai este frică.

tu îți rozi unghiile până la sânge,
între viață și moarte nu mai cresc sensuri de cuvinte.

simți?

limba mea îți pătrunde adânc în rana deschisă
pe unde ți-a ieșit un duh al nopții
(își flutura năframa purpurie)
îndemnându-te să îți aduni,
din zare,
în clepsidră,
clipele răvășite
pe masa sfeșnicelor întoarse...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Sept 05, 2011 6:57 am  Dorina Ciocan

Misionara

mie nu îmi mai pasă de oamenii care
îmi îndeasă pumnul în gură. pumnul lor, gura e
a mea. pot să urlu înfundat în mine pot
să strig cât vreau, ce vreau, când vreau
pot face merele verzi să-ngălbenească

ei tot or obosi cândva pumnul inert o
să se desprindă din mine ura aceea parfumată cu
mentă vie o să se înalțe ca un abur sus, cât mai sus încă
există un dumnezeu pe care-l confundăm ades cu moș cărciun
cerându-i darul cel mai frumos ambalat. nu-l știi până nu
îl desfaci de fundele înroșite . hârtie stălucită îți dă
mereu și tu nu încetezi să ceri mult, tot mai mult. dorințele
sunt multe, nesfârșite.
visele se dau pe sub mâinile pline de negi, buboase.
...
***
trec pe cealaltă parte a străzii, casele subterane au
geamuri piticite și locatarii nu mi-au văzut vreodată
chipul mi-l cunosc doar după sunetul metalic al sandalelor
albastre cu blacheuri. se-anunță în sistemul domino bătând puternic în
pereții subțiați de bătrânețe.

-iar se preumblă prin cimitire femeia cu pulpele subțiri și
inima ferecată în steaua cea de mare...da. cea mare și ucisă în glasul
surd al scoicilor pustii de pe faleza necunoscută picioarelor de califari.

aud glasul lor nesigur sau...mi se pare că-l aud. oricum eu visez cel mai mult din fortul ăsta blestemat mi se percep atâtea taxe, împing umărul somnambulului cu gene lungi:

-hai, mai du-te dracului de-aici! cine ți-a zis că vindec nebunia?
eu fac ce vreau, când vreau și unde vreau...m-am săturat de preconcepții,
îmi perii cuvintele cu peria de sârmă și vreau să mor , să cresc în fiecare cât
de puțin mizez pe încă un bocanc în gură,
și firul de sânge mi se-ncheagă pe bărbie ca un
îndemn la fericire .

ei, da, am să fiu veselă atunci ca ioana d*arc pe rugul
încins a doua oară.
***
printre ruine, oameni absurzi, schimonosindu-și fețele în rânjet, pozau în îngeri fără aripi
completând colecția de primăvară/vară a unui cioclu zdrențăros.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Sept 05, 2011 6:56 am  Dorina Ciocan

Misionara

învârt cruciulița între degete să nu furi să nu minți să nu ...
îmi șoptea bătrâna aceea cu degetele ca niște rășchitoare,
aici totul e oprit, să nu?

picături de sudoare îmi acoperă fruntea aureola mea
părea arsă și gâtul mi se subția, îmi place gâtul ei
spunea nebunul pe tabla de șah avem roluri,
vrei și tu?
azi doar mă uit mâine o să îi sărut pionului grumazul,
poimâine fac o reverență reginei
apoi stau o tură

am obosit, și cineva îmi zicea că la biserică sunt
colive pe masă vinul curge din abundență îngerii
îți pasează rănile cu ierburi miraculoase

oglinda îmi face cu ochiul aburit de săruturile lui narcis

-hai, vii? poți face o baie îninte de vecernie cel pe care îl aștepți o
să fie deja pe masă poți trage tu de sfoară clopotul sună întotdeauna
numai să aibă pentru cine

îmi înfund mâinile în buzunarele ciuruite
degetele îmi ies prin cizmele găurite baticul îmi atărnă
dar oare dăcă mă rugam să devin cerșetoare?
aș fi ajuns regină?

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Sept 05, 2011 2:16 am  Didina Sava


Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Sept 03, 2011 12:14 pm  Dorina Ciocan

când simți starea aceea de sufocare
în gât, ești tu, prietene. da. tu.
așa cum te văd ceilalți din profil cu
fruntea semeață de vultur pleșuv cu aripile arse

și haide, azi, poți să plângi și tu măcar puțin
amintește-ți de cum ți-a murit buna în iarna aceea
câlțoasă, sau cum te-ai înțepat a nuștiu câta oară
în spinul acela de lângă baltă.

starea asta de lehamite e una trecătoare, dar,
ia gândește-te, lacrimile tale de ce nu miros niciodată
cât să nu te faci de râs în fața sătenilor? ar putea
mirosi și ele așa
a lăcrămioare parfumate sau a cadavre descompuse
la soare.

uuuuf, doamne, căldura asta năucitoare, simți cum te trec
râuri de sudoare și pe frunte ți se lipesc miile de
fluturi de zici că e invazie de rozătoare.

uite, ție deja ți s-a dezlipit un umăr.

așteaptă!
pot să ți-l îndes în trup fără să doară,
cândva smulgeam mâinile, picioarele, capurile păpuși-lor
și le aruncam în pod ca să se nască a doua oară.

ce crezi tu, că dacă-mi spui pe nume am să împart cu tine soldățeii
de plumb? nu, prietene. pe câmpul de luptă nu mai există decât
sete și răzbunare și mai știu o treabă a naibi de adevătată,
acolo, suntem împărțiți în două tabere. soarele mușcă, râurile își
umflă burțile cu leșuri. corbii ne dau târcoale. eu te fixez biiine.
hipnotic. nu poți să îmi mai scapi. altfel de ce m-aș mai
numi panteră/pasăre de pradă și
de ce mi-ar mai străpunge trupul subțire ghearele astea desprinse din
perinițele-mi diafane? pot fi și pisică, dacă vrei, trebuie doar să
te gândești la mine
îndelung...așa...îndeluuung și am să-ți torc ghemuită în fotoliu cu
blana liniștită și colții mânjiți de lapte sau...de sânge,
depinde cât de lucitoare o fi luna
la noapte...
la noapte...



Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mar Sept 27, 2011 10:34 pm, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Sept 01, 2011 8:36 pm  Dorina Ciocan

îmi șterg șiragul de mărgele
crescut sub piele a nu știu câta oară
îngeru-mi izbește în cuib
și-ar vrea să se oprească să asculte glasul
fântânii care își deschide
fereastra spre timpul
legendelor cu păsări
prefăcute în oameni
slujind Stăpânilor
etern
glasul răsună
stânca pleșuvă își ocrotește puii



în palme îmi cresc primii fulgi de stea
grădina mi-e aproape și străină

dar las o vreme perdeaua trasă
aud cum mi se sparge
ecoul strigătului risipit
în cercuri albe
îmi atârnă trupul gol
și-ncep să mă cutremur
din nou pribeagă
dau ocol iubirilor rotunde
să șterg șiragul de cuvinte
acoperit cu praf scobit
din vorbe fade
las aripa să se înalțe
în umbra vântului apus.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Aug 30, 2011 11:36 pm  Dorina Ciocan

http://youtu.be/z3qo10PCLb4

a lacrimat sasha chiar așa cum sta acolo cu picioarele prinse mătușa cartina
a zis plânge maică e la poatră și nu-l primesc ăia că
nu a terminat studiile cică au nevoie de
multă minte maică nu mai este șiiiii
bietul saaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaasha l- a bocit bătrâna înălțându-și picioarele desculțe peste râu
uite-l cum stă și acum cu un ochi aprins și
cu sfoara aceea împrejurul gâtului nu-i mai încape cravata
cum l-or mai întoarce așa zicea ea aranjându-l mai bine pe masă că se ridicase puțin
nu știa cine-l strigă
-stai sasha uite bunica a pus iar de mămăligă stai o să ne rugăm o să alergăm prin păduricea de salcâmi apoi faci doar ce vrei tu
asta faci
și a lăcrimat trei picături de sânge
încă nu-s deajuns ca să poți ajunge dincolo îți trebuie cizme
nu glumă

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Aug 30, 2011 12:19 am  Dorina Ciocan

te-ai aplecat așa cât să îți legi șireturile
de la pantofii tip sport și m-ai privit cu coada ochiului
necinstit aș zice eu era un truc dintr-un film mut alb negru și...
tu nu mai puteai fi actorul principal filmul avea de mult
actorul lui

ai mai păstrat trupul de sticlă? atunci nu e bai hai
să jucăm roluri transparente în poemul lui dan barbilian:
(uite, ia, fragi,
ție dragi...
da, ia-i și pune-i în puiacă)te mai joci? să ne prefacem că eu
sunt ademenitoarea laponă și tu întunecatul rege dezbrăcat de complexe
și rațiune de ieri nu mai sunt vegetariană mă
hrănesc numai cu fluturi morți tu poți mânca flori negre carnivore

închide te rog geamul iar se ceartă trandafirii din grădină îi vede luna

alăltăseară mi-am redescoperit ramurile
cum, care ramuri?
crengile acelea uscate ale arborelui străbun tatăl meu a fost mayaș mama o sclavă sudistă frații mei doi îngeri dar nu căzuți doar s-au împiedict
mă cheamă angel

hai oleg ce-ai încremenit așa sparge zidul de cristal să ne acoperim cu stele
eu o să-ți pansez inima cu eșarfe violet țesute de zâna aceea cu rochie din fluturi adevărați

sau poate tu ai mai multe inimi...
............................................................................polițistul cu chip de mosc și-a potrivit mai bine chipiul pe frunte și ne-a strigat de departe:
-hei, voi, cei cu fluturi și flori carnivore pe buze, luați-vă sicriele și cărați-vă în altă parte laviniei de atunci a început să-i sângereze o ureche...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Aug 30, 2011 12:19 am  Dorina Ciocan

azi m-am trezit arbore de tissa(ocrotit în românia ,așa ziceau)
chiar am simțit cum brațele mi se înfing în obrazul cerului
oooooooooo brațele mele de plumb

dar nu au uitat să îmi bată în tulpina scorțoasă străveche cuie
ruginite(ca într-un sicriu proaspăt) de care
atârna pe o parte tăblița metalică mesajul: nu o atingeți o să moară și singură



și stau singură și falnică pe aleea asta pe care nu mai trece nimeni
uneori vecinul meu își plimbă pe aici
oasele într-un cărucior albastru de jucărie
se oprește mirat de fiecare dată îmi citește eticheta și
crede că m-ar putea cumpăra odată

să-i stau la poartă să îi umbresc de sus tristețea
la televizorul alb-negru se transmite mereu
aceeași știre despre sfârșitul lumii

lumea nu va înceta niciodată să se sfârșească zic eu și
atunci vor fi atâția arbori ocrotiți
pe aleea asta pustie eu nu m-aș mai simți singură

...NICIODATĂ...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Aug 29, 2011 1:27 pm  Dorina Ciocan

știi tu, despre mine se spun multe lucruri, dar
uneori când îmi zici pe nume îmi vine să te mușc de
un deget. ai crede că-s nebună, nu-i așa?

uite, ce frumos se înalță ceața de pe râu,
îți ziceam, dar în gând surâdeam și mă vedeam
aplecată peste leșul tău atunci
m-am auzit cum te-am strigat înspăimântată.
.........................................................................
-sunteți adoraaaabili domnilor, doamnelor, mai facem o dată cărțile? ireeeene, adu-ne ceaiurile! vezi tu pe acelea negre sau caută și tu altceva o
culoare care să ni se potrivească.

(irene era fata vecinilor, dar se îndrăgostise soțul meu de dânsa) și

de atunci ne stătea mereu pe la poartă de aceea o chemam ca să ne

servească ceaiul ea știa așa de bine să aleagă culorile de aceea o alesese și soțul meu zicea:

-uite, îmi place mult cicatricea ei de pe obraz, e specială, poate dacă ai sta să îți încrustesz și ție una, nu aș mai pleca mâine cu ea în malibu.
-scuză-mă, mon cher, dacă mi-o făceai îninte, așa, cum știi tu pe nesimțite, poate că

nu era o problemă, dar nu vreau să mai fiu lovită în ideile mele despre educație și chiar anunțată că mi se va întâmpla,

asta nu aș mai suporta.

-eeeei, da , așa esti tu, încăpățânată. copiii să mi-i trimiți la pachet,

pe amândoi o dată, ca să nu plătim taxe suplimentare și poate că

odată și o dată o să îmi treacă sau poate o să-ți faci singură semnul pe...obraz

mie îmi plac femeile mai speciale, și ea, irene are și păunul acela

tatuat de mâna ei pe umăr. de atunci, nu s-a mai îmbrăcat niciodată.

nu o lasă păunul i se tot înfoaie pe de desubt.


nu sunt deloc supărată.

ce? când vezi nopțile astea minunate, te mai gândești că

există răutate sau ură pe pământ?

-hei, prietene, vino mai aproape...
ascultă!
ascultă-mă, tu să-ți urmezi întotdeauna inima...
oooooooooo, doamne, poate l-am învățat de bine dar

uite niște viermi i-au și intrat pe sub coaste și au început să i-o roadă pe margine.

și eu acum ce pot să mai fac?
eu credeam că i-am făcut un bine...

am stat amândoi chirciți în grădină cu gândurile bătute-n capse,
până am simțit că încep să-ți cresc pe dedesubt.

da, și te înălțai așa și încercai să mă rumegi te credeai deștept
poate chiar erai, voiai să pari ironic, ascuțit, încrezut semănai

cu raj kapur aveai ochii lui, chiar erau ai lui. i-ai cumpărat dintr-un talcioc hindus.

ce mă privești de sus, înțelege : nu-s chiar nebună. voiam doar

să îți explic niște chestii lumești. da. să ți le spun
printre scânduri...
rânduri...
gânduri...
și rosteam substantivele comune de parcă erau ale mele proprii,
de parcă nu le mai rostise nimeni niciodată așa apăsat,
tot mai apăsat.

l-a văzut cineva pe soțul meu? sau măcar pe irene?
sau măcar mi-a văzut cineva copiii?...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Aug 28, 2011 10:33 pm  Dorina Ciocan

te știu de mult
morman de carne
luat cu împrumut
care îmi
zaci în trup și
mă incingi
cu oasele
mă-nchingi

o da și simt cum mă
atragi spre cimitire
cum tai din
firul multor zile

încerci să mă îngropi
la căpătâi să-mi
cânte miile
de popi
să mă strivesc
la tine sub
călcâie
încerci să mă prefaci
în caloian
momâie

și zac și zaci
tu-ncerci să
mă dezbraci
să mă arunci în hora
pustiilor de
vârcolaci

(pe umăr piatră/în piept sunt
vatră)

îmi arzi dorințele
pe rând
le arzi și aripile când
se nasc în gând
și mă întorci
mirare
cu umbra
sub pământ

dar nu uita
că am să-ți viu
târziu
să-mi duci tu
coastele
la râu
și să păstrezi
cu împrumut
iuberea mea
ce-și face-n tine
așternut...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Aug 25, 2011 8:46 am  Dorina Ciocan

am publicat și eu ca tot omul niște volume. norocul meu cu cei de la pompe funebre aveau un princiu: un om moare, se naște o carte.


 
un principiu sănătos, aș zice eu, nu ca deputatul la care m-am înscris zilele acestea, când m-am dus să îi cer niște var să îmi albesc și eu puțin școala, așa, ca gardul și leopardul. dar din vorbă în vorbă mi-a zis:


 
-madam, ai venit cu fustă lungă și fără decolteu ***, mneata nu vezi canapeaua de colo? ce crezi că o țin  de sanchi?



mi-am strâns nedumerită peticile care-mi atârnau din fustă ca niște cozi de vidră,

mi-am ascuns ghearele în palme de am sângerat și am zis înghițind vorbele cu noduri.

-nenorocitul.



ei, lasă, că nici eu nu prea arătam bine în ziua aceea, aveam parcă niște șerpi în loc de plete, că prea sâsâiau pe lângă urechea mea, pe când se umplea luna și da pe dinafară, și să vă mai zic? lupii urlau dându-și mult capetele pe spate ca niște tenori de operă vieneză.



i-am aruncat un pumn în ușă:
 
-du-te-n...mă-ta!  sau i-am zis ceva mult mai vulgar și i-am arătat semnul acela cu degetul din mijloc ridicat, altfel de ce să-și fi pus călușul în gură și mâinile în șolduri. dar cred că totuși m-a plăcut, că prea își netezea canapeaua ca pe un copil bolnav de holeră


 
-dom*le, da* școala aia nu a mai fost văriută de pe vremea lui dej. intră șobolanii în ea. se tem copiii.


 
-ei, na, și ce, zicea el, lingându-și lasciv buzele ca un câine în călduri, pune-i să-i alerge. or face mușchi și i-om face pe toți badyguarzi. sau domesticește-i și tu, ce naiba, nu ai citit micul prinț? el cum a domesticit o vulpe...



-vulpe, vulpe, zic eu abătută și neîncrezătoare...dar... dom*le, ești un geniu, știi că mi-ai dat idee? da. o să-i hrănim cu laptele și cornul vostru, că prea li s-a făcut lehamite pisicilor și câinilor din sat, de cât au mâncat au făcut gută. numai când văd pachetele astea de la guvern, că scheaună și urlă de răsună satul, nu alta...uite, așa s-or îngrășa toți șobolanii și or dormi prin găuri. nu i-or mai speria pe bieții copii, și unde mai pui că în sat o să fie iar liniște, ca înainte de program...



chair simt că m-am mai liniștit. ce ți-e să vorbești și cu un deputat. om practic, deștept, nu ca mine cu șerpii ăștia în cap...



aproape mi-a trecut...



de cei de la funebre, ce să mai zic, au fost drăguți.
 
când am avut lansarea, m-am trezit cu o coroană din trandafiri albi, cam spinoși, la poarta muzeului, cică nu le-a mai murit mortul și nu aveau ce să mai facă. trandafirii erau prea albi, băteau la ochi, musai trebuiau dăruiți:  norocul meu sau...al mortului, nu mai știu...


 
aveau și o pamblică prinsă cu pioneze ruginite, de cât au așteptat momentul ăsta, pe care scria simplu, cu pix albastru, (or fi știut că ajung la o lansare): celei alese...



-adică ce, tresar eu, mă alesese din nou deputatul?


 
ei, na, dacă n-oi face rost de var până la toamnă, o să îl caut și o să-i duc lui trandafirii și pamblica și pionezele, dar am să corectez cu roșu(să știe că-s învățătoarea): celui ales.  tot sunt ei în campanie electorală și poate are și el noroc, poate-l alege moartea, doamne ferește, îmi dau o palmă peste gură...na, că mi-a căzut un dinte. firar să fie!  și n-am nici bani...am clasa întâi, cine știe ce sunete oi mai scoate, s-or speria de mine, acum, copiii...



cum vă spuneam, pentru că am avut și sponsor, mi-am cumpărat cu banii câștigați trei perechi de pantofi de la second hand, să am cu ce merge pe la alte lansări, nu de alta, nu mi-e rușine să merg desculță, dar prin iași prea se încinge asfaltul, indiferent de anotimp, și eu am tălpile cam fine.

știu la ce vă gândiți, că n-am obraz...


 
ei, da, mi-am luat și o pelerină în care mă ascund când nu plouă, doar ca să mă mai odihnesc. și o pereche de ochelari mai fumurii, să-i pot privi pe cei uriași. pe cei mai mari nu-i poți privi cu ochiul liber, adică ar fi o împietate să îmi ridic eu, privirea, așa, obraznică, spre domnul x, are 50 de volume pe bandă, spre domnul y, e și sculptor, sculptează ugere de vacă, numai ugere de vacă, nu știu de ce. poate le mulge...


 
eu mă acopăr bine cu pelerina mea câștigată din bani cinstiți, și merg înfășurată prin oraș, ca să nu mai fiu strivită...din greșeală...



și...celor uriași le este frică de pelerină. ei zic un lucru mai ciudat, ba chiar îl cred.



-spuneți-mi, semăn eu a vrăjitoare?

-................

-atunci, de ce mă laudă toată lumea, și toți se tem să scrie despre mine un cuvânt?

-.................

-ce-ați zis? n-am auzit...

-..................
 
-aaaaaaaaaaaa, și voi credeți că n-am fusta prea scurtă...dar dacă m-aș rade-n cap și mi-aș tatua un păianjen pe creștet, oare nu aș arăta mai ...shic?

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Aug 25, 2011 3:12 am  Dorina Ciocan

eram cunoscută acolo în regat după ochii de cristal și
fruntea de catifea albastră albastră ba uneori mă împiedicam și
era musai să scuip așa îmi venea nu știu de ce scuipam niște forme ciudate parcă erau trandafiri sau fluturi da oamenii șușoteau pe la colțuri ziceau
uite-o este chiar ea
cum
nu o știți?
e fata din regat care scuipă trandafiri și fluturi doamne
ce de fluturi trandafirii da așa ziceau ei dar eu simțeam doar o sufocare
în piept nimic altceva

și...
acolo oamenii nu erau ca la noi
ei stăteau în piațeta murdară cu miros înecăcios de leșuri putrede
erau așezați în rânduri așa
om și gând
gând și om
și cu toții aveau același țel:
să se izbăvească
dumnezeu știe prin ce dar asta așteptau ei și încă de o pustie de vreme

-hei, tu, da, tu, călătorule! vezi pe unde calci...
eeeeei, ce mama-dracului, tocmai ai strivit un șobolan cu aripi și încă ce aripi...

(omul te privește năucit nu vede nici o aripă
ce știe el despre gânduri)

îl împing de la spate și-l las să treacă până nu mă înfurii iar

și cum spuneam stăteam noi îngrămădiți eu lângă mătușa ana
mătușa ana lângă moș caletcă
moș caletcă lângă...

dar ce doamne iartă-mă vă plictisesc eu cu chestiile astea de culise
stăteam și gata. trece pe lângă noi o caleașcă roz trasă destul de bine de niște cai verzi a căror umbră se contura și ea tot verde pe un perete al zilei de sabat

trap trop trap trap caii tot cai se fuduleau și își înfingeau cu mândrie copitele în asfalt ca să fie cei mai cei ca și oamenii
...
,,,
doamne dar s-a făcut noapte ce tot stau eu aici cu ochii holbați la cai verzi pe pereți și la oameni care mă-nghesuie din toate părțile și vorbesc despre izbăvire

izbăvire ziceți voi?
da ce o moarte păcătoasă nu e deajuns?

până una alta mă duc acasă am doi copii de crescut ieri fiica mea și-a scos din sertar toate jucăriile și am fugit amândouă într-o lume a lor nu mai găseam cărărea cât pe ce să ne rătăcim și ca să o liniștesc i-am zis:

-lasă dragă stai aici ce nu ți-e bine te-a întrebat cineva măcar o dată cât ți-e ceasul? ticăia ca o inimă fugară, dar numai în tâmplele noastre
și-am râs de ne-am prăpădit

în alt timp fiul meu ne aștepta și mai bătea câte un cui în poartă
uneori sunt nebune și cuiele astea vă mai amintiți:

poc poc și cerul despicat și glasul acela sacru care a strigat
.................................................................................
-tu ce ziceai? mă întorc brusc și mângâi minotaurul pe frunte
hidra se îmblânzise singură acum ne trimitea bezele dintr-o imagine cam ștearsă
rupestră

am salutat-o i-am multumit eu arcuind genunchii și înclinând ușor capul pe partea dreaptă(cum am văzut prin multe filme)
el alunecând galant și sărutându-și una din copite

au fost gustoase
tu mai știi?

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Aug 24, 2011 10:56 pm  Dorina Ciocan

fluturii agonizau cu aripile arse de acid îmi ieșeau de
sub bluza ieftină de nailon
o mână suferind a
amintire îmi căuta formele și încerca să îmi vindece ochii
ochii mei de omidă plezneau pe sub plapuma se satin
m-am cuibărit așteptând

bietul marchiz i-au crescut dinți cu fălcile cărnoase
și se-ntristează crede că
m-am îndrăgostit de valetul lui cu chipul șters de șarpe și
solzii scorțoși de amfibian mărunt

aaaaaaaaa uitasem să vă spun marchizul mă
iubește încă din fașă când miroseam a liliac
și chiar aveam aripi de liliac și mama mă îmbrăca în fuste scurte strâmte decupate

ce spaimă am mai tras când mi-a devenit complice și umblam noaptea prin cimitire cu măștile de farisei pe față dar i-am strigat
trage
trage năvodul mai tare la naiba ce
dacă mi s-a ridicat fusta mai sus un suflet merită
salvat din infern chiar și când plesnesc mugurii pe ram

dar

a bătut toaca
bang
bing
bang
și sunetele alea sacre știți voi mă făceau să îi zic într-o aramaică ciudată
așează-te la loc în sicriu marchize să nu se arate iar zorii
să nu amuțești când or cânta cocoșii
hai închide ochii dezvelește-ți pieptul
acum am
să te străpung
țărușul meu miroare a sânge
săracul e flămând

ei lasă uite îți desenez cu creta roșie o casă lângă tine și un sat
eu și valetul tău îți vom purta de rânduială
odihnește-te și dormi un an o sută o mie cât ai să poți și tu

fumul se desprindea alene din casa blestemată desenată ieșea valetul și mă îngrămădea sălbatic cu obrazul zdrelit în gardul de sârmă ruginită eu
am strigat ești un nemernic diletant o bestie o brută și-un păcătos


atunci doar a făcut cu degetele un semn așa și m-am trezit din nou femeie

taci!
acum mă rog!
am două rădăcini pe umeri
........................................................................

cortina a căzut cu zgomot
...
...
hai sonia deschide cartea să mai citim
!ce dracu
nu l-am iubit!!!
eu doar l-am așteptat...
haide, cum să îți fie cald între cuvinte?

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Aug 24, 2011 10:55 pm  Dorina Ciocan

coliba unchiului tom mă privea prin ferestrele mărunte
cu pletele de stuf mult lăsate peste geana dreaptă mă
primea mai înspre seară cu brațele larg deschise ca o bătrânică rece și întunecată
cu pielea atârnându-i în rânduri pe lângă libelulele acelea care se tot schimbau mereu în lumina înșelătoare

și de pe batista mototolită de mătase cu care îmi ștergeam eu nădușeala de pe frunte chiar îmi zâmbea acum strâmb ochiul deschis și chipul imprimat nu știu prin ce minune acolo al mătușii aglaia o veche amintire copilărească îmi spunea
vezi tu draga mătușii la noapte o să se deschidă cerul să nu te sperii când ei vor cerne lumina prin sita fermecată tu să stai acolo deasupra lor cu brațele deschise în cruce și să te rotești să te rotești apoi să îți dezbraci pielea de femeie și să îți arunci sânii înspre lună

atunci abia ai să fii departe iar pe dealul lui moș tofan chiar dacă e olog are două cârje
și la urma urmei la ce i-or folosi patru picioare eeeei acolo se vor coace iar murele negre și o să îți umble pe sub coaste or să-ți intre în vene ca să clocotească dar tu să te tragi deoparte la umbra nucului falnic să te îmbeți cu iodul lui să te acopere frunzele să te faci chiar frate cu el tot nu mai ai tu frați ei au plecat fără să te întrebe ce și cum și din alea omenești

și simt eu că inima ta o să tresalte în bătăi sibilinice de fetiță cu obrajii scobiți iar păpușile tale s-or trage între ele de păr îndreptându-se înspre râpa galbenă să se arunce cu toatele ținându-se strâns de mână ca în paginile din evanghelie vor să strige și ele așa într-o doară : eli, eli , lama sabachthani dar tu să le lași că și așa au trăit prea mult tu să nu fii ca ceilalți care au mâinile cusute de ochi și trupurile învelite în eșarfe mov în jurul lor să nu stai

ție la ce-ți foloseșt pielea?

da
chiar
o pot lăsa la uscat pe gard pentru încă o noapte

o scutur bine și o așez curată și dreaptă dar lângă fereastră să o pot urmări să nu mi-o mănânce lupii ce știu eu noaptea e mare și ...pândesc atâția ochi din umbră

coliba unchiului tom mă privea ca pe o nebună

și-ar fi tăiat și o ureche pentru mine numai să mă știe departe
cât mai departe

dar eu stau aici
lângă pielea mea și vă pândesc

eu sunt vânătorul cu ghearele sârmă

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mier Oct 19, 2011 11:29 am, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Aug 23, 2011 9:25 am  Dorina Ciocan

Orbii ne lustruiau îndelung cărarea,
trupul tău mirosea a nisip copt.
Încă mai simt palmele acelea cu gust de caise verzi,
dar n-am să invoc blesteme,
nici nu am să îl trezesc pe Zeus,
să îi cer să-mi zămislească un alt oracol...
Clint Mansell - Requiem For A Dream-Lux Aeterna

Asculta mai multe audio clasica

Oracolul meu are ochiul stins,
îşi va deschide cândva abisal aripa dreaptă
şi o să-ţi descopere femeia fără de trup
pe care ai crescut-o în umărul tău stâng.
.....................................................

Mă desprind din tine, transparentă şi suavă,
ca o voaletă aşezată pe faţa încinsă a soarelui.
Mă întorc repetabil în casa aceea cu un nuc uriaş la poartă
şi-ncerc s-o iau de la capăt, da, de la capăt,
purtând pe umeri himerele tale cu chip dezgolit...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Aug 22, 2011 9:46 am  Dorina Ciocan

omul era îndemnat să sculpteze
zările spre a-și dovedi identitatea/ tortura
pescarilor mirosea
a moarte

-când un pescăruș va țipa asupra lui îi vom zdreli trupul aici
la capătul pământului
noi facem legea
murim și iar o să ne naștem e un fel de trudă

ochii se roteau /beție de imagini pescărușii se
amestecau în valuri
bocetul mamelor orfane/ grăbește timpul/
lipsește... secunda

nu

am să mă rog pentru tine

bocancul murdar îmi apasă grumazul se umplea de noroi rugăciunea
pierea înainte de a se naște în pântecele meu
am țipat în trupul păsării cu chip de coapsă înfierbântată și oasele tale
trosneau în strigătele noastre caut
câmpul de carne care se
umplea de umbra crucilor de fier palmele
ni se amestecau/ irumpeam fecund atunci
când ne înălțam inimile înstelat înspre cer

să nu îmi reproșezi vreodată: „-mi-ai spus să mă întorc” și-n trecerea prin tunelul cu pereții de sticlă
ochiul pescărușului o să se roteasc-n ochii mei și eu o să mă
pierd iar în ochii pescarilor care o să ne surteze anotimpul și o să
ne cuprindă pe după umeri într-o ușoară respirație de...
...moarte

dar pescărușul blestemat era de fapt un califar albastru ce-mi sprijinise
în iarna aceea căderea de pe
ultimul catarg

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Aug 21, 2011 1:34 am  Dorina Ciocan

Motto:„sărutând -strivind pe buze
lacrima de spus cuvântul
mai aprind cenușa stelei
pe cel singur îngropându-l”(Ioanid Romanescu)


labirintul își deschidea hățișurile ca
pe niște brațe întunecate tălpile
striveau fluturi cu pleoapele de morți degetele
luminau ca niște licurici bezmetici coborâți din
umbre

cât să fi trecut de când
s-a închis ușa timpului?

copiii culegeau întunericul în fesurile verzi de elfy
citeau mesajele din frunțile-ncruntate și albite

știi câtă greutate porți în trup când jupuiești genunchii
căutând lumina?

trăiești?

mă poți ptivi?

(sunt doar o pasăre-n cădere atinsă de
glontele de argint al altui dumnezeu din piatră)
și-am început să mă hrănesc cu frunzele mărunte

așteaptă-mă!
sărută-mi urma!

ce te grăbești, spre unde...

nu știi că m-am întors doar ca să îți sorb ochii și să-mi
curg drumul prin zăpadă?

trăiam și eu, cândva...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Aug 20, 2011 1:08 pm  Dorina Ciocan

cuibul de vulturi a fost răscolit în
foametea mărilor saul răsădea arme și culegea din
pietre pumnii dorințelor obscure

sfârșiți și goi

flămânzi și delirând noi
adăpam lumina cu zâmbetele sterpe

demențial curgeam la vale pe
aripa de fluture nocturn săltam
de pe un nor pe celălalt și
nu știam dacă exist sau dacă sfinxul însuși a
adormit cu buzele întredeschise a mirare în
trupul tău tăiat în stâncă străină și
palidă și goală cu dinții strânși într-o ultimă strigare săpam
săpam orbitele adânci și
ți-am șoptit în locul pe care îl crezusem o inimă pulsân:
noli me tangere!
noli me tangere!
așteaptă
până mâine
când am să mă înalț pe treptele abrupte ca
să mă-ngrop în cer și pe pământ
acolo și aici...
Requiem for a Dream - Lux Aeterna

Asculta mai multe audio diverse

Urbi et Orbi!
..........................................................
infernul din tăcere s-a trezit
și căutam prin măruntaiele și
oasele albite

Ultima editare efectuata de catre Dorina Ciocan in Mar Aug 23, 2011 3:22 am, editata de 1 ori

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Aug 19, 2011 9:27 pm  Dorina Ciocan

băștinașii mai puteau mângâia cu privirile
chipurile noastre de fum prelinse în
liniștea nopții ca niște ramuri tinere
neînflorite
cu ploaia de frunze alunecându-ne pe umerii fantomatici
și chiar puteau dansa stârniți până în rărunchi
în mijlocul focului bătând din tamburinele străvechi
ale plecaților cu chip de vulturi spintecând
zarea cutremurată

uneori ne strigau și numele volatizate dar
luna ni se ascundea tăcută în picioare






cred în veșnicia asta lucie și cred că niciodată n-am să mai simt atâta singurătate verde lângă chipul tău care mi-a cerut capătul lumii ca
să îl destrămâm pe când ne oglindim în obrazul palid al fiecărei stele

și am suflat în candela tăcerii
mi-am lipit sufletul de retina ta
înr-un gest hieratic
.........................................................................
trebuie doar să mă priemești
dragul meu visător cu genele-nghețate în brațele tale de faun




am adormit eu femeia-trestie cu tălpile aspre de șeherezadă
și împletesc cu degetele descărnate plânsul în apa mărilor înecând pântecul cerului
dar lasă-mă să mă ridic și

să îți reclădesc trupul din stânca pe care o sărută valul
în țipătul neliniștit al pescărușului sihastru

apoi urmează-mă în jungla fiarelor de plumb
să retrăim
alt capăt de viață
pietros și rece

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Lun Aug 15, 2011 7:20 am  Dorina Ciocan

numai în colțul acela nu ajungea
lumina. sanctuarul era pustiu și noaptea
îmi acoperea umerii cu mantia de smoală
pe care au crescut stele din rădăcini. mi-am tras gluga
peste cap și am înghițit frigul amestecat cu neliniștile tulburi care
se făceau ghem
la picioarele mele îndoiala se frângea în ecouri puternice.
orbirea îmi rodea din pleoapă . cu dinți de metal
norii se petreceau, ca o paradă sumbră, pe sub ferestre.

tăcerile-mi înțepeneau în gât.

oglinzile se priveau suspicioase, față în față, din dreapta în stânga
chipurile se conturau șterse și palide.



tot mai palid,
cineva din afară îmi strecura o batistă mototolită în formă de trandafir,

șoptindu-mi:


-ia, șterge-ți ochii de praful stelelor, iubito,
înserarea asta a uitat să înflorească și buzele tale au amorțit...

gândurile mă fură pentru încă o noapte sunt preoteasa de ceară
am crucifixul imens înfipt în piept și candela pâlpâindă
în mâna dreaptă țin partea stângă a cerului
cu privirile adun neliniști, frici, regrete, cobor scări
cu trepte inegale, ciobite.

învăluite în fum, capetele cavalerilor se dezgolesc de coifuri,
săbiile zornăie, scuturile se frâng, talanții vorbesc pe ascuns despre

cum se vând și cum se cumpără oameni.

procesiunea urmează ecoul pașilor mei,
niște gothici îmi cer arginții cu

împrumut să-și cumpere percinguri din piața sclavilor

aud strigăte curmate de loviturile de bici,

portrete vechi se întâlnesc într-o lume a umbrelor uitate.
îmi trec piciorul descălțat prin pământul sacru care

geme de blesteme
eu șoșotesc o rugăciune

se pierde printre ruine, ca un abur cald.

nu mai e mult, taci. urmează-mă. strig înălțându-mi candela și scutul.
crește prin mine crinul, sfârtecând inima împărătesei mausoleul e păzit.
doi lei din piatră își încrucișează săbiile, scot flăcări și ard cu pocnete
de bici.


dar eu tot rătăcesc și caut lumina pe care am aprins-o cândva,
în seara aceea albastră de iarnă turbată
ca o lupoaică îndurerată.

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Aug 13, 2011 12:04 pm  Dorina Ciocan

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Aug 12, 2011 12:20 pm  Dorina Ciocan

o mască râde alta hohotește fardurile se scurg
ochii ustură se desenează minciuna pe obraz
ai zice că sunt lacrimi...

actorii, să intre iar în scene!

(nu e nevoia să fiți geniali...jucați...jucați...)

-bună! apare un mesaj tastatura se cutremură. o fi de bine?
-bună!
dar spui așa de formă curg vorbele, apele în valuri clocotesc
se construiesc imperii?
aș! sunt urme pe zăpezi livezile au poame înghețate...

mușcăm din merele zemoase ne îngropăm în silozurile cu grâu

găsim chei pierdute de care nu mai avem trebuință pentru că deja trăim viețile altora, visăm visele visate, uităm copacii sub scoarța împietrită ne ascundem
dorul

ești tu?
sunt?
mă cauți?
(și îndoiala fugărește niște chipuri prin trunchiuri de copac se-aude povestea zborului)

un întuneric fără leac
prizonier în a ta cursă

cu un simplu click îmi șterg identitatea de pe internet cumpăr o alta nou nouță
o haină cu care uneori mă și îmbrac

așa e tabla încărcată
iau un burete umed flămând de gânduri și șterg și șterg
am gânduri proaspete frumos mirositoare

-e ușor să păcălești pe internet, spunea un bun prieten:
o poză, o adresă, un zâmbet
sunt tânără azi am doar câteva ore de când m-am procreat și totul cu un simplu click

-bună!

ești tu? sunt eu?
mulțimile de ochi pândesc din umbră
în altă umbră

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Aug 12, 2011 2:28 am  Dorina Ciocan

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Aug 12, 2011 1:39 am  Dorina Ciocan

tot mai cutezi să îmi spui că e greșită cărarea cerului?
și-mi scrijelești pe trup multe păcate ca niște labirinturi săpate-n
urme vișinii îmi scrii istoria profană cu chip silfidic de
femeie nevrotică gândești să mă alinți
să-mi scurgi culoarea sufletului din epidermă
și îmi scobești în mijloc un fel de inimă pustie
încerci să mă turezi la maxim ca pe-o mașină învechită.

mâinile îmi bâjbâie prin întuneric după un stâlp de fum
mă clatin
mă întind
mă sprijin iar mi-am uitat copiii afară
e frig
e ceață
e o împărăteasă ce le împarte stele dintr-un paner împletit cu migală de o tarantulă cu ochi holbați și buze vineții.

acum alerg desculță peste scoicile ascuțite privesc farul înstelat înfipt cu brațele în marea cea turbată și-aștept nisipul să se adune-n cruce să îmi curbez o clipă trupul
să-mi plâng plecarea și să mă plângi în mine cu lacrimile tale mai fierbinți,

iar infinitul să se stingă peste mine/ cuprind cu o mână cerul cu alta edenul albastru.
te strig să muști din mărul altor adami și ziua se proptește pe umăru-mi rotund
o țin morțiș și-ți cânt din piepturi de păsări paradisiace. îmi fixez o veșnicie ochiul sub pleoapa ta care se zbate, ca o spărtură fac în trupu-ți statuar tu scânteiezi tristețile pe coastă și îmi aduci miresmele de maghiran. ai adormit în trupul veșted, pe când lumina se izbește în ferestre și-n corpul tău eteric același future cu cap de mort ridică antenele firave, dansează menuet și așteaptă către dimineață să îi sosească iubita fluture cu cap de moartă...

-ce zici? aceste aripi arse cu cele șase piciorușe potcovite, ar mai putea să te stârnească?

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Aug 11, 2011 1:07 pm  Dorina Ciocan

sunt o războinică

și se făcea că eram cupinsă
de smoala nopții aceleea
ca o războinică apașă
porneam vânătoarea de fantome
hoinăream aproape goală
cu sânii acoperiți de amuletele carnale
la mijloc îmi atârnau foi aspre de papirus
pe care mi s-a încifrat destinul
străbăteam pădurile virgine
cu scalpul în mâna dreaptă
tu te nășteai sub piele
îți încropeai țesuturi moi
cînd luna plină îmi răscolea
în craniu ținteam în tâmple de fantome
eliberând trecuturi îmbrățișate
în uriașe pânze de păianjen
și-mi așezam cu grijă scalpul peste țeastă
să pot dormi cu ochii larg deschiși
privind culcușul șarpelui/zborul de vultur
ce ne-ar purta pe spate
rotind spirala spre mijlocul luminii albe
a dăinui etern un cer cu două curcubeie

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Aug 11, 2011 5:28 am  Dorina Ciocan

m-am trezit pe o muchie de cuțit cu o durere ascunsă
în ceafă am refăcut numele tău din fire de nisip
ca pe un fluture neînaripat veșnic pasager neobosit de la
marginea zilei până în adâncul nopților. luna a suspinat argintiu
cu lacrimi de fecioară mi-am petrecut umerii printre norii sticloși
fără să-mi pese că m-aș putea tăia în gânduri ciobite sau amintiri
sfărâmate care miroseau a stărv și a cântec putred pe o vioară dezacordată.

și te-am urmat. ramură uscată cu ierburi acvatice topite pe obraz
nu m-ai știut nu mi-ai simțit mâna ce îți poposea noapte de noapte peste
nasturii înflăcărați ai cămășii de toreador aflat într-o luptă continuă cu taurul scobit la tine-n palma dreaptă. treceai hoinar și oasele îmi trozneau
a cântec hindus ochii mei descântau și vărăjeau apa bătând în tobe cu sufletul pictat

treceai la braț cu veșnicia femeie mândră și umbroasă
care îmi troienea cărarea,
aș fi putut să îți opresc pentru o secundă respirația
în care mi-ai cules aripile și le-ai așezat pe umerii de îngeri ca să-ți încerce zborul printre astre. dar am foșnit doar mâinile în aer,
ca pe o neînțeleasă chemare și ți-am lăsat pe câmpul înflorat al cămășii povestea asta stoarsă din pletele indienilor sinoux.
ca ei să își croiască arcuri. din coastele noastre

m-am vândut pentru o noapte de dragoste șefului de trib.
să îți pot culege greieri proaspeți cu aripile umezite.
și ei să-ți cânte imnuri de iubire topindu-se la tine-n țeastă,
apoi stingându-se pe buzele-mi prea arse de nisip...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Aug 09, 2011 6:25 am  Dorina Ciocan

am sorbit cu nesaț din
amarul clipelor tale
m-am hrănit o veșnicie
așteptând să se aprindă cerul.

-ascultă! ai zis,
suntem stăpânii
timpului
de azi
moartea nu mai așază
copiii în cruce pe nisip
luntrea de hârtie
va duce caloianul
înspre alte neamuri.

dar m-am simțit povară
absorbită în adânc
râvneam doar iarba
îndulcită de talpa ta
umbră piramidală crescută
din nadir.

și cerul se ascundea
în palma altui cer
noi număram în locul stelelor
ochii care strângeau
sub gene
legende zei olimpul cuibul de vultur
culcușul păsării de noapte.

.............................................................
întreb și strig spre zarurile
ce mi se zbat în pumn:
-care îți e secretul,
omule, cu buzele de plumb,
închis la mine-n suflet?
privește ceasul
ticăie
în frunte
dorința mea
ia mii de alte chipuri...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Aug 06, 2011 9:46 am  Dorina Ciocan

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Joi Aug 04, 2011 10:50 pm  Dorina Ciocan

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Aug 03, 2011 2:08 am  Dorina Ciocan


întoarce-te! acoperă-ți ochii cu frunze
și lasă-te plâns
cu lacrima izvorului ascuns privirilor pustii.

goana asta nebună
pe umbra cerului în tropot șă praf
nu poate decât să ne despice piepturile,
să ne sfâșie fereastră dinspre asfințit.


hai, întoarce-te,
războinicule cu ochii de păianjen
tatuați pe creștet,
te-ai întrebat în noapte câte maluri m-au răpuns,
câtă iarbă am cosit
sub picioarele ascuțite
și mâinile mele cum au îmbrățișat până la sânge lemnul?

așchiile mi-au coborât în carne
sunt doar o cruce crescută în apus,
furtună de nisip stârnită pe o faleză pustie
ca țipătul de pescăruș fără de neam.

închid ochii
și ușa cu scârțâit metalic
îmbrățișează singurătatea cu
ghenunchii trași la gură,
mă strânge-n colțul veșted.

dar spune-mi, suntem urmașii tribului
războinicilor moi?

întrebarea îmi pătrundea pe gura-ntredeschisă
din care îmi ieșea cântecul acela

fără de cântec

nu are chip și
nici cuvinte.

întoarce-te, îți zic, bătând în inima de vultur!
pe partea stângă umărul
mi s-a tocit de-atâta sprijinire-n piatră....

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Aug 02, 2011 10:05 am  Dorina Ciocan

sunt bătrână azi
am pielea striată
de arbore căzut
mă cațăr pe ruine și
am să cânt

cu o pană sădită în
tâmpla dreaptă
m-aplec și scriu peste
morminte

epitafe

ca o mâna tremurândă
în suflet îmi
vibrează o vioară
atingerea arcușului
mă risipește
prin văzduh
devin
stăpâna învelită-n sticlă

și freamătul mă sfarmă

din miile de cioburi
mă adun
pumnal care s-a șters
aseară
în amurg

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Iul 31, 2011 2:12 am  Dorina Ciocan

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Dum Iul 31, 2011 2:09 am  Dorina Ciocan

dâra de lumină îmi arăta un amalgam
de chipuri sidefii...

din ce-i făcută lumea asta,
lumea de-aici, lumea de dincolo?

îți amintești?

eram goliți de pene și
te țineam de mână să-mi simți
pielea umezită de șopârlă

ne-asemănam cu niște zâmbete stinghere
uitate pe trotuar

-nu e nevoie să te închircești
în umbra mea ca-nrt-o cunună, zic,
așează-te tăcut și meditează:
„oare iubirea de frunză, iarbă, larvă
sau furnică, nu e un semn al nemuririi?
nebunilor de te alături, nu treci cu ale tale coaste
prin săbiile ascuțite?
și orbul, din cușca lui de veghe,
de ce n-ar fi iuluminatul
acestor timpuri putrezite
cu crengile crescute pe sub
brațe?”

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mar Iul 26, 2011 4:04 am  Dorina Ciocan

buze aftoase îmi desenează cercuri
pe spate tu îmi tatuezi cu ace înroșite în râul de sânge
poeme vii pe umărul rotund
port cuibul cald
în care îmi adorm puii
îi stropesc dimineața cu icnete prelungi
înfundate în hohote ascund zilele în nopți și
nopțile în lună plină
văd fețele sfinților balansând candele aprinse
ard clipe și adună fire de nisip în
cupe de argint ne fac semne că a mai trecut o vară
s-a prelins prin zidul iernii cu fulgi cenușii de păsări libere

sorb gustul acru al mărului verde
ca pe un semn de întrebare
încadrat în puncte de suspensie zburătoare

oamenii buni sunt cele mai triste amintiri îmi zic
intonând în gând un cântec lugubru despre
cum a asfințit soarele în umbra ta
pe când mă dezbrăcam de piele și îmi trăgeam cu grijă
genunchii mai aproape ca să te simt

da erai tu chiar dacă ai sosit mai târziu
eu cred că e devreme

mă dau de trei ori peste cap și mă
încurc printre culorile curcubeului
aș vrea să mă iubești ca la început
atunci
demult
când se aprindea și se stingea liliacul
peste sufletul meu
am tras uniforma veche
de fecioară și te-am așteptat pâna
la capătul timpul
ascunsă înapoia zidului de cuvinte

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Sam Iul 16, 2011 10:30 pm  Dorina Ciocan

mușc din umărul zilei
zorii se desprind alungând
cu un suflu argintiu stelele
agățate ca niște lampadare
crescute din pulpa cerului

tu stai și mă aștepți
pe marginea tăcerii
hlamida roșie îți atârnă
de-a lungul trupului trec săgețile
aruncate de ceata îngerească

destrami liniștea între degetele
fuior eu cobor scara
inimii mele
sunetul de orgă îi face bine

(în dimineața asta bătrânele
cernite ca niște umbre decupate
din perdeaua dealului înalt
coboară agale printre morminte
ocrotind în podul palmelor stafidite
lumina albastră și tot pășesc îngrijorate că ar putea strivi
piepturile osoase)

eu făceam un zid în jurul tău
sărutam apăsat crusta care îți lipea
bucățile din trup
răsuflam ușurată că distanța
devenea egală (de la femeie la bărbat)

lumina se făcea mai albă
tot mai albă sufletele noastre alunecau
răsucindu-se pe-același ghem
și respiram din aceeași porție de libertate
porii ni se dilatau vizibil
ne îmbibam cu zile și cu nopți
găsite pe taraba sufletelor desperechiate

oamenii priveau prin noi înspre apus
păsările conturau cu ciocurile ascuțite
o altă copie
de viață

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Vin Iul 15, 2011 12:18 am  Dorina Ciocan

Dimineața aceea se arăta luminoasă ca toate diminețile copilăriei mele, dar ziua era cu totul deosebită, erau Sânzienele și noi așteptam cu toții, îmbrăcați frumos, să apară musafirii din satul de peste deal, Vorniceni(sat cu oameni aspri despre care auzisem lucrurii mai puțin pașnice).
Musafirii care veneau an de an, de hram, erau oameni puternici, ușor încruntați, dar ne dădeau bani ca noi să mergem în satul învecinat și să ne dăm într-un scrânciob de lemn învărtit de doi oamenii destul de prăpădiți credeam eu, privindu-i cum se opintesc să dea avânt mașinăriei zburătoare.
Acolo, sus, mi se parea că ating cerul. Mă urcam până amețeam și cheltuiam toți banii.
După ce terminam banii mei, mă duceam pe lângă fratele meu mai mare și mă prefăceam supărată, ca el să mă întrebe ce am pățit. Spuneam că nu mai am bani și aș mânca o înghețată. Fratele meu era foarte cumpătat, cheltuia puțin și avea mereu bani în buzunar. Mă privea pe sub sprâncene, fară să zică nimic, dar înțelegeam că în gând mă ceartă și vrea să scape de mine cât ai repede. Îmi punea înghețata în mână și-mi făcea semn să mă îndepărtez.
Mă îndepărtam ca să privesc jocul și vedeam cum se învârt băieți și felete în horă, dar nu-mi doream să intru vreodată în jocul lor, crezându-l destul de periculos(dacă ar cădea în țărână, și-ar frânge oasele, îmi ziceam). Unii dintre ei chiar cădeau, umplându-se de cenușa aceea prăfoasă care îi făcea tare caraghioși.
Apoi, mă duceam la omul care vindea de toate, tata îl cunoștea bine și uneori ne vizita, iar eu mă simțeam tare mândră că omul cu atâtea minunății create din ghips și colorate țipător era prietenul tatălui meu.
Vânzătorul ambulant era tuciuriu, mic de statură, cu ochii ageri și chiar în clipa aceea, în care eu îl admiram, l-a prins furând o floare de burete pe verișorul meu, cel mai obraznic dintre toți copiii, care era mereu o rușine pentru familie.
Copilul parcă era făcut pentru a fura: era mereu murdar, cu ochi vii de viespe și mâini neîngrijite.
A introdus printre cei cu gurile căscate piciorul murdar și cu degerele răschirate ca un forfecar bâzâitor prindea lurcurile ca într-o menghine de carne, le strângea puternic și i le plasa, dând piciorul în spate, unui copil complice.
Totul mergea strună până ce negustorul a văzut cu ochii lui ageri și nedumeriți cum marfa îi părăsea clandestin magazinul încropit pe maidanul cu iarbă proaspătă.
Îl apucă pe copil de picior și îl muștruluiește, cerându-i socoteală:
-Stai așa, hoțule! Dar de ce-mi furi tu marfa muncită cu sudoare? Unde-i maică-ta, unde-i taică-tu?Tu știi că și eu am copii de crescut?
Bineînțeles că nu știa asta. Și bineînțeles că s-au arătat mulți copii binevoitori care au alergat într-un suflet până acasă și i-au adus pe părinții captivului acolo, cu capetele plecate, pentru că erau oameni cumsecade.
Oamenii, de bun credință, au plătit cu și mai mare preț marfa și l-au luat pe copil de după gât spre casă.
Nu mică mi-a fost mirarea când după vreo oră captivul era în libertate și pândea cu degetele de la picioare și alte tarabe.
Și totuși în dimineața aceea, de Sânzâiene, aveam să cunosc un personaj mai neobișnuit care mi-a amintit de viața mamei mele de dinainte de a fi căsătorită cu tata.
Eram, ca de obicei, de Sânzâiene, îmbrăcată frumos, încălțată cu săndăluțele de lac, și alergam spre iaz, sărind dintr-un picior în altul. Pe cărarea plină e ierburi și rouă sandalele mele arătau jalnic, dar mă gândeam că o să le spăl și o să vin cu ele în mână acasă.
Ajung repede. Mă opresc pe dalia înaltă , las vântul să mi se joace pe obraz și privesc printre gene firul întins al apei, ca un șarpe albastru trezit din somn.
Pe celălalt mal al apei poposește un băiat cu câțiva ani mai mare decât mine și e o apariție destul de neobișnuită, pentru că noi ne cunoaștem cu toții, pe aici.

Băiatul arată impecabil, e îmbrăcat într-o uniformă bleomarin, iar pantalonul avea o dungă pe vertical, semn că este elev la una din școlile militare.
Observ că se dezbracă și se aruncă în apă, dar nu mai spectaculos ca noi, cei crescuți, pe lângă malul acestui iaz.
Îl las să se îndepărteze, ca apoi să îl ajung și poate să îl și depășesc înot.
Habar nu are cine sunt, cu toate că eu îi știu povestea și am auzit de nenumărate ori povestea mamei mele, de pe timpul foametei și despre căsătoria ei forțată cu tatăl lui.
Mă arunc în apă, distrugându-mi rochița nouă, și înot în stil fluture, îl ajung și ne privim în ochi ostentativ...Mă gândesc la frumusețea tatălui său, pentru că și el e de o frumusețe desăvârșită.
Ooo, acest suflet, oare, în alte circumstanțe îmi putea fi frate? Și alung din minte gândul ca pe o impietate. Știu că mama mea a suferit mult alături de tatăl lui, și a fost plecată în țară pe timpul foametei din Moldova, prin zona Olteniei, lucrând cu ziua pe la oamenii bogați care nu le plăteau cine știe ce, doar le dădeau de mâncare.
Înotăm în paralel, privindu-ne adânc în ochi, eu crezându-mă îndreptățită să îl privesc așa, deoarece consideram iazul ca fiind al meu, oamenii ziceau:
-Mergem la moșia lui Paladi, la câmp...
Paladi nu a fost bunicul meu adevărat, ci un fel de tată vitreg al mamei mele, care a fost adusă din satul natal, pe când avea 4 ani și lasată de suflet, suroririi bunicii mele,care nu a avut copii.
Mama a regretat mereu și a reproșat celor din familia adevărată faptul că a fost aleasă ea, dintre cei cinci copii, ca să fie „sacrificată” în câmpul acela nesfârșit, alături de doi oameni ursuzi, bogați, severi și cu o sete nemaipomentă de înavuțire.
Chiar căsătoria ei a fost aranjată.
Ea avea 19 ani, iar cel cu care a fost obligată să se căsătorească avea 16 ani. În schimb era sărac și moșul Paladi credea că doar un sărac ar putea aprecia efortul lui de a strânge o avere colosală.
Cu toate astea, pe timpul foametei, au fost alungați de acasă și trimiși să muncească la străini, fără a li se oferi liniștea și o porție binemeritată de mâncare.
Moșul fusese vizitiul boierului și avea o mentalitate încrâncenată. La el îți câștigai mâncarea doar lucrând. Când nu a mai avut ce să le dea de lucru, pentru că a venit vremea secetei și a foametei peste ținutul Moldovei, prin 1945, i-a trimis de acasă.
În rest era un om bun, a lui Dumnezeu, spunea mama, vorbind cu respect despre el.


Amintindu-mi de toate astea, eu înot pe firul apei, lângă băiatul apărut de undeva, de dincolo de timp și spațiu, și mă gândesc la toate peripețiile mamei și ale primului ei soț, Fane a lui Iuzic, cum îi spunea ea, adâncindu-se în amintiri arzătoare.
Fostul ei soț ajunsese polțist, după ce s-a despărțit de ea și a plecat iar în lume, prin aceleași locuri unde au fost împreună în timpul foametei.

Cândva, el trădat-o cu o femeie mult mai frumoasă pe care o cunoșteam și o întâlneam mereu pe ulițele satului nostru, dar o priveam, încă de mică, cu un reproș fățiș, sfidând-o și uneori nespunându-i nici „bună ziua”.


După despărțire mama ajunsese „cea vădană” și trăia o dramă cumplită în mijlocul familiei orgolioase, fiind acuzată de moș Paladi că nu a știut să îl păstreze pe soț lângă ea:
-Și ce dacă a fost la altă, nu tot la tine s-a întors? o întreba el mereu înfuriat că nu a vrut să accepte ceea ce toate femeile acceptă.
-Tu de ce nu știi că așa e viața femeii, să fie supusă bărbatului?
Niciodată mama nu a dat răspuns la întrebare lui, știindu-l om aspru și necruțător.
Îmi amintesc ce îmi spunea despre acei doi ani perecuți printre străini.


Drumul a fost cumplit. Trenul era ticsit de oameni sărmani, prost îmbrăcați și înfometați. Fiecare căuta un sprijin, un loc unde să își așeze capul și unde să muncească pe brânci, măcar să se mențină în viață.
În primele zile, după ce au coborât din tren, erau și ei înfometați și însetați și au nimerit-o într-un sat care avea mulți copaci de dud, deoparte și de alta a drumului.
Au mâncat fructele acelea până și-au revenit și au putut porni mai departe.

Apoi, au umblat din casă în casă cerând ceva de lucru.
I-a primit o familie și i-a cazat într-un pod plin cu fân, undeva într-o anexa îndepărtată de casă, unde erau adăpostite animalele.
Soțul ei s-a îmbolnăvit la scurt timp de tifos și mama lucra pe un câmp îndepărtat și pentru el.

Terenul unde muncea era la mare distanță de sat și a promis că o să le aducă ea la cunoștință când e gata lucrul, doar că să nu vină stăpânii și să o vadă singură pe câmp. Muncea din greu pentru a termina mai repede . Nu le zicea stăpânilor despre boala lui, tremându-se să nu fie alungați.
Pe la amiază se înțelesese cu ei că o să vină să se odihnească și asta numai pentru a urca la el cu mâncare și cu comprese reci ca să îi mai scadă temperatura. El plângea înfricoșat, ca un copil și o ruga să îl lase să moară și să își caute pe cineva, ca măcar ea să poată ieși din iadul în care au intrat.


Nici o clipă nu l-a părăsit și după trei săptămâni era pe picioarele lui. Cred că abia în momentele acelea s-au apropiat cu adevărat. Pâna atunci, ei privindu-se ca doi străini care au de trecut un pericol împreună.


Dar ceva neprevăzut i-a alungat și din culcușul care le oferea o oarecare siguranță.
Oamenii la care lucrau aveau un fiu, strudent pe la București și pentru că nu a fost lăsat să se căsătorească cu fata pe care o iubea, s-a spânzutar chiar în podul unde dormeau ei.

Stăpânii le-au zis îndurerați că nu mai au nevoie de ajutor și așa au pornit mai departe pe drumul de nicăieri, înfricoșați, fără speranță în ochi și cu frica morții în spate

.
Au ajuns într-o localitate necunoscută, unde, spre seară, s-au întâlnit cu un polițist beat.
Omul legii i-a somat cu arma și i-a întrebat de unde sunt. Când a auzit că sunt din Moldova le-a spus bucuros că în zona lor nu mai e foamete, recolta de grâu a fost una din cele mai bogate. A mai tras un foc de arma în sus, și le-a zis:
-Haideți cu mine la pos. Mâine eu vă trimit cu trenul, la voi, în Moldova.
Dar se pare că devenise interesat de mama mea și l-a întrebat:
-Ea cine e, sora ta?
Destul de încurcat, bărbatul a spus că e nevasta lui, însă ochii polițistului o fixau prin aburii băuturii cu un fel de poftă.
Au trimis-o să se culce în camera alăturată și Fane, deși nu era un băutor, spunea mama, a băut, cot la cot, cu omul acela, până în zori, doar ca să o protejeze.
Spre dimineață mintea omului se limpezise și a cerut scuze ducându-i la gară.
Le-a dat adresa și i-a îndemnat să îl mai viziteze. Se pare că el l-a ajutat pe primul soț al mamei să devină polițist.


Cu inima răscolită de cele povestite de mama, eu îl privesc în continuare pe băiatul de lângă mine, care înoată răsuflând din ce în ce mai greu și îmi pare bine că el nu cunoaște povestea asta și că eu pot trăi ceea ce el nu va trai niciodată, adică frânturi din viața mamei și a tatălui său.


Când s-au întors acasă, a fost ca o reluare a momentului din evanghelie cu fiul risipitor. Bâtrâna a plâns mult, crezând că au murit și certându-l din priviri pe moș, care putea să îi țină pe lângă el.


După o vreme, a venit despărțirea, deși bărbatul a vrut să se întoarcă, mama i-a zis că e mai bine să plece să își caute un alt rost.
Țin minte că o dată m-am întâlni cu el pe o cărarea ce ducea spre magazinul satului apropiat, unde locuiau părinții lui.
Venise în concediu și era însoțit de un frate de al lui care mă cunoștea.
După ce le-am dat bună ziua, a zis celui de lângă el:
-Ia uite, ce zvârlugă de copilă tuciurie, a cui este?
-E fata cea mică a Lenții...
Omul a încruntat ușor sprâncenele și a rostit:
-Puteam să jur că e a ei...Dar Lența ce mai face, câți copii are?
-Are patru și a rămas iar vădană de foarte tânără.
-Săraca Lența. O femeie strașnică.

Și am văzut cum ochii lui se umplu de o lumină venită de undeva. dinlăuntrul sufletului său. Parcă retrăia ceva din visul lor de altădată.
Și au pornit liniștiți spre iaz.
Când am ajuns acasă i-am povestit mamei despre întâlnirea mea cu pmul necunoscut și despre cuvintele pe care le-a rostit despre ea. Eu fiind foarte bucuroasă că omul a spus vorbe frumoase despre dânsa.

Mama a tăcut, dar am simțit că el era omul despre care mi-a povestit cândva și cu mintea mea de copil am înțeles cât de mult l-a iubit.

Uneori mă întrebam și mă întreb și astăzi: oare certurile ei nesfârșite cu tata nu porneau de la ceva tulburător ascuns în suflet, pentru veșnicie?

Într-o vacanță, am auzit clopotele bisericii răsunând straniu, ca într-un bocet prelung...
-A murit Fane, a zis mama, și ochii ei au lacrimat, privind undeva în zare...
(-Săracă Lența...cuvintele omului de altădată îmi răsunau în minte, amplificând mesajul)

Și pentru el, ea rămăsese nostalgia și clipa dureroasă a unor timpuri de cumpănă, când viața se îmbrățișează cu moartea, surâzând ca două vechi cunoștințe pornite hai-hui prin lume.


Mama își ștersese cu podul palmei fruntea îngândurată, stătea acolo, nemișcată, sub culoarea sângerie a asfințitului și părea că încă îl mai aștepta să răsară, de undeva, lunecând pe firul întins al apei...

Sus In jos

avatar

Mesaj la data de Mier Iul 13, 2011 12:28 am  Dorina Ciocan

aud un răsunet de foarte departe
stropi din cupa crinului unui arhanghel
glăsuiesc despre orașul cu numele de ceară
s-au spus prea multe
oamenii alunecă metalic
în burta de asfalt răsar cuvinte
diminețile respiră un aer cumpărat
păsările își fac multe cuiburi în mâna mea dreaptă
s-a strâns lumina cu gene ceruite
deschidem ochii doar când se face noapte
mulțimi de constelații ni se-ncărnează pe obraji
curg stropii de demult

pe bulevarde ecrane uriașe
succed aceleași hipnotice imagini
cu străzile topite în icnete prelungi

aici vin pelerinii aduc ofrande înalță mâinile spre cer
s-a deschis de ieri o poartă nouă

orașul înghite nume și scuipă încă un erou necunoscut
ascunde sabia pe sub o temelia seculară stau aripile dezlipite
din umerii cu cioturi cresc ierburi și ciulini

nu mai alunec în pas profan de somnambulă
orașul m-a închis într-o biserică
întruchipată-n sfeșnic argintiu
bătrânele m-ating ca pe-o minune
dezleagă noduri din batiste
și toarnă-n mine ceva foarte fierbinte

miros a lumânare și mă sting
am ars în mine
atâtea rugăciuni

Sus In jos

Mesaj   Continut sponsorizat

Sus In jos

Pagina 4 din 18 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5 ... 11 ... 18  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum